„Cercetarea, industria, economia României şi conexiunile lor. Diagnoze, politici, solutii, noi abordari.
1965 - 2004"

Introducere

Cartea de faţă s-a scris, cu unele intermitenţe, în timp de aproape patru decenii. Ea reflectă experienţa profesională personală, mai puţin obişnuită, a autorului: asimilare de produse noi într-o mare întreprindere, în care se menţinea, din perioada interbelică, o remarcabilă tradiţie a rigorii, a calităţii şi a eficienţei; cercetare-dezvoltare în domenii, pe de o parte, de vârf; pe de altă parte, cu variate conexiuni inter-ramuri şi interdisciplinare: electronică, automatică, tehnica măsurării, informatică, energetică, cu generaţiile tehnologice ce au marcat aceste domenii în a doua jumătate a secolului 20. Treptat – formare şi implicare tot mai aprofundată şi în problematica economică şi socială. Poziţii ierarhice suficient de înalte pentru a participa la analiza unor probleme strategice şi suficient de pământene pentru a rămâne în practica activităţii curente, în ceea ce astăzi se numeşte, uneori, economia reală; pentru a păstra independenţa de gândire şi de acţiune. Contacte internaţionale. Participare directă la tranziţia economică post-decembristă, pe funcţii şi cu atribuţii diversificate. 

Cartea este o culegere de 85 dintre lucrările autorului (studii, eseuri, articole, interviuri -- integral sau numai în extrase), tipărite[1] între 1968 si 2004, din domeniul economic, politic, social, grupate în patru părţi; lucrările reproduse constituie capitole.

Toate lucrările au, ca factor comun, o sabie ofensivă, scoasă din teacă.

La aproape toate, sabia este şi mistrie: pentru ceea ce se critică, se propun soluţii,  remedii; se încearcă a construi altceva în loc, altfel.

Părţile şi capitolele cărţii nu sunt izolate între ele. Şi nu pot fi, pentru că, în economia şi societatea reală, cauzalitatea este complexă şi influenţele – întrepătrunse. De aceea, cititorul preocupat de unul dintre subiecte poate găsi elemente care îl interesează nu numai în partea care poartă denumirea căutată. De altfel, sunt şi câteva repetări, între diferite capitole. Iar aserţiunea că privatizarea va fi, dar va dura si nu trebuie aşteptată pasiv, este repetată în multe capitole, în diferite contexte.

Sistemicitatea este o dominantă a cărţii: lucrurile trebuie rezolvate în ansamblul lor; deficienţele sunt  nu numai  şi nu atât ale domeniilor în care ele se manifestă. Soluţiile parţiale, locale, sunt necesare, dar nu şi suficiente;  ele pot fi chiar în zadar, dacă nu concordă cu ceea ce impune homeostaza[2] sistemului economico-social. Condiţia reuşitei constă în abordarea şi soluţionarea pe ansamblu, în deplasarea homeostazei către starea dorită.

Desigur, multe din remediile de fond preconizate înainte de 1989 n-ar mai fi valabile astăzi. Dar nu vă grăbiţi să le clasaţi pe toate. De exemplu, ce este (sau, de fapt, ce ar trebui să fie) astăzi fondul pentru mediu, altceva decât un „schimb financiar între bugetul întreprinderii şi bugetul de stat”, în funcţie de daunele sau, după caz, foloasele aduse mediului înconjurător? (Aşa se preconiza într-o lucrare datată 1973.) Iar tot ceea ce este scris despre relaţia ştiinţă-producţie în acei ani nu este deloc departe de adevărurile din România de azi, dacă nu cumva astăzi anumite probleme sunt chiar mai acute. Şi îndrăznim să afirmăm că, de exemplu, după ani de restructurare a sistemului de finanţare a cercetării, actualul „Plan naţional de cercetare-dezvoltare, inovare”, cu a sa imensă birocraţie aferentă, nu răspunde nici astăzi (pe fond şi adevăr, nu formal) la problemele şi cerinţele cele mai importante formulate şi analizate cu un sfert de veac în urmă, în lucrările cuprinse Partea I a prezentului volum; ba chiar a redus controlul social şi a mărit arbitrarul privind orientarea cercetării şi utilizarea  puţinelor fonduri alocate cercetării.

