„Cercetarea, industria, economia României şi conexiunile lor. Diagnoze, politici, solutii, noi abordari.
1965 - 2004"

23 Un sistem economic şi politic greşit proiectat.  Memoriu adresat secretarului general al P.C.R. (1973)

[1]*

Sinteză

Sunt de acord şi sprijin întru totul atât obiectivele politicii partidului, cât şi preocuparea sa din ultimii ani pentru înnoirea şi perfecţionarea de fond a întregii vieţi politi­ce, sociale şi economice, orientarea spre calitate, eficienţă şi democraţie în toate domeniile. Din păcate însă, mecanismul nostru politic - social - economic generează spontan, în mod obiectiv, "zi de zi, ceas de ceas şi în proporţii de masă", în­călcări şi piedici esenţiale în calea obiectivelor şi eforturi­lor partidului. Câtă vreme se menţine această stare de lucruri, majoritatea măsurilor de perfecţionare care se iau rămân simple paliative, care practic lasă deschise, nerezolvate problemele vizate (şi nu rareori provoacă noi şi grave neajunsuri).

Ne mândrim cu succese considerabile şi de netăgăduit, dar le plătim inutil de scump; cu aceleaşi eforturi (umane şi financiare) ar trebui să putem realiza cu mult mai mult şi cu mult mai bine. Aceasta, deoarece uriaşe posibilităţi ale orânduirii socialiste sunt (în toate ţările socialiste) măcinate, deturna­te, irosite din cauza unui mecanism politic şi de stat greşit conceput, care involuntar frânează ceea ce prin politica noas­tră vrem să accelerăm, împiedică ceea ce vrem să promovăm, inhi­bă ceea ce vrem să stimulăm.

Se impune conceperea şi punerea în aplicare a unui nou tip de societate socialistă în care calitatea, eficienţa, demo­craţia să stea la bază şi să fie generate de la sine, intrinsec. Pentru a ajunge aci, este nevoie de un sistem de mutaţii profun­de în ideologia şi politica partidului, în structura şi funcţio­narea puterii noastre politice şi a orânduirii noastre de stat.

Memoriu

Tovarăşe Secretar General,

Sunt întru totul de acord cu obiectivele politicii partidului, îmi exprim, de asemenea, deplina adeziune la acţiunea curajoasă desfăşurată pe parcursul ultimilor ani pentru înnoirea şi perfecţionarea de fond a întregii vieţi politice, sociale, economice…

Preocupat de găsirea căilor pentru ca înfăptuirea politicii promovate de către partid să fie mai deplină, profundă şi rapidă, constatând caracterul sistematic, persistent al multora dintre dificultăţile şi neajunsurile noastre, m-am concentrat asupra unor fenomene de care cred că nu ţinem suficient seama, fenomene care provin din erori iniţiale şi profunde ale modului în care a fost proiectată acum 40 - 50 de ani funcţionarea rigi­dă, greoaie şi mult prea puţin eficientă a sistemului politic şi de stat al orânduirii socialiste (încă în vigoare în toate ţările socialiste actuale, cu toate deosebirile existente).

Multe dintre gravele neajunsuri cronice pe care le combatem sunt în mod obiectiv şi legic generate de către aceste erori moştenite, care involuntar frânează ceea ce prin politica noastră vrem să accelerăm, împiedică ceea ce vrem să promovăm, inhi­bă ceea ce vrem să stimulăm, făcând ca uriaşe posibilităţi ale orânduirii socialiste să fie măcinate, deturnate, irosite. Cred că aci trebuie căutate cauzele pentru care multe măsuri de li­chidare a unor fenomene negative nu dau rezultate pe măsura eforturilor depuse de către întregul popor şi partid, în frunte cu conducerea sa.

Această concluzie decurge din constatările redate în anexa 1.

Îmi exprim convingerea că erorile de concepţie ale societăţii noastre nu sunt proprii esenţei socialismului, ci au un caracter artificial, ele sunt, deci, remediabile, dar numai remedierea lor poate permite fructificarea deplină a marilor posibilităţi ale socialismului. Pentru aceasta, este nevoie ca efervescenţa de gânduri şi acţiuni înnoitoare pe care au adus-o ultimii ani în viaţa partidului şi ţării noastre să se dezvolte până la proiectarea unui nou sistem social al socialismului, a unui nou tip de societate socialistă, identică cu cea actuală în conţinut şi obiective, dar mult diferită în ceea ce priveşte modul de funcţionare.

Este vorba despre o societate în care locul, în prezent mult prea mare, al ineficientelor metode administrative de organizare şi conducere prin obligare, persuasiune şi interzicere să fie luat; în economie - de către metode economice, în poli­tică - de către metodele unui cuprinzător democratism politic efectiv, în cultură - de către metode ale culturii ş.a.m.d. In acest fel, în locul rezultatelor adesea atât de divergente, cu toată rigiditatea organizării, vom face să conveargă spre în­deplinirea obiectivelor noastre multitudinea factorilor spontani.

Este vorba despre o societate care să fie capabilă să utilizeze din plin inteligenţa şi iniţiativa membrilor săi mai mult decât disciplina lor, o societate de personalităţi mai mult decât de executanţi.

O societate în care la fiecare nivel să decidă o majoritate complet informată, edificată şi convinsă şi nu neapărat o unanimitate oficială, o societate în care democratismul să fie în măsură să garanteze progresul şi eficienţa întregii activităţi, constituind astfel trăsătura cea mai profundă, repre­zentativă şi reală a tuturor laturilor vieţii politice şi so­ciale.

O societate în care sursa principală a progresului şi a eficienţei să o constituie ştiinţa ca forţă de producţie, dintr-un adaos (în ansamblul său) de complezenţă, care consu­mă mai mult decât produce, ştiinţa să devină un factor motor de esenţă.

O societate a eficienţei generale, în care poporul să simtă că nici un efort nu îi este irosit în zadar şi totodată - fără contradicţie faţă de scopurile majore ale societăţii în ansamblu - fiecare om al muncii să aibă asigurate în măsură sporită în practica vieţii de zi cu zi, atât nivelul de trai, cât şi posibilităţile de dezvoltare şi afirmare personală şi respectul demnităţii şi drepturilor cetăţeneşti care decurg din înaltul titlu de membru al societăţii socialiste.

O societate în care să se aplice principiul: de la fiecare după capacitate, fiecăruia după rezultatele muncii, (principiu care şi astăzi ar putea constitui un deziderat, dar este nerealizabil - ca şi vechea formă, fiecăruia după muncă).

Pentru a se putea ajunge aci, este nevoie:

-     de un ansamblu coerent de principii şi soluţii funcţionale, care condiţionează toate împreună viabilitatea sistemului preconizaţi

-     de precizarea şi detalierea conţinutului fiecăreia dintre soluţii în parte.

Întrucât, în diferite etape de examinare a problemelor pe care le ridic în memoriul de faţă, a existat de fiecare da­tă o primă impresie de "probleme cunoscute", precizez că:

1. Evident, nici o nouă concepţie nu apare pe un loc gol. In ceea ce propun se conjugă:

-     …………………………………………

2. Ideea de bază care rog să fie reţinută şi analizată constă însă nu în înşiruirea unei liste de probleme şi propuneri diverse, ci în conexiunea, şi întrepătrunderea lor, în ca­racterul lor de sistem indisolubil, general pentru toate latu­rile şi domeniile societăţii noastre. Este vorba atât despre un sistem de cauze obiective ale deficienţelor actuale, care se generează reciproc, se sprijină şi se agravează reciproc, cât şi despre sistemul de soluţii şi măsuri, care sunt inefi­ciente (sau chiar imposibil de adoptat) altfel decât toate îm­preună, în mod corelat, intercondiţionat şi simultan în toate domeniile.

(Rezultă, deci, că neajunsurile noastre cronice nu sunt neajunsuri ale domeniilor în care ele se manifestă şi nici nu îşi pot găsi rezolvări separate în interiorul fiecăruia din­tre domenii în parte, fiind necesară soluţia globală preconi­zată.)

