Dinamica structurii economiei României

în perioada preaderării la UE.

Evaluări ale costurilor şi beneficiilor

procesului de preaderare şi integrare

(1999-2001)

Lucrările au fost propuse de SCIENTCONSULT, atribuite prin competiţie şi finanţate de Agenţia Naţională pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare, respectiv Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în cadrul Programului ORIZONT 2000

Evoluţia structurală a economiei româniei în perioada 1989-1998.

Factori externi, fluxuri economice

V. şi: Criterii pentru stabilirea priorităţilor privind structurile sectoriale în strategiile dezvoltării economice în România

Repere privind tipologia costurilor şi beneficiilor, pentru România, ale procesului de pre-aderare la UE şi criterii de evaluare a acestora

Aprofundări privind evaluarea costurilor şi beneficiilor, pentru România, ale procesului de pre-aderare la UE

Lucrări comandate şi finanţate de Agenţia Naţională pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare, respectiv Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în cadrul Programului Orizont 2000

Evoluţia structurală a economiei României în perioada 1989-1998.

Factori externi, fluxuri economice

Autori:

Ing. Dr. ec. Constantin Ciupagea

Responsabil de lucrare, autor principal

Dr. ec. Anda Mazilu

Drd. ec. Manuela Unguru

Ec. Cristina Bălan

Dr. ing. Mario Duma

Revizie finală, contribuţii

© SCIENTCONSULT, iunie 1999

CUPRINS

Capitolul I. EVOLUTIA STRUCTURALĂ A ECONOMIEI ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 1989-1998...........................................................................................................

1.1. Conjunctura de ansamblu a economiei României în perioada 1990-1998

1.2. Structura sectorială a economiei României...........................................

Capitolul II. FACTORII EXTERNI CARE AU INFLUENŢAT RESTRUCTURAREA

2.1. Competitivitatea României pe piaţa mondială şi rolul investiţiilor străine în cadrul efortului de dezvoltare durabilă.....................................................

2.1.1. Nevoia obiectivă de investiţii străine directe a economiei românesti..............

2.2. Evoluţia comerţului exterior românesc de-a lungul perioadei de tranziţie

2.2.1. Comerţul exterior al României, 1990-1998..........................................................

2.3. Premisele de actualizare a rolului investiţiilor străine directe în restructurarea economiei româneşti...............................................................

Capitolul III. EVOLUŢII IN FLUXURILE ECONOMICE ALE ROMÂNIEI CU RESTUL LUMII..............................................................................................................

3.1. Evoluţii structurale în comerţul România - UE, 1990-1998................

3.2. Efectele investiţiilor stăine directe în planul restructurării economiei româneşti............................................................................................................................

Capitolul IV. CONCLUZII SI SUGESTII PRIVIND POLITICILE ECONOMICE ALE ROMÂNIEI......................................................................................................

4.1. Concluzii privind evoluţia structurală a comerţului exterior al României

4.2. Oportunitatea şi posibilitatea practicării de politici active de atragere a ISD în România.............................................................................................................................

4.3. Concluzii privind extinderea Uniunii Europene şi poziţia României în cursa integrării..............................................................................................................................

4.3.1. Dorinţa de a adera la Uniunea Europeană..........................................................

4.3.2. Momentul oportun pentru aderare.........................................................................

4.3.3. Costuri şi beneficii. Există un ritm propice de creştere economică?................

Capitolul V. SINTEZĂ...............................................................................

REFERINTE BIBLIOGRAFICE.......................................................................

ANEXE.............................................................................................................

Capitolul I. EVOLUTIA STRUCTURALĂ A ECONOMIEI ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 1989-1998

1.1. Conjunctura de ansamblu a economiei României în perioada 1990-1998

Tranziţia de sistem socio-politic şi economic a condus, în România ca şi în toate celelalte ţări ce căutau să iasă din sfera de influenţă a fostei Uniuni Sovietice, la un declin iniţial al activităţii economice globale, acompaniat de scăderea corespunzătoare a nivelului de trai, deci a bunăstării naţiunilor respective. După primul impact negativ, care a durat trei-cinci ani în cazul statelor aflate în centrul Europei, a început să se întrezărească o redresare relativă, pe fondul schimbărilor structurale multiple, menite să creeze un nou sistem de relaţii economice, social-politice şi culturale, bazat pe mecanismele democraţiei şi pieţei concurenţiale. Din nefericire, viteza scăzută a reformelor în sfera instituţională, nerestructurarea sistemului juridic, precum şi inerţia mentalităţilor specifice centralismului "comunist", au condus - în cazul României - la instalarea unui al doilea val de recesiune economică, începând cu anul 1997.

Una dintre primele etape ale reformelor legate de procesul de tranziţie a economiei româneşti către sistemul economiei de piaţă, început în 1990, a fost liberalizarea comerţului exterior. Încă din februarie 1990, monopolul asupra comerţului exterior a fost desfiinţat, ratele de schimb multiple au fost unificate şi devalorizate; până la finele anului 1990, majoritatea restricţiilor privind operaţiunile de comerţ au fost ridicate, barierele netarifare reduse considerabil, iar nivelul barierelor tarifare mult diminuat.

Schimbarea bruscă la nivelul relaţiilor internaţionale, motivată politic de tendinţa centrifugă a statelor din Europa Centrală şi de Est (SECE) în raport cu vechiul centru de putere sovietic, nu a fost însoţită de reforme bruşte ale celorlalte sectoare ale economiei româneşti, astfel încât nu se poate vorbi despre o politică de “big-bang"[1] în tranziţia românească. Lipsa sprijinului provenit din posibila restructurare internă economică a lăsat reforma liberală din comerţul exterior singulară, ceea ce a condus în final la pierderea credibilităţii într-o astfel de reformă, în alimentarea vocilor susţinătoare ale "protecţionismului". După doi ani, tendinţa a fost inversată, din ce în ce mai multe ramuri economice solicitând protecţie şi reuşind să-şi impună punctul de vedere. Intrată într-o fază superioară a procesului de transformare, după 1994-95, România s-a regăsit lipsită de o politică coerentă în domeniul comerţului exterior, prioritatea momentului devenind necesitatea creării unei strategii unitare în acest plan.

Putem vorbi deja despre trei perioade diferite în evoluţia economiei româneşti după 1989:

a) Perioada 1990-1993, caracterizată şi de declinul pronunţat al întregii economii româneşti, este etapa modificărilor de sistem în condiţiile prezenţei masive a dezechilibrelor pe pieţele interne.

b) Anii 1994-1996 coincid cu apariţia stabilizării macroeconomice şi a unei anumite redresări economice, dar în contextul conservării vechilor structuri[2]. Anul 1995 se detaşează prin eforturile susţinute ale României de a demonstra în plan internaţional capacitatea sa de aderare la Uniunea Europeană.

c) Perioada de după alegerile din 1996 a debutat cu intenţia unor măsuri mai radicale de reformă, nefinalizate din cauza funcţionării incoerente a sistemului instituţional.

In Tabelul 1.1., este prezentată evoluţia indicilor produsului intern brut real, precum şi ai produsului intern brut pe locuitor, în perioada 1990-1998. Cele trei etape sus-menţionate pot fi uşor evidenţiate cu ajutorul Figurii 1.1. Explicaţia unei dinamici mai bune a PIB pe locuitor rezidă în descreşterea numerică a populaţiei României, în perioada 1990-1998.

Tabel 1.1.

Evoluţia indicatorilor PIB in România, 1990-1998

ANUL	1990	1991	1992	1993	1994	1995	1996	1997	1998
Produs intern brut	100	87,1	79,4	80,6	83,8	89,8	93,3	88,2	81,8
Produs intern brut pe locuitor	100	87,2	80,9	82,3	85,6	91,9	95,8	91,1	85,1
Rata de crestere a-nuala a PIB real(%)	-5,12	-12,90	-8,84	1,51	3,97	7,16	3,90	-5,47	-7,26

Sursa: Comisia Naţională pentru Statistică - Anuar 1997; Buletin lunar 12/1998.

FIGURA 1.1.

In Figura 1.2. se prezintă un grafic al ratelor de variaţie anuală a produsului intern brut, care demonstrează atât ciclicitatea procesului economic al tranziţiei româneşti, cât şi instabilitatea noului mecanism economic concurenţial, aflat în formare.

FIGURA 1.2.

Instabilitatea macroeconomică a fost generată şi de evoluţia relativă a preţurilor. Procesul de liberalizare a presupus, în primul rând, distrugerea treptată a fostului mecanism centralizat de preţuri, care era bazat pe un nivel redus al preţurilor materiilor prime utilizate ca inputuri intermediare în producţia internă, precum şi al preţurilor serviciilor, considerate activităţi economice auxiliare. Tendinţele diferite înregistrate - în timp - de diferitele preţuri au indus o accelerare globală a inflaţiei, fenomen care poate fi urmărit în Figura 1.3. şi Tabelul 1.2.

Tabel 1.2.

Ratele anuale ale inflaţiei în România (1990-1998)

ANUL	1990	1991	1992	1993	1994	1995	1996	1997	1998
Rata anuala - deflator PIB (%)	6,5	195,0	200,1	227,4	138,9	35,2	44,6	154,1	64,4
Rata anuala a inflatiei (%)	5,6	170,2	210,4	256,1	136,7	32,3	38,8	153,3	61,8

SURSA: Comisia Naţională pentru Statistică - Anuar 1997, Buletin Lunar 12/1998.

FIGURA 1.3.

O constatare imediată este faptul că hiper-inflaţia a fost asociată - de regulă - cu declinul economic, ceea ce explică de ce decidenţii politici sunt din ce în ce mai interesaţi de combaterea fenomenului de creştere a preţurilor, de asigurarea stabilităţii macroeconomice durabile.

Componentele cererii agregate au evoluat, în general, în linie cu produsul intern brut, cu diferenţe de rate de creştere între ele, ceea ce a condus la modificări destul de importante în structura cererii interne. Tabelul 1.3. prezintă evoluţia indicilor cu bază fixă 1990 ai consumului privat, consumului guvernamental, formării brute a capitalului fix, exporturilor şi importurilor României, în perioada 1990-1997.

Tabel 1.3.

Indicii evoluţiei reale a principalelor componente ale cererii agregate,

1990-1997

ANUL	1990	1991	1992	1993	1994	1995	1996	1997
Consumul final	100	88,2	83,3	84,3	87,5	97	104,6	97,3
Consumul final al populaţiei	100	83,8	77,5	78,2	80,2	90,7	100,6	94,9
Consumul final al administraţiei publice	100	110,6	113	116	128,8	130,1	120,3	107,1
Formarea brută de capital fix	100	68,4	75,9	82,2	99,2	106,1	110,2	91,6
Exporturi	100	78,7	77,4	88,5	108,4	139,4	142,5	148,7
Importuri	100	62,9	65,2	68,9	74,8	108,2	120,4	118,5

Cea mai apropiată evoluţie de cea a produsului intern brut a avut-o consumul final privat, care deţine şi ponderea cea mai mare între componentele PIB pe latura utilizării. Variaţiile cele mai importante au fost înregistrate de investiţiile brute, precum şi de exporturi, respectiv importuri. Deschiderea permenentă a economiei României, fenomen caracteristic acestui ultim deceniu, a făcut ca ciclul economic global să nu se regăsească integral în evoluţia comerţului exterior, astfel încât, după anul 1991, tendinţele volumului exporturilor şi importurilor au fost de continuă creştere; în cazul exporturilor, reducerea puternică a activităţii economice în anii 1997-1998 a produs o cvasi-stagnare la nivelul mărfurilor exportate în anul 1998 faţă de anul anterior, în condiţiile unui climat economic extern nefavorabil.

Ca urmare a acestor dinamici diferenţiate, ponderile componentelor PIB pe latura utilizării acestuia au evoluat ca în Tabelul 1.4., putându-se evidenţia următoarele aspecte:

· In ultimii ani, după instalarea celui de-al doilea val de recesiune, ponderea consumului privat în PIB a crescut către niveluri foarte ridicate (75-77%), fapt care afectează capacitatea de economisire a ţării.

· Pe această linie, se constată menţinerea unei rate a acumulării (rate investiţionale) în jurul a 20%, ceea ce este puţin pentru un stat care doreşte o convergenţă rapidă către nivelul de dezvoltare al majorităţii statelor europene.

· Există o relativă tendinţă de cronicizare a unui deficit comercial (export net negativ) situat în jurul a 8% din PIB, ceea ce pune semne de întrebare asupra competitivităţii produselor româneşti pe piaţa mondială, în contextul deschiderii economice masive. Evident, prin pătrunderea treptată, dar lentă, a investiţiilor străine directe, dinamicitatea exporturilor va fi revigorată, dar efectele pe termen scurt nu au fost încă evidente.

Tabel 1.4.

Ponderile în PIB ale componentelor cererii agregate, în perioada 1990-1997

ANUL	1990	1991	1992	1993	1994	1995	1996	1997
Consumul final al populaţiei	65,88	60,74	62,72	63,70	63,49	67,63	72,09	75,40
Consumul final public	13,32	15,15	14,28	12,34	13,77	13,69	11,60	10,13
Formarea brută de capital fix	19,79	14,38	19,19	17,89	20,28	21,38	23,13	19,16
Variaţia stocurilor	10,46	13,66	12,22	11,04	4,53	2,89	1,56	2,32
Exportul net	-9,45	-3,93	-8,41	-4,97	-2,06	-5,60	-8,39	-7,01

SURSA: CNS – Anuarul Statistic 1997.

Efectul negativ al cronicizării deficitului comercial, suprapus peste viteza scăzută de atragere a capitalului străin de tehnologie înaltă, destinat exporturilor şi eficientizării producţiei interne, a condus la apariţia – după 1991 - a unei datorii externe, a cărei tendinţă de creştere poate deveni periculoasă. Eforturile producătorilor români, ale investitorilor străini şi ale decidenţilor de politici economice, sunt îndreptate, în ultima perioadă, către reducerea consumurilor intermediare intensiv-importatoare (cu precădere, importuri energetice) sau către eficientizarea procedurilor de re-export (direct, sau prin operaţiuni de semi-prelucrare).

Dotarea României cu factori de producţie.

Politica de comandă centralizată, aplicată înainte de 1990, a avut ca efect o supraocupare şi o supradimensionare a factorilor de producţie în anumite ramuri economice (sectoarele primar şi secundar). In 1990, România – ca toate celelalte foste state comuniste – nu avea şomaj declarat, deşi exista un fenomen pronunţat de "şomaj ascuns” (forţă de muncă producând cu eficienţă scăzută sau negativă, pentru care subvenţiile acopereau parţial sau integral salariile). De asemenea, atât forţa de muncă, cât şi imobilizările corporale (capitalul fix), erau distribuite nu după principiile pieţei, ci concentrate în ramuri ale economiei considerate de decidenţi a fi mai importante. Aceste distorsiuni ale pieţei forţei de muncă şi ale pieţei capitalului fix au fost moştenite şi după 1990, ele prezentând o inerţie foarte mare (deoarece implică efecte sociale negative, cum ar fi disponibilzările de forţă de muncă, sau necesită resurse financiare uriaşe pe perioada reînnoirii stocului de capital prin investiţii).

Structura şi evoluţia acestei structuri în cazul forţei de muncă şi stocului de capital fix existente în România vor fi analizate în subcapitolul următor. În Figura 1.4. este redată dinamica populaţiei efectiv ocupate şi a forţei de muncă declarate, pentru perioada ultimului deceniu. Graficul permite următoarele concluzii:

· Forţa de muncă a României depăşeşte 11 milioane de locuitori, ceea ce plasează România pe o poziţie importantă în context european (locul 7).

· După 1990, s-a manifestat o tendinţă de creştere a forţei de muncă, explicabilă prin încercarea populaţiei de a compensa scăderea globală a nivelului de trai (mai mulţi membri a familiei participă la circuitul economic) şi prin dinamica populaţiei active (apte de muncă).

FIGURA 1.4.

O altă caracteristică generală a pieţei forţei de muncă din România, în perioada tranziţiei, a fost apariţia şomajului, ca efect natural al dezechilibrului dinamic existent pe pieţele de acest fel. Reducerea populaţiei efectiv ocupate, în perioada declinului economic 1991-1994, a fost accentuată de tendinţa de restructurare sectorială. Modul în care a evoluat rata şomajului în ultimii ani este prezentat în Figura 1.5.:

FIGURA 1.5.

Tabelul 1.5. prezintă rata de activitate (ponderea populaţiei efectiv ocupate în populaţia totală a ţării) şi rata de participare (ponderea aceleiaşi forţe de muncă în populaţia activă, considerată a fi populaţia de vârstă aflată între 15-65 de ani). Se constată diferenţe destul de mari între evoluţiile acestor doi indicatori, generaţi de dinamica demografică specifică a României: populaţia activă a înregistrat, în acest deceniu, un maxim, în timp ce populaţia totală se află în descreştere, odată cu accentuarea tendinţei de diminuare a ponderii populaţiei tinere (sub 14 ani) în total. Un alt aspect specific este legat de numărul mare de cetăţeni aflaţi peste vârsta normală de pensionare care sunt încă încadraţi în categoria de populaţie ocpată: aceştia sunt, în principal, lucrătorii agricoli din gospodăriile din mediul rural. Ei măresc şi ponderea populaţiei ocupate din sectorul agricol în totalul populaţiei ocupate, catalizând inerţialitatea structurală a forţei de muncă în România.

Rata de participare s-a stabilizat, în ultimii ani, la un nivel situat la 75%, ceea ce este foarte mult după standardele europene, expectaţiile demografice şi socio-profesionale situându-se pe o tendinţă de descreştere puternică în prognozele pentru următorii zece ani (când, se estimează că rata de participare se va alinia la un nivel natural de 60%).

Tabel 1.5.

Indicatori - rate ale forţei de muncă în România

ANUL	1990	1991	1992	1993	1994	1995	1996	1997
Rata de activitate	46,80 %	47,98 %	49,97 %	49,34 %	49,43 %	50,11 %	51,38 %	51,43 %
Rata şomajului	0,19 %	3,03 %	8,16 %	10,37 %	10,89 %	8,79 %	6,22 %	6,35 %
Rata de participare	70,87 %	72,34 %	75,14 %	73,80 %	73,57 %	74,20 %	75,73 %	75,63 %

SURSA: CNS – Anuar Statistic 1997; Anchete asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)

Din punctul de vedere al imobilizărilor corporale, fenomenul caracteristic a fost supraevaluarea stocului de capital fix în perioada comunistă, datorat impunerii unei durate de viaţă prea mari pentru acest capital, prin reducerea controlată a amortizărilor[3]. Calitatea stocului de capital a fost diminuată şi de lipsa investiţiilor în echipamente dotate cu tehnologii înalte, politică care a fost impusă în finalul deceniului opt (prin reducerea importurilor tehnologice în România socialistă) şi continuată după 1990, datorită incapacităţii atragerii resurselor financiare.

Liberalizarea treptată - dar limitată - a politicii în sfera amortizărilor, nivelul scăzut al investiţiilor autohtone şi potenţialul mic de atragere a investiţiilor străine, în anii recesiunii de tranziţie, au condus la scăderea treptată a ponderii valorii nominale a imobilizărilor corporale în produsul intern brut. Această evoluţie este descrisă în Tabelul 1.6. Trebuie menţionat şi faptul că politica de întârziere a privatizării în sectorul industrial şi al marilor regii autonome a accentuat tendinţa descrescătoare evidenţiată. Dorinţa managementului şi a insiderilor de a putea prelua mai ieftin firmele respective, după eventuala privatizare, sau lipsa de responsabilitate şi interes a managerilor firmelor de stat, explică scăderile în valoarea nominală comparativă a fondurilor fixe.[4]

Tabel 1.6.

Ponderea imobilizărilor corporale în produsul intern brut (preţuri curente), în perioada 1990-1997

ANUL	1987	1988	1989	1990	1991	1992	1993	1994	1995	1996	1997
Produsul Intern Brut (mrd. Lei)	845,2	857	800	857,9	2204	6029	20036	49773	72136	108391	249750
Imobilizări corporale (mrd. Lei)	3182	3359	3526	3498	4505	23217	26583	33811	169866	188934	242714
Pondere (%)	376,5	391,9	440,8	407,8	204,4	385,1	132,7	67,9	235,5	174,3	97,2

SURSA: CNS – Anuarul statistic 1997.

Variaţiile principalelor mărimi macroeconomice sunt şi mai elocvente atunci când se analizează economia pe principalele ei sectoare, tranziţia de sistem afectând structurile în mod esenţial. In continuare, vom prezenta acest tablou al economiei României, în dezagregare sectorială.

1.2. Structura sectorială a economiei României

Vom oferi, în continuare, o imagine globală asupra dinamicii economiei, din perspectiva tuturor macro-sectoarelor acesteia: agricultura, industria, serviciile de piaţă şi serviciile publice, guvernamentale. Această dezagregare a economiei este foarte utilă în studierea transformărilor care au avut loc în perioada de tranziţie, deoarece permite diferenţierea între sectoare cu comportament afectat de factori distincţi, în condiţiile menţinerii unei viziuni de ansamblu, utilă la nivelul deciziei politice.

In Figura 1.6. este prezentată evoluţia ponderilor pe care cele patru sectoare sus-menţionate le deţin în produsul intern brut, în perioada 1990-1998.[5]

După cum se poate vedea, toate ponderile diferă considerabil de nivelul corespunzător pe care-l deţin în cadrul economiilor dezvoltate şi stabile, reflectând inerţia structurilor create în sistemul centralist de tip socialist[6]. Există anumite tendinţe de restructurare, evidenţiate în scăderea ponderii industriei ( de la 44% la 34%) şi creşterea ponderii serviciilor (de la 25% la 30%, cu un maxim de 34% înregistrat în anul 1996), dar ritmul este foarte lent, întârzierile conducând la accentuarea distoriunilor pre-existente, îngreunarea deciziilor cu caracter nepopular pe termen scurt şi cronicizarea lipsei de competitivitate. Ponderea sectorului serviciilor neguvernamentale în PIB este încă foarte departe de nivelul de 48-55% pe care-l afişează economiile dezvoltate din Europa. România începe să treacă peste două bariere structurale pe care le resimt mecanismele concurenţiale în încercarea lor de dezvoltare:

- Decizia politică la nivel înalt nu sprijină întotdeauna dezvoltarea cu prioritate a sectorului serviciilor;

- Nu se găsesc metodele, la nivelul politicilor economice macro, care să ofere populaţiei ocupate supra-ponderal în sectorul agricol, în acest moment, posibilitatea de a-şi transfera domeniul de activitate în sectoare cu productivitate mult mai ridicată (servicii, industrii cu tehnologie înaltă). Ponderea sectorului agricol în formarea valorii adăugate la nivel naţional depăşeste 20%, ceea ce este prea mult după toate standardele europene (chiar în cazul unor ţări periferice din Uniunea Europeană, considerate tradiţional agricole, cum sunt Grecia sau Portugalia), iar semnalele recente sunt de creştere a acestei ponderi.

1. O imagine grăitoare a evoluţiei în tranziţie este cea din Figura 1.7., care prezintă valorile adăugate, în termeni reali, create în cele patru sectoare, în perioada 1990-1998. Declinul iniţial, care a caracterizat toate statele aflate în tranziţie, a fost mai pronunţat în România, şi a recidivat după 1997, sub incidenţa întârzierii restructurării (cu precădere în sectorul serviciilor dominat de marile regii autonome) şi a lipsei procesului de privatizare în ramuri fără potenţial de asigurare a resurselor necesare tehnologizării. Factorii de decizie politică din România vorbesc tot mai des despre obligativitatea reinstaurării unei imagini corecte a sectorului serviciilor în cadrul societăţii româneşti (este vorba despre un gen de "discriminare pozitivă”), precum şi despre legătura biunivocă între evoluţiile sectorului industrial şi sectorului serviciilor (cu precădere a celor industriale, de producţie).

In Figura 1.8. sunt prezentate ponderile sectoriale în totalul populaţiei ocupate din România, în evoluţia lor din 1990 până în 1998. Există o mare diferenţă între numărul persoanelor ocupate şi numărul salariaţilor (de la dublu la simplu), în România, datorită ponderii mari deţinute de lucrătorii pe cont propriu în totalul populaţiei ocupate (cu precădere, în sectoarele agricol şi al serviciilor de piaţă).

Din nou, se poate aprecia că România reprezintă un caz particular la nivel european, datorită ponderii exagerat de mari pe care o are populaţia din sectorul agricol în total. După 1997, pe motivul deteriorării suplimentare a condiţiilor de trai, populaţia devenită şomeră din sectoarele industrial sau servicii a migrat către sectorul agricol, către piaţa neagră sau către pieţele forţei de muncă din alte ţări. Rata de participare s-a diminuat ca urmare a evoluţiei demografice specifice şi datorită scăderii drastice a ofertei de locuri de muncă, ceea ce a redus numărul persoanelor active din economia naţională.

Productivitatea celor două sectoare cu pondere mare în crearea valorii adăugate (industrie şi servicii) este surprinsă, în evoluţia sa, în Figura 1.9. Menţionăm că utilizăm aici noţiunea de productivitate a muncii ca expresie a raportului dintre valoarea adăugată creată într-o ramură economică şi numărul persoanelor active efectiv ocupate în acea ramură. Se poate observa că productivitatea sectorului industrial agregat a depăşit, încă din 1994, nivelul său înregistrat în 1990, înainte de începerea reformelor. Creşterea de productivitate s-a făcut, din păcate, aproape exclusiv pe seama reducerii numărului de salariaţi din sectorul industrial, contribuind la scăderea globală a nivelului de trai al populaţiei (prin diminuarea venitului disponibil real al întregii populaţii). Doar în 1996, putem evidenţia o creştere de productivitate reală, care însă nu a avut caracteristici durabile sau stabile; această creştere a fost urmarea restructurării lente din industrie, care a micşorat treptat ponderea industriilor ineficiente în total, şi a împrospătării stocului de capital fix (imobilizări corporale) prin importuri de echipamente şi maşini în industriile viabile.

Productivitatea în sectorul serviciilor a crescut considerabil începând cu 1992, până în 1997, ca urmare a dezvoltării spontane a sectorului privat mic şi mijlociu. Noul proces de restructurare, iniţiat în 1997 şi desfăşurat cu lentoare în sfera regiilor autonome, a generat o scădere a productivităţii sectorului; ponderea regiilor în sectorul de servicii este încă foarte ridicată, ceea ce explică ineficienţa globală a economiei româneşti, una dintre puţinele economii aflate în tranziţie la care productivitatea este mai mare în sectorul industrial decât în cel al serviciilor neguvernamentale (prin comparaţie, în Cehia, Slovenia, Ungaria, raportul celor două productivităţi a fost şi continuă să fie inversat).

Ce concluzii se pot desprinde din această scurtă trecere în revistă a principalelor modificări structurale globale din perioada tranziţiei, în România ?

1. In pofida faptului că tranziţia românească a urmat cursul unei reforme treptate, fără şocuri masive cu impact social profund, pot fi evidenţiate unele schimbări structurale semnificative în evoluţia sectoarelor economiei. Figura 1.10. prezintă dinamica ponderii costului forţei de muncă în valoarea adăugată a celor două mari ramuri (I, respectiv S), în perioada 1990-97. Pe parcursul a doar 8 ani, economia României a traversat un drum pe care state precum Portugalia sau Irlanda le-au parcurs timp de două decenii, prin reducerea ponderii costului forţei de muncă în total valoare adăugată, de la 75% la 48% în sectorul industrial, şi de la 65% la 42% în sectorul serviciilor. Se observă o inversare a tendinţelor pentru cele două sectoare, în perioada creşterii economice (1993-1996), sectorul serviciilor răspunzând prin presiuni salariale puternice la evoluţia favorabilă a economiei. Acest fapt se explică prin concentrarea de regii autonome din sectorul serviciilor neguvernamentale, care sunt dominate de puterea sindicatelor proprii (CONEL, ROMTELECOM, transporturi, etc.), ceea ce a condus la menţinerea statutului de supra-ocupare cu forţă de muncă în cazul multor ramuri. Acest fenomen se întâlneşte mai puţin la subramurile industriale, care au trebuit să se adapteze mai rapid unei conjuncturi competitive, prin expunerea lor pe pieţele internaţionale de mărfuri.

2. Există diferenţe mari între valorile aceluiaşi tip de indicator, sau între evoluţiile în timp ale acestuia, pentru ramurile economice mari. In Figura 1.11. sunt prezentate tendinţele opuse ale evoluţiei raportului dintre capital fix (exprimat în preţuri constante) şi forţa de muncă - raportul înzestrării relative cu factori de producţie. Principala explicaţie pentru comportamentul diferit stă în evoluţia diferită a numărului de persoane ocupate, în cele trei sectoare prezentate.

3. Si pe piaţa forţei de muncă se constată unele tendinţe de restructurare în perioada tranziţiei, diferenţiate însă în funcţie de sectorul economic de activitate. Chiar dacă mobilitatea forţei de muncă este redusă în toate statele aflate în tranziţie, prin comparaţie cu situaţia din ţările dezvoltate, există dovezi certe că mecanismele de negociere tripartită a salariilor funcţionează în acelaşi mod. Figura 1.12. arată graficele evoluţiei salariilor reale (salariul nominal a fost deflatat cu indicele preţurilor de consum) în cadrul macro-sectoarelor economiei, exceptând agricultura; se constată uşor o creştere a diferenţelor inter-sectoriale între salarii.

Mecanismele de negociere a salariilor diferă de la sectoarele industriale la cele ale serviciilor, de la industriile care lucrează în climat concurenţial la cele cu grad de concentrare ridicat, de la ramurile unde activează multe firme mici şi mijlocii, la ramurile caracterizate de marile regii autonome. Sindicatele mari îşi construiesc propriile strategii în funcţie de creşterile de salarii din sectorul industrial, care este expus concurenţei internaţionale şi influenţelor perturbatoare de natură externă. Studiile recente, privind piaţa forţei de muncă în România, arată doi factori ca fiind mai importanţi în procedura de negociere, acolo unde ea există instituţionalizat: preţurile mondiale (care influenţează sistemul intern de preţuri, prin importuri) şi o rată impusă expectată de profit (de marjă comercială) pe care producătorii o adaugă peste costul forţei de muncă. După 1995, rata şomajului (cu precădere, cea a şomajului pe termen lung) a început să influenţeze - de asemenea - evoluţia salariilor nominale (prin efectul de protecţie pe care şi-o asigură membrii uniunilor sindicale).

Capitolul II. FACTORII EXTERNI CARE AU INFLUENŢAT RESTRUCTURAREA

2.1. Competitivitatea României pe piaţa mondială şi rolul investiţiilor străine în cadrul efortului de dezvoltare durabilă

Termenul cel mai propice - din punct de vedere simptomatic - care descrie comportamentul unei economii integrate în economia mondială, este cel de competitivitate. Competitivitatea este un fenomen economic complex, cu o multitudine de faţete şi metode de cuantificare. Competitivitatea se poate referi la un produs, o clasă de produse (fie acestea bunuri sau servicii), o ramură economică sau o economie naţională (sau regională). Nu există o definiţie universal acceptată, dar în general competitivitatea unei industrii se referă la abilitatea de a-şi extinde vânzările, atât pe pieţele interne, cât şi pe cele externe. Putem vorbi despre două subnoţiuni principale ale competitivităţii: competitivitatea de preţ şi competitivitatea calitativă. Un produs are un preţ competitiv daca are costuri scăzute, în vreme ce competitivitatea calitativă (tehnologică) depinde de calitatea produselor, de funcţionalitatea pe care o oferă, inclusiv tehnologia şi noutatea incluse în fabricarea acestora. Toate ţările Europei Centrale şi de Est au la ora actuală ca principal avantaj, comparativ cu UE sau alte ţări dezvoltate, costuri scăzute cu forţa de muncă (de exemplu Havlik, 1996), şi cea mai mare parte a comerţului lor intra-industrial constă în produse diferenţiate calitativ, avantajul fiind deţinut de calitatea superioară a produselor UE (Rosati, 1998).

