|
Scânteia, 6.10.1968
Mare parte dintre
institutele departamentale de cercetare din domeniul tehnic au
profilul orientat spre cercetarea de dezvoltare, spre
elaborarea de produse destinate fabricaţiei. Dar preocuparea
pentru accelerarea ritmului realizărilor tehnice, pentru
asigurarea competitivităţii lor, face tot mai acut resimţită
necesitatea organizării în aceste institute a unor cercetări
teoretice proprii. Se susţine totuşi, şi destul de frecvent,
că efectuarea lor în institutul departamental ar constitui o
deturnare de forţe şi fonduri, o neglijare a aplicabilităţii
practice maxime a lucrărilor de cercetare şi o încălcare a
atribuţiilor specifice institutelor de cercetări fundamentale.
Desigur, situaţiile diferă de la institut la institut şi chiar
de la problemă la problemă, şi nu se poate defini o linie
unică şi general valabilă. Există însă o serie de aspecte care
se reliefează în numeroase cazuri, demonstrând că şi la nivel
departamental trebuie să se acorde eforturilor teoretice mult
mai multă consideraţie.
În primul rând,
cercetarea teoretică dezvoltă posibilităţile de prevedere, de
sesizare mai din timp şi mai clar a tendinţelor de dezvoltare
a tehnicii în ramura respectivă, pe plan mondial. Aceasta se
datorează faptului că direcţiile noi de dezvoltare şi noile
soluţii tehnice îşi încep adesea existenţa în lumea cercetării
ştiinţifice cu caracter teoretic şi, de obicei cu câţiva ani
înainte de a intra în patrimoniul aplicaţiilor practice al
marilor întreprinderi industriale. Un exemplu tipic îl
constituie "codurile" moderne, utilizabile pe canalele de
telecomunicaţii, care detectează şi corectează ele însele
erorile intervenite în transmisie şi recepţie. Această
orientare este amplu tratată în studiile teoretice, apărute de
mai mulţi ani, dar abia relativ recent a început să-şi
croiască drum spre utilizare practică. Evident că, fără o
cercetare teoretică proprie, ar fi greu să se distingă care
anume din imensa multitudine de lucrări teoretice din domeniul
respectiv se apropie de maturizare, devenind accesibilă
fructificării.
În al doilea rând,
cercetarea teoretică îşi aduce contribuţia la sesizarea
semnificaţiei noilor soluţii tehnice, apărute în realizările
marilor întreprinderi, chiar dacă au în aparenţă un caracter
întâmplător, particular şi izolat. Astfel, trecerea progresivă
a echipamentelor telemecanice la viteze superioare de lucru,
în condiţiile centralizării conducerii unor procese ample, a
putut fi înţeleasă în baza unor studii teoretice, iar apoi
imediat adoptată în realizările noastre practice, înaintea
unor ţări cu tradiţie în domeniul respectiv. Un colectiv de
cercetare care preferase o soluţie "majoritară" la acea dată,
ignorând tendinţele de dezvoltare, a trebuit să constate uzura
morală a soluţiei adoptate, chiar în momentul încheierii
lucrărilor. Nu trebuie exclusă nici posibilitatea ca o
cercetare teoretică proprie, mărind potenţele intuiţiei
tehnice, să conducă la afirmarea unor noi tendinţe, a unor căi
de soluţionare, simultan sau chiar înaintea apariţiei lor pe
plan mondial. Aşa a fost cazul, de pildă, cu procedeul
variaţiei inverse a preciziei şi rapidităţii telemăsurării,
dedus pe baza studiului teoretic al fluxurilor informaţionale
în telemăsură. În al treilea rând, se constată că, cu toată
bogăţia imensă a literaturii tehnico-ştiinţifice mondiale,
lipsesc nu arareori anumite metode de calcul sau anumiţi
indici tehnici ai problemei în elaborare. Cercetarea
teoretică, în aceste cazuri, dotează concepţia intuitivă cu
armele necesare. Pe baza cercetării teoretice se poate
discerne obiectiv între soluţii tehnice aparent sau în fond
contradictorii, existente simultan în tehnica mondială, se pot
delimita cantitativ condiţiile de utilizare avantajoasă a
diferitelor soluţii, limitele lor. Astfel, studiul rapidităţii
de transfer al informaţiei ne-a condus la o concepţie nouă, a
claselor de echipamente telemecanice, iar apoi s-a trecut la
elaborarea treptată a metodelor de calcul specifice fiecărei
clase. Recent, o dispută tehnică ascuţită cu un beneficiar
important a fost tranşată în baza calculului de performanţe
efectuat cu ajutorul acestor metode de calcul. De asemenea,
cercetarea teoretică poate constitui la un moment dat liantul
şi fermentul care dă sens de generalitate unor date disparate
ale experienţei tehnice, permiţând atingerea unui potenţial
superior de fructificare a acestei experienţe. Studiul unor
metode de descriere a funcţionării calculatoarelor şi, în
general, a automatelor a condus la raţionalizarea schimbului
de mesaje în aparaturile de telemecanică nou elaborate.
În fine, cercetarea
teoretică nu poate să nu ridice nivelul general al activităţii
din institutul departamental, cu consecinţe pozitive în
aprofundarea cercetărilor, în perfecţionarea soluţiilor
tehnice, în orientarea lor, în ridicarea exigenţei şi
competenţei activităţii de avizare.
