„Cercetarea, industria, economia României şi conexiunile lor. Diagnoze, politici, solutii, noi abordari.
1965 - 2004"

24  Modul de generare a unor disfuncţii ale sistemului de planificare centralizată existent; propuneri de soluţii pentru perfecţionarea planificării în economie (1981)

(Material înaintat neoficial, prin conducerea revistei „Era socialistă”, aprilie 1981; nu s-a primit nici o reacţie)

Obiective_urmărite

-     accentuarea factorilor intensivi şi calitativi ai dezvoltării - creşterea mai rapidă a eficienţei economice, a productivi­tăţii muncii sociale, a calităţii produselor şi serviciilor, a ritmului progresului tehnic şi a promovării în practică a rezultatelor ştiinţei, a gradului de utilizare raţională şi valorificare a resurselor;

-     creşterea contribuţiei spontane a întreprinderilor la satisfacerea intereselor generale ale economiei naţionale, prin creş­terea concordanţei de interese între întreprinderi şi economia naţională, precum şi între furnizori şi beneficiari;

-     dezvoltarea democraţiei economice, vitalizarea în conţinut
a autogestiunii şi autoconducerii, a iniţiativei oamenilor muncii;

-     creşterea fiabilităţii îndeplinirii planurilor;

-     reducerea efortului administrativ şi de conducere, simplificarea birocraţiei, diminuarea stres-ului în munca de conducere;

-     creşterea calităţii şi eficienţei conducerii strategice, tactice şi operative.

Aplicarea în practică a acestor propuneri este de natură să contribuie la soluţionarea problemei fundamentale a îmbinării autonomiei economice a întreprinderilor, a autoconducerii acestora, cu exercitarea eficientă de către stat a rolului său de planificator al economiei naţionale, cu satisfacerea cât mai deplină, de către fiecare întreprindere, a intereselor generale ale economiei şi societăţii.

Este de aşteptat că aplicarea la nivelul microeconomic a acestor propuneri necesită o prealabilă redimensionare a indicatorilor macroeconomici ai dezvoltării, cu caracter de consolidare a acesteia, creându-se totodată premise pentru o intensificare viitoare a dezvoltării, la un nivel superior de eficienţă.

Observaţie: există anumite întrepătrunderi între diferitele propuneri, care se condiţionează şi se completează reciproc.

Propuneri

1. Elaborarea unei metodologii (generale, precum şi a unor metodologii specifice pe ramuri şi domenii) pentru explicitarea şi cuantificarea efectelor şi eforturilor indirecte (ce apar la alte unităţi decât cea în cauză), propagate, întârziate şi integrate în timp (de exemplu - efectele economice ale calităţii şi ale progresului tehnic), probabilistice (de exemplu - legate de preveni­rea şi remedierea de accidente sau avarii), sistemice (de exemplu - optimizarea pe economie a gradului de valorificare a materiilor prime şi energiei), diseminate, secundare (care se manifestă sub altă formă sau în alt domeniu decât cel urmărit), tranzitorii (care se produc cu prilejul schimbărilor), calitative, sociale, ecologice ş.a.

Includerea calculelor privind aceste categorii de efecte şi eforturi în practica decizională de fundamentare şi optimizare a planurilor, a soluţiilor tehnice ş.a., în analiza economică a activităţii întreprinderilor, precum şi în toate componentele mecanismului economico-financiar.

Motivare. Principalele efecte ale calităţii şi ale progresului tehnic sunt din categoriile specificate. Limitarea mecanismu­lui economico-financiar numai la efectele locale, imediate, canti­tative, certe şi contabilizabile, este disfuncţională, deoarece foarte adesea efectele imediate sunt antagoniste cu cele întârziate şi integrate în timp (de exemplu, în condiţiile unor soluţii tehnice date, economisirea directă a materialelor energointensive utilizate la izolarea termică a clădirilor şi a instalaţiilor industriale conduce la consumuri suplimentare de energie în timp, în cursul exploatării clădirilor şi instalaţiilor­; economisirea imediată de muncă şi resurse materiale adesea provoacă reducerea durabilităţii şi a siguranţei în funcţionare, conduce la umflarea consumurilor ulterioare de muncă şi resurse materiale pentru repa­raţii, înlocuiri, pe lângă daunele provocate de defecţiuni, ava­rii, întreruperi). În mod similar, efectele locale sunt antagonis­te cu cele diseminate ş.a.m.d. Toate acestea influenţează puternic interesul întreprinderilor faţă de calitate şi progres tehnic. Pot rezulta: economisire sau risipă la utilizatori, prin consumuri mici sau mari datorită calităţii; orientarea eforturilor ştiinţi­fice şi organizatorice, precum şi a resurselor financiare, spre acţiuni cu consecinţe majore sau minore asupra dezvoltării economico-sociale; evitarea sau proliferarea unor pierderi prin inter­acţiuni disfuncţionale între întreprinderi, favorizând sau dăunând astfel progresului economico-social.

