Forme şi metode de privatizare în activitatea de C-D

Lucrările au fost comandate şi finanţate de Ministerul Cercetării şi Tehnologiei

Specificaţie şi criterii

Cadrul relaţiilor dintre sectorul de stat şi sectorul privat din activitatea de C-D. Norme metodologice ale MCT

Experienţe internaţionale privind incubatoarele de afaceri şi tehnologie şi parcurile tehnologice (Cuprins)

Ghid privind aplicarea în specificul C-D a procedurilor de privatizare

Criterii de oportunitate şi de preferinţă pentru privatizarea unităţilor de C-D
Forme şi metode de privatizare în activitatea de C-D

Specificaţie şi criterii

(Reunirea documentaţiilor fazelor redactarea 1 şi redactarea 2)

Elaboratori

la materialul inclus în redactarea 2

(în ordine alfabetică)

Ing. Ana Duma

Dr. Ing. Mario Duma (responsabil)

Dr. Ec. Romulus Palade

Ing. Günther Weinrich

Lucrarea beneficiază de aportul

Autorilor redactării 1,

în principal

(în ordine alfabetică):

Ing. Petre Ghinescu

Ec. Steliana Sandu

Dr. ing. Florin-Teodor Tănăsescu

Ec. Valentin Ţâmpu

Jurist Constantin Vasiliu

Elaboratorii exprimă profunda gratitudine faţă de

Beneficiar - reprezentat prin

Director Conf. Dr. Nicoae Naum,

Agenţia Naţională pentru Privatizare - reprezentată prin

Vicepreşedinte Ion Andrei

precum şi faţă de ceilalţi specialişti

care au exprimat opinii, au pus probleme,

au formulat puncte de vedere sau observaţii,

pe parcursul acestei faze:

(în ordine alfabetică):

Ing. Tudorel Crăciunoiu

Dr. ing. Florin-Gheorghe Filip

Dr. Ileana Ionescu-Siseşti

Dr. ing. Doru Palade

Ec. Adrian Toia

De asemenea - participanţilor la dezbaterea organizată la ICPE S.A. cu reprezentanţii celor 8 societăţi comerciale constituite pe baza fostului Institut de Cercetare

şi Proiectare pentru industria Electrotehnică - ICPE,

prin bunăvoinţa şi cu participarea activă

a Directorului ICPE S.A. Ing. Ion Boconcios

Problema proprietăţii în unităţile de C&D

este considerată şi este tratată în studiu

ca fiind inseparabilă de:

- problema proprietăţii (provenienţei)

surselor de finanţare a activităţii de C&D;

- problema proprietăţii în sfera beneficiarilor

activităţii de C&D.

Studiul prezintă

un punct de vedere independent,

într-un moment în care privatizarea,

în general şi în C&D în particular,

are susţinători şi adversari.

Prezentul studiu a fost întocmit în premiza că

privatizarea în C&D

nu este nici panaceu, nici distrugere.

Problema este nu dacă trebuie privatizare,

Problema este:

unde, cînd, cît şi, mai ales, cum

trebuie promovată privatizarea;

ce urmărim prin privatizare.

Cuprins

Specificaţie şi criterii 1

Cap. 1. Introducere. Obiectul studiului 4

1.1. Temeiul şi cadrul studiului 4

1.2. Definirea problemei 5

1.3. Unele concepte utilizate în cadrul studiului 6

Cap. 2. Forme şi metode de privatizare prevăzute de legislaţia în vigoare în România. 10

Cap. 3. Sinteza principalelor concluzii privind privatizarea în activitatea de C&D pe plan mondial 12

Cap. 4. Stadiul şi evoluţia practică a privatizării în activitatea de C&D din România, în contextul de ansamblu al acestei activităţi 16

4.1. Evoluţii constatate. 16

4.2. Forme de privatizare în practica activităţii de C&D din România. 18

4.3. Unele aspecte privind organizarea în condiţiile privatizării 20

4.4. Informaţii statistice privind firme de C&D existente, cu capital de stat şi privat 23

Cap. 5. Obiective, criterii, condiţii şi implicaţii ale privatizării în C&D din România. 29

5.1. Aspecte generale privind privatizarea în C&D.. 29

5.2. Opţiuni pe forme de privatizare. 36

5.3. Principalele controverse. 46

Cap. 6. Elemente de strategie privind privatizarea în activitatea de C&D din România. 49

Cap. 7. Concluzii (selective) 53

BIBLIOGRAFIE.. 57

Anexa 1. Aspecte financiare şi organizatorice privind activitatea de C&D în Germania. 60

Anexa 2. Evoluţia procesului de privatizare în ţările foste socialiste din Europa, în cursul anului 1992 64

Anexa 3. Aspecte privind problematica de ansamblu a parcurilor tehnologice şi ştiinţifice. 73

Anexa 4. Parcuri tehnologice şi ştiinţifice în Italia şi Ceho-Slovacia. 77

Anexa 5. Sinteza observaţiilor primite asupra documentaţiei fazei 1 şi consideraţii ale elaboratorului 83

Cap. 1. Introducere. Obiectul studiului

1.1. Temeiul şi cadrul studiului

Studiul de faţă a fost realizat la iniţiativa şi solicitarea Departamentului Ştiinţei din Ministerul Invăţămîntului şi Ştiinţei, în contextul în care:

- există un cadru legislativ-normativ pentru privatizare şi aceasta a început să se desfăşoare - sub diferite forme, în diferite sectoare - în întreaga economie;

- cadrul legislativ-normativ a fost creat avîndu-se în vedere, în principal, activităţile din ramurile economice; cercetarea-dezvoltarea, deşi este, de asemenea, o activitate economică şi cu impact economic important, prezintă particularităţi ce se cer a fi analizate şi evidenţiate, în vederea valorificării avantajelor scontate prin privatizare şi a evitării unor eventuale disfuncţionalităţi.

Dată fiind dificultatea şi noutatea obiectului lucrării, ea s-a desfăşurat în mai multe faze. Faza 1 a constituit o primă explicitare, analiză şi sistematizare a problematicii formelor şi metodelor de privatizare în ansamblu. Prin devansare faţă de faza finală, au fost efectuate unele analize în unităţi de cercetare. Faza 2 a aprofundat un aspect important - experienţe internaţionale privind incubatoarele de afaceri şi parcurile tehnologice, care constituie forme de promovare a iniţiativei private şi totodată de transfer de tehnologie în economia de piaţă. Faza 3, finală la nivelul acestui contract de cercetare, conţine unele aspecte suplimentare, rezultate din informaţii apărute după predarea fazelor anterioare şi sintetizează principalele concluzii, ţinînd seama de observaţii şi sugestii primite cu prilejul dezbaterii şi examinării de către specialişti a documentaţiilor anterioare (in extenso sau sub formă de concluzii difuzate în anchetă).

Documentaţia de faţă conţine rezultatele de fond obţinute pe parcursul întregii lucrări - în prezenta fază şi în fazele anterioare.

Prezentul studiu, consacrat cercetării-dezvoltării, se referă în principal la cercetarea aplicativă de profil tehnologic, din ramurile şi domeniile producţiei materiale şi ale serviciilor industriale şi tehnice (industrie, construcţii, transporturi, telecomunicaţii), inclusiv ştiinţele exacte aferente. Studiul nu se referă la problematica cercetării fundamentale, ale celei din ştiinţele naturii (cu excepţia celei direct legate de ramurile şi domeniile menţionate), ale celei de profil umanist, social, economic, medical, agricol.

1.2. Definirea problemei

Cadrul legislativ-normativ existent cuprinde diferite forme şi metode de privatizare, explicitate în mai multe legi, hotărîri ale Guvernului României, ordine de miniştri, metodologii şi a fost prezentat desfăşurat în documentaţia fazei 1. S-au analizat:

- gradul de adecvare şi posibilităţile de aplicare a cadrului legislativ-normativ existent, în ansamblul său, în specificul activităţii de cercetare-dezvoltare;

- gradul de adecvare şi posibilităţile de aplicare a diferitelor forme şi metode de privatizare în parte, în specificul activităţii de cercetare-dezvoltare.

S-a urmărit să rezulte:

- modul concret şi măsura în care se poate şi este oportun să se utilizeze cadrul legislativ-normativ existent, diferitele forme pe care le prevede, pentru acţiuni de privatizare în activitatea de cercetare-dezvoltare; orientări de adoptat şi acţiuni de întreprins la nivelul MIS-DS şi de oferit unităţilor de cercetare-dezvoltare;

- eventuale propuneri de lărgire şi perfecţionare a cadrului legislativ-normativ, pentru privatizarea din activitatea de cercetare-dezvoltare.

1.3. Unele concepte utilizate în cadrul studiului

Privatizarea a fost înţeleasă, în primul rînd, în sensul ei explicit, de trecere din proprietate de stat în proprietate privată (sau în gestiune privată) a unor unităţi (sau subunităţi, "active") de cercetare-dezvoltare, în sensul de dezetatizare. Totuşi, într-un sens mai larg, de extindere a sectorului privat în activitatea de cercetare-dezvoltare, conceptul de privatizare include şi constituirea de unităţi de cercetare-dezvoltare private noi.

Cele două sensuri sînt greu de delimitat în practică, după cum a rezultat şi pe parcursul studiului de faţă, deoarece: a) unităţile private nou create promovează (accentuează) practici de piaţă în activitatea de cercetare-dezvoltare, luată în ansamblul ei; b) ele absorb resurse umane (ştiinţifice), financiare, materiale din sectorul de stat, constituind o anumită privatizare structurală, implicită, a acestuia; c) unele dintre unităţile de cercetare private noi sînt constituite, în mai mare sau mai mică măsură, pe structuri componente ale unor unităţi de stat şi sînt, în unele cazuri, rămase în complementaritate funcţională cu acestea sau, în alte cazuri, desprinse din ele, constituind o privatizare parţială a unităţilor de stat.

Privatizarea în activitatea de cercetare-dezvoltare a fost înţeleasă în sens strict, cu referire la activitatea de cercetare-dezvoltare însăşi. Ca atare, nu s-au tratat în detaliu (deşi s-au menţionat) unităţi private cu profil strict productiv sau de servicii neştiinţifice, eventual desprinse din unităţi de cercetare-dezvoltare de stat (pe baza unor foste secţii de prototipuri sau de microproducţie, de exemplu). Funcţiunile lor de aplicare a unor rezultate ale cercetării sînt tratate în alt studiu.

Din punctul de vedere al implicaţiilor şi condiţionărilor privatizării, unităţile de cercetare-dezvoltare pot fi luate în considerare după mai multe criterii.

Astfel, după criteriul bazei materiale aferente (şi, deci, al densităţii de patrimoniu pe salariat), activitatea de cercetare-dezvoltare poate fi structurată în următoarele categorii mari:

- unităţi de cercetare-dezvoltare (activitate de profil experimental), dotate cu laboratoare (pentru produse, tehnologii, procese, sisteme etc.), incluzînd proiectarea produselor şi uneori a tehnologiilor, specializate pe ramuri-subramuri (de exemplu chimie, metalurgie, energetică, tehnologia construcţiilor de maşini, maşini-unelte, textile, transporturi etc.) sau pe anumite profiluri tehnologice sau ştiinţifice pentru întreaga economie (de exemplu metrologie, informatică, meteorologie); delimitarea nu este netă (de exemplu construcţiile, care au rol şi de ramură, şi de profil pe economie); de regulă, baza materială a acestei categorii de unităţi cuprinde şi capacităţi productive şi de prestări servicii industriale;

- unităţi de proiectare de investiţii, de regulă - fără bază experimentală proprie, de regulă - incluzînd proiectarea tehnologiilor, a construcţiilor, a instalaţiilor, precum şi, uneori, a unor produse unicale, speciale sau care, prin dimensiuni, nu se pretează la experimentări de laborator, unităţi specializate pe ramuri-subramuri sau, pentru arhitectură-construcţii de interes local, pe judeţe;

- cercetarea-dezvoltarea zisă uzinală, în subunităţi - compartimente şi laboratoare de cercetare-dezvoltare-proiectare şi de încercări de produse şi tehnologii din unităţile producătoare; evident - cu bază experimentală proprie, dar şi cu acces la baza materială uzinală (şi, deci, totodată, cu drept de a participa la privatizarea întreprinderii în ansamblu);

In unele perioade şi în unele subramuri, cercetarea-dezvoltarea, aşa cum este utilizat conceptul aici, se găseşte în unităţi comune cu proiectarea de investiţii.

In unele perioade şi în unele subramuri, cercetarea-dezvoltarea, aşa cum este utilizat conceptul aici, se găseşte în unităţi comune cu proiectarea de investiţii.

După criteriul actualei structuri, distingem unităţi publice, societăţi comerciale, filiale de regii autonome şi institute rămase ca atare în baza HGR nr. 100/1991.

După criteriul actualei apartenenţe şi al aderenţei la alte structuri, distingem:

- cercetarea tehnologică, în categoriile menţionate anterior, legată de industrie sau de alte ramuri de profil tehnologic;

- cercetarea - fundamentală şi aplicativă - din unităţile Academiei Române (nu formează obiectul prezentului studiu);

- cercetarea-dezvoltarea din unităţile de învăţămînt superior - aceasta, la rîndul său:

- efectuată de cadre didactice, eventual cu antrenarea de studenţi;

- efectuată de personal de cercetare, în cadrul catedrelor sau în cadrul unor structuri specializate de cercetare;

baza materială experimentală fiind, după caz, fie comună cu cea destinată procesului didactic, fie specializată pentru cercetare, fie (parţial) comună cu cea productivă.

Mai există: cercetarea agronomică, cercetarea medicală, care nu au format obiectul analizei în prezentul studiu. (Se consideră că ştiinţele exacte, cele social-umaniste şi alte domenii de cercetare sînt cuprinse fie în sistemul Academiei Române, fie în cel al învăţămîntului superior.)

In cadrul studiului, termenii producţie, activităţi productive, industrie sînt folosiţi în sens larg, incluzînd activităţile din industrie, construcţii, transporturi, telecomunicaţii, alte servicii de profil tehnic sau care necesită suport tehnic sau/şi ştiinţific, activităţi care constituie potenţiali beneficiari ai cercetării-dezvoltării. De altfel, accepţiunea de "sferă de business" pentru cuvîntul "industrie" este uzuală în unele dintre ţările dezvoltate.

Pe parcursul studiului, se utilizează în mod curent prescurtarea C&D pentru cercetare-dezvoltare-proiectare.

După cum se ştie, într-o serie de ţări, prin "cercetare academică" se înţelege cercetarea efectuată în universităţi, în instituţii de învăţămînt superior.

Cap. 2. Forme şi metode de privatizare prevăzute de legislaţia în vigoare în România

- sinteză -

Vînzarea de acţiuni ale societăţilor comerciale (Legea privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991, cap. V şi VI)

Transferul gratuit al unei părţi (30% din capitalul social) din acţiunile statului în societăţile comerciale, pe calea distribuirii de certificate de proprietate (Legea privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, nr. 15/1990, art. 23; Legea nr. 58/1991, art. 3 şi urm. şi o serie de acte normative subiacente)

Vînzarea de active ale societăţilor comerciale (Legea nr. 59/1991, cap. VII şi Normele metodologice privind vînzarea de active ale societăţilor comerciale cu capital de stat, aprobate prin Hotărîrea Guvernului României nr. 634/1991)

Concesionarea unor activităţi economice, servicii publice, unităţi de producţie ale unor regii autonome (Legea nr. 15/1990, art. 25-29 şi Metodologia concesionării, închirierii şi locaţiei gestiunii, aprobată prin Hotărîrea Guvernului României nr. 1228/1990, cap. II)

Inchirierea unor bunuri din proprietatea statului (Legea nr. 15/1990, art. 30-31 şi Metodologia aprobată prin Hotărîrea Guvernului României nr. 1228/1990, cap. III)

Locaţia gestiunii unor secţii, uzine, fabrici şi a altor subunităţi economice din structura regiilor autonome sau societăţilor comerciale (Legea nr. 15/1990, art. 32 şi Metodologia aprobată prin Hotărîrea Guvernului României nr. 1228/1990, cap. IV, cu modificări şi completări prin Hotărîrile Guvernului României nr. 140/1991 şi nr. 279/1992; pentru investiţii străine - Legea privind regimul investiţiilor străine, nr. 35/1991, art. 1, alin. c)

Constituirea de societăţi comerciale private, prin desprinderea unor structuri din unităţi cu capital de stat existente sau fără legătură cu unităţile existente, se efectuează în conformitate cu prevederile Legii privind so-cietăţile comerciale (Legea nr. 31/1990).

Constituirea de societăţi comerciale prin asocierea unor societăţi comerciale cu capital de stat cu persoane fizice sau persoane juridice române sau străine (Legea nr. 15/1990, art. 33, Legea nr. 31/1990 şi, privind asocierea cu persoane fizice sau persoane juridice străine, Legea nr. 35/1991, art. 1, alin. a şi b)

De menţionat că Legea nr. 35/1991, în art. 4, explicitează cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică printre domeniile în care pot fi efectuate investiţii străine.

Realizarea de activităţi în regim de liberă iniţiativă (Decretul-Lege nr. 54/1990)

Dobîndirea de drepturi de proprietate intelectuală (Legea invenţiilor, nr. 64/1991, art. 5 ş.a.; Legea nr. 35/1991, art. 1, alin. e) sau aport de astfel de drepturi (Legea nr. 35/1991, art. 2, alin. c)

Constituirea unor structuri specializate de cercetare în unităţile de învăţămînt superior (Hotărîrea Guvernului României nr. 57/1992)

Cap. 3. Sinteza principalelor concluzii privind privatizarea în activitatea de C&D pe plan mondial

Din amplul material selectat şi prezentat în cadrul fazelor anterioare, precum şi din materialul foarte recent, prezentat în anexele 1 ... 3 ale documentaţiei de faţă, se degajă următoarele constatări principale:

a) Orientarea activităţilor de cercetare-dezvoltare (C&D) a căpătat aspecte noi în ultimii ani. Se remarcă, pe plan mondial, o accentuată preocupare pentru privatizarea unor sectoare din cercetare, pentru introducerea relaţiilor de piaţă în acest domeniu. Cercetarea devine întreprindere; marketing-ul şi managementul industrial devin instrumente de lucru ale cercetătorilor; cererea pieţii constituie elementul declanşator al activităţilor de C&D.

Privatizarea cercetării nu este un scop în sine.

Nici dorinţa de a utiliza cu eficienţă maximă spaţiile şi dotările de care dispun, în prezent, institutele de cercetare sau învăţămînt superior, nu constituie principalul obiectiv al privatizării.

Se recurge la privatizare pentru a se asigura:

- flexibilitate şi dinamism în abordarea şi realizarea unor soluţii tehnice noi, care să vină în întîmpinarea cerinţelor pieţii sau să le stimuleze;

- crearea de condiţii pentru transferul rapid al soluţiilor tehnologice inovatoare de la colectivul de cercetare la întreprinderea care transformă aceste soluţii în produse noi sau perfecţionate, cerute pe piaţa internă sau externă;

- înfiinţarea de noi întreprinderi mici sau mijlocii care, fiind mai mobile, pot să preia rapid ideile inovatoare din cercetare şi să ridice, astfel, nivelul tehnologic al industriei naţionale, al întregii economii;

- atragerea capitalului privat în dezvoltarea tehnologică;

- realizarea unei implicări directe a cercetătorilor în valorificarea rezultatelor activităţii lor.

b) Experienţa mondială a ultimilor ani a arătat că aceste scopuri se pot realiza pe mai multe căi:

b1) "Activitatea antreprenorială academică"

Cercetătorii din institutele de cercetare sau învăţămînt superior devin întreprinzători şi îşi valorifică direct rezultatele cercetărilor prin:

- înfiinţarea de întreprinderi private cu profil mixt producţie-cercetare, care realizează şi oferă pe piaţa internă sau externă produse realizate pe baza cercetărilor;

- încasarea unor taxe de "royalty" (indemnizaţii de autor) pentru soluţii tehnice, reieşite din cercetare, oferite pentru utilizare unor secţii sau laboratoare din aceeaşi instituţie sau altor firme; vînzarea de licenţe, brevete;

- executarea, pe bază de tarife, a unor prestaţii (consul- tanţă, expertize, analize de laborator etc.) sau efectuarea unor cercetări pe bază de contract.

b2) Apropierea cercetării de producţie şi realizarea unei infrastructuri naţionale de mici întreprinderi cu profil tehnologic avansat.

