Criterii şi
metodologie de evaluare
a patrimoniului
institutelor, laboratoarelor,
al altor active de
C&D şi de înaltă tehnicitate
Sinteza analizelor de caz
(Extrase)
Metodologia de evaluare Înapoi
Responsabil de lucrare:
Ing. Mircea Popescu
Evaluator atestat
Lucrarea are la bază documentaţiile de evaluare a
patrimoniului realizate la 4 unităţi de de C&D, cu participarea autorilor
metodologiei, a unor evaluatori pe specialităţi (construcţii, analiză
financiară etc.) şi a unor colaboratori din institutele evaluate, documentaţii
incluzând secrete comerciale ale unităţilor evaluate şi neincluse în prezentul
CD
În “Sinteza analizelor de caz”, denumirile
unităţilor sunt prezentate codificat (I1, I2, I3, I4) şi referirirle la
profilul lor sunt eludate
©
SCIENTCONSULT, noiembrie 1993
CUPRINS
1.
ANALIZA COMPARATIVA DE ANSAMBLU A REZULTATELOR OBŢINUTE LA INSTITUTELE DE
CERCETARE EVALUATE
2.
ELEMENTE SPECIFICE INREGISTRATE IN CURSUL ANALIZEI DIAGNOSTIC A INSTITUTELOR
C&D
2.1. Aspecte
privind situaţia generală prezentă şi
prognozele pe termen lung
2.3
Concluzii. Puncte tari şi punte slabe. Perspective, căi de redresare
3.1.
Stabilirea valorii patrimoniale
3.2
Evaluarea prin metode de randament
3.2.1
Modalităţi de determinare a profitului
real
3.2.2.
Parametrii de calcul ai valorilor de randament
3.3.
Practici de evaluare a activelor intangibile
3.3.1.
Procedee de evaluare patrimonială
3.3.2
Procedee de evaluare bazate pe efectele economice asupra subramurii industriale
3.3.3
Evaluarea prin metode de punctare a activelor intangibile
3.4.
Comparaţia rezultatelor obţinute. Valori recomandate de evaluatori
4. ANALIZA CALITĂŢII REZULTATELOR OBŢINUTE
4.1 Analiza modului de obţinere a datelor
4.2. Evaluarea calităţii datelor obţinute
4.3. Analiza suficienţei datelor obţinute şi influenţele
asupra rezultatelor finale
4.4. Elemente specifice a căror identificare contribuie la
evaluarea corectă a institutelor
5.1 Analiza modului în care lucrările de evaluare şi-au
atins scopul propus
5.3 Concluzii privind perspectivele unităţilor C&D în
urma evaluării
Elaborarea unei metodologii de evaluare
a patrimoniului
institutelor laboratoarelor al
altor active de cercetare-dezvoltare
şi de înaltă tehnicitate, s-a dovedit a
fi o lucrare de
amploare, cu multe elemente
specifice, cu dificultăţi reale în
culegerea şi constituirea informaţiilor
necesare pentru stabilirea
valorii acestora.
Lucrarea a fost structurată în mai multe faze, pornind
de la
primă redactare metodologică cu caracter teoretic şi continuată
cu o etapă aplicativă, constând în
studii de caz - în fapt
evaluări a patru institute
prestigioase de C&D.â, din diferite
subramuri industriale, pe parcursul
a trei faze contractuale, din
care două în anul 1993:
………………………………………
Şirurile de valori obţinute în fiecare caz sunt prezentate
în tabelele nr. 1.1. şi nr.
1.2., aflate la sfârşitul
acestui capitol.
Această etapă aplicativă şi-a propus să realizeze, pe lângă
testarea şi îmbunătăţirea ăriteriilor
prevăzute în metodologia
iniţială, şi relevarea unor
aspecte specifice, cu caracter
de
noutate, menite să
dezvolte teoria şi practica
existentă în
domeniu pe plan naţional.
Atât
necesitatea unităţii temporale, cât şi
dorinţa de a
cunoaşte mai multe puncte de vedere
şi sisteme de abordare şi
analiză, au condus la
formarea unor echipe diferite de evaluatori,
echipe compuse din
specialişti - ingineri (tehnologi,
"utilajişti",
constructori), economişti, informaticieni, având
calificare şi experienţă în
evaluare patrimonială.
În această situaţie, pe fondul
cadrului nelimitativ al
Metodologiei, au apărut diferenţe,
uneori notabile, atât în ce
priveşte metodele utilizate,
cât şi în interpretarea şi
selecţia rezultatelor.
In tabelul nr. 1.1. s-a realizat o prezentare a rezultatelor
obţinute. Rezultatele au fost grupate
în modul următor:
rezultate obţinute prin metode patrimoniale;
rezultate obţinute prin metode de randament;
rezultate obţinute prin formule de cash-flow;
rezultate obţinute prin punctarea
activelor intangibile.
Comparând valoarea
obţinută prin metoda patrimonială a
activului net corijat (ANC),
aplicată în toate cele patru cazuri,
se constată
dimensiunea mai redusă a I1 fată de celelalte
institute analizate (I2,
I3 şi I4). Acest aspect nu
impiedică prezentarea în paralel
a rezultatelor, şirurile
de
valori propuse analizei având
coerenţa necesară concluziilor.
În determinarea
valorii patrimoniale, nu s-a considerat
necesară calcularea vreunei forme a valorii substanţiale, deoarece
în institutele de C&D este dificilă
departajarea
echipamentelor şi
resurselor participante
direct la procesul de producţie de cele aflate în
conservare şi care, oricând, pot interveni activ în procesul de cercetare.
Deşi cele patru echipe care au participat la lucrare au
respectat indicaţiile de selectare
a metodelor de evaluare, s-a
înregistrat o divesitate de moduri
de abordare, de corecţii, de
formule de mediere, de evaluare
a parametrilor de calcul
(rata de
actualizare, perioada, profitul).
În acest sens, echipa care a lucrat la
I3 a investigat un
mod de a determina valoarea
patrimonială prin includerea
în
aceasta a
activelor intangibile,
evaluate prin asimilare cu
posturile din planul contabil , aferente imobilizărilor necorporale.
După cum se poate
constata în tabelul nr. 1.2., poz. 2,
procentul de creştere a valorii ANC este considerabil, de 19%,
comparabil ca pondere
cu valoarea de profitabilitate limitată ,
obţinută în cazurile I1 şi I2
(tabelul nr. 1.2., poz. 3).
În cazul
metodelor bazate pe
valoarea de randament, s-a
considerat necesară
separarea valorilor deduse din rezultatele
bilanţiere, obţinute sau
anticipate, de valorile deduse pe
seama aportului activelor intangibile. De remarcat că,
prin
aportul activelor intangibile, valorile de randament
înregistrează
creşteri considerabile (între
1,6 şi 3 ori), mergând
până la a egala valorile patrimoniale (cazul I4).
O altă remarcă trebuie făcută în sensul că, de la caz la
Caz, modul de a
evalua aportul activelor
intangibile ca un supraprofit
a
îmbrăcat diverse forme, funcţie de
cantitatea şi
calitatea datelor
obţinute. S-au conturat diverse metode de
cuantificare a efectelor activităţii de cercetare,
diverse
ipoteze şi factori de influenţă.
În cazurile în care valorile bazate pe fluxul de numerar
(cash-flow) au fost mai larg fundamentate,
rezultatele s-au aflat
într-o zonă medie a intervalelor
obţinute la fiecare
evaluare,
confirmând redutabilitatea
acestei metode chiar şi în cazul
institutelor de C&D. De altfel, acolo unde s-au efectuat
calcule
incluzând aportul activelor intangibile la fluxul
de numerar,
valorile obţinute s-au situat
în apropierea
preferinţelor
evaluatorului (I2 şi I3),
fiind agreate şi de unitatea evaluată.
ÎIn cazul unitcăţilor C&D, evaluarea aportului activelor
intangibile este necesară şi
deosebit de utilă, metoda de
evaluare
prin punctare fiind o cale rapidă
de determinare a oportunităţii
acestui calcul şi a nivelurilor de negociere propuse.
În ceea ce priveşte punctarea activelor
intangibile,
şirurile indicelui
"Valoarea specifică pe
punct a activelor
intangibile" prezintă
o dispersie considerată mare (raportul
maxim/minim 3,3 tabelul nr. 1.1. poz. 2); deci, nu s-a
realizat un echilibru între
diversele categorii punctate. Un
element pozitiv îl constituie relativa constanţă a indicelui
de
eficienţă T "Total
puncte/număr de personal cu pregătire superioară"
(tabelul nr. 1.1 poz. G),
ceea ce îndreptăţeşte
considerarea grupei de punctare a personalului ca element pivot
în determinările de acest gen.
Prezentarea comparativă a valorilor
obţinute, experienţa practică
dobândită în analizele
de caz efectuate, au permis o serie
de
concluzii preliminare.
Ăriteriile şi metodologia
elaborate pot să constituie numai
o abordare minimală în munca de
evaluare, să se constituie sub
forma unui îndrumar , care să permită unui
evaluator experimentat
să realizeze lucrări de acest
gen în cunoştinţă de cauză, să
evite subevaluările.
Importantă este competenţa evaluatorului
asupra specificului activităţii de
C&D.
Diversitatea şi
calitatea datelor culese, modul
de prezentare
şi interpretare a acestora, pot impune metode şi procedee
de evaluare
diversificate, care să se situeze în afara unei
metodologii prestabilite.
SCIENTCONSULT SRL TABELUL
NR.1.1
Rezultatele obţinute în urma evaluării unităţilor de cercetare-dezvoltare
pe baza metodelor
clasice şi prin metode specifice de calcul al
activelor intangibibile
----------------------------------------------------------------------------------------------------
Nr. Metoda /Procedeul Valoarea obţinută, în mil .lei
crt. de evaluare -----------------------------------------------------
I1 I2
I3
I4
----------------------------------------------------------------------------------------------------
0
1 2 3 4 5
----------------------------------------------------------------------------------------------------
A. Metode parimoniale
A1.
Valoarea activului net corectat (ANC)
282 3391 2275
2554
A2.
Valoarea ANC, inclusiv imobilizările
necorporale asimilate
-
- 3294 -
-----------------------------------------------------------------------------------------------------
B. Metode de randament
B1.
Determinări pe baza
profiturilor
rezultate din bilanţ actualizate sau
a
celor previzionate
B1.1 Valoarea de profitabilitate limitată
(VPL) 56,4 702 1410
1449
B1.2 Valoarea de profitabilitate continuă
(VPC)
56,4 -
- 1149
B2.
Evaluarea supraprofiturilor calculate
asupra efectelor economice din cadrul
subramurii industiale
B2.1 Valoarea de profitabilitate limitată
(VPL)
val.medie 1214
1146
val.min.
B2.2 Valoarea de profitabilitate continuă
(VPC) 112 -
- 1200
B3.
Valoarea de profitabilitate
totală
adoptată (B1.1+B2.1 sau B1.2+B2.2
sau formule de mediere)
186,4
1923 2256
2500
---------------------------------------------------------------------------------------------------------
C.Metode bazate pe cash-flow
C1.
Metoda disponibilităţilor succesive
(MDSCF) aplicată fără includere supra-
profitului şi pe baza :
C1. valoarii reziduale
financiare 144 - 1765
426
C1. valoarii reziduale a mijloacelor
fixe -
- 1707 -
C2.
MDSCF calculată prin includerea
supra-
profitului şi pe baza:
C2.1 valoarii reziduale
financiare -
- 2274 -
C2.2 valoarii reziduale a mijloacelor
fixe - 2707
- -
----------------------------------------------------------------------------------------------------------
D. Valorile agreate de evalutori 300 2700 2560
3700
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
E. Nivelul
activelor intangibile
obţinut prin metoda punctării (în
puncte)
E1.
Valori pe baza metodologiei
iniţiale 417
1784 3296
3868
E2.
Valori pe baza Îmbunătăţirilor propuse
754 3902
11583 5399
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
F. Valoarea
specifică pe punct a
activelor intangibile (B2/E2) în mil.lei/punct
F1.
în valori curente
0,149
0,314 0,100 0,224
F2.
în valori actualizate (cursul
1 USD = 690 lei) 0,239 0,333 0,100
0,224
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
G. Indicele de eficienţă tehnică
( total
puncte/nr. personal cu
pregătire superioară) 27,93
27,48 27,75 25,23
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
NOTA:
Valorile au fost calculate la
urmctorul curs al monedei, lei/USD 430
650
690 690
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
SCIENTCONSULT SRL TABELUL
NR.1.2
Prezentarea comparativă procentuală a rezultatelor
obţinute prin evaluare
în cadrul fiecărei unităţi C&D (pe baza datelor
din tabelul 1.1)
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Nr. Denumirea Valoarea procentuală relativă (ANC 100) în procente
crt. metodei de evaluare -------------------------------------------------------------------------------
I1 I2 I3
I4
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
0
1
2 3 4
5
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
1. Valoarea
activului net corectat
(ANC) 100 100
100
100
2. Valoarea
ANC, inclusiv imobiliză-
rile necorporale asimilate
- - - -
3. Valoarea
de profitabilitate
(VPL, VPC sau medie)
20 21 51 53
4. Valoarea
de profitabilitate totală
(inclusiv aportul activelor intan-
gibile) 60 57 81 98
5. Valoarea
de cash-flow 51 - 62 17
6. Valoarea
de cash-flow totală
(inclusiv aportul activelor intan-
gibile)
- 80 82
-
7. Valorile agreate de evaluatori 106
80
92
145
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
In 1990, situaţia în cazul celor
patru unităţi analizate
se prezenta în modul următor :
A. Constituirea unităţilor C&D sub forma unor
institute
Gigant, cu numeroase filiale
la nivelul întregii ţări;
B. Existenţa unor dotări importante din punct de
vedere
cantitativ şi valoric, dar cu uzură morală pronunţată;
C. Menţinerea unui
personal numeros, cu încărcare
medie
scăzută, cu nivel de pregătire şi participare eterogen;
D. Existenţa unui nivel al
comenzilor menţinut artificial
în cadrul economiei centralizate;
E. Diminuarea progresivă către
anul 1989 a nivelului ştiinţific
şi de rentabilitate a temelor de cercetare;
F. Scăderea nivelului
mediu de pregătire, concomitent cu
slăbirea interesului pentru formarea şi perfecţionarea cercetătorilor .
