10. Proiectul procedurilor şi conexiunilor în sistemul instituţional

Potrivit temei program, obiectivele prezentei faze sunt următoarele:

a)Stabilirea atribuţiilor şi modului de funcţionare a componentelor sectoriale, zonale şi locale ale sistemului de valorificare/difuzare a rezultatelor cercetărilor;

b)Condiţiile colaborării „Agenţiei” cu departamentele şi ministerele economice;

c)Condiţiile colaborării „Agenţiei” cu reţeaua incubatoarelor de afaceri în domeniul valorificării rezultatelor cercetărilor;

d)Condiţiile colaborării „Agenţiei” cu reţeaua întreprinderilor mici şi mijlocii, în domeniul valorificării rezultatelor cercetărilor.

La tratarea acestor probleme a trebuit să se ţină seama pe de o parte de faptul că, contrar concepîiilor iniîiale, până la data finalizării acestei faze, nu au putut fi întreprinşi paşi semnificativi în direcţia înfiinţării „unităţii centrale” a „Agenţiei pentru Transferul de Tehnologie şi Valorificare a Rezultatelor Cercetărilor” (ATT) şi, pe de altă parte, de faptul că au fost obţinute informaţii valorooase privind evoluţia instituţiilor de tipul ATT, în ultimul timp, în cadrul unor ţări cu economie dezvoltată.

Astfel, un impact important asupra soluţiilor sugerate, au avut datele puse la dispoziţia elaboratorilor de către delegaţia MCT, care, în cursul trimestrului IV 1993, a efectuat un stagiu de documentare, cu o durată de câteva săptămâni, în Belgia [1].

Demersurile întreprinse pentru realizarea obiectivelor prevăzute au fost semnificativ influenţate de una din concluziile esenţiale degajate în cadrul fazei anterioare şi anume aceea că: „principalii beneficiari ai activităţilor desfăşurate de ATT vor fi Întreprinderi Mici şi Mijlocii”, deoarece întreprinderile mari „fie dispun de un potenţial propriu de cercetare, fie dispun de relaţii eficiente şi fiabile cu unităţi de cercetare,” neavând deci nevoie să apeleze la serviciile specializate ale unor organizaţii de tipul ATT.

Totuşi, este de apreciat că, în condiţiile actuale din România, întreprinderi mari vor constitui, de asemenea, o piaţă semnificativă pentru valorificarea unor rezultate ale cercetărilor realizate – cel puţin pentru probleme tehnologice (de specialitate) conexe în raport cu profilul lor de bază.

10.1. Componentele zonale (locale) ale sistemului de valorificare/difuzare a rezultatelor cercetărilor

În cadrul volumului III (pag. 213...216) se sugerează ca, sub forma de Filiale sau Reprezentanţe teritoariale, „Agenţia” să cuprindă patru compartimente operaţionale, într–o primă etapă, la Bucureşti, Cluj–Napoca, Iaşi şi Timişoara. Aceste compartimente au fost gândite ca un nucleu restrîns, având 2...3 angajaţi permanenţi la care, în funcţie de necesităţi, se adaugă un anumit număr de colaboratori temporari. Opţiunile în favoarea localităţilor menţionate au avut în vedere, în primul rând, faptul că, fiind centre universitare, vor permite cu relativă uşurinţă găsirea colaboratorilor temporari, în specialităţile cele mai diferite.

Actuala etapă de detaliere şi precizare a structurilor şi competenţelor acestor unităţi este bine să pornească de la găsirea unor răspunsuri la următoarele chestiuni:

i –Asocierea dintre preocupările iniţial stabilite în seama filialelor ATT şi activităţi înrudite, de exemplu: consultanţă în domeniul sprijinirii dezvoltării IMM, eventual sprijinirea implementării invenţiilor etc. trebuie considerate benefică sau, dimpotrivă, generează mai multe dezavantaje ?

ii –Care sunt limitele optime de autonomie care trebuie acordate acestor unităţi ?

iii –Este principial posibilă şi, în acelaşi timp, benefică o privatizare a activităţilor desfăşurate de ATT ?

Pentru a putea răspunde la aceste chestiuni, conţinând de altfel multe aspecte care se află în strânsă interdependenţp, considerăm util să prezentăm o serie de informaţii suplimentare, faţă de cele prezentate şi utilizate în cadrul volumului I al studiului.

a) Problema centrelor de promovare şi consultanţă în domeniul IMM

În prezent, în România, IMM se găsesc în atenţia următoarelor foruri şi organizaţii [2]:

1) Departamentul IMM din cadrul ARD;

2) Centrul Român pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (CRIMM);

3) Centrul ONU pentru promovarea întreprinderilor mici şi mijlocii;

4) Centrele româno–americane de small business, finanţate prin US AID [3];

5) Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMM) ;

6) Camerele de comerţ şi industrie.

Vom detalia, în cele ce urmează, unele aspecte referitoare la organizaţiile de la pct. 2) şi 3).

CRIMM (2) este o fundaţie neguvernamentală, non–profit, creată „totuşi” în temeiul unei hotărâri guvernamentale (HG nr. 405/1992) şi având ca principală sarcină să „coordoneze programele naţionale în sectorul IMM şi în mod deosebit strategia de dezvoltare a întreprinderilor private mici şi mijlocii, elaborată în baza studiului PHARE executat de către firma italiană Confederazione Nationale Dell Artigianato (CNA) – Veneto” /1/.

Istoricul acestei organizaţii este următorul: studiul PHARE, elaborat de CNA Veneto, a condus la o strategie de dezvoltare în România a IMM bazată pe 16 acţiun (listate în tabelul 1), cărora, prin programul PHARE, li s–a afectat un buget de 10 milioane ECU (1993–1995), cu defalcarea pe capitole indicată în tabel.

