Studiu privind

crearea sistemului instituțional de valorificare

– difuzare, transfer, aplicare –

a rezultatelor activității de cercetare științifică

(1992-1994)

 

Lucrările au fost comandate și finanțate de Ministerul Cercetării și Tehnologiei

 

Cuprinsul și autorii pe ansamblul multianual al volumelor (fazelor) temei de cercetare

Schița preliminară a soluțiilor

Evaluări de fezabilitate

Proiectele documentelor necesare pentru înființarea și funcționarea “Agenției pentru  Transfer de Tehnologie și Valorificarea Rezultatelor Cercetărilor”

          Proiectul procedurilor și al conexiunilor în sistemul instituțional

Pregătirea organizării cursurilor de formare a “Agenților de Transfer de Tehnologie”

Module (suporturi) de curs: A

Elaborarea procedurilor de bază referitoare la funcționarea “Agenției pentru Transferul de Tehnologie

Manualul de asigurare a calității pentru “Agenția de Transfer de Tehnologie”

Politici de finanțare a transferului de tehnologie

 

 

 

Studiu privind

crearea sistemului instituțional de valorificare

– difuzare, transfer, aplicare –

a rezultatelor activității de cercetare științifică

 

 

Schița preliminară a soluțiilor

 

 

 

 

 

                                    Coordonatorul Studiului,

                                    Dr. ing. Ulrich Wiener

               

 

 


 

 

 

 

Nu poate fi imaginat succesul reformei în economie fără

așezarea pe noi principii a întregului sistem de C&D

 

 

 

 

 

 

 

Din toate mecanismele sistemului național de C&D care a funcționat în România pînă în decembrie 1989, cu siguranță, că cel mai antiproductiv economic, dogmatic și incongruent a fost acela prin care se urmărea valorificarea rezultatelor cercetărilor stiințifice

 

 

 

 

 

 

Pentru o foarte mare parte a cercetărilor efectuate în România,

cel mai important instrument de valorificare a rezultatelor

a fost și rămîne "transferul tehnologic" (TT)

 

 

 

 

 

 

 

Așa cum în cazul producției de bunuri materiale, marketingul, activitatea promoțională, instalarea, serviciile de după vînzare, revin unor specialiști "dedicați" acestor activități, așa și în cazul producției de rezultate științifce, avem nevoie de specialiști posedînd cunoștințe, deprinderi și chemare pentru aceste activități, mult diferite de ceea ce, de regulă, știe să facă un bun cercetător

 

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acest studiu este rodul colaborării unor ingineri și economiști,

cu stagii îndelungate în activitatea de cercetare,

cu preocupări statornice în domeniul managementului științei.

Pornind de la evaluarea a ceea ce se poate "recupera" din componentele      "vechiului sistem de valorificare a rezultatelor cercetărilor științifice",

supunînd unei analize critice tot ce este "nou", dar și eficient

pe planul valorificării în țările dezvoltate,

studiul își propune să proiecteze structural, organizațional și funcțional,

un "nou sistem de valorificare",

bazat pe instituții, instrumente și mecanisme nu numai moderne,

dar și, într-o măsură maximă, adecvate condițiilor specifice din România

 

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ELABORATORII LUCRĂRII:

 

 

 

Ec. BOGDAN COSTEA                   Cap. 3; termenii semnați B.C. de la 1.3;

Ing. PETRE COSTINESCU pct. 2.2; anexele A 2.1… A 2.4; termenii semnați P.C. de la 1.3

Ing. ION CRIȘAN                               pct. 2.5; 2.6; termenii semnați I.C. de la 1.3

Ing. TEODOSIA OPRESCU            pct. 2.3; 2.4; anexele A 2.5…A 2.7

Ec. VASILE SORIN STAN               pct. 2.7;

Dr. ing. URLICH WIENER                pct. 1.1; 4.1;4.2;

-          coordonatorul studiului –

 

 

 

© SCIENTCONSULT, iulie 1992

 


Cuprins

 

nr. pag.

1. MODUL DE PUNERE A PROBLEMELOR.. 6

1.1. Reperele și obiectivele lucrării 6

1.2 Unele elemente privind organizarea și finanțarea "sistemului știință și tehnologie" în România  10

1.3 Accepțiunile în care se utilizează în lucrare. 13

unele componente ale sistemului conceptual specific. 13

Bibiografie pentru capitolul 1. 15

2. ANALIZA UNORA DIN SOLUȚIILE DE VALORIFICARE A REZULTATELOR CERCETĂRILOR ȘTIINȚIFICE, PRACTICATE ÎN ROMÂNIA.. 17

2.1. Precizări și delimitări 17

2.2. Valorificarea rezultatelor cercetării prin brevetare, vînzări de licențe și/sau know-how   18

2.3 Informația științifică și tehnică. 25

2.4.      Simpozioane, sesiuni, expoziții, tîrguri 38

2.5 Microproducția. 42

2.6 Centre de transfer tehnologic. 51

2.7. Implicații și condiționări economice ale valorificării 69

Bibliografie pentru capitolul 2. 76

3.     UN PUNCT DE VEDERE ASUPRA TRANSFERULUI DE TEHNOLOGIE, BAZAT PE EXPERIENȚA INTERNAȚIONALĂ.. 79

3.1 Probleme ale inovării și transferului de tehnologie. 79

3.2. Cadrul organizațional al TT. 82

3.3       Contexte ale transferului de tehnologie. 91

3.4.      Experiențe legate de TT în unele țări în curs de dezvoltare și în unele din țările foste socialiste  98

3.5.      Unele precizări, ale elaboratorului capitolului 3. 103

3.6.      Posibile tendințe în viitor și unele concluzii privind facilitarea transferului de tehnologie  105

Bibliografie pentru capitolul 3. 107

4.     PROPUNERI PRIVIND CONFIGURAȚIA SISTEMULUI INSTITUȚONAL DE VALORIFICARE A REZULTATELOR ACTIVITĂȚII DE CERCETARE-DEZVOLTARE ȘI DIRECȚIILE DE DEZVOLTARE A STUDIULUI ÎN FAZELE URMĂTOARE.. 108

4.1.      Măsuri și acțiuni "endogene". 108

4.2       Măsuri și acțiuni "exogene". 111

ANEXE.. 113

 

 


1. MODUL DE PUNERE A PROBLEMELOR

 

1.1. Reperele și obiectivele lucrării

 

Ca o componentă a ansamblului de acțiuni întreprinse de Departamentul Științei din cadrul Ministerului Învățământului și Științei (DS-MIS), în vederea restructurării și modernizării edificiului instituțional al științei românești, a fost încheiat între DS-MIS și SC SCIENTCONSULT SRL contractul de cercetare științifică nr. 5030/108, (din 23.03.1992), avînd ca obiect elaborarea lucrării

"STUDIU PRIVIND CREAREA SISTEMULUI INSTITUȚIONAL DE VALORIFICARE - DIFUZARE, TRANSFER, APLICARE - A REZULTATELOR ACTIVITĂȚII DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ"

Potrivit temei program aprobate, studiul urmărește în primul rând evaluarea obiectivă și cât mai completă a mecanismelor de valorificare "moștenite", după decembrie 1989, din cadrul vechiului sistem de știință și tehnologie <ST>, îndeosebi din punct de vedere al resurselor de perfectibilitate și adaptabilitate la noile cerințe, în al doilea rând o analiză critică a soluțiilor practicate pe plan internațional în acest domeniu, cu un accent deosebit asupra acelor rezolvări care pot contribui la rapida eficientizare a acestor activități la noi și, în sinteză, proiectarea structurală, funcțională și organizațională a unui sistem instituțional de valorificare a rezultatelor cercetărilor științifice, adaptat întru totul politicii care guvernează noul sistem al <ST> din România.

Restricții de natură pragmatică și metodologică ne obligă ca atât investigațiile desfășurate în cadrul studiului, cât și soluțiile avansate, să le axăm pe acele tipuri de cercetări pentru care principalul instrument de valorificare a rezultatelor constă în "TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE" (TT), sau, mai exact, la un anumit segment al cercetărilor aplicative și dezvoltărilor experimentale[1]. Avem în vedere cercetarea aplicativă de profil tehnologic, din ramurile și domeniile producției materiale și ale serviciilor industriale și tehnologice (industrie, construcții, transporturi, telecomunicații etc.), inclusiv științele exacte aferente. Considerente de aceeași natură ne obligă să nu ne referim decât accidental la cercetări din științele naturale, științele sociale, științele medicale, științele umaniste, cu toate că unele din acestea, sub o formă sau alta, utilizează și TT ca insrument de valorificare a rezultatelor cercetărilor.

Această soluție considerăm că este justificată cel puțin de următoarele considerente:

i - este vorba de tipul de cercetări în care "produsul" este cel mai apropiat de "ceva" care poate fi vândut, deci de o marfă care participă la circuitul economic" [2];

ii - volumul finanțării acestui tip de cercetări, depășește 70% din totalul fondurilor alocate (vezi pct. 1.2.1; 1.2.2 și 2.7), având și cel mai puternic impact (în expresie bănească) în câmpul valorificării rezultatelor cercetării;

iii - este tipul de cercetări pentru care problema valorificării se pune în forma cea mai "pură" și totodată extinsă; majoritatea soluțiilor adoptate pentru acest domeniu rămîn valabile (uneori cu neînsemnate adaptări) pentru toate celelalte tipuri dc cercetări.

Într-o formă sugestivă, evantaiul principalelor instrumente folosite pentru valorificarea rezultatelor cercetărilor științifice de tipul delimitat, este redat de imaginea din fig. 1.1.

Unele din aceste instrumente se autodefinesc și nu necesită nici un fel de comentarii suplimentare, ca, de exemplu: proiectarea constructivă și/sau tehnologică, diversele subspecii ale activității de informare și documentare, activitățile legate de brevete, licențe, know-how, reuniunile științifice, microproducție ș.a.m.d. Altele însă, ca, de pildă: diversele forme de învățământ și îndeosebi cel universitar, diversele varietăți ale Centrelor de Inovare și Afaceri (CIA), cu siguranță necesită unele precizări, întrucât în structura activității Ior, transferul de tehnologie și deci implicit "valorificarea" intervine în forme mediate.

Astfel, așa cum se subliniază de pildă în /1.5/, în cadrul țărilor dezvoltate, faimoasa idee a "integrării învățământului cu știința și producția" nu a rămas un simplu slogan și încă discreditat, cum a ajuns să fie la noi. Integrarea a devenit nu numai o realitate palpabilă, ci chiar un vector decisiv al introducerii progresului tehnologic.

De la primul nucleu de "interfață" cu firmele particulare interesate în obținerea unui acces prompt la rezultatele cercetării ("planul de activitate tehnologică"), inventat în 1920 Ia Massachusetts Institute of Technology, și pînă la situația din 1989, cînd în 76 de campusuri universitare din SUA parcurile științifice găzduiau peste 1700 de firme, consacrate aproape în exclusivitate tehnologiilor de vîrf, a fost parcurs nu numai un drum extrem de lung, dar și plin de semnificații /1.6/.

Se poate afirma că, în epoca în care tehnoIogia, "... creșterea stocului de cunoștințe folositoare și extinderea domeniilor Ior de aplicare țin de esența creșterii economice moderne" (/1.7/ citat după /1.4/) și prin aceasta determină decisiv locul ocupat de o firmă sau o țară în ierarhia economică națională respectiv mondială, s-au produs și autentice mutații în natura si conținutul relațiilor dintre universități și industrie.

Două sunt direcțiile în care aceste modificări au fost de maximă profunzime. În primul rînd, evaluînd just imensul potențial de inovație și creativitate, concentrat în structurile universitare, potențial care este nu numai rezultatul asocierii unui mare număr de specialiști de nivel foarte ridicat, dar și al unui șir de factori "intangibili", industria a desfășurat eforturi extraordinare, în general - încununate de succes, pentru a obține o poziție care să îi permită scurtarea duratei transferurilor de cunoștințe din universități către ea. În acest scop, au fost desfășurate acțiuni ca: creșterea substanțială a contribuției corporațiilor la finanțarea cercetărilor academice, mergând pînă la apariția consorțiilor de cercetare în care industria și univesitățile sunt parteneri antreprenoriali, stimularea "cumulului" de funcții realizat de universitari sub formă de manageri și/sau consultanți Ia Centrele de Inovare și Afaceri, în cadrul administrației Parcurilor Științifice, stimularea acționariatului universitarilor Ia întreprinderile care utilizează rezultatele cercetărilor ș.a.m.d.

În al doilea rând, manifestând o atitudine din ce în ce mai "nemulțumită" față de deprinderile și nivelul cunoștintelor cu care este echipat tânărul absolvent, industria a mers de la impunerea unor puncte de vedere proprii în ceea ce privește structura programelor analitice și a programelor de învățământ și până la crearea unor instituții proprii de învățământ.


Universitatea Tehnologică Națională din SUA, creată de un consorțiu de firme ca: Westinghouse, Hewlett-Packard și Control Data Corporation sau universitatea similară creată în Europa de firme ca: British-Telecom, HP, IBM, Philips și Thompson, în colaborare cu Societatea Europeană pentru Educația Inginerească, constituie doar două exemple în acest sens.

Aceste alegații, plasate de noi în capitolul introductiv, nu urmăresc altceva decît sublinierea complexității "transplanturilor" din străinătate, chiar atunci când este vorba de soluții de cea mai ridicată eficiență.

Cât timp, la noi în țară, autonomia universitară[3]  este încă obiect de interpretare și "dispute" sau când dispunem de un mare număr de "proiecte" ale Legii Învățământului, dar legea în sine "lipsește", este de așteptat că orice atingere, chiar benefică, adusă autonomiei universitare, va fi primită cu rezerve și suspiciune de către mediile universitare.

Precizările pe care dorim să le facem, în acest context, în legătură cu Centrele de Inovare și Afaceri, au o tentă mai optimistă. Problema CIA constituie o preocupare ceva mai veche a Departamentului Științei, e adevărat - nu sub incidența "valorificării", ci sub aceea a "privatizării" unităților de C&D, acțiuni nu numai interdependente, dar și intim întrepătrunse.

Din inițiativa și cu participarea specialiștilor din cadrul Departamentului Științei au fost elaborate în ultimele luni următoarele lucrări /1.8/:

- Documentația explicativă pentru promovarea Centrelor de Inovare și Afaceri din România;

- Proiectul cadru pentru organizarea Centrelor de Inovare și Afaceri;

- Plan de măsuri privind înființarea unui număr de 10 Centre de Inovare și Afaceri (Incubatoare tip BIC și TIC) prin intermediul Departamentului Științei.

Este indubitabil că acest pachet valoros de documente, împreună cu studiile care au stat Ia baza elaborării lor, de ex. /1.9/, vor permite un demaraj viguros și fiabil al activității centrelor de inovare proiectate. Atât prezentul studiu, cât și întreaga acțiune de modernizare și perfecționare a sistemului de valorificare a rezultatelor cercetărilor primesc prin aceste lucrări un sprijin important, pe care autorii studiului înțeleg să îl exploateze din plin.

Potrivit temei-program și concluziilor la care a ajuns colectivul de elaborare a studiului în această fază, desfășurarea fazelor a 2-a și a 3-a sînt invederate astfel:

- în perioada imediat următoare, se va trece, cu ajutorul unui colectiv lărgit de specialiști și experți în cercetare, scientică și managementul științei, folosind o serie de tehnici de creație colectivă: Brainstorming, Delphi, scenarii etc., la evaluarea critică și eventual completarea soluțiilor și priorităților reținute (avansate) în cadrul prezentului raport; această acțiune va conduce la definitivarea soluțiilor de principiu ale noului sistem de instituții prin care se va realiza valorificarea rezultatelor cercetărilor (faza a 2-a).

- în faza a 3-a (1993) se prevede lărgirea colectivului cu juriști, sociologi și specialiști în organizarea instituțiilor și a muncii, trecându-se la elaborarea proiectelor principalelor componente ale "noului" sistem instituțional, a organigramelor structurale și funcționale, a proiectelor principalelor proceduri de lucru necesare pentru funcționarea acestora (ROI, ROF etc.) ca și a proiectelor Legilor, respectiv Hotărârilor Guvernamentale care permit și reglementează constituirea , respectiv funcționarea noilor instituții, mecanisme și instrumente de valorificare.

 

1.2 Unele elemente privind organizarea și finanțarea "sistemului știință și tehnologie" în România [4]

O discuție la obiect, aprofundată și purtată în termeni profesioniști referitor la valorificarea rezultatelor cercetărilor științifice trebuie, în mod flresc, să debuteze cu evaluarea situației actuale a sistemului <ST> - "producătorul" rezultatelor ce urmează a fi valorificate. Evident, în egală măsură, este necesară și o evaluare a "segmentului de piață" care trebuie considerat drept potențial "beneficiar" al acestor rezultate.