Pe lîngă (sau aproape de) institutele de cercetare sau învăţămînt superior se înfiinţează parcuri tehnologice sau incubatoare de afaceri, destinate întreprinzătorilor care vor să preia procedee, tehnologii avansate şi să realizeze, pe

baza lor, produse de înalt nivel tehnologic. Institutele acordă, pe baze comerciale avantajoase: spaţii, utilaje, servicii, consultaţii în diverse domenii. Existenţa "sub acelaşi acoperiş" a cercetătorilor şi unităţilor productive private are un efect sinergic, benefic pentru ambele părţi.

b3) Există importante institute de cercetare publice, subvenţionate de stat, efectuînd cercetări de interes naţional, cu accentuat caracter de noutate, care comportă factori de risc sau care cer dotări excepţionale (de exemplu reactoare). Se ţine seamă de faptul că nu toate cercetările se finalizează cu produse care se pot comercializa.

c) Perioada prezentă se caracterizează, pe plan mondial, prin schimbări rapide, spectaculoase - adesea neaşteptate - în domeniul tehnologiilor şi al diviziunii muncii.

Din acest motiv, cercetarea şi dezvoltarea tehnologică nu se pot face la întîmplare.

Toate statele îşi creează, pentru stabilirea şi orientarea politicii naţionale în domeniul C&D, organe specializate, formate atît din oameni de ştiinţă şi reprezentanţi ai organismelor de stat, cît şi din cadre economice şi tehnice care lucrează nemijlocit în sfera producţiei.

Intreaga activitate de C&D, de stat sau privată, fondurile alocate, sistemul de impozitare, creditare etc. sînt subordonate acestei politici, aspect deosebit de important pentru ţările mici, care trebuie să chibzuiască atent ce pot cere şi aştepta de la cercetarea pe plan naţional şi cît trebuie să apeleze la achiziţionarea de licenţe, know-how etc. Se subliniază că existenţa - în aceste ţări mici, cu posibilităţi economice reduse - a unor puternice structuri naţionale de C&D accelerează asimilarea tehnologiilor importate şi, deci, eficienţa aplicării lor.

In literatura analizată se atrage, de asemenea, atenţia asupra necesităţii recepţionării, studierii şi utilizării celor mai noi informaţii din domeniul ştiinţific-tehnologic-economic, cu scopul permanentei adaptări a politicii C&D naţionale la schimbările apărute pe plan mondial.

d) Pe lîngă aspectele menţionate pînă acum, noua orientare în organizarea cercetării-dezvoltării conduce totodată la crearea de noi locuri de muncă, creşterea calificării forţei de muncă, satisfacerea mai promptă a cerinţelor pieţii şi - implicit - la ridicarea nivelului de trai al populaţiei.

*

Din analiza organizării activităţii C&D în alte ţări şi a mutaţiilor survenite în ultimii ani, din informaţiile prezentate în lucrare, se desprind şi următoarele idei:

- sprijinul statului pentru dezvoltarea cercetării este esenţial în toate ţările. Acesta se realizează direct, prin alocaţii bugetare, şi, indirect, prin stimulente fiscale sau de altă natură;

- coordonarea activităţilor de C&D, care se realizează de către stat, prin organisme centrale, gen Ministerul Stiinţei şi Tehnologiei, sau specializate, gen C.N.R.S. (Franţa), NORAS (Norvegia) etc.;

- diversitatea formelor instituţionale, atît publice, cît şi private, cu creşterea rolului acestora din urmă acolo unde institutele cu caracter public deţin încă un rol major în activitatea de cercetare;

- principiul competiţiei, diferitele unităţi de cercetare concurînd între ele pentru obţinerea fondurilor publice sau private, principalul criteriu în obţinerea resurselor reprezentîndu-l rezultatele;

- principiul cooperării între institutele publice sau private în realizarea unor programe sau teme comune de cercetare;

- dezvoltarea cooperării internaţionale în domeniu;

- crearea unui climat favorabil intensificării activităţii de C&D, extinderii schimbului de idei şi informaţii, aplicării în practică a rezultatelor cercetării.

Cap. 4. Stadiul şi evoluţia practică a privatizării în activitatea de C&D din România, în contextul de ansamblu al acestei activităţi

4.1. Evoluţii constatate

In ultimii doi ani, în structura şi organizarea activităţii de C&D s-au produs unele schimbări, cum sînt:

- descentralizări ale anumitor institute mari şi fragmentarea lor în unităţi independente, inclusiv la nivelul unor foste filiale;

- schimbări de profil;

- o mai largă autonomizare a compartimentelor de C&D;

- posibilitatea unor relaţii mai directe cu beneficiarii şi cu alţi parteneri;

- posibilitatea unor cooperări directe cu firme străine;

- restrîngerea numerică a personalului cu studii superioare fără aptitudini pentru cercetare;

- stabilirea unor corelaţii mai bune între personalul de specialitate şi personalul auxiliar;

- posibilitatea de contacte profesionale internaţionale, de care au putut beneficia mai mulţi specialişti decît în trecut.

Se poate decide în măsură sporită asupra programelor proprii de cercetare, asupra politicii economice a unităţilor de C&D.

Prin înfiinţarea Colegiului Consultativ s-a creat un organism competent de avizare a politicii naţionale în domeniul C&D, care să asigure o anumită corelare la nivel naţional, precum şi repartizarea fondurilor pe programe naţionale de C&D.

Cu toate aceste aspecte pozitive, se poate aprecia că nu au

avut loc schimbări radicale, de fond, în ansamblul acti-

vităţii de C&D. Unele măsuri, care ar fi trebuit să aibă consecinţe pozitive, au condus la apariţia unor aspecte ce influenţează negativ activitatea de C&D. In acest sens, se pot exemplifica următoarele:

- lipsa (sau insuficienţa) unor activităţi organizate de marketing, contractarea fiind lăsată, în mare măsură, pe seama comenzilor ocazionale şi a relaţiilor personale;

- lipsa (insuficienţa) fondurilor necesare pentru dotarea laboratoarelor cu utilaje şi aparatură modernă;

- lipsa de informare, din cauza dificultăţilor valutare;

- plecarea din institute nu numai a celor ce constituie balast, ci şi a unor cadre de specialitate de valoare, prin pensionare înainte de limită de vîrstă, prin plecări definitive în străinătate, prin angajări la societăţi comerciale de stat sau particulare - care asigură venituri mai mari sau alte avantaje;

- existenţa unei atmosfere de scepticism, lipsa de încredere într-o perspectivă de evoluţie pozitivă; neangajare, din cauza conjuncturii economice.

In cadrul diferitelor unităţi de C&D, fie care şi-au păstrat statutul anterior în baza H.G.R. nr. 100/1991, fie reorganizate în societăţi comerciale în baza Legii nr. 15/1990, se întîlneşte o mare diversitate de concepţii şi practici de management intern, mergînd de la o gestiune generală pe institut, în care se diluează deopotrivă munca şi interesele celor cu contribuţii importante la reuşita activităţii şi inactivitatea sau pasivitatea altora, mergînd pînă la gestiuni economice detaliate pe compartimente şi lucrări, cu o largă autonomie operaţională şi financiară la nivelul acestora.

4.2. Forme de privatizare în practica activităţii de C&D din România

In practica activităţii de C&D, cele mai frecvent întîlnite forme de privatizare sînt:

- transformarea celor mai multe unităţi de C&D cu capital de stat în S.A.;

- constituirea unui mare număr de societăţi comerciale cu capital privat, de tip S.R.L şi uneori S.A., care, în gene- ral, şi-au propus ca activitate de bază cea cu caracter profesional tehnico-ingineresc (studii de retehnologizare sau de fezabilitate, proiectare, engineering, programare, asistenţă tehnică la implementări sau montaj, service şi, în măsură mai mică, cercetare).

Majoritatea firmelor (atît institutele de stat transformate în societăţi comerciale, cît şi cele private nou create) şi-au propus (pentru a-şi acoperi cu lucrări capacitatea) şi activităţi de consultanţă, de intermedieri, cu caracter comercial, în general - pentru produse sau activităţi din specificul tehnic propriu.

In cadrul juridic existent, sînt cunoscute în practică următoarele forme de privatizare şi organizare a societăţilor comerciale cu capital privat:

- societăţi comerciale independente, cu capital integral privat românesc;

- societăţi comerciale independente, cu capital privat sau de stat românesc şi străin (societăţi mixte);

- societăţi comerciale cu capital privat, asociate cu societăţi comerciale cu capital de stat. In aceste cazuri, activitatea conţine un schimb reciproc de servicii, reglementate prin contracte economice; de exemplu, societatea cu capital de stat acordă - contra cost - spaţii de lucru şi facilităţi de utilizare a aparaturii de laborator, a unor utilaje, editare etc., iar societatea cu capital privat asigură comenzi în volume convenite pentru activitatea societăţii cu capital de stat, sau / şi lucrări antreprenoriale incluzînd valorificarea cercetărilor acesteia.

Chiar în cazurile în care asocierea nu este oficială (definită prin statut), există situaţii în care între societăţi cu capital de stat şi societăţi cu capital privat, de ace-laşi profil sau de profil apropiat, s-au creat relaţii de anumită simbioză; de exemplu, pentru acordarea de spaţii excedentare deţinute de unele institute de stat şi puse la dispoziţie contra cost sau pentru acces la dotarea tehnică, firmele particulare contractează cu institutul de stat dife- rite activităţi de concepţie şi de execuţie din portofoliul propriu. Reglementarea colaborărilor în astfel de cazuri poate forma obiectul unui studiu special, avînd în vedere multitudinea aspectelor şi problemelor economico-financiare şi juridice, a dificultăţilor ce apar în zona de frontieră dintre cele două forme de proprietate, care, într-o anumită măsură, implică două moduri diferite de a înţelege şi a aborda activităţile economice şi tehnico-ştiinţifice.

Se mai constată în practică şi o altă formă de organizare, care nu se înscrie în categoria formelor "clasice" de privatizare, dar care reprezintă un germen de perspectivă pentru societăţi comerciale cu capital privat. Este vorba despre colective de specialişti din societăţile comerciale cu capital de stat cu profil de C&D, care sînt asociate cu firme particulare străine, avînd calitatea de "distribuitor" sau "integrator" al acestora. Deşi au un grad ridicat de independenţă operaţională, colectivele respective depind, din punct de vedere organizatoric, de institutul în care specialiştii sînt angajaţi, întrucît colectivele nu au personalitate juridică. De exemplu, în Institutul de cercetare şi proiectare pentru automatizări IPA S.A. funcţionează cîteva astfel de colective, asociate fiecare cu cîte una dintre firmele Allen Bradley (Germania), OMRON (Japonia), Klockner-Moeller (Germania), Stallone Ltd (Anglia).

O altă categorie de iniţiative de privatizare în C&D se referă la incubatoarele de afaceri, a căror constituire se realizează cu sprijinul susţinut al Ministerului Invăţămîntului şi Ştiinţei - Departamentul Ştiinţei; acestea formează obiectul unor lucrări distincte, efectuate sub coordonarea directă a beneficiarului studiului de faţă şi cunoscute, deci, beneficiarului; de aceea, problemele respective nu sînt analizate în această fază a studiului.

4.3. Unele aspecte privind organizarea în condiţiile privatizării

Societăţile cu capital privat din domeniul C&D (S.R.L sau, mai rar, S.A.) s-au creat, de regulă, din iniţiativa unor grupuri de specialişti, capitalul necesar formîndu-se prin participarea individuală a acestora. După afirmaţii culese pe parcursul studiului, în general (nu fără excepţii), în firmele particulare menţionate au fost atraşi specialişti dintre cei mai buni din colectivele existente, persoane cu prestigiu personal recunoscut atît în unitatea în care au lucrat anterior sau în care activează şi în prezent, cît şi de către beneficiari. Reciproca nu este decît în parte valabilă, în sensul că, în ramurile / domeniile unde s-au creat firme cu capital privat, în institutele cu capital de stat au rămas atît specialişti de înaltă calificare, valoare şi prestigiu, care preferă să-şi păstreze activitatea profesională la nivelul pe care condiţiile institutului de stat pot, în principiu, să-l asigure, cît şi persoane care preferă un trai mai comod, în locul activităţii intense ce trebuie depusă în unităţile cu capital privat.

In societăţile de C&D cu capital privat existente, în general, personalul auxiliar necesar nu este angajat cu contract de muncă permanent, ci se apelează la el atunci cînd este nevoie, pe bază de contract pe lucrare. Există societăţi care lucrează cu personal angajat permanent şi societăţi în care se practică atît angajări permanente, cît şi pe lucrări.

De remarcat că, în etapa actuală de formare şi organizare a societăţilor comerciale de C&D cu capital privat, de regulă asociaţii, respectiv acţionarii, care au participat la constituirea capitalului, sînt totodată şi personalul de execuţie, participînd direct şi la efectuarea lucrărilor.

*

Devansînd obiectul fazei finale a contractului, a fost efectuată o succintă analiză de teren şi consultare, într-un număr restrîns de institute, astfel:

- un institut transformat în societate comercială (IPA S.A. - automatizări), în care s-au produs procese de privatizare prin constituirea unui număr relativ mare de societăţi comerciale cu capital privat, cu care institutul cooperează strîns;

- un institut transformat în societate comercială (ZECASIN S.A., de profil chimic) şi la care nu s-au produs (încă) procese de privatizare;

- un institut care şi-a păstrat statutul de unitate economică de stat (ICPIL - industria lemnului).

Din materialele primite şi discuţiile purtate în aceste institute, precum şi din informaţiile şi contactele curente, se constată o anumită diversitate de stări de lucruri şi de atitudini privind privatizarea:

- institute, respectiv ramuri, unde s-au constituit societăţi comerciale cu capital privat şi unde, pe bază de avantaje reciproce, există relaţii de colaborare între proprietatea de stat şi cea privată, iar conducerile institutelor sprijină activităţile legate de privatizare;

- institute / ramuri unde s-au constituit societăţi comerciale cu capital privat, dar faţă de acestea există anumite reţineri şi dubii privind posibilitatea de evitare a concurenţei neloiale;

- institute / ramuri unde nu s-au constituit societăţi cu capital privat.

Desigur, în rîndul specialiştilor există opinii diferite faţă de procesul de privatizare. Este necesar să fie avut în vedere faptul că şi printre specialiştii de cea mai înaltă calificare şi calitate există opinii despre proprietatea de stat ca fiind cea mai potrivită sau unica potrivită pentru specificul C&D, iar firmele private sînt privite exclusiv ca fiind concurente neloiale ale institutelor de stat. Problema are două laturi, pentru că, în mod evident, concurenţă neloială există şi în domeniul C&D, ca şi în alte domenii, cu specificul că în C&D este mai dificil să fie definită şi mai dificil să fie depistată şi evitată, dar problema privatizării nu poate fi redusă la cea a pericolelor sau situaţiilor de concurenţă neloială. Rezultă importanţa unor clarificări metodologice, inclusiv a unor eventuale noi documente cu caracter normativ, care să creeze cadrul de evitare a unor abuzuri şi a unor interpretări incorecte în problematica menţionată.

După cca 2 ani de la apariţia unor firme de C&D cu capital privat, se conturează unele tendinţe, care pot fi formulate astfel:

- schimbări în poziţia unor mari societăţi comerciale de profil industrial cu capital de stat privind colaborarea cu firmele de concepţie cu capital privat, începînd să fie apreciate avantaje tehnice şi economice ale acestora;

- similar, începuturi de apropiere din partea unor societăţi de comerţ exterior cu capital de stat, care încep să prefere, în anumite cazuri, serviciile de concepţie (oferte, studii etc.) ale societăţilor de C&D cu capital privat;

- preocupări pentru asocierea - concentrarea societăţilor private mici şi mijlocii, urmărind creşterea potenţialului lor tehnico-economic;

- iniţieri de colaborări între firme cu capital privat de profiluri diferite, în scopul complementării activităţilor, precum şi al satisfacerii unor funcţiuni de tip furnizor general.

4.4. Informaţii statistice privind firme de C&D existente, cu capital de stat şi privat

In banca de date le la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sînt înregistrate în prezent (mai 1992, pentru Bucureşti şi ianuarie-martie 1992 pentru provincie, diferenţiat pe judeţe) 1090 firme care, în baza obiectului de activitate pe care l-au declarat, au fost codificate ca realizînd "cercetare aplicativă" sau "dezvoltare experimentală". Mai există, între altele: "testări şi analize tehnice" (856 firme), "activităţi de consultare pentru afaceri şi management" (7041 firme), precum şi "consultaţii în domeniul echipamentelor de calcul", "realizarea şi folosirea de programe", "activităţi legate de băncile de date" (este de presupus că, dacă efectuează şi activităţi de C&D, firmele respective au apărut şi la codurile "cercetare aplicativă" sau/şi "dezvoltare experimentală"), "activi-tăţi de arhitectură şi proiectare", "cercetare, explorare şi prospectare geologică şi cartografie". De asemenea, dat fiind subiectul studiului (privatizare), nu a fost luată în analiză grupa "cercetare fundamentală".

Din cele 1090 firme declarate ca avînd în profil C&D, la o primă analiză nu au fost reţinute pentru prezenta statistică cele care în mod evident nu au C&D ca obiect real sau semnificativ de activitate: firmele avînd în denumire IMPEX sau EXIM, case de modă, un snack-bar ş.a., rămînînd astfel în examinare 756 firme. La rîndul lor, acestea au fost grupate pe 5 niveluri de credibilitate, atribuite prin apreciere, în baza informaţiei disponibile, astfel:

- nivel "maxim": institutele şi centrele de cercetare şi proiectare declarate ca atare, firmele particulare la care cercetarea sau/şi proiectarea sînt incluse în denumire ca obiect principal sau unic de activitate;

- nivel "mediu": unităţile productive şi de servicii, inclusiv unele societăţi provenite din fostele centrale industriale, care au declarat activităţi de C&D şi care au fost creditate cu realizarea de cercetări sau/şi proiectări uzinale;

- nivel "minim": firmele care, prin profil, sînt susceptibile de a realiza unele activităţi de C&D embrionare;

- nivel "interesant": firmele în a căror denumire, deşi nu figurează explicit C&D, apar termeni ştiinţifici sau de înaltă tehnologie, firme care prezintă interes pentru a fi contactate;

- nivel "necunoscut": firme despre care informaţia accesibilă nu permite nici o concluzie privind importanţa activi- tăţii de C&D desfăşurate.

De menţionat că toate firmele cu capital de stat, indife- rent de denumirea lor actuală, precum şi cele mixte, au fost identificate şi verificate, ca profil şi provenienţă, şi în Catalogul societăţilor comerciale cu capital de stat (vol. 1 şi 2), editat în 1992, de Camera de Comerţ şi Industrie a României, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului [11] , precum şi în banca de date "Firme indus- triale" a SCIENTCONSULT S.R.L..