Astfel, un exemplu de soluţie cunoscută, anterior eşuată, îl poate constitui dezvoltarea autonomiei unităţilor eco­nomice (care este un detaliu al problemei mai generale, de asemenea cunoscute, a unei societăţi construite, în toate domenii­le, dintr-un sistem de componente autonome autoreglate), în le­gătură cu care au existat încercări, mai limitate la noi şi în URSS, mai ample şi profunde în RSFI şi RPU.

a. Aplicarea s-a făcut într-o formă care, după mine, nu putea conduce la reuşită, din mai multe motive:

- deşi a fost (corect) bazată pe stimularea rentabilităţii întreprinderilor, nu s-au luat însă concomitent măsurile principiale şi practice obligatorii pentru ca rentabilitatea locală să reflecte întocmai interesele economiei naţionale, ceea ce a adus prejudicii acestor interese şi a obligat să se reintroducă restricţii şi constrângeri;

-     s-a referit la aspecte secundare, puţin semnificative ale activităţii unităţilor, în timp ce tocmai în problemele majore, determinante pentru eficienţa şi dezvoltarea întreprinderilor, autonomia era practic inexistentă (sau, în alte ţări, redusă);

-     a apărut pe fondul acţiunii pârghiilor negative spontane, menţionate în anexa l, favorizându-le efectele dăunătoare.

b. Nu au fost simultan modificate şi soluţionate în acelaşi sens şi în mod corelat toate celelalte aspecte care să facă posibilă şi eficientă pentru societate autonomia unităţilor, cu privire atât la desfăşurarea şi dezvoltarea utilă a activităţii, cât şi evitarea abuzurilor cu prilejul lărgirii autonomiei; modul de exercitare a puterii politice şi de stat, concepţia şi metodele de promovare a politicii partidului; criteriile, principiile şi metodele de organizare şi de opti­mizare a activităţii; relaţia plan - piaţă - pârghii; sistemul de formare a preţurilor; democratismul politic şi social; structura partidului; criteriile şi mecanismul de formare, selecţie şi promovare a cadrelor; sistemul de selectare şi transmitere a informaţiei în societate; sistemul ştiinţelor sociale, modul lor de dezvoltare şi de acţiune; disproporţii­le existente în nivelurile şi ritmurile de dezvoltare internă; etc. (Modul în care fiecare dintre aceste aspecte a contribuit la efectele negative manifestate în acţiunile de lărgire a autonomiei unităţilor necesită explicaţii ample, pe care sunt gata să le prezint, dar nu îşi au locul în prezentul memoriu succint.)

…………………………………………………………

Unităţile din sistemul ierarhizat care constituie societatea şi economia să dispună de o totală autonomie tactică şi ope­rativă şi de o mare capacitate de autoreglare în direcţia necesară pentru ansamblul societăţii şi economiei. Asigurarea sa­tisfacerii de către fiecare unitate a cerinţelor concrete, de detaliu, ale societăţii şi economiei naţionale (inclusiv dezvoltarea planică, proporţională în ansamblu şi în detalii) să se efectueze nu printr-un enorm şi greoi mecanism de sarcini centralizate defalcate în amănunt, ci la nivel strategic, cu ajutorul pârghiilor şi stimulentelor, colective şi individuale, aflate în mâna statului (v. anexa 2, pct. l).

În toate domeniile - politic, economic, ştiinţific, ideologic – să se creeze condiţii pentru optimizarea activităţii şi pentru dezvoltarea creativităţii nu prin actuala disecare rigidă în domenii, activităţi, secţiuni etc. izolate şi închistate, ci prin favorizarea joncţiunilor, prin promovarea abordării şi soluţionării complexe a problemelor, a formării com­plexe a cadrelor; a utilizării complexe a resurselor nu numai la nivelul bogăţiilor naturale, ci şi la fiecare nivel, în fiecare unitate şi activitate (una dintre consecinţe – în anexa 2, pct. l)

La toate nivelurile, în toate domeniile - de la economie la cultură – şi sub toate formele, să se urmărească nu detaliile acţiunilor întreprinse, ci rezultatele, şi anume rezultatele medii, pe ansamblu în spaţiu şi în timp, calitative, de perspectivă (v. anexa 2, pct. 2)

Să se creeze condiţii pentru ca democratismul să asigure nu numai dreptul de exprimare asupra problemelor supuse consultării, ci şi dreptul de iniţiativă în punerea şi dezbaterea publică a oricăror probleme de interes larg; să se creeze posibilităţi şi canale pentru circulaţia nefiltrată (separat de cea filtrată) şi nedeformată a informaţiei în societate; pentru sesizarea şi promovarea informaţiei de excepţie (v. anexa 2, pct.3).

Să se inverseze relaţia actuală dintre ştiinţă şi activi­tatea operativă (în toate domeniile, de la tehnică la politi­că), în sensul că iniţiativa deschiderii de noi direcţii, ela­borarea şi optimizarea soluţiilor majore trebuie să constituie în principal sarcini ale ştiinţei şi să fie fundamentate şti­inţific, cu metodele ştiinţei, în conformitate cu rolul ştiin­ţei de forţă de producţie (rol exercitat astăzi cu totul izo­lat, sporadic, nesatisfăcător).

În dimensionarea şi planificarea obiectivelor strategice ale dezvoltării, să se acorde prioritate ritmului de creştere a eficienţei economice.

…………………………………………..

Păstrându-se principiul unităţii de acţiune a partidului,să se promoveze diversitatea de opinii politice şi ideo­logice, curente culturale etc. - condiţie a stimulării criticii şi creativităţii (şi, deci, a progresului). Aceasta să meargă până la dreptul şi posibilităţile practice de a prezenta şi susţine, la toate nivelurile, variante de proiecte de hotărâri, moţiuni etc. …

Orice drept de decizie sau de influenţare a unei deci­zii, în orice problemă, să se pună în strictă legătură cu responsabilitatea şi cointeresarea în rezultatele de fond şi de per­spectivă ale deciziei respective (unul dintre aspecte – în anexa 2, pct.4)

……………………………..

În întreaga activitate politică, de propagandă, presă etc., să se urmărească nu inocularea perseverentă a unor directive şi orientări de campanie, ci dezvoltarea discernământului politic al membrilor societăţii (v. anexa 2, pct.3); să se asigure modernizarea metodelor de prezentare şi susţinere a politicii partidului, în conformitate cu legităţile obiective ale psiho­logiei umane, în prezent grav ignorate.

Asigurarea menţinerii vigorii, purităţii, dinamismului, eficienţei şi realismului partidului, ca forţă conducătoare, atât prin dezvoltarea largă a democratismului social spontan (v. anexa 2, pct. 3), cât şi prin crearea unei (sau unor) forţe obşteşti sau de stat colective, eligibile, total independente, in­violabile şi neinfluenţabile, garante ale legalităţii. Este un paradox, poate, dar unicitatea şi măreţia puterii partidului îi subminează, după cum arată istoria, puterea (unele aspecte - în anexa 2, pct. 3 şi 4).

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

25 iunie 1973. Prezentul memoriu constituie o variantă refăcută şi dezvoltată a  memoriului din 1 iunie 1973, care era o variantă refăcută şi dezvoltată a memoriului înaintat la 28 iunie 1972, în completarea cererii de audienţă din 13 decembrie 1971 şi a memoriului din 10 ianuarie 1972.

Anexa 1 la Memoriu. Constatarea caracterului sistematic al unor deficienţe actuale

1.

Numeroase eforturi depuse şi măsuri luate nu dau rezultatele aşteptate, astfel încât, deşi în momentul adoptării ma­surilor sperăm cu toţii că problemele se rezolvă, după câţiva ani iese la iveală în mod sistematic că au avut loc doar unele ameliorări, dar problemele au rămas practic deschise; că aceleaşi deficienţe mocnesc sau răbufnesc din nou, cel mult sub alte forme sau pe alte căi. Este suficient să se amintească astfel de probleme cunoscute, ca eficienţa economică a producţiei, eficienţa investiţiilor, formarea şi promovarea cadrelor, eficienţa cercetării ştiinţifice, calitatea produselor, a con­strucţiilor sau serviciilor, aprovizionarea tehnico-materială, preţurile, eficienţa activităţii ideologice, antrenarea maselor la conducere, abuzurile în dauna avutului obştesc şi cele în dauna intereselor oamenilor muncii, refuzurile de înapoiere în patrie şi multe altele.

Nu rareori măsuri de remediere a unor fenomene negative generează efecte negative de altă natură. De exemplu, stimularea rapidităţii de realizare a investiţiilor prin închide­rea finanţării la termenul planificat determină procurarea tuturor utilajelor în termen deşi, într-o serie de ramuri, intrarea lor în exploatare curentă se produce treptat. Efecte negative: se imobilizează fonduri, se cumpără unele utilaje neadecvate, caracteristicile necesare rezultând în detaliu după punerea în funcţiune a altor utilaje, se pierd garanţii ale furnizorilor externi, se favorizează degradări şi descompletări etc. Rigoarea reglementărilor referitoare la valorifi­carea cercetărilor a orientat (atât pe cercetători, cât şi pe beneficiarii lor) spre teme "sigure" şi căi bătute, dăunând rolului cercetării de a genera soluţii noi. Numeroase măsuri de combatere a abuzurilor au lovit şi în cointeresarea materia­lă. Lichidarea cumulului a tăiat o legătură utilă între învăţământ şi cercetare - producţie, fără a pune atunci în loc altceva. Introducerea consultării colectivelor asupra candida­ţilor la funcţii de conducere (deşi practic neaplicată) a gene­rat un val de lipsă de exigenţă faţă de subalterni. Ş.a.m.d.

Se ştie că foarte multe directive şi indicaţii se aplică în mod formal, birocratic, adesea - deformat sau exage­rat, pierzând din vedere tocmai scopul urmărit, în stil de campanie etc.

Nici o acţiune sau idee radical înnoitoare nu poate găsi aplicare până nu se ajunge la conducerea superioară, iar la conducerea superioară este aproape imposibil de ajuns. Câte idei şi iniţiative valoroase pierde societatea noastră în acest fel?