2. Cuantificarea şi reflectarea directă, în rezultatele financiare ale întreprinderilor şi în constituirea îndeplinirii principalilor indicatori de plan (producţie fizică, producţie netă etc.}, a gradului în care realizările asigură satisfacerea intereselor calitative ale economiei şi societăţii, în primul rând: calitatea produselor şi a serviciilor, constatată în condiţii de durată, la beneficiari (siguranţa în funcţionare pe care o realizează, durabilitatea, valorificarea complexă a materiilor prime şi energiei; economia de muncă, de resurse materiale, financiare şi de energie la beneficiari (utilizatori), inclusiv la beneficia­rii beneficiarilor etc.; protejarea mediului natural; condiţiile de muncă şi de trai; cercetările şi alte acţiuni în vederea pregă­tirii unor înnoiri ale produselor, tehnologiilor etc. în perspec­tivă; factorul timp (rapiditatea livrărilor, a satisfacerii comen­zilor beneficiarilor).

Prin specificul parametrilor urmăriţi, cuantificarea poate fi realizată cu metode de tipul controlului statistic, realizat de organe reprezentante ale economiei naţionale — de tipul Inspectoratu­lui general de stat pentru controlul calităţii, sau similare. Acţiu­nea financiară asupra întreprinderilor poate fi realizată atât prin pârghii aplicate asupra rezultatelor financiare de ansamblu ale întreprinderii, cât şi prin influenţe asupra preţului fiecărui produs. În acest sens, este necesar ca, în stabilirea preţului pe fiecare tip de produs sau prestaţie, să se includă nu o cotă fixa de beneficiu, medie pe ramură, ci o cotă individualizată, variabilă în mod sensibil în funcţie de importanţa pentru economia naţională, calitate, nivelul tehnic, uzura morală, economisirea de muncă şi de alte resurse la utilizatori, rapiditatea de livrare etc., precum şi în funcţie de raportarea consumurilor individuale la consumu­rile sociale (mondiale) pentru realizarea aceluiaşi produs la aceeaşi calitate.

Motivare. Obiectivele menţionate nu sunt în prezent reflectate în rezultatele economico-financiare ale întreprinderilor, sau sunt neglijabil reflectate, sau adesea sunt reflectate chiar disfuncţional, cu semn inversat faţă de cel corect (la încălcarea acestor interese calitative ale economiei naţionale rezultatele economico-financiare sunt adesea mai bune). Nu întâmplător sunt tocmai obi­ectivele faţă de care se produc cele mai frecvente abateri ale activităţii întreprinderilor în raport cu interesele economiei şi societăţii.

3. Studierea şi explicitarea tuturor corelaţiilor interne de importanţă majoră ce asigură funcţionalitatea tehnică, econo­mică, socială şi ecologică a întreprinderilor şi proceselor din cadrul acestora. Asigurarea, prin metodologia de planificare, ca ansamblul indicatorilor de plan lansaţi la nivelul întreprinderi­lor, împreună cu normativele, să formeze un sistem. De exemplu, să se verifice dacă personalul şi fondurile planifica­te asigură volumul normat de lucrări de efectuat, inclusiv pentru revizii şi reparaţii, dacă indicatorii de productivitate a muncii şi cei de încărcare a capacităţilor de producţie asigură calitatea produselor sau a serviciilor sau dacă sunt compatibili  cu experi­mentarea în producţie a tehnologiilor noi planificate ş.a.m.d.