Comparativ cu celelalte ţări candidate pentru aderarea în Uniunea Europeana, evoluţia indicatorilor macroeconomici ai României a urmat o traiectorie divergentă. Inclusiv evoluţia performanţelor comerciale ale României nu este foarte încurajatoare. Deficitul comercial al României a devenit sursa unor îngrijorări serioase din punctul de vedere al modalităţilor de finanţare, mai cu seamă în ultimii 4 ani. Există aici o dublă îngrijorare: în vreme de importurile cresc, performanţele exporturilor sunt din ce în ce mai labile. Or, teoria economică demonstrează că metoda cea mai eficientă de asigurare a stabilizării economiei, pe linia unui ritm de creştere susţinut, este aceea de a îmbunătăţi, comparativ, performanţele exporturilor, a elimina treptat deficitul de cont curent (pentru ca acesta să nu mai preseze asupra necesarului intern de finanţare). Subcapitolele care vor urma îşi propun sa răspundă în principal la următoarele întrebări: De ce sunt exporturile româneşti puţin performante? Există semnale că industriile româneşti au devenit mai competitive pe pieţele UE după ce Acordul de Asociere a intrat în vigoare?

Abordările pentru analiza empirică vor face apel atât la teoria tradiţională a comerţului internaţional bazata pe teoria lui Heckscher-Ohlin (studii recente: Wolfmayr-Schnitzer, 1998; Landesmann, 1995 şi 1996; Dobrinski şi Landesmann, 1996; Neven, 1995, EC 1994), cât şi la noile teorii în comerţul internaţional, care explică creşterea volumului comerţului intra-industrie intre ţări cu aceeaşi dotare de factori de producţie prin alţi determinanţi, cum ar fi economiile de scară sau pieţe imperfecte.

Pentru a analiza evoluţia structurală a comerţului exterior românesc total şi a celui cu UE, au fost utilizaţi indicatori referitori la evaluarea atât a comerţului inter-industrial, cât şi a celui intra-industrial: indicatorul avantajelor comparative (revealed comparative advantage), indicele de specializare a exporturilor (export specialisation index), indicele Grubel-Lloyd, intensitatea factorilor de producţie (factor intensities). Competitivitatea industriilor româneşti faţă de UE, sub ambele aspecte, de preţ şi calitative, au fost investigate prin metoda valorii unitare ("unit value" methodology).

Procesul de transformare sistemică a fostelor economii planificate centralizat a inclus ca una dintre reformele esenţiale liberalizarea accesului la pieţe al investitorilor străini. Faptul a apărut ca firesc, dat fiind sensul general al schimbării pe care şi l-au propus aceste ţări, spre economia de piaţă şi racordarea la economia mondială. Pe de o parte, starea economiilor ţărilor central- şi est- europene, cu deosebirile de rigoare dintre ele, punea intr-o lumina extrem de favorabilă efectele potenţial benefice ale ISD[7]. Acestea au fost percepute ca un instrument viabil atât al schimbării de sistem, prin introducerea comportamentului specific economiei de piaţă, cât şi al incercării de restructurare, prin ameliorarea calităţii factorilor de producţie existenţi şi încurajarea dezvoltării unor avantaje competitive bazate pe factori de producţie specializaţi.

2.1.1. Nevoia obiectivă de investiţii străine directe a economiei româneşti

In România, sistemul economiei de comandă a dispus în prea puţină măsură de mecanismele care permit crearea factorilor de producţie specializaţi. Lipsa competiţiei interne, restricţionarea până la anulare a rolului cererii in economie - pentru a nu mai pune în discuţie eventuala presiune exercitată asupra producătorilor de o cerere sofisticată-, alocarea resurselor pe criterii noneconomice, lipsa motivaţiei şi a informaţiei, toate acestea au condus la avantaje competitive naţionale bazate exclusiv pe costul factorilor şi localizate în segmente standardizate de piaţă.

Conform opiniei lui Michael Porter (Porter, 1992), ţările cu economie in tranziţie se află în primul stadiu de dezvoltare a avantajelor competitive, cel în care acestea decurg în mod esenţial din dotarea cu factori şi din preţurile mai scăzute ale acestora. Impărtăsind opinia lui Porter, Ferenc Vissi, preşedintele Oficiului Concurenţei din Ungaria, completează analiza, corelând etapizarea stadiilor dezvoltării avantajelor competitive cu succesiunea gradelor de expunere concurenţială în plan eonomic a unei naţiuni. Concluziile sale sunt citate într-un raport asupra competitivităţii întreprinderilor ungare, realizat de un grup de cercetători, sub coordonarea lui Attila Chikan, profesor la Universitatea de ştiinţe Economice din Budapesta (Chikan şi alţii, 1998, p.12-13 ). Intr-un sistem de axe, Vissi plasează pe cea orizontală stadiile dezvoltării bazate pe factori, investiţii, inovare şi bunăstare, iar pe cea verticală, nivelurile de expunere la concurenţa naţională, internaţională, multinaţională şi globală, identificând trei trasee principale ale dezvoltării, prezentate în graficul 2.1. de mai jos.

Dreapta B reflectă intrarea unei economii, aflate în primul stadiu de dezvoltare a avantajelor competitive direct în straturile cele mai dure ale competiţiei globale. Curba C prezintă o evoluţie în care avansarea spre stadiile superioare ale dezvoltării avantajelor competitive este însoţită de implicarea crescândă a unei economii în competiţia internaţională. In fine, dreapta A prezintă o cale de dezvoltare în care o ţară s-ar abţine de la participarea la competiţia internaţională, în ciuda ajungerii în stadiile avansate de dezvoltare a avantajelor concurenţiale.

GRAFIC 2.1.

In continuare, autorul apreciază că Ungaria - şi considerăm teza sa perfect aplicabilă şi în cazul României -, se află în stadiul în care majoritatea avantajelor sale concurenţiale decurg din dotarea cu factori, condiţie în care s-a văzut implicată, odată cu derularea proceselor de reforma, direct în competiţia globală (dreapta B a dezvoltării). Economia nu a avut, astfel, timpul de a avansa spre etapele de dezvoltare bazate pe investiţii şi pe inovare, fapt ce i-ar fi permis o expunere cu riscuri mai mici. Comentariul analistului amintit include ideea, care se pare că este împărtaşită şi de alţi economisti, conform căreia ţările in tranziţIe ar putea continua să se situeze pe această linie de dezvoltare în cadrul anumitor limite. Una dintre restricţii ar fi aceea ca cel puţin unele sectoare economice să localizeze avantaje concurenţiale decurgând din investiţii şi inovare. Vissi apreciază că Ungaria a avansat in ultimii ani spre stadiul bazat pe investiţii, existând şi elemente minore ale competitivităţii axate pe inovare. In opinia autorului, ţara sa poate intra în acest de-al treilea stadiu in măsura în care firmele ungare vor reuşi să se integreze în reţelele multinaţionale şi globale ale CTN[8], reţele care joacă un rol cheie în determinarea factorilor şi condiţiilor competitivităţii. Este evident că ISD constituie, potenţial, una dintre cheile transformării de profunzime a structurilor economice din ţările cu economie in tranziţie, inclusiv din România.

Rolul ISD în creşterea competitivităţii economiilor în tranziţie este susţinut şi de John Cantwell şi Lucia Piscitello. In contextul analizării posibilelor strategii de dezvoltare economică pe care teoretic le-ar putea imbrăţişa aceste state, autorii consideră că ele nu s-ar putea baza exclusiv pe firmele locale, nepregătite să evolueze singure în mediul internaţional plin de incertitudini, rezultând oportunitatea asocierii cu firme străine, a atragerii de ISD (John Cantwell şi Lucia Piscitello, 1996).

Un demers amplu şi riguros al economistului Valentin Cojanu, găzduit de teza sa de doctorat (1996) şi menit să examineze locul şi rolul schimburilor comerciale externe în dezvoltarea economică a României, conduce la o analiză, prima de acest gen, dupa ştiinţa noastră, a stadiului de dezvoltare a avantajelor competitive în care se află economia românească. Concluzia sa confirmă opiniile de mai sus: România, ţară cu economie în tranziţie, se află în stadiul de dezvoltare bazat pe dotarea cu factori de producţie şi pe costul mai scăzut al acestora. Mai mult, autorul consideră că, din păcate, potenţialul actual al economiei românesti nu îi permite acesteia "să se dezvolte dinamic şi să avanseze spre stadiile în care alte forţe economice- investiţiile sau inovaţiile - ar constitui motorul dezvoltării" (Valentin Cojanu, 1996, p.201). Analiza întreprinsă îl face pe autor să afirme că avantajele competitive ale economiei româneşti sunt regăsite fie în primele faze ale proceselor de producţie (industrii ale inputurilor primare), fie în ultimele faze ale proceselor de producţie, la nivelul produselor destinate consumului final. In opinia autorului, "această aşezare nu facilitează legături strânse şi de întindere pe orizontală sau verticală. De aceea, în cazurile când industriile se autoîntreţin în concurenţa internaţională, activităţile sunt relativ izolate..” (Cojanu, 1996, p.197). Autorul oferă exemple ale unor lanţuri de activităţi competitive în industria românească care prezintă discontinuităţi, verigi lipsă, din punct de vedere al performanţei. Dacă, spre exemplu, în mod tradiţional chimizarea de bază (rafinarea petrolului) constituie o activitate economică competitivă, pe care se bazează dezvoltarea unei producţii, de asemenea, competitive, de fibre sintetice şi artificiale, în continuare această legătură de activităţi industriale performante este întreruptă în punctul în care ar trebui să se regăsească o producţie competitivă de ţesături. După acest hiatus, lanţul se încheie cu un produs final competitiv şi anume confecţiile. Un alt exemplu oferit de autor îl reprezintă gruparea aparaturii pentru producerea energiei electrice. Dat fiind faptul că este izolată, lipsită de legături cu alte industrii competitive, ea nu antrenează în economie efectele benefice legate de folosirea electromecanicii[9]. Am preluat aceste concluzii ale tezei de doctorat a lui Valentin Cojanu tocmai pentru că ele oferă indicii privind maniera de orientare a unei eventuale politici de atragere direcţionată a ISD şi anume în sfera verigilor competitive care lipsesc.

Aruncate, în virtutea reformelor şi a orientarilor adoptate, direct în fazele superioare ale luptei concurenţiale pe plan internaţional, ţările cu economie în tranziţie se află confruntate cu cerinţa redefinirii avantajelor lor competitive, într-un sens care să le permită o performanţă economică superioară. Or, ISD pot să constituie într-o astfel de împrejurare acel ferment iniţial, acel impuls necesar, căruia să-i urmeze sinteza unor activităţi economice competitive. Economistul Daniel Dăianu integra consideraţiilor sale pe marginea "încordării structurale”, această stare a economiei post-comandă determinată de alocarea pe criterii noneconomice a resurselor în cadrul fostului sistem, ideea posibilului rol al ISD de "cheie pentru ieşirea din labirintul transformării” (Daniel Dăianu, 1996). Consolidarea sau chiar identificarea unor nuclee de activităţi performante prin intermediul ISD şi stimularea dezvoltării ulterioare a ramurilor din amonte, din aval sau de pe orizontală poate să constituie un exemplu de modalitate de utilizare a ISD ca un instrument de transformare economică structurală. După cum arătam, ISD pot să stimuleze dezvoltarea verigilor lipsă în înlănţuirile de activităţi economice competitive. Dacă ne reintoarcem la exemplele lui Valentin Cojanu, realizarea de ISD în domeniul producţiei de tesături, prin intermediul cărora acestea să devină performante ar putea completa un astfel de lanţ de activităţi competitive: chimizare de bază - fibre sintetice şi artificiale - ţesături - confecţii. Dincolo de aceasta, dată fiind modelarea structurii industriale a României pe baza altor criterii decăt cele strict economice (de pilda pe baza celor politice impuse de cerinţa exercitării unui control de această natură asupra populaţiei), ISD pot să joace şi rolul de recuperator al unor surse de avantaje competitive, identificate tocmai în virtutea fundamentelor economice ale deciziei de a investi în străinătate.

Iată, prin urmare, că raţiuni economice dintre cele mai serioase, în centrul cărora se află necesitatea stringentă de ameliorare a performanţei economice a României definesc rolul potenţial benefic al ISD în economie, fundamentează nevoia obiectivă de investiţii străine directe, fără a inţelege prin aceasta că investiţiile străine ar deveni prioritare prin comparaţie cu efortul intern al respectivelor state în procesul transformării economice, cu dezvoltarea şi consolidarea capitalului autohton. Unele aspecte ale impactului ISD asupra structurii economice a României vor constitui subiectul analizei în ceea ce urmează.

Faţă de potenţialitatea de care vorbim, a cărei posibilitate de actualizare rămâne, încă, să fie dovedită, demersurile conştiente ale României - ca de altfel şi ale celorlalte ţări cu economie în tranziţie - , respectiv măsurile de atragere a ISD nu au reuşit să depăşească nivelul stimularii pasive. Opinia noastră constă în aceea că asumarea de către autorităţi a necesităţii de a atrage ISD în economie s-a produs de o manieră mai mult intuitivă. In virtutea propriilor probleme şi obiective, ele au îmbrăţişat "morala comună" a dezirabilităţii ISD promovată de o bună parte a opiniei publice internaţionale, de o serie de organisme economice şi financiare internaţionale care au asistat şi asistă fostele ţări comuniste în parcurgerea acestui traseu cu multe necunoscute care este tranziţia lor la economia de piaţă. De altfel, unul dintre adepţii măsurilor radicale în conceperea transformării sistemice a fostelor economii centralizate, Jeffrey Sachs, includea deschiderea faţă de investitorii străini între cele şase demersuri, reforme esenţiale pe care trebuiau să le înfăptuiască respectivele state (1), la inceputul deceniului existând chiar ideea că ISD ar putea să joace rolul unui nou plan Marshall în sprijinirea ţărilor Europei centrale şi de est. In studiul său "Teoria neoliberală şi aplicarea ei în Europa de est", Peter Gowan îl citează pe ambasadorul Statelor Unite în Ungaria care anticipa un astfel de rol al ISD: "Am fost adesea întrebat de ce nu există un nou plan Marshall pentru a ajuta Europa centrala şi de est. Ei bine, este aici şi se numeşte investiţia străină privată. Investiţia straină creează noi locuri de muncă, măreşte productivitatea, generează creştere economică şi ridică nivelul de trai. Ea aduce tehnologie nouă, noi tehnici manageriale, noi pieţe, noi produse şi moduri mai bune de a face afaceri" (Adevarul Economic nr.11/ 14-20 martie 1997).

România s-a înscris în nota dominantă a atitudinii de incurajare la nivel oficial, principial şi chiar la nivelul reglementărilor vizând direct regimul ISD, caracteristică ţărilor cu economie in tranzitie. In programele guvernamentale sau la nivelul Agenţiei Române de Dezvoltare au existat chiar evaluari ale nevoii de ISD, estimată la 1,5 miliarde dolari anual în 1993 şi la 2,5 miliarde dolari în 1997. Prin "Declaraţia cu privire la politica în domeniul investitiilor străine", adoptată la 4 aprilie 1992, Guvernul Romaniei îşi manifesta dorinţa de a susţine, încuraja, facilita investiţiile străine directe. Conform declaraţiei, politica României cu privire la ISD, se baza pe trei principii fundamentale: tratament egal pentru investitorii români şi străini, acces liber la pieţe în intreaga economie şi intervenţia minimă a guvernului în economie. Nu dorim să analizăm în ce măsura aceste trei principii au fost cu adevărat respectate; numai dacă ne referim la primul dintre ele, putem constata că au existat nenumărate situaţii care atestă contrariul, într-un sens sau altul. Cert este că, la nivelul caracteristicilor de bază ale regimului ISD, România nu a facut notă discordantă în context regional. Dincolo de liberalizarea accesului la pieţe, de garantarea investiţiei, de acordarea unor drepturi investitorilor străini, au fost utilizate stimulente fiscale care au urmat acelaşi drum sinuos specific şi altor ţări din zonă, chiar am putea spune, prin prisma evoluţiei de după 1996, mai sinuos decât al acestora. După cum se va putea constata din cuprinsul analizei, traseul ezitant şi lipsit de o concepţie clară a utilizării stimulentelor a devenit unul din principalele impedimente în atragerea ISD după mijlocul anului 1997.

2.2. Evoluţia comerţului exterior românesc de-a lungul perioadei de tranziţie

Inainte de 1989, comerţul exterior românesc a funcţionat în condiţii impuse artificial, atât în relaţiile cu ţările membre ale CAER, cât şi cu restul lumii. Chiar daca transformările economice ale fostelor ţări membre ale CAER au reclamat schimbarea regimului comerţului exterior, performanţele exporturilor româneşti în ultima decadă sunt slabe, inclusiv raportate la cele ale unor ţări mai avansate din grupul tarilor din Europa Centrala şi de Est (TECE). Pe de o parte, evoluţia este strâns legată de politicile economice din această perioadă. Amânarea sau implementarea incompletă a reformelor a influenţat de asemenea dezvoltarea comerţului exterior. Comportamentul inerţial al agenţilor economici a fost rezultatul unui ritm foarte lent al privatizării şi unui nivel relativ scăzut al investiţiilor străine directe, comparativ cu celelalte TECE. Pe de altă parte, evoluţiile comerciale reflecta punctul de plecare în aceasta tranziţie, respectiv natura şi calitatea capitalului uman şi fizic, avantajele şi dezavantajele locaţionale. Redistribuţia implicită a venitului printr-un sistem de preţuri distorsionat (stabilite administrativ) înainte de 1989 a mascat intr-o măsură considerabilă aceste diferenţe de ordin calitativ.

In ceea ce priveşte orientarea geografică, ca rezultat al prăbuşirii CAER şi în cadrul procesului demarat de pregătire în vederea aderării la UE, direcţia comerţului exterior românesc s-a orientat semnificativ către ţările membre ale UE. Astfel, ponderea comerţului cu UE în comerţul exterior total al României a crescut de la 26% în 1990 la 61% în 1998[10]. Cea mai semnificativa prăbuşire au cunoscut-o exporturile către CSI şi importurile din Asia (Orientul Mijlociu). Tabelul 2.1. arată modificările în orientarea geografică a exporturilor de-a lungul perioadei de tranziţie.

Tabel 2.1.

Orientarea geografica a comerţului exterior românesc

Ponderea în exporturile totale (%)

Exporturi către:	1991	1992	1993	1994	1995	1996	1997	1998
UE – 15	36,9	35,2	41,4	48,2	54,1	56,5	56,5	64,5
AELS	1,7	2,4	2,6	0,9	1,0	0,8	1,3	1,2
CEFTA	5,7	3,7	3,1	4,2	3,2	3,2	3,9	4,0
CSI	23,0	13,8	9,1	6,6	5,7	5,3	6,2	4,2
Asia	18,8	28,5	31,1	24,5	21,4	19,5	17,4	12,4
Orientul Mijlociu	9,7	16,9	14,3	11,6	9,7	10,0	9,5	8,0
Africa	4,0	4,0	5,2	6,8	7,2	6,8	5,4	4,4
America	4,2	4,0	4,1	5,8	5,1	4,9	5,8	6,3

Ponderea în importurile totale (%)

Importuri din:	1991	1992	1993	1994	1995	1996	1997	1998
UE – 15	28,7	41,3	45,3	48,2	50,5	52,3	52,5	57,7
AELS	2,3	2,1	2,5	2,3	2,3	1,9	1,5	1,3
CEFTA	6,4	5,1	4,0	3,9	4,7	3,9	5,4	8,4
CSI	18,2	17,4	15,7	17,9	15,7	15,4	14,9	11,6
Asia	23,8	19,0	19,1	13,8	14,0	13,7	14,0	8,2
Orientul Mijlociu	17,3	13,3	12,7	9,0	5,8	5,2	3,7	2,4
Africa	8,8	4,6	2,8	2,4	4,7	2,7	1,7	0,6
America	6,3	6,0	8,7	9,4	6,7	7,3	7,5	5,6

Sursa: statistici de comerţ exterior, CNS

Exporturile către UE au crescut de la 34% în 1990 la 65% în 1998, când Italia, Germania şi Franţa au fost cele mai importante pieţe pentru exporturile produselor româneşti. Se poate menţiona un trend descrescător în exporturile către ţările în tranziţie (fostele CAER) de la aproximativ 29% în 1991 la mai puţin de 9% în 1998. Aceasta s-a datorat mai ales colapsului exportului catre CSI, datorat şi declinului accentuat economic din zona respectivă, manifestat prin slăbirea cererii agregate. Acordul CEFTA, care a intrat în vigoare la 1 iulie 1997, asigură un cadru stimulativ pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale în regiune, dar nu s-au înregistrat creşteri semnificative ale exporturilor româneşti către aceasta regiune; dimpotrivă, după cum au arătat analize recente, situaţia balanţei comerciale a României cu ţările CEFTA s-a înrăutăţit (ca ponderi, în baza tabelelor de mai sus, exporturile s-au redus de la 5,7 la 4 %, iar importurile au crescut de la 6,4 la 8,4 %). Deşi cu un trend puternic descrescător, exporturile către Asia deţin încă o pondere importantă în exporturile totale, Turcia fiind principalul partener comercial. Exporturile către Federaţia Rusa au scăzut cu 34% în 1998, evoluţie determinata de criza ei economica şi de asemenea influenţată de declinul exporturilor industriei alimentare româneşti (în principal produse din carne, care aveau ca destinaţie principala regiunea rusa). Pierderile în ponderea exporturilor acestor regiuni s-au tradus în sporirea cotei UE ca piaţă de desfacere (de la 56,5% în 1997 la 64,5% în 1998), un indiciu al continuării procesului de orientare a comerţului către pieţele vest-europene.

Cea mai mare parte a importurilor provine din UE, iar trendul acesta este crescător (de la 21.8% în 1990 la 57.7% în 1998). Atât importurile din CSI, cât şi cele din Asia scăzut în 1998, datorita reducerii importului de produse energetice primare şi procesate. O valoare mai mică cu 31% faţă de cea a anului anterior a importurilor produselor energetice exprima pe de o parte scăderea preturilor mondiale la ţiţei, dar pe de alta parte reducerea cantităţilor importate de produse energetice (ţiţei şi produse prelucrate). Ponderea importurilor provenind din ţările CEFTA în totalul importurilor a marcat o creştere semnificativă în 1998, Ungaria fiind cel mai important partener comercial, cu mai mult de 53% din exporturile CEFTA către România.

Deficitul balanţei comerciale, instalat din 1990 s-a deteriorat îngrijorător în ultimii patru ani. Acest fenomen negativ este legat în principal de precaritatea – sau lipsa de competitivitate a - industriei prelucrătoare, care reprezintă 94% din exporturile româneşti totale şi o pondere crescătoare în importurile totale. Anul 1998 a fost un an critic din punct de vedere al nivelului foarte ridicat al serviciului datoriei externe (aprox. 2.2 mrd. USD), în condiţiile unui nivel foarte scăzut al rezervelor valutare şi al necesităţii finanţării unui deficit comercial (-3.5 mrd.USD) care depăşeşte de doua ori valoarea rezervelor valutare (1.5 mrd. USD). Atragerea investiţiilor străine directe şi a altor forme de investiţii de capital pe termen lung rămân principalele surse de venituri, dar nu simplu de realizat atâta timp cât credibilitatea pe pieţele internaţionale este foarte scăzuta (reflectata şi de scăderea rating-urilor acordate de instituţiile internaţionale specializate). Aceasta este o consecinţă în primul rând a ritmului foarte lent al schimbărilor structurale (cum ar fi privatizarea întreprinderilor viabile şi lichidarea celor generatoare de pierderi), şi în al doilea rând, a eşuării celor 4 precedente contracte încheiate cu FMI-ul prin neîndeplinirea obligaţiilor asumate. Noul Acord Stand-by semnat în aprilie 1999 sporeşte şansele României de a ieşi din aceasta situaţie critica, deşi nu este deloc simplu de apreciat cum va putea România sa îndeplinească condiţiile impuse, inclusiv cea a unui deficit comercial care să nu depăşească 2 mrd USD în 1999.

2.2.1. Comerţul exterior al României, 1990-1998

După o scădere bruscă în 1990, exporturile totale ale României au început să se redreseze, cu contribuţia în special a industriilor metalurgică şi textilă. în Anexa 1, care arată exportul total şi exportul pe ramuri pentru perioada de tranziţie, se poate observa faptul că exporturile nu au cunoscut o creştere spectaculoasa de-a lungul perioadei de tranziţie, valoarea lor în 1998 fiind doar cu 44% mai mare faţă de cea a anului 1990.

Grafic 2.2.

După cum indică graficul precedent, structura exporturilor devine mai puţin diversificată de-a lungul perioadei de tranziţie. La sfârşitul perioadei, numai două industrii, textilă şi metalurgică, au o pondere semnificativă în totalul exporturilor industriei prelucrătoare, restul având ponderi mai mici de 8%[11]. Trei mari industrii exportatoare de la începutul perioadei de tranziţie au pierdut teren. Este vorba despre produsele petroliere, maşini şi echipamentele de transport, în timp ce exporturile în aceste industrii, mai sofisticate, au scăzut, industrii cu valoare adăugată mai mică, textile şi metale, şi-au mărit ponderea în totalul exporturilor.

Observăm că structura exporturilor a început să fie mai dinamică în perioada de redresare economică (după 1993). În ultimii ani există din nou o relativă stagnare ale valorilor şi structurii exporturilor României. În 1998 numai exporturile de textile şi produse metalurgice au continuat să crească, dar creşterea lor nu a compensat descreşterea exporturilor de produse chimice, produse energetice şi industria alimentară, aşa cum a fost cazul în anii anteriori.

Economia României a urmat o cursă instabilă, cu fluctuaţii anuale. Comerţul exterior a fost influenţat numai în mica măsură de evenimente externe, dând dovadă de inerţie şi lipsă de competitivitate. Dacă analizăm corelaţia dintre variaţia exporturilor şi variaţia producţiei pentru industria românească pentru 1990-1997[12], găsim un coeficient de corelare mic pentru totalul industriei prelucrătoare (0,45), şi chiar coeficienţi negativi, pentru produsele alimentare, textile, pielărie, produse chimice şi mobilă. Se poate afirma că nu creşterea producţiei este principalul determinant al îmbunătăţirii performanţelor exporturilor. Studii econometrice recente[13] au demonstrat dependenţa exporturilor româneşti în aceeaşi măsură de potenţialul producţiei interne şi de importuri.

In privinţa importurilor, acestea nu au înregistrat creşteri spectaculoase la începutul de tranziţie. In Anexa 2 putem observa un salt spectaculos al importurilor în 1995, când acestea au crescut cu 45% în comparaţie cu anul precedent, în vreme ce exporturile au crescut doar cu 29%. De asemenea, în 1996 şi 1998 creşterea importurilor a fost mai mare decât variaţia exporturilor. Se pare că o creştere a nivelului total al importurilor a fost stimulata de creşterea consumului privat, în 1995, 1996 şi 1998, datorită creşterii salariilor reale, la începutul anului[14].

La începutul tranziţiei, principalele industrii importatoare erau cele de produse petroliere (clasificare CAEN: DF) şi maşini şi echipamente (DK). Alte industrii care deţineau în aceeaşi perioadă ponderi importante în importurile totale au fost produsele alimentare (DA) şi cele chimice (DG). Ulterior, alte trei industrii, textila, chimica şi a echipamentelor electrice au apărut în lista principalilor ramuri importatoare. Aşa cum putem vedea în Grafic 1.3., importurile de textile au fost cele mai dinamice. De asemenea importurile în maşini şi echipamente electrice au crescut de-a lungul perioadei de tranziţie, un comportament firesc pentru o economie în tranziţie. Exporturile de produse petroliere au înregistrat o prăbuşire, de la 23 % în 1990 la 3% în 1998. Aceasta este strâns legata de declinul producţiei (utilizării capacităţilor), din aceste ramuri dar şi de diminuarea importurilor produselor petroliere de bază.

Grafic 1.3.

Evoluţia deficitului comercial poate fi urmărită în Anexa 3. Se remarcă deteriorarea puternică a deficitului comercial începând din 1995, lucru care produce serioase motive de îngrijorare din punct de vedere al capacităţii de plăţi externe. Expansiunea importurilor totale a reflectat trendul puternic crescător al importurilor din UE după 1995, când a intrat în vigoare Acordul European. Un salt în cererea pentru produse petroliere neprocesate a contat, de asemenea, în deteriorarea balanţei comerciale în 1995. Balanţa comercială s-a deteriorat în continuare în 1996 şi a ajuns în 1998 la un vârf de 3,5 mrd. $ FOB-CIF. O explicaţie pentru această evoluţie ar putea fi relaţia pozitivă dintre importurile de ţiţei brut şi producţia industrială, datorită ponderii importante a ramurilor industriei energo-intensive. In timp ce această dependenţă pozitivă ar oferi o explicaţie satisfăcătoare pentru evoluţiile comerciale din 1995 şi 1996, ea nu mai este suficientă în cazul ultimului an. În 1998, deşi s-a diminuat cererea de importuri pentru ţiţei brut, determinată de declinul producţiei industriale, importurile totale au continuat să crească (în acelaşi timp, exporturile au cunoscut o uşoară scădere). Printre motivaţiile acestei deteriorări în balanţa comercială, un loc important îl deţine valoarea adăugata a exporturilor, care va fi pusă în evidenţă pentru comerţul România - UE.

Pentru a cuantifica specializarea României în exportul anumitor produse, am evidenţiat industriile cu avantaje comparative, calculând indicele numit Revealed Comparative Advantage (RCA)[15]. Rezultatele sunt prezentate în Anexa 4.

Industriile cu avantaje comparative (valori pozitive pentru RCA) sunt în principal industrii cu valoare adăugată mică, cum este cazul industriei uşoare şi metalurgice. Indicele calculat la nivel de două cifre arată că sectoarele cu avantaje comparative reprezentau în 1998 mai mult de 70% din exporturile totale româneşti. Cele mai mari valori ale RCA s-au înregistrat pentru 3 industrii, care însumează 30% în 1998 şi anume: lemn şi produse din lemn, mobilă şi metale şi produse metalice.

România apare ca dependentă de importuri (valori puternic negative pentru RCA) în maşini şi echipamente, produse alimentare şi, evident doar în ultima perioadă, în produse chimice. Pentru alte industrii cu valori ale RCA semnificativ negative, relevanta interpretării scade, deoarece valoarea absolută a importurilor este oricum foarte mică.

Simultaneitatea exportului şi importului de produse similare nu poate fi explicat de teoria avantajelor comparative existentă în comerţul internaţional. Comerţul inter-industrial are loc mai ales între ţări industrializate şi este motivat de diferenţierea produselor, economii de scară crescătoare şi pieţe imperfecte. Creşterea comerţului inter-industrial poate fi un semnal de progres în procesul de integrare dintre cele două pieţe, în care alţi determinanţi ai comerţului decât avantajele comparative tradiţionale încep să joace un rol important. Cel mai frecvent folosit instrument de evaluare a specializării comerciale este indicele Grubel-Lloyd[16] al comerţului intra-industrial. Rezultatele raportate în Anexa 4 arată că nu s-a înregistrat progres semnificativ în dezvoltarea comerţului intra-industrial în perioada de tranziţie, cu excepţia unor uşoare creşteri în 1992 şi 1994. Valorile staţionare ale acestui indice arată că nu există mutaţii de la comerţ inter-industrial către comerţ intra-industrial.

Industriile net beneficiare în schimburile comerciale externe pot fi indicate de rata de acoperire a importurilor prin exporturi[17]. Prin acest indice se compară valorile exporturilor şi importurilor şi se identifică industriile pentru care exporturile sunt superioare importurilor. Conform valorilor prezentate în Anexa 3, beneficiare ale schimburilor comerciale sunt industrii cu valoare adăugată mică, şi anume: produse din lemn şi mobilă, produse metalice, textile şi din piele.