NB. In catalogul CCIR-ONRC menţionat, există 166 societăţi comerciale cu profil de cercetare şi proiectare (provenite din institute, centre, laboratoare, secţii de proiectare, staţiuni experimentale etc., cu precizarea că unele dintre fostele institute apar cu mai multe societăţi comerciale actuale, care s-au desprins sau în care s-au scindat). Se remarcă, însă, absenţa unor mari institute, care şi-au păstrat forma de unităţi economice de stat (de exemplu - ICPE, ICI, IPIU, ICPIL, INCERC ş.a.), sau care au devenit filiale de regii autonome (institutele din minerit, din energia electrică ş.a.). Unele dintre aceste institute sînt prezente în Catalog numai prin societăţi comerciale des-prinse, reprezentînd activitatea de microproducţie (de exemplu Institutul Naţional de Metrologie), partea principală a institutului păstrîndu-şi forma anterioară de organizare.

Cu aceste precizări şi în aceste premise, statistica efectuată relevă următoarele:

După forma de societate

------------------------------------------------------------

Nivel de SA SRL SCS SNC TOTAL

credibilitate

------------------------------------------------------------

89 Maxim 57 30 - 2

125 Mediu 60 61 2 2

56 Minim 15 39 2 -

115 Interesant 9 102 1 3

371 Necunoscut 30 307 9 25

-----------------------------------------------------------

756 TOTAL 171 539 14 32

-----------------------------------------------------------

SA - societate pe acţiuni

SRL - societate cu răspundere limitată

SCS - societate în comandită simplă

SNC - societate în nume colectiv

După forma de proprietate

------------------------------------------------------------

Nivel de S P M C Nepre- TOTAL

credibilitate cizat

------------------------------------------------------------

89 Maxim 56 33 - - -

125 Mediu 59 62 4 - -

56 Minim 15 39 2 - -

115 Interesant 5 106 4 - -

371 Necunoscut 23 338 8 1 1

-----------------------------------------------------------

756 TOTAL 158 578 18 1 1

-----------------------------------------------------------

S - capital integral de stat român

P - capital integral privat român

M - capital mixt, de stat şi privat, român şi străin

C - capital cooperatist român

După localitate

-----------------------------------------------

Nivel de Maxim +

credibilitate Mediu + TOTAL

Interesant

Localitatea

-----------------------------------------------

503 Bucureşti 228

62 Cluj-Napoca 29

17 Iaşi 4

15 Craiova 2

15 Sibiu 1

8 Oradea 1

7 Timişoara 4

7 Ploieşti 4

7 Tîrgu-Mureş 3

5 Galaţi 2

etc.

-----------------------------------------------

Se poate observa o anumită similitudine a cifrelor, între tabelele pe forme de societate şi forme de capital, pe niveluri de credibilitate: maxim - 57 SA şi 56 S, 30 SRL şi 33 P; mediu 60 SA şi 59 S, 61 SRL şi 62 P ş.a.m.d. Aceasta se explică prin faptul că, de regulă, societăţile comerciale cu capital de stat sînt constituite ca societăţi pe acţiuni, iar cele cu capital privat - ca socităţi cu răspundere limitată. Celelalte forme au ponderi nesemnificative.

Rezultă că procesul de privatizare prin constituirea de societăţi comerciale de C&D cu capital privat a atins deja cote semnificative.

De asemenea, există cîteva începuturi de constituiri de societăţi mixte, cu participare de investitori străini, de exemplu:

Centrul de cercetare şi producţie medicamente antitumorale SA Bucureşti, împreună cu Siemens AG Germania, a creat ELSIN SRL Bucureşti; ITC (tehnică de calcul), împreună cu EUOROECO Italia, GCP ş.a., a creat TRANSYSTEM SRL Bucureşti. Nu dispunem însă de informaţii dacă noile societăţi mixte au profil de C&D. De exemplu, FINRO SA, creată de ICI Bucureşti împreună cu FORMOX Ltd. Singapore, are profil (preponderent sau exclusiv) comercial şi productiv; similar, nu figurează la Registrul Comerţului ca avînd profil de C&D următoarele societăţi mixte: ADMA INK SRL Bucureşti, creată de ICEPALV (protecţii anticorozive, lacuri şi vopsele) SA Bucureşti, împreună cu alte societăţi; SOFRA SA Bucureşti, creată de ISPIF (îmbunătăţiri funciare) SA, Institutul de Economie Agrară ş.a., împreună cu BDPA-SCETAGRI - Franţa; IPTANA SEARCH SRL, creată de IPTANA (transporturi auto, navale, aeriene) SA Bucureşti, împreună cu SEARCH AVG INC din SUA; WELROM ENGINEERING SRL Bucureşti, creată de PROCEMA (materiale de construcţii) SA Bucureşti, împreună cu WELCO SPA Milano Italia.

Cap. 5. Obiective, criterii, condiţii şi implicaţii ale privatizării în C&D din România

5.1. Aspecte generale privind privatizarea în C&D

Ca şi în întreaga activitate economică, prin privatizare în C&D se au în vedere, în principal, următoarele obiective:

- mobilitatea, adaptabilitea la cerinţe reale ale clienţilor, ale economiei, creşterea libertăţii de acţiune a unităţilor de C&D, condiţii ameliorate pentru iniţiativa cercetătorilor; prin acestea - contribuţie sporită la acce-lerarea progresului tehnic, la creşterea profitabilităţii în economie în general;

- eficienţa, rentabilitatea / profitabilitatea la nivelul unităţilor de C&D, inclusiv îmbunătăţirea utilizării tuturor categoriilor de resurse ale acestor unităţi;

- mai buna mobilizare, încărcare, utilizare a resurselor umane / profesionale în C&D; creşterea productivităţii muncii de C&D;

- selecţia valorilor umane / profesionale, prin eliminarea (restrîngerea) rolului instituţiilor de cercetare de a asigura sinecure pentru (prea mulţi) diverşi protejaţi;

- creşterea cîştigurilor personalului de înaltă calificare; prin aceasta, între altele - păstrarea şi atragerea în cercetare a valorilor, stimularea creativităţii.

Atingerea acestor obiective urmărite (dorite, sperate, posibile) este condiţionată de o serie de factori, unii - conjuncturali, alţii - pereni. In funcţie de aceşti fac-tori, privatizarea în C&D poate realiza în mai mare sau în mai mică măsură obiectivele enumerate. Totodată, în funcţie de aceiaşi factori, privatizarea în C&D poate fi însoţită şi de apariţia unor fenomene şi procese negative, disfuncţionale, care este de dorit să fie prevenite (sau faţă de care trebuie obţinut un echilibru raţional - dacă nu optim - între gradul de realizare a obiectivelor şi riscul / intensitatea fenomenelor negative posibile).

Pericolele de fenomene negative, a căror necesitate de prevenire este de luat în considerare, respectiv riscurile de disfuncţionalităţi a căror reducere este de urmărit, se pot referi, în primul rînd, la orientarea C&D spre lucrări de eficienţă imediată în dauna eficienţei pe termen lung, fiind ştiut că:

a) Eficienţa imediată nu concordă obligatoriu cu cea pe termen lung; dimpotrivă, între cele două categorii există anumite contradicţii (pentru a obţine eficienţă pe termen lung sînt adesea necesare sacrificii la eficienţa imediată).

b) In condiţii de criză, de subcapitalizare şi de inci-pienţă, criteriile de eficienţă imediată se impun, mai acut decît în condiţii "normale", ca prioritare în raport cu criteriile de eficienţă pe termen lung.

c) C&D este necesară de regulă tocmai pentru eficienţa pe termen lung, deoarece cu cît este mai profundă inovarea pe care o aduce C&D, în general cu atît este mai îndelungat timpul necesar pentru procesul de C&D însuşi, pentru maturarea şi finisarea soluţiilor, pentru implementare şi pentru cîştigarea unor segmente semnificative de piaţă.

NB. Aceste situaţii (şi altele similare, în continuare) sînt considerate cunoscute de către specialişti şi nu formează obiectul unor argumentări sau exemplificări în prezentul studiu.

O altă categorie de posibile disfuncţionalităţi pot consta în atrofierea componentelor cognitive ale cercetării şi în atrofierea componentelor de creaţie teoretică; aceasta - deoarece ambele categorii menţionate de cercetări au aplicabilitate indirectă, ele constituind suport pentru creaţii aplicative viitoare; deci - un beneficiar direct nu este interesat să le finanţeze.

Cele enumerate pot conduce şi la deformări în selecţia valorilor în cercetare (de exemplu, ca urmare a faptului că specialişti cu realizări mai profunde, cu efecte potenţiale mari pe termen lung, pot ajunge să fie apreciaţi ca infe-riori în raport cu colegi care "au reuşit" în sfera unor realizări eficiente pe termen scurt, deşi acestea din urmă pot prezenta grad de inovare şi încărcătură ştiinţifică mai reduse).

O a treia categorie de riscuri se referă la schimbările de profil pe care proprietarii privaţi le pot impune capacităţilor de cercetare, conducînd la posibile pierderi în baza materială şi chiar în resursele umane / profesionale actuale ale C&D în favoarea unor activităţi productive, comerciale sau a altor activităţi care pot da acestor capacităţi destinaţii mai profitabile (la nivel direct şi imediat) decît C&D.

Această problemă necesită o tratare foarte nuanţată. Intr-adevăr, se impune să se facă disjungere:

pe de o parte, între capacităţile de cercetare utilizabile cu folos pentru ţară prin activităţi de C&D într-o anumită perspectivă relativ apropiată, capacităţi care trebuie să fie păstrate pentru C&D şi în legătură cu care schimbarea de profil şi de destinaţie trebuie să fie prevenită şi combătută,

şi, pe de altă parte, capacităţile excedentare, construite şi dotate exclusiv din megalomania sau cel puţin din lipsa de eficienţă a regimului precedent, sau care erau destinate unor ramuri sau procese la care ţara trebuie să renunţe sau care trebuie să se restrîngă odată cu renunţarea la autarhie şi odată cu restructurarea economiei, sau care sînt uzate moral din alte motive. Şi pentru aceste capacităţi sînt deschise posibilităţile de a le valorifica prin noi activităţi de C&D, sau prin noi categorii de beneficiari ai C&D (inclusiv eventuali parteneri externi, dacă tehnicitatea capacităţilor respective o permite). Dar dacă toate aceste direcţii eşuează, schimbarea de profil şi de destinaţie poate fi inevitabilă, necesară şi profitabilă (dacă reuşeşte), trebuind să fie sprijinită şi considerată ca un obiectiv de urmărit.

O privatizare a C&D necorelată cu privatizarea activităţilor productive respective, a celor deservite de C&D, poate conduce la pierderea controlului statului asupra unor domenii de interes naţional.

La nivelul unităţilor, privatizarea unor laboratoare sau secţii izolate (care beneficiază de condiţii favorizante, de exemplu - de anumite dotări) poate aduce daune coeziunii funcţionale şi operaţionale ale institutelor. Dimpotrivă - există şi argumente opuse - privatizarea poate intensifica activitatea, inclusiv în anumite compartimente de cercetare (şi auxiliare) specializate, de tip "spate de front", care în prezent au existenţa asigurată prin eforturile compartimentelor "vîrf de lance" - ale celor cu deschidere directă spre beneficiari.

Obiectivele urmărite şi riscurile de disfuncţionalităţi specificate constituie totodată criterii de analiză şi evaluare a gradului de adecvare la specificul C&D a privatizării în general şi a diferitelor forme de privatizare în particular, adică procesul de privatizare în ansamblu şi diferitele forme de privatizare în parte sînt susceptibile de a fi analizate şi evaluate prin măsura în care favorizează sau nu realizarea diferitelor obiective pe de o parte, apariţia unora dintre disfuncţionalităţi pe de altă parte.

Ca factori susceptibili de a influenţa atît gradul de atingere a obiectivelor urmărite, cît şi riscurile de disfuncţionalităţi, se menţionează:

- starea economiei în general şi importanţa nivelului tehnic, a calităţii, a eficienţei, a competitivităţii în particular (nu în principiu şi ca deziderate patriotice, ci aşa cum vor fi ele percepute ca interese la nivelul agenţilor economici, prin acţiunea instrumentelor economiei de piaţă);

- stadiul şi mersul privatizării în economie, în sferele beneficiarilor cercetării;

- stadiul restructurării în economie: ponderea agenţilor economici care au forţa economică de a finanţa cercetări; ponderea în economie a subramurilor cu progres tehnic rapid.

O problemă de o deosebită complexitate, în context, o constituie liberalizarea comerţului exterior, cu două categorii de influenţe contradictorii asupra C&D. Pe de o parte, accentuarea presiunii competitive asupra producătorilor interni, asupra beneficiarilor potenţiali ai C&D ar trebui să conducă, treptat, într-un anumit viitor (de dorit - cît mai apropiat), la creşterea interesului lor pentru calitate, pentru nivel tehnic şi, prin aceasta, pentru C&D. Dar, pe de altă parte, uşurarea accesului agenţilor economici la resurse tehnologice concurenţiale în raport cu C&D românească, în particular - prin transferul de tehnologie străină, conduce la restrîngerea pieţei româneşti pentru C&D autohtonă - iar acest fenomen este resimţit acum, cu mare acuitate.

Intr-adevăr, o activitate de cercetare românească autarhică, izolată de contextul tehnologic mondial, aşa cum a devenit treptat într-o serie de etape ale ultimilor decenii, degenerează. Dar, totodată, deschiderea pe care o aduce economia de piaţă şi, în particular, privatizarea, plasează într-un mediu concurenţial nu numai pe clienţii cercetării, ci şi cercetarea însăşi. Iar aceasta poate avea potenţialul necesar pentru a rezista concurenţei, sau, dimpotrivă, poate fi eliminată, împinsă la faliment de concurenţa C&D străine. Altfel spus, este de analizat în ce măsură şi sub influenţa căror factori agenţii economici, de stat şi privaţi, pot fi interesaţi să recurgă nu numai la importuri de tehnologie, ci (şi) la C&D românească, în condiţiile în care aceasta este în prezent handicapată de uzura fizică şi morală a bazei materiale, de absenţa informaţiilor şi a contextului tehnologic avansat, de consecinţele perioadei îndelungate de izolare ştiinţifică, de hemoragia de cadre de înaltă calificare ante- şi post-revoluţionară, hemoragie cu două componente: spre străinătate şi spre sfere ne-C&D interne. Situaţia este agravată de practicile (care constituie, de facto, dumping şi concurenţă neloială) cu care tehnologia (şi în general C&D şi consultanţa) străină intră în concurenţă cu C&D românească (suplimentar faţă de avantajele intrinseci), prin ajutoarele străine nerambursabile, finanţările prin programe internaţionale şi creditele străine acordate cu condiţia ca ele să fie folosite pentru a fi plătite numai firme străine.

Privatizarea C&D este, totodată, sub incidenţa condiţiilor existente şi ce vor fi create pentru capitalizare - pentru acumularea de capital şi pentru investirea de capital în C&D. Problema se va pune, desigur, în mod diferenţiat pe domenii ale C&D , pe specialităţi, în funcţie de volumul de investiţii necesare pentru achiziţia de aparatură, utilaje şi instalaţii de laborator de înaltă tehnicitate, pentru construcţii şi amenajări speciale sau / şi pentru realizarea de instalaţii pilot, precum şi în funcţie de viabilitatea remanentă actuală a bazei experimentale de care se dispune.

Privatizarea C&D este în relaţie esenţială cu restructurarea şi reorganizarea C&D înseşi. De exemplu, ca şi în alte activităţi economice, anumite forme de privatizare în C&D sînt mai facile pentru unităţile mici decît pentru cele mari. Dar, după cum s-a arătat pe larg în documentaţia fazei 1, experienţa mondială arată şi existenţa unor mari institute specializate independente, mai curînd instituţii publice non-profit decît societăţi comerciale, care deservesc arii largi de beneficiari, dar şi, în special, institute şi laboratoare de C&D în cadrul unor mari (sau mai mici) firme industriale, concerne etc., sau institute cu alte funcţiuni, mai diversificate decît cele ale actualelor noastre institute (de la obiectiv pînă la livrare la cheie, inclusiv service). Astfel de funcţiuni sînt eventual realizate prin cooperări antreprenoriale între societăţi independente, de profiluri variate, fiecare - mai înguste, complementare. Deci, problematica privatizării nu trebuie să fie examinată numai cu referire statică la actualele institute şi la actuala reţea de unităţi, ci avînd în vedere şi mutaţiile structurale şi funcţionale profunde ce vor putea avea loc în sfera C&D .

Privatizarea C&D este nu numai un proces obiectiv, ci şi, într-o anumită măsură, subiectiv, în sensul: dependent de capacităţile cercetătorilor şi proiectanţilor de a acţiona în condiţii de piaţă reală, de aptitudinile lor şi cunoştinţele lor comerciale şi manageriale (nu întotdeauna congruente cu cele creativ-inovative pe plan ştiinţific şi tehnologic, respectiv cu cunoştinţele lor de specialitate). Există şi categorii de cercetători, diferenţiate sub aspect motivaţional psihic (abstracţie făcînd de motivaţia cîştigului material sau a orgoliului publicitar). Astfel, după cum se ştie, există cercetători a căror satisfacţie culminează cu descoperirea sau inovarea în sine, cu rafinamentul soluţiei, dar la alţi cercetători esenţială este satisfacţia aplicării, a utilităţii. In absenţa unor asemenea abilităţi, cunoştinţe, respectiv - motivaţii, apare cel puţin problema capacitătii de dialog cu manageri, cu întreprinzători, a acceptării procesului promoţional şi de piaţă ca necesitate complementară pentru obiectul activităţii C&D (în calitate de proces fie endogen, fie exogen). Dacă nici aceasta nu este recunoscută, are loc sau respingerea reciprocă între cercetare şi piaţă, fie migraţia cercetătorilor respectivi în alte sfere, inclusiv - posibil, în alte sfere ale cercetării, mai puţin expuse impactului pieţei.

5.2. Opţiuni pe forme de privatizare

Constituirea de centre de inovare şi afaceri formează obiectul unei direcţii majore de acţiune la nivelul Direcţiei Privatizare - Valorificare din Departamentul Ştiinţei (v. Buletinul de informare nr. 4, iunie 1992, Ministerul Invăţămîntului şi Ştiinţei - Departamentul Ştiinţei). Ca rezultat al eforturilor depuse şi al acţiunilor întreprinse, la data prezentei documentaţii sînt constituite 8 incubatoare, acoperind o varietate largă de soluţii organizatorice şi profiluri tehnologice.

Transferul gratuit a 30% din capitalul social la Fondurile Proprietătii Private (FFP) se va realiza, prin efectul Legii, la toate unităţile care s-au transformat în societăţi comerciale în baza Legii nr. 15/1990; nu se va realiza la unităţile care sînt instituţii publice şi sau filiale de regii autonome (atît timp cît acest statut nu va fi schimbat); nu este stabilit dacă (şi cum) se va realiza la unităţile care şi-au păstrat caracterul de unităţi economice de stat în baza HGR nr. 100/1991, pînă la adoptarea unui document legislativ privind cercetarea ştiinţifică.

