|
Revista economică,
nr. 21, 1974
Tema "Omul, tehnica
şi mediul său de viaţă" poate şi trebuie să fie abordată de
cercetare din două puncte de vedere, care constituie un tot:
că omul este nu numai "populaţie", ci şi "om";
că omul este nu numai un consumator, ci şi un creator al
mediului său de viaţă.
Raportul între ceea
ce consumă şi ceea ce produce o populaţie nu poate să nu fie
afectat de randamentul individual, economic şi social, al
oamenilor care o compun, randament care poate varia în limite
foarte largi.
În această lumină,
se evidenţiază importanţa economică a calităţii educaţiei.
Desigur, inteligenţa nativă este de luat în considerare,
nivelul de nutriţie şi ponderea proteinelor de asemenea, dar
cred că, la restul de condiţii egale, mai există şi alţi
factori care influenţează eficienţa activităţii unei populaţii
şi, prin aceasta, gradul ei de asigurare cu resurse economice
şi, deci, cu resurse materiale de subzistenţă. Pot exista
oameni născuţi normal şi hrăniţi cu toate caloriile, dar care
produc puţin pentru ei şi pentru societate datorită unor
deficienţe de educaţie, constând în insuficienta dezvoltare a
trăsăturilor individuale necesare pentru un aport activ şi
util. De aceea, societatea este interesată, între altele, nu
numai de condiţiile şi felul cum îşi alimentează mama copiii,
ci şi de condiţiile şi felul cum îi formează în cei şapte
(şase) ani "de acasă", cum îi formează în continuare şcoala,
societatea, pe cei care vor fi puşi peste 30 de ani în faţa
unor probleme şi mai complexe decât cele de astăzi.
·
Este
vorba, în principal, despre cultivarea în mase a deprinderilor
creative, a capacităţii de a sesiza, a pune şi a rezolva
practic problemele vieţii individuale şi sociale, a
disponibilităţii pentru participare şi a priceperii pentru
acţiune, a atitudinii faţă de muncă, a discernământului
politico-social.
·
Mai
departe, nu putem face abstracţie de rolul pe care îl are în
raportul om / mediu tot ceea ce ţine de satisfacţie şi
interesul individual.
·
În
fine, desigur, omul în populaţie apare în ipostaza de
consumator, în calitate de element al unei mulţimi amorfe, dar
în realitate, ca un creator, el este un element într-un sistem
structurat economico-social şi performanţa sa este
esenţialmente determinată de specificul şi calitatea
organizării, conducerii şi funcţionalităţii sistemului. De
aceea, raportul între om şi mediul său de viaţă nu poate fi
tratat corect făcând abstracţie de caracterul orânduirii
sociale şi, în cadrul unei orânduiri date, de tot ceea ce
afectează eficienţa activităţii individuale şi sociale.
Acţiunile omului,
cea de consumator şi cea de creator, nu sunt independente.
Există şi aici un "input" şi un "output" şi legături interne
între acestea, între ceea ce cheltuieşte societatea pentru om
şi ceea ce obţine de la el, între ceea ce consumă o populaţie
şi ceea ce produce ea sau, trecând la indicatori, între
nivelul de trai şi calitatea vieţii pe de o parte şi
productivitatea muncii pe de altă parte. Dependenţa se
exercită în ambele sensuri şi, dacă sensul producţie-consum
este mult şi amănunţit studiat, suntem mai puţin cunoscători
ai subtilităţilor sensului consum-producţie*.
În legătură cu
relaţiile dintre populaţie, natalitate, economie, condiţii de
viaţă, cointeresare, dezvoltare, ritm ş.a.m.d., se vorbeşte
repetat despre reglare, limite, echilibru etc. În terminologia
"automatiştilor", avem de-a face cu un sistem multivariabil,
adică un sistem unic cu multe intrări, multe ieşiri, legături
de la fiecare dintre intrări la mai multe ieşiri şi de la mai
multe intrări la fiecare ieşire. Deci, toate variabilele
despre care se vorbeşte nu fac parte din bucle de reglare
izolate, care să poată fi manevrate independent fără a le
afecta pe celelalte, ci dintr-un sistem, în care schimbarea
unui parametru poate modifica puncte de echilibru referitoare
la cu totul alte ieşiri sau, invers, în care încercarea de a
schimba un parametru este respinsă de către echilibrul impus
prin acţiunea conjugată a celorlalţi parametri. Există un
ansamblu de corelaţii interne, un sistem intern de stări de
echilibru şi, de aceea, măsurile administrative, dacă sunt
exterioare sistemului auto-reglat, se pot dovedi
à
la longue fie ineficiente, fie şi disfuncţionale - sistemul
îşi impune homeostaza, în mod endogen.
Complexitatea
conexiunilor şi a interferenţelor care caracterizează
fenomenele la care ne referim face necesară recurgerea la
modelarea matematică pentru a previziona posibilităţile de
intervenţie eficientă în sistem şi consecinţele măsurilor care
se iau. În acest sens, cred că este utilă teza lui J.
Forrester, conform căreia creierul uman este inapt să perceapă
cantitativ dinamica sistemelor multivariabile pe cale
intuitivă. Toate acestea pledează pentru un rol activ al
statului în funcţionarea sistemului social.
Importanţa rolului
statului şi necesitatea intervenţiei active a statului sunt
evidente; în aceasta şi constă superioritatea orânduirii
socialiste, unde statul acţionează în numele întregului popor,
dispunând totodată de mijloacele necesare pentru a exercita o
optimizare prin prisma intereselor întregului popor. Problema
este ca mijloacele folosite în exercitarea acestui rol să fie
din ce în ce mai eficiente: pentru a modifica în interesul
societăţii punctele de echilibru, statul intervine în
variabilele endogene care determină echilibrul, şi aceasta cu
atât mai mult când este vorba de om. De exemplu, în problema
natalităţii, o cale eficientă este cea de a influenţa
condiţiile socio-economice de care depinde natalitatea.
Problema se pune în mod similar în multe alte domenii.
|