2.3. Premisele de actualizare a rolului investiţiilor străine directe în restructurarea economiei româneşti

Aşteptările iniţiale legate de atragerea unui volum spectaculos de ISD in Europa centrală şi de est, inclusiv în România, aşteptări localizate atât la nivelul ţărilor din regiune, cât şi la nivelul comunităţii internaţionale a oamenilor de afaceri, aveau la baza două argumente majore: spaţiul de influenţă ex-sovietică constituia o piaţă uriaşă, deschisă odată cu declanşarea proceselor de reformă, iar raportul preţ-calitate în ceea ce priveşte forţa de muncă constituia un avantaj comparativ pentru aceste state.

In ciuda aşteptărilor de care aminteam, apariţia statelor cu economie în tranziţie pe piaţa internaţională a ISD ca potenţiale ţări receptoare nu a determinat mutaţii spectaculoase pe respectiva piaţă. Un studiu realizat de serviciul de consultanţă în materia investiţiilor străine al Băncii Mondiale, care îşi propunea să examineze în mod specific în ce măsură deschiderea Europei de est a condus la deturnarea unor fluxuri investiţionale dinspre alte destinaţii, cum ar fi ţărmul mediteraneean sau Africa sub-sahariană, confirmă lipsa oricărui impact de acest gen, cu câteva posibile excepţii ale unor investitii din domeniul textil şi al confecţiilor (Michalet, 1997). Concluzia de mai sus fundamentează empiric un fapt subliniat de mai mulţi analişti: în atragerea ISD, ţările cu economie în tranziţie concurează, în principal, unele cu altele.

Conform informaţiilor furnizate în rapoartele anuale asupra ISD elaborate de UNCTAD, stocul de ISD în economiile în tranziţie în valoare de 46 miliarde dolari nu reprezenta la sfârşitul anului 1996 nici măcar 1,5% din totalul mondial. Mai mult, evoluţia fluxurilor anuale nu a fost continuu crescătoare, 1996 reprezentând un an în care intrările de ISD în economiile în tranziţie au constituit singura componentă a fluxurilor mondiale de investiţii care a scăzut faţă de anul precedent (de la 14 miliarde dolari in 1995 la 12 miliarde dolari in 1996). Faptul ni se pare interesant, pentru că el pune in lumină legătura strânsă dintre ISD şi procesul de privatizare în regiune. Privatizarea este un factor critic pentru nivelul acestor fluxuri. Momentele sale de vârf imprimă vârfuri şi în amplitudinea intrărilor de ISD, situaţia inversă fiind la fel de valabilă. Spre exemplu, în 1996, scăderea nivelului fluxurilor pe ansamblul regiunii a fost determinată în cea mai mare măsură de diminuarea intrărilor de ISD în Ungaria cu aproximativ 2,5 miliarde dolari faţă de anul precedent (aproximativ 2 miliarde dolari în 1996 faţă de 4,5 miliarde dolari în 1995). Or, faptul poate fi explicat prin aceea că Ungaria este ţara care, după cum arătam, a declanşat cel mai de timpuriu privatizarea cu participarea investitorilor străini şi care, în consecinţă, işi va fi şi epuizat cea dintâi cele mai atractive oferte. Dacă luăm în considerare cifra de 2,5 miliarde dolari avansată pentru valoarea fluxului de ISD în Ungaria în 1997, cuprinsă în materialele de informare ale Agenţiei Române de Dezvoltare (Buletinul ştiri ARD, nr.18/1998), putem vorbi despre o plafonare a fluxurilor de ISD în aceasta ţară, este drept, la un nivel de invidiat din punct de vedere al altor state. In Ungaria, 65% din veniturile rezultate din privatizare au provenit din partea investitorilor străini (Buletin ştiri ARD nr.12/1998). Pentru Polonia, care s-a înscris mai târziu, dar se pare că la fel de hotărât în cursa pentru privatizare prin atragerea investitorilor străini, anii 1996, 1997 şi 1998 sunt cei care marchează niveluri foarte înalte ale ISD, de 5,2 miliarde dolari în 1996, 6,9 miliarde dolari în 1997 şi aproximativ 10 miliarde dolari în 1998 (faţă de numai 1,9 miliarde dolari în 1994).

In concluzie la cele arătate mai sus, se poate afirma, pe de o parte, că nivelul ISD în ţările din centrul şi estul Europei nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, el fiind pe ansamblu scăzut, iar pe de altă parte, faptul că fenomenul investiţional extern în aceste ţări are o puternică componentă pe care o putem considera conjuncturală, respectiv investiţiile realizate în procesul de privatizare. Odată epuizate oportunităţile oferite de acest proces, pot fi estimate, cel puţin pe termen scurt, fluxuri mai modeste de ISD. Pe ansamblul regiunii, mediul economic în schimbare nu a convins, investitorii fiind mai de grabă atraşi de oportunităţile spectaculoase oferite de achiziţionarea unor activităţi tentante, cum sunt telecomunicaţiile, domeniul energetic sau sectorul bancar. Avantaje ale ţărilor din regiune care păreau foarte clare, în principal forţa de muncă bine pregatită şi relativ ieftină, dimensiunea pieţei, existenţa unei infrastructuri de comunicaţii şi industrială de bază au pălit in faţa dificultăţilor derulării proceselor de reformă, a declinului economic prezent in primele etape ale respectivelor procese dar şi în momente mai avansate ale acestora (ca, spre exemplu, deteriorarea situaţiei economice în Republica Cehă). Dificultăţile asigurării coerenţei şi funcţionării transformărilor legislative şi instituţionale au fost însotite de escaladarea birocraţiei şi corupţiei. Referindu-se la cauzele nivelului modest al fluxurilor de ISD în ţările cu economie în tranziţie, în cadrul reuniunii anuale a BERD din aprilie 1997, Jacques de Larosičre, preşedintele acestei instituţii se exprimă în următorii termeni: "incertitudine, scăpări ale cadrului legislativ, deficienţe ale sistemului fiscal, corupţie, criminalitate" (Dragoş Negrescu, 1997, p. 145).

In consecinţă, conform calculelor Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), la sfârşitul anului 1996, media stocului de ISD la nivelul regiunii era de 105 dolari pe locuitor, în vreme ce nivelurile atinse în ţările Europei Occidentale se ridicau la valori cuprinse între 2000 şi 3000 dolari, iar în SUA, la 1800 dolari pe locuitor. Doar Ungaria, cu 1288 dolari pe locuitor, se apropie întrucâtva de aceste niveluri.

Dincolo de caracterizarea de ordin general a ofertei de climat investiţional al regiunii central- şi est-europene şi a performanţei sale cel puţin limitată în atragerea investitorilor străini, situaţia de mai sus evidenţiază faptul că în interiorul zonei se disting diferenţe mari de performanţă în atragerea investitorilor străini de la o ţară la alta, mai exact, de la un grup de ţări la altul. Concret, la sfârşitul anului 1996, Polonia, Ungaria şi Republica Ceha concentrau 68% din stocul regional de ISD.

Studiul realizat de FIAS (Foreign Investment Advisory Service) - Banca Mondială, pe care îl aminteam mai sus, confirmă, la rândul sau, pe baza unui sondaj ce a vizat aproximativ 90 de mari CTN din Europa Occidentala, America de Nord şi Japonia, că există un număr mic de ţări în rândul celor aflate în tranziţie în care sunt interesate să investească marile firme transnationale. Cu puţine excepţii, ţările din afara nucleului nu concurează cu cele din interiorul acestuia pentru atragerea de ISD. Excepţiile se referă la investitii tip "nişă", care vizează o caracteristică specifică unei economii, care nu se regăseşte în aceleaşi condiţii la nivelul celorlalte (un astfel de exemplu l-ar putea constitui ISD în domeniul explorarii şi exploatării resurselor naturale în unele foste republici sovietice). In primii ani ai deceniului, se afirma de către specialişti că dacă decizia de a investi în Europa de est este o decizie ce ţine de avantajele de proprietate, de internalizare şi de strategie ale firmei, alegerea localizării efective a investiţiei poate fi influenţată de factorii specifici diferitelor medii de implantare. Ceea ce se întâmplă, dovedeşte că aceştia au condus la crearea unei puternice dihotomii a procesului investiţional extern în ţările din regiune.

Din păcate, datele statistice indică faptul că România este situată în afara nucleului de principale economii receptoare. La sfârşitul anului 1996, ponderea stocului său de ISD, de 2,2 miliarde dolari în totalul regional (46 miliarde dolari) nu atingea nici 5%. Influxul apreciabil de ISD din 1997, urmare a expectaţiilor pozitive post-electorale, a redresat întrucâtva această situaţie, dar poziţia ţării noastre continuă să rămână periferică în sfera atragerii investiţiilor. Discrepanţa este şi mai bine pusă în evidenţă de nivelul ISD pe locuitor, care în cazul României era de doar 63 dolari, faţă de media pe ansamblul zonei de 105 dolari, 128 dolari în cazul Poloniei, 642 dolari în cazul Republicii Cehe sau 1288 dolari pe locuitor în cel al Ungariei. Urmărirea evolutiei statistice a fenomenului investiţional extern în economia românească a devenit dificilă după ce Agenţia Româna de Dezvoltare nu a mai îndeplinit această atribuţie începând cu a doua jumătate a anului 1997. Până la momentul respectiv ARD includea în statisticile sale investiţiile străine directe sub diferitele forme în care acestea erau realizate, în principal constituirea de societăţi comerciale cu participare de capital străin, infuzie de capital străin în societatile comerciale existente, privatizările realizate cu capital străin. După jumătatea anului 1997, statisticile în materie au rămas o vreme neunitare, pentru ca în prezent ele să fie făcute publice prin intermediul unui buletin specializat al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Cu aceste precizări, evoluţia fluxurilor de ISD în România în perioada 1990-1998, se prezintă după cum urmează:

Tabelul 2.2.

Fluxurile de investiţii străine directe în România în perioada 1990-1998

în milioane dolari

1990	1991	1992	1993	1994	1995	1996	1997	1998
106,7	148,7	307,4	156,4	568,2	312,8	608,5	600	207,5

Surse: ARD - pentru perioada 1990-1997

Registrul Comerţului - pentru 1998

Insumând cifrele din tabelul 2.2, obţinem un stoc de ISD în România de aproximativ 3 miliarde dolari la sfârsitul anului 1998. Cifra rezultată, însă din informatiile furnizate de Registrul Comerţului este de aproape 4 miliarde dolari, mai exact de 3,98 miliarde dolari ("Investiţia Străină Directă în România", sinteză statistică nr. 14/1999, publicată de Oficiului Nanţional al Registrului Comerţului). Explicaţia diferenţei de aproape 1 miliard de dolari constă în faptul că Registrul Comerţului înregistrează din punct de vedere statistic majorările de capital nu în anul în care acestea sunt efectiv realizate, ci le adaugă la fluxul investiţiei iniţiale, în anul în care respectiva investiţie a fost realizată; în acest fel, probabil că majorarile realizate în 1998 au fost adăugate fluxurilor din alţi ani. De altfel, aşa s-ar şi putea explica, spre exemplu, valoarea de 628 milioane dolari avansată de Registrul Comerţului ca reprezentând fluxurile de ISD din 1991, în vreme ce statisticile ARD de la momentul respectiv indică o valoare de doar 148,7 milioane dolari. De altfel, se constată marea probabilitate ca între metodologiile ARD şi Registrului Comerţului să existe mari diferenţe metodologice, dată fiind ruptura de serie de date din 1998 faţă de datele anterioare, ceea ce face dificilă însumarea şi comparabilitatea datelor.

Depăşind aceste probleme ce ţin de înregistrarea statistică deficitară a fluxurilor de ISD, dacă la stocul de ISD de 3,98 miliarde dolari adăugăm cifrele avansate de Fondul Proprietaţii de Stat ca reprezentănd valorea contractelor de privatizare încheiate cu investitori străini pentru anii 1997 şi 1998, de 512 milioane dolari şi, respectiv 611 milioane dolari (Adevărul Economic, nr.7/17-22.02. 1999), vom constata că stocul de ISD la sfârşitul anului 1998 se ridica la cel mult aproximativ 5 miliarde dolari

Anul 1997, mai exact prima sa jumătate, a constituit o perioadă mai bună pentru România din punct de vedere al intrărilor de ISD, care s-au ridicat pe ansamblu la aproximativ 1,11 miliarde dolari (incluzând valoarea contractelor de privatizare). Odată cu anul 1997, începe să se faca simţită şi în România semnificaţia privatizărilor cu participarea investitorilor străini. Dacă până la sfârşitul anului 1996, numai aproximativ 5% din totalul capitalului străin investit în România provenea din privatizare (numai 11 societăţi comerciale fuseseră privatizate prin atragerea capitalului străin), la sfârşitul anului următor acest procent sporise la 18%. Cele mai semnificative contracte de privatizare s-au încheiat în domeniul materialelor de construcţii (au fost achiziţionate de investitori străini cele mai importante fabrici de ciment: Romcim, Casial Deva, Cimentul Turda), precum şi în domeniile construcţiilor de maşini şi metalurgiei, în cadrul cărora au fost vândute societăţi mari, precum OTELINOX Târgovişte sau Rulmenţi Grei Ploiesti. Din păcate, momentul de creştere al ISD pe care l-a reprezentat anul 1997 în prima sa jumatate nu a continuat. In 1998, valoarea intrărilor de ISD s-a ridicat în total la 818 milioane dolari (din care, 75% proveniţi din privatizare). Practic, România se află de abia la începutul marilor privatizări, iar trenarea acestui proces explică, într-o bună măsură, volumul redus al ISD în România. Volumul modest al ISD constituie prima şi cea mai importantă limită a capacităţii de impact al acestor fluxuri în economia românească.

Analiza premiselor de impact al ISD în România implică o serie de referiri la distribuţia acestor fluxuri la nivelul diferitelor categorii de activităţi economice. Informaţiile furnizate în timp de către ARD cu privire la distribuţia stocului de ISD sunt prezentate in Tabelul 2.3. de mai jos, "Distribuţia valorii cumulate a ISD în perioada 1990-1997", care reflectă maniera în care au variat de la un an la altul ponderile diferitelor sectoare in totalul ISD atrase.

După cum se poate constata, domeniul care a localizat în mod aproape constant, cea mai mare parte a ISD a fost cel al comerţului interior (35,68% în 1990, 27,37% în 1991, 16,45% în 1992 şi continuând cu valori situate în jurul a 15% până la sfârsitul anului 1997). Iată un prim aspect - cantonarea unei bune părţi a ISD în planul mişcării bunurilor - care constituie, din păcate, un indiciu negativ pentru eventualele efecte ale fluxurilor de capital străin în transformarea structurilor productive din economia românească. Următoarele două domenii care au au atras cel mai mare volum de investiţii, apropiindu-şi ponderile după jumatatea deceniului sunt industria alimentară si industria construcţiilor de maşini. Dacă in prima parte a anilor 90, industria alimentară s-a dovedit un sector net mai atractiv prin comparaţie cu industria construcţiilor de maşini - în 1991, 7,63%, faţă de numai 1,31%; în 1992, 11,2% faţă de 6,72% -, începând cu 1994, nivelurile ponderilor au tins să se apropie - 12,37% faţă de 11,5%, pentru ca în ceea ce priveşte stocul de la sfârşitul anului 1996, investiţiile din industria construcţiilor de maşini, cu 15,23% în total să deţină o pondere mai mare decăt cea a ISD din industria alimentară - 14,41%. La sfârşitul anului 1997, în urma fluxurilor receptate în respectivul an, raportul se inversase din nou, în favoarea ISD din industria alimentară - 15,86% faţă de 12,46%. Comentând această evoluţie, putem afirma că industria alimentara a constituit domeniul industrial cel mai constant atractiv pentru investitorii straini, ea disputându-şi de la un an la altul primul loc cu sfera comerţului. Deşi, treptat, mai ales odată cu relativa intensificare a procesului de privatizare, ponderea investiţiilor din industria constructoare de maşini s-a apropiat, ba chiar a şi întrecut-o în 1996 pe cea a ISD din industria alimentară, se pare că factorul natural constituie un argument mai puternic pentru investitorii straini decât cel tehnic (vezi în acest sens şi Valentin Cojanu, 1997, pag.199). Afirmaţia este întărită dacă este luată în considerare ponderea în total a ISD din industria electronică, care nu a depaşit 3,4% în întreaga perioadă.

Un sector a cărui pondere s-a diminuat în totalul de ISD atrase, în ciuda potenţialului său intern de dezvoltare, îl constituie turismul. Dacă în stocul de la sfârşitul anului 1991, spre exemplu, respectiva pondere era de 13,75%, în stocul de la sfârşitul anului 1997, ea se situa la doar 4,62%.

Un cuantum scăzut, dar totuşi mai ridicat decât cel complet neglijabil al altor domenii, şi-au menţinut transporturile (4% -5%), industria uşoară (în jur de 5% începând cu 1992, nesemnificativ în raport cu ponderea deţinut¬ de acest sector în exporturile României), serviciile bancare (4%-5% incepând cu 1994). In stocul de la sfârşitul anului 1997 şi investiţiile străine din telecomunicaţii sporiseră la 4,45% din total.

Dat fiind volumul scăzut al ISD în România, multe dintre oscilaţiile care pot apărea de la un la altul în ceea ce priveşte ponderile diferitelor sectoare au un caracter doar conjunctural. Ceea ce poate fi constatat, însă, cu siguranţă ca reprezentând o tendinţă constă în ponderea ridicată în total a ISD din domeniul comerţului interior, al industriei alimentare şi, într-o măsură ceva mai mică măsură, a celor din industria constructoare de maşini. Cu alte cuvinte, în termenii capitolului de faţă care îşi propune analiza impactului de restructurare al ISD în economia românească, premisele pentru un astfel de impact prin prisma localizării sectoriale a ISD pot fi caracterizate în termenii următori:

- procentul ridicat de ISD în sfera comerţului diminuează respectiva capacitate, ca urmare a cantonării unei bune părţi a investiţiilor în straturile de suprafaţă ale economiei;

Tabelul 2.3.

DISTRIBUTIA PE SECTOARE A VALORII CUMULATE A ISD IN PERIOADA 1990-1997

	1990		1991		1992		1993
	%	mii $	%	mii $	%	mii $	%	mii $
IND. EXTRACTIVA	0,05	53,35	0,50	1287,56	14,35	80781,20	11,28	81094,00
CONSTRUCTII DE MASINI	1,68	1792,56	1,31	3339,04	6,72	37798,58	6,03	43397,70
ELECTRONICA	2,93	3126,31	2,07	5297,33	2,93	16517,43	3,08	22132,19
ELECTROTEHNICA	1,66	1771,22	1,43	3659,71	2,52	14203,53	2,64	18958,09
CHIMIE/PETROCHIMIE	1,48	1579,16	2,97	7586,64	1,45	8139,96	1,20	8609,16
IND. LEMNULUI	0	0,00	0,24	624,54	0,11	624,54	0,47	3361,54
IND. USOARA	2,42	2582,14	3,54	9035,72	5,51	30984,08	5,77	41525,44
AGRICULTURA	0,7	746,90	2,27	5787,83	2,16	12151,01	2,63	18891,85
CONSTRUCTII CIVILE	0	0,00	0,03	89,22	0,02	89,22	0,16	1168,38
TRANSPORTURI	1,16	1237,72	5,77	14739,68	5,55	31247,06	5,75	41334,86
COMERT EXTERIOR	0	0,00	0,00	0,00	0,05	276,66	0,40	2872,90
INFRASTRUCTURA	2,15	2294,05	5,18	13238,37	3,56	20062,65	4,04	29086,93
SERVICII BANCARE	0,04	42,68	0,70	1782,47	0,43	2397,27	2,75	19788,95
ASIGURARI	0	0,00	0,11	282,53	0,05	282,53	0,06	407,65
COMERT INTERIOR	35,68	38070,56	27,37	69892,36	16,45	92578,48	15,34	110314,24
TURISM	17,92	19120,64	13,75	35105,89	11,66	65630,71	10,37	74561,15
TELECOMUNICATII	0,05	53,35	0,73	1867,49	0,66	3711,89	0,99	7090,13
IND. ALIMENTARA	2,1	2240,70	7,63	19489,90	11,20	63017,74	12,99	93453,18
ALTE SERVICII	0	0,00	1,05	2691,47	0,52	2937,39	0,73	5236,47
ALTELE	29,98	31988,66	23,34	59602,25	14,10	79368,07	13,34	95915,19
TOTAL	100	106700	100,00	255400	100,00	562800	100,00	719200

DISTRIBUTIA PE SECTOARE A VALORII CUMULATE A ISD IN PERIOADA 1990-1997

	1994		1995		1996		1997
	%	mii $	%	mii $	%	mii $	%	mii $
IND. EXTRACTIVA	6,43	82798,60	5,24	83830,84	4,51	99651,84	5,21	146211,84
CONSTRUCTII DE MASINI	11,50	148003,32	10,13	162079,32	15,23	336414,57	12,46	349974,57
ELECTRONICA	3,40	43780,61	3,12	49942,77	2,59	57305,62	2,15	60425,62
ELECTROTEHNICA	2,24	28901,59	2,06	32905,43	1,63	35947,93	1,28	36067,93
CHIMIE/PETROCHIMIE	1,94	24916,50	2,68	42808,66	3,33	73659,61	6,11	171579,61
IND. LEMNULUI	1,32	17055,16	1,44	22998,36	1,92	42409,51	1,93	54109,51
IND. USOARA	5,53	71185,48	5,40	86356,28	5,01	110696,28	4,47	125456,28
AGRICULTURA	2,74	35312,83	2,53	40442,75	1,96	43302,70	1,76	49422,70
CONSTRUCTII CIVILE	1,12	14407,44	1,24	19787,60	1,49	32809,50	1,77	49669,50
TRANSPORTURI	5,66	72926,78	5,23	83749,66	4,04	89226,16	3,38	94926,16
COMERT EXTERIOR	3,52	45260,62	4,00	64059,90	3,34	73674,20	3,04	85434,20
INFRASTRUCTURA	2,65	34143,91	2,34	37522,15	1,74	38434,90	1,41	39514,90
SERVICII BANCARE	3,76	48426,23	4,22	67600,87	4,57	100946,67	4,72	132626,67
ASIGURARI	0,14	1771,33	0,20	3272,77	0,17	3759,57	0,23	6459,57
COMERT INTERIOR	13,35	171850,30	14,31	229061,42	15,57	343946,22	14,67	412166,22
TURISM	8,01	103084,79	7,02	112406,23	5,84	129018,28	4,62	129678,28
TELECOMUNICATII	0,97	12488,03	1,57	25187,71	1,26	27804,26	4,45	125004,26
IND. ALIMENTARA	12,37	159307,56	14,12	225996,52	14,41	318184,27	15,86	445564,27
ALTE SERVICII	2,95	37964,79	3,50	56044,63	3,44	76003,43	3,39	95083,43
ALTELE	10,39	133814,13	9,63	154146,13	7,95	175504,48	7,10	199324,48
TOTAL	100,00	1287400	100,00	1600200	100,00	2208700	100,00	2808700

*Diferenta dintre acest total si valoarea stocului de ISD la sfarsitul anului 1997 de 2780 mii $ publicata ca cifra oficiala de catre ARD provine din micsorarile de capital intervenite in perioada 1990-1997

SURSA: Calculat pe baza datelor ARD

- ponderea ridicată în stocul de ISD a investiţiilor din sfera industriei alimentare are capacitatea potenţială de a conduce la restructurarea sectorului, dar nu şi pe cea de a genera efecte de antrenare semnificative în restul economiei;

- ponderea în creştere a ISD din domeniul construcţiilor de maşini constituie o posibilă bază de restructurare a ramurii, precum şi a generării de efecte de antrenare în economie.

Revenind la nivelul scăzut al ISD în România, cauzele acestuia constituie un subiect suficient de dezbatut, aflat in centrul unor studii şi sondaje de opinie în rândul investitorilor străini. Intre acestea am aminti analiza extrem de serioasă realizată de Dragos Negrescu in studiul "Deschiderea spre exterior a economiei româneşti: element esenţial al liberalizării pieţelor" (Negrescu, 1997, pag. 145-153). Din rândul problemelor care viciază funcţionarea mediului economic românesc, autorul îşi propune să se ocupe de acelea care au, cel puţin într-o anumită măsură, o componentă "autogenerată" şi care suportă, prin urmare, interventii corective, într-un termen relativ scurt. Sunt puse în lumină deficienţe legate de cadrul instituţional, de procedurile de autorizare a ISD, de reglementarea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi probleme legate de tratamentul fiscal. O serie dintre disfuncţionalitătile sesizate au fost între timp soluţionate: necesitatea obţinerii confirmării ISD din partea Agenţiei Române de Dezvoltare a fost eliminată, a fost stipulat clar dreptul firmelor cu participare de capital străin constituite ca persoane juridice române de a deţine în proprietate terenuri care le sunt necesare pentru desfăşurarea activităţii, tratamentul fiscal al investitorilor străini a fost aşezat pe aceleaşi baze cu cel al investitorilor autohtoni, a fost micşorată cota maximă de impozitare a salariilor de la 60% la 40%. Poate că nu întâmplător, în urma unor astfel de semnale, precum şi a măsurilor drastice de stabilizare macroeconomică, de reducere a subvenţiilor şi de reducere a nivelului unor taxe vamale, în prima jumătate a anului 1997 s-a înregistrat o creştere semnificativă a fluxurilor de ISD. Din păcate, această tendinţă nu s-a consolidat în doua parte a anului 1997 şi nici în 1998. In primele trei luni ale anului 1999, Registrul Comerţului comunica o valoare a capitalului social investit în valută de numai 56,6 milioane dolari. In concluzie, caracteristica de ansamblu a volumului de ISD atrase rămâne nivelul său modest.

Lipsa de performanţă a economiei românesti în atragerea ISD constituie, în opinia noastră, doar reflectarea stării de fond a economiei şi societăţii româneşti. Poate ca în nici o altă ţară din zonă, cu excepţia republicilor din fosta Uniune Sovietică, efectele deformatoare ale sistemului comunist asupra mecanismelor economice şi sociale, asupra mentalităţilor nu au fost mai puternice decăt in România. Faptul că a devenit un loc comun nu face mai puţin adevărată afirmaţia că startul iniţial al procesului de reformă în România a avut condiţii diferite faţă de cele existente la nivelul principalelor sale contracandidate. "Diferenţele iniţiale dintre economiile aflate în prefacere - care îşi au originea în deosebirile de aşezare geografică, istorie şi structură socială, de capacitate administrativă a guvernelor lor şi de eficacitate a conducatorilor lor - influenţează evoluţiile succesive”, arăta Alan Gelb, director al Diviziei de Economie a Tranziţiei din cadrul Departamentului de Politică şi Cercetare al Bancii Mondiale (Tranzitia, nr.5-6/1996). Structurarea arbitrară pe ramuri şi în plan geografic a industriei, distrugerea cvasicompletă a proprietăţii private, înabuşirea spiritului de iniţiativă, strămbarea sistemelor de valori, amputarea elitelor şi închiderea, în bună masură, a schimburilor de idei şi informaţie cu restul lumii au dobândit în societatea românească cote neatinse de multe ţări foste comuniste. Iată deci că starea de fapt a societăţii şi economiei româneşti în momentul schimbării de sistem constituie, în opinia noastră, prima sursă de dezavantaj concurenţial al României faţă de vecinii săi în demersurile de transformare economică şi, implicit, de atragere a investiţiilor străine.

A doua sursă majoră, care decurge, de altfel, într-o aumită măsură ea însăşi din prima, o constituie modul în care s-au derulat procesele de reformă după 1990. Ceea ce a lipsit cu adevarat şi lipseşte, după părerea noastră, societătii româneşti este lipsa unui sens asumat de mişcare, lipsa unei identităţi şi a unor priorităţi naţionale recunoscute şi împărtăşite de membrii săi, căreia să i se sbsumeze interesele individuale şi de grup.

Din punct de vedere al transformării strict economice, după 1989 reformele s-au derulat lent, cu numeroase ezitări, fără să atingă ani îndelungaţi nucleul dur al industriei, format din ramura extractivă, producţia de energie, marile combinate metalurgice, rafinăriile, industria de aparare. Ele au fost în prea mică măsură expresia unor demersuri coerente, predominand decizia de tip pompieristic menită să răspundă unor situaţii presante. A existat în permanenţă un mare decalaj între aşa-numita reformă nominală, anunţată prin calendarul unei legislaţii şi reforma reală. Guvernele au tins cel mult să gestioneze crize, măsurile de reformă promovate fiind, de regulă, măsuri de macrostabilizare adoptate în urma unor presiuni internaţionale. Ele nu au fost urmate de măsuri ferme de restructurare şi privatizare, astfel încât efectele politicilor monetare şi fiscale strânse s-au irosit iar starea de declin economic a devenit de fiecare dată mai profundă. Cea mai recentă situaţie de acest tip a survenit în a doua jumătate a anului 1997. Dacă debutul eforturilor de macrostabilizare susţinute printr-un împrumut stand-by acordat de Fondul Monetar International a fost încurajator, primele incercări de atacare a situaţiei întreprinderilor falimentare a fost însoţită de greşeli şi bateri în retragere. Inflaţia şi-a reluat creşterea, pe ansmblu economia s-a contractat cu 6,6%, antrenând falimentarea unui mare număr de companii private. In 1998, an pentru care se spera o creştere zero, căderea economică a continuat, PIB fiind cu 7,3% mai mic decât in 1997. Blocajul financiar s-a adâncit, deficitul balanţei comerciale de asemenea (3,5 miliarde dolari în 1998, ca urmare a creşterii puternice a importurilor în conditiile menţinerii aceluiaşi nivel al exporturilor). Ca o concluzie la o astfel de evoluţie, agenţiile internaţionale de rating, Standard & Poor`s si Moody`s au retrogradat România în sistemele de evaluare a riscului de ţară, transmiţând investitorilor străini un clar semnal negativ. In ciuda concretizării unor tranzacţii de privatizare la sfârşitul anului 1998 şi continuănd în 1999, în ciuda încercarilor de reducere a pierderilor din economie, mai ales a acelora din sectorul minier, situaţia din economia românească este departe de a cunoaşte o schimbare radicală. Nu s-a reuşit încheierea în luna februarie a unui nou acord stand-by cu Fondul Monetar International, discuţiile fiind reluate în luna aprilie şi finalizate favorabil în luna mai, iar moneda naţională a cunoscut cea mai puternică depreciere reală din perioada de după 1989, depăşindu-se pragul de 15 000 lei pentru un dolar american. Reforme lente, cu slabe atingeri ale economiei reale, o stare de depresie economică, o calitate cel mult modestă a infrastructurii fizice şi de afaceri (vezi mai ales starea comunicaţiilor şi a telecomunicaţiilor şi funcţionarea sistemului bancar), o proastă funcţionare a instituţiilor, birocraţia şi corupţia, pe scurt o "tranzitie regresiva", cum o numeşte Costea Munteanu, constituie motivaţii suficiente pentru ca investitorii străini să-şi îndrepte privirile spre alte posibile amplasamente investiţionale în regiune.