Obiectivul principal de activitate al CRIMM constă în coordonarea programului de acţiune pe trei ani (1993–1995), prin care se urmăreşte implementarea acestei strategii, folosindu–se totodată sprijinul unităţii de „coordonare a programelor” CNA – Veneto.

Tabelul 1

Programul PHARE pentru dezvoltare IMM în România

I. Activităţile Fundaţiei CRIMM şi reţelei din teritoriu – 2,7 mil ECU

1.1. Dezvoltarea strategiei şi a cadrului legislativ în domeniul IMM;

1.2. Coorodonarea programelor pentru IMM;

1.3. Activitatea de monitorizare;

1.4. Diseminarea informaţiilor;

1.5. Reţeaua de centre de dezvoltare şi a celei de consultan_i;

1.6. Acţiuni pentru finanţarea IMM;

1.7. Oficiu de sprijinire a intereselor sectorului de IMM;

1.8. Sprijinirea Funda_iei CRIMM

II. Crearea unei atmosfere favorabile IMM – 1,5 mil. ECU

2.1. Campanie promoţională în favoarea sectorului de IMM;

2.2. Sprijinirea asociaţiilor de IMM;

2.3. Reforma în sistemul de învăţământ;

2.4. Reforma în sistemul de învăţământ;

2.5. „Spirit antreprenorial” în marea industrie.

III. Proiecte pilot – 4,8 mil. ECU

3.1. Realizarea de Incubatoare de Afaceri Pilot (IAP)

3.2. Realizarea reţelei naţionale a Incubatoarelor de Afaceri;

3.3. Sprijinirea parteneriatului internaţional;

3.4. Facilităţi financiare pentru cumpărarea de echipamente pentru IMM.

Din punctul de vedere al ATT, considerăm că prezintă un interes deosebit următoarele acţiuni:

–se prevede organizarea pe lângă CRIMM a unor „Centre judeţene de dezvoltare a IMM”, cu un suport logistic corespunzător;

–Programul sprijină crearea pieţei de consultanţă în România, sprijinind totodată implicarea firmelor naţionale private de consultanţă în realizarea acţiunilor de promovare a IMM;

–CRIMM va crea centre de consultanţă, cu rol metodologic în orientarea şi sprijinirea întreprinzătorilor, în judeţele: Dolj, Teleorman, Brăila, Argeş, Maramureş.

–se va sprijini pregătirea micului întreprinzător în vederea integrării în economia de piaţă, inclusiv finanţarea lui în perioada de pornire a propriei afaceri, în special de producţie, pe calea împrumuturilor nerambursabile;

–se va sprijini înfiinţarea de Incubatoare de Afaceri – pilot –: în Bucureşti pentru industria orizontală, în Brăila (Focşani) – cu profil de industrie alimentară, în Timişoara (Braşov) pentru promovarea spiritului antreprenorial în general, în Sibiu (Harghita) – pentru economia montană şi în Constanţa – pentru promovarea producţiei de export;

–racordarea României la reţeaua de informare europeană, inclusiv prin înfiinţarea, cu sprijinul CRIMM, a unui Euro–Info–Centre;

–„coordonarea (sic!) tuturor donatorilor internaţionali pe profilul IMM şi corelarea diverselor programe PHARE având ca obiectiv micii întreprinzători”.

Centrul ONU (3), mai exact centrul PNUD, pentru Promovarea Întreprinderilor Particulare Mici şi Mijlocii, oferă consultanţă gratuită, confidenţială şi imparţială întreprinzătorilor particulari şi totodată ţine la curent Guvernul în legătură cu obstacolele întâmpinate în dezvoltarea sectorului privat şi sugerează căile de îmbunătăţire a condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea întreprinderile private.

În prezent, centrul este preocupat de testarea unor potenţiali specialişti pentru completarea reţelei naţionale de consultanţă managerială, pregătind şi asistând înfiinţarea unor centre de consultanţă (de afaceri) în localităţile: Galaţi, Alba–Iulia şi Buzău /2/.

Aceste centre de consultanţă vor rămâne în asistenţa Centrului ONU o perioadă mai lungă (1...2 ani) până vor putea să se autofinanţeze.

* *

Pentru a încheia problema interferenţelor esenţiale între demersurile de promovare a IMM şi valorificarea rezultatelor cercetărilor, considerăm necesar să ne oprim succint la două aspecte.

Primul se referă la acăiunile preconizate în vederea racordării României la structurile europene de informare şi consultanţă: "Reţeaua Euro Info–Centre", "Business Cooperation Network' şi "Business Cooperation Centre".

În principiu, proiectul are în vedere conceperea şi implemenatrea unei interfeţe locale de colectare, sinteză–evaluare a informaţiilor economice, cu un accent deosebit pe cerinţele IMM pentru demararea şi susţinerea proiectelor proprii.

Aşa cum se arată în /3/, orientarea strategică a proiectului se referă la următoarele direcţii:

1. să furnizeze către companiile şi societăţile interesate din România, informaţiile comerciale, economice şi legislative care le sunt necesare pentru a intra în relaţii de afaceri cu diverşi parteneri din CEE.

2. să acorde consultanţă şi să susţină organizaţiile susmenţionate în ceea ce priveşte participarea la programele şi activităţile CEE;

3. să creeze o reţea de parteneri care să permită schimbul de informaţii în aceste probleme la nivel naţional, regional sau local.

