30
Tranziţia
spre economia de piaţă: opţiuni tactice şi metodologice (1990)
Tribuna economică,
nr. 26 1990
Odată cu
constituirea noului guvern, legitimat de alegeri, problema
tranziţiei spre economia de piaţă va căpăta un nou impuls de
actualitate. Trecerea la acţiune practică, amplă şi concretă,
reclamă răspunsuri la o serie de probleme, aflate încă în
stadiul de probleme deschise, pe care le considerăm a fi de
importanţă principială şi de al căror mod de soluţionare
depinde reuşita sau eşecul procesului de tranziţie însuşi.
1. Dezbaterile care
au avut loc şi lucrările care au fost întocmite până în
prezent au absolutizat alternativa "şoc" / "gradual". "Şocul"
are ca exemplu modelul polonez 1989, cu liberalizarea bruscă a
tuturor preţurilor (ceea ce, în condiţii de penurie, prin
influenţa raportului cerere / ofertă, a condus cu necesitate
la o inflaţie puternică, cel puţin pentru o anumită perioadă,
care încă nu s-a încheiat). "Gradualul" are ca exemplu modelul
sovietic al ultimilor ani, caracterizat, după cum admit acum
chiar şi protagoniştii respectivi, prin măsuri parţiale,
timide, incomplete şi succesive pentru diferite componente ale
mecanismului economic, generând astfel evidente
disfuncţionalităţi, ca rezultat al necorelării unor componente
noi cu cele rămase încă nemodificate, paralizând eficienţa
instrumentelor noi introduse şi conducând la o stare generală
de dezordine, de dezorganizare în economie.
Contrar lozincilor
doctrinare despre "caracterul planic, proporţional" al
dezvoltării economiei socialiste, datorită caracterului în
realitate dictatorial, incompetent, birocratic şi rigid, care
a fost intrinsec vechii orânduiri, am moştenit şi pornim de la
o economie cu grave dezechilibre şi distorsiuni, interne şi în
raport cu exteriorul, cantitative şi calitative. Remedierea
lor implică inevitabil timp, de la timpul necesar unor
acumulări de mărfuri şi de resurse financiare la cel pentru
progresul tehnic, de la cel necesar restructurării economiei
la cel cerut de schimbarea mentalităţilor, de deprinderea
abilităţilor managementului în condiţiile unei economii
funcţionale în locul celei birocratice ş.a.m.d. Deci - şi
acest lucru nu constituie o noutate - tranziţia spre economia
de piaţă se va desfăşura practic simultan şi conjugat cu un
proces relativ îndelungat de redresare, normalizare,
restructurare şi dezvoltare economică.
Cele două direcţii
de evoluţie nu vor fi pur şi simplu paralele, coexistente, ci
vor interacţiona profund, servindu-şi reciproc drept suport.
În principal, pentru resurecţie economică este nevoie de
cointeresarea, stimulentele, mobilitatea şi libertatea de
acţiune descentralizată pe care le presupune economia de
piaţă; pe de altă parte, ţinând seama de obiectivele politicii
sociale, ale creşterii nivelului de trai al populaţiei,
mecanismele economiei de piaţă vor fi, în mod necesar, tot mai
evoluate, în funcţie de nivelul de dezvoltare economică, de
acumulările de resurse, de gradul de competitivitate atins.
Este o problemă similară cu cea care s-a pus şi se pune cu
acuitate în faţa multor ţări europene cu prilejul constituirii
Uniunii Economice europene, programate pentru anul 1992, şi,
în orice caz, a necesitat ani de pregătire şi de eforturi
economice premergătoare aderării la Piaţa Comună a ţărilor
europene cu niveluri de dezvoltare mai scăzute.
Aşadar, alternativa
"şoc" / "gradual" este o falsă problemă, cu caracter mai mult
scolastic. Sunt stringent necesare măsuri şi instrumente
imediate, care să permită şi să stimuleze relansarea
economică, să creeze neîntârziat premisele şi fundamentele
economiei de piaţă; dar, pe parcursul realizării de acumulări
şi progrese, mecanismele economiei de piaţă se vor perfecţiona
şi dezvolta în câteva (2-3) etape.
Ca atare, se impune
să operăm cu conceptul de tranziţie etapizată, în paşi,
secvenţială. De ce "în paşi" şi nu "gradual"? Cu atât mai mult
cu cât acumulările, progresele vor avea caracter de
continuitate.
Întâi, pentru că
toată tranziţia se efectuează într-un cadru juridic, de
legalitate, iar legile se elaborează, se dezbat, se adoptă,
după care rămân valabile, în mod stabil, până la amendarea sau
înlocuirea lor, pentru aceleaşi domenii, cu alte legi mai
evoluate (desigur, vor putea exista şi legi cu caracter de
permanenţă, de exemplu Codul Comercial).