Faţă de astfel de probleme, desigur că argumente precum raportul bun calitate-preţ al forţei de muncă, poziţia geostrategică favorabilă a Romăniei şi chiar dimensiunea pieţei pălesc. Intr-o economie care abia funcţionează, este greu ca ele să fie puse în valoare, cu atât mai mult cu căt primul argument trebuie amendat cu disciplina muncii şi cu gradul de bruiaj realizat de sindicate, iar cel din urmă cu puterea reală de cumparare a populaţiei, care este scăzută. In ceea ce priveşte cel de-al doilea argument, Gary Litman, directorul Diviziei Europa Centrala şi de Est din cadrul Camerei de Comert şi Industrie a Statelor Unite îşi şoca auditoriul cu prilejul unui simpozion desfăşurat la Bucureşti în octombrie 1997, afirmând că Romănia ar trebui să renunţe la ideea falsă că ar prezenta atractivitate în virtutea poziţiei sale geostrategice, întrucât vremea "drumurilor de matase" a apus (Adevarul Economic, nr.45/7-13 noiembrie 1997). Chiar dacă bătălia actuală pentru trasarea drumului ţiţeiului din zona Mării Caspice, spre Europa dovedeşte că afirmaţia sa trebuie întrucătva relativizată, sensul acesteia rămăne valabil: dacă mediul economic intern nu este lucrativ, din partea investitorilor străini nu va fi decăt tăcere. Desigur că noul context sud-est european rezultat în urma conflictului din Iugoslavia, perspectivele unui nou plan Marschall pentru zona Balcanilor, cu alte cuvinte plasarea României într-o conjunctură ce pare să-i devina, în mod cinic (dat fiind preţul plătit în vieţi omeneşti), favorabilă înseamnă şi o nouă şansă pentru atragerea într-o măsură sporită a ISD. Continuăm să susţinem, însă, ideea că normalizarea funcţionării economiei, limpezirea şi aşezarea regimului fiscal sunt condiţii obligatorii, în afara cărora nici un ajutor extern nu va putea realiza minuni.

Tabloul cauzelor de fond ale lipsei de performanţă a României în atragerea ISD nu poate face abstracţie de un factor cu un impact special asupra volumului de investiţii, respectiv ritmul lent de derulare a procesului de privatizare, subliniat deja anterior. Acesta se înscrie, desigur, în caracteristicile tranziţiei româneşti, dar am dorit să-l evidenţiem separat tocmai datorită faptului că privatizarea constituie un factor cheie al investiţiilor străine in est. Or in România, la sfârşitul primului trimestru al anului 1998, gradul de privatizare a capitalului social aflat în portofoliul Fondului Proprietăţii de Stat era de numai aproximativ 18%. Dacă se iau în considerare şi regiile autonome, societăţile naţionale şi băncile care urmează să fie treptat transferate la FPS pentru privatizare, proporţia activelor privatizate ale statului este mult mai mică (Aurel Iancu, Adevărul Economic nr.29/17-23 iulie 1998). In acest context general, privatizările cu capital străin au rămas multă vreme neglijabile.

Faptul că, pentru multă vreme, preţurile de vănzare au fost prestabilite pe baza evaluărilor contabile de multe ori la niveluri mult prea înalte, faptul că tranzacţiile realizate sub aceste valori au constituit motivul unor acţionări în justiţie de către Curtea de Conturi a funcţionarilor responsabili, rezistenţa managerilor şi a sindicatelor din unele întreprinderi cu capital de stat la realizarea privatizării (celebrul caz Semanatoarea - New Holland) constituie tot atâtea cauze ale întărzierii acesteia. Debirocratizarea, flexibilizarea şi descentralizarea procesului de privatizare, lărgirea formulelor de privatizare prin aplicarea, spre exemplu, a preschimbării creanţelor - indiferent dacă creditorii sunt băncile, alte firme sau bugetul de stat - în acţiuni, utilizarea mai intensă a pieţei de capital sau chiar cotarea acţiunilor FPS la bursă - "privatizarea" FPS poate constitui o alternativă în căutarea unor soluţii. (2)

In fine, se impune a accentua factorul cu cel mai mare impact de descurajare a investitorilor străini începând cu a doua jumătate a anului 1997, respectiv lipsa de concepţie şi coerenţă in formularea sistemelor de stimulente investiţionale, problemă bine cunoscută şi mult dezbătută.

Capitolul III. EVOLUŢII IN FLUXURILE ECONOMICE ALE ROMÂNIEI CU RESTUL LUMII

3.1. Evoluţii structurale în comerţul România - UE, 1990-1998

Exporturile către UE nu au reacţionat la schimbările politice din 1989 în aceeaşi măsură în care au făcut-o exporturile româneşti totale, în sensul că nu au cunoscut o prăbuşire de aceeaşi amploare. După un declin la începutul perioadei de tranziţie, exporturile către UE au început să se redreseze în 1993 în atât în valori absolute, cât şi ca pondere în exporturile totale, aşa cum se poate urmări în Anexa 1. Comparativ cu exporturile totale, acestea au avut o evoluţie mult mai dinamica: modificările valorice în 1998 faţă de 1990 au fost de +176%, iar ponderea în comerţul total aproape că s-a dublat de-a lungul perioadei de tranziţie. In 1998 exporturile totale s-au diminuat comparativ cu 1997, dar în acelaşi timp ponderea exporturilor către UE a crescut de la 57% la 65%.

Deşi consolidarea relaţiilor comerciale cu UE constituie o evoluţie pozitivă, nu se poate afirma acelaşi lucru despre structura exporturilor. Acestea sunt concentrate într-un număr foarte mic de sectoare - textil şi metalurgic, care rămân pentru toată perioada principalele industrii exportatoare. Ponderea acestor două industrii în 1998 reprezenta circa 54% din totalul exporturilor către UE. Comparativ cu evoluţia exporturilor totale ale industriei textile, exporturile acestei ramuri către UE au urmat un trend crescător chiar mai pronunţat, ajungând de la 12% la 38% în exporturile industriei prelucrătoare către UE. Grupa industriilor prelucrătoare neclasificate (în care mobila constituie principala componentă) a pierdut procentual în exporturile totale, poziţia sa importantă fiind înlocuită de altă ramură a industriei uşoare, pielărie, care a cunoscut o creştere spectaculoasă, de la 2% în 1990 la 12% în 1998 din exporturile industriei prelucrătoare. O situaţie opusă au înregistrat exporturile către UE ale industriei produselor petroliere, care au cunoscut un declin şi mai accentuat comparativ cu exporturile totale ale ramurii, de la 33% în 1990 la 2% în 1998. Deşi în termeni valorici cu un trend puternic crescător, exporturile către UE au avut o structura mai puţin dinamica faţă de cea a exporturilor totale. De aceea consideram ca este interesant să urmărim cum orientarea comerţului exterior românesc către UE este reflectată în componenta structurală, pe ramuri.

Grafic 2.1.

In Graficul 3.2. putem remarca creşterea ponderii exporturilor către UE pentru majoritatea industriilor, dar mai ales textilele şi pielăria deţin o pondere foarte ridicată, în special după 1993, ajungând la sfârşitul perioadei la aproximativ 90%. De-a lungul întregii perioade, circa 70-80% din exporturile de mobilă au avut ca destinaţie pieţele vest-europene. Se remarca, de asemenea, o uşoară creştere a orientării spre UE a echipamentelor electrice, chiar dacă ponderea acestora în totalul exporturilor industriei prelucrătoare către UE rămâne scăzut (variind de la 4% în 1990 la 6% în 1998).

Grafic 3.2.

Conform Anexei 2, importurile provenite din UE au început să crească în 1992. Variaţia importurilor totale de-a lungul perioadei, + 240%, a fost superioară creşterii exporturilor totale pentru aceeaşi perioadă, de +176%. Maşinile şi produsele chimice au fost pentru întreaga perioadă principalele industrii importatoare. Cererea ridicată de maşini şi echipamente, complemente ale produselor locale şi vitale pentru modernizarea tehnologiilor, a fost stimulată de facilităţile fiscale ale Acordului European. Industria textilă a căpătat o poziţie importantă în importuri de-a lungul perioadei de tranziţie, având un trend puternic crescător, de la 4% în 1990 la 18% în 1998, evoluţie strâns legată de dezvoltarea producţiei în lohn (sau OPT-"outward processing trade") ale acestei ramuri.

Urmărind ponderea importurilor din UE în importurile româneşti totale, se poate remarca (Grafic 3.3.) cum creşterea OPT este reflectată de asemenea de ponderile mari ale importurilor prevenite din UE în textile şi pielărie. Intre 80% şi 90% din importurile acestor industrii au provenit din UE în ultimii 4 ani. De asemenea, mai mult de 50% din importurile de bunuri mai sofisticate (cu valoare adăugată mare) provin din UE.

Grafic 3.3.

Măsurile de liberalizare comercială stipulate în Acordul de asociere au condus în mod evident la dezvoltarea relaţiilor comerciale bilaterale. Dar în ciuda asimetriei în liberalizarea comercială în favoarea României, deficitul balanţei comerciale al României în comerţul cu UE a crescut după 1995. Industriile cu deficit comercial important sunt chimice, maşini, echipamente electrice şi produse alimentare. Toate acestea au înregistrat un salt în importurile româneşti în 1995, stimulate de facilităţile vamale ale Acordului European. Produsele chimice, maşini şi echipamente electrice au avut un trend semnificativ crescător în deficitul balanţei comerciale, aşa cum se poate vedea în următorul grup de grafice, Figura 3.4..

Grafic 3.4.

Specializarea exporturilor către UE poate fi estimată prin indicele de specializare a exporturilor (ESI[18]), pe care l-am calculat în Anexa 4. Acesta are valori supraunitare pentru produse din lemn, mobilă, metale de bază şi produse metalice, ca şi pentru textile şi încălţăminte, sugerând tendinţa industriei prelucrătoare româneşti de a-şi specializa exporturile în aceste industrii.

Ca şi în cazul celorlalte ţări central şi est-europene, tabloul indicatorilor avantajelor comparative (RCA) nu a cunoscut schimbări esenţiale în a doua perioada a tranziţiei comparativ cu începutul anilor 1990 (Dobrinsky, 1995). Chiar şi după 1993, cele mai mari valori ale RCA aparţineau produselor tradiţionale, mai puţin sofisticate, cum ar fi: ciment, lemn, textile, îmbrăcăminte, încălţăminte şi metale, în vreme ce dezavantajele comparative (valori negative ale RCA) sunt localizate cu preponderentă în subramuri ale industriei maşini şi echipamente electrice, ca şi industria alimentară.

Indicele RCA calculat pentru comerţul România-UE, pentru clasificarea industriilor la nivelul de 2 cifre, arată un dezavantaj mai pronunţat în comerţul cu UE comparat cu comerţul total în: maşini, produse chimice şi alimentare. Toate industriile cu avantaje comparative în comerţul total arată valori mai reduse ale RCA în cazul comerţului cu UE, aşa cum se arată în Anexa 4.

Pentru o analiză mai riguroasă a specializării exporturilor româneşti în perioada de tranziţie în scopul sublinierii schimbărilor structurale, putem considera următoarele trei situaţii:

- creşterea specializării, când avantajele sau dezavantajele comparative la nivelul industriei devin mai pronunţate;

- reducerea specializării, când avantajele sau dezavantajele comparative la nivelul industriei devin mai puţin pronunţate

- mutaţii în avantajele comparative, când o industrie comută de la poziţia de avantaj comparativ la cea de dezavantaj comparativ sau vice-versa.

Pentru indicele RCA calculat pentru comerţul industrial la nivel de 2 cifre (14 industrii), tabloul este destul de stabil neînregistrându-se mutaţii în avantajele comparative sau modificări semnificative în avantajele sau dezavantajele comparative. S-ar putea menţiona în cazul dezavantajelor: o uşoară creştere a specializării în maşini, produse chimice, produse alimentare şi o uşoară reducere a specializării în echipament electric. Rezultatele calculate la nivel industrial mai dezagregat (3 cifre, 102 industrii) arată de asemenea o foarte slabă dinamică a RCA, numărul industriilor care comuta în avantaje comparative, ca şi ponderea lor în totalul exporturilor româneşti fiind foarte mic (mai puţin de 5,5% pentru întreaga perioadă). Se poate observa o deplasare în avantaje comparative ale unor ramuri metalurgice. Este vorba despre o schimbare de la dezavantaje comparative în avantaje comparative în industriile de prelucrare a ţiţeiului la rece (223), forjare (312) şi cabluri şi fire izolante (341) şi o deplasare spre dezavantaje comparative în produsele cu un grad mai mare de prelucrare, precum scule şi bunuri metalice (316). Pentru industriile metalurgice cu valoare adăugată mai mică deplasarea a avut loc în 1995, când ponderea lor în totalul importurilor din UE a crescut de la 1,6 la 2,7 %. Alte două industrii, maşini‑unelte pentru prelucrări metalice (322) şi maşini electrice (346) şi‑au pierdut avantajele comparative, sau au comutat de la avantaje comparative la dezavantaje comparative în comerţul cu UE şi invers de‑a lungul perioadei de tranziţie.

Indicele Grubel-Lloyd calculat la un nivel de 2 cifre a avut valori mai mici în comparaţie cu valorile pentru comerţul exterior al României. Aceste valori nu s‑au modificat în perioada recentă când era de aşteptat ca România să beneficieze de un mai bun acces la piaţa EU. Pentru o analiza mai riguroasa, acelaşi indice a fost calculat la un nivel de 3 cifre. Indicele Grubel-Lloyd a crescut uşor, de la 0,314 în 1995 la 0,341 în 1997. Aceasta ar putea fi un semn că procesul de integrare economică este lent.

In timp ce RCA, ca o măsură a specializării comerţului oferă informaţii despre importanţa relativă a unei industrii la nivel naţional, ponderile exporturilor în importurile partenerului dau o imagine asupra importanţei relative a unei industrii la nivel internaţional. Până în 1993, ca aproape toate economiile TECE, România era într‑o adâncă recesiune de transformare rezultând din combinarea efectelor schimbărilor sistemice şi pierderea pieţelor tradiţionale CAER. Urmărind evoluţia exporturilor totale, numai după 1993 exporturile României au început să‑şi mărească uşor ponderea în totalul importurilor din EU.

Ponderea pieţei României în importurile industriei prelucrătoare din EU-12 (exclusiv comerţul intra-UE), a atins 0.71% în 1997, în comparaţie cu 0.35% în 1990. însă, în 1995-1997, exporturile industriei prelucrătoare româneşti au crescut doar cu 7%, în timp ce cererea UE pentru importuri a crescut cu 22% în aceeaşi perioadă. Putem remarca faptul că cea mai mare creştere în ponderile din piaţa UE a avut loc în 1995. Industriile care şi‑au mărit ponderile pe piaţa UE erau subramuri ale industriei textile, pielăriei şi metalurgica. Acestea au continuat să câştige cote de piaţă şi în anii următori. Importurile industriei prelucrătoare din EU-12 au crescut aproape în acelaşi ritm, de la 0,28% în 1990 la 0,62% în 1997. Cea mai semnificativa creştere a importurilor au înregistrat-o industriile maşinilor şi echipamentelor, ca şi industria chimică.

Pentru a estima competitivitatea industriilor româneşti pe piaţa UE am utilizat conceptul de valoare unitară (unit value) a importurilor şi exporturilor. Valoarea unitară este definită ca valoarea în ECU a exporturilor (importurilor) pentru o industrie dată, divizată la greutatea ei fizică (în tone); în unele cazuri caz, ceea ce poate fi diferit de preţul unei unităţi fizice. Analiza valorii unitare este limitată de existenţa datelor pentru volumul comerţului în 1995-1997.

In primul rând vom analiza aspectul de preţ în ceea ce priveşte competitivitatea produselor, comparând Valoarea Unitară a Importurilor pentru EU-12 cu Valoarea Unitară a Exporturilor industriei româneşti. Industriile considerate ca fiind competitive ca preţ pe pieţele UE sunt cele care au preţuri de export mai mici sau egale cu preţurile medii ale UE de import corespunzătoare. Ponderea industriilor cu Rata Preţului[19] supraunitara (interpretate ca necompetitive) în totalul exporturilor româneşti creşte de la 41% în 1995 la 47% în 1997. Printre industriile cu rata preţului supraunitar, numai confecţiile (453) şi încălţămintea (451) au o pondere importantă în totalul exporturilor româneşti. Deşi aceste industrii sunt necompetitive ca preţ, în concordanţă cu acest indicator calculat, totuşi ponderea lor creşte pe piaţa UE în perioada 1995-1997. Ponderile acestor industrii în exporturile româneşti au crescut de la 6.1% la 7.4% (451) şi de la 4.1 la 5.1% (453). Dacă eliminăm aceste 2 industrii având un regim special, OPT (451, încălţăminte şi 453, confecţii), ponderea industriilor cu rata preţului supraunitara descreşte de la 9% în 1995 la 5% în 1997. Concluzia acestor două observaţii este următoarea în cazul exporturilor româneşti în UE, aspectele de preţ sunt mai puţin importante decât cele calitative.

In al doilea rând, putem folosi acelaşi concept de valoare unitară pentru a privi la aspectele calitative ale competitivităţii, identificând comerţul cu produse diferenţiate calitativ. Introducem noţiunea de Rată a Valorii Unitare, definită ca raportul valorii unitare a exportului (UVE_i) şi a valorii unitare a importului (UVI_i): RUV_i=UVE_i/UVI_i, ambele în industria i. O valoare a Ratei Valorii Unitare diferită de 1 poate rezulta în cazul produselor diferenţiate pe verticala, sau de la substitute apropiate, care sunt produse diferenţiate calitativ cu câteva diferenţe tehnologice, dar şi cu diferenţe de finisare, ambalare şi marketing[20].

Beneficiile relaţiilor comerciale sunt proporţionale cu RUV. Competitivitatea industriilor româneşti pot fi caracterizata şi prin conţinutul în valoare adăugată a exporturilor, dat de ponderea din exporturi a sectoarelor cu RUV>1. Anexa 5 indică faptul că ponderea of exporturilor cu valoare adăugată mare în totalul industriei prelucrătoare(industrii cu RUV>1) este foarte mica dacă excludem industriile cu OPT (451&453). O deplasare spre o poziţie şi mai defavorabilă se poate observa pentru 1996 şi 1997. Dar dacă luăm în considerare industriile cu OPT, se poate spune că există o evoluţie pozitiva din punct de vedere al conţinutului valorii adăugate în exporturi (de la 50% în 1995 la 65% în 1997).

O altă abordare a estimării nivelului de competitivitate este de a privi la valorile RUV pentru industriile cu o pondere relativ mare în industria prelucrătoare. Există câteva industrii cu ponderi mai mari de 2,5%. Numai 7 industrii, din 102 disponibile, însumează circa 70% din totalul exporturilor. Pentru aceste industrii valorile RUV[21] sunt foarte mici. Aşa cum s-a subliniat mai sus, îmbrăcămintea şi încălţămintea sunt cele mai importante categorii de mărfuri pentru export. Pentru acestea, valorile RUV sunt supraunitare, dar sunt industrii cu OPT.

In vreme ce indicele Grubel-Lloyd nu permite examinarea profunda a comerţului intra-industrial, ratele valorii unitare pot fi utilizate pentru examinarea naturii comerţului intra-industrii după sectoare şi diferenţierea între comerţul în substitute şi produsele diferenţiate vertical. Modelele teoretice indică faptul că ţările puternic dezvoltate sunt specializate în bunuri de înalta calitate iar ţările mai puţin dezvoltate în bunuri inferioare. Această teorie este dovedită în cazul specializării în comerţul TECE-UE, producătorii TECE având o mică reprezentare în segmentele de înaltă calitate ale comerţului cu UE (vezi Landesmann & Burgstaller, 1997). De asemenea a fost identificată o bifurcare în două subgrupe de ţări CEECs. România aparţine grupului din urmă (Bulgaria, România, Rusia şi Slovacia), pentru care gap-ul în poziţia data de raportul preţ/calitate a exporturilor se lărgeşte.

Pentru a putea identifica diferenţierile calitative, am convenit că dacă valorile unitare ale exporturilor şi importurilor în aceeaşi categorie nu diferă cu mai mult de o anumită margine, comerţul intra-industrial poate fi interpretat ca fiind comerţ cu substitute; dacă diferenţa este mai mare, aceasta indică comerţ în produse diferenţiate pe verticală.

Intervalul ratei valorii unitare (RUV) pentru comerţul în substitute s-a presupus a fi între 0,70 şi 1,30. Pentru RUV în afara acestui interval, comerţul a fost clasificat ca comerţ în produse diferenţiate pe verticala. Comerţul în substitute a reprezentat doar 6,5% din exportul industriei prelucrătoare către UE, în timp ce comerţul în produse diferenţiate pe verticală au dominat comerţul intra-industrii între România şi UE (reprezentând cca. 93.5%).

Aparent diferenţierea calitativă a produselor în favoarea producătorilor occidentali a fost substanţială, întrucât majoritatea industriilor din afara intervalului au o valoare RUV sub 0,7. Însă ponderea lor în exporturile româneşti descreşte de la 52.7% în 1995 la 32.7% în 1997, ceea ce poate fi interpretat ca o îmbunătăţire în competitivitatea calitativă.

3.2. Efectele investiţiilor stăine directe în planul restructurării economiei româneşti

Discuţia de până acum cu privire la premisele cantitative ale unui impact de restructurare al ISD în economia româneasca pune în evidenţă cu claritatate o bază extrem de modestă pentru un astfel de impact. Considerăm că în cazul României se aplică pe deplin afirmaţia a doi analişti în domeniu, John Cantwell şi Luciei Piscitello, respectiv faptul că CTN nu sunt interesate să se implice la scara necesară în economiile din centrul şi estul Europei dată fiind amploarea transformărilor instituţionale, juridice, comerciale necesare pentru crearea unui mediu favorabil investiţiilor. Or, aceasta constituie piedica principală în calea adoptarii de către aceste state a unui model de dezvoltare de tipul celui pus în aplicare de Europa Occidentală după cel de-al doilea razboi mondial, denumit al "reconstrucţiei". In contextul acestuia, guvernele respectivelor ţări au orientat ISD către activităţile puternic generatoare de valoare adaugată, astfel încăt investiţiile directe din străinatate au avut un rol deosebit în îmbunătăţirea structurii industriale şi în ameliorarea avantajelor competitive ale statelor-gazdă (Cantwell şi Pisticello, 1996).

Dacă ne referim strict la impactul asupra creşterii economice, premisele sunt chiar şi mai scăzute. Specialiştii apreciază că ISD pot influenţa în sens pozitiv creşterea economică, numai în condiţiile în care stocul de ISD atinge o pondere de minimum 40-60% din PIB. Or, în România, la nivelul anului 1996, respectiva pondere era de numai 4,1% (UNCTAD, 1998, pag. 410). În context central- şi est-european, numai Ungaria se apropia de masa critică necesară, în 1996, ponderea stocului de ISD în produsul intern brut fiind de 33,2% (UNCTAD, 1998, pag. 410). În acelaşi an, în Polonia nivelul era de 9,7%, în Republica Cehă de 13,6%, în Estonia de 20,4%. In cadrul unei analize asupra competitivităţii economiei româneşti, Constantin Ciupagea estima că în condiţiile perpetuării actualului ritm de creştere a fluxurilor de ISD, România ar urma să atingă masa critică a stocului de ISD în PIB abia în 40 de ani (Voiculescu si Mereuţă, coordonatori, 1998, p. 114-116).

Nici prin prisma ponderii fluxurilor anuale de ISD în formarea brută de capital fix, aportul factorului extern în economia românească nu este mai ridicată. În 1994, 1995 şi 1996, respectivele ponderi au fost de 5,8%, 7,1% şi 4,5%, faţă de 8%, 17,5% şi 7,7% în Republica Cehă, 35,6%, 22,3% şi 16,6% în Estonia, 13,8%, 52,8% şi 23,5% în cazul Ungariei (UNCTAD, 1998, pag.395-396).

In virtutea acestei situaţii, în Romania sectorul străin nu are o prezenţă semnificativă la nivel macroeconomic. Statisticile de bilanţ ale Ministerului de Finanţe indică faptul că la nivelul anului 1994, respectivele firme deţineau o pondere de 3,8% în profitul net generat la nivelul economiei, 1,9% în totalul exporturilor si 2,1% în totalul impozitelor vărsate. În 1995, situaţia nu parea să fi suferit vreo schimbare notabilă, nivelurile respectivelor ponderi fiind de 2,7%, 1,8% şi 2,2%, deci chiar ceva mai scăzute decât in anul precedent. După cum se poate constata, greutatea specifică a rezultatelor activităţii firmelor cu capital străin în economia romănească este redusă.

O serie de elemete vizând evoluţia activităţii firmelor cu capital străin în România sunt furnizate şi de studiul realizat la iniţiativa Agenţiei Române de Dezvoltare în anul 1993 (3). Studiul a utilizat tehnica chestionarului, eşantionul fiind alcătuit din firme cu o participare străină de peste 500 000 de dolari. Răspunsurile primite au fost ulterior extrapolate la întreagul volum al ISD în România, pe baza unei chei de extrapolare constănd în ponderea capitalului firmelor ce au dat curs chestionarului în totalul capitalului străin investit. Scopul studiului a fost acela de a surprinde dinamica şi amploarea activităţilor derulate de firmele cu participare de capital străin in Romănia. Dintre concluziile anchetei, relevante pentru abordarea de faţă ni se par următoarele:

- cea mai mare parte a vânzărilor realizate de firme au vizat piaţa internă (97,2% in 1991 şi 93,2% în 1992), indicănd prezenţa unor ISD orientate către satisfacerea cererii locale.

Dincolo de restricţia majoră a volumului, prevalenţa investiţiilor care au drept motivaţie piaţa asupra acelora care vizează eficienţa prin valorificarea avantajelor ţinănd de dotarea cu factori de producţie şi de costul acestora constituie, în opinia noastră o altă caracteristică a fluxurilor de ISD în România care afectează impactul lor de restructurare. Dacă efectul de restructurare la nivel microeconomic este posibil şi în cazul investiţiilor vizând piaţa, realocarea de resurse la nivelul economiei este cu precădere realizată în virtutea celui de-al doilea tip de ISD, prea puţin întălnit în general în tarile în tranziţie, inclusiv în România. Studiul ARD remarcă, totuşi, creşterea de la un la altul a exportului, fără a o categorisi drept tendinţa, dată fiind luarea în considerare a numai doi ani (din păcate analiza nu a fost continuată în anii ce au urmat, sau dacă a fost, rezultatele sale nu au fost făcute publice);

- ponderea exporturilor generate de firmele cu participare de capital străin in totalul exporturilor romăneşti s-a ridicat în 1991 la 0,8% iar în 1992 la 1,3%. Se confirmă, deci, orientarea slabă spre export a respectivelor firme şi participarea lor redusă la realizarea respectivelor exporturi, fără a uita, însă, baza modestă de ISD. După cum se poate observa, ponderile sunt convergente cu cele calculate pe baza datelor de bilanţ pentru anii 1994 şi 1995;

- s-a înregistrat o variaţie pozitivă a numărului de locuri de muncă, în ciuda măsurilor de restructurare întreprinse de investitorii străini. În afara locurilor de muncă directe, investiţiile străine au generat în urma unui efect de multiplicare un număr de slujbe indirecte, uneori considerabil mai mare. Spre exemplu, firma Coca-Cola a creat în Romănia un număr de aproximativ 2 500 locuri de muncă directe şi 20 000-25 000 locuri de muncă indirecte în reţeaua de distributie şi la nivelul furnizorilor, rezultănd un efect de multiplicare de 1: 11 (Woodward şi alţii, 1995).

- în funcţie de doi indicatori, şi anume ponderea materiilor prime şi a materialelor provenite de pe piaţa interna în totalul cheltuielilor de acest tip ale firmei şi, respectiv, ponderea cheltuielilor pentru servicii de transport prestate de cărăuşii români în totalul cheltuielilor de transport ale firmei, s-au făcut aprecieri cu privire la gradul de integrare a operaţiunilor firmelor cu capital străin în economia românească. Rezultatele au fost destul de contradictorii. Nivelul primului indicator a fost de 4,12% în 1991 şi de 86,7% în 1992. În ceea ce il priveşte pe cel de-al doilea, nivelurile sale au fost apropiate, de 95,6% în 1991 şi de 85,9% în 1992;

-activitatea firmelor cu capital străin a cunoscut o intensificare în 1992 faţă de 1991.

Reţinem dintre concluziile studiului ideea participării scăzute a firmelor cu capital străin la realizarea diferitelor agregate macroeconomice, pe măsura volumului de ISD realizate, orientarea cu precădere către piaţa internă a respectivelor investiţii şi, un fapt pozitiv, un grad ridicat de integrare în economia locală, sub rezerva, totuşi, a analizării a numai doi ani.

Un alt studiu - raport interimar - realizat sub coordonarea profesorului Costea Munteanu pe marginea impactului comerţului exterior şi al ISD asupra profitabilităţii şi productivităţii muncii în industria prelucrătoare din Romănia concluzionează că în perioada 1994-1996 nu a existat o influenţă a ISD în aceste direcţii. Autorii consideră că cea mai rezonabilă explicaţie constă în nivelul scăzut al investiţiilor străine (Munteanu şi alţii, 1998).

In fine, analiza axată pe evaluarea performanţei economice a unui eşantion reprezentativ de firme din ramurile industriei prelucrătoare ne-a permis realizarea unei comparaţii între productivitatea muncii şi rata profitului brut realizate de firmele cu participare străină la capital cu nivelurile medii calculate pentru o serie de subsectoare ale industriei prelucrătoare, în anii 1995 şi 1996. Identificarea firmelor cu participare de capital străin din ramurile respective a fost realizată cu ajutorul informaţiilor furnizate de Agenţia Română de Dezvoltare. În ciuda numărului mic de astfel de firme regăsite în cadrul eşantionului de bază (trebuie menţionat faptul că analiza s-a bazat pe datele de bilanţ ale unor agenţi economici consideraţi reprezentativi din punct de vedere al cifrei de afaceri şi al credibilităţii valorilor înscrise în bilanţ), considerăm că abordarea comparativă realizată în continuare poate să sugereze o imagine a eficienţei activităţii acestor firme faţă de media eşantionului. Pentru a putea asigura comparabilitatea, ramurile industriale din clasificarea CAEN au fost agregate astfel încât să corespundă clasificării ARD pentru industria prelucrătoare, rezultând următoarele industrii:

- construcţii de maşini (ramuri CAEN: producţia de utilaje şi echipamente; producţia de autovehicule si alte mijoace de transport; producţia de metale de bază; producţia de bunuri fabricate din metal altele decăt utilaje şi echipamente);

- electronică, electrotehnică şi echipamente de telecomunicaţii (ramuri CAEN : birotică, producţia de echipamente şi aparatură electrică; echipamente şi aparatură medicală, optică şi de precizie);

- chimie şi petrochimie (ramuri CAEN: produse chimice; producerea cocsului, rafinarea ţiţeiului şi producerea combustibilului nuclear; producţia de cauciuc şi mase plastice; alte produse minerale nemetalice );

- industria lemnului (ramuri CAEN: prelucrarea lemnului, cu excepţia mobilei; hârtie şi produse din hârtie; publicaţii şi tipărituri; mobilă; activităţi de reciclare);

- industria alimentară (ramuri CAEN: industria alimentară şi a băuturilor; industria tutunului);

- industria uşoară (ramuri CAEN : industria textilă şi a confecţiilor; industria pielăriei şi încălţamintei).

Tabelul 3.1., de mai jos, cuprinde doi indicatori urmăriţi la nivelul celor doi ani menţionaţi, 1995 şi 1996 şi anume: productivitatea muncii, calculată ca raport între cifra de afaceri şi numărul de angajaţi şi rata profitului brut, calculată ca raport între rezultatul brut al exerciţiului financiar şi cifra de afaceri. Productivitatea muncii pentru 1996 a fost calculată şi în preţuri constante, utilizând, pentru rigurozitate, ca deflatori indicii preţurilor de consum (1996/1995) pentru ramurile CAEN, atât în ceea ce priveşte firmele cu participare de capital străin cât şi totalul eşantionului. De precizat faptul că indicatorii cuprinşi în tabel reprezintă valori medii pentru grupul de firme cu capital străin şi, respectiv, eşantionul de bază, reprezentativ pentru ramura respectivă.

Tabelul 3.1.