Pentru atingerea acestor scopuri, proiectul Info–Contact România va urmări:

– conectarea la reţeau de circulare a informaţiilor aparţinând structurilor Euro–Info–Centre;

– crearea cadrului naţional de implementare şi dezvoltare a sistemului BC–NET (Business Cooperation Network), capabil să identifice rapid şi confidenţial, firme potenţial interesate în parteneriat de afaceri cu firme româneşti, precum şi să susţină promoţional asemenea contacte;

– racordarea serviciului BCC (Business Cooperation Centre) al CEE cu o structură similară în România, asigurând găsirea unor parteneri de cooperare neconfidenţială prin intermediul unei reţele de corespondenţi, accesibilă şi directă.

Toate aceste acţiuni, ca şi cele subiacente lor, prezintă, în mod evident, o importanţă doesebită şi pe planul transferului de tehnologie, respectiv al valorificării rezultatelor cercetărilor. Din rândul numeroaselor exemple, selectăm doar trei cazuri particulare, care ilustrează justeţea unei asemenea aprecieri:

I–în cadrul proiectului pilot CEE EUROMANAGEMENT au fost desfăşurate în Europa peste 600 de evaluări la întreprinderi industriale mici şi mijlocii, vizând succesele înregistrate în finalizarea unor proiecte comunitare de Cercetare şi Dezvoltare Tehnologică, solicitându–se în final Comisiei Europene o asemenea finanţare a lucrătorilor RTD, care să faciliteze şi cooperarea tehnologică dincolo de graniţele ţărilor;

II –Direcţia Generală XIII a CEE (Telecomunicaţii, Industrii ale Informaţiilor şi Inovaţiei) acordă premii întreprinderilor mici şi mijlocii care doresc să exploateze rezultatele unor programe comunitare de cercetare şi dezvoltare tehnologică;

III –programul de acţiuni al CEE pentru IMM, care se doreşte să servească drept bază pentru viitoarele decizii ale Consiliului, Parlamentului şi Comisiei, în această materie prevede, printre altele, „înzestrarea cooperării europene cu un cadru instituţional adecvat, pentru transferul rezultatelor cercetărilor şi know–how–ului”.

Cel de–al doilea aspect se referă la conţinutul legislaţiei româneşti dedicată sprijinirii întreprinderilor mici şi mijlocii. În esenţă, avem în vedere Ordonanţa Guvernului nr. 25 (din 25 august 1993) privind stimularea IMM. Aşa cum rezultă din citatele prezentate, în cele ce urmează, aceste reglementări conţin o serie de prevederi care prezintă interes şi pentru structurile locale care vor fi utilizate pentru transferul de tehnologie şi valorificarea rezultatelor cercetărilor.

Astfel, în cadrul sistemului de avantaje şi facilităţi prin care statul înţelege să sprijine constituirea şi dezvoltarea IMM se prevede că: „întreprinderile mici şi mijlocii beneficiază de servicii de informare, asistenţă şi consultanţă asigurate gratuit sau cu reduceri de plată...” (art. 4), respectiv că „guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale sprijină prin subvenţii constituirea şi funcţionarea unei reţele naţionale de centre destinate asigurării serviciilor, prevăzute la art. 4” (art. 5) şi „guvernul poate sprijini direct din punct de vedere financiar întreprinderile mici şi mijlocii în obţinerea serviciilor prevăzute în art. 4” (art. 6).

În cadrul programelor de dezvoltare regională, prin intermediul cărora se urmăreşte restructurarea economică şi ocuparea forţei de muncă, guvernul în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale acordă, de asemenea, sprijin întreprinderilor mici şi mijlocii prin: „... b) acordarea de terenuri şi spaţii de producţie în condiţiile legii; c) alocaţii pentru investiţiile de pornire, dezvoltare şi modernizare, care creează noi locuri de muncă, asigură protecţia mediului înconjurător, stimulează valorificarea resurselor locale” (art. 8).

Potrivit dispoziţiilor art. 12 „Guvernul sprijină activitatea de cercetare şi inovaţie tehnologică (s.n.) desfăşurată de întreprinderile mici şi mijlocii, prin a) includerea unui capitol distinct privind activitatea de cercetare–dezvoltare desfăşurată de întreprinderile mici şi mijlocii în programul naţional finanţat din fondul special de cercetare–dezvoltare; ... e) facilitarea accesului la informaţii tehnologice de specialitate, în condiţiile legii”. Pentru a uşura analiza acestor informaţii, în tabelul 2 se recapitulează amplasarea centrelor de consultanţă IMM propuse de CRIMM şi PNUD, Centrele de Inventică şi Reprezentanţele teritoriale ATT.

Tabelul 2

Amplasarea teritorială a centrelor de consultanţă IMM şi de inventică

Nr. crt.	Judeţul	Centru consultanţă IMM	Centru inventică	Observaţii
1.	Alba	¡
2.	Arad
3.	Argeş	o
4.	Bacău
5.	Bihor
6.	Bistriţa
7.	Botoşani
8.	Braşov	o
9.	Brăila	o
10.	Buzău	¡
11.	Caraş Severin
12.	Călăraşi
13.	Cluj			Ñ
14.	Constanţa	o
15.	Covasna
16.	Dâmboviţa
17.	Dolj	o	_
18.	Galaţi	¡
19.	Giurgiu
20.	Gorj
21.	Harghita	o
22.	Hunedoara
23.	Ialomiţa
24.	Iaşi		_	Ñ
25.	Maramureş	o
26.	Mehedinţi
27.	Mureş		_
28.	Neamţ
29.	Olt
30.	Prahova
31.	Satu Mare
32.	Sălaj
33.	Sibiu	o
34.	Suceava
35.	Teleorman	o
36.	Timişoara	o		Ñ
37.	Tulcea
38.	Vaslui
39.	Vâlcea
40.	Vrancea
41.	Bucureşti	o ¡

