Ziua economică,
24.02.2004
„Asistăm… la punerea în discuţie a legitimităţii acţiunii
statului de redistribuire a veniturilor la nivelul societăţii.
Pentru mine a fost decepţionantă dezbaterea publică despre
impozite – spre exemplu. Progresivitatea impozitelor este un
instrument de redistribuire şi un mecanism al solidarităţii
sociale, aplicat consecvent în toate ţările dezvoltate –
europene, dar chiar şi în Statele Unite.
Presiunea în favoarea micşorării continue a unor categorii de
impozite, care-i favorizează pe cei bogaţi, pune în discuţie
una dintre cele mai importante funcţii ale statului modern,
aceea de organizator al coeziunii sociale şi de
garant al coeziunii naţionale.”
Citatul este din discursul domnului Ion Iliescu, preşedintele
României, cu prilejul primirii titlului de "Doctor Honoris
Causa" al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi
Administrative din Bucureşti, la 26 ianuarie 2004, în forma în
care acest discurs a fost accesibil pe INTERNET. Sublinierea
este din original.
Deoarece în aceste pagini („Ziua economică” din 30 septembrie
2003) a existat titlul „Cota
unică – o măsură curajoasă şi oportună”,
ne considerăm îndreptăţiţi şi, în acelaşi timp,
obligaţi la unele explicaţii
suplimentare.
Am
sprijinit din prima clipă iniţiativa Ministerului Finanţelor
Publice privind renunţarea la calculul venitului global, din
cauza costurilor imense ale operaţiunilor de stabilire a
veniturilor globale. Cu oamenii care muncesc la birocraţia
respectivă şi cu hârtia care se consumă, spre a nu mai vorbi
despre timpul pierdut şi stresul contribuabililor înşişi, am
apreciat că, în economia naţională, s-ar putea realiza produse
şi servicii de mai mare folos pentru cetăţeni. Nu am discutat,
în acest context, despre cotele de impozitare, ci numai despre
comparaţia între impozitul zis „global” şi impozitul reţinut
„la sursă”. Observăm că problema are trei componente: prima –
impozitarea venitului global sau impozitare la sursă (la
plătitorul fiecărui venit); a doua – impozit progresiv (cu
cote mai mari pentru venituri mai mari) sau impozit în cotă
unică; a treia – cât de mult să fie impozitate veniturile
considerate „mari” (începând de la ce venit şi cu ce cotă de
impozitare). Evident, impozitul pe venitul global are sens
numai în cazul impozitului progresiv, dar se poate imagina (şi
a existat şi la noi, mulţi ani) impozit progresiv prelevat la
sursă (adică impozit progresiv numai la nivelul fiecărui venit
individual, neînsumat pe diversele surse de venituri ale
fiecărui încasator de venituri).
Poate fi utilă o mică inventariere a sferei contribuabililor
la care impozitele s-ar reduce în cazul renunţării la calculul
venitului global. Care sunt categoriile sociale avantajate de
prelevarea impozitelor numai la sursă, eventual – în cotă
unică de impozitare? Şi să ne referim la cei la care
veniturile obţinute de la diferite surse prezintă o pondere
semnificativă; în caz contrar (contribuabilii care au o
singură sursă principală a veniturilor lor, iar veniturile din
alte surse sunt mici), cheltuirea unor mari resurse sociale
pentru impozitarea venitului global este, credem, evident
nejustificată.
Sunt
în cauză, pentru menţinerea impozitării venitului global:
Proprietarii de afaceri profitabile (dacă au mai multe).
Deţinătorii de titluri pe piaţa de capital. Intelectualii de
profesiuni liberale (în frunte cu cei care lucrează direct cu
mulţi clienţi diferiţi, de exemplu avocaţii). Sportivii (numai
anumite categorii din veniturile acestora). Meseriaşii.
Proprietarii imobiliari care încasează chirii. Proprietarii de
terenuri agricole, care obţin arendă sau alte venituri.
Proprietarii de diverse utilaje, instalaţii, care obţin
venituri din exploatarea acestora. Prestatorii pe bază de
comision (numai dacă lucrează pentru mai multe firme, ceea ce
de regulă angajatorii nu admit).
Sunt,
fără îndoială, categorii cu populaţii numeroase şi cu venituri
substanţiale, a căror impozitare progresivă la venitul global
ar putea aduce la buget venituri suplimentare importante şi ar
contribui la reducerea disparităţilor sociale. Dar aceasta –
numai aparent şi numai într-o măsură limitată. Să
explicăm de ce.
În
primul rând, marile discrepanţe sociale sunt între cei ce
trăiesc din venituri licite şi cei ce trăiesc din corupţie,
furt (inclusiv privatizări abuzive, frauduloase), trafic de
influenţă, contrabandă şi alte venituri ilicite, care oricum
nu se declară la calculul venitului global. Marile averi
care sfidează bunul simţ al românului trudit s-au făcut nu din
neimpozitarea sau insuficienta impozitare a unor venituri
licite mari, ci din veniturile frauduloase, care oricum
nu au nimic de a face cu rafinamentele sistemului de
impozitare.
În al
doilea rând, mari discrepanţe sociale mai sunt şi între cei
care declară veniturile, pe de o parte, şi evazioniştii
fiscali, pe de altă parte, iar un impozit global progresiv
excesiv nu ar face decât să crească ponderea evaziunii
fiscale, a economiei subterane, la rest de condiţii date.