Examinarea ipotetică a situaţiei ce se va crea prin transferarea a 30% la FFP din patrimoniu nu relevă, într-un prim stadiu, influenţe semnificative asupra conţinutului activităţii de C&D, asupra măsurii realizării obiectivelor avute în vedere prin privatizare. Reprezentanţii FFP ca acţionari nu vor avea motive pentru a duce o politică mai pro- sau mai anti-cercetare decît actualele ministere. Dar, în măsura în care vor urmări profitabilitatea maximă pe ansamblul socie- tăţilor comerciale arondate, cele cu profil de C&D vor fi printre cele dezavantajate, dacă este adevărată teoria conform căreia unităţile de C&D realizează profituri sub medie, dat fiind că eficienţa C&D se regăseşte nu la unitatea de cercetare, ci la beneficiarii ei şi dacă socie- tăţile de C&D nu vor fi arondate la aceleaşi FFP cu principalii lor beneficiari (astfel încît FFP să aibă interesul susţinerii unităţilor de C&D cu scopul susţinerii profitabilităţii ansamblului societăţilor arondate). Oricum, cît timp FFP vor avea 30% din acţiuni, ele nu vor avea un rol determinant.

Problemele încep să se pună după ce vor avea loc vînzări de acţiuni şi sectorul privat va deveni majoritar în pachetul de acţiuni al unităţilor de C&D, dacă astfel de unităţi vor mai exista la acea dată cu statut de societăţi comer- ciale distincte. Atunci, sau unităţile de C&D vor fi mai profitabile decît media societăţilor comerciale arondate, sau vor fi lichidate, reprofilate etc., similar cu situaţia oricăror societăţi comerciale arondate. Problema care se pune este dacă vor exista instrumente economice care să facă unităţile de C&D mai profitabile în mod direct decît media unităţilor, sau dacă vor exista alte instrumente care să stimuleze în mod preferenţial prezenţa şi activitatea unităţilor de C&D în cadrul FFP. Această problemă este, la nivelul actual de cunoaştere, deschisă.

Suplimentarea capitalului social al societăţilor comerciale de stat, prin acţiuni subscrise de salariaţii societăţilor respective, este permisă de legislaţia actuală în vigoare, însă nu este foarte clar avantajul salariaţilor, cel puţin în cazul societăţilor de cercetare în care capitalul de stat rămîne majoritar.

Conform prevederilor Legii nr. 78/1992 privind modificarea art. 12 din Legea nr. 31/1990, în cadrul societăţilor comerciale cu capital integral sau parţial de stat, pînă la aplicarea prevederilor art. 39 din Legea nr. 58/1991 (constituirea adunărilor generale, cu participarea reprezentanţilor Fondului Proprietăţii de Stat şi ai Fondurilor Proprietăţii Private), interesele capitalului de stat vor fi reprezentate de doi împuterniciţi mandataţi de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi un împuternicit mandatat de Banca Naţională a României. Problema este reluată, cu unele consideraţii suplimentare, în par. 4.3.

Varianta de privatizare M.E.B.O. ("Management Employees Buy-Out", cumpărarea companiei de către salariaţii şi conducerea acesteia) a fost aplicată cu succes într-un număr de cazuri în Marea Britanie, dar şi în SUA (L.M.B.O. - "Leverage Management Buy-Out"), Franţa (R.E.S. - "Rachat d'une entreprise par ses salariés") şi alte ţări occidentale.

Se apreciază că varianta de privatizare M.E.B.O. poate contribui la îmbunătăţirea gestiunii întreprinderilor, permiţînd o convergenţă a intereselor patronilor cu cele ale salariaţilor, o reducere a revendicărilor salariale şi creşterea iniţiativei salariaţilor.

Studii sociologice realizate în Marea Britanie arată că salariaţii care deţin acţiuni la companiile unde lucrează sînt mult mai preocupaţi de companiile lor, contribuie efectiv cu idei la succesul companiei, devin mai conştienţi de pericolul grevelor, de pericolul supradotării cu personal şi înţeleg mai bine motivele pentru care o companie realizează un profit mai ridicat sau mai redus [1].

Varianta de privatizare M.E.B.O. se pretează cel mai bine la situaţia întreprinderilor mici şi mijlocii, inclusiv a celor din domeniul serviciilor.

Dintre dezavantajele acestei variante de privatizare, cel mai important pare faptul că salariaţii companiei privatizate pe această cale pot fi interesaţi în principal de obţinerea unor salarii cît mai mari, existînd riscul renunţării la investiţii pentru modernizare şi dezvoltare şi al decapitalizării companiei.

Experţii britanici consideră că este preferabilă o conducere puternică şi eficientă, care să nu fie lăsată la discreţia salariaţilor, ei recomandînd în consecinţă ca la dispoziţia salariaţilor companiei respective să fie lăsată o cotă de acţiuni mai mică de 50%, care în consecinţă să nu le asigure controlul asupra acesteia. In acelaşi timp, pentru ca salariile să nu fie majorate nejustificat, în detrimentul investiţiilor şi al dezvoltării viitoare a companiei, ei recomandă ca fiind esenţială o educare co- respunzătoare a salariaţiilor şi informarea lunară (sau cel puţin trimestrială) a salariaţiilor - acţionari asupra mersului afacerilor.

In condiţiile actuale ale României, există cadrul legal de aplicare a variantei M.E.B.O. Experţi ai Agenţiei Naţionale de Privatizare apreciază că pe această cale s-ar putea privatiza rapid 2400-2500 societăţi comerciale cu pînă la 1000-1200 salariaţi.

Aplicarea acestei variante de privatizare, în condiţiile României, ar putea prezenta un avantaj major sub raportul diminuării rezistenţei populaţiei faţă de procesul de privatizare. In baza experienţei străine, sînt de analizat cu precauţie implicaţiile dreptului de control al salariaţilor asupra societăţilor respective.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că, deşi se vorbeşte despre M.E.B.O. ca fiind o soluţie de privatizare mai echitabilă din punct de vedere social decît vînzarea întreprinderilor, în realitate principiul egalităţii şanselor pentru populaţie nu este respectat pe deplin, existînd societăţi comerciale cu potenţial real şi altele în situaţie falimentară, fără a mai vorbi despre marele număr de cetăţeni angajaţi în agricultură (care au beneficiat deja de prevederile legii fondului funciar), în administraţie sau în alte sectoare unde varianta M.E.B.O. nu este aplicabilă. Mai mult, este de analizat dacă cercetătorii îşi vor investi eventualele economii, fie şi în condiţii preferenţiale, fie şi în propriul institut, dar în condiţiile în care institutele ca societăţi comerciale au o profitabi- litate relativ redusă, sau vor prefera să-şi investească resursele de capital în alte societăţi, care asigură acţionarilor dividende mari.

Intrucît, pentru succesul privatizării M.E.B.O., este esenţială educaţia salariaţilor, M.E.B.O. poate reprezenta o soluţie de privatizare favorizantă în cazul cercetării, indiferent de profilul institutelor ce se privatizează (cu preponderenţa celui tehnic), cercetătorii fiind prin însăşi structura lor, mai deschişi şi mai receptivi faţă de nou.

O problemă o reprezintă condiţiile de finanţare, cunoscut fiind faptul că cercetătorii (din toate ţările, nu numai din România) nu se situează în general între cetăţenii cu potenţial financiar ridicat, precum şi stimulentele ce se acordă.

Menţionăm în acest sens faptul că în Marea Britanie, pe lîngă creditele pentru achiziţionarea de acţiuni în condiţii preferenţiale, acţionarii-salariaţi primesc acţiuni cu scutire de impozite, cu condiţia de a nu le înstrăina într-o perioadă de cel puţin 5 ani. După cum aprecia domnul David Farmer, expert în Divizia de taxe şi impozite a guvernului britanic, pierderea pentru buget din diminuarea impozitelor a fost compensată de creşterea activităţii economice a firmelor respective, care au plătit în consecinţă impozite mai ridicate, iar "cîştigul pentru companii şi pentru ţară a fost, pînă la urmă, mult mai mare" [2].

Bibliografie la "M.E.B.O."

1. Adevărul Economic nr. 16/iunie 1992

2. Adevărul Economic nr. 17/iunie 1992

Vînzarea de active poate avea şi are loc în economie în general. Din lista activelor scoase în vînzare nu au fost identificate active de C&D sau alte active de înaltă tehnicitate, deşi, probabil, anumite utilaje sau aparate au fost vîndute. Atît timp cît C&D este mai puţin profitabilă decît media şi cît timp se menţin riscurile privind C&D, disponibilităţile de capital pentru cumpărări de active se în- dreaptă spre alte sfere, decît C&D, iar, în ipoteza cumpă- rării unor active, problema menţinerii profilului de activitate (cu rezervele făcut mai înainte, privind cazurile, în mod nuanţat diferenţiate, de oportunitate sau neoportunitate a menţinerii profilui şi destinaţiei capacităţilor de C&D) s-ar pune cu o acuitate şi mai mare decît se pune ea în prezent la spaţiile comerciale care desfac produse ieftine de larg consum sau asigură efectuarea unor servicii ieftine de largă necesitate. Aceasta, în ambele situaţii posibile: dacă activele ar fi cumpărate de întreprinzători din afara C&D, sau dacă ar fi cumpărate de cercetători sau proiectanţi, deoarece şi unii şi alţii pot da activelor respective destinaţii mai profitabile pe termen scurt, decît C&D. In cel mai fericit caz (în lumina conservării şi dezvoltării C&D), aceste destinaţii modificate pot fi activi- tăţi productive sau de service tehnic.

Concesionarea unor capacităţi este puţin adecvată pentru cazul C&D, deoarece presupune continuitate de activitate şi o anumită continuitate de condiţii pe termen relativ lung, care să permită părţilor să stabilească un nivel al redevenţelor şi să garanteze veniturile concesionarului, ceea ce nu se poate întîmpla în C&D, activitate prin definiţie mobilă şi venind în întîmpinarea noului şi neprevăzutului.

Inchirierea unor bunuri din proprietatea statului este o formă larg răspîndită, inclusiv în combinaţie cu alte forme (societăţi comerciale de C&D private care închiriază capaci- tăţi din unităţi de C&D de stat). Inchirierea este una dintre componentele utilizate în constituirea de incubatoare. In general, actualele unităţi de C&D de stat dispun de capacitâţi excedentare, atît ca urmare a restrîngerii şi restructurării personalului, cît şi - unele - ca urmare a unor capacităţi nou construite în ultimii ani pînă în 1989, în anumite cazuri - investiţii neterminate, pentru care nu există resurse financiare pentru terminare şi cu atît mai puţin pentru demararea unor activităţi de C&D noi. Pericolul schimbării destinaţiei în cazul unor închirireri simple, directe, este similar cu cel din cazul vînzării de active, dar riscul este mai mic, dacă închirierea se face către întreprinzători cu profil de C&D sau în mod combinat cu alte forme de privatizare (asociere etc.).

Locaţia gestiunii este, poate, forma de privatizare cea mai adecvată, imediat accesibilă şi oportună în specificul C&D; de fapt, ea poate îmbrăca forme diferenţiate în cadrul legislativ existent, de la diferite modalităţi şi grade de autonomie în gestiunea internă, pe subunităţi (colective, secţii etc.), cu stabilirea de relaţii comerciale între verigile şi profilurile de C&D din cadrul unităţii (fie ea institut nereorganizat sau societate comercială sau filială de regie autonomă) şi chiar cu anumite prerogative de stabilire de relaţii comerciale în exterior (evident, în limitele păstrării şi respectării personalităţii juridice numai la nivelul unităţii), pînă la contractul de management pe unitate. Riscurile de disfuncţionalităţi specifice C&D, fără a fi nule, sînt mai mici decît în cazul altor forme analizate; pe de altă parte, locaţia gestiunii constituie o primă şcoală a managementului şi gestiunii în condiţiile economiei de piaţă.

In legătură cu locaţia gestiunii, pe economie s-au semnalat disfuncţionalităţi cu caracter general, constînd în exploatarea neraţională a capacităţilor, degradări ale acestora, lipsa de preocupare pentru întreţinere, reparaţii, amenajări, modernizări, investitiţii. Desigur, aceste pericole există şi în C&D, dar se poate aprecia că ele sînt mai puţin importante în acest domeniu, pe de o parte, dată fiind primordialitatea supravieţuirii şi a adaptării, în alternativă cu desfiinţarea şi cu descalificarea, iar pe de altă parte, datorită unei posibile (sperate) influenţe pozitive a factorului subiectiv, dacă printre criteriile de acordare a locaţiei gestiunii vor fi şi profesionalismul, calificarea locatarului, realizările sale anterioare în C&D (asociate, desigur, capacităţilor manageriale şi abilităţii comerciale). Este necesară găsirea de soluţii pentru a asigura, în specificul C&D, investirea de fonduri în dotarea cu aparatură modernă, în condiţiile locaţiei de gestiune.

Constituirea de societăţi comerciale, independente sau în asociere cu societăţi de C&D cu capital de stat, reprezintă deja, după cum s-a prezentat în faza 1, principala formă prin care privatizarea a apărut pe scară relativ largă şi se extinde în activitatea de C&D. Fenomenul este în concordanţă cu ceea ce se petrece de mai mult timp şi în ţările avansate ("spin-offs").

Principalele condiţionări, limitări, impedimente şi disfuncţionalităţi se pot referi la:

- Necesitatea de capital pentru a realiza societăţi de C&D cu activitate experimentală, cu laboratoare avansate, cu instalaţii experimentale etc. Dimpotrivă, C&D reprezintă sfera unde se poate realiza activitate de tip privat cu dimensiuni dintre cele mai reduse de capital, dacă este vorba despre studii, consultanţă, cercetări teoretice, proiecte şi alte activităţi care nu necesită laboratoare sau altă bază materială, sau dacă baza materială necesară este accesibilă prin închirireri sau asocieri. Problema se pune în mod diferenţiat pe discipline / ramuri / domenii de cercetare, în funcţie de dimensiunea / costul bazei materiale necesare, care variază în limite foarte largi de la o sferă la alta. De exemplu, chiar C&D experimentală în software se realizează cu mijloace accesibile anumitor mici întreprinzători, de asemenea - o serie de elaborări de aparate electronice (nu însă şi componentele electronice moderne, necesitînd tehnologii şi utilaje foarte sofisticate). La cealaltă extremă s-ar situa instalaţiile experimentale de mari dimensiuni şi costuri necesare, de exemplu, pentru noi procese moderne în metalurgie, chimie, energetică etc., necesitînd investiţii care nu pot fi accesibile decît statului sau marilor firme industriale de profil. Sînt necesare analize aparte, pe specific de discipline / ramuri / domenii de cercetare.

- Problematica loialităţii concurenţei pe care noile mici firme private de C&D o fac unităţilor de stat din care provin, sau în spaţiul cărora chiar funcţionează, de baza materială şi în special informaţională a cărora beneficiază nu întotdeauna în condiţii comerciale complete, echitabil reciproc avantajoase. Ieşind din sfera profesională şi deschizînd o paranteză din sfera argumentelor politice, se poate pune problema dacă institutele au avut o comportare loială faţă de specialiştii care le-au clădit, pe parcursul anilor, forţa actuală, şi dacă aceşti specialişti nu au un anumit drept de coproprietate faţă de patrimoniul intelectual al institutelor, la a cărui formare au contribuit, prin investiţia intelectuală incomplet plătită pe care au făcut-o. Desigur, este posibil cu unii cercetători să fi format patrimoniul intelectual al institutelor şi alţii să beneficieze acum în mod nu întru totul loial de acest patrimoniu.

- Intr-un anumit echilibru cu problema concurenţei loiale sau neloiale, se află faptul că unele dintre noile firme private joacă roluri antreprenoriale şi complementare utile în raport cu institutul din care provin - problemă prezentată mai pe larg în faza 1 a prezentului studiu.

Şi aceste categorii de probleme necesită analize de la caz la caz şi, oricum, o reglementare metodologică (şi, eventual, juridică) adecvată, după cum s-a mai menţionat.

Libera iniţiativă în cercetare; contractul de cercetare în care executantul este o persoană fizică se realizează pe două căi:

a) In baza Decretului-Lege nr. 54/1990, cercetătorii putînd să obţină autorizaţii ca întreprinzători - persoane fizice sau, în altă terminologie, liber profesionişti. Problemele unei astfel de forme de privatizare sînt următoarele:

- obţinerea de lucrări care se pot realiza de către o singură persoană (pentru că întreprinzătorul - persoană fizică nu are dreptul să angajeze salariaţi sau colabora- tori);

- încrederea în realizarea contractelor încheiate, o persoană fizică (în calitate de executant) fiind supusă unui risc suplimentar: îmbolnăvire, accident etc. (în timp ce o persoană juridică îşi asumă obligaţia finalizării contractului, cel puţin în principiu, chiar dacă unul sau altul dintre specialiştii executanţi devine indisponibil).

b) Cercetătorii, ca peroane fizice-specialişti, pot lucra, în calitate de colaboratori (externi) sau cumularzi, la institute sau alte unităţi de cercetare (sau la unităţi productive, beneficiare), indiferent de forma de proprietate a acestora.

Contractul de management este o formă care poate fi experimentată şi în C&D, fără a se întrevedea aspecte deosebite legate de specificul C&D. Probabil, în funcţie de profilul activităţii şi de particularităţile individuale (perso-nale), contractul de management constituie o formă de desfăşurare a iniţiativei cercetătorilor cu înclinaţii manageriale sau, dimpotrivă, o posibilitate ca cercetătorii să fie degrevaţi de hărţuiala managerială, care să fie încredinţată unor persoane cu aptitudinile şi pregătirea necesară manageriatului, cercetătorii putînd să se concentreze asupra problemelor specialităţilor lor.

Atragerea de investiţii străine în C&D, constituirea de societăţi mixte cu participare de capital străin în C&D reprezintă deziderate, pentru care este necesară o activitate promoţională corespunzătoare. Nu sînt de semnalat, ca obiective sau posibile disfuncţionalităţi, aspecte specifice, altele decît cele valabile şi pentru celelalte forme de privatizare, deja menţionate. Evident, din punct de vedere atît economico-financiar şi managerial, cît şi tehnico-ştiinţific, este o formă dezirabilă, deşi supusă multor restricţii intrinseci. Acordarea de către stat a unor facilităţi financiare speciale pentru investiţii străine în C&D românească ar putea creşte interesul faţă de această formă de privatizare şi ponderea ei în procesul de privatizare.

Privatizarea proprietăţii intelectuale este în curs, prin noile reglementări legale. Rămîne deschisă problematica invenţiilor de serviciu, care interesează în mod special cercetarea.

Din păcate, soluţionarea, fie şi imperfectă şi limitată, a problemelor juridice ale privatizării proprietăţii intelectuale, rămîne cu acoperire financiară redusă şi, prin aceasta, puţin operantă, inventatorii nedispunînd de regulă de resursele de capital necesare pentru protejarea internaţională a ideilor lor şi de resursele financiare şi condiţiile materiale necesare pentru verificarea, experimentarea, optimizarea, finisarea soluţiilor, iar în continuare - pentru promovarea lor la scară comercială. Este, deci, necesar să opereze nu numai criteriul proprietăţii abstracte, ci şi cel al valorificării efective, al posibili- tăţii de transformare a dreptului de proprietate intelectuală în drept de proprietate materială, comercială, în cîştig pentru inventator.

De asemenea, se ştie că urmează aprofundări şi reglementări privind problemele celorlalte aspecte ale proprietăţii intelectuale, în afara brevetelor de invenţie.

5.3. Principalele controverse

Peste tot în lume, a fi slujbaş la stat (şi chiar la companiile foarte mari) este ceva mai sigur, mai fără grijă, mai comod (ca intensitate a muncii), cu venituri ceva mai mici, mai grevat de birocraţie, decît a lucra în sectorul privat.