Motivare. Actuala metodologie de planificare, prin care indi­catorii stabiliţi în baza unor obiective şi corelaţii macroecono­mice se defalcă pe filiere relativ distincte - producţie, progres tehnic, finanţe, productivitatea muncii etc. - până la nivelul întreprinderilor, nu garantează respectarea funcţionalităţii aces­tora, conducând în practică la frecvente încălcări ale corelaţiilor interne ale nivelului microeconomic, corelaţii care nici nu sunt studiate, explicitate, cuantificate. Se generează astfel disfuncţionalităţi, se periclitează îndeplinirea planurilor, ceea ce dăunează considerabil calităţii şi progresului tehnic; totodată, se provoacă un mare efort organizatoric şi de conducere.

4. Cercetarea şi cuantificarea influenţelor reciproce con­tradictorii, neliniare, cu puncte de optim intermediare, de pro­porţionalitate inversă etc., existente între diferiţii indicatori sau între variaţiile acestora. Exemple: la creşterea gradului de utilizare a capacităţilor de producţie peste o anumită valoare optimă, indicatorii calitativi economici (eficienţă, rentabili­tate, productivitatea muncii etc.) se înrăutăţesc, deoarece se nasc mai mulţi timpi morţi, creşte probabilitatea de avarii şi aria lor de propagare, devine necesară efectuarea unor reparaţii şi a altor intervenţii neplanificate imediate şi în condiţii im­provizate - deci mai scumpe ş.a.m.d.

Creşterea productivităţii muncii şi scăderea consumurilor specifice sunt în contradicţie, în mod special - pe măsura apropierii de limitele tehnice respective. De asemenea, productivita­tea locală a muncii este în opoziţie notorie cu calitatea (şi, prin intermediul acesteia, cu productivitatea muncii sociale şi cu alţi indicatori de eficienţă la utilizatori), trebuind să rezulte un optim la nivelul economiei naţionale).

De aceea, se impune să se asigure, prin metodologia de planificare, ca ansamblul indicatorilor de plan să formeze un ansamblu nu numai compatibil, ci şi optim, apt să maximizeze o funcţie-obiectiv caracterizând sintetic aportul întreprinderii la satisface­rea intereselor generale ale economiei naţionale,

Motivare. Extremizarea simultană a tuturor indicatorilor - maximizarea tuturor indicatorilor ce caracterizează ieşiri (rezul­tate) şi minimizarea tuturor indicatorilor ce caracterizează in­trări (consumuri) - provoacă pierderi de productivitate, de resur­se materiale şi financiare etc., prin perturbări reciproce între indicatori, prin risipă de resurse pentru atingerea unor obiective costisitoare, neoptimizate sau / şi prin compromisuri pe seama cali­tăţii scăzute, generatoare de multiple daune în ansam­blul economiei naţionale.

Totodată, aşezarea optimă a ansamblului valorilor de parametri tehnico-economici dă conţinut şi scop principiilor autogestiunii şi autoconducerii, iniţiativelor locale de creştere a eficien­ţei.

5. Introducerea în practica planificării ca rezervele de plan, prevăzute de Legea dezvoltării economico-sociale planificate, să fie constituite la toate nivelurile, până la întreprinderi inclusiv, asigurând astfel condiţii pentru influenţele şi dificultăţile neprevăzute ce apar cu prilejul asimilărilor de produse şi tehno­logii noi, asigurând fiabilitatea planurilor, localizarea perturbaţiilor etc. Aceluiaşi scop este necesar sa fie consacrată optimizarea tuturor categoriilor de stocuri la nivelul întreprinderilor.

Motivare. Dacă rezervele de plan şi stocurile prea mari imobilizează resurse, diminuează potenţialul productiv etc., re­zervele de plan şi stocurile prea mici scad productivitatea muncii, deoarece orice defecţiune sau întrerupere se propagă în procesul tehnologic şi economic mai repede şi pe o arie nai largă, paralizează activitatea mai multor muncitori, necesită eforturi şi chel­tuieli suplimentare pentru restabilirea situaţiei normale, introduce prelucrări suplimentare şi remedieri, obligă la lansări repetate pentru completări; totodată creşte efectul perturbărilor în lanţ şi al daunelor în economia naţională. În acelaşi timp, rezervele de plan şi stocurile constituie condiţii esenţiale pentru realizarea şi aplicarea în practică a cercetărilor ştiinţifice şi pentru intro­ducerea progresului tehnic, date fiind elementele de neprevăzut pe care acestea le implică.