După 1990, o serie din deficienţele enunţate anterior au
fost corectate, respectiv:
desprinderea unor filiale, divizarea
unora dintre unităţi,
disponibilizarea personalului
necompetitiv.
creşterea nivelului contactelor externe.
Aspectele negative înregistrate se referă
la scăderea
cifrei de afaceri pe fondul reducerii activităţii, gradul scăzut
de înnoire a dotărilor, diminuarea cheltuielilor
cu pregătirea
personalului, pierderea unor
cadre specializate cu bună pregătire
(atrase în alte domenii de
activitate, mai bine remunerate).
Influenţele modului de
structurare şi dezvoltare a
activităţii
de C&D, înainte de 1990 şi în
perioada următoare, au
generat o situaţie
complexă, cu multe aspecte contradictorii
(analizate pe larg în
subcapitolul 2.2).
Din punctul de vedere
al poziţiei în structurile
noului
tip de economie
spre care se tranzitează în
prezent,
dificultăţile sunt legate de:
A. Nivelul cifrei de afaceri
Nivelul cifrei de afaceri în
valori comparabile este, ca o
tendinţă generală, în scădere.
Scăderea a fost mai pronunţată
în 1991 şi 1992, înregistrându-se o
uşoară tendinţă de încetinire
în 1993 (sau chiar o redresare -
cazul I1). Estimările pentru 1993 au,
totuşi, un caracter optimist, susţinerea unor teme importante
din fondul de 1% asigurând într -o pondere
ridicată
nivelul de comenzi acceptabil.
B. Nivelul capitalului propriu
Acţiunile de reevaluare a
capitalului propriu au creat
dificultăţi în
menţinerea unui nivel de rentabilitate rezonabil,
în sensul creşterii costurilor de cercetare, datorită
amortismentelor, deşi
numeroase mijloace fixe nu au o contribuţie
pe măsura valorilor
investite. Pe termen scurt,
posibilităţile de investire, create
de amortismentele constituite, nu sunt
atractive pentru conducerile
din institute, dificultăţile majore
fiind legate de evitarea pierderii
forţei de muncă.
C. Rentabilitatea
Cu excepţia cazului I1,
rentabilitatea vânzărilor
este în scădere, oşcilaţiile
şi previziunile optimiste având un
caracter mai degrabă conjunctural.
Rentabilitatea capitalului,
chiar în condiţiile
excluderii influenţelor
evaluării,
păstrează un caracter pronunţat descendent. Scăderea rentabilităţii
se datorează atât diminuării cifrei
de afaceri, cât şi - se poate aprecia - unor posibile
deficienţe în managementul financiar .
Prognozele pe termen lung sunt axate, în general, pe
creşterea
cifrei de afaceri şi mai
puţin pe rentabilizarea
mijloacelor fixe,
reducerea costurilor , diversificarea activităţilor.
Acest fapt este susţinut de
nivelurile de rentabilitate
propuse în prognozele prezentate.
Ritmul de creştere propus
pentru rentabilitate (tabelul nr. 2.2) este I2uficient,
astfel încât, probabil, nu va putea
asigura retehnologizarea şi
reînnoirea proceselor de C&D, microproducţie,
servicii. Mai
mult, ponderea producţiei din fondul de 1% este presupusă la un
nivel greu de acceptat în perspectiva pe termen lung.
Pornind de la cele prezentate
anterior în acest subcapitol,
nici situaţia actuală, nici perspectivele nu au un
nivel încurajator
pentru institutele evaluate.
În evaluările realizate, s-au încercat abordări bazate, în
fond,
pe asigurarea unor
forme de recapitalizare, de reconsiderare
a
ponderii şi a nivelurilor de importanţă a activităţii de
C&D,
ceea ce ar putea
fi realizat în condiţiile în care
activitatea unităţilor de acest tip ar fi corect remunerată,
prin exploatarea valorilor
intelectuale create şi recunoaşterea
proprietăţii intelectuale, precum
şi a potenţialului de valorificare
a
activelor intangibile.
În acest sens, s-a constatat
un grad scăzut de relevanţă
pentru şirurile de valori (în
special valorile pentru profitul
net), atât cele
referitoare la perioada 1990-1993, cât şi la
cele reprezentând perspectiva
. Ca urmare, în cadrul evaluărilor
unităţilor de C&D,
identificarea sau adaptarea unor
metode
specifice s-a impus ca
metodă de lucru.
Faţă de elementele de analiză
diagnostic recomandate a
fi avute în vedere la evaluarea
întreprinderilor (Evaluarea
Întreprinderilor, curs ANEVAR 1992 ş.a.), în cazul institutelor
de C&D au apărut elemente
care, chiar dacă sunt cunoscute
şi
analizate în literatura de specialitate, nu sunt suficient dezvoltate
nici în teorie, nici în
cazuistica românească.
Sintetizând experienţa
acumulată în cadrul analizelor de
caz şi renunţând la prezentarea
acelor părţi comune şi bine
cunoscute de evaluatorii
activelor industriale, se propune
punctarea
unor aspecte specifice şi esenţiale în
determinarea unei
valori corecte a unităţilor
C&D.
1. Elemente specifice privind "diagnosticul industrial"
În cazul unitaţilor de cercetare, termenul "industrial˘ a
fost înlocuit (şi este mai util) cu
"tehnic şi ştiinţific˘.
Elementele principale sunt, în cazul
acesta, nivelul tehnic
al
echipamentelor, respectiv nivelul ştiinţific al personalului.
Problema principală în cazul utilajelor şi echipamentelor
existente în dotare, a fost aceea
a determinării modului real de
participare a acestora la
formarea valorii totale a institutului.
Spre deosebire de activele industriale, valoarea echipamentelor
se bazează pe nivelul tehnic al acestora (precizie,
rezoluţie,
repetabilitate, înregistrarea
şi interpretarea
rezultatelor).
Necesitatea ca mijloacele de lucru din
acest
domeniu să fie cu minim două clase
de performanţă peste dotarea
medie existentă în întreprinderile
din aceeaşi subramură a impus
uzura morală ca element principal în stabilirea stării reale a
mijloacelor fixe din categoriile 3-9.
Folosirea uzurii morale în calculul valorii
implică un
anumit grad de subiectivitate. S-a
urmărit evitarea prin:
compararea cu produse
similare ale unor firme de vârf în
domeniu sau cu dotarea unor
unităţi similare cunoscute din ţări
dezvoltate industrial;
- evaluarea prin discuţii tehnice cu personalul utilizator
al mijloacelor fixe, cu proiectanţii
experimentelor , cu cei care
prelucrează datele, cu beneficiarii
serviciilor;
aprecierea
condiţiilor în care respectivele
echipamente
pot fi înlocuite, recondiţionate,
reutilate, valorificate.
Combinarea informaţiilor duce la
o fundamentare mai realistă
a
valorii uzurii morale.
În cazul în care volumul de muncă estimat pentru realizarea
acestor operaţii a
fost mare, s-a trecut la efectuarea
analizei
numai pentru
echipamentele cele mai importante (din punct de
vedere tehnologic şi
valoric), rezultatele obţinute fiind
extI2e la celelalte echipamente.
Utilizarea orizontului
de timp specific, pe ateliere şi
sectoare de activitate, a simplificat această procedură. În acest
sens, de comun acord cu exploatatorii
şi managerii sistemelor ,
s-au purtat discuţii asupra duratei de viaţă de tip C&D rămase.
După stabilirea acestei valori, s-au realizat,
în continuare,
determinările asupra uzurii morale individuale prin
comparaţii
cu echipamentele
cheie ale laboratorului,
atelierului,
subunităţii.
În ceea
ce priveşte utilajele de producţie din dotare, s-a
constatat o stare fizică bună
a acestora, datorată, în special,
gradului redus de utilizare.
Gradul redus de utilizare nu este un
element negativ, ci un aspect
specific pentru institutele C&D,
care nu au ca obiect de activitate producţia intensivă.
În cazul în care starea fizică a
fost considerată dominantă
faţă de uzura morală, tendinţa de supraevaluare a mijlocului
fix respectiv a fost moderată pe acelaşi considerent, al
participării
reduse la constituirea
cifrei de afaceri. În acest sens,
opţiunea pentru o valoare în concordanţă cu uzura scriptică a
fost considerată
potrivită. Uzura fizică reală
va fi luată în
considerare ca factor
determinant în cazul scoaterii
la vânzare
ca
activ independent sau al depunerii suâ formă de
garanţie
(bancară de exemplu).
A doua componentă
de bază a
diagnosticului tehnico-
ştiinţific a fost nivelul de pregătire a forţei de muncă.
Evaluarea potenţialului de personal s-a
realizat din mai multe
puncte de vedere:
pregătire ştiinţifică individuală;
nivelul ştiinţific şi
gradul de inovare al lucrărilor elaborate;
bănci de date, arhive;
potenţial de pregătire
(biblioteci, prospectoteci, participări
la activităţi de I2truire şi perfecţionare,
deschidere internaţională).
Deşi se recomandă analiza diagnostic separată a resurselor
umane, în cazul unităţilor
C&D a fost avută în vedere
corelarea
acestor aspecte cu starea tehnică a
dotării, astfel încât, din
analizele realizate (în
special la I2, s-a
impus tratarea
împreună a acestor
doua componente.
Diagnosticarea corectă a
resurselor umane are o
influenţă
majoră în cazul evaluării prin metode de randament,
în care
accentul cade pe potenţialul de dezvoltare şi nu neapărat pe
rezultatele financiare
directe. De aceea, personalul
a fost
analizat ca factor
de generare a valorilor intelectuale, valori
care, deşi nu întodeauna au acoperire directă în bani, produc
efecte majore în producţia subramurilor
industriale aferente.
De aceea, în toate cazurile analizate, a fost
considerată
oportună prezentarea listei cu brevetele de invenţii
menţinute
în exploatare şi a principalelor
teme şi lucrări realizate, cu
precizarea efectelor
economice la beneficiari (acolo unde
a fost
posibil), alături de
programul de producţie. Elaborarea
scenariilor
de evaluare în absenţa raportului de diagnostic al acestor
elemente, conduce la drastica
subevaluare a institutelor
de C&D
şi la minimalizarea
importanţei lor strategice la
nivel economic.
2. Elemente specifice de diagnostic comercial
Starea financiară actuală a unităţilor
de C&D este generată
şi de latura comercială care, fără
a generaliza, se prezintă ca
fiind deficitară. În evaluarea potenţialului unităţilor analizate,
s-a
constatat că nivelul scăzut al cifrei de afaceri este
datorat şi unor puncte slabe legate de diagnosticul comercial.
Acestea sunt:
- pasivitatea ofertei de servicii - sau un anumit caracter
formal al acesteia;
- absenţa unor măsuri de amploare în diversificarea sferei
de servicii şi
microproducţie, în atragerea
altor surse de
venituri;
- fragilitatea compartimentelor
şi activităţilor de marketing
şi prospectare a pieţei.
Influenţele negative din acest domeniu trebuie
să fie
Identificate, evaluate corect şi
diminuate prin elaborarea unor
scenarii care să aibă
în vedere cererea pieţei,
importanţa
domeniului, starea generală a subramurii din care face
parte
institutul. În analizele de caz,
influenţele negative, conjuncturale,
au fost eliminate parţial prin reconsiderarea efectelor
economice din subramură
şi prin scenarii de reconversie şi
valorificare a unor capacităţi,
slab utilizate din cauze ce ţin
şi de rezultatele activităţilor
comerciale.
Se inregistrează intenţia de
menţinere în perspectivă a
dependenţei faţă de comenzile din
fondul de 1%, astfel:
I1 28%
I2 62%
I3 50%
I4 50%
Se constată că, în timp ce I1, unitate C&D
de dimensiuni
mai reduse şi mai flexibilă, îşi
propune o independenţă mai
mare faţă de finanţările
centralizate, unităţile mai mari
rămân, în proporţii de peste 50%,
dependente de acestea.
3. Elemente specifice ale diagnosticului financiar
Analiza financiară a căpătat,
în cazul unităţilor de C&D,
unele aspecte specifice, după cum
urmează:
A. Datele financiare pe ultimii 3 ani
Această perioadă conţine anul 1990 un an de cotitură,
care a marcat debutul tranziţiei de
la modul de producţie
centralizat la economia
de piaţă.
Astfel , în 1990, toate unităţile au pentru cifra de afaceri
şi de profit valori (în
preţuri comparabile) sensibil
mai
ridicate decât în prezent (în
cazul I1 abaterea provine din
faptul că unitatea
provine din divizarea unui institut
mai mare).
Faptul se datorează finanţării de
la buget şi fondul de tehnică
nouă a lucrărilor de cercetare-dezvoltare, aspect
specific
înainte de 1990, menţinut şi în
cursul acelui an. Începând cu
1991, în ciuda constituirii fondului de finanţare de 1%,
reducerea
drastică a comenzilor
directe ale agenţilor economici
s-a
repercutat asupra institutelor
de C&D.