 

1.2.1 Noul sistem <ST>

Pe parcursul anului 1991 și în prima parte a anului 1992, au fost stabilite acțiuni și măsuri care au urmărit:

- perfecționarea Sistemului <ST>, prin crearea unor noi componente (Consiliul Superior al Științei, Compartimente de cercetare științifică în învățămîntul superior - HG 57/1992) și reorieniarea activității altor componente (Direciiile tehnice și Colegiile Consultative pentru cercetare de ramură și inter-ramuri);

- creșterea rolului Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare la nivel național, care a reușit printr-o activitate intensă să elaboreze, să analizeze și să avizeze Programele de cercetare pe perioada 1992-1995 pentru majoritatea domeniilor de cercetare care intră în competența sa;

- extinderea sferei de aplicare a taxei de 1 % asupra agenților din Comerț și Turism;

- modificarea mecanismului de contractare, prin creșterea apreciabilă a rolului Departamentului Științei, care poate încheia contracte-cadru pentru temele și programele avizate de Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare, atît direct cu institutele de cercetare, cît și cu Departamentele și Ministerele economice.

În felul acesta, în 1992 (martie) s-a ajuns la configurația noului sistem instituțional al S&T din România, redată în fig. 1.2.

ln ceea ce privește nivelul total al fondurilor pentru cercetare, el a crescut în 1992, față de 1991, în cifre absolute datorită inflației, dar s-a menținut procentual la aceeași cotă din PNB (cca. 1 % ).

Ponderea acestor fonduri pentru 1992 este următoarea:

- bugetul de stat (pentru cercetări fundamentale și avansate): 8.0 mld. lei

- fondul special pentru cercetare constituit din taxa de 1 % asupra activității agenților economici: 36.0 mld. lei

Modul de repartizare pe programe și domenii de cercetare este prezentat în tabelul 1.1. A avut loc o creștere apreciabilă față de 1991 a ponderii programelor din energetică și de dezvoltare tehnologică, ceea ce poate fi explicat prin dimensiunile și importanța acțiunilor de retehnologizare și modernizare de care are nevoie industria și economia noastră, menținerea cotei de finanțare a cercetărilor din ramurile de infrastructură și scăderea ponderii fondurilor alocate cercetărilor pentru protecția mediului.

 

1.2.2 Unele date statistice privind dimensiunile actuale ale sistemului <ST> din România

 

Ca urmare a evenimentelor din decembrie 1989, practic se renunță la vechiul sistem informațional (greoi, birocratic și stimulator al unor raportări false, lipsite de orice relevanță), fără însă ca în locul acestuia să se elaboreze un nou sistem informațional al <ST>, adaptat particularităților și cerințelor etapei actuale.

Din aceste motive, se poate afirma că în prezent nimeni nu cunoaște cu o exactitate satisfăcătoare situația Sistemului <ST> la nivelul unităților componente.

În această situație am fost obligați să apelăm la diferite surse ca de pildă:

- Comisia Națională de Statistică;

- Departamentul Științei;

- Colegiul Consultativ pentru cercetare-dezvoltare;

- Ministerul Industriei;

- Academia Română;

- Uniunea Patronală a Institutelor de cercetare, dezvoltare și proiectare din România;

- Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Deși există unele nepotriviri și chiar contradicții între datele disponibile, apreciem că prin prelucrarea și interpretarea datelor de sinteză obținute, se poate obține o imagine de ansamblu suficient de reprezentativă, deși încă incompletă, privind situația institutelor de cercetare, dezvoltare și proiectare din România în momentul de față.

Pentru a ilustra dificultățile pe care le ridică coroborarea datelor provenite din surse diferite, ne vom rezuma la un singur exemplu, acela al numărului de unități de C & D existente în intervalul 1989 - 1992. Astfel, pentru anul 1989, F.T. Tănăsescu în Iucrarea /1.10/ arată că existau "343 unități, laboratoare și centre uzinale de cercetare", subliniind că în acest număr se includ și "unitățile din subordinea Academiei și a învățămîntului superior" (a se vedea și pag. 15 din prezenta lucrare). Dacă examinăm datele Comisiei Naționale de Statistică în baza cărora a fost întocmit tabelul nr. 1.4, observăm că în evidența acestei instituții figurau pe anul 1990[5] un număr de 369 unități de C&D&P.

La nivelul anului 1992, potrivit evidențelor Colegiului Consultativ pentru cercetare aplicativă și dezvoltare și ale Departamentului Științei, prezentate în tabelul 1.6, rezultă că numărul de unități C&D&P este de 298,ceea ce, față de 1990, ar corespunde unei reduceri de circa 70 unități, adică 19%. Surprinzător este însă faptul că, potrivit informațiilor provenite din aceeași bază de date, în temeiul cărora au fost alcătuite tabelele 1.3, 1.4 și 1.5, numărul acestor unități ar fi de 169, respectiv 183 (?!).

În lucrarea /1.9/, pornindu-se de la o sursă total independentă de cele menționate mai sus și anume evidența Registrului Comerțului din cadrul Camerei de Comerț și Industrie a României, se arată că în 1992 (martie) erau înregistrate 1090 unități care "declaraseră" un profil de C&D. Analiza de conținut, efectuată de autorii lucrării menționate, a condus la concluzia că în realitate doar 200...214 din acestea pot fi considerate că desfășoară în realitate activitate C & D. Dacă ținem cont de faptul că numărul unităților care potrivit HGR nr. 100/1990 și-au păstrat statutul inițial (drept urmare ele nu sînt înregistrate la Registrul Comerțului) este potrivit tabelului 1.6 de 104 (298 - 194 = 104), rezultă într-adevăr că numărul actual al unităților de C&D (indiferent de natura proprietății) ar fi de circa 300.

Rezultă limpede din aceste confruntări că, pe de o parte, nivelul de încredere "atașabil" datelor disponibile este relativ scăzut și că, pe de altă parte, este imperios și cît mai grabnic necesară proiectarea, validarea și implementarea unui nou sistem informațional pentru întreaga activitatea de C&D. O asemena lucrare prezintă interes de sine stătător și în mod evident depășește atît obiectivele, cît și resursele prezentei lucrări.

Aceste considerente fac ca, în prezenta lucrare, datele statistice disponibile să fie "exploatate" cu rezervele impuse de gradul lor relativ scăzut de veracitate. Ele permit, însă, evaluarea satisfăcătoare a ordinului de mărime al principalelor mărimi ce intervin în procesele examinate, stabilirea unor rapoarte și proporții, ca și decelarea unor trenduri.

În tabele sub numerele 1.2 ... 1.5 se prezintă următoarele date:

1.2 Structura personalului angajat în activitatea de C&D în 1992

1.3 Gruparea unităților de C&D în funcție de numărul total de salariați (1992)

1.4 Gruparea unităților de C&D în funcție de numărul de salariați cu studii superioare (1992)

1.5 Gruparea unităților de C & D în funcție de cifra de afaceri (1992),

toate tabelele referindu-se numai la institutele cuprinse în programele Colegiului Consultativ.

 

1.3 Accepțiunile în care se utilizează în lucrare

unele componente ale sistemului conceptual specific

 

1. APLICAREA CERCETĂRII - utilizarea rezultatelor cercetării științifice în cadrul unei activități industriale și/sau comerciale, în vedrea creșterii eficienței acesteia (I.C.)

2. BREVET DE INVENȚIE - titlul de protecție pentru o invenție, ce conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare, pe durata de valabilitate a acestui act (P.C.)

(Legea nr. 64/I991 privind brevetele de invenție, MO nr. 212 din 21 oct. 1991)

3. DIFUZAREA CERCETĂRII / TEHNOLOGIEI - răspîndirea în toate direcțiile, transmiterea sau propagarea rezultatelor parțiale sau finale ale unei cercetări sau a tehnologiilor rezultate din cercetare. (I.C.)

4. INOVAREA poate fi definită simplu ca exploatare reușită a ideilor. (B.C.)

(Bradstock, P., 1992, SCINTILLA, The Oxford Trust, May 1992)

5. INOVAREA, în sens larg, este înțeleasă (1) ca o dispoziție spre noi moduri de a gîndi sau de a face, (2) ca o dorință de a dezvolta noi metode prin activități de cercetare-dezvoltare în cadrul unei organizații, sau prin achiziționarea de noi produse, servicii și procese din afara organiza(iei. (B.C.)

6. INOVAREA TEHNOLOGICA trebuie înțeleasă ca un proces tehnologic sau produsul unui proces tehnologic, rezultat dintr-un efort al unui individ, grup și/sau sistem organizațional, reprezentînd un avans calitativ față de starea de lucruri curentă, permițînd alocarea mai eficace/eficientă a resurselor. (B.C.)

7. INVENȚIE BREVETABILA are ca obiect un produs, un procedeu sau o metodă care trebuie să fie nou, să rezulte dintr-o activitate și să fie susceptibilă de aplicare industrială. (P.C.)

(Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, MO nr. 212 din 21 oct. 1991)

8. KNOW-HOW reprezintă informațiile, datele sau cunoștințele rezultate ale experienței într-un domeniu, care sînt de natură tehnică și care sînt aplicabile în practică, în special în industrie (P.C.).

(Loi type de l'OMPI pour le pays en développement concernant les inventions, vol. II, "Savoir ­faire", OMPI, Geneva, 1980)

9. LICENȚA reprezintă acordarea de drepturi unei persoane fizice sau juridice în vederea exploatării unei invenții (unui brevet de invenție). (P.C.)

(Guide sur les licences pour les pays en dévellopement, OMPI, Geneva, 1977)

I0. MICROPRODUCȚIE - termen utilizat din anii '70 în România pentru a defini în special producția de bunuri materiale executată în cadrul organizațiilor de cercetare.

În economia de piață, conținutul acestui termen trebuie extins la ansamblul prestațiilor oferite de organizațiile de cercetare-dezvoltare, sub formă de produse fizice sau servicii, în continuarea lucrărilor de cercetare și proiectare, în vederea facilitării valorificării acestora (I.C.)


11. TEHNOLOGIE - ansamblul sistematizat de cunoștințe despre activitățile umane care fac uz de rezultate ale cercetării științifice, experimentări, calcule și proiecte, precum și de unelte, mașini și aparate.

Într-un sens mai restrîns, termenul T este folosit pentru a desemna ansamblul procedeelor (metode, rețete, reguli) și mijloacelor materiale (materiale, unelte, mașini, aparate) utilizate în vederea desfășurării unei activități. În practica industrială, termenul T desemnează uneori numai ansamblul de procedee utilizate într-un anumit scop.

În cea mai largă accepție, termenul T este folosit pentru orice aplicație a descoperirilor sau metodelor științifice în vederea rezolvării problemelor omului, ale societății și ale naturii înconjurătoare. (I.C.)

(Dictionary of Modern Tought, Fontana Books, London, I977, pag. 625)

12. TEHNOLOGIA reprezintă abilitatea sub formă de structură f'izică sau cunoaștere incorporată într-un artefact (software, hardware, metodologie) care facilitează îndeplinirea unui obiectiv. (B.C.)

(vezi și Leonard-Barton, D.., 1990, în Williams, F. și Gibson, D.V., ed. "Technology Transfer", Sage Publications, London, 1990, pp. 45.)

13. TRANSFER TEHNOLOGIC - modificarea unei activități care face uz de sau care crează tehnologie, prin preluarea experienței sau cunoștințelor cîștigate în altă activitate. Se face distinclie între TT vertical, prin care se înțelege trecerea de la o fază la alta a aceluiași proces de creație tehnică (de ex. de la cercetarea fundamentală la cea aplicativă, sau de Ia proiectarea unui produs nou la fabricarea acestuia) și TT orizontal, care reprezintă trecerea efectuată la anumite trepte ale procesului de la un domeniu de aplicație la altul, sau de la o organizație (științifică, industrială, comercială) la alta. (I.C.)

(1 - Dictionary of Modern Tought, Fontana Books, London, 1977, pag. 642

2 - Ion Crișan: Tehnologia ca sistem, Ed Științifică, București, 1980, pag. 147)

14. TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE trebuie înțeles ca un proces de comunicare.

TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE este o mișcare iterativă a cunoașterii aplicate prin unul sau mai multe canale de comunicații reprezentate de perechi de agenți ("surse", "destinații") structurați ca grupuri sau organizații.

TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE reprezintă trecerea unei tehnologii de la o "sursă' posedînd această facultate specializată către o "destinație" care nu posedă și nu o poate crea ea însăși.

TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE este procesul de integrare inter-organizaționale a (1) științei cu (2) obiectivele manageriale. (B.C.)

(vezi și: Williams, F. și Gibson, D.V., ed. 1990, "Technology Transfer", Sage Publications, London, 1990, pp. I l, 13, 45, 106.)

15. VALORIFICAREA CERCETĂRII - procesul complex prin care rezultatele cercetării ajung să fie utilizate pe cale industrială și/sau comercială, în vederea satisfacerii unor cerințe ale pieții și creșterii eficienței. (I.C.)

 

 

Bibiografie pentru capitolul 1

1.1 * * * 1980 "Frascati Manual". The Measurement of Scientific and Technical Activities - OECD

1.2. Răduleț, R. 1967 Structura științelor și criteriile clasificării cercetărilor științifice, București - Reprint

1.3 Sabato, J. 1972 Empresas y Fabricas de Technologia. Programa Regional de Desarrolle Pentifico y Technologia - OEA

1.4 Bonciu, L. F. 1992 Noile tehnologii și comerțul internațional. SID 111, București, OID.ICM, 192 pag., figuri și tabele

1.5 Zaman, Gh. 1991 Economia cercetării științifice și a difuzării progresului tehnic. Academia Română, INCE - IEN, Reprint, 151 pag., tabele

1.6 Ionescu-Sisești, I. 1991. Studiul tendințelor și orientărilor pe plan mondial în știință și tehnologie. Dezvoltarea sistemelor S+T - Academia Română, I.S., Raport 90 pag.

1.7 Kusnets, S. 1966 Modern Economic Growth Rate, Structure Spread Yale University Press, New Haven

1.8 * * * 1992 Buletin de informare nr. 4 al Departamentului Științei din cadrul Ministerului Învățămîntului și Științei

1.9 Duma, M. coordonator ș.c. 1992 Posibilități de aplicare a diferitelor forme și metode de privatizare și de organizare în activitatea de C&D. Studiu comandat și finanațat de DS-MIS și elaborat de S.C. SCIENTCONSULT S.R.L.. Raport faza 1: Specificație și criterii.

1.10 Tănăsescu, F.T. 1991 The technological transfer of some Romanian research issues to small and medium units, lucrative associations, farms and households . ONUDI Office in Bucharest

 


2. ANALIZA UNORA DIN SOLUȚIILE DE VALORIFICARE A REZULTATELOR CERCETĂRILOR ȘTIINȚIFICE, PRACTICATE ÎN ROMÂNIA

 

2.1. Precizări și delimitări

 

Așa cum s-a arătat în Cap. l, investigația noastră va avea în vedere, cu precădere, acele tipuri de cercetări pentru care instrumentul principal de valorificare a rezultatelor constă în transferul de tehnologie (TT). Fiind vorba de sistemul <ST> din România, studiul se ocupă exclusiv cu acele fluxuri tehnologice, în care drept "producători" (sursă) intervin unități de C&D din România, iar drept "beneficiari" (receptor) unități economice din România sau din străinătate, cu toate că acest ultim traiect, din păcate, nu prezintă încă o pondere semnificativă, din punct de vedere economic.

Din setul instrumentelor de valorificare prezentate în fig. 1.1. (acesta nu este exhaustiv), unele fie nu au fost încă introduse în România, fie se aplică într-o măsură neînsemnată. Putem cita, ca exemple în acest sens, contractele de franchisă sau acordurile de leasing. În mod firesc, această categorie de instrumente nu este tratată în prezentul capitol.

Restricții de timp și spațiu ne-au impus, de asemenea, netratarea în cadrul acestui capitol și a unor instrumente de TT extrem de importante, care, în ultimii ani, în țările dezvoltate, au suferit sensibile restructurări, tocmai pentru a fi mai bine adaptate cerinlelor transferului de tehnologie. Ne referim, de pildă, la învățămînt (universitar, postuniversitar - inclusiv doctoratul -, profesional etc.), elaborarea de produse software (îndeosebi CAD, CAM, CAQA, etc.), elaborări de standarde, norme și normative metodologice ș.a.m.d.

