Studiu privind
crearea sistemului instituțional de valorificare
difuzare, transfer, aplicare
a rezultatelor activității de cercetare științifică
(1992-1994)
Lucrările au fost comandate și finanțate de Ministerul Cercetării
și Tehnologiei
Cuprinsul
și autorii pe ansamblul multianual al volumelor (fazelor) temei de cercetare
Schița preliminară a soluțiilor
Proiectele documentelor
necesare pentru înființarea și funcționarea Agenției pentru Transfer de
Tehnologie și Valorificarea Rezultatelor Cercetărilor
Proiectul procedurilor și al conexiunilor în sistemul
instituțional
Pregătirea organizării cursurilor de
formare a Agenților de Transfer de Tehnologie
Module (suporturi) de curs: A
Manualul
de asigurare a calității pentru Agenția
de Transfer de Tehnologie
Politici
de finanțare a transferului de tehnologie
Studiu privind
crearea sistemului instituțional de valorificare
difuzare, transfer, aplicare
a rezultatelor activității de cercetare științifică
Schița
preliminară a soluțiilor
Coordonatorul
Studiului,
Dr.
ing. Ulrich Wiener
Nu poate fi imaginat succesul reformei în economie fără
așezarea pe noi principii a întregului sistem de C&D
Din toate mecanismele sistemului național de C&D
care a funcționat în România pînă în decembrie 1989, cu siguranță, că cel mai
antiproductiv economic, dogmatic și incongruent a fost acela prin care se
urmărea valorificarea rezultatelor cercetărilor stiințifice
Pentru o foarte mare parte a cercetărilor efectuate în
România,
cel mai important instrument de valorificare a
rezultatelor
a fost și rămîne "transferul tehnologic" (TT)
Așa cum în cazul producției de bunuri materiale,
marketingul, activitatea promoțională, instalarea, serviciile de după vînzare,
revin unor specialiști "dedicați" acestor activități, așa și în cazul
producției de rezultate științifce, avem nevoie de specialiști posedînd
cunoștințe, deprinderi și chemare pentru aceste activități, mult diferite de
ceea ce, de regulă, știe să facă un bun cercetător
Acest studiu este rodul colaborării
unor ingineri și economiști,
cu stagii îndelungate în
activitatea de cercetare,
cu preocupări statornice în
domeniul managementului științei.
Pornind de la evaluarea a ceea ce
se poate "recupera" din componentele "vechiului sistem de valorificare a
rezultatelor cercetărilor științifice",
supunînd unei analize critice tot
ce este "nou", dar și eficient
pe planul valorificării în țările
dezvoltate,
studiul își propune să proiecteze
structural, organizațional și funcțional,
un "nou sistem de
valorificare",
bazat pe instituții, instrumente și
mecanisme nu numai moderne,
dar și, într-o măsură maximă, adecvate
condițiilor specifice din România
ELABORATORII LUCRĂRII:
Ec. BOGDAN COSTEA Cap. 3; termenii semnați B.C. de la 1.3;
Ing. PETRE COSTINESCU pct. 2.2; anexele A 2.1
A 2.4; termenii semnați P.C. de
la 1.3
Ing. ION CRIȘAN pct. 2.5; 2.6; termenii semnați I.C. de la 1.3
Ing. TEODOSIA OPRESCU pct. 2.3; 2.4;
anexele A 2.5
A 2.7
Ec. VASILE SORIN STAN pct. 2.7;
Dr. ing. URLICH WIENER pct. 1.1;
4.1;4.2;
-
coordonatorul studiului
© SCIENTCONSULT, iulie 1992
Cuprins
nr. pag.
1. MODUL DE PUNERE A PROBLEMELOR
1.1. Reperele și obiectivele lucrării
1.2 Unele elemente privind organizarea
și finanțarea "sistemului știință și tehnologie" în România
1.3 Accepțiunile în care se utilizează în lucrare
unele componente ale sistemului conceptual specific
Bibiografie pentru capitolul 1
2.2. Valorificarea rezultatelor cercetării prin
brevetare, vînzări de licențe și/sau know-how
2.3 Informația științifică și tehnică
2.4. Simpozioane, sesiuni, expoziții,
tîrguri
2.6 Centre de transfer tehnologic
2.7. Implicații și condiționări economice ale valorificării
Bibliografie pentru capitolul 2
3. UN PUNCT DE VEDERE ASUPRA TRANSFERULUI DE
TEHNOLOGIE, BAZAT PE EXPERIENȚA INTERNAȚIONALĂ
3.1 Probleme ale inovării și transferului de tehnologie
3.2. Cadrul organizațional al TT
3.3 Contexte ale transferului de tehnologie
3.5. Unele precizări, ale elaboratorului
capitolului 3
3.6. Posibile tendințe în viitor și unele
concluzii privind facilitarea transferului de tehnologie
Bibliografie pentru capitolul 3
4.1. Măsuri
și acțiuni "endogene"
4.2 Măsuri
și acțiuni "exogene"
Ca o componentă a ansamblului de acțiuni întreprinse
de Departamentul Științei din cadrul Ministerului Învățământului și Științei
(DS-MIS), în vederea restructurării și modernizării edificiului instituțional
al științei românești, a fost încheiat între DS-MIS și SC SCIENTCONSULT SRL
contractul de cercetare științifică nr. 5030/108, (din 23.03.1992), avînd ca
obiect elaborarea lucrării
"STUDIU PRIVIND CREAREA SISTEMULUI INSTITUȚIONAL
DE VALORIFICARE - DIFUZARE, TRANSFER, APLICARE - A REZULTATELOR ACTIVITĂȚII DE
CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ"
Potrivit temei program aprobate, studiul urmărește în
primul rând evaluarea obiectivă și cât mai completă a mecanismelor de
valorificare "moștenite", după decembrie 1989, din cadrul vechiului
sistem de știință și tehnologie <ST>, îndeosebi din punct de vedere al
resurselor de perfectibilitate și adaptabilitate la noile cerințe, în al doilea
rând o analiză critică a soluțiilor practicate pe plan internațional în acest
domeniu, cu un accent deosebit asupra acelor rezolvări care pot contribui la
rapida eficientizare a acestor activități la noi și, în sinteză, proiectarea
structurală, funcțională și organizațională a unui sistem instituțional
de valorificare a rezultatelor cercetărilor științifice, adaptat întru totul
politicii care guvernează noul sistem al <ST> din România.
Restricții de natură pragmatică și metodologică ne
obligă ca atât investigațiile desfășurate în cadrul studiului, cât și soluțiile
avansate, să le axăm pe acele tipuri de cercetări pentru care principalul
instrument de valorificare a rezultatelor constă în "TRANSFERUL DE
TEHNOLOGIE" (TT), sau, mai exact, la un anumit segment al cercetărilor
aplicative și dezvoltărilor experimentale[1].
Avem în vedere cercetarea aplicativă de profil tehnologic, din ramurile și
domeniile producției materiale și ale serviciilor industriale și tehnologice
(industrie, construcții, transporturi, telecomunicații etc.), inclusiv
științele exacte aferente. Considerente de aceeași natură ne obligă să nu ne
referim decât accidental la cercetări din științele naturale, științele
sociale, științele medicale, științele umaniste, cu toate că unele din acestea,
sub o formă sau alta, utilizează și TT ca insrument de valorificare a
rezultatelor cercetărilor.
Această soluție considerăm că este justificată cel
puțin de următoarele considerente:
i - este vorba de tipul de cercetări în care
"produsul" este cel mai apropiat de "ceva" care poate fi
vândut, deci de o marfă care participă la circuitul economic" [2];
ii - volumul finanțării acestui tip de cercetări,
depășește 70% din totalul fondurilor alocate (vezi pct. 1.2.1; 1.2.2 și 2.7),
având și cel mai puternic impact (în expresie bănească) în câmpul valorificării
rezultatelor cercetării;
iii - este tipul de cercetări pentru care problema
valorificării se pune în forma cea mai "pură" și totodată extinsă;
majoritatea soluțiilor adoptate pentru acest domeniu rămîn valabile (uneori cu
neînsemnate adaptări) pentru toate celelalte tipuri dc cercetări.
Într-o formă sugestivă, evantaiul principalelor instrumente
folosite pentru valorificarea rezultatelor cercetărilor științifice de tipul
delimitat, este redat de imaginea din fig.
1.1.
Unele din aceste instrumente se autodefinesc și nu
necesită nici un fel de comentarii suplimentare, ca, de exemplu: proiectarea
constructivă și/sau tehnologică, diversele subspecii ale activității de
informare și documentare, activitățile legate de brevete, licențe, know-how,
reuniunile științifice, microproducție ș.a.m.d. Altele însă, ca, de pildă:
diversele forme de învățământ și îndeosebi cel universitar, diversele varietăți
ale Centrelor de Inovare și Afaceri (CIA), cu siguranță necesită unele
precizări, întrucât în structura activității Ior, transferul de tehnologie și
deci implicit "valorificarea" intervine în forme mediate.
Astfel, așa cum se subliniază de pildă în /1.5/, în
cadrul țărilor dezvoltate, faimoasa idee a "integrării învățământului cu
știința și producția" nu a rămas un simplu slogan și încă discreditat, cum
a ajuns să fie la noi. Integrarea a devenit nu numai o realitate palpabilă, ci
chiar un vector decisiv al introducerii progresului tehnologic.
De la primul nucleu de "interfață" cu
firmele particulare interesate în obținerea unui acces prompt la rezultatele
cercetării ("planul de activitate tehnologică"), inventat în 1920 Ia
Massachusetts Institute of Technology, și pînă la situația din 1989, cînd în 76
de campusuri universitare din SUA parcurile științifice găzduiau peste
1700 de firme, consacrate aproape în exclusivitate tehnologiilor de vîrf, a
fost parcurs nu numai un drum extrem de lung, dar și plin de semnificații
/1.6/.
Se poate afirma că, în epoca în care tehnoIogia,
"... creșterea stocului de cunoștințe folositoare și extinderea domeniilor
Ior de aplicare țin de esența creșterii economice moderne" (/1.7/ citat
după /1.4/) și prin aceasta determină decisiv locul ocupat de o firmă sau o
țară în ierarhia economică națională respectiv mondială, s-au produs și
autentice mutații în natura si conținutul relațiilor dintre universități și
industrie.
Două sunt direcțiile în care aceste modificări au
fost de maximă profunzime. În primul rînd, evaluînd just imensul potențial de
inovație și creativitate, concentrat în structurile universitare, potențial
care este nu numai rezultatul asocierii unui mare număr de specialiști de nivel
foarte ridicat, dar și al unui șir de factori "intangibili",
industria a desfășurat eforturi extraordinare, în general - încununate de
succes, pentru a obține o poziție care să îi permită scurtarea duratei
transferurilor de cunoștințe din universități către ea. În acest scop, au fost
desfășurate acțiuni ca: creșterea substanțială a contribuției corporațiilor la
finanțarea cercetărilor academice, mergând pînă la apariția consorțiilor de
cercetare în care industria și univesitățile sunt parteneri antreprenoriali,
stimularea "cumulului" de funcții realizat de universitari sub formă
de manageri și/sau consultanți Ia Centrele de Inovare și Afaceri, în cadrul
administrației Parcurilor Științifice, stimularea acționariatului
universitarilor Ia întreprinderile care utilizează rezultatele cercetărilor
ș.a.m.d.
În al doilea rând, manifestând o atitudine din ce în
ce mai "nemulțumită" față de deprinderile și nivelul cunoștintelor cu
care este echipat tânărul absolvent, industria a mers de la impunerea unor
puncte de vedere proprii în ceea ce privește structura programelor analitice și
a programelor de învățământ și până la crearea unor instituții proprii
de învățământ.
Universitatea Tehnologică Națională din SUA, creată
de un consorțiu de firme ca: Westinghouse, Hewlett-Packard și Control Data
Corporation sau universitatea similară creată în Europa de firme ca:
British-Telecom, HP, IBM, Philips și Thompson, în colaborare cu Societatea Europeană
pentru Educația Inginerească, constituie doar două exemple în acest sens.
Aceste alegații, plasate de noi în capitolul
introductiv, nu urmăresc altceva decît sublinierea complexității
"transplanturilor" din străinătate, chiar atunci când este vorba de soluții
de cea mai ridicată eficiență.
Cât timp, la noi în țară, autonomia universitară[3] este încă obiect de interpretare și
"dispute" sau când dispunem de un mare număr de "proiecte"
ale Legii Învățământului, dar legea în sine "lipsește", este de
așteptat că orice atingere, chiar benefică, adusă autonomiei universitare, va
fi primită cu rezerve și suspiciune de către mediile universitare.
Precizările pe care dorim să le facem, în acest
context, în legătură cu Centrele de Inovare și Afaceri, au o tentă mai
optimistă. Problema CIA constituie o preocupare ceva mai veche a
Departamentului Științei, e adevărat - nu sub incidența
"valorificării", ci sub aceea a "privatizării" unităților
de C&D, acțiuni nu numai interdependente, dar și intim întrepătrunse.
Din inițiativa și cu participarea specialiștilor din
cadrul Departamentului Științei au fost elaborate în ultimele luni următoarele
lucrări /1.8/:
- Documentația explicativă pentru promovarea
Centrelor de Inovare și Afaceri din România;
- Proiectul cadru pentru organizarea Centrelor de
Inovare și Afaceri;
- Plan de măsuri privind înființarea unui număr de 10
Centre de Inovare și Afaceri (Incubatoare tip BIC și TIC) prin intermediul
Departamentului Științei.
Este indubitabil că acest pachet valoros de
documente, împreună cu studiile care au stat Ia baza elaborării lor, de ex. /1.9/,
vor permite un demaraj viguros și fiabil al activității centrelor de inovare
proiectate. Atât prezentul studiu, cât și întreaga acțiune de modernizare și
perfecționare a sistemului de valorificare a rezultatelor cercetărilor primesc
prin aceste lucrări un sprijin important, pe care autorii studiului înțeleg să
îl exploateze din plin.
Potrivit temei-program și concluziilor la care a
ajuns colectivul de elaborare a studiului în această fază, desfășurarea fazelor
a 2-a și a 3-a sînt invederate astfel:
- în perioada imediat următoare, se va trece, cu
ajutorul unui colectiv lărgit de specialiști și experți în cercetare, scientică
și managementul științei, folosind o serie de tehnici de creație colectivă:
Brainstorming, Delphi, scenarii etc., la evaluarea critică și eventual
completarea soluțiilor și priorităților reținute (avansate) în cadrul
prezentului raport; această acțiune va conduce la definitivarea soluțiilor de
principiu ale noului sistem de instituții prin care se va realiza valorificarea
rezultatelor cercetărilor (faza a 2-a).
- în faza a 3-a (1993) se prevede lărgirea
colectivului cu juriști, sociologi și specialiști în organizarea instituțiilor
și a muncii, trecându-se la elaborarea proiectelor principalelor componente ale
"noului" sistem instituțional, a organigramelor structurale și
funcționale, a proiectelor principalelor proceduri de lucru necesare pentru
funcționarea acestora (ROI, ROF etc.) ca și a proiectelor Legilor, respectiv
Hotărârilor Guvernamentale care permit și reglementează constituirea ,
respectiv funcționarea noilor instituții, mecanisme și instrumente de
valorificare.
1.2 Unele elemente privind organizarea și finanțarea "sistemului
știință și tehnologie" în România [4]
O discuție la obiect, aprofundată și purtată în
termeni profesioniști referitor la valorificarea rezultatelor cercetărilor
științifice trebuie, în mod flresc, să debuteze cu evaluarea situației actuale
a sistemului <ST> - "producătorul" rezultatelor ce urmează a fi
valorificate. Evident, în egală măsură, este necesară și o evaluare a
"segmentului de piață" care trebuie considerat drept potențial
"beneficiar" al acestor rezultate.
1.2.1 Noul sistem <ST>
Pe parcursul anului 1991 și în prima parte a anului 1992,
au fost stabilite acțiuni și măsuri care au urmărit:
- perfecționarea Sistemului <ST>, prin crearea
unor noi componente (Consiliul Superior al Științei, Compartimente de cercetare
științifică în învățămîntul superior - HG 57/1992) și reorieniarea activității
altor componente (Direciiile tehnice și Colegiile Consultative pentru cercetare
de ramură și inter-ramuri);
- creșterea rolului Colegiului Consultativ pentru
Cercetare-Dezvoltare la nivel național, care a reușit printr-o activitate
intensă să elaboreze, să analizeze și să avizeze Programele de cercetare pe
perioada 1992-1995 pentru majoritatea domeniilor de cercetare care intră în
competența sa;
- extinderea sferei de aplicare a taxei de 1 % asupra
agenților din Comerț și Turism;
- modificarea mecanismului de contractare, prin
creșterea apreciabilă a rolului Departamentului Științei, care poate încheia
contracte-cadru pentru temele și programele avizate de Colegiul Consultativ
pentru Cercetare-Dezvoltare, atît direct cu institutele de cercetare, cît și cu
Departamentele și Ministerele economice.
În felul acesta, în 1992 (martie) s-a ajuns la
configurația noului sistem instituțional al S&T din România, redată în fig. 1.2.
ln ceea ce privește nivelul total al fondurilor
pentru cercetare, el a crescut în 1992, față de 1991, în cifre absolute
datorită inflației, dar s-a menținut procentual la aceeași cotă din PNB (cca. 1
% ).
Ponderea acestor fonduri pentru 1992 este următoarea:
- bugetul de stat (pentru cercetări fundamentale și
avansate): 8.0 mld. lei
- fondul special pentru cercetare constituit din taxa
de 1 % asupra activității agenților economici: 36.0 mld. lei
Modul de repartizare pe programe și domenii de
cercetare este prezentat în tabelul
1.1. A avut loc o creștere apreciabilă față de 1991 a ponderii programelor
din energetică și de dezvoltare tehnologică, ceea ce poate fi explicat prin
dimensiunile și importanța acțiunilor de retehnologizare și modernizare de care
are nevoie industria și economia noastră, menținerea cotei de finanțare a
cercetărilor din ramurile de infrastructură și scăderea ponderii fondurilor
alocate cercetărilor pentru protecția mediului.
1.2.2 Unele date statistice privind dimensiunile actuale
ale sistemului <ST> din România
Ca urmare a evenimentelor din decembrie 1989, practic
se renunță la vechiul sistem informațional (greoi, birocratic și stimulator al
unor raportări false, lipsite de orice relevanță), fără însă ca în locul
acestuia să se elaboreze un nou sistem informațional al <ST>, adaptat
particularităților și cerințelor etapei actuale.
Din aceste motive, se poate afirma că în prezent nimeni
nu cunoaște cu o exactitate satisfăcătoare situația Sistemului <ST>
la nivelul unităților componente.
În această situație am fost obligați să apelăm la
diferite surse ca de pildă:
- Comisia Națională de Statistică;
- Departamentul Științei;
- Colegiul Consultativ pentru cercetare-dezvoltare;
- Ministerul Industriei;
- Academia Română;
- Uniunea Patronală a Institutelor de cercetare,
dezvoltare și proiectare din România;
- Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Deși există unele nepotriviri și chiar contradicții
între datele disponibile, apreciem că prin prelucrarea și interpretarea datelor
de sinteză obținute, se poate obține o imagine de ansamblu suficient de
reprezentativă, deși încă incompletă, privind situația institutelor de
cercetare, dezvoltare și proiectare din România în momentul de față.
Pentru a ilustra dificultățile pe care le ridică
coroborarea datelor provenite din surse diferite, ne vom rezuma la un singur
exemplu, acela al numărului de unități de C & D existente în intervalul
1989 - 1992. Astfel, pentru anul 1989, F.T. Tănăsescu în Iucrarea /1.10/
arată că existau "343 unități, laboratoare și centre uzinale de
cercetare", subliniind că în acest număr se includ și "unitățile din
subordinea Academiei și a învățămîntului superior" (a se vedea și pag. 15
din prezenta lucrare). Dacă examinăm datele Comisiei Naționale de Statistică în
baza cărora a fost întocmit tabelul nr. 1.4, observăm că în evidența acestei
instituții figurau pe anul 1990[5]
un număr de 369 unități de C&D&P.
La nivelul anului 1992, potrivit evidențelor
Colegiului Consultativ pentru cercetare aplicativă și dezvoltare și ale
Departamentului Științei, prezentate în tabelul 1.6, rezultă că numărul de
unități C&D&P este de 298,ceea ce, față de 1990, ar corespunde
unei reduceri de circa 70 unități, adică 19%. Surprinzător este însă faptul că,
potrivit informațiilor provenite din aceeași bază de date, în temeiul cărora au
fost alcătuite tabelele 1.3, 1.4 și 1.5, numărul acestor unități ar fi de 169,
respectiv 183 (?!).
În lucrarea /1.9/, pornindu-se de la o sursă total
independentă de cele menționate mai sus și anume evidența Registrului
Comerțului din cadrul Camerei de Comerț și Industrie a României, se arată că în
1992 (martie) erau înregistrate 1090 unități care "declaraseră" un
profil de C&D. Analiza de conținut, efectuată de autorii lucrării
menționate, a condus la concluzia că în realitate doar 200...214 din
acestea pot fi considerate că desfășoară în realitate activitate C & D.
Dacă ținem cont de faptul că numărul unităților care potrivit HGR nr. 100/1990
și-au păstrat statutul inițial (drept urmare ele nu sînt înregistrate la
Registrul Comerțului) este potrivit tabelului 1.6 de 104 (298 - 194 =
104), rezultă într-adevăr că numărul actual al unităților de C&D
(indiferent de natura proprietății) ar fi de circa 300.
Rezultă limpede din aceste confruntări că, pe de o
parte, nivelul de încredere "atașabil" datelor disponibile este
relativ scăzut și că, pe de altă parte, este imperios și cît mai grabnic
necesară proiectarea, validarea și implementarea unui nou sistem
informațional pentru întreaga activitatea de C&D. O asemena lucrare
prezintă interes de sine stătător și în mod evident depășește atît obiectivele,
cît și resursele prezentei lucrări.
Aceste considerente fac ca, în prezenta lucrare,
datele statistice disponibile să fie "exploatate" cu rezervele impuse
de gradul lor relativ scăzut de veracitate. Ele permit, însă, evaluarea
satisfăcătoare a ordinului de mărime al principalelor mărimi ce intervin în
procesele examinate, stabilirea unor rapoarte și proporții, ca și decelarea
unor trenduri.
În tabele sub numerele 1.2 ... 1.5 se prezintă
următoarele date:
1.2 Structura personalului angajat în activitatea de
C&D în 1992
1.3
Gruparea unităților de C&D în funcție de numărul total de salariați (1992)
1.4
Gruparea unităților de C&D în funcție de numărul de salariați cu studii
superioare (1992)
1.5
Gruparea unităților de C & D în funcție de cifra de afaceri (1992),
toate tabelele referindu-se numai la institutele
cuprinse în programele Colegiului Consultativ.
1. APLICAREA CERCETĂRII - utilizarea rezultatelor cercetării științifice în cadrul unei activități
industriale și/sau comerciale, în vedrea creșterii eficienței acesteia (I.C.)
2. BREVET DE INVENȚIE - titlul de protecție pentru o invenție, ce conferă titularului său un
drept exclusiv de exploatare, pe durata de valabilitate a acestui act (P.C.)
(Legea nr. 64/I991 privind brevetele de invenție, MO
nr. 212 din 21 oct. 1991)
3. DIFUZAREA CERCETĂRII / TEHNOLOGIEI -
răspîndirea în toate direcțiile, transmiterea sau propagarea rezultatelor
parțiale sau finale ale unei cercetări sau a tehnologiilor rezultate din
cercetare. (I.C.)
4. INOVAREA poate fi definită simplu ca exploatare reușită a ideilor. (B.C.)
(Bradstock, P., 1992, SCINTILLA, The Oxford Trust,
May 1992)
5. INOVAREA, în sens larg, este înțeleasă (1) ca o dispoziție spre noi moduri de a
gîndi sau de a face, (2) ca o dorință de a dezvolta noi metode prin activități
de cercetare-dezvoltare în cadrul unei organizații, sau prin achiziționarea de
noi produse, servicii și procese din afara organiza(iei. (B.C.)
6. INOVAREA TEHNOLOGICA trebuie înțeleasă ca un proces tehnologic sau produsul unui proces
tehnologic, rezultat dintr-un efort al unui individ, grup și/sau sistem
organizațional, reprezentînd un avans calitativ față de starea de lucruri
curentă, permițînd alocarea mai eficace/eficientă a resurselor. (B.C.)
7. INVENȚIE BREVETABILA are ca obiect un produs, un procedeu sau o metodă care trebuie să fie
nou, să rezulte dintr-o activitate și să fie susceptibilă de aplicare industrială.
(P.C.)
(Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, MO
nr. 212 din 21 oct. 1991)
8. KNOW-HOW reprezintă informațiile, datele sau cunoștințele rezultate ale experienței
într-un domeniu, care sînt de natură tehnică și care sînt aplicabile în practică,
în special în industrie (P.C.).
(Loi type de l'OMPI pour le pays en développement
concernant les inventions, vol. II, "Savoir faire", OMPI,
Geneva, 1980)
9. LICENȚA reprezintă
acordarea de drepturi unei persoane fizice sau juridice în vederea exploatării
unei invenții (unui brevet de invenție). (P.C.)
(Guide sur les licences pour les pays en dévellopement,
OMPI, Geneva, 1977)
I0. MICROPRODUCȚIE - termen utilizat din anii '70 în România pentru a defini în special
producția de bunuri materiale executată în cadrul organizațiilor de cercetare.
În economia de piață, conținutul acestui termen
trebuie extins la ansamblul prestațiilor oferite de organizațiile de
cercetare-dezvoltare, sub formă de produse fizice sau servicii, în continuarea
lucrărilor de cercetare și proiectare, în vederea facilitării valorificării
acestora (I.C.)
11. TEHNOLOGIE
- ansamblul sistematizat de cunoștințe despre activitățile umane care fac uz de
rezultate ale cercetării științifice, experimentări, calcule și proiecte,
precum și de unelte, mașini și aparate.
Într-un sens mai restrîns, termenul T este folosit
pentru a desemna ansamblul procedeelor (metode, rețete, reguli) și mijloacelor
materiale (materiale, unelte, mașini, aparate) utilizate în vederea desfășurării
unei activități. În practica industrială, termenul T desemnează uneori numai
ansamblul de procedee utilizate într-un anumit scop.
În cea mai largă accepție, termenul T este folosit
pentru orice aplicație a descoperirilor sau metodelor științifice în vederea
rezolvării problemelor omului, ale societății și ale naturii înconjurătoare. (I.C.)
(Dictionary of Modern Tought, Fontana Books, London,
I977, pag. 625)
12. TEHNOLOGIA reprezintă abilitatea sub formă de structură f'izică sau cunoaștere
incorporată într-un artefact (software, hardware, metodologie) care facilitează
îndeplinirea unui obiectiv. (B.C.)
(vezi și Leonard-Barton, D.., 1990, în Williams, F.
și Gibson, D.V., ed. "Technology Transfer", Sage Publications,
London, 1990, pp. 45.)
13. TRANSFER TEHNOLOGIC - modificarea unei activități care face uz de sau care crează
tehnologie, prin preluarea experienței sau cunoștințelor cîștigate în altă
activitate. Se face distinclie între TT vertical, prin care se înțelege
trecerea de la o fază la alta a aceluiași proces de creație tehnică (de ex. de
la cercetarea fundamentală la cea aplicativă, sau de Ia proiectarea unui produs
nou la fabricarea acestuia) și TT orizontal, care reprezintă trecerea efectuată
la anumite trepte ale procesului de la un domeniu de aplicație la altul, sau de
la o organizație (științifică, industrială, comercială) la alta. (I.C.)
(1 - Dictionary of Modern Tought, Fontana Books,
London, 1977, pag. 642
2 - Ion Crișan: Tehnologia ca sistem, Ed Științifică,
București, 1980, pag. 147)
14. TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE trebuie înțeles ca un proces de comunicare.
TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE este o mișcare iterativă a
cunoașterii aplicate prin unul sau mai multe canale de comunicații reprezentate
de perechi de agenți ("surse", "destinații") structurați ca
grupuri sau organizații.
TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE reprezintă trecerea unei
tehnologii de la o "sursă' posedînd această facultate specializată către o
"destinație" care nu posedă și nu o poate crea ea însăși.
TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE este procesul de integrare
inter-organizaționale a (1) științei cu (2) obiectivele manageriale. (B.C.)
(vezi și: Williams, F. și Gibson, D.V., ed. 1990,
"Technology Transfer", Sage Publications, London, 1990, pp. I l, 13,
45, 106.)
15. VALORIFICAREA CERCETĂRII - procesul
complex prin care rezultatele cercetării ajung să fie utilizate pe cale
industrială și/sau comercială, în vederea satisfacerii unor cerințe ale pieții
și creșterii eficienței. (I.C.)
1.1 * * * 1980 "Frascati Manual". The
Measurement of Scientific and Technical Activities - OECD
1.2. Răduleț, R. 1967 Structura științelor și
criteriile clasificării cercetărilor științifice, București - Reprint
1.3 Sabato, J. 1972 Empresas y Fabricas de
Technologia. Programa Regional de Desarrolle Pentifico y Technologia - OEA
1.4 Bonciu, L. F. 1992 Noile tehnologii și
comerțul internațional. SID 111, București, OID.ICM, 192 pag., figuri și tabele
1.5 Zaman, Gh. 1991 Economia cercetării
științifice și a difuzării progresului tehnic. Academia Română, INCE - IEN,
Reprint, 151 pag., tabele
1.6 Ionescu-Sisești, I. 1991. Studiul
tendințelor și orientărilor pe plan mondial în știință și tehnologie.
Dezvoltarea sistemelor S+T - Academia Română, I.S., Raport 90 pag.
1.7 Kusnets, S. 1966 Modern Economic Growth
Rate, Structure Spread Yale University Press, New Haven
1.8 * * * 1992 Buletin de informare nr. 4 al
Departamentului Științei din cadrul Ministerului Învățămîntului și Științei
1.9 Duma, M. coordonator ș.c. 1992
Posibilități de aplicare a diferitelor forme și metode de privatizare și de
organizare în activitatea de C&D. Studiu comandat și finanațat de DS-MIS și
elaborat de S.C. SCIENTCONSULT S.R.L.. Raport faza 1: Specificație și criterii.
1.10 Tănăsescu, F.T. 1991 The technological
transfer of some Romanian research issues to small and medium units, lucrative
associations, farms and households . ONUDI Office in Bucharest
Așa cum s-a arătat în Cap. l, investigația noastră va
avea în vedere, cu precădere, acele tipuri de cercetări pentru care
instrumentul principal de valorificare a rezultatelor constă în transferul
de tehnologie (TT). Fiind vorba de sistemul <ST> din România, studiul
se ocupă exclusiv cu acele fluxuri tehnologice, în care drept
"producători" (sursă) intervin unități de C&D din România, iar
drept "beneficiari" (receptor) unități economice din România sau din
străinătate, cu toate că acest ultim traiect, din păcate, nu prezintă încă o
pondere semnificativă, din punct de vedere economic.
Din setul instrumentelor de valorificare prezentate
în fig. 1.1. (acesta nu este exhaustiv), unele fie nu au fost încă introduse în
România, fie se aplică într-o măsură neînsemnată. Putem cita, ca exemple în
acest sens, contractele de franchisă sau acordurile de leasing. În
mod firesc, această categorie de instrumente nu este tratată în prezentul
capitol.
Restricții de timp și spațiu ne-au impus, de
asemenea, netratarea în cadrul acestui capitol și a unor instrumente de TT
extrem de importante, care, în ultimii ani, în țările dezvoltate, au suferit
sensibile restructurări, tocmai pentru a fi mai bine adaptate cerinlelor
transferului de tehnologie. Ne referim, de pildă, la învățămînt (universitar,
postuniversitar - inclusiv doctoratul -, profesional etc.), elaborarea de
produse software (îndeosebi CAD, CAM, CAQA, etc.), elaborări de standarde,
norme și normative metodologice ș.a.m.d.
Trăsăturile de unire ale acestor activități, care de
altfel ne-au condus la decizia adoptată, sînt:
- ele realizează doar ca o funcție auxiliară
(secundară) transferul de tehnologie;
- ele sînt patronate (tutelate) de instituții
specializate, altele decît Departamentul Științei. Evident, instrumentele
respective își vor ocupa toutuși locul cuvenit, în cadrul sistemului instituțional
de valorificare a rezultatelor cercetărilor, ce urmează să fie dezvoltat și
proiectat în fazele a 2-a, respectiv a 3-a, ale studiului de față.
2.2.1. Brevetele de invenții
Una din cele mai importante forme de valorificare a
rezultatelor cercetărilor constă în brevetarea, respectiv vînzarea acestora sub
formă de licențe, sau know-how.
Analiza situației din România arată că, din păcate,
toate aceste instrumente au fost și sînt, încă, extrem de slab folosite de
către unitățile de cercetare, cercetători și în general, de către toți cei care
dețin noi rezultate științifice. Într-o situație similară se găsesc și alte
servicii pe care le poate asigura categoriilor menționate de profesioniști OSIM
- Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci[6].
Cercetările de Scientică au relevat că o măsură
relevantă a creativității și totodată valorificabilității unor rezultate
obținute în cercetarea știinjifică, este dată de mărimea CBI, adică a Cererilor
de Brevete de Invenții. Evident, întotdeauna între numărul de brevete
solicitate, respectiv acordate, există o anumită diferență, nu toate cererile
de brevete provin din cercetarea științifică; nu toate noile rezultate
științifice pot fi brevetate, dar semnificația indicatorului, îndeosebi ca
măsură comparatistă, este unanim acceptată.
Așa cum se poate observa în graficul din fig. 2.1, numărul de CBI a scăzut în
România cu peste 50% în 1990 față de 1989, respectiv cu 65% în 1991 față de
1989.
Semnificativ este faptul că scăderea este datorată
numai solicitanților români, cererile înregistrate de către solicitanți străini
fiind în creștere în aceeași perioadă (vezi tabelul 2.1.)
Tabelul 2.1.
CBI înregistrate de solicitanți
români
Anul |
1989 |
1990 |
1991 |
Număr CBI |
5868 |
2752 |
2015 |
% față de 1989 |
100,0 |
46,9 |
34,3 |
CBI înregistrate de solicitanți
străini
Anul |
1989 |
1990 |
1991 |
Număr CBI |
191 |
234 |
227 |
% față de 1989 |
100,0 |
122 |
119 |
Pentru comparație, în fig. 2.2. se prezintă evoluția CBI în
alte foste țări socialiste, observîndu-se că, în aceeași perioadă, în afară de
România, acestea scad numai în Polonia și Ceho-Slovacia, pe cînd în Bulgaria și
Ungaria au chiar tendința să crească, tendința conformă cu trendul mondial și
cu cel înregistrat în Japonia și SUA (fig.
2.3). /2.1/
Explicația scăderii dramatice a CBI în România rezidă
în următoarele cauze:
- blocajul activității în economie și în cercetare;
- inventatorii au așteptat abrogarea vechii
legislații privind invențiile, care nu era suficient de stimulativă și care nu
le apăra drepturile;
- s-a așteptat intrarea în vigoare a noii legi
privind invențiile (Legea 64/1991 privind brevetele de invenții a fost
promulgată Ia I1 oct. 1991, publicată la 2I oct. 1991 și a intrat în vigoare la
22 ian. 1992);
- neapariția la timp a Regulamentului de aplicare a
Legii privind brevetele de invenții (H.G. 152 din 27 martie 1992, publicată la
30 aprilie 1992);
- renunțarea la înregistrarea unor CBI de complezență
(obiectiv punctat în "întrecera socialistă");
- necunoașterea în fond a efectelor invențiilor
într-o economie de piață;
- lipsa unei piețe a licențelor.
Lipsa interesului față de brevete este, în mod
firesc, acompaniată de o lipsă de interes, cel puțin egală, pentru documentarea
din bogatele colecții de brevete străine de care dispune OSIM-ul, ca și pentru
cercetarea purității de brevet (a riscului de contrafacere).
Documentarea din brevete poate fi făcută direct de
unitățile de cercetare sau de către specialiștii OSIM. Numărul solicitărilor de
asemenea cercetări documentare comandate OSIM-ului, în perioada 1989 - 1992,
este redat în tabelul 2.2.