Desigur, o
activitate de cercetare teoretică proprie într-un institut
departamental nu epuizează problema legăturii între cercetarea
fundamentală şi cea aplicativă, nu elimină necesitatea unei
colaborări strânse între institutele departamentale şi cele de
cercetări fundamentale.
Acceptându-se
necesitatea organizării cercetării teoretice în institutul
departamental, continuă să existe divergenţe cu privire la
orientarea ei. După unii, ea ar trebui să fie selectivă,
îndreptată spre un număr redus de probleme "nedefrişate", sau
care oferă posibilitatea unei aprofundări pentru a conduce la
noi rezultate teoretice, fructificabile în articole şi
comunicări. Asemenea orientare îşi are însă locul firesc
într-un institut de cercetări fundamentale. Considerăm că în
institutul departamental se impune o altă orientare, şi anume
cuprinderea în suprafaţă a problematicii întregului profil de
specialitate care revine laboratorului, acest lucru fiind
necesar pentru consolidarea frontului pe care se desfăşoară
cercetarea tehnică respectivă. Totodată, în selectarea
direcţiilor de aprofundare, accentul ar trebui pus nu atât pe
perspectiva de obţinere a unor rezultate teoretice originale,
cât pe fertilitatea cercetărilor teoretice respective pentru
elaborarea de aparatură, pentru soluţii tehnice în activitatea
de concepţie.
S-a dovedit că,
urmărindu-se în cercetare o perspectivă mai îndepărtată,
specifică preocupărilor teoretice, este cu putinţă ca ea să
fie defalcată pe etape, să spunem anuale. Adică, să ne
propunem şi să obţinem pe parcurs, cel puţin anual, rezultate,
concluzii, metode de calcul, recomandări principiale care, pe
de o parte, să se dezvolte în funcţie de noile rezultate
obţinute, iar pe de alta, să întregească treptat sfera de
preocupări. Realizarea perspectivei îndepărtate printr-o
succesiune de scopuri apropiate, întrepătrunse şi ordonate
într-o tematică şi linie de cercetare unitară, nu numai că nu
dăunează perspectivei lucrării, ci îi dă vigoare, conţinut şi
- de ce să nu o spunem - viabilitate.
În ceea ce priveşte
organizarea internă, se susţine că ea ar trebui încredinţată
unor persoane sau chiar unor laboratoare distincte, pentru a
se feri cercetarea teoretică de tendinţele acaparatoare ale
sarcinilor concrete, de zi cu zi. Dar fructificarea reală a
avantajelor pe care le poate oferi cercetarea teoretică în
institutul departamental obligă la evitarea oricăror bariere
organizatorice.
Mai dificilă este
problema profilării personale a cercetătorilor. Pentru a
obţine rezultate într-o cercetare teoretică nu este suficient
ca un cercetător să consacre acestei activităţi o anumită
parte, să spunem 15 la sută, din timpul său de lucru.
Cercetarea teoretică cere documentare amplă, aprofundare.
Apoi, nu orice inginer care se dovedeşte capabil în
activitatea de elaborare poate da rezultate eficiente şi în
cercetarea teoretică, întrucât aceasta reclamă cunoştinţe şi
aptitudini specifice. Consider, de aceea, oportun ca sarcinile
de cercetare teoretice să fie încredinţate unui număr restrâns
de cercetători din cadrul laboratorului, având în activitatea
lor o pondere importantă, mergând uneori până la acoperirea
întregului timp de lucru, în funcţie de profil, specialitate,
înclinaţii personale. De altfel, pentru a asigura viabilitatea
soluţiilor teoretice, cercetătorii care au primit astfel de
sarcini preferă să-şi asume şi sarcinile de elaborare
corespunzătoare. Acest lucru este o consecinţă firească a
orientării cercetărilor teoretice în institutul departamental,
ducând însă, în anumite perioade, la o regretabilă
supraîncărcare a cercetătorilor.
Cred că trebuie
amintit şi faptul că dezvoltarea de cercetări teoretice în
institutul departamental ridică şi problema creării unui
climat propice acestor cercetări. Cercetarea teoretică trebuie
apărată astfel de tendinţa ca sarcinile respective, care
pretind cercetători de înaltă calificare, să fie considerate
minore (cu toate consecinţele morale şi materiale ce decurg de
aici); ea trebuie ferită, de asemenea, de afluxul de
cercetători cu pregătire şi aptitudini insuficiente, care pot
doar compromite lucrurile. Lipsa unui climat adecvat atârnă
greu în balanţă, determinând uneori cercetători capabili să
evite să se consacre cercetării teoretice, simţind nevoia
să-şi justifice existenţa cu elaborări concrete.
Orientând şi
organizând corespunzător cercetarea teoretică în institutul
departamental, creându-i condiţii materiale şi morale adecuate
de desfăşurare, obţinem un instrument eficient de asigurare a
competitivităţii elaborărilor, de ridicare a nivelului general
al activităţii de concepţie. şi nu o dată ceea ce am investit
în cercetarea teoretică s-a răscumpărat cu prisosinţă, prin
preîntâmpinarea unor eforturi inutile în elaborări lipsite de
perspectivă, prin orientarea la nivel superior a soluţiilor
tehnice.
|