Trăsăturile de unire ale acestor activități, care de altfel ne-au condus la decizia adoptată, sînt:

- ele realizează doar ca o funcție auxiliară (secundară) transferul de tehnologie;

- ele sînt patronate (tutelate) de instituții specializate, altele decît Departamentul Științei. Evident, instrumentele respective își vor ocupa toutuși locul cuvenit, în cadrul sistemului instituțional de valorificare a rezultatelor cercetărilor, ce urmează să fie dezvoltat și proiectat în fazele a 2-a, respectiv a 3-a, ale studiului de față.

 

2.2. Valorificarea rezultatelor cercetării prin brevetare, vînzări de licențe și/sau know-how

 

2.2.1. Brevetele de invenții

Una din cele mai importante forme de valorificare a rezultatelor cercetărilor constă în brevetarea, respectiv vînzarea acestora sub formă de licențe, sau know-how.

Analiza situației din România arată că, din păcate, toate aceste instrumente au fost și sînt, încă, extrem de slab folosite de către unitățile de cercetare, cercetători și în general, de către toți cei care dețin noi rezultate științifice. Într-o situație similară se găsesc și alte servicii pe care le poate asigura categoriilor menționate de profesioniști OSIM - Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci[6].

Cercetările de Scientică au relevat că o măsură relevantă a creativității și totodată valorificabilității unor rezultate obținute în cercetarea știinjifică, este dată de mărimea CBI, adică a Cererilor de Brevete de Invenții. Evident, întotdeauna între numărul de brevete solicitate, respectiv acordate, există o anumită diferență, nu toate cererile de brevete provin din cercetarea științifică; nu toate noile rezultate științifice pot fi brevetate, dar semnificația indicatorului, îndeosebi ca măsură comparatistă, este unanim acceptată.

Așa cum se poate observa în graficul din fig. 2.1, numărul de CBI a scăzut în România cu peste 50% în 1990 față de 1989, respectiv cu 65% în 1991 față de 1989.

Semnificativ este faptul că scăderea este datorată numai solicitanților români, cererile înregistrate de către solicitanți străini fiind în creștere în aceeași perioadă (vezi tabelul 2.1.)

Tabelul 2.1.

CBI înregistrate de solicitanți români

Anul

1989

1990

1991

Număr CBI

5868

2752

2015

% față de 1989

100,0

46,9

34,3

 

 

CBI înregistrate de solicitanți străini

Anul

1989

1990

1991

Număr CBI

191

234

227

% față de 1989

100,0

122

119

 

 


Pentru comparație, în fig. 2.2. se prezintă evoluția CBI în alte foste țări socialiste, observîndu-se că, în aceeași perioadă, în afară de România, acestea scad numai în Polonia și Ceho-Slovacia, pe cînd în Bulgaria și Ungaria au chiar tendința să crească, tendința conformă cu trendul mondial și cu cel înregistrat în Japonia și SUA (fig. 2.3). /2.1/

Explicația scăderii dramatice a CBI în România rezidă în următoarele cauze:

- blocajul activității în economie și în cercetare;

- inventatorii au așteptat abrogarea vechii legislații privind invențiile, care nu era suficient de stimulativă și care nu le apăra drepturile;

- s-a așteptat intrarea în vigoare a noii legi privind invențiile (Legea 64/1991 privind brevetele de invenții a fost promulgată Ia I1 oct. 1991, publicată la 2I oct. 1991 și a intrat în vigoare la 22 ian. 1992);

- neapariția la timp a Regulamentului de aplicare a Legii privind brevetele de invenții (H.G. 152 din 27 martie 1992, publicată la 30 aprilie 1992);

- renunțarea la înregistrarea unor CBI de complezență (obiectiv punctat în "întrecera socialistă");

- necunoașterea în fond a efectelor invențiilor într-o economie de piață;

- lipsa unei piețe a licențelor.


Lipsa interesului față de brevete este, în mod firesc, acompaniată de o lipsă de interes, cel puțin egală, pentru documentarea din bogatele colecții de brevete străine de care dispune OSIM-ul, ca și pentru cercetarea purității de brevet (a riscului de contrafacere).

Documentarea din brevete poate fi făcută direct de unitățile de cercetare sau de către specialiștii OSIM. Numărul solicitărilor de asemenea cercetări documentare comandate OSIM-ului, în perioada 1989 - 1992, este redat în tabelul 2.2.

 

Tabelul 2.2

 

Anul

1989

1990

1991

1992 (mai)

Cereri cercetări documentare din brevete

1354

870

851

250

%

100,0

64,3

62,8

18,5

 

Se observă o scădere îngrijorătoare[7], cifrele atestând, pe de o parte, stagnarea activităților de cercetare și, pe de altă parte, ignorarea de către cercetători a potențialului de informații tehnico-științifice conținut de colecțiile de brevete ale țărilor dezvoltate.


Brevetul de invenție conferă titularului (român sau străin) dreptul de a interzice terților să efectueze pe teritoriul României, fără autorizația sa, fabricarea, oferirea spre vânzare, folosirea, importul sau stocarea în vederea comercializării, oferirea spre vînzare sau folosirea produselor, procedeelor sau metodelor brevetate /2.2; 2.3; 2.7/.

În vederea evitării încălcării drepturilor conferite de brevet este necesară verificarea existenței unui brevet de invenție în vigoare pe teritoriul României în momentul cînd se cercetează, se proiectează sau se folosește un produs sau un procedeu. Această verificare este denumită în termeni tehnici examinarea "purității de brevet" sau a "riscului de contrafacere".

Statistica relevă că și acestui instrument de lucru, institutele de cercetare și agenții economici îi acordă o slabă atenție.

Aceasta se poate constata din numărul examinărilor de puritate de brevet solicitate în ultimii ani OSIM-ului, redat în tabelul 2.3.


 

Tabelul 2.3

 

Anul

1989

1990

1991

1992 (mai)

Cercetări de risc de contrafacere

(puritate de brevet)

168

81

80

53

%

100,0

48,2

47,6

31,5

 

 

 

Menținerea acestei situații va conduce sigur, în perioada următoare, la creșterea numărului proceselor privind contrafacerile și, drept urmare, a despăgubirilor plătite pentru compensarea daunelor către titularii de brevete.

În conformitate cu Legea nr. 64/1991, nu sînt considerate invenții brevetabile și deci nu pot fi protejate prin brevete de invenții următoarele rezultate ale cercetărilor științifice:

- ideile;

- descoperirile;

- teoriile științifice;

- metodele matematice;

- programele de calculator în sine;

- soluțiile cu caracter economic;

- diagramele;

- metodele de învățămînt și instruire;

- regulile de joc;

- sistemele urbanistice:

- planurile și metodele de sistematizare;

- fenomenele fizice în sine;

- rețetele culinare;

- realizările cu caracter estetic.

Pentru toate aceste produse, pînă la apariția reglementărilor legale corespunzătoare, specialiștii trebuie să apeleze la alte căi de protecție juridică a realizărilor, în vederea apărării drepturilor lor de proprietate.

De exemplu, în unele cazuri trebuie apelat la protecția tehnică sau la folosirea codurilor de securitate.

 

2.2.2. Licențele

Licența reprezintă acordarea de drepturi unei persoane fizice sau juridice în vederea exploatării unei invenții (brevet de invenție) /2.8/.

Dreptul de folosință a unei invenții se transmite de către titularul unui brevet de invenție (licențiatorul) unui beneficiar (licențiat) printr-un contract de licență /2.9/.

În România, Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție stabilește într-un întreg capitol (cap. V) modul de transmitere a drepturilor decurgînd dintr-un brevet de invenție. Licențiatorul poate beneficia de următoarele avantaje:

- valorificarea rezultatelor cercetării, precum și, după caz, a potențialului de proiectare;

- atenuarea efectelor barierelor vamale și a măsurilor restrictive cu caracter netarifar;

- o plasare mai avantajoasă în cîmpul concurențial;

- stimularea exporturilor prin facilitarea pătrunderii pe piețe externe;

- obținerea de participații directe la beneficiile obiectivelor realizate în baza licențelor.

Licențiatul obține și el avantaje, prin:

- accesul la o tehnologie avansată;

- asimilarea unor produse tehnice complexe;

- după caz, economii valutare prin reducerea importurilor de mărfuri similare sau exporturi de produse realizate pe baza licenței.

Piața internă a Iicențelor abia ia naștere în România.

Pînă în prezent, oferta, extrem de timidă, este făcută de unii inventatori, de institute sau societăți comerciale. De exemplu: ICPT - București a încheiat recent un contract cu trei inventatori, stabilind ca mod de plată a acestora un procent din profit (redevențe).

Deși sînt în vigoare peste 15.000 de brevete de inventii, acestea, în imensa lor majoritate sînt "depozitate" (practic blocate) la titulari (institute de cercetare, de proiectare, întreprinderi etc.). Nu li se face nici o reclamă și, ca urmare, sînt necunoscute de către potențialii beneficiari.

Vînzarea de Iicențe românești către beneficiari din străinătate prezintă dimensiuni absolut insignifiante.

 

2.2.3. Know-how

 

Prin know-how se înțeleg informațiile, datele sau cunoștințele rezultate din experiență, într-un domeniu, care sînt de natură tehnică și care sînt aplicabile în practică, îndeosebi în industrie /2.10/.

În perioada analizată {1990 - 1992) nu putem vorbi de un flux de know-how din România către beneficiari din străinătate.

În sens invers, însă, are loc un anumit transfer de tehnici care se desfășoară în principal sub forma unui sistem de concesionare exclusivă sau a unor acorduri de distribuție de bunuri și servicii .

Aceste bunuri sînt de folosință îndelungată (calculatoare, automobile, birotică, televizoare, video, aparate casnice etc.) sau consumabile (alimente, cosmetice, băuturi, detergenți etc.). Serviciile sînt de regulă asociate bunurilor de folosință îndelungată (automobile, calculatoare, birotică etc.) sau se referă la activități hoteliere, turistice, transporturi etc.

Transferul comercial de tehnici are loc și prin vinderea și importarea de utilaje, materiale și alte echipamente, materii prime, bunuri intermediare, piese de schimb sau alte componente, făcînd să intervină o tehnică specifică și documentația aferentă.

Se întîlnesc și cazuri în care două sau mai multe metode de transfer comercial de tehnici sînt combinate.

De exemplu, în cazul sistemelor livrate "la cheie" (centrale telefonice Alcatel, Siemens; sisteme de pază etc.), se remite clientului o instalație industrială în stare de funcționare, folosită conform unor clauze și condiții fixate. Este prevăzută de obicei și furnizarea către client a planurilor de instalare ca și informații tehnice relative Ia exploatarea sistemului livrat "la cheie".

Transferul de tehnici are loc, de asemenea, pe o scară relativ largă și în industria alimentară (fabrici de pîine, fabrici de bere, Pepsi-Cola, Coca-Cola etc.).

Contractul de know-how este orice contract prin care o parte (furnizorul) se obligă să comunice unei alte părți (achizitorul) un know-how care poate fi utilizat de acestă altă parte /2.10/.

În România nu există o lege specială referitoare la contractele de know-how; totuși, contractul de know-how, așa cum se arată în /2.9/ este tratat în:

- art. 3, alin. 1 din Legea nr. 1/I971

- art. 61, alin. 1 din Legea nr. 71/I969

În absența unei reglementări speciale, contractele de know-how sînt tratate conform materiei generale referitoare la contracte.

Subliniem că legea tip OMPI, referitoare la know-how, practic nu este cunoscută în România.

Dovadă în acest sens este faptul că ea nu este tradusă și nu poate fi găsită în marile biblioteci naționale și în bibliotecile județene.

 

2.2.4. Privatizarea în domeniul invențiilor și licențelor /v. si 1.9, par. 2.3/

Pînă în 1990, 99% din invenții erau cesionate statului român.

Piața internă de licențe nu s-a dezvoltat, deoarece vechea lege a invențiilor (Legea nr. 62/1974 privind invențiile și inovațiile) impunea o licență legală: orice unitate socialistă putea să folosească o invenție, cu singura condiție să anunțe în scris OSIM-ul.

Se poate aprecia că noua lege a invențiilor declanșează un impuls puternic în favoarea privatizării în materie de invenții și, prin aceasta, este de așteptat o spectaculoasă dezvoltare a pieței interne de licențe de brevete.

Privatizarea în domeniul invențiilor se face pe următoarele căi:

Transmiterea dreptului inventatorului

În cazurile în care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, întreprinderea care a devenit titulară prin efectul cesiunii legale, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 62/1974, nu a aplicat invenția, ea pierde dreptul de brevet de inven{ie. În acest caz dreptul asupra brevetului de invenlie se transmite inventatorului prin efectele Legii.

Acord între inventatori, solicitanți titulari

CBI (cererile de brevet de inven(ie) existente la OSIM la data apariției noii legi a invențiilor, care nu au fost examinate, fac obiectul unui acord privind persoanele îndreptățite la eliberarea brevetului. Numeroși inventatori au devenit și devin proprietari de brevete de invenție pe această cale.

CBI pe numele inventatorului

Începînd cu 1990, numeroși inventatori nu au mai cesionat statului dreptul asupra invenției și brevetului de invenție.


În 1991, peste 60% din CBI sînt depuse de inventatori și nu de unitățile în care aceștia își desfâșoară activitatea.

Se menționează însă că invențiile realizate de cercetători științifici, în cadrul contractului de cercetare, revin de drept institutelor de cercetare, ele constituind așa numitele "invenții de serviciu".

Ele pot avea ca titular:

- institutul de cercetare;

- agentul economic care a comandat cercetarea;

- ambii.

Potrivit recomandărilor OMPI, este indicat ca aceste probleme să fie stabilite prin contractul de cercetare /2.10/.

În anexele A 2.1 ... A 2.4 se prezintă unele informații utile referitoare la:

- unitățile de inventică și implementare a invențiilor înființate de MIS;

- Oficiul European de brevete;

- OMPI - Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale

- FICPI - Federația Internațională a Consilierilor în proprietate industrială.

 

 

 

 

2.3 Informația științifică și tehnică

 

Problema transferului de tehnologie de la instituție la alta, de la o țară la alta, pe direcție verticală sau orizontală, este, în fapt, și o problemă de transfer aI informației științifice, tehnice și/sau economice (ISTE), aceasta fiind o materie primă indispensabilă, iar disponibilul de informație asemănîndu-se cu orice altă avuție națională de bază - cărbune, petrol - care trebuie valorificată ca orice resursă naturală. Instrument al științei, ISTE este un factor vital al dezvoltării economice și sociale a unei țări. Ca orice materie primă, se cumpără, se vinde, se schimbă, se prelucrează după o tehnologie proprie de către profesioniști ai domeniului. Nu este un scop în sine, dar utilizarea ei corectă asigură competitivitate în activitatea științifică, tehnică și economică, prin dezvoltarea capacității proprii de creație; asigură combativitate prin avans în capacitatea inventivă, asigiuă competitivitate prin rentabilizarea eforturilor. Din aceste considerente, în cadrul INID și al unor institute de ramură, de exemplu, în cadrul fostului Institut central de cercetare în construcția de mașini, Oficiul respectiv (OID-ICM), s-au dezvoltat sisteme moderne de înmagazinare și regăsire a informației asistate de calculator (SID-CM), care încă mai difuzează informații pe listinguri sau pe benzi magnetice.

În România a existat o rețea de informare documentară care începuse să aspire la modernizare, dar care a fost în mare măsură redusă în mai 1974, de la centrele de documentare de ramură, pînă la micile nuclee de documentariști. din institute și întreprinderi. Necesitatea funcției vitale a ISTE a dus Ia renașterea unor noi organisme; în special în unele institute, dar fără dotare modernă și fără personal specializat și care au fost în mare măsură risipite în ultimii doi ani, cînd s-au dezagregat și multe biblioteci tehnice.

În 1974, prin restructurarea IDT - Institutul de Documentare Tehnică, a luat ființă Institutul Național de Informare și Documentare (INID), care se ocupă de achiziționarea unor surse străine, depistarea materialelor documentare valoroase, prelucrarea lor, multiplicarea și difuzarea Ia beneficiari, în special pentru domeniile interramuri și domeniile foarte noi, bioingineria etc.

În prezent, INID elaborează numeroase materiale pe care le difuzează în abonament și oferă și servicii la cerere, solicitate pe bază de contract. Astfel, în cadrul publicațiilor și serviciilor de informare bibliografică difuzată pe bază de abonament, INID oferă:

- informații bibliografice simple, prin redarea sumarelor sau a semnalărilor privind publicațiile periodice intrate în biblioteca INID;

- informații bibliografice pe teme propuse de INID: sistemul PRODOC;

- informații bibliografice referative publicate într-un "Buletin de referate din literatura științifică și tehnică română".