Obţinem rezultate de importanţă istorică în dezvolta­rea şi progresul economiei şi societăţii, dar aceste rezultate se obţin cu o prea mare risipă de energie, cu enorme eforturi irosite inutil; altfel spus, pentru eforturile considerabile depuse de către întregul partid şi popor, în frunte cu conducerea sa - mai solicitată, poate, decât oricare alţi oameni ai muncii - merităm progrese mult mai rapide şi mult mai mari.

Deşi proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie oferă posibilităţi de dezvoltare radical superioare faţă de cele din capitalism, trebuie să constatăm că toate ţări­le socialiste, mari şi mici, cu toate repetatele şi variatele căutări, încercări, reforme ş. a. m. d., progresează parcă împie­dicat. Într-adevăr, ritmurile de dezvoltare cantitativă sunt înalte (deşi totuşi cam în aceeaşi plajă de valori cu cele ale unora dintre ţările capitaliste), dar ceea ce este extrem de grav este faptul că întâietatea dezvoltării calitative - atât ca progres tehnic, cât şi mai ales ca eficienţă - nu este încă într-un mod clar de partea socialismului. Mai mult, capitalismul se dovedeşte mai fertil decât noi, cei înarmaţi cu ideologia cea mai înaintată, până şi pe frontul concepţiilor şi teoriilor ştiinţifice înnoitoare şi stimula­toare ale progresului: de la cibernetică la ştiinţa conducerii, de la prognoză la econometrie, de la teoria sistemelor la cer­cetarea operaţională - toate acestea şi atâtea altele le-am importat de la capitalism şi le aplicăm în practică cu succese foarte limitate. În schimb, capitalismul, care a importat de la socialism ideea de planificare a economiei, o realizează cu rezultate mult mai bune decât a prezis ideologia noastră acum 15-20 de ani. De ce?

Gândind cu răspundere la destinele socialismului, nu avem dreptul să închidem ochii nici asupra faptului că, în timp ce în capitalism crizele ciclice au scăzut esenţial în profun­zime şi regularitate în ultimul sfert de veac, la noi, în URSS şi în alte ţări socialiste se produc fenomene ciclice de insta­bilitate, cu perioade de 5 - Io şi uneori numai 2-3 ani, ca de exemplu: dezvoltarea autonomiei unităţilor economice şi re­ducerea gradului de detaliere a planificării centralizate, urmate din nou de accentuarea rigidităţii planificării; încercări de creştere a rolului pârghiilor valorice, urmate însă apoi de măsuri de îngrădire a sferei şi profunzimii acţiunii lor, de transformare a lor în simple anexe ale unor măsuri administra­tive; umflarea aparatului birocratic, înmulţirea prin diviziu­ne a organelor centrale, unităţilor economice, compartimentelor, în alternanţă cu campanii opuse de reduceri, comprimări şi co­masări; crearea, restructurarea, reprofilarea şi desfiinţarea frecventă a diferitor organisme şi organe ale puterii de stat; exagerări unilaterale ale criteriului profesional în dauna ce­lui politic în problemele de cadre, alternând cu exagerări uni­laterale inversei; apelarea masivă la serviciile ştiinţei şi ale oamenilor de ştiinţă şi trecerea lor apoi, cu dezamăgire, într-o rezervă în fapt formală, nefolosită ş.a.m.d.

Dezvoltarea economiei noastre este planică şi propor­ţională, dar nici din acest punct de vedere nu putem fi cu totul mulţumiţi, câtă vreme (de asemenea la noi şi în multe alte ţări socialiste, probabil în toate) mereu trebuie să luăm act de rămânerea gravă în urmă, ca nivel şi ca ritm, a câte unei sfere, ramuri, subramuri, activităţi etc., urmată de lua­rea de măsuri forţate de redresare şi recuperare.

Examinarea amănunţită a cauzelor fenomenelor negative care au caracter permanent, cronic în societatea noastră condu­ce la concluzia că ele îşi au rădăcina în contradicţii profunde între mecanismul politic - social - economic (în vigoare, cu diferite variante, în toate ţările socialiste) şi baza orânduirii noastre - proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie. Trebuie subliniat că este vorba nu numai şi nu atât despre contradicţiile "de creştere", contradicţiile interne inevitabile ale perioadei de dezvoltare economico-socială în care ne găsim, contradicţiile faţă de rămăşiţele trecutului sau faţă de lumea capitalistă, despre care s-a vorbit şi s-a scris mult în ultimul timp (ele există, dar ele singure nu pot avea asemenea consecinţe grele). Trebuie, cred, să ne gândim şi să ne ocupăm în primul rând de contradicţiile interne generate de către erorile de concepţie ale orânduirii noastre politice şi de stat, erori prin care se încalcă grav un întreg şir de legi sociale obiective şi, prin aceasta, se frânează dezvoltarea generală a socialismului, i se limitează marile lui posibili­tăţi principiale; totodată, o serie de alte fenomene negative cu caracter sistematic şi de masă rezultă obiectiv din dispro­porţii existente în societate şi în economie (iar după un sfert de secol - la noi - este greu să acuzăm numai trecutul pentru toate disproporţiile).

Deficienţele mecanismului politic - social - economic, în particular ale sistemului de reglementări, contradicţiile şi disproporţiile pe care le generează, încălcările unor legi obiective fac ca în societate şi în economie să acţioneze pu­ternice "pârghii", pe cât de spontane, ascunse şi involuntare, pe atât de virulente şi dăunătoare (recent numite de către un cunoscut specialist din domeniul economiei, în revista "Era socialistă”, "anti-pârghii").

Suntem în situaţia paradoxală în care atât activitatea politico-educativă a partidului, cât şi măsurile sale legisla­tive şi organizatorice, au de luptat contra unor forţe „gene­rate spontan, zi de zi, ceas de ceas şi în proporţii de masă” de către neajunsurile propriei noastre puteri politice. Câteva exemple, cunoscute de altfel: neglijarea şi chiar încălcarea conştientă, deliberată, generală şi sistematică a sarcinilor de calitate şi de progres tehnic (nu rareori - şi de coopera­re) sub acţiunea primordială a sarcinilor de dezvoltare canti­tativă, de rentabilitate ş.a.; proliferarea neritmicităţii sub acţiunea termenelor de plan anuale, trimestriale, lunare, decadale; amplificarea birocratismului, a acoperirii cu hârtii, pentru că acestea constituie principalele instrumente de apă­rare individuală valabile la anchete financiare, judiciare şi de altă natură; răspândirea şi persistenţa unor venituri ilici­te sub acţiunea fie a lipsei altei forme de cointeresare mate­rială în calitatea servirii cetăţenilor şi a lipsei de eficien­ţă a altor căi de combatere a încălcării drepturilor şi inte­reselor cetăţenilor într-o serie de activităţi economice şi de stat, fie a disproporţiilor din economie (cererea depăşeşte cu mult oferta) ş.a.m.d.

Iar oamenii muncii, inclusiv cadrele de conducere, se află între ciocan şi nicovală, între acţiunea pârghiilor nega­tive spontane, care presează puternic asupra lor, şi directi­vele politice, etice şi legislative, care le cer să acţioneze cu totul altfel. Cel mai grav este atunci când lumea se învaţă sa facă după pârghii şi să spună după directive.

Este o explicaţie posibilă şi plauzibilă (şi care tre­buie, cred, atent examinată) a eşecurilor sistematice ale mă­surilor luate, a virulenţei deficienţelor, a fenomenelor de instabilitate, a insuficientei fructificări a posibilităţilor de progres calitativ în socialism şi a altor fenomene. Nu este însă vorba despre o simplă presupunere sau deducţie abstractă, ci despre rezultatul de ansamblu, al unei multitudini, de consta­tări concrete şi analize de amănunt asupra factorilor care provoacă sau favorizează obiectiv fiecare dintre neajunsurile existente în parte.

…………………………………………………………………..
 

Anexa 2 la Memoriu. Detalieri asupra unora dintre problemele ridicate

1. Legile sociale – statistice, sistemul de conducere – determinist

Materialismul dialectic şi istoric demonstrează că legile  sociale obiective sunt, în orice orânduire, legi statistice,  dar întregul sistem de organizare şi conducere a societăţii socialiste este determinist, mecanicist. Sufoca­rea informaţionala în noiane de amănunte a tuturor nivelelor de execuţie, coordonare şi conducere, de jos şi până sus, birocratismul, inoperativitatea paralizantă constituie nu cauze, ci efecte ale concepţiei greşite conform căreia, odată cu trecerea mijloacelor de producţie în proprietatea întregului popor, rolul întâmplării, al specificului şi al neprevăzutului în societate (rol care se reduce într-adevăr) ar dispărea cu totul sau s-ar reduce la proporţii neesenţiale, secundare.

Nu este vorba despre ceva conjunctural, despre o dotare tehnică momentan insuficientă, pentru că nici la nivelul de dotare cu calculatoare electronice şi cu mijloace automate de culegere şi transmitere a informaţiei din anul 2000 nu va fi nici posibil, dar nici eficient (chiar dacă ar fi posibil) ca tot ceea ce este important să fie stabilit, prevăzut şi cunoscut în amănunt în mod centralizat.

