|
Adevărul, 9.5.1996
Titlul apărut:
“În timp ce
traficanţii trec prin vamă ca prin brânză,
Pentru un pachet de
cărţi se fac verificări la sânge”
Cu prilejul
acordării împrumutului pentru ajustare structurală (faimosul
FESAL), una dintre problemele care au intervenit pe parcursul
negocierilor a fost cea a climatului de afaceri, între altele
- a simplificării formelor birocratice cărora trebuie să le
facă faţă investitorii în România. Guvernul României s-a
angajat să dea curs exigenţelor în această direcţie.
Ca un prim pas,
fără să se simplifice o literă din succesiunea de operaţiuni
şi forme pe care legile în vigoare (nr. 31/1990, privind
societăţile comerciale şi 26/1991, privind Registrul
Comerţului) le impun pentru constituirea societăţilor
comerciale, s-a realizat o înţelegere în baza căreia camerele
de comerţ şi industrie au organizat birouri de asistenţă,
astfel încât paşii să fie parcurşi mai uşor, cu mai puţine
deplasări ale întreprinzătorului (spre supărarea şi protestul
oficial al breslei avocaţilor, care a socotit că astfel va fi
afectată una dintre multiplele sale căi de câştiguri facile
actuale). Aşa că, afişând o mică floricică în sperata
primăvară a combaterii birocraţiei economice româneşti,
Guvernul nostru s-a prezentat cu fruntea sus la finalizarea
tratativelor şi la semnarea acordului FESAL.
Şi a continuat, tot
cu fruntea sus, să amplifice şi să complice birocraţia care
apasă asupra agenţilor economici, fie ei români sau străini.
Este greu de făcut
un top al absurdităţilor birocratice instituţionalizate în
economia noastră, pentru că nu sunt definite criteriile de
ierarhizare. Ce să punem mai presus, pentru admiterea într-o
carte Guiness a recordurilor birocraţiei româneşti? Absurdul
logic în sine? Încurcăturile provocate întreprinzătorilor?
Daunele aduse economiei naţionale? Abuzul şi arbitrarul pe
care îl afişează?
Nu ne propunem un
inventar, aici. Dar, într-un eventual astfel de top, nu ar
putea să lipsească unele dintre recentele măsuri în domeniul
vamal.
O constatare
empirică este că, de câteva luni, vama a devenit un punct de
strangulare. Pentru tranzacţii derizorii se cer forme şi
justificări ca şi pentru miliarde. Am avut prilejul să
constatăm în mod nemijlocit că o lădiţă, conţinând un program
didactic şi broşurile aferente, expediate expres, a făcut nici
48 de ore din California până la vama Bucureşti şi o săptămână
de la această vamă la Bucureşti, până s-a terminat ping-pongul
hârtiilor justificative cerute; că pentru aceleaşi câteva
kilograme de material, importate fără probleme în decembrie
1995, acum se cer fel de fel de forme în plus, spre uimirea
partenerului străin. Poate, pentru că, în Hotărârea Guvernului
nr. 147 din 12 martie 1996 privind organizarea şi funcţionarea
Direcţiei Generale a Vămilor, la art. 1 alin. ultim, scrie:
“În exercitarea atribuţiilor sale, directorul general emite
decizii, ordine, circulare, norme metodologice şi instrucţiuni
pentru aparatul propriu”, dar dacă aceste “instrucţiuni pentru
aparatul propriu” se referă la ce hârtii să se ceară
importatorilor sau exportatorilor, atunci degeaba se mai
precizează că sunt “pentru aparatul propriu”.
După Hotărârea nr.
147, Buletinul Oficial a publicat şi Hotărârea Guvernului
României nr. 149, tot din 12 martie 1996, care cuprinde cel
puţin două “bombe”:
“Art. 3. -
Eliberarea autorizaţiei de comisionar în vamă se face pe baza
îndeplinirii următoarelor condiţii:
a) obiectul de
activitate să fie exclusiv de comisionar în vamă;
b) să prezinte o
scrisoare de garanţie bancară în sumă de 500 milioane lei,
emisă de o societate bancară cu sediul în România, prin care
să se asigure solvabilitatea achitării drepturilor şi taxelor
vamale;...”
Cum contribuie
aceste măsuri la diminuarea tracasării birocratice a agenţilor
economici, pentru care s-a angajat Guvernul în repetate
rânduri, şi cu prilejul tratativelor FESAL în particular? Cum
contribuie ele la relansarea economiei? La mersul reformei
economice? La combaterea corupţiei şi a abuzurilor? La
fluidizarea tranzacţiilor economice?
Foarte simplu:
exact în sens opus.
În prezent, orice
exportator, importator, transportator, expeditor îşi
efectuează, de regulă, singur operaţiunile legate de
prezentarea mărfurilor pentru vămuire, plăţi către vamă etc.
Ei bine, nu: de acum înainte, el trebuie să se adreseze unui
intermediar specializat. Comisioane în plus, probabil -
aşteptări în plus; deci: scumpirea artificială şi
anti-fluidizarea operaţiunilor. Sau, dacă nu vrea să aibă de a
face cu noi intermediari, fiecare exportator, importator,
transportator, expeditor trebuie să-şi înfiinţeze o nouă
firmă-pui, care să aibă ca “obiect de activitate exclusiv” pe
cel de comisionar în vamă; deci - noi cheltuieli de înfiinţare
firmă, sediu, contabilitate separată etc. Oricum - tot
cheltuieli în plus. Şi tracasare în plus.
Orice exportator,
importator, transportator, expeditor are de a face cu vama.
Este firesc, într-o economie normală, ca acesta să poată
efectua direct, prin personal calificat şi autorizat propriu,
şi operaţiunile legate de prezentarea pentru vămuire şi
plăţile către vamă. De ce trebuie ca “obiectul de activitate
să fie exclusiv de comisionar în vamă”? Pentru ca, cine
nu îşi face firmă proprie de comisionar, să mai depindă de
altcineva? Să se faciliteze eventuale relaţii ilicite între
vameşi şi comisionarii “de meserie”, “oamenii locului”?*
Să trecem la a doua
bombă, aliniatul “b)”, mai sus citat. 500 milioane lei
garanţie vamală nu este un fleac, ceva ce să ţii şi să stea
imobilizat în bancă, chiar dacă eşti o firmă puternică. (Cu
atât mai puţin este ceva la care să fii obligat din senin, în
mijlocul anului, după ce ţi-ai planificat fluxul de numerar pe
anul curent.) De fapt, acesta nu este decât un nou subterfugiu
pentru ca statul să mai adune nişte miliarde imobilizate în
bănci, de la “comisionari”.
Dar explicaţia
oficială, dată chiar în textul, citat, al aliniatului cu
pricina, ţine de spiritul celui mai pur etatism birocratic:
reglementez eu, statul, că tu, agentul economic, trebuie să ai
banii necesari pentru “a asigura solvabilitatea drepturilor şi
a taxelor vamale”. Când, într-o economie de piaţă, asta este
grija agentului economic, care, în caz contrar, îşi pierde
banii pe locaţii şi penalizări, îşi pierde marfa, îşi pierde
clienţii. (De altfel: 500 milioane lei garanţie - şi pentru
cine transportă vapoare, şi pentru cine transportă
chibrituri?)
Este adevărat: în
statistici, ne vom îmbogăţi cu câteva zeci (poate - sute) de
noi agenţi economici, semn al propăşirii pe calea economiei de
piaţă... (Fără să negăm că este nevoie şi de comisionari
vamali specializaţi, pentru cine chiar are nevoie de
serviciile lor.)
|