Difuzează, de asemenea și publicații și servicii de informare faptică, tot pe bază de abonament, cum sînt: sistemul SELECTDATA, colecția "Date și informații", colecția "Manifestări tehnico-științifice".

Tratează teme deosebit de importante prin publicațiile din colecțiile: "Conducerea modernă", "Retehnologizarea și creșterea competitivității producției", "Asigurarea și creșterea calității", "Protecția și securitatea muncii", "Conducere și decizie", "Conducerea tehnică a producției", "Cercetare științifică și dezvoltare tehnologică".

O serie de publicalii și servicii sînt adresate special lucrătorilor din domeniul informării și documentării, cum sînt: "Probleme de informare și documentare", "Informare documentară în teorie și practică", "Informare documentară tehnico-științifică".

Institutul elaborează și cercetări documentare și alte materiale la cererea beneficiarilor. Este interesant "Buletinul de informare și documentare tehnico-știinlifică, o publicație care conține noutăți din literatura mondială de specialitate, sub formă de scurte prelucrări, rezumate, informații faptice grupate pe urtnătoarele serii tematice: "Protecția și securitatea muncii", "Tehnologii, procese de muncă, design industrial", "Tehnica măsurării. Controlul calității. Tipizare. Standardizare", "Transport intern. Depozitare. Ambalare", "Mecanizarea, automatizarea și robotizarea proceselor industriale", "Coroziune și protecție anticorosivă", "Întreținerea și repararea mașinilor, utilajelor și instalațiilor", "Alimentarea cu diferite forme de energie și utilizarea optimă a acestora", "Materii prime și materiale noi. Economia și valorificarea superioară a materialelor", "Protecția mediului înconjurător. Calitatea vieții".

Informația științifică, tehnică și economică (ISTE) trebuie să stea la baza oricărei activități de cercetare sau de valorificare a cercetării. Astăzi, acest produs ISTE este rezultatul unei industrii bine conturate, utilizînd tehnologii proprii dintre cele mai moderne pentru depistare, producere, prelucrare, memorare, transport și consultare a informațiilor, caracterizate prin parametri foarte clar definiți. În tabelul 2.4 sînt redate centralizat dispozitive specifice tehnologiei informației, după o sursă franceză din 1988, preluată de Florin Bonciu în volumul "Dinamica eficienței tehnologiilor" /2.13/.

V. și tabelele 2.2.2-1, 2.2.2-2, 2.2.2-3.

 În țările industrializate, multe din tehnicile clasice ale activității de informare sînt forme depășite, în primul rînd pentru că cercetările pentru regăsirea unor documente sau autori nu se mai fac la sediul fiecărui organism de documentare, ci în institute specializate, care fac apel la agenții teritoriale, dispun de rețele vaste și știu unde să ceară informațiile solicitate, în baze de date foarte specializate și foarte complete, existente în diferite țări. Revistele de referate continuă să fie difuzate la comandă și pe suport clasic, pe hîrtie, dar informațiile sînt înmagazinate în bănci de date și baze de date automatizate care răspund la cerere, prin rețele de faxuri sau prin satelit. Astfel, Engineering Index, specific construcției de mașini, difuza informațiile pe fișe de catalog A 6, clasificate după CZU, care puteau fi puse direct în fișiere; din anii '70, EI pune la dispoziție băncile sale de date automatizate, Compendex, prin satelit.

Toate aceste instituții, deținătoare ale unor bănci de date, fac eforturi financiare pentru a putea fi cît mai exhaustive în domeniul științific, tehnic sau economic de care se ocupă, cît mai moderne, cît mai pertinente și mai prompte în răspunsuri. Ele cuprind întotdeauna baze de date din brevete, standarde, publicații, documente nepublicate (conferințe etc.), liste bibliografice.

În concluzie, un sistem instituțional de valorificare a rezultatelor activității de cercetare științifică nu poate ii conceput fără un subsistem de bază, acela al creării instituțiilor și rețelelor informaționale, moderne și de înalt profesionalism. Acest domeniu a fost atît de vitregit în țara noastră, încît va trebui început cu instruirea profesorilor pentru pregătirea personalului necesar.

Pentru a demonstra viteza cu care avansează cunoștințele umane și tehnice în general, spre un eventual al doilea val al revoluției tehnologice bazate pe informație, un singur exemplu din domeniul nanotehnicii, care arată necesitatea unei restructurări a abordării științifice, pe baza acumulării și analizării informației: cu cîțiva ani în urmă, se estima pentru anul 1995 că 96% din marii roboți vor putea fi considerați ca roboți inteligenți, universali și programabili. În revistele cu caracter industrial de Ia începutul acestui an, apar microroboți insectoizi, de mărimea unei muște, nu neapărat foarte inteligenți, dar foarte harnici, perseverenți și utili. Pentru a înlocui integral micromotoarele și orice angrenaje mecanice, construcția lor va fi făcută pe principiul "tot-siliciu". Este tema primei conferințe europene asupra vieții artificiale (11 ... 13 decembrie 1992). În prezent, se ocupă de creșterea acestor roboți-insecte Universitatea din Boston, SUA, iar în Franța, Școala politehnică și diverse unități ale C N R S (Centre National de la Recherche Scientifique) /2.14/


Din punct de vedere al științei documentării, materialele informaționale se grupează și după modul de publicare, în categorii, după cum sînt prezentate prima dată sau sînt prelucrate după surse primare sau secundare. (Figura 2.4)

Superioritatea recunoscută a informației electronizate - mai compactă, mai ușor prelucrabilă și transferabilă - părea să pună în pericol transmiterea informațiilor pe suport clasic ­pe hîrtie. Totuși, în întreaga lume, se continuă lectura revistelor, a referatelor de la congrese științifice, a cărților și a altor publicații, vehiculate pe hirtie, chiar dacă la pregătirea sau multiplicarea lor au intervenit calculatorul, electronica.

Prin termenul de "publicație" se înțeleg în mod curent numeroase tipuri de documente, primare, secundare sau chiar terțiare, cu caracter periodic sau neperiodic, editate prin diverse mijloace.

Un standard românesc definește revistele ca publicații periodice, cu un anumit domeniu de preocupări și care se adresează unei anumite categorii de cititori, sau cu domenii diferite de preocupări, privind mase largi de cititori. Revistele științifice constituie cel mai vechi tip de publicații periodice. Prin caracterul lor dinamic, cu apariție săptămînală, lunară, trimestrială sau semestrială, constituie un mijloc important de vehiculare a ISTE. După un raport al EURATOM, interesul cititorilor se îndreaptă în primul rînd spre articolele de reviste și pe ultimul loc, spre aparițiile neperiodice, cărți, monografii etc.

În general, în lume, producția anuală de informații valorificate prin articole de revistă este de circa cinci ori mai mare decît a celor valorificate prin descrieri de brevete de invenții, de patru ori mai mare decît a celor valorificate prin publicații de firmă și de I7 ori față de numărul rapoartelor de cercetare științifică nedifuzate prin rețeaua comercială obișnuită. În România, ponderea publicării în revistele de profil este mult mai mare decît a difuzării prin celelalte modalități.

Au fost apreciate la peste 140 tipurile de documente cunoscute astăzi care servesc drept surse de informații; dintre ele, pe primul loc se află revistele științifice și tehnice. Din toate aceste motive rezultă importanța și actualitatea lor.

Revistele științifice sînt, în general, profilate pe domenii înguste de preocupări și cuprind articole și dări de seamă asupra cercetărilor și a realizărilor științifice. Articolele prezentate la redacțiile acestor reviste sînt trecute prin filtrul unor analize științifice severe, întrucît se urmărește consolidarea și menținerea unui renume internațional al publicației și o înaltă ținută. Din aceleași motive, nu publică reclame, dovedind imparțialitate și rigoare științifică. Pentru a publica în unele reviste de fizică, astronomie etc. din Anglia și Olanda, de exemplu, după admiterea la examinarea științifică, autorul nu este plătit, ci, dimpotrivă, trebuie să achite o taxă de tipărire.

Revistele tehnice se referă la un domeniu al tehnicii sau la o ramură industrială și cuprind articole cu caracter tehnologic, tehnico-economic și chiar științific. De obicei se susțin din publicarea de reclame. În lumea industrială apar unele publicații cu mai puține reclame și mai multe articole științifice și, în acest caz, costul este mai ridicat. Astfel sînt, de exemplu, revistele tehnice englezești "Iron and Steel", "Journal of Iron" etc. Există, în schimb, numeroase publicații, pe domenii, al căror preț este mai accesibil, datorită numeroaselor reclame pe care le publică. Articolele sînt foarte scurte și concrete. Pentru a-și menține colaboratorii care plătesc reclame, revistele sînt obligate să apară în condiții grafice tot mai elaborate, uneori arătînd ca adevărate opere de artă plastică și fotografică. Pentru anumite domenii, cum este, de exemplu, turnarea metalelor, apar în paralel atît publicații de nivel științific, cît și altele de popularizare (în RFG, "Giesserei" și "Giesserei Praxis").

Întrucît "nevoia crează organul", multe redacții au constituit grupuri de presă tehnică ce și-au dezvoltat și servicii speciale de documentare, numite de obicei "În serviciul cititorului", care stau la dispoziție, în mod gratuit, cu detalii privind semnalările din revistă. Un astfel de grup, în Franța, este cel creat de "Usine Nouvelle" care, în afară de apariția săptămînală plus 4 suplimente trimestriale, mai publică și o altă revistă lunară "Technologies", o panoramă completă a tehnicilor de vîrf și a inovațiilor, care contribuie Ia progresul industrial.

În lume există numeroase și foarte interesante reviste de firmă editate de întreprinderi, cum sînt Brown Boveri, Sulzer, Krupp , Danfoss Journal, ASEA Journal, De Beers Presseinformation, Skoda Revue, Jenas Rundschau, Hitachi Josen News și altele, în care se publică date despre realizările lor tehnice, cercetări, produse, perspective, preocupări de viitor etc.

Revistele de popularizare se dovedesc foarte utile în circuitul informațional privind progresul tehnic și noutățile rezultate din cercetare; prin limbajul lor, mai puțin tehnicist, au acces la publicul larg.

Rezultatele activității de cercetare științifică, în vederea transferului și a valorificării lor prin preluarea de către alte cercetări sau în vederea aplicării lor în producție, sînt difuzate, în România, pe scară mai largă, prin publicații periodice, în special prin reviste, cu caracter științific, tehnic, economic etc. Cele științifice și tehnice sînt profilate pe niveluri ale cunoștințelor și pe caracterul cercetărilor, cum și pe domenii de cunoștințe.

În România, modul de prezentare a unei publicații periodice și în special a cuprinsului sînt standardizate (ex. STAS 6072 - 73 se referă la "elementele, locul și modul de prezentare a cuprinsului publicațiilor periodice").

După cel de al doilea război mondiai, din 1948, în România au început să apară diverse publicații cu caracter științific sau tehnic, profilate pe domenii științifice sau ramuri industriale. Din 1974, numărul lor a fost drastic redus, iar din cele care au supraviețuit, unele și-au încetat apariția în 1991 sau 1992; au apărut însă altele noi. În tabelul 2.6 sînt arătate, în ordine alfabetică, numai cele care se ocupă de științele exacte și de diferite ramuri industriale; nu sînt cuprinse revistele cu caracter economic, juridic, socio-cultural și nici de arhitecttzră sau agricultură (figurează totuși revista "Mecanizarea agriculturii", întrucît se ocupă de un domeniu al construcției de mașini).

Prima constatare o constituie numărul mic de titluri și faptul că, dintre acestea, unele și-au întrerupt apariția în ultimii ani.

În limbi străine există numai cîteva titluri, în domeniul științelor; în schimb, publicațiile tehnice au sumare prezentate în cîteva limbi străine, deobicei engleza, franceza, germana, rusa. Revistele de știință sînt organe ale Academiei Romăne, iar cele tehnice sînt buletine ale Institutelor Politehnice sau reprezintă departamentele Ministerului Industriei ori alte organisme naționale, cum este Regia Apelor României.

Dintre revistele realizate de Editura Academiei Române, "Studii și cercetări matematice" publică articole originale de logică matematică, mecanică, analize, fizică matematică, lingvistică matematică; "Roumanian physical review" ("Revue roumaine de physique") publică cercetări originale de fizică, atît cu caracter fundamental, experimental sau teoretic, cît și cu caracter aplicativ, din domeniile: fizica particulelor elementare, fizica nucleară, fizica atomică și moleculară, fizica plasmei, dinamica fluidelor, fizica stărilor condensate ale materiei etc., articolele fiind redactate în engleză, franceză, germană sau rusă; "Revue roumaine de chimie" publică principalele rezultate din domeniul cercetării chimice fundamentale, aducînd astfel importante contribuții la dezvoltarea chimiei fizice, a chimiei anorganice și organice, a petrochimiei, a ingineriei chimice, a problemelor privind aspectele chimice ale protecției mediului, cum și la dezvoltarea tehnologiei chimice; articolele apar, de asemenea în cele patru limbi; "Revue roumaine des sciences techniques, serie de mecanique appliquée" publică studii originale cu caracter fundamental, de interes general științific și reflectare practică, în domeniile: aerodinamică, hidromecanică, construcții de mașini, mecanică generală, statica și dinamica în construcții, tehnica măsurătorilor etc. Din același titlu, seria "Electrotechnique et energetique" publică cercetări de economie energetică, electroenergetică, electrotehnică, electronică, termoenergetică și probleme conexe.

Revista anuală "Journal of Operator Theory" este editată de Institutul de Matematică din București și publică articole din domeniul operatorilor și cel al algebrelor de operatori.

La Cluj-Napoca apar revistele: "Mathematica" și "Revue d'analyse numerique et de theorie de l'approximation", care se ocupă de interpolare, programare matematică, informatică, teoria limbajelor, cercetări operaționale; sînt editate tot de Academia Română.

La Iași apare revista "Cellulose chemistry and technology", în limbile engleză, franceză, germană sau rusă și publică cercetări originale privind probleme de chimie și structură a compușilor macromoleculari naturali existenți în plante anuaie și în lemn.

Revistele tehnice sînt editate, cel mai frecvent, de Oficiile de informare documentară, încadrate în institute de cercetare, sau direct de către unele institute de cercetare sau de învățămînt superior. Ca exemplu, revista "Construcția de mașini" este editată de Oficiul de Informare Doctunentară pentru Industria Construcțiilor de Mașini; "Metalurgia", de Oficiul de Informare Documentară al Industriei Metalurgice, "Electrotehnica. Electronica. Automatica", de Oficiul de Informare Documentară pentru Industria Electronicii și Electrotehnicii; "Industria lemnului", de Oficiul de Informare Documentară al Departamentului Industriei Lemnului iar "Revista Minelor" era editată de Oficiul de Informare Documentară pentru Industria Minieră. Revista "Energetica" este editată și administrată de Institutul de Cercetări și Modernizări Energetice (ICEMENERG), iar revista "Mediul înconjurător" este editată, începînd din 1990, de Institutul de Cercetări pentru Protecția Mediului.

Ca structură, revistele tehnice cuprind între 7 și 12 articole privind rezultate ale unor cercetări, după numărul de pagini de care dispun: între 48 și 64. Numărul de apariții anuale variază între 1 și 12. Pe lângă aceste articole, revistele mai publică și diverse alte rubrici: recenzii asupra unor cărți de specialitate, dări de seamă de la consfătuiri, congrese, simpozioane etc., precum și prezentări de tîrguri și expoziții. Fiecare publicație conține, de asemenea, informații comerciale, sub formă de reclame, privind realizări ale unor institute, centre de cercetare sau uzine și fabrici.

Tirajele - numărul de exemplare - în care se editează revistele au scăzut în mod îngrijorător, de la cîteva mii, la unele din ele, la numai cîteva sute. Aceasta a atras imediat și împuținarea considerabilă a reclamelor plătite. Urmarea este lipsa de fonduri care frînează apariția regulată a publicațiilor sau a dus la sistarea completă a apariției unora dintre ele.

Autorii articolelor sînt cercetători din institutele de profil, mai rar din uzine și, cel mai adesea, din învățămîntul superior.