Cu cât un proces este mai mare (conţine mai multe elemente), mai complex (cu mai multe legături şi dependenţe func­ţionale interne şi externe), mai mobil, mai diversificat, cu cât se pune mai acut problema optimizării lui, cu atât canti­tatea de informaţie pe care o generează şi pe care o necesită pentru a fi condus eficient creşte, dar această creştere nu se produce direct proporţional cu dezvoltarea procesului, ci de zeci, sute şi mii de ori mai rapid.[2]* Este o corelaţie necesară, o lege obiectivă. De aceea, în măsura în care mecanismul de organizare şi conducere îşi asumă sarcina să recepţioneze, să prelucreze şi să genereze toată enorma informaţie de care ar avea nevoie o societate şi o economie dinamică în plină revo­luţie ştiinţifico-tehnică şi în măsura în care mecanismul de organizare şi conducere este cantitativ incapabil să facă faţă sarcinii asumate, în aceeaşi măsură el limitează obiectiv dezvoltarea şi gradul de optimizare.

Problema nu se rezolvă prin ameliorări organizatorice sau tehnice ale situaţiei actuale, ci necesită soluţii cali­tativ noi, care să evite principial limitarea menţionată:

-     Fiecare componentă a societăţii şi a economiei trebuie să fie pusă în situaţia ca de la sine, în virtutea legi­tăţilor, pârghiilor, stimulentelor etc., să tindă să sporească continuu, atât imediat, cât şi în perspectivă, eficienţa propriei activităţi şi măsura în care satisface necesităţile societăţii în ansamblu.

-     Conducerea centralizată şi planificarea economiei naţionale şi a dezvoltării sociale trebuie să se exercite în principal prin latura strategica (obiective, ansamblu, perspectivă) şi să se realizeze (inclusiv proporţiile şi corelaţiile obiectiv necesare în economie) în mod statistic, prin pârghii şi stimulente şi nu prin actualul sistem de defalcări rigide.

-     Pe această bază, societatea şi economia trebuie să constea dintr-un sistem închegat de componente dispunând de o practic totală autonomie funcţională tactică şi operativă, re­feritoare atât la activitatea lor internă, cât şi la relaţiile de orice natură cu celelalte componente; sistem de organisme viabile, dispunând de un echilibru propriu, intern, care se identifica pe deplin cu echilibrul sistemului în ansamblu.

În modul preconizat, la toate nivelurile din societate şi economie, pe verticală ar circula de regulă, în ambele sensuri, informaţii sintetice, reflectând modul, cantitatea şi calita­tea încadrării fiecărui eşalon în cerinţele şi necesităţile eşalonului imediat superior. Informaţiile concrete, de detaliu, ar circula pe orizontală, direct între unităţile şi eşaloanele interesate. (Desigur, şi pe verticală pot circula informaţii concrete, dar numai cu caracter de exemplificare, sau în cazuri excepţionale sau de importanţă deosebită; şi pe orizontală pot circula informaţii sintetice, corespunzătoare necesităţilor de cooperare.)

Pentru a întări cele de mai sus, trebuie arătat că problema nu se pune în modul arătat numai în societate, deşi ştim că aceasta reprezintă sistemele cu cel mai înalt grad de complexitate, „forma superioară de mişcare a materiei”. Evo­luţia mişcării biologice, chiar şi funcţionarea sistemelor teh­nice complexe din ultimele zeci de ani (deşi acestea sunt, apa­rent, prin definiţie deterministe, mecaniciste) sunt caracteri­zate de către aceleaşi legităţi generale ale materiei organi­zate: comportament cu profunde trăsături statistice; funcţio­nare optimală prin compunere din subsisteme autonome autoregla­te; minimizarea schimburilor de informaţie între subsistemele autonome. Nu există motive pentru care societatea socialistă să încalce aceste legităţi fără a-şi dăuna.

Urmează o succintă exemplificare a unora dintre direc­ţiile de soluţionare necesare în domeniul economiei - problema se pune, evident, în toate sferele activităţii sociale.

Conducerea economiei trebuie să se bazeze pe legi economice şi să se efectueze cu metode economice. Aceasta înseamnă că de la dilema plan sau pârghii, de la "concesia" plan şi pârghii, trebuie trecut la principiul plan prin pârghii. (De­sigur, am în vedere pârghii introduse conştient, deliberat, cu acţiune pozitivă, nu pârghiile spontane dăunătoare amintite în anexa l, făcând însă observaţia că trecerea de la acţiunea po­zitivă la cea negativă a unei pârghii sau invers depinde uneori nu de pârghia însăşi, ci de alţi factori. De exemplu, rentabi­litatea generează consecinţe negative dacă sistemul de preţuri şi sistemul de planificare a beneficiului sunt eronate şi exer­cită o acţiune pozitivă dacă sistemele menţionate reflectă co­rect realitatea aportului adus pentru satisfacerea nevoilor economiei naţionale. După cum se ştie, acţiunea negativă ac­tuală se manifestă, între altele, prin favorizarea produselor, serviciilor etc. la care s-a obţinut o rentabilitate nejusti­ficat de mare, în dauna celor la care rentabilitatea este mai mică, chiar dacă acestea din urmă sunt la fel de necesare sau mai necesare pentru economia naţională.)

Pentru a conduce economia cu metode economice, orice efort care răspunde unei necesităţi trebuie plătit, fiind marfă (generând valoare şi valoare de întrebuinţare). Cu cât mai fin şi mai operativ vor reflecta preţurile şi tarifele cantitatea şi calitatea muncii vii şi materializate, directe şi indirecte, cu atât mai mare va fi concordanţa între acţiunea spontană a pârghiilor valorice şi interesele economiei na­ţionale şi cu atât mai mare va fi posibilitatea ca statul să-şi exercite rolul de proprietar unic şi planificator central prin intermediul pârghiilor valorice.

(Sunt peste 35 de ani de când ideologia socialistă a acceptat şi pentru mijloacele de producţie existenţa mărfii în socialism; sunt peste 20 de ani de când a admis acţiunea legii valorii, dar până astăzi nu recunoaşte deschis acţiunea în so­cialism a cererii şi a ofertei, componentă indisolubilă a legii valorii - deşi se manifestă şi în prezent la noi în multiple moduri; numai că, ignorându-le, de regulă dăunează, când ar putea să folosească. Deci:)

Preţurile să fie stabilite în echilibru şi în înţelege între producător şi utilizator (putând varia şi de la o livrare la alta, dacă condiţiile diferă), eventual împreună cu un organ independent, reprezentant al economiei naţionale. Subliniez că ne trebuie nu un nou ansamblu de preţuri, ci un nou mecanism de stabilire şi adaptare continuă spontană a preţurilor la realitatea economică a producţiei şi a utilizării. (Argumentele conform cărora avem nevoie de preţuri stabile pentru planificare sunt inconsistentei: 1.preţuri fixe pentru valori şi condi­ţii variabile sunt preţuri false şi planificarea bazată pe ele este, deci, falsă; 2. o planificare strategică nu este deran­jată de fluctuaţii de detaliu.) Preţurile vor fi astfel sub­stanţial şi operativ variabile în funcţie de calitatea reali­zată, stimulând-o; de termene de realizare / livrare. Reflectând recuperarea efortu­rilor de asimilare a produselor, creşterea productivităţii pe parcursul fabricaţiei şi în special uzura morală, preţurile medii pentru produse vechi fabricate trebuie sa scadă sistematic. …………

Interesele complexe, indirecte, de perspectivă ale so­cietăţii şi ale economiei naţionale urmează să fie exprimate cantitativ, calculabil, având în socialism toate atributele de marfă, similar cu orice alt mijloc de producţie şi afectând, deci, direct preţurile şi rentabilitatea întreprinderilor. Aceasta este, cred, ideea-cheie a lichidării contradicţiilor plan - piaţă - pârghii şi a transformării lor într-un sistem unitar, concordant; soluţia principial nouă, specifică socialismului, pentru lichidarea contradicţiilor dintre sfera micro­economică şi cea macroeconomică şi, deci, noua soluţie a vechii probleme a autonomiei întreprinderilor. Pentru a ajunge aci sunt necesare atât metode de determinare cantitativă a intere­selor economiei naţionale, cât şi date concrete, analize şi rezultate asupra situaţiilor reale. Pentru a evita transforma­rea în speculaţii rupte de realitate este nevoie de chei de control: prin însumare pe ansamblul economiei trebuie să se regăsească mărimi cu sens economic clar. De asemenea, este ne­cesară o confruntare permanentă cu realitatea, în ansamblu şi în detalii, însoţită de introducerea operativă, permanentă a corecţiilor şi adaptărilor rezultate.

Pe această bază, filiera ierarhică a sistemului econo­mic ar fi caracterizată prin schimburi financiare bilaterale. Satisfacerea sau nesatisfacerea anumitor interese ale economi­ei naţionale s-ar răsfrânge, pozitiv sau negativ, asupra componentelor sale prin împărţirea, în anumite proporţii, atât a beneficiilor, cât şi a daunelor.

