Modulul tematic 27

Psihologia procesului managerial

în cercetare-dezvoltare

Conf. dr. Anton Tabachiu

Procesul managerial constituie o activitate de muncă specializată, menită să optimizeze raporturile dintre om şi muncă cu ajutorul unor mijloace specifice: decizia, organizarea, controlul şi coordonarea,

Această activitate este desfăşurată de persoane care prin statutul lor social au ascendenţă asupra altor persoane care trebuie să execute ceea ce li se cere în timp util şi la parametrii calitativi stabiliţi.

Managementul funcţionează deci pe un tip de relaţii de dependenţă în care sistemul ierarhic este esenţial !

Psihologia procesului managerial pune în evidenţă mecanismele psihologice care stau la baza activităţii de conducere în privinţa caracteristicilor sale fundamentale.

Una dintre aceste caracteristici se referă la raporturile dintre manageri şi procesul de muncă condus. În cazul societăţilor comerciale cu profil de producţie materială, managerul îşi exercită atribuţiile prin intermediul nivelurilor ierarhice subordonate influenţând indirect procesul de producţie.

În anumite cazuri (situaţii), managerul poate fi implicat, solicitat sau din proprie iniţiativă, să intervină direct în procesul de muncă. Menţionăm astfel de situaţii, cum ar fi: implementarea unor noutăţi determinate de progresul ştiinţific şi tehnic, rezolvarea unor probleme complexe, exercitarea controlului direct, etc.

Asemenea intervenţii nu trebuie să se transforme în practici curente, deoarece abate managerul de la problemele generale şi de perspectivă ale conducerii şi obişnuiesc subalternii să fie tutelaţi chiar în problemele care constituie atribuţiile lor de serviciu.

În cazul activităţilor culturale, ştiinţifice, medicale, cercetare-dezvoltare etc., implicarea managerului în procesul de muncă se face atât prin atribuţiile sale de conducere, cât şi ca participant nemijlocit la proces.

Astfel, aceeaşi persoană este manager şi coleg, cu consecinţele care survin din acest dublu statut în exercitarea autorităţii sale asupra subalternilor-colegi.

Psihologic, o asemenea dedublare poate rezista în măsura în care managerul reuşeşte să îmbine calităţile de şef cu cele de profesionist, fără stridenţe, dar cu fermitate şi consecvenţă.

Mai mult decât în alte sectoare de activitate, în cercetare-dezvoltare, autoritatea managerului este determinată de pregătirea sa profesională bună, de prestigiul ştiinţific pe care l-a dobândit prin propriile sale lucrări.

O caracteristică fundamentală a procesului managerial este conducerea nemijlocită a oamenilor. Pentru a putea realiza acest lucru în mod diferenţiat, în funcţie de calităţile şi limitele persoanelor din subordine, managerul trebuie să fie un bun psiholog, dacă nu prin formaţie, cel puţin prin vocaţie. Experienţa managerială nu este însă suficientă, pentru aceasta fiind necesare un sumum de cunoştinţe din domeniul psihologiei personalităţii şi a metodelor de lucru cu oamenii.

Dacă în teoria managementului, esenţială este decizia, în psihologia managementului, esenţială este relaţia care se stabileşte între conducător şi subaltern. Pentru ca această relaţie să fie trainică, managerul nu trebuie să dezamăgească oamenii pe care îi conduce datorită unui comportament inadecvat funcţiei pe care o exercită.

Creativitatea este o dimensiune a personalităţii. Fiecare persoană dispune de un potenţial creativ care se poate materializa în producţii originale, valoroase şi ingenioase în funcţie de o serie de vectori motivaţionali, atitudinali şi situaţionali şi cu ajutorul unor sisteme operaţionale euristice.

Necesitatea ca managementul să se desfăşoare în acest spirit (creator), este determinată de mai multe situaţii, dintre care menţionăm: implementarea unor elemente de progres ştiinţific şi tehnic în funcţie de condiţiile şi posibilităţile concrete ale unităţii respective, adoptarea unor decizii în condiţii de incertitudine, soluţionarea unor probleme inedite, etc.

Dintre factorii favorizanţi ai procesului de creaţie în management, gradul de libertate decizională ocupă un loc important. Înainte de revoluţia din decembrie 1989, acest grad de libertate era foarte restrâns datorită sistemului piramidal de organizare şi conducere a întregii activităţi sociale şi economice.

Astăzi, acest grad de libertate este condiţionat de nivelul resurselor (materiale, financiare şi umane), conjuncturile economice (interne şi externe), rezultatele obţinute în activitatea de cercetare, prestigiul firmei, calitatea cercetătorilor, etc.

Astfel, ecuaţia psihologică a succesului managerial poate fi considerată ca un raport optim între gradul de libertate decizională şi capacitatea managerului pentru asumarea unui risc calculat.

Riscul calculat înseamnă cât poate managerul să rişte pentru ca, în caz de insucces, să nu pericliteze existenţa unităţii.

Marja riscului nu este numai de natură economică, ci şi juridică. Deciziile managerului trebuie să se înscrie în limitele reglementărilor juridice în vigoare. De asemenea, responsabilităţile juridice ale managerului nu se limitează doar la propria sa activitate, ci acoperă întreaga arie de activităţi din subordine.

Pe lângă responsabilităţile juridice, managerul are responsabilităţi profesionale pentru propria sa muncă şi a persoanelor din subordine, precum şi responsabilităţi morale faţă de viaţa şi soarta tuturor salariaţilor şi chiar a familiilor acestora.

Complexitatea procesului managerial, multitudinea responsabilităţilor ce revin managerului, caracterul nenormat al muncii de conducere etc. determină adesea suprasolicitarea persoanelor care ocupă funcţii de conducere cu consecinţe negative, atât asupra muncii acestora, cât şi a vieţii lor personale.

Stress-ul psihologic în activitatea managerială poate avea uneori urmări dramatice asupra sănătăţii managerilor şi a personalităţii acestora, deformând-o în direcţia unui autoritarism excesiv.

Carenţa unor calităţi constituie cauza principală a recurgerii de către unii manageri la autoritatea formală a funcţiei pe care o exercită, determinând reacţii negative la subalterni care, în aceste condiţii, ascultă de şef, dar nu-l respectă. Climatul psihosocial de muncă este astfel tensionat, randamentul scăzut şi o stare de apatie şi indiferenţă predomină în cadrul colectivelor de cercetare.

Autoritatea reală a managerului izvorăşte din calităţile sale care sunt grupate în profilul său psihosocioprofesional în felul următor:

1. PREGĂTIRE în domeniul specialităţii şi al managementului. Raportul dintre aceste două domenii de pregătire este în funcţie de treapta ierarhică ocupată. Treptele ierarhice aflate mai aproape de nivelul de execuţie reclamă o pregătire preponderent de specialitate. Cu cât nivelul de conducere este mai îndepărtat de nivelul de execuţie, cu atât sunt necesare cunoştinţe mai temeinice din domeniul managementului.

În afară de aceste două direcţii de pregătire (de specialitate şi managerială) care necesită şcolarizare, managerului îi mai sunt necesare şi o serie de cunoştinţe care pot fi acumulate în afara unei pregătiri organizate, din domeniile economic, juridic, administrativ, tehnic, psihologic, limbi străine şi protocol.

2. EXPERIENŢĂ managerială şi de domeniul pe care îl va conduce managerul respectiv.

Experienţa fiind un concept acţional, se deprinde prin exercitarea nemijlocită a unor activităţi. Din această cauză, nivelul experienţei se apreciază după timpul efectiv consacrat unor activităţi şi nu după informaţiile acumulate pe diferite căi despre domeniul respectiv: vizite de studiu, specializări în străinătate, participări la simpozioane, congrese etc.

De asemenea, experienţa nu este sinonimă cu stagiul sau vechimea în funcţie. Stagiul sau vechimea în funcţie atestă timpul lucrat. Experienţa se referă la acumulările operaţionale realizate în timpul stagiului, la realizările obţinute şi în general la cele urmate de consecinţe, ale căror rezultate au putut fi evaluate.

În consecinţă, experienţa managerială se referă la abilităţile de conducere deprinse prin exercitarea concretă a unor atribuţii manageriale.

Experienţa în domeniul în care va conduce permite managerului să se integreze mai repede la noua funcţie. De asemenea, practica promovării din interiorul unităţii constituie un factor motivaţional puternic pentru obţinerea unor rezultate deosebite în muncă de către întreg personalul institutului.

3. CALITĂŢI PSIHOLOGICE

În principiu, nici o calitate psihologică nu este de prisos. Această realitate precum şI necunoaşterea valenţelor unor însuşiri psihologice pentru activitatea managerială a determinat puzderia de recomandări în această direcţie.

Dacă avem în vedere un profil psihosocioprofesional real şi nu unul ideal, calităţile psihologice absolut necesare managerului sunt: inteligenţa, flexibilitatea gândirii, motivaţia şi trăsăturile pozitive de caracter.

Inteligenţa este o aptitudine generală şi complexă care se manifestă prin capacitatea de a face cu relativă uşurinţă, asocieri şi disocieri între obiecte, fenomene, situaţii etc., aparent fără nici o legătură între ele.

Pentru activitatea managerială, această calitate este necesar să fie bine dezvoltată, mai mult în plan pragmatic decât teoretic.

Flexibilitatea gândirii este acea calitate a gândirii care asigură receptivitatea faţă de nou, permite depăşirea, cu relativă uşurinţă, a unor tipare de gândire şi acţiune. Pe fondul unei dezvoltări cel puţin medii ale inteligenţei generale, flexibilitatea gândirii constituie unul din factorii esenţiali ai activităţii creative în orice domeniu de activităţi, deci şi în cel al managementului.

Motivaţia este vectorul intern al activităţii care orientează şi mobilizează persoana în vederea realizării unor scopuri. Managerului îi este necesară o motivaţie mai puternică decât executantului întrucât nu beneficiază de un raport direct între intenţie şi rezultate datorită unor factori aleatori care intervin pe parcursul operaţionalizării deciziilor sale şi, de asemenea, pentru că nu are certitudinea menţinerii pe post pentru a se avea satisfacţia determinată de obţinerea rezultatelor preconizate de el.

Trăsăturile pozitive de caracter se înscriu în sfera atitudinilor faţă de muncă (hărnicie, exigenţă, lucrul bine făcut), a atitudinilor faţă de sine (modestie, autoevaluare obiectivă), a atitudinilor faţă de alte persoane (colaborare, cooperare, spirit de echipă), precum şi a unor calităţi volitive (organizare şi spirit întreprinzător, fermitate în susţinerea opiniilor şi consecvenţă în acţiunile întreprinse).

4. CALITĂŢI PSIHOSOCIALE

Pentru a putea stabili relaţii amiabile cu subalternii, managerul trebuie să fie un om sociabil şi să se manifeste ireproşabil faţă de aceştia.

Sociabilitatea este o variabilă individuală determinată de particularităţile temperamentale, educaţie, auto-educaţie, cultură, tradiţii şi obiceiuri. Aceasta înseamnă că unii oameni sunt mai sociabili, iar alţii mai puţin sociabili sau deloc.

Ţinând seama că din punct de vedere psihosocial, fundamentale în management sunt raporturile interpersonale şef - subaltern, este recomandabil ca persoanele care îndeplinesc funcţii manageriale să fie sociabile.