Toate aceste publicații au un rol social deosebit, întrucît ele fixează în scris rezultatele unor cercetări încheiate, eventual brevetate, pentru a ajunge la un număr mai larg de cititori decît cei care pot lua cunoștință de ele prin raportul de cercetare sau brevetul obținut. Uneori, în condițiile legii, se poate anticipa descrierea unui eventual brevet, iar alteori pot fi descrise activități nebrevetabile, dar a căror valorificare să intereseze și să fie utilă și altor unități decît cea care le-a realizat.

Răspîndirea revistelor științifice și tehnice românești se face destul de greoi. Difuzarea în țară se realizează de către editori pe cheltuiala acestora, conform precomenzilor de abonamente obținute ca urmare a unor anchete de tiraj efectuate de editor direct Ia potențiali clienți sau prin "Lista-catalog a publicațiilor interne difuzate în țară și străinătate" alcătuită de RODIPET (fosta Direcție de expediere a presei), transmisă într-un număr foarte restrîns, greu accesibilă și pe care scrie "pentru uz intern" ! În virtutea unor practici impuse, mai vechi, aceste reviste nu aveau - și încă nu au! - acces în librării sau la standuri de publicații, ceea ce îngusta foarte mult sfera beneficiarilor. Transmiterea și livrarea se fac prin intermediul poștei, pe răspunderea expeditorului.


Pentru a fi cunoscute în străinătate, majoritatea acestor publicații au răspuns la chestionare transmise de Agenții străine de baze de date privind toate publicațiile care apar în lume, cum sînt: "Nation Unies Bibliotheque, Unité des periodiques" - Geneva; "Bowker Serials Bibliographies" care editează "Ulrich's International Periodicals Directory" - New York, "Eibis International Ltd." - Londra, "Lambert Publications Inc." - Washington sau compania "Reed Information Services Ltd." din Anglia, care editează "Willing Press". Includerea în aceste cataloage se face gratuit și cuprinde denumirea publicației, profilul, editorul și adresa la care se pot efectua comenzile.

Propaganda informațională privind cercetările românești care ar putea să intereseze eventuali parteneri străini, conducînd astfel la o valorificare mai eficientă, se realizează, dar cu o rază mică de acțiune, și prin schimburi sau prin transmiterea gratuită a publicațiilor la instituții străine de informare documentară, care să recenzeze și să prezinte articolele românești în lucrările lor de documentare, publicații referative etc.

Trebuie remarcat că publicațiile științifice și tehnice românești sînt realizate cu cheltuieli minime: autorii nu sînt plătiți și nici editorii, care fac și difuzarea în țară, cu ajutorul poștei. Dar sumele mari reclamate de tipografii, datorită prețului hîrtiei și al manoperei, cum și tarifele poștale în continuă creștere au dus la prețuri de cost de 20, chiar și de 30 de ori mai mari, în timp ce prețul de vînzare a fost sporit numai de circa cinci ori. Diferențele sînt suportate de editori care sînt, de obicei, oficiile de informare documentară. Deși sînt publicații economic nerentabile, ele constituie o necesitate în mecanismul actual al transferului de cunoștințe. Ele alcătuiesc o interfață, o punte de legătură între cercetători și laboratoarele de creație de o parte și posibili utilizatori, de altă parte.

Faptul că expedierea poștală se face pe riscul expeditorului - în acest caz, chiar editorul ­obligă la trimiterea cu confirmări de primire, ridicînd astfel și mai mult cheltuielile.

Pentru o mai activă difuzare a ceea ce reprezintă aceste publicații - posibilitatea de valorificare mai largă a rezultatelor cercetării românești - ar trebui ca ele să fie prezente în librării și la standuri, la dispoziția tuturor celor cărora le-ar putea fi utile. Pentru revista "Construcția de mașini" se încearcă acum acest lucru, ceea ce sporește cheltuielile totale cu încă 25...30%, adaosul comercial al unităților distribuitoare, care patronează librăriile și standurile.

Din diferite motive, revistele tehnice românești nu au caracter de publicații comerciale și nu-și pot asigura acoperirea cheltuielilor din puținele reclame pe care le primesc, iar tirajul singur nu poate fi eficient decît numai de la minim de 5...6000 de exemplare, ceea ce nu s-a atins niciodată. Au, în schimb, o ținută științifică și o misiune de îndeplinit. Majoritatea lor, tocmai din lipsa de fonduri, au rămas la condiții grafice modeste, cu aspect vetust. Policromiile, pe care reclamele mai moderne Ie solicită, au nevoie de hîrtie cretată; reproducerea fotografiilor, atît de necesare în unele cazuri, nu se poate executa eficient decît pe hirtie de calitate superioară, cu grad ridicat de albire. Utilizarea calculatorului pentru transcrierea și așezarea în pagină, mai modern și mai atrăgător, de asemenea, ridică prețul.

Aceste publicații trebuie să rămînă la un preț de vînzare accesibil, astfel încît să fie cumpărate și de persoane particulare, nu numai de către agenți economici. În acest scop, este necesar să se elaboreze un sistem de aprovizionare și facilități financiare speciale pentru susținerea publicațiilor tehnico-științifice de specialitate.

Difuzarea rezultatelor activității de cercetare din România, în vederea transferului și a aplicării, se mai realizează și prin alte formule de publicații periodice, editate la intervale de timp relativ identice, cu același titlu generic și, de obicei, păstrînd aceeași prezentare grafică: format, coperte, mod de rubricare etc.

Din această categorie sînt culegerile de materiale denumite "Lucrările institutului", diverse anuare, cum sînt cele publicate în fiecare an de Institutul de Cercetări Metalurgice (ICEM), monografii privind activitatea unor institute (ICTCM, ICSTTPSC, ICPE, ICEMENERG, ICSTTEE etc.). Unele sînt adevărate reviste, dar cu apariție anuală, cum este revista integral bilingvă română și engleză "Realizări din sudarea metalelor și încercările materialelor" - editată de Oficiul de Informare Documentară pentru Industria Construcțiilor de Mașini (OID-ICM) pentru Institutul de Sudură și Încercări de Materiale - Timișoara.

Serialele editoriale, (de exemplu "seriile continue" ale Editurii Tehnice), ocupă un loc intermediar între reviste și cărți sau broșuri și sînt culegeri de lucrări științifice și tehnice, elaborate de organizații de profil, care sînt publicate cu periadicitate mai puțin rigidă. Avînd un volum mai mare, de tipul unei cărți, redau în general studii, dar și cercetări și rezultate cu descrieri mai ample, exemplificări, posibilități de aplicare.

Prezentarea rezultatelor cercetării și a studiilor tehnico-științifice se poate face sub diverse forme de publicații neperiodice sau prin filme documentare, casete video etc.

Un alt exemplu de publicații neperiodice îl constituie lucrările cuprinzînd comunicările susținute la congrese, conferințe etc, foarte variate ca structură: unele redau în întregime textele expunerilor, altele prezintă numai concluziile sau rezumate ale principalelor comunicări, eventual rezumate ale discuțiilor. Deși pot fi materiale deosebit de importante, valorificarea lor în volum se face în tiraje reduse, greu de procurat, iar în publicațiile periodice nu apar decît cel mult jumătate din toate expunerile prezentate la manifestările tehnico-științifice.

Mai există o formulă de prezentare în avans a comunicărilor științifice, fie ca fascicule, fie ca volume multiplicate ad-hoc și oferite participanților la manifestările tehnico-științifice respective; acestea sînt preprinturile sau preimprimatele. Este o metodă care nu se prea practică în țara noastră, poate și pentru că organizatorii nu reușesc să adune materialele unei manifestări în timp util pentru preimprimare sau, uneori, vorbitorul nu pregătește un material scris înainte de prezentarea în public.

Preimprimate se mai realizează și ca fascicule separate dintr-o publicație tehnică sau științifică, reprezentînd un anumit articol, fascicule imprimate într-un număr de exemplare suplimentar față de tirajul publicației și difuzate în cercuri de specialiști sau la biblioteci interesate. Preimprimatele sînt difuzate și de autorii articolelor, ceea ce le conferă o serie de avantaje: comunicarea mai rapidă și mai pertinentă a informațiilor, eventuale dialoguri între specialiști.

În România, rapoartele de cercetare, comunicările științifice la diverse manifestări, congrese, simpozioane etc. au fost deseori prezentate în volume.

Într-o trecere în revistă a mijloacelor de comunicare a informațiilor privind cercetarea românească, nu trebuie omisă menționarea unor publicații - desigur, cu un caracter mai special - ­cum sînt standardele și normele. Acestea sînt tot rezultatul unor cercetări care fundamentează științific condițiile de calitate a unor produse, metodele de cercetare, ambalaje, transport, depozitare, mărimile tehnice generale, unitățile de măsură etc. În aceeași categorie intră documentele tehnice de ramură, specificații, norme, instrucțiuni tehnice, sau normele unor organizații profesionale.

O importantă și frecvent utilizată categorie de documente este aceea a materialelor secundare obținute prin prelucrarea celor primare, în funcție de tematică, de felul beneficiarilor etc. Ele pot fi periodice sau nu, exhaustive sau selective.

Există documente secundare periodice care participă foarte activ la schimbul de informajii, prin materiale mai dezvoltate, uneori rezumate destul de complete. Sînt revistele de referate care urmăresc sistematic literatura de specialitate și publică, pe domenii și pe teme mai largi, prelucrări și rezumate din numeroase limbi, iar la sfirșitul volumelor prezintă periodic indexuri de subiecte, de autori, de formule sau alte indexuri speciale. Calitatea acestor reviste este determinată de acoperirea cît mai completă a domeniilor, prelucrarea cît mai corectă de către specialiști în domeniu și un decalaj cît mai redus de la apariția publicației primare. Din această categorie face parte, de exemplu, "Referativnîi Jurnal", editat de VINITI de la Moscova, care era, la un moment dat, cea mai importantă revistă de referate pe plan mondial, redactată în 70 de limbi. Prelucra exhaustiv literatura de specialitate din 130 de țări: 15000 de titluri de reviste și publicații ale institutelor de învățămînt superior și ale organizațiilor științifice, culegeri, rapoarte științifice, lucrări ale conferințelor internaționale, brevete, standarde, monografii, dicționare. Are mai multe serii, între care seria "Informare științifică și tehnică" prelucrează documente privind teoria și tehnalogiile activității de informare documentară.

Altă publicație din această categorie este și "Chemical Abstracts" editată de Chemical Abstracts Service din cadrul Societății americane de chimie, care apare din anul 1907 și are colaboratori în toate țările; consultarea revistei este ghidată de mai multe instrumente documentare cum sînt: tabele anuale de autori și subiecte, tabele de formule, tabele de brevete clasate pe țări, lista publicațiilor prelucrate, lista de abrevieri, indexuri de cuvinte cheie, de brevete, de autori; de asemenea, dă multiple referințe încrucișate de tipul " vezi și... ".

"Technische Zentralblatt" apare Ia Berlin în mai multe serii, pe ramuri și domenii ale științei și tehnicii. "Bulletin signaletique" apare în Franța, pentru tehnica generală; este editat de CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique) prin centrul său de documenatre publică și apare în mai multe serii, cu semnalări bibliografice întocmite cu ajutorul sistemului PASCAL (Program aplicat la selectarea și compilarea automată a literaturii). Semnalările se referă la articole din publicații periodice, dări de seamă ale congreselor, brevete, teze de doctorat și rapoarte de cercetare științifică. Fiecare buletin conține: un cuprins detaliat întocmit pe baza unei clasificări sistematice, utilizate pentru semnalări; semnalarea propriu-zisă (titlu, descriere bibligrafică, rezumat), index de subiecte, index de autori.

Tot în Franța mai apare o revistă de referate numai pentru energetică, editată de un organism specializat al Departamentului Energiei, iar în Germania, de exemplu, apar astfel de publicații foarte detaliate, pentru diverse domenii (mine și metalurgie etc.).

Pentru a înlătura întîrzierea cu care apar revistele de referate, datorită prelucrării și rezumării materialelor, în multe țări apar și reviste de titluri, cu difuzare operativă și semnalare rapidă a titlurilor de documente primare, articole etc., orînduite sistematic. Titlurile pot fi traduse sau prezentate numai prin copierea sumarelor; în SUA, apare din anul 1960 revista de titluri "Chemical Titles", elaborată de calculator și care prezintă articole din peste 600 de reviste de chimie și tehnologie chimică. Este alcătuită din indexul propriu zis de titluri prin permutare, indexul bibliografic al articolelor indexate și indexul de autori.

Astfel de reviste de titluri se realizează și în țara noastră, prin copierea sumarelor revistelor primare străine și uneori, prin traducerea și regruparea titlurilor. Ele sînt editate de INID și de unele oficii de documentare, dar cu mijloace modeste, cu o prezentare deloc atrăgătoare și cu o difuzare greoaie.

O categorie specială de publicații secundare o constituie indexurile bibliografice, care sînt de fapt liste de referințe bibliografice din literatura de specialitate, sistematizate după un anumit plan și după anumite criterii. Fiecare publicație are în tradiție întocmirea anuală a indexurilor lucrărilor publicate în anul care s-a încheiat, publicînd astfel liste de termeni, aifabetic pe nume de autori, pe subiecte dispuse tematic, pe locuri geografice etc. cu indicația locului unde se găsesc publicațiile respective.

Marile instituții de documentare din străinătate publică încă de acum două decenii astfel de liste denumite indexuri cu permutare, în care sînt extrase cuvintele-cheie care sînt vedetele de subiecte semnificative pentru domeniul respectiv; rezultă indexuri de cuvinte-cheie în context. Titlurile fiecărui articol sînt rescrise în ordinea alfabetică a diferitelor cuvinte-cheie din context, așezate la începutul titlului. Cînd procedeul extrage din context cuvintele-cheie iar titlul articolului se dă separat, rezultă un "KWIC Index". El se elaborează pe calculator și permit regăsirea cu ușurință a unui articol pe o temă dată.

Un tip aparte de index este indexul de citări, care aduce informații privind documentele și publicațiile în care sînt citate Iucrările anterioare ale unor anumiți autori, sub forma referințelor bibliografice la sfirșitul articolelor. "Science Citation Index" (SCI) este primul index de citări și a apărut în anul 1964 la Philadelphia - SUA, fiind elaborat de către Institutul de informare științifică din acest oraș. Este dublat de un "Source Index", ambele cu apariții periodice, trimestrial sau anual. Sînt folosite în special în domeniul descrierilor de brevete de invenție. În indexul surselor documentare, referințele sînt aranjate în ordinea alfabetică a numelui primului autor, indicînd și numele coautorilor.

SCI mai editează și un index de subiecte, cu descriptori, care folosește pentru a depista semnalări pe o temă, fără a cunoaște, inițial, numele nici unui autor care s-a preocupat de problema respectivă. Se înțelege că, în literatura științifică, indexul de citări nu este destinat să înlocuiască celelalte categorii de indexuri sau forme de semnalare, ci constituie un mijloc în plus de regăsire a informațiilor.

Prin folosirea tehnicii speciale de regăsire a informațiilor cu ajutorul indexului de citări, urmărind citările la un singur articol, pot fi identificate peste 50% din toate celelalte articole care tratează subiectul sau autorul căutat; urmărind citările la trei articole; pot fi identificate aproape toate celelalte articole. Se înțelege că regăsirea în mai multe citări a unui autor sau a unei relatări despre un procedeu, o anchetă etc. exprimă o măsură a intensității transferului de cunoștințe: viteză și arie geografică.

Există și bibliografii de bibliografii, documente terțiare, repertorii care sistematizează toate bibliografiile cunoscute întocmite pe plan mondial sau într-o țară, generale sau specializate. Un exemplu din cele mai cunoscute este "World Bibliography of Bibliography and of bibliographical catalogues, calendars, abstracts, digests, indexes and the like", care are la rîndul său un index intitulat "Index bibliographies" (de Besterman, SUA}. O lucrare asemănătoare este "Repertoriul revistelor curente de bibliografie analitică și de semnalare" editat de UNESCO, din care primul volum este consacrat științei și tehnicii.

Această intensă preocupare a generat un mare număr de instituții specializate, cu ramificații în întreaga lume; ea evoluează continuu cu realizări ale tehnicilor de vîrf, consumatoare de fonduri imense; oglindește o necesitate a vieții moderne.

Pentru a asigura un transfer de tehnologie din țărlle industrializate avansate, facilitînd accesibilitatea prin înlăturarea barierei de limbă, fosta URSS edita - în urma unor convenții - cu transpunere integrală chiar și a aspectului grafic exterior, o serie de publicații primare științifice și tehnice din SUA sau Anglia, de exemplu, "New Scientist". De asemenea, în Franța, în același mod, apare lunar "Pour la science" care este ediția franceză a publicației "Scientific American".