De ce această carte?

Pentru ceea ce ţine de perioada până în 1989, sunt mulţi oameni de bună credinţă care încă mai cred că eroarea sistemului a fost numai una politică – dictatura respingătoare, asociată cu lipsa de preocupare pentru nivelul de trai al populaţiei. Chiar sacrificarea deliberată a acestui nivel de trai, să admitem că, eventual, nu cu rea intenţie, dar recurgând la analize cu concluzii preconcepute şi interpretate mărginit, cu „fundamentări ştiinţifice” forţate, obligate doar să confirme nişte decizii intuitive, subiective, luate pe bază de „bun simţ”, care nu s-a dovedit nici pe de departe, întotdeauna, „bun”. Exemplu: „corelaţia dintre acumulare şi consum”, adoptându-se rate de acumulare exagerate (în dauna consumului), forţându-se un model care prezenta un maxim foarte puţin reliefat al curbei „total multianual al fondului de consum în funcţie de rata de acumulare”. Elementar vorbind, se susţinea că creşterea volumului de investiţii (pe seama reducerii consumului curent) promitea capacităţi de producţie pentru consum sporit în viitor. Dar: variaţia ce determina optimul ales era mult mai mică decât limitele modelului (care, de fapt, erau limitele ideologiei şi ale regimului). Dintre factorii concreţi ce determinau aceste limite, la data şi în forma impunerii ca doctrină oficială a fostului regim, se pot enumera: absenţa luării în calcul a riscului determinat de evenimente viitoare neprevăzute, inclusiv evoluţia viitoare a tehnologiilor, schimbări politice, modificări ale capacităţii de absorbţie a pieţei, actuale şi viitoare ş.a.;  toate aceste limitări erau de natură să reducă consumul viitor şi, deci, optimul real era la valori mai reduse a ratei de acumulare.

Pe lângă modelele cu concluzii forţate, o altă boală cronică a conducerii semidocte (mult spus) a fost absolutizarea unor concepte sau orientări care ar fi trebuit să fie subiecte de optimizare. Exemplu: absolutizarea ideii că întreprinderile foarte mari sunt cele mai eficiente, oriunde şi în orice condiţii, omiţând faptul că mărimea unei întreprinderi trebuie să fie optimă, de la caz la caz, că întreprinderile mici şi mijlocii au, în anumite ramuri, avantajul mobilităţii, adaptabilităţii etc. Totodată, un eşec tehnologic sau de piaţă, ce afectează un gigant, are consecinţe mult mai grave pentru economia naţională şi, în final, pentru nivelul de trai al populaţiei, decât acelaşi eşec la o IMM. Aceasta, în timp ce întregul sistem economic şi social favoriza excesul de investiţii şi, în cadrul lor, excesul de giganţi: banii de investiţii trebuiau nu scoşi din buzunarul personal, ci  doar obţinuţi de la stat, prin persuasiune şi prin „fundamentări” acoperitoare; proiectanţii aveau de lucru (de altfel, aceiaşi care făcuseră, înainte, „studiile de dezvoltare”, în care „fundamentaseră” viitoarele mega-investiţii), constructorii aveau de lucru; directorii generali şi mulţi salariaţi din întreprinderi aveau leafă mai mare dacă întreprinderea era de „grad” mai mare, adică – dacă avea personal mai numeros şi fonduri fixe de valoare mai mare. În nenumărate obiective măreţe, inadecvate tehnic sau / şi fără piaţă, uzate fizic şi moral prematur sau chiar din start, inclusiv poluante şi cu consumuri iremediabil mari, s-a irosit în zadar o mare parte din resursele naţiunii şi din nivelul de trai al poporului român – de atunci, de acum şi pe mult timp de acum înainte.