Indicatori de eficienta economica specifici firmelor cu participare de capital strain prin comparatie cu media sectoriala

- milioane lei –

Indicatori	Productivitatea muncii 1995	Productivitatea muncii – 1996						Rata profitului brut (%) 1995		Rata profitului brut (%) 1996
			Preturi curente		Preturi 1995
Ramura	Grup de firme cu capital strain	Media pe ramura	Grup de firme cu capital strain	Media pe ramura		Grup de firme cu capital strain	Media pe ramura	Grup de firme cu capital strain	Media pe ramura	Grup de firme cu capital strain	Media pe ramura
CONSTRUCTII DE MASINI	17,38	18,79	95,20	28,12		64,48	18,11	11,35	3,29	-3,64	1,75
ELECTRONICA, ELECTROTEHNICA SI TELECOMUNICATII	271,57	18,58	462,46	32,86		310,43	22,06	7,57	9,45	3,30	8,48
CHIMIE / PETROCHIMIE	76,62	39,00	118,96	59,32		128,27	40,66	6,03	3,65	14,09	-2,47
INDUSTRIA LEMNULUI	21,52	13,70	73,90	23,17		52,90	15,29	15,25	5,17	8,85	6,70
INDUSTRIA USOARA	8,26	9,24	20,35	14,85		17,97	9,81	17,53	6,62	13,97	9,27
INDUSTRIA ALIMENTARA	137,49	32,78	153,73	57,01		63,28	38,19	17,72	9,05	15,35	8,80

Nota: calculate pe baza datelor de bilant.

Sinteza realizată permite notarea următoarelor observaţii:

- în ceea ce priveşte productivitatea muncii, atât în 1995, cât şi în 1996 (preţuri curente), nivelurile medii realizate de firmele cu participare de capital străin (FCS) au fost mai ridicate - uneori sensibil mai ridicate - decât mediile pe ramuri în patru din cele şase ramuri: în electronică, electrotehnică şi telecomunicaţii de 14,6 ori mai mare în 1995 şi de 14 ori mai mare în 1996; în chimie şi petrochimie, de aproape 2 ori mai mare în 1995 şi de 2 ori mai mare în 1996; în industria lemnului, de 1,6 ori mai mare în 1995 şi de 3,2 ori mai mare în 1996; în industria alimentară de 4,2 ori mai mare în 1995 şi de 2,7 ori mai mare în 1996. În celelalte două ramuri, respectiv în construcţii de maşini şi în industria uşoară nivelurile productivităţii muncii în 1995 au fost foarte apropiate, cele realizate de FCS fiind uşor mai scăzute decăt media pe ramură, pentru ca în 1996 raporturile să se inverseze. Productivitatea medie a muncii pentru grupul de firme cu capital străin din industria construcţiilor de maşini a ajuns în acest de-al doilea an la un nivel de 3,4 ori mai mare faţă de media eşantionului, pentru ca în cazul firmelor din industria uşoară, productivitatea muncii celor cu capital străin să fie de 1,4 ori mai mare decât media eşantionului la nivelul ramurii;

- în termeni reali, cu excepţia unei singure ramuri, respectiv industria alimentară, FCS au reuşit o creştere pe alocuri considerabilă a productivităţii muncii în 1996 faţă de 1995: de 3,7 ori ori în industria construcţiilor de maşini; de 1,1 ori în industria electronică, electrotehnică şi de telecomunicaţii; de 1,6 ori în chimie şi petrochimie; de 2,5 ori în industria lemnului; şi de 2,1 ori în industria uşoară. Productivitatea muncii realizată de FCS din industria alimentară s-a redus cu peste 50% în 1996 faţă de 1995. În ceea ce priveşte media pe ramură, aceasta a crescut la răndul său în termeni reali în 1996 faţă de 1995 în cinci din cele şase ramuri - în industria construcţiilor de maşini s-a înregistrat o scădere uşoară --, creşterile fiind, însă, mai modeste decât cele înregistrate de către FCS, respectiv 1,1-1,2 ori.

- în ceea ce priveşte rata profitului, în 1995, nivelurile realizate de FCS sunt mai mari decât media în cinci din cele şase ramuri: construcţii de maşini (de 3,4 ori), chimie şi petrochimie (de 1,7 ori), industria lemnului (de 2,9 ori), industria uşoară (de 2,6 ori) şi industria alimentară (de 1,9 ori). Doar în industria electronică, electrotehnică si de telecomunicaţii, rata profitului brut obţinută de FCS era uşor inferioară mediei. Să remarcăm ratele impresionante ale profitului, de peste 17%, obţinute de FCS în industria uşoară şi alimentară, precum şi pe cea de peste 15% obţinută de aceleaşi firme în industria lemnului şi în industria construcţiilor de maşini, unde nivelul de peste 11% este un nivel foarte bun pentru această ramură. O observaţie extrem de interesantă poate fi facută cu privire la evoluţia ratei profitului brut realizate de FCS în 1996. Se poate constata că, în cinci din cele şase ramuri, performanţa acestor firme a involuat, în anumite cazuri de la situaţia de profit la cea de pierderi. În industria construcţiilor de maşini, de la 11,35% în 1995, s-a ajuns la -3,64 în 1996; în industria electronică, electrotehnică şi de telecomunicaţii, rata profitului brut s-a redus l-a mai puţin de jumătate (de la 7,57% în 1995 la 3,3% în 1996); în industria lemnului, de asemenea, rata profitului brut a scăzut la aproximativ jumătate (8,85% faţă de 15,25%) pentru ca în industriile alimentară şi uşoară sa se înregistreze uşoare scăderi de aproximativ 14% şi respectiv 15,35%. Într-o singură ramură, chimie/petrochimie, rata profitului brut a crescut şi anume de peste două ori, ajungând la peste 14%. În urma acestor evoluţii, comparaţia cu media eşantionului de bază indică faptul că decalajele de productivitate s-au redus, cu excepţia firmelor din industria chimică/petrochimică, unde la nivelul ramurii s-au înregistrat pierderi( - 2,47%).

Principalele concluzii care pot fi desprinse din această analiză sunt următoarele:

- productivitatea muncii realizată de FCS este mai ridicată, uneori cu mult mai ridicată decât media pe ramură, iar dinamica sa mai alertă decât cea a mediei;

- rata profitului brut realizată de FCS este, de asemenea, în general, sensibil mai ridicată decât media eşantionului de bază. Totuşi, se poate constata, după cum arătam, o tendinţă de reducere a decalajelor în 1996 faţă de 1995. De ce cu excepţia unei singure ramuri, respectiv chimie/petrochimie, rata profitului brut realizată de firmele cu capital străin a scăzut în 1996 faţă de 1995, este greu de spus?! În anumite cazuri, de scădere uşoară a unor niveluri foarte ridicate înregistrate în 1995 (15,25 în industria lemnului, 17,53 în industria uşoară şi 17,72 în industria alimentară), această evoluţie poate să însemne o tendinţă de normalizare sau poate să fie chiar lipsită de semnificaţie (eroare statistică). Salturi foarte bruşte, însă, de la o rată a profitului de 11,35% la -3,64% în 1996, pot avea, însă, între cauze, o deteriorare serioasă a pieţelor pentru produsele respective sau o politică a firmelor-mamă de mişcare a veniturilor în cadrul companiilor. La scară internaţională, utilizarea preţurilor de transfer de către firmele transnaţionale pentru optimizarea distribuţiei veniturilor financiare constituie o reală problemă, chiar dacă arareori recunoscută de către acestea. În acelaşi timp, este recunoscută dificultatea prevenirii sau inhibării de către autorităţile statelor-gazdă, inclusiv când acestea sunt ţări dezvoltate, a recurgerii la respectivele preţuri. Practica există şi în ţarile central- şi est-europene, fiind incriminată, spre exemplu, în Ungaria sau în Republica Cehă.

Ca o concluzie la toate cele arătate mai sus, credem că se poate afirma că, deşi realizează o eficienţă superioară a activităţii economice, dată fiind ponderea lor încă redusă în economie, firmele cu capital străin nu produc, pentru moment, efecte de restructurare la nivel macroeconomic în România.

Este, însă interesant, pentru comparaţie şi pentru a putea evalua şi valorifica experienţele altor ţari a vedea care este dimensiunea şi impactul sectorului străin într-o economie în tranziţie care a atras un volum suficient de mare de ISD prin raportare la dimensiunea sa pentru a fi generat activităţi cu o oarecare pondere. Cel mai bun exemplu pentru acest obiectiv îl constituie Ungaria. Analizele asupra rolului sectorului străin în economia ungară au condus la o serie de concluzii dintre care demne de reţinut ni se par următoarele:

- ponderea proprietăţii straine în economia ungară este considerabilă şi în creştere. La nivelul anului 1996, participarea firmelor cu capital străin la realizarea exporturilor industriei prelucrătoare era de 77,5%, la realizarea vânzărilor, de 61,4%, iar la realizarea investiţiilor, de 82,5%. În fapt, Ungaria se numără printre ţările europene cu cea mai înaltă rata de penetrare a capitalului străin, ca urmare a unui complex de factori, între care politica de privatizare rapidă a activelor statului, lichidarea întreprinderilor de stat cu pierderi şi slaba acumulare a capitalului intern;

- eficienţa activităţilor firmelor cu participare de capital străin este superioară celei înregistrate de firmele cu capital integral autohton. Productivitatea muncii realizată în prima categorie de firme este apreciată a fi cu 60-70% mai ridicată decât cea înregistrată de firmele cu capital integral autohton;

- înclinaţia spre export şi contribuţia la realizarea exporturilor este, de asemenea, mai mare pentru cea dintăi categorie de firme. Pe ansamblul industriei prelucrătoare, peste trei sferturi din exporturi sunt realizate de firmele cu participare de capital străin iar în unele ramuri, exportul le revine în proporţie de aproape 100%;

- se apreciază că există o legatură direct proporţională între faptul că economia ungară a atras cele mai mari fluxuri de ISD prin raportare la dimensiunile sale şi atingerea celui mai înalt ritm de restructurare în regiune. Pe de alte parte, însă, pătrunderea rapidă a ISD în economie a creat o puternică dihotomie între sectoarele care au primit infuzie de capital străin, de regulă cele mai atractive, performante şi cu piaţă asigurată, stabilă şi cele in care conţinutul local este dominant, aflate într-o situaţie dificilă. Totodată, în anumite situaţii, preluarea de către investitori străini a fost urmată de aspecte adverse pentru economia - gazdă: închiderea firmelor, renunţarea la exporturile pe anumite pieţe, renunţarea la anumiţi furnizori locali în favoarea importurilor, practicarea preţurilor de transfer (preţuri intra-firmă, stabilite nu pe baze economice, ci în mod arbitrar pentru distribuţia optimă a veniturilor finciare în cadrul transnaţionalei, spre exemplu prin subevaluarea produselor exportate de filiala către firma-mamă).

Pe baza unor astfel de considerente, cercetătorul maghiar Gyorgyi Barta afirma faptul că ISD în economia ungară tind să fie creatoare de comerţ (de tip Kojima le numeşte el), contribuind la ameliorarea avantajelor competitive ale Ungariei, dar de o manieră dependentă de strategiile regionale sau globale ale CTN. Se desprinde de aici o idee importantă cu privire la compromisul pe care trebuie să îl facă o ţară cu economie în tranziţie, de altfel mai pregătită decât altele, între beneficiile interdependenţei şi necesitatea de a accepta un oarecare grad de dependenţă şi de risc. Iată că ţară care a atras în context regional cel mai mare volum de ISD prin raportare la dimensiunile economiei sale se afla într-o situaţie în care, pe de o parte ar putea fi invidiată de vecinii săi, dar care, pe de alta parte, ridică întrebarea în ce masură respectiva situaţie este unica sau cea mai buna alternativă posibilă pentru Ungaria însăşi. De regulă, la astfel întrebări este greu dacă nu chiar imposibil de răspuns, pentru că lipsesc termenii de comparaţie provocaţi de o altă derulare a istoriei, respectiv de un alt tip de dezvoltare, fără investiţii străine directe. De altfel, se pare că pentru ţările foste comuniste din est nici nu există alternativă la calea urmată de Ungaria. Ceea ce pot să-şi propună aceste ţări ar putea să constea în formularea unei atitudini avizate vis -a- vis de fluxurile de ISD, care să includă si încercarea de a influenţa calitatea acestor fluxuri, compatibilitatea lor cu strategia de dezvoltare a economiei respective. Aceasta ştiut fiind faptul că nu există a priori efecte benefice sau adverse ale ISD pentru receptor; aceste fluxuri produc un spor de bunăstare, dar distribuţia acestuia între firma investitoare şi economia-gazdă diferă de la caz la caz. Cert este, însă, faptul că autorităţile statului receptor pot sa încerce optimizarea impactului ISD prin politici active în materie.

Analiştii fenomenului sunt de acord cu privire la faptul că cele mai vizibile efecte ale ISD în România sunt cele de restructurare în plan microeconomic. La nivelul firmelor locale care au beneficiat într-o formă sau alta de ISD, se pot cel mai bine constata efectele transferului de resurse productive, în principal tehnologie şi expertiză managerială, premise ale restructurării la nivel microeconomic. De altfel, pentru ţările cu economie în tranziţie, cu deosebire în cazul anumitor tehnologii, ISD se dovedesc uneori singurul mod de a dobăndi accesul la respectivele tehnologii, precum şi la competenţele manageriale şi organizaţionale specifice. Pe de altă parte, absorbţia acestor abilităţi în România, ca de altfel, în general, în ţările central- şi est-europene, este facilitată de faptul că există o forţă de muncă instruită, cu un nivel de calificare care permite adaptarea rapidă la noile tehnologii şi sisteme de producţie. Prin prisma strategiilor transnaţionalelor, s-a constatat că transferul de tehnologie este mai substanţial în contextul acelora care au în vedere valorificarea costurilor mai reduse ale factorilor de producţie şi integrarea noilor centre de producţie în operaţiunile la scară globală sau regională ale firmelor-mamă, fapt care reclamă alinierea la standardele de calitate ale acestora. Dar nici în cazul ISD care vizează captarea cererii locale, transferul de tehnologie nu lipseşte. În ceea ce priveşte impactul ISD asupra managementului şi pregătirii forţei de muncă în firmele care au primit o injecţie de capital antreprenorial străin, trebuie spus că transferul de astfel de competenţe şi organizarea de programe de ridicare a calităţii forţei de muncă au constituit o necesitate pentru investitorii străini. Dificultăţile ridicate de lipsa competenţelor manageriale şi organizaţionale, cărora li s-a adaugat o puternică motivaţie legată de costuri, cele ale forţei de muncă locale fiind mult inferioare, au determinat firmele investitoare să recurgă la organizarea de programe de pregătire a personalului, inclusiv a celui din poziţiile de mijloc sau de conducere.

Nu considerăm că se pot face, deocamdată, evaluări ale impactului la nivel de industrie, pentru simplul motiv ca este prea scurt timpul scurs de la pătrunderea capitalului străin pe scară largă în unele sectoare, precum industria cimentului sau cea a berii, pentru a permite evidenţierea clară a strategiilor firmelor străine cumpărătoare şi a efectelor asupra firmelor cumpărate, asupra exporturilor, a preţurilor pe piaţa internă etc. Câteva observaţii pot fi, totuşi făcute. Astfel, în industria berii, introducerea de tehnologii de ultimă ora a permis obţinerea unei calităţi net superioare a produsului. Totodată, s-a putut constata că partenerii locali care au primit infuzie de capital străin şi-au menţinut şi chiar sporit vănzările. Aceasta în condiţiile în care volumul total al vanzârilor pe piaţă s-a redus de la 11 513 mii hl în 1989 la 7 500 mii hl în 1996 (consumul pe locuitor ajungând la 35 litri) şi în care numărul de furnizori a sporit de la 35 la 86, în paralel cu apariţia unui exces de capacitate estimat la 6800 mii hl. Este, astfel, sancţionată poziţia concurenţială inferioară a firmelor cu capital integral local. În fine, să mai notăm introducerea unor noi sisteme de distribuţie şi comercializare (4). Anexa nr.6 prezintă implicarea investitorilor stăini în procesul de privatizare a fabricilor de bere din România.

In ceea ce priveşte industria cimentului, acest sector este în întregime privatizat, patru din cele şapte societăţi implicând parteneri străini care deţin cel puţin 51% din capital. Cele patru societăţi, CASIAL Deva, LAFARGE - ROMCIM, CIMENTUL Turda şi MOLDOCIM Bicaz cumulează peste 83% din totalul capacităţilor. Numai una dintre acestea, LAFARGE - ROMCIM realizează aproximativ jumătate din totalul producţiei naţionale de ciment. Anul 1997 este anul în care au avut loc marile privatizări cu capital străin, între care privatizarea societăţii ROMCIM Bucureşti. Anexa nr.7 prezintă implicarea investitorilor străini în procesul de privatizare a fabricilor de ciment. Urmărind evoluţia producţiei de ciment de-a lungul a trei ani consecutivi, respectiv 1996, 1997 şi 1998, se constată că după o scădere cu 5,5% în 1997 faţă de 1996, în 1998 producţia totală a sporit cu 8%. Ponderea exporturilor în totalul vânzărilor a variat uşor în cei trei ani - 40% în 1996, 46% în 1997 şi 42% - în 1998. Nici în ceea ce priveşte numărul total de angajaţi pe ramură, nu au avut loc schimbări spectaculose, pe fondul unei uşoare tendinţe de scădere de-a lungul deceniului. După cum afirmam, timpul scurs este prea scurt pentru a putea defini o tendinţă a evoluţiei ramurii, în condiţiile în care acum ea este dominată de capitalul străin. Pentru moment nu se constată modificări spectaculoase în ceea ce priveşte evoluţia producţiei, exporturilor sau numărului de angajaţă. În ceea ce-l priveşte pe cel mai important producător de ciment LAFARGE - ROMCIM, societate în care grupul LAFARGE a ajuns să deţină peste 90% din acţiuni, aceasta a făcut cunoscute unele dintre rezultatele sale din prima jumătate a anului 1998, prin comparaţie cu prima jumătate a anului precedent (colecţia Capital din perioada august-decembrie 1998). A rezultat o creştere a cifrei de afaceri cu 21%, o sporire uşoară a vânzărilor, cu 1%, dar o diminuare a exporturilor (în termeni cantitativi) cu 22%, în principal ca urmare a reducerii volumului de export realizat de fabricile de la Târgu-Jiu şi Hoghiz. De asemenea, a fost anunţat începând cu 1 ianuarie 1999 un program de restructurare în urma căruia urmează să fie disponibilizaţi, într-o perioadă de 2-6 ani, 2/3 din cei 7 000 de salariaţi actuali. Dacă disponibilizările însoţesc, adeseori, programele de restructurare, scăderea exporturilor este un element despre care nu se poate spune, deocamdată dacă este conjunctural sau reflectă o coordonată a politicii firmei (5). Experienţe similare din alte state, în care au avut loc intrări spectaculoase pe piaţa internă a unor corporaţii multina&ionale mari, demonstrează că, în locurile în care cererea internă este nesemnificativă, politica multinaţionalelor a fost cea de distrugere a concurenţei - într-o primă etapă-, urmată de închiderea capacităţilor respective, în etape ulterioare (segmente ale industriei alimentare poloneze au fost afectate de acest sindrom; de altfel, industria autohtonă de prelucrare a cărnii se îndreaptă către acest tip de comportament, datorită întârzierii procesului de privatizare prin raportare la momentul în care piaţa internă a fost cvasi-total liberalizată).

Dincolo de aceste câteva consideraţii cu privire la evoluţiile ce caracterizează pe termen scurt sectoare care au primit un flux sporit de ISD, strict punctual pot fi observate numeroase aspecte pozitive ale transferului de tehnologie, de practici manageriale şi organizaţionale. Între acestea să amintim doar câteva:

- firmele Alcatel şi Siemens au transferat în România tehnologii de fabricare a centralelor digitale interurbane, iar introducerea serviciilor de telefonie mobilă celulară pe piaţa românească se datorează exclusiv investitorilor străini;

- investiţia Daewoo la fabrica de automobile din Craiova a însemnat tehnologii moderne pentru asamblarea caroseriei şi de vopsire, introducerea a 34 noi roboţi industriali şi a unui sistem informatic care permite cunoaşterea în fiecare moment a automobilelor aflate pe banda de montaj;

- firma Coca-Cola a introdus în România instalaţii de îmbuteliere extrem de performante, cu o capacitate de 45000 sticle/ore faţă de 8000 sticle/oră, capacitatea instalaţiilor produse de furnizorii locali. Coca-Cola a stimulat, totodată cercetarea tehnologică din domeniul maselor plastice, pentru obţinerea granulelor pentru ambalaje PET la Terom Iaşi;

- în ceea ce priveşte transferul de competenţe manageriale şi de pregătire a forţei de muncă, firma Colgate - Palmolive a pus in aplicare programe susţinute de pregătire a personalului pentru activităţi de cercetare a pieţei, management financiar, dezvoltarea resurselor umane etc. Firma Coca-Cola a organizat o catedră de predare a tehnicilor comerciale şi de distribuţie, deschisă tuturor întreprinzătorilor români.

Investiţiile firmei Coca-Cola au avut un impact deosebit asupra firmelor locale distribuitoare. Conform studiului realizat în 1995 de un grup de cercetători de la University of South Carolina - SUA, 20 000-25 000 de mici puncte de desfacere au început să funcţioneze pe baza desfacerii produselor Coca-Cola, în timp ce multe altele care desfăceau o gamă mai variată de bunuri ar fi dat faliment fără produsele Coca-Cola. De asemenea, unele estimări arată că aproximativ 67% din cifra de vânzări a acestor detailişti era realizată pe baza băuturilor Coca-Cola, în timp ce numărul de locuri de muncă susţinute de respectivele vânzări reflectă un efect de multiplicare de 1 : 11. Dincolo de aceasta, numeroşi detailişti au beneficiat de asistenţă Coca-Cola în ceea ce priveşte organizarea punctelor de vânzare, inclusiv prin furnizarea gratuită a echipamentelor frigorifice şi a materialelor de reclmă. Studiul susţine, de asemenea, faptul că firma americană a introdus pentru prima oară în România sistemul de livrare la detailişti fără plata serviciului de export de către aceştia.

Nu putem să nu observăm, însă, şi apariţia unor efecte adverse în urma preluării unor firme locale de către investitorii străini în procesul de privatizare. Presa a semnalat situaţia creată în industria bumbacului, unde se pare că în urma preluării, o serie de fabrici au fost fie închise, fie transformate în spaţii de depozitare şi închiriate ca atare (ziarul Adevărul în numărul său din 11 mai 1999, menţioneaza o serie de exemple în acest sens: Stomobil Bucureşti, Filatura Română de Bumbac, Flamura Roşie Bucureşti, Cesom Deva, Textila Roşiori, Saltex Salonta etc.). De asemenea au fost semnalate cazuri în care după preluare, au fost înstrăinate utilaje din a căror vânzare noul proprietar a obţinut sume importante, acoperind uneori preţul plătit. Probabil că astfel de cazuri nu pot fi cu totul prevenite. Totuşi, cunoaşterea partenerilor de negociere, a bonităţii lor şi prevederea unor clauze contractuale acoperitoare ar putea, în condiţiile bunei credinţe a vânzătorului, să micşoreze incidenţa unor astfel de cazuri.

Reluând, dintr-o lucrare anterioară, un exemplu care permite o analiză mai detaliată a efectelor, tocmai pentru că investitia directă în sine a avut o amploare mai mare şi a implicat clauze contractuale mai complexe, ne referim la investiţia Daewoo la fabrica de automobile din Craiova, cu valoarea iniţială de 156 milioane dolari (6). Aminteam anterior transferul de tehnologie care a avut loc în cadrul investiţiei: tehnologie de provenienţă suedeză pentru asamblarea caroseriei, soft pentru banca de date achiziţionat de la o firmă americană, tehnologie de vopsire preluată de la concernul german DURR. Conform afirmaţiilor părţii coreene, investiţia Daewoo a însemnat pentru fabrica din Craiova o creştere a productivităţii muncii de trei ori şi a calităţii produselor de patru ori. În 1996, au fost vândute pe piaţa romănească aproape 28000 automobile Cielo (dintr-un total estimat de 71000), dintre care aproximativ 22000 au fost asamblate la Craiova. Pentru impusionarea vănzărilor, în a doua jumătate a anului 1996 a fost introdusă vănzarea în rate iar scăderea vănzarilor în prima jumătate a anului 1997 (500 bucăţi pe lună faţă de 3000 bucati pe luna în 1996), a determinat extinderea vănzării în rate de la trei la patru-cinci ani, a redus la 25% avansul minim şi a acordat o reducere de preţ la plata integrală. Tot spre sfărşitul anului 1997, firma a introdus sistemul de leasing pe o perioadă de pănă la trei ani, cu un avans minim de 10%, dobândă anuală de 10% şi cu posibilităţi de livrare fără gaj imobiliar sau alte garanţii.

In 1997, au fost realizate primele exporturi, până în luna august fiind vândute 4 755 automobile Cielo dintr-un total de 11 011 comandate în Polonia, precum şi 2 7oo în Rusia. De asemenea, era prevazută livrarea a 2200 autoturisme în Republica Moldova, 250 în Azerbaidjan şi 1500 automobile Daewoo Nexia în Republica Cehă. În lunile februarie-martie 1998, au fost exportate în Slovenia circa 400 de automobile Cielo comercializate sub numele de Nexia şi au debutat, totodată, exporturile de cutii de viteză către Polonia, Uzbekistan şi alte ţări. Conform spuselor d-lui Dong Kyu Park, preşedintele Daewoo Automobile România, firma coreeană intenţionează să facă din operaţiunile sale din Romănia avanpostul industrial Daewoo cel mai puternic din estul Europei, a cărui producţie va fi exportată atăt în ţările din regiune căt şi în Europa Occidentală. De altfel, în luna noiembrie a anului 1998, Daewoo anunţa că-şi va dubla gama sortimentală a modelelor produse în România prin lansarea a trei noi modele: Numira, Matiz şi Leganza. Compania a anunţat, de asemenea, că urmează să investească 100 milioane dolari pentru consolidarea producătorului local de piese componente auto Mecatim.

In ceea ce priveşte efectele în planul utilizării forţei de muncă, investiţia Daewoo s-a dovedit a fi generatoare de noi locuri de muncă. După ce la preluare în 1994, nu numai că s-a păstrat personalul existent, dar au fost angajate încă 1300 persoane, ajungându-se la 3783 angajaţi, în 1995, numărul a crescut la 4481, pentru ca în 1997, totalul angajaţilor să fie de 7100 persoane.

Fată de această faţetă a efectelor benefice ale investitiei Daewoo la fabrica de automobile din Craiova, să amintim şi elementele, cunoscute, care au fost imputate la un moment dat funcţionării lui Daewoo Automobile, strâns legate de facilităţile de care beneficiază această investiţie în virtutea Legii nr. 71/1994.

Raportul calitate-preţ, pe care îl pot asigura firmele romăneşti pentru unele piese şi subansamble necesare automobilelor Daewoo, s-a dovedit innacceptabil pentru partea coreeană. Încercarea de a integra fabricaţia de cablaje a eşuat după un an de zile, cablurile fiind importate din Coreea; pneurile asimilate la fabrica din Floreşti au pierdut competiţia, de asemenea, în favoarea unor firme din Coreea, lista putănd continua. În vreme ce partea coreeană invocă inclusiv demersurile pe care le-a făcut pentru a aduce în Romănia pe reprezentanţii a 120 de producători sud-coreeni de piese şi subansamble pentru eventuale asocieri cu producători locali, glasuri din opinia publică românească au vorbit despre dificultăţile de recepţie a echipamentelor înregistrate în urma modalităţii defectuoase de transmitere a documentaţiei tehnice, despre utilizarea unor lucrători străini la montajul unor instalaţii şi chiar despre faptul că partea coreeană ar fi procedat oarecum deliberat la continuarea importurilor din Coreea, în detrimentul furnizorilor romăni. Cu toate acestea, în 1997, 43 de firme româneşti colaborau cu firma din Craiova, furnizând 310 componente. Opiniile făcute publice fiind atăt de diferite, este greu de spus care ar fi motivaţiile reale care stau la baza nerealizării, cel puţin la un moment dat, a gradului de integrare în ritmul convenit. Partea coreeană susţine că în anul 2000, gradul de integrare realizat va fi de 80%. Cert este că asimilarea în ţară a diferitelor piese şi componente s-a dovedit mai dificilă decât au crezut negociatorii contractului de ambele părţi. La aceasta se adaugă faptul că nici obligaţia de a exporta o parte a producţiei nu a fost respectată conform angajamentelor. Nu este clar, totodată, pentru un observator din afară, care este modalitatea de monitorizare de către partea romănă a îndeplinirii condiţiilor şi ce formă ar putea îmbraca restrângerea dreptului investitorului străin de a mai beneficia de facilităţi. Încă un element convenit, care se pare că nu a fost înscris în contract şi care a stărnit comentarii şi proteste s-a referit la importul de autoturisme fabricate de firma Daewoo în regim de scutire de taxe vamale, parţial instrumentat de guvern într-o manieră inabilă in iunie 1996. Poziţia concernului coreean a fost diferită, în sensul că prin respectivele importuri firma-mamă ar fi creditat pe termen lung societatea din Craiova. În opinia noastră, toate acestea conduc la concluzia, uşor de formulat de către cel care are doar calitatea de observator şi analist, că fundamentarea, negocierea şi încheierea unor contracte de o asemenea complexitate trebuie să se bazeze pe o foarte bună cunoaştere a posibilităţilor firmelor româneşti, a firmei străine partenere şi să includă prevederea unor mecanisme clare de monitorizare a îndeplinirii condiţiilor de acordare a unor avantaje. Trebuie să mai remarcăm faptul că investiţia Daewoo nu a afectat segmentul de piaţă al automobilelor Dacia, al căror preţ se situează la circa o treime faţă de cel al automobilelor Cielo şi că respectiva investiţie a stimulat în mod clar diversificarea modalităţilor şi tehnicilor de comercializare (după cum s-a văzut, mai sus, în rate şi în sistem de leasing), precum şi dezvoltarea în aval a firmelor de desfacere a automobilelor.

In concluzie, putem aprecia că investiţia Daewoo în România atestă complexitatea proceselor, aspectelor, efectelor, percepţiilor generate de o investiţie străină directă într-o economie aflată în plin proces de schimbare; ea susţine, totodată, ideea impactului de restructurare benefic al ISD la nivel microeconomic şi cu reverberaţii la nivel mezoeconomic (stimularea producătorilor interni de componente). Să adaugăm la acestea şi suplimentarea şi diversificarea ofertei pentru cumpărătorii locali. În fine, nu trebuie uitat că pot exista şi aspecte mai puţin favorabile, neîmpliniri si neajunsuri, din care, însă, cel puţin unele ţin de limitele capacităţii de negociere a oficialilor ţarii-gazdă.