Legendă:

o CRIMM Centre de consultanţă IMM _ MCT Centru de inventică şi

implementare a invenţiilor

o CRIMM Incubatoare Afaceri (propuneri) _ MCT Incubator de afaceri

¡ PNUD Centre de consultanţă IMM (propuneri) Ñ Reprezentanţe ATT (propuneri)

b) Unele informaţii privind soluţii adoptate în Franţa şi Belgia în aceste probleme

În volumul III al studiului s–a arătat că „modelul de referinţă” avut în vedere la proiectarea structurii centrale a ATT a fost acela al ANVAR[4]–ului (Agenţia Naţională de Valorificare a Cercetării din Franţa), agenţie publică în subordinea Ministerului Cercetării şi Tehnologiei. Staf–ul total al ANVAR–ului, incluzând personalul din cele 24 de departamente (delegaţii regionale) a fost de 350 persoane în 1991 (înfiinţarea ANVAR–ului a avut loc în 1980).

Se menţionează /4/ că 95% din subsidiile şi finanţările acordate de ANVAR sunt decise la nivelul acestor delegaţi regionali.

ANVAR–ul este principalul organism francez care asigură contactele şi derularea cooperării dintre IMM din Franţa şi diversele programe europene consacrate transferului de tehnologie şi valorificării rezultatelor cercetărilor ştiinţifice.

Parţial în paralel cu structurile regionale ale ANVAR, funcţionează aşa–numitele CRITT–uri (centres Regionaux d'Innovation et de Transfert de Technolgie).

Într–o broşură editată de MInisterul Cercetării şi Tehnologiei al Franţei /5/ (sept. 1991) se arată că înfiinţarea acestor Centre se înscrie în politica MCT de favorizare a transferului de tehnologie către IMM cu sprijinul competenţelor regionale. Finanţarea CRITT–urilor este repartizată între administraţia publică centrală, colectivităţile locale şi industrie.

La data menţionată, existau în Franţa un număr de 149 CRITT–uri, dispunând în „fiecare din cele 24 de departamente de o reţea de „Consilieri în Tehnolgie”, respectiv de o „Agenţie Departamentală de Dezvoltare Tehnologică”.

CRITT–urile sunt „structuri de transfer”, specializate strict pe unul sau mai multe domenii, fiind grefate pe unităţi de cercetare, laboratoare de încercare, chiar unităţi productive sau asociaţii special create în acest scop. Este interesant de subliniat că responsabilul CRITT–ului, de regulă, nu este una şi aceeaşi persoană cu şeful unităţii care găzduieşte CRITT–ul.

Sarcinile principale ale CRIIT–urilor constau în acordarea de consultanţă gratuită în domenii particulare ale tehnologiilor, orientarea solicItanţilor către interlocutorii cei mai competenţi şi uneori realizarea de încercări sau teste de calitate, proiectarea, modernizarea sistemelor de producţie, pregătirea dezvoltării unor noi produse, ranforsarea pregătirii persoanlului unităţilor solicitante etc.

Vizita făcută de delegaţia MCT în Belgia, în particular la Institutul IWT – o agenţie publică în subordinea Departamentului Cercetării din cadrul Ministerului Economiei al regiunii Flamande, având 50 de angajaţi cu ajutorul cărora adminstrează un buget de 3 miliarde FB în 1993, respectiv de 4,5 miliarde FB în 1994, destinat finanţării (sponsorizării) unor cercetări ştiinţifice cu aplicaţii industriale şi difuzării unor noi tehnologii, atrage atenţia asupra a cel puţin două chestiuni tratate diferit în raport cu soluţiile cunoscute din materialele referitoare la ANVAR.

Întâi de toate se impune ca solicitările de finanţare, sub forma unui dosar detaliat, să fie întocmite şi susţinute în comun de întreprinderea industrială şi unitatea de cercetare cu care aceasta doreşte să colaboreze; prin această măsură, funcţiile de brocker ale agenţiei sunt mult diminuate, putându–se dedica în schimb cu mai multă eficienţă evaluării seriozităţii şi avantajelor pe care le prezintă acţiunea pentru care se solicită finanţarea.

Al doilea aspect rezultă pe cale de consecinţă din primul. Atât rezultatele obţinute în cadrul unei asemenea colaborări cât şi obiectivele colaborării sunt considerate drept informaţii strict confidenţiale. În situaţia unui transfer de tehnologie, soluţiile oferite nu se reutilizează cel puţin un an de zile. Dacă în acest interval apare un al doilea solictant pentru aceeaşi temă, fie i se recomandă o altă soluţie, fie dacă acest lucru nu este posibil i se sugerează un transfer de tehnologie într–un alt domeniu.

c) Soluţii privind structura componentelor zonale (locale) ale „Agenţiei ...”

Din elementele prezentate, rezultă neîndoios că cel puţin în etapa iniţială de 3...5 ani, atât unitatea centrală a ATT cât şi reprezentanţele teritoriale ale acesteia, vor avea drept principali beneficiari întreprinderile mici şi mijlocii. Este important de subliniat caracterul neexclusiv al acestei aprecieri. Este evident că, ori de câte ori o mare întreprindere (organizaţie) va apela la serviciile ATT, cererea va trebui, şi desigur va fi, tratată în mod exemplar; dar şansele unor asemenea cereri sunt reduse şi într–un sens atipice.