6.       Asigurarea continuităţii şi reportabilităţii multianuale a indicatorilor de plan, a realizărilor de indicatori de plan, a tuturor fondurilor financiare etc., precum şi - conform unor vechi propuneri - a continuităţii planificării (plan alunecător).

Motivare. Principalele efecte economice ale calităţii şi pro­gresului tehnic fiind întârziate şi integrate în timp, la nivel multianual, actualele ghilotine - lunare, trimestriale şi, ca li­mită maximă, anuale - abat atenţia de la tot ceea ce reprezintă perfecţionare de perspectivă; în acelaşi timp, provoacă neritmicitatea lunară, trimestrială şi anuală, generatoare de pierderi, utilizări neraţionale ale forţei de muncă, ale capacităţilor şi fondurilor,  deteriorări de calitate etc.

De asemenea, sincronizarea teoretică anuală a lansării tuturor secţiunilor de plan, deşi anumite secţiuni ar necesita perioade pregătitoare diferite, generează goluri şi dificultăţi cronice la fiecare început de an şi în special incertitudine privind realiza­rea acţiunilor de progres tehnic - acţiunile cu ciclul tehnologic cel mai îndelungat, dar care în mod sistematic se definitivează ultimele.

7. Stabilirea rapidităţii (operativităţii) de satisfacere a comenzilor ca un factor important în funcţia-obiectiv de optimizare a dimensionării planurilor întreprinderilor, în preţurile de livra­re a produselor, în optimizarea stocurilor etc.

Motivare. În ţările industrializate avansate, pentru produse­le curente comenzile se satisfac de regulă fie imediat (din stoc), fie în termene ce variază între 2 săptămâni şi 6 luni (cu excepţia utilajelor mari, unicale, speciale, de mare complexitate şi cu excepţia unor produse de vârf din domenii deficitare). La noi,  unde întreprinderile trebuie sa prezinte planul de aprovizionare în trimestrul I pentru întreg anul următor, termenul este deci oficial de 9-21 luni - dar adesea, datorita umplerii capacităţilor, răs­punsul la comandă este că livrarea va fi peste încă 1-2 ani. Ceea ce rezultă nu este numai o frânare a ritmului de creştere economică, a progresului tehnic (cercetarea şi experimentarea necesitând livrări operative de produse a căror precizare a apărut pe parcurs), ci şi pierderi de resurse materiale şi financiare, scăderi ale productivităţii muncii, imobilizări, degradări şi descompletări (în special ale utilajelor de import, care sosesc primele!) etc. De asemenea, până la livrare se schimbă condiţii, parametri tehnici, se modifică sau se refac proiecte, uneori se ajunge la renunţări şi înlocuiri - deci, tot consumuri suplimentare de muncă socială şi alte resurse.

8. Generalizarea, în practica decizională şi de planificare, a analizelor de fundamentare a eficienţei economice a obiectivelor (scopurilor) preconizate, a măsurilor şi a indicatorilor de plan, în sensul: a) calculului efectelor economice totale, nete la nive­lul economiei naţionale, scontate a se obţine, b) maximizării efectelor economice totale, nete la nivelul economiei naţionale, ce se pot obţine cu resursele disponibile - financiare, materiale şi de personal.

Motivare. Stabilirea de obiective, măsuri şi indicatori ţinând seama în primul rând de efectele economice directe, brute, nu apără economia naţionala de acţiuni în care costurile de reali­zare sau alte eforturi indirecte sunt mai mari decât efectele brute obţinute. De asemenea, în limitele personalului, fondurilor financiare şi resurselor materiale planificate, se poate obţine un spor de eficienţă la nivelul economiei naţionale şi se pot evita anumite pierderi prin selectarea obiectivelor şi a măsurilor şi prin dimensionarea indicatorilor după criteriul maximizării efectelor economice totale, nete la nivelul economiei naţionale.