|
Almanahul
"Scânteia", 1969
În tehnică,
posibilităţile de a recunoaşte o inovaţie falsă
de una adevărată
sunt la îndemâna oricărui specialist.
Din nefericire, ele
nu sunt întotdeauna folosite.
... Am în faţă o
banală fişă de fier de călcat, produsă, ca şi predecesoarele
ei, la întreprinderea bucureşteană "X". Spun "ca şi
predecesoarele ei", deoarece sunt nevoit să înnoiesc fişa de
la fierul de călcat al gospodăriei mele nu numai o dată pe an,
datorită unuia şi aceluiaşi defect: ruperea, într-un anumit
loc, a pieselor metalice de contact.
Acum câţiva ani,
"X" a lansat o fişă nouă şi modernă. Brăţări de oţel arcuitor,
suprapuse peste piesele de alamă, asigurau un contact
eficient. Piesele de contact prezentau câteva ondulaţii
profunde, cu scopul îndepărtării cordonului de cauciuc de
căldura fierului. În acelaşi scop, liţa cordonului se fixa cu
ajutorul unor piuliţe înalte de câţiva milimetri, care
trebuiau să preia şi să împrăştie o parte din căldură.
Dar... au urmat
"perfecţionările". De la un exemplar la următorul, piuliţele
au scăzut în înălţime, de parcă s-ar fi evaporat de căldură:
de la 5 la 3 milimetri, apoi la 2, iar acum am în faţă nişte
piuliţe ştanţate de 1,5 milimetri grosime. Din cele câteva
ondulaţii a rămas numai una, şi aceea... Cât despre brăţările
de oţel arcuitor, de mult nu mai sunt decât din banală tablă
de alamă.
... Am vrut să-mi
duc familia la mare cu un geamantan nou. Vă rog să mă credeţi
că, în mod special, am ales un anumit geamantan (produs de
Întreprinderea "Y" din …), văzând cu ce nituri solide este
fixat mânerul. Există un anumit gen de surprize pe care prefer
să îl evit.
Şi, într-adevăr,
l-am evitat, pentru că am rămas cu mânerul în mână nu pe drum,
ci încă acasă, în timp ce umpleam geamantanul cu cele mai
banale rufe estivale. În loc de nituri erau nişte ciudate cuie
despicate, diforme, acoperite cu o mască de tablă lustruită,
în formă de cap de nit!
Am început cu două
mostre "de larg consum" ale unei răspândite - şi dăunătoare -
forme ale falsei inovaţii în tehnică: cea consacrată conştient
tragerii pe sfoară a beneficiarului, realizării unor avantaje
economice la producător cu orice preţ - inclusiv cu preţul
calităţii, al siguranţei, al performanţelor, într-un cuvânt,
cu preţul provocării oricăror pagube, după ce produsul a
părăsit poarta fabricii. Este inovaţia dăunător orientată.
O formă mai puţin
trivială este inovaţia care strică echilibrul natural al
lucrurilor, care exacerbează o performanţă în dauna
celorlalte. Îmi vin în minte două lucrări de cercetare. Una
consta dintr-un produs chimic; în compoziţia sa nu era nici un
adaus original, nici o proporţie neobişnuită, nici un regim
esenţial nou de sinteză. Cealaltă era un circuit electronic,
cu elemente, schemă şi parametri uzuali. În ambele cazuri, cu
toată buna credinţă, s-a obţinut o anumită performanţă -
esenţială - peste nivelul realizat anterior, chiar peste
nivelul uzual pe plan mondial. Lucrările au fost lăudate, au
făcut vâlvă. S-a constatat însă, mai târziu, că, în ambele
cazuri - coincidenţă - performanţele erau foarte instabile la
variaţia temperaturii, ceea ce le făcea inutilizabile în
aplicaţiile cărora le erau destinate; ele fuseseră obţinute
prin încălcarea armoniei ansamblului de performanţe - în
cazurile date, prin sacrificarea stabilităţii la temperatură.
Pentru a duce la
rezultate noi, o inovaţie trebuie să aibă la bază
ingeniozitate, mai precis o idee. Dar ideea nu este totul. O
realizare tehnică neglijentă poate să compromită o idee,
altminteri valoroasă.
Fauna falsei
inovaţii este variată, fiind foarte greu de epuizat în câteva
rânduri. Totuşi, mai este o specie a falsei inovaţii, care
uneori se impune, pretinde recunoaşterea, îşi reclamă
drepturile cu aceeaşi insistenţă cu care o face în viaţa de
toate zilele - aşa că trebuie să îi acordăm şi în textul de
faţă spaţiul râvnit. Este vorba despre falsa inovaţie, care
este falsă pentru că... nu e inovaţie, pentru că nu
reprezintă decât un plagiat cu forme exterioare uşor (sau
chiar deloc!) modificate, cu mici adaosuri sau reduceri -
neutile sau chiar dăunătoare - care să mascheze pastişa.
Şi, în fine,
„inovaţia - non inovaţie" este realizarea (poate, corectă şi
utilă) care rezolvă problemele într-unul din modurile evident
posibile - şi deja cunoscute - pentru cazul dat. Simplificând
puţin - dar numai puţin - este inovaţia care constă în faptul
că pentru a se obţine o reducere de turaţie de 11:23 se
utilizează un... reductor uzual de turaţie de 11:23. Nu e
nimic rău în asta. Gravă este pretenţia de recunoaştere a
statutului de inovaţie (şi a drepturilor aferente).
Dar rândurile de
faţă riscă să alunece spre falsă inovaţie şi trebuie, deci,
oprite la timp...
|