Tabelul 2.2
Anul |
1989 |
1990 |
1991 |
1992 (mai) |
Cereri cercetări documentare din brevete |
1354 |
870 |
851 |
250 |
% |
100,0 |
64,3 |
62,8 |
18,5 |
Se observă o scădere îngrijorătoare[7],
cifrele atestând, pe de o parte, stagnarea activităților de cercetare și, pe de
altă parte, ignorarea de către cercetători a potențialului de informații
tehnico-științifice conținut de colecțiile de brevete ale țărilor dezvoltate.
Brevetul de invenție conferă titularului (român sau
străin) dreptul de a interzice terților să efectueze pe teritoriul României,
fără autorizația sa, fabricarea, oferirea spre vânzare, folosirea, importul sau
stocarea în vederea comercializării, oferirea spre vînzare sau folosirea
produselor, procedeelor sau metodelor brevetate /2.2; 2.3; 2.7/.
În vederea evitării încălcării drepturilor conferite
de brevet este necesară verificarea existenței unui brevet de invenție în
vigoare pe teritoriul României în momentul cînd se cercetează, se proiectează
sau se folosește un produs sau un procedeu. Această verificare este denumită în
termeni tehnici examinarea "purității de brevet" sau a "riscului
de contrafacere".
Statistica relevă că și acestui instrument de lucru,
institutele de cercetare și agenții economici îi acordă o slabă atenție.
Aceasta se poate constata din numărul examinărilor de
puritate de brevet solicitate în ultimii ani OSIM-ului, redat în tabelul 2.3.
Tabelul 2.3
Anul |
1989 |
1990 |
1991 |
1992 (mai) |
Cercetări de risc de contrafacere (puritate de brevet) |
168 |
81 |
80 |
53 |
% |
100,0 |
48,2 |
47,6 |
31,5 |
Menținerea acestei situații va conduce sigur, în
perioada următoare, la creșterea numărului proceselor privind contrafacerile
și, drept urmare, a despăgubirilor plătite pentru compensarea daunelor către
titularii de brevete.
În conformitate cu Legea nr. 64/1991, nu sînt
considerate invenții brevetabile și deci nu pot fi protejate prin brevete de
invenții următoarele rezultate ale cercetărilor științifice:
- ideile;
- descoperirile;
- teoriile științifice;
- metodele matematice;
- programele de calculator în sine;
- soluțiile cu caracter economic;
- diagramele;
- metodele de învățămînt și instruire;
- regulile de joc;
- sistemele urbanistice:
- planurile și metodele de sistematizare;
- fenomenele fizice în sine;
- rețetele culinare;
- realizările cu caracter estetic.
Pentru toate aceste produse, pînă la apariția
reglementărilor legale corespunzătoare, specialiștii trebuie să apeleze la alte
căi de protecție juridică a realizărilor, în vederea apărării drepturilor lor
de proprietate.
De exemplu, în unele cazuri trebuie apelat la protecția
tehnică sau la folosirea codurilor de securitate.
2.2.2. Licențele
Licența reprezintă acordarea de drepturi unei
persoane fizice sau juridice în vederea exploatării unei invenții (brevet de
invenție) /2.8/.
Dreptul de folosință a unei invenții se transmite de
către titularul unui brevet de invenție (licențiatorul) unui beneficiar
(licențiat) printr-un contract de licență /2.9/.
În România, Legea nr. 64/1991 privind brevetele de
invenție stabilește într-un întreg capitol (cap. V) modul de transmitere a
drepturilor decurgînd dintr-un brevet de invenție. Licențiatorul poate
beneficia de următoarele avantaje:
- valorificarea rezultatelor cercetării, precum și,
după caz, a potențialului de proiectare;
- atenuarea efectelor barierelor vamale și a
măsurilor restrictive cu caracter netarifar;
- o plasare mai avantajoasă în cîmpul concurențial;
- stimularea exporturilor prin facilitarea
pătrunderii pe piețe externe;
- obținerea de participații directe la beneficiile
obiectivelor realizate în baza licențelor.
Licențiatul obține și el avantaje, prin:
- accesul la o tehnologie avansată;
- asimilarea unor produse tehnice complexe;
- după caz, economii valutare prin reducerea
importurilor de mărfuri similare sau exporturi de produse realizate pe baza
licenței.
Piața internă a Iicențelor abia ia naștere în
România.
Pînă în prezent, oferta, extrem de timidă, este
făcută de unii inventatori, de institute sau societăți comerciale. De exemplu: ICPT
- București a încheiat recent un contract cu trei inventatori, stabilind ca mod
de plată a acestora un procent din profit (redevențe).
Deși sînt în vigoare peste 15.000 de brevete de
inventii, acestea, în imensa lor majoritate sînt "depozitate"
(practic blocate) la titulari (institute de cercetare, de proiectare,
întreprinderi etc.). Nu li se face nici o reclamă și, ca urmare, sînt
necunoscute de către potențialii beneficiari.
Vînzarea de Iicențe românești către beneficiari din
străinătate prezintă dimensiuni absolut insignifiante.
2.2.3. Know-how
Prin know-how se înțeleg informațiile, datele
sau cunoștințele rezultate din experiență, într-un domeniu, care sînt de natură
tehnică și care sînt aplicabile în practică, îndeosebi în industrie /2.10/.
În perioada analizată {1990 - 1992) nu putem vorbi de
un flux de know-how din România către beneficiari din străinătate.
În sens invers, însă, are loc un anumit transfer de
tehnici care se desfășoară în principal sub forma unui sistem de concesionare
exclusivă sau a unor acorduri de distribuție de bunuri și servicii .
Aceste bunuri sînt de folosință îndelungată
(calculatoare, automobile, birotică, televizoare, video, aparate casnice etc.)
sau consumabile (alimente, cosmetice, băuturi, detergenți etc.). Serviciile
sînt de regulă asociate bunurilor de folosință îndelungată (automobile,
calculatoare, birotică etc.) sau se referă la activități hoteliere, turistice,
transporturi etc.
Transferul comercial de tehnici are loc și prin
vinderea și importarea de utilaje, materiale și alte echipamente, materii
prime, bunuri intermediare, piese de schimb sau alte componente, făcînd să
intervină o tehnică specifică și documentația aferentă.
Se întîlnesc și cazuri în care două sau mai multe
metode de transfer comercial de tehnici sînt combinate.
De exemplu, în cazul sistemelor livrate "la
cheie" (centrale telefonice Alcatel, Siemens; sisteme de pază etc.), se
remite clientului o instalație industrială în stare de funcționare, folosită
conform unor clauze și condiții fixate. Este prevăzută de obicei și furnizarea
către client a planurilor de instalare ca și informații tehnice relative Ia
exploatarea sistemului livrat "la cheie".
Transferul de tehnici are loc, de asemenea, pe o
scară relativ largă și în industria alimentară (fabrici de pîine, fabrici de
bere, Pepsi-Cola, Coca-Cola etc.).
Contractul de know-how este orice contract prin care
o parte (furnizorul) se obligă să comunice unei alte părți (achizitorul) un
know-how care poate fi utilizat de acestă altă parte /2.10/.
În România nu există o lege specială referitoare la
contractele de know-how; totuși, contractul de know-how, așa cum se arată în
/2.9/ este tratat în:
- art. 3, alin. 1 din Legea nr. 1/I971
- art. 61, alin. 1 din Legea nr. 71/I969
În absența unei reglementări speciale, contractele de
know-how sînt tratate conform materiei generale referitoare la contracte.
Subliniem că legea tip OMPI, referitoare la know-how,
practic nu este cunoscută în România.
Dovadă în acest sens este faptul că ea nu este
tradusă și nu poate fi găsită în marile biblioteci naționale și în bibliotecile
județene.
2.2.4. Privatizarea în domeniul invențiilor și licențelor
/v. si 1.9, par. 2.3/
Pînă în 1990, 99% din invenții erau cesionate
statului român.
Piața internă de licențe nu s-a dezvoltat, deoarece
vechea lege a invențiilor (Legea nr. 62/1974 privind invențiile și inovațiile)
impunea o licență legală: orice unitate socialistă putea să folosească o invenție,
cu singura condiție să anunțe în scris OSIM-ul.
Se poate aprecia că noua lege a invențiilor
declanșează un impuls puternic în favoarea privatizării în materie de invenții
și, prin aceasta, este de așteptat o spectaculoasă dezvoltare a pieței interne
de licențe de brevete.
Privatizarea în domeniul invențiilor se face pe
următoarele căi:
Transmiterea dreptului inventatorului
În cazurile în care, la data intrării în vigoare a
Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, întreprinderea care a devenit
titulară prin efectul cesiunii legale, prevăzute de art. 14 din Legea nr.
62/1974, nu a aplicat invenția, ea pierde dreptul de brevet de inven{ie. În
acest caz dreptul asupra brevetului de invenlie se transmite inventatorului
prin efectele Legii.
Acord între inventatori, solicitanți titulari
CBI (cererile de brevet de inven(ie) existente la
OSIM la data apariției noii legi a invențiilor, care nu au fost examinate, fac
obiectul unui acord privind persoanele îndreptățite la eliberarea brevetului.
Numeroși inventatori au devenit și devin proprietari de brevete de invenție pe
această cale.
CBI pe numele inventatorului
Începînd cu 1990, numeroși inventatori nu au mai
cesionat statului dreptul asupra invenției și brevetului de invenție.
În 1991, peste 60% din CBI sînt depuse de inventatori
și nu de unitățile în care aceștia își desfâșoară activitatea.
Se menționează însă că invențiile realizate de
cercetători științifici, în cadrul contractului de cercetare, revin de drept
institutelor de cercetare, ele constituind așa numitele "invenții de
serviciu".
Ele pot avea ca titular:
- institutul de cercetare;
- agentul economic care a comandat cercetarea;
- ambii.
Potrivit recomandărilor OMPI, este indicat ca aceste
probleme să fie stabilite prin contractul de cercetare /2.10/.
În anexele A 2.1 ... A 2.4 se prezintă unele
informații utile referitoare la:
- unitățile de inventică și implementare a
invențiilor înființate de MIS;
- Oficiul European de brevete;
- OMPI - Organizația Mondială a Proprietății
Intelectuale
- FICPI - Federația Internațională a Consilierilor în
proprietate industrială.
Problema transferului de tehnologie de la instituție
la alta, de la o țară la alta, pe direcție verticală sau orizontală, este, în
fapt, și o problemă de transfer aI informației științifice, tehnice și/sau
economice (ISTE), aceasta fiind o materie primă indispensabilă, iar
disponibilul de informație asemănîndu-se cu orice altă avuție națională de bază
- cărbune, petrol - care trebuie valorificată ca orice resursă naturală.
Instrument al științei, ISTE este un factor vital al dezvoltării economice și
sociale a unei țări. Ca orice materie primă, se cumpără, se vinde, se schimbă,
se prelucrează după o tehnologie proprie de către profesioniști ai domeniului.
Nu este un scop în sine, dar utilizarea ei corectă asigură competitivitate în
activitatea științifică, tehnică și economică, prin dezvoltarea capacității
proprii de creație; asigură combativitate prin avans în capacitatea inventivă,
asigiuă competitivitate prin rentabilizarea eforturilor. Din aceste
considerente, în cadrul INID și al unor institute de ramură, de exemplu, în
cadrul fostului Institut central de cercetare în construcția de mașini, Oficiul
respectiv (OID-ICM), s-au dezvoltat sisteme moderne de înmagazinare și regăsire
a informației asistate de calculator (SID-CM), care încă mai difuzează
informații pe listinguri sau pe benzi magnetice.
În România a existat o rețea de informare documentară
care începuse să aspire la modernizare, dar care a fost în mare măsură redusă
în mai 1974, de la centrele de documentare de ramură, pînă la micile nuclee de
documentariști. din institute și întreprinderi. Necesitatea funcției vitale a
ISTE a dus Ia renașterea unor noi organisme; în special în unele institute, dar
fără dotare modernă și fără personal specializat și care au fost în mare măsură
risipite în ultimii doi ani, cînd s-au dezagregat și multe biblioteci tehnice.
În 1974, prin restructurarea IDT - Institutul de
Documentare Tehnică, a luat ființă Institutul Național de Informare și
Documentare (INID), care se ocupă de achiziționarea unor surse străine,
depistarea materialelor documentare valoroase, prelucrarea lor, multiplicarea
și difuzarea Ia beneficiari, în special pentru domeniile interramuri și
domeniile foarte noi, bioingineria etc.
În prezent, INID elaborează numeroase materiale pe
care le difuzează în abonament și oferă și servicii la cerere, solicitate pe
bază de contract. Astfel, în cadrul publicațiilor și serviciilor de informare
bibliografică difuzată pe bază de abonament, INID oferă:
- informații bibliografice simple, prin redarea
sumarelor sau a semnalărilor privind publicațiile periodice intrate în
biblioteca INID;
- informații bibliografice pe teme propuse de INID:
sistemul PRODOC;
- informații bibliografice referative publicate
într-un "Buletin de referate din literatura științifică și tehnică
română".
Difuzează, de asemenea și publicații și servicii de
informare faptică, tot pe bază de abonament, cum sînt: sistemul SELECTDATA,
colecția "Date și informații", colecția "Manifestări
tehnico-științifice".
Tratează teme deosebit de importante prin publicațiile
din colecțiile: "Conducerea modernă", "Retehnologizarea și
creșterea competitivității producției", "Asigurarea și creșterea
calității", "Protecția și securitatea muncii", "Conducere
și decizie", "Conducerea tehnică a producției", "Cercetare
științifică și dezvoltare tehnologică".
O serie de publicalii și servicii sînt adresate
special lucrătorilor din domeniul informării și documentării, cum sînt:
"Probleme de informare și documentare", "Informare documentară
în teorie și practică", "Informare documentară
tehnico-științifică".
Institutul elaborează și cercetări documentare și
alte materiale la cererea beneficiarilor. Este interesant "Buletinul de
informare și documentare tehnico-știinlifică, o publicație care conține noutăți
din literatura mondială de specialitate, sub formă de scurte prelucrări,
rezumate, informații faptice grupate pe urtnătoarele serii tematice:
"Protecția și securitatea muncii", "Tehnologii, procese de
muncă, design industrial", "Tehnica măsurării. Controlul calității.
Tipizare. Standardizare", "Transport intern. Depozitare.
Ambalare", "Mecanizarea, automatizarea și robotizarea proceselor
industriale", "Coroziune și protecție anticorosivă", "Întreținerea
și repararea mașinilor, utilajelor și instalațiilor", "Alimentarea cu
diferite forme de energie și utilizarea optimă a acestora", "Materii
prime și materiale noi. Economia și valorificarea superioară a
materialelor", "Protecția mediului înconjurător. Calitatea
vieții".
Informația științifică, tehnică și economică (ISTE)
trebuie să stea la baza oricărei activități de cercetare sau de valorificare a
cercetării. Astăzi, acest produs ISTE este rezultatul unei industrii bine
conturate, utilizînd tehnologii proprii dintre cele mai moderne pentru
depistare, producere, prelucrare, memorare, transport și consultare a
informațiilor, caracterizate prin parametri foarte clar definiți. În tabelul 2.4 sînt redate
centralizat dispozitive specifice tehnologiei informației, după o sursă
franceză din 1988, preluată de Florin Bonciu în volumul "Dinamica
eficienței tehnologiilor" /2.13/.
V. și tabelele 2.2.2-1, 2.2.2-2, 2.2.2-3.
În țările
industrializate, multe din tehnicile clasice ale activității de informare sînt
forme depășite, în primul rînd pentru că cercetările pentru regăsirea unor
documente sau autori nu se mai fac la sediul fiecărui organism de documentare,
ci în institute specializate, care fac apel la agenții teritoriale, dispun de
rețele vaste și știu unde să ceară informațiile solicitate, în baze de date
foarte specializate și foarte complete, existente în diferite țări. Revistele de
referate continuă să fie difuzate la comandă și pe suport clasic, pe hîrtie,
dar informațiile sînt înmagazinate în bănci de date și baze de date
automatizate care răspund la cerere, prin rețele de faxuri sau prin satelit.
Astfel, Engineering Index, specific construcției de mașini, difuza informațiile
pe fișe de catalog A 6, clasificate după CZU, care puteau fi puse direct în
fișiere; din anii '70, EI pune la dispoziție băncile sale de date automatizate,
Compendex, prin satelit.
Toate aceste instituții, deținătoare ale unor bănci
de date, fac eforturi financiare pentru a putea fi cît mai exhaustive în
domeniul științific, tehnic sau economic de care se ocupă, cît mai moderne, cît
mai pertinente și mai prompte în răspunsuri. Ele cuprind întotdeauna baze de
date din brevete, standarde, publicații, documente nepublicate (conferințe
etc.), liste bibliografice.
În concluzie, un sistem instituțional de valorificare
a rezultatelor activității de cercetare științifică nu poate ii conceput fără
un subsistem de bază, acela al creării instituțiilor și rețelelor informaționale,
moderne și de înalt profesionalism. Acest domeniu a fost atît de vitregit în
țara noastră, încît va trebui început cu instruirea profesorilor pentru
pregătirea personalului necesar.
Pentru a demonstra viteza cu care avansează
cunoștințele umane și tehnice în general, spre un eventual al doilea val al
revoluției tehnologice bazate pe informație, un singur exemplu din domeniul
nanotehnicii, care arată necesitatea unei restructurări a abordării științifice,
pe baza acumulării și analizării informației: cu cîțiva ani în urmă, se estima
pentru anul 1995 că 96% din marii roboți vor putea fi considerați ca roboți
inteligenți, universali și programabili. În revistele cu caracter industrial de
Ia începutul acestui an, apar microroboți insectoizi, de mărimea unei muște, nu
neapărat foarte inteligenți, dar foarte harnici, perseverenți și utili. Pentru
a înlocui integral micromotoarele și orice angrenaje mecanice, construcția lor
va fi făcută pe principiul "tot-siliciu". Este tema primei conferințe
europene asupra vieții artificiale (11 ... 13 decembrie 1992). În prezent, se
ocupă de creșterea acestor roboți-insecte Universitatea din Boston, SUA, iar în
Franța, Școala politehnică și diverse unități ale C N R S (Centre National de
la Recherche Scientifique) /2.14/
Din punct de vedere al științei documentării,
materialele informaționale se grupează și după modul de publicare, în categorii,
după cum sînt prezentate prima dată sau sînt prelucrate după surse primare
sau secundare. (Figura 2.4)
Superioritatea recunoscută a informației
electronizate - mai compactă, mai ușor prelucrabilă și transferabilă - părea să
pună în pericol transmiterea informațiilor pe suport clasic pe hîrtie. Totuși,
în întreaga lume, se continuă lectura revistelor, a referatelor de la congrese
științifice, a cărților și a altor publicații, vehiculate pe hirtie, chiar dacă
la pregătirea sau multiplicarea lor au intervenit calculatorul, electronica.
Prin termenul de "publicație" se
înțeleg în mod curent numeroase tipuri de documente, primare, secundare sau
chiar terțiare, cu caracter periodic sau neperiodic, editate prin diverse
mijloace.
Un standard românesc definește revistele ca
publicații periodice, cu un anumit domeniu de preocupări și care se adresează
unei anumite categorii de cititori, sau cu domenii diferite de preocupări,
privind mase largi de cititori. Revistele științifice constituie cel mai vechi
tip de publicații periodice. Prin caracterul lor dinamic, cu apariție
săptămînală, lunară, trimestrială sau semestrială, constituie un mijloc
important de vehiculare a ISTE. După un raport al EURATOM, interesul
cititorilor se îndreaptă în primul rînd spre articolele de reviste și pe
ultimul loc, spre aparițiile neperiodice, cărți, monografii etc.
În general, în lume, producția anuală de informații
valorificate prin articole de revistă este de circa cinci ori mai mare decît a
celor valorificate prin descrieri de brevete de invenții, de patru ori mai mare
decît a celor valorificate prin publicații de firmă și de I7 ori față de
numărul rapoartelor de cercetare științifică nedifuzate prin rețeaua comercială
obișnuită. În România, ponderea publicării în revistele de profil este mult mai
mare decît a difuzării prin celelalte modalități.
Au fost apreciate la peste 140 tipurile de documente
cunoscute astăzi care servesc drept surse de informații; dintre ele, pe primul
loc se află revistele științifice și tehnice. Din toate aceste motive rezultă
importanța și actualitatea lor.
Revistele științifice sînt, în general, profilate pe domenii înguste de preocupări și cuprind
articole și dări de seamă asupra cercetărilor și a realizărilor științifice.
Articolele prezentate la redacțiile acestor reviste sînt trecute prin filtrul
unor analize științifice severe, întrucît se urmărește consolidarea și
menținerea unui renume internațional al publicației și o înaltă ținută. Din
aceleași motive, nu publică reclame, dovedind imparțialitate și rigoare
științifică. Pentru a publica în unele reviste de fizică, astronomie etc. din
Anglia și Olanda, de exemplu, după admiterea la examinarea științifică, autorul
nu este plătit, ci, dimpotrivă, trebuie să achite o taxă de tipărire.
Revistele tehnice se referă la un domeniu al tehnicii
sau la o ramură industrială și cuprind articole cu caracter tehnologic,
tehnico-economic și chiar științific. De obicei se susțin din publicarea de
reclame. În lumea industrială apar unele publicații cu mai puține reclame și
mai multe articole științifice și, în acest caz, costul este mai ridicat.
Astfel sînt, de exemplu, revistele tehnice englezești "Iron and
Steel", "Journal of Iron" etc. Există, în schimb, numeroase
publicații, pe domenii, al căror preț este mai accesibil, datorită numeroaselor
reclame pe care le publică. Articolele sînt foarte scurte și concrete. Pentru
a-și menține colaboratorii care plătesc reclame, revistele sînt obligate să
apară în condiții grafice tot mai elaborate, uneori arătînd ca adevărate opere
de artă plastică și fotografică. Pentru anumite domenii, cum este, de exemplu,
turnarea metalelor, apar în paralel atît publicații de nivel științific, cît și
altele de popularizare (în RFG, "Giesserei" și "Giesserei
Praxis").
Întrucît "nevoia crează organul", multe
redacții au constituit grupuri de presă tehnică ce și-au dezvoltat și servicii
speciale de documentare, numite de obicei "În serviciul cititorului",
care stau la dispoziție, în mod gratuit, cu detalii privind semnalările din
revistă. Un astfel de grup, în Franța, este cel creat de "Usine
Nouvelle" care, în afară de apariția săptămînală plus 4 suplimente
trimestriale, mai publică și o altă revistă lunară "Technologies", o
panoramă completă a tehnicilor de vîrf și a inovațiilor, care contribuie Ia
progresul industrial.
În lume există numeroase și foarte interesante reviste
de firmă editate de întreprinderi, cum sînt Brown Boveri, Sulzer, Krupp ,
Danfoss Journal, ASEA Journal, De Beers Presseinformation, Skoda Revue, Jenas
Rundschau, Hitachi Josen News și altele, în care se publică date despre
realizările lor tehnice, cercetări, produse, perspective, preocupări de viitor
etc.
Revistele de popularizare se dovedesc foarte utile în circuitul informațional privind progresul
tehnic și noutățile rezultate din cercetare; prin limbajul lor, mai puțin
tehnicist, au acces la publicul larg.
Rezultatele activității de cercetare științifică, în
vederea transferului și a valorificării lor prin preluarea de către alte
cercetări sau în vederea aplicării lor în producție, sînt difuzate, în România,
pe scară mai largă, prin publicații periodice, în special prin reviste, cu
caracter științific, tehnic, economic etc. Cele științifice și tehnice sînt
profilate pe niveluri ale cunoștințelor și pe caracterul cercetărilor, cum și
pe domenii de cunoștințe.
În România, modul de prezentare a unei publicații
periodice și în special a cuprinsului sînt standardizate (ex. STAS 6072 - 73 se
referă la "elementele, locul și modul de prezentare a cuprinsului
publicațiilor periodice").
După cel de al doilea război mondiai, din 1948, în
România au început să apară diverse publicații cu caracter științific sau
tehnic, profilate pe domenii științifice sau ramuri industriale. Din 1974,
numărul lor a fost drastic redus, iar din cele care au supraviețuit, unele
și-au încetat apariția în 1991 sau 1992; au apărut însă altele noi. În tabelul
2.6 sînt arătate, în ordine alfabetică, numai cele care se ocupă de
științele exacte și de diferite ramuri industriale; nu sînt cuprinse revistele
cu caracter economic, juridic, socio-cultural și nici de arhitecttzră sau
agricultură (figurează totuși revista "Mecanizarea agriculturii",
întrucît se ocupă de un domeniu al construcției de mașini).
Prima constatare o constituie numărul mic de titluri
și faptul că, dintre acestea, unele și-au întrerupt apariția în ultimii ani.
În limbi străine există numai cîteva titluri, în
domeniul științelor; în schimb, publicațiile tehnice au sumare prezentate în
cîteva limbi străine, deobicei engleza, franceza, germana, rusa. Revistele de
știință sînt organe ale Academiei Romăne, iar cele tehnice sînt buletine ale Institutelor
Politehnice sau reprezintă departamentele Ministerului Industriei ori alte
organisme naționale, cum este Regia Apelor României.
Dintre revistele realizate de Editura Academiei
Române, "Studii și cercetări matematice" publică articole originale
de logică matematică, mecanică, analize, fizică matematică, lingvistică
matematică; "Roumanian physical review" ("Revue roumaine de
physique") publică cercetări originale de fizică, atît cu caracter fundamental,
experimental sau teoretic, cît și cu caracter aplicativ, din domeniile: fizica
particulelor elementare, fizica nucleară, fizica atomică și moleculară, fizica
plasmei, dinamica fluidelor, fizica stărilor condensate ale materiei etc.,
articolele fiind redactate în engleză, franceză, germană sau rusă; "Revue
roumaine de chimie" publică principalele rezultate din domeniul cercetării
chimice fundamentale, aducînd astfel importante contribuții la dezvoltarea
chimiei fizice, a chimiei anorganice și organice, a petrochimiei, a ingineriei
chimice, a problemelor privind aspectele chimice ale protecției mediului, cum
și la dezvoltarea tehnologiei chimice; articolele apar, de asemenea în cele
patru limbi; "Revue roumaine des sciences techniques, serie de mecanique
appliquée" publică studii originale cu caracter fundamental, de interes
general științific și reflectare practică, în domeniile: aerodinamică,
hidromecanică, construcții de mașini, mecanică generală, statica și dinamica în
construcții, tehnica măsurătorilor etc. Din același titlu, seria
"Electrotechnique et energetique" publică cercetări de economie
energetică, electroenergetică, electrotehnică, electronică, termoenergetică și
probleme conexe.
Revista anuală "Journal of Operator Theory"
este editată de Institutul de Matematică din București și publică articole din
domeniul operatorilor și cel al algebrelor de operatori.
La Cluj-Napoca apar revistele:
"Mathematica" și "Revue d'analyse numerique et de theorie de l'approximation",
care se ocupă de interpolare, programare matematică, informatică, teoria
limbajelor, cercetări operaționale; sînt editate tot de Academia Română.
La Iași apare revista "Cellulose chemistry and
technology", în limbile engleză, franceză, germană sau rusă și publică
cercetări originale privind probleme de chimie și structură a compușilor
macromoleculari naturali existenți în plante anuaie și în lemn.
Revistele tehnice sînt editate, cel mai frecvent, de
Oficiile de informare documentară, încadrate în institute de cercetare, sau
direct de către unele institute de cercetare sau de învățămînt superior. Ca
exemplu, revista "Construcția de mașini" este editată de Oficiul de
Informare Doctunentară pentru Industria Construcțiilor de Mașini;
"Metalurgia", de Oficiul de Informare Documentară al Industriei
Metalurgice, "Electrotehnica. Electronica. Automatica", de Oficiul de
Informare Documentară pentru Industria Electronicii și Electrotehnicii;
"Industria lemnului", de Oficiul de Informare Documentară al
Departamentului Industriei Lemnului iar "Revista Minelor" era editată
de Oficiul de Informare Documentară pentru Industria Minieră. Revista
"Energetica" este editată și administrată de Institutul de Cercetări
și Modernizări Energetice (ICEMENERG), iar revista "Mediul
înconjurător" este editată, începînd din 1990, de Institutul de Cercetări
pentru Protecția Mediului.
Ca structură, revistele tehnice cuprind între 7 și 12
articole privind rezultate ale unor cercetări, după numărul de pagini de care
dispun: între 48 și 64. Numărul de apariții anuale variază între 1 și 12. Pe lângă
aceste articole, revistele mai publică și diverse alte rubrici: recenzii asupra
unor cărți de specialitate, dări de seamă de la consfătuiri, congrese,
simpozioane etc., precum și prezentări de tîrguri și expoziții. Fiecare publicație
conține, de asemenea, informații comerciale, sub formă de reclame, privind
realizări ale unor institute, centre de cercetare sau uzine și fabrici.
Tirajele - numărul de exemplare - în care se editează
revistele au scăzut în mod îngrijorător, de la cîteva mii, la unele din ele, la
numai cîteva sute. Aceasta a atras imediat și împuținarea considerabilă a
reclamelor plătite. Urmarea este lipsa de fonduri care frînează apariția
regulată a publicațiilor sau a dus la sistarea completă a apariției unora dintre
ele.
Autorii articolelor sînt cercetători din institutele
de profil, mai rar din uzine și, cel mai adesea, din învățămîntul superior.
Toate aceste publicații au un rol social deosebit,
întrucît ele fixează în scris rezultatele unor cercetări încheiate, eventual
brevetate, pentru a ajunge la un număr mai larg de cititori decît cei care pot
lua cunoștință de ele prin raportul de cercetare sau brevetul obținut. Uneori,
în condițiile legii, se poate anticipa descrierea unui eventual brevet, iar
alteori pot fi descrise activități nebrevetabile, dar a căror valorificare să
intereseze și să fie utilă și altor unități decît cea care le-a realizat.
Răspîndirea revistelor științifice și tehnice
românești se face destul de greoi. Difuzarea în țară se realizează de către
editori pe cheltuiala acestora, conform precomenzilor de abonamente obținute ca
urmare a unor anchete de tiraj efectuate de editor direct Ia potențiali clienți
sau prin "Lista-catalog a publicațiilor interne difuzate în țară și
străinătate" alcătuită de RODIPET (fosta Direcție de expediere a presei),
transmisă într-un număr foarte restrîns, greu accesibilă și pe care scrie
"pentru uz intern" ! În virtutea unor practici impuse, mai vechi,
aceste reviste nu aveau - și încă nu au! - acces în librării sau la standuri de
publicații, ceea ce îngusta foarte mult sfera beneficiarilor. Transmiterea și
livrarea se fac prin intermediul poștei, pe răspunderea expeditorului.
Pentru a fi cunoscute în străinătate, majoritatea
acestor publicații au răspuns la chestionare transmise de Agenții străine de
baze de date privind toate publicațiile care apar în lume, cum sînt:
"Nation Unies Bibliotheque, Unité des periodiques" - Geneva;
"Bowker Serials Bibliographies" care editează "Ulrich's
International Periodicals Directory" - New York, "Eibis International
Ltd." - Londra, "Lambert Publications Inc." - Washington sau
compania "Reed Information Services Ltd." din Anglia, care editează
"Willing Press". Includerea în aceste cataloage se face gratuit și
cuprinde denumirea publicației, profilul, editorul și adresa la care se pot
efectua comenzile.
Propaganda informațională privind cercetările
românești care ar putea să intereseze eventuali parteneri străini, conducînd
astfel la o valorificare mai eficientă, se realizează, dar cu o rază mică de
acțiune, și prin schimburi sau prin transmiterea gratuită a publicațiilor la
instituții străine de informare documentară, care să recenzeze și să prezinte
articolele românești în lucrările lor de documentare, publicații referative
etc.
Trebuie remarcat că publicațiile științifice și
tehnice românești sînt realizate cu cheltuieli minime: autorii nu sînt
plătiți și nici editorii, care fac și difuzarea în țară, cu ajutorul poștei.
Dar sumele mari reclamate de tipografii, datorită prețului hîrtiei și al
manoperei, cum și tarifele poștale în continuă creștere au dus la prețuri de
cost de 20, chiar și de 30 de ori mai mari, în timp ce prețul de vînzare a fost
sporit numai de circa cinci ori. Diferențele sînt suportate de editori care
sînt, de obicei, oficiile de informare documentară. Deși sînt publicații
economic nerentabile, ele constituie o necesitate în mecanismul actual al
transferului de cunoștințe. Ele alcătuiesc o interfață, o punte de legătură
între cercetători și laboratoarele de creație de o parte și posibili
utilizatori, de altă parte.
Faptul că expedierea poștală se face pe riscul
expeditorului - în acest caz, chiar editorul obligă la trimiterea cu
confirmări de primire, ridicînd astfel și mai mult cheltuielile.
Pentru o mai activă difuzare a ceea ce reprezintă
aceste publicații - posibilitatea de valorificare mai largă a rezultatelor
cercetării românești - ar trebui ca ele să fie prezente în librării și la
standuri, la dispoziția tuturor celor cărora le-ar putea fi utile. Pentru
revista "Construcția de mașini" se încearcă acum acest lucru, ceea ce
sporește cheltuielile totale cu încă 25...30%, adaosul comercial al unităților
distribuitoare, care patronează librăriile și standurile.
Din diferite motive, revistele tehnice românești nu
au caracter de publicații comerciale și nu-și pot asigura acoperirea
cheltuielilor din puținele reclame pe care le primesc, iar tirajul singur nu
poate fi eficient decît numai de la minim de 5...6000 de exemplare, ceea ce nu
s-a atins niciodată. Au, în schimb, o ținută științifică și o misiune de
îndeplinit. Majoritatea lor, tocmai din lipsa de fonduri, au rămas la condiții
grafice modeste, cu aspect vetust. Policromiile, pe care reclamele mai moderne
Ie solicită, au nevoie de hîrtie cretată; reproducerea fotografiilor, atît de
necesare în unele cazuri, nu se poate executa eficient decît pe hirtie de
calitate superioară, cu grad ridicat de albire. Utilizarea calculatorului
pentru transcrierea și așezarea în pagină, mai modern și mai atrăgător, de
asemenea, ridică prețul.
Aceste publicații trebuie să rămînă la un preț de
vînzare accesibil, astfel încît să fie cumpărate și de persoane particulare, nu
numai de către agenți economici. În acest scop, este necesar să se elaboreze un
sistem de aprovizionare și facilități financiare speciale pentru susținerea
publicațiilor tehnico-științifice de specialitate.
Difuzarea rezultatelor activității de cercetare din
România, în vederea transferului și a aplicării, se mai realizează și prin alte
formule de publicații periodice, editate la intervale de timp relativ identice,
cu același titlu generic și, de obicei, păstrînd aceeași prezentare grafică:
format, coperte, mod de rubricare etc.
Din această categorie sînt culegerile de materiale
denumite "Lucrările institutului", diverse anuare, cum sînt cele
publicate în fiecare an de Institutul de Cercetări Metalurgice (ICEM),
monografii privind activitatea unor institute (ICTCM, ICSTTPSC, ICPE,
ICEMENERG, ICSTTEE etc.). Unele sînt adevărate reviste, dar cu apariție anuală,
cum este revista integral bilingvă română și engleză "Realizări din
sudarea metalelor și încercările materialelor" - editată de Oficiul de
Informare Documentară pentru Industria Construcțiilor de Mașini (OID-ICM)
pentru Institutul de Sudură și Încercări de Materiale - Timișoara.
Serialele editoriale, (de exemplu "seriile continue" ale Editurii Tehnice), ocupă
un loc intermediar între reviste și cărți sau broșuri și sînt culegeri de
lucrări științifice și tehnice, elaborate de organizații de profil, care sînt
publicate cu periadicitate mai puțin rigidă. Avînd un volum mai mare, de tipul
unei cărți, redau în general studii, dar și cercetări și rezultate cu descrieri
mai ample, exemplificări, posibilități de aplicare.
Prezentarea rezultatelor cercetării și a studiilor
tehnico-științifice se poate face sub diverse forme de publicații
neperiodice sau prin filme documentare, casete video etc.
