|
Ziua economică,
12.08.2003
În cele ce urmează,
vom rezista tentaţiei de a constata şi a comenta faptul că
facilitatea x sau y a fost sau nu menţinută, introdusă,
eliminată, transformată, precum şi, desigur, că este bine sau
este rău ceea ce s-a întâmplat. Analiza comparativă a
variantei august 2003 a textului codului, raportat la
variantele anterioare, arată că specialiştii Ministerului
Finanţelor Publice, în frunte cu conducerea ministerului, au
lucrat cu o deosebită meticulozitate şi receptivitate; până şi
unor remarci de detaliu, privind inoportunitatea unor termeni
sau oportunitatea unei anumite completări într-o enumerare –
li s-a dat atenţie şi am avut satisfacţia să constatăm
remedierile făcute. Şi, desigur, faţă de un document de
asemenea amploare, dificultate şi responsabilitate, este greu
de aşteptat să fie acceptate toate amendamentele, să fie luate
în considerare toate părerile.
Şi totuşi, credem,
au rămas abandonate, nesoluţionate, unele probleme care,
poate, nu au un impact major asupra poverii fiscale ce
grevează întreprinderile sau asupra contribuţiei la încasările
bugetare (poate, tocmai de aceea s-a trecut mai uşor pe lângă
ele). Dar pot fi esenţiale pentru ceea ce se cheamă mediul de
afaceri, pentru a preveni şi evita controverse inutile între
manageri şi inspectorii fiscali, pentru a nu lăsa, la
dispoziţia acestora, prea multe invitaţii deschise spre
comportamente abuzive, spre hărţuiri ale conducătorilor de
întreprinderi, invitaţii trecute – uimitor – în textul negru
pe alb al Codului fiscal.
Astfel: „Art. 11.
Prevederi speciale pentru aplicarea codului fiscal
(1) La stabilirea
sumei unui impozit sau a unei taxe in înţelesul prezentului
cod, autorităţile fiscale pot sau nu să ia în considerare
orice tranzacţie care nu are un scop economic sau pot
reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul
economic al tranzacţiei.
(2) In cadrul
oricărei tranzacţii intre persoane afiliate, autorităţile
fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia
dintre persoane, după cum e necesar pentru a reflecta preţul
de piaţă al bunurilor sau serviciilor furnizate in cadrul
tranzacţiei. La stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor
intre persoane afiliate se foloseşte cea mai adecvată dintre
următoarele 4 metode: …”
O adevărată cutie a
Pandorei! Nu numai că nu este definit termenul „tranzacţie”,
şi nici „tranzacţie care nu are un scop economic” sau „a
reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul
economic al tranzacţiei” (deşi, evident, intenţia este
corectă: blocarea recurgerii abuzive, fără drept, în scopul
evaziunii fiscale, la facilităţi acordate organizaţiilor şi
tranzacţiilor non-profit; prezentări, în acelaşi scop, ale
unor valori deformate a produselor supuse vămuirii) , dar:
- Nu este clar,
faţă de formularea mult prea generală introdusă în codul
fiscal, – la ce nivel au dreptul „autorităţile fiscale” să
intre cu toporul in Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al
întreprinderii şi în planurile ei de afaceri ? Ministrul
Finanţelor Publice personal? Inspectorul de suburbie
financiară?
- Care este dreptul
de atac, de apărare, de contestaţie, de apel, din partea
conducătorului de întreprindere? Este constituţional să se
prevadă un o obligaţie de a suporta încălcarea unor
prerogative, dar să nu se prevadă calea de apărare ?
- Este evident că
valorile calculate după diferitele 4 metode specificate pot
diferi între ele, chiar substanţial. Atunci, rezultă că
managerul trebuie să-şi facă orice calcul economic după toate
metodele posibile, pentru a nu fi descoperit la controlul
fiscal ? Dar rezultatele tot vor diferi, pentru că vor diferi
premisele, datele de intrare, ipotezele de lucru, informaţia
disponibilă la momentul efectuării calculelor. Oricum,
contribuabilul este cel vulnerabil în faţa unor asemenea
formulări de ghilotină passe-partout.
Încă ceva, încă o
problemă de fond, la care textul Codului fiscal nu dă nicăieri
soluţie, în multiplele şi diversele prevederi care vorbesc
despre „aprobări” pe care trebuie să le primească orice
contribuabil: contribuabilul şi fiscul au obiective şi
criterii diferite de decizie. Inspectorul fiscal are numai
obiectivul şi criteriul asigurării încasării impozitelor legal
datorate de către contribuabil, în condiţiile activităţilor
desfăşurate şi ale tranzacţiilor făcute. Criteriile privind
profitabilitatea, eficienţa, oportunitatea, perspectiva, îl
privesc exclusiv pe contribuabil şi, cu referire la acestea,
contribuabilul nu are a da socoteală decât acţionarilor săi
(sau, mai modern, factorilor săi interesaţi – stakeholders,
unde, printre alţii, intră, desigur, şi fiscul, dar nu cu
prerogative de cenzură exclusivă şi de ultim cuvânt).
O altă veche
controversă – care, regretăm că se regăseşte în noul Cod
fiscal exact în formele dogmatice şi revolute din vechile
ediţii ale legii impozitului pe profit, este cea referitoare
la deductibilitatea numai a acelor cheltuieli care sunt
„aferente veniturilor” (ca şi în vechile versiuni ale legii,
aberaţia aceasta este repetată, chiar de multe ori: la art. 7
(1) - „Profitul impozabil se calculează ca diferenţa intre
veniturile realizate din orice sursa si cheltuielile efectuate
pentru realizarea acestora…”, şi apoi la art. 9 (1) – „In
scopul calculării profitului impozabil, sunt considerate
cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în
vederea realizării veniturilor impozabile, …”, şi apoi încă
de câteva ori. Tradusă în româneşte, această aserţiune din
proiectul Codului fiscal poate suna astfel: „Se interzice,
contribuabilului român, să facă vara sanie şi iarna car”.
Într-adevăr, iată o
parţială enumerare a unor activităţi care necesită cheltuieli
actuale pentru venituri viitoare; mai mult, pentru a nu
ascunde nimic: cheltuieli actuale certe pentru venituri
viitoare ipotetice, sperate, scontate, adică, în orice caz,
cheltuieli care nu sunt aferente veniturilor realizate:
a)
cheltuielile pentru formarea si perfecţionarea
profesionala a personalului angajat existent si a
managerilor, precum si a celui ce urmează sa fie angajat;
b)
cheltuielile pentru dotarea cu publicaţii (cărţi,
reviste, suporţi electronici) de specialitate, cu informaţii
necesare desfăşurării activităţii;
c)
cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei,
promovarea pe pieţe existente sau noi, participare la târguri
si expoziţii, la misiuni de afaceri; editarea de materiale
informative si promoţionale proprii etc.;
d)
cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare – acelea care
se suportă din cheltuielile curente, pentru perfecţionarea
tehnologiilor şi produselor existente, pregătirea şi
implementarea unor produse şi tehnologii noi;
e)
cheltuielile pentru perfecţionarea managementului, a
sistemelor informatice, introducerea, întreţinerea si
perfecţionarea sistemelor de management al calităţii,
obţinerea atestării conform cu standardele de calitate;
f)
cheltuielile pentru protejarea mediului si conservarea
resurselor, obţinerea atestării conform cu standardele de
protecţie a mediului;
g)
cheltuielile pentru participare la îndeplinirea unor
programe cu caracter social stabilite de autorităţile locale;
h)
cheltuielile de judecată pentru susţinerea si apărarea
unor drepturi si interese ale contribuabilului, cu excepţia
cazurilor în care contribuabilul pierde procesul din motive
care prin hotărârea judecătoreasca sunt caracterizate ca
ilegale, abuzive, de concurenţă neloială sau de încălcare a
unor drepturi legitime de proprietate intelectuală;
cheltuielile pentru lobby si advocacy (susţinerea intereselor
contribuabilului în fata forurilor cu influenţă asupra
condiţiilor de desfăşurare a activităţii acestuia), neintrând
în aceasta categorie acţiunile cu caracter de corupţie;
i)
cotizaţiile la organizaţiile patronale, profesionale,
ştiinţifice, de informare, de apărare a unor drepturi si
interese colective si alte organizaţii non-profit la care
contribuabilul apreciază calitatea de membru ca fiindu-i
oportună;
j)
orice alte cheltuieli curente pentru perfecţionarea
activităţii, diversificare, extindere (sau limitarea
restrângerii), restructurare, modernizare si, în general,
pregătirea unor venituri viitoare.*
Să lăsăm, totuşi,
pe manageri, să facă şi iarna car, şi vara sanie. Iar
inspectorii fiscali care ar fi, eventual, de altă părere, să
nu găsească în Codul fiscal litera de lege pe care să o
citeze.
|