O imagine oarecum similară, atestând aspectele complexe ale impactului unei ISD în economia-gazdă o prezintă investitia Volkswagen în Republica Cehă. În urma acestei investiţii, Skoda a ajuns cel mai mare exportator industrial ceh, generând, la nivelul anului 1994, 5% din veniturile totale obţinute din exporturi de Republica Cehă. Principalele sale pieţe de export sunt Germania, Marea Britanie, Slovacia, Franţa, Italia, China şi Israel. Totodată, grupul Volkswagwn a sprijinit crearea a aproximativ 40 de societăţi mixte între furnizorii săi locali şi producători renumiţi de componente din Europa Occidentală şi Statele Unite. Monitorizarea strânsă a calităţii produselor realizate de furnizorii locali i-a adus pe aceştia în situaţia de a putea exporta şi către alte companii membre al grupului Volkswagen (7). Firma Volkswagen a declanşat ample programe de training al managerilor cehi în structurile sale din străinătate. Totodată, a recurs la sistemul de management în tandem, cu doi manageri, unul ceh şi celălalt străin, pentru realizarea transferului de expertiză. Au fost introduse metode noi de stimulare a lucrătorilor pentru idei novatoare, a fost pus un accent deosebit pe lucrul in echipă. Ca urmare a acestor măsuri, la mijlocul anului 1995, productivitatea muncii la uzinele Skoda era cu 30% mai mare decăt în 1991. Cu toate acestea, investiţiei Volkswagen i s-au adus şi numeroase reproşuri. O viziune obiectivă, care se arată a fi in masură să constate şi efectele benefice dar şi neîmplinirile investitiei VW în uzinele Skoda, aparţine Elenei Zemplínerová, cercetător la Institutul de ştiinte Economice din Praga. Pe de o parte, aceasta pune faţă în faţă angajamentele concernului german cu evaluarea respectării acestora după cinci ani de operare şi ajunge la următoarea concluzie: în cel mai bun caz, se poate vorbi despre rezultate mixte, la prima vedere niciunul din angajamente nefiind complet îndeplinit (Zemplínerová, 1997, p. 24-25). Investiţia a fost redusă drastic de la un angajament de 8,2 miliarde marci la 3,7 miliarde, producţia de automobile planificată a fost, de asemenea, redusă la 340.000 de bucăţi pe an, numărul de furnizori interni a fost micşorat şi a scăzut ponderea acestora în totalul componentelor achiziţionate de Skoda, numărul de angajaţi a fost redus (după unele informaţii cu 20%), în condiţiile în care se promisese creşterea acestuia, iar marca Skoda a fost modificată, deşi se promisese păstrarea ei. Or, la momentul realizării investiţiei, în schimbul angajamentelor grupului VW, guvernul ceh s-a angajat, la rândul său, să-i creeze condiţii favorabile, preferenţiale de operare: ştergerea datoriei de 7 mililiarde de coroane a Skodei; abţinerea statului ceh, în ciuda statutului său de acţionar majoritar la momentul iniţial, de a se amesteca în politica de preţuri, controlul revenind în totalitate concernului german; operarea unor schimbări în nivelul şi modul de aplicare a unor impozite şi taxe, similare cu o protecţie comercială acordată Skodei; acordarea unei scutiri de doi ani de la plata impozitului pe profit şi plafonarea ulterioară a acestuia la maximum 40%; tratament preferenţial şî in ceea ce priveşte amortizarea; posibilitatea reportării pierderilor pe o perioadă de cinci ani; acordarea posibilitaţii, discriminatorie faţă de alţi investitori, de a opera un cont în valută şi de a obţine împrumuturi de la bănci străine; suportarea de către statul ceh a cheltuielilor legate de ameliorarea sistemului de telecomunicaţii, precum şi, parţial, a acelora legate de recalificarea angajaţilor.

Pe de alta parte, însă, Alena Zemplínerová scoate în evidenţă rezultatele de necontestat ale investiţiei Volkswagen pentru firmă şi pentru economia cehă: restructurarea uzinelor Skoda a fost realizată cu costuri mai mici decât cele anticipate, produsele Skoda au devenit competitive pe pieţele internaţionale, ele contribuind în mod semnificativ la realizarea exporturilor economiei cehe, există serioase efecte de antrenare la nivelul firmelor locale partenere, fiind încurajată crearea unor societăţi mixte între furnizori locali şi firme vestice producătoare de componente, a sporit gradul de pregătire a personalului de la manageri până la lucrători, precum şi productivitatea muncii.

Incercarile de evaluare a efectelor ISD la nivel microeconomic în Europa Centrală şi de Est pun în evidenţă cu destulă claritate şi dincolo de înclinarea de a vedea numai partea plină sau, dimpotrivă, numai pe cea goală a paharului, faptul că beneficiile generate de aceste fluxuri în economiile-gazdă sunt însemnate, chiar dacă sunt însoţite uneori de aspecte mai puţin dezirabile. Tehnologia, expertiza, accesul la noi pieţe pot să îşi aibă reversul în renunţarea la unele tipuri de produse realizate anterior sau la exportul pe piete tradiţionale; creşterea calificării forţei de muncă poate să fie insoţită de reducerea numărului de lucrători, iar sporirea calităţii produselor prin utilizarea unor inputuri importate, de renunţarea la furnizorii locali şi de creşterea preţurilor. Alteori, dimpotrivă, investiţia directă poate să însemne încurajarea creării unei reţele de furnizori locali sau de detailişti (vezi experienţa Coca-Cola în România), la fel precum motivaţia investiţiei poate fi pur şi simplu aceea de eliminare a unui concurent. Riscul pe care şi-l asumă investitorul străin optănd pentru operarea într-un mediu necunoscut îşi are un anume corespondent în riscul pe care şi-l asumă ţara-gazdă prin înstrăinarea deciziei economice într-un spaţiu guvernat de alte priorităţi şi interese. Exemplul Ungariei demonstrează faptul că atunci cănd activităţile firmelor cu capital străin dobândesc o pondere substanţială într-o economie în tranziţie, devine evidentă amprenta lor asupra sensului de dezvoltare a unor sectoare şi chiar asupra economiei în ansamblul sau. Capitalul străin a contribuit la dinamizarea economiei, la creşterea substanţială a exporturilor, la includerea firmelor ungare în reţelele de producţie regională sau globală ale CTN dar, pe de altă parte, a creat diferenţieri puternice în cadrul sectoarelor şi între sectoare sau a eliminat firme locale concurente sau furnizoare.

In România, fenomenul investiţional extern se află de abia la începuturile sale. El începe să producă efecte, este drept, cu deosebire la nivel microeconomic. Deşi ne plasează într-o poziţie inferioară faţă de principalii noştri concurenţi în atragerea ISD, celelalte ţări foste comuniste, starea de început prelungit a fenomenului investiţional extern în economia românească ne dă şi şansa de a învăţa din experienţa altora, precum şi, de ce nu, din propriile noastre greşeli. Este prin urmare timp pentru a încerca, în contextul datelor obiective ale economiei româneşti, optimizarea efectelor ISD. Aceasta deoarece, momentul istoric prezent nu oferă României o altă alternativă decât sincronizarea cu evoluţiile din economia mondiala, ceea ce din perspectiva stării noastre actuale înseamnă într-o bună măsură, eforturi de a atrage ISD.

Capitolul IV. CONCLUZII SI SUGESTII PRIVIND POLITICILE ECONOMICE ALE ROMÂNIEI

4.1. Concluzii privind evoluţia structurală a comerţului exterior al României

Mai multe subcapitole din această lucrare au analizat comerţul exterior al României şi evoluţia comerţului dintre România şi UE de‑a lungul perioadei de tranziţie. Au fost evidenţiate ambele aspecte, de preţ şi calitative, ale competitivităţii industriei prelucrătoare româneşti în comerţul cu UE după intrarea în vigoare a Acordului European. Direcţia comerţului exterior românesc s‑a deplasat semnificativ către statele membre ale UE, care constituie acum 65% din exporturile României. În 1997, ponderile pieţei României în exporturile şi importurile cu EU-12 aproape s‑au dublat în comparaţie cu 1990 (în 1997 reprezentau 0,71% din totalul importurilor cu UE şi 0,62% din totalul exporturilor cu EU). Dar dinamica exporturilor este insuficientă, iar deficitul comerţului exterior în 1998 este nesustenabil.

Analiza diverselor aspecte ale comerţului exterior românesc arată că dificultăţile exporturilor provin din structura necompetitivă a acestora. Se remarcă o concentraţie a exporturilor în produse cu valoare adăugată mică, fie intensive în forţă de muncă (textile şi încălţăminte), fie energo-intensive (produse metalurgice). Indicele de specializare a exporturilor arată tendinţa exporturilor către UE de a se specializa în produse de lemn şi mobilă, produse metalurgice, ca şi textile şi pielărie. Ramurile cele mai orientate către UE sunt textilele şi pielăria, atât pentru exporturi, cât şi pentru importuri. Expansiunea importurilor totale ale României după 1995 este reflectată şi de creşterea importurilor din UE după 1995, când Acordul European a intrat în vigoare. Ramurile maşini şi chimie au constituit pentru întreaga perioadă de tranziţie principalele industrii importatoare. Deficitul comercial al României în relaţiile cu UE a continuat să crească şi după 1995, în ciuda asimetriei în liberalizarea comercială, în favoarea României.

Evoluţia ponderilor exporturilor României în UE sugerează faptul că România nu a profitat suficient de accesul îmbunătăţit la pieţele UE de când a fost introdus Acordul de Asociere (după cum nici alte state aflate în tranziţie nu au avut realizări deosebite în planul competitivităţii). În timp ce cererea UE pentru importuri a crescut cu 22%, între 1995 şi 1997, exporturile industriei prelucrătoare româneşti pe pieţele UE au crescut cu numai 7%. Comerţul intra-industrii a crescut uşor iar comerţul inter-industrii nu s-a modificat semnificativ. De fapt, exportatorii UE au beneficiat mai mult de pe urma reducerii taxelor vamale româneşti. Facilităţile vamale au stimulat după 1995 în special creşterea importurilor de maşini, produse care sunt în general complemente la produsele interne. Indicele Grubel-Lloyd a avut o creştere foarte mica, semn că procesul de integrare economică este lent. Indicele RCA indică un dezavantaj mai mare în comerţul cu UE în comparaţie cu totalul comerţului exterior al României în maşini, produse chimice şi alimentare. Indicii avantajului comparativ (RCA) au valori stabile de-a lungul perioadei de tranziţie, dar se poate observa o creştere a specializării în importurile de maşini, produse chimice şi alimentare, şi o uşoară reducere a specializării în importurile de echipamente electrice.

Analiza prin metoda valorilor unitare indică faptul că ponderea industriilor ne-competitive ca preţ din totalul exporturilor României este în creştere, de la 41% în 1995 la 47% în 1997. Analiza releva că aspectul preţului este mai puţin important decât cel privind calitatea. România poate să vândă din ce în ce mai multe produse în industrii specifice, în ciuda preţurilor mari şi crescătoare. Insă, dacă excludem din acest grup de industrii acelea cu OPT (lohn în încălţăminte şi confecţii), observăm că ponderea industriilor ne-competitive ca preţ este în descreştere, de la 9% în 1995 la 5% în 1997).

Analiza competitivităţii calitative conduce la câteva concluzii. Mai întâi, cca. 93% din exporturile româneşti includ produse diferenţiate pe verticală, dar ponderea produselor inferioare în comerţul intra-industrii dintre România şi UE a scăzut de la 50% în 1995 la cca. 33% în 1997. In general, România are un clar dezavantaj faţă de Uniunea Europeană în produse ale industriilor de maşini şi echipamente.

In al doilea rând, ponderea, în totalul exporturilor industriei prelucrătoare, a exporturilor cu valoare adăugată mare (RUV>1)[22] a crescut în perioada 1995-1997, de la 50% la 65%. Excluzând aceleaşi industrii cu OPT ca mai sus, conţinutul de valoare adăugată în exporturi este foarte mic, dar uşor în creştere după 1995.

O altă observaţie este faptul că exporturile sunt puternic concentrate într-un mic număr de industrii (numai 7 industrii totalizează 70% din totalul exporturilor), având o rată mica a valorii unitare, cu excepţia industriilor cu OPT.

Lipsa capacităţilor manageriale şi un capital sărac vor continua să fie un puternic dezavantaj comparativ cel puţin pe termen mediu în economia românească. Schimbările structurale în industrie rămân lente. De aceea se poate presupune că direcţia specializării exportului în industriile intensive în energie şi forţa de munca va persista. Produsele energo-intensive, precum metalele şi produsele metalice, ar putea avea în continuare un avantaj comparativ. Dar aceasta depinde de cât de bine se vor adapta întreprinderile metalurgice după reforma structurală în industria românească.

Fiind în competiţie pe pieţele UE cu alte ţări candidate la aderare, care de asemenea au ca principal avantaj faţă de UE forţa de munca ieftina, România ar trebui cel puţin să promoveze alte industrii intensive în forţa de muncă, în care să se regăsească un nivel de pregătire profesională mai ridicat. Un exemplu - nu singurul - ar putea fi echipamentele de transport, în special pentru întreţinerea avioanelor şi navelor.

Sansa de a avea exporturi mai performante ar trebui să provină din creşterea valorii adăugate locale, calităţii şi deci a preţului unitar în industriile exportatoare existente, sau din încercarea de a deplasa specializarea exporturilor sale spre industrii cu valoare adăugată mai mare. Ultima variantă poate fi în mod cert un proces lent şi este legat de progresul în restructurare şi privatizare şi, cel mai probabil, de creşterea investiţiilor străine directe. Din compararea structurii exportului cu cea a producţiei se poate observa faptul că în special industriile de maşini au o pondere mai mare în producţie decât în exporturi. Aceste sectoare sunt sub-reprezentate în exporturi din cauza faptului că produsele lor au preţuri unitare prea mari şi calitate slabă. Insă privatizarea şi ISD pot îmbunătăţi structura exportului, precum şi calitatea produselor, conducând la o redresare şi consolidare a exporturilor României.

4.2. Oportunitatea şi posibilitatea practicării de politici active de atragere a ISD în România

In ceea ce ne priveşte, apreciem că subiectul politicilor direcţionate pentru România, în general pentru ţările cu economie în tranziţie, este unul deosebit de ingrat. Pe de o parte, oricât de controversată ar fi opţiunea pentru astfel de politici în general, utilizarea lor pentru atragerea ISD de către statele post-comuniste ni se pare necesară şi recomandabilă. Pe de altă parte, însă, posibilitatea României de a pune în aplicare astfel de politici într-o manieră coerentă, operaţională şi eficace, este limitată.

Considerăm, totuşi, necesară recurgerea la politici direcţionate din cel puţin două motive:

1. Expunerea României, cu structurile sale economice distorsionate, aflate în primul stadiu de dezvoltare a avantajelor lor competitive straturilor dure ale concurenţei internaţionale - odată cu deschiderea economică şi prabuşirea pieţelor regionale - impune consolidarea tehnologică, managerială şi financiară a acelor grupări de activităţi economice care şi-au dovedit capacitatea de a genera avantaje competitive. Or, atragerea ISD spre respectivele grupări se poate dovedi o modalitate de a realiza acest lucru, dacă nu pe termen scurt, cel puţin pe termen mediu. Focalizarea utilizării resurselor apare cu atât mai necesară în cazul României, în contextul moştenirii unei structuri mult prea diversificate a economiei, uneori - în afara criteriilor economice. În virtutea promovării concepţiei de autosatisfacere aproape completă a nevoilor, precum şi ca reflectare a unor cerinţe de exercitare a controlului politic în teritoriu, economia României include facilităţi productive şi sectoare care nu localizează nici măcar avantaje decurgând din dotarea cu factori. Grăbirea procesului de restructurare a economiei ar putea fi realizată, în paralel cu drenarea perdanţilor, prin direcţionarea ISD spre întărirea şi completarea grupărilor de activităţi care sunt competitive pe pieţele internaţionale. Revenim la exemplul grupării petrochimie - fire şi fibre sintetice - ţesături - confecţii. Ce obiecţie de principiu s-ar putea aduce raţiunii de a atrage ISD în sectorul ţesăturilor, veriga slabă a acestui lanţ de activităţi competitive?

2. O a doua motivaţie puternică pentru recurgerea la politici direcţionate de atragere a ISD o constituie necesitatea dezvoltării anumitor domenii de care depinde bunul mers al întregii economii. Care ar putea fi argumentele condamnării unei politici active de atragere a ISD pentru ameliorarea, de pildă, a infrastructurii?

Privind problema dintr-un alt unghi de vedere - şi anume cel al experienţei reuşite a unor state şi regiuni în utilizarea măsurilor active de inducere a ISD în anumite sectoare, recurgerea la politici direcţionate de către ţările în tranzitie ne apare ca fiind şi recomandabilă. În ciuda ciuda opiniilor împărţite cu privire la eficienţa şi posibilitatea de reusita a targeting-ului, aplicarea acestei concepţii în cazul ISD s-a dovedit, cel puţin în cazul ţărilor care au practicat-o cu profesionalism, benefică. Transformarea industrială a Scoţiei sau industrializarea de înaltă calitate a Irlandei s-au produs cu utilizarea conştientă a ISD atrase prin politici direcţionate şi au fost urmate de o puternică creştere a exporturilor şi, în mod specific în cazul Irlandei, de creştere economică generală.

Din păcate, însă, deşi necesară şi recomandabilă în termenii arătaţi mai sus, aplicarea unei astfel de politici active şi focalizate de atragere a ISD de către ţările foste comuniste pare să fie prea puţin posibilă. Încercările de până acum ale acestor state de a se ridica la acest de-al doilea nivel de elaborare a măsurilor de atragere a ISD sunt, acolo unde există, modeste. Din rândul agenţiilor de promovare a investiţiilor străine care funcţionează în ţările în tranziţie, numai două, după ştiinţa noastră, respectiv cele din România şi Ungaria, şi-au propus la un moment dat atragerea direcţionată a ISD. Reglementările ungare în materie, aplicabile până la sfârşitul anului 1993, menţionau posibilitatea majorării stimulentelor fiscale în condiţiile în care investiţiile străine erau realizate într-o serie de domenii - zece la număr - considerate prioritare, între care: electronică, piese şi componente pentru autovehicule, maşini-unelte, produse farmaceutice şi îngrăşăminte, biotehnologie, bunuri şi echipamente pentru protecţia mediului. Ungaria şi-a propus să depăşească acest nivel al stimulării pasive a unor ramuri, la sfârşitul anului 1993, odată cu crearea Agenţiei Ungare pentru Dezvoltarea Comerţului şi a Investiţiilor. Institutia are în vedere atragerea ISD, cu deosebire a investitiilor pe loc gol, în patru sectoare prioritare - piese pentru automobile, prelucrarea maselor plastice, industria alimentară şi turismul. Sunt utilizate tehnici de abordare directă cu precădere a investitorilor din ţările cu potenţial mare de investire şi care manifestă o atitudine favorabilă faţă de Ungaria: Germania, Austria, Italia (nordul acestei ţări), Olanda, Marea Britanie (Florin Bonciu, 1997, pag. 122).

Necesitatea trecerii de la o atitudine pasivă, reactivă faţă de piaţa ISD, la o atitudine bazată pe iniţiativa potenţialului receptor, a fost luată în considerare în România încă din cursul anului 1992. În lipsa unor priorităţi formulate la nivel naţional, respectivele domenii au fost stabilite de către agenţie pe baza unor criterii multiple, între care existenţa unor avantaje competitive concretizate într-un anume volum al exporturilor pe piaţa internaţională, precum şi capacitatea de generare a unor efecte de antrenare asupra industriilor adiacente. Sunt premise teoretice ale utilizării investiţiilor străine ca impuls iniţial pentru ameliorarea unor factori şi crearea de noi avantaje competitive, inclusiv prin dezvoltarea mănunchiurilor de industrii inter-relaţionate. Între sectoarele prioritare selectate de către ARD se numărau: industria textilă, de confecţii şi tricotaje, industria de pielarie şi încăltăminte, industria mobilei, bunurile electronice şi electrotehnice de uz casnic, producţia de echipamente pentru tehnica de calcul şi birotică, mijloace de transport, maşini agricole şi echipamente pentru industria agroalimentară, industria agroalimentară, producţia de îngrăşăminte chimice, turismul.

Strategia ARD de atragere direcţionată a investiţiilor străine nu a dobândit, însă, consistenţă. Realitatea a dovedit că este necesară maturizarea procesului de transformare sistemică, stabilirea unor raporturi de proprietate clare şi transparente, care să permită atribuirea de răspunderi şi competenţe în plan instituţional, precum şi structurarea unei politici de atragere direcţionată a investiţiilor străine în contextul existenţei unei politici industriale. În afara de aceasta, chiar premisele instituţionale iniţiale ale ARD nu i-au permis acesteia derularea unui astfel de program., ea fiind gândita ca o instituţie de autorizare şi înregistrare a investiţiilor străine, veriga obligatorie pentru acestea, fără însă a elimina sau a se substitui intervenţiei tuturor celorlalte verigi instituţionale implicate în procesul de constituire a societăţilor comerciale cu capital indigen.

Construcţia instituţională şi punerea în aplicare de politici este o chestiune vitală pentru România. Istoria ne dă, însă şi măsura şi cadenţa în care ne dovedim în stare de a realiza transformarea. De aici şi decalajul între necesitatea politicilor active în materia ISD şi posibilitatea reală de a le aplica. Mecanismele economice şi instituţionale nu au atins încă în România maturitatea necesară practicării cu profesionalism a respectivelor politici. De la acest punct, raportarea la subiect a diferiţilor analişti tinde să devină una pur personală. În mod pragmatic, cei mai mulţi acceptă, probabil, realitatea, îmbrătişând spiritul recomandării FIAS ca ţările aflate în afara grupului ce concentrează cea mai mare parte a ISD din regiune, în care intră şi România, să nu dedice deloc timp şi resurse atragerii direcţionate, ci să se concentreze asupra asigurării stabilităţii şi funcţionalităţii economiilor lor. Există, însă şi abordări, chiar dacă nu strict legate de politicile intervenţioniste în materia ISD, care, deşi lucide, nu par a îndemna la renunţare. Daniel Dăianu, spre exemplu, se pronunţă pentru o politică publică naţională în aceste state în ciuda riscurilor care există oricând şi oriunde de a "produce eşecuri istorice în programele de dezvoltare", cu atât mai mari în ţările cu economii în tranziţie, în cazul cărora "apare o incapacitate aproape funciară de administrare izvorâtă - inclusiv ca atitudine - din moştenirea perioadei comuniste". În ciuda acestor riscuri generale şi a unora, să le denumim, specifice, Dăianu consideră că situaţia de fapt şi suportul său din planul atitudinii "nu pot anula problema în sine, adică nevoia de a reuşi concentrarea de eforturi pentru modernizare" (Daniel Dăianu, 1996, pag.15). Credem că nu greşim extinzând opinia autorului în problema politicilor publice la măsurile direcţionate de atragere a ISD, cu atât mai mult cu cât, în contextul altor lucrări, acesta s-a pronunţat în mod explicit pentru astfel de măsuri. În acest context, mesajul rândurilor de mai sus ni se pare a fi unul de sfidare a obstacolelor şi de continuare a încercărilor de aplicare a politicilor active.

Deşi am căutat să demonstrăm faptul că şansele de actualizare a beneficiilor potenţiale ale ISD pentru România în concordanţă cu sensurile de dezvoltare pe care ni le dorim cresc odată cu punerea în aplicare a unor politici direcţionate de atragere a fluxurilor respective, considerăm că, cel puţin pentru viitorul apropiat, prioritatea trebuie să o constituie normalizarea funcţionării economiei şi stabilizarea legislativă. De altfel, cu prilejul unei întâlniri cu membrii Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini din România punctau două aspecte de maximă importanţă: pe de o parte, îmbunătăţirea credibilităţii financiare a ţării pe plan internaţional, prin reducerea deficitului bugetar şi accelerarea restructurării şi privatizării întreprinderilor de stat, inclusiv a băncilor, iar, pe de altă parte, necesitatea creării unui cadru legislativ coerent cu privire la investiţii. "Vrem reguli şi legi clare, în baza cărora să ne putem gândi programele", au afirmat reprezentanţii investitorilor străini. Normalizarea funcţionării economiei ar fi de natură să repună în discuţie oportunitatea unei abordări direcţionate, dar pentru moment respectiva normalizare trebuie să constituie obiectivul prioritar al autorităţilor. De aceea, considerăm că prevederile Ordonanţei nr.92/1997, aceleaşi pentru investitorii străini şi cei locali, regim care cuprindea un sistem de stimulente fiscale destul de auster, dar mai nuanţat decât acordarea de scutiri totale sau parţiale de la plata impozitului pe profit, nu ar fi trebuit nici modificat, nici suspendat pentru 1999. România nu face parte din nucleul dur al ţărilor din regiune care concentrează cea mai mare parte a ISD, deci sunt puţine şanse ca acordarea unor stimulente aparent mai interesante pentru investitorii străini să-i deturneze realmente pe aceştia de la destinaţiile pe care ei le consideră deja mai atractive. Totuşi, posibilitatea deschisă prin Ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri pentru dezvoltarea activităţii economice, adoptată de guvern la mijlocul lunii mai 1999, respectiv de a promova prin pachete de măsuri speciale anumite proiecte de investiţii apreciate de România ca prioritare pentru dezvoltarea sa şi-ar putea dovedi eficienţa în atragerea unor investiţii - este de aşteptat ca, date fiind criteriile severe de acordare a facilităţilor, acestea să fie investiţii străine - cu capacitate de impact major în restructurarea economică.

Dincolo de această ordonaţă care are în vedere inclusiv investiţiile realizate în procesul de privatizare, considerăm că, mai ales, în cadrul administrării acestui proces şi-ar găsi locul o abordare direcţionată a investitorilor străini. În primul rând, ar trebui să existe o atractivitate endogenă a acestui proces, independentă de lipsa actuală de atractivitate generală a economiei româneşti. Nimeni nu poate contesta că, în condiţii normale, punerea în vânzare a unor activităţi cu piaţă asigurată şi chiar cu poziţie de monopol cum este cazul companiei de telecomunicaţii şi a altor utilităţi publice conferă vânzătorului o pozitie solidă în procesul de negociere. Cu toate acestea, în România s-a ajuns în situaţia ca din motive ţinând de conjunctura regională, în opinia oficială, sau de vicii grave în atitudinea negociatorilor români, conform opiniilor vehiculate în mass-media, doi dintre cei patru ofertanţi pentru RomTelecom existenţi la un moment dat (compania olandeza de telecomunicaţii KPN şi SBC Development Corporation din Statele Unite) să se retragă, poziţia şi forţa vanzâtorului fiind diminuate dramatic. In aceste condiţii, tranzacţia încheiată cu compania greceasca de telecomunicaţii OTE, al cărei principal acţionar este statul grec (!), are o valoare certă de 337 milioane dolari, cu obligaţia firmei străine de a mai investi diferenţa până la concurenţa sumei de 675 milioane dolari cu condiţia realizării in următorii ani a unui anumit nivel de capitalizare a RomTelecom. Printr-un contract de care aminteam şi mai sus, OTE deţine un drept de uzufruct pentru încă 16% din acţiunile RomTelecom şi prin aceasta poziţia de vot majoritar. Este evident ca realizarea investiţiilor ulterioare depinde de politica pe care acţionarul grec o va stabili pentru RomTelecom. În aceste condiţii şi tinând cont de faptul că în anii trecuţi statul român a investit în RomTelecom 500 milioane dolari, afacerea nu pare a fi prea favorabilă părţii române. Nici din punctul de vedere al consumatorilor de servicii de telefonie fixă, auspiciile sub care debutează funcţionarea RomTelecom - monopol privat până în anul 2002 - în noua structură a acţionariatului său nu sunt prea bune, în sensul că noi majorări de tarife au marcat sfârşitul anului 1998 şi începutul anului 1999.

Există, din păcate, suficiente exemple care dovedesc slabiciunea părţii române în alegerea interlocutorilor străini în procesul de privatizare. Dacă nu este clar în ce măsură se poate vorbi despre o strategie în identificarea firmelor potenţial interesate (o primă coordonată a politicilor direcţionate), cu atât mai puţin credem că se poate vorbi despre o strategie în modul de atragere sectorială a investitorilor străini în procesul de privatizare din România, alta decât vânzarea a ceea ce se poate vinde (atragerea investitorilor străini în anumite sectoare ale economiei constituie o coordonată a politicilor active). Cu alte cuvinte, nu există o imagine asupra configuraţiei care s-ar dori a fi imprimată industriei şi economiei româneşti în general din punct de vedere al alocării resurselor, precum şi din punct de vedere al structurii de proprietate. Este evident că investitorii străini se vor grăbi să cumpere societăţi rentabile, sau interesante dintr-un anume punct de vedere: cota de piaţă pe care o deţin, calificarea şi costul scăzut al forţei de muncă, sau, chiar, puterea lor concurenţială stânjenitoare, caz în care cumpărarea este urmată de închidere. Dar credem că, în ciuda greutăţilor României în a vinde chiar şi activitati, în general, atractive, nu este inutil sau prea devreme pentru a ne pune problema viitoarei structuri industriale. Ungaria, spre exemplu, s-a vazut confruntată, după privatizarea industriei alimentare, cu crearea unei dihotomii sectoriale, segmentele şi întreprinderile atractive fiind cumpărate de investitorii străini, unele de chiar concurenţii lor străini (vezi industria uleiului comestibil), rămânând ca întreprinderile din celelalte segmente să se zbată în greutăţi care pentru moment nu au soluţie. După cum s-a putut constata, între cele patru domenii prioritare în care Ungaria, prin agenţia sa specializată, doreşte să atragă în prezent investitorii străini se numără şi industria alimentară, semn că a fost conştientizată la nivelul autorităţilor problematica acestui domeniu şi că există o gândire şi o strategie în legătură cu dezvoltarea sa în continuare. Un exemplu de minimă strategie în politica de privatizare il oferă tot Ungaria, prin alcătuirea unei liste de aproape 20 de intreprinderi şi instituţii care nu pot fi privatizate fără aprobarea prealabilă a strategiei de privatizare de către parlament. Respectiva listă include bănci, companiile naţionale de petrol, gaze, electricitate, de radiodifuziune şi televiziune, de shipping, compania de transport aerian, unele întreprinderi din industria construcţiilor de maşini, din industria chimică, din sfera serviciilor pentru agricultură, un institut de cercetări în telecomunicaţii.

Poate că prioritatea numărul unu a economiei româneşti este în prezent să privatizeze cu orice pret, dar, în opinia noastră, introducerea unor elemente de strategie direcţionată în acest proces sunt necesare. Chiar într-un astfel de context, în care vânzătorul nu are, de regulă, prea multe opţiuni, ni se pare că el poate să-şi propună fixarea reperelor majore: ce vinde, cui vinde şi în ce condiţii vinde (evitarea creării unei situaţii de monopol este, spre exemplu, deosebit de importantă, cu atât mai necesară fiind evitarea înlocuirii unui monopol de stat printr-unul privat). Lipsa lor afectează, dupa cum am văzut, chiar reuşita în sine a respectivului proces în termeni cantitativi, pentru a nu mai vorbi despre consecinţele - încă necunoscute - de natură calitativă.

4.3. Concluzii privind extinderea Uniunii Europene şi poziţia României în cursa integrării

In 1995, România a depus cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană, făcând parte din grupul celor 10 state din centrul sau estul Europei care au statut de ţară-asociată şi care au demarat procesul complex de pre-aderare. Este foarte posibil ca, odată cu stabilizarea relaţiilor interstatale şi intrastatale din această zonă (fostă socialistă), să se adauge un număr de alte state europene pe această listă.

Dintre cele 10 ţări, 5 au început deja negocierile oficiale cu Uniunea Europeană (Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovenia şi Estonia), considerându-se că procesele de aliniere a structurilor economice, sociale şi politice la standardele UE sunt mai avansate în aceste state. România, datorită unor rămâneri în urmă pe linia alinierii legislative şi instituţionale, dar - în primul rând - datorită reapariţiei instabilităţii macroeconomice şi declinului întregii economii, nu aparţine "primului val" de negociatori.

Ar fi o eroare să considerăm acum, cu cel puţin cinci ani înainte ca vreunul dintre aceste state aflate în tranziţie să poată să adere efectiv la Uniunea Europeană, că ordinea de selecţie a statelor pentru negociere va fi aceeaşi cu ordinea integrării. Putem aprecia, desigur, că există şanse mai mari de aderare pentru statele care fac parte din grupul celor 5, dar etapele procesului de pre-aderare rămân a fi parcurse de toate naţiunile care doresc integrarea, anii următori pot şi vor aduce noi probleme tensionate în discuţie şi bariere noi în calea negocierilor, iar evoluţia de ansamblu a Uniunii Europene, a statelor în tranziţie, precum şi dinamica relaţiilor reciproce, vor aduce schimbări masive în actualul plan de lucru privind extinderea. Ţine de domeniul hazardului a prognoza, în 1999, dacă va exista cu adevărat o ordine de aderare sau se va produce o aderare în bloc. După cum este şi mai greu să facem estimări asupra momentului din viitor când aceste aderări se vor produce.