Un alt exemplu de publicații neperiodice îl
constituie lucrările cuprinzînd comunicările susținute la congrese, conferințe
etc, foarte variate ca structură: unele redau în întregime textele expunerilor,
altele prezintă numai concluziile sau rezumate ale principalelor comunicări,
eventual rezumate ale discuțiilor. Deși pot fi materiale deosebit de
importante, valorificarea lor în volum se face în tiraje reduse, greu de
procurat, iar în publicațiile periodice nu apar decît cel mult jumătate din
toate expunerile prezentate la manifestările tehnico-științifice.
Mai există o formulă de prezentare în avans a
comunicărilor științifice, fie ca fascicule, fie ca volume multiplicate ad-hoc
și oferite participanților la manifestările tehnico-științifice respective;
acestea sînt preprinturile sau preimprimatele. Este o metodă care nu se prea
practică în țara noastră, poate și pentru că organizatorii nu reușesc să adune
materialele unei manifestări în timp util pentru preimprimare sau, uneori,
vorbitorul nu pregătește un material scris înainte de prezentarea în public.
Preimprimate se mai realizează și ca fascicule
separate dintr-o publicație tehnică sau științifică, reprezentînd un anumit
articol, fascicule imprimate într-un număr de exemplare suplimentar față de
tirajul publicației și difuzate în cercuri de specialiști sau la biblioteci
interesate. Preimprimatele sînt difuzate și de autorii articolelor, ceea ce le
conferă o serie de avantaje: comunicarea mai rapidă și mai pertinentă a
informațiilor, eventuale dialoguri între specialiști.
În România, rapoartele de cercetare, comunicările
științifice la diverse manifestări, congrese, simpozioane etc. au fost deseori
prezentate în volume.
Într-o trecere în revistă a mijloacelor de comunicare
a informațiilor privind cercetarea românească, nu trebuie omisă menționarea
unor publicații - desigur, cu un caracter mai special - cum sînt standardele
și normele. Acestea sînt tot rezultatul unor cercetări care fundamentează științific
condițiile de calitate a unor produse, metodele de cercetare, ambalaje,
transport, depozitare, mărimile tehnice generale, unitățile de măsură etc. În
aceeași categorie intră documentele tehnice de ramură, specificații, norme,
instrucțiuni tehnice, sau normele unor organizații profesionale.
O importantă și frecvent utilizată categorie de
documente este aceea a materialelor secundare obținute prin prelucrarea
celor primare, în funcție de tematică, de felul beneficiarilor etc. Ele pot fi
periodice sau nu, exhaustive sau selective.
Există documente secundare periodice care
participă foarte activ la schimbul de informajii, prin materiale mai
dezvoltate, uneori rezumate destul de complete. Sînt revistele de referate care
urmăresc sistematic literatura de specialitate și publică, pe domenii și pe
teme mai largi, prelucrări și rezumate din numeroase limbi, iar la sfirșitul
volumelor prezintă periodic indexuri de subiecte, de autori, de formule sau alte
indexuri speciale. Calitatea acestor reviste este determinată de acoperirea cît
mai completă a domeniilor, prelucrarea cît mai corectă de către specialiști în
domeniu și un decalaj cît mai redus de la apariția publicației primare. Din
această categorie face parte, de exemplu, "Referativnîi Jurnal",
editat de VINITI de la Moscova, care era, la un moment dat, cea mai importantă
revistă de referate pe plan mondial, redactată în 70 de limbi. Prelucra
exhaustiv literatura de specialitate din 130 de țări: 15000 de titluri de
reviste și publicații ale institutelor de învățămînt superior și ale
organizațiilor științifice, culegeri, rapoarte științifice, lucrări ale
conferințelor internaționale, brevete, standarde, monografii, dicționare. Are
mai multe serii, între care seria "Informare științifică și tehnică"
prelucrează documente privind teoria și tehnalogiile activității de informare
documentară.
Altă publicație din această categorie este și
"Chemical Abstracts" editată de Chemical Abstracts Service din cadrul
Societății americane de chimie, care apare din anul 1907 și are colaboratori în
toate țările; consultarea revistei este ghidată de mai multe instrumente
documentare cum sînt: tabele anuale de autori și subiecte, tabele de formule,
tabele de brevete clasate pe țări, lista publicațiilor prelucrate, lista de
abrevieri, indexuri de cuvinte cheie, de brevete, de autori; de asemenea, dă
multiple referințe încrucișate de tipul " vezi și... ".
"Technische Zentralblatt" apare Ia Berlin
în mai multe serii, pe ramuri și domenii ale științei și tehnicii.
"Bulletin signaletique" apare în Franța, pentru tehnica generală;
este editat de CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique) prin centrul
său de documenatre publică și apare în mai multe serii, cu semnalări bibliografice
întocmite cu ajutorul sistemului PASCAL (Program aplicat la selectarea și
compilarea automată a literaturii). Semnalările se referă la articole din
publicații periodice, dări de seamă ale congreselor, brevete, teze de doctorat
și rapoarte de cercetare științifică. Fiecare buletin conține: un cuprins
detaliat întocmit pe baza unei clasificări sistematice, utilizate pentru
semnalări; semnalarea propriu-zisă (titlu, descriere bibligrafică, rezumat),
index de subiecte, index de autori.
Tot în Franța mai apare o revistă de referate numai
pentru energetică, editată de un organism specializat al Departamentului
Energiei, iar în Germania, de exemplu, apar astfel de publicații foarte
detaliate, pentru diverse domenii (mine și metalurgie etc.).
Pentru a înlătura întîrzierea cu care apar revistele
de referate, datorită prelucrării și rezumării materialelor, în multe țări apar
și reviste de titluri, cu difuzare operativă și semnalare rapidă a
titlurilor de documente primare, articole etc., orînduite sistematic. Titlurile
pot fi traduse sau prezentate numai prin copierea sumarelor; în SUA, apare din
anul 1960 revista de titluri "Chemical Titles", elaborată de
calculator și care prezintă articole din peste 600 de reviste de chimie și
tehnologie chimică. Este alcătuită din indexul propriu zis de titluri prin
permutare, indexul bibliografic al articolelor indexate și indexul de autori.
Astfel de reviste de titluri se realizează și în țara
noastră, prin copierea sumarelor revistelor primare străine și uneori, prin
traducerea și regruparea titlurilor. Ele sînt editate de INID și de unele
oficii de documentare, dar cu mijloace modeste, cu o prezentare deloc
atrăgătoare și cu o difuzare greoaie.
O categorie specială de publicații secundare o
constituie indexurile bibliografice, care sînt de fapt liste de
referințe bibliografice din literatura de specialitate, sistematizate după un
anumit plan și după anumite criterii. Fiecare publicație are în tradiție
întocmirea anuală a indexurilor lucrărilor publicate în anul care s-a încheiat,
publicînd astfel liste de termeni, aifabetic pe nume de autori, pe subiecte
dispuse tematic, pe locuri geografice etc. cu indicația locului unde se găsesc
publicațiile respective.
Marile instituții de documentare din străinătate
publică încă de acum două decenii astfel de liste denumite indexuri cu permutare,
în care sînt extrase cuvintele-cheie care sînt vedetele de subiecte
semnificative pentru domeniul respectiv; rezultă indexuri de cuvinte-cheie în
context. Titlurile fiecărui articol sînt rescrise în ordinea alfabetică a
diferitelor cuvinte-cheie din context, așezate la începutul titlului. Cînd
procedeul extrage din context cuvintele-cheie iar titlul articolului se dă
separat, rezultă un "KWIC Index". El se elaborează pe calculator și
permit regăsirea cu ușurință a unui articol pe o temă dată.
Un tip aparte de index este indexul de citări, care
aduce informații privind documentele și publicațiile în care sînt citate
Iucrările anterioare ale unor anumiți autori, sub forma referințelor bibliografice
la sfirșitul articolelor. "Science Citation Index" (SCI) este primul
index de citări și a apărut în anul 1964 la Philadelphia - SUA, fiind elaborat
de către Institutul de informare științifică din acest oraș. Este dublat de un
"Source Index", ambele cu apariții periodice, trimestrial sau anual.
Sînt folosite în special în domeniul descrierilor de brevete de invenție. În
indexul surselor documentare, referințele sînt aranjate în ordinea alfabetică a
numelui primului autor, indicînd și numele coautorilor.
SCI mai editează și un index de subiecte, cu
descriptori, care folosește pentru a depista semnalări pe o temă, fără a
cunoaște, inițial, numele nici unui autor care s-a preocupat de problema
respectivă. Se înțelege că, în literatura științifică, indexul de citări nu
este destinat să înlocuiască celelalte categorii de indexuri sau forme de
semnalare, ci constituie un mijloc în plus de regăsire a informațiilor.
Prin folosirea tehnicii speciale de regăsire a
informațiilor cu ajutorul indexului de citări, urmărind citările la un singur
articol, pot fi identificate peste 50% din toate celelalte articole care tratează
subiectul sau autorul căutat; urmărind citările la trei articole; pot fi
identificate aproape toate celelalte articole. Se înțelege că regăsirea în mai
multe citări a unui autor sau a unei relatări despre un procedeu, o anchetă
etc. exprimă o măsură a intensității transferului de cunoștințe: viteză și arie
geografică.
Există și bibliografii de bibliografii, documente
terțiare, repertorii care sistematizează toate bibliografiile cunoscute
întocmite pe plan mondial sau într-o țară, generale sau specializate. Un
exemplu din cele mai cunoscute este "World Bibliography of Bibliography
and of bibliographical catalogues, calendars, abstracts, digests, indexes and
the like", care are la rîndul său un index intitulat "Index
bibliographies" (de Besterman, SUA}. O lucrare asemănătoare este
"Repertoriul revistelor curente de bibliografie analitică și de
semnalare" editat de UNESCO, din care primul volum este consacrat științei
și tehnicii.
Această intensă preocupare a generat un mare număr de
instituții specializate, cu ramificații în întreaga lume; ea evoluează continuu
cu realizări ale tehnicilor de vîrf, consumatoare de fonduri imense; oglindește
o necesitate a vieții moderne.
Pentru a asigura un transfer de tehnologie din țărlle
industrializate avansate, facilitînd accesibilitatea prin înlăturarea barierei
de limbă, fosta URSS edita - în urma unor convenții - cu transpunere integrală
chiar și a aspectului grafic exterior, o serie de publicații primare
științifice și tehnice din SUA sau Anglia, de exemplu, "New
Scientist". De asemenea, în Franța, în același mod, apare lunar "Pour
la science" care este ediția franceză a publicației "Scientific
American".
Majoritatea celorlalate reviste primare, în special
tehnice, din lumea întreagă, se prelucrau și se editau în fosta URSS sub forma
unor publicații secundare periodice, profilate pe domenii de tehnică, sub
denumirea "Express Informația. Astfel de publicații deosebit de utile în transferul
internațional, la noi, sînt editate de unele oficii de informare documentară și
sînt cu atît mai necesare acum cînd, din lipsa fondurilor valutare, revistele
străine - foarte puține și acestea - se importă în țara noastră într-un singur
exemplar. Pentru construcția de mașini, OID-ICM prelucrează, în colaborare cu
specialiști de profil din institutele de cercetare și de învățămînt superior,
editează și difuzează "Informări documentare" pe domenii tehnologice,
pentru turnătorii (IDT), tratamente termice (IDTT), sudare (IDS), deformări
plastice (IDPP}, prelucrări la rece prin așchiere (IDPR), montaj, automatizare,
robotizare (IDAR), reduceri de consumuri de energie și de materiale (IDRC),
studiul pieții, marketing, prognoză (IDMK), protecția muncii, protecția
mediului (IDCM-PM), organizare (IDCM-O). Toate aceste publicații includ anual
indexul articolelor publicate în anul anterior, grupate tematic, pentru a
facilita regăsirea.
Unele oficii elaborează și difuzează și publicații de
semnalare cu xerocopierea titlului. Elaborarea rezumatelor pentru publicații și
documentare este reglementată prin STAS 6447 - 79 care "stabilește
regulile de întocmire, de redactare și de prezentare în publicații și pentru
documentare a rezumatelor documentelor primare".
Un loc aparte în cadrul acestor eforturi de a face
cunoscute rezultatele cercetării românești îl constituie editarea de
listinguri, sau difuzarea direct pe benzi magnetice sau casete, a semnalărilor
cuprinse în bănci de date asistate de calculator. Astfel de bănci de
date automatizate, care oferă informațiile sub formă de rezumate, prin
difuzarea selectivă (DSI) sau cercetări retrospective (CR), sînt operaționale
în mai multe ramuri și domenii din România, unele cu acces direct la sisteme de
informare din străinătate.[8]
Manifestările
tehnico-științifice și cele economice și comerciale constituie un excelent
prilej de comunicare a rezultatelor cercetărilor, de schimb de idei, de aducere
la zi a cunoștințelor, de dezbatere fructuoasă asupra celor mai recente și mai
interesante realizări și, totodată, de preluare pentru producție, în concluzie:
de transfer activ de tehnologie.
În acest
sens, o importanță tot mai mare se acordă, în străinătate, conferințelor,
seminariilor, sesiunilor de comunicări cu caracter științific, ca prilejuri de
întâlnire dintre cercetători și între cercetători și prezumtivi beneficiari de
transferuri de tehnologii, din industrie și comerț. Departe de a pierde din
interes, ca urmare a progresului sistemelor de comunicație la distanță,
contactele directe între specialiști din domenii și activități diferite iau tot
mai multă amploare, aceasta probabil și sub influența lărgirii piețelor și
creșterii rapide a comerțului internațional de produse industriale. Sînt de
menționat în acest sens un număr de publicații destinate exclusiv difuzării
informațiilor privind programarea internațională a acestor manifestări. Astfel,
publicația americană "World Meetings Outside US and Canada" (Mac
Publishing Co New York), cu apariție trimestrială, înregistrează pe doi ani
înainte sesiunile științifice, tehnice și medicale programate, definindu-le
prin dată, adresă, descriptori specifici și termenele de înscriere și pregătire
a referatelor. În Regatul Unit, publicația "Forthcoming International
Scientific and Technical Conferences" listează conferințele științifice
britanice din toate domeniile științei și tehnologiei, precum și expoziții
asociate cu conferințe. Apare trimestrial în editura Aslib Information House,
London /2.21/.
Un rol la
fel de important în informarea asupra oportunităților de transfer tehnologic îl
joacă expozițiile și târgurile internaționale. Publicații ca "Trade Shows
Worldwide" (Gale Research Corp. Detroit SUA) sau "Trade Fairs in
Japan" (obtenabilă de la Japan External Trade Organization JETRO prin
ambasade) comunică datele și informațiile respective. Pentru transferul de
tehnologie avansată s-au specializat și au câștigat o mare reputație
manifestări anuale ca: Târgul "Cercetare și Tehnologie" din mai la
Hannover (Germania), "Tehnology Licensing Fair" la Brighton (Anglia),
"Tech Trans Center" la Herning (Danemarca) în septembrie, "High
Technology R and D Trade Fair" în mai la Arlington, Virginia SUA, "Tech-Ex
Asia" în mai la Tokio etc.
Manifestările
tehnico-științifice pot îmbrăca forme variate și pot fi organizate pe diferite
criterii. Există tendința de a nu diferenția cu toată claritatea termenii
vehiculați în prezent sub formula "manifestări tehnico-științifice".
Totuși, trebuie deosebit un congres - întrunire cu o participare mai largă -,
în care se dezbat probleme cu caracter științific sau economic, de o
conferință, prin care se înțelege o întrunire a reprezentanților unei
organizații sau ai unei profesiuni, pentru discutarea unor probleme cu specific
științific sau economic.
De asemenea,
nu se identifică cele de mai sus cu o consfătuire, în care se discută probleme
de interes comun pentru un grup social anume. O sesiune de comunicări
reprezintă un interval de timp in care se întrunesc membrii unui for științific
ori ai unei organizații profesionale, pentru a audia și a dezbate probleme din
specialitatea lor, iar simpozionul, așa cum îl arată și numele, ar trebui să
fie o discuție organizată între vorbitori și auditori, pe baza unor expuneri
scurte, pe teme științifice, de actualitate, de noutate etc. Cu un public mai
omogen ca pregătire se pot organiza seminare pentru transmiterea de informații
privind realizări obținute în cercetare, cu prelucrarea lor, adîncirea
cunoștințelor, însușirea tehnicilor prezentate, pe baza referatelor, a
discuțiilor, pe teme de specialitate.
Schimburile
de experiență sînt o altă formă, foarte utilă, de a împărtăși realizările
tehnice și științifice între specialiști, prin prezentări și discuții.
În cadrul
acestor manifestări, se prezintă comunicări asupra unor lucrări științifice, în
fața unui cerc de specialiști, se dezvoltă o conferință, se susține o expunere
în public, pe o temă științifică, ori se înfățișează referate sau dări de seamă
asupra unei activități sau asupra unei lucrări științifice.
Organizarea
lor se poate face după diverse criterii, de exemplu acela al spațiului de
cuprindere a participanților, manifestările fiind astfel internaționale (dintre
care - zonale, regionale, cum ar fi: europene), naționale sau locale.
Un alt
criteriu este al perioadei de timp de la o manifestare la alta - de același tip
și cu același obiect - fie la intervale regulate, rezultînd astfel congrese
anuale, consfătuiri semestriale etc.; fie în mod neregulat, fiind de exemplu un
simpozion sau un schimb de experiență ocazional.
Mai pot fi
și alte criterii, de ex. subiectele la care se referă, rezultînd manifestări
tehnico-științifice pe teme de specialitate, cu o arie de cuprindere
științifică mai restrînsă; un alt criteriu îl constituie pregătirea sau nivelul
științific al participanților, rezultînd manifestări pe specialități, pe
meserii, de înalt nivel academic sau de popularizare.
Poate fi
luat în considerare și felul organizatorilor: organizații internaționale, organizme
sau instituții naționale sau locale, agenți economici diverși.
În afară de
această gamă largă de manifestări tehnico-științifice, pentru transferul de
cunoștiințe se mai organizează, cu mult succes și foarte bine primite atât de
către specialiști, cât și de publicul larg, manifestări economice și
comerciale, cu obiecte concrete, de la avioane pînă la aparatură măruntă, dar
chiar și numai cu material grafic, diagrame, reclame, fotografii, diapozitive,
casete video, filme comerciale etc. Se organizează expoziții, saloane și
târguri.
Tot mai
frecvent se prezintă comunicări, conferințe, expuneri, chiar simpozioane sau
seminare, în cadrul tîrgurilor sau al expozițiilor, organizate de diverse
firme, institute, întreprinderi etc., după cum unele manifestări tehnico-științifice
pot fi însoțite de expuneri de obiecte: diverse produse sau numai filme,
material grafic etc. Sinoptic, o grupare a manifestărilor apare în tabelul 2.7.
Unele din
institutele de învățămînt superior din țara noastră, ca și unele organizații de
cercetare științifică, au fost foarte active în ultimii ani, organizând
manifestări tehnico-știiniifice variate, participînd la târguri și expoziții
din țară și străinătate. Din acest punct de vedere, este remarcabilă
activitatea catedrelor din Institutul Politehnic - București, prin numărul și
calitatea manifestărilor.
Anexa 2.5
prezintă numai manifestările la care a participat Institutul Politehnic
București în 1991 și în 1992 și pe cele propuse pentru 1993, precum și de
Facultatea de Chimie Industrială a Institutului Politehnic "Gheorghe
Asachi" din Iași; de asemenea, sînt menționate și manifestările organizate
în țară la care au fost organizatori sau au participat cadre universitare din
cele două institute. Celelalte instituții de învățămînt superior din țară nu au
răspuns la solicitarea noastră (anexa 2.6, pag. 1 - 3). Adresa a fost expediată
la Institutele de învățămînt superior din orașele: București, Iași, Timișoara,
Constanța, Cluj-Napoca, Craiova, Brașov, Pitești, Târgu-Mureș, Baia Mare,
Bacău, Oradea, Suceava.
De la
majoritatea catedrelor din Institutul Politehnic București au participat
delegați la manifestări tehnico-științifice care au avut loc în străinătate, în
special în 1991, ceea ce a permis audierea și receptarea conferințelor și
comunicărilor prezentate de specialiști din întreaga lume, ceea ce desigur
servește transferului de cunoștințe, cu aducerea lor "la zi" (Anexa
2.7).
Același rol
social îl prezintă și manifestările organizate în țara noastră, cu participare
străină, avînd un caracter internațional. Organizatori au fost Ministerul
Învățămîntului și Științei, Ministerul pentru Agricultură și Alimentație,
Institutul Politehnic București, Institutul Politehnic Iași, Institutul Politehnic
Timișoara, RENEL, Academia Română, Institutul de Cercetare și Proiectare pentru
Electrotehnică, întreprinderea "Independența" Sibiu și alții.
Cheltuielile au fost susținute prin taxe de participare și prin contracte; au
intervenit uneori și diverse sponsorizări din partea unor întreprinderi și
institute.
Universitatea
"Transilvania" din Brașov a organizat sau a participat prin cadre
universitare de la această instituție; în 1991, la 22 de manifestări cu
caracter internațional, 28, cu caracter național, 8 manifestări locale și a
participat la 6 manifestări în străinătate; în 1992, au avut loc 9 manifestări
cu caracter internațional, 7, cu caracter național, 4 manifestări locale și s-a
participat la 4 manifestări tehnico-științifice care s-au desfășurat în
stăinătate.
Propunem ca
toate manifestările de acest fel să fie comunicate din timp unui sector din
Ministerul Învățămîntului și Științei în vederea difuzării în comunitatea
științifică.
De remarcat
că lucrările prezentate atât în cazul manifestărilor desfășurate peste hotare,
cât și în cazul celor care au avut loc în țară, s-au publicat sau sînt în curs
de publicare, fie în volume separate consacrate integral manifestării
respective, fie în buletinele Institutelor
Politehnice din București, Iași, Cluj sau în alte publicații.
Referatele
susținute de participanții români la manifestări care au avut loc peste hotare
au fost incluse în volume (proceedings) cu lucrările manifestărilor, editate de
organizatorii din țara respectivă, în limbi de circulație internațională,
asigurînd astfel popularizarea cercetării românești, ceea ce reprezintă încă un
motiv important pentru participarea cu comunicări științifice a specialiștilor
noștri, la manifestările care se desfășoară în străinătate.
În
continuarea acțiunii de transfer al informațiilor tehnologice, aceste volume,
preimprimate sau numai copii ale lucrărilor ar trebui să fie transmise acelor
organisme (oficii de informare de ex.) care dețin bănci de date de profil și
pot înmagazina și apoi comunica celor interesați rezumatele și informațiile
importante.
Rolul pur
social, de întîlnire între persoane interesate pențru știință și tehnică, de
acțiune modelatoare, incitantă la gîndire științifică și tehnică și, totodată,
se înțelege, rolul de transmițător de progres, de organisme de transfer al
ideilor celor mai noi, dar și de a induce idei noi, creatoare - al
manifestărilor tehnico-științifice, tehnice și economice, nu este contestat ci
recunoscut de toată lumea.
În același
mod se pune problema și pentru "lucrările" care se editează înainte
sau după manifestare, cuprinzînd materialele prezentate.
În alte
țări, numeroase publicații anunță, încă din primele numere ale anului, sute de
manifestări - congrese, simpozioane, conferințe, dar mai ales târguri, saloane
și expoziții - din întreaga lume, cu datele exacte privind intervalul, locul,
organizatorii, cu nume, adresă, telefon, telex, fax. Sînt prezentate, grupat pe
domenii, unele manifestări foarte noi cum sînt: camionica, mentenica, domotica
și altele, cu scurte descrieri ale firmelor participante, cu calendare de
termene, prezentări de localități. Nu lipsesc reclamele atrăgătoare și chiar
convingătoare, ceea ce presupune cheltuieli importante din partea
organizatorilor, într-un cuvînt, interesul pentru aceste activități și
promovarea unor contacte prospere.
Impedimentele
subliniate de toate instituțiile din țară contactate au fost lipsa de fonduri
și greutate de a găsi sponsori care să contribuie la realizarea diverselor
acțiuni.
2.5.1 Microproducția înainte de decembrie 1989
Termenul
"microproducție" a fost pus în circulație în România către sfârșitul
deceniului 60, pentru a semnifica producția de bunuri materiale (producția
materială) efectuată în cadrul organizațiilor de cercetare. Termenul s-a
păstrat cu aceeași semnificație, chiar și atunci cînd, după o evoluție care va
fi rezumată în continuare, volumul producției industriale executate în unele
institute a depășit cu mult nivelul "micro".
În linii
mari, în dezvoltarea accelerată a producției industriale din institute, sub
impulsionarea insistentă a conducerii PCR, au fost parcurse trei etape
distincte. În prima etapă, care a început încă din deceniul 50, odată cu
înființarea primelor institute de cercetare tehnologică, microproducția era destinată
experimentărilor strict legate de activitatea de cercetare propriu zisă,
experimentări care impuneau ridicarea la scară semiindustrială a cercetării de
laborator, cu ajutorul unor "piloți", sau care necesitau realizarea
de modele și prototipuri. De altfel, este semnificativ faptul că - de exemplu -
cercetarea tehnologică pentru construcții de mașini a început în deceniul 50 în
așa numitul "Atelier de Prototipuri", care a fost nucleul viitorului
institut de cercetări tehnologice pentru construcții de mașini (ICTCM).
Într-o etapă
următoare, numeroase institute de cercetări tehnologice din diferite ramuri
industriale au fost tentate să-și dezvolte atelierele de modele și prototipuri
pentru execuția de produse unicate și serii mici, de materiale, aparate, utilaje
și mașini speciale, destinate fie așa-zisei auto-utilări, fie vînzării, sau
să-și folosească liniile pilot pentru a produce materiale speciale în cantități
mici. Institutele erau interesate să producă pentru clienți direcți, întrucât
industria de profil nu era dispusă să preia fabricațiile respective, care
puneau probleme tehnologice relativ complicate, fără să crească, ba chiar
deteriorînd indicii cantitativi prescriși prin plan. Prin microproducția de
acest fel institutele au reușit să valorifice industrial unele din rezultatele
cercetării proprii, ceea ce le sporea prestigiul în relațiile cu industria de
profil și cu organele superioare de conducere.
A treia
etapă a fost cea a deceniilor 70 și 80, în care s-a produs o creștere
accelerată a producției industriale în unitățile de cercetare. S-a introdus
"planul de microproducție" coordonat de CNST și CSP, urmărit lunar cu
multă asiduitate de organele locale de partid, de ministere și de CNST. În
felul acesta microproducția a trecut în stadiul de "producție de dragul
producției". E greu de explicat astăzi care au fost motivele reale ale
acestei escaladări insolite. Probabil că a contribuit la ea, în parte,
concepția naivă despre superioritatea muncii manuale, în raport cu cea
intelectuală, reflectînd totuși o ierarhie de valori opusă tezelor despre munca
simplă și munca complexă. E de asemenea probabil că goana absurdă după
"realizări" cantitative (producție globală, producție mare) s-a
extins și asupra institutelor, cărora li se cerea să contribuie la realizarea
"cincinalelor în patru ani". Fapt este că organele locale de partid
impuneau conducerilor de institute, la fiecare sfârșit de lună, depășiri de
plan la microproducție, cu care se acopereau unele nerealizări din industrie,
sau care erau pur și simplu excese de zel al birocrației de partid.
Figurile 2.5
și 2.6 reprezintă ponderea producției industriale în cifra totală de afaceri a
unităților de cercetări tehnologice din diferitele ramuri (fig. 2.5) și
ponderile unităților din diferite ramuri, în cadrul veniturilor totale din
activitatea de cercetare și a veniturilor totale din producția industrială (fig. 2.6). Se observă că - eliminînd
extremele nesemnificative - producția industrială a reprezentat între 26,9 și
43,6 % din activitatea totală a institutelor în expresie valorică. Din cifra
totală de afaceri, institutele din patru ramuri (construcțiile de mașini,
electrotehnică și electronică, industria chimică și energia electrică) ocupau
din cifra de afaceri 52% și 48% din totalul producției industriale. Datele se
referă la anul 1990; ele nu diferă mult de cele ale anului precedent. Cifrele
pe anul 1991 nu s-au putut obține.
Încercînd o
evaluare a consecințelor pe care dinamica microproducției a avut-o asupra
activității economice și științifice din România, ies în evidență aspecte
diferențiate.
Printre
efectele pozitive trebuie să menționăm în primul rînd realizarea prin
microproducție a numeroase utilaje tehnologice, aparate și materiale destinate
utilizării în industrie, concepute și executate în țară pe baza cercetărilor
efectuate de specialiștii noștri. Într-o sumară și incompletă enumerare,
menționăm sisteme tehnologice flexibile pentru prelucrării mecanice și montaj,
agregate pentru tratamente termice speciale, mașini speciale pentru prelucrări
electrotehnice și electrochimice, surse noi de energie, mașini electrice pentru
utilizări speciale, roboți și manipulatoare, sisteme de conducere cu
calculatoare de proces, surse de raze laser pentru operații industriale,
echipamente de vid înaintat, sisteme de acționare, micromașini, traductoare de
mare precizie, relee energetice ș.a. În domeniul materialelor noi fabricate
prin microproducție, menționăm noi materiale magnetice și ceramice, materiale
de sinteză cu caracteristici speciale, enzime, mărci noi de oțeluri, materiale
compozite, materiale de sudare ș.a.
Se poate
afirma că dezvoltarea potențialului de producție pentru industrie în cadrul
unor institute ca cele din industria chimică, metalurgică, constructoare de
mașini, energetică, din domeniul fizicii nucleare ș.a, a contribuit
considerabil la creșterea impactului cercetării tehnologice românești asupra
industriei. În același timp, aplicarea industrială - prin microproducție - a
unor rezultate ale cercetării, a permis trecerea la dezvoltarea acestora și a
contribuit la desăvîrșirea formării specialiștilor implicați, specialști care
au beneficiat de posibilitatea verificării soluțiilor adoptate la scară
industrială și au fost stimulați să le îmbunătățească. Toate aceste contribuții
trebuie apreciate ca atare.
Totodată au
apărut importante efecte negative. Astfel, deturnarea atenției conducerii
unităților de cercetare de la obiectivul principal, care ar fi trebuit să fie
atingerea unei performanțe din ce în ce mai apropiate de nivelul tehnologic
contemporan, a determinat orientarea spre obiective cu elemente de noutate
minimale, fără asumarea de riscuri și care nu obligau la perfecționări
importante ale proceselor de fabricație. În mod indirect, această orientare a
dus la scăderea interesului pentru formarea de cadre de cercetare de înaltă
calificare și la menținerea în institute a unei ponderi exagerate de personal
cu pregătire medie sau fără aptitudini pentru cercetare.
Este desigur
greu de evaluat în ce măsură apariția acestor consecințe negative nu se
datorește unor principii generale de conducere a cercetării aplicate sub
vechiul regim, principii cu efecte negative asupra întregii industrii: blocarea
în defensivă, determinînd dispersia execesivă a programelor pentru
"reducerea importurilor" și, implicit, menținerea resurselor de
cercetare utilizate sub "masa critică" care ar fi putut duce la o
rezolvare eficientă; în general, stabilirea neselectivă a temelor și lipsa de
corelație între planurile de cercetare și interesele întreprinderilor;
desființarea sectoarelor de proiectare tehnologică și pregătirea fabricației
din întreprinderi, care puteau juca un rol de interfață între cercetarea din
institute și întreprinderi.
Dar un
diagnostic sumar al "microproducției" scoate în evidență și alte
aspecte negative. Astfel, în multe cazuri, calitatea produselor fabricate a
lăsat de dorit, mai ales sub aspectul fiabilității. Multe încercări de a
realiza produse de nivel tehnic înalt au eșuat, deoarece materialele și componentele
utilizate, precum și metodele de fabricație care puteau fi aplicate în
institute, nu corespundeau cu condițiile existente în mod curent în industria
de profil de nivel mondial și chiar în întreprinderile specializate din țară.
Această situație s-a manifestat mai ales în domeniul aparaturii electronice și
a sistemelor mecanice de precizie. Cu rare excepții, produsele realizate prin
microproducție nu au atins și nu puteau să atingă competitivitatea
internațională în raport cu firme străine specializate.
2.5.2.
Microproducția în etapa de tranziție
Odată cu
începerea tranziției spre economia de piață, motivația microproducției s-a
schimbat radical. Singurul factor care a rămas valabil a fost lipsa de
receptivitate a întreprinderilor industriale pentru inovația tehnologică,
factor care s-a coroborat însă cu dispariția sau reducerea drastică a cererii
pentru produse de felul celor realizate prin microproducție, echipamente
industriale, aparate și materiale cu caracteristici tehnice speciale. Noile
întreprinderi mici create din inițiativă particulară, ar fi putut deveni un
beneficiar, în măsura în care s-ar fi axat pe producție industrială cu aport de
tehnologie, dar apariția lor a întîrziat și întîrzie încă. Liberalizarea
importurilor a determinat pierderea pieții pentru unele aparate produse în
serii mici în institute, chiar dacă cererea a persistat.
În același
timp, la nivelul conducerilor de institute s-a extins convingerea că singura
modalitate de supraviețuire pe termen mediu și lung a unităjilor de cercetare
din țara noastră constă în atingerea unui nivel competitiv de performanță în
cercetare, performanță care să permită furnizarea de tehnologii competitive,
atât către industria mare în curs de restructurare, cât și către viitoarele
întreprinderi mici și mijlocii, precum și asocierea cu organizații de cercetare
sau firme de nivel internațional.
În această
situație, institutele au reacționat în mod diferențiat, în funcție de profil și
de potențialul de microproducție existent. În esență, în prezent tind să se
cristalizeze trei modele de restructurare:
a)
Transformarea secțiilor mari de producție, care s-au dezvoltat la unele
institute, la nivel de peste 500 de salariați (deci intrând în categoria
întreprinderilor "mari" după clasificările internaționale) în
întreprinderi (societăți comerciale) independente. Astfel de separații s-au
produs în cadrul fostului Institut Central de Fizică (IFA), a Institutului de
Cercetări Metalurgice (ICEM) și a Institutului Național de Metrologie. În
prezent, pare a fi iminentă aplicarea aceleiași soluții pentru fabrica de
aparataj electro-energetic aparținînd de Institutul de Cercetări Energetice din
cadrul regiei autonome RENEL.
Această
soluție pare să fie avantajoasă pentru ambele părți. Institutele își pot
concentra activitatea asupra profilului de bază, iar noile întreprinderi
independente capătă autonomia necesară pentru a-și căuta segmente proprii de
piață. În același timp, se mențin relații de parteneriat pe baze comerciale
între institut și fabrică, determinate de vecinătatea teritorială și de
apropierile de profil.
b) Reducerea
activității secțiilor de prototipuri și menținerea lor pentru un profil
exclusiv de modele, prototipuri și piloți. În unele cazuri, reorganizarea a
implicat crearea unor echipe de execuție de materiale speciale în cantități
mici, de modele și aparatură, trecute în subordinea unor compartimente de
cercetare, ceea ce contribuie la creșterea gradului de autonomie ale acestora.
Aceste mini-ateliere execută uneori și producție vandabilă. Soluția aceasta e
luată în considerare în situații în care complexitatea de profil a unității de
cercetare conduce la adoptarea unei structuri compusă din modele de cercetare
cu grad avansat de autoconducere.
În alte
cazuri se ia în considerare privatizarea sau locația de gestiune a atelierului
de microproducție. La IFA s-a menținut (în afara Fabricii de Aparatură Nucleară,
devenită societate comercială independentă) un atelier mecanic central, de fapt
o mini-fabrică, utilizată exclusiv pentru modele și aparatură de cercetare. O
parte din acest atelier a devenit ulterior un SRL proprietate privată,
menținîndu-se același profil. Cele două ateliere își fac concurență, iar cel
particular pare să fie mai solicitat, deoarece e mai prompt decît cel al
Institutului.
În principiu,
separarea totală a atelierului de modele și prototipuri de unitatea de
cercetare este greu de acceptat, deoarece principalul parametru al acestuia
trebuie să rămînă viteza de răspuns și flexibilitatea. În cazul de mai sus,
concurența pare să acționeze totuși chiar în acest sens.
c) Al
treilea model pare a fi specific profilului de industrie chimică. El constă în
dezvoltarea în continuare a producției prin folosirea în acest scop a piloților
de cercetare și prin dezvoltarea acestor piloți în continuare, urmărind în
principal obiective de cercetare, dar creind în subsidiar posibilitățile de
producție pentru piață.