Această particularitate, în conexiune cu faptul că în prezent cel puţin trei organizaţii relativ puternice în ceea ce priveşte resursele materiale şi suportul logistic disponibil acţionează pentru construirea unei reţele naţionale de consultanţă şi promovare a dezvoltării IMM, face să pară, cel puţin la o primă analiză, extrem de „tentantă” ideea unui parteneriat între centrele respective de consultanţă şi ATT. Practic, în cadrul unei asemenea colaborări, centrele de consultanţă pentru IMM ar putea să îndeplinească (pe baze contractuale stimulative) şi atribuţiile reprezentanţelor teritoriale ale ATT.

Activităţiile centrelor de consultanţă a IMM şi ale ATT sunt în mod evident complementare. În principiu, între activitatea de consultanţă financiară, managerială şi tehnică pentru IMM şi aceea de difuzare şi valorificare a rezultatelor cercetărilor, nu există un conflict de interese. Mai mult decât atât, evitarea unor paralelisme posibile între demersurile celor două organiziaţii şi chiar asigurarea unui anumit sinergism pot genera efecte benefice pentru ambele.

Datorită însă complexităţii şi responsabilităţii cu care trebuie adoptată o asemenea decizie, în tabelul 3 au fost inventariate consecinţele potenţiale ale unei asemena soluţii, în comparaţie cu situaţia în care reprezentanţele teritoriale ale ATT ar fi constituite ca unităţi autonome, subordonate exclusiv centralei ATT.

Tabelul 3

Problema:Constituirea reprezentanţelor teritoriale ale ATT, pe baza reţelei de centre de consultanţă pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii.

Avantajele şi dezavantajele se evaluează în raport cu soluţia constituirii acestor reprezentanţe ca unităţi de sine stătătoare, subordonate exclusiv centralei ATT.

AVANTAJE

DEZAVANTAJE

1) Utilizarea suportului logistic (spaţii, personal, contacte umane) şi nu în ultimul rând, a resurselor financiare de care vor dispune centrele de consultanţă IMM, ar permite demarajul rapid şi viguros al activităţii.

2) În situaţiile în care „aplicanţii” transferului de tehnologie sunt IMM, posibilitatea unui acces direct la resursele financiare alocate pentru sprijinirea dezvoltării IMM.

3) Se evită „concurenţa” posibilă între structurile teritoriale ale ATT şi centrele de consultanţă IMM.

1) Pericolul neglijării (marginalizării) problemelor valorificării şi transferului de tehnologie, în raport cu consultanţa economico–financiară, managerială şi de afaceri.

2) Se pierde, cel puţin parţial, unitatea de comandă a sistemului naţional de valorificare şi transfer de tehnologie. Devine dificilă aplicarea unei strategii şi a unor politici unitare.

3) Eventualele solicitări din partea unor întreprinderi „mari” vor găsi un climat mai puţin favorabil.

AVANTAJE

DEZAVANTAJE

4) Contactele internaţionale vor fi stimulate datorită existenţei unor structuri şi programe internaţionale de promovare a IMM.

5) În principiu, ar trebui să rezulte unele economii la cheltuielile administrative şi de regie.

4) Se pierde avantajul potenţial ca MCT să utilizeze – nesistematic – aceste unităţi şi pentru rezolvarea altor probleme, care decurg din atribuţiile sale.

5) Delegarea de competenţă în deciziile de acordare a subsidiilor (rambursabile şi nerambursabile) către agenţii din teritoriu devine mai dificilă.

6) Cu toate că profilul profesional al „consultantului de afaceri, specializat în IMM” şi al „agentului de transfer de tehnologie” prezintă anumite suprapuneri, există şi importante deosebiri.

Concluzie:În evaluarea noastră, dezavantajele prevalează, în raport cu avantajele comparative.

Se poate obţine o rafinare şi îmbunătăţire a preciziei evaluărilor, utilizând o procedură de Brainstorming–Delphi, în tehnica utilizată şi descrisă în volumul al II–lea al studiului.

Aşa cum rezultă din concluzia formulată, soluţia analizată nu prezintă avantaje rezultante care să justifice adoptarea ei.

Această concluzie nu trebuie însă să impieteze asupra relaţiei de colaborare care trebuie să existe pe de o parte între ATT şi organizaţiile care tutelează centrele de consultanţă şi, pe de altă parte, între centrele de consultanţă IMM şi componentele locale ale „Agenţiei ...”.

În forme similare cu procedura aplicată în cadrul tabelului 3, trebuie evaluată şi soluţia grefării reprezentanţelor teritoriale ale ATT pe Centrele de Inventică (vezi anexa 2), tutelate de MCT, respectiv posibilitatea încredinţării unor atribuţii ale reprezentanţelor ATT, unor „particulari”, inclusiv unor firme private.

Evaluarea primei chestiuni este redată în cadrul tabelului 4.

Tabelul 4

Problema:Constituirea reprezentanţelor teritoriale ale ATT pe baza Centrelor de Inventică.

Ca referinţă alternativă, pentru evaluarea avantajelor şi dezavantajelor, se consideră constituirea reprezentanţelor ca unităţi autonome, subordonate exclusiv centralei ATT.

AVANTAJE

DEZAVANTAJE

1) Utilizarea în comun a spaţiului, biroticii şi chiar a personalului poate genera anumite economii, în principal la cheltuielile de regie şi un demaraj mai rapid al activităţii.

2) Cu siguranţă ar putea rezulta avantaje în cazul operaţiilor de transfer de tehnologii sau de valorificare a cercetării, încheiate prin brevete de invenţii.

3) Ambele structuri sunt subordonate MCT–ului

1) Cel puţin teoretic (vezi şi anexa 2) obiectivele centrelor de inventică şi ale reprezentanţelor ATT sunt foarte apropiate. Însă centrele de inventică nu au ca scop principal spiritul antrepenorial, pe care se doreşte fundarea activităţilor ATT.