În lucrările ante 1989, adunate în acest volum, am încercat să demonstrez prin ce însuşi mecanismul economic era eronat, aşa cum era el proiectat şi aşa cum funcţiona în România (şi, de fapt, în toate ţările aşa zis socialiste, cu variaţii  neesenţiale de la o ţară la alta). Şi cum ar fi trebuit să fie altfel, dacă voia să mai fie. Evident, deficienţele sistemului nu erau rupte de caracterul dictatorial al regimului, care nu era apt să suporte o critică de fond, nici măcar din interior, şi cu atât mai puţin nu era dispus şi disponibil pentru remedierea deficienţelor, chiar dacă această remediere i-ar fi fost de folos. Aşa cum am mai sugerat, trebuie amintit nu numai caracterul dictatorial, ci şi doctrina „muncitorii, tehnicienii, inginerii şi funcţionarii”, „rolul conducător al partidului clasei muncitoare” (de fapt, nici măcar muncitorii nu erau factorii determinanţi, ci impostorii necalificaţi care îi „reprezentau”), doctrină care făcea ca probleme sistemice de mare rafinament şi complexitate să fie diagnosticate, soluţionate şi decise la nivelul intelectual ştiut, iar ierarhia valorilor şi valorificarea potenţelor şi a resurselor naţiunii să fie poluate şi distorsionate, după cum se observă încă – pentru decenii.

În ceea ce priveşte perioada post-1989, textele, tratând, de pe viu (din tranşee), probleme dintre cele acute şi controversate ale timpului (de departe nu pe toate, dar pe cele cu impact – direct sau indirect – asupra dezvoltării, asupra progresului tehnologiei şi economiei), introduc pe posibilul cititor de azi şi de mâine în subtilităţi ale proceselor care s-au desfăşurat; cum se spune la interviuri cu oameni de artă: în laboratorul de creaţie (dar, din păcate, sub multe aspecte, şi de distrugere) a economiei. Mai este loc de învăţăminte utile pentru decizii viitoare. Oricum, cele scrise aici pot ajuta la ceea ce constituie leitmotive ale cărţii: imperativul creşterii generale a discernământului economic şi politic; nevoia de abordare sistemică. Să constatăm că, pentru unele aspecte, astăzi este deja mâine; au trecut peste 14 ani!

În general, conţinutul acestei cărţi poate fi privit şi ca un depozit de informaţie, de cunoaştere, de experienţă, din ceea ce unii din generaţia mea simt obligaţia morală să lase moştenire. Iar ce vor face moştenitorii, este treaba lor.

*

Câteva explicaţii, oarecum tehnice, despre ediţia de faţă.

Din textele scrise şi publicate până în 1989, obligatoriile – pe atunci – citate din opera conducătorului au fost extirpate total. Poate că procedeul a fost excesiv – la pregătirea discursurilor lucrau specialişti, personalităţi de cea mai înaltă calificare, aşa că multe citate erau la obiect şi utile, ca argumente, chiar dacă în practică nu se aplicau sau în practică era invers decât în citate. Ele erau, însă, amestecate cu improvizaţii inadmisibile. Filtrarea selectivă a tuturor acestora ar fi depăşit obiectivele cărţii.

Dimpotrivă, multe dintre stereotipurile de limbaj şi chiar dintre cele conceptuale au fost, de regulă, păstrate; ele reprezentau, atunci, obolul pentru ca textele să poată apare (şi, unele, trebuie să recunoaştem, făceau parte din gândirea noastră de atunci). O serie de afirmaţii şi exprimări serveau drept paratrăsnet preventiv ostentativ la adresa unor posibile acuze de atitudine duşmănoasă, încălcare a politicii partidului şi statului, confuzie ideologică, subminare etc. Astfel de acuze se lansau foarte uşor, blocând totul. Astăzi, precauţiile de atunci mai au rolul, cel mult, de a sugera patina vremii şi a vremurilor. Dacă am fi reformulat şi stilizat fiecare frază în limbajul actual, decorul nu ar mai fi corespuns cu epoca. Şi, fie generaţiei actuale ilustrare, spre neuitare, despre condiţia intelectualului sub dictatură, despre umilitoarele concesii ditirambice[3] cu care trebuia să plătească fiecare crâmpei de adevăr strecurat în textul tipărit. 