Astfel,
ICECHIM își folosește intensiv piloții de rectificare și sinteză cu care este
dotat pentru a fabrica, în continuare, produse în cantități mici, cu scopul de
a supraviețui pînă ce, prin redresarea societăților comerciale de profil, vor
crește solicitările de cercetări tehnologice din partea acestora.
Institutul
ZECASIN S.A., unitate transformată din fostul Institut de Energetică Chimică și
Biochimică, desfășoară cercetări avansate în domeniile: zeoliți, catalize și
sinteze, cu perspective deosebit de interesante în legătură cu trecerea la
"petrochimia fără petrol". Exploatînd pentru cercetare și producție
centrul de piloți petrochimici de la Brazi, unde are încă un pilot în curs de
construcție, institutul realizează o producție industrială, a cărei valoare
adăugată acoperă 50% din bugetul său total de cercetare și administrație.
Produsele realizate în cantități mici sînt, în proporție de 90%, subfurnituri
pentru industria chimică.
Este de
observat că strategia institutului urmărește ca, în viitor, fabricația
actualelor produse destinate vînzării să fie preluată de industria de profil
(rafinăriile Pitești, Brazi, Midia), pe măsura redresării economice a acesteia,
institutul urmînd să-și creeze suficiente resurse financiare din crearea de
tehnologii noi și achiziționarea acestora de către industrie.
O variantă
interesantă a acestui model o reprezintă Centrul de Biotehnologie BIOTEHNO din
București, derivat dintr-o unitate de cercetare a fostei Centrale industriale
de medicamente. Cu un efectiv de cca. 140 de persoane in cercetare, acest
centru și-a propus, ca principal obiectiv strategic, în etapa de tranzilie și
început de redresare a industriei, valorificarea cercetărilor efectuate în
perioada trecută în domeniul folosirii industriale a microorganismelor, pornind
de la rezultatele de laborator obținute anterior și continuîndu-le prin
cercetare și punerea la punct a unor tehnologii industriale. În acest scop
unitatea de cercetare s-a asociat cu fabrica de bioproteine de la Curtea de
Argeș, realizată prin cooperare cu firma Japan Gasoline, unitate echipată
pentru o tehnologie de vîrf, dar care - după eliminarea partenerilor japonezi -
ajunsese într-o situație economică dificilă. În prezent, centrul susmenționat
funcționează ca unitate de cercetare - dezvoltare a fabricii. Prin această
asociere unitatea de cercetare și-a creat posibilități imediate de cercetare
experimentală, la scară industrială, a diferitelor tehnologii care folosesc
potențialele microorganismelor și asociațiilor de microorganisme, pentru
crearea de îngrășăminte biologice, pentru noi tehnologii de obținere a
antibioticelor , a enzimelor, a vitaminei B, epurarea biologică a apelor uzate
etc. În acest scop se folosesc drept "piloți" bioreactoarele de
performanță ale fabricii de la Curtea de Argeș, unde se dezvoltă și un complex
de piloți de cercetare. Pe de altă parte se afirmă că, prin asocierea
cercetare-industrie, se creează condiții ca fabrica să-și reia producțiă la
nivelul proiectat, la aceast contribuind și un număr de patru tehnologii noi,
pregătite de centrul de cercetare, care vor intra în aplicare în cursul acestui
an.
2.5.3.
Servicii post-cercetare
O analiză a
fabricației de produse în cadrul unităților de cercetare nu poate fi tratată
separat de prestarea de servicii care promovează utilizarea industrială sau
comercială a rezultatelor cercetării.
Desconsiderarea
serviciilor în raport cu producția a fost o trăsătură caracteristică a
economiei comuniste, pornind de la teza că valoarea se creează numai producând
obiecte materiale. Dar dacă gradăm valoarea nu numai prin îndeplinirea nevoilor
materiale ale omului, ci prin nivelul de satisfacere a ansamblului de cerințe
ale societății moderne, constatăm că produsele și serviciile îndeplinesc
funcțiuni la fel de importante. Cu cât urcăm mai sus pe piramida necesităților
omenești imaginată de Maslov, de la necesitățile fiziologice primare spre
securitate materială și psihică, adeziune socială, prestigiu și autorealizare,
produsele și serviciile se interferează pentru a satisface o anumită
necesitate.
De altfel,
acest paralelism este scos în evidență de o modalitate nouă de a defini
produsele și serviciile. Produsele sînt rezultatul unei activități care poate
fi definită în afara timpului. Acest rezultat poate fi material sau nematerial
(cazul informațiilor sau programelor). Serviciile diferă de produse prin faptul
că nu pot fi definite în afara timpului (toate prevăd o anumită perioadă de
timp). Ele nu pot fi prezentate printr-un suport material. Atît produsele, cît
și serviciile sînt activități care satisfac anumite necesități omenești, avînd
în general un rol complementar.
Știința și
practica economică modernă scot tot mai mult în evidență importanța serviciilor
și nevoia de a lega dezvoltarea producției de dezvoltarea serviciilor.
Serviciile de tip "industrial" se clasifică în funcție de situarea
lor temporală în raport cu procesul de producție. Se disting servicii efectuate
în amontele producției (de ex. activitatea de engineering), în paralel cu
producția (consultanță, recrutare de personal, pază și securitate, dar mai ales
"leasing" - închiriere de utilaje, aparate etc., cu plata prin
redevențe - și "factoring" - servicii de urmărire a încasării
facturilor) și în aval față de producție (publicitate, transport, service
etc.).
Un mod
similar, ocupîndu-ne de valorificarea cercetării, este util să examinăm în ce
măsură serviciile oferite de unitățile de cercetare, în afara celor de cercetare-dezvoltare
specifice activității lor de bază, au contribuit la promovarea utilizării
industriale a rezultatelor obținute.
Dintre
serviciile care se prestează în mod curent în paralel cu cercetarea, merită să
fie menționate efectuarea de analize, determinări de parametri, testări făcute
cu ajutorul unor aparaturi specializate, de valoare ridicată sau necesitînd
personal de calificare deosebită. La noi în țară oferta de astfel de servicii a
fost extrem de redusă, dezvoltarea ei putînd reprezenta o resursă în perioada
următoare.
Strîns
legată de obiectul prezentului studiu este categoria de servicii situate în
aval de cercetare. Paleta acestora este largă, cuprinzînd în principal:
Asistență
și supraveghere a realizării instalațiilor tehnologice pentru aplicarea
industrială a tehnologiilor elaborate, începînd cu supravegherea proiectării, a
calității execuției echipamentelor componente și a montajului, continuînd cu
instruirea personalului de execuție și cu supravegherea antrenamentului
tehnologic, pînă al demonstrarea parametrilor proiectați.
Consultanță cu privire la modul de rezolvare a unor probleme de dezvoltare
tehnică, alternative posibile și criterii de alegere a soluțiilor.
Asistență
pentru elaborarea de studii de fezabilitate sau planuri de afaceri pentru
adaptarea și introducerea unor tehnologii eleborate de unitatea de cercetare,
la utilizator.
Instruire
privind cerințe de adaptare tehnologică și organizatorică în întreprinderi,
pentru a putea utiliza cu succes rezultatele cercetării. Această instruire se
poate orienta asupra problemelor specifice temei respective sau asupra unor
probleme generale, de formare a unei ambianțe corespunzătoare noilor cerințe
(ca, de exemplu, introducerea sistemului calității totale sau a sistemelor
moderne de logistică industrială).
Asistență
informatică pentru implementarea sistemelor strict necesare utilizării
eficiente a noilor tehnologii.
Nu există
date statistice asupra ponderii acestei activități în veniturile totale ale
institutelor; se apreciază că ea nu a depășit cîteva procente. Ea s-a
desfășurat în special la institute care au preluat sarcini privind punerea în
funcțiune a unor instalații tehnologice noi, ca de exemplu sisteme flexibile de
prelucrare, sisteme cu roboți industriali, sisteme de montaj, linii tehnologice
noi etc. Celelalte activități , în special cele situate în amontele
aplicațiilor respective și care ar fi trebuit să le pregătească (consultanță,
instruire ș.a.) au fost sporadice. Odată cu începerea tranziției spre economia
de piață a crescut preocuparea unităților pentru dezvoltarea prestațiilor de
astfel de servicii. Faptul că aceste servicii rămîn încă la un nivel foarte
scăzut se datorește în mare parte și lipsei de interes manifestată de
conducerile de întreprinderi și de membrii CIS[9] pentru
elaborarea unor planuri de redresare de oarecare perspectivă. Aceasta se
manifestă mai ales prin recursul redus la consultanță și instruire.
Menționăm
faptul că atît consultanța, cît și instruirea, se pot adresa atît
utilizatorilor tehnologiilor noi, în general o întreprindere industrială, cît
și clienților utilizatorului, care trebuie să se pregătească pentru folosirea
rațională a noilor echipamente sau materiale. Așa de exemplu, Institutul de
cercetări și proiectări de nave oferă șantierelor navale cărora le livrează
proiecte atît servicii de asistență, pentru optimizare prin proiectare asistată
de calculator a debitărilor de table, a prelucrării și montării tubulaturilor
și a traseelor de cabluri, cît și consultanță și instruire asupra tipurilor noi
de nave. Alte forme de instruire se adresează personalului navigant care va
exploata aceste nave. De asemenea, se oferă consultanță armatorilor interesați
în achiziția sau modernizarea unor nave.
În esență,
în perioada următoare este de așteptat o dezvoltare accelerată a serviciilor
postcercetare, de felul celor menționate mai sus, ceea ce ar putea compensa în
parte diminuările de venituri rezultate din scăderea producției industriale.
2.5.4.
Sinteza paragrafului 2.5.
Producția
industrială a unităților de cercetare, crescută în ultimele două decenii de
regim comunist la proporții neraționale, s-a diminuat considerabil odată cu
începerea tranzițiiei la economia de piață. Restructurarea capacităților de
producție existente s-a produs în moduri diferite, în funcție de potențialul
existent și de profilul activității. Aceste modalități pot fi sintetizate în
trei modele, descrise în par. 2.5.2. al prezentului capitol.
Modelele
descrise, care reproduc mai mult sau mai puțin exact situația actuală din
diferitele unități de cercetare din țară, trebuie considerate drept situații
tranzitorii. Se poate aștepta o diminuare în continuare a producției
industriale vandabile din institute, pe măsură ce industria se va redresa și va
crește cererea de inovare tehnologică. Această diminuare nu trebuie considerată
ca un aspect negativ, întrucît ea va permite concentrarea conducerilor de
unități asupra performanței și competitivității în cercetare. Această diminuare
nu va trebui, desigur, să anihileze posibilităiile institutelor de a-și realiza
cu mare promptitudine și la nivel de calitate corespunzător modele,
prototipuri, aparatură, microcantități de materiale speciale ș.a., necesare în
procesul de cercetare.
Se justifică
pe deplin menținerea, în actuala etapă, a producției de material cu
caracteristici tehnice speciale, în cantități mici, care pot fi executate în
instalațiile pilot ale institutelor de cercetare și care, în momentul de față,
nu pot fi încă preluate de industria de profil.
În ceea ce
privește producția de aparatură de înaltă performanță, echipamente și sisteme
tehnologice cu caracter de unicat, realizată în atelierele unor institute de
cercetări și care astăzi stagnează din lipsă de cerere sau datorită concurenței
produselor similare importate, ar fi regretabil dacă s-ar pierde atât
experiența și dotarea tehnologică existentă, cât și personalul calificat. În
acest sens, probabil că ar trebui stimulată crearea de întreprinderi mici
particulare, care să preia aceste resurse și să încerce să le valorifice în
continuare.
În ansamblu,
termenul de "microproducție" își pierde, în condițiile economiei de
pială, semnificația de indicator reprezentativ.
2.6.1 Unele precizări
privind conceptele de bază
Sintagma "transfer
tehnologic" a preluat din psihologia educațională termenul
"transfer", utilizat pentru a semnifica un anumit mecanism al
procesului de învățare /2.16/. În acest sens, putem defini transferul
tehnologic ca o îmbunătățire a unei activității care face uz de sau creează
tehnologie, prin preluarea experienței sau cunoștințelor câștigate în altă
activitate. Această definiție trimite la concepția procesului de asimilare a
unei tehnologii noi sau modernizate ca un proces de învățare, folosită în
studierea tehnologiilor flexibile /2.17/.
După cum s-a mai arătat,
literatura face distincție între transferul tehnologic vertical, prin care se
înțelege trecerea de la o fază la alta a aceluiași proces de creație tehnică
(de ex. de cercetarea fundamentală la cea aplicativă, sau de la proiectarea
unui produs nou la fabricația acestuia) și transferul tehnologic orizontal,
care reprezintă trecerea efectuată la anumite niveluri ale transferului
vertical, de la un domeniu de aplicații la altul, sau de la o organizație
(științifică, industrială, comercială) la alta /2.18/.
Condițiile transferului
internațional de tehnologie au făcut obiectul a numeroase dezbateri, în
legătură cu barierele care au fost introduse din considerente politice. La
nivel național în țara noastră, sub vechiul regim, au fost studiate în special
modalitățile de accelerare a transferului tehnologic vertical, în vederea
valorificării industriale a inovației tehnologice.
Într-o apreciere
sintetică, succesul transferului tehnologic, văzut ca proces de învățare,
depinde de potențialul emitentului și receptorului de tehnologie, de nivelul de
"știință" al primului (termenul de "știință" fiind folosit
aici în sens de cunoaștere, de experiență, de măiestrie) și de nivelul de
receptivitate a inovației tehnologice (pentru care în cercetările recente s-au
folosit termenii "acceptanță" sau "permisivitate"). În
afara acestor caracteristici, probabilitatea de reușită a transferului
tehnologic depinde de factori intrinseci mecanismului de transfer. Tocmai
analiza factorilor de acest fel face obiectul prezentului capitol.
În figura 2.7 sunt prezentate formele de
transfer tehnologic cele mai des întâlnite. Schemele a) și b) reprezintă
transferuri orizontale. În primul caz, cunoștințele dintr-un anumit domeniu
sunt utilizate într-un alt domeniu. Exemplele clasice se referă la folosirea în
fabricația produselor destinate pieții civile a unor tehnologii de vârf
elaborate în cadrul cercetărilor militare și spațiale, sau a celor de
tehnologie nucleară. Ele s-au referit la metode de calcul, ca de exemplu metoda
elementului finit, la metode de testare și cercetare a fiabilității, ca cele
adaptate la electronica de larg consum după experiența câștigată în fabricația
de aparatură militară și aerospațială, la principii constructive asigurând
ameliorarea disponibilității și a mentenabilității unor echipamente
tehnologice, la folosirea materialelor compozite și în general a principiului
"material-tayloring" (realizat pentru a corespunde unei comenzi speciale)
etc. Schema b) reprezintă transferul de tehnologie de la un producător la
altul, care cuprinde o parte mai mică sau mai mare din informațiile necesare
unui producător (follower-urmăritor), pentru a asimila fabricația unui produs
sau organiza prestarea unor servicii, pe care acesta le achiziționează de la o
altă firmă (first-înaintaș). Astfel de transferuri fac obiectul tranzacțiilor
uzuale de drept "de fabricație", fabricație sub licență, achiziție de
brevete exploatate industrial ș.a.
Schemele c), d) și e)
reprezintă transferuri tehnologice verticale. În primul caz transferurile se
fac între două activității de cercetare, cea de a doua folosind rezultatele
cercetărilor cu caracter fundamental în cercetări aplicative. Un exemplu tipic
îl constituie utilizarea rezultatelor cercetării din fizica teoretică pentru
crearea laser-ului, sau a dispozitivelor cu semiconductori. Un pas mai departe
înspre aplicarea industrială se face prin transferurile de tip d), efectuate
între cercetarea aplicativă și aplicarea industrială.
Schema e) reprezintă o
altă formă caracteristică de transfer tehnologic și anume trecerea de la
invenție sau inovație la un stadiu de fezabilitate tehnică și economică. Acest
parcurs implică întotdeauna o fază de dezvoltare, cuprinzând atât pregătirea fabricației,
cât și adaptările necesare determinate de cerințe tehnologice sau economice.
Schema scoate în evidență faptul că distanța în timp dintre invenție și
valorificare depinde atât de factori tehnologici (polietilena, ca și
penicilina, au fost produse în laborator mult timp înainte de a fi realizate
industrial), cât și de factori de piață (cauciucul sintetic a devenit
"economic" în condițiile războiului mondial II) /2.19/.
Într-o accepție strict
semantică, numai tipul d) de transfer tehnologic face parte din tema
prezentului studiu, având ca obiect valorificarea cercetărilor. Totuși, analiza
transferului tehnologic ca mecanism esențial al procesului de valorificare a
cercetării nu poate fi efectuată numai sub acest unic aspect, ci necesită
abordarea globală care va fi încercată în continuare.
2.6.2 Obiectivele transferului tehnologic
Independent de forma pe
care o poate îmbrăca transferul tehnologic, acesta se înscrie ca o parte
componentă a unei strategii de dezvoltare socială și economică având următoarele
categorii de obiective:
(a) Dezvoltarea
industrială a unor regiuni rămase în urmă
(b) Accesul intensiv al
rezultatelor cercetării în industria bazată pe tehnologie înaltă
(c) Încurajarea
dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii (IMM)
(d) Restructurarea și
relansarea producției industriale.
Ponderea strategică a
acestor obiective variază în funcție de stadiul și conjunctura tehnologică,
economică și socială a diferitelor zone geografice. Astfel, în țările
industriale dezvoltate accentul se pune pe obiectivele a, b și c. Există o
competiție ascuțită între aceste țări pentru a-și dezvolta prioritar industria
de înaltă tehnologie (obiectivul b). În unele dintre aceste țări există zone
slab industrializate, care fac obiectul unor acțiuni prioritare de atragere a
investitorilor industriali, ca de exemplu în Italia, Portugalia ș.a.
(obiectivul a). În fine, IMM sunt privite ca un mijloc de cea mai mare
eficiență pentru creșterea economică și ocuparea mâinii de lucru, de aceea se
întreprind măsuri ample cu caracter legislativ, tehnic și economic, de către
guverne, administrații regionale și mari grupuri financiare, având drept scop
stimularea inițiativelor și asistarea IMM în fazele incipiente.
În țările în curs de
dezvoltare, preocupările privind transferul tehnologic sunt orientate în
special în direcțiile a și c. Sunt cunoscute rezultatele spectaculoase obținute
în țări ca Taiwan, Koreea, Malaezia, Singapore, Hong-Kong, prin înscrierea lor
într-o strategie eficientă de transfer tehnologic.
În țara noastră, sub
regimul comunist, transferul tehnologic era dirijat prin planul centralizat
unic, înscriindu-se în obiectivele a și b. Mecanismul de dirijare se limita la
tipurile de transfer b și d din fig. 2.7. S-au achiziționat licențe, dar
dintr-o nerealistă dorință de "independență", achiziția se făcea prin
plata unei sume globale, astfel încât licențiatorul nu era interesat, printr-o
redevență (royalty) proporțională cu cantitatea produsă, să contribuie efectiv
la dezvoltarea producției românești. Adăugându-se și incapacitatea
organizatorică de a asigura furniturile de cooperare, precum și întârzieri mari
în realizarea investițiilor prevăzute - la dimensiuni exagerate în mod
irațional, relațiile cu furnizorii s-au rupt și cea mai mare parte a licențelor
au fost valorificare sub nivelul de eficiență scontat. Transferurile interne de
tip b s-au făcut în beneficiul fabricilor noi, constituite în județele slab
industrializate. Eficiența acestor transferuri a fost și ea deteriorată de
întârzierea investițiilor și de ritmurile exagerate de dezvoltare impuse prin
plan.
Transferurile de tip d au
fost frânate, pe de o parte, de lipsa de interes a conducerilor de
întreprinderi pentru lărgirea și modernizarea paletei de produse, ca urmare a
goanei după cantitate în detrimentul calității. Pe de altă parte, lipsa de
motivație a cercetătorilor și proiectanților din unitățile de cercetare pentru
valorificarea industrială a lucrărilor efectuate, precum și pentru abordarea
unei tematici de oarecare perspectivă, a contribuit la birocratizarea
relațiilor dintre cercetare și industrie. În același timp, transferurile de tip
a erau complet blocate prin sistemul riguros birocratic de
"secretizare" a documentației. Transferurile de tip b au fost
afectate de caracterul formal al "programelor" multidisciplinare
coordonate de fostul CNST, iar cele de tip c au fost practic inexistente,
inclusiv din cauza caracterului total nestimulativ al legislației privind
invențiile și inovațiile.
În esență, "planul
tehnic" care dirija însușirea de produse și procese tehnologice noi și
care reprezenta mecanismul unic de promovare a transferului tehnologic, și-a
dovedit pe deplin incapacitatea de a asigura această funcțiune.
Odată cu începerea
tranziției spre economia de piață, după Revoluția din decembrie 1989, dirijarea
transferului tehnologic prin "plan" a fost eliminată, fără să apară
însă acele mecanisme ale economiei de tip capitalist care stimulează transferul
tehnologic, prin acțiunile concurenței și a legii cererii și ofertei. Este
evident că, în momentul actual, transferul tehnologic capătă o importanță
deosebită, devenind un factor de bază al strategiei de tranziție a industriei.
Sub aspectul transferului
tehnologic, țara noastră prezintă unele aspecte specifice. Astfel, spre
deosebire de situația din țările în curs de dezvoltare, în România există[10]
un potențial industriei important, care poate fli susținut printr-o contribuție
însemnată a cercetării tehnologice proprii. Spre deosebire de alte țări,
problema dezvoltării unor regiuni rămase în urmă se pune cu mai puțină
acuitate. Ca urmare, orientarea strategică a transferului tehnologic se
îndreaptă în mod prioritar spre:
* restructurarea și
retehnologizarea producției industriale în întreprinderile existente
* promovarea înființării
de IMM, ca factor principal de dezvoltare a industriei cu capital privat și de
creare de noi locuri de lucru.
Trebuie arătat de
asemenea că în momentul de față în România, la fel ca și în celelalte țări ale
Europei de Est, se fac simțite importante obstacole în calea transferului
tehnologic și în general în contra pătrunderii inovării tehnologice în
industrie. Acestea includ /2.20/:
La nivel economic
- lipsa de resurse
financiare
- infrastructuri și
servicii auxiliare sărace
- preocuparea
insuficientă pentru tehnologie avansată
- șomaj și inflație în
creștere
- dificultăți în
atragerea de investiții și know-how străin.
La nivel politic
- progresul lent al
reformelor legislative
- mari dezechilibre
economice
- dificultățile
privatizării
- moștenirile vechiului
sistem birocratic
- instabilitatea politică
La nivel organizatoric
- structuri
organizatorice învechite
- lipsa spațiilor de
lucru pentru antreprenori incipienți
- experiență managerială
și fmanciară neadecvată
- înțelegere redusă a
mecanismelor de piață
- lipsă de experiență în
mecanismele de legătură între cercetare și industrie
La nivel cultural
- lipsa de inițiativă
- atitudini ostile față
de bogăție și risc
- lipsa stimulentelor
pentru muncă neobosită și de mare randament
- lipsa de experiență în
activități antreprenoriale
- izolare față de
comunitatea științifică internațională
Desfășurarea unei
activități eficiente de transfer tehnologic presupune demontarea cel puțin
parțială și progresivă a acestor obstacole.
2.6.3 Funcțiunile transferului tehnologic
Pornind de la obiectivul
general al transferului tehnlogic, definit prin promovarea avansului tehnologic
pe itinerariile descrise în paragraful 2.6.1 și ținînd seama de obiectivele și
obstacolele specifice enumerate în paragraful precedent, putem defini funcțiunile
de natură să faciliteze atingerea obiectivelor. Aceste funcțiuni îmbracă dublul
aspect de:
* intermediar (în limba
engleză broker) sau interfață (element de conectare între două componente ale
unui echipament și, prin extensie, intercomunicație între mai multe grupuri
sociale)
* catalizator (element
care fără să participe la o reacție chimică activează desfășurarea acestei
reacții)
În fig. 2.8 sînt prezentate schematic
funcțiunile aferente ambelor aspecte
Este necesară în primul
rînd o informare asupra cererii și ofertei de tehnologii. Aceasta se poate face
prin urmărirea revistelor și altor publicații de specialitate, întîlniri de
specialiști, participări la tîrguri și expoziții sau prin difuzarea de formulare
de anchetă. În condițiile existenței obstacolelor menționate în paragraful
precedent, metoda contactelor directe, printr-un fel de
"comis-voiajori" de tehnologii, va trebui probabil aplicată în
paralel cu celelalte. Ofertanții de tehnologii vor fi unitățile de cercetare,
inventatori, precum și firme străine doritoare de a colabora cu industriașii
români. Solicitanții de tehnologii vor fi întreprinderile industriale care
caută solu(ii de relansare, precum și prezumtivi investitori particulari. Posibili
solicitatori de tehnologii vor fi desigur întreprinzători particulari din mici
întreprinderi. În condițiile țării noastre, o categorie de utilizatori de
tehnologii ar putea fi intraprenorii, denumire care se referă la persoane care
ocupă deocamdată funcții manageriale la diferite niveluri, în întreprinderi cu
capital de stat și care urmăresc să devină independenți, fie într-o
întreprindere proprie, fie într-o asociere de capital de stat și particular.
Cererile și ofertele de
tehnologii urmează să fie supuse unei examinări comparative, în vederea
stabilirii celor susceptibile a fi puse de acord în cadrul unui proiect comun.
Specialiștii în transfer tehnologic vor fi în măsură să sugereze cadrul unui
astfel de acord și modalitățile de elaborare a proiectului. O funcțiune
importantă o constituie selectarea propunerilor, astfel încît să nu se
investească timp și bani în afaceri fără perspectivă. În munca de conducere a
activității de cercetare și dezvoltare din industrie această problemă a
selecției temelor de C&D este deosebit de importantă și se desfășoară după
proceduri speciale. În principiu, o astfel de procedură se bazează pe evaluarea
probabilității de succes a proiectului, determinată la rîndul ei prin evaluarea
mai multor factori, ca de exemplu:
* potențialul
organizației sau persoanei care propune tehnologia
* potențialul
organizației sau persoanei care intenționează să aplice tehnologia
* probabilitatea de
succes tehnic
* probabilitatea de
succes de marketing
E de subliniat importanța
cercetării de marketing în efectuarea acestei selecții.
În continuare, pregătirea
transferului tehnologic trebuie susținută printr-o activitate de consultanță,
care să cuprindă:
* asistență tehnoloțică,
menită să faciliteze fezabilitatea tehnică a proiectului, ca de ex. testarea
modelelor și a prototipului, pregătirea fabricației, alegerea echipamentelor de
producție etc.
* asistența managerială,
sub aspectul organizării producției, a activității comerciale, a asigurării
resurselor umane etc.
* asistența financiară,
inclusiv pentru întocmirea părtii economice a planului de afaceri sau a
studiului de fezabilitate, destinate să fundamenteze solicitările de credite
pentru demararea proiectului.
* asistența juridică.
În cazul lansării unei
întreprinderi noi apare necesitatea extinderii acestor forme de asistență prin
punerea la dispoziția întreprinzătorilor a unor spații de lucru și servicii
strict necesare, ca de exemplu servicii de birou, acces la mijloace de
comunicație, acces la tehnică de calcul etc.
Esența funcțiunii de catalizator
constă în instruirea personalului utilizat în punerea în aplicare a tehnologiei
care face obiectul transferului. În acest scop, se organizează forme variate de
"learning by doing" (învățare lucrînd), precum și de cursuri speciale
pentru pregătire tehnologică, managerială și de limbi străine (în cazul
transferului internațional).
Această enumerare a
funcțiunilor transferului tehnologic permite tragerea unor concluzii privind
modul de organizare a activității. Rezultă în primul rînd avantajele abordării
globale a problemei, astfel încît sistemul de transfer să asigure ansamblul
funcțiunilor necesare. Rezolvări parțiale pot lăsa neacoperite cerințe care pot
diminua mult probabilitatea de atingere a obiectivelor într-un caz sau altul.
În al doilea rînd,
rezultă clar că transferul tehnologic implică activități diferite atît de
conducere a cercetării, cît și de management al producției industriale.
Funcțiunile specifice ale activității de transfer tehnologic justifică
organizarea în acest scop a unor instituții specializate.
2.6.4 Centre de transfer
tehnologic în străinătate
Experiența internațională
demonstrează dezvoltarea unei rețele largi de instituții organizate anume
pentru a îndeplini funcțiuni de promovare a transferului tehnologic. Este de
subliniat în primul rînd, diversitatea formelor de organizare și selecția
diferențiată a funcțiunilor prioritare ale acestora, în funcție de orientările
strategice specifice. Este caracteristic faptul că - în ansamblul lor - aceste
organizații se constituie în adevărate sisteme de interfață între unități de
cercetare și firme industriale, avînd ca obiectiv principal sau subsidiar
facilitarea transferului tehnologic, sisteme care se dezvoltă într-un ritm
accelerat.
Funcțiunile de
intermediere și stimulare a transferului tehnologic sînt îndeplinite de o mare
varietate de organizații, pe care americanii le numesc sugestiv "Tehnology
Scouts and Brokers" (cercetași și misiți în industrie) sau
"Competitor Intelligence Firms" (firme concurente de inteligență).
Redăm în continuare o enumerare a tipurilor de astfel de organizații /2.22/:
Parc de cercetare
(Research and Science Park). Teritoriu amenajat pentru instalarea unor
organizații noi de cercetare și dezvoltare, situat în apropierea unor sedii
universitare sau institute de cercetări de prestigiu.
Centru tehnologic
(Technology Center). La fel ca "parcul de cercetare", dar destinat
situării unor întreprinderi care își propun să valorifice industrial tehnologie
înaltă.
Incubator de afaceri
(Business Incubator). Spațiu acoperit, din construcții modulare, destinat să
adăpostească firme mici, în perioada de demaraj (max. 3-5 ani). Firmelor admise
în incubator li se asigură servicii ca: securitate, alimentări cu energie,
mijloace de telecomunicații, asistență cu tehnică de calcul, lucrări de birou
și multiplicare, consultanță managerială și financiară etc.
Centrul incubator
tehnologic (Technology Incubation Center) sau Innovation Center). Organizație
care găzduiește firme profilate pentru aplicarea industrială și comercială a
tehnologei înalte, într-o ambianță de alte firme de tehnologie înaltă,
angajate în operații similare. Pe lîngă avantajele oferite de un incubator de
afaceri, organizația asigură servicii de consultanță tehnologică, precum și
accesul la o rețea de cercetare și la instituții bancare.
Firme specializate în
transferul tehnologic, ca: Fuld and Co (Cambridge Mass), Pax Technology
International (Sommerville; Mass și Londra), Rain Hill Group (New-York),
Technology Catalysts Inc (Falls Church, Va), Yanase and Associates (Tokio. și
Glenville, Ill).
Noțiunea de
"incubator" implică nu numai asigurarea unor facilități de natură să
ușureze demarajul unor întreprinderi mici, ci și o asistență multilaterală și
calificată de natură să crească șansa de reușită a unei astfel de inițiative.
În acest sens, admiterea în incubator este condiționată de o procedură de
selecție bazată pe evaluarea în 2-3 etape a probabilității de succes a
"proiectului" respectiv. Evaluarea este bazată pe cercetarea de
marketing, pe probabilitatea reușitei tehnice și în final pe consistența
"planului de afaceri" (business plan), care trebuie elaborat și al
cărui obiectiv este de a convinge organele cărora li se solicită alocarea
resurselor financiare necesare pornirii proiectului.
Un "incubator"
nu sprijină financiar întreprinderile pe care le acceptă, dar simpla acceptare
a unui întreprinzător într-un incubator care și-a cîștigat prestigiu prin
succesele firmelor pe care le-a patronat, determină o garanție morală valabilă
pentru obținerea de credite.
În SUA și Europa de Vest
în ultimii ani au fost organizate din ce în ce mai multe organizații de tipul
BIC (Business Incubator Center) sau TIC (Technology Incubation Center). În SUA
numărul lor a crescut de la 100 în 1983 la 400 în 1991. Trei sferturi din
acestea sînt organizații non-profit. În Italia grupul IRA, cel mai mare holding
industrial italian, a creat o organizație specială care a înființat recent 14
BIC în localitățile din sudul și nordul țării /2.23/. În Germania în intervalul
1983-1988 au fost înființate 70 de astfel de Centre, în care au lucrat 1257
firme cu peste 10000 salariați /2.24/.
Inițiative privind
înființarea BIC au fost luate cu asistență UNIDO începînd din 1990 în Polonia
(asistată de Asociația Germană pentru Cmtre de tehnologie ADT) și mai recent în
RCS, Ungaria și Germania, precum și în Mexic, Chile, Argentina, Nigeria etc.
Tratări dezvoltate ale
experienței internaționale în acest domeniu sînt date în /2.35/, /1.5/ și
/1.9/, iar măsurile preconizate pe plan intern sînt cuprinse în /1.8/.
Pînă în prezent, nu s-au
făcut decît evaluări preliminare asupra rezultatelor obținute de organizațiile
de tipul celor susmenționate.
Dintr-un studiu făcut în
SUA, bazat pe analiza situației a 39 întreprinderi mici care au înregistrat
succese crescînd rapid și a altor 39 care au avut o creștere lentă, toate
adăpostite în diferite incubatoare, a reeșit că cele mai multe firme cu
creștere rapidă au provenit din incubatoare cu profil tehnologic îngust,
potrivit celui al firmei respective, din incubatoare mari, cu ofertă largă de
servicii și din incubatoare finanțate din fonduri publice /2.25/.
Pe de altă parte, după
părerea unor experți consultați, este deosebit de important nivelul extensiv și
calitativ al serviciilor oferite prin intermediul incubatorului sau a
organismelor asociate acestuia: În lipsa unei asistențe calificate sub aspectul
cercetării de marketing, a consultanței tehnologice și manageriale, un
incubator de afaceri riscă să se degradeze treptat la nivelul unui simplu
adăpost pentru mici întreprinderi cu șansă redusă de succes.
2.6.5 Cenre de transfer
tehnologic în România
Ne propunem să examinăm
în cele ce urmează în ce moduri funcțiunile de promovare a transferului
tehnologic au făcut sau fac în prezent obiectul preocupării sistematice în țara
noastră. Așa cum am mai menționat, sistemul economic de tip comunist instituise
planul tehnic ca mijloc "unic" de dirijare a progresului tehnic și
implicit a transferului tehnologic. Planurile tehnice elaborate la nivelul
ministerelor și Comitetului de Stat al Planificării, cuprinzînd din ce în ce
mai multe "poziții" și "faze" de asimilări de produse și
procese tehnologice noi și modernizate, au devenit treptat instrumente strict
formale, lipsite de interes tehnic sau economic. Centralizarea rezultatelor sub
formă de "număr" de produse noi asimilate sau tehnologii aplicate
reprezintă numai un aspect al acestui formalism. De fapt, lipsa oricărei corelații
ferme între capacitățile de atingere a obiectivelor de cercetare impuse,
posibilitățile tehnice și economice de producție ale industriei și cerințele
reale ale utilizatorilor, precum și lipsa unor stimuli materiali eficienți,
determinați de satisfacerea cererilor pieții, au dus la situația ca un număr
mare de tehnologii noi să rămînă în sfadiul de prototip sau serie zero. În
general rigiditatea industriei, incapacitatea de a-și moderniza producția în
pas cu progresul tehnologic mondial și lipsa motivației pentru producția de
calitate și pentru rentabilitate reală au mers în paralel cu prelungirea
excesivă a ciclurilor de cercetare și dezvoltare, precum și cu acceptarea unor
rezolvări nesatisfăcătoare.