2) Profesiograma „Consilierului de proprietate industrială şi/sau intelectuală” este mult deosebită de aceea a „Agentului de Transfer de Tehnologie”.

3) Activitatea centrelor de inventică este în prezent susţinută exclusiv din resurse bugetare. Trecerea, chiar parţială, la o autoportanţă financiară, cu siguranţă ar întâmpina o anumită rezistenţă.

Concluzie:Potrivit evaluării noastre, dezavantajele sunt mai însemnate decât avantajele, dar în proporţie mult mai mică, decât în cazul soluţiilor comparate în cadrul tabelului 3.

Drept urmare, opiniăm că soluţia nu trebuie integral rejectată, putând fi utilizată în paralel cu alternativa reprezentanţelor autonome.

Dacă analizăm amplasările teritoriale redate în tabelul 2, observăm că, potrivit propunerilor iniţiale, reprezentanţele ATT preconizate a fi amplasate în Bucureşti, Timişoara şi Cluj nu se suprapun cu centre de inventică existente la data efectuării analizei, singura suprapunere rezultând la Iaşi. Drept urmare s–ar putea încerca, cu titlu experimental, o asociere a celor două activităţi la Iaşi şi extinderea soluţiei, numai în măsura în care ea se dovedeşte reciproc avantajoasă.

În sfârşit, cea de a treia chestiune care se cere evalută se referă la „privatizarea” unor activităţi din sfera de competenţe a reprezentanţelor teritoriale ale ATT. De la început, subliniem că nu se are în vedere trecerea în proprietate privată a unor reprezentanţe ATT constituite ca instituţii publice, ci numai atragerea unor experţi individuali, grupaţi eventual în cadrul unor firme particulare, la activităţile specifice desfăşurate de agenţii de transfer de tehnologie.

Potrivit schemei de relaţii funcţionale, în cadrul reprezentanţelor teritoriale ale ATT (pag. 216 ... 217, vol.III, redate în copie şi la sfârşitul prezentului volum) se preconizează realizarea următoarelor atribuţii:

1. Analiză şi examinare: oferte şi cereri de tehnologii

2. Contacte directe cu întreprinderi şi UCD

3. Acordarea de asistenţă, la întocmirea dosarelor solicitanţilor

4. Evaluarea (şi aprobarea până la un anumit nivel) a dosarelor privind cereri de asistenţă

5. Asistenţă la întocmirea studiului preliminar

6. Recomandări pentru efectuarea unor cercetări complementare

7. Recomandări privind identificarea unor parteneri străini

8. Asistenţă la întocmirea planului financiar

9. Evaluare şi recomandare la finanţarea proiectului

10. Monitorizarea proiectului

11. Evaluare şi recomandare la reglementare financiară finală

12. Recomandări în vederea obţinerii unor credite bancare

13. Recomandări în vederea obţinerii unor credite bancare din partea unor parteneri străini sau programe internaţionale.

Se subliniază faptul că, pentru perioada iniţială de 3...5 ani, este preconizat ca întreaga activitate decizională, legată de acordarea subsidiilor să fie rezervată exclusiv staff–ului directorial din centrala ATT. Probabil că în timp, în faze şi la nivele succesive, competenţele de aprobare se vor delega reprezentanţelor din teritoriu.

În această situaţie, apare limpede că este nu numai posibil, dar şi acceptabil ca firme private sau experţi individuali [5] să îndeplinească majoritatea activităţilor enumerate mai sus, în afara celor de la punctele 4; 10; 11 şi eventual 12, respectiv 13.

Evident, aceştia ar trebui acreditaţi de către „agenţie ...” în baza unei proceduri adecvate, în care să se stabilească minuţios drepturile şi obligaţiile firmelor, experţilor şi ale ATT, urmând ca pe baze contractuale să se stabilească condiţiile accesului la baza de date a ATT şi la celelalte informaţii elaborate de aceasta pentru uzul propriilor agenţi de transfer.

Soluţia este facilitată şi de faptul că, pentru nevoile proprii ale reprezentanţelor ATT, se are în vedere angajarea experţilor pe bază de contracte cu durată determinată (1–2 ani), aceştia urmând să primească un salariu, compus din o sumă fixă şi o parte variabilă, în funcţie de volumul, calitatea şi eficienţa contractelor prin care au mijlocit finanţări, cercetări, valorificări, respectiv de difuzare de noi tehnologii. Criterii de performanţă clare ar urma să stabilească condiţiile de reînnoire a acestor contracte.

Aşa cum se sugerează în /6/, o asemenea soluţie ar prezenta şi următoarele avantaje:

– nu îngheaţă structuri neperformante, inhibă tendinţele de birocratizare şi umflare a activităţilor; un colectiv neeficient poate dispare fără ca activitatea altor colective performante, din cadrul altui centru de consultanţă, să fie prin aceasta perturbată;

– stimulează prin motivaţie profesională pe toţi cei implicaţi, atât sub aspect material cât şi moral;

Evident, problema cea mai dificilă pe care o ridică adoptarea acestor soluţii constă în asigurarea pregătirii complementare, a specialiştilor dispuşi şi selectaţi să îndeplinească funcţii specifice difuzării şi valorificării rezultatelor cercetărilor, în cadrul ATT sau în afara acesteia, ca experţi acreditaţi.

Sugerăm organizarea în acest scop a unui curs intensiv de circa 40 ore, programa cursului urmând a fi verificată şi definitivată cu prilejul desfăşurării unor cursuri similare pentru pergătirea personalului selectat în aparatul central al ATT.