Sociabilitatea este necesar să se manifeste în anumite limite. Astfel, managerul să fie atât de sociabil încât oamenii din subordine să-i înţeleagă deciziile şi să le îndeplinească. Dar şa nu fie atât de sociabil încât să se confunde cu subalternii săi. Întotdeauna, o anumită distanţă ierarhică este necesară pentru a sublinia statutul social al managerului.

Această distanţă nu trebuie să fie rezultatul unei atitudini rigide, ci să decurgă, în mod natural, din calităţile şi comportamentul acestuia.

De asemenea, sociabilitatea trebuie să fie reglată în funcţie de caracteristicile individuale ale subalternilor. Faţă de unele persoane, un grad mai mare de sociabilitate dă rezultate bune, faţă de altele efectul este contrar. În această situaţie, un rol important îl are cunoaşterea foarte bună a subalternilor şi arta de a conduce.

Prin comportament, avem în vedere un complex de manifestări privind vestimentaţia, limbajul şi regulile de politeţe practicate, care să recomande managerul ca un exemplu, un model pentru subalternii săi.

5. STAREA SĂNĂTĂŢII SOMATICE ŞI PSIHICE

Datorită complexităţii activităţii manageriale, care adesea uzează prematur persoanele care ocupă funcţii de conducere, este preferabil ca la ocuparea posturilor de conducere să se evite oamenii bolnavi cronici (cardiaci, hepatici, gastrici, etc.).

Pe lângă faptul că nu ar avea nici o şansă să se vindece, poate chiar s-ar agrava maladia de care suferă. De asemenea, un bolnav cronic are şi manifestări specifice bolii (cardiacii sunt fobici, gastricii sunt apatici, afecţiunile biliare determină stări de nervozitate) care grevează asupra relaţiilor sale cu subalternii.

Din punct de vedere psihic, stările prepatologice în condiţiile exercitării funcţiilor de conducere se pot transforma în manifestări maladive cu consecinţe deosebit de grave asupra activităţii manageriale şi a climatului psihosocial.

Caracteristic în această privinţă sunt tendinţele de supraapreciere, atitudinile refractare, încăpăţânarea care, dacă în cazul unui executant pot fi acceptate mai uşor, la manager sunt dăunătoare, determinând tabloul psihic-paranoic.

Calităţile conţinute în profilul psihosocioprofesional al managerilor au fost stabilite pe baza unor cercetări ştiinţifice, fiind considerate ca minimum necesare pentru toate persoanele care ocupă funcţii de conducere la nivel de laborator, secţie sau instituţie.

Ponderea acestor calităţi, precum şi eventualitatea unor cerinţe suplimentare pot fi luate în considerare prin investigaţii suplimentare.

Necesitatea calităţilor incluse în profilul psihosocioprofesional al managerului este accentuată şi de specificul perioadei de tranziţie, când managerii sunt confruntaţi cu trei categorii de dificultăţi şi deci trebuie să dispună de calităţi deosebite pentru a le putea depăşi.

Mai întâi, sunt dificultăţile proprii perioadei de tranziţie, pe care nu a parcurs-o nimeni până acum şi deci nu există modele algoritmice de soluţionare a problemelor.

În al doilea rând, persistă încă într-o măsură importantă unele mentalităţi de conducere specifice perioadei trecute dintre care menţionăm ca deosebit de neproductive: neasumarea răspunderii propriilor decizii, tendinţa de tutelare a subalternilor, atitudini birocratice, etc.

Iar, în al treilea rând, au apărut deja unele neajunsuri ale economiei de piaţă (şomajul, revendicările sindicale, tendinţele individualiste, etc.) pentru care nu există încă experienţa necesară soluţionării lor.

Concluzionând, putem afirma că activitatea managerială în perioada de tranziţie este mult mai dificilă decât cea desfăşurată înainte, sau decât cea caracteristică economiei de piaţă. Din acest motiv, calităţilor necesare managerilor, cu deosebire de natură psihologică, trebuie să li se acorde o atenţie deosebită.

Înapoi module tematice Înapoi Resurse umane Înapoi