Mecanismul dirijării prin
plan a progresului tehnic a neglijat total funcțiunile multiple ale
transferului tehnologic, înlocuindu-le cu obiective nerealiste (ca de ex. cele
derivate din așa zisele acțîuni de "reducere a importurilor"), cu
acțiuni declarative și angajamente formale. S-a mers pînă acolo încît s-au desființat
practic cele mai elementare funcțiuni ale transferului tehnologic, informarea
documentară din cărți și reviste, participarea la sesiuni de comunicări și la
activități colective de cercetare în străinătate, vizite la expoziții și
tîrguri cu profil tehnologic. În aceste condiții, merită a fi menționată, ca
excepție, activitatea desfășurată în cadrul Oficiilor de documentare ale
industriei electrotehnice și ale industriei constructoare de mașini, privind
publicarea în anii 1986-1988 a unor "cataloage" de tehnologii
provenite din cercetările institutelor de profil ICPE, ICTCM, ISIM, ICSIT-SC
/2.26/, activitate parțial reluată recent /2.27/.
Aceste publicații și-au
demonstrat utilitatea, fiind folosite în special în proiectarea proceselor
tehnologice locale. Eficiența lor a fost însă diminuată de ciclul relativ lung
de tipărire și difuzare, precum și de tirajele limitate.
In oarecare măsură
situația s-a schimbat după 1989, simțindu-se acut nevoia de a înlocui sistemul
de planificare centralizată a transferului tehnologic cu mecanisme apropiate de
cele specifice economiei de piață.
Un document important
care reflectă aceste preocupări este studiul elaborat de Prof. Dr. Ing. F.T.
Tănăsescu, în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD/LJNDP)
în august 1991, cu titlul: "Transferul telmologic al rezultatelor
cercețării românești în unități mici și mijlocii, asociații lucrative, ferme și
gospodării" /2.28/. Introducerea la acest studiu cuprinde o expunere
succintă a potențialului economiei românești, subliniindu-se pe de-o parte
faptul că la finele anului 1989, produsul finit. brut însuma 798 miliarde lei,
din care 422 miliarde (53 %) proveneau din industrie, pe de altă parte că în
România se dezvoltase un puternic sistem de cercetare, format din 343 unități -
laboratoare, institute și centre uzinale și departamentale, precum și unități
de cercetare cu caracter intersectorial sau fundamental, sub autoritatea
Academiei Române și în cadrul universităților, în care - la aceeași dată -
lucrau 97215 specialiști, din care 59670 cu studii superioare. Enumerâmd
factorii care au influențat negativ transferul tehnologic, dictat prin
"ordine" și "restriciii", studiul menționează printre
aceștia "lipsa unui Organ (centru, grup, agenție} care să facă legătura dintre
cercetare și industrie și să creeze condiții pentru transferul tehnologic al
unor soluții, precum și pentru generalizarea pe scară largă a rezultatelor
interesante și generatoare de profit".
După ce trece în revistă
unele forme de instituționalizare a activită(ii de transfer tehnologic în
diferite țări, studiul sugerează formarea unui "Centru pentru stimularea
transferului tehnoloțic" (CSTT) și prezintă o concepție structurală și
funcțională a acestuia.
În cadrul studiului se
face o evaluare succintă a pieții cercetării în diferite domenii și se prezintă
diferite propuneri de promovare a transferului tehnologic, prin:
* stimularea
cercetătorului (procentaj din valoarea produc(iei realizate, finanțarea
continuării cercetărilor în domeniul respectiv, plata brevetelor)
* stimularea agentului
economic utilizator (reducerea impozitului pe profit, în primii ani, creditări
avantajoase).
În fig. 2.9 sînt reprezentate schematic
funcțiunile și relațiile CSTT propus în studiul susmenționat. Se observă că
accentul se pune pe colectarea informațiilor referitoare la oferte de
tehnologii, selecția acestora și promovarea contactelor cu agenți economici
interesați. CSTT este prevăzut să funcționeze în strînsă legătură cu Departamentul
Științei, cu departamentele economice, cu agențiile economice guvernamentale și
cu sistemul bancar. Se prevede ca organizarea lui să înceapă cu un număr redus
de experți, urmînd să fie extins pe măsura rezultatelor obținute.
În încheiere, studiul
subliniază faptul că au fost identificate numeroase lucrări de cercetare care
corespund cerințelor de valorificare pe piață și că transferul tehnologic va
stimula revigorarea activităților și va creea noi locuri de lucru.
În anexa studiului se
prezintă modele de fișă tehnică (ofertă de tehnologie) și de formular de
investigare, precum și o listă de referințe bibliografice.
Studiul de mai sus a
servit probabil ca sursă documentară pentru fundamentarea unui Proiect al
Guvernului României, propus în cadrul PNUD, referitor la crearea Centrului
pentru Stimularea Transferului Tehnologic. Scopul acestui program a fost
"intensificarea transferului de tehnologii între grupele de cercetare
aplicativă și întreprinderile mici și mijlocii, consultanță, marketing și servicii
de informare.
Obiectivele au fost definite astfel:
(1) Crearea unui Centru
pentru stimularea transferului tehnologic, incluzînd constituirea acestuia,
elaborarea metodologiei optime de consultanță și informații în sprijinul
strategiei de transfer tehnologic și al IMM, precum și organizarea băncii de
date despre rezultatele cercetărilor și necesitățile de tehnologii ale
industriei.
(2) Determinarea
fezabilității metodologiei elaborate, incluzînd identificarea unor studii de
caz, urmată de promovarea realizării transferului în cazurile respective.
(3) Promovarea în
continuare a transferurilor de tehnologie prin difuzarea de informații despre
CSTT și rezolvarea unor cazuri practice (identificarea de oportunități;
promovarea și urmărirea transferului; evaluarea rezultatelor).
Bugetul programului a
fost evaluat la 100 000 dolari (solicitați de la PNUD) și 2 milioane lei
(participarea guvernului României). Contribuția PNUD era prevăzută pentru:
- Cheltuieli de
personal (Expert National) |
. |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
: . |
. . |
. . |
. 47200 dolari |
- Instruire . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. 10000 dolari |
- Echipament pentru
banca de date -
de date . . . . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. 34000 dolari |
- Inventar de pornire .
. . . . . . . . . . . . . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . |
. . 5000 dolari |
Din motive neprecizate,
proiectul de mai sus nu a fost pus în aplicare, iar sumele în dolari prevăzute
pentru finanțarea lui au fost transferate de PNUD "Centrului pentru
Promevarea Întreprinderilor Particulare Mici și Mijlocii" despre care vom
relata mai jos.
În luna mai 1991 s-a
inițiat constituirea, în cadrul întreprinderii de consultanță TITAN CONSULTING
din București, Bd.Muncii 250, Sect.3, a unui Centru de Transfer Tehnoloții
(CTT), care își propunea să devină o verigă de legătură între societățile
comerciale din industrie și companii străine interesate, în vederea informării
reciproce privind obiectul unor posibile transferuri de tehnologie, precum și a
stabilirii de contacte între parteneri prezumtivi. În documentația de
prezentare difuzată /2.29/, CTT se recomandă ca o "asociație particulară
constituită dintr-un grup de ingineri și economiști de înaltă calificare
lucrînd în colaborare permanentă cu principalele companii industriale
românești, în domenii care reprezintă astăzi priorități economice"
(industria alimentară și tehnica frigului, industria lemnului și a mobilei,
gospodăria agricolă îărănească și zootehnia, gospodăria comunală orășenească,
industria de autovehicule, utilaje tehnologice, mașini unelte și mecanică fină,
electrotehnica și electronica de larg consum, aparatura de telecomunicații și
cea de birou pentru comerț și întreprinderi mici).
Un obiectiv important al
CTT consta în facilitarea participării cît mai largi a industriei românești
constructoare de mașini, electrotehnică și electronică, la proiectele de
retehnologizare cu ajutor de capital străin. Sprijinirea capitalului și
inițiativei private, în principal prin promovarea întreprinderilor mici și
mijlocii, figura de asemenea ca orientare prioritară a activității centrului.
CTT își propunea, de
asemenea, să stabilească și dezvolte, prin intermediul unor personalități
marcante din țările vest-europene, legături directe cu firme de renume
internațional. Serviciile oferite de CTT erau axate în principal pe organizarea
de vizite în întreprinderi din România și străinătate, organizarea de
simpozioane și conferințe cu participarea unor specialiști cu prestigiu din
țară și străinătate, precum și organizarea de asistență tehriică specializată
pe teme privind retehnologizarea. În vederea creșterii acurateței și vitezei de
informare a clienților, s-a inițiat constituirea unei bănci de date.
CTT se oferea de asemenea
să intermedieze elaborarea studiilor de marketing și fezabilitate necesare
fundamentării contractelor, apelînd la contribuția unor organizații (institute)
de specialitate.
Schema din fig. 2.10 sintetizează funcțiunile și
relațiile CTT.
Finanțarea activității
Centrului era prevăzută să se facă prin sponsorizare de către "membrii
asociați", precum și din taxe de participare și alte forme de plată a
serviciilor prestate, aceste încasări fiind destinate exclusiv acoperirii cheltuielilor
efectuate pentru organizarea serviciilor.
Activitatea efectivă a
acestui centru a început cu organizarea cîtorva întîlniri (expuneri,
conferințe) cu participarea de firme străine și românești din diferite domenii
de interes tehnologic. Intervenind - în a doua jumătate a anului 1991 -
conjunctura defavorabilă participărilor vest europene la acțiuni de colaborare
cu industria românească, activitatea CTT nu a fost continuată.
Așa cum s-a arătat în
paragraful 2.6.3, instruirea face parte din funcțiunile obligatorii ale
transferului tehnologic. În acest sens trebuie menționat faptul că organizații
specializate în instruirea personalului din industrie au căutat să dezvolte
activități avînd ca obiectiv promovarea transferului tehnologic.
Astfel, Centrul de
Management și Transfer Tehnologic CEMATT S.A. din București, str. Sevastopol
nr.26 sector l, a introdus în programul său de activitate:
* Programe de instruire
cu tematică adecvată, de tipul tehnologiilor prioritare, managementului
activității de cercetare-dezvoltare, analizei strategice în orientarea
întreprinderilor pe piață etc.
* Selecția și instruirea
personalului implicat în reprofilarea și restructurarea unor întreprinderi.
* Servicii de promovare a
ofertei de tehnologii prin realizarea de videocasete, tipărirea de prospecte și
materiale documentare de firmă; facilitarea accesului la arhiva proprie și la
alte surse de filme științifice, documentare, de reclame, inclusiv elaborarea
de filme de montaj din videotecă, pe teme date.
În acest scop, CEMATT
dispune de săli audiovizualizate (inclusiv TV în circuit închis, cu
posibilități de utilizare flexibilă pentru cursuri, demonstrații, expoziții),
precum și de un studio TV profesional.
CEMATT dispune de un
nucleu de salariați de bază, specializați în activități de transfer tehnologic,
precum și de colaboratori externi de înaltă calificare.
.În cadrul
"Studiului privind valorificarea cercetărilor pentru industria
construcțiilor de mașini în economia națională", elaborat de Institutul de
Cercetări Științifice și Inginerie Tehnologică al Industriei Construcțiilor de
Mașini (ICTCM),(Studiu Preliminar) în mai 1992, se propune înființarea unui
Centru de Transfer de Tehnologii (CTT) în cadrul acestui institut /2.30/.
Pornind de la
modalitățile variate de promovare a valorificării cercetărilor aplicate în
țările industriale dezvoltate, dar și într-o serie de țări în curs de
dezvoltare, avînd ca principale obiective sprijinirea demarajului
întreprinderilor mici, precum și accelerarea dezvoltării unor regiuni rămase în
urmă, propunerea vizează crearea unui grup de lucru într-o structură și cu
funcțiuni similare centrelor de acest fel din străinătate, adaptată însă la
condițiile specifice existente în țara noastră, în actuala etapă de tranziție
spre economia de piață.
Fig. 2.11, preluată din acest studiu,
prezintă funcțiunile centrului propus, cuprinzînd, în esență:
* Anchetarea cererilor și
ofertelor de tehnologii
* Prelucrarea datelor
obținute din anchetă și pe alte căi; constituirea unei baze de date
specializate.
* Cercetarea de marketing
necesară evaluării propunerilor.
* Selectarea temelor
propuse pentru valorificare.
* Intermedierea de
contacte între cereri și oferte.
* Asistență pentru
elaborarea planurilor de valorificare, planurilor de afaceri (business plan) și
a proiectelor.
* Acordarea de
consultanță tehnologică, managerială, juridică, financiară.
În paralel, Centrul își
propune să organizeze publicitatea în jurul cererilor și ofertelor de
tehnologii, precum și cursuri de instruire și seminare pe teme specifice și să
promoveze relații cu organizații similare din străinătate.
Centrul își propune să
facă legătura între ofertanții de tehnologii (unități de cercetare, catedre
universitare, creatori de invenții și inovații) și prezumtivii utilizatori
(întreprinderi mici și mijlocii, întreprinderi industriale de stat, ca și
specialiști din industria de stat care intenționează să inițieze noi unități de
producție bazate pe inovații tehnologice). Se are în vedere și promovarea
transferurilor de tehnologie de la firme din străinătate care intenționează să
dezvolte afaceri în România, precum și plasarea în străinătate a unor
tehnologii elaborate în țară.
Avînd în vedere că - în
actuala perioadă în care industria constructoare de mașini întîmpinînd mari
dificultăți financiare și de adaptare la piață - cererea de tehnologii va fi
redusă, se are în vedere ca CTT să activeze prin grupuri operative (task-group)
formate din specialiști, care să impulsioneze direct identificarea oportunităților
de transfer tehnologic și să acționeze pentru realizarea acestora.
Centrul va putea furniza
organelor guvernamentale de coordonare a cercetării, informații necesare
elaborării programelor de cercetare de interes național și date utile pentru evaluarea
temelor propuse.
Centrul va colabora
direct cu Incubatorul de afaceri din cadrul aceluiași institut, care a început
să funcționeze prin închirierea unor spații de lucru cîtorva mici
întreprinderi, cu profil de construcții de mașini sau de colaborare cu această
industrie. Se prevede ca, prin organizarea CTT, să se amplifice gama de
servicii acordate micilor întreprinzători găzduiți în incubator, nu numai cu
servicii de birou / acces la comunicații și la tehnica de calcul, ci și cu
cercetare de marketing și cu consultanță tehnologică, managerială și
comercială.
Din discuțiile cu
conducerea ICTCM a reieșit că se prevede ca, într-o primă etapă, CTT să se
înființeze ca un compartiment din. componența institutului, luîndu-se în
considerare ca în viitor atît CTT, cît și Incubatorul de afaceri, să devină
asociații sau societăți independente, în cadrul unui Consorțiu de
Cercetare-Dezvoltare de tip holding, prevăzîndu-se și participarea de capital
particular (în principal de la salariați ai institutului).
Studiul argumentează
soluția organizării CTT în cadrul ICTCM printr-o serie de avantaje și anume:
* Existența unui personal
cu pregătire tehnologică, capabil să asigure funcționarea Centrului.
* Apropierea fizică și
accesul direct la un (viitor) complex de baze de date pentru ingineria
tehnologică de profil, din care baza de date "oferte și cereri de
tehnologii" va reprezenta un segment.
* Apropierea de
principalele unități de cercetare tehnologică ale industriei constructoare de
mașini (ICTCM și INTEC).
* Existența spațiilor și
deservirilor necesare pentru funcționarea Incubatorului de Afaceri, în imediata
apropiere a CTT.
* Participarea ICTCM la
asociații de colaborare pe linie de cercetare industrială cu firme din țară și
străinătate (ca de ex. Centrul Român pentru Industria de Armături sau Asociația
de Promovare Industrială Româno-Elvețiană APIRE).
Se propune ca organizarea
și funcționarea, într-o primă etapă, a CTT să se facă din fondul centralizat de
1 % al industriei constructoare de mașini, urmînd ca, pe măsura dezvoltării
activității, o parte crescîndă a bugetului său să fie acoperită din venituri
proprii, rezultate din redevențe și alte încasări pentru serviciile prestate.
O evaluare a bugetului
Centrului urmează să se facă în cadrul "planului de afaceri" care se
va elabora în următoarea etapă a studiului susmenționat. Personalul CTT se
prevede a fi de 6 salariați, conduși de un director, controlat de un consiliu
de Administrație și o Comisie de avizare.
O problemă deosebită o
constituie finanțarea procurării hardware-ului și software-ului pentru
realizarea bazei de date, evaluat la 60 000 dolari, precum și a cheltuielilor
în lei pentru elaborarea aplicației, scrierea și testarea programelor necesare
funcționării acestei baze (cca.3 mil.lei).
În prezent, Institutul
pregătește documentele necesare instituționalizării Centrului de Transfer de
Tehnologie.
O mențiune specială
trebuie făcută despre activitatea desfășurată de Agenția Națională de
Privatizare în legătură cu promovarea transferului de tehnologii în beneficiul
întreprinderilor mici și mijlocii (IMM). Pornind de la ideea că IMM reprezintă
un factor critic în dezvoltarea sau revigorarea unei economii și că la rîndul
lor aceste IMM trebuie ajutate în perioada de demaraj prin facilitarea
transferului tehnologic, în cadrul experților ANP s-a acumulat un volum
important de cunoștințe despre modalitățile de acțiune în acest sens,
practicate în străinătate. Aceste informații sînt puse la dispoziție celor
interesați în mod operativ și cu multă competență. De cea mai mare utilitate
este colecția bogată de materiale documentare specifice, publicate de ONUDI și
de alte organizații naționale, regionale sau de firme specializate, relatînd
experiența diferitelor instituții, în preocupările cărora transferul tehnologic
ocupă un rol important, materiale documentare fără de care, de exemplu,
elaborarea prezentului capitol ar fi fost practic imposibilă.
Menționăm de asemenea
organizarea de către ANP, în colaborare cu Uniunea Națională a Unităților de
Cercetare-Dezvoltare-Proiectare din România și cu Universitatea de Stat din
Washington, a simpozionului din 3 februarie 1992, cu titlul "Evaluarea și
dezvoltarea transferului de tehnologie". Simpozionul a dezbătut
"acțiunile pentru transferul reușit al cercetării în întreprinderi, în
vederea susținerii dezvoltării economiei de piață". Una din grupele de
lucru s-a ocupat de transferul tehnologic văzut ca principal mijloc de
facilitare a demarajului întreprinderilor mici, relevînd importanța
informațiilor de bază legislative și financiare și a strategiilor tehnice și de
piață care trebuie colectate și elaborate în acest scop. O altă grupă s-a
ocupat de mecanismele care facilitează transferul de tehnologie, prin
intermedierea contactelor cercetare industrie - piață, precum și prin
asistența din partea incubatoarelor de afaceri.
"Centrul pentru
promovarea întreprinderilor mici și mijlocii", organizat de ONUDI în
cadrul unui proiect PNUD stabilit de acord cu Agenția Națională de Privatizare
în anul 1990, are drept principale activități:
Consultanță la cerere
pentru mici antreprenori, cu ajutorul unei echipe multidisciplinare de exper(i.
Instruire în tehnici de
management pentru IMM, în special privind conducerea economică și financiară.
Informarea guvernului
asupra unor situații anormale constatate în activitățile de consultan(ă, în
vederea adoptării măsurilor corective.
Inițial,se avusese în
vedere un proiect privind "valorificarea cercetărilor elaborate de unități
din România în întreprinderi din România", dar acesta a fost "dizolvat"
ulterior în cadrul proiectului "Centru de Promovare a Industriei
Particulare Mici și Mijlocii (CPIPMM)".
În acest cadru, o
eventuală contribuție din partea Centrului PNUD la instituționalizarea unui
sistem de Centre de transfer de tehnologii pentru România ar putea fi
constituită în principal prin consultanță referitoare la evaluarea condițiilor
de marketing, ținînd seama de experiența bogată acumulată de experții Centrului
cu privire la condițiile solicitate de IMM din România și la experiența din
alte țări.
Preocupări similare are
și "Centrul Româno-American pentru promovarea inițiativei
particulare" (Small Business Development Center), organizat prin
colaborarea dintre ASE și două universități din statul Washington (SUA), în
cadrul unui program finanțat de Agen(ia Internațională de Dezvoltare a SUA.
Centrul are consilieri români și americani pregătiți să ofere consultanță în
următoarele domenii: conceperea planurilor de afaceri, analiză financiară,
planul de marketing, management, personal, organizarea producției, costuri și
prețuri, bugete, relații economice internaționale.
Contribuția acestui
centru la activitățile legate de transferul de tehnologii ar putea fi utilă în
special pentru avizarea planurilor de afaceri.
După cum arată experiența
internațională, prin mobilitatea întreprinderilor mici și mijlocii și prin
cadrul pe care ele îl realizează pentru inițiativa științifico-tehnologică și
economico-managerială, întreprinderile mici și mijlocii sînt nu numai
receptoare de transfer de tehnologie din partea unor centre de genul celor
prezentate, ci și:
- subiecți activi în
procesul de realizare a transferului de tehnologie verticală, de la cercetarea
spre producție, precum și a celui orizontal (difuzare), prin activitatea
antreprenorială pe care o realizează;
- subiecți generatori de
tehnologie avansată (în anumite domenii, ramuri, specialităiți), aptă de a fi
transformată - tehnologie fie realizată de firme de C&D mici și mijlocii în
mod independent și complet, în formă aptă pentru aplicare, fie în mod
complementar cu ceea ce realizează institutele specializate (prin subcomenzi de
la acestea sau subcomenzi către acestea). Aceste probleme, în ceea ce privește
atît experiența internațională, cît și începuturile deja realizate și
caracterul dinamic al proliferării firmelor antreprenoriale, de consultanță și
de cercetare-dezvoltare mici și mijlocii (deocamdată - în special mici) în
România, sînt prezentate pe larg în documentațiile predate beneficiarului în
cadrul altui contract /1.9, 2.35/.
2.6.6 Sinteza paragrafului 2.6.
Atît experiența mondială
(par. 2.6.4), cît și inițiativele din România (par. 2.6.5, v. și /1.8) confirmă
necesitatea instituționalizării centrelor de transfer de tehnologii, ca
mecanisme specializate de promovare a dezvoltării economice, prin utilizarea
intensivă a rezultatelor cercetării științifice în activități industriale și
comerciale, în condițiile economiei de piață.
La organizarea acestor
structuri economice trebuie avute în vedere toate formele probabile de transfer
tehnologic (par. 2.6.2), precum și varietatea funcțiunilor care pot contribui
la succesul acestuia (par. 2.6.3). În raport cu condițiile specifice din
fiecare țară, regiune și domeniu de activitate, cu nivelurile de dezvoltare
tehnologică și economică, de la caz la caz, aceste structuri vor trebui
definite diferențiat prin elaborarea de studii care să se bazeze pe cercetări
de marketing specific și pe analize economice de tip "business-plan".
În fig. 2.12 sînt prezentați sintetic
principalii parametri care determină structurarea unui Centru de transfer de
tehnologii.
În fig. 2.13 se prezintă parametrii
specifici ai diferitelor "modele" de Centre de transfer tehnologic
inițiate în țara noastră odată cu începerea tranziției spre economia de piată
și descrise în paragraful 2.6.5.
Aceste "modele"
reflectă diferite opțiuni privind profilurile, nivelul de subordonare,
funcțiunile asumate, modalitățile de finanțare. Cu toate că aceste inițiative
nu au depășit încă faza de proiect și nu aduc încă o contribuție directă la
promovarea transferului de tehnologie, studierea lor poate contribui în mod
util la orientarea acțiunilor viitoare de valorificare a cercetării științifice
în România.
Punctul de
plecare pentru prezentarea implicațiilor și condiționărilor economice ale
valorificării rezultatelor activității de cercetare-dezvoltare (C&D) îl
reprezintă poziționarea corectă a acestei activități în sistemul categoriilor
economice. În teoria economică, activitatea de C&D este inclusă în
categoria investițiilor intelectuale sau necorporale (alături de investițiile
în formarea personalului, în sistemele informatice, investiții comerciale).
Includerea cheltuielilor de C&D în această categorie distinctă de
investiții se justifică prin faptul că, pentru cea mai mare parte de
întreprinderi, reprezintă un element important al proiectelor lor globale de
investiții și al strategiei de dezvoltare. Cheltuielile de C&D sînt
considerate ca procese care transformă forța de muncă și capitalul tehnic
(inputuri) în rezultate (outputuri) susceptibile să fie utilizate sub formă de
inovajii, deci prin introducerea în producția industrială a unui produs sau
proces nou. Analiza "inputurilor" cercetării-dezvoltării după anul
1963, pe baza unei metodologii statistice comune țărilor membre ale OCDE
(manualul Frascati), a permis colectarea de date cu același conținut în vederea
comparării costurilor cu impacturile, așa cum se face de altfel pentru orice
investiție materială.
În mod
evident, condiționările și implicațiile economice ale valorificării se vor
referi numai la componentele aplicativă și de dezvoltare ale activităjii de
C&D.
La fel ca în
cazul oricărei investiții, impactul economico-social depinde, în mod direct, de
cîteva elemente de condiționare:
a - mărimea
eforturilor (cheltuielile naționale pentru C&D, numărul și calitatea
specialiștilor),
b - modul de
alocare a cheltuielilor pe domenii ale C&D, respectiv criteriile de
repartizare utilizate,
c -
calitatea activității de C&D,
d - modul de
evaluare a rezultatelor aplicării rezultatelor de C&D,
e -
condiționări izvorîte dintr-un mediu economic de tranziție, cu o legislație
economică neselectivă, care nu stimulează actul investițional.
a) Mărimea
eforturilor (inputurilor) de cercetare-dezvoltare în actuala etapă se
caracterizează prin diminuarea fondurilor, a numărului de personal din
institutele de C&D-P și prin insuficiența acestora. Spre deosebire de
creșterea constantă a potențialului financiar și uman al C&D din țările
dezvoltare economic, în România acest potenjial s-a diminuat substanțial în
anul 1990 față de anii anteriori.
Se apreciază
de către experți că, în anii 1991-1992, au fost disponibilizați încă 30% din
numărul total al salariaților, ca urmare a insuficienței resurselor de
finanțare. O situaiie asemănătoare se înregistrează și în domeniul resurselor
proprii de finanțare.
Implicația
economică directă a acestei tendințe o reprezintă, așa cum se arată la par.
2.2, scăderea considerabilă a numărului total al cererilor de brevete de
invenție.
Dimensiunile
reduse ale cheltuielilor naționale de C&D pe locuitor, cifrate în anul 1992
la cca 14 $ (la un curs de schimb de 280 lei/$) comparativ cu cele din țările
OECD (între 200 - 500 $ pe locuitor, cu excepția Greciei cu 34 $ și Spania -74
$) în anul 1989, este un indicator relevant pentru aprecierea decalajului
tehnologic substanțial fajă de aceste iări. Creșterea resurselor de finanjare a
CD apare nu numai ca absolut necesară, dar și ca un obiectiv prioritar al
politicii economice.
"A pune
bazele unei politici raționale în domeniul științei și tehnologiei este prima
și cea mai importantă sarcină a oricărui guvern care dorește să creeze o
industrie modernă" este concluzia Raportului pe anul 1986 a
reprezentanților Comitetului pentru politică științifică și tehnologică al
OCDE.
b) Reducerea
fondurilor alocate C&D nu constituie, în general, o veste bună, dar nici
simpla creștere a acestor fonduri nu reprezintă un remediu. Evoluția mărimii
fondurilor alocate C&D-P trebuie corelată întotdeauna cu criteriile de
alocare, cu modificările raportului dintre principalele resurse și cu efectele
economice realizate sau realizabile în domeniile principale de activitate
(ramuri și subramuri). Afirmația de mai sus este argumentată cu exemplul SUA,
unde, după cum se arată în literatură, între anii 1980 și 1985, industria
americană a investit foarte mult în sectorul C&D, dar succesele n-au fost
decît arareori pe măsura cheltuielilor, datorită creșterii riscului de insucces
comercial al inovațiilor (din 1000 idei de produse noi, prin selecții
succesive, se ajunge doar la: 96 studii de marketing-fezabilitate, 55 de loturi
și prototipuri fabricate, 36 produse lansate pe piață și numai 19 produse cu
succes comercial).
În teoria
economică și politica inova(ională a țărilor dezvoltate există un evantai de
modalități și criterii de repartizare a fondurilor (publice și / sau
centralizate), precum și organisme de stat (ministere, comisii naționale,
institute naționale etc.) abilitate cu această alocare. Soluția, cu caracter
temporar, adoptată în țara noastră privind investirea Colegiului consultativ
pentru cercetare-dezvoltate cu atribuții vizînd toate aspectele politicii naționale
în domeniul C&D (stipulate în Regulamentul-cadru de funcționare) are un
caracter pozitiv în asigurarea resurselor de supraviețuire a capacității de
C&D necesare unei națiuni.
După opinia
noastră, problema cheie a politicii inovaționale din Romănia anilor 1992-1995 o
constituie perfecționarea criteriilor de alocare pe sectoarele
economico-sociale a fondurilor publice de finanțare a C&D. Aceste criterii
trebuie să reflecte cîteva realități ale actualei situații economice a țării,
precum și tendințele și restructurările manifestate în țările dezvoltate în
ultimii 10-15 ani. Opțiunile revin în prezent Colegiului Consultativ pentru
C&D și se referă la:
- definirea
clară a răspunsului la întrebarea: Ce fel de știință sîntem în stare să facem
azi și ce fel de știință trebuie să facem în viitor în România? Menținerea
concepției autarhice din anii anteriori, potrivit căreia cercetarea-dezvoltarea
națională trebuie să acopere toate domeniile, pe de o parte, iar pe de altă
parte, popularizarea primatului realizărilor tehnico-științifice românești în
aproape toate sectoarele științei aplicative, îngreunează sau întîrzie
definirea răspunsului la întrebarea de mai sus. Asumarea acestei
responsabilități de către Consiliul Consultativ trebuie să se bazeze pe cîteva
criterii de raționalitate economică rezultate nu atît din anticiparea unor
efecte economice potențiale (de obicei mult supraevaluate), cît, mai ales, pe
experiența și concluziile desprinse din practica țărilor dezvoltate privind
răspunsul la întrebarea: cum au fost utilizați banii alocați pentru finanțarea
C&D.
Deciziile
privind susținerea financiară de către stat a unor institute de C&D, de
reducere sau chiar de sistare a finanțării altor institute trebuie să fie
fundamentate pe criterii obiective reieșite din evaluarea activității de
C&D pe baza unei metodologii care să conțină un sistem de principii și
criterii diferențiate în funcjie de nivelurile la care se realizează: temele de
C&D, personalul de specialitate (cu studii superioare), institutele de
C&D, programele naționale de C&D aflate în derulare.
Alt aspect
este lărgirea sferei de alocare a fondurilor centralizate (publice și bugetul
special) care să includă și finanțarea societăților comerciale din sfera
producției, indiferent de natura proprietății asupra capitalului. De altfel,
finanțarea de la bugetul statului a 10-30% din cheltuielile de C&D ale
firmelor industriale este o trăsătură generală a politicii inovajionale din
țările dezvoltate: Necesitatea unei astfel de orientări decurge, după părerea
noastră, din următoarele considerente:
* partea
cea. mai importantă a resurselor de finanțare a C&D provine în prezent din
bugetul special constituit din taxa de 1 % asupra producției marfă a ramurilor
productive;
* tendința
permanentă manifestată în țările dezvoltate (ex.: SUA) de mutare a activității
de C&D din turnul de fildeș al marilor laboratoare de cercetare în
întreprinderi mici și creatoare (pentru dezvoltarea produselor) și universități
(pentru cercetarea fundamentală). Această tendință este apreciată ca fiind cea
mai spectaculoasă mutație de la finele ultimului deceniu în domeniul
cercetării-dezvoltării aplicative. Justificarea acestei orientări o constituie
gradul de creativitate mult mai mare al firmelor mici, care știu mai bine cum
să valorifice roadele cercetărilor lor pe piață. Studiile realizate de
organizația "Small Business Administration" din SUA au relevat că
firmele mici au produs de peste două ori mai multe inovații pe un salariat față
de marile companii;
* resursele
proprii de finanțare a cheltuielilor de C&D din întreprinderi sînt în
prezent total insuficiente pentru susținerea cercetărilor proprii. De exemplu,
S.C.Mecanică Ceahlăul Piatra Neamț S.A., care în prezent are o situație
economică pozitivă și perspective bune de viabilitate economică, pentru a se
menține în competiția cu concurența internă și externă are nevoie de a aloca
cel puțin 2% din cifra de afaceri pentru finanțarea cheltuielilor de C&D,
ceea ce reprezintă cca 30 milioane lei în anul 1992. Această sumă reprezintă
peste 50% din profitul net al societății, respectiv întreaga resursă posibilă
pentru dezvoltare conform legislației actuale. Este evident că, în cazul unor
firme cu rentabilitate scăzută și de dimensiuni mai mici, resursele proprii
pentru finanțarea C&D sînt cvasiinexistente. La nivelul ramurii
construcțiilor de mașini, rata profitului a scăzut de la 3,7% în 1989 la 1% în
1991;
* trecerea
de la finanțarea unor lucrări propuse de institutele de C&D cu
aplicabilitate mai largă și ipotetică (deoarece nu se iau în considerare
existența resurselor pentru aplicarea în producție a rezultatelor cercetărilor
finalizate) la preponderența temelor propuse de întreprinderi, cu
aplicabilitate în întreprinderi și cu posibilități de extindere a aplicării;[11]
* stabilirea
unei proporții normate între fondurile alocate pentru studii, prognoze,
cercetări diverse (deci care nu se materializează în propuse sau tehnologii) și
cele orientate nemijlocit pentru aplicarea în producție. Acest raport
(proporție) trebuie apreciat atît pe ansamblul fondurilor centralizate de
finanțare, cît și pentru fiecare institut de cercetare în parte. Spre exemplu,
în cazul unui institut de C&D aplicativă, ponderea cheltuielilor alocate
studiilor fără finalizare materială trebuie să fie de ordinul 20% din totalul
cheltuielilor de C&D repartizate acelui institut;
* licitarea
unor teme de C&D cu aplicabilitate mai largă și care intră în sfera de
activitate a mai multor unități de C&D (institute, universități,
întreprinderi, unități private).
c) Calitatea
proiectelor de C&D realizate îndeosebi în institutele de C&D, ca și a
produselor fizice rezultate (executate în regim de microproducție), este o
condiționare de cea mai mare importanță a mărimii impactului economic al
C&D. Imaginea institutelor din acest punct de vedere este extrem de
eterogenă, cu accente înscrise între două extremități - de la foarte bună la
foarte slabă (respectiv proiecte scumpe și termene lungi de
cercetare-proiectare-execuție). Existența în compartimentele de
cercetare-proiectare uzinală a unui număr de specialiști însemnat (în industria
construcțiilor de mașini acest număr este aproximativ egal cu numărul
specialiștilor din institutele de C&D-P), precum și sistemul de salarizare
diferit practicat pînă în anul 1989 (mai avantajos în institute făță de
întreprinderi, unde mărimea salariului depindea de îndeplinirea indicatorilor
economico-financiari la nivelul unității) a creat imaginea existenței unui
statut de privilegiere a cercetătorilor și tehnicienilor din institute, cu
efecte remanente și în prezent. În acest sens, directorul economic al unei mari
întreprinderi industriale a avut serioase reticențe în semnarea unui contract
cu un institut de C&D pentru efectuarea studiului de fezabilitate,
argumentînd că ''și noi sîntem în stare să elaborăm singuri acest studiu, dar
sîntem nevoiți să apelăm la institut deoarece ni s-a impus acest lucru pentru a
se asigura existența în continuare a unor institute". În urma elaborării
de către institut a unui studiu temeinic, corespunzător cu metodologiile recomandate
de ONUDI și la un tarif redus, atitudinea managerului s-a schimbat radical în
sensul "nu credeam că știți atît de multe lucruri despre activitatea
noastră trecută și viitoare".