Conducerea verigilor economiei urmează să se efectueze prin reglare adaptivă; urmărirea continuă a situaţiei, a conjuncturii, a preţurilor etc. şi acţionare operativă de către stat prin pârghii, credite, impozite, subvenţii, prelevări, comenzi, intermedieri, stocuri, adaptări de cote, proporţii etc. atunci când se constată sau chiar numai când se conturează tendinţe de abatere de la interesele economiei naţionale, de la obiectivele planificate. Orice prelevare sau beneficiu, la orice nivel, trebuie însă să corespundă unui conţinut valoric riguros (ceea ce nu se întâmplă în prezent cu planificarea după termen a  beneficiilor, cu cotele de amortizare şi cu alte prelevări - sursă de fenomene inflaţioniste).

Condiţie a optimizării interne a eficienţei, întreaga activitate a fiecărei componente a economiei naţionale trebuie să fie bazată pe existenţa unui singur fond financiar; repartizarea lui pentru diferitele activităţi şi plăţi trebuie să fie de competenţa exclusivă a unităţii respective. Pentru ac­tivităţi care depăşesc temporar posibilităţile (de exemplu in­vestiţii) - credite cu dobânzi stimulative (care corespund în fond actualelor cote de amortizare - în interiorul termenului de amortizare însă - şi taxelor asupra fondurilor fixe). Fondul financiar unic să fie continuu în timp, fluctuând în funcţie de activitatea prestată, independent de calendar.

Să nu existe, din exteriorul fiecărei unităţi, plan axat pe calendar, ci numai contracte eşalonate ca termene în funcţie de necesităţi, inclusiv contracte cu economia naţiona­lă; contractele să alimenteze fondul unităţii la satisfacerea furniturilor în condiţiile clauzelor.

Întregul sistem de cointeresare materială să decurgă din excedentul (beneficiul) realizat în cadrul fondului, cu o pondere cu atât mai ridicată în totalul venitului, cu cât responsabilitatea personală este mai mare, profund diferenţiat în funcţie de aportul personal la realizarea beneficiului. De aci să rezulte o cointeresare intrinsecă, individuală şi colectivă, în realizarea unei eficiente maxime la nivelul economiei naţio­nale şi o mobilitate stimulativă, în limite largi, a veniturilor personale.

Comerţul exterior (monopol de stat în continuare) să fie şi el liber în detaliu, fiind reglat numai în ansamblu, la proporţiile impuse de necesităţile economiei naţionale, prin bariera vamală, prin cote de conversie, prin beneficii şi pe­nalizări (importul liber în detaliu, în aceste condiţiuni, va constitui nu numai o supapă de siguranţă în probleme operative de aprovizionare tehnico-materială, dar în special va obliga pe producătorii interni la competitivitate şi pe piaţa internă - nivel tehnic, calitate, termene şi preţuri).

………………………………………………..

2. Sunt măsurate numai rezultatele cantitative, superficiale şi imediate, suferă rezultatele calitative, de profunzime şi de perspectivă 

Întregul nostru mecanism politic, social şi economic este axat pe stabilirea, impulsionarea şi urmărirea realizării de rezultate concrete, palpabile, reale, măsurabile. Dorim cu toţii rezultate concrete, palpabile, reale, măsurabile.

Din păcate însă, între diferitele obiective pe care ni le propunem există mari diferenţe în ceea ce priveşte posibilităţile practice actuale de a le urmări, controla, măsura. Iar o legitate de bază a ciberneticii constă în faptul ca precizia cu care reglăm un proces depinde de precizia cu care îl măsurăm, oricât de puternică ar fi acţiunea pe care o exercităm asupra lui. Deci, orice fel de reglementări, directive, orientări şi indicaţii îşi ating scopul (respectiv îşi ating corect scopul) în măsura şi numai în măsura în care ştim cum să verificăm în practică atingerea scopului urmărit.

Se petrece, însă, în societatea noastră, la scară gene­rală, următorul fenomen: unele dintre obiectivele noastre pot fi uşor şi precis măsurate, iar altele nu. În acelaşi timp, realizarea oricăror obiective necesită eforturi şi mijloace. Şi atunci, în mod spontan, la scară generală, în masă şi în mod sistematic, eforturile şi mijloacele sunt deturnate de la obiec­tivele greu măsurabile spre cele uşor măsurabile; obiectivele uşor măsurabile se realizează în detrimentul celor pe care nu ştim (sau nu ne preocupăm suficient să ştim) cum să le măsurăm sau cel puţin să le urmărim. Pe această cale, realizarea obiec­tivelor mai greu măsurabile rămâne perpetuu la stadiul de deziderat, oricât de intense ar fi acţiunile, organizatorice şi po­litice, pe care le întreprindem pentru a le realiza.

În toate domeniile - de la învăţământ la producţie, de la ştiinţă la cultură, de la economie la selecţia cadrelor - controlăm cu precădere faptul că acţionăm (lucru constatabil şi măsurabil) şi suferă rezultatele acţiunii (mai greu şi mai târziu constatabile şi măsurabile); măsurăm cantitatea şi suferă calitatea; măsurăm calitatea aparentă, de azi şi suferă rezul­tatele de durată (cum sunt, de exemplu, siguranţa în funcţiona­re şi durabilitatea produselor şi a construcţiilor, creativita­tea absolvenţilor învăţământului ş.a.); controlăm în formă şi suferă fondul; judecăm aparenţele şi suntem înşelaţi la ceea ce este în spatele lor; măsurăm efectele locale şi suferă efec­tele care se exercită asupra intereselor economiei naţionale sau cele care afectează interesele oamenilor muncii; controlăm strict şi apreciem, pozitiv sau negativ, consecinţele imediate şi suferă consecinţele de perspectivă; contabilizăm la ultimul ban efectele directe şi pierdem averi la efectele indirecte (adesea, efectele indirecte - sau cel puţin suma lor - se repercu­tează asupra intereselor societăţii şi economiei în măsură mult mai mare decât efectele directe).

Politica generală a partidului îmbină în mod judicios şi clarvăzător cantitatea şi calitatea, interesele imediate şi cele de perspectivă, cele locale şi cele generale ş.a.m.d. Echilibrul este însă menţinut numai la nivelul conducerii superioare. La toate nivelele inferioare şi de execuţie, în mod progresiv până la cele de bază, ajung preponderent sarcini şi în special se controlează îndeplinirea de sarcini concrete, detaliate, defalcate, fragmentate, iar rezultatele în baza cărora este apreciată activitatea colectivelor şi a cadrelor şi totodată rezultatele după care se judecă eficienţa şi justeţea măsurilor luate şi a hotărârilor adoptate sunt rezultatele directe, concrete, imediate, constatabile şi măsurabile. Întregul nostru mecanism de planificare, raportare şi control este ast­fel conceput (cu toate eforturile care au început recent să fie întreprinse pentru a asigura orientarea controlului spre fenomene de profunzime). Aci este izvorul multora dintre "anti-pârghiile” care dăunează intereselor mai greu măsurabile: calităţii, perspectivei, intereselor generale etc., care gene­rează formalismul şi birocratismul; care fac ca, în multe pri­vinţe şi în multe domenii, rezultatul general al muncii noastre să nu fie mai mare decât suma miilor de realizări mici care se obţin (cum ar trebui să fie conform dialecticii), ci mult mai mic.

Aşa dar, pârghiile negative spontane sunt obiectiv generate din conjugarea, pe de o parte, a legităţii ciberneti­ce referitoare la dependenţa preciziei de reglare faţă de precizia de măsurare, şi numai faţă de aceasta dacă acţiunea este puternică, iar pe de altă parte, a principiului general în cercetarea operaţională, al redistribuirii resurselor (materiale şi umane) pentru asigurarea optimizării - optimizarea făcându-se spontan pentru asigurarea îndeplinirii sarcinilor măsurabile.

Tot aici este şi sursa ineficienţei cronice a ştiinţei noastre, a piedicilor sistematice şi în masă care stau în faţa efectuării şi a valorificării cercetărilor ştiinţifice şi a invenţiilor româneşti, deoarece ştiinţa are menirea de a contribui tocmai la acele obiective şi rezultate care sunt mai greu şi mai târziu măsurabile, oricât ar fi ele de importante. Pentru a îndeplini acţiuni imediate, trasate şi urmărite în amănunt pas cu pas, nu este nevoie de ştiinţă, nu este timp pentru a aştepta rezultatele ştiinţei, există mult risc ca ştiinţa să încurce (rezultând că este mai eficient să se urme­ze altă cale decât cea pe care o impun sarcinile curente) - evident, se renunţă la ştiinţă, chiar se evită amestecul ştiinţei. Totodată, a sprijini o cercetare, chiar şi numai a o valorifi­ca - este o muncă investită pentru mâine, dar ruptă de la gura sarcinilor de azi şi pentru azi; este o activitate care necesi­tă pe parcurs acţiuni neprevăzute, neplanificate din timp şi care nu pot fi deci asigurate în condiţiile în care totul este planificat în amănunt; este un risc de insucces neplanificabil şi neadmis. Problema eficienţei ştiinţei nu are, deci, soluţii organizatorice, administrative, financiare în interiorul ştiin­ţei, în interiorul beneficiarilor ştiinţei sau în interiorul relaţiilor dintre cele două părţi. Ea va dispărea ca problemă atunci şi numai atunci când beneficiarii ştiinţei la toate nivelurile îşi vor şti munca măsurată după acele rezultate care nu pot fi obţinute fără ştiinţă.