2. În al doilea
rând, conceptul de tranziţie graduală a fost compromis prin
confundare cu succesivitatea adoptării unor reglementări
diferite - azi despre întreprindere, mâine despre proprietate
sau salarii, poimâine despre preţuri, altă dată despre
impozite şi fiecare - odată pentru totdeauna. Cu profund
regret trebuie constatat că aceasta este soluţia stabilită şi
pentru România: anumite legi în 1990, altele în 1991, altele
în 1992, dintre cele amânate fiind legi vitale pentru orice
embrion de economie de piaţă, cum sunt cele privind preţurile
şi tarifele, impozitele şi taxele, tariful vamal, regimul
valutar.
De altfel, în
numele gradualităţii a fost promovată în alte ţări şi a fost
preconizată şi la noi abordarea departamentală, cu pregătirea
şi transmiterea succesivă spre aprobare a unor documente
normative independente, pe funcţiunile existente, fără a
asigura corelările necesare între ele.
Prin tranziţia în
paşi se are în vedere promovarea unor pachete de acte
normative, pe ansamblul funcţiunilor şi instrumentelor
economice implicate, sincronizate şi corelate sistemic,
paşii referindu-se la etape ale procesului de tranziţie şi ale
îmbunătăţirii situaţiei economice şi nu la etape de abordări
departamentale sau funcţionale. Iar prima etapă se impune cu
stringenţă a fi imediată, simultană cu - sau imediat după -
constituirea noului guvern, oferind un cadru complet de
funcţionare a economiei în noi condiţii, substanţial
ameliorate; pe măsura creării de condiţii vor urma alte etape,
alţi paşi (desigur, fără a exclude unele precizări sau
corective de detaliu pe parcurs, dacă acestea vor apărea ca
necesare).
Trebuie repetat şi
accentuat că, în cadrul tranziţiei în paşi, este esenţial
caracterul de corelare sistemică a reglementărilor şi
instrumentelor aferente diferitelor componente ale economiei
(şi aflate în responsabilitatea diferitelor ministere şi
departamente), pentru că economia este unitară şi nimic nu va
fi mai grav şi disfuncţional decât reglementări necorelate
între ele, pe diferitele linii. De exemplu, care va fi regimul
salarizării liberalizate în întreprinderi dacă nu va fi
corelat cu cel al organizării, cu cel al preţurilor interne şi
al celor de import / export din care se constituie atât
veniturile, cât şi cheltuielile întreprinderilor, şi cu cel al
impozitelor ş.a.m.d.?
3. Economia de
piaţă este o economie orizontală, descentralizată, esenţa ei
constituind-o nodurile şi arcele grafului economiei:
întreprinderile (agenţii economici) şi, respectiv, relaţiile
(comerciale) între acestea, precum şi în profil teritorial,
localităţile, judeţele şi relaţiile între acestea.
De aceea,
conceperea legislaţiei economice de piaţă trebuie să pornească
de la - şi să asigure - funcţionalitatea nivelului
microeconomic, sub toate aspectele. Funcţie de aceasta trebuie
elaborate toate reglementările legislative, în ansamblul lor.
Este o schimbare de 180o faţă
de practica moştenită de la regimul dictatorial birocratic,
când fiecare minister era stat în stat, impunându-şi
reglementările proprii şi când întreprinderile trebuiau să
facă faţă, pe diferite linii, la reglementările ce le veneau
din zeci de locuri, fiecare interesându-se numai de
"defalcarea" şi "agregarea" a ceea ce "îl privea".
Aceasta înseamnă,
totodată, că în procesul democratic de concepere a noului
cadru juridic este esenţială consultarea cu prioritate a
specialiştilor şi conducătorilor de întreprinderi, luarea în
considerare atât a funcţionalităţii necesare, cât şi a
întregii diversităţi de situaţii posibile într-o economie, ca
urmare a particularităţilor obiective existente, dar şi a
celor subiective, rezultate din spiritul de iniţiativă pe care
dorim să-l stimulăm. Există democraţie şi democraţie. Poate că
zece "consfătuiri largi" cu reprezentanţii aparatului
ministerelor să nu dea cât o singură consfătuire cu
reprezentanţii întreprinderilor.*
Desigur, sunt necesare şi unele, dar şi celelalte.
Consultarea, antrenarea şi informarea largă a opiniei publice
este de natură să aducă tranziţiei spre economia de piaţă
suportul practic, împreună cu cel moral, participativ,
motivaţional.
4. În cadrul
tranziţiei spre economia de piaţă, problemele economice şi
cele tehnologice se cer a fi tratate nu în mod izolat, ca vase
necomunicante între ele, ci într-o strânsă conexiune şi
corelare sistemică. Asemenea aspecte, ca tranziţia spre
calitate normală şi competitivitate în diferitele sfere,
trecerea treptată de la autarhie la specializare şi cooperare
în condiţii de descentralizare, economisirea de resurse,
restructurarea economiei şi altele sunt în acelaşi timp
economice şi tehnologice, trebuind să fie stimulate prin
instrumente adecvate ale economiei de piaţă şi constituind
condiţii şi restricţii esenţiale pentru convertibilitate,
comerţul exterior, politica socială etc., dar reprezentând
totodată comanda socială strategică pentru efortul tehnologic
şi realizându-se în fapt prin acesta.