După cum s-a
arătat și în paragraful 2.6., în privința calității produselor cercetării, se
mențin neajunsuri, determinate în multe cazuri de calitatea necorespunzătoare a
unor componente. Contractele de C&D încheiate între întreprinderi și
institute de C&D nu prevedeau clauze care să asigure responsabilitatea
executantului în asigurarea unei fiabilități normale a bunurilor livrate. De
aceeea, considerăm necesară includerea obligatorie în contractele de C&D a
unor garanții din partea executantului privitoare la mentenabilitatea în
funcțiune la nivelul parametrilor tehnico-economici solicitați de beneficiari,
pe o durată de timp convenită prin contract. Această prevedere extinsă și
asupra unor vicii ascunse, depistate în faza de aplicare, va determina
creșterea interesului economic al întrepinderilor față de actul inovațional.
d) Modul de
evaluare a rezultatelor activității de C&D diferă mult de la o țară la
alta. Calcularea eficienței economice a C&D este o preocupare generală
înscrisă în cadrul politicilor naționale de evaluare și stabilire a unui raport
optim între inputurile din activitatea de C&D (numărul oamenilor de știință
și volumul cheltuielilor) și outputuri, reflectate prin mărimea efectelor
directe și indirecte, cuantificabile și necuantificabile, cantitative și
calitative. Raportul de mărime dintre elementele de input și output ale C&D
sînt mijlocite în sens pozitiv (de multiplicare a efectelor), sau negativ (de atenuare sau chiar neobținere a
efectelor) de o serie de factori:
- calitatea
capacității de proiectare;
- calitatea
și posibilitatea de asimilare tehnologică a rezultatelor C&D reflectată în
experiența firmelor care aplică în producție inovațiile;
- raportul
dintre resursele de finanțare a C&D și alocarea acestora pe domenii de
activitate pe baza unor decizii administrative sau pe baza cerințelor pieții;
- capacitatea
sistemului financiar de a crea un mediu favorabil stimulării activității de
C&D;
- politica
guvernamentală și a firmelor de evaluare periodică a cercetărilor, temelor,
programelor de C&D și unităților de C&D.
În țara
noastră, încercările de găsire a celor mai bune metode de determinare a
eficienței economice a activității de C&D-P au fost concretizate, după mai
mulți ani de eforturi, prin elaborarea formei finale a "Metodologiei
unitare de determinare și analiză a eficienței economice și sociale a cercetării
științifice, dezvoltării tehnologice și a introducerii progresului tehnic"
de către un colectiv coordonat de prof. dr. Alexandru Gheorghiu, ec. Valentin
Țîmpu și ing. Eleonora Barb și publicată în anul 1979. Această metodologie a
stat la baza justificării economice a proiectelor de CS, DT șI IPT și a
raportărilor statistice asupra mărimii efectelor economce și a altor efecte
cantitative ale creativității (număr de prototipuri, de studii publicate, de
tehnologii aplicate, de invenții etc.). Deși metodologia are un conținut
teoretic corect bazat pe cooperarea în timp a sistemului cheltuielilor de
C&D și a sistemului efectelor economico-sociale, aplicarea simplistă în
practică a calculelor de eficiență s-a reflectat în supraestimarea efectelor economice
și prezentarea ca eficiente a tuturor temelor de C&D elaborate în institute
de C&D și întreprinderi industriale.
Considerăm
că este de stringentă actualitate elaborarea sub egida MIS a unei lucrări
practice (cu caracter metodologic) care să conțină modalitățile concrete de
determinare a eficienței economice a:
-
proiectelor individuale de C&D
-
cheltuielilor naționale de C&D.
Scopul și
stringența acestor lucrări sînt determi.nate de două imperative ale acestor
perioade:
-
revigorarea actului investițional în C&D al societăților comerciale care
trebuie să-și însușească și să aplice modul economic de gîndire specific
economiei de piață în ierarhizarea resurselor de investiții limitate de mărimea
cash-flow-ului brut;
- evaluarea
periodică de către Colegiul Consultativ al C&D a modului în care au fost
cheltuite fondurile centralizate de finanțare alocate domeniilor și programelor
najionale de C&D. La nivelul proiectelor individuale de C&D, în țările
dezvoltate economic se aplică, în diferite variante, analiza cost-beneficiu
(profit) dezvoltată din calculele care vizează eficiența economică a
investițiilor inclusiv cele uzuale din componența studiului de fezabilitate al
oricăror proiecte de investilii. Calculele economice trebuie să reflecte cifric
(în indicatori valorici) șansele de reușită economică a proiectelor C&D
într-o eflorescență de formule, mai simple sau mai complicate, indicîndu-se și
raporturile de mărime ale acestor formule. De exemplu, formula Olsen,
dezvoltată de firma "Olin Mathieson" din SUA, stabilește cîteva
normative minime între efectele economice la nivelul firmei și mărimea
cheltuielilor de C&D:
- economii
anuale de pe urma aplicării proiectelor ≥ 3 ori cheltuielile de C&D;
- cifra
anuală de afaceri a produselor noi ≥ 20 ori cheltuielile de C&D;
- cifra
anuală de afaceri a produselor modernizate ≥ 75 ori cheltuielile de
cercetare.
La nivelul
economiilor naționale, eficiența cheltuielilor naționale de C&D este
dificil de evaluat prin indicatori comparabili. Se utilizează indicatori
parțiali, ca de exemplu numărul premiilor Nobel, sau așa numitul
"randament" al cercetării, care rezultă din compararea încasărilor
(în devize) din vînzările de brevete și cheltuielile totale de C&D dintr-o
anumită țară. Pentru anul 1988 acest "randament" este redat în
tabelul 2.9:
Eficiența
politicii inovaționale la nivel macroeconomic este realizată, în țările
dezvoltate, nu atît prin indicatori absoluți (care indică mărimea unor efecte
economice), ci prin aprecierea în ce măsură prioritățile de orientare a cheltuielilor
de C&D pe ramuri se reflectă asupra salariaților (mentinerea efectivelor și
creșterea veniturilor) și competitivității produselor. Din acest unghi de
vedere, concluziile privind impactul C&D asupra economiei sînt diferite. În
Franța, cca. 40% din cheltuielile totale de C&D au fost alocate în ultimii
ani în domeniul electronicii și aeronauticii, concentrîndu-se asupra cîtorva
programe civile și militare. În cele două ramuri lucrează numai cca. 10% din
salariații din industrie. În industria aerospațială franceză sînt angajați
numai 10 mii de salariați față de 370 mii ocupați în industria de autoturisme,
în care cercetările vizează nemijlocit efecte economice importante, cu o arie
de manifestare mult mai largă și cu beneflciari mult mai numeroși.
În Germania,
strategia de orientare a cheltuielilor de C&D este diferită, eforturile
fiind direcționate prioritar spre cercetările cu efecte economice importante,
obținute în ramurile industriale care ocupă un mare număr de salariați,
respectiv în producția de autoturisme, mecanică și chimie. În aceste sectoare,
cheltuielile de C&D din Franța sînt mai mici cu 20 - 30% la o unitate de
valoare adăugată față de cele din Germania. Prioritățile diferite în orientarea
cheltuielilor de C&D pe ramuri industriale în Germania nu au dus însă la o
rămînere în urmă a acestei țări în industria de înaltă tehnologie, deoarece au
fost achiziționate licențe de la firme japoneze și franceze, ale căror costuri
mari au fost amortizate prin asigurarea unor serii mari de fabricație.
Pe de altă
parte, se consideră că ponderea sectorului public în efectuarea cheltuielilor
de C&D și politica statului de sprijinire financiară a inovațiilor din
întreprinderile industriale influențează direct asupra mărimii efectelor
economico-sociale ale activității de C&D. Se apreciază că transferul de
tehnologii dinspre organismele publice de cercetare spre firmele industriale
este dificil sau chiar inoperant în unele cazuri.
Un criteriu
introdus recent de Paul Ergas pentru aprecierea eficienței inovaționale constă
în compararea economiilor naționale din punctul de vedere al difuzării
inovației. Țările sînt clasificate în două grupe, în funcție de prioritățile
politicii tehnologice: țări care mobilizează resurse importante, în principal
în domeniul marilor programe naționale (SUA, Franța, Marea Britanie) și țări în
care scopul esențial este favorizarea difuzării inovațiilor în ansamblul
sistemului productiv (Germania, Elveția, Suedia). Japonia este considerată ca
reprezentînd o categorie aparte, care combină cele două tipologii. Deși marile
programe dau adesea rezultate remarcabile, datorită gradului relativ redus de
generare a unor efecte economice (îndeosebi în Franța și Marea Britanie, unde
dimensiunile pieței sînt mult mai reduse față de piață nordamericană) nu au
fost amortizate imensele cheltuieli de C&D. În schimb, sistemul de inovare
german este considerat a fi mult mai eficace în domeniul difuzării inovațiilor.
Stimularea înclinației spre inovare și aplicare a inovațiilor se realizează
prin cîteva elemente specifice acestei țări, care constau în: descentralizarea
gestionării cercetării aflată în mîinile managerilor din firmele industriale;
accesul larg al întreprinderilor mici și mijlocii la cercetările pentru care nu
dețin resurse proprii de finanțare; preocuparea permanentă în interiorul
întreprinderilor pentru formarea cercetătorilor din rîndul tinerilor
recomandați de universități pentru această muncă.
Rezultă
așadar că eficien(a economică a cheltuielilor de C&D este evaluată tot mai
mult prin prisma priorităților în alocarea resurselor, modului de organizare a
sistemului de inovare și gradului de difuzare al inovațiilor în sistemul
productiv.
e) Eficiența
C&D depinde și de mărimea cheltuielilor ce revin pe un proiect care, în
anul 1992, sînt majorate artificial de greutățile și întîrzierile în formarea
și alocarea fondurilor (îndeosebi a celor bugetare),pe măsura efectuării
cheltuielilor și finalizării fazelor. Cauza acestei necorelări este scăderea
generală a producției, blocajul financiar și majorarea substanțială a ratei
dobinzii. La mijlocul anului 1991, vărsămintele la bugetul special au
reprezentat numai 28% din sumele prevăzute, la sfirșitul anului proporția a
ajuns la 80%, iar restanțele au fost încasate integral în trimestrul I 1992.
Această
situație se înregistrează și în anul 1992, datorită faptului că în perioada
1.01 - 30.04 1992, veniturile bugetului de stat au fost realizate numai în
proporție de 71,9%. Neasigurarea ritmică a acestor resurse pentru C&D a
determinat toate institutele să recurgă la credite curente cu dobîndă de cca.
70%, majorîndu-se astfel substanțial costul unui proiect. Fenomenul este
similar și în cazul decontării contractelor directe de C&D cu
întreprinderile industriale.
Această
anomalie ffnanciară - de plată a unor dobînzi ridicate pentru neprimirea la
timp a sumelor prevăzute în bugetul special pentru C&D - este o dovadă a
unei politici financiare neselective, în care activitatea de C&D este
tratată în mod identic cu activitălile comerciale obișnuite.
Problemele
condiționărilor economice ale valorificării rezultatelor activității de C&D
cuprind o arie foarte largă, ce nu poate fi epuizată în cadrul prezentului
studiu. Totuși, se cuvine să mai fie menționate succint următoarele aspecte:
1. În afară
de dimensiunile și de proveniența fondurilor pentru finanțarea activității de
C&D, există un anumit impact al mecanismului de contractare a lucrărilor de
C&D. Nici una dintre variantele cunoscute nu trebuie să fie absolutizată,
fiecare prezentînd anumite avantaje, dar și dezavantaje complementare:
- finanțarea
bugetară și contractarea centralizată favorizează la maximum libertatea de
inițiativă a cercetătorului, dar îl îndepărtează de viitorul beneficiar -
factorul de aplicare a rezultatelor ce vor fi obținute;
- fmanțarea
prin contracte directe cu beneficiarii crează premise sporite pentru o viitoare
aplicare, fără a o garanta însă; totodată (într-o economie încă neconcurențială
- și, după cum arată experiența internațională, într-o anumită măsură, chiar și
în unele segmente ale economiei concurențiale) apar îngrădiri pentru
inițiativele înnoitoare profunde, pentru temele cu risc, cele de perspectivă
etc.
De aceea, o
strategie optimă poate consta în diversificarea în continuare a formelor de
finanțare și contractare accesibile (ceea ce în mod justiifcat se și urmărește
și se promovează de către Departamentul Științei) pentru diferite categorii de
cercetări: finanțări pe teme direct de către DS, finanțări de către DS prin
contracte-cadru detaliate la alte niveluri, finanțări direct de către agenții
economici interesați. Aprofundarea problemelor viitoarei aplicări și
valorificări încă în fazele precontractuale și în fazele inițiale ale
cercetărilor poate fi benefică, la fel ca și diversificarea proveniențelor
resurselor financiare disponibile pentru cercetări.
2. Pentru
bugetul statului, poate apărea că nu există diferențe cantitative (de
"sacrificii" financiare pentru C&D) între:
- alocarea
directă de fonduri,
- acordarea
sau susținerea de credite,
- reducerea
de impozite pentru agenții economici care finanțează cercetări.
În
realitate, la rest de condiții egale privind dimensiunea totală a fondurilor,
variantele enumerate apropie (în ordinea enumerării) cercetarea de beneficiar,
mărind șansele de valorificare (și, invers, reducînd libertatea de inițiativă
creatoare a cercetătorului). Și aici se justifică, deci, recurgerea
diversificată, cu discernămînt, la diferitele forme de finanțare pentru
diferite categorii de cercetări.
Sinteza
paragrafului 2.7
Creșterea
impactului activității de C&D în actuala etapă este condiționată de
perfecționarea direcționării resurselor alocate atît pe baza unor criterii
economice, cît și a flexibilizării structurilor organizatorice. Procesul de
luare a deciziilor de alocare este de competența atât a guvernului, cât și a
societăților comerciale. Direcțiile principale ale acestei perfecționări:
- evitarea
consumului de fonduri prin renunțarea la finanțarea proiectelor ineficiente,
știut fiind că sistarea unor proiecte este mai "eficientă" decît
prelungirea efectuării unor cheltuieli ale căror rezultate sînt mai reduse
decît mărimea eforturilor;
-
direcționarea fondurilor publice de C&D în proporție mai mare spre
întreprinderi, inclusiv stimularea unor acorduri de C&D între firme în care
finanțarea este mixtă: din fonduri proprii ale întreprinderilor și din fonduri
publice;
- acordarea
de facilități fiscale stimulatoare întreprinderilor care alocă fonduri proprii
pentru finanțarea C&D;
- stimularea
descentralizării activității de cercetare-dezvoltare prin sprijinirea
înființării unor cabinete tehnice și economice de proiectare, inginerie, studii
de piață, studii de fezabilitate și evaluarea patrimoniului etc., care,
datorită dimensiunilor reduse (7 - 10 specialiști), sînt capabile să preia o
serie de activități din sfera de activitate a actualelor institute de C&D
să le presteze într-un termen mai scurt și cu cheltuieli mai mici.
2.1 * * * 1991 Property Statistics, 1990, OMPI, Geneva,
2.2 * * * 1991 Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, MO
nr. 212 din 21 oct. 1991
2.3 * * * 1992 HG nr. 152/27 martie 1992, Regulamentul pentru
aplicarea Legii nr.
64/1991 privind brevetele de invenție, MO nr. 29 din 30
apr. 1992
2.4 * * * 1968 Convenția de la Paris privind protecția proprietății
industriale, Decret de ratificare nr. 1176 din 28 dec. 1968
2.5 * * * 1968 Convenția pentru instituirea Organizației Mondiale a
Proprietății
Intelectuale, Stockholm, 14 iulie 1967 (ratificată de
România la 28 des.
1968, Decret nr. 1175)
2.6 * * * 1979 Tratat de cooperare în domeniul brevetelor (PCT),
Washington, 19 iunie 1970 (ratificat de România la 2 martie 1979 - Decret 81)
2.7 * * * Codul penal al României
2.8 * * * 1977 Guide sur les licences pour les pays en
devellopement, OMPI, Geneva
2.9 Macavei, I. 1984 Protecția creației
industriale, Editura Junimea, Iași
2.10 * * * 1980 Loi type de l'OMPI pour le pays en developpement
concernant les
inventions, vol. II, "Savoir - faire", OMPI,
Geneva
2.11 * * * 1987 OEB - Office europeen des brevets, Rapport annuel,
Munchen
2.12 * * * 1973 Convenția privind acordarea brevetelor europene,
Munchen
2.13 Bonciu,F. 1989 Dinamica eficienței tehnologiilor, SID 100,
București, OID.ICM, 180 pag., figuri și tabele, pag.99
2.14 * * * 1992 Le bestiaires des microrobots, în: Industries et
techniques, Franța, nr. 720, 14 feb. 1992, pag. 24-25
2.15 Bonciu,F. 1942 Noile tehnologii și comerțul internațional, SID
111, București, OID.ICM, 192 pag., figuri și tabele, pag. 109-122
2.16 Bullock,A. 1977 The Fontana Dictionary of Modern Thought.
Articolul "transfer" pag. 642.
2.17 Crișan, I. 1991 Către o industrie competitivă. Învățarea
tehnologiei noi, pag. 194-201.
2.18 Crișan, I. 1980 Tehnologia ca sistem. Transferul de tehnologie,
pag. 146-157
2.19 Rosenberg, N. 1976 Perspectives in technology. Generarea
tehnologiilor noi, pag. 66-83
2.20 Lalkaka,R. 1991 Technology Incubation Centers for Innovation and
Entreprenorial Development, pag. 4-5
2.21 * * * 1990 Research Technology Management 1990 No. 3-4, Washington
DC,
pag. 8-10
2.22 * * * 1991 Guide to Best Practice for Business Incubators in
Eastern Europe, 1991 Publicație UNIDO, editată de fuma Ernst and Young, pag.
31-32
2.23 * * * 1991 Incubators
of Entrepreneship 1991. Publicație UNIDO. Cap. The Research Area of Trieste
2.24 * * * 1991 Bremerhavener
Innovations und Grundungszentrum, 1991. Publicație BRIG - Bremen, RFG
2.25 Feeser H.R. și Willard G.L. 1989 Incubators and Performance, 1989.
în Journal of Business Venturing, vol.
4, nr. 6, pag. 429-442
2.26 * * * 1986, 1988 OID-ICM Măsuri pentru
modernizarea producției. Catalog selectiv de tehnologii generalizabile (3
volume)
2.27 * * * 1991 Sinteza rezultatelor cercetării
științifice în anul 1991. Publicație a Colegiului Consultativ pt C&D.
Comisia Electrotehnică, Electronică, Mecanică Fină
2.28 Tănăsescu,F.T. 1991 The technological transfer of some Romanian
research issues to small and medium units, lucrative associations, farms and
households. Publicat de ONUDI Office in Bucharest.
2.29 * * * 1991 Titan
Consulting. Centrul de transfer Tehnologic. Material de prezentare, 3 pag
2.30 * * * 1992 ICTCM, Studiu
privind valorificarea cercetărilor pentru ICM. Etapa I. Stuthu preliminar.
2.31 * * * 1991 Economia
cercetării științifice și a difuzării progresului tehnic, Institutul de
Economie Națională, București
2.32 * * * 1991 Que
raportent les brevets, în Froblemes Economiques nr. 2224/1991
2.33 * * * 1992 Inovația
tehnologică în strategia firmei, în Tribuna Economică nr. 17/1992
2.34 * * * 1990 Out
of the ivory tower, în The Economist / 3 februarie 1990.
2.35 Sandu, Steliana (coordonator) ș.c.1992 Experiențe internaționale privind incubatoarele de afaceri
și tehnologie și parcurile tehnologice.
Studiu comandat și finanțat de DS-MIS și elaborat de S.C. SCIENTCONSULT S.R.L.
Transferul
de tehnologie (TT) este analizat din ce în ce mai mult astăzi în publicații de
interes academic, de afaceri, de interes guvernamental.
A început să
fie nucleul problematic al conferințelor dedicate dezvoltării economice, precum
și subiectul unor cursuri universitare de sine stătătoare.
Cu toate că
folosirea conceptului ia forme variate, specifice sferelor în care este
utilizat (guvern, legislație, știință sau dezvoltare economică), ele se
plasează în jurul unei aceleași teme. Anume că, în sensul său cel mai larg, TT
reflectă totalitatea sau numai o parte a componentelor procesului de mișcare a
ideilor din laboratorul de cercetare către piață.
În ce ne
privește, demersul care pare să satisfacă cel mai bine scopurile acestei
prezentări este cel care se plasează în unghiul de vedere al teoriei
comunicării. Cu alte cuvinte, ne-am concentrat atenția asupra procesului de
transferare a tehnologiilor ca un fenomen de comunicare. De ce?
Pentru că
reușita TT depinde în mod esențial de descifrarea și surmontarea obstacolelor
care apar în momentul în care participanții folosesc limbaje (vocabulare)
diferite, au motivații diferite, reprezintă organizalii cu culturi diferite și
în care sistemele de referință variază de la concepte foarte abstracte la
produse foarte concrete.
În miezul
lucrurilor se observă în mod consistent aceste probleme în contextul
transferului de informație:
- de la
indivizi la indivizi (om de știință - om de știință; om de știință -
utilizator; manager - consumator; manager - om de știință);
- în cadrul
corporațiilor și între corporații;
- în
relațiile cercetare academică (universitară) - industrie și în cadrul noilor
forme de colaborare dintre ele;
- între
guvern și industrii;
- în
procesele de transfer internaționale.
În
literatura dedicată cercetărilor în domeniul comunicării, aceste procese sînt
adesea abordate prin prisma cuplului SURSĂ - DESTINAȚIE.
Discuțiile
despre TT se întind de la afirmații generale potrivit cărora cheia
competitivității internaționale este reușita transferării invențiilor către
piață, pînă la acuzații (la fel de generale) aduse statelor occidentale
dezvoltate în privința incapacității lor de a-i forma pe tineri în spiritul
creării și administrării tehnologiei, astfel încît ei să poată supraviețui pe
piața globală a muncii. La nivel strategic, dezbaterile vizează formulele
instituționale noi menite să faciliteze TT (consorții de cercetare, alte tipuri
de alianțe strategice), care par să înlocuiască competiția tradițională între
agenți liberi cu o colaborare intra-industrială. La aceasta se adaugă (în SUA)
argumentele pro și contra sprijinului federal în direcția echilibrării
concurenței cu "Japonia Inc." cu o posibilă "SUA Inc.".
La nivel mai
detaliat, se plasează problemele legate (de ex.) de joint-ventures, de licențe,
de momentele în care trebuie întreprinse acțiunile legale de patentare și
publicare, sau cum să faci ca cercetătorii din laboratoare și universități să
comunice cu lumea de afaceri și vice-versa.
Sintetizate
(cu riscul reducerii unor aspecte), întrebările generale pe care trebuie să și
le pună factorii de decizie vizavi de TT par să fie:
1. Cum
identificăm (definim) TT?
2. Cum ne
organizăm spre a facilita TT?
3. Care
trebuie să fie rolul cercetării academice, al statutului și al industriilor
(companiilor) ca agenți în procesul de TT?
4. Ce este
distinctiv,, aparte în comunicarea din cadrul proceselor de TT?
Dar care
sînt cauzele ce mobilizează atît interes în jurul tehnologiilor și al
transformării lor cît mai rapide în profit?
Conform
Kozmetsky, G., 1980, acestea ar fi:
1.
Tehnologia este o resursă națională regenerabilă.
2.
Tehnologia generează avuții mari, care la rîndul lor sînt cheia puterii -
economice, politice, sociale.
3.
Tehnologia este factorul prim al productivității interne și competitivității
externe.
4.
Tehnologia este mobilul pentru noi alianțe între cercetare, companii și
guverne.
5. Tehnologia
reclamă o nouă filosofice și practică managerială.
De aceea, se
poate vorbi astăzi de o adevărată cruciadă a inovării tehnologice, avînd ca
obiectiv fundamental: administrarea creativă și inovativă a tehnologiei, astfel
încît să culegem roadele unei creșteri economice susținute. Cei care vor reuși,
vor juca rolul cheie în rezolvarea paradoxului global al competiției și
cooperării. Care este, însă, natura acestui paradox și cum ne plasăm noi astăzi
față de el?
În special
de la al doilea război mondial încoace, inovarea tehnologică (ca proces de
transfer al rezultatelor cercetării pe piață) a fost tratată ca ceva ce se
petrece de la sine. Tradițional, noi gîndeam comercializarea inovării ca un
proces automat, care începea cu cercetarea, apoi trecea în dezvoltare,
finanțare, producție și desfacere. Fiecare entitate implicată își vedea de
treaba ei, adică maximizarea eficienței, fără să dea vreo atenție specială
legăturilor inter-instituționale care apar în acest proces. Nu s-a acordat
importanța cuvenită miriadelor de legături intervenite în dinamica
comercializării tehnologiilor.
Astăzi știm
însă mai mult. Experiența ultimelor decenii ne învață că esența succesului este
capacitatea de a înjelege că tehnologia nu există per se, ci ea inglobează un
mesaj original în oameni vii și destinat unor oameni vii, iar dacă acest proces
de comunicare nu este stăpînit, atunci cea mai bună tehnologie nu are nici un
viitor. Office of Technology Assessment (SUA) concluziona în 1988, în studiul
de patru ani initulat "Technology and the American Economic Transition:
Choices for the Future", că patru mari forțe sînt astăzi responsabile
pentru transformarea radicală a societății americane:
a. noile tehnologii;
b. pierderea
de către SUA a locului întîi în competiția globală;
c. posibilitatea
ca prețul energiei și al altor resurse naturale să crească brusc la sfirșitul
secolului;
d. noile
valori, atitudini și comportamente ale consumatorilor.
Doar
tehnologia, subliniază studiul, poate oferi șansa americanilor de a-și adapta
viaja la noile realități globale: vor trebui refăcute toate produsele, toate
științele, toate locurile de muncă. Viitorul se sprijină pe un set de decizii
conștiente. Aceasta înseamnă astăzi că este crucial să înțelegi nu doar
valoarea științifică a unei descoperiri, invenții etc., ci să fii capabil să
satisfaci o mulțime de condiții care condiționează succesul unei tehnologii pe
piață:
a. cînd și
cum să preiei conducerea în eforturile de cercetare, dezvoltare și
comercializare într-un domeniu anume?
b. cum să
joci "prinselea" cînd alții au obținut supremația pe piața unui
produs?
c. cum să
ocolești și să devansezi competiția în știință și comercializare?
Se pare că,
din păcate, s-a căzut de acord asupra unui singur fapt: că politicile,
teoriile, doctrinele pe care le avem astăzi nu mai sînt adecvate pentru abordarea
acestor probleme în mod înțelept. Rolul tehnologiei trebuie regîndit în viața
economică.
În cele ce
urmează, vom folosi concepte cheie al căror înțeles pentru noi și pentru acest
capitol trebuie clarificat din capul locului (v. definițiile de concepte
prezentate în par. 1.3 al prezentei lucrări).
3.2.1.
Mediul intra-organizațional
Întîi de
toate, trebuie înțelese aici modelele de TT care s-au structurat în analiza
procesului în momentul de față. Dimensiunea cheie a distingerii celor două
capete ale procesului de TT este numărul de utilizatori individuali avuți în
vedere pentru o aplicare anume a unei tehnologii. Cu cît sînt mai puțini acești
utilizatori, cu atît mai aproape ne găsim de o situajie de transfer de tipul
punct-la-punct. La cealaltă extremă se găsește modelul de tip difuzare, în care
o tehnologie sau aplicație generică este difuzată către "nenumărați"
utilizatori anonimi.
Fiecare
dintre aceste modele se complică dacă luăm în considerare și mulțimea de
utilizări posibile pentru un anume "produs tehnologic" atunci cînd el
ajunge la utilizator, adică numărul de probleme pe care produsul trebuie să le
rezolve. La capătul simplu al acestui continuum, utilizatorii folosesc produsul
pentru același scop; la cel mai complex, se observă folosirea aceluiași produs
pentru scopuri diferite.
Să analizăm
succint cele două modele extreme: punct-la-punct și difuzare. Punct-la-punct
(p-l-p) este medul de transfer al unei tehnologii de la un singur grup de
experți către un singur grup de utilizatori. Transferurile în fazele de la
cercetare la dezvoltare și de la dezvoltare la producție sînt mai totdeauna
punct-la-punct. După această fază produsul poate intra însă într-un proces de-transferare
către utilizatori, care să ia orice caracteristică. Difuzarea inovărilor
(procesul prin care o inovare / inovație este comunicată în timp prin anumite
canale membrilor unui sistem social) este un model binecunoscut de TT. Este
uneori comparat cu o contagiune sau epidemie datorită magnitudinii diseminării
orizontale a tehnologiei după primul pas de transfer vertical (cercetare -
dezvoltare). De obicei, acest model se aplică în procesele de TT în afara
organizațiilor.
Difuzarea se
petrece însă și în cadrul sistemului social al unei organizații. Se adoptă un
mod nou de lucru prin comunicații cît mai întinse între indivizii care vor
trebui să îl aplice în
mediul corporatist, însă difuzarea are specificitatea sa, pentru că indivizii
care utilizează o tehnologie au mai puțină libertate de opțiune, iar adoptarea
depinde la rîndul ei de măsura în care managerii creează cadrul de recompensare
a sa.
Pentru a
trece mai departe, ne vom referi la unul dintre cele mai interesante, dar și
mai neglijate aspecte ale TT modern: implicarea utilizatorului în faza de
dezvoltare. Ea variază de la inputuri superficiale și alterații minore spre
finalul dezvoltării, pînă la parteneriat efectiv în dezvoltare, încă de la
începuturile cercetării.
Întrebarea
care se pune este: de ce trebuie luată în considerare participarea
utilizatorilor în faza de cercetare?
Două sînt
motivele fundamentale care impun un răspuns afirmativ și amîndouă sînt legate
de construirea premiselor viitorului succes de piață (nu doar științific sau
tehnic) al inovării:
a. s-a înțeles
foarte clar că informația completă cu privire la nevoile pe care urmează să le
satisfacă un produs nu se poate obține pertinent decît de la utilizatorul potențial,
asigurînd astfel produsului utilitatea;
b. în
această fază se poate obține totodată ceea ce este crucial pentru succesul
noului produs: încrederea și determinarea utilizatorului față de el. Cum bine
nota un cercetător, "implicarea facilitează acceptarea".
În
concluzie, ce trebuie să se știe despre mediul căruia i se adresează o
inovație, despre dinamica internă a grupului destinatar? Cum se administrează
diferitele moduri de TT? Fiecare mod reclamă îndemînarea managerială adecvată
și atenție pentru seturi diferite de factori critici de succes. În modul p-l-p
capacitatea de a negocia direct este cea mai necesară abilitate. A înțelege
acest utilizator omogen este crucial în procesul de proiectare a produsului,
iar rezultatul este de obicei o tehnologie croită la comanda utilizatorului.
Unul din pericole aici este limitarea creatorului la specificațiile pe care
utilizatorii le dau pentru momentul prezent, și neluarea în considerare a
dinamicii viitoare. Utilizatorii nu au perspectiva clară asupra domeniului, și
deci "ei nu cer pentru că nu știu că poate exista". E bine atunci să
le dai mai mult decît vor, oferindu-le astfel posibilitatea de a crește în
mediul generat de o tehnologie foarte performantă și orientată către viitor.
În procesele
de TT p-l-p mai complexe se poate face apel la participarea directă a
utilizatorilor la creație, dar ei pot avea interese conflictuale uneori. Aici
este iarăși nevoie de abilitatea de a negocia. Și mai este nevoie de
capacitatea de a crea un produs cuprins din "miezul lucrurilor",
stabil și nemodificabil, și o serie de module flexibile care se pot adapta
nevoile unor utilizatori diverși.
Procesul de
TT prin difuzare reclamă un demers mai structurat, foarte similar cu cel de
marketing clasic al unui nou produs. În difuzarea simplă, esența este să
descifrezi comportamentul generic al unui grup anonim, dar relativ omogen, de
utilizatori. În difuzarea către grupuri variate, complexe, -cheia succesului
este capacitatea de a "inventa" interfețe diverse, pentru diverse
"populajii" de clienți în condițiile în care de fapt promovezi
același produs.
Pe scurt, un
promotor în cazul p-l-p este un negociator, pe cînd în cazul difuzare este un specialist
în marketing.
3.2.2.
Mediul inter-organizațional
Cînd vorbim
despre probleme legate de legături între organizații, entităji, instituții,
trebuie să operăm, pentru a putea înțelege fenomenele care au loc, cu
instrumentele teoriei rețelelor. Acestea oferă o perspectivă clară asupra
problemelor esențiale ale dinamicii legăturilor în chestiune: relațiile de
putere, reciprocitate, influență, interdependență etc. Aceste aspecte au fost
însă întotdeauna neglijate, tratate ca secundare. Putem observa astăzi în
România cît de superficial sînt cunoscute și exploatate în sens benefic
caracteristicile "moi" ale acestor legături, față de așa-zisele
caracteristici "tari" (de exemplu cifrele care demonstrează că în
principiu o relație ar aduce mai mult decît ar costa).
Folosind
analiza rețelelor îți dai cu ușurință seama că de fapt legăturile care
interesează nu sînt simple perechi, ci părți din întregi constelații de
legături în care, deși nu sînt implicate formal, foarte multe organizații sînt
interesate și doritoare să influențeze din cauze informale.
Orice nouă
inițiativă de colaborare într-o ramură industrială, în dezvoltarea unei tehnologii
pe o piață, trebuie să țină seama de felul în care noua relație va interacționa
cu rețeaua existentă.
Înțelegînd
acest impact se pot obține beneficii esențiale pentru o legătură eficientă:
acces la informație, resurse, putere. În Japonia se dă o atenție specială
publicării (! ! ! ) noilor relații de colaborare, există departamente în cadrul
entităților interesate care țin evidența tuturor acestor influențe. Deci se
investesc bani chiar în această activitate - de analiză a mediului și vieții
legăturilor interorganizaționale.
Dar ce este
o rețea în accepțiunea prezentului studiu? Este ansamblul tuturor relațiilor
dintre actorii unui sistem. Analiza rețelelor originează de prin 1970, din 3
surse: teoria schimburilor, teoria puterii, teoria dependenței din punct de vedere
al resurselor. În ultimii ani acestea s-au contopit.
Ipotezele
cheie pe care se bazează această teorie sînt:
1. actorii
tind să stabilească legături pentru a obține:
- resurse
sau informație despre mediu;
-
coordonarea interdependențelor în cadrul competiției;
- reducerea
incertitudinilor datorate concurenței și, ca atare, creșterea puterii;
2. acțiunile
sînt intenționate; deci legăturile între actori sînt inițiate, păstrate sau
întrerupte pentru că li se percepe valoarea;
3. rețelele
reprezintă fluxuri de resurse și putere între actori;
4. rețelele
sînt dinamice: își schimbă configurațiile și se schimbă odată ce actorii încep
să cîștige sau să balanseze relațiile de putere prin redistribuirea resurselor.
Abordarea
analitică a rețelelor presupune parcurgerea mai multor etape.
Prima este
stabilirea granițelor reale ale rețelei. Modul în care se face aceasta diferă
în funcție de poziția pe care o ocupă observatorul: externă, ca cercetător
(demersul nominalist), sau internă, ca participant (demersul realist).
În demersul
nominalist, criteriile de selecție a organizațiilor membre ale rețelei pot fi
bazate pe atributele lor, activități specifice, sau caracteristici
organizaționale (naționalitate, mărime, durată, produse).
Demersul
realist se bazează pe natura construcției sociale a organizajiilor componente.
Se întîlnesc însă și componente nominaliste în acest tip de abordare.
În al doilea
rînd, trebuie analizate elementele componente ale rețelelor: legăturile.
O legătură
poate fi definită ca o relație între două sau mai multe organizații formate
spre a transfera, schimba, dezvolta, sau produce tehnologii, materiale, alte
produse sau informație. Termenul legătură, mai degrabă decît alianță, acord de
colaborare etc., este folosit în măsura în care aceste relații sînt reciproc
avantajoase și această caracteristică nu este supraestimată. Firmele pot de
fapt să se exploateze și să aibă interese contradictorii.
Tipuri de
relații care se stabilesc într-o legătură:
a. univoce
(asimetrice, unilaterale)
b. biunivoce
(reciproce, simetrice, bilaterale)
c.
orizontale (între organizații adăugînd valoare similară, adică în același
stadiu al producției)
d. verticale
(între organizații aflate în stadii diferite în lanțul producției și
distribuției).
Vorbind
despre conținutul unei relații ne referim la ce anume se transmite, ce tip de
substanțe se schimbă.
Gradul de
dependență într-o legătură variază funcție de substanță. S-a dezvoltat și
analiza dependenței funcție de tipul de compensație de la o organizație la
alta. Se poate vorbi de variația gradului de dependență și în funciie de
volumul de investiții implicat.
După ce am
stabilit aceste dimensiuni ale rețelelor, trebuie să ne gîndim puțin la niște
instrumente de analiză a lor, care vor fi utile în înțelegerea modelelor
concrete pe care le vom studia mai departe.
Dimensiuni
structurale ale rețelelor
a. Generale
- mărime
(nr. organizații)
- densitate
(nr. legături)
-
diversitate:
-
a legăturilor (nr. tipuri de legături)
-
a organizațiilor (nr. tipuri organizații)
-
accesibilitate (nr. de legături care separă 2 org.)
-
stabilitate:
- a legăturilor
-
a organizațiilor
- frecvențe
de schimbare
-
magnitudinea schimbărilor
-
"stele" (org. cu număr de legături mai mare ca X)
-
"izolate" (org. fără legături)
- organizații
de legătură (care au relații extensive și se suprapun peste multe legături)
b. Specifice
organizațiilor componente
-
centralitate (nr. de legături în care este implicată)
- gama (nr.
contacte)
-
complexitatea (măsura în care este legată prin relații de multiple tipuri)
- gradul de
dependență orizontală (în același stadiu în procesul de producție)
- gradul de
dependență verticală (în diferite stadii)
-
în amonte
-
în aval
Acestea
fiind zise, credem că nu ne mai rămîne decît să tragem o concluzie asupra
metodologiei de analiză propuse.
Astfel,
pentru domeniul de cercetare abordat, transferul de tehnologie poate fi definit
drept comunicarea cunoașterii organizate în scopul creării de produse,
procese și/sau servicii noi sau îmbunătățite. Acessta include consultanță,
documentare, demonstrații, instruire, lucru în comun, aplicații etc. Transferul
de tehnologie nu se petrece decît în condițiile în care are loc aplicarea cu
succes de către receptor a cunoștiințelor transmise.
Transferul
de tehnplogie (TT, în cele ce urmează) poate fi privit ca un proces cu mai
multe etape: (1) cercetare, (2) analiza preliminară și definirea conceptului,
(3) dezvoltarea și testarea produsului, (4) comercializarea etc. TT eficient
este un proces nelinear, paralel, în care cercetarea, analiza, dezvoltarea și
comercializarea sînt permanent interconectate și progresează aproape simultan.
TT reclamă coordonare instituțională (companii, centre de cercetare
performante), precum și un climat de afaceri favorabil la nivel local și național
(generat în primul rînd de către guvern).
În
întreprinderile mari, aceste stadii ale TT pot avea loc în cadrul unei singure
organizații. Unele tehnologii, datorită complexității și/sau costului lor, sînt
dezvoltate în universități sau centre de cercetare. Întreprinderile mici și
mijlocii au adesea dificultăți în integrarea în timp real și profitabilă a
noilor tehnologii în baza lor de produse, procese sau servicii. Transferarea
tehnologiilor în cadrul unui sistem este un lucru complex. Transferarea tehnologiilor
între sisteme (cum ar fi între institute de cercetare și întreprinderi) este un
lucru și mai dificil și mai complex.
Criteriile
propuse pentru analiza și evaluarea TT eficient (bazate pe modele internaționale
și teorii consacrate) au fost dezvoltate in trei domenii:
1.
Activități de inovare care sînt prezente în produse și procese comercializate
eficient (iar nu în cele care nu au putut fi comercializate așa cum au fost
dezvoltate).
2.
Caracteristicile organizaționale ale activităților de TT eficace și eficient,
incluzînd aici strategii, moduri de alocare a resurselor umane și proiectarea
proceselor organizaționale.
3.
Legăturile inter-organizaționale care sînt componenta critică a TT rapid și
eficient.
Activități
de inovare
Cercetări
empirice extensive, comparînd introducerea cu succes a produselor noi cu eșecul
unor astfel de încercări, au identificat cîteva activități esențiale în
tentativele reușite. Activitățile de cercetare inițială, cum ar fi
monitorizarea și evaluările preliminare de piață, evaluările tehnice
preliminare, sînt critice. În analizele din faza de pregătire a dezvoltării,
produsele de succes au avut la bază stadii de piață și analize financiare
detaliate. Acestea sînt de regulă neglijate în inovările eșuate.
O altă
componentă critică o reprezintă dezvoltarea de prototipuri și testarea lor la
producător, în scopul de a rafina și evalua produsul pe producătorii și
clienții potențiali.
În stadiul
de comercializare, testele de piață, producția de "serie 0" și o
lansare îndelung și în detaliu planificate reprezintă factori semnificativi de
asigurare a succesului.
Tehnologiile
comercializate cu succes se caracterizează printr-un echilibru între informația
tehnică și cea de piață în toate fazele. Sînt desfășurate toate activitățile
critice, nu doar cîteva. Nu poate fi exclusă nici una, pentru că ele au aceeași
importanță relativ la eficiența procesului de comercializare
Caracteristici
organizaționale
Contextul
organizațional în care are loc TT determină în mare parte tipurile de caracteristici
ce s-ar dovedi eficiente.
Cele mai
multe sisteme de TT își duc viața în medii agitate: (1) se confruntă cu volume
mari de informație complexă și diversă trebuind să ia decizii în timp scurt pe
baza acesteia; (2) sînt dependente de legăturile de colaborare cu alte
organizații pentru: procurarea de resurse, de informație, pentru activități în
comun, în luarea deciziilor și obținerea rezultatelor; (3) resursele sînt
adesea mai mult decît limitate, iar deciziile de alocare a lor devin astfel
critice, trebuind separate cu grijă activităjile care adugă valoare de cel
"parazitare".
Criteriile
pe care trebuie să le satisfacă organizațiile eficiente și eficace se referă la
strategie, alocarea resurselor umane și problemele legate de proiectarea
proceselor organizaționale. În ce privește strategiile, cercetarea tehnologică
este adesea întîi dezvoltată și abia apoi se caută beneficiarii săi, înainte,
deci, de a identifica nevoile și a evalua capacitatea unei anumite piețe de a
achiziționa inovările. Aceasta se numește presiune tehnologică. În ritmul în
care se desfășoară tranzacțiile pe piața globală, aceasta este atît riscant,
cît și prea lent. Prea rar se elaborează un plan pentru dezvoltarea inovațiilor
și se trec cu vederea multe puncte de TT care pot bloca accesul rezultatelor pe
pială.
Multe
industrii dezvoltă adesea inovații pentru piețe și clienți foarte clar
delimitați. Aceasta se cheamă formarea pieței. Ca strategie, pare a fi mai
eficientă, dar este limitativă din punctul de vedere al vocației activității de
inovare.
Cea mai
eficientă strategie presupune o COMBINAȚIE A STRATEGIILOR TEHNICE ȘI A CELOR DE
PIAȚĂ.
Criteriile
legate de alocarea resurselor umane reclamă proceduri de personal pentru
selectarea de oameni cu calitățile și atitudinile care să genereze colaborare,
comunicare complexă, abordări de echipă și capacitatea de a lua decizii de
grup. Se cere mai mult conducere decît autoritate. În organizații birocratice o
astfel de selecție s-ar putea să nu fie posibilă.
În ce
privește proiectarea organizațională, organizțiile care urmăresc TT trebuie să
fie DESCHISE. Informația, comunicațiile și sistemul de decizie trebuie create
astfel încît să maximizeze integrarea de cunoștințe complexe și diverse.
Capacitatea organizațiilor de a-și depăși propriile granițe și a cîstiga
informație din "mediu" este critică pentru dezvoltarea de noi
tehnologii care să răspundă nevoilor pielei.
Legăturile
interorganizaționale
Poate că
criteriul crucial este rețeaua de organizații prin care se asigură resurse,
programe de dezvoltare, clienți și informație despre întreg sistemul. Sînt
probleme absolut deosebite în integrarea unei mulțimi de organizaiți în scopul
rezolvării unor probleme complexe și cu totul noi.
Legăturile
eficiente se bazează pe o rețea sistematică de relații și programe între
guvern, cercetare, universitate și industrie. Acestea trebuie să fie diverse,
flexibile, să se caracterizeze prin comunicare substanțială și clară, flind
adesea menținute printr-o conducere "transorganizațională". Cu cît
mai puține sînt punctele de trecere, cu atît mai consistente vor fi relațiile între
organizații, cu atît mai flexibile aranjamentele, cu atît mai probabil ca
fiecare inovație să poată fi orientată strategic către piață.
De ce
propunem acest demers? Pentru că studiile noastre și ale altor autori, precum
și contextul extrem de fertil din punctul de vedere al cercetării creat în
Europa de Răsărit, ne arată că nu se vor putea vreodată importa modele pur și
simplu, respectiv nu "tehnologia organizațională" este problematica
în eficiență, ci capacitatea de absorbție culturală a acesteia de către grupul
uman în cauză,
Organizația
însăși trebuie administrată ca o resursă. Sarcina este fenomenală. Dar poate fi
realizată! Calculatoare, sisteme sofisticate de comunicații și alte tehnologii
vor fi integrate cu resursele umane pentru a genera soluții creative care vor
coborî costul general al producției, vor îmbunătăți calitatea, vor scurta
ciclul creație-piață, vor eficientiza avuția națională și vor permite scrutarea
unor oprtunități neprevăzute pînă acum.
Pentru a fi
eficace și eficientă din punctul de vedere al societății, tehnologiile în schimbare
trebuie dezvoltate astfel încît să corespundă scopurilor generale și
obiectivelor întreprinderilor. Pentru a realiza aceasta, cel care evaluează o
tehnologie trebuie să aibă o înțelegere clară a afacerii clientului. Aceasta
include mediul economic, premisele legate de clienții companiei, structura
industriei, calitălile produselor și serviciilor care constituie avantajul
diferențial pe piață al unei firme, procesele folosite pentru dezvoltare și
producție și structura costurilor. Acești factori pot fi apoi legați de
obiective așa cum au fost ele formulate prin plan.
Înțelegerea
planului și a dinamicii lui înseamnă să fii în stare să înțelegi ce motivează o
firmă și ce încearcă să obțină aceasta. Este, de asemenea, baza pentru
evaluarea determinării și receptivității unei industrii pentru exploatarea
schimbărilor tehnologice.
Din acest
punct de vedere, firmele variază de-a lungul unei game continue, de la cele mai
conservatoare pînă la cele mai inovative: (a) ultra-conservatoare sînt
companiile care folosesc noi tehnologii numai pentru a îmbunătăli aspectele
operaționale (evidență, operații simple); (b) există companii care adoptă
tehnologii noi doar pentru a-și perfecționa produsele și serviciile curente;
(c) după cum există companii inovative care înleleg că a fi primul care
integrează progresul tehnic înseamnă să poți să obții noi piețe, să le extinzi
pe cele existente, să stabilești înseși regulile jocului.
Dezvoltarea
științei în forma sa practică, tehnologia, pare să fie un proces de naștere,
dezvoltare, maturizare și declin, repetat cu fiecare nou avans tehnologic pe o
spirală permanent orientată către progres.
Cheia
exploatării cu succes a acestor progrese este capacitatea de a sesiza și
administra eficient chiar discontinuitățile.
Selectarea
tehnologiilor reclamă cunoașterea alternativelor tehnologice existente și
talent vizionar. Ajută mult să știi precis ceea ce vrei să realizezi folosind o
tehnologie nouă - dacă vrei să obții un spor de eficacitate. Altfel spus, se
pot urmări operații eficiente prin utilizarea unei formule perfecționate a
tehnologiei curente, sau se poate schimba radical ordinul de mărime al
performanței, eficacitatea fiind propulsată într-o clasă superioară printr-o
tehnologie complet nouă.
Potrivit lui
Richard Foster (în cartea sa "Inovarea: Avantajul atacului", 1986):
"Simpla identificare a alternativelor și recunoașterea limitelor lor nu dă
întotdeauna un răspuns clar. Cea mai bună strategie ar putea fi alegerea unei
tehnologii 'adolescente' cu perspectivele cele mai mari pentru că nu e
niciodată clar cînd o nouă tehnologie se va impune realmente."
El dă, de
asemenea, următoarele indicii despre cînd o tehnologie pare să devină perimată:
1. se
manifestă o îngrijorare sporită privind productivitatea celor ce dezvoltă
sistemele tehnologiei curente;
2. costurile
acestor dezvoltări cresc, iar întîrzierile devin comune;
3. noile
aplicații, inovațiile și creativitatea dispar;
4. apar
lipsa de armonie și moralul scăzut la cei care dezvoltă aplicații ale
tehnologiei analizate;
5.
îmbunătățirile serioase devin rare, iar creșterile de productivitate nu mai pot
fi obținute decît din detalii;
6.
utilizatorii cheltuiesc mai mult pentru a genera noi dezvoltări, de diverse
tipuri, fără a se obține efecte;
7.
schimbările frecvente în administrația nu sînt eficiente;
8.
competitori mai mici pe segmente de piață pretențioase și cei considerați mai
slabi încep să cîștige teren folosind metode radical noi, despre care alții
spun că nu funcționează.
Evaluarea
tehnologiilor caută să armonizeze obiectivele firmelor cu dezvoltarea tehnică,
dar se pune întrebarea cum știm ca o tehnologie va contribui la îmbunătățirea
rezultatelor economice?
Întrebînd
"În ce fel poate contribui tehnologia X propusă la îmbunătățirea factorilor
critici de succes (FCS) ai firmei Y?" avem încă un instrument de evaluare
a adecvării aplicării unor soluții tehnologice diverse la realizarea
obiectivelor organizației.
FCS au fost
introduși în 1979 de către John Rockart printr-un articol în Harvard Business
Review. De atunci, metoda a cîștigat o largă acceptare într-un număr mare de
organizații.
FCS sînt
acel număr limitat de factori în care rezultatele pot asigura creșterea
performanței pentru individ, departament sau firmă. Ei reprezintă acele puncte
unde "lucrurile trebuie să meargă bine" pentru ca organizația să
prospere și obiectivele să fie atinse.
Procesul de
analiză a FCS este simplu, consistent, ieftin și poate fi adaptat nevoilor
oamenilor și departamentelor din orice activitate și din orice întreprindere.
FCS derivă
din misiunea organizației. Sînt identificate apoi trei pînă la cinci obiective
primare. Pasul următor este realizarea unor interviuri care să determine ce
factori departamentali trebuie să fie performanți pentru ca obiectivele primare
să fie realizate. Acești factori sînt concentrați și structurați într-un set
redus, ușor de stăpînit.
Trebuie apoi
determinate măsurile critice ale acestor factori. Acesta ajută la formularea
clară a ceea ce organizația definește ca fiind succes sau eșec. De la măsurile
critice, se determină niveluri pentru succes și limite pentru eșec. Vor fi
folosite sisteme de informare care să monitorizeze diversele statistici ale
firmei și să indice dinamica FCS. Astfel, se poate spune că orice activitate
care contribuie direct la îmbunătățirea FCS este dezirabilă.
Exercițiul
FCS aduce beneficii semnificative celui care vrea să dezvolte o anumită
tehnologie, pentru că penetrează în organizația care va beneficia de această
dezvoltare, relevînd ceea ce este realmente esențial pentru utilizator în
termeni de percepții și priorități.
Foarte
important este să se ia în considerare cum vor folosi oamenii fără pregătire de
specialitate instrumentul oferit de o nouă tehnologie. Întotdeauna va fi
necesar ceva mai mult decît tehnologie pentru ca o dezvoltare tehnologică să
reușească într-adevăr.
Nu are sens
să folosești tehnologii noi și să operezi în continuare cu premisele vechii
ordini de lucruri, fie ea a unei companii sau a întregii societăți.
3.3.1
Consorțiile de cercetare
Acestea
reprezintă un nou mod de desfășurare a cercetării în SUA. Ele permit firmelor
să cooperaze în unele domenii, în timp ce sînt în competiție în altele.
Cooperarea permite dezvoltarea în comun a tehnologiilor noi, iar concurența se
petrece în sfera modului în care produsele se promovează pe piață. În momentul
în care capacitatea de a produce profit a unei anumite dezvoltări tehnologice
este dovedită, consorțiul își încetează actvitatea, iar rezultatele se
îndreaptă către fiecare companie în parte pentru dezvoltarea de aplicații
specifice.
Succesul
consorțiilor este condiționat de TT.
Consorțiile
iau diverse forme. Unele nu angajează direct cercetători, ci distribuie
fondurile de cercetare la universități, difuzînd apoi rapoartele de cercetare
către membri. Altele operează cu bugete mari în structuri proprii foarte
costisitoare, cu personal din cadrul companiilor sau angajați speciali.
În cadrul
consorțiilor, gradul de proximitate în cooperare este fără precedent. Aceasta
pentru că avantajele sînt fundamentale:
- crește
eficiența investițiilor în cercetare;
- se reduce
redundanța;
- se
promovează o orientare a cercetării pe termen lung;
- se reduce
riscul de eșec pentru că există posibilitatea unei mari diversități a
portofoliului de proiecte.
Ca atare,
efectul este o creștere a competitivității.
Problema TT
este însă foarte complexă în cadrul consortiilor pentru că:
1. aici interacționează
entități cu culturi foarte diferite,
2. există în
permanență o combinație între cooperare și competiție,
3. procesele
de TT au o natura complexă.
Misiunea
consorțiilor este:
a. să facă
cercetare precompetitivă relevantă pentru membri,
b. să
transfere rezultatele către membri.
Dacă se
dorește o analiză a consorțiilor de cercetare, propunem următorul cadru posibil
(dar și dovedit a fi cel mai relevant):
1. Analiza
consorțiului ca organizație:
-
structura organizațională
-
descrierea programelor
-
descrierea tehnologiei
-
descrierea membrilor
2. Moduri de
TT
-
legătura între cercetare și producție
-
axa de transfer
-
sisteme de evaluare a succesului
-
stimulente și bariere
-
evaluarea utilizării rezultatelor
3. Tipuri de
tehnologii
4. Moduri de
integrare:
-
comunicații interne
-
comunicații între membri
-
comunicații în cadrul organizajiilor membe
-
procesul de cercetare
-
interdependența dintre membri și consorțiu
-
relațiile publice
Ne vom
referi pe scurt la cele 12 categorii diferite de TT folosite în consorții:
1. Moduri
pasive:
- rapoarte
tehnice proprietate a consorțiului
- articole
științifice
- publicații
pxoprii
- casete
video cu demonstrații
2. Moduri
active:
- întîlniri
între cercetători și membri
- comitete
ale membrilor
- reprezentați
permanenți ai membrilor în cercetare
- vizite
-
demonstrații
- secții de
recepție organizate la membri
- cercetare
la membri
- colaborare
între membri și consorțiu
Modul de TT
depinde de trei factori:
a. nivelul
tehnologiei: în faza fundamentală / aplicată
b. gradul de
echivoc al tehnologiei: măsura în care poate fi folosită diferit în culturi
organizaționale diferite
c.
continuitatea TT: discret (de moment) / relativ continuu.
Aceștia fac
din TT un fenomen de comunicație organizațional afectat de o varietate de
interpretări, mesaje, activități simbolice și modalități de a concepe și face
cercetare. TT începe înainte de a avea rezultate din cercetare și se desfășoară
dezordonat și multi-direcțional în cadrul consorțiilor. Totul depinde de fertilitatea
din punct de vedere al comunicațiilor a culturilor organizaționale
participante.
La nivel
interpersonal, TT trebuie înțeles ca un proces de convergență caracterizat prin
influențare reciprocă în timp. Din acest punct de vedere, putem spune despre
comunicații că nu transportă tehnologie per se, ci mai degrabă mijloace pentru
participanți de a învăța unii de la alții.
La nivelul
organizațional, TT trebuie înleles ca proces de interpretare, iar organizațiile
ca sisteme de interpretare a tehnologiilor. Comunicarea care are loc în jurul
TT generează o înțelegere și un sens pentru tehnologie și organizează
comportamente în jurul acestei interpretări.
La nivel
inter-organizațional, TT este o interacțiune între o organizație (consorțiul)
și mediul său (membrii).
Cert și
confirmat este un singur lucru: nu există o rețetă pentru succes, totul este
sensibil la contextul uman. Se pot identifica componente contingente ale TT,
dar un fel optim universal de TT nu există. El nu este afectat de variabile
interpersonale, tehnologice, organizaționale și de mediu. Ele pot fi studiate
și explicate post-factum prin cercetări asupra comunicațiilor organizațiilor.
3.3.2
Relațiile dintre cercetarea academică și industrie
Reducerea
din ce în ce mai drastică a resurselor pentru cercetare a făcut necesar apelul
la alte modalități de mobilizare a acestora. S-a renunțat progresiv la izolarea
lumii academice de cea comercială, creîndu-se premisele unei colaborări din ce
în ce mai sofisticate.
Să trecem la
analiza cîtorva tipuri de TT în formula universitate - industrie observate mai frecvent,
în țările puternic industrializate.
- Legături
în sala de clasă
Cunoștințele
specialiștilor devin astăzi atît de repede perimate, încît există pericolul
ieșirii din cursă dacă nu participă cu o frecvență din ce în ce mai mare la
cursuri de împrospătare. Firmele își trimit angajații la "școală"
într-un mod din ce în ce mai sistematic, specificațiile locurilor de muncă cer
grade academice tot mai înalte, specialiștii înșiși simt nevoia școlii în
scopul dezvoltării personale. Valoarea instruirii "față în față" este
greu de înlocuit sau compensat. De asemenea, sala de clasă reprezintă un spațiu
valoros pentru stabilirea de relații profesionale.
- Legături
de cercetare
Beneficiile
fantastice pe care le aduce industriei participarea la programe de cercetare
care sînt un scop în sine au fost de mult apreciate. Cum doar universitățile
mai concep astăzi "programe de cercetare pentru cercetare" ca metodă
de învățare, industriile își trimit tot mai mult angajații în aceste programe,
nu atît pentru a obține informații utile dezvoltărilor curente, cît pentru a
obține cadre tot mai creative și mai apte de schimbare.
Industriile
au trei tipuri de imagini despre universități:
a.
instituții de învățămînt
b.
instituții bazate pe aplicații (unde studenții învață să controleze tehnologii)
c.
instituții de cercetare teoretică
Funcție de
nevoile concrete ale unei firme, aceasta se asociază cu un tip sau altul de
universitate. Pentru a deveni mai atrăgătoare, la rîndul lor, universitățile
își creează imaginea de leader mondial într-o tehnologie de vîrf sau alta.
- Legături
prin publicații
Există aici
adesea o contradicție profundă între transparența academică a rezultatelor
cercetării și dorința de păstrare a "secretului" a industriilor, care
pot deveni o barieră pentru TT. Există totuși două categorii de legături
universitate - industrie care favorizează publicarea timpurie a rezultatelor.
a. Managerii
firmelor percep publicarea ca o formulă de promovare a viitorului produs, deci
de marketing.
b. Unele
firme văd ca o puternică formulă de penetrare a laboratoarelor, facilitarea
publicării de către universități a manualelor pentru o tehnologie sau alta
- Legături
financiare
Acestea pot
avea trei forme: donații, burse, contracte.
a. Donațiile
sînt imprescriptibile, pot fi folosite pentru orice scop de către beneficiar.
b. Bursele
sînt fonduri care pot fi folosite oricum în cadrul unei tematici generale
prestabilite.
c.
Contractele referă un proiect precis, cu un buget precis.
(b) și (c)
adesea generează fricțiuni între părți pentru că acestea au o percepție
diferită asupra structurii cheltuielilor necesare. Capitolul cel mai
controversat este cel al costurilor indirecte ale universităților.
Acordul
există însă asupra faptului că birocrația dezvoltată pentru arbitrarea acestor
conflicte încetinește mult procesul creativ.
3.3.3
Procesul de generare de noi companii ca mod de TT
Noile
afaceri sînt importante pentru că:
- atrag
fonduri de cercetare;
- sînt
active în dezvoltarea economică regională;
- generează
direct capital din cercetare, prin comercializarea rapidă;
- sînt o
măsură directă a succesului cercetării.
Este
important să înțelegem cum rezultă acest proces de naștere de noi companii din
cercetare în organizațiile clasice (industrie, laboratoare naționale,
universități).
Cauza
fundamentală a exploziei acestui fenomen astăzi este schimbarea orientării de
la cercetarea militară, pasivă din punct de vedere comercial, la cea
competitivă, generatoare de proflt.
Ce se face
pentru a încuraja acest proces benefic?
1.
Laboratoarele și instituțiile naționale inițiază acte normative care, în esență,
permit ca rezultatele cercetărilor făcute cu resursele de toate tipurile
asigurate de către bugetul statului să fie preluate de autorii lor și folosite
în interes privat prin inițierea de noi întreprinderi.
2. Industria
a creat mecanisme speciale de stimulare a creativității și inovării mergînd
pÎnă la a recompensa asumarea riscurilor. Aceste noi afaceri au carateristici
care reclamă atitudini manageriale speciale: incertitudinea, gradul intens de
cunoaștere pe care se bazează, competiția cu metode alternative, nevoia de
sprijin interdisciplinar. Rezultă clar că managerii trebuie să aibă un stil
adecvat pentru astfel de context.
În esență,
orice companie performantă tehnologic și creativ este un potențial incubator de
afaceri noi.
Iar apariția
de companii-pui este un mod foarte eficace pentru "mamă" de a-și
amplifica rețeaua de afaceri în zona proprie, pentru că în mod obișnuit
"puii" rămîn în același areal geografic.
3.
Universitățile devin astăzi, în urma unui îndelungat proces istoric, agenți
activi în dezvoltarea economică și socială. Politicile lor actuale în privința
drepturilor asupra proprietății intelectuale arată clar înclinarea către
transferarea cunoștințelor obținute în cadrul cercetărilor pe piață prin
intermediul a ceea ce se cheamă "antreprenorialism academic". Ele
sprijină eforturile individuale ale cadrelor didactice de a-și întemeia
întreprinderi private, știind că acești oameni rămîn profesori adăugînd însă
vieții universitare un plus de contact organic cu lumea din care fac parte și
pe care o contemplă prin cercetare. Universitățile au devenit și ele
astăzi veritabile incubatoare pentru
afaceri private. Se stipulează uneori că este o sarcină a profesorilor să ia
inițiativa în valorificarea comercială a propriilor cunoștințe.
Trei sînt
căile prin care universitățile stimulează dezvoltarea afacerilor bazate pe
rezultatele cercetărilor proprii:
a. vinderea
drepturilor asupra inovajiilor b. licențierea acestor drepturi
c.
participarea cu părți în firmelor nou create.
3.3.4. TT via sistemele de
telecomunicații
Începînd din
anii '60, cercetătorii au acces la rețele de calculatoare și la informație la
distanță, pot comunica fără să se cunoască personal, fără să aibă nevoie să-și
părăsească birourile. Astăzi TT este mult amplificat de capacitatea de a accede
și procesa informațiile în formele cele mai diverse: date electronice, voce,
imagine.
Soluțiile pe
care le caută cercetătorii nu mai presupun astăzi irosirea timpului în
deplasări neconfortabile și distractive. Ele se pot găsi prin folosirea
telefonului, calculatorului etc.
Se pot ține
conferințe fără ca participanții să se fi cunoscut altfel decît prin telefon
sau terminal și pentru nu mai mult de 5 minute.
Oamenii de
știință interacționează în "colegii invizibile" (la propriu și la
figurat) pe o întindere spirituală și geografică de necrezut.
Organizațiile
implicate în dezvoltarea tehnologiilor (guvern, industrie, universitate) au
astăzi legături prin sisteme de telecomunicații de o complexitate care schimbă
radical natura comunicațiilor dintre ele.
Rețelele
tradiționale implică centralele telefonice naționale și internaționale.
Rețelele moderne implică toată gama de rețele de calculatoare.
Ce servicii
asigură acestea?
A. Servicii
de bază:
-
poștă electronică
-
buletine (mesaje)
-
știri
-
conferințe
-
transfer de fișiere
-
calcule
-
acces la baze de date și funcții de căutare
-
criptarea și protecția informației
-
diverse directoare de informaiii
-
porți de acces și legături cu alte rețele
B. Servicii
avansate
-
video-conferințe
-
grafică pe calculator
-
algoritmică paralelă
-
calcule superioare prin acces la supercalculatoare
-
simulări diverse prin acces la supercalculatoare.
Există în
lume rețele speciale dedicate cercetării:
-
inter-universitare - BITNET, INTERNET
- de scară
largă - NSFNET
Scopurile
lor sînt:
-
creșterea productivității în cercetare prin acces la resurse masive;
-
creșterea calităjii cercetării și instruirii academice prin acces la
oportunități de colaborare extra-universitară;
-
scurtarea timpului necesar transmiterii rezultatelor cercetării de bază către
sectorul comercial;
-
lărgirea sferei de distribuire a oportunitălilor și creativității între cadre
didactice, studenți, specialiști aparținînd unor geografii diverse.
3.4.1 India
și Brazilia
Vom analiza
în acest context două experiențe pentru care dispunem de informație relativ
sistematică. Din păcate, ca și în cazul țărilor din răsăritul european, măsura
pînă la care se pot face studii foarte relevante pe teme atît de delicate cum
este TT - este foarte redusă. Nu vom detalia aici motivele pentru această
situație. Este greu ca cineva să afirme că deține "adevăruri"
depășind nivelul de studii de caz, pentru lumea a treia sau cea a țărilor în
curs de dezvoltare. Să luăm de exemplu cazul Bangalore, India.
Ca și în
alte țări similare (Singapore, Coreea de Sud, Mexic, Egipt, Brazilia, Taiwan,
Hong Kong) s-a încercat captarea într-un singur loc a industriilor legate de
microelectronică! Regretatul prim-ministru Rajiv Ghandi, tehnofil înrăit, a
avut inspirația de a crea condițiile pentru afaceri înfloritoare în domeniu în
orașul cu creșterea cea mai rapidă din India: Bangalore, statul Karnataka, în
sud.
Care au fost
formulele adoptate pentru TT eficient în acest caz?
ISRO (Indian
Space Research Organization) a avut performanțe deosebite în TT. În 1982 a fost
creat un Centru de TT al ISRO care a generat către sectorul privat procese de
TT reușite pentru 160 de produse și procese; sînt în curs de dezvoltare alte
150 de aranjamente. Practic, CTT-ISRO este un oficiu de negociere în care
experții încearcă să identifice în zona ISRO companii interesate în inovările
produse de institut.
IISc (Indian
Institute of Science) este principala universitate de cercetare a Indiei și
excelează în tehnologii de vîrf: inginerie electrică, calculatoare,
biotehnologii. Creat în 1990, astăzi numără 30 de catedre și centre, cu 400 de
cadre și 1400 de studenii.
Pentru TT
s-a înființat Centrul pentru Consultanță Științifică și Industrială (CCSI) în
1973, care în esență are misiunea de (1) a identiflca posibilități de finanțare
a cercetării universitare de către industrii interesate și (2) de a transfera
rezultatele cercetărilor din laboratoarele universității către companiile
private din zonă. În 1989, se realizaseră mai mult de 2000 de proiecte de
succes. Cadrele didactice fac consultanță cu CCSI echivalînd cu o zi/săptămînă
și primesc 50% din încasări, 50% mergînd la CCSI. Politica IISc este foarte
liberală din punct de vedere al flexibilității timpului cadrelor didactice.
CCSI a fost
propus ca model de instituție de interfaîă între universitate și industrie.
C-DOT (Center for Development of Telematics) reprezintă un model indian de
institut de cercetare-dezvoltare: face cercetare avansată pentru nevoile de
telecomunicații ale Indiei; este autonom față de guvern; are o structură
ierarhică foarte plată; efectuează propriile activități de TT către sectorul
privat.
Tot în
Bangalore sînt localizate șase mari firme ale sectorului public, care
desfășoară cercetare legată și de sectorul militar. Ele însă desfășoară o
activitate directă de TT către sectorul privat.
Ideea care
se desprinde din cazul Bangalore este că e de dorit o aglomerare zonală de
instituiii diverse implicate în promovarea tehnologiilor noi. Crearea de
tehnopolisuri este importantă pentru că concentrează mase mari de
întreprinzători de succes care apoi se sprijină și se întăresc unii pe alții.
Pentru
cercetare, numai așa se mai poate vorbi în țările sărace de acumularea unui
capital suficient pentru a menține o știință cît de cît apropiată de realitatea
globală.
Să luăm în
considerare un alt caz interesant: Brazilia.
Ce se face
acolo din punctul de vedere al relațiilor dintre cercetarea academică și
industrie?
În iunie
1990, guvernul a adoptat o nouă politică pentru comerț exterior și industrie.
Ideea centrală: înlocuirea importurilor prin dezvoltarea industriei proprii.
Pentru
aceasta este nevoie de competitivitate. În acest sens au fost lansate două
programe:
- Programul
Competitivității Industriale (dezvoltarea tehnologiilor înalte și
restructurarea celor tradiționale);
- Programul
Calității și Productivității. Această politică are cinci instrumente:
a. politica
finanțării de capital, tehnologice și de comerț exterior;
b. politica
exporturilor
c. politica
importurilor
d. politica
de sprijinire a capacității tehnologice a industriei
e.
utilizarea puterii de cumpărare a statului.
Ne vom ocupa
puțin de punctul d.
Documentele
referitoare la acest subiect prevăd următoarele aspecte:
- creșterea
planificată a bugetului știinlei în PNB (de la 0,5% - 1989 la 1,3% - 1994):
creșterea va fi orientată către cercetare-dezvoltare industrială, nu către
știința pură;
- o nouă
strategie institutională pentru canalizarea efortului federal de sprijin al C
& D pentru absorbția tehnologiilor, pentru dezvoltarea instituțiilor
academice. Ideea a fost de a nu mai finanța direct C & D academică, ci de a
canaliza aceste fonduri prin intermediul industriei. De asemenea, pentru a
primi acești bani, industria trebuie să contribuie cu o parte;
- academia
va continua totuși să primească direct fonduri pentru activități indirecte,
care trebuie însă să se finalizeze prin servicii pentru sectorul productiv;
-
interacțiunile nu trebuie restrînse la relațiile universitate-industrie; ele
trebuie să crească și între industrie, prin proiecte de C & D comune.
Institutele de C & D trebuie să participe în procesele de TT.
Modul în
care a fost receptată această politică a fost amestecat:
Industria;
prima reacție a fost darwiniană: competitivă, iar concentrarea pe calitate și
productivitate - pozitivă. Cu toate acestea, au existat nemulțumiri legate de
două aspecte:
- rata
"deschiderii ușilor" a fost considerată ori prea mare (adepții tranziției
lente), ori prea mică (la adepții integrării globale rapide);
- succesul
politicii tehnologice este îndoielnic în condiții macrostabile. Universitățile
au avut și ele poziții contradictorii.
Motivele:
1.
ideologice - politica de acordare a priorității poziției pe piața globală, față
de cea pe piața internă;
2. legate de
politica internă a universităților: cele de cercetare au îmbrățișat de urgență ideea;
cele contemplative, de învățămînt s-au plîns de o posibilă deturnare de la
misiunea lor fundamentală.
Tendințele
statistice generale constatate în urma primei perioade de aplicare a acestei
politici sînt:
a. față de
perioada precedentă există o convergență de interese între universitate,
industrie și guvern în vederea creșterii interacțiunii menite dezvoltării
tehnologice;
b. există și
rezistență din partea unor anumite tipuri de universități;
c. riscul
principal continuă să fie incertitudinea mediului macro, care epuizează energia
celor implicați;
d. soluția
și resursa principală în rezolvarea acestor probleme este mintea omenească
antrenată să opereze cu toate complicațiile relațiilor academie-industrie.
3.4.2
Experiența Ungariei în problemele dezvoltării S+T și a TT
Trebuie
subliniat clar că nici un fel de proces structurat, conștient sau inconștient,
nu a fost cercetat în legătură cu subiectul acestei lucrări în țările Europei
orientale. Mai mult, putem afirma că, cel puțin ca tendință, nu putem vorbi
nici despre existența vreunui proces structurat în acest domeniu.
Motivul
fundamental pentru această dinamică (mai bine zis statică, sau - și mai bine -
dinamică negativă) a sectorului știință + tehnologie în aceste țări este
instabilitatea macrosocială: culturală, economică, politică. Fără putință de
tăgadă, avem de a face cu una dintre cele mai bogate perioade din istoria
omenirii, în care natura, ritmul și aria schimbărilor sînt fără precedent.