Toată problema ridicată în prezentul punct 2 este în strânsă legătură şi cu cea de la pct. 1 - caracterul statistic al sistemului social - pentru că statistică înseamnă medie, rezultat sintetic, de ansamblu, nu luarea în considerare a fiecă­rui detaliu, caz, pas, aspect în parte, a fiecărei componente şi a fiecărei acţiuni din cadrul activităţii depuse (şi cât ne şi costă să planificăm, să defalcăm şi să controlăm pentru fie­care unitate, separat fiecare sarcină, fiecare fond, fiecare stoc, fiecare indicator!).

Nu trebuie uitată greva "de zel" de anul trecut a personalului transporturilor aeriene din RFG şi câteva alte greve similare din alte ţări şi alte ramuri. Activitatea a fost para­lizată numai prin aplicarea riguroasă a tuturor regulamentelor de serviciu în vigoare. Este ceea ce facem noi prin planifica­rea şi reglementarea cât mai amănunţită a fiecărui detaliu al activităţii pe care trebuie fiecare să o depună. Care alergător de cursă lungă ar putea să câştige o cursă dacă cineva i-ar im­pune dinainte şi din birou poziţia, mărimea şi viteza fiecărei mişcări a fiecărui picior şi a fiecărei mâini ?

Se impune şi aci o explicaţie ştiinţifică în lumina şi cu ajutorul principiilor teoriei sistemelor şi ale cercetării operaţionale. Parametrii de funcţionare care asigură performanţa (eficienţa) optimă a fiecărui subsistem (de exemplu între­prindere) depind de influenţele, cu un anumit caracter statis­tic, ale celorlalte subsisteme care alcătuiesc sistemul (socie­tatea, economia naţională), precum şi ale factorilor exteriori. Orice limitare a posibilităţilor de variaţie a unui parametru (limitare care în cercetarea operaţională poartă denumirea de "constrângere; fiecare dintre indicatorii de plan reprezintă constrângeri dacă există un criteriu de optimizare, de exemplu eficienţa), orice constrângere necesită găsirea unui nou regim optim de funcţionare, în care performanţa globală este sau egală, sau mai mică decât cea dinaintea aplicării constrângerii, dar niciodată mai mare decât în absenţa constrângerii. Reglementând şi impunând din exterior o multitudine de parametri, defalcări, modalităţi de acţiune etc. şi concentrându-ne asupra controlului îndeplinirii lor în orice caz reducem eficienţa, în nici un caz nu o mărim. (Este, evident, vorba despre eficienţa optimă asigurată atunci când criteriul local de optimizare reflectă corect interesele societăţii în ansam­blu, ceea ce se poate realiza cu ajutorul sistemului de măsuri preconizate.)

Cu conţinut specific şi în modalităţi specifice, pro­blema se pune similar în toate domeniile activităţii sociale - în politică, ideologie, cultură, învăţământ etc., ca şi în economie. Cadrele, colectivele, unităţile trebuie puse în situaţia de a şti că răspund în faţa partidului şi a poporului şi sunt răsplătite NUMAI pentru rezultatele activităţii lor, nu şi pentru amănuntele şi modalităţile activităţii însăşi (desigur, în limitele cinstei şi eticii); pentru ansamblul rezultatelor şi nu pentru fiecare rezultat în parte (dreptul la risc - condiţie a inovării); în mod echilibrat pentru rezultatele de astăzi şi pentru rezultatele pe care le va aduce mâine activitatea depusă astăzi.

Consider, deci, că va trebui să ne învăţam să cunoaş­tem, să exprimăm cantitativ, să măsurăm, să analizăm în fond toate felurile de rezultate pe care le urmărim şi le dorim, ceea ce este foarte greu. Tocmai pentru că este foarte greu se recurge mereu la înlocuirea măsurării unor rezultate efec­tive, de fond, prin verificarea de rezultate imediate şi, în special, urmărirea "acţiunilor" întreprinse (ca instrument de directivă, de control şi de stimulare); dar aceasta ne conduce la starea deficitară în care ne găsim acum. Progresul societăţii noastre este deci condiţionat de soluţionarea pro­blemei puse.

Urmează o întrebare foarte grea: până când vom fi în stare să măsurăm ceea ce astăzi nu ştim să măsurăm, nu este totuşi mai bine, în lipsă, să măsurăm măcar ceea ce ştim cum, ceea ce putem, chiar dacă este vorba despre acţiuni, formă, canti­tate, imediat etc.? Ar trebui, în principiu, răspuns: nu, pen­tru că dăunăm intereselor majore, prin intermediul mecanismului de deturnare descris mai înainte. Fără îndoială, în practică va fi ne­cesară o gradaţie, o trecere treptată, care necesită o stu­diere atentă şi precaută, trecere strâns corelată cu tot res­tul de direcţii de modificare a activităţii. Combaterea exage­rărilor actuale poate fi însă abordată, cred, imediat.

Pentru a exemplifica un mecanism de control al unor aspecte deficitare astăzi, considerăm problema calităţii. Va fi util să existe un sistem de control al calităţii produselor şi serviciilor, de garanţii, reclamaţii etc., independent de producător, reprezentant al societăţii; dar, spre deosebire de situaţia de faţă, el să fie orientat în principal nu atât spre recepţia calitativă (unde scapă viciile ascunse, siguranţa, durabilitatea, chiar anumite aspecte de utilitate şi eficienţă tehnică), ci spre controlul statistic al calităţii la beneficiari, în exploatare. În funcţie de constatări - sensibile beneficii suplimentare sau penalizări colective (afectând fondul unită­ţii implicate), la un nivel la care să determine întregul co­lectiv respectiv să vegheze la calitatea fiecărui exemplar produs, organizându-se intern în mod corespunzător (inclusiv cu control propriu intern). Beneficiile suplimentare şi pena­lizările să reprezinte schimburi financiare într-o anumită proporţie cu bugetul (reflectând avantajele sau daunele aduse economiei naţionale, ţinând seama de caracterul statistic, deci incomplet, dar reprezentativ, al controlului) şi în rest - direct cu unităţile sau persoanele beneficiare, la un nivel la care acestora să le convină să cointereseze pe furnizor în creşterea calităţii şi să nu le convină să muşamalizeze defectele de calitate (care le-au cauzat lor cheltuieli supli­mentare). Este de observat că socialismul creează pentru o astfel de soluţie condiţii principial noi, inexistente în altă orânduire.

Consider că este necesar un program prioritar de cer­cetare ştiinţifică privitor la criteriile şi metodele de măsu­rare, de determinare cantitativă a efectelor economice, socia­le şi umane indirecte, calitative, de perspectivă în toate domeniile (există deja preocupări şi cercetări, cu sfere mai limitate, în cadrul unor colective de cercetare sociologică şi economică).

Totodată, în aceeaşi ordine de idei, cred că avem ne­voie de o mai bună stabilitate şi continuitate a structurilor organizatorice, de stabilitatea - în final - a cadrelor de con­ducere, deoarece unul din principalele efecte negative nedori­te ale reorganizărilor şi ale fluctuaţiei cadrelor de conducere îl constituie diluarea preocupării şi responsabilităţii pentru rezultatele de perspectivă ale activităţii, pentru progresele de profunzime (adesea - chiar pierderea acestora).

3. Mecanismul instituit pentru apărarea intereselor socialismului serveşte la apărarea deficienţelor, a rutinei şi conservatismului. Democratismul trebuie considerat nu ca o concesie, ci ca o necesitate vitală

Indisolubil legată şi întrepătrunsă cu cele două pro­bleme anterioare este problema democraţiei. Cunosc şi sunt de acord cu iniţiativele curajoase luate în ultimii ani în această direcţie. Din păcate, în contextul deficienţelor semnalate, aplicarea în practică a rămas preponderent formală, după cum am mai afirmat, iar uneori a generat şi anumite fenomene negative. Problema fiind deosebit de complexă, evidenţiez în continuare numai unele dintre laturile ei.

Cel mai grav lucru este că s-a putut ajunge în prea mul­te cazuri, aproape în masă, la situaţii în care mecanismul instituit pentru apărarea intereselor socialismului serveşte la apărarea deficienţelor, a rutinei şi conservatismului. În nume­le şi cu armele socialismului sunt adesea apărate atât defici­enţele obiectiv generate de către ceea ce este necorespunzător şi remediabil în funcţionarea societăţii noastre, cât şi defi­cienţele subiectiv generate prin abuzuri sau din incapacitatea unor cadre. În numele intereselor generale şi cu mijloacele puterii noastre se barează calea noului, a iniţiativelor - fie că este vorba de invenţii în tehnică sau de idei utile în dome­niul social, politic, ideologic.

Aici trebuie subliniat că stimularea şi valorificarea iniţiativei creatoare este de o eficienţă minoră dacă ea se re­zumă, ca în prezent, la modalităţile de îndeplinire a sarcinilor trasate, de rezolvare sau de detaliere a problemelor deja puse. Marea eficienţă a creativităţii la nivelul unei socie­tăţi (şi adevăratul conţinut al noţiunii de "iniţiativă") co­respunde ideilor calitativ noi, dreptului neîngrădit şi posibi­lităţii practice de a ridica probleme noi, de a propune concep­ţii noi, de a deschide orientări noi, de a pune la îndoială şi a răsturna lucruri pe care obişnuinţa le-a consacrat drept evi­dente şi normale. Promotorii noului ar trebui să se găsească, într-o societate înnoitoare cum este cea socialistă, nu în postura de petiţionari hărţuiţi şi sistematic amânaţi sau res­pinşi, ci în cea de "marfă de preţ", căutată, solicitată, încurajată, sprijinită, fertilizată, încărcată, folosită din plin, chiar exploatată - în folosul societăţii. Cât de departe suntem noi astăzi de o asemenea stare a lucrurilor!

Problema este strâns legată de cele de la pct. 1 şi 2, pentru că nu numai că suferă drepturile morale şi materiale ale autorilor noului, care nu îşi pot realiza ideile şi nu îşi pot manifesta personalitatea - aspect al democratismului - dar societatea noastră, atât de interesată în nou prin esenţa sa, îl respinge în practică la fiecare pas concret şi se pri­vează de aportul lui în tehnică, în economie, în politică, în ideologie, adesea şi în cultură, sub acţiunea organizării mecaniciste, a neadmiterii riscului, a directivării şi controlării pe amănunte, după cum am arătat în legătură cu situaţia ştiin­ţei. Totodată, este de subliniat că democratismul, în sensul lui politic uzual, condiţionează indisolubil promovarea în practică a noului în toate domeniile activităţii noastre. NU EXISTĂ posibilităţi de a promova noul (de regulă, în masă şi nu ca excepţie fericită) decât într-un climat în care se poate gândi şi susţine deschis orişice de către orişicine. Consider ca astăzi, după un sfert de veac de la cucerirea puterii şi desfiinţarea claselor exploatatoare (cu tot ceea ce este favo­rabil şi nefavorabil în domeniul internaţional), putem să ne permitem să punem într-un mod nou problema apărării politicii şi ideologiei partidului şi a cuceririlor socialismului, şi anume într-un mod care să nu distrugă, odată cu duşmanul de clasă, şi noul spontan din societate.

Mecanismul instituit pentru promovarea şi propagarea politicii partidului, pe linie de partid şi de stat, are de asemenea multiple efecte contrare scopului pentru care este creat:

-     Prezentarea tuturor directivelor şi indicaţiilor ca absolute, unice, perfecte şi imuabile inhibă - sau interzice - spiritul critic şi creativitatea,

-     Directivarea excesiv centralizată şi amănunţită a activităţii, trecută în revistă la pct. l şi 2, educă şi formează cadrele în spiritul lipsei de iniţiativă, al lipsei de preocu­pare şi de răspundere pentru eficienţa reală a  activităţii depuse. Mai mult, ea paralizează iniţiativa şi printr-o acută criză de timp - cadrele nu au timp să facă ceea ce îşi propun şi îşi planifică personal; de regulă nu au timp cel puţin să gândească profund la ansamblul şi perspectiva activităţii încredinţate, fiind permanent tracasate cu îndeplinirea multiplelor sarcini de amănunt trasate.

-     Cu totul insuficienta informare a maselor asupra fondului fenomenelor şi problemelor, asupra dificultăţilor (înainte  ca măsurile de lichidare a lor să devină sarcini!), insuc­ceselor, variantelor posibile, evenimentelor, punctelor de ve­dere contradictorii interne şi externe etc., reduce discernământul politic al membrilor societăţii, îi lipseşte de informa­ţia necesară adoptării competente şi în cunoştinţă de cauză a deciziilor (acolo unde le revin decizii), a convingerilor; din nou, spiritul lor critic şi creativitatea au de suferit (pentru a nu mai vorbi despre dezorientarea politică în faţa faptelor, opiniilor şi argumentelor cu care vin în contact în cadrul ac­ţiunilor de schimburi internaţionale promovate de către ţara noastră).

Nici un părinte care vrea să crească copii viguroşi şi capabili nu-i cocoloşeşte şi nu-i fereşte de greutăţi. Nici socialismul nu trebuie să cocoloşească gândirea politică a poporului; temerile că oamenii nu ar înţelege, că ar fi demobilizaţi etc. nu sunt, cred, decât dogme rămase de la cei care nu aveau încredere în popor.

- Tendinţa, justificată, de a asigura aplicarea în practică a tuturor hotărârilor şi directivelor a generat de mult, printr-un mecanism social şi psihologic destul de compli­cat şi subtil, un grav dezechilibru în sistemul informaţional politic şi social. Într-adevăr, în timp ce informaţia circula în societate de sus în jos cu o viteză foarte mare, este net favorizată tendinţa ca numai informaţia care se transmite de jos în sus confirmând executarea directivelor şi aprobându-le să circule la fel de rapid, fiind de prea multe ori chiar amplificată faţă de realitate. Dimpotrivă, informaţia despre eventuale neaplicări, dificultăţi, condiţii de aplicare neprevăzute, consecinţe negative, erori, obiecţii etc. este mult încetinită, atenuată, adesea chiar oprită pentru mult timp.

Dar în orice sistem de conducere sau reglare, din tehnică, organisme vii, societate, dacă există "reacţie pozitivă" (amplificarea aprobării) sau dacă "reacţia negativă" (reducerea acţiunii pe măsura obţinerii rezultatului dorit sau sesizarea abaterii de la rezultatul dorit) este mai lentă decât acţiunea însăşi, în mod obiectiv, necesar şi inevitabil, se generează instabilităţi, oscilaţii, suprareglări dăunătoare (respectiv exagerări şi campanii) ş.a.

La acest fenomen contribuie şi faptul că neaplicările sau obiecţiile la sarcini trasate sunt în mod sistematic consi­derate ca acte de indisciplină sau dovezi de incapacitate a cadrelor (deşi ele se pot împărţi în două: în cele care au într-adevăr aceste cauze, dar şi în cele care servesc intere­selor de partid şi de stat, în cazul în care aplicarea ar avea consecinţe negative). Evident, proliferează aplicarea formală, indiferent de daunele aduse.

După cum se ştie, starea de lucruri arătată lipseşte organele de conducere la fiecare nivel (inclusiv conducerea superioară) de informaţii dintre cele mai preţioase şi necesa­re;  favorizează generarea şi persistenţa unor erori; reduce eficienţa măsurilor luate (care ar putea fi corectate sau completate operativ în baza criticilor şi observaţiilor formula­te, în baza constatării obiective a dificultăţilor întâmpinate pe parcursul aplicării).

Cunosc un şir de variate măsuri luate în ultimul timp pentru remedierea acestei stări de lucruri. Dar numai un larg democratism, înţeles nu numai ca drept de a răspunde când cineva (sau întregul popor) este întrebat sau consultat, dar în principal ca drept şi posibilitate de iniţiativă în dezbaterea şi criticarea oricărei situaţii, în orice problemă - numai aşa ceva poate aduce o remediere radi­cală. (Desigur, cunoscând experienţa RSCS din 1968, lucrurile trebuie şi aici promovate prudent şi treptat, pentru a servi efectiv cauzei socialismului.)

Consider că trebuie făcut astfel încât la toate nive­lele de partid şi de stat să se înţeleagă profund faptul că democratismul nu este o concesie, ci o necesitate vitală, pen­tru progresul socialismului, că, după cum arată experienţa, "canalizarea" democratismului, delimitarea unor zone admise de exercitare şi îngrădirea sau anularea lui în alte zone nu apără socialismul, ci îl subminează.

Pentru a sublinia gravitatea acestei afirmaţii şi fap­tul că ea nu constituie simpla repetare a unor lozinci cunos­cute, ci exprimarea necesităţii ca problema democratismului politic, social şi economic să fie soluţionată la un cu totul alt nivel, radical mai înalt şi mai complex decât tot ceea ce s-a făcut deja în ultimii ani la noi (şi, deci, cu atât mai înalt faţă de tot ceea ce există în majoritatea celorlalte ţări socialiste, dacă nu în totalitatea lor), trebuie arătat cel puţin că:

- nu există altă cale de a preveni definitiv fenomene­le repetate de degenerare a puterii politice a partidelor noas­tre, fenomene care au umbrit şi îndurerat sistematic, în toate ţările, istoria socialismului, prin încălcările grave, cunos­cute, ale principiilor sale, cu tot devotamentul şi buna credin­ţă personală a conducătorilor partidelor comuniste aflate la putere; fără un larg democratism, astfel de fenomene de degenerare, sângeroase sau nu, continuă şi vor continua să se producă legic, obiectiv, inevitabil, oricât de mare ar fi dorinţa şi voinţa popoarelor, a partidelor şi a conducătorilor lor de a le evita, de a nu le admite, iar istoria va continua, tardiv, să le condamne;

-     nu există altă cale pentru a asigura progresul calitativ continuu al socialismului, înnoirea lui operativă pe măsura necesităţilor şi a posibilităţilor; pentru a remedia în faşă orice fenomene negative cu caracter de generalitate;

-     nu există altă cale pentru a pune complet şi eficient în valoare pentru progresul socialismului nu numai braţele oamenilor muncii, ci şi minţile lor ;

-     nu există altă cale pentru a stăvili proliferarea abuzurilor mărunte în dauna oamenilor muncii, pentru a asigura pretutindeni respectarea intereselor şi a demnităţii lor şi pentru a transpune în practică poziţia lor de stăpâni ai societăţii;

-     nu există altă cale pentru a face ca măsurile vital şi stringent necesare de mărire a mobilităţii, operativităţii şi eficienţei mecanismului social-economic (prin dezvoltarea autonomiei şi iniţiativei componentelor societăţii socialiste) să servească numai intereselor socialismului, fără să genereze prea mulţi profitori şi mici exploatatori.

*

Noi căi de dezvoltare a democratismului cer - şi acest lucru se poate, cred, imediat - să se clarifice politic public diferenţa şi relaţia dintre disciplina de acţiune şi libertatea de opinie, dintre ceea ce aduce prejudicii orânduirii socialiste şi critica liberă şi publică a neajunsurilor şi contradicţi­ilor obiective şi subiective din socialism; să se enunţe şi să se asigure mijloace pentru iniţiativa de dezbatere a probleme­lor noi, nepuse oficial până la data respectivă.

Organizaţiile politice, obşteşti, profesionale, presa, să devină în măsură esenţial sporită locuri de dezbatere libe­ră a problemelor de fond iniţiate de către oamenii muncii, de stimulare, sesizare, selecţie nedeformată şi transmitere libe­ră a ideilor, iniţiativelor, criticilor ş.a. Să se asigure stimularea, în întreaga activitate politico-ideologică şi profesională, a diversităţii de opinii, forme şi mijloace care con­cură la realizarea obiectivelor generale ale partidului: sti­mularea creativităţii spontane în toate domeniile, inclusiv cel politico-ideologic; orientarea întregului mecanism infor­maţional spre sesizarea şi analiza informaţiei de excepţie.

Să fie înfiinţate organe de sondaje de opinie statistic concludente, în condiţii propice neinfluenţării, apreciate numai după adevăr, profunzime, operativitate (la dispoziţia conducerii superioare; pe bază contractuală - la dispoziţie, în condiţii ce urmează a fi stabilite, pentru necesităţi ale unor unităţi productive, de învăţământ, creaţie etc.)

Consider că trebuie imperios să se renunţe la caracterul de campanie al dezbaterii problemelor în presă (care restrânge sistematic posibilităţile de exprimare şi de analizare a problemelor), asigurându-se reflectarea curentă a diversităţii de probleme şi preocupări ale societăţii, partidului, oamenilor muncii; fără prestabilirea unor proporţii şi limite rigide, ci în funcţie de problemele pe care le ridică viaţa, oamenii mun­cii.

Să asigurăm permanent o informare largă, deschisă, schimburi de opinii asupra realizărilor ştiinţifice, tehnice, asupra fenomenelor economice (avem cronică publică de film şi de literatură în nenumărate ziare, reviste şi cenacluri, dar nu avem, de exemplu, nicăieri şi în nici un fel cronică publică, dezbatere publică de fond pentru creaţia tehnică. Economiştii nici nu au o organizaţie profesională proprie, iar organizaţia inginerilor şi tehnicienilor este, prin însăşi structura şi poziţia sa, inexistentă din punctul de vedere arătat, spre deose­bire de organizaţiile similare din alte ţări industriale).

Să existe un mecanism de control statistic al calităţii informaţiei (ca şi la calitatea produselor), cu consecinţe importante, pozitive şi negative, astfel încât să existe intere­sul ca informaţia să fie de calitate.

Să se recurgă în măsură substanţială la căi neformale, nefiltrate, de informare a conducerii, la contacte directe în condiţii în care să poată fi obţinute informaţii şi gânduri neinfluenţate (actuala situaţie este departe de a satisface astfel de cerinţe).

De altfel, chiar în problema, care formează obiectul prezentului memoriu, sunt necesare acţiuni largi de dezbatere şi de colectare a unor puncte de vedere, idei şi opinii cât mai diverse atât asupra deficienţelor actuale şi asupra cauze­lor lor, cât şi asupra căilor de soluţionare întrevăzute, pentru verificarea, completarea, orientarea şi corectarea, fondu­lui de idei actual.

4. Distorsiuni privind rolul partidului în economie şi societate

…………………………………………

… prin rolul pe care îl au în promo­varea cadrelor, organele de partid devin solidare cu acestea şi la bine, dar, din păcate, şi la rău. Sunt şi în presa noas­tră destule cazuri de proastă conducere sau chiar abuzuri, des­făşurate mult timp sub acoperirea şi apărarea de către organele locale şi chiar teritoriale de partid, laolaltă cu forurile ie­rarhice superioare, a celor vinovaţi, împotriva repetatelor sesizări ale oamenilor muncii.

…puterea organelor locale în proble­me de cadre nu a fost folosită întotdeauna numai pentru scopuri de interes general. În ultimii l7 ani de când lucrez în unităţi al căror secretar nu este activist salariat, din cei 10 secre­tari de partid pe care i-am avut în 3 unităţi diferite, 4 erau şefi când au fost aleşi, dar toţi ceilalţi 6 au fost promovaţi ca şefi în timp ce ocupau funcţia de secretari (din care 3 - la numai câteva săptămâni sau luni după ce au fost aleşi). Nu este, desigur, decât un exemplu izolat, care sper şi sunt convins că nu este tipic, dar este exemplul pe care îl cunosc eu şi regret că el umbreşte munca modestă, devotată şi eficientă a atâtor adevărate cadre de partid.

……………………………………………………..

Promovarea cadrelor pe linie profesională la orice ni­vel să se efectueze exclusiv după criteriul cali­tăţilor politice şi profesionale personale, independent de condiţia expresă a calităţii de membru de partid (singura so­luţie radicală pentru stăvilirea afluxului de elemente carie­riste).

…………………………………………………..

Pentru nivelurile de bază - conturarea rolului conducător al partidului ca rol de iniţiativă, dezbatere şi adoptare colectivă de orientări strategice şi tactice asupra activităţii politice, sociale, economice, umane, asupra atmosferei de colectiv şi relaţiilor umane, inclusiv pe baza studiilor şi a schimburilor de opinii asupra fenomenelor, a constatării de­ficienţelor şi a căilor de eliminare a lor, a sesizării şi constatării abuzurilor etc.

Deciziile în orice problemă să revină în răspundere exclusivă organelor şi cadrelor de conducere pe linie profesională, autonome, dar responsabile şi interesate în perfecţio­narea activităţii conduse; nu este deci nevoie să li se impună decizii concrete, ci este suficient să li se recomande orien­tări. Subliniind ca adoptarea orientărilor să fie colectivă, am în vedere adunarea generală a organizaţiei de bază sau colecti­ve de analiză (comisii) desemnate de către aceasta, în aceeaşi idee a evitării oricărei poluări a muncii de partid cu aspecte de promovare a unor interese personale sau influenţe subiective.

Aşa dar, organizaţia de bază a partidului să devină forul democratic al acelei părţi a întregului colectiv al unităţii, care se preocupă în mod deosebit de bunul ei mers în an­samblu, sub toate aspectele şi în contextul întregii societăţii, care antrenează în orientarea activităţii o gândire colectivă mai largă şi mai diversă, poziţii şi informaţii mai diverse decât organele de conducere; constituie, totodată, pe plan local, tribuna cea mai autorizată şi cea mai competentă în valorificarea iniţiativelor, propunerilor şi criticilor oamenilor muncii şi îşi aduce pe această cale o contribuţie călăuzitoare la per­fecţionarea continuă a muncii colectivului.

………………………………………………………………….

Menţionez că au fost punctate numai unele dintre aspec­tele şi soluţiile legate de 4 dintre cea 12 laturi diferite ale problemei, subliniind încă odată că aplicarea lor este indisolubil legată de toate celelalte aspecte, laturi, domenii.

Într-o anumită etapă, va fi utilă constituirea unui colectiv de cercetare ştiinţifică cu caracter interdisciplinar - sociologi, economişti, politologi, ingineri, matemati­cieni, psihologi ş.a. - care să elaboreze cât mai complet variante ale soluţiei complexe a mecanismului politic - social - economic preconizat, mergând până la modele matematice de simulare şi "experimentarea" lor pe calculatoare (capacitatea calculatoarelor existente în ţară nu va fi suficientă), în ve­derea constatării unor eventuale deficienţe şi a corectării lor înainte de a se trece la experimentări reale.