Strategia dezvoltării economice a României

- probleme şi opţiuni -

Dr. ing. Mario Duma

1. Strategia dezvoltării economice a României nu poate fi una pur economică. Cel puţin trei componente majore trebuie să fie în mod organic avute în vedere, date fiind implicaţiile posibile majore, chiar determinante, asupra economiei, interacţiunile cu sfera economiei. Acestea sunt:

· Sfera socială, cu referire, în primele rânduri, la: nivelul de trai, ocupare (limitarea şomajului), sănătate, educaţie. Nu poate exista dezvoltare economică durabilă şi controlabilă în condiţii de convulsii sociale - pentru a nu spune că un nivel de trai decent a constituit, pentru poporul român, un scop major al schimbărilor din 1989. Nivelul de trai constituie o primă condiţie de reconstituire întâi a pieţei interne, înainte de a ne propune cuceriri sau recuceriri de pieţe externe. Şomajul constituie, de asemenea, o mare irosire de substanţă economică a naţiunii; la fel - starea nesatisfăcătoare a sănătăţii. Investiţia în educaţie este o necesitate a oricăror obiective economice de scurtă şi lungă perspectivă. Perpetuarea unor diferenţe substanţiale de nivel de trai între România şi alte ţări europene va continua să constituie un factor de pierdere de substanţă intelectuală (şi nu numai intelectuală); prin aceasta - de adâncire a barierelor în intergarea europeană şi, în general, de distorsionare a proceselor economice; deci - încă un factor imperativ de trecere a problemei nivelului de trai pe un grad superior de prioritate. Rezultă obiectivul strategic al apropierii puterii de cumpărare a populaţiei faţă de cel al ţărilor cu care urmărim integrarea, ceea ce, printre altele (dar printre primele) presupune obiectivul apropierii nivelului productivităţii muncii.

· Sfera tehnologică. Neglijarea acesteia este grevată de consecinţe directe importante pentru ţară cel puţin la nivelul integrării comerciale internaţionale (dar, evident, şi sub alte aspecte); calitatea începe cu competitivitatea tehnologică. Strategia tehnologică ar trebui să cuprindă nivelurile tehnice către care se va tinde - structurat şi diferenţiat pe subramuri şi domenii; modul lor de agregare, strategia atingerii acestor niveluri - prin transfer de tehnologie, prin concepţie şi realizări proprii (complementar, combinat, nu ca alternative reciproc exclusive), asigurarea infrastructurilor specifice aferente şi în special integrarea tehnologicului în economic, abandonând tradiţia dezvoltărilor sectoriale inerţiale, preponderent cantitative, autocentrate narcisist şi autarhice.

· Sfera ecologică. Pe primul plan este influenţa asupra sănătăţii propriei populaţii, dar, sub aspect economic, nesatisfacerea de către mărfurile româneşti a exigenţelor ecologice internaţionale va genera, treptat, pentru exporturile româneşti, precum şi pentru turism, bariere cu consecinţe din ce în ce mai grave.

2. Strategia dezvoltării economice a României este indisolubil legată de anumite componente ale strategiei politice, sub cel puţin două aspecte:

· Din nou - aspectul social, în sensul raportului între cheltuielile publice şi cele individuale pentru necesităţi sociale şi individuale, gradul de diferenţiere a veniturilor, importanţa asigurărilor sociale, responabilităţile asumate de către buget în domeniul social etc. (în mare şi simplificat - ponderea între social-democraţia extremă şi liberalismul extrem). Diferite ţări urmează modele diferite în această privinţă, cu consecinţe diferite - şi contradictorii - asupra dezvoltării economice însăşi, pe termen scurt şi pe termen lung.

· Dependenţa / independenţa naţională. Integrarea europeană, atragerea de investitori străini ş.a. se pot face (şi diferite ţări o fac, cu metode mai mult sau mai puţin ortodoxe), chiar în condiţiile acordurilor şi reglementărilor actuale internaţionale, cu grade diferite de observare a unor interese naţionale, imediate şi de perspectivă. Opţiunile de tipul protecţionism / integrism, favorizare a investiţiilor de capital străin / a capitalului autohton sunt opţiuni politice naţionale, supuse unor presiuni internaţionale - tot politice (chiar dacă, aparent, pur economice). Se ştie că protecţionismul aduce foloase industriei naţionale pe termen scurt şi daune pe termen lung (prin relaxarea competitivităţii); gradul de prioritate a intereselor pe termen scurt este o problemă de politică naţională - ca start spre perspectivele viitoare, dar şi în conexiune cu situaţia socială. Se ştie, de asemenea, că investirea de capital străin constituie o condiţie a relansării cât mai rapide a economiei, dar repatrierea, apoi, a profiturilor va conduce, pe termen mai lung, în mod corespunzător, la pierderea de venit naţional, astfel încât şi acesta este o opţiune de strategie politică.

3. Probabil că una dintre cele mai importante opţiuni strategice privind economia României este relaţia autarhie / specializare / integrare; profunzimea restructurării, văzută ca raport între abandonarea şi valorificarea capacităţilor existente; valorificarea capacităţilor existente - ca atare sau ca suport pentru versiuni modernizate ale acestora. Din nou - problemă de strategie economică, dar în strânsă conexiune cu aspectele social, tehnologic, ecologic.

4. În seria problemelor strategice ale economiei României nu poate fi omisă problema privatizării şi a rolului statului în economie, relaţia centralism / iniţiativă. Dintre numeroasele laturi ale acestei probleme, se pot menţiona:

· Necesitatea unei privatizări urgente şi masive, decurgând cel puţin din situaţia absurdă actuală, în care poate fi cu atât mai uşor (mai ieftin) preluată în proprietate o întreprindere, cu cât a fost mai dezorganizată şi dezeficientizată, ceea ce constituie un factor paralizant economic pe toată durata procesului de privatizare.

· Statul s-a dovedit dintotdeauna un prost gospodar, iar modelele occidentale, prezentate la noi ca exemple de referinţă pentru ponderea importantă a statului în economie (Italia, Franţa) se dovedesc acum a fi măcinate de corupţie, ceea ce nu întâmplător coincide cu experienţa României din ultimii 5 ani.

· Răspunsuri eficiente la problema, menţionată anterior, a relaţiei între valorificarea capacităţilor existente şi restructruare, pot fi date numai pe bază de iniţiativă locală şi interes local. Într-un caz contrar, în care un FPS central alocă unora şi nu alocă altora, pe bază de decizii centraliste (oricât de “fundamentate”), fonduri pentru retehnologizare, se riscă aceleaşi racile ale ineficienţei economiei planificate centralizat, constatate şi până în 1989.

· Modul, metodele, modelele prin care se exercită rolul statului în economie s-a dovedit a fi deosebit de important şi cu impact strategic determinant (deşi, teoretic, metodele nu ţin de strategie, ci de tactică). Între insuficienţa (sau lipsa de coerenţă) a unei strategii economice a statului, ca o variantă, şi dirijismul centralist, realizat prin instrumente şi decizii administrativ - birocratice, de tipul milioanelor de aprobări individuale, punctiforme, pentru fiecare agent economic şi pentru fiecare tranzacţie, ca o altă variantă (pe care s-a mers cu predilecţie în ultimul timp), sau un amestec mai mult sau mai puţin confuz între acestea, ar putea exista strategia reglării economice de către stat prin instrumente financiare (fiscale, vamale etc.) simple, clare, declarate, coerente, optimizate şi consecvente.

5. Strategia dezvoltării României nu poate include o singură variantă, de maximă probabilitate sau de maximă dezirabilitate, sau variante diferite doar cantitativ între ele. Este necesar să fie pregătite şi analizate scenarii diferite - atât cantitativ, cât şi structural şi funcţional.

Într-adevăr, în evoluţiile viitoare ale României trebuie luate în considerare cel puţin câteva categorii de factori exogeni şi chiar endogeni - dar independenţi de oricare proiectanţi ai strategiei.

Exemple de factori exogeni pot fi cei decurgând din evoluţia pe termen lung - şi chiar mediu - a situaţiei economice şi politice mondiale, cum au fost declanşarea crizei energiei din 1973, revoluţia islamică din Iran, cu ceea ce au însemnat direct pentru România la momentele respective, dar şi cu tot cortegiul ofensivei fundamentalismului islamic, ale cărui ultime consecinţe încă nu sunt cunoscute; alte exemple: prăbuşirea sistemului sovietic; proliferarea focarelor necontrolabile gen Afganistan sau Somalia, dintre care unele ne afectează direct şi profund (Iugoslavia), nu numai prin relaţiile bilaterale, ci şi, de exemplu, prin paralizarea sistemului Dunării; noi aranjamente între mari puteri sau modificări de politici ale unor / unei mari puteri cu impact asupra României sau vizând direct România (şi nu neapărat mari puteri - a se vedea reorientările petrecute în Republica Moldova); mutaţii imprevizibile în ştiinţă şi în tehnologia mondială; noi clase de restricţii ecologice, rezultate din noi descoperiri ştiinţifice etc. Trebuie avut în vedere faptul că şi în prezent, pe plan internaţional, are loc o recesiune, cu mari probleme de excedent de ofertă (cu competiţie acută pentru pieţe), probleme de şomaj etc. România nu poate fi o insulă care să facă abstracţie de aceste fenomene înconjurătoare, ci trebuie să-şi propună o strategie realistă, care să ţină seama de ele.

Ca exemple de factori endogeni necontrolabili, ce trebuie avuţi în vedere în proiectarea strategiei dezvoltării României, se pot arăta, nelimitativ: opţiunile electoratului, care, la un moment crucial, pot determina, fie şi prin fracţiuni de procent ale rezultatului unui scrutin, mersul pe o altă ramificaţie în răscrucea de drumuri ale dezvoltării, decât au avut în vedere proiectanţii strategiei; concepţii noi ale forţelor politice conducătoare (aflate la guvenare); reuşite sau insuccese ale unor afaceri sau ale unor realizări ştiinţifice / tehnologice româneşti de pondere naţională; catastrofe naturale locale cu mari consecinţe.

De aceea, strategia dezvoltării economice a României trebuie să fie proiectată pentru condiţii de risc, cum sunt condiţiile enumerate, iar factorii de risc respectivi trebuie să fie ţinuţi sub observaţie, sub control; asupra fiecăruia dintre aceşti factori trebuie să se acţioneze cu previziune şi perseverenţă, în concordanţă cu interesele strategice ale României, sau, cel puţin, să se exercite influenţă, sau / şi să se ia din timp şi cu continuitate măsurile preventive posibile, la nivelul propriu al României.

Publicat în “Tribuna Economică” nr. 13/1995

V. şi: A, B Înapoi