10.2. Cadrul instituţional de promovare a transferului de tehnologie şi valorificare a rezultatelor cercetărilor prin intermediul instituţiilor guvernamentale

Convenţional, instituţiile guvernamentale pot fi clasificate în două mari categorii, în funcţie de gradul de implicare şi interes, faţă de activităţile de transfer tehnologic şi valorificare a rezultatelor cercetărilor:

a) În prima categorie, pot fi încadrate instituţiile care trebuie să fie profund implicate în promovarea acestor activităţi, fiind prin atribuţiilor lor de bază, coordonatoare strategice ale unui însemnat număr de UCDP, producătoare de tehnologii şi rezultate valorificabile, respectiv ale unui mare număr de societăţi comerciale potenţial beneficiare ale acestor produse. În această categorie trebuie încadrate şi instituţiile cu responsabilităţi directe în aceste domenii.

Într–o primă aproximaţie, lista acestor instituţii are următorul conţinut:

– Ministerul Cercetării şi Tehnologiei;

– Ministerul Industriei;

– Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare;

– Agenţia Română pentru Dezvoltare (prin atribuţiile pe care le are în legătură cu IMM).

b) Într–o a doua categorie, ar putea fi încadrate majoritatea celorlalte ministere şi agenţii guvernamentale interesate în activităţile menţionate şi, de pildă: Ministerul de Finanţe, M.Ap.N, Ministerul Comerţului, Ministerul Transporturilor, Ministerul Lucrărilor Publice, Ministerul Sănătăţii, Departamentul Administraţiei Publice Locale etc.

În forme mai mult sau mai puţin corespunzătoare, majoritatea acestor instituţii sunt reprezentate în cadrul Colegiului Consultativ pentru Cercetare–Dezvoltare, respectiv în cadrul celor 15 Comisii de specialitate ale Colegiului.

Din motive de eficienţă „globală”, considerăm că soluţia optimă pentru impulsionarea şi armonizarea eforturilor de promovare a activităţilor din aceste domenii nu constă în alcătuirea unui „nou organism” coordonator, ci în extinderea (prin amendarea corespunzătoare a HG–ului de constituire) competenţelor Colegiului Consultativ şi asupra acestor activităţi sau, eventual, în constituirea unei a 16–a Comisii dedicate exclusiv Transferului de Tehnologie şi Valorificării Rezultatelor Cercetărilor. Această comisie ar putea să fie condusă de un Vicepreşedinte al Colegiului şi alcătuită, pe de o parte, din reprezentanţi desemnaţi de fiecare din cele 15 comisii de specialitate şi, pe de altă parte, din reprezentanţi desemnaţi de ARD, ATT, CRIMM, OSIM etc.

În mod similar, sugerăm ca în cadrul actualelor Direcţii din ministere care au în competenţă activităţile de C&D să fie constituite „nuclee de specialitate” în problemele Transferului de Tehnologie şi Valorificării Rezultatelor Cercetărilor.

Ca şi în cazul constituirii aparatului central al ATT, o problemă care trebuie de la început avută în vedere este aceea a formării complementare a specialiştilor selectaţi pentru îndeplinirea acestor atribuţii. O soluţie ar putea consta în utilizarea cursurilor, organizate prin grija MCT, pentru formarea specialiştilor care vor lucra în diversele structuri ale ATT.

* *

Întreaga problematică a valorificării rezultatelor cercetărilor interferă în modul cel mai strâns, pe de o parte, cu problema finanţării cercetărilor şi, pe de altă parte, cu problema inovării tehnologice.

În etapa actuală, o nouă strategie naţională în problema transferului de tehnologie trebuie obligatoriu să pornească de la paradigmele care tind să se impună pe plan internaţional referitor la: relaţia dintre progresul tehnologic şi creşterea economică, rolul difuziei tehnologice în realizarea anumitor performanţe economice şi, în particular, rolul climatului favorabil inovării, la nivel micro şi macroeconomic, construirea şi inducerea impulsului de inovare la scara micro şi macroeconomică etc. (Romer, Barro, Scott, Schmookler etc.).

Pornind de la aceasta, considerăm strict necesar ca, pe de o parte, întregul eşafodaj ce urmează a fi pus în operă în problemele valorificării să fie pas cu pas, judicios coroborat cu noile concepţii şi proceduri care se vor introduce de către MCT în domeniul finanţării cercetării şi, totodată, să se realizeze o strânsă şi permanentă cooperare între cele două direcţii din MCT, care tutelează problemele valorificării şi transferului de tehnologie, respectiv inovării.

11.Unele concluzii de ansamblu

Această fază finalizează demersurile care au debutat în 1992 şi care au urmărit realizarea „proiectului structural, organizaţional şi funcţional al unui nou sistem a rezultatelor cercetărilor aplicative, bazat pe instituţii şi mecanisme de înaltă eficienţă, adaptate într–o măsură maximă condiţiilor şi cerinţelor specifice din România.”

Cele patru faze ale cercetării purtând titlurile:

I –„Schiţa preliminară a soluţiilor” (iulie 1992);

II –„Evaluări de fezabilitate” (decembrie 1992);

III – „Proiectele documentelor necesare pentru înfiinţarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Transferul de Tehnologie şi Valorificare a Rezultatelor Cercetărilor” (iunie 1993),

IV –„Proiectele procedurilor şi conexiunilor în sistemul instituţional” (decembrie 1993)

constituie un ansamblu unitar, atât prin concepţie şi obiectivele de ansamblu urmărite, cât şi prin demersul metodologic aplicat.

Distanţarea în timp dată de perioada de peste doi ani, care s–a scurs de la debutul cercetării, respectiv de peste un an de la conceperea soluţiilor de principiu propuse să stea la baza „noului sistem instituţional” permite o evaluare a primelor output–uri pozitive ale cercetării, dar din păcate şi ale unor neîmpliniri.