După cum s-a mai arătat în lucrare, problema şi obiectivul-cheie al privatizării constă în intensificarea activităţii, prin "simţul de proprietar" şi libertatea de decizie şi acţiune. Dar acest lucru este valabil numai dacă ponderea proprietăţii private este de peste 50% . Dacă ponderea proprietăţii private este sub 50%, proprietarii au un rol pur consultativ, fără prerogative; continuă dictatul statului. Dar - se poate obţine mai multă transparenţă, obligaţia conducerilor de a dezbate în adunări generale problemele, dreptul de a avea cenzori.

"Participarea la beneficii" - singurul avantaj, pentru acţionari, al unei privatizări sub 50%, într-o unitate de cercetare independentă, unde profiturile nu sînt mari şi în orice caz nu sînt imediate - nu poate fi suficientă pentru eficientizarea activităţii, pusă în balanţă cu interesul fiecărui acţionar (= salariat) pentru a se păstra posturile existente şi pentru a se creşte salariile.

Pericolul-cheie şi argumentul-cheie împotriva privatizării: mai rămîne cercetarea cercetare, sau se transformă în prestare de servicii curente şi microproducţie curentă ?

Pericolul este aparent. Pericolul principal nu este acesta, ci cel al inconsistenţei pieţei cercetării. Dacă întreprinderile au nevoie de eficienţă, calitate, nivel tehnic, cercetarea (fie de stat, fie privată) va avea de lucru, va supravieţui, se va dezvolta. Dacă nu, nu.

Şi aici, se deschid mai multe probleme:

1. C&D în institute independente sau C&D "uzinală" ?

a) Intr-o economie liberă şi normală, societăţile de profil industrial pot şi trebuie să aibă compartimente / institute proprii de C&D, sau / şi să se asocieze pentru realizarea unor lucrări de C&D de mare amploare şi perspectivă, care le depăşesc posibilităţile (dacă ar acţiona separat), fie prin cooperare între institutele proprii, fie prin antrenarea de institute independente.

b) Intr-o economie liberă şi normală, criteriul eficienţei (dar şi, poate, cel al secretului comercial sau altele, de natură strategică) trebuie să decidă în ce măsură este oportun ca o societate de profil industrial să recurgă la cercetări proprii sau să comande lucrările la un institut de specialitate independent, indiferent dacă acesta este de stat sau privat.

2. Cine face cercetările pentru teme de interes de stat, general, precum şi cele pentru IMM ?

Rolul statului în iniţierea şi în finanţarea unor astfel de cercetări este esenţial. De regulă (dar nu obligatoriu), ele presupun institute independente. Dar la realizarea temelor pot concura (sau participa) şi institutele societăţilor de profil industrial. Nu există argumente (cu excepţia, eventuală, a secretului de stat) pentru a afirma că în mod obligatoriu institutele care efectuează aceste cercetări trebuie să fie institute proprietate de stat.

3. IMM de cercetare, cercetători individuali, spin-offs etc. Avantajul lor maxim este mobilitatea, libertatea de acţiune - atît pentru a inova, pentru a genera probleme neconvenţionale sau răspunsuri neconvenţionale, pe de o parte, cît şi pentru a aplica rezultate de cercetări, pe de altă parte. Desigur, de regulă, le este mai puţin accesibilă cercetarea de înaltă intensitate a dotării, cercetarea care necesită mari investiţii prealabile, cu instalaţii experimentale foarte costisitoare.

Cap. 6. Elemente de strategie privind privatizarea în activitatea de C&D din România

Este de aşteptat că actualele unităţi de C&D cu capital de stat vor urma treptat (fără a se forţa acest proces, pînă ce se va redresa economia naţională), următoarele căi (cu precizarea că enumerarea se referă la categorii de cercetări şi nu reprezintă o fixare de priorităţi sau o succesiune cronologică):

a) C&D pentru realizarea de produse (aparate, materiale, utilaje, componente etc.), tehnologii, sisteme, va fi, probabil, din ce în ce mai mult legată de societăţile comerciale de profil productiv, cu care compartimente ale actualelor institute se vor putea asocia şi la care în final se vor putea afilia, simultan cu dezvoltarea cercetării uzinale, în măsura în care societăţile de profil productiv vor acorda importanţa cuvenită activităţii de C&D. Prin aceasta, privatizarea se va realiza implicit, odată cu privatizarea unităţii productive, dar nu obligatoriu sub forma unui institut de C&D privat independent. Prin "spin-offs", din institute se vor putea desprinde noi colective sau specia-lişti, care vor constitui firme particulare, fenomen deja în curs în România şi cu caracter larg pe plan mondial.

b) O serie de categorii de cercetări, şi anume:

- cercetările avansate (nefundamentale, dar de perspectivă mai îndepărtată; în altă terminologie: fundamentale orientate), avînd menirea să asigure cercetării uzinale soluţii noi, pe baza unor materiale noi, componente noi, procedee noi, principii noi; dezvoltarea, adaptarea şi implementarea unor tehnologii noi pe plan mondial;

- cercetările de interes naţional (în domeniile ecologiei, energiei, meteorologiei, metrologiei, seismologiei, ale tehnicii militare, total sau parţial - agriculturii, silviculturii, transporturilor, telecomunicaţiilor, construcţiilor ş. a.);

- cercetările intersectoriale, pluridisciplinare;

- anumite cercetări necesare întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi gospodăriilor agricole mici şi mijlocii;

constituie cercetări de interes general, care nu se suprapun şi nu fac concurenţă cercetării uzinale, ci, dimpotrivă, în unele cazuri o sprijină.

Aceste categorii de cercetări nu este cazul, de regulă, să facă obiectul unor institute de cercetare cu capital privat, orientate spre profit, ci în principal - al unor institute publice de cercetare aplicativă sau/şi de învăţămînt superior şi cercetare, non-profit sau pentru care profitul să nu fie determinant. Acestea trebuie să se încadreze în economia de piaţă în următoarele moduri:

- activitate (în principal) pe baze contractuale, înţelegînd prin aceasta: contracte directe cu beneficiari din economie, contracte cu organe ale statului pentru teme de cercetare oferite (la licitaţie), sau acceptate ca iniţiativă a institutelor, de către diferite ministere sau alte autorităţi de stat interesate, inclusiv cu organismul de stat însărcinat cu problemele ştiinţei;

- cointeresare în orientarea aplicativă şi eficienţa cercetării, prin aceea că succesul în obţinerea de noi con-tracte de la beneficiarii de stat să depindă de rezultatele cercetărilor anterioare ale institutului sau colectivului respectiv, statul acordînd numai o finanţare de bază, de 20-30% din bugetul de cercetare al institutelor, "funcţie de succesul economic", adică de volumul de contracte directe şi de realizările aplicate;

- gestiune economică internă, favorizînd colectivele / direcţiile de cercetare cu rezultate notabile, permiţînd valorificarea în folos direct a veniturilor obţinute (de exemplu - pentru dezvoltarea bazei materiale de cercetare proprii, dar şi pentru cîştiguri suplimentare ale personalului);

- dezvoltare în institute a activităţilor de demonstrare tehnologică, de instruire pentru specialiştii din pro-ducţie;

- cointeresare a întreprinderilor productive cu capital privat pentru a investi în cercetare, suplimentar faţă de ceea ce asigură concurenţa, prin avantaje fiscale şi alte facilităţi.

Institutele menţionate vor putea constitui şi o pepinieră de specialişti care, după anumite perioade de timp, vor migra spre societăţile productive existente sau învăţămînt, sau îşi vor înfiinţa noi mici întreprinderi particulare (de cercetare sau nu obligatoriu de cercetare).

c) Activităţile de proiectare de produse şi de tehnologii de producţie vor urma calea celor de cercetare corespunzătoare (a). Activităţile de proiectare de investiţii şi de tehnologii pentru investiţii se vor asocia treptat cu cele de construcţii-montaj, puneri în funcţiune şi livrări "la cheie" de instalaţii şi capacităţi de producţie, asigurînd întregul ciclu de consultanţă, ofertare, proiectare, achiziţie, montaj, instruirea personalului clientului, punere în funcţiune şi eventual service.

Desigur, pe lîngă cele menţionate privind privatizarea institutelor de stat, va continua procesul de constituire de societăţi de C&D, de consultanţă, de engineering şi coordonare de lucrări complexe, de promovare şi marketing etc. - cu capital privat; societăţi la început mici şi mijlocii, dintre care unele vor putea deveni în timp şi mari.

Un rol important în acest sens va reveni societăţilor comerciale şi instituţiilor publice special constitutite pentru promovarea întreprinderilor mici şi mijlocii, afacerilor bazate pe inovare, transferului şi difuzării de tehnologie - cum sînt incubatoarele de afaceri, parcurile tehnologice şi alte forme de acest gen.

Intr-o economie de piaţă şi într-o democraţie nu trebuie să fie impuse scheme rigide şi unice. Va exista o diversitate de situaţii, de iniţiative şi de soluţii şi vor supravieţui cele viabile prin activitatea depusă şi prin rezultatele obţinute.

De asemenea, într-o ţară mică şi sărăcită nu trebuie să fie obligatoriu copiate orice soluţii existente în unele ţări mari şi bogate. La situaţia de acolo s-a ajuns în urma unei anumite evoluţii istorice, pe parcurs de decenii şi chiar secole. La noi, în spatele unor aparenţe similare, pot sta necesităţi diferite, chiar opuse. In particular, rolul de mecena şi de sponsor pe care unele fundaţii sau chiar unele mari societăţi financiare îl asigură în sprijinirea cercetării sau în existenţa unor institute ştiinţifice proprietate privată va trebui să fie substituit de către stat, suplimentar faţă de ceea ce în orice caz şi în toate ţările asigură statul în domeniul C&D. Acest lucru nu înseamnă însă nici absolutizarea rolului statului şi menţinerea unicităţii statului în întreaga C&D din ţară, nici respingerea sau desconsiderarea oricăror perspective pe care o privatizare făcută adecvat şi cu măsură le poate aduce economiei naţionale, anumitor domenii ale C&D însăşi.

Cap. 7. Concluzii (selective)

Este privatizarea în cercetare o problemă actuală?

Problema constituie o preocupare actuală. Anumite forme de privatizare proliferează (unele - spontan, altele - deliberat) şi în cercetare, în cadrul general creat pentru privatizare în economie.

Este privatizarea în C&D utilă sau, dimpotrivă, dăunătoare ?

Anumite forme de privatizare în anumite domenii de C&D sînt nu numai admisibile, ci şi necesare, purtătoare de progres. Unele - de pe acum, altele - mai tîrziu.

Progresul constă în mobilitate, cîmp pentru iniţiativă, independenţă de gîndire şi acţiune, cîştiguri mai mari pentru cei capabili, productivitate sporită, aplicabilitate sporită (prin asocierea: cercetare - antreprenoriat industrial, proiectare de investiţii - antreprenoriat de investiţii etc.), de unde - intensificarea selecţiei naturale şi a restructurării în C&D ş.a.

Dar există şi pericole, care trebuie luate în considerare, prevenite, evitate: devierea cercetării de la menirea de a inova spre efectuarea de simple servicii, prestaţii aducătoare de profituri imediate; deturnarea capacităţilor şi a resurselor destinate cercetării spre alte activităţi şi procese economice, ceea ce poate conduce la efecte negative întîrziate, dar grave, în economie şi societate. Aceste pericole pot fi evitate / diminuate prin politica ştiinţei promovată de către stat, prin finanţarea temelor de perspectivă şi de interes naţional, încredinţate, într-un sistem transparent şi concurenţial, unităţilor de C&D de stat şi private; prin avantaje fiscale acordate firmelor de C&D, de stat şi private.

Privatizare în cercetare - unde ?

Deocamdată, preponderent - în domenii accesibile (sub aspectul bazei materiale necesare, sub aspectul capitalurilor necesare) micului antreprenoriat. Deci - în ramuri cu instalaţii tehnologice de complexitate mică-medie, în activităţi de studii, consultanţă, analize, expertize, experimentări cu aparate şi materiale accesibile, produse de serie mică sau de mic tonaj, anumite lucrări de electronică sau de informatică, antreprenoriat de legătură cercetare-producţie-livrări complexe pentru aplicarea rezultatelor C&D etc.

Privatizare în cercetare - cînd ?

Şi în străinătate acum, şi în România pe termen lung, coexistă (este de aşteptat că vor coexista) laboratoarele de cercetări aparţinînd marilor firme sau concerne (holding-uri) industriale (cu capital privat sau public) cu cele de stat - instituţii publice de cercetare sau de învăţămînt superior cu amplă activitate de cercetare.

Deci, începîndu-se cu mici firme de C&D, se va ajunge şi la mari firme numai pe măsura apariţiei de mari întreprinderi productive cu capital privat. In străinătate, marile companii cu capital privat finanţează şi organizează cercetări, inclusiv cercetări avansate, de mare perspectivă. Şi reciproc: cercetări avansate, de mare perspectivă, se pot face numai în laboratoare puternice, cu dotare costisitoare, alocîndu-se (de către marile companii şi de către stat) resurse importante.

Privatizare în cercetare - cum ?

In primul rînd - prin accentuarea gestiunii economice interne în unităţile de C&D existente cu capital integral sau majoritar de stat; simultan - prin sprijinirea creerii de unităţi de C&D mici şi mijlocii cu capital privat, pe teren nou sau desprinse din unităţi existente. Sînt convenabile, pentru mica privatizare în cercetare, forme ca locaţia de gestiune, închirierea. Poate - vînzări de active. Incubatoarele de afaceri inovative sînt o formă complexă, susceptibilă să stimuleze deopotrivă cercetarea, antreprenoriatul, valorificarea rezultatelor.

De dorit - societăţi mixte (sau alte forme de cooperare) cu capital străin, dar trebuie găsite modalităţile de a face ca societăţile mixte incluzînd C&D să prezinte interes pentru investitori străini.

Privatizarea proprietăţii intelectuale - o categorie pentru care s-au creat primele premise.

Marea privatizare în cercetare se va realiza în contextul şi în ritmul marii privatizări în sfera beneficiarilor C&D, al relansării generale a economiei, atunci cînd producţia va avea nevoie vitală de calitate, progres tehnic, eficienţă. Totuşi, şi atunci vor rămîne sfere în care principalul interes va rămîne cel public şi în care principalul executant va fi cercetarea din instituţii publice.

C&D românească a viitorului nu va arăta - structural - ca cea de astăzi, doar: mai mult sau mai puţin privatizată. Unele institute actuale vor putea rămîne şi se vor dezvolta (sau micşora), altele se vor putea diviza sau recombina în diferite moduri, inclusiv - cu firme productive, antrepreno-riale ş.a. Privatizarea C&D va evolua în pas cu restructurarea C&D, cu restructurarea economiei.

Urmare ?

Este de reţinut sugestia Agenţiei Naţionale pentru Privatizare ca, pe baza criteriilor, specificaţiilor şi concluziilor prezentului studiu, Ministerul Invăţămîntului şi Ştiinţei - Departamentul Ştiinţei să iniţieze elaborarea unui ghid metodologic petru unităţile de C&D care doresc să se privatizeze, în diferite forme dintre cele prezentate în cadrul lucrării, în completarea celui deja realizat pentru incubatoare şi centre de inovare şi afaceri.

BIBLIOGRAFIE

1. Dierdonck, van R., Debackerek. "Academic entrepreneurship at Belgian Universities", în "R & D Management", 18, 4, 1988, pag. 341-353

2. Klimstra, P. D., Potts, J. "Managing R & D Projects", în "Research-Technology Management", mai-iunie 1988, pag. 23

3. Fraunhofer - Gesellschaft. "Jahresbericht 1989", editat de Fraunhofer-Gesellschaft, München, 1990

4. Garvin, D. A. "Spin-offs and the new firm formation process", în "California Management Review", vol. XXV, 1983, nr. 2, pag. 3-20

5. Olofsson, C., Wahlbin, C. "Technology-based new ventures from technical universities: a Swedish case", în "Frontiers of Entrepreneurship Research", Babson College, Wellesley, 1984, Mass., pag. 192-211

6. Vincent, C. "Le fil d'Ariane", în "Biofutur", mai, 1989, pag. 45-48

7. "International Development Research Centre", Raport, 1988, pag. 1-35

8. Rambser, J. "Grundzüge von Forschung und Entwicklung in der Bundesrepublik Deutschland", referate Simpozion, Varşovia 1990, pag. 87-112

9. Grünau, H., Hartmut, G. "Staatliche Förderung von Forschung und Entwicklung in der Wirtschaft", idem, pag. 113-120

10. Reboul, A., Estlimbaum. "Recherche industrielle: les secrets de la reussite", în "Science et Technologie", iunie 1988, nr. 6, pag. 12-25

11. Camera de Comerţ şi Industrie a României, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Catalogul societăţilor comerciale cu capital de stat, vol. 1, vol. 2, Bucureşti, 1992.

12. Gavrilescu, A. "Civilizaţie şi confort", în "Adevărul economic", nr. 15/1992, pag. 11

13. Krischke, W. "Stiinţa germană reunită în spiritul echităţii", în PRISMA nr. 8/1991, pag. 33, Germania

14. Bube, H-J. "Angewendte Forschung zur Entwicklung neuer Technologien..", referate simpozion Varşovia 1990, pag. 149/168

15. "Electronic World News", dec. 1991, după "Adevărul Economic", nr. 4/1992, pag. 6

16. "Adevărul Economic" nr. 4/1992, pag. 6

17. Innovation Activities in the Nordic Countries. Nordic Industrial Fund. Information nr. 3/1991, Oslo, 1991, pag. 72-73

18. Bal, A. "Concepţii privind înfăptuirea reformei proprietăţii în toate ţările est-europene şi procesul de privatizare", IEM, 1991

19. Milanoviç, B. "Privatizarea în societăţile post-comuniste", 1990

20. Palade, R. "Ungaria - Etape ale reformei economice şi evaluări critice ale rezultatelor acesteia, din anii 1990-1992", IEM, 1992

21. Craiu, E. "Polonia - Etape ale reformei economice şi evaluări critice ale rezultatelor acesteia, din anii 1991-1992", IEM, 1992

22. Yonhap News Agency, Korea Annual Report, 1988.

Anexa 1. Aspecte financiare şi organizatorice privind activitatea de C&D în Germania

Bugetul ansamblului institutelor FhG în 1989 a fost de 696 mil. DM. De remarcat că el s-a dublat pe parcursul a 5 ani, cota de creştere faţă de 1988 fiind de 14%. Aceasta cifră globală de 696 mil. DM, corespunzînd la 100%, se compune din :

- 549 mil. DM, corespunzînd la 78,9%, cercetări contractuale,

- 67 mil.DM, corespunzînd la 9,6%, cercetări pentru apărare,

- 80 mil. DM, corespunzînd la 11,5%, investiţii pentru construcţii şi dotări de bază, alocate de stat.

Să analizăm acum domeniul cercetărilor contractuale civile, de 549 mil. DM, considerat 100% din mai multe aspecte:

a. costuri pentru personal...271 mil. DM, deci 49%

- costuri C+D la terţi...53 mil. DM, deci 9,7%

- costuri materiale...120 mil. DM, deci 21,8%

- investiţii curente...105 mil. DM, deci 19,1%

b. surse financiare

- comenzi de la stat şi landuri...200 mil.DM, deci 36,4%

- comenzi din economie...146 mil. DM, deci 26,6%

- comenzi de la CEE şi alţii...35 mil. DM, deci 6,4%

- comenzi de la diferiţi sponsori...8 mil.DM, deci 1,5%

- finanţare de bază de la stat...160 mil. DM, deci 29,1%

Se observă că peste 70% provin din surse publice.