Majoritatea celorlalate reviste primare, în special tehnice, din lumea întreagă, se prelucrau și se editau în fosta URSS sub forma unor publicații secundare periodice, profilate pe domenii de tehnică, sub denumirea "Express Informația”. Astfel de publicații deosebit de utile în transferul internațional, la noi, sînt editate de unele oficii de informare documentară și sînt cu atît mai necesare acum cînd, din lipsa fondurilor valutare, revistele străine - foarte puține și acestea - se importă în țara noastră într-un singur exemplar. Pentru construcția de mașini, OID-ICM prelucrează, în colaborare cu specialiști de profil din institutele de cercetare și de învățămînt superior, editează și difuzează "Informări documentare" pe domenii tehnologice, pentru turnătorii (IDT), tratamente termice (IDTT), sudare (IDS), deformări plastice (IDPP}, prelucrări la rece prin așchiere (IDPR), montaj, automatizare, robotizare (IDAR), reduceri de consumuri de energie și de materiale (IDRC), studiul pieții, marketing, prognoză (IDMK), protecția muncii, protecția mediului (IDCM-PM), organizare (IDCM-O). Toate aceste publicații includ anual indexul articolelor publicate în anul anterior, grupate tematic, pentru a facilita regăsirea.

Unele oficii elaborează și difuzează și publicații de semnalare cu xerocopierea titlului. Elaborarea rezumatelor pentru publicații și documentare este reglementată prin STAS 6447 - 79 care "stabilește regulile de întocmire, de redactare și de prezentare în publicații și pentru documentare a rezumatelor documentelor primare".


Un loc aparte în cadrul acestor eforturi de a face cunoscute rezultatele cercetării românești îl constituie editarea de listinguri, sau difuzarea direct pe benzi magnetice sau casete, a semnalărilor cuprinse în bănci de date asistate de calculator. Astfel de bănci de date automatizate, care oferă informațiile sub formă de rezumate, prin difuzarea selectivă (DSI) sau cercetări retrospective (CR), sînt operaționale în mai multe ramuri și domenii din România, unele cu acces direct la sisteme de informare din străinătate.[8]

 

2.4.   Simpozioane, sesiuni, expoziții, tîrguri

 

Manifestările tehnico-științifice și cele economice și comerciale constituie un excelent prilej de comunicare a rezultatelor cercetărilor, de schimb de idei, de aducere la zi a cunoștințelor, de dezbatere fructuoasă asupra celor mai recente și mai interesante realizări și, totodată, de preluare pentru producție, în concluzie: de transfer activ de tehnologie.

În acest sens, o importanță tot mai mare se acordă, în străinătate, conferințelor, seminariilor, sesiunilor de comunicări cu caracter științific, ca prilejuri de întâlnire dintre cercetători și între cercetători și prezumtivi beneficiari de transferuri de tehnologii, din industrie și comerț. Departe de a pierde din interes, ca urmare a progresului sistemelor de comunicație la distanță, contactele directe între specialiști din domenii și activități diferite iau tot mai multă amploare, aceasta probabil și sub influența lărgirii piețelor și creșterii rapide a comerțului internațional de produse industriale. Sînt de menționat în acest sens un număr de publicații destinate exclusiv difuzării informațiilor privind programarea internațională a acestor manifestări. Astfel, publicația americană "World Meetings Outside US and Canada" (Mac Publishing Co New York), cu apariție trimestrială, înregistrează pe doi ani înainte sesiunile științifice, tehnice și medicale programate, definindu-le prin dată, adresă, descriptori specifici și termenele de înscriere și pregătire a referatelor. În Regatul Unit, publicația "Forthcoming International Scientific and Technical Conferences" listează conferințele științifice britanice din toate domeniile științei și tehnologiei, precum și expoziții asociate cu conferințe. Apare trimestrial în editura Aslib Information House, London /2.21/.

Un rol la fel de important în informarea asupra oportunităților de transfer tehnologic îl joacă expozițiile și târgurile internaționale. Publicații ca "Trade Shows Worldwide" (Gale Research Corp. Detroit SUA) sau "Trade Fairs in Japan" (obtenabilă de la Japan External Trade Organization JETRO prin ambasade) comunică datele și informațiile respective. Pentru transferul de tehnologie avansată s-au specializat și au câștigat o mare reputație manifestări anuale ca: Târgul "Cercetare și Tehnologie" din mai la Hannover (Germania), "Tehnology Licensing Fair" la Brighton (Anglia), "Tech Trans Center" la Herning (Danemarca) în septembrie, "High Technology R and D Trade Fair" în mai la Arlington, Virginia SUA, "Tech-Ex Asia" în mai la Tokio etc.

Manifestările tehnico-științifice pot îmbrăca forme variate și pot fi organizate pe diferite criterii. Există tendința de a nu diferenția cu toată claritatea termenii vehiculați în prezent sub formula "manifestări tehnico-științifice". Totuși, trebuie deosebit un congres - întrunire cu o participare mai largă -, în care se dezbat probleme cu caracter științific sau economic, de o conferință, prin care se înțelege o întrunire a reprezentanților unei organizații sau ai unei profesiuni, pentru discutarea unor probleme cu specific științific sau economic.

De asemenea, nu se identifică cele de mai sus cu o consfătuire, în care se discută probleme de interes comun pentru un grup social anume. O sesiune de comunicări reprezintă un interval de timp in care se întrunesc membrii unui for științific ori ai unei organizații profesionale, pentru a audia și a dezbate probleme din specialitatea lor, iar simpozionul, așa cum îl arată și numele, ar trebui să fie o discuție organizată între vorbitori și auditori, pe baza unor expuneri scurte, pe teme științifice, de actualitate, de noutate etc. Cu un public mai omogen ca pregătire se pot organiza seminare pentru transmiterea de informații privind realizări obținute în cercetare, cu prelucrarea lor, adîncirea cunoștințelor, însușirea tehnicilor prezentate, pe baza referatelor, a discuțiilor, pe teme de specialitate.

Schimburile de experiență sînt o altă formă, foarte utilă, de a împărtăși realizările tehnice și științifice între specialiști, prin prezentări și discuții.

În cadrul acestor manifestări, se prezintă comunicări asupra unor lucrări științifice, în fața unui cerc de specialiști, se dezvoltă o conferință, se susține o expunere în public, pe o temă științifică, ori se înfățișează referate sau dări de seamă asupra unei activități sau asupra unei lucrări științifice.

Organizarea lor se poate face după diverse criterii, de exemplu acela al spațiului de cuprindere a participanților, manifestările fiind astfel internaționale (dintre care - zonale, regionale, cum ar fi: europene), naționale sau locale.

Un alt criteriu este al perioadei de timp de la o manifestare la alta - de același tip și cu același obiect - fie la intervale regulate, rezultînd astfel congrese anuale, consfătuiri semestriale etc.; fie în mod neregulat, fiind de exemplu un simpozion sau un schimb de experiență ocazional.

Mai pot fi și alte criterii, de ex. subiectele la care se referă, rezultînd manifestări tehnico­-științifice pe teme de specialitate, cu o arie de cuprindere științifică mai restrînsă; un alt criteriu îl constituie pregătirea sau nivelul științific al participanților, rezultînd manifestări pe specialități, pe meserii, de înalt nivel academic sau de popularizare.

Poate fi luat în considerare și felul organizatorilor: organizații internaționale, organizme sau instituții naționale sau locale, agenți economici diverși.

În afară de această gamă largă de manifestări tehnico-științifice, pentru transferul de cunoștiințe se mai organizează, cu mult succes și foarte bine primite atât de către specialiști, cât și de publicul larg, manifestări economice și comerciale, cu obiecte concrete, de la avioane pînă la aparatură măruntă, dar chiar și numai cu material grafic, diagrame, reclame, fotografii, diapozitive, casete video, filme comerciale etc. Se organizează expoziții, saloane și târguri.

Tot mai frecvent se prezintă comunicări, conferințe, expuneri, chiar simpozioane sau seminare, în cadrul tîrgurilor sau al expozițiilor, organizate de diverse firme, institute, întreprinderi etc., după cum unele manifestări tehnico-științifice pot fi însoțite de expuneri de obiecte: diverse produse sau numai filme, material grafic etc. Sinoptic, o grupare a manifestărilor apare în tabelul 2.7.

Unele din institutele de învățămînt superior din țara noastră, ca și unele organizații de cercetare științifică, au fost foarte active în ultimii ani, organizând manifestări tehnico-știiniifice variate, participînd la târguri și expoziții din țară și străinătate. Din acest punct de vedere, este remarcabilă activitatea catedrelor din Institutul Politehnic - București, prin numărul și calitatea manifestărilor.

 

Anexa 2.5 prezintă numai manifestările la care a participat Institutul Politehnic București în 1991 și în 1992 și pe cele propuse pentru 1993, precum și de Facultatea de Chimie Industrială a Institutului Politehnic "Gheorghe Asachi" din Iași; de asemenea, sînt menționate și manifestările organizate în țară la care au fost organizatori sau au participat cadre universitare din cele două institute. Celelalte instituții de învățămînt superior din țară nu au răspuns la solicitarea noastră (anexa 2.6, pag. 1 - 3). Adresa a fost expediată la Institutele de învățămînt superior din orașele: București, Iași, Timișoara, Constanța, Cluj-Napoca, Craiova, Brașov, Pitești, Târgu-Mureș, Baia Mare, Bacău, Oradea, Suceava.

De la majoritatea catedrelor din Institutul Politehnic București au participat delegați la manifestări tehnico-științifice care au avut loc în străinătate, în special în 1991, ceea ce a permis audierea și receptarea conferințelor și comunicărilor prezentate de specialiști din întreaga lume, ceea ce desigur servește transferului de cunoștințe, cu aducerea lor "la zi" (Anexa 2.7).

Același rol social îl prezintă și manifestările organizate în țara noastră, cu participare străină, avînd un caracter internațional. Organizatori au fost Ministerul Învățămîntului și Științei, Ministerul pentru Agricultură și Alimentație, Institutul Politehnic București, Institutul Politehnic Iași, Institutul Politehnic Timișoara, RENEL, Academia Română, Institutul de Cercetare și Proiectare pentru Electrotehnică, întreprinderea "Independența" Sibiu și alții. Cheltuielile au fost susținute prin taxe de participare și prin contracte; au intervenit uneori și diverse sponsorizări din partea unor întreprinderi și institute.

Universitatea "Transilvania" din Brașov a organizat sau a participat prin cadre universitare de la această instituție; în 1991, la 22 de manifestări cu caracter internațional, 28, cu caracter național, 8 manifestări locale și a participat la 6 manifestări în străinătate; în 1992, au avut loc 9 manifestări cu caracter internațional, 7, cu caracter național, 4 manifestări locale și s-a participat la 4 manifestări tehnico-științifice care s-au desfășurat în stăinătate.

Propunem ca toate manifestările de acest fel să fie comunicate din timp unui sector din Ministerul Învățămîntului și Științei în vederea difuzării în comunitatea științifică.

De remarcat că lucrările prezentate atât în cazul manifestărilor desfășurate peste hotare, cât și în cazul celor care au avut loc în țară, s-au publicat sau sînt în curs de publicare, fie în volume separate consacrate integral manifestării respective, fie în buletinele  Institutelor Politehnice din București, Iași, Cluj sau în alte publicații.

Referatele susținute de participanții români la manifestări care au avut loc peste hotare au fost incluse în volume (proceedings) cu lucrările manifestărilor, editate de organizatorii din țara respectivă, în limbi de circulație internațională, asigurînd astfel popularizarea cercetării românești, ceea ce reprezintă încă un motiv important pentru participarea cu comunicări științifice a specialiștilor noștri, la manifestările care se desfășoară în străinătate.

În continuarea acțiunii de transfer al informațiilor tehnologice, aceste volume, preimprimate sau numai copii ale lucrărilor ar trebui să fie transmise acelor organisme (oficii de informare de ex.) care dețin bănci de date de profil și pot înmagazina și apoi comunica celor interesați rezumatele și informațiile importante.

Rolul pur social, de întîlnire între persoane interesate pențru știință și tehnică, de acțiune modelatoare, incitantă la gîndire științifică și tehnică și, totodată, se înțelege, rolul de transmițător de progres, de organisme de transfer al ideilor celor mai noi, dar și de a induce idei noi, creatoare - al manifestărilor tehnico-științifice, tehnice și economice, nu este contestat ci recunoscut de toată lumea.

În același mod se pune problema și pentru "lucrările" care se editează înainte sau după manifestare, cuprinzînd materialele prezentate.

În alte țări, numeroase publicații anunță, încă din primele numere ale anului, sute de manifestări - congrese, simpozioane, conferințe, dar mai ales târguri, saloane și expoziții - din întreaga lume, cu datele exacte privind intervalul, locul, organizatorii, cu nume, adresă, telefon, telex, fax. Sînt prezentate, grupat pe domenii, unele manifestări foarte noi cum sînt: camionica, mentenica, domotica și altele, cu scurte descrieri ale firmelor participante, cu calendare de termene, prezentări de localități. Nu lipsesc reclamele atrăgătoare și chiar convingătoare, ceea ce presupune cheltuieli importante din partea organizatorilor, într-un cuvînt, interesul pentru aceste activități și promovarea unor contacte prospere.

Impedimentele subliniate de toate instituțiile din țară contactate au fost lipsa de fonduri și greutate de a găsi sponsori care să contribuie la realizarea diverselor acțiuni.

 

2.5 Microproducția

 

2.5.1 Microproducția înainte de decembrie 1989

 

Termenul "microproducție" a fost pus în circulație în România către sfârșitul deceniului 60, pentru a semnifica producția de bunuri materiale (producția materială) efectuată în cadrul organizațiilor de cercetare. Termenul s-a păstrat cu aceeași semnificație, chiar și atunci cînd, după o evoluție care va fi rezumată în continuare, volumul producției industriale executate în unele institute a depășit cu mult nivelul "micro".

În linii mari, în dezvoltarea accelerată a producției industriale din institute, sub impulsionarea insistentă a conducerii PCR, au fost parcurse trei etape distincte. În prima etapă, care a început încă din deceniul 50, odată cu înființarea primelor institute de cercetare tehnologică, microproducția era destinată experimentărilor strict legate de activitatea de cercetare propriu zisă, experimentări care impuneau ridicarea la scară semiindustrială a cercetării de laborator, cu ajutorul unor "piloți", sau care necesitau realizarea de modele și prototipuri. De altfel, este semnificativ faptul că - de exemplu - cercetarea tehnologică pentru construcții de mașini a început în deceniul 50 în așa numitul "Atelier de Prototipuri", care a fost nucleul viitorului institut de cercetări tehnologice pentru construcții de mașini (ICTCM).

Într-o etapă următoare, numeroase institute de cercetări tehnologice din diferite ramuri industriale au fost tentate să-și dezvolte atelierele de modele și prototipuri pentru execuția de produse unicate și serii mici, de materiale, aparate, utilaje și mașini speciale, destinate fie așa-zisei auto-utilări, fie vînzării, sau să-și folosească liniile pilot pentru a produce materiale speciale în cantități mici. Institutele erau interesate să producă pentru clienți direcți, întrucât industria de profil nu era dispusă să preia fabricațiile respective, care puneau probleme tehnologice relativ complicate, fără să crească, ba chiar deteriorînd indicii cantitativi prescriși prin plan. Prin microproducția de acest fel institutele au reușit să valorifice industrial unele din rezultatele cercetării proprii, ceea ce le sporea prestigiul în relațiile cu industria de profil și cu organele superioare de conducere.

A treia etapă a fost cea a deceniilor 70 și 80, în care s-a produs o creștere accelerată a producției industriale în unitățile de cercetare. S-a introdus "planul de microproducție" coordonat de CNST și CSP, urmărit lunar cu multă asiduitate de organele locale de partid, de ministere și de CNST. În felul acesta microproducția a trecut în stadiul de "producție de dragul producției". E greu de explicat astăzi care au fost motivele reale ale acestei escaladări insolite. Probabil că a contribuit la ea, în parte, concepția naivă despre superioritatea muncii manuale, în raport cu cea intelectuală, reflectînd totuși o ierarhie de valori opusă tezelor despre munca simplă și munca complexă. E de asemenea probabil că goana absurdă după "realizări" cantitative (producție globală, producție mare) s-a extins și asupra institutelor, cărora li se cerea să contribuie la realizarea "cincinalelor în patru ani". Fapt este că organele locale de partid impuneau conducerilor de institute, la fiecare sfârșit de lună, depășiri de plan la microproducție, cu care se acopereau unele nerealizări din industrie, sau care erau pur și simplu excese de zel al birocrației de partid.