5. Este de
menţionat că, după decenii de autarhie absurdă, se manifestă
un anumit suprareglaj, făcându-şi loc starea de spirit conform
căreia orice problemă tehnică se va realiza acum prin sprijin
economic extern. Vor fi suficiente resursele noastre valutare?
Este înţeleaptă şi eficientă o economie dependentă exclusiv,
pentru orice, de tehnologia străină? Specializare şi cooperare
înseamnă, mai ales pentru o ţară de dimensiunile noastre,
selectarea unor direcţii de specializare, de aprofundare, de
avantaj comparativ maxim, în schimbul cărora să obţinem din
străinătate restul bunurilor şi al tehnologiilor necesare
economiei şi societăţii.
Deci, se impun
criterii pentru o politică optimizată privind corelarea,
coordonarea apelării la străinătate, cu mobilizarea forţelor
şi resurselor proprii, naţionale, astfel încât, pe un orizont
de timp scurt şi mediu, să se asigure ponderi rezonabile şi
crescătoare ale beneficiilor ce revin României.
6. Orice program,
orice tranziţie, orice transpunere costă şi produce, solicită
şi degajă resurse. O serie de acţiuni de întreprins necesită
cheltuieli şi vor produce rezultate; de regulă, va trebui să
investim acum pentru a obţine avantaje mai târziu (evit
intenţionat diada cost-beneficiu, pentru a nu limita lucrurile
la o concepţie şi o metodologie anume).
De altfel, m-am
întrebat şi declar că încă nu am găsit răspuns satisfăcător la
întrebarea dacă, de ce şi prin ce ar fi obligatoriu ca de la
economia planificată centralizat la cea de piaţă să se treacă
printr-o scădere a nivelului de trai al populaţiei, în raport
cu stadiul preexistent. Sunt generaţii care au trăit sub
demagogia "generaţiei de sacrificiu", a strânsului curelei de
azi pentru viitorul de aur. Tranziţia spre economia de piaţă
trebuie neapărat să se înscrie pe aceeaşi traiectorie?
În cadrul comisiei
care a elaborat schiţa de tranziţie a fost enunţat conceptul,
pe care îl consider valoros şi îl susţin, al acoperirii
costurilor sociale ale tranziţiei din rezultatele obţinute.
Dar, pentru a operaţionaliza acest concept, toate componentele
respective se cer a fi cuantificate. Tranziţia are nevoie de
un deviz desfăşurat, de un buget, de un plan de venituri şi
cheltuieli, eşalonate în timp, astfel încât afirmaţia privind
acoperirea costurilor sociale ale tranziţiei să fie credibilă;
astfel încât dintre diferite variante de strategii, de
program, de etapizare, de modalităţi de soluţionare a
multiplelor probleme în parte şi de corelare a lor în ansamblu
să se aleagă în mod fundamentat cea optimă şi sub aspectul
impactului social (poate, aspect esenţial, vital).
Într-adevăr, sub
acest aspect, se disting (în limitele unei tranziţii rapide,
eliminând orice ipoteză de tergiversare a tranziţiei), trei
variante:
tranziţie cu orice risc, urmând să se ia măsurile
sociale reparatorii ce vor rezulta (indexare, ajutor de şomaj
etc.);
tranziţie cu "costuri sociale minime" (concept utilizat, dar
care se cere a fi explicitat);
tranziţie la limita admisă de evitarea unor afectări
sensibile, fie şi temporare, ale nivelului de trai al
păturilor largi ale populaţiei; nivelul de trai să crească
treptat, fie şi lent, fie şi cu momente staţionare, dar fără
şocuri negative (se cer a fi găsite căile, metodele şi,
funcţie de calcule cantitative concrete, urmează să se afirme
că varianta poate exista sau nu).
De altfel, cred că
efectuarea de calcule economice (şi, în particular,
financiare) detaliate constituie un imperativ pentru oricare
dintre aceste variante şi în general pentru orice variante,
atât sub aspectul relaţiei economic-social, cât şi sub
aspectul echilibrului economic însuşi.
În concluzie,
iminenţa abordării frontale a tranziţiei spre economia de
piaţă impune proiectarea acesteia ca o tranziţie în paşi, în
cadrul fiecărui pas fiind elaborat şi aplicat un pachet de noi
reglementări, corelate sistemic între ele, vizând ansamblul
aspectelor de funcţionalitate a economiei în stadiul dat,
punând la bază funcţionarea orizontală, descentralizată, a
nivelului microeconomic. Obiectivul de urgenţă al primului pas
îl constituie crearea stimulentelor şi a condiţiilor pentru
relansarea rapidă a activităţii economice, în condiţii de
descentralizare.
Este necesară
corelarea strategică a evoluţiei economiei cu cea a
tehnologiei, ca şi a recurgerii la ajutoarele din străinătate
cu mobilizarea forţelor proprii. Analiza eforturilor şi a
efectelor, etapizate în timp, ale diferitelor măsuri şi
acţiuni, este de natură să fundamenteze atât optimizarea
economică a programului de tranziţie însuşi, cât şi să
evalueze un răspuns la întrebarea privind costurile sociale
ale tranziţiei, cu obiectivul ca nivelul de trai al populaţiei
să cunoască o creştere continuă.
|