Un singur lucru este cert: procesul politico-economic, cu profunde implicaţii cultural-sociale, de apropiere a celor două grupări de state a început, existând voinţa politică şi cea majoritar naţională, ca integrarea să se producă în viitor. Gândul unei Europe unite pe întreg teritoriul european a prins contur clar!

Pentru toate statele aflate în cursa integrării, se pot pune următoarele întrebări de bază:

1. Există, în mod real, dorinţa de aderare la Uniunea Europeană ? Este această dorinţă susţinută de o cunoaştere şi conştientizare a consecinţelor acestui fenomen, pe toate planurile vieţii societăţii?

2. Care ar fi momentul propice pentru aderare, în cazul fiecărui stat în parte?

3. Pot fi estimate costurile şi beneficiile procesului de pre-aderare şi de integrare, la diferite momente potenţiale, astfel încât factorii politici să poată lua decizia corectă privind oportunitatea aderării?

Vom încerca, în continuare, să oferim câteva răspunsuri la aceste întrebări.

4.3.1. Dorinţa de a adera la Uniunea Europeană

In cazul tuturor ţărilor aflate în tranziţie, a existat o "euforie a integrării" la începutul perioadelor de reforme, care a fost pusă în evidenţă de rezultatele diferitelor anchete realizate pe eşantioane reprezentative de populaţie sau printre factorii de decizie politică. Astfel, în perioada 1991-1995, rezultatele sondajelor de opinie demonstrau sprijinul din partea a peste 90% din totalul populaţiei, în cazul tuturor statelor central-europene (aflate în afara spaţiului ex-sovietic). În România, se înregistra chiar un suport mai mare din partea populaţiei, pentru realizarea integrării în UE (96%), decât în alte state ale regiunii (Republica Cehă, Ungaria).

Odată cu conştientizarea acţiunilor economice, sociale şi politico-legislative presupuse a se realiza în perioada de pre-aderare, iar mai apoi, în cursul negocierilor începute de unele dintre aceste state cu reprezentanţii Comisiei Europene, voinţa politică privind aderarea şi reflectarea acestui act în rândurile naţiunilor respective şi-au pierdut din tărie. Cu toate acestea, majoritatea populaţiei continuă să susţină ideea integrării, oferind - în acest mod - cea mai puternică motivaţie politică pentru introducerea integrării drept obiectiv central al dezvoltării economice a acestor state, în următorii 10-15 ani. În cazul României, sondajele cele mai recente indică menţinerea unui sprijin de peste 70% din partea populaţiei, în pofida pierderii încrederii în ideea integrării militare în NATO (care a urmat declanşării conflictului din Kossovo).

4.3.2. Momentul oportun pentru aderare

Chiar dacă nu putem vorbi cu siguranţă despre o relaţie de tip "dragoste reciprocă", perspectiva integrării statelor est-europene în UE (implicit, extinderea Uniunii Europene către est) poate fi privită cel puţin ca o "logodnă în vederea unei căsătorii din interes". Cele două părţi au conştientizat avantajele nete pe care le vor câştiga, pe termen lung, din această extindere.

De ce, atunci, un proces de negociere şi nu o extindere (aderare) imediată? De ce momentul exact în timp, când se va realiza extinderea devine atât de important? Deoarece ambele părţi interesate sunt doritoare să-şi maximizeze câştigurile pe termen lung cât mai devreme cu putinţă şi acordă o atenţie deosebită costurilor pe termen scurt, astfel încât şocurile negative ale începutului să nu afecteze prea mult inter-relaţia globală, bunăstarea populaţiei în UE şi în statele aspirante, sau ambientul socio-cultural european.

In stabilirea momentului aderării, pentru fiecare stat în parte, vor fi luate în considerare - de ambele părţi - costurile şi efectele negative pe termen scurt şi pe termen lung, precum şi beneficiile (de regulă, pe termen lung). Comparându-le, s-ar determina cât de mult balanţa deficitară ar putea - în primele etape ale procesului de pre-extindere - afecta nivelul de trai şi confortul socio-economic şi cultural-economic al Europei. În consecinţă, dacă ar fi să evaluăm, la fiecare moment, oportunitatea procesului de integrare pentru o anumită ţară, ar trebui să analizăm lucrurile, în permanenţă, din două puncte de vedere:

- Care sunt motivele pentru care Uniunea Europeană ar respinge, pe moment, ideea extinderii?

- Care sunt motivele pentru care statul asociat nu se grăbeşte să accepte condiţiile impuse în cadrul procesului de pre-aderare şi împinge momentul potenţial al integrării în viitor?

In cazul României, răspunsurile la întrebarea de ce nu ar fi posibilă integrarea imediată în UE, privind din cele două unghiuri sus-menţionate, cuprind următoarele comentarii:

Punctul de vedere al Uniunii Europene

1. Diferenţa de venit mediu anual pe locuitor este încă exagerat de mare între cele două regiuni (UE vs. statele foste socialiste). În 1998, România era cotată la 31% din nivelul mediu al UE, în timp ce Slovenia (statul cu cel mai ridicat nivel de trai din grupul "asociatelor") depăşea cu puţin jumătate din nivelul mediu vest-european; măsurătorile sunt raportate în termenii puterii de cumpărare. O asemenea diferenţă de venit mediu disponibil între regiunile Europei poate produce distorsiuni mari în momentul integrării statului respectiv în piaţa unică, incluzând potenţiale fluxuri masive de forţă de muncă şi capital, schimbări bruşte de preţuri nominale sau relative, ce pot destabiliza sistemul economic. În plus, pentru a minimiza astfel de efecte perturbante, ar fi nevoie de transferuri băneşti uriaşe dinspre vest către est, în situaţia în care UE este din ce în ce mai puţin dispusă a face astfel de "donaţii". Efectul unei migraţii consistente a forţei de muncă către vestul Europei ar putea avea un impact devastator în UE, unde rata şomajului este deja foarte ridicată (peste 11%, în medie). Iar fluxurile de capital către est, combinate cu variaţiile bruşte ale preţurilor de pe pieţele estice, ar putea accentua pauperizarea populaţiei în aceste state, în cazul nesubvenţionării, precum şi implozia sistemului producţiei naţionale, ceea ce ar croniciza fenomenul de degradare economică.

2. Structura actuală a economiilor statelor asociate nu este perfect compatibilă cu cea a economiei UE, existând concurenţă la nivelul pieţei de consum, la anumite produse "sensibile", sau lipsă de complementaritate în sectoare sau domenii în care UE simte nevoia unui sprijin pentru a putea câştiga poziţii avansate pe piaţa mondială. România poate fi considerată a fi un caz aproape de extrem în acest sens, deoarece:

- O pondere impresionantă în producţia industrială românească şi în exporturile României o deţin produsele metalurgice şi cele textile (respectiv, confecţii), două sectoare în care UE continuă să aplice măsuri protecţioniste speciale faţă de restul lumii. Deschiderea totală, necondiţionată, a pieţelor Uniunii către aceste produse româneşti ar defavoriza - pe moment - Uniunea Europeană. Nu trebuie să uităm că nucleul originar al Comunităţilor Europene s-a structurat în jurul sectoarelor energetic şi metalurgic, cu scopul declarat de a le proteja.

- Având o populaţie ocupată în sectorul agricol reprezentând 35-40% din totalul populaţiei ocupate şi producând circa 20% din produsul intern brut în agricultură, România constituie o ameninţare la adresa actualei Politici Agricole Comunitare (ca şi Polonia, în oarecare măsură). Subvenţiile ce ar trebui acordate lucrătorilor agricoli români, în ipoteza integrării cu menţinerea politicii agricole UE curente, precum şi sumele necesare pentru investiţii în agricultură, în primii cinci-zece ani, destinate alinierii productivităţilor din acest sector, ar fi uriaşe (aproximativ 7-8 miliarde Euro pe an), ele nefiind agreate de către factorii de decizie din Uniune, în acest moment.

- Nu există, practic, nici-un domeniu major în care România să fie specializată în raport cu UE şi în care, simultan, să deţină avantaje competitive pe pieţele internaţionale, astfel încât această caracteristică să poată fi transformată uşor într-un avantaj competitiv (tehnologic) al Europei, după extindere.

Punctul de vedere al României

1. Tranziţia începută în 1990 a cuprins etape de liberalizare a sistemului economic, care s-au constituit într-o secvenţă cu efecte globale negative. După aproape 10 ani, este clar că România a ales politici greşite de liberalizare, preferând metoda paşilor mărunţi şi rari (consideraţi a genera costuri sociale mai reduse pe termen scurt, deci riscuri electorale mai mici), metodei şocului simultan (“big-bang”), aleasă - spre exemplu – de Polonia. Prin liberalizarea iniţială a comerţului exterior, România şi-a deschis pieţele interne competiţiei mondiale înainte de a avea structuri interne instituţionale şi productive capabile să facă faţă acestei concurenţe. Mai mult decât atât, au fost menţinute barierele multiple existente anterior pe pieţele interne de servicii şi mărfuri (în special servicii financiar-bancare sau infrastructurale) şi pe pieţele factorilor de producţie (forţă de muncă şi capital). În acest mod, guvernele româneşti post-1990 au indus, treptat, tendinţa de declin al producţiei interne (în special, al industriei), fără a căuta metode de refacere tehnologică în sensul creşterii competitivităţii. Integrarea României în UE, în acest moment, ţinând seama de aspectul sus-menţionat şi de faptul că în doar 4-5 subramuri industriale România deţine avantaj comparativ (NU competitiv), ar conduce sigur la restrângerea drastică de activitate în industria prelucrătoare românească, fenomen ce s-ar putea prelungi la limita cvasi-dispariţiei. Neexistând atractivitate a industriei României (în contextul actual de instabilitate economică şi geo-politică), investiţia străină nu va surmonta suficient de repede deficitul de competitivitate.

2. Adoptarea necondiţionată a Acquis-ului comunitar, în acest moment, ar produce perturbaţii legislative, instituţionale şi economice majore, care s-ar concentra în efecte negative pentru nivelul de trai al populaţiei României şi pentru mediul socio-cultural intern.

3. Date fiind condiţiile impuse prin aderare, populaţia din sectorul agricol ar fi puternic discriminată în raport cu cea similară din restul Europei, UE refuzând să suporte costul unei subvenţii destinate unui grup de populaţie reprezentând circa 10 milioane locuitori (populaţie ocupată şi membri ai familiilor agricole).

Prin deschiderea bruscă a tuturor pieţelor, exceptând-o pe cea a forţei de muncă, există teama printre decidenţii politici din estul Europei (exprimată şi de Polonia, Bulgaria sau Republica Cehă) că urmarea imediată a extinderii ar conduce la o egalizare a preţurilor bunurilor şi serviciilor, păstrându-se discrepanţa uriaşă între nivelul salariilor, ceea ce ar echivala cu apariţia sau accentuarea zonelor de sărăcie în Europa de Est, respectiv cu adâncirea disparităţilor de venit disponibil între regiuni. În perspectiva unei extinderi care se va petrece pe termen lung, dezechilibrul de venit este prognozat să se reducă, ca urmare a procesului de convergenţă a politicilor economice la standardele europene, privite ca o ţintă (obiectiv) mobilă.

4.3.3. Costuri şi beneficii. Există un ritm propice de creştere economică?

In majoritatea statelor asociate, s-au făcut simulări bazate pe modele macroeconomice naţionale, privind efectele aderării statului respectiv la Uniunea Europeană, în funcţie de momentul potenţial al aderării. Aceste simulări reprezintă cele mai eficace evaluări ale costurilor şi beneficiilor actului integrării, deoarece tratează economia drept un ansamblu, în perspectivă dinamică. Este greşit a evalua costuri statice la nivelul unui singur sector ale economiei, fapt ce poate conduce la ideea necesităţii unor sume de subvenţionare inacceptabil de mari, care nu iau în calcul reacţiile pozitive în lanţ ale creşterii economice globale, bazate pe rate investiţionale ridicate şi pe import de know-how tehnologic. Putem oferi, spre exemplificare, calculele teoretice prezentate de Guvernul României cu referire la necesarul financiar de reabilitare a infrastructurii în sfera transporturilor, care avansează cifre de 40-60 miliarde dolari SUA pentru următorii zece ani. Suma reală necesară demarării procesului şi auto-finanţării ulterioare este, evident, mult mai modestă, depinzând de ritmul anual mediu de creştere economică a României în anii următori.

În ţări mai avansate decât România din punctul de vedere al alinierii la standardele UE (cum ar fi Polonia), calculele rezultate din simulări sau prognoze bazate pe modele naţionale (în ipoteza aderării după anul 2003) indică un început de convergenţă a economiilor (o apropiere a nivelurilor medii de trai la mai puţin de 25% ecart, sau o atingere a nivelului de trai al Spaniei) după o perioadă de 15 ani, cu condiţia menţinerii unui ritm mediu de creştere anuală durabilă de circa 7%. Este greu de crezut că un asemenea fenomen se poate petrece într-un stat european pe o perioadă de timp atât de lungă. Experienţa unor alte state periferice europene demonstrează că atingerea acestei convergenţe este posibilă în fapt (exemple: Irlanda, Spania, Portugalia), fără a fi nevoie de ritmuri de creştere atât de mari, deoarece există un proces de suprapunere de efecte pozitive care accelerează convergenţa.

In cazul României, calcule macroeconomice globale de simulare au fost realizate (vezi Cap.VII din Analiza de Competitivitate a Economiei României. Orizont 2000-2005-2010, Editura Academiei), rezultatul lor întărind comentariile de mai sus. Prognozele realizate pe baza unor scenarii alternative susţin inoportunitatea integrării imediate, înainte de realizarea compatibilităţii legislative şi instituţionale, şi înainte de demararea procesului de creştere durabilă, stabilă. Dacă România s-ar integra în UE în anul 2001, efectele ar fi catastrofice, cu înscrierea economiei româneşti pe o traiectorie descendentă după anul 2004, caracterizată de o rată medie anuală de -2,5% la nivelul PIB real. Prin contrast, dacă se îngăduie un timp de pre-aderare caracterizat de creşterea atractivităţii, investiţii străine importante şi de reprofilarea structurii industriale către sectoare cu intensitate tehnologică mare, care va contribui la stabilizarea unei dinamici economice pozitive bazate pe competitivitate externă în creştere (favorizând exporturile), prognoza pe termen lung devine optimă în cazul aderării. Prin schimbarea politicilor economice actuale şi prin apropierea structurii economiei noastre de cea a UE se poate asigura, în cazul integrării la momentul anului 2008, înscrierea României pe o traiectorie de creştere globală de 5,5-6,5%, ceea ce ar asigura convergenţă în 20-25 de ani (dacă vom lua drept un ritm mediu normal de creştere pentru UE cifra de 2,5% pe an). Aceste concluzii trebuie să fie considerate drept semnale utile de către decidenţii politici, ele impunând o schimbare de atitudine şi de voinţă. Trăim, probabil, un timp în care politicienii trebuie să gândească pe termen lung, măcar pentru o perioadă de două cicluri electorale. România, ca toate celelalte state din Europa Centrală, are nevoie de creştere economică susţinută, bazată pe obiectivul unic al integrării europene[23], care presupune alinierea prealabilă a politicilor şi a structurilor la standardele UE, astfel încât integrarea efectivă să reprezinte o transformare fără perturbaţii majore. Această creştere se poate asigura prin implicarea activă a statului în procesul de pre-aderare, prin construcţie la nivel managerial şi prin sprijinirea procesului de educare-formare a populaţiei în vederea integrării. Liberalismul economiei necesită controlul şi ordonarea structurilor destinate a servi sistemul economic liberal. Haosul sau dezmembrarea structurală nu constituie opţiuni acceptabile pentru nici-una din ţările în tranziţie asociate la Uniunea Europeană.

Capitolul V. SINTEZĂ

Lucrarea debutează cu o analiză de ansamblu a proceselor de reformă din perioada 1990-1998, a conjuncturii economiei României şi a principalilor indicatori ce au caracterizat evoluţia economei României în perioada considerată. Rezultă o periodizare la nivelul unor etape 1990-1993, 1994-1996, 1997-1998, cu aspect diferit atât la nivelul creşterii economice, cât şi al inflaţiei. Se examinează indicii ce caracterizează evoluţia reală a pricipalelor componente ale cererii agregate - consumul final al populaţiei, al administraţiei publice, formarea brută de capital fix, exporturi, importuri.

Analiza dotării României cu factori de producţie se concretizează prin date privind populaţia ocupată, forţa de muncă, şomajul, imobilizările corporale.

Structura sectorială a economiei României este analizată la nivelul macro-sectoarelor acesteia: agricultura, industria, serviciile de piaţă şi serviciile publice (guvernamentale) - cu referie la ponderile acestor sectoare în PIB, valoarea adăugată reală, ponderea în forţa de muncă, productivitatea muncii ş.a.

Ca factoiri externi care au influenţat restructruarea, se analizează competitivitatea României pe piaţa mondială şi rolul investiţiilor străine. Se arată că ţările central- şi est-europene concurează mai mult între ele faţă de oferta de investiţii străine. Se arată că măsurile de atragere a investiţiilor străine au avut şi au un caracter mai mult pasiv, subliniindu-se oportunitatea unor măsuri active şi direcţionate structural, pentru orientarea ofertei de investiţii străine în direcţiile de interes prioritar ale economiei României.

Evoluţia comerţului exterior românesc de-a lungul perioadei de tranziţie relevă creşterea ponderii UE (de la 26% în 1990 la 61% În 1998) şi descreşterea ponderii exporturilor spre CSI şi a importurilor din Orientul Mijlociu. Situaţia balanţei comerciale cu ţările CEFTA s-a înrăutăţit după intrarea în vigoare a acordului, economia României nefiind pregătită pentru condiţiile impuse de acest acord.

În continuare, se analizează evoluţia comerţului exterior în structură pe ramuri - textile şi produse textile, produse chimice şi fibre artificiale, maşini şi utilaje, cocs, produse petroliere rafinate şi combustibili nucleari, materiale de bază şi produse metalurgice, echipamente de transport, rezultând creşterea considerabilă a ponderii exporturilor de textile şi reducerea celor de maşini şi utilaje şi echipamente de transport, în timp ce produsele chimice au avut o creştere de pondere spre 1995-1996, care nu s-a menţinut în 1997-1998. La importuri, se remarcă creşterea la produse textile , echipamente electrice şi optice. Pe baza unor numeroase date cifrice, se analizează în detaliu structura pe ramuri a deficitului comercial, calculându-se indici de dependenţă de import şi de avantaj comparativ.

Investiţiile străine realizate sunt analizate sub aspectul structurii pe ramuri, apreciindu-se că, dat fiind volumul de ansamblu redus (în comparaţie cu cel realizat în alte ţări), fluctuaţiile constatate pe ramuri au avut un caracter mai mult conjuntural. Se subliniază semnificaţii şi consecinţe ale investiţiilor străine realizate în special în sferele comercială, industrie alimentară şi construcţii de maşini.

Evoluţiile, în perioada 1990-1998, ale fluxurilor comerciale ale României cu restul lumii, sunt analizate, comparativ, pe ansamblu şi selectiv cu UE, pe principalele ramuri, menţionate anterior. Rezultatele sunt interpretate sub aspectele: creşterii sau, după caz, ale reducerii specializării României în ramurile respective (schimbări cantitative), mutaţiilor în avantajele comparative (schimbări calitative, răsturnări de situaţii). Se calculează şi se interpretează indici de valoare unitară (valoarea exporturilor / importurilor, în ECU, raportată al greutatea fizică a acestora, în tone), rate ale valorii unitare.

Tot în structură pe ramuri, se calculează indici de eficienţă economică specifici firmelor cu participare de capital străin prin comparaţie cu media sectorială, rezultând că atât productivitatea muncii, cât şi rata profitului brut realizate de firmele cu capital străin sunt, în general, sensibil mai mari decât mediile pe ramură respective; totuşi, dată fiind ponderea încă redusă a capitalul străin, efectele la nivel de restructruare nu pot fi încă apreciate ca sensibile. Se comentează unele consecinţe ale unor investiţii străine majore - comunicaţii, industria cimentului, automobile, industrie alimentară. Se semnalează, însă, şi efecte adverse, în care investitorii străini au cumpărat întreprinderi româneşti pentru a le închide, pentru a-şi lichida competitori. Este necesar ca în contracte să se prevadă clauze clare privind monitorizarea activităţilor viitoare şi obligaţiile de daune-interese în cazul unor evoluţii viitoare neconforme cu interesele României.

În ceea ce priveşte evoluţia structurală a comerţului exterior, se remarcă structura necompetitivă a acestuia, crescând ponderea exporturilor cu valoare adăugată mică şi intensive în forţă de muncă (textile şi încălţăminte) sau în energie (produse metalurgice). Ponderea industriilor necompetitive ca preţ în totalul exporturilor României este în creştere, de la 41% în 1995 la 47% în 1997. Exporturile cu valoare adăugată mare au crescut de la 50% la 65%, dar pe seama lohn-ului.

Exporturile sunt concentrate într-un număr mic de industrii.

În legătură cu extinderea UE şi poziţia României în cursa intergării, se evidenţiază, distinct, interesele definitorii ale UE şi ale României faţă de integrarea României, momentul oportun şi pregătirea acestuia, consideraţii preliminare privind tipologia costurilor şi beneficiilor aderării.

NOTE

1. Modelul de terapie şoc elaborat de Sachs includea, alături de deschiderea economică în faţa investitorilor străini, liberalizarea comerţului exterior, realizarea convertibilităţii monetare, instituirea proprietăţii private ca principal motor al creşterii economiei, a proprietăţii asociative ca formă organizatorică dominantă pentru marile intreprinderi şi dobândirea, acolo unde era cazul, a calităţii de membru al principalelor instituţii economice internaţionale - Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi, la vremea respectivă, Acordul General pentru Tarife Vamale şi Comerţ (în prezent Organizaţia Mondială a Comerţului). V., în acest sens, "Virtuţile şi riscurile terapiei şoc", în Adevărul Economic Nr.11/14-20 martie 1997.

2. Evoluţia FPS pune, din păcate, în evidenţă slăbiciunea procesului de construcţie instituţională în România, proces ale cărui întârzieri şi nereuşite pun sub semnul întrebării însăşi realizarea reformei. Tranziţia la economia de piaţă constituie un demers de schimbare indusă şi controlată de sus, pentru care nu există timpul necesar unei deveniri naturale. Iată de ce soliditatea şi credibilitatea instituţiilor sunt extrem de importante şi cu atât mai paguboasă este neputinţa de a le realiza.

3. V., în acest sens, Anda Mazilu, "Impactul investiţiilor străine în economia românească", Agenţia Română de Dezvoltare şi Institutul de Economie Mondială, 1994

4. Elementele legate de impactul ISD în industria berii din România au rezultat în urma discuţiei cu d-l Vifor Verşescu, preşedintele Asociaţiei producătorilor de bere din Romania

5. Elementele prezentate în legătură cu evoluţiile din industria cimentului au rezultat din discuţia purtată la sediul Ministerului Industriei şi Comerţului cu specialiştii pe problemă, precum şi din revista Capital, numerele din perioada iulie-decembrie 1998

6. Sursele informaţiilor referitoare la investiţia Daewoo la uzina de automobile din Craiova sunt urmatoarele: AUTO Piaţa nr.1-2/ 8.01-4.02 1997 şi nr.13/26.06-9.07 1996; Supliment AUTO Pro/ septembrie 1996; Central European Economic Review / February 1997; Adevărul Economic - diferite numere; Adevărul - diferite numere; emisiuni de televiziune: din data de 14.02.1997 la postul Tele 7 abc şi din data de 28.02.1997 la postul Pro TV

7. Aceste informaţii, cu privire la efectele investiţiei Volkswagen în Cehia, provin din Raportul UNCTAD pe anul 1994 şi din publicaţiile Economic Reform Today No.4/1995, Business Europa, April/May 1996 şi Business Central Europe, May 1998.

8. Mai mult chiar, alături de ideea că trebuie să atragem investitorii străini de care avem nevoie, Dăianu o susţine pe aceea că "în politica faţă de investiţiile străine directe trebuie să urmărim protecţia şi dezvoltarea sectoarelor de mare interes naţional (care privesc şi siguranţa naţională). Orice stat responsabil din lume face acest lucru şi trebuie să il facă şi România. O astfel de politică va avea în vedere menţinerea de pachete de acţiuni ce asigură controlul deciziilor strategice în respectivele entităţi mixte." (Dăianu, 1996, pag.34)

REFERINTE BIBLIOGRAFICE

Baldwin R. E., 1994. Toward an Integrated Europe. CEPR.

Bonciu, Florin, Atragerea şi monitorizarea investitiilor străine directe” Editura ştiinţifică, Bucuresti, 1997.

Chicán Attila, coordonator, Report on Competitiveness of the Hungarian Enterprise Sphere : The Global Competition Research Program, Budapest University of Economic Sciences, March 1998.

Cojanu, Valentin, Locul şi rolul comerţului exterior şi politicii comerciale în dezvoltarea economică. Un studiu pe exemplul economiei româneşti. Teză de doctorat, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1996.

Croitoru, Lucian, Obiectivele şi instrumentele politicii industriale, în Politica industrială, Academia Română, Bucuresti, 1955.

Dăianu, Daniel, Mersul transformării ( II ), " 22", nr.41/9 oct. 1996.

Daily, Mary E., The Irish Economy 1960-1990, Dublin, 1992.

Dobrescu, E., Macroeconomic Model of Romanian Economy. Ed. Expert, Bucharest, România, 1998.

Dobrinski, R. & Landesmann M., Transforming Economies and European Integration, Edwar Elgar, 1996.

Dobrinski, R., Economic transformation and the Changing Pattern of European East-West Trade. în Dobrinski and Landesmann, 1995.

Done, Kevin; Marsh, Virginia, Koreans take the Romanian road, in Financial Timeş 5 mai 1995.

Éltetö, Andrea; Gáspár, Pál; Saas, Magdolna, FDI in East-Central Europe in Comparative Analysis with Spain and Portugal, Working Papers No 51, Institute for World Economics, May 1995.

European Commission, The Economic Interpenetration between the European Union and Eastern Europe. European Economy, Reports and Studies, n° 6, 1994.

Havlik, P. Trade Restructuring and Export Competitiveness. în: 1997 WIIW Structural Report, pp.69-87.

Hunya, G. Romania: Can the Government Contain the Crisis?. în: WIIW Monthly Report no.10, 1998, pp.16-19. .

Hunya, Gábor, Foreign Direct Investment and Economic Modernization in CEECs, The Vienna Institute for Comparative Economic Studies, November 1996.

Hunya, Gábor, Integration of CEEC Manufacturing into European Corporate Structures via Direct Investment”, no. 245, The Vienna Institute for Comparative Economic Studies, May 1998.

Kiss, Judit, Privatization and Foreign Capital in Hungarian Food Industry, Working Papers no 34, Institute for World Economics, Budapest, June 1994.

Landesmann M., The Pattern of East-West European Integration: Catching Up or Falling Behind. WIIW Research Report no. 212, January 1995.

Landesmann M., Emerging Patterns of European Specialization: Implications for Labour Market Dynamics în Eastern and Western Europe. WIIW, n°230, 1996.

Landesmann, M., Burgstaller., J., Vertical Product Differentiation în EU Markets: Compilation of Detailed Statistics. WIIW Research Report no.234a and 234b, 1997.

Lemoine, F., CEEC Exports to the EC (1988-1993): Country Differentiation and Commodity Diversification. CEPII, Document de travail no. 94-15, 1994.

Michalet, Charles-Albert, Strategies of Multinationals and Competition for FDI. The Opening of Central and Eastern Europe, Foreign Investment Advisory Service, Occasional Paper 10, The World Bank, Washington, D.C., December 1997.

Munteanu, Costea; Luishnea, Daniela Sebastiana; Mezei, Lucia Antoanela, Phare ACE Programme 1996” Trade and Foreign Direct Investment in Central and Eastern Europe: The Impact on Productivity and Distribution, Romania-Country Report, raport preliminar, mai 1998.

Munteanu, Costea, Economia românească - la capăt de linie, interviu în revista 22 , nr.10/ 9-15 martie 1999.

Negrescu, Dragoş, Deschiderea spre exterior a economiei româneşti - elemnt esenţial al liberalizării preţurilor, în Dificultăţi şi soluţii în relansarea reformei economice în România, Centrul pentru ştiinţe Politice şi Analiză Comparativă, Bucureşti, 1997.

Negriţoiu, Mişu, Salt Inainte. Dezvoltarea şi Investiţiile străine directe, Editura PRO & Editura Expert, Bucureşti, 1996.

OECD, Detailed Benchmark Definition of Foreign Direct Investment, Paris, 1992.

OECD, The Legal Framework for Foreign Direct Investment in Selected Transition Economies”, The Fourth West-East Conference of Ministries of Economy, Industry and Trade, Baltimore, Maryland, 3-5 March 1996.

Porter, Michael E., The Competitive Advantage of Nations, The Mac Millan Press Ltd., London, 1992.

Rosati, D., Emerging Trade Patterns of Transition Countries. Some Observations from the Analysis of Unit Values, MOCT-MOST, Vol. 8, No. 2, 1998.

Rojec, Matija, The Development Potential of Foreign Direct Investment in the Slovenian Economy, Research Reports no 235, The Vienna Institute for Comaparative Economic Studies( WIIW), April 1997.

Szalavetz, Andrea, Restructuring and Export Performance - The Role of Foreign Partners in the Adaptation Process of Hungarian Companies, Institute for World Economics, Working Papers no.64/ May 1996.

Voiculescu, Dan,; Mereuţă, Cezar, coordonatori, Analiza de competitivitate a economiei româneşti. Orizont 2000-2005-2010. Soluţii strategice alternative, Editura Academiei Române, Bucureşti.

Wolfmayr-Schnitzer Y., Intra-Industry Trade of the CEECs. OECD, The Competitiveness of Transition Economies, 1998.

Wolfmayr-Schnitzer Y., Trade Performance of CEECs According to Technology Classes. în OECD, The Competitiveness of Transition Economies, 1998.

Zemplínerová, Alena, The Role of Foreign Enterprises in the Privatization and Restructuring of the Czech Economy, Research Reports no 238, The Vienna Institute for Comparative Economic Studies (WIIW), June 1997.

***Raportul anual al ARD, diferite ediţii

***Buletinul de ştiri ARD , diferite numere

***Adevărul Economic, diferite numere

***Banca Naţională a României, Raport anual, diferite ediţii

***Capital, diferite numere

***Business Central Europe, diferite numere

***Central European, diferite numere

***East-West Investment News, diferite numere

***EUROSTAT, Comext

***The Economist, diferite numere

***Financial Times, diferite numere

***New Europe, numere diverse,

***Newsletter Central Europe, numere diverse

ANEXE

Anexa 1

Exporturile României (FOB)
Mil. USD
		1990		1991		1992		1993		1994		1995		1996		1997		1998
	Total exporturi	5775		4266		4363		4892		6151		7910		8085		8429		8300
	Total industrie prelucrătoare	5676		4016		4112		4680		5877		7510		7541		8082		7952
	Modificarea anuală a exporturilor totale (%)		-26		2		12		26		29		2		4		-2
Structura exportului pe industrii (%)
D	Total industrie prelucratoare	100		100		100		100		100		100		100		100		100
DA	Produse alimentare, băuturi şi tutun	0		3		3		4		4		3		3		4		2
DB	Textile şi produse textile	10		10		11		17		19		21		23		23		27
DC	Piele şi pielărie	3		3		2		4		6		6		7		8		8
DD	Lemn şi produse din lemn	3		3		4		4		4		3		4		4		5
DE	pastă, hârtie şi produse din hârtie; tipărituri	1		1		0		0		1		1		1		1		1
DF	Cocs, prod. petroliere rafinate şi comb. nucleari	18		13		12		10		10		8		8		6		5
DG	Produse chimice şi fibre artificiale	6		8		12		9		9		11		10		8		5
DH	Produse din cauciuc şi mase plastice	2		1		2		2		2		3		3		2		2
DI	Alte produse din minerale nemetalice	3		4		4		4		4		3		3		3		3
DJ	Metale de bază şi produse metalurgice	17		16		18		20		18		19		17		19		20
DK	Maşini şi utilaje	14		15		10		7		6		5		6		6		5
DL	Echipamente electrice şi optice	3		2		2		2		3		3		3		3		4
DM	Echipament de transport	13		12		11		9		7		6		6		6		5
DN	Produse prelucrate nespecificate	7		10		9		8		7		8		7		6		7

Exporturile României (FOB) către UE-15
Mil. USD
		1990		1991		1992		1993		1994		1995		1996		1997		1998
	Total exporturi către UE-15	1956		1576		1535		2023		2965		4283		4569		4766		5356
	Total industrie prelucrătoare	1922		1503		1466		1966		2877		4154		4411		4592		5161
	Modificarea anuală a exporturilor totale catre UE-15 (%)		-19		-3		32		47		44		7		4		12
Structura exportului către UE-15 pe industrii (%)
D	Total industrie prelucratoare	100		100		100		100		100		100		100		100		100
DA	Produse alimentare, băuturi şi tutun	1		5		4		3		2		1		1		1		1
DB	Textile şi produse textile	13		13		19		32		34		32		35		37		38
DC	Piele şi pielărie	2		3		4		8		11		10		11		11		12
DD	Lemn şi produse din lemn	3		3		3		2		2		2		2		2		3
DE	pastă, hârtie şi produse din hârtie; tipărituri	1		1		0		0		0		1		0		0		0
DF	Cocs, prod. petroliere rafinate şi comb. nucleari	32		22		10		10		6		3		4		2		2
DG	Produse chimice şi fibre artificiale	3		5		7		4		5		5		4		3		2
DH	Produse din cauciuc şi mase plastice	2		1		3		2		2		3		2		2		2
DI	Alte produse din minerale nemetalice	3		6		5		4		4		3		3		3		2
DJ	Metale de bază şi produse metalurgice	11		13		14		11		12		17		15		17		16
DK	Maşini şi utilaje	7		4		5		4		4		4		5		5		5
DL	Echipamente electrice şi optice	3		2		2		3		4		4		4		4		6
DM	Echipament de transport	4		3		4		3		3		3		4		3		4
DN	Produse prelucrate nespecificate	14		19		19		15		12		11		10		9		8

	Ponderea exporturilor către UE-15 în totalul exporturilor României (%)
		1990	1991	1992	1993	1994	1995	1996	1997	1998
D	Total industrie prelucratoare	34	37	35	42	49	55	58	57	65
DA	Produse alimentare, băuturi şi tutun	68	66	44	29	22	28	21	14	19
DB	Textile şi produse textile	43	50	62	80	85	85	88	90	92
DC	Piele şi pielărie	27	46	62	80	88	91	84	86	89
DD	Lemn şi produse din lemn	34	37	33	24	26	32	30	31	38
DE	pastă, hârtie şi produse din hârtie; tipărituri	45	68	41	32	38	38	36	32	35
DF	Cocs, prod. petroliere rafinate şi comb. Nucleari	60	61	31	39	28	19	28	15	22
DG	Produse chimice şi fibre artificiale	20	24	20	21	28	25	25	25	31
DH	Produse din cauciuc şi mase plastice	27	37	45	44	41	57	57	59	65
DI	Alte produse din minerale nemetalice	40	53	45	46	49	53	48	44	46
DJ	Metale de bază şi produse metalurgice	23	30	28	22	32	51	53	51	53
DK	Maşini şi utilaje	17	11	18	24	34	41	52	46	57
DL	Echipamente electrice şi optice	33	41	47	48	61	67	73	74	83
DM	Echipament de transport	10	8	11	13	19	30	38	27	44
DN	Produse prelucrate nespecificate	66	70	76	72	78	80	77	75	77

Sursaa: calcule bazate pe datele statistice ale CNS

Anexa 2

Importurile României (CIF)
Mil. USD
		1990		1991		1992		1993		1994		1995		1996		1997		1998
	Total importuri	9202		5793		6260		6522		7109		10278		11435		11275		11821
	Total industrie prelucratoare	6445		3643		4344		4602		5416		8121		9144		8947		9730
	Modificarea anuală a importurilor totale (%)		-37		8		4		9		45		11		-1		5
Structura importurilor pe industrii (%)
D	Total industrie prelucratoare	100		100		100		100		100		100		100		100		100
DA	Produse alimentare, băuturi şi tutun	12		11		12		10		9		9		7		5		7
DB	Textile şi produse textile	2		3		9		10		11		11		11		13		13
DC	Piele şi pielărie	2		2		3		4		4		4		4		5		5
DD	Lemn şi produse din lemn	1		1		1		1		1		1		1		1		1
DE	pastă, hârtie şi produse din hârtie; tipărituri	1		1		2		2		3		3		3		3		3
DF	Cocs, prod. petroliere rafinate şi comb. Nucleari	13		21		16		10		8		8		8		6		3
DG	Produse chimice şi fibre artificiale	12		12		13		14		14		15		14		14		14
DH	Produse din cauciuc şi mase plastice	2		2		4		4		4		5		5		5		5
DI	Alte produse din minerale nemetalice	9		11		5		6		6		5		5		5		4
DJ	Metale de bază şi produse metalurgice	10		7		6		6		7		7		8		8		8
DK	Maşini şi utilaje	18		16		14		17		17		18		19		19		16
DL	Echipamente electrice şi optice	6		8		7		8		10		9		9		10		12
DM	Echipament de transport	12		4		7		6		6		5		5		4		5
DN	Produse prelucrate nespecificate	1		1		1		2		2		2		2		2		2

Importurile României (CIF) din UE-15
Mil. USD
		1990		1991		1992		1993		1994		1995		1996		1997		1998
	Total importuri CIF din UE-15	2005		1664		2584		2955		3427		5186		5986		5919		6826
	Total industrie prelucratoare	1770		1394		2270		2562		3219		4847		5529		5433		6202
	Modificarea anuală a importurilor totale din UE(%)		-17		55		14		16		51		15		-1		15
Structura importurilor din UE-15 pe industrii (%)
D	Total industrie prelucratoare	100		100		100		100		100		100		100		100		100
DA	Produse alimentare, băuturi şi tutun	17		12		8		6		5		6		4		4		4
DB	Textile şi produse textile	3		3		13		14		16		16		15		18		18
DC	Piele şi pielărie	2		2		3		4		5		6		6		7		7
DD	Lemn şi produse din lemn	2		1		1		1		1		1		1		1		0
DE	pastă, hârtie şi produse din hârtie; tipărituri	1		2		2		2		2		3		3		3		3
DF	Cocs, prod. petroliere rafinate şi comb. nucleari	5		15		8		4		2		3		4		4		2
DG	Produse chimice şi fibre artificiale	20		15		15		16		15		15		15		16		16
DH	Produse din cauciuc şi mase plastice	2		3		4		4		4		4		4		5		5
DI	Alte produse din minerale nemetalice	6		6		3		2		2		2		2		1		1
DJ	Metale de bază şi produse metalurgice	9		7		6		6		6		6		7		6		7
DK	Maşini şi utilaje	19		20		18		23		24		23		24		19		17
DL	Echipamente electrice şi optice	8		10		7		8		11		8		8		11		12
DM	Echipament de transport	5		4		11		7		4		4		3		4		5
DN	Produse prelucrate nespecificate	2		1		1		2		3		3		3		3		3
	Ponderea importurilor din UE-15 în totalul importurilor Românesti	1990		1991		1992		1993		1994		1995		1996		1997		1998
D	Total industrie prelucratoare	32		39		53		56		60		60		61		62		64
DA	Produse alimentare, băuturi şi tutun	46		44		36		34		36		39		38		40		32
DB	Textile şi produse textile	55		37		80		81		88		89		86		87		87
DC	Piele şi pielărie	26		38		65		69		79		88		90		89		89
DD	Lemn şi produse din lemn	44		54		58		63		67		73		65		57		50
DE	pastă, hârtie şi produse din hârtie; tipărituri	23		56		54		48		56		58		59		62		57
DF	Cocs, prod. petroliere rafinate şi comb. Nucleari	13		28		28		26		17		25		31		38		44
DG	Produse chimice şi fibre artificiale	54		49		62		62		65		63		67		68		70
DH	Produse din cauciuc şi mase plastice	40		55		46		50		57		52		55		56		58
DI	Alte produse din minerale nemetalice	22		20		29		21		24		27		21		18		18
DJ	Metale de bază şi produse metalurgice	30		40		52		51		50		54		54		51		51
DK	Maşini şi utilaje	34		49		69		76		81		77		77		61		71
DL	Echipamente electrice şi optice	41		49		49		58		65		58		54		66		63
DM	Echipament de transport	13		41		83		62		41		48		46		50		61
DN	Produse prelucrate nespecificate	38		55		65		71		80		75		76		74		73
Sursa: calcule bazate pe datele statistice ale CNS

Anexa 3

Balanţa comercială a României
(FOB-CIF) mil. USD
		1990	1991	1992	1993	1994	1995	1996	1997	1998
	Total trade	-3427	-1527	-1897	-1630	-958	-2368	-3351	-2847	-3521
	Total industrie prelucratoare	224	532	-105	200	601	-391	-1442	-695	-1779
DA	Produse alimentare, băuturi şi tutun	-621	-279	-381	-256	-252	-467	-412	-156	-518
DB	Textile şi produse textile	467	299	85	328	585	731	758	802	825
DC	Piele şi pielărie	58	49	-20	33	151	164	171	176	167
DD	Lemn şi produse din lemn	105	80	122	147	195	202	242	286	325
DE	pastă, hârtie şi produse din hârtie; tipărituri	-11	-17	-74	-77	-101	-150	-216	-191	-265
DF	Cocs, prod. petroliere rafinate şi comb. Nucleari	348	-199	-180	45	196	-35	-145	15	86
DG	Produse chimice şi fibre artificiale	-332	-106	-56	-247	-171	-354	-508	-631	-1008
DH	Produse din cauciuc şi mase plastice	14	-22	-95	-123	-84	-188	-255	-258	-338
DI	Alte produse din minerale nemetalice	-331	-241	-56	-67	-83	-148	-173	-149	-148
DJ	Metale de bază şi produse metalurgice	427	391	463	681	713	888	553	887	793
DK	Maşini şi utilaje	-193	46	-161	-440	-596	-1022	-1297	-1199	-1082
DL	Echipamente electrice şi optice	-181	-192	-245	-270	-335	-435	-536	-657	-849
DM	Echipament de transport	133	350	179	122	60	31	26	64	-58
DN	Produse prelucrate nespecificate	341	373	314	325	323	393	350	316	292
Rata de acoperire pentru comerţul exterior Românesc
		1990	1991	1992	1993	1994	1995	1996	1997	1998
	Total trade	0.63	0.74	0.70	0.75	0.87	0.77	0.71	0.75	0.70
	Total industrie prelucratoare	1.04	1.15	0.98	1.04	1.11	0.95	0.84	0.92	0.82
DA	Produse alimentare, băuturi şi tutun	0.04	0.28	0.27	0.44	0.48	0.32	0.37	0.68	0.26
DB	Textile şi produse textile	5.40	3.84	1.23	1.72	2.03	1.87	1.78	1.73	1.63
DC	Piele şi pielărie	1.54	1.78	0.83	1.20	1.70	1.52	1.44	1.41	1.33
DD	Lemn şi produse din lemn	2.40	3.29	4.70	5.89	8.24	4.60	5.48	6.44	6.46
DE	pastă, hârtie şi produse din hârtie; tipărituri	0.75	0.56	0.19	0.20	0.25	0.36	0.21	0.25	0.15
DF	Cocs, prod. petroliere rafinate şi comb. Nucleari	1.50	0.73	0.73	1.10	1.47	0.95	0.80	1.03	1.28
DG	Produse chimice şi fibre artificiale	0.50	0.75	0.90	0.62	0.76	0.70	0.60	0.50	0.28
DH	Produse din cauciuc şi mase plastice	1.15	0.71	0.47	0.40	0.63	0.52	0.43	0.42	0.34
DI	Alte produse din minerale nemetalice	0.33	0.40	0.75	0.73	0.72	0.63	0.59	0.65	0.65
DJ	Metale de bază şi produse metalurgice	1.82	2.61	2.70	3.45	3.03	2.62	1.77	2.32	2.00
DK	Maşini şi utilaje	0.80	1.08	0.73	0.43	0.36	0.28	0.25	0.29	0.29
DL	Echipamente electrice şi optice	0.46	0.32	0.23	0.28	0.35	0.37	0.32	0.28	0.30
DM	Echipament de transport	1.21	3.46	1.61	1.43	1.18	1.08	1.06	1.17	0.88
DN	Produse prelucrate nespecificate	5.74	13.03	7.04	5.23	3.86	3.17	2.73	2.51	2.28

Balanţa comercială România-UE(15)
(FOB-CIF) mil. USD
		1990	1991	1992	1993	1994	1995	1996	1997	1998
	Total trade	-49	-88	-1049	-932	-462	-903	-1418	-1153	-1470
	Total industrie prelucratoare	165	117	-808	-584	-293	-624	-1118	-839	-1041
DA	Produse alimentare, băuturi şi tutun	-281	-99	-125	-98	-123	-204	-197	-151	-188
DB	Textile şi produse textile	186	162	-15	258	476	589	685	753	814
DC	Piele şi pielărie	16	28	-16	45	152	160	123	141	150
DD	Lemn şi produse din lemn	28	23	32	23	39	41	53	74	116
DE	pastă, hârtie şi produse din hârtie; tipărituri	5	-7	-42	-40	-62	-105	-140	-138	-160
DF	Cocs, prod. Petroliere rafinate şi comb. Nucleari	534	120	-34	78	100	-49	-61	-114	-46
DG	Produse chimice şi fibre artificiale	-292	-131	-240	-323	-317	-529	-657	-699	-864
DH	Produse din cauciuc şi mase plastice	-8	-22	-44	-66	-71	-89	-136	-141	-181
DI	Alte produse din minerale nemetalice	-42	6	9	31	33	26	29	44	50
DJ	Metale de bază şi produse metalurgice	61	96	64	69	165	431	288	443	440
DK	Maşini şi utilaje	-194	-208	-332	-505	-647	-928	-1113	-808	-828
DL	Echipamente electrice şi optice	-88	-100	-120	-166	-227	-227	-240	-414	-468
DM	Echipament de transport	-5	-17	-189	-125	-62	-64	-25	-69	-108
DN	Produse prelucrate nespecificate	245	267	244	235	251	324	274	239	231
Rata de acoperire pentru comerţul România – UE-15
		1990	1991	1992	1993	1994	1995	1996	1997	1998
	Total trade	0.98	0.95	0.59	0.68	0.87	0.83	0.76	0.81	0.78
	Total industrie prelucratoare	1.09	1.08	0.65	0.77	0.91	0.87	0.80	0.85	0.83
DA	Produse alimentare, băuturi şi tutun	0.06	0.41	0.33	0.38	0.29	0.23	0.20	0.23	0.15
DB	Textile şi produse textile	4.17	5.19	0.95	1.70	1.94	1.79	1.81	1.78	1.72
DC	Piele şi pielărie	1.57	2.17	0.79	1.41	1.89	1.58	1.35	1.37	1.34
DD	Lemn şi produse din lemn	1.85	2.21	2.68	2.21	3.17	2.00	2.50	3.47	4.85
DE	pastă, hârtie şi produse din hârtie; tipărituri	1.50	0.68	0.14	0.13	0.17	0.23	0.13	0.13	0.09
DF	Cocs, prod. Petroliere rafinate şi comb. Nucleari	6.80	1.59	0.82	1.69	2.45	0.70	0.74	0.41	0.66
DG	Produse chimice şi fibre artificiale	0.18	0.37	0.29	0.21	0.33	0.28	0.22	0.19	0.12
DH	Produse din cauciuc şi mase plastice	0.78	0.48	0.46	0.35	0.45	0.56	0.45	0.44	0.39
DI	Alte produse din minerale nemetalice	0.61	1.08	1.14	1.57	1.47	1.24	1.32	1.58	1.66
DJ	Metale de bază şi produse metalurgice	1.38	2.00	1.45	1.49	1.93	2.45	1.74	2.29	2.08
DK	Maşini şi utilaje	0.42	0.24	0.19	0.14	0.15	0.15	0.16	0.22	0.23
DL	Echipamente electrice şi optice	0.37	0.27	0.23	0.23	0.33	0.43	0.43	0.31	0.39
DM	Echipament de transport	0.94	0.71	0.22	0.29	0.54	0.67	0.87	0.64	0.64
DN	Produse prelucrate nespecificate	10.07	16.71	8.18	5.27	3.79	3.40	2.79	2.55	2.40

Sursa: calcule bazate pe datele statistice ale CNS

Anexa 4

Valorile RCA ale comerţului României
		1990	1991	1992	1993	1994	1995	1996	1997	1998
DA	Produse alimentare, băuturi şi tutun	-285	-103	-102	-60	-61	-90	-65	-12	-99
DB	Textile şi produse textile	115	73	19	56	65	67	80	68	73
DC	Piele şi pielărie	83	84	11	41	66	67	72	59	60
DD	Lemn şi produse din lemn	127	145	184	199	224	178	206	213	216
DE	pastă, hârtie şi produse din hârtie; tipărituri	11	-31	-138	-140	-126	-77	-119	-111	-158
DF	Cocs, prod. petroliere rafinate şi comb. Nucleari	-81	-120	-103	-102	-88	-100	-103	-114	-106
DG	Produse chimice şi fibre artificiale	-30	-3	19	-25	-14	-11	-16	-42	-107
DH	Produse din cauciuc şi mase plastice	54	-8	-45	-70	-33	-41	-48	-60	-76
DI	Alte produse din minerale nemetalice	-70	-65	1	-9	-20	-21	-17	-17	-20
DJ	Metale de bază şi produse metalurgice	100	122	129	146	124	121	93	111	103
DK	Maşini şi utilaje	18	34	-2	-62	-89	-101	-105	-97	-120
DL	Echipamente electrice şi optice	-37	-88	-116	-106	-92	-75	-78	-101	-49
DM	Echipament de transport	59	150	77	58	29	33	42	43	18
DN	Produse prelucrate nespecificate	214	283	225	188	148	141	136	119	115
Indicele Grubel-Lloyd
		0.61	0.56	0.63	0.60	0.64	0.62	0.61	0.61	0.59

Valorile RCA ale comerţului România – UE
		1990	1991	1992	1993	1994	1995	1996	1997	1998
DA	Produse alimentare, băuturi şi tutun	-295	-97	-67	-75	-114	-133	-137	-132	-173
DB	Textile şi produse textile	134	157	38	76	76	72	82	74	71
DC	Piele şi pielărie	36	69	20	57	73	59	53	48	46
DD	Lemn şi produse din lemn	52	71	142	103	125	83	106	141	175
DE	pastă, hârtie şi produse din hârtie; tipărituri	32	-46	-151	-180	-166	-131	-181	-189	-220
DF	Cocs, prod. petroliere rafinate şi comb. Nucleari	183	38	24	76	99	-21	-8	-73	-25
DG	Produse chimice şi fibre artificiale	-178	-107	-81	-132	-103	-114	-128	-151	-194
DH	Produse din cauciuc şi mase plastice	-33	-82	-33	-81	-69	-43	-58	-66	-78
DI	Alte produse din minerale nemetalice	-58	-1	57	69	48	35	50	63	68
DJ	Metale de bază şi produse metalurgice	24	61	81	63	76	103	78	99	90
DK	Maşini şi utilaje	-97	-152	-121	-173	-181	-175	-159	-136	-130
DL	Echipamente electrice şi optice	-108	-139	-105	-123	-102	-71	-62	-100	-78
DM	Echipament de transport	-15	-43	-107	-100	-51	-27	9	-28	-29
DN	Produse prelucrate nespecificate	222	273	254	190	143	136	125	110	104
Indicele Grubel-Lloyd pentru comertul Romania – UE
		0.46	0.56	0.60	0.54	0.55	0.58	0.60	0.58	0.59
	Indicele de specializare a exportului către UE	1990	1991	1992	1993	1994	1995	1996	1997	1998
DA	Produse alimentare, băuturi şi tutun	0.05	0.38	0.51	0.49	0.32	0.27	0.26	0.27	0.18
DB	Textile şi produse textile	3.33	4.15	1.49	2.15	2.00	1.93	2.14	1.96	2.03
DC	Piele şi pielărie	1.45	2.01	1.23	1.83	2.11	1.84	1.72	1.65	1.58
DD	Lemn şi produse din lemn	1.70	2.05	4.16	2.88	3.54	2.33	3.19	4.18	5.74
DE	pastă, hârtie şi produse din hârtie; tipărituri	1.38	0.63	0.22	0.17	0.19	0.27	0.17	0.15	0.11
DF	Cocs, prod. petroliere rafinate şi comb. Nucleari	6.27	1.47	1.27	2.20	2.74	0.82	0.94	0.49	0.78
DG	Produse chimice şi fibre artificiale	0.17	0.34	0.45	0.28	0.36	0.33	0.28	0.22	0.14
DH	Produse din cauciuc şi mase plastice	0.72	0.44	0.72	0.46	0.51	0.66	0.57	0.53	0.46
DI	Alte produse din minerale nemetalice	0.56	1.00	1.77	2.05	1.65	1.45	1.37	1.68	1.97
DJ	Metale de bază şi produse metalurgice	1.27	1.86	2.25	1.94	2.16	2.85	2.22	2.75	2.47
DK	Maşini şi utilaje	0.38	0.22	0.30	0.18	0.17	0.18	0.21	0.26	0.27
DL	Echipamente electrice şi optice	0.34	0.25	0.35	0.30	0.37	0.50	0.55	0.38	0.46
DM	Echipament de transport	0.86	0.66	0.34	0.38	0.61	0.78	1.11	0.77	0.75
DN	Produse prelucrate nespecificate	9.28	15.50	12.66	6.87	4.24	3.97	3.55	3.07	2.83

Anexa 5

Industrii cu valori supraunitare ale RUV

		Ponderea în industria prelucratoare a exportului industriei catre UE			RUV			Ponderea importului industriei din UE
NACE		1995	1996	1997	1995	1996	1997	1995	1996	1997
224	Producţia şi prelucrarea metalelor neferoase	8.803	5.654	6.076	1.07	0.26	0.26	0.92	0.70	0.81
243	Fabr. Cimentului şi materialelor de construcţii	0.001	0.005	0.011	0.96	0.81	3.57	0.02	0.09	0.21
247	Sticlă şi sticlărie	1.738	1.356	1.275	0.71	1.00	1.04	2.20	1.93	1.99
248	Fabricarea de produse ceramice	0.977	1.053	0.957	1.53	1.65	1.59	1.94	2.07	2.01
258	Săpun, detergenţi, parfumuri	0.020	0.010	0.010	2.53	1.88	1.71	0.05	0.02	0.03
345	Fabr. de receptoare radio, TV, aparate pt. reprod. Sunetului	0.134	0.152	0.075	0.73	0.99	1.06	0.01	0.02	0.01
353	Fabr. de piese şi accesorii pt. vehicule cu motor	0.692	1.135	0.895	1.23	1.30	1.13	0.36	0.61	0.52
361	Construcţii navale	0.451	0.825	0.649	0.13	0.24	54.28	0.67	0.90	0.85
362	Fabr. de căi ferate cu ecartament standard şi îngust	0.119	0.098	0.267	0.04	0.36	1.42	0.67	0.83	2.36
372	Fabr. echip. Medicale şi chirurgicale şi aparate ortopedice	0.060	0.058	0.067	2.00	0.25	0.39	0.05	0.05	0.06
373	Instr. optice şi echip. Fotografice	0.042	0.043	0.050	2.04	2.71	1.39	0.02	0.02	0.03
412	Prepararea şi conservarea cărnii	0.551	0.390	0.333	1.27	0.94	1.34	0.35	0.25	0.24
413	Fabr. produselor lactate	0.068	0.040	0.048	1.02	1.01	1.17	0.17	0.11	0.14
414	Prel. şi conservarea fructelor şi legumelor	0.303	0.310	0.270	2.13	1.37	1.27	0.22	0.22	0.23
415	Prel. şi conservarea peştelui	0.002	0.001	0.064	8.48	6.79	5.60	0.00	0.00	0.06
422	Prepararea hranei pt. animale şi păsări (incl. pt. peşti)	0.019	0.012	0.031	6.73	8.69	4.02	0.07	0.03	0.08
438	Carpete, linoleum, etc.	0.072	0.109	0.114	2.10	1.29	1.19	0.12	0.20	0.25
451	Încălăţăminte (excl. lemn, cauciuc)	10.781	13.024	17.290	1.79	1.91	1.95	6.11	6.61	7.37
453	Confecţii şi accesorii	27.795	32.303	41.088	1.38	1.43	1.41	4.10	4.56	5.12
461	Cherestea şi prelucrarea lemnului (excl. mobilier)	0.662	0.664	1.064	0.96	2.05	1.06	0.31	0.34	0.44
472	Fabr. Hârtiei şi cartonului	0.048	0.056	0.049	0.48	1.35	1.06	0.04	0.05	0.05
482	Recondiţionarea anvelopelor din cauciuc	0.000	0.000	0.001	0.00	4.99	4.83	0.00	0.05	0.12
491	Bijuterii	0.060	0.082	0.101	0.00	4.58	14.45	0.02	0.02	0.03
493	Instrum. de laborator foto si cinema	0.003	0.004	0.003	0.00	96.58	17.87	0.10	0.15	0.12
495	Diverse ind. Prelucrătoare	0.636	0.445	0.527	0.54	1.90	0.94	0.11	0.10	0.08
	Ponderea industriilor cu RUV>1 în exporturile totale către UE	50.2	50.6	64.6
	Ponderea industriilor cu RUV>1 în exporturile totale către UE (excl.OPT)	11.6	5.3	6.3
	Ponderea industriilor cu RUV>1,3 în exporturile totale către UE	40.6	48.0	60.9
	Ponderea industriilor cu RUV>1,3 în exporturile totale către UE (excl. OPT)	2	2.7	2.5
	Ponderea industriilor cu RUV <0.7	52.7	45.7	32.7

Intensitatea factorilor	pt. Industriile selectate			pt. exp. ind. prel. româneşti			pt .imp. ind. prel. UE
	1995	1996	1997	1995	1996	1997	1995	1996	1997
Capital	2.43	2.09	2.09	3.35	2.98	2.92	4.49	4.47	4.45
Forţă de muncă	16.82	17.67	17.65	14.62	15.36	15.44	11.45	11.43	11.57
R & D	0.33	0.32	0.30	0.89	0.88	0.83	3.33	3.40	3.38
Calificare	26.94	26.45	26.40	29.50	29.18	29.06	40.31	40.40	40.48
Energie	2.38	1.93	1.93	3.32	2.76	2.71	2.13	2.10	2.06

RUV(i)=UVE(i)/UVI(i), unde: UVI(i)=IMP valori(i) / IMP cantităţ(i) şi UVE(i)=EXP valori(i) / EXP cantităţi(i)

Sursă: calcule bazate pe datele statistice ale EUROSTAT Com

Anexa nr. 6

Privatizări cu capital străin in industria berii

Firma	Anul	Cumparator	Tara
Ursus	1993	Brau und Brunnen	Germania
Grivita	1993	SEMSA	Spania
Haber	1994	SEMSA	Spania
Bianca	1995	Interbrew	Belgia
Pittber	1995	Brau und Brunnen	Germania
Vulturul	1995	South African Breweries	Africa de Sud
Proberco	1996	Interbrew	Belgia
Ursus	1996	South African Breweries	Africa de Sud
Arbema	1996	Brau AG	Austria
Ciuc	1997	Jupiter Asset Management	Marea Britanie
Craiova	1997	Brau AG	Austria
Malbera	1997	Brau AG	Austria

Sursa: Roland Berger & Partner, apud. Capital, nr. 47 / 27.11.1997

Anexa nr. 7

Privatizări cu capital străin în industria cimentului

Denumirea societatii comerciale	Numele proprietarilor ce detin pachetul majoritar de actiuni
CIMENTUL Turda	Grupul HOLDERBANK Elvetia
CASIAL Deva	Grupul LASELBERGER Austria
MOLDOCIM Bicaz	Grupul HEIDELBERGER ZEMENT AG Germania
LAFARGE - ROMCIM Bucuresti	Grupul LAFARGE Franta

Sursa: Ministerul Industriei si Comertului

Începutul acestei faze Faza următoare Înapoi

---

[1] Explozie, şoc

[2] şi în condiţiile absenţei, de regulĺă, a inovării tehnologice şi manageriale, ceea ce pune sub semnul întrebării stabilitatea şi consistenţa începutului de creştere economică realizat.

[3] Problemă încă nesatisfăcător rezolvată.

[4] O cauză importantă a deformării dinamicii analizate o constituie neliberalizarea reevaluărilor imobilizărilor, în contextul inflaţionist existent; efectuarea reevaluărilor numai sub control normativ şi numai în 1990, 1992 şi 1994.

[5] - pentru ultimul an, au fost utilizate estimările, după primele trei trimestre, oficializate de Comisia Naţională pentru Statistică (CNS). Notaţiile care vor fi utilizate pe tot parcursul acestui subcapitol sunt: A pentru agricultură, I pentru industrie (excluzând industria de prelucrare a energiei electrice, termice şi distribuţia apei), S pentru servicii de piaţă private şi de stat (incluzând sectorul energetic) şi, respectiv, G pentru servicii guvernamentale (publice).

[6] Precum şi slăbiciunea industriei şi agriculturii româneşti actuale; în ţările avansate (cu puţine excepţii cu totul deosebite - Malta, Lichtenstein etc.), serviciile se clădesc pe suportul economic al unor industrii şi agriculturi profitabile şi puternice şi nu în locul acestora.

[7] Investiţiilor Străine Directe.

[8] Companiilor TransNaţionale.

[9] Înainte de 1989, şi în domeniul energiei electrice a dominat politica integrării autarhice, a realizării în România practic a întregului sortiment de echipamente, utilaje, aparatură aferente, chiar dacă nu întotdeauna la nivelul calitativ necesar, eufemistic vorbind. Ruptura investiţiilor în ramurĺ a lăsat industria aferentă fără piaţa sa de bază

[10] Raportul dintre suma exportului şi importului pentru cele douĺ situaţii: comerţul cu UE şi comerţul total

[11] pentru produse chimice numai în 1997 ponderea este sub 8%

[12] structura producţiei industriale în termeni nominali este disponibila numai pentru perioada 1990-1996. Pentru 1997 sunt insă disponibile datele în termeni reali, de aceea am ales sa lucrăm cu valorile reale ale structurii producţiei în termeni reali (1993=100 ) pentru o perioada ceva mai lungă, 1990-1997.

[13] Macroeconomic Model of Romanian Economy, Acad. E.Dobrescu, Ed. Expert, 1998, Bucureçti, România.

[14] Este valabil pentru ambele modalităţi de calcul al salariului real: fie considerat în termeni nominali çi deflatat cu IPC, fie exprimat în USD.

[15] RCA = ln [(X_i/Y_i)/(X/Y)]*100, X exportul, Y importul, şi i industria

[16] Formula pentru G-L 1- S½X_i-Y_i½/ S(X_i+Y_i), X_i şi Y_i fiind exportul, respectiv importul în industria i.

[17] Formula ratei de acoperire a exporturilor prin importuri este raportul dintre exporturile şi importurile aceleiaşi industrii: X_i/Y_i.

[18] ESI = (X_i/X) / (Y_i/Y)

[19] Raportul dintre valoarea unitară a exportului în industria i şi valoarea unitară a importului în industria i

[20] Un caz particular este acela al comerţului intra-industrial, cu produse OPT, în care RUV sunt semnificativ supraunitare.

[21] Cu excepţia industriilor cu OPT, 456, 451 şi 453.

[22] RUV - rata valorii unitare, v. definiţia în pag. 42.

[23] Obiectiv convergent cu cel, prioritar, de creştere a nivelului de trai al populaţiei României.