Figurile 2.5 și 2.6 reprezintă ponderea producției industriale în cifra totală de afaceri a unităților de cercetări tehnologice din diferitele ramuri (fig. 2.5) și ponderile unităților din diferite ramuri, în cadrul veniturilor totale din activitatea de cercetare și a veniturilor totale din producția industrială (fig. 2.6). Se observă că - eliminînd extremele nesemnificative - producția industrială a reprezentat între 26,9 și 43,6 % din activitatea totală a institutelor în expresie valorică. Din cifra totală de afaceri, institutele din patru ramuri (construcțiile de mașini, electrotehnică și electronică, industria chimică și energia electrică) ocupau din cifra de afaceri 52% și 48% din totalul producției industriale. Datele se referă la anul 1990; ele nu diferă mult de cele ale anului precedent. Cifrele pe anul 1991 nu s-au putut obține.

Încercînd o evaluare a consecințelor pe care dinamica microproducției a avut-o asupra activității economice și științifice din România, ies în evidență aspecte diferențiate.

Printre efectele pozitive trebuie să menționăm în primul rînd realizarea prin microproducție a numeroase utilaje tehnologice, aparate și materiale destinate utilizării în industrie, concepute și executate în țară pe baza cercetărilor efectuate de specialiștii noștri. Într-o sumară și incompletă enumerare, menționăm sisteme tehnologice flexibile pentru prelucrării mecanice și montaj, agregate pentru tratamente termice speciale, mașini speciale pentru prelucrări electrotehnice și electrochimice, surse noi de energie, mașini electrice pentru utilizări speciale, roboți și manipulatoare, sisteme de conducere cu calculatoare de proces, surse de raze laser pentru operații industriale, echipamente de vid înaintat, sisteme de acționare, micromașini, traductoare de mare precizie, relee energetice ș.a. În domeniul materialelor noi fabricate prin microproducție, menționăm noi materiale magnetice și ceramice, materiale de sinteză cu caracteristici speciale, enzime, mărci noi de oțeluri, materiale compozite, materiale de sudare ș.a.

Se poate afirma că dezvoltarea potențialului de producție pentru industrie în cadrul unor institute ca cele din industria chimică, metalurgică, constructoare de mașini, energetică, din domeniul fizicii nucleare ș.a, a contribuit considerabil la creșterea impactului cercetării tehnologice românești asupra industriei. În același timp, aplicarea industrială - prin microproducție - a unor rezultate ale cercetării, a permis trecerea la dezvoltarea acestora și a contribuit la desăvîrșirea formării specialiștilor implicați, specialști care au beneficiat de posibilitatea verificării soluțiilor adoptate la scară industrială și au fost stimulați să le îmbunătățească. Toate aceste contribuții trebuie apreciate ca atare.

Totodată au apărut importante efecte negative. Astfel, deturnarea atenției conducerii unităților de cercetare de la obiectivul principal, care ar fi trebuit să fie atingerea unei performanțe din ce în ce mai apropiate de nivelul tehnologic contemporan, a determinat orientarea spre obiective cu elemente de noutate minimale, fără asumarea de riscuri și care nu obligau la perfecționări importante ale proceselor de fabricație. În mod indirect, această orientare a dus la scăderea interesului pentru formarea de cadre de cercetare de înaltă calificare și la menținerea în institute a unei ponderi exagerate de personal cu pregătire medie sau fără aptitudini pentru cercetare.

Este desigur greu de evaluat în ce măsură apariția acestor consecințe negative nu se datorește unor principii generale de conducere a cercetării aplicate sub vechiul regim, principii cu efecte negative asupra întregii industrii: blocarea în defensivă, determinînd dispersia execesivă a programelor pentru "reducerea importurilor" și, implicit, menținerea resurselor de cercetare utilizate sub "masa critică" care ar fi putut duce la o rezolvare eficientă; în general, stabilirea neselectivă a temelor și lipsa de corelație între planurile de cercetare și interesele întreprinderilor; desființarea sectoarelor de proiectare tehnologică și pregătirea fabricației din întreprinderi, care puteau juca un rol de interfață între cercetarea din institute și întreprinderi.

Dar un diagnostic sumar al "microproducției" scoate în evidență și alte aspecte negative. Astfel, în multe cazuri, calitatea produselor fabricate a lăsat de dorit, mai ales sub aspectul fiabilității. Multe încercări de a realiza produse de nivel tehnic înalt au eșuat, deoarece materialele și componentele utilizate, precum și metodele de fabricație care puteau fi aplicate în institute, nu corespundeau cu condițiile existente în mod curent în industria de profil de nivel mondial și chiar în întreprinderile specializate din țară. Această situație s-a manifestat mai ales în domeniul aparaturii electronice și a sistemelor mecanice de precizie. Cu rare excepții, produsele realizate prin microproducție nu au atins și nu puteau să atingă competitivitatea internațională în raport cu firme străine specializate.

2.5.2. Microproducția în etapa de tranziție

Odată cu începerea tranziției spre economia de piață, motivația microproducției s-a schimbat radical. Singurul factor care a rămas valabil a fost lipsa de receptivitate a întreprinderilor industriale pentru inovația tehnologică, factor care s-a coroborat însă cu dispariția sau reducerea drastică a cererii pentru produse de felul celor realizate prin microproducție, echipamente industriale, aparate și materiale cu caracteristici tehnice speciale. Noile întreprinderi mici create din inițiativă particulară, ar fi putut deveni un beneficiar, în măsura în care s-ar fi axat pe producție industrială cu aport de tehnologie, dar apariția lor a întîrziat și întîrzie încă. Liberalizarea importurilor a determinat pierderea pieții pentru unele aparate produse în serii mici în institute, chiar dacă cererea a persistat.

În același timp, la nivelul conducerilor de institute s-a extins convingerea că singura modalitate de supraviețuire pe termen mediu și lung a unităjilor de cercetare din țara noastră constă în atingerea unui nivel competitiv de performanță în cercetare, performanță care să permită furnizarea de tehnologii competitive, atât către industria mare în curs de restructurare, cât și către viitoarele întreprinderi mici și mijlocii, precum și asocierea cu organizații de cercetare sau firme de nivel internațional.

În această situație, institutele au reacționat în mod diferențiat, în funcție de profil și de potențialul de microproducție existent. În esență, în prezent tind să se cristalizeze trei modele de restructurare:

a) Transformarea secțiilor mari de producție, care s-au dezvoltat la unele institute, la nivel de peste 500 de salariați (deci intrând în categoria întreprinderilor "mari" după clasificările internaționale) în întreprinderi (societăți comerciale) independente. Astfel de separații s-au produs în cadrul fostului Institut Central de Fizică (IFA), a Institutului de Cercetări Metalurgice (ICEM) și a Institutului Național de Metrologie. În prezent, pare a fi iminentă aplicarea aceleiași soluții pentru fabrica de aparataj electro-energetic aparținînd de Institutul de Cercetări Energetice din cadrul regiei autonome RENEL.

Această soluție pare să fie avantajoasă pentru ambele părți. Institutele își pot concentra activitatea asupra profilului de bază, iar noile întreprinderi independente capătă autonomia necesară pentru a-și căuta segmente proprii de piață. În același timp, se mențin relații de parteneriat pe baze comerciale între institut și fabrică, determinate de vecinătatea teritorială și de apropierile de profil.

b) Reducerea activității secțiilor de prototipuri și menținerea lor pentru un profil exclusiv de modele, prototipuri și piloți. În unele cazuri, reorganizarea a implicat crearea unor echipe de execuție de materiale speciale în cantități mici, de modele și aparatură, trecute în subordinea unor compartimente de cercetare, ceea ce contribuie la creșterea gradului de autonomie ale acestora. Aceste mini-ateliere execută uneori și producție vandabilă. Soluția aceasta e luată în considerare în situații în care complexitatea de profil a unității de cercetare conduce la adoptarea unei structuri compusă din modele de cercetare cu grad avansat de autoconducere.

În alte cazuri se ia în considerare privatizarea sau locația de gestiune a atelierului de microproducție. La IFA s-a menținut (în afara Fabricii de Aparatură Nucleară, devenită societate comercială independentă) un atelier mecanic central, de fapt o mini-fabrică, utilizată exclusiv pentru modele și aparatură de cercetare. O parte din acest atelier a devenit ulterior un SRL proprietate privată, menținîndu-se același profil. Cele două ateliere își fac concurență, iar cel particular pare să fie mai solicitat, deoarece e mai prompt decît cel al Institutului.

În principiu, separarea totală a atelierului de modele și prototipuri de unitatea de cercetare este greu de acceptat, deoarece principalul parametru al acestuia trebuie să rămînă viteza de răspuns și flexibilitatea. În cazul de mai sus, concurența pare să acționeze totuși chiar în acest sens.

c) Al treilea model pare a fi specific profilului de industrie chimică. El constă în dezvoltarea în continuare a producției prin folosirea în acest scop a piloților de cercetare și prin dezvoltarea acestor piloți în continuare, urmărind în principal obiective de cercetare, dar creind în subsidiar posibilitățile de producție pentru piață.

Astfel, ICECHIM își folosește intensiv piloții de rectificare și sinteză cu care este dotat pentru a fabrica, în continuare, produse în cantități mici, cu scopul de a supraviețui pînă ce, prin redresarea societăților comerciale de profil, vor crește solicitările de cercetări tehnologice din partea acestora.

Institutul ZECASIN S.A., unitate transformată din fostul Institut de Energetică Chimică și Biochimică, desfășoară cercetări avansate în domeniile: zeoliți, catalize și sinteze, cu perspective deosebit de interesante în legătură cu trecerea la "petrochimia fără petrol". Exploatînd pentru cercetare și producție centrul de piloți petrochimici de la Brazi, unde are încă un pilot în curs de construcție, institutul realizează o producție industrială, a cărei valoare adăugată acoperă 50% din bugetul său total de cercetare și administrație. Produsele realizate în cantități mici sînt, în proporție de 90%, subfurnituri pentru industria chimică.

Este de observat că strategia institutului urmărește ca, în viitor, fabricația actualelor produse destinate vînzării să fie preluată de industria de profil (rafinăriile Pitești, Brazi, Midia), pe măsura redresării economice a acesteia, institutul urmînd să-și creeze suficiente resurse financiare din crearea de tehnologii noi și achiziționarea acestora de către industrie.

O variantă interesantă a acestui model o reprezintă Centrul de Biotehnologie BIOTEHNO din București, derivat dintr-o unitate de cercetare a fostei Centrale industriale de medicamente. Cu un efectiv de cca. 140 de persoane in cercetare, acest centru și-a propus, ca principal obiectiv strategic, în etapa de tranzilie și început de redresare a industriei, valorificarea cercetărilor efectuate în perioada trecută în domeniul folosirii industriale a microorganismelor, pornind de la rezultatele de laborator obținute anterior și continuîndu-le prin cercetare și punerea la punct a unor tehnologii industriale. În acest scop unitatea de cercetare s-a asociat cu fabrica de bioproteine de la Curtea de Argeș, realizată prin cooperare cu firma Japan Gasoline, unitate echipată pentru o tehnologie de vîrf, dar care - după eliminarea partenerilor japonezi - ajunsese într-o situație economică dificilă. În prezent, centrul susmenționat funcționează ca unitate de cercetare - dezvoltare a fabricii. Prin această asociere unitatea de cercetare și-a creat posibilități imediate de cercetare experimentală, la scară industrială, a diferitelor tehnologii care folosesc potențialele microorganismelor și asociațiilor de microorganisme, pentru crearea de îngrășăminte biologice, pentru noi tehnologii de obținere a antibioticelor , a enzimelor, a vitaminei B, epurarea biologică a apelor uzate etc. În acest scop se folosesc drept "piloți" bioreactoarele de performanță ale fabricii de la Curtea de Argeș, unde se dezvoltă și un complex de piloți de cercetare. Pe de altă parte se afirmă că, prin asocierea cercetare-industrie, se creează condiții ca fabrica să-și reia producțiă la nivelul proiectat, la aceast contribuind și un număr de patru tehnologii noi, pregătite de centrul de cercetare, care vor intra în aplicare în cursul acestui an.

 

2.5.3. Servicii post-cercetare

 

O analiză a fabricației de produse în cadrul unităților de cercetare nu poate fi tratată separat de prestarea de servicii care promovează utilizarea industrială sau comercială a rezultatelor cercetării.

Desconsiderarea serviciilor în raport cu producția a fost o trăsătură caracteristică a economiei comuniste, pornind de la teza că valoarea se creează numai producând obiecte materiale. Dar dacă gradăm valoarea nu numai prin îndeplinirea nevoilor materiale ale omului, ci prin nivelul de satisfacere a ansamblului de cerințe ale societății moderne, constatăm că produsele și serviciile îndeplinesc funcțiuni la fel de importante. Cu cât urcăm mai sus pe piramida necesităților omenești imaginată de Maslov, de la necesitățile fiziologice primare spre securitate materială și psihică, adeziune socială, prestigiu și autorealizare, produsele și serviciile se interferează pentru a satisface o anumită necesitate.

De altfel, acest paralelism este scos în evidență de o modalitate nouă de a defini produsele și serviciile. Produsele sînt rezultatul unei activități care poate fi definită în afara timpului. Acest rezultat poate fi material sau nematerial (cazul informațiilor sau programelor). Serviciile diferă de produse prin faptul că nu pot fi definite în afara timpului (toate prevăd o anumită perioadă de timp). Ele nu pot fi prezentate printr-un suport material. Atît produsele, cît și serviciile sînt activități care satisfac anumite necesități omenești, avînd în general un rol complementar.

Știința și practica economică modernă scot tot mai mult în evidență importanța serviciilor și nevoia de a lega dezvoltarea producției de dezvoltarea serviciilor. Serviciile de tip "industrial" se clasifică în funcție de situarea lor temporală în raport cu procesul de producție. Se disting servicii efectuate în amontele producției (de ex. activitatea de engineering), în paralel cu producția (consultanță, recrutare de personal, pază și securitate, dar mai ales "leasing" - închiriere de utilaje, aparate etc., cu plata prin redevențe - și "factoring" - servicii de urmărire a încasării facturilor) și în aval față de producție (publicitate, transport, service etc.).

Un mod similar, ocupîndu-ne de valorificarea cercetării, este util să examinăm în ce măsură serviciile oferite de unitățile de cercetare, în afara celor de cercetare-dezvoltare specifice activității lor de bază, au contribuit la promovarea utilizării industriale a rezultatelor obținute.

Dintre serviciile care se prestează în mod curent în paralel cu cercetarea, merită să fie menționate efectuarea de analize, determinări de parametri, testări făcute cu ajutorul unor aparaturi specializate, de valoare ridicată sau necesitînd personal de calificare deosebită. La noi în țară oferta de astfel de servicii a fost extrem de redusă, dezvoltarea ei putînd reprezenta o resursă în perioada următoare.

Strîns legată de obiectul prezentului studiu este categoria de servicii situate în aval de cercetare. Paleta acestora este largă, cuprinzînd în principal:

• Asistență și supraveghere a realizării instalațiilor tehnologice pentru aplicarea industrială a tehnologiilor elaborate, începînd cu supravegherea proiectării, a calității execuției echipamentelor componente și a montajului, continuînd cu instruirea personalului de execuție și cu supravegherea antrenamentului tehnologic, pînă al demonstrarea parametrilor proiectați.

• Consultanță cu privire la modul de rezolvare a unor probleme de dezvoltare tehnică, alternative posibile și criterii de alegere a soluțiilor.

• Asistență pentru elaborarea de studii de fezabilitate sau planuri de afaceri pentru adaptarea și introducerea unor tehnologii eleborate de unitatea de cercetare, la utilizator.

• Instruire privind cerințe de adaptare tehnologică și organizatorică în întreprinderi, pentru a putea utiliza cu succes rezultatele cercetării. Această instruire se poate orienta asupra problemelor specifice temei respective sau asupra unor probleme generale, de formare a unei ambianțe corespunzătoare noilor cerințe (ca, de exemplu, introducerea sistemului calității totale sau a sistemelor moderne de logistică industrială).

• Asistență informatică pentru implementarea sistemelor strict necesare utilizării eficiente a noilor tehnologii.

