Exigențe și elemente metodologice urmărite

pentru calitatea  lucrărilor SCIENTCONSULT

- între profesiune de credință și check-list de lucru metodologic -

 

Secretul comercial

 

Nu realizăm lucrări "pe bandă rulantă"; atât în studii, cât și în băncile de date, fiecare beneficiar, fiecare caz, fiecare unitate este analizată, tratată, prezentată  în individualitatea și "personalitatea" sa.

Concepția unitară metodologică, codificările din băncile de date etc. nu trebuie să constituie "paturi ale lui Procust", care să trunchieze sau să deformeze realitatea. Aceasta (pe de altă parte) - în condițiile în care orice lucrare, dacă este cazul,  trebuie să tindă să fie:

          - generalizabilă

          - comparabilă

          - aptă să refolosească module

          - să prezinte o imagine de “stil personal” al firmei

          etc.

         

          De asemenea, dincolo de concepțiile unitare metodologice, de politica unitară a firmei, în fiecare lucrare trebuie să se poată desfășura personalitatea și experiența unică a fiecărui autor; la cursuri - personalitatea și vederile proprii fiecărui lector, dar cu condiția respectării condițiilor firmei privind calitatea prestației și respectarea obiectivului lucrării, cursului etc.

 

          Orice lucrare finanțată de către un beneficiar determinat pentru un scop determinat trebuie să răspundă scopului (obiectului, temei, contractului) - să răspundă scopului, să răspundă integral scopului, să răspundă numai scopului (în măsura în care extinderea sau devierea de la scop nu aduce daune, fie și prin deturnare de resurse, întârzieri etc.). Orice extindere sau abatere de la scop trebuie în prealabil convenită cu beneficiarul, cu finanțatorul. Nuanțare: într-o lucrare de cercetare fundamentală sau chiar și aplicativă, descoperirea unui “nou” neprevăzut inițial este salutară, dacă aceasta poate constitui o componentă (majoră) a scopului lucrării; dezvoltarea și detalierea acestuia nu trebuie să fie în dauna scopului prestabilit, altfel decât în înțelegere cu beneficiarul / finanțatorul.

 

          Orice verificare a unui material:

          - dacă este corect în fond și formă, dacă nu este ceva greșit;

          - dacă nu este ceva insuficient fundamentat, explicat;

- dacă este corect structurat, dacă problemele sunt tratate cu ponderea și detalierea pe care o justifică;

- dacă succesiunea materialului este adecvată (dacă explicațiile decurg din precedentele, făcându-se referiri la argumente din capitole următoare numai în mod excepțional, când este inevitabil);

          - dacă nu lipsește ceva;

          - dacă este respectată tema, dacă se reflectă corect scopul lucrării și dacă se regăsesc explicit toate cerințele temei / contractului (orice cerință menționată în mod explicit în tema-program / în contract trebuie să se regăsească în mod explicit în documentația predată, cu un titlu sau, după caz, subtitlu adecvat, pe cât posibil - identic cu enunțul cerinței contractate);

          - dacă este suficient de concis; dacă nu are chestiuni inutile, în plus, nenecesare pentru tema tratată (”ce se taie, nu se fluieră”, spunea Caragiale);

          - dacă gradul de detaliere a argumentării sau a descrierii este în concordanță cu calificarea presupusă a cititorului și cu importanța aspectului relatat;

          - dacă termenii mai puțin cunoscuți sunt definiți;

          - dacă prescurtările, simbolurile (cu excepția celor standardizate sau de largă utilizare) sunt explicitate;

          - dacă, în datele prezentate, numărul de semne (cifre) semnificative (diferite de 0), respectiv, după caz, numărul de zecimale, este în concordanță cu precizia / imprecizia de măsurare, respectiv cea de calcul (incluzând și precizia / imprecizia modelului);

- dacă rezultă clar, implicit sau / și explicit, ceea ce este cunoscut (și preluat - indicând sursele, sau, în cazul unor adevăruri de notorietate - specificând: “se știe că...” sau “după cum este bine cunoscut,...” etc.) și ce este nou, constituind contribuție a lucrării; dacă rezultă din redactare decelarea punctelor de vedere controversate de cele curent acceptate;

          - dacă atacarea unui aspect nou, distinct de argumentarea / enumerarea / problema tratată până în punctul respectiv, este marcată ca atare - prin text (“pe de altă parte”, „o altă problemă o constitutie…”), prin paragraf, subtitlu etc.;

          - dacă orice expresie “cât și” este precedată de o idee marcată prin cuvântul “atît” (în caz contrar, trebuie folosită expresia “precum și”);

          - dacă orice problemă, aspect etc. din concluzii se regăsește în conținutul lucrării.  (În concluziile unei documentații să nu se prezinte pentru prima oară o problemă, un aspect. Concluziile să poată fi citite independent de restul materialului. De aceea, în concluzii să nu se presupună cunoscute argumentări din capitolele precedente și să nu se utilizeze termeni sau prescurtări care nu sunt de largă cunoaștere, chiar dacă au fost  explicitate în capitolele precedente.)

