|
Adevărul economic,
13-19.5.1995
Titlul publicat:
Investiţia în strategie
|
Strategie - un termen des utilizat, dar, după cum am avut
prilejul să constatăm, cu un înţeles nu întotdeauna destul
de clar cunoscut. Aşadar, pe scurt: strategie: stabilirea
de obiective pe termen lung, cu privire la ansamblul
organismului la care se referă.*
De
ce discutăm despre strategie, în această vreme a
solicitărilor imediate şi apăsătoare ?
Pentru că multe îmbunătăţiri parţiale sunt condiţionate de
starea ansamblului.
Pentru că orice îmbunătăţire necesită timp şi dă rezultate
în timp; cu cât îmbunătăţirea este mai importantă, cu atât
- obţinerea lor presupune termen lung.
Pentru că, pe termen lung, o traiectorie poate fi
realizată eficient numai dacă vizează obiective clare;
altminteri, paşii în direcţii diverse, insuficient de
coerente, reprezintă irosire - de resurse, de timp. |
Preocuparea pentru
pregătirea reuşitei strategice, pentru îndeplinirea unor
obiective de ansamblu şi pe termen lung, presupune aducerea în
atenţie a unui ansamblu de activităţi, de direcţii de acţiune,
dintre care unele sunt recunoscute, iar altele nu sunt
recunoscute, în mod curent, ca având tangenţă cu managementul.
Dar, pe de o parte, ele condiţionează reuşita eforturilor
manageriale cu caracter strategic; pe de altă parte, ele
însele nu pot fi promovate fără o concepţie managerială, fără
voinţă şi implicare managerială la cel mai înalt nivel, fără a
face parte integrantă din strategia managerială a firmei, a
organismului economic.
Prima dintre
direcţiile de acţiune la care ne referim este însăşi
elaborarea, definirea, stabilirea unei strategii.*
Sigur că, într-o conducere participativă, la stabilirea
strategiei firmei sunt consultaţi şi salariaţii, dar
iniţierea, conceperea, adoptarea strategiei, dacă nu o impune
proprietarul (sau un grup de proprietari, cu pondere
strategică), este în atribuţia managementului. Ea nu poate fi
numai preocuparea - delegată - a unui compartiment, cu care
top managementul se consultă uneori, dar în care nu se
implică. De asemenea, promovarea strategiei nu poate fi făcută
decât la nivelul top managementului, la acel nivel la care se
adoptă deciziile tactice şi operaţionale, pe care numai top
managementul le poate genera, filtra şi orienta, spre a le
asigura concordanţa cu strategia stabilită.
O componentă
esenţială a strategiei manageriale o constituie politica de
inovare (în sensul cel mai larg al cuvântului, şi nu numai în
cel strict tehnic, cum este utilizat termenul). Orice organism
economic şi instituţional manifestă tendinţa spontană spre
inerţie, spre rutinare. Numai managementul poate crea, impune,
menţine climatul anti-rutină, de receptivitate faţa de cerinţe
noi, sensibilitatea şi reactivitatea faţă de aspecte negative
interne ce se cronicizează. Din strategia managerială va
decurge preocuparea pentru reconceperea proceselor interne,
pentru ceea ce a căpătat, în ultimii ani, denumirea de
reengineering.
Orice strategie
managerială normală cuprinde politica pentru creşterea
competitivităţii, pentru menţinerea şi îmbunătăţirea propriei
poziţii pe piaţă, în mediul concurenţial specific. În
condiţiile progresului tehnologic rapid din toate ramurile şi
specialităţile, ale impactului lui economic şi ecologic,
managementul trebuie să aibă o concepţie şi o poziţie privind
cercetarea-dezvoltarea, generarea şi transferul de tehnologie,
nivelul tehnic al produselor şi serviciilor oferite, precum şi
cel al activităţilor interne, ca fiind factori de care
depinde în mod determinant nu numai dezvoltarea viitoare, ci
şansa de supravieţuire, sau, mai larg, obiectivele strategiei
manageriale.
Politica privind
calitatea constituie o altă componentă a strategiei
manageriale. Nu vom dezvolta; calitatea nu este numai grija
C.T.C., cum încă se consideră adesea; calitatea nu este numai
o problemă de management, sau numai o problemă tehnologică; ea
este o rezultantă a ansamblului activităţilor desfăşurate, o
consecinţă şi o măsură a strategiei manageriale.
Politica privind
resursele umane: recrutarea, motivarea, perfecţionarea
profesională a personalului, climatul socio-uman - alt factor
în care trebuie investit timp şi resurse şi care dă rezultate
pe termen lung.
Informaţia şi
informatica. Numai prin strategie managerială coerentă şi prin
implicare managerială competentă acestea devin instrumente de
progres al organismului economic; altminteri, lăsate exclusiv
în grija diferiţilor specialişti izolaţi, informatica poate
deveni un simplu consumator de resurse şi chiar un factor de
blocaj (de câte ori nu aflăm că au crescut timpii de servire,
au crescut erorile, apar blocaje, pentru că “s-a trecut pe
calculator”!)
Proprietatea
industrială (invenţii, mărci, desene industriale înregistrate
etc.), proprietatea intelectuală a firmei: plasarea în
contextul de pe piaţă, evitarea încălcării proprietăţii
concurenţilor (sau încălcarea cu toată prudenţa!), generarea
sau / şi achiziţionarea unui patrimoniu propriu de proprietate
industrială şi intelectuală (şi valorificarea acestuia). Este
un domeniu despre care mulţi dintre managerii noştri nu ştiu,
în general, mult mai mult decât că este ceva ce ţine de
stimularea materială a cuiva şi, în orice caz, încă nu
realizează că, în economia de piaţă, proprietatea industrială
constituie o resursă strategică vitală, ceva din care se poate
şi prospera, se poate şi ajunge la ruină*.
Am enumerat câteva
- principale - exemple de sfere de probleme care implică
managementul, care necesită o strategie managerială coerentă
şi care, pe termen lung, condiţionează reuşita strategiei.
|