În rândul efectelor pozitive pot fi încadrate contribuţia adusă la formarea pe plan naţional a unei concepţii moderne cu privire la specificitatea activităţii de transfer de tehnologie, care indubitabil a jucat un rol în adoptarea deciziei de înfiinţare a unei direcţii de resort în structura centrală a Ministerului Cercetării şi Tehnologiei (1993), ca şi în realizarea unui consens cvasigeneral al specialiştilor, referitor la oportunitatea înfiinţării „Agenţiei pentru Transferul de Tehnologie” [6].

În rândul deficienţelor, putem să includem faptul, că dupa prima fază a cercetării, întregul efort a fost focalizat asupra problemelor legate de proiectarea „Agenţiei” şi a ramificaţiilor sale, neglijându–se dezvoltarea aspectelor legate de mecanismele de stimulare a cererii de cercetare (finanţarea directă a cercetării, finanţarea transferului de tehnologie, finanţarea „punctelor” de transfer de tehnologii din universităţi, instrumentele indirecte de finanţare ş.a.m.d.).

Aceste aspecte au fost abordate în lucrările /6/ – secţiunea I, /7/, /8/, /9/, ajungându–se la o serie de concluzii, care prezintă un real interes pentru asigurarea unei maxime eficienţe proceselor de valorificare a rezultatelor cercetărilor şi transfer de tehnologie.

Tot o neîmplinire considerăm faptul că nu s–a reuşit o cunoaştere suficient de detaliată a experienţei unor ţări ca: SUA, Franţa, Germania, Anglia, Italia în aceste activităţi. O informare de 10...15 zile la faţa locului, îndeosebi în Franţa şi/sau Germania ar putea, după opinia noastră, argumenta substanţial forţa probantă a argumentelor care susţin setul de propuneri finale şi, cu certitudine, ar putea scurta şi îmbunătăţi procesul de implementare a propunerilor.

În ceea ce priveşte ansamblul propunerilor avansate, considerăm că ordinea firească de priorităţi în abordarea lor ar fi următoarea:

1.Definitivarea proiectului Hotărârii de Guvern referitoare la înfiinţarea „Agenţiei...”; avem în vedere însuşirea acestuia de către conducerea MCT, obţinerea avizelor necesare şi promovarea la guvern în vederea aprobării.

2.Cu toate că problema „fondului de stimulare a transferului de tehnologie” este tratată în cadrul aceleiaşi HGR, ar fi avantajos ca, într–o formă concisă, chestiunea să fie inclusă şi în viitoarea Lege a Cercetării. În general, se apreciază util ca în Legea Cercetării, problemele transferului de tehnologie şi valorificării rezultatelor cercetărilor să fie tratate mai clar, mai amplu şi mai stimulativ. În particular, se consideră necesar ca aceste activităţi să fie în mod explicit enumerate în definiţia „dezvoltării tehnologice” (Art. 5, pct. C). Ambele completări ar putea fi promovate (eventual sub forma unui lobby parlamentar) cu prilejul dezbaterii proiectului Legii în cele două camere ale Parlamentului.

3.Organizarea cursului (cursurilor – 2..3 serii, cu o durată de 60...80 ore, 10...15 cursanţi) pentru formarea „agenţilor de transfer de tehnologie”. Din rândul absolvenţilor acestor cursuri se va putea recruta personalul de execuţie al ATT (centrală şi filiale), personalul de specialitate al organizaţiilor interesate sub diverse forme în aceste activităţi şi, de ce nu, chiar un anumit contingent de specialişti care vor activa ca liber profesionişti în acest domeniu. SCIENTCONSULT îşi declară disponiblitatea pentru a aborda chiar din trimestrul I 1994 elaborarea tematicii, a suporturilor de curs şi a analizelor de caz, astfel încât în trimestrul al II–lea să poată fi desfăşurată prima serie a acestor cursuri.

4.Explorarea disponibilităţilor diverselor organizaţii cu preocupări în domeniul promovării IMM, pentru o colaborare cu MCT (eventual cu ATT) în problemele transferului de tehnologie şi valorificării rezultatelor cercetărilor prin intermediul IMM şi, eventual, încheierea convenţiilor de cooperare.

Această enumerare nu îşi propune să substituie sau să anuleze celelalte propuneri avansate în cele patru volume ale studiului, ci doar să sugereze o ordine raţională de priorităţi în abordarea practică imediată a principalelor acţiuni cerute de aplicarea acestor propuneri.

[1]Avem în vedere, în primul rând, comunicarea verbală a D–lui Director A. Georgescu, făcută colectivului de elaborare a studiului imediat după reîntoarcerea delegaţiei.

[2]Lista nu este completă; au fost reţinute numai principalele organizaţii care, în opinia noastră, prezintă interes pentru scopurile urmărite prin prezentul studiu.

[4]Agence Nationale de Valorisation de la Recherche

[5]Eventual chiar ca o activitate secundar_.

[6]Aşa cum se arată în vol. I al studiului, propunerea de înfiinţare a unei organizaţii cu acest profil a fost iniţial (1991) formulată independent de F.T. Tănăsescu şi A. Toia, deci premergător acestui studiu şi înainte ca respectivii să ocupe actualele funcţii în staff–ul MCT.

10. Proiectul procedurilor şi conexiunilor în sistemul instituţional

10.1. Componentele zonale (locale) ale sistemului de valorificare/difuzare a rezultatelor cercetărilor

10.2. Cadrul instituţional de promovare a transferului de tehnologie şi valorificare a rezultatelor cercetărilor prin intermediul instituţiilor guvernamentale

11.Unele concluzii de ansamblu

Bibliografie

Anexe