În cadrul analizelor de caz, s-au conturat la echipele de
evaluatori două tendinţe:
I. - menţinerea
valorilor financiare din 1990 (la
nivel
actualizat), introducerea în calcul
ca atare şi folosirea lor
ca
nivel de comparaţie pentru şirurile de valori
obţinute din
prognozarea activităţii pe termen lung;
II. - eliminarea
(sau redimensionarea) acestei valori,
considerată mărită artificial
(cazul I3), în cadrul strategiei
economice centralizate din trecut,
valoare considerată nerepetabilă
pentru orizontul de timp analizat (în jur de 7 ani).
O altă problemă, deşi nu specifică numai unităţilor de
C&D, a fost ridicată de actualizarea şirurilor
de valori înregistrate
pe perioada trecută. De la caz la
caz, în funcţie de
specificul activităţii, s-au utilizat următoarele
metode de
actualizare:
exprimarea valorică a programului de fabricaţie, în preţuri
la
zi;
utilizarea
indicelui mediu de creştere a preţurilor ,
publicat în Buletinul Statistiă al
Preţurilor;
utilizarea cursului de schimb pentru USD, rezultat în urma
licitaţiei valutare bancare;
recalcularea
surselor de venituri şi
cheltuieli pe baza
indicelui mediu de creştere
a preţurilor la
principalele
materii prime, materiale,
echipamente şi a salariilor.
Prima metodă s-a aplicat la
I1, caz în care dimensiunile
şi specializarea permit utilizarea programului de fabricaţie
existent în realizarea calculelor
de actualizare.
Următoarele două variante au fost
aplicate la unităţile cu
realizări de servicii şi produse în
gamă largă, de valori specifice
reduse, cu înglobarea de materiale cu mare diversitate (I2, I3).
În cazul I4 s-a
considerat necesar a se recalcula
costurile pe baza indicelui de
creştere a preţurilor la
principalii
furnizori, creşterii
salariului mediu în unitate, creşterii
preţurilor la
beneficiari.
B. Analiza situaţiei financiare
Analiza situaţiei
financiare este utilă, în cazul evaluării,
pentru:
corectarea şirurilor de valori (venituri, cheltuieli,
profit) în sensul eliminării acelor date care reflectă valori
conjuncturale, întâmplătoare,
cu grad redus de reprezentativitate;
confirmarea prognozelor din punct de vedere financiar;
oferirea unor informaţii utile la determinarea
valorii
activului net corijat şi,
eventual, a celor substanţiale
(volumul mijloacelor circulante, rotaţia stocurilor, datorii,
creanţe, solvabilitate).
În analizele de caz realizate s-au constatat următoarele:
independenţa financiară
a acestor unităţi, în sensul
unui raport fonduri proprii/activ
total favorabil;
solvabilitate pe termen scurt în limite acceptabile;
reglarea plăţilor cu clienţii - bună; de
asemenea ,
plăţile către furnizori se
realizează la termenele convenite;
viteza
de rotaţie a
mijloacelor circulante
- lentă;
viteza de rotaţie a
stocurilor variază atât de la
unitate la
unitate, cât şi în
cadrul aceleiaşi unităţi, pentru diferitele
categorii în parte;
nu sunt înregistrate credite, situaţie favorabilă şi un
punct de pornire avantajos în
relansare.
C.Analiza rentabilităţii
În stabilirea ratei de actualizare, rentabilitatea capitalurilor
proprii poate fi considerată o
referinţă. Pe de altă parte,
absenţa datelor
statistice privind rentabilitatea pe ramuri,
subramuri, domenii de
activitate, zone, diminuează considerabil
relevanţa indicatorilor de rentabilitate.
În analizele de caz realizate, au fost calculaţi indicatorii
de rentabilitate
(valorile sunt prezentate în tabelele 2.1 şi 2.2).
S-au preferat doi indicatori de rentabilitate: rentabilitatea
vânzărilor (utilă la
analiza prognozelor realizate de institute)
şi rentabilitatea capitalului propriu, ca indicator de
administrare a resurselor
avute la dispoziţie.
Rentabilitatea vânzărilor este, ca alură generală, în
Scădere, în special pentru perioada 1990-1991. Previziunile
întocmite prevăd
stoparea scăderii şi o
rată în creştere
uşoară pâna în 1997.
Aceeaşi structură se înregistrează şi în cazul rentabilităţii
Capitalului, cu observaţia că tendinţa
de redresare,
respectiv de revenire la potenţialul
din 1990, este mai accentuată
în cazul I1, din aceleaşi motive
enunţate anterior.
Comparând indicatorii de rentabilitate previzionaţi cu cei
Istorici, se confirmă, într -o
oarecare măsură, realismul
prognozelor.
Totuşi, se constată
slaba implicare managerială
în
rentabilizarea producţiei,
eforturile îndreptându-se în general
doar spre sporul cifrei de afaceri.
D. Previziunile financiare pe
următorii ani
Previziunile înregistrate în tabelul 2.2 au fost preluate
din materiale întocmite de
conducerile institutelor
evaluate,
din rapoarte de activitate şi
studii de restructurare.
Nu în toate cazurile previziunile au fost considerate
realiste.
Ca
urmare, cu acordul conducerii, au
fost corectate unele
valori (cazurile I2 şi I3).
Modificările aduse au constat,
în principal, din:
- reconsiderarea ponderii
comenzilor din fondul de 1% pentru
cercetare în sensul considerării unor variante în care participarea
acestuia la
formarea cifrei de afaceri
a institutului se
diminuează;
- creşterea
ponderii microproducţiei în
constituirea
cifrei de afaceri;
- redimensionarea ratei profitului brut în cifra de afaceri,
în sensul majorării pentru activităţile de
microproducţie şi
comenzile directe şi reducerii, în
cazul contractelor din fondul
de 1% .
Aceste intervenţii au putut fi realizate doar
în mică
măsură; pe ansamblu se poate
aprecia că scenariile nu prezintă
suficientă fundamentare, nu se
bazează pe planuri clare de
restructurare şi creştere a eficienţei, nu analizează valorificarea
disponibilităţilor.
Concluziile desprinse din analizele de caz pot fi grupate în
două categorii:
specifice societăţilor
comerciale, în ansamblu;
specifice activităţilor de
cercetare-dezvoltare.
Din categoria
concluziilor cu caracter general , mai importante
pentru acţiunea de evaluare, pot fi considerate următoarele:
1. Institutele
analizate se prezintă suâ forma
unor puternice
acumulări de mijloace fixe, cu potenţial de afaceri ridicat
şi piaţă bine structurată;
2. Dotarea existentă reprezintă o capacitate de
producţie
suficientă, dar echipamentul
de cercetare este afectat, în special,
de uzura morală;
3. Personalul existent, în
majoritatea cazurilor - restructurat şi
redimensionat , este apt pentru activităţile de C&D, obişnuit
cu munca în echipă, experimentat, aspect confirmat de diversitatea
tematicilor abordate, de nivelul
rezultatelor,
raportat la nivelul dotării.
3. Rezultatele
financiare, deşi pozitive, nu ating parametrii
de rentabilitate acceptabili, fiind
sub valorile medii ale subramurii economice din care fac parte.
5. Segmentele de piaţă spre care sunt orientate sunt libere;
nu a apărut, încă, o concurenţă importantă;
6. Perspectivele
nu cuprind o strategie clară, bazată pe
acest potenţial, în prezent insuficient
utilizat.
Aspectele specifice, legate de caracterul activităţii de
C&D, pot fi rezumate astfel:
1. Există
o situaţie neclară privind situaţia
mijloacelor fixe
(echipamente şi utilaje) rezultate
şi amortizate în cursul
unui ciclu de cercetare.
2. Uzura morală a utilajelor
şi echipamentelor de bază este
dominantă în evaluare.
3. Rentabilitatea acestor unităţi diferă faţă
de cea
săriptică dacă este analizată prin
poziţia în cadrul subramurii
economice, rezultatele induse la beneficiari prin valorificarea
produselor intelectuale realizate.
4. Există surse de venit (fondul
de 1%) gestionate centralizat,,
devenite preponderente.
5. Este important nivelul de pregătire a personalului,
al
valorilor intelectuale,
activelor intangibile, în
stabilirea
poziţiei reale a institutului, în evaluarea potenţialului de
redresare.
Analizele diagnostic realizate, pentru fiecare caz în parte,
concluziile comune, au generat
o listă de puncte tari şi puncte
slabe, prezentată în tabelul nr. 2.3.
Spre deosebire de prezentările din analizele de caz,
structurarea
listei de puncte tari şi slabe are
un caracter de generalitate,
încercând să sintetizeze o situaţie
globală.
Prezentarea a fost structurată pe trei sfere de
cuprindere:
contextul exterior
general, mediul exterior specific şi activitatea
propriu-zisă.
Condiţiile generale pot fi considerate nefavorabile, avându-se
în vedere conjunctura internaţională şi internă. Totuşi,
în cadrul subramurilor
economice, situaţia este
încurajatoare,
în sensul că activitatea şi potenţialul ştiinţific al
acestor
unităţi se constituie ca principala
cale de restructurare şi
stimulare a producţiei.
În ceea ce priveşte activitatea proprie, în majoritatea
cazurilor analizate, consistenţa strategiei, a modului
de evaluare
a
perspectivelor , constituie un punct slab. De pe poziţia
evaluatorului, planurile
de perspectivă, estimările puse la
dispoziţie au unele neajunsuri, cum
ar fi:
1. Absenţa unui plan de afaceri
privind atragerea unor noi
surse de finanţare,
diversificarea gamei de activităţi
şi
servicii.
2. Slaba performanţă în rentabilizarea activităţilor, în
legătură şi cu parametrii specifici
ai ramurilor şi subramurilor
(situaţie tratată în analiza de caz
de la I2).
3. Luarea în considerare într-o pondere excesiv de ridicată
a comenzilor din fondul de 1% (cu excepţia, menţionată, a
I1).
4. Strategiile
nu conţin planuri de restructurare a formelor
de organizare, de stimulare a iniţiativei individuale, de
impulsionare a activităţilor
independente (excepţie I3), de
formare a unor
structuri de conducere şi supraveghere financiară
eficiente.
5. Nu sunt în curs măsuri sistematice de valorificare
a
drepturilor de proprietate intelectuală, a resurselor
de intangibile
acumulate.
6. Sursele atrase în vederea
restructurării şi reechipării
laboratoarelor şi atelierelor (nu neapărat credite bancare)
joacă un rol redus.
Aşa cum se poate observa în figurile 2.1 şi 2.2, dinamica
propusă pentru cifrele
de afaceri este acceptabilă în aproape
toate cazurile. Deşi studiile
de perspectivă realizate de unităţile
C&D evaluate nu precizează în
totalitate căile de realizare a
acestor creşteri, ele sunt plauzibile,
tinzând către
atingerea nivelurilor
anterioare anului 1989.
Dinamica indicatorilor de rentabilitate are însă un aspect
nu prea încurajator, reflectând carenţe în strategia
privind mai
buna valorificare a mijloacelor
fixe din dotare, reducerea
costurilor,
exploatarea activelor
intangibile.
Corectarea planurilor de
perspectivă pe baza unei rentabilităţi
în concordanţă cu domeniul de
activitate al unităţii, elaborarea unor
strategii de privatizare eficiente
(eventual - pe active care se pretează
la aceasta), perfecţionări în
managementul financiar ,
căutarea unor
noi forme de organizare internă şi
a
unor noi modalitcţi de
identificare a lucrărilor şi
beneficiarilor, sunt elemente
care pot corecta rezultatele evaluării institutelor, prin
reconsiderarea elementelor determinante în
calculul valorilor de randament.
SCIENTCONSULT SRL TABELUL NR. 2.1
PRINCIPALII INDICATORI
TEHNICO-ECONOMICI
PENTRU PERIOADA 1990-1993,
ACTUALIZAŢI
LA VALOAREA DIN PERIOADA REALIZARII
EVALUĂRII
----------------------------------------------------------------------------------------------
INDICATORIIH
NR.
TEHNICO-ECONOMICI
UNITATEA C&D ANALIZATA
CRT. --------------------------------------------------------
ANII PENTRU CARE I1 I2 I3 I4
S-A REALIZAT EVALUAREA
----------------------------------------------------------------------------------------------
0
1 2 3 4
5
…………………………………………………………………………..
SCIENTCONSULT SRL TABELUL NR.
2.2
PRINCIPALII INDICATORI
TEHNICO-ECONOMICI
PROGNOZATI PENTRU PERIOADA
1993-199·
ÎN VALORI CURENTE LA DATA REALIZĂRII
LUCRĂRII
----------------------------------------------------------------------------------------------
INDICATORII
NR.
TEHNICO-ECONOMICI
UNITATEA C&D ANALIZATĂ
CRT. -------------------------------------------------
ANII PENTRU CARE I1 I2 I3 I4
S-A REALIZAT EVALUAREA
------------------------------------------------------------------------------------------------
0
1
2 3
4
5
--------------------------------------------------------------------------------------------------
………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………
3. Elemente
specifice de evaluare a unităţilor de C&D
Fără a constitui un
element specific unităţilor de
C&D,
evaluarea terenurilor a
însemnat o diversitate de moduri de
abordare şi interpretĂri.
Elementele suplimentare au fost generate, pe de o parte, de
I2uficienTa adaptabilitate a Metodei rentei capitalizate
la
evoluţia preţurilor şi, pe de altă parte, de amplasarea uni-
tĂţilor analizate în zone urbane importante (în
cazul de faţă,
Municipiul Bucureşti).
În aplicarea Metodei rentei
capitalizate, fundamentate prin
legea 834/1991 şi ăriterii elaborate de MEF
şi MLPAT, evaluatorii
au utilizat şi coeficienţi de
actualizare (între 1,6 şi
3,4) a
valorii determinate, situaţie corelată ulterior de legiuitor
prin apariţia legii nr. 69/1992 (anexa nr. 1 la
lege).
În vederea obţinerii unor valori apropiate de preţurile la
tranzacţiile pe teritoriul localităţii Bucureşti, s-a utilizat
şi o metodă de evaluare, propusă de primăria Municipiului, care
oferă rezultate realiste.
Totuşi, există unele limite în aplicare,
create de faptul că valorile înaintate se referă la
tranzacţiile
cu terenurile libere, pentru construcţii
cu caracter
edilitar (locuinţe, spaţii comerciale).
În cazul institutelor analizate, terenurile aferente au un
grad de ocupare ridicat (construcţii,
drumuri, reţele), suprafaţa
liberă fiind redusă ca pondere. Terenul pe care există
amenajări nu poate fi
valorificat ca un teren liber (decât cel
mult deducând din valoare costul
demolării şi reamenajării). De
aceea, după tatonări, au fost
considerate (în calculele de eva-
luare) drept terenuri
libere numai acele parcele care sunt nu
numai efectiv neocupate, dar şi
amplasate astfel încât să poată
fi evetual disponibilizate.
În acest caz, evaluatorii au folosit o metodă
combinată,
constând în două etape:
1. Pentru terenurile ocupate,
valoarea totală a fost calculată
ca
produs între valoarea unitară
(lei/mp) determinată cu
Metoda rentei capitaliste;
2. Pentru
terenurile libere, ce pot fi valorificate în alte activităţi
productive sau comerciale,
valoarea a fost stabilită
ca
produs între valoarea
unitară, (lei/mp) calculată pe baza
deciziei Primăriei
Municipiului Bucureşti, şi suprafaţa liberă.
Metoda combinată a fost preferată atât de evaluatori,
cât
şi de conducerile unităţilor evaluate, pentru a fi însărisă în
valoarea patrimonială a acestora.
Rezultate unitare obţinute în analizele de caz sunt prezentate
în tabelul 3.1, comparativ,
diferenţele fiind rezultatul
influenţelor zonelor
de amplasare, accesului la
mijloacele de
transport şi utilităţi tehnologice,
interesului pentru dezvoltarea
zonei.
Trebuie precizate câteva
caracteristici specifice pentru
clădirile şi construcţiile
aflate în patrimoniul institutelor
de cercetare-dezvoltare evaluate:
- nivelul ridicat al
execuţiei şi dotările aferente;
starea bună în care se găsesc;
-
echilibrul
raportului suprafeţe de producţie – laboratoare,
anexe, birouri;
- flexibilitatea
oarecum redusă a
halelor industriale,
destinate unor activităţi de microproducţie sau staţii
pilot
specializate.
În sensul celor arăctate, pornind de la nivelul
dotărilor şi
starea actuală a
construcţiilor este evident că ponderea acestei
categorii în valoarea totală a
mijloacelor fixe va fi foarte
mare. În plus, pe fondul rapidei reduceri a valorii mijloacelor
fixe din categoriile 3 –
9, datorate uzurii morale, valoarea
clădirilor şi construcţiilor speciale se constituie într -un
element de stabilitate, de
preponderenţă valorică..
În toate cazurile analizate, evaluatorii de
specialitate
s-au preocupat de obţinerea unor
valori cât mai realiste pentru
aceste elemente de patrimoniu,
din categoria mijloacelor fixe.
S-au utilizat diverse metode,
pornind de la actualizarea valorilor
din evidenţele contabile
la calcule pe bază de deviz,
la
preţuri de piaţă stabilite pe
scenarii de valorificare intensivă
a
respectivelor resurse.
Metodele utilizate, punctele lor
tari şi slabe (aşa cum au
reieşit din analizele efectuate)
sunt prezentate in tabelul 3.2.
Utilizarea mai multor metode a
fost necesară în special pe
fondul absenţei unei burse de valori imobiliare.
După efectuarea
calculelor prin metoda
valorii rămase actualizate, evaluatorul
a
considerat necesară verificarea
rezultatelor.
Rezultatele obţinute pentru aceleaşi construcţii, prin
diverse metode, sunt oarecum contradictorii.
De exemplu, în cazul
I1, valorile unitare pentru corpurile
de laboratoare demonstrează
o repetabilitate extrem de
favorabilă. In schimb, valoarea
pe
metru pătrat de hală industrială
variază între 24,5 şi
104,4 mii lei. Valorile medii,
în acelaşi caz, înregistrează o
dispersie foarte mare (52 mii
lei/mp), la un raport maxim/minim
egal cu 2,7.
In cazul I3, rezultatele au
o grupare bună, fără a avea
însă coerenţă în
cazul Metodei indicilor plafon actualizaţi
(datele sunt prezentate în
tabelul nr. 2.3)
Experimentele din acest domeniu au permis desprinderea unor
recomandări utile în
evaluarea acestei categorii
de mijloace
fixe:
1. Este necesară evaluarea
prin mai multe metode (actualizare,
indici de preţ, valori de deviz,
valori de piaţă ş.a.).
2. Valorile obţinute trebuie analizate în sensul grupării
valorilor; acele valori
care au abateri mari din serie pot fi
eliminate din calcul.
3. Se va urmări coerenţa rezultatelor, în sensul că ierarhia
valorică a structurilor
patrimoniale din cadrul unor metode
trebuie să se
regăsească şi în celelalte, funcţie
de
experienţa evaluatorului.
Recomandările nr. 2 şi 3 au permis evaluatorilor, de asemenea,
în cazul I3, să selecteze valoarea optimă între metodele
rulate MIPA şi MPP (tabelul nr. 3.4).
Ca o altă concluzie
desprinsă din cazurile evaluate, se
remarcă preferinţa evaluatorilor
de a selecta valorile obţinute
prin procedee de relevare (MIPA şi
MPP v. tabelul nr. 3.4),
mai adecvate situaţiei actuale de
pe piaţa tranzacţiei imobiliare.
In institutele de C&D, evaluarea
mijloacelor fixe din
categoriile
3-6 şi 9, denumite generiâc
utilaje şi echipamente,
implică un specific deosebit,
practic - o nouă optică în abordarea
problemei.
Din practica evaluării celor patru cazuri, s-au înregistrat
o serie de probleme care, după o clarificare corespunzătoare
în
analiza diagnostic, trebuie materializate în soluţii
de evaluare
în concordanţă cu specificul activităţii de C&D.
S-a urmărit, în special,
rezolvarea următoarelor probleme:
A. Durata normată de viaţă a unui utilaj sau echipament nu
va
mai putea fi
acoperită din cauza uzurii morale,
mult mai
pronunţată în activităţile de
C&D.
B. Când sunt mai multe utilaje, fie amplasate într-un flux
Tehnologic, fie care
lucrează în strânsă conexiune, durata
de
viaţă depinde nu atât de
uzura determinată prin expertiza tehnică,
cât de durata de viaţă a
verigii celei mai slabe în în-
lănţuirea respectivă.
C. Gradul de încărcare, respectiv modul de utilizare a utilajelor
şi echipamentelor poate duce în
multe cazuri la recalcularea unor
durate de viaţă nerealiste (bazate
pe gradul de uzură
fizică). Aceste cazuri
ridică probleme acolo unde durata de
viaţă scriptică consumată este în
neconcordanţă cu uzura fizică
reală (de regulc, în cazul cercetării - mai redusă). Exemplu: un
utilaj cu durata normată de viaţă de 10 ani, după 5
ani de
exploatare a fost înregistrat cu o uzură fizică
de 10%. Noua
durată de viaţă se determină cu relaţia
:
Dc
5
Dv = -------- = ------
x 100 = 50 ani,
Uf
10
în care:
Dv = noua durată de viaţă
calculată;
Dc = durata de viaţă consumată;
Uf = uzura
fizică reală, constatată prin expertiză.
O durată de viaţă recalculată de 50 de ani pentru un utilaj
normat la 10 ani este de neluat în considerare.
D. Statutul incert al unei importante părţi a acestei
grupări de mijloace fixe, generat de:
neînscrierea în
lista mijloacelor fixe în cazul
amortizării
într-o singură fază de cercetare;
participarea la producţia
curentă în mod discontinuu, cu
pauze mari de staţionare;
existenţa unor mijloace fixe concepute eronat, care practic
nu pot asigura venituri financiare (unele nu au funcţionat
niciodată) şi care au fost lăsate
în conservare fără a se căuta
rentabilizarea lor;
mijloace fixe amortizate, neincluse în
activitatea curentă,
dar
pentru care se prognozează o întrebuinţare.
E. Diversitatea de utilaje şi echipamente, ceea ce face
dificilă analiza caz cu caz, situaţie ce ar putea
duce la erori
majore în evaluare.
Soluţionarea acestor probleme poate fi
considerată în
specificul unităţilor
de C&D, în practica curentă
de evaluare a
întreprinderilor, situaţiile
prezentate având o rată mai redusă
de apariţie şi sunt rezolvate, în
majoritate, cu mijloace clasice.
În acest sens, echipele de evaluatori au abordat o serie de
elemente de strategie
în evaluare, cu un grad de noutate în
interpretare, oferind
soluţii pentru problemele ridicate la
punctele A-E, după cum sunt
prezentate în continuare:
Stabilirea uzurii reale, propusă
a fi utilizată în calculul
valorii rămase actualizate, a fost determinată după următoarea
succesiune:
determinarea nivelurilor
de uzură fizică şi morală;
dacă uzura morală
este mai mare decât uzura fizică,
se
adoptă ca atare;
dacă uzura
fizică este mai mare decât cea morală, se
recalculează noua durată de viaţă, dacă aceasta este mai mică
de 1,4 ori decât
durata de viaţă normată se
adoptă uzura
fizică determinată; dacă este mai
mare decât valoarea respectivă,
atunci în calculul valorii rămase actualizate
se recomandă
menţinerea uzurii scriptice sau o valoare mediată
între uzura
fizică şi cea scriptică.
Evaluarea orizontului de timp rămas al
unei activităţi a
fost aplicată în cazul liniilor
tehnologice în flux sau a
echipamentelor
care lucrează în dependenţă. În
acest caz, pe baza
discuţiilor şi analizelor cu responsabilii de
activitate
(personal de conducere, de cercetare, de
întreţinere), se
stabileşte perioada de timp rămasă, în condiţiile în care, dacă nu
s-ar face noi investiţii, activitatea ar
fi încă rentabilă.
Durata de viaţă rămasă determinată
astfel serveşte la stabilirea
uzurii morale.
Aprecierea se face luând în
calcul
numai utilajele
şi echipamentele care sunt considerate
esenţiale (celelalte nu ar avea
nici un randament fără acestea,
având deci aceeaşi limitare a duratei de viaţă).
Utilizarea noţiunii
de valoare reziduală ca element de
evaluare şi compensare a utilajelor
şi echipamentelor cu
situaţie incertă (punctul D).
Rezultatele obtenabile
prin aplicarea valorii reziduale
permit realizarea unei politici flexibile în
domeniul amortizării,
care să creeze un echilibru între costurile incluse
în
valoarea producţiei şi politica de formare şi gestionare a
surselor financiare. Metoda poate fi aplicată cu succes numai în
condiţiile unei
analize-diagnostic performante, profunde şi
orientate către eficienţă.
Metoda a
fost iniţiată şi aplicată
la
analiza de caz I2.
Utilizarea procedeelor de analiză statistică simplifică mult
volumul calculelor şi a
fost utilă acolo unde, pe fondul
unui
parc numeros de utilaje, s-a înregistrat o similitudine în domeniile
de producţie (cazul I3 prelucrări prin aşchiere). În
această situaţie, evaluatorul a
selectat utilajele şi echipamentele
cu o valoare de înlocuire mai
importantă (peste 500.000
mii lei în analiza de caz menţionată). Pentru aceste
utilaje,
evaluarea s-a
putut realiza pe bază de relevare şi expertiză
(pentru stabilirea uzurii reale), iar valoarea
de înlocuire s-a
putut determina într -un procent important pe
baza preţului
curent. Pentru această
grupare, rezultatele obţinute au avut o
precizie considerată acceptabilă,
ele putând fi ulterior extrapolate
la
totalitatea echipamentelor.
Alte elemente de activ care se evaluează provin din categoria
mijloacelor circulante, şi anume:
stocuri materii prime şi materiale
achiziţionate,
semifabricate, produse
finite, producţie neterminată, bunuri
degradate sau deteriorate,
obiecte de inventar, echipamente de
producţie şi de lucru, ambalaje);
creanţe (sau debitori).
Evaluarea stocurilor
O particularitate
înregistrată la unităţile de C&D
analizate
este aceea a
modului de evaluare a stocurilor.
Având consumuri relativ reduse de materii prime şi
mate-
Riale, pentru a se putea
aproviziona (în special cu materiale
vagonabile: nisip şi argile,
materiale de fuziune pentru topitorii,
laminate s.a.) în condiţii optime,
există tendinţa de a
se forma stocuri cu viteză de rotaţie
redusă. La evaluarea
stocurilor de această factură, tendinţa de a
le deprecia valoarea din
acest motiv nu este justificată,
materialele respective
fiind utilizabile în
totalitate, consumul total al
cantităţii
existente necesitând o perioadă mai
lungă.
Restul elementelor se evaluează ca la
orice întreprindere.
Evaluarea creanţelor
În general, unităţile de cercetare-dezvoltare au o clientelă
tradiţională şi stabilă.
De aceea, în recuperarea
creanţelor există tendinţa de prelungire a termenelor, fie şi
în speranţa de a
nu deranja viitoarele
colaborări. În acest
sens, creanţelor li se vor
acorda o atenţie deosebită.
Totuşi,
în toate cele patru analize de caz
realizate, reducerea sensibilă
a
volumului creanţelor
poate fi uşor constatată,
două fiind
motivele:
-intensificarea activităţii de
recuperare de către compartimentele
financiare, precum şi
prevederea unor clauze privind
indexarea valorilor
şi penalizări;
fondul de 1% a asigurat,
în perioada analizată, o plată
oarecum regulată.
În bilanţurile pe anul 1992 şi în indicatorii estimaţi pe
1993 nu sunt marcate
credite. Elementul, pozitiv în general,
indică şi o stagnare
a politicii de investiţii,
nefastă pe
termen lung.
Ca un aspect negativ constatat,
ponderea mijloacelor circulante
în volumul total
al activelor este în permanentă reducere
(nu numai datorită
reevaluării mijloacelor fixe),
iar volumul
disponibilităţilor, în
special al celor rapide,
este foarte
redus.
Pe lângă analizele şi corecţiile uzuale, la care este
supus profitul la
introducerea în calculul valorilor
de randament,
în cazul institutelor
de C&D, trebuie avute în vedere şi o
serie de elemente care
justifică existenţa şi poziţia econo-
mică a acestora, necuantificată în conjunctura actuală din România
în valori băneşti.
Necesitatea reconsiderării
nivelului profitului net provine
din aceea că unităţile C&D nu obţin venituri de pe
urma valorilor
intelectuale deţinute (brevete, mărci,
procedee), venituri
care caracterizează, în general,
acest tip de activitate.
Ca element de
evaluare în cadrul metodelor de
randament,
profitul a fost determinat din două puncte de vedere:
ca urmare a unor
rezultate istorice, în majoritatea cazurilor
- pentru ultimii 3-5 ani;
ca urmare a unor
previziuni pe următorii 5 (uneori 7) ani
sau pe durata de derulare a
unor programe de modernizare
ample.
Ce s-a constatat în cazul analizelor
efectuate:
nivelul cifrei de afaceri şi
profitabilitatea unităţilor
C&D pentru anul 1989 şi chiar
1990 erau relativ ridicate, aco-
perind nu numai nivelul cheltuielilor , dar creând resurse de
finanţare a investiţiilor ;
după 1990, atât cifra de
afaceri, cât şi profitabilitatea
sunt în regres (tabelul 2.1);
prognozele pentru 1993-1997 conduc la evoluţii care,
deşi au o rată ridicată de
creştere, nu pot atinge nivelurile
dinainte de 1989.
Adâncind analizele în cadrul
diagnosticelor efectuate,
pe
baza istoricului institutelor şi a
dezvoltării în timp, s-a
ajuns la concluzia
că, în perioada 1955-1989 (de
dezvoltare
maximă a acestora), veniturile obţinute nu acoperă
costurile
investiţionale realizate.
Distribuţia veniturilor,
la nivel
macroeconomic, din modul
socialist de
organizare, nu justifică în totalitate interesul
pentru aceste institute. Însă este
evident că la nivelul centralizat
se colectau o serie de
venituri generate de rezultatele
acestor unităţi de C&D:
sporul producţiei în
subramurile industriale;
reducerea consumurilor materiale şi energetice;
eliminarea importurilor şi crearea
unor disponibilităţi
pentru export.
În cadrul institutelor există numeroase brevete de invenţie
proprii aflate în exploatare,
procedee, mărci (înregistrate sau
nu), din care un număr important se constituie în realizări
de
vârf pe plan mondial, majoritatea -
înregistrate după 1980.
După cum s-a menţionat, în prezent, nu se colectează venituri
de pe urma acestor
proprietăţi intelectuale, situaţie cu
efect de reducere
drastică a veniturilor institutului şi a
programelor de investiţii. Ceea ce altădată era redistribuit de
sistemul centralizat, în prezent nu mai
constituie sursă de
finanţare (exceptând fondul de 1%).
În acest sens, în lucrările de evaluare s-a propus ca valoarea
de randament să includă şi
participarea la veniturile suplimentare
create în subramura economică de
care aparţin institutele
(redevenţe, participări la profit, comisioane).
Evaluatorii şi-au propus să evalueze sursele de venit ce
s-ar putea (ipotetic) colecta de pe urma realizărilor
activităţii de
C&D. Ca urmare, s-au întocmit scenarii de
evaluare bazate pe
volumul temelor de cercetare, brevetelor
aflate în exploatare,
procedeelor, mărcilor, modelelor
dezvoltate.
La
I2, în cadrul unui "Raport de
activitate”
întocmit în
cursul anului 1993, a fost înregistrată şi o evaluare a efectelor
economice pentru cele mai valoroase
10 lucrări de cercetare
realizate, evaluare ce poate
fi utilizată în determinarea
unor
elemente de profit suplimentare.
Scenariul de
identificare a veniturilor suplimentare, în
prezent necolectate, se
bazează pe o ipoteză pornind de la
date
reale legate de
istoricul întreprinderii şi pe
similitudini cu
modul de exploatare a brevetelor de invenţie. Se are în vedere
durata medie de viaţă a unei invenţii
- 16 ani (în ramurile din
care fac parte institutele
analizate) şi se porneşte de la
ideea colectării de redevenţe pe cifra de afaceri nou creată sau
de la împărţirea profilului previzionat (ambele - practici
curente).
Identificarea acestei forme de
profit suplimentar s-a făcut
în general după
următoarea succesiune:
- întocmirea unei liste cu lucrările realizate în
ultimii
10-15 ani, respectiv pentru
produsele şi tehnologiile aflate în
durata de viaţă;
- selectarea de lucrări reprezentative pe domenii de activitate
(la
nivelul a 15-25% din totalul titlurilor înregistrate
anterior);
- prezentarea de informaţii financiare privind: costurile
de
cercetare-experimentare-implementare la beneficiarul lucrărilor
de C&D (care poate fi chiar institutul
elaborator); efectele
economice realizate sau scontate;
- determinarea unui spor net al cifrei de afaceri
pentru
fiecare lucrare selectată,
calculat ca diferenţă între efectul
economic brut şi cheltuielile de
cercetare-experimentare-
implementare, repartizate
anual pe întreaga durată de viaţă a
proiectului;
- tratarea sporului net al
cifrei de afaceri ca un efect al
aplicării rezultatelor activităţii
de C&D, taxat cu o redevenţă
cuprinsă între 5-7%;
- calculul mediei venitului obtenabil din aplicarea lucrărilor
selectate;
- înmulţirea valori medii obţinute cu numărul total
al
brevetelor de invenţii aflat în
exploatare, valoarea obţinută
înregistrându-se ca venit anual;
înmulţirea sumei totale cu un factor cuprins între 1/3
şi 2/3, destinat să acopere
riscul generat de neplata drepturilor,
nerecunoaşterea, scurtarea duratei de viaţă reale faţă de
cea
normată;
impozitare; apoi suma
se adaugă la şirul profiturilor
nete preluate din bilanţurile
anuale sau din previziuni, valoarea
astfel obţinută fiind utilizată în calculele de
evaluare.
Metoda a fost aplicată în
cazurile I2 şi I3.
Ca o variantă, la reconstituirea cifrei de afaceri se poate
utiliza şi suma efectelor
brute ale primelor 10 lucrări
care
oferă, în general, valori apropiate
(utilizată în cazul I2).
În cazul în care sursele de
informare despre afaceri sau
metodologia de negociere specifică
subramurii impun aceasta, se
poate trata şi
redistribuirea profiturilor între cercetare-producţie.
Metoda constă în
evaluarea profiturilor obtenabile prin
aplicarea rezultatului cercetării şi
negocierea unor plăţi
suplimentare (10 - 40% din valoarea estimată a
se obţine prin
capitalizarea profiturilor
pe perioada de viaţă). Sumele
astfel
obţinute, prelucrate ca la metoda
bazată pe cifra de afaceri, se
utilizează pentru calculele de
evaluare.
Rezultatele obţinute la
identificarea unui
profit care
oferă potenţialul real
al unui institut de C&D sunt prezentate
în continuare (tabelul 3.5).
TABELUL
NR. 3.5 (mil. lei)
--------------------------------------------------------------------------------
NR. SPECIFICATIA UNITATEA EVALUATA
CRT. MODULUI DE CALCUL ---------------------------------
I2 I3
----------------------------------------------------------------------------------
0
1 2 3
---------------------------------------------------------------------------------
1.
Profitul evaluat pe baza
prognozelor
(val. min./val. max.) 58/177
159/218
2.
Elemente suplimentare de
profit pe seama efectelor
economice la beneficiarii
lucrărilor de cercetare
2.1 Pe
seama cifrei de afaceri 324 128
2.2
Prin negocierea profitului
net aferent - 234
3.
Profitul maxim actualizat
obţinut (1989 sau 1990) 408 274
Rezultatele
obţinute reflectă, în
cazul I2,
o
disproporţie evidentă în
profitul prognozat şi cel suplimentar,
propus prin evaluarea efectelor
economice. Prin comparaţie cu
profitul obţinut în 1990, însă, cifrele însumate (rând
1 - rând
2.1) sunt realiste.
În cazul I3, de asemenea, cifrele
sunt comparabile, chiar
într-un echilibru mai
pronunţat decât în cazul I2.
Valoarea,
oarecum mai ridicată,
obţinută la punctul 2.2, se datorează
procentului maximal propus la negocierea
profitului net între
părţile interesate.
Ca
o concluzie, rezultatele pentru profitul utilizabil în
calculele de evaluare prin
metodele arătate anterior vor trebui
confirmate, fie prin
comparaţie cu volumul profiturilor nete
obţinute în perioadele
de vârf, fie prin comparaţie cu
potenţialul unor institute
sau unităţi de C&D similare.
Rata de actualizare
Referinţele pentru calculul
ratei de actualizare au fost
furnizate de unul din următoarele elemente:
rentabilitatea
capitalurilor proprii, direct sau
în concordanţă
fie cu rentabilitatea subramurii, fie a unităţilor
cu
acelaşi specific de activitate (un
exemplu îl constituie unităţile
C&D);
rata dobânzii
fără risc (la care se poate
adăuga şi
coeficientul de risc);
recomandările pentru România
făcute de organisme finan-
ciare internaţionale (ratele
maxim propuse, în condiţii neinflaţioniste,
au oscilat între 18 şi 22).
În cazurile analizate, prognozele s-au realizat în preţuri
comparabile; ca urmare, nu s-au determinat rate
inflaţioniste.
Totuşi, având în
vedere actualizarea
fluxurilor financiare
previzionate făcută pe
perioada decembrie-iunie, în unele
cazuri
(la
I2 s-a adoptat o rată de
actualizare variabilă, astfel:
pentru anul 1993 rata
de actualizare propusă a fost de
55%, considerată rată inflaţionistă;
pentru anul 1994
rata de actualizare a reprezentat o
mediere între rata pentru 1993 şi rata de actualizare normală
pentru România 15%, considerată în condiţii neinflaţioniste;
după 1995, rata de actualizare
luată în calcul a fost 15%.
În celelalte lucrări, rata de
actualizare luată a fost 20%,
ceea ce reprezintă o medie a valorilor
maxime propuse pentru
România, în
perioada de tranziţie,
de organisme financiare
internaţionale.
Perioada
În general, la unităţile analizate nu s-au înregistrat
investiţii pe termen lung, acţiuni
de modernizare, dezvoltare.
În acest caz, durata de amortizare financiară combinată cu amortizarea
tehnică reprezintă elementele de
estimare.
În cazul unităţilor C&D, două elemente au fost esenţiale
în alegerea perioadei:
- preponderenţa
uzurii morale în stabilirea
duratei de
viaţă rămasă a utilajelor
şi echipamentelor;
- absenţa unor previziuni financiare pe termen lung.
Specialiştii în evaluare angrenaţi în prezentul studiu au
Utilizat, pornind de
la cele arătate anterior, o perioadă
cuprinsă
între 5 şi 7 ani. S-a avut în vedere că la sfârşitul
acestui interval se va
produce o schimbare remarcabilă generată
de organizarea bazei materiale a cercetării, cu două consecinţe
posibile: fie falimentarea sau reorientarea spre producţie, fie
menţinerea profilului prin realizarea unor
investiţii de am-
ploare.
În ambele variante, indicatorii de bază utilizaţi în eva-
luare ar fi modificaţi
considerabil, ceea ce face inutilă
prelungirea
calculelor pentru perioadele respective.
Valoarea reziduală
Valoarea reziduală
reprezintă valoarea afacerii după
perioada
previzionată şi care trebuie
actualizată.
In cazul unităţilor C&D, pe baza analizei diagnostic, ele
elementele avute în vedere au fost:
preponderenţa valorii mijloacelor
fixe în structura capitalului
propriu, cu două elemente de contradicţie: deprecierea
rapidă a valorii echipamentelor de cercetare şi starea bună a
utilajelor de producţie;
activitatea de C&D cu greu ar putea
fi caracterizată drept
afacere în perioada actuală, indicatorii de rentabilitate
sunt
scăzuţi, fluxurile
financiare sunt relativ reduse faţă de
valoarea capitalurilor
proprii existente.
În analizele de caz, valoarea
afacerii după perioada
previzionată,
ca valoare reziduală, a fost calculată în două moduri:
pe baza fluxului de
numerar previzionat pentru anul următor
perioadei de evaluare, printr -o operaţie
dublă: capitalizare-actualizare;
pe baza lichidării
(valorificării) activelor
nete ale
unităţii.
Primul mod de calcul, descris
în metodologia
elaborată de
SCIENTCONSULT şi
aplicat la I1, I3 şi I4, a fost
preferat de evaluatori pentru simplitate,
în ciuda unor dezavantaje
generate de posibilitatea reală de a
lichida în mod profitabil
o activitate de C&D după o perioadă
în care nu se întrevăd
programe investiţionale ample
destinate modernizării.
În al doilea caz, evaluarea lichidităţii ce poate
fi
obţinută pe seama vânzării directe a activelor
la încheierea
perioadei, deşi mai realistă şi mai
palpabilă, este greoaie şi
supusă subiectivismului.
Referitor la acest al doilea procedeu, în
scenariul de
valorificare a activelor
s-au avut în vedere:
- deprecierea accentuată a unor
echipamente pe seama uzurii
morale;
- lichidarea pe
termen scurt implică unele cheltuieli şi
riscuri ce conduă la dimensionarea
valorii obtenabile.
Procedeul a fost utilizat în
cazul I2.
Deşi valorile reziduale obţinute prin cele două
metode
sunt, în general, comparabile
în cazul institutelor de C&D, se
recomandă ca, în cazurile în
care gradul de valorificare a activelor
este foarte scăzut, calculul să se realizeze în ambele
moduri, optându-se pentru
valoarea apreciată ca fiind mai rea-
listă în condiţiile date.
Valorile de randament calculate de evaluatori în
cadrul
analizelor de caz au fost determinate pe baza următoarelor
procedee:
1. Valoarea de profitabilitate
continuă (VPC), calculată în
două modur:
CP
VPCI = CP + ------
a
în care:
CP profitul previzionat pe
baza planurilor de venituri şi
cheltuieli fără surse
suplimentare de profit de genul celor
descrise la paragraful
3.2.1;
a rata de actualizare.
CPS
VPC II = CPS + ------- ,
a
în care:
CPS = profitul previzionat pe baza planurilor
de venituri
şi cheltuieli, inclusiv sursele
suplimentare de profit de genul
celor descrise la
paragraful 3.2.1.
2. Valoarea de
profitabilitate limitată (VPL), calculată în
două moduri, funcţie de profitul previzionat:
n CPSn
VPL I(II) = Σ ----------,
1 (1
+ a)n
n numărul curent al anului pe durata stabilită la
paragraful 3.2.2;
CPS, a, ca la
punctul 1.
3. Valoarea de cash-flow a fost utilizată metoda
disponibilităţilor succesive (MDS-CF), aplicată cu valoarea reziduală
şi fără investiţii, având următoarea formulă:
n
CFSn VR
MDS-CF I(II) = Σ ------------- + ----------- ,
1
(1 + a )n (1 +
a)n+1
în care:
CF fluxul de numerar calculat simplu, fără
considerarea
influenţelor în cadrul
subramurii economice;
CFS fluxul de
numerar calculat cu luarea în calcul a
influenţelor în cadrul
subramurii economice;
VR valoarea rezidualc;
n, a ca la
punctul 1.
Determinarea a două rânduri de valori, cu sau fără
profitul
suplimentar (S) descris la paragraful
3.2.1, este o caracteristică
a
institutelor de C&D.
Evaluatorii au optat fie pentru una
dintre valorile obţinute, fie spre
valori de mediere. De asemenea,
în unele cazuri nu au fost determinate
două valori independente,
ci două valori succesive aferente
strict profitului direct
şi profitului suplimentar,
care au fost tratate ulterior (a se
vedea şi tabelul
nr. 1.1).
O altă particularitate se referă la
utilizarea metodelor de
goodwill.
Practic, pe baza profitului
previzionat şi având în vedere
volumul mare de mijloace fixe (şi implicit valoarea activului
net corectat),
tendinţa este mai
degrabă de a
prevedea
obţinerea unui badwill
şi, din dorinţa de a nu deprecia
valoarea
patrimonială, de a renunta
la această categorie de metode.
Introducerea în calcul a
profitului suplimentar crează
un
nivel nou, acceptabil, al
capacităţii beneficiare şi deci permite
abordarea metodelor
de goodwill. Pe de altă parte, însuşi
profitul suplimentar poate fi considerat un element de
goodwill
şi se ridică întrebarea:
atunci la ce ar
mai folosi această metodă de evaluare?
În cazul institutelor de C&D, valoarea de goodwill
se
dovedeşte deosebit de utilă. Dacă
situaţia generală a institutului
s-ar înscrie în limitele unei activităţi normale,
cu grad de
utilizare a activelor
rezonabil şi cu rentabilitatea cel
puţin
la nivelul subramurii economice, atunci valoarea de goodwill
(în
cazul în care existc) ar reprezenta
aportul activelor intangibile
şi ar putea
fi tratată ca atare.
În situaţia în care s-a determinat, pe baza scenariilor
de
evaluare, şi un profit suplimentar şi valorile de profitabilitate
s-au determinat pe baza acestuia
(împreună cu cel direct),
goodwill are rolul
unei chei de control, în sensul
că existenţa
unui goodwill nul sau
pozitiv poate confirma o evaluare
realistă
a
acestui profit, bazat pe poziţia institutului în cadrul subramurii
economice.
Revenind la
rezultatele obţinute în analizele de caz,
respectiv şi la tabelul
nr. 1.2, se constată nivelul
redus,
(faţă de valorile de patrimoniu), al valorilor
de profitabilitate
(rândul 3). Inclusiv în cazul luării în calcul a
profiturilor
suplimentare (rândul 4 al
aceluiaşi tabel), valorile sunt
sub nivelul ANC, deşi diferenţele sunt estompate.
Situaţia este identică în
cazul valorilor de cash-flow.
În ceea ce priveşte opţiunea evaluatorului
pentru una
dintre valorile
calculate, trebuie mentionat că alegerea s-a
făcut, în majoritatea cazurilor, pentru valorile de
randament,
calculate pe baza şi a
aportului profitului suplimentar.
În contabilitatea
imobilizărilor
necorporale sunt
evidenţiate o serie de
conturi specifice, menite să acopere
varietatea acestora, în special sub aspectul comportamentului
financiar. Aceste conturi sunt:
201
Cheltuieli de constituire
203
Cheltuieli de cercetare-dezvoltare
205 Concesiuni, locaţii de
gestiune şi alte drepturi
şi valori similare
207
Fond comercial
208 Alte imobilizări necorporale
Prin analogie şi extensie a destinaţiei acestor conturi,
echipele de evaluatori au definit
o serie de elemente intangibile,
rezultat al unor
cheltuieli efective, care pot fi cuprinse
în valoarea patrimonială.
Menţionăm că, deşi unele din valorile calculate (în cazul
I3) pot fi înscrise în
bilanţul contabil, valorile
determinate
în prezenta lucrare îşi propun să păstreze acelaşi
caracter
de element de negociere şi vor fi incluse în valoarea ANC.
Metodele de evaluare utilizate, condiţiile de aplicare şi
rezultatele obţinute sunt prezentate
în tabelul nr. 3.6.
TABELUL NR. 3.6
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
NR. METODA SAU CONDIŢII DE REZULTATUL PROCENTUL
CRT. PROCEDEUL DE APLICARE OBŢINUT FATA DE ANC
EVALUARE -mil. lei OBŢINUT
%
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
0
1
2 3 4
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
1. Reconsiderarea cheltuielilor
de formare, antrenare şi
specializare a personalului a) VARIANTA I
Se aplică în
baza unui
scenariu în
care se con-
sideră că institutul nu
există şi
trebuie formate
echipele de
specialişti
pe domenii,
antrenaţi şi
supuşi
unor procese de
perfecţionare 400 14,4
b) VARIANTA
II
Capitalizarea aportului
net al nivelului de forma-
re şi pregătire
a specia-
liştilor, pe
baza curbei
de învăţare
şi rezultate-
lor financiare directe. 255
9,2
2. Identificarea valorii chel- Datorită permanentei mo-
tuielilor de C&D pentru dernizări, restructurări
nevoi proprii perfecţionări la nivel
de
subunităţi, ateliere, la-
boratoare, activităţi re-
alizate cu resurse proprii
se poate identifica pro-
centual cuantumul
cheltu-
ielilor de inginerie teh-
nologică 12 0,4
3. Brevete, licenţe, procedee Se referă la acele elemen-
de fabricaţie şi comerciale, te folosite în cadrul uni-
alte drepturi de proprieta- tăţii,
în alte sectoare
te industrială şi intelec- decât
cele care le-au ge-
tuală nerat. Cheltuielile se
identifică în acelaşi mod
ca pentru utilizatori ex-
terni. 138 5,0
4. Fondul
comercial. Marca in- Se utilizează după metoda
stitutului general
aplicabilă în orice
societate comercială 50
1,8
TOTAL
(calculat cu maximul
dintre valorile de la vari-
anta I şi varianta II - 519 18,7
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
În cazul prezentat, procentual, se constată o valoare
importantă a acestor
elemente de patrimoniu (imobilizări necorporale).
În general, recurgerea
la aceste procedee
se recomandă
atunci când, datorită
uzurii morale şi excluderii unui număr
mare de echipamente considerate
a nu contribui la formarea
cifrei
de afaceri,
valoarea activului net corectat (sau
a valorilor
substanţiale, dacă s-au calculat) este mult diminuată. Rezultă că
performanţa slabă a
mijloacelor fixe este compensată
de efortul
intelectual (şi fizic) al personalului angajat, efort care
se
poate cuantifica valoric.
Sursele de venituri, în
general – nevalorificate, ce pot fi
atrase ca venituri produse de
activele intangibile, din efectele
economice realizate în subramurile
economice, decurg din următoarele
procedee:
- negocierea unor taxe de redevenţă pe spor cifră afaceri
realizat pe seama lucrărilor de
C&D de beneficiarii acestora;
- negocierea unor participări la împărţirea
profitului,
realizat în aceleaşi condiţii.
Evaluarea efectelor
economice s-a făcut în ipoteza că unul
din cele două procedee s-a
realizat (metoda s-a aplicat la I2
şi I3).
Modul de evaluare a fost prezentat în cadrul paragrafului
2.3.1.
Metoda se recomandă
a se aplica acolo unde, din motive
conjuncturale exterioare (recesiune
economică, inflaţie, blocaj
financiar) sau interne
(afectarea unor capacitcţi de procese de
restructurare, absenţa surselor de finanţare externă a unor
cercetări), valoarea de randament este mult diminuată faţă
de
valoarea patrimonială (de obicei ANC).
Rezultatele obţinute la I2
prin aplicarea acestor metode
au fost confirmate prin
calculul valorii de goodwill pe seama
profitului corectat cu profitul suplimentar
obtenabil prin
exploatarea activelor intangibile (a se revedea
paragraful 3.2.3,
referirile la aplicarea
metodelor de goodwill).
Rezultatul obţinut prin
metoda de cumpărare a rezultatelor
anuale (goodwill)
a fost de 3491 mil. lei ,
doar cu 3% peste
valoarea activului net corectat şi, în
aceste condiţii, se
poate face afirmaţia că profitul
suplimentar pe seama efectelor
produse în economia naţională a
fost realist apreciat.
3.3.3.1 Analiza rezultatelor
obţinute
In Metodologia de evaluare a
unităţilor de C&D (elaborată
de SCIENTCONSULT) se recomandă,
pentru simplificarea muncii
de
analize şi evaluare,
utilizarea unei metode de punctare a
principalelor
componente care susţin şi
contribuie la formarea
activelor intangibile.
Punctarea se aplică la:
A. Brevete
B. Lucrări ştiinţifice
C. Soluţii elaborate
D. Pregătirea personalului.
Interpretarea rezultatelor este prezentată în tabelul
nr.
3.7. S-a ţinut seama că
punctarea trebuie realizată pornind de
la
recomandarea autorilor metodologiei ca punctajul
de la punctul
C) să reprezinte între 60-80%
din total, iar poziţia D) să fie
între 10-20% din acelaşi total.
După cum se poate observa în
tabelul 3.7, prin aplicarea în
mod direct a metodologiei, în nici unul din cazuri rezultatele nu se
respectă proporţiile
recomandate pentru poziţia C, acestea
fiind mai mici decât valoarea minimă (60%) de 1,5..6,7 ori şi
faţă de valoarea maximă - de 2...8,9 ori.
În cazul poziţiei D, două din
patru rezultate se încadrează
în interval, iar două sunt de circa 2 ori mai mari decât limita
maximc.
In toate cazurile, după cum se poate constata,
valoarea
punctajului pentru poziţia C) SOLUTII ELABORATE, reprezintă sub
40% din totalul punctajului. Nu este o situaţie normală,
deoarece
forţa activelor intangibile constă tocmai în
soluţiile
elaborate. În acest caz,
punctarea este incorectă şi, prin urmare,
grila trebuie revăzută.
De asemenea, trebuie remarcat că punctajul acordat pentru
poziţia A. "PREGĂTIRE PERSONAL” poate fi
considerată ca element
de referinţă, deoarece, prin
modul cum sunt acordate
valorile
şi ce este punctat în
principal, sunt diminuate unele elemente
de subiectivitate. În plus, personalul
angajat constituie principalul
"capital” al oricărei societcţi
specializate pe
cercetare-dezvoltare.
3.3.3.2 Propuneri privind
modificarea modalităţilor
de punctare
Urmare a celor arătate în paragraful anterior, evaluatorii
au simţit nevoia realizării unor modificări privind metodologia
de punctare.
Modificările propuse s-au canalizat pe
două
direcţii:
I diversificarea calitativă
a baremurilor de punctare;
II majorarea
baremurilor de punctare la poziţia
C. "SOLUŢII
ELABORATE".
I. Propuneri privind diversificarea
baremurilor de punctare
S-a simţit nevoia clasificării şi punctării diferenţiate
la
următoarele poziţii:
A. Brevete
C. Soluţii elaborate
În cazul poziţiei A, urmărind
lista brevetelor deţinute de
institutele C&D, se
constată cu uşurinţă diversitatea
şi se
poate deduce importanţa,
materializată în valori băneşti,
pentru fiecare brevet în
exploatare.
În mod firesc, evaluatorul
îşi pune problema
punctării
superioare a unor
brevete de pe urma cărora s-ar
putea obţine
taxe de redevenţă mai mari.
Totuşi, se apreciază că, în conjunctura
actuală, când
nu există o piaţă internă
a
proprietăţilor intelectuale şi, prin urmare, nu se
pot face
evaluări obiective privind
valoarea acestora, modificarea
baremurilor nu ar
aduce clarificări suplimentare.
În cazul poziţiei C, de
asemenea, clasificarea şi
dife-
renţierea punctajului în cadrul soluţiilor
elaborate este o
propunere frecvent apărută.
O posibilitate de diferenţiere constă în elaborarea urmă-
toarelor baremuri de încadrare (cu gradele de dificultate punctate
în raport 20/5/1):
- dificultate deosebită, cu care s-au marcat
cercetările
de vârf pe plan mondial;
coeficientul de dificultate propus este
20, motivat de
necesarul suplimentar de informare şi volumul
mare de noutate ştiinţifică,
experimente şi echipamente expe-
rimentale complet noi;
-
dificultate
ridicată, lucrări care nu pot fi realizate la nivel
naţional decât în cadrul institutului; coeficientul de
dificultate propus este 5,
motivat de caracterul de unic
executant
la
nivel naţional, cu acoperire în
experienţa şi mijloacele de
lucru specifice existente;
- dificultate medie, lucrări
care pot fi realizate cel
mai bine în cadrul institutului; coeficientul de dificultate
propus este 1, acest tip de
lucrări constituie referinţe şi,
totodată, nivelul minim punctat.
Metoda de punctare
diferenţiată a fost testată la I2 şi
I3, rezultatul fiind creşterea ponderii poziţiei C, în
total.
Modificarea propusă, pe lângă
avantajele calitative aduse,
are efectul complicării procesului de
evaluare, introducând
elemente suplimentare de
subiectivitate.
2.II. Propuneri privind majorarea
baremurilor de punctare la
poziţia A "SOLUŢII ELABORATE"_
În vederea încadrării în
procentele precizate de evaluator
pentru punctele C
şi D, s-a propus utilizarea unei formule
ponderate:
P = A + B + mC + D,
cu condiţia ca :
A+B+D A+B+D
1,5 ≤ ----------- ≤ m
≤ 4 ----------- ,
C C
în care:
P total punctaj recalculat;
A,B,C,D evaluarea în puncte după metodologie redactarea 1;
m coeficient de majorare a punctajului poziţiei C.
Modul în care s-a aplicat relaţia în cele patru cazuri
analizate este prezentată în
tabelul 3.9.
TABELUL NR. 3.9
|
Nr. crt. |
Cazul analizat |
m min |
m max |
m adoptat |
Procentul C în P, obţinut în analize de caz |
|
|
1 |
I1 |
15 |
40 |
10 |
51 |
|
|
2 |
I2 |
3,5 |
9,3 |
5 |
60 |
|
|
3 |
I3 |
4 |
10,7 |
5 |
79 |
|
|
4 |
I4 |
2,3 |
6,1 |
2 |
57 |
|
Rezultate mai
bune se pot înregistra
prin intersecţia
intervalelor obţinute cu intervalele determinate prin
încadrarea lui
D în limitele 10-20%, însă
procedura de calcul este mai anevoioasă.
Rezultatele obţinute după majorarea ponderii poziţiei C sunt prezentate
în tabelul 3.8. Se pot considera restricţiile
impuse, chiar dacă încadrarea nu este strictă.
3.3.3.3 Compararea rezultatelor. Căi de
valorificare a metodei
Rezultatele obţinute nu pot fi comparate ca atare. Pentru a
aprecia poziţia
relativă a unor unităţi de C&D trebuie transformate
punctele în indicatori comparabili.
Pentru unităţile cu profil de cercetare-dezvoltare
s-a
calculat indicatorul de eficienţă
tehnică T sub forma:
total puncte
T =
-----------------------------------------------
nr. personal cu pregătire superioară
După modul cum este calculat,
indicatorul diminuează dife-
renţele de mărime dintre unităţi, nu
este influenţat de fluxuri financiare.
Rezultatele obţinute (prezentate şi în tabelul 1.1) sunt
următoarele:
TABELUL 3.10
-------------------------------------------------------------
Nr.
Unitatea C&D Indicatorul
crt. evaluată de eficienţă
tehnică T
----------------------------------------------------------------
0 1 2
-----------------------------------------------------------------
1.
I1 27,93
2.
I2 27,48
3.
I3 27,75
4.
I4 25,23
----------------------------------------------------------------
Dispersia
2,7
Raport max./min.
1,1
---------------------------------------------------
După cum se poate observa, există o foarte bună grupare
a
rezultatelor, de altfel - în conformitate cu situaţia existentă
(chiar şi a
indicatorilor financiari).
În principal, se poate aprecia atât
corectitudinea metodei,
cât şi a corecturilor
făcute ulterior.
Un alt element de comparaţie poate fi realizat din raportul
valoare intangibilă pe total puncte.
Rezultatele preluate din tabelul
1.1 se prezintă în modul
următor:
TABELUL 3.11
------------------------------------------------------------------
Nr. Unitatea C&D Valoarea specifică pe
crt. evaluată punct
a activelor
intangibile-mil.lei/punct
---------------------------------------
Valori Valori *
curente comparabile
---------------------------------------------------------------------
0 1 2 3
----------------------------------------------------------------------
1. I1
0,149 0,239
2. I2 0,314 3,333
3. I3 0,100 0,100
4. I4 0,224 0,224
-----------------------------------------------------------------------
Valoarea dispersiei 0,233
Raport max./min. 3,3
------------------------------------------------------------------------
* La cursul de 690 lei/1 USD
------------------------------------------------------------------------
După cum se
poate observa în cazul de faţă, dispersia
rezultatelor este mare. Cauzele care au generat acestă
situaţie
pot fi multiple,
însă în condiţiile în care indicatorul de
eficienţă tehnică este relativ bine
grupat, sunt semne că unele
erori s-ar fi putut strecura.
Comparaţia elementelor implicate în aceste calcule
poate
duce la identificarea acelor elemente care conţin factori
de
subiectivitate.
Pentru a putea trage o concluzie este util să se compare
unele elemente determinate pe
parcurs şi care, după cum a rezultat
din analiză, pot influenţa rezultatele:
valoarea activelor intangibile şi punctajul echivalent
calculat;
valoarea de
goodwill calculată cu ajutorul profitului
direct însumat cu cel suplimentar.
Rezultatele sunt prezentate în
tabelul 3.12 (următor):
TABELUL 3.12
----------------------------------------------------------------------------
Nr.
Parametrul U.M. Unitatea analizată
crt.
analizat
I1 I2 I3 I4
-----------------------------------------------------------------------------
0 1 2
3 4 5 6
-----------------------------------------------------------------------------
1. Valoarea active
mil.lei 112 1214
1146 1200
lor
intangibile
2. Punctaj 754 3902
11583 5399
3. Valoare specifi
că în preturi
comparabile mil.lei/pct. 0,239
0,333 0,100 0,224
4. Goodwill (bad-
will ) prin meto-
de de comparare
a
rezultatelor
supra activ net
corectat
GW/ANC 0,86 1,03
1,12 0,79
---------------------------------------------------------------------------------
După cum se observă din datele anterioare şi pe baza
consideraţiilor despre
goodwill din paragraful 3.2.3, un raport
valoare de goodwill (badwill) / ANC apropiat de 1 indică o
apreciere realistă a valorii activelor intangibile (dacă calculele
s-au efectuat cu adeugarea profitului suplimentar datorat acestora).
Cazul I2, în care GW/ANC este cel mai apropiat, poate fi
considerat echilibrat şi
valoarea specifică, în
consecinţă,
poate fi luată ca element de referinţă.
În cazul I1, raportul
este subunitar şi
valoarea lui
este îndepărtată de unitate.
Dacă se concluzionează că activele
intangibile au fost subevaluate, atunci, prin majorarea aportului
acestora, valoarea
specifică se apropie de cea din
situaţia I2.
În cazul I3, pe considerentul că valoarea activelor
intangibile este uşor supraevaluată şi având în vedere valoarea
specifică extrem de scăzută,
se poate aprecia supraevaluarea
punctajului.
La I4, ca
şi în cazul I1, se poate
considera subevaluată
valoarea
activelor intangibile.
Această metodă de
analiză a rezultat în urma comparării
valorilor obţinute în cele patru unităţi
C&D evaluate şi este,
în perspectiva metodologică, un
element de control al credibilităţii
scenariilor utilizate în metodele
de randament.
În concluzie,
metoda punctării oferă informaţii ce
permit
aprecieri privind
corectitudinea evaluării activelor intangibile.
În cazul în care, pe baza unei bănci de date specializată
pe evaluarea unităţilor
C&D, se poate menţine un preţ/punct
mediu la nivel
naţional, metoda punctării
ar permite evaluarea
rapidă a activelor
intangibile, cu o aproximaţie destul
de bună.
Rezultatele obţinute sunt centralizate în tabelul 1.1
Calitatea rezultatelor poate fi apreciată în tabelul următor:
TABELUL 3.13
-------------------------------------------------------------------
Nr.
Indicator I1 I2 I3 I4
CRT.
---------------------------------------------------------------------
1. Dispersia
rezultatelor
(mil.lei) 243,6 2689
1884 3272
2.
Raport valoare maximă/
valoare minimă 5,3
4,8 2,3 8,7
------------------------------------------------------------------------
Valorile mari ale
dispersiei, ca o caracteristică a cali-
tăţii rezultatelor, nu se datorează
metodelor de calcul, ci situaţiei
dificile prin care trec aceste unităţi.
În ceea ce priveşte
valorile agreate în evaluare, practic
nici o regulă nu s-a putut identifica. S-au preferat atât valori
de cash-flow, cât şi
valori combinate (medie aritmetică). În
alte cazuri, valoarea a fost
constituită din însumarea
valorii
activului net corectat cu
valorile suplimentare ale activelor
intangibile.
TABELUL NR. 3.1
Valorile unitare
obţinute în evaluarea terenurilor
…………………………………………………………….
TABELUL NR. 3.2
METODE DE EVALUARE
UTILIZATE ÎN CADRUL CONSTRUCŢIILOR
………………………………………………………………………………………..
Rezultatele obţinute în cele patru analize de
caz au fost
influenţate
şi de modul de obţinere a datelor.
Chiar şi în cazul unor unităţi cu
profil de cercetare-
dezvoltare,
există o rezistenţă din partea compartimentelor
manageriale
în prezentarea şi susţinerea datelor ce privesc
activitatea
internă.
S-au înregistrat dificultăţi în
obţinerea datelor de
următoarea
factură:
strategia pe termen lung privind
menţinerea profilului
de
activitate sau reorientarea către alte activităţi şi alte
surse
de venituri, privatizare;
managementul financiar pe termen
lung,sursele de venituri
şi
cheltuieli, fluxuri financiare, strategia de rentabilizare a
activităţilor,
investiţii;
structura parcului tehnic pe grade de
încărcare.
In acest fel, au fost afectate:
analiza diagnostic;
prognoza fluxurilor financiare;
valorile de randament (profitabilitate,
cash-flow);
valoarea substanţială (în caz că se
determină).
în cazul unităţilor de C&D, în care
evaluarea corectă a
activelor
intangibile se bazează pe un diagnostic tehnic şi
ştiinţific
corect, pe prognoze şi planuri de creştere a
eficienţei
activităţii, pe un regim financiar care să permită
investiţii
destinate menţinerii cel puţin a nivelului dotărilor,
s-au
înregistrat dificultăţi în obţinerea datelor
privind
eficienţa
şi modul de valorificare a brevetelor de invenţii,
procedeelor,
mărcilor deţinute. În aproape toate cazurile, nu
s-au
identificat studii de fezabilitate, planuri de
afaceri
privind
eficienţa şi modul de exploatare a rezultatelor
activităţii
de C&D.
În cazurile în care aceste documentaţii au
fost solicitate,
s-au
obţinut numai date sumare, care au putut fi utilizate doar
cu
o oarecare reţinere.
Informaţiile au avut un nivel
corespunzător, în general,
în
evaluarea nivelului tehnic şi ştiinţific al utilajelor şi
echipamentelor,
în evaluarea posibilităţilor de reconversie a
unor
capacităţi neutilizate sau eronat concepute şi realizate.
De
asemenea, s-a înregistrat o largă deschidere a personalului în
prezentarea
activităţii de C&D, a produselor şi serviciilor
specifice.
Din punct de vedere al calităţii datelor
obţinute, echipele
de
evaluatori au ridicat probleme legate de:
caracterul prognozelor financiare
preluate de la institute;
aspectul comercial insuficient
fundamentat;
caracterul formal şi
neexplicitat ca fundamentare al
analizelor
privind eficienţa implementării unor soluţii elaborate.
