|
Titlul publicat:
Preţurile în mişcare şi camerele de comerţ şi industrie
Mesagerul economic
20-26.1.1997
Saltul preţurilor
la carburanţi, cel aşteptat la energia electrică, precum şi
efectul de bulgăre de zăpadă al acestor salturi în întregul
sistem de preţuri, perturbările provocate pe piaţă (dispariţia
unor produse din comerţ), remediile anunţate, constituie
preocupări aflate în centrul atenţiei forţelor politice,
guvernanţilor, mijloacelor de informare în masă, populaţiei
şi, desigur, a agenţilor economici, a camerelor de comerţ şi
industrie.
Fără pretenţia
adevărului absolut, să încercăm să aprofundăm două aspecte,
mai puţin conturate în dezbaterile din presă şi în punctele de
vedere oficiale din ultimul timp.
O problemă
esenţială, în context, este cea a consecinţelor creşterilor de
preţuri la energie, la transporturi şi la alte servicii de
bază, asupra celorlalte preţuri, inclusiv influenţa
devalorizării leului asupra preţurilor. În particular: în
preţurile de livrare curente trebuie să fie incluse preţurile
de achiziţie, sau preţurile actuale ale materiilor prime, ale
energiei? În mod similar, în reţeaua comercială, preţul
produselor comercializate trebuie să aibă la bază preţurile de
achiziţie trecute, de la data achiziţiei, sau preţurile de
achiziţie curente, actuale?
Contrazicând tot
ceea ce s-a scris şi s-a spus în această problemă în ultimul
timp, voi afirma, ca o concluzie personală fără urmă de
îndoială sau reţinere, că, privind de la nivelul agentului
economic şi în măsura în care nu se urmăreşte în mod deliberat
ca el să fie cel pus să plătească oalele sparte ale tranziţiei
şi, în particular, costurile inflaţiei, este firesc şi corect
ca, indiferent de preţurile de la data procurării,
preţurile de vânzare de astăzi să fie cele stabilite în
contextul de preţuri de astăzi (trecând peste aspectul de
fineţe că, pentru produsele cu ciclu lung de fabricaţie sau
alte procese cu ciclu economic lung, ar trebui luate în calcul
chiar preţurile de mâine, cele de la data desfacerii, de la
data încasării contravalorii produsului).
Într-adevăr, preţul
de achiziţie de ieri, de când a fost fabricat produsul, sau,
pentru comerciant, preţul de ieri, de când a fost cumpărat
produsul ce urmează să fie vândut în magazin, nu mai
reprezintă decât o fosilă contabilă nesemnificativă, pentru că
este înscris în evidenţe într-o unitate de măsură care nu mai
există – leul de ieri. Încasând astăzi acest leu de ieri,
producătorul nu mai poate asigura reproducţia, nu mai poate să
cumpere mâine energia necesară pentru fabricarea noilor loturi
de produse; cu acest leu de ieri, comerciantul nu mai poate să
cumpere mâine noile loturi de produse spre vânzare. Nici
diferenţa între leul încasat astăzi şi cel cheltuit ieri, nici
diferenţa între leul încasat astăzi şi cel care va trebui să
fie cheltuit mâine, nu mai constituie profit. Faptul că am
plătit ieri energia sau materiile prime mai ieftin, faptul că
am cumpărat ieri – sau acum un an – la preţuri mai mici
(exprimate în leul care s-a devalorizat, între timp) produsele
pe care le vând astăzi, nu mai are nici o importanţă. Relevant
este faptul că astăzi trebuie să încasez banii cu care mâine
să mai pot fabrica sau, respectiv, cumpăra noile produse, spre
vânzare, şi să-mi rămână profitul care să permită şi să
justifice activitatea. Este un subiect acut pentru teoriile
şi metodologiile de evaluare a stocurilor achiziţionate la
preţuri diferite sau variabile, de reevaluare a stocurilor, a
mijloacelor circulante – şi chiar de calcul al bazei de
impozitare a profitului. Spre a nu mai vorbi despre erodarea
mijloacelor circulante financiare ale agenţilor economici,
care nu poate fi atenuată decât prin dobânzi real pozitive,
fie şi minime, la conturile curente în lei din bănci.
Chiar dacă şi acest lucru îşi are reversul: scumpirea
creditului. Dar scumpirea creditului trebuie să fie privită
tot în contextul inflaţiei, al componentei real pozitive a
dobânzilor.
Revenind la
preţuri, reglementarea actuală, care obligă pe agenţii
economici să anunţe cu 30 de zile înainte intenţia de majorare
a preţurilor, pe lângă efectul de reclamă şi de încurajare a
cumpărătorilor ezitanţi, pe lângă alimentarea psihozei
inflaţioniste generale, nu este decât o aruncare deliberată în
seama agentului economic a unei părţi a costului inflaţiei.
Dar este o sabie cu două tăişuri, pentru că agenţii economici
îşi supradimensionează creşterile de preţuri anunţate, pentru
a-şi crea rezervele de preţ necesare. Ceea ce ei fac şi acum,
în absenţa transparenţei, a previzibilităţii asupra a ceea ce
se va întâmpla cu preţurile în economie.
Desigur, toate
aceste discuţii despre preţuri sunt posibile în două cazuri:
în cazul de monopol (sau oligopol) şi în cazul de dezechilibru
între cerere şi ofertă. În aceste sfere (şi nu în reglementări
şi restricţii birocratic-administrative) trebuie să fie
căutate adevăratele soluţii la problemele de preţuri, în
condiţii de inflaţie. Nu trebuie uitat că toate şocurile
inflaţioniste din ultimii ani au pornit din sfere ale
monopolului economic. Că, totodată, preţurile din aceste sfere
se stabilesc prin decizii ale unor organisme guvernamentale,
fără implicarea şi controlul social al comunităţii de afaceri,
fără negociere cu clienţii reali. Că, în spatele preţurilor
din sfera regiilor autonome se pot ascunde fenomene de
ineficienţă, pierderi, ca şi salarii stabilite la niveluri
disproporţionate cu cele din restul economiei. S-a încetăţenit
tradiţia ca aceste preţuri să formeze, pe lângă obiect de
negociere interministerială, obiect de consultări la nivelul
relaţiei patronat-sindicate. Dar ele afectează nu numai
relaţiile între cei care angajează şi angajaţi, ci şi
relaţiile între agenţii economici, funcţionalitatea
ansamblului comunităţii de afaceri, a tuturor agenţilor
economici, a comerţului, industriei, agriculturii,
serviciilor, reprezentate de camerele de comerţ şi industrie.
De
aceea, în “punctul de vedere” înaintat în luna august 1996
tuturor forţelor politice şi predat din nou, la 25 noiembrie
1996, primului-ministru (încă prim-ministru desemnat la acea
dată), camerele de comerţ şi industrie şi-au oferit sprijinul
şi prin revendicarea “rolului de reprezentant al
beneficiarilor în negocierea preţurilor şi a prestaţiilor din
sectorul monopolului de stat, care afectează economia
ansamblului agenţilor economici”. Este un rol asupra cărora
cred că este necesar să insistăm în continuare, în interesul
îmbunătăţirii în continuare a mersului economiei.*
|