În al
treilea rând, în mod surprinzător, eficacitatea globalizării
veniturilor scade, chiar până la zero, tocmai la mulţi dintre
contribuabilii cu venituri foarte mari. Acest lucru se explică
prin faptul că se depăşeşte pragul cu cota maximă de
impozitare încă de la veniturile individuale, calculate pe
fiecare sursă de venit în parte, astfel încât însumarea
veniturilor nu mai conduce la trecerea contribuabilului
respectiv într-o tranşă de impozitare cu cotă superioară.
În al
patrulea rând, nu trebuie uitate procesele de reglare care au
loc într-o economie liberă: presupunând că toate veniturile
efectiv realizate sunt licite şi se declară, deţinătorii de
diferite surse de venituri îşi reorientează investiţiile de
capital, proprietăţile, activităţile etc. în direcţia
optimizării venitului lor global net, adică îşi mută – cel
puţin parţial – bani de la activităţi / investiţii cu impozite
mari spre altele cu impozite mai mici; la limită, de exemplu,
pur şi simplu nu mai extind volumul activităţii firmelor lor
dacă venitul suplimentar net pentru efortul suplimentar pe
care trebuie să îl depună este ras de o impozitare globală
excesivă. La fel, mulţi intelectuali de specialităţi bine
plătite în străinătate (de exemplu, artişti, dar nu numai),
sportivi ş.a., îşi fac cariera peste hotare şi degeaba
socoteşte cineva cât ar putea ei aduce impozite globale la
bugetul României, sau cu cât s-ar reduce disparităţile sociale
faţă de muncitorii din ramurile cu salarii mici, dacă
veniturile mari respective ar fi mai copios impozitate.
În al
cincilea rând, specialiştii de înaltă calificare şi preţuire
pe piaţa muncii îşi negociază veniturile nete, şi o impozitare
progresivă excesivă, inclusiv prin globalizare, nu ar face
decât să crească povara fiscală a angajatorilor, pentru a
acoperi salariile brute sporite, cu consecinţele negative
corespunzătoare asupra atragerii şi investirii de capital şi
asupra creierii de locuri de muncă. Ca alternativă, şi
specialiştii de înaltă calificare şi preţuire s-ar aranja să
lucreze, în mai mare măsură sau total, în străinătate, cu
consecinţele inevitabile asupra competitivităţii produselor /
serviciilor româneşti, precum şi asupra bugetului de stat şi
asupra veniturilor populaţiei.
În
fine, o eventuală impozitare sporită – prin globalizarea
veniturilor şi prin urmărirea mai strânsă a înregistrării
contabile a veniturilor lor reale – aplicată meseriaşilor,
avocaţilor şi altor categorii care prestează servicii în
principal pentru populaţie, inclusiv proprietarilor care dau
cu chirie locuinţe sau utilaje, ar fi, din punctul de vedere
al echilibrului social, o mutare de bani dintr-un buzunar
într-altul, deoarece contribuabilii în cauză şi-ar compensa
impozitele sporite pe care le au de plătit prin creşteri ale
tarifelor, chiriilor etc. percepute, în general, tot de la
populaţie.
Deci,
impozitarea progresivă excesivă a venitului global constituie
o soluţie iluzorie (cel puţin – parţial iluzorie) la problema
disparităţilor sociale, eventual – o soluţie pe termen scurt,
valabilă până se dumiresc contribuabilii şi au loc procesele
de reglare şi redistribuire pe care le-am exemplificat, cu
consecinţe negative certe asupra creşterii reale şi durabile a
atractivităţii şi a competitivităţii economiei României. La
aceste considerente trebuie adăugate costurile considerabile
ale gestionării veniturilor globale, problema de la care am
pornit.
Chiar
şi în absenţa globalizării, cota unică de impozitare
simplifică întrucâtva gestiunea salariilor şi a impozitelor la
nivelul întreprinderilor (o cotă aplicată la fondul total de
salarii, nu calcul individual al impozitului la venitul
fiecărui salariat în parte); desigur, avantajul obţinut este
mai limitat şi nu se compară cu economisirea marii harababuri
din cazul gestionării veniturilor globale; este de pus în
balanţă cu efectul social al menţinerii cotei diferenţiate de
impozitare a veniturilor individuale. Să mai amintim, în
context, soluţia interesantă, ca substitut puţin costisitor al
globalizării, care a fost cu bine utilizată la noi pe la
începutul anilor ’90, cu impozitele pe salarii majorate cu 20%
în afara funcţiei de bază.
Este
adevărat, trecerea de la actualul sistem de impozitare la cota
unică nu a fost suficient aprofundată, la momentul când
problema cotei unice a fost pusă pe tapet. Conform soluţiei
din acel moment, cei cu salarii mari s-ar fi pomenit cu
venituri nete suplimentare nejustificate, iar cei cu salarii
mici – cu pierderi potenţiale, compensate prin nişte nesigure
deduceri temporare. A apărut o justificată iritare şi chiar
adversitate, atât din partea sindicatelor, cât şi la nivelul
Preşedintelui. În aceste pagini a fost, însă, imediat propusă
o soluţie simplă, care elimina aceste dezavantaje, păstrând,
pentru toţi contribuabilii, într-un mod simplu şi intrinsec,
actualele venituri nete neglobalizate (v. „Cheia
racordării corecte a cotei unice de impozitare la impozitul
progresiv”, Ziua economică, 7 octombrie 2003).
Era,
însă, prea târziu: decizia de respingere a cotei unice fusese
deja luată. Pentru această etapă de analiză, sperăm.
Poate
că un compromis între variantele disputate – impozit
progresiv neglobalizat – ar reprezenta o soluţie optimă
pentru actualele condiţii economice, politice şi sociale din
ţara noastră.
|