Lucrările sunt pline şi cu trucuri, care par astăzi mai mult sau mai puţin ieftine (ca, de exemplu: Sunt cu totul de acord cu obiectivele partidului. Dar mijloacele… Sau: După cum se ştie, superioritatea orânduirii socialiste constă în… Dacă… Sau: Vechiul mecanism economico-financiar, în loc de actualul mecanism economico-financiar). Distraţi-vă să le depistaţi, dacă nu aveţi ceva mai bun de făcut. Mai curând, treceţi peste ele.

Am păstrat integral celelalte citate şi trimiteri.

Lucrările reproduse aici au apărut, înainte de 1989, în: Contemporanul, Era Socialistă, Probleme economice, Revista economică, Scânteia, Viitorul social, precum şi câteva volume de culegeri tematice - Conştiinţă socialistă şi participare socială, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1977; Mutaţii contemporane în  ştiinţă şi tehnică şi implicaţiile lor, Editura Politică, Bucureşti, 1978; Condinf (Conducere – informatică…), Cluj-Napoca, 1979 şi 1980; după 1989, în: Adevărul, Adevărul economic, Alternative `90, Azi, Capital, Curentul, Diplomatic Club, Economistul, Lumea azi, Mesagerul economic, Tribuna economică, Ziua economică.

Din textele scrise şi publicate după 1989, au fost tăiate o serie de pasaje excesiv polemice sau insuficient de echidistante politic; în orice caz – am eliminat cele câteva nume proprii criticate.

Eventualele repetări între diferite lucrări, dacă nu consumau mult spaţiu, au fost păstrate, pentru a nu deranja continuitatea lecturii, cu dezavantajul că, la reluare, dau cititorului sentimentul de „déjà vu”. Repetările prea ample au fost eliminate, făcându-se trimiteri de la o lucrare la alta. Trimiterile între lucrări, inclusiv cu scopul de a releva eventuale conexiuni, sunt marcate cu [numărul lucrării], în Cuprinsul desfăşurat de la finele volumului.

Eliminarea unor pasaje semnificativ de mari este marcată printr-un şir de puncte.

Notele de subsol, explicative la prezentul volum, cuprinse în lucrările reproduse în  continuare, sunt marcate cu semnul *, inserat după numărul de ordine şi sunt redactate, de multe ori, la persoana 1 singular. Celelalte note de subsol (cele fără semnul *) aparţin textelor originale. Numerotarea notelor este pe ansamblul volumului.

Lucrările autorului, publicate în alte domenii, cum sunt cele de profil  electronică, automatică, tehnologia informatică, nu formează obiectul prezentului volum. Cele din domeniul reformei, al managementului şi economiei cercetării, realizate în cadrul SCIENTCONSULT S.R.L., sunt deja adunate în compact-discul « Probleme determinante – aspecte sensibile, privind: reforma în economie / politica şi managementul cercetării. Un deceniu de activitate SCIENTCONSULT 1991-2001. Cercetări, studii, analize, fundamentări, soluţii », aflat în câteva biblioteci publice – listă de lucrări în Anexa 1. Pentru cele din domeniul energeticii (listă selectivă în anexa 2), sper să mai reuşesc adunarea într-un unicat xerografiat, care să fie depus la o bibliotecă. Documentele de poziţie economică, elaborate în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti (CCIRB) şi devenite, după aprobarea lor, documente oficiale ale Camerei (listă selectivă în  anexa 3), se găsesc în arhiva CCIRB şi a publicaţiei sale –  Mesagerul economic.