În aceste
condiții, eforturile de cercetare sistematică a evoluției unui sector sau altul
se vor împiedica întotdeauna de evoluția reală nesistematică a obiectului de
studiu.
Din
întîmplare, avem ocazia să împărtășim o experiență mai stabilă, cea a Ungariei,
văzută din interior, prin ochii specialistei Katalin Balasz de la Academia
Ungară.
Domnia sa
face încă de la începutul studiului său aceeași constatare: "În Ungaria
tranzijia la o economie de piață este foarte lentă. Considerațiile economice
sînt prioritare, iar rolul S & T și al C & D și al finanțării lor este
neglijat."
Care este
totuși istoria vie a domeniului C & D în timpul tranziției maghiare?
Comparativ cu alte țări, Ungaria ar avea o supracapacitate de C & D.
Analizînd încă activitățile desfășurate, ne dăm seama că în spatele acestei
sigle se află mai mult alte chestiuni. Sistemul C & D mai suferea și de
hiper-centralizare și fragmenatre a componentelor. În 1991 au crescut salariile
oamenilor de știință, dar nu suficient pentru a acoperi creșterea inflației,
ceea ce a degenerat într-o degradare și mai mare a activităților de C & D.
Ponderea
cheltuielilor cu S & T a scăzut și ea. Colapsul CAER a avut o contribuție
majoră.
Pe scurt,
știința maghiară se confrunta cu o capacitate de a oferi în scădere, pe o piață
în care cererea este în declin. Ce ar putea fi mai rău?
Mai mult,
noua guvernare n-a făcut mai nimic pentru a redresa situația de criză a C &
D și a învățămîntului superior.
Care ar fi
abordările curente în problemele de politică științei în Ungaria?
În primul
rînd, abia au început să fie luate în considerare elemente fundamentale cum ar fi:
- care e
rolul cercetării fundamentale într-o țară mică?
- care e
rolul mecanismelor pieței în evaluarea C & D?
- ce se
poate aștepta de la privatizare în termenii revirimentului inovării
tehnologice?
Întîi, pare
esențial să se înțeleagă că este greu de vorbit de o tratare parțială a
reformei, adică ar fi sectoare cheie care trebuie atacate mai întîi, abia apoi
putîndu-se trata lucruri mai puțjin acute (ca C & D).
Nivelul
scăzut al tehnologiilor în funcțiune în industrie creează o cerere de nivel
scăzut sau chiar nu generează cerere pentru C & D relevantă.
Singura soluție
este să tratăm S & T ca o parte a culturii noastre naționale producătoare
directă de valoare prin creșterea adaptabilității țării la mediul global. Structura industrială se va schimba
într-un ritm foarte lent. Nu se poate aștepta de la o industrie retrogradă să
devină motorul științei. Evident că lucrurile trebuie privite și cu susul în
jos, respectiv știința este un rezervor de mentalități progresive, ea poate
genera efecte de dezvoltare în cascadă dacă este corect tratată în contextul
macro.
Politica
științei trebuie să urmărească idei clare:
- o competiție
liberală în comunitatea științifică;
-
înlelegerea faptului că liberalizarea nu se poate rezolva prin birocrație;
- crearea
unei independențe relative a dezvoltării sectorului C & D față de dinamica
economică generală, pentru că altfel aceasta din urmă va avea întotdeauna
tendința de a sufoca știința ca secundară;
- finanțarea
proiectelor trebuie făcută pe baze competitive;
- trebuie
create noi formule de operare și proprietate asupra infrastructurii și creației
științifice.
Politica
tehnologică are rolul cel mai complex în domeniul inovării în tranziție.
Institutele tehnologice sînt însă într-o criză și mai mare decît cele
academice. Economia le afectează și mai grav datorită surselor lor de finanțare
dependente de evoluția industriilor specifice.
Pare că
singura soluție este crearea unei rețele de instituții noi, care să conserve
valorile reale, oferindu-le însă o bază nouă de valorificare și integrare în
efortul tranziției. Soluția preconizată de specialista ungară este creierea de
instituții publice de cercetare, non-profit, lucrînd pe bază de contract, dar
fiind sprijinite și de stat. Trebuie selectate resursele umane care vor popula
aceste instituții.
În Ungaria
există Fondul Central de Dezvoltare Tehnologică, care reprezintă, se pare, cea
mai bună variantă de start a reformei instituționale a dezvoltării tehnologice.
El trebuie însă să își reformuleze obiectivele și strategia spre a încuraja
eforturile reformatoare în sfera C & D. Aceasta este noua problemă a
guvernării în timpul tranziției.
Ea merge
dincolo de simpla retragere a statului din viața economică pînă la o reformă a
statului însuși.
Pentru C
& D această reclamă crearea de instrumente, activități și instituții noi.
Practic, aceasta se traduce în ideea că este absolut necesară crearea unui
climat inovativ în Europa de Răsărit.
În esență,
vom spune că ar fi crucial ca factorii politici să transforme percepția despre
efortul de tranziție ca povară insuportabilă într-o oportunitate fără egal de
exprimare a personalității creatoare a fiecărui cetățean al acestei regiuni.
(Informații
despre politica științei în Ungaria - și în /1.8, Anexa 3.1/).
La începutul
acestui contract de cercetare, perspectiva pe care am avut-o asupra acestui
capitol era orientată către descrierea unor cazuri mai mult sau mai puțin
relevante din experiența și literatura devenite de acum clasice.
Gîndindu-ne
însă mai bine la esența mesajului pe care am dorit să-l transmitem, am realizat
că o astfel de abordare ar irosi o șansă de comunicare substanțială a unor
experiențe și cunoștinle acumulate de comunitatea specialiștilor în domeniu și,
cu modestia necesară, de către autor însuși.
Ceea ce a
vădit cu claritate această experienjă este că întotdeauna demersul comparativ
trebuie să se bazeze și pe altceva decît cazuistica pură.
În ce
privește tehnologia, inovarea, transferul de cunoștințe și moduri de a face între
indivizi și organizațiile lor, lucrurile nu stau diferit. Dimpotrivă, deși în
aparență un domeniu relativ impersonal și uniform datorită limbajului științific
folosit, știința și tehnologia ni se relevă astăzi cu puterea evidenței ca
fiind profund umane și dependente de contextul cultural.
Încercînd să
descifrăm care sînt de fapt problemele TT și care ar fi soluțiile preconizabile
pentru ele, n-am făcut decît să ajungem la o concluzie devenită deja loc comun:
nici un fel de model, de instituție nu este portabil literalmente de la o
cultură la alta. Va fi foarte greu deci să găsim soluții universale la probleme
locale. Spunea în raportul său legat de criza petrolului în anii '70,
președintele companiei Mobil Oil: "Pentru fiecare problemă există o
soluție : simplă, elegantă și greșită."
Ne alăturăm
acestei afirmații și de aceea am încercat să propunem aici o abordare dintr-o
perspectivă care pare să ofere astăzi o bază consistentă pentru înțelegerea TT,
anume perspectiva oferită de teoria comunicațiilor.
Aceasta
oferă analiștilor posibilitatea de a trata relațiile care se stabilesc în
cadrul proceselor de TT în chiar miezul lor: comunicațiile inter-umane la nivel
individual și organizațional.
TT este încă
o noțiune asupra conținutului căreia nu s-a ajuns la acord. Cel propus aici
servește doar scopurilor prezentului studiu și înțelegerii autorului. Nu este
nici pe departe perfect. Cu toate acestea, un lucru foarte important este
agreat de către toți specialiștii în domeniu: TT, ca și inovarea, nu este un
proces linear. Dimpotrivă, este foarte capricios și sensibil la atitudinile și
valorile individuale.
Ceea ce
putem spune este că pornind de la întrebarea fundamentală "ce este comun
tuturor oamenilor și ce îi desparte?", în domeniul TT (ca și în altele)
răspunsul este dat de psihologie mai bine decît de alte discipline. Și acesta
este simplu: personalitatea individuală este produsul experienței - sîntem ceea
ce am trăit!
Atunci avem
posibilitatea de a înțelege și ceea ce ne unește și ceea ce ne desparte. Cînd
vorbim de creație științifică și tehnologică, afirmăm cu toată răspunderea că
oamenii sînt egali ca potențial, că nu există ceva pe care unele popoare să îl
fi realizat, pe cînd altele să nu îl poată realiza.
Rămîne doar
să înțelegem exact specificitatea experiențelor fiecărui spațiu cultural și
fiecărei perioade istorice.
Ceea ce
propunem este un demers referitor la proiectarea instituțională prin care să se
poată trece obstacolul planificării formale în spațiul static, momentan al
organizațiilor, în spațiul uman, real, al dinamicii organizațiilor.
Premisa este
simplă: performanța, satisfacția internă, reacția la schimbare a unei organizații
sînt produsele dinamicii unor grupuri care acționează în esența lor informal,
din comandamente care se găsesc în sfera judecăților și afinităților
individuale, nu a măsurilor birocratice.
Ce este
pentru noi o organizație? Ea este produsul asocierii a două categorii de
inputuri:
A.
organizaționale:
- planuri
- reguli și
proceduri
- fișe de
post
- sisteme de
evaluare și recompensare
- conducere
formală (numită)
B.
individuale:
- abilități
și experiență
- nevoi și
motivajie
- valori și
atitudini
O
organizație există în momentul în care A se combină cu B rezultînd organizația
informală, reală, caracterizată prin:
- o anumită
coeziune
- anumite
norme de comportament
- o
conducere reală, informală: cea acceptată de grup.
Acest grup
informal este producătorul rezultatelor, al performanței așa cum am definit-o
mai sus.
Pentru
organizațiile de C&D, oriunde s-ar plasa, dimensiunea umană, individuală,
cea neglijată de factorii de decizie, este cea mai importantă. Creația este
condiționată individual mai mult decît alte tipuri de activități. A nu înțelege
aceasta este echivalent cu a nu îți cunoaște ca manager resursa fundamentală.
Or, aceasta este calea cea mai sigură către eșecul rapid al oricăror măsuri,
mai ales al celor cerute de reforme, mai ales al celor legate de reformele fără
precedent din România.
Pe scurt,
toate cele scrise în acest capitol au avut drept scop oferirea unor instrumente
care să permită beneficiarului să combine mai bine măsurile luate la nivelul
inputurilor individuale și organizaționale. Modelul prezentat are, sperăm,
măcar această virtute: de a arăta că astăzi în lume proiectarea instituțiilor
legate de TT se face pe baza analizei componentei umane și a impactului
reciproc între indivizii și organizațiile creatoare de tehnologie (și esența
lor umană) și indivizii și organizațiile receptoare de tehnologie (și esența
lor umană).
Românii pot
face lucrurile la fel de bine câ oricare alt popor. Ceea ce rămîne ca aceasta
să se întîmple este să se înțeleagă că diferența dintre noi și alții rezidă
într-o anumită dinamică a indivizilor generată de o experiență unică. Numai așa
se vor putea genera politici și programe care, odată puse în practică, se vor
dovedi viabile tocmai pentru că au știut să nu încerce duplicarea unor modele
importate fără discernămînt.
Sînt astăzi
tot mai multe vocile care vestesc o schimbare culturală a comunității
academice. Criza resurselor de finanțare a C&D publice forțează
academicienii să elaboreze o perspectivă strategică asupra dezvoltării
carierelor lor, luînd în considerare tot mai diverse izvoare de apă vie.
Aceasta face
ca tot mai mult ideile lor să se croiască după nevoile și opțiunile
industriilor, guvernelor, consiliilor cercetării etc. Aceste presiuni crează un
nou ethos academic, care acceptă alături de gîndire în sine și utilizarea ei.
Aceste
mutații în cultura academică sînt sincrone cu mutații în cultura industrială,
care tind să abandoneze tot mai mult C&D proprie în favoarea agențiilor de
C&D externe.
Poate că
acești factori vor rezulta în crearea unor facilități de TT, dependente profund
de tehnologiile informației, a căror misiune fundamentală ar fi identificarea
tehnologiilor cu potențial de aplicare, identificarea nișelor unde aceasea pot
fi aplicate și a golurilor de cunoștințe care trebuie umplute. Astfel de
facultăți ar internaliza în universitate și comunitatea academică valorile
industriale, schimbînd astfel fundamental atît natura învățămîntului superior,
cît și a modurilor de TT pînă la sfirșitul secolului.
O
perspectivă alternativă ar fi aceea potrivit cu care universitățile nu se vor
ocupa cu TT și nu se vor lăsa corupte de comercializarea creației lor.
Universităjile vor trăi la fel ca înainte (fără TT sau cu prea puțin ca să le
disturbe), la fel vor face și companiile (continuîndu-și cercetările proprii și
desfășurînd marea majoritate a muncii de TT), deși asistate în continuare de
academicieni. Cît privește TT făcut prin universitate, acesta ar rămîne tot la
voia întîmplării, respectiv se va petrece în măsura în care profesorii simt
nevoia și sînt motivați să îl ia pe cont propriu.
Se
subliniază tot mai puternic că studiile de politica științei și tehnologiei
arată că cea mai bună cale de transferare a tehnologiilor este transferarea
oamenilor, ei putînd trece barierele comunicării cunoștințelor tacite și
exprese.
Poate că TT
ar fi mai bine administrat dacă s-ar putea organiza procese paralele care ar
încuraja oamenii să schimbe idei simultan.
TT este un
proces continuu, adesea haotic și dezordonat care se petrece cel mai bine în
mințile oamenilor, ideile călătorind înainte și înapoi între participanți.
TT este un
proces dificil chiar și în cadrul unei secții din aceeași organizație. Problemele
cresc exponențial cînd treci granițele dintre organizații. Nu se poate spune că
tehnologiile bune se vînd de la sine, sau că procesul de comunicare între
creator și receptor este univoc.
Tehnologiile
înalte reclamă cooperarea între mulți experți din diverse și categorii de
instituții. Se pare că practica de a muta personalul științific și tehnic
împreună cu tehnologia dintr-un stadiu de dezvoltare în altul este extrem de
eficientă și tot mai folosită de companiile serioase. De ce?
Pentru că
odată cu tehnologia se transferă valori umane fundamentale și încă amplificate:
motivație, proprietate și entuziasm.
3.1
Gattiker, U. 1990, "Technology in
Organizations", Sage Publications, London
3.2
Shanklin, W.L., Ryans, J.K., 1987 Essentials of marketing high
technology", Lexington Books, D.C. & Heath Company
3.3
Bradstock, P. 1992 "în
SCINTILLA, The Oxford trust, May 1992
3.4
Williams, F. și Gibson, D.V. 1990 ed., "Technology Transfer", Sage
Publications, London
3.5 Rogers,
E.M. & Kincaid, D.L. 1981
,"Communication Networks: A New Paradigm for Research", New York,
Free Press
3.`6 Rogers,
E.M. 1983 "Diffusion of Innovations", New York, Free Press
3.7 * * * 1988 Office of Technology Assessment,
"Technology and the American economic transition: Choices for the
future", OTA-TET 283, Washington, D.C.: Government Printing Office
3.8
Kozmetsky, G. 1980 "Commercializing
technology: The next steps", in Bopp, G.R. (ed.), "Federal lab
technology: Issues and policies", New York, Praeger
3.9 Dimancescu,
D. & Botkin, J. 1986 "The new alliance: America's R&D
consortia", Cambridge, MA, Ballinger Publishing
3.10 Smilor,
R., Kozmetsky,G., Kozmetsky,G. 1988 "Creating the technopolis: Linking
technology commercialization and economic development", Cambridge, MA: Ballinger Publishing,
3.11
Singhal, A., Rogers, E.M., Sawhney,H., Gibson, D. 1990 "Bangalore: India's
emerging technopolis", în Williams, F. și Gibson, D.V., ed.,
"Technology Transfer", Sage Publications, London
3.12 Balasz,
K. 1992 "Transition
of the science and technology management system in Hungary", SCIENCE AND
PUBLIC POLICY, volume 19, number 19, number 2, April 1992, Beech Tree
Publishing
3.13
Plonsky, G.A. 1991 "University - industry cooperation trends in
Brazil", presentation - NATO Advanced Research Workshop, Maratea, Italy,
September
3.14 Bell,
E.R.J. 1992 "Some current issues in technology transfer and academic
industry relations", lecture notes, Oxford University and Oxford
Polytechnic, May 1992 (The Oxford Trust, STEP Center)
După cum se observă din
lectura capitolelor anterioare, o serie de propuneri au fost formulate în
textul acestora. În prezentul capitol ele nu vor fi reluate decât în cazuri de
excepție, în schimb se vor prezenta concluzii de ansamblu, vizând atât
direcțiile în care colectivul de cercetare preconizează dezvoltarea lucrărilor ("Schița
preliminară a soluțiilor") în fazele următoare, cât și acele măsuri și
acțiuni care în mod evident depășesc resursele (de timp, de competențe umane
etc.) de care dispune prezentul studiu, dar care condiționează atingerea
obiectivelor propuse și drept urmare este recomandabil să formeze obiectul
altor lucrări.
Măsurile și acțiunile din
prima categorie, reunite în cadrul punctului 4.1, le vom desemna, ca un termen de
serviciu, drept "endogene", pe cînd cele din a doua, redate sub
punctul 4.2, "exogene".
Este limpede că atât
lista măsurilor și acțiunilor, ordinea în care acestea sînt enumerate, care
dorește să redea o anumită ordine de prioritate, cât și încadrarea în una sau
alta din cele două categorii, nu reprezintă decât o "ipoteză de lucru",
care urmează să fie precizată și completată în iterații, pe baza consultării
unui grup reprezentativ de experți (vezi anexa A4.1), și în raport de opiniile
comanditarului lucrării, în calitatea sa de decident final.
a1 - Înființarea AGENȚIEI (CENTRULUI) PENTRU
TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE (ATT sau CTT)
Se are în vedere un
operator economic neguvernamental, subvenționat doar în perioada "demarajului"
(probabil 2...3 ani) parțial din fonduri publice, urmărind de la început
autoportanța financiară, avînd sediul central în București și filiale în
funcție de necesități în teritoriu, vizând următoarele atribuții principale:
- crearea în cadrul
unităților de cercetare-dezvoltare și proiectare (UCDP} a unei structuri
flexibile (oficii, birouri, sedii, departamente etc.) însărcinate cu inițierea
și derularea tuturor acțiunilor legate de promovarea TT, acordarea de
consultanță antreprenorială, managerială și juridică cerută de funcționarea
acestei structuri;
- inițierea și
defășurarea, la scară regională, națională și internațională, a campaniilor și
acțiunilor promoționale vizând stimularea TT avînd ca "sursă" UCDP
din România; se are în vedere folosirea unui corp specializat de comis-voiajori,
editarea și întocmirea de materiale de reclamă, organizarea de simpozioane și
tîrguri specializate, organizarea participării românești la asemena manifestări
în străinătate etc.;
- organizarea,
administrarea și gestionarea "Bursei naționale a rezultatelor cercetărilor
științifice" (evident - numai cele valorificabile);
- consultanță și
asistență în toate problemele legate de proprietatea industrială și
intelectuală;
- inițierea de acțiuni
vizând formarea și consolidarea comportamentului antreprenorial al
cercetătorilor și al managerilor UCDP;
- sprijinirea activității
Centrelor de Inovare și Afaceri, eventual a înființării unor noi CIA, Incubatoare
și / sau Parcuri Științifice. '
Observație: în literatura cunoscută autorilor,
prioritatea unei asemena propuneri revine lui F.T. Tănăsescu (/1.10/1991). În 1992,
A.Toia elaborează în cadul UPICDPR o
documentație care propune crearea unei Agenții Naționale, cu atribuții
asemănătoare.
b1 - Înființarea BAZEI NAȚIONALE DE DATE
REFERITOARE LA REZULTATELE CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
Se are în vedere un
sistem informatic modern, care să fie dat în exploatare "comercială"
fie ATT (CTT)-ului, fie INID-ului, fie altor unităti, în mod diseminat. Măsura
trebuie să conceapă pîrghiile economice care, pe de o parte, să determine
înregistrarea exhaustivă a tuturor rezultatelor, întreținerea bazei și
reactualizarea înregistrărilor, ca și autoportanța financiară, prin intermediul
serviciilor furnizate clienților ocazionali sau abonaților.
c1 - Restructurarea relațiilor "ÎNVĂȚĂMÂNT
UNIVERSITAR CERCETARE -PRODUCȚIE"
Se are în vedere crearea
cadrului normativ și a stimulentelor economice, care să determine creșterea
colaborărilor între cercetare - cercetarea universitară și industrie, atât sub
forma proiectelor de colaborare (cooperative research), cât și sub forma
cadrelor de cercetare care primesc și sarcini de predare, profesori care
realizează cercetare în unități specializate de cercetare, stimularea
mobilității salariaților din institutele de cercetare, implicarea crescută a
instituțiilor de cercetare în activitățile doctorale și în învățământul
postuniversitar etc.
d1 - Recstructurarea actualelor SISTEME DE
FINANȚARE A CERCETĂRILOR
Se are în vedere
conceperea unui set de reglementări care să transpună în practică următoarele
idei:
- introducerea, pentru alocările de fonduri din capitolul
cercetare al bugetului public, ca și din bugetul special, a licitației pentru
stabilirea executantului în cazul temelor comandate, respectiv a concursului în
cazul unor inițiative ale executanților;
- stimularea agenților
economici care comandă lucrări și/sau servicii unităților de CDP sau
"sponsorizează" activitatea acestora, prin: reduceri de impozite,
avantaje la obținerea creditelor, facilități de export, facilități la diverse
licitații etc.
- experimentarea
înlocuirii treptate și parțiale a finanțării lucrărilor de C&D prin creditare;
înființarea la una din bănci a unui Departament specializat în probleme de
C&D, care să asigure:
- acordarea
de credite cu dobînzi subvenționate de Departamentul Științei;
- mobilizări
de capital, inclusiv de capital de risc pentru finanțarea unor cercetări;
- inițierea
mecanismului de substituire parțială a dobânzii cu redevențe obținute din
valorificarea rezultatelor cercetărilor;
(metodologia de avizare a
"Bussiness Plan"-urilor pentru cercetări, ca și a "evaluărilor
de risc" va fi avizată de DS-MIS);
- treptat, acest
departament bancar ar urma să preia și gestionarea finanțărilor de la buget,
respectiv bugetul special la care prin contract s-a prevăzut recuperarea
parțială, prin redevențe produse în urma valorificării rezultatelor
cercetărilor;
- promovarea, prin
facilități fiscale, de creditare etc., a activității antreprenoriale diseminate
desfășurate de întreprinderile mici și mițlocii care au ca obiect realizarea de
produse de înaltă tehnicitate sau consultanță și alte servicii pentru aplicarea
rezultatelor cercetării științifice, pentru transfer și difuzare de tehnologie.
e1 - Înființarea "FUNDAȚIEI ROMÂNE PENTRU
PROMOVAREA ȘTIINȚEI"
Se are în vedere o organizație neguvernamentală, non profit,
însărcinată să colecteze și să administreze, în temeiul unor reglementări
extrem de riguroase și în deplină transparență, fonduri, bunuri și
oportunități, provenite din țară și/sau străinătate, din: donații,
sponsorizări, programe de asistență, burse, eventuale venituri proprii, pe care
să le aloce pentru:
- susținerea contactelor
internaționale ale cercetătorilor din România, inclusiv prin stagii,
participări la reuniuni științifice etc.;
- susținerea materială a
organizării unor manifestări științifice;
- susținerea unor
publicații cu caracter tehnico-științific;
- acordarea de premii,
burse și alte stimulente materiale;
- sprijinirea acțiunilor
de promovare a creativității și inventicii în rândul tineretului școlar și
studenților.
a2 - Inițierea unor acțiuni pe linia AGENȚIEI
NAȚIONALE PENTRU PRIVATIZARE ȘI DEZVOLTARE A ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII
și a AGENȚIEI ROMÂNE DE DEZVOLTARE, în vederea:
- unei creșteri
substanțiale a participării UCDP din România la efectuarea unora din lucrările
implicate de procesele de privatizare: evaluări, studii de fezabilitate,
organizări de licitații, studii și proiecte de reabilitare, restructurare
și/sau retehnologizare în vederea privatizării etc.
- includerea cercetării
românești în oferta pentru investițiile străine, prin stabilirea unei
colaborări sistematice cu ARD și prin inițierea unor facilități financiare
corespunzătoare sub două aspecte: ofertă de a efectua lucrări pentru clienți
străini, dar în special, implicarea cercetării în tratative și în aportul
părții române la realizarea investițiilor (cu deosebire în cazul investițiilor
complexe aprobate prin programe guvernamentale);
b2 - Accelerarea elaborării proiectului noii
"LEGI A CERCETARII" și a reglementărilor adiacente, urmărind, în
context:
- reglementarea acordării
gradelor științfice, a titlurilor științifice în funcție și de valorificarea
rezultatelor cercetătorului;
- stabilirea unor
echivalențe reale între gradele științifice și cele din ierarhia universitară;
- definitivarea
statutului juridic al celor circa 100 UCDP care potrivit HG 100/1991 au rămas
într-o situație provizorie; crearea condițiilor pentru "revenirea"
unor unități absorbite în forme neavantajoase de regii autonome sau
transformate în SC; promovarea demersurilor în favoarea privatizării în
activitatea de C&D.
c2 - Constituirea unui grup permanent de experți
pentru problemele transferului de tehnologie din cercetare în industrie, grup
care să facă totodată legătura între experții în cercetare, economie,
sociologie și managementul științei din Academia Romănă, institute,
universități și agenți economici.
Acest grup ar putea, de asemenea,
asigura colaborarea în problemele TT cu grupurile similare din CEE, cu cele ale
țărilor din centrul și estul Europei, ca și în problemele asistenței asigurate
de foruri ca:
The Science Policy
Support Group;
Academic-Industry
Relations International Study Group;
American Association for
Advancement of Science
și altele asemenea.
d2 - Reorganizarea pe baze antreprenoriale a
cercetării universitare
Constituirea unui grup de
lucru, exclusiv din mediul universitar, pentru elaborarea pachetului de
reglementări care să asigure restructurarea întregului sistem de cercetare
universitară în concordanță cu cerințele etapei actuale.
e2 - Evaluarea; în baza unei analize judicioase
și complexe, a modului în care s-a realizat valorificarea rezultatelor
cercetărilor finanțate de Departamentul Științei, ca și a rezervelor de valorificare
pe care le mai conțin aceste rezultate.
Anexa 2.1
Instituții de inventică și implementare a
invențiilor înființate și patronate de MIS
Prin Ordinul Ministerului
Învățămîntului și Științei nr. 3204/1992 s-au înființat următoarele unități:
a - Institutul de
Inventică Iași;
b - Centrul de
Implementare a Invențiilor Iași;
c - Centrul de
Implementare a Invențiilor Tg. Mureș;
d - Centrul de
Implementare a Invențiilor Craiova.
Anexa 2.2
OEB - Oficiul European de
Brevete a fost creat pe baza "Convenției privind acordarea brevetelor
europene" (Convenția privind brevetul european) semnată la 5 octombrie
1973 la Munchen de către: Austria, Belgia, Danemarca, Eleveția, Franța, Grecia,
Irlanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Marea Britanie, Monaco, Norvegia,
Olanda, RFG, Suedia. Convenția a intrat în vigoare la 07.10.1977.
Protecția invențiilor se
realizează astfel cu cheltuieli reduse și într-un timp scurt deoarece:
- se depune o cerere
unică (cerere de brevet european - CBE);
- CBE este redactată
într-o limbă unică (germană, franceză sau engleză);
- CBE este depusă la un
organ unic de examinare OEB;
- OEB acordă brevetele pe
baza unui drept substanțial unic: "dreptul comun european" Principiul
este: Brevetul european este o fasciculă de brevete naționale, deoarece în
fiecare stat, pentru care a fost acordat, are aceleași efecte și este supus
aceluiași regim juridic ca un brevet național acordat în acest stat.
Orice persoană fizică sau
morală și orice societate asimilată unei persoane morale, poate să depună o
cerere de brevet european /2.12/.
Nici o restricție nu se
pune privind domiciliul, naționalitatea, aparteneța solicitanților la un stat
parte la Convenția brevetului european, la Uniunea de la Paris sau la alte
organisme.
Cunoașterea Convenției
privind brevetul european prezintă pentru noi o importanță deosebită deoarece:
- România urmărește să-și
dezvolte relațiile economice și de cooperare cu țările
vesteuropene membre ale CBE, are ca atare interesul să-și protejeze ideile și
tehnologia ce fac obiectul unui export direct, sau integrat în instalații;
- documentarea OBE
furnizează o imagine de sinteză cu privire la soluțiile tehnice de care sînt
interesate țările vest-europene;
- se reduc cheltuielile
de brevetare în aceste țări și se reduce timpul de obținere al brevetului;
- considerăm că în
următorii ani România va trebui să adere la CBE
Anexa 2.3
OMPI - Organizația Mondială a Proprietății
Intelectuale[12]
Cercetarea științifică
din România este insuficient informată de obiectivele și preocupările OMPI.
Nu există practic, un
schimb de informații și o colaborare între unități de cercetare din România și
OMPI.
Numai OSIM, Ministerul de
Externe și Ministerul Culturii participă la activitățile și reuniunile OMPI de
la Geneva .
România a semnat
Convenția de la Stockholm, la 14 iulie 1967, prin care a luat ființă OMPI.
Această Convenție, intrat în vigoare la 26 aprilie 1970 (dată de la care
apartenența la OMPI produce efecte și pentru România ca stat membru).
La 17 decembrie 1974 OMPI
a devenit instituție specializată a ONU.
OMPI ca organizație
interguvernamentală a proprietății intelectuale se ocupă de cele două mari
sectoare ale acestei activitătți:
- protecția
internațională a creației industriale (invenții, mărci de fabrică sau de
comerț, mărci de serviciu, nume comerciale, desene și modele industriale,
reprimarea concurenței neloiale);
- protecția
internațională a creației literare și artistice.
Raporturile
internaționale în domeniul creației industriale sînt reglementate de Convenția
de la Paris pentru protecția proprietății industriale încheiată în 1883.
România a aderat la 6 octombrie 1920.
Convenția de la Berna ,
semnată în 1886, reglementează raporturile internaționale a drepturilor de
autor asupra operelor literare și artistice.
România este parte la
Convenția de la Berna din 1 ianuarie 1927.
Cercetarea științifică
din Româma folosește într-o măsură extrem de redusă asistența acordată de OMPI
(mai ales țărilor în curs de dezvoltare) în domeniul creației industriale:
- promovarea și
încurajarea activității inventive;
- înlesnirea
achiziționării în condiții și modalități echitabile și rezonabile de tehnologii
în raport cu proprietatea industrială (invenții, know-how, mărci);
- întărirea instituțiilor
naționale în domeniul proprietătii intelectuale;
- contracte de licență;
- organizarea de
seminarii;
- redactarea de legi tip
referitoare la invenții, know-how, desene și modele industriale;
- atribuie burse pentru
studii în domeniul proprietății industriale;
- trimitere de experți pe
cheltuiala OMPI sau PNUD (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare).
Menționăm că în octombrie
1992 OMPI organizează un seminar în România cu tema: "Invențiile de
serviciu".
Anexa 2.4
FICPI - Federația
internațională a consilierilor în proprietate industrială
FICPI - Federația internațională a consilierilor în
proprieatate industrială a fost formată la 1 septembrie 1906.
Ea are în principal
următoarele scopuri:
1. de a strînge legăturile de colaborare
profesională între inginerii - consilieri din diferite țări și de a facilita și
simplifica relațiile lor profesionale;
2. de a asigura
considerația și demnitatea profesiei de consilier pe plan internațional.
Membrii Federației se
ocupă în general de toate problemele care fac parte din domeniul proprietății
industriale și în particular:
- de depozitul cererilor
de brevete (și de modelele de utilitate, eventual);
- de mărcile de fabrică;
- de desenele și modelele
industriale.
De această problemă se
ocupă în țările unde ei au domiciliul sau în alte țări, prin intermediul
corespondenților.
Începând cu luna mai 1992
s-a constituit un comitet de inițiativă pentru înființarea în România a
Asociației profesionale a consilierilor în proprietate industrială din România
.
[1] De regulă, când se utilizează accastă clasificare a
cercetărilor se indică drept sursă de origine excelentul "Frascati Manual",
apărut în 1980 /1.1/. Merită subliniat că incă in 1967 regretatul Academician
Remus Răduleț, într-o lucrare științifică dedicată exclusiv taxonomiei
cercetărilor științifice /1.2./, anticipează și chiar dezvoltă punctele de
vedere conținute de "manual" în această chestiune.
[2] Formularea aparține Iui Jorge
Sabato, 1972 /1.3 (citat după F.I. Bonciu /1.4/); datorită acceptării
caracterului de marfă, deci ca obiect al comerțului, a informațiilor,
cunoașterii și tehnologiei, Bonciu consideră necesară chiar "regândirea"
termenului de transfer de tehnologie pe care îl caracterizează drept un
"eufemism" /1.4, pag. 166/.
[3] Garantată de Constituția României, art. 32 pct. 6.
[4] Extrase din lucrarea: "Sistemul Științei și
Tehnologiei in România după 1989" de A. Toia, 1992
[5] Datete pentru anul 1990 au fost parțial publicate și în anuarul statistic al României, 1991 fiind la ora actuală cele mai "proaspete" date accesibile de la CNS.
[6] OSIM este un organ guvernamental de specialitate, cu
autoritate unică pe teritoriul României în asigurarea protecției în domeniul
proprietății industriale, în conformitate cu legea /2.2; 2.3/ și cu prevedetile
convențiilor internațioitale la care statul român este parte /2.4; 2.5; 2.6/.
În domeniul invențiilor, OSIM - Oficiul de Stat
pentru Invenții și Mărci are următoarele atribuții:
a) înregistrează, publică și examinează cererile de
brevet de invenție și acordă protecție prin eliberarea brevetului de invenție;
b) este depozitarul Registrului național al cererilor
de brevete depuse și al Registrului nalional de brevete, în care se înscriu toate
datele privind cererile de brevet și brevetele eliberate;
c) administrează, conservă și dezvoltă, prin
schimburi internaționale, colecția națională de descrieri de invenții și
realizează baza de date informatice în domeniul invențiilor;
d) efectuează, la cerere, servicii de informare
tehnică, din descrierile de invenții românești și străine și din publicațiile
oficiale de proprietate industrială;
e) întreține relații cu organizațiile guvernamentale
similare și cu arganizațiile internaționale de specialitate la care statul român
este parte;
f) acordă, la cerere, asistență în domeniul proprietății
industiale și organizează cursuri de instruire pentru specialiști în acest
domeniu;
g) editează și publică periodic, în Buletinul Oficial
de proprietate industriată al României, date privitoare la cererile de brevet
de invenție și la brevetele de invenție.
[7] Tariful acestor servicii este practic simbolic. Deci, cauza scăderii nu poate consta în lipsa de fonduri.
[8] La cele prezentate în acest capitol trebuie adăugată lumea INTERNET, cu tot ce a adus ea nou, cantitativ și calitativ, în ultimii ani. Notă SCIENTCONSULT 2001.
[9] Consiliile Împuterniciților Statului varianta din anii respectivi a Consiliilor de Administrație. Notă SCIENTCONSULT 2001
[10] Exista, la data respectivă. Cei 9 ani care au mai trecut de la scrierea acestor rânduri au accentuat până la pragul distrugerii - uzura morală, cea fizică și, se poate spune, și cea organizațională, aferene multora dintre capacitățile de producție încă existente. Nota SCIENTCONSULT 2001.
[11] Teza este reconsiderată în cadrul altor lucrări efectuate, deoarece neagă rolul cercetării de inițiator și promotor al inovării, rolul ei de deschizător de drumuri (și de nișe de piață). Notă SCIENTCONSULT 2001.
[12] OMPI - Organisation
Mondiale de la Propriete Intellectuelle
WIPO - World Intellectual
Property Organization
OMPI - Organizacion
Mundial de la Propriedad Intelectual
34, Chemin des Colombettes, 1211 Geneve 20
(Suisse), tel: (022) 730 91 11, fax: (41-22) 735 5428