De comun acord cu conducerile institutelor,
au fost operate
următoarele
modificări:
a) reconsiderarea nivelului de
rentabilitate a unor activi-
tăţi,
de exemplu:
rentabilitatea activităţilor
de cercetare-proiectare a
fost propusă la
un nivel mediu de 10%, pe seama
reducerilor cheltuielilor proprii;
creşterea rentabilităţii
activităţilor de microproducţie
cel puţin la nivelul mediei
subramurii (în unele cazuri
era propus 5% iar media ramurii
este între 15-20%), pe
seama atât a renegocierii
preţurilor, cât şi a reducerii
costurilor
proprii;
b) creşterea/diminuarea cifrei de
afaceri prognozate pe
seama
redimensionării activităţilor de microproducţie, scăderea
aportului
fondului de 1% ş.a.
c) reevaluarea (actualizarea) efectelor
economice la nivelul
subramurii,
în sensul obţinerii unor cifre realiste, utilizabile
şi
recunoscute.
Datele, astfel corectate, au fost
utilizate în calculele de
evaluare
după încă o serie de confirmări, realizate prin:
compararea cu valori
similare, realizate în institut
înainte
de 1989;
încadrarea în strategia de
ramură/subramură;
compararea cu
modul de exploatare şi nivelul de
eficienţă
realizat în unităţi de C&D în ţări dezvoltate economic.
Alt aspect negativ s-a înregistrat
la I2, unde evidenţa
mijloacelor
fixe se realiza manual. Oarecari neclarităţi privind
situaţia
unor mijloace fixe concrete s-au constatat şi la alte
institute.
Acolo unde rezultatele obţinute din
prelucrarea directă a
datelor
au ridicat semne de întrebare în ceea ce priveşte calitatea,
s-au
aplicat şi o serie de chei de control, din care cea
mai
utilă a fost cea descrisă la paragraful 3.3.3.3.
Deci, ca o concluzie, nivelul calitativ al
datelor culese la
institutele
de C&D creează tendinţa de a diminua încrederea în
rezultatele
bazate pe metode de randament şi de înclinare a
preferinţelor
către metodele patrimoniale.
Unde datele au fost apreciate drept
corecte şi rezultatele
realiste,
au fost preferate valorile obţinute prin metode de
randament
(cash-flow la I2, de exemplu).
După analiza şi prelucrarea datelor, s-a
ajuns la concluzia
că,
în unele domenii, datele au fost insuficiente în fundamentarea
scenariilor
de evaluare.
Dintre cele mai importante:
numărul
insuficient de analize de eficienţă
a
soluţiilor
elaborate, care, prin impunerea unor niveluri de
generalizare
ridicate, au dus la un grad de certitudine mai scăzut;
insuficienţa analizei diagnostic,
în special la niveluri
de
producţie mai coborâte (ateliere,
compartimente,
echipe),
a condus la o slabă susţinere a uzurii morale,
a
duratei de viaţă rămase pe baza acesteia;
în absenţa studiilor de
fezabilitate şi a studiilor de
diagnoză
şi restructurare, nu au fost oferite suficiente elemente
de
calcul şi susţinere a datelor din prognozele economice
preluate,
au fost afectate planurile de venituri şi cheltuieli
proiectate,
fluxurile de numerar şi, ca urmare, valorile de
profitabilitate
şi cash-flow;
insuficienta documentare asupra
nivelului şi structurii
stocurilor
a influenţat reevaluarea acestora.
De menţionat că, parţial,
erorile introduse de insuficienţa
datelor
au fost corectate şi prin compararea institutelor şi
experienţa
dobândită prin cele patru analize de caz.
Elementele cheie, specifice unităţilor de
C&D, care influenţează
sensibil
nivelul evaluării sunt:
stabilirea gradului de uzură
morală, a preponderenţei
uzură
morală - uzură fizică în
cazul aparatelor şi
instalaţiilor
de cercetare şi analiză;
diagnosticul ştiinţific şi de
personal, esenţial în
evaluarea
activelor intangibile;
evaluarea activelor intangibile,
fie sub forma unor acumulări patrimoniale, fie sub forma unui venit, de
obicei prin mai multe metode;
determinarea valorilor de randament şi
pe baza profitului
compus
din cel direct şi cel calculat pe baza efectelor economice
în
cadrul subramurii economice.
Stabilirea gradului real de uzură pe baza
uzurii morale are
o
importanţă deosebită. În prezent, gradul de uzură
fizică,
înregistrat
la utilajele şi echipamentele din dotarea institutelor
de
C&D¬ este foarte redus. Totuşi, din punctul de vedere al
utilizatorului,
ele nu mai corespund, nemaireuşind să realizeze
sarcinile
iniţiale (decalibrare, insuficienţa mijloacelor de
citire,
rezoluţie redusă ş.a.). Durata de viaţă rămasă, pornind
de
la durata normată şi viteză lentă de creştere a uzurii,
devine,
în acest caz, foarte mare (de ex., în cazul echipamentelor
de
cercetare de laborator se
înregistrează durate de viaţă între
25
şi 40 ani), nerealist de mare. Desigur,
în cazul
unităţilor
de C&D, orizontul de timp de funcţionare la
parametrii nominali este mult diminuat de uzura morală şi,
în acest sens,
trebuie
avută în vedere evaluarea.
Astfel, s-ar obţine valori pentru
mijloacele fixe foarte
Mari,
îngreunând activităţile de producţie şi restructurare
din
institute.
De exemplu, s-au înregistrat aparate de
măsură de laborator,
achiziţionate
în anii '70 şi, deci, spre sfârşitul duratei de
viaţă
normate, care, din punct de vedere fizic pot fi considerate
noi.
În aceste cazuri, durata de viaţă rămasă reprezintă
echivalentul
duratei de viaţă normate (12 25 ani).
In realitate, aparatele are o rezoluţie sub
normal, necesită
timpi
de calibrare marim citirea şi înregistrarea datelor
se
realizează
anevoios, nefiind emise documente de însoţire, aceste
trăsături
conducând la un randament
scăzut, rezultate
ştiinţifice
slabe, conducând practic la neutilizarea lor.
Evaluarea activelor intangibile este alt
element esenţial.
Valoarea
activelor intangibile fie că este calculată ca element
de
patrimoniu, fie ca aport la profitul brut al institutului, este
o
caracteristică dominantă şi adesea preponderentă în stabilirea
poziţiei
şi eficienţei la nivel macroeconomic.
Este strict necesară stabilirea
valorilor de randament cu
ajutorul
profiturilor suplimentare deduse la nivelul utilizatorilor
de
servicii din subramură
(reprezentând o contribuţie
importantă
la completarea metodologiei SCIENTCONSULT),
în
condiţiile
în care valorile de profitabilitate calculate direct
reprezintă
20-53% din valoarea ANC, fiind vorba de o subevaluare
uşor
de sesizat.
Scopul propus de
elaboratorul acestui set de lucrări
conţine
mai multe aspecte:
elaborarea unei metodologii de evaluare
care să ţină cont
de
situaţia specifică a institutelor şi a altor unităţi de
C&D;
-
furnizarea unor elemente de comparaţie la nivelul
Ministerului
Cercetării şi Tehnologiei, utile în cadrul sarcinilor de
administrare
a fondului de 1% şi coordonare a
activităţii
ştiinţifice
aplicative, la nivel naţional, în sprijinul preselecţiei
la
licitarea unor programe şi teme de C&D;
crearea unei strategii
la nivel naţional în ceea ce
priveşte
valorificarea potenţialului uman şi material existent
în
aceste unităţi.
În elaborarea analizelor de caz, la nivelul institutelor,
s-au
suprapus şi cerinţe ale unităţilor evaluate, ca de exemplu:
evaluarea propriu-zisă a unităţii;
elaborarea strategiei de
valorificare superioară a mijloacelor
din
dotare;
susţinerea acţiunii de restructurare,
reconversie a unor
capacităţi
slab utilizate şi fără perspective.
Situaţia sintetică este prezentată în
tabelul 5.1 şi, după
cum
rezultă, analizele de caz şi-au atins scopurile pentru care
au
fost propuse.
Alte neajunsuri se referă la următoarele
aspecte:
1. Evaluarea fără scop precis
definit. Acest aspect a fost
generat
de lipsa unor precizări în programele de strategie ale
unităţilor
evaluate. În evaluările efectuate, ca scop propus de
evaluatori
a fost aleasă definirea poziţiei institutelor în subramura
industrială
din care fac parte, dar valorile obţinute pot
fi
infirmate în cazul unor negocieri de altă factură.
2. Prognozele existente nu au putut fi
analizate şi corectate
în
cadrul unor analize-diagnostic detaliate;
pe de altă parte –
absenţa
la unităţile de C&D a unor analize şi studii actualizate.
3.
În evaluările pentru cele patru institute s-au
realizat
lucrări
globale şi nu s-au putut evalua şi subunităţile principale
ca
active independente.
4. Au fost selectate patru unităţi
de C&D, din care trei
pot
fi considerate mari (I2, I3, I4) şi una
mijlocie
(I1).
În definitivarea metodologiei ar fi fost interesant să
fie
evaluate şi unităţi mici, laboratoare independente,
ateliere,
secţii de microproducţie, secţii pilot ş.a.
În realizarea practică a analizelor de caz,
metodologia de
evaluare
a unităţilor de C&D, în redactarea 1, s-a confruntat cu
o
serie de aspecte care nu au fost anticipate la data respectivă.
Deşi o serie de elemente au fost
menţionate, în absenţa
unor
elemente de practică, nu s-a putut anticipa importanţa unor
elemente,
dificultăţile ivite pe parcurs, nuanţările specifice
domeniului
de activitate.
Analiza diagnostic s-a axat pe câteva
elemente specifice,
legate
pe de o parte de nivelul tehnic al acestora şi, pe de
altă
parte, de calitatea personalului angajat. S-au căutat valorile
intelectuale
şi căile de valorificare.
A rezultat importanţa de a se
identifica şi analiza calitativ
soluţiile
elaborate (grupate pe domenii de activitate),
brevetele-procedeele-mărcile,
pe o perioadă istorică mai lungă
decât
se consideră util de obicei; fundamentarea scenariilor care
să
permită stabilirea unei valori a activelor intangibile.
Evaluarea propriu-zisă a înregistrat
unele particularităţi
şi
elemente de noutate, cum sunt:
utilizarea mai multor metode de evaluare
a terenurilor şi
construcţiilor
şi compararea rezultatelor;
utilizarea mai accentuată a uzurii
morale în stabilirea
duratei
de viaţă rămasă;
evaluarea la "valoare
reziduală” a
elementelor de activ,
fără
participare la procesele de producţie sau cu participare
redusă;
utilizarea noţiunii de "profit
suplimentar”
determinat
pe
baza unui scenariu de valorificare a activelor intangibile.
Evaluarea prin metoda punctării a
înregistrat, de asemenea,
unele
modificări:
majorarea ponderii soluţiilor elaborate în
punctajul
total
acordat pentru activele intangibile;
propuneri privind diferenţierea
soluţiilor elaborate,
după
importanţa şi nivelul tehnic atins.
De asemenea, ca un element de noutate, s-au
identificat căi
de
confirmare a rezultatelor obţinute, prin compararea
rezultatelor
şi
indicatorilor de punctare cu o valoare de goodwill.
De elementele practice
rezultate în cadrul celor patru
analize
de caz, se va ţine cont la elaborarea Metodologiei de
evaluare
redactarea 2.
În urma evaluărilor realizate,
valoarea institutelor a
crescut,
faţă de valoarea înregistrată în bilanţul contabil, din
două
motive:
actualizarea preţurilor la nivelul 1993;
reconsiderarea activelor intangibile;
evaluarea utilajelor şi echipamentelor
amortizate.
În valori comparabile, valoarea contabilă
este considerabil
mai
mare decât valoarea ANC din motivele:
reevaluarea din 1992, cf. HGR 26/1992 şi
metodologiile de
aplicare
aferente, a dus, prin ignorarea HG 945/1990 şi utilizarea
mecanică
a coeficienţilor de majorare, la o valoare patrimonială supraevaluată;
utilaje şi echipamente care nu mai
pot fi folosite sunt
prinse
la valoarea de inventar actualizată (de înlocuire), din
care
se scade valoarea uzurii.
În
formarea fluxurilor financiare prognozate, noile valori
rezultate
pentru patrimoniu vor permite actualizarea
amortismentelor şi, ca urmare,
vor contribui la fundamentarea
strategiei
pe termen lung, politicii de investiţii ş.a.
Nu se recomandă ca valorile
obţinute să se utilizeze la
privatizările
în folosul angajaţilor. De asemenea, în cazul
asocierii
cu parteneri externi, probabil valorile nu vor
fi
agreate,
aceştia preferând valori cum sunt: capacitate beneficiară,
valoarea
substanţială, goodwill (badwill).
O mai mare atenţie trebuie acordată, în
acest ultim caz de
Tranzacţionare,
activelor intangibile şi anume: brevetelor,
Mărcilor,
procedeelor, care vor trebui evaluate individual.
Ca orice societate comercială,
unităţile C&D au nevoie
periodică
de lucrări de evaluare. Evaluarea pe seama activelor
intangibile,
care prezintă o mai mare inerţie temporală, poate
asigura
stabilitatea unităţilor în procesul de tranziţie. În
plus,
prezentarea acestor valori poate duce la reconsiderarea
poziţiei
statului faţă de institute.
…………………………………………………………………
Metodologia de evaluare Înapoi