          În lucrările cu client definit, să se evite orice informații, descrieri, explicații, cunoscute de către client (să nu se lase impresia c㠓se vând castraveți grădinarului”). Dacă logica expunerii o cere totuși, se vor utiliza expresii ca: “După cum se știe”, “Se pornește de la premisa, cunoscută, cㅔ

         

          Orice soluție, decizie, opțiune etc., adoptată în cadrul unei lucrări, să fie explicit argumentată, fundamentată (comensurat cu importanța ei în raport cu tema). De regulă, este necesar să fie imaginate și prezentate detașat, imparțial, variantele posibile, cu punctele lor tari și slabe, după care, în baza analizei comparative, să se propună decizia recomandată, fără a omite, dacă este cazul, rezervele și implicațiile asupra cărora trebuie să se atragă atenția, măsurile care trebuie luate pentru a atenua consecințelor punctele slabe ale variantei recomandate. (A se evita prezentarea numai a unicei soluții alese, sau prezentarea drept numai cu avantaje a soluției alese și numai cu dezavantaje - a soluțiilor rejectate.)

 

          Ciornele (datele, fișierele) primite de la autori, colaboratori, să se păstreze cât timp mai pot apărea contestări, depistări de erori, de neclarități etc., pentru a putea reconstitui sursa / cauza, pentru a putea stabili modul de corectare.

          În contabilitate (și nu numai, ci și în documentația pregătitoare a lucrărilor, în măsura posibilului): la orice eroare constatată și corectată (după închiderea unei situații) să se întocmească o notă explicativă, care să se îndosarieze atât în locul erorii, cât și în locul corectării, astfel încât, la reexaminarea documentației, pe de o parte, să nu se considere că eroarea mai trebuie corectată, iar pe de altă parte, să se cunoască motivul corectării, cu trimiterile corespunzătoare.

 

          După îndosarierea, multiplicarea, capsarea oricărei lucrări, să se verifice dacă sunt toate filele / paginile și dacă sunt plasate în ordinea corectă, la fiecare exemplar.

 

          Orice document important (fie și ca stadiu intermediar, de lucru), asupra căruia trebuie efectuate modificări, adăugiri, întâi să fie salvat (copiat) într-un alt document și apoi să se lucreze asupra acestuia, astfel încât să se poată reveni oricând la versiunea inițială, nealterată.         Versiuni succesive ale aceluiași document să fie salvate sub denumiri / numere de ordine diferite, sau în directoare diferite, sau pe suporți diferiți, pentru a avea acces oricând la versiunile anterioare (noua versiune poate conține erori sau pierderi de informație, asupra cărora trebuie să se poată reveni).

Dacă se constituie un sistem nou de fișiere, să se creeze un director separat, păstrând vechiul sistem în directorul său. De asemenea, să nu se introducă fișiere de aplicații în directorul rădăcină sau în directoarele de programe.

 

          Ciornele sau orice alte documente care se aruncă să fie distruse (rupte) în prealabil, cu atât mai mărunt - cu cât gradul de confidențialitate a informației conținute este mai mare.

          Grad maxim de confidențialitate:

          - situații financiare interne - încasări, salarii / onorarii plătite colaboratorilor

          - corespondență comercială cu parteneri din țară și în special din străinătate; cu deosebire - denumirea, adresele, telefoanele acestora [1]

          - referiri la persoane, date personale

          - date despre client, primite de la client cu condiția de confidențialitate

 

 

          La expuneri, slides, transparencies:

          - dimensiunea scrisului să permită citirea de la distanță, din sală

          - ceea ce este afișat - trebuie citit și comentat, explicat; să se lase timpul necesar pentru a fi citit

          - ideile, noțiunile prezentate pe ecran trebuie să poată fi percepute, înțelese, asimilate, cel puțin - la un prim nivel

 

          La orice prezentare de diferență specifică, enumerare de definiții etc., cuvintele și exprimările care nu se deosebesc la conceptele definite să fie identice în diferitele definiții (exemplu: se dau definiții pentru a caracteriza diferența în situațiile “D”, prin definiții în care intră și conceptele “A”, “B”, “C”; termenii și structura frazei folosite pentru “A”, “B”, “C” să fie identice în diferitele definiții, pentru a concentra atenția asupra diferențelor din caracterizarea lui “D”).   

 

          Titlurile de capitole, subcapitole, tabele etc. să nu se termine cu punct sau alt semn de punctuație.

         

          În fiecare enumerare (aliniatele cu liniuțe, săgeți sau alte semne):

-         toate aliniatele să aibă aceeași formă gramaticală (sau toate cu, sau toate fără verb; verbul la același caz și timp);

-         toate aliniatele fie să înceapă cu literă mică și să se termine cu punct-virgulă (cu excepția ultimului, care obligatoriu se termină cu punct), fie să înceapă cu literă mare (majusculă) și să se termine cu punct. Este admisibilă și forma: toate aliniatele enumerării să înceapă cu majusculă și să se termine fără semn de punctuație (fiind asimilate cu titluri).

 

          Să se evite repetările, în aceeași frază, de cuvinte care au aceeași rădăcină și, prin aceasta, pot avea semnificația (sau lăsa senzația) de pleonasm (“referatul se referă la ...” etc.). Să se evite repetările aceluiași cuvânt în aceeași frază sau în pasaje apropiate ale textului. Cu atât mai mult - dacă sunt cuvinte rar utilizate în general.

 

          Să se evite repetările acelorași idei sau argumentări, la distanță de câteva pagini sau în capitole diferite; dacă repetarea este necesară, să existe o specificare de genul: “după cum s-a arătat (și) în capitolul…”

 

            Înapoi



[1] Atenție: o noutate din vremea INTERNET și e-mail: trimiterea de circulare e-mail pune inclusiv la dispoziția concurenților noștri sistemul nostru relațional, adresele e-mail ale clienților, colaboratorilor, furnizorilor, sprijinitorilor noștri!