Nu există date statistice asupra ponderii acestei activități în veniturile totale ale institutelor; se apreciază că ea nu a depășit cîteva procente. Ea s-a desfășurat în special la institute care au preluat sarcini privind punerea în funcțiune a unor instalații tehnologice noi, ca de exemplu sisteme flexibile de prelucrare, sisteme cu roboți industriali, sisteme de montaj, linii tehnologice noi etc. Celelalte activități , în special cele situate în amontele aplicațiilor respective și care ar fi trebuit să le pregătească (consultanță, instruire ș.a.) au fost sporadice. Odată cu începerea tranziției spre economia de piață a crescut preocuparea unităților pentru dezvoltarea prestațiilor de astfel de servicii. Faptul că aceste servicii rămîn încă la un nivel foarte scăzut se datorește în mare parte și lipsei de interes manifestată de conducerile de întreprinderi și de membrii CIS[9] pentru elaborarea unor planuri de redresare de oarecare perspectivă. Aceasta se manifestă mai ales prin recursul redus la consultanță și instruire.

Menționăm faptul că atît consultanța, cît și instruirea, se pot adresa atît utilizatorilor tehnologiilor noi, în general o întreprindere industrială, cît și clienților utilizatorului, care trebuie să se pregătească pentru folosirea rațională a noilor echipamente sau materiale. Așa de exemplu, Institutul de cercetări și proiectări de nave oferă șantierelor navale cărora le livrează proiecte atît servicii de asistență, pentru optimizare prin proiectare asistată de calculator a debitărilor de table, a prelucrării și montării tubulaturilor și a traseelor de cabluri, cît și consultanță și instruire asupra tipurilor noi de nave. Alte forme de instruire se adresează personalului navigant care va exploata aceste nave. De asemenea, se oferă consultanță armatorilor interesați în achiziția sau modernizarea unor nave.

În esență, în perioada următoare este de așteptat o dezvoltare accelerată a serviciilor post­cercetare, de felul celor menționate mai sus, ceea ce ar putea compensa în parte diminuările de venituri rezultate din scăderea producției industriale.

 

2.5.4. Sinteza paragrafului 2.5.

 

Producția industrială a unităților de cercetare, crescută în ultimele două decenii de regim comunist la proporții neraționale, s-a diminuat considerabil odată cu începerea tranzițiiei la economia de piață. Restructurarea capacităților de producție existente s-a produs în moduri diferite, în funcție de potențialul existent și de profilul activității. Aceste modalități pot fi sintetizate în trei modele, descrise în par. 2.5.2. al prezentului capitol.

Modelele descrise, care reproduc mai mult sau mai puțin exact situația actuală din diferitele unități de cercetare din țară, trebuie considerate drept situații tranzitorii. Se poate aștepta o diminuare în continuare a producției industriale vandabile din institute, pe măsură ce industria se va redresa și va crește cererea de inovare tehnologică. Această diminuare nu trebuie considerată ca un aspect negativ, întrucît ea va permite concentrarea conducerilor de unități asupra performanței și competitivității în cercetare. Această diminuare nu va trebui, desigur, să anihileze posibilităiile institutelor de a-și realiza cu mare promptitudine și la nivel de calitate corespunzător modele, prototipuri, aparatură, microcantități de materiale speciale ș.a., necesare în procesul de cercetare.

Se justifică pe deplin menținerea, în actuala etapă, a producției de material cu caracteristici tehnice speciale, în cantități mici, care pot fi executate în instalațiile pilot ale institutelor de cercetare și care, în momentul de față, nu pot fi încă preluate de industria de profil.

În ceea ce privește producția de aparatură de înaltă performanță, echipamente și sisteme tehnologice cu caracter de unicat, realizată în atelierele unor institute de cercetări și care astăzi stagnează din lipsă de cerere sau datorită concurenței produselor similare importate, ar fi regretabil dacă s-ar pierde atât experiența și dotarea tehnologică existentă, cât și personalul calificat. În acest sens, probabil că ar trebui stimulată crearea de întreprinderi mici particulare, care să preia aceste resurse și să încerce să le valorifice în continuare.

În ansamblu, termenul de "microproducție" își pierde, în condițiile economiei de pială, semnificația de indicator reprezentativ.

 

2.6 Centre de transfer tehnologic

 

2.6.1 Unele precizări privind conceptele de bază

 

Sintagma "transfer tehnologic" a preluat din psihologia educațională termenul "transfer", utilizat pentru a semnifica un anumit mecanism al procesului de învățare /2.16/. În acest sens, putem defini transferul tehnologic ca o îmbunătățire a unei activității care face uz de sau creează tehnologie, prin preluarea experienței sau cunoștințelor câștigate în altă activitate. Această definiție trimite la concepția procesului de asimilare a unei tehnologii noi sau modernizate ca un proces de învățare, folosită în studierea tehnologiilor flexibile /2.17/.

După cum s-a mai arătat, literatura face distincție între transferul tehnologic vertical, prin care se înțelege trecerea de la o fază la alta a aceluiași proces de creație tehnică (de ex. de cercetarea fundamentală la cea aplicativă, sau de la proiectarea unui produs nou la fabricația acestuia) și transferul tehnologic orizontal, care reprezintă trecerea efectuată la anumite niveluri ale transferului vertical, de la un domeniu de aplicații la altul, sau de la o organizație (științifică, industrială, comercială) la alta /2.18/.

Condițiile transferului internațional de tehnologie au făcut obiectul a numeroase dezbateri, în legătură cu barierele care au fost introduse din considerente politice. La nivel național în țara noastră, sub vechiul regim, au fost studiate în special modalitățile de accelerare a transferului tehnologic vertical, în vederea valorificării industriale a inovației tehnologice.

Într-o apreciere sintetică, succesul transferului tehnologic, văzut ca proces de învățare, depinde de potențialul emitentului și receptorului de tehnologie, de nivelul de "știință" al primului (termenul de "știință" fiind folosit aici în sens de cunoaștere, de experiență, de măiestrie) și de nivelul de receptivitate a inovației tehnologice (pentru care în cercetările recente s-au folosit termenii "acceptanță" sau "permisivitate"). În afara acestor caracteristici, probabilitatea de reușită a transferului tehnologic depinde de factori intrinseci mecanismului de transfer. Tocmai analiza factorilor de acest fel face obiectul prezentului capitol.

În figura 2.7 sunt prezentate formele de transfer tehnologic cele mai des întâlnite. Schemele a) și b) reprezintă transferuri orizontale. În primul caz, cunoștințele dintr-un anumit domeniu sunt utilizate într-un alt domeniu. Exemplele clasice se referă la folosirea în fabricația produselor destinate pieții civile a unor tehnologii de vârf elaborate în cadrul cercetărilor militare și spațiale, sau a celor de tehnologie nucleară. Ele s-au referit la metode de calcul, ca de exemplu metoda elementului finit, la metode de testare și cercetare a fiabilității, ca cele adaptate la electronica de larg consum după experiența câștigată în fabricația de aparatură militară și aerospațială, la principii constructive asigurând ameliorarea disponibilității și a mentenabilității unor echipamente tehnologice, la folosirea materialelor compozite și în general a principiului "material-tayloring" (realizat pentru a corespunde unei comenzi speciale) etc. Schema b) reprezintă transferul de tehnologie de la un producător la altul, care cuprinde o parte mai mică sau mai mare din informațiile necesare unui producător (follower-urmăritor), pentru a asimila fabricația unui produs sau organiza prestarea unor servicii, pe care acesta le achiziționează de la o altă firmă (first-­înaintaș). Astfel de transferuri fac obiectul tranzacțiilor uzuale de drept "de fabricație", fabricație sub licență, achiziție de brevete exploatate industrial ș.a.

Schemele c), d) și e) reprezintă transferuri tehnologice verticale. În primul caz transferurile se fac între două activității de cercetare, cea de a doua folosind rezultatele cercetărilor cu caracter fundamental în cercetări aplicative. Un exemplu tipic îl constituie utilizarea rezultatelor cercetării din fizica teoretică pentru crearea laser-ului, sau a dispozitivelor cu semiconductori. Un pas mai departe înspre aplicarea industrială se face prin transferurile de tip d), efectuate între cercetarea aplicativă și aplicarea industrială.

Schema e) reprezintă o altă formă caracteristică de transfer tehnologic și anume trecerea de la invenție sau inovație la un stadiu de fezabilitate tehnică și economică. Acest parcurs implică întotdeauna o fază de dezvoltare, cuprinzând atât pregătirea fabricației, cât și adaptările necesare determinate de cerințe tehnologice sau economice. Schema scoate în evidență faptul că distanța în timp dintre invenție și valorificare depinde atât de factori tehnologici (polietilena, ca și penicilina, au fost produse în laborator mult timp înainte de a fi realizate industrial), cât și de factori de piață (cauciucul sintetic a devenit "economic" în condițiile războiului mondial II) /2.19/.

Într-o accepție strict semantică, numai tipul d) de transfer tehnologic face parte din tema prezentului studiu, având ca obiect valorificarea cercetărilor. Totuși, analiza transferului tehnologic ca mecanism esențial al procesului de valorificare a cercetării nu poate fi efectuată numai sub acest unic aspect, ci necesită abordarea globală care va fi încercată în continuare.

 

2.6.2 Obiectivele transferului tehnologic

 

Independent de forma pe care o poate îmbrăca transferul tehnologic, acesta se înscrie ca o parte componentă a unei strategii de dezvoltare socială și economică având următoarele categorii de obiective:

(a) Dezvoltarea industrială a unor regiuni rămase în urmă

(b) Accesul intensiv al rezultatelor cercetării în industria bazată pe tehnologie înaltă

(c) Încurajarea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii (IMM)

(d) Restructurarea și relansarea producției industriale.

Ponderea strategică a acestor obiective variază în funcție de stadiul și conjunctura tehnologică, economică și socială a diferitelor zone geografice. Astfel, în țările industriale dezvoltate accentul se pune pe obiectivele a, b și c. Există o competiție ascuțită între aceste țări pentru a-și dezvolta prioritar industria de înaltă tehnologie (obiectivul b). În unele dintre aceste țări există zone slab industrializate, care fac obiectul unor acțiuni prioritare de atragere a investitorilor industriali, ca de exemplu în Italia, Portugalia ș.a. (obiectivul a). În fine, IMM sunt privite ca un mijloc de cea mai mare eficiență pentru creșterea economică și ocuparea mâinii de lucru, de aceea se întreprind măsuri ample cu caracter legislativ, tehnic și economic, de către guverne, administrații regionale și mari grupuri financiare, având drept scop stimularea inițiativelor și asistarea IMM în fazele incipiente.

În țările în curs de dezvoltare, preocupările privind transferul tehnologic sunt orientate în special în direcțiile a și c. Sunt cunoscute rezultatele spectaculoase obținute în țări ca Taiwan, Koreea, Malaezia, Singapore, Hong-Kong, prin înscrierea lor într-o strategie eficientă de transfer tehnologic.

În țara noastră, sub regimul comunist, transferul tehnologic era dirijat prin planul centralizat unic, înscriindu-se în obiectivele a și b. Mecanismul de dirijare se limita la tipurile de transfer b și d din fig. 2.7. S-au achiziționat licențe, dar dintr-o nerealistă dorință de "independență", achiziția se făcea prin plata unei sume globale, astfel încât licențiatorul nu era interesat, printr-o redevență (royalty) proporțională cu cantitatea produsă, să contribuie efectiv la dezvoltarea producției românești. Adăugându-se și incapacitatea organizatorică de a asigura furniturile de cooperare, precum și întârzieri mari în realizarea investițiilor prevăzute - la dimensiuni exagerate în mod irațional, relațiile cu furnizorii s-au rupt și cea mai mare parte a licențelor au fost valorificare sub nivelul de eficiență scontat. Transferurile interne de tip b s-au făcut în beneficiul fabricilor noi, constituite în județele slab industrializate. Eficiența acestor transferuri a fost și ea deteriorată de întârzierea investițiilor și de ritmurile exagerate de dezvoltare impuse prin plan.

Transferurile de tip d au fost frânate, pe de o parte, de lipsa de interes a conducerilor de întreprinderi pentru lărgirea și modernizarea paletei de produse, ca urmare a goanei după cantitate în detrimentul calității. Pe de altă parte, lipsa de motivație a cercetătorilor și proiectanților din unitățile de cercetare pentru valorificarea industrială a lucrărilor efectuate, precum și pentru abordarea unei tematici de oarecare perspectivă, a contribuit la birocratizarea relațiilor dintre cercetare și industrie. În același timp, transferurile de tip a erau complet blocate prin sistemul riguros birocratic de "secretizare" a documentației. Transferurile de tip b au fost afectate de caracterul formal al "programelor" multidisciplinare coordonate de fostul CNST, iar cele de tip c au fost practic inexistente, inclusiv din cauza caracterului total nestimulativ al legislației privind invențiile și inovațiile.

În esență, "planul tehnic" care dirija însușirea de produse și procese tehnologice noi și care reprezenta mecanismul unic de promovare a transferului tehnologic, și-a dovedit pe deplin incapacitatea de a asigura această funcțiune.

Odată cu începerea tranziției spre economia de piață, după Revoluția din decembrie 1989, dirijarea transferului tehnologic prin "plan" a fost eliminată, fără să apară însă acele mecanisme ale economiei de tip capitalist care stimulează transferul tehnologic, prin acțiunile concurenței și a legii cererii și ofertei. Este evident că, în momentul actual, transferul tehnologic capătă o importanță deosebită, devenind un factor de bază al strategiei de tranziție a industriei.

Sub aspectul transferului tehnologic, țara noastră prezintă unele aspecte specifice. Astfel, spre deosebire de situația din țările în curs de dezvoltare, în România există[10] un potențial industriei important, care poate fli susținut printr-o contribuție însemnată a cercetării tehnologice proprii. Spre deosebire de alte țări, problema dezvoltării unor regiuni rămase în urmă se pune cu mai puțină acuitate. Ca urmare, orientarea strategică a transferului tehnologic se îndreaptă în mod prioritar spre:

* restructurarea și retehnologizarea producției industriale în întreprinderile existente

* promovarea înființării de IMM, ca factor principal de dezvoltare a industriei cu capital privat și de creare de noi locuri de lucru.

Trebuie arătat de asemenea că în momentul de față în România, la fel ca și în celelalte țări ale Europei de Est, se fac simțite importante obstacole în calea transferului tehnologic și în general în contra pătrunderii inovării tehnologice în industrie. Acestea includ /2.20/:

La nivel economic       

- lipsa de resurse financiare

- infrastructuri și servicii auxiliare sărace

- preocuparea insuficientă pentru tehnologie avansată

- șomaj și inflație în creștere

- dificultăți în atragerea de investiții și know-how străin.

La nivel politic    

- progresul lent al reformelor legislative

- mari dezechilibre economice

- dificultățile privatizării

- moștenirile vechiului sistem birocratic

- instabilitatea politică

La nivel organizatoric  

- structuri organizatorice învechite

- lipsa spațiilor de lucru pentru antreprenori incipienți

- experiență managerială și fmanciară neadecvată

- înțelegere redusă a mecanismelor de piață

- lipsă de experiență în mecanismele de legătură între cercetare și industrie

La nivel cultural  

- lipsa de inițiativă

- atitudini ostile față de bogăție și risc

- lipsa stimulentelor pentru muncă neobosită și de mare randament

- lipsa de experiență în activități antreprenoriale

- izolare față de comunitatea științifică internațională

Desfășurarea unei activități eficiente de transfer tehnologic presupune demontarea cel puțin parțială și progresivă a acestor obstacole.

 

2.6.3 Funcțiunile transferului tehnologic

 

Pornind de la obiectivul general al transferului tehnlogic, definit prin promovarea avansului tehnologic pe itinerariile descrise în paragraful 2.6.1 și ținînd seama de obiectivele și obstacolele specifice enumerate în paragraful precedent, putem defini funcțiunile de natură să faciliteze atingerea obiectivelor. Aceste funcțiuni îmbracă dublul aspect de:

* intermediar (în limba engleză broker) sau interfață (element de conectare între două componente ale unui echipament și, prin extensie, intercomunicație între mai multe grupuri sociale)

* catalizator (element care fără să participe la o reacție chimică activează desfășurarea acestei reacții)

În fig. 2.8 sînt prezentate schematic funcțiunile aferente ambelor aspecte

Este necesară în primul rînd o informare asupra cererii și ofertei de tehnologii. Aceasta se poate face prin urmărirea revistelor și altor publicații de specialitate, întîlniri de specialiști, participări la tîrguri și expoziții sau prin difuzarea de formulare de anchetă. În condițiile existenței obstacolelor menționate în paragraful precedent, metoda contactelor directe, printr-un fel de "comis-voiajori" de tehnologii, va trebui probabil aplicată în paralel cu celelalte. Ofertanții de tehnologii vor fi unitățile de cercetare, inventatori, precum și firme străine doritoare de a colