Mario Duma: O cariera dedicata profesionalismului in management si tehnologie

Ritm scăzut de muncă, climat de indisciplină, indolenţă, pasivitate, lipsă de responsabilitate şi de interes faţă de rezultatele economice şi sociale ale activităţii desfăşurate.

Înrăutăţirea calităţi (cu unele excepţii, unde calitatea s-a îmbunătăţit).

Din toate acestea - aprovizionarea nesatisfăcătoare a populaţiei, tendinţă de scădere a nivelului de trai.

Ultimele luni nu au adus vreo îmbunătăţire sensibilă a situaţiei din economie. Importante resurse materiale şi valutare alocate în primele 8 luni ale anului au fost consumate fără să se poată întrezări începutul unei traiectorii de redresare a funcţionalităţii economiei.

Continuarea actualelor stări de lucruri nu mai este posibilă. Resursele care să alimenteze o economie ineficientă s-au epuizat. Iar poporul care a înfăptuit Revoluţia are dreptul să găsească şi să poată cumpăra în magazine cele necesare traiului.

Se impune şi este de aşteptat o urgentare drastică a ansamblului măsurilor de reformă economică apte să conducă, prin stimulentele economice necesare, la eficientizarea imediată a întregii activităţi. Ceea ce va însemna un efort general de iniţiativă, creativitate, organizare şi disciplinare din partea tuturor factorilor din economie, pentru trecerea rapidă de la calea definitiv înfundată a soluţiilor birocratice centralizate la cea a acţiunii locale, a automişcării întreprinderilor, a cooperării lor pe bază de interese comerciale, a câştigului meritat prin muncă susţinută, imaginativă şi perseverentă, a ordinii şi respectării legalităţii. Nici o economie nu a prosperat altfel, nu a putut asigura creşterea nivelului de trai şi înfăptuirea de programe sociale altfel, nu a supravieţuit altfel.

Trebuie privit în faţă şi adevărul că nu mai este posibilă continuarea din inerţie a tuturor proceselor productive, deopotrivă a celor mai eficiente şi a celor mai ineficiente şi că o serie de capacităţi pentru care nu avem resurse vor trebui să-şi limiteze sau chiar să-şi oprească activitatea. În acelaşi timp, într-o serie de procese şi activităţi este mare lipsă de forţă de muncă. Societatea va avea să realizeze, printr-un efort general, recalificarea şi deplasarea posibilă a forţei de muncă din activităţile care se restrâng în cele care aşteaptă întăriri[1]*, iar acest efort, dificil şi dureros, este inevitabil şi va forma obiectul măsurilor sociale, cu prioritate.

Măsurile de reformă economică sunt ierarhizate de obicei după importanţă, după profunzime. Dacă punem în faţă criteriul stringenţei pentru oprirea imediată a deteriorării în continuare a situaţiei economice, pachetul de urgenţă ar cuprinde:

· liberalizarea preţurilor prin negocieri între furnizori şi clienţi, luând ca referinţă preţurile de pe piaţa europeană pentru produse similare funcţional şi calitativ (cu excepţia, după cum se ştie, a unor preţuri pentru produse alimentare şi servicii de primă necesitate, care vor continua să fie susţinute de către stat, a unor preţuri de importanţă generală pentru economie, care vor continua să fie administrate de către stat şi a preţurilor de monopol al producătorilor interni, care vor fi arbitrate de către stat);

· realizarea unei elasticităţi în salarizare, care să permită venituri mai mari pentru cei care contribuie efectiv la veniturile întreprinderii (ceea ce va face, totodată, ca înseşi colectivele să elimine balastul de personal care ia salarii fără să producă). În funcţie de rezultanta generală a liberalizării preţurilor, va urma, în caz de necesitate, creşterea corespunzătoare a salariilor şi a pensiilor;

· punerea pe baze comerciale descentralizate a tot ceea ce până acum s-a numit aprovizionare tehnico-materială, dar în condiţiile precare ale deficitului valutar şi ale lipsei de convertibilitate;

· urgentarea pregătirii şi organizării societăţilor comerciale şi a regiilor autonome; constituirea reală a structurilor lor complete, pentru o funcţionare autonomă viabilă, fără tutela fostelor centrale industriale şi fără tutelă curentă din partea departamentelor;

· ordine şi disciplină, prevenirea fenomenului infracţional; responsabilitate în gestiunea şi paza valorilor materiale încredinţate;

· ajutorul de şomaj diferenţiat în funcţie de cauzele care au provocat şomajul, de durata acestuia şi, poate, de alte condiţii;

· instituirea falimentului pentru întreprinderile care nu vor avea încasările necesare pentru a-şi efectua plăţile;

· liberalizarea comerţului exterior, deşi într-un moment în care posibilităţile valutare pentru importuri sunt minime; înlocuirea în cât mai mare măsură a dotărilor cu valută (cerem cât putem, statul are, statul n-are etc.) prin sistemele de creditare cu valută.

Vom depinde, in tot ceea ce vom face, de calitate, de progresul tehnic. În primul rând - ordine tehnică, normalizare a proceselor tehnologice. Atragere maximă a cercetării şi proiectării, a tuturor forţelor de concepţie proprii. Continuarea antrenării capitalului străin în investiţii de retehnologizare şi dezvoltare.

Vacanţa de responsabilitate economică s-a sfârşit. Şi pentru salariaţi, şi pentru directori, şi pentru sindicate cu grevele lor, şi pentru ministere cu departamentele, direcţiile, diviziile şi tot ce s-a mai născocit în ultimul timp (în loc să se reducă), şi pentru legislatorii care ne pregătesc minunata privatizare de peste doi ani, lăsând să treneze ceea ce arde - preţurile şi tot restul care trebuie pentru ca economia să funcţioneze, ca economie, azi.

Vom plăti greu fiecare zi de întârziere în trecerea de la birocratism economic la iniţiativă economică.

[1]* A fost o viziune utopică, sau, în faptul că a predominat excedentul de forţă de muncă s-a manifestat – în spatele vorbelor fără acoperire despre “retehnologizare” - lipsa unei politici de încurajare şi orientare a înnoirii tehnologice, de asigurare a competitivităţii, de promovare a unor nişe de realizare şi desfacere a unor produse cu grad ridicat de prelucrare?

35 Vacanţa s-a sfârşit. Economia - privită cu toată seriozitatea (1990)