De menţionat că, în 1979, "finanţarea de bază" a reprezentat 46%, comenzile de la stat cca 31%, iar cele din economie sub 14%, de unde se constată o tendinţă de creştere a ponderii contribuţiei economiei la finanţarea cercetării şi o scădere a ponderii "finanţării de bază".

c. destinaţia activităţii:

- "dezvoltări tehnice acute"...286 mil. DM, deci 52,1%

- dezvoltări tehnice de perspectivă...142 mil. DM, deci 25,9%

- "cercetări preventive" şi servicii...121 mil. DM, deci 22,0%

Precizări

- "Investiţiile curente" de la pct.a se derivează din costul contractelor încheiate pentru diferite proiecte, dacă sînt legate strict de acestea, sau de la "finanţarea de bază" de la pct. b, dacă sînt de interes general.

- "Finanţarea de bază" de la pct. b are, pe lîngă scopul arătat mai sus, şi pe cel al acoperirii cotelor de risc de la contractele încheiate pe sume fixe cu agenţi economici, dar mai ales dezvoltarea unor domenii de cercetare de perspectivă, prin cercetarea proprie, atît timp cît nu se poate conta încă pe comenzi de stat sau din industrie.

- "Finanţarea de bază" este stimulativă, fiind "dependentă de succes ", în sensul că ea nu constitie o sumă absolută, ci procentuală (de exemplu, 20%) din bugetul unui institut, care este astfel interesat să obţină un volum cît mai mare de comenzi de la stat şi din economie, ceea ce,la rîndul său, este un rezultat al competiţiei, experienţei şi prestigiului său. In general, aceste institute se implică în lucrări pînă la aplicarea finală la beneficiar şi obţinerea unor rezultate corecte. Această procedură a dus la o creştere a comenzilor din partea întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru care numai acest mod de lucru duce la "succes" şi la "timpi de inovare scurţi".

- Comenzile de la stat pentru diferite proiecte se referă la teme promovate prin programe ale BMFT.

- "Cercetări previzionale" se comandă de către diferite ministere, privind perspectivele unor noi tehnologii, evaluarea consecinţelor acestora şi cercetări asupra poluării mediului înconjurător.

- Comenzile din economie provin atît de la întreprinderile mici şi mijlocii, parţial subvenţionate de stat, cît şi de la cele mari şi foarte mari, întrucît elaborarea unor noi tehnologii de vîrf este posibilă numai cu acestea din urmă, motiv pentru care peste 58% din veniturile contractuale cu întreprinderile provin de la cele cu peste 10.000 de salariaţi.

In general, aceste institute nu lucrează pe bază de profit, ci doar prin decontarea cheltuielilor şi, uneori, pe bază de tarife fixe pentru contracte pînă la 100.000 DM, în cadrul contractelor pe care le încheie.

Personalul celor 37 de institute şi centre componente ale FhG era, în 1989, de 6390 de angajaţi, din care personalul de bază 4000 şi cel auxiliar 239o. Faţă de anul 1988, aceasta prezintă o cresţere de cca 10%. Se apreciază că eficienţa unui institut necesită un minim de 100 de salariaţi.

Plata personalului se efectuează după tariful funcţionarilor de stat, cu posibilitatea acordării unor adaosuri pentru rezultate le deosebite. Nivelul salariilor personalului C&D din institute este sub cel din industrie, fiind însă greu de precizat o diferenţă procentuală; există, însă, avantajul de a lucra la teme avansate, cu posibilitatea promovării (doctorate etc.) şi a introducerii în domenii noi de cercetare, care, ulterior, devin interesante pentru industrie.

FhG este interesat ca, după un numr de ani (minimum 5 ani), o parte din colaboratorii săi să treacă la firme industriale sau institute de învăţămînt superior, rămînînd doar o mică parte ca angajaţi permanenţi, purtători de know-how.

De menţionat că , în 1989, un număr de 2000 de colaboratori (50% din personalul de bază) au participat la congrese şi sesiuni, mai ales în străinătate.

Există o legătură strînsă între institutele FhG şi institutele de învăţămînt superior. De cele mai multe ori, institutele sînt în apropiere, iar directorul şi unii şefi de sectoare sînt profesori universitari, decani sau şefi de catedră. In institutele FhG lucrează, pe contracte limitate, personal din învăţămîntul superior, inclusiv studenţi.

In general, aceste institute nu lucrează pe bază de profit, ci doar prin decontarea cheltuielilor şi, uneori, pe bază de tarife fixe pentru contracte pînă la 100.000 DM, în cadrul contractelor pe care le încheie.

Personalul celor 37 de institute şi centre componente ale FhG era, în 1989, de 6390 de angajaţi, din care personalul de bază 4000 şi cel auxiliar 239o. Faţă de anul 1988, aceasta prezintă o cresţere de cca 10%. Se apreciază că eficienţa unui institut necesită un minim de 100 de salariaţi.

Plata personalului se efectuează după tariful funcţionarilor de stat, cu posibilitatea acordării unor adaosuri pentru rezultate le deosebite. Nivelul salariilor personalului C&D din institute este sub cel din industrie, fiind însă greu de precizat o diferenţă procentuală; există, însă, avantajul de a lucra la teme avansate, cu posibilitatea promovării (doctorate etc.) şi a introducerii în domenii noi de cercetare, care, ulterior, devin interesante pentru industrie.

FhG este interesat ca, după un numr de ani (minimum 5 ani), o parte din colaboratorii săi să treacă la firme industriale sau institute de învăţămînt superior, rămînînd doar o mică parte ca angajaţi permanenţi, purtători de know-how.

De menţionat că , în 1989, un număr de 2000 de colaboratori (50% din personalul de bază) au participat la congrese şi sesiuni, mai ales în străinătate.

Există o legătură strînsă între institutele FhG şi institutele de învăţămînt superior. De cele mai multe ori, institutele sînt în apropiere, iar directorul şi unii şefi de sectoare sînt profesori universitari, decani sau şefi de catedră. In institutele FhG lucrează, pe contracte limitate, personal din învăţămîntul superior, inclusiv studenţi.

Anexa 2. Evoluţia procesului de privatizare în ţările foste socialiste din Europa, în cursul anului 1992

- Informaţii recente -

Procesul de privatizare a fost frînat în cursul anului 1992 în ţările din centrul şi estul Europei de creşterea rezistenţei populaţiei, ca urmare a extinderii rapide a şomajului, fenomen ce însoţeşte într-o primă fază procesul de privatizare.

Polarizarea populaţiei din punct de vedere al veniturilor a produs, de asemenea, o rezistenţă sporită faţă de privatizare.

După cum aprecia Georg Junge, de la Société de Banque Suisse, privatizarea reflectă complexitatea dificultăţilor tranziţiei de la economia planificată la cea de piaţă şi există riscul ajungerii la o situaţie explozivă pentru curentele reformatoare, a căror bază politică este divizată şi controversată [1].

A. J. Potimkov consideră că ritmurile lente în care se realizează privatizarea în ţările foste socialiste din Europa au drept principale cauze lipsa disponibilităţilor monetare ale populaţiei, dobînzile ridicate la credite (chiar la cele preferenţiale), imperfecţiunile sistemului bancar, dezacordurile politice în problema proprietăţii, nivelul ridicat al inflaţiei, datoria externă, problemele ridicate de fluctuaţiile cursurilor de schimb şi convertibilitatea imperfectă a monedelor naţionale [2].

Experţii maghiari [3] consideră că privatizarea lentă în ţările analizate se datorează unor condiţii defavorizante în comparaţie cu ţările cu economie de piaţă dezvoltată:

- capital autohton insuficient;

- lipsa "infrastructurii" necesare privatizării (specialişti şi experţi în auditing, sistem bancar modern etc.);

- legislaţia imperfectă şi incompletă în domeniul privatizării.

De asemenea, privatizarea necesită un îndelungat proces de "învăţare" şi adaptare a noilor proprietari la condiţiile economiei de piaţă. In Ungaria, de exemplu, firme privatizate, dintre care unele beneficiind de asistenţă externă (Ganz-Hunslet, Ganz-Ansaldo, Tungsram, DIMAG) sînt confruntate cu mari dificultăţi, datorită menţinerii unor structuri învechite în economia ţării [3].

Dilemele privatizării au fost sintetizate de ministrul polonez al privatizării, Janusz Lewandowski, rechemat în guvernul Hannei Suchowa: "a privatiza, la noi, rămîne o încercare de a vinde bunuri neevaluate şi care nu aparţin nimănui, unor oameni care nu au mijloacele cu care să le cumpere" [4].

O evoluţie deosebită s-a înregistrat în landurile fostei Germanii de Est, unde numărul mediu al întreprinderilor privatizate în fiecare lună de Treuhandanstalt a crescut de la 70 în 1990 la 400 în 1991, sporind în continuare în 1992.

Pînă la mijlocul lunii mai 1992, Treuhandanstalt privatizase complet 7613 întreprinderi, rămînînd de privatizat 4637 [5], folosind, în afara capitalului german, investiţii din Franţa, SUA, Marea Britanie, Olanda, Elveţia, Italia etc.

Veniturile provenite din vînzări se cifrează pînă în prezent la 30 miliarde mărci; modernizarea întreprinderilor respective va necesita însă investiţii totale în valoare de 140 miliarde mărci [6].

BULGARIA

Conform legii privind marea privatizare, adoptate în aprilie a.c., pînă la 20% din acţiunile fiecărei societăţi vor fi acordate muncitorilor (cu o reducere de 50%, dar fără drept de vot). Alte 20%, sau echivalentul bănesc al acestei cote, vor reveni unui fond de stat, avînd ca destinaţie acţiuni de protecţie socială şi eventuale cereri de compensaţii. Restul acţiunilor urmează a fi vîndute de Agenţia de stat pentru privatizare, la licitaţie, prin bursa de valori sau direct. Investitorii străini, cu unele restricţii, pot participa la programul de privatizare. Este agreată ideea achitării (unei părţi a) datoriei externe prin vînzarea de acţiuni ("debt for equity swaps").

In scopul descurajării corupţiei şi ilegalităţilor, cumpărătorii sînt obligaţi să justifice provenienţa banilor.

REPUBLICA FEDERATIVA CEHA SI SLOVACA

Marea privatizare, pregătită cu grijă, dar şi amînată de mai multe ori, a început practic în primăvara anului 1992.

In aşa-numita "rundă preliminară", cetăţenii ceho-slovaci au avut posibilitatea plasării celor 1000 "puncte" investiţionale, plătite cu 1035 coroane (36 dolari), în fondurile de investiţii private, create în mare număr (428) începînd cu toamna anului precedent.

Din cei 10,5 milioane cetăţeni adulţi care au beneficiat de dreptul cumpărării de vouchere, peste 80% au folosit această posibilitate pînă la sfîrşitul lunii aprilie 1992, un mare număr dintre aceştia depunîndu-le în fondurile private create în acest sens.

Fondurile deţin în prezent 72% din punctele de investiţii. Primele 15 fonduri deţin mai mult de jumătate din puncte.

Circa 2,2 milioane persoane şi-au păstrat "punctele" pentru a le valorifica direct în prima rundă de privatizare, în care cu acestea pot cumpăra direct acţiuni ale firmelor ce se privatizează, de la fabrici de bere la întreprinderi constructoare de maşini, iar 500 mii persoane au ales o formulă mixtă, împărţindu-şi punctele între fonduri şi cumpărarea directă.

Prima rundă de privatizare a început în a doua jumătate a lunii mai 1992 şi s-a încheiat la 8 iunie. Au fost oferite 1495 companii (947 în Cehia, 487 în Slovacia, 61 cu regim federal), pentru care s-au publicat informaţii economice, financiare sau de altă natură, cu o valoare a activelor estimată la 500 miliarde coroane. Dintre acestea, 60% (300 miliarde coroane, circa 11,1 miliarde dolari) urmează a se acoperi prin vouchere, diferenţa urmînd a fi transferată sectorului privat pe alte căi (vînzare directă, compensaţii etc.) sau va rămîne în posesia Fondului Proprietăţii Naţionale.

In vara anului 1992 s-au desfăşurat două faze ale primei runde de privatizare pe bază de vouchere, pînă în luna octombrie 1992 realizîndu-se vînzarea integrală a acţiunilor unui număr de 174 companii.

A patra fază a primei runde a programului de privatizare s-a desfăşurat în perioada 14-27 octombrie 1992, oferindu-se 99,6 milioane acţiuni ale unui număr de 1317 companii (64,5 milioane acţiuni în Boemia şi 35,1 milioane în Slovacia).

POLONIA

In perioada scursă între 1 ianuarie 1990 şi 30 iunie 1992, au fost privatizate în Polonia 1713 întreprinderi de stat (21,1% din numărul total), cu un efectiv de 687 mii angajaţi. Conform aprecierilor specialiştilor ministerului de finanţe din Polonia, 50% din populaţia activă a ţării munceşte în prezent în sectorul privat.

Criza guvernamentală declanşată odată cu căderea guvernului Olszewski a determinat practic stoparea procesului de privatizare.

Neînţelegerile din parlamentul polonez, în care sînt reprezentate nu mai puţin de 29 partide, au avut un efect paralizant asupra reformei economice. De altfel, numeroşi parlamentari au fost aleşi pe baza unor slogane promiţînd îmbunătăţirea nivelului de trai, securitate socială, locuri de muncă, subvenţii, protecţie industrială şi garanţii pentru agricultori, greu de realizat însă ca urmare a indisponibilităţii fondurilor necesare.

In toamna anului 1992, guvernul condus de Hanna Suchocka a propus o nouă variantă de privatizare, care urmează a fi supusă aprobării parlamentului [7]. Spre deosebire de variantele anterioare, în noua concepţie a guvernului nu se prevede distribuirea gratuită a proprietăţii către cetăţenii ţării, ci vînzarea documentelor ce atestă dreptul titularului de a intra în posesia cotei aferente din fosta proprie- tate de stat, la un preţ reprezentînd 10% din valoarea acesteia.

Proprietarul certificatului de proprietate nu intră în relaţii directe cu companiile implicate sau cu instituţii financiare, ci cu fondurile de investiţii care urmează a se constitui (în număr de 20, din care un fond central). Fiecare fond va dispune de un număr de acţiuni ale întreprinderilor care vor fi privatizate. Se scontează pe privatizarea rapidă a circa 600 mari întreprinderi industriale, dintre care 50% au început deja pregătirile pentru privatizare.

Se anticipează că numai o parte a celor 27 milioane cetăţeni adulţi vor dori sau vor putea să cumpere partea respectivă din proprietatea de stat.

Cota de acţiuni ce urmează a fi distribuite angajaţilor întreprinderilor ce se vor privatiza este limitată în noul proiect la 10%.

UNGARIA

Deşi în Ungaria procesul de privatizare este mai avansat decît în celelalte ţări est-europene, numărul întreprinderilor industriale privatizate integral este încă redus. In anul 1990, au fost privatizate 27 întreprinderi, cu active în valoare de 26 miliarde forinţi (valoare de inventar, respectiv 41 miliarde forinţi, după reevaluare). La sfîrşitul anului 1991 fuseseră atrase în procesul de privatizare 307 întreprinderi, cu active de 340 miliarde forinţi (valoare de inventar).

Veniturile rezultate în urma procesului de privatizare se ridicau în primele 10 luni ale anului 1992 la peste 60 mi- liarde forinţi (mai mult decît veniturile cumulate în anii 1990 şi 1991), iar pentru întreg anul 1992 ministrul Tamas Szabo estimează un nivel al veniturilor de 70 miliarde forinţi [8].

Veniturile obţinute în urma privatizării întreprinderilor de stat au ca destinaţie finanţarea deficitului bugetar, acoperirea cheltuielilor determinate de continuarea procesului de privatizare şi sprijinirea restructurării întreprinderilor în dificultate.

Capitalul străin a jucat un rol foarte important în procesul de privatizare în Ungaria. In 1991, firmele străine au investit circa 770 milioane dolari în întreprinderi maghiare aflate în proces de transformare şi privatizare (60% din capitalul străin intrat în acel an în Ungaria). Ponderea capitalului străin în sectorul privat în Ungaria se ridică la 9%, iar în întreprinderile mixte, la 40% [3].

Guvernul Ungariei a întreprins o serie de măsuri care să urgenteze şi mai mult procesul de privatizare: introducerea unor obligaţiuni de stat pentru privatizare care trebuie convertite în acţiuni într-o perioadă de 5 ani şi pentru care se acordă o dobîndă care depăşeşte cu 10% nivelul oficial al ratei inflaţiei [2]; scutirea de impozite a veniturilor folosite de către cetăţeni pentru cumpărarea de cote ale proprietăţii de stat; acordarea de credite, cu dobînzi reprezentînd 3/4 din nivelul uzual al dobînzilor practicate la creditele pe termen lung (acordarea unor astfel de credite, atît persoanelor fizice, cît şi celor juridice, este însoţită de trecerea asupra lor a cotei corespunzătoare din datoriile întreprinderii care se privatizează).

RUSIA

Prima fază a procesului de privatizare (mica privatizare) a început în Rusia la 1 ianuarie 1992, avînd ca obiect comerţul şi serviciile.

Deşi un număr de magazine, situate cu precădere în marile oraşe, au trecut în proprietate privată, intenţiile ambiţioase ale guvernului (Boris Elţîn declara în ianuarie că, pînă la sfîrşitul anului 1992, se vor privatiza 70% din micile firme şi magazine) au puţine şanse de a se realiza, procesul de privatizare decurgînd mult mai lent decît se anticipa [9].

La 1 octombrie 1992 a demarat faza a doua a procesului de privatizare - marea privatizare, care se va aplica în industrie (cu excepţia apărării, energiei, minelor şi resurselor subsolului, transporturilor rutiere, radio şi televiziune) [10].

Programul prevede transformarea în societăţi pe acţiuni a întreprinderilor mari şi mijlocii şi vînzarea la licitaţie a întreprinderilor cu mai puţin de 200 salariaţi şi cu un capital mai mic de 10 milioane ruble.

Colectivele de muncitori pot opta pentru una din următoarele variante:

- să primească gratuit 25% din capital, ei putînd cumpăra încă 10% din acţiuni, 5% din acţiuni fiind destinate personalului din conducere. Restul de 60% din acţiuni se vor vinde, inclusiv, parţial, investitorilor străini;

- să preia controlul asupra întreprinderii, prin preluarea a 51% din acţiuni, ceea ce se recomandă în cazul întreprinde- rilor cu situaţie bună;

- pentru întreprinderile confruntate cu riscul falimentului, se propune cumpărarea de către un grup de angajaţi ai întreprinderii, decişi să o salveze, a unei cote de 20% din acţiuni; alte 20% sînt distribuite tuturor salariaţilor, iar restul de 60% se vînd sau se reţin de către stat.

Intr-un decret semnat de Boris Elţîn la 14 august 1992, se prevede ca, pînă la sfîrşitul anului 1992, să se distribuie vouchere, cu o valoare nominală de 10 mii ruble (circa 25 dolari), tuturor cetăţenilor ruşi născuţi înainte de 1 septembrie 1992.

Evoluţiile recente pun sub semnul întrebării succesul acestui proces: pe de o parte, dificultăţile de ordin tehnic sau organizatoric (pînă la 1 octombrie 1992 se tipăriseră numai 40 milioane formulare, faţă de un necesar de 150 milioane; unele bănci nu primiseră listele de distribuţie, iar altele nu aveau ce distribui etc.), pe de altă parte, cele determinate de rezerva populaţiei: deşi guvernul a încercat să explice avantajele programului de privatizare, declarînd că valoarea lor pe piaţă poate depăşi valoarea nominală (ajungîndu-se pînă la avansarea unui nivel de 200 mii ruble), marea majoritate a populaţiei priveşte acţiunea cu scepticism şi nu se înghesuie la punctele de distribuire, numeroşi cetăţeni vînzîndu-şi voucherele sub valoare [11].

Aceasta se datoreşte şi faptului că magazinele şi locuinţele se vindeau iniţial la licitaţie, programul de privatizare pe bază de vouchere vizînd cu preponderenţă întreprinderile nerentabile.

Pentru a spori atractivitatea programului de privatizare, Boris Elţîn a semnat la 14 octombrie a.c. un decret prin care se autorizează folosirea voncherelor pentru cumpărarea de terenuri, locuinţe şi clădiri municipale, care se adaugă celor circa 5000 întreprinderi din lista iniţială.

*

* *

Menţionăm că toate informaţiile referitoare la privatizare în ţările est-europene vizează unităţile economice în general, literatura de specialitate externă neconţinînd informaţii privind fenomenul privatizării în cercetare.

B I B L I O G R A F I E specifică

1. Le Mois, nr. 10/octombrie 1992

2. BIKI, nr. 87/30 iulie 1992

3. Kopint-Datorg, Economic Trends in Eastern Europe, vol. 1, nr. 2, 1992

4. Le Figaro, 21 octombrie 1992

5. Curt Gasteyger, Harriet Matejka, Thierry Bucs: Entre la réforme et la résignation, le Mois nr. 10/1992

6. Adevărul economic, nr. 20/iulie 1992

7. BIKI nr. 102/3 septembrie 1992

8. REUTER, 2 noiembrie 1992

9. Die Wirtschaftliche Lage Russlands und Weissrusslands, D.I.W. Wochenbericht nr. 42/15 octombrie 1992

10. Adevărul, 3 octombrie 1992

11. Oleg Sedrov, Rusia's privatization has slow start, REUTER, 1 octombrie 1992

Anexa 3. Aspecte privind problematica de ansamblu a parcurilor tehnologice şi ştiinţifice

- Informaţii şi consideraţii recente -

In activitatea parcurilor tehnologice şi ştinţifice s-a acumulat pînă în prezent o apreciabilă experienţă.

Pe această bază, cercetătorii au acum posibilitatea de a analiza mai bine aceste instituţii, sesizînd nuanţele şi particularităţile lor.

Aspecte interesante au relevat dr. Martha G. Russel şi D. I. Moss de la Institutul de Tehnologie al Universităţii din Minnesota S.U.A., în referatul "Parcurile ştiinţifice şi dezvoltarea economică", prezentat la un seminar ASMIT ("Advanced School for Managing Innovation and Technologies") în septembrie 1992 la Bari, Italia.

Referatul [1] constată că parcurile stiinţifice şi tehnologice sînt considerate azi instrumente esenţiale pentru a se organiza pe plan local activitatea de cercetare-dezvoltare-difuzare-transfer-producţie industrială.

Ele sînt folosite pentru orchestrarea resurselor oferite de guverne, universităţi, institute de cercetare şi industrie în scopul stimulării dezvoltării economice regionale, ridi- cării nivelului tehnic al producţiei.

Se remarcă faptul că, prin efect sinergic, succesul intelectual şi economic generat de aplicarea industrială a rezultatelor cercetării stiinţifice sporeşte prestigiul sectorului de cercetare.

Un alt aspect, sesizat de autorii referatului, este faptul că, pentru a se evita insuccesele, trebuie combătută tendinţa de a copia şi aplica mecanic modelele care au dat rezultate bune în anumite zone. Se precizează că înfiinţarea şi activitatea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice (inclusiv incubatoarele de afaceri) trebuie să corespundă realităţilor economice-financiare-culturale-sociale din zona (sau ţara) respectivă şi să se adapteze acestor realităţi.

Din referat se degajă, de asemenea, concluzia că parcurile stiinţifice şi tehnologice trebuie să-şi îndrepte atenţia nu numai spre întreprinderi care lucrează în domenii ale tehnologiilor de vîrf, deoarece, în industria fiecărei ţări, există ramuri industriale care se modernizează mai greu (de ex. industria grea) şi totuşi ocupă şi vor ocupa o pondere importantă pe piaţa internă şi externă. Tările dezvoltate, inclusiv (sau în primul rînd) Statele Unite, acordînd cu precădere atenţie şi resurse întreprinderilor din sectorul tehnologiilor de vîrf, s-au văzut confruntate cu rămînerea în urmă a ramurilor industriale "grele" (construcţiile navale, producţia de automobile, industria oţelului), care astfel riscă să-şi piardă segmentele pe care le ocupau pe piaţa internaţională. In cazul acestor sectoare, parcurile ştiinţifice şi tehnologice pot acţiona mai mult prin înlesnirea accesului la informaţia tehnico-ştiinţifică şi economică, utilizarea unor sisteme informatice, studii de piaţă şi oportunităţi de parteneriat / cooperare, expertize şi consultanţă.

Analizînd ideile expuse în referatul menţionat, se pot reţine aspecte valabile pentru activitatea şi dezvoltarea Centrelor de Inovare şi Afaceri din România.

Subliniem importanţa aspectului bilateral al activităţii unor asemenea centre:

- pe de o parte, modelarea treptată a industriei regionale / naţionale conform unor concepţii tehnologice-manageriale moderne şi eficiente;

- pe de altă parte, întărirea rolului şi influenţei oame- nilor de ştiinţă, cercetătorilor, activităţii de cercetare şi celei didactice.

O altă ideie demnă de reţinut este necesitatea de adaptare la condiţiile specifice fiecărei ţări/ regiuni. In această privinţă, se pot remarca următoarele:

In ţările capitaliste (dezvoltate sau în curs de dezvoltare) există un anumit număr de mari întreprinderi cu înalt nivel tehnic, grupate în cîteva centre industriale , şi o multitudine de întreprinderi mici şi mijlocii, rămase la un nivel tehnic şi o pregătire profesională aproape meşteşugărească, izolate de ritmul rapid al progresului tehnic şi ştiinţific, refractare la orice inovare, avînd o experienţă antreprenorială îndelungată, dar empirică şi învechită. In numeroase regiuni din ţările capitaliste mai mult sau mai puţin dezvoltate, asemenea mici întreprinderi semimeşteşugăresti sînt sîngura formă de activitate industrială, fapt ce crează grave probleme privind ocuparea forţei de muncă, veniturile populaţiei, nivelul cultural etc.

Parcurilor ştiinţifice şi tehnologice, incubatoarelor de afaceri, le revine, în acest caz, rolul de a trezi interesul pentru tehnologii avansate, pentru perfecţionarea cunoş-tinţelor, pentru inovare. De asemenea, prin stimularea înfiinţării de întreprinderi bazate pe tehnologii moderne, ele trebuie să compenseze dezechilibrele teritoriale în dezvoltarea industrială a ţării.

In România, situaţia se prezintă diferit: orientarea economică greşită din ultimele decenii a făcut ca, în prezent, să existe un număr apreciabil de întreprinderi preponderent mari, cu nivel tehnic relativ ridicat, destul de uniform repartizate pe teritoriul ţării, dar să lipsească aproape total întreprinderile mici şi mijlocii. Intreprinderile mari, fiind organizate şi echipate conform dimensiunilor lor, nu au flexibilitatea necesară condiţiilor economice actuale, situaţie reflectată şi în mentalitatea forţei de muncă la toate nivelurile.

Numărul mare de cadre pregătite în institute de învăţămînt superior, licee industriale, şcoli profesionale etc. asigură un climat de receptivitate pentru inovare. Lipseşte cultura antreprenorială, spiritul de întreprinzător. In întreprinderile cu capital de stat lipseşte motivaţia privitoare pentru progres tehnic. Totodată se simte lipsa bazei materiale pentru activităţi industriale de pionierat.

Centrele de inovare şi afaceri din România asigură condiţiile materiale, financiare şi tehnice necesare pentru desfăşurarea unor activităţi productive de mic volum şi de înaltă tehnicitate; ele pot "pilota" noii intreprinzători în condiţiile specifice economiei de piaţă, învăţîndu-i şi deprinzîndu-i să folosească, în practica zilnică, managementul şi marketingul modern.

Pe măsură ce micile întreprinderi care activează în cadrul Centrelor de Inovare şi Afaceri, respectiv "incubatoarelor de afaceri", se vor dezvolta şi vor părăsi "incubatoarele", ele vor contribui la formarea acelei reţele de întreprinderi mici şi mijlocii, organizate pe principii moderne şi utilizînd tehnologii inovatoare, necesare pentru a echilibra disproporţionalităţile dimensionale din actuala configuraţie a industriei româneşti.

Tinînd seama că, şi în industria ţării noastre, o pondere încă importantă o au sectoare industriale numite "grele", care nu fac parte din domeniile tehnologiilor de vîrf, Centrele de inovare şi afaceri tehnice să le acorde atenţia cuvenită, să sprijine modernizarea lor prin informatizare, consultanţe, avize şi expertize, asistenţă tehnică, cercetări pe bază de contract etc.

Bibliografie:

1. Russel, G.M., Moss, D.I. "Parcurile ştiinţifice şi dezvoltarea economică" referat la seminar ASMIT ("Advanced School for Managing Innovation and Technologies"), Bari, Italia, sept. 1992, editat de TECNOPOLIS CSATA NOVUS ORTUS..pn14

Anexa 4. Parcuri tehnologice şi ştiinţifice în Italia şi Ceho-Slovacia

- informaţii recente -

Italia este una dintre ţările europene care acordă o atenţie specială dezvoltării reţelei de parcuri ştinţifice şi tehnologice. Sînt angrenate :

- întreprinderile industriale private,

- întreprinderile industriale publice (de stat),

- statul italian,

- organizaţiile mixte (publice şi private).

Un articol apărut în ianuarie 1990 [1] menţionează:

- Consorţiul Genova - Ricerche a organizat un parc tehnologic la Genova Ponente pe o suprafaţă de 400 ha.

- FIAT a realizat în triunghiul regional Torino - Novara - Ivrea un TECNOCITY, orientat spre organizarea şi promovarea ofertei industriale în sectoarele infrastructurii de transport şi comunicaţii. Accentul este pus pe organizarea industrială şi cooperarea dintre sectorul public şi cel privat.

- PIRELLI a lansat la Milano proiectul BICOCCA, in realizarea căruia au fost antrenate Universitatea de Stat, Politehnica, Institutul MILANO - RICHERCHE, diverse întreprinderi şi asociaţii. Au fost puse la dispoziţie 430 mii m² spaţii pentru activităţi de cercetare-dezvoltare şi producţie industrială de înaltă tehnologie. Alţi 200 mii m² sînt folosiţi pentru activităţi de conducere, servicii şi locuinţe.

- In regiunea Val Basento, în vederea reindustrializării, devenite necesare în urma crizei din industria chimică şi a fibrelor sintetice, au fost alocate prin program guvernamental 227 miliarde lire pentru realizarea unui parc tehnologic care să sprijine realizarea obiectivului menţionat.

- In sudul Italiei şi-a cîstigat prestigiu TECNOPOLIS CSATA NOVUS ORTUS [2]. Infiinţat pe lîngă Universitatea din Bari, el îşi desfăsoară activitatea pe circa 200 mii m², în trei zone:

1 - Un mare nod de elaborare sisteme, prelucrarea datelor şi comunicaţii în domeniul electronicii, laboratoare de cercetare şi dezvoltare (informatică, robotică, microcalculatoare), laboratoare de demonstraţii CAD/CAM, CAI; servicii de documentare informatizate.

2 - Edificii de învăţămînt pentru şcoli de lungă sau scurtă durată: învaţămînt post-universitar şi post-liceal, cursuri de perfecţionare etc; bibliotecă, sală de conferinţe şi reuniuni.

3 - Infrastructuri pentru diverse servicii.

Statutul acestui TECNOPOLIS [3] prevede:

Art.1. TECNOPOLIS CSATA NOVUS ORTUS este un consorţiu cu participarea instituţiilor publice (de stat). Consorţiul nu are scop lucrativ şi nu poate distribui profit in nici o formă la asociaţi.

Art.4. Consorţiul execută transferul de tehnologii informatice, de automatizare a producţiei şi sisteme deja cunoscute sau în fază de aplicare, pentru a răspunde în mod calificat cererii publice şi private şi pentru a sprijini tehnologic iniţiativele industriale.

Pentru a-şi atinge obiectivele sociale, Consorţiul execută funcţiile de:

a) achiziţionare de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice

b) promovarea cercetării stiinţifice şi tehnologice, finalizate cu precădere in activitate productivă

c) difuzarea de cunostinţe şi calificarea elementului uman, prin executarea de activităţi de genul:

1. proiecte de cercetare aplicată,

2. relaţii ştinţifice internaţionale,

3. relaţii privind cererea şi oferta de produse şi servicii în zonele tehnologice de interes,

4. proiecte pilot pentru realizarea de iniţiative promoţionale,

5. proiecte de formare / perfecţionare a cadrelor,

6. proiecte pentru răspîndirea cunoştinţelor în domeniul informaticii şi al aplicaţiilor sale,

7. servicii de documentare şi difuzare a informaţiei ştiinţifice şi tehnice,

8. servicii de prelucrare electronică a informaţiei,

9. punerea la dispoziţia asociaţilor sau a unor terţi a propriilor structuri în domeniile de cercetare ştinţifică şi tehnologică, tehnologie industrială şi pregătire de specialişti.

TECNOPOLIS CSATA NOVUS ORTUS are programe de cercetare pe bază de contract, realizate cu forţe proprii sau în colaborare cu mari întreprinderi industriale (grupul OLIVETTI, grupul MANDELLI, grupul CAP GEMINI, KONTRON, ASEA BROWN BOVERI, BULL) pe teme din domeniul informaticii, automatiză- rilor industriale, aparaturii electromedicale etc.

O altă sferă de activitate este crearea şi dezvoltarea de noi intreprinderi, bazate pe folosirea unor tehnologii avansate. TECNOPOLIS CSATA NOVUS ORTUS este un "incubator" [2] pentru mici întreprinderi în fază de formare şi dezvoltare, înfiinţate de cercetători sau diverşi întreprinzători. El oferă totodată sprijin şi consultanţă întreprinderilor din regiune care vor să-şi modernizeze producţia.

TECNOPOLIS CSATA NOVUS ORTUS oferă întreprinderilor "incubate", precum şi industriei locale, serviciile unor bănci de date şi sisteme informative moderne.

Una dintre băncile de date [4] furnizează la cerere adrese de întreprinderi, selectate din cele 24 milioane adrese stocate; găseşte potenţiali parteneri de afaceri pe piaţa internă sau externă; prezintă datele şi locurile unde au loc diverse expoziţii, tîrguri, conferinţe, seminare etc.; execută la cerere studii de piaţă, studii privind brevete, mărci, tehnologii; studii documentare.

Altă bancă de date, denumită "Observatorul pieţei pentru specialişti" [5], asigură "planificarea şi valorificarea în zone geografice definite a resurselor umane dotate cu cunoştinţe şi experienţă profesională în domenii de înalt nivel tehnologic". Prin mijloace informatice sînt înregistrate "curricula vitae" atît ale specialiştilor maturi cu experienţă îndelungată, cît şi ale proaspeţilor absolvenţi din domeniile: inginerie, economie şi comerţ, matematică, fizică, stiinţe statistice, informatică. Interogînd banca de date, se primeşte răspuns la cererile de personal de o anumită specialitate, formulate de întreprinderi. Informaţiile existente în această bancă de date servesc şi instituţiilor care se ocupă cu pregătirea şi utilizarea resurselor umane de înaltă calificare, oferind o imagine asupra cererii şi ofertei de specialişti din anumite domenii.

TECNOPOLIS CSATA NOVUS ORTUS desfaşoară şi o intensă activitate didactică [2]. Pe teritoriul său funcţionează:

SPEGEA - Scoala de Perfecţionare în Gestiunea Intreprinderilor

SASIAM - Scoala de Studii Avansate în Matematică Industrială şi Aplicată

ASMIT - Scoala Avansată pentru Management în Inovare şi Tehnologie: o şcoală internaţională pentru formarea de cadre specializate capabile să integreze competenţe de tip economico-managerial cu competenţe de tip tehnologic - inovativ.

Parcul tehnologic TECNOPOLIS CSATA NOVUS ORTUS are şi o activitate editorială proprie pentru buletine informative, caiete de referate, comunicări.

Statutul acestui TECNOPOLIS - prezentat mai înainte - oglindeşte multitudinea de activităţi economico-tehnologice desfăşurate de acesta.

Rezultatele obţinute de TECNOPOLIS CSATA NOVUS ORTUS au determinat guvernul italian ca, în cadrul Programului special de dezvoltare a regiunilor sudice, să îl considere un model pentru crearea unor noi parcuri tehnologice în această zonă.

In Ceho-Slovacia, în 1991 a fost fondat "Institutul de Studii Avansate din Praga" - PIAS, care va forma un parc ştiinţific şi tehnologic, ca societate pe acţiuni [6]. Activitatea parcului va consta din oferirea de servicii pentru acţionari şi din servicii generale ca: centru de informare, incubator, centru de inovare şi afaceri. Parcul va fi administrat de PIAS, deşi acesta va deţine o minoritate a acţiunilor parcului.

Bibliografie

1. MARINAZZO M., "Panorama parcurilor italiene", în "Media Duemila", Italia, ian.1990

2. TECNOPOLIS CSATA NOVUS ORTUS - prospect

3. Extras din Statutul Consorţiului CSATA NOVUS ORTUS, în "Programul pentru îmbunătăţirea calităţii", comunicare internă BARI, nov.1990

4. STEL - "Bănci de Date şi Sisteme Informatice", prospect

5. "Observatorul pieţei pentru specialişti", prospect

6. PECHAN P.A. Founding of the Prague Institute of Advanced Studies (PIAS). In: Transformation of Science in Poland, Warsaw, 1991, p. 215-216.

Anexa 5. Sinteza observaţiilor primite asupra documentaţiei fazei 1 şi consideraţii ale elaboratorului

In prezenta anexă, trimiterile la pagini, paragrafe, capitole etc. se referă la documentaţia fazei 1 a lucrării.

Dr. ing. Doru Palade - CEFIN Bucureşti (NB : punct de vedere anterior preluării conducerii Ministerului Cercetării şi Tehnologiei).

1. Să se elimine din titlul lucrării "...de organizare...", deoarece tema se referă exclusiv la privatizare şi s-ar putea interpreta că tratează probleme de organizare generală a C&D, ceea ce nu şi-a propus.

Elaboratorul. S-au avut în vedere, într-adevăr, numai unele implicaţii privind organizarea în condiţiile privatizării. Suntem obligaţi să menţinem titlul, fiind cel contractat.

2. La pag. 4 să nu se poată înţelege că institutele funcţionează cu caracter experimental.

Elaboratorul. De acord, s-a precizat: activitate de profil experimental.

3. Să se sublinieze că nu există un cadru legal şi clar pentru proprietatea intelectuală - Legea 64/1991 nu lămureşte decît parţial acest aspect.

Elaboratorul. De acord. Guvernul României şi-a asumat angajamente internaţionale de soluţionare a problemei.

4. La pag. 24 trebuie de subliniat faptul că se poate decide asupra programelor de cercetare şi politicii economice proprii a unităţilor de C&D într-o anarhie completă, nu ...în măsură sporită (cum se spune în text).

Elaboratorul. Probabil că, sub diferite aspecte, cele două formulări (cea din textul iniţial şi cea sugerată de D. Dr. ing. D. Palade) sînt complementare şi reflectă laturi diferite, coexistente, ale realităţii noastre.

5. La pag. 25 trebuie menţionat că programele guvernamentale enunţate după iunie 1990 (care există numai enunţate, fără nici un conţinut concret) nu implică cu nimic capacitatea proprie a C&D. De aici scepticismul, marginalizarea ... etc.

Elaboratorul. De acord, în fond. Credem că sursa provine din dezorganizarea întregii economii, din lipsa instrumentelor (stimulentelor) economice care să permită şi să impună unităţilor productive eficienţă, calitate, nivel tehnic etc. şi, prin aceasta, valorificarea forţelor şi rezultatelor C&D. De aceea, din prima pagină a studiului am considerat problema proprietăţii în unităţile de C&D ca fiind inseparabilă de problema proprietăţii în sfera beneficiarilor activităţii de C&D.

Iar stimulente pentru eficienţă, calitate şi nivel tehnic trebuie să existe, într-o economie de piaţă corect proiectată, nu numai pentru unităţile cu capital privat, ci şi pentru unităţile cu capital de stat, aşa cum există şi în alte ţări (Franţa, Italia ş.a.).

6. In lucrare există suficiente elemente care să poată constitui criterii de legiferare a statutului de unitate de C-D-P, diferit de societatea comercială, regia autonomă sau instituţia publică. Deşi nu are direct legătură cu obiectul temei, aceasta ar folosi la viitorul text al legii de organizare a activităţii C&D.

Elaboratorul. De acord.

7. Atît S.R.L., cît şi S.A. din sectorul de stat, îşi prevăd cu prea multă uşurinţă C&D în obiectul de activitate. Este necesară o atestare de către Departamentul Stiinţă sau alt organ guvernamental.

Elaboratorul. Intr-adevăr, după cum s-a arătat şi în par. 3.1 din lucrare, din peste 1000 de S.A. şi S.R.L. înregistrate la Registrul Comerţului ca avînd în obiectul de activitate C&D, prea puţine justifică acest lucru.

Totuşi, atestarea este o sabie cu două tăişuri, cît timp un agent economic care prestează o activitate fără a o avea înscrisă în obiectul de activitate este pasibil de sancţiuni (amenzi, confiscare, interzicere). Işi va lua cineva responsabilitatea să interzică, prin neaprobare, un posibil germene inovativ, creativ ? Problema ridicată este importantă; ea necesită aprofundare în continuare, variante de soluţionare.

8. Restructurarea C&D presupune o tranziţie bine gîndită; să nu se procedeze ca în cazul centralelor industriale, unde paguba nu va mai putea fi recuperată.

Elaboratorul. Cu alte cuvinte, să pregătim şi să creem condiţiile pentru noi structuri, înainte de a le desfiinţa pe cele existente. Cît priveşte fostele centrale industriale, luate ca exemplu de referinţă, analiza laturilor pozitive şi negative ale existenţei şi funcţiunilor lor depăşeşte cadrul lucrării de faţă.

9. Este necesară cuprinderea C&D în sistemul de pregătire managerială, dar organizată de oameni competenţi, atît pentru sectorul privat, cît şi pentru cel de stat sau mixt.

Elaboratorul. De acord. C&D necesită o pregătire managerială specifică, cu multe particularităţi.

10. Este interesantă (în ţările vest-europene) experienţa reţelei de cercetare cooperativă FEICRO, alimentată de un buget unde cotizează toate întreprinderile mici şi mijlocii care nu au posibilitatea să-şi organizeze activitate proprie de C&D. In această reţea coexistă unităţi de C&D de stat, private, mixte.

Elaboratorul. De acord. Problema trebuie aprofundată, în cadrul altei lucrări.

11. Coexistenţa pe acelaşi spaţiu a mai multor ativităţi generează concurenţă neloială. Lucrul 8 ore la o temă, iar d.a. la altă temă în cadrul unei alte forme complementare, trebuie eliminat într-o activitate de cercetare serioasă, la cercetători cu o etică profesională corespunzătoare, chiar dacă nu avem mijloace materiale să-i plătim corespunzător.

Elaboratorul. După cum s-a arătat şi în lucrare (pag. 27, 30-31) şi se vede şi din observaţiile prezentate în continuare, în această problemă există situaţii diferite şi puncte de vedere contradictorii.

Ing. Tudorel Crăciunoiu - ICTCM S.A. Bucureşti

1. Pag. 4. Să se definească o serie de concepte (cercetare fundamentală, cercetare tehnologică, cercetare de produs, consultanţă, cercetare avansată etc.).

Elaboratorul. In jurul acestor concepte există vechi controverse, iar clarificarea lor nu formează obiectul lucrării.

2. Pag. 4, alin. 3. Unităţile de C&D cu caracter experimental, dotate cu laboratoare, efectuează şi cercetări fundamentale (5-10%).

Activitatea de C&D produse şi tehnologii reprezintă cca. 85% din total activitate de cercetare.

Elaboratorul. In principiu de acord. Cifrele sînt susceptibile de precizări. In lucrare nu s-a afirmat că institutele dotate pentru a realiza lucrări cu caracter experimental fac numai cercetări aplicative, ci faptul că includ şi proiectarea produselor şi, uneori, a tehnologiilor...

3. Pag. 5, alin. 1. Tendinţa întreprinderilor de a reorganiza C&D uzinală nu numai pentru tehnologii, dar şi pentru produse.

Elaboratorul. De acord. Aşa şi scrie în lucrare.

4. Pag. 5 alin. 3. Criteriul de clasificare nu este unitar, în lucrare afirmîndu-se că se efectuează de către cadrele didactice şi... Trebuie spus că se efectuează cercetări fundamentale şi C+D+P de cadre didactice şi...

Elaboratorul. Criteriul de clasificare este cel al structurilor organizatorice cu posibil impact diferenţiat în procesul de privatizare. S-au adus precizările corespunzătoare în textul reţinut pentru redactarea 2.

5. Observaţii generale la cap. 1.

Dacă nu se definesc exact aspectele cercetării şi ponderea lor în diverse unităţi de cercetare academice, universitare, unităţi de C+D+P, nu se poate lua o decizie privind privatizarea diferitelor segmente ale cercetării.

De asemenea, trebuie arătat că potenţialul de cercetare al unei naţiuni este limitat şi că trebuie să existe un "număr critic" de cercetători care să favorizeze apariţia unor inovaţii de marcă. De aici rezultă necesitatea unei protecţii la nivel naţional a activităţii de C&D (HG 1284/1990).

Trebuie, de asemenea, detaliat conceptul dinamic - structuri rigide - creşterea eficienţei, dar în paralel creşterea birocraţiei şi implicit scăderea inovaţiei, care conduce în timp la scăderea eficienţei şi impune schimbarea structurii. Această contradicţie dinamică eficienţă - inovare se reglează în funcţie de cererea de C&D şi de strategia economică.

Elaboratorul. Două comentarii.

Primul comentariu. "Numărul critic" nu este un concept foarte cert, în domeniul analizat. Paulescu a descoperit insulina, Odobleja a gîndit cibernetica etc. fără a avea în jur "numere critice". Credem că nu atît de număr este nevoie, cît de calitate, cultură, dotare - şi, mai ales, de implicare, - din ambele sensuri (şi nevoia de cercetare a econo-miei şi a societăţii, şi nevoia lăuntrică de aplicare, de verificare prin practică a cercetătorului, de generare de noi idei izvorîte din observarea de către cercetător a practicii. Chiar dacă istoria poate da şi exemple de mari creaţii ştiinţifice care nu au fost generate de vreun interes pentru practică, acestea sînt excepţii). Teoria numărului cu orice preţ poate fi malefică. Ea este, însă, desigur, valabilă într-o serie de domenii ale cercetării, care necesită mari concentrări de resurse, din varii motive.

Al doilea comentariu. Eficienţa şi inovarea nu se află în opoziţie. Dimpotrivă, stagnarea înseamnă pierderea tot mai gravă a eficienţei (cum spune, de altfel, D. ing. T. Crăciunoiu însuşi); menţinerea (spre a nu mai vorbi de creşterea) eficienţei reclamă inovare. Credem că este mai bine să vorbim despre contradicţia între eficienţa pe termen scurt şi cea pe termen lung; pentru eficienţa pe termen lung trebuie să acceptăm sacrificii la eficienţa pe termen scurt, cheltuind pentru inovare, care dă efecte, de regulă, numai cu decalaj în timp.

6. Pag. 11, pct. D - ultimul aliniat şi pag. 12.

Vînzarea prin licitaţie la iniţiatia unor persoane fizice sau juridice contribuie la PRIVATIZARE, dar nu la PRIVATIZAREA C+D+P, deoarece activelor achiziţionate li se poate schimba domeniul de activitate. Ar trebui elaborat un act normativ care să stipuleze menţinerea a cel puţin 51% capital de stat, dacă se consideră cercetarea ca fiind un domeniu strategic care trebuie protejat. Acest aspect trebuie să reprezinte principala preocupare a studiului, plecînd de la opţiunea politică: dacă cercetare este un domeniu strategic, ea trebuie protejată, dacă nu trebuie desfiinţată.

In general, atunci cînd se creează întreprinderi mixte, firma mamă desfiinţează C+D+P a firmei fiice (v. desfiinţarea compartimentului C+D+P de la firma cehoslovacă Tesla după ce a fost cumpărată de firma Siemens).

Elaboratorul. Problema ridicată este deosebit de importantă. Soluţiile nu sînt simple şi nici univoce. SOLUŢIILE NU SINT NUMAI IN SFERA CERCETARII (de exemplu, dacă Siemens cumpără Tesla, ce fac laboratoarele Tesla dacă Siemens declară că nu are nevoie de ele?) Trebuie ca întreaga economie să facă să nu fim cumpăraţi prin "capitulare necondiţionată"; dacă se ajunge acolo, cercetarea nu mai poate fi salvată şi nu mai poate salva.

7. Pag. (17..23), par. 2.3. Privatizarea proprietăţii intelectuale.

Valoarea unei unităţi de CDP este în valoarea oamenilor săi ... atestarea personalului ... nivelul de cunoştinţe ... asigurarea totală a calităţii etc. Acest capitol trebuie să se refere la patrimoniul intelectual şi nu la proprietatea intelectuală, care constituie o parte a acestuia.

Elaboratorul. Patrimoniul intelectual, în sensul menţionat de D. ing. T. Crăciunoiu, formează obiectul unei alte lucrări, aflate în curs de desfăşurare (Metodologie de evaluare a patrimoniului institutelor...).

8. Pag. 24, par. 3.1. Evoluţii constatate.

Ar trebui să se analizeze activitatea de C&D în contextul dinamicii economiei româneşti şi în lipsa unei strategii coerente privind perioada de tranziţie. ...Sărăcirea populaţiei ...preocuparea managerilor din întreprinderi în special către plata salariilor şi nu către asimilarea de produse şi tehnologii noi... bariere de calitate în Europa: începînd din 1993 nu se vor mai putea exporta decît produse pentru care se certifică calitatea.

Deci, în România există cerere de C&D, dar nu există bani pentru finanţarea cercetării.

Elaboratorul. V. şi observaţia D-lui Dr. ing. D. Palade, pct. 5 şi punctul de vedere al autorului la această observaţie.

Din păcate, în România nu există nici "cerere de C&D" (la nivelul care ar fi în principiu necesar).

Pag. 65, par. 6.7.

Una dintre formele de privatizare este o combinare între marea privatizare şi mica privatizare, cu sau fără aportul unui BIC. Etape posibile:

- modularea şi independenţa totală (managerială, financiară, politică de personal etc. ) a laboratoarelor;

- crearea de IMM, cel puţin cîte una în fiecare dintre module;

- crearea cadrului legislativ pentru a se putea ca salariaţii institutului să fie în acelaşi timp şi salariaţii firmelor particulare;

- incubarea acestor întreprinderi;

- transfer de responsabilitate prin privatizare (locaţie de gestiune, privatizare);

- achiziţionarea de personalul acestor societăţi a activelor scoase în vînzare prin marea privatizare;

- păstrarea controlului statului asupra institutului, care să devină o uniune de societăţi comerciale private şi de stat, ca măsură de protecţie împotriva privatizării forţate şi a schimbării domeniului de activitate;

- pe măsură ce aceste societăţi vor dori să părăsească uniunea cu institutul, ele se vor putea privatiza integral, iar institutul va crea prin BIC-ul propriu noi întreprinderi fie pentru domeniile de activitate plecate, fie pentru alte domenii de activitate.

Elaboratorul. O strategie interesantă. Cu unele rezerve:

- trece din ocazional în regulă cumulul în cercetare şi coabitarea unităţilor cu capital de stat cu cele private;

- presupune o acţiune coerentă pe termen multianual, dincolo de termenul de stabilitate a politicilor de privatizare la nivel macroeconomic;

- absolutizează rolul statului de garant al unei inteligenţe absolute, rol în favoarea căruia practica (nici cea a ultimilor 45 ani, nici cea foarte recentă) nu oferă suficiente argumente. Pentru ramurile industriale în care capitalul privat va deveni preponderent (atunci şi dacă va deveni), cercetarea aplicativă şi dezvoltarea (şi chiar anumite direcţii ale cercetării fundamentale) îşi vor găsi locul potrivit în laboratoare şi institute aparţinînd societăţilor (sau holdingurilor) respective. Mai mult: atunci cînd şi dacă se va ajunge ca şi societăţile cu capital (majoritar) de stat să fie interesate în eficienţă, calitate şi nivel tehnic, nu va mai fi o prioritate menţinerea în proprietate de stat a întregii cercetări, sau a tuturor zonelor sale principale, cum par astăzi lucrurile dacă se privesc izolat de evoluţia în ansamblu a economiei.

Dr. ec. Ileana Ionescu-Siseşti - Institutul de Sociologie

1. Lucrarea se poate referi şi la cercetarea agricolă şi medicală; şi acestea se pretează la privatizare.

Elaboratorul. Verosimil, dar dimensiunile resurselor lucrării nu au permis o analiză a eventualelor particularităţi, ca de exemplu, în agricultură: problema proprietăţii asupra pămîntului; faptul că a fost deja constituit un mare număr de gospodării mici; caracterul multianual al obţinerii rezultatelor anumitor categorii de cercetări; în medicină: impactul social etc.

2. Pag. 4-5. Clasificarea este făcută după mai multe criterii şi nu este clară.

Elaboratorul. Observaţie şi răspuns similar cu pct. 4 de la D. Ing. T. Crăciunoiu.

3. Proiectarea de investiţii nu are ce căuta la cercetare.

Elaboratorul. Nu este şi părerea unora dintre specialiştii din proiectarea de investiţii. In ramurile "grele" (extractiv, siderurgie, energeţică ş.a.), cel puţin aplicarea multor cercetări este inseparabilă de procesul investiţional. Coexistenţa cercetării şi a proiectării de investiţii în institute comune este stare de fapt (v. IPA S.A., IMNR S.A. etc.). In alte ramuri/subramuri, structurile sînt distincte, nu şi problemele.

4. Cap. 2 este un ghid legislativ general pentru privatizare, cu aplicabilitate şi în cercetare.

Elaboratorul. Observaţie corectă. Corespunde stării de fapt: nu există o legislaţi de privatizare specifică cercetării; o serie de prevederi legislative se pot aplica (cu efecte şi cu riscuri mai mari sau mai mici) şi în cercetare.

5. Nu apar:

- forme pentru libera iniţiativă în cercetare; contractul de cercetare în care executantul este o persoană fizică;

- holdingul;

- contractul de management.

Elaboratorul. De acord, libera iniţiativă şi contractul de management vor fi menţionate în lucrare, redactarea 2.

In ceea ce priveşte Holdingul, aceasta constituie o formă de organizare promovată larg în economie în ultimul timp. El se realizează în baza Legii nr. 15/1990, art. 35. De altfel, aceeaşi lege, în art. 38, stipulează că "nu constituie concurenţă neloială acordurile, deciziile de asociere şi practicile concertate care contribuie la ameliorarea producţiei şi distribuţiei de produse, la promovarea progresului tehnic sau la ridicarea gradului de competitivitate a produselor, lucrărilor şi serviciilor româneşti pe piaţa externă" (subl. ns.).

In raport cu activitatea de C&D, problema holdingului se pune sub 3 aspecte:

- unitate de C&D care lucrează pentru un holding de unităţi productive de un anumit profil;

- unitate de C&D care face parte dintr-un holding de unităţi productive de un anumit profil;

- holding de unităţi de C&D.

In primele două categorii intră urmele a ceea ce au însemnat centralele industriale şi departamentele, în raport cu unităţile de C&D; a treia categorie este apropiată de ceea ce au reprezentat în trecut institutele centrale şi, în prezent, într-o anumită măsură, Institutul de Fizică Atomică.

La nivelul analizei efectuate, nu au rezultat implicaţii semnificative în relaţia holding - privatizare în sfera C&D.

6. Titlul din pag. 26: Ceea ce se prezintă sînt metode de privatizare.

Elaboratorul. Intr-adevăr, lucrarea nu a delimitat conceptele de metode şi forme de privatizare, cuprinse ambele în titlul contractului.

Pe parcursul lucrării am presupus, în mod implicit, că cele două concepte nu sînt identice, dar nici nu pot fi disjunse într-un mod foarte net şi categoric. Am considerat că:

- formele de privatizare reprezintă ceva structural, siste-mic, definind relaţia care se stabileşte între proprietatea de stat şi cea privată: locaţia gestiunii, închirierea, privatizare parţială prin vînzare de active, privatizare parţială prin emitere de acţiuni etc.;

- metodele de privatizare reprezintă eventuale căi, procedee de a realiza privatizarea, într-o formă sau alta, sau indiferent de formă: de exemplu, pentru acţiuni - cedare gratuită, vînzare, emiterea de acţiuni suplimentare prin majorarea capitalului social etc.

Există cazuri cînd cele două sfere se întrepătrund; de exemplu, vînzarea de acţiuni propriilor salariaţi (MEBO) are în acelaşi timp caracteristici de formă de privatizare (autoproprietate) şi caracteristici de metodă de privatizare. Este dificil de făcut şi de menţinut în mod consecvent delimitări între aceste concepte.

7. Cap. 4 prezintă informaţii privind proprietatea, sau forme de proprietate, nu privatizarea pe plan mondial.

Elaboratorul. Procese de privatizare au loc în prezent, în principal, în tările foste socialiste. Literatura recentă din alte ţări se referă, deci, într-adevăr, la proprietate, ca variante de stadii către care se poate tinde prin privatizare. Totuşi, o serie de procese prezentate în lucrare sînt intrinseci dezvoltării proprietăţii private - ca spin-offs-urile, incubatoarele etc.

8. Cap. 5 şi 6 - cele mai interesante. Ar fi trebuit să fie mai în faţă, în asamblarea lucrării. Anexele - foarte interesante; cam neaşteptate ca subiect în această lucrare.

AGENTIA NATIONALA PENTRU PRIVATIZARE,

Departamentul Vînzări Acţiuni

1. SCIENTCONSULT S.R.L. să colaboreze la elaborarea unui proiect de norme privind oportunitatea, căile şi modalităţile de trecere a anumitor activităţi de C&D în sectorul privat.

Elaboratorul. Sugestie interesantă. Ministerul Invăţămîntului şi Ştiinţei - Departamentul Ştiinţei a coordonat elaborarea, în 1992, a unui "Proiect de ghid" pentru CENTRE DE INOVARE ŞI AFACERI IN ROMANIA, ca "metodologie cu caracter experimental". Poate fi utilă elaborarea, în 1993, a unui material similar, pornind de la concluziile lucrării de faţă, privind ansamblul metodelor şi formelor de privatizare accesibile pentru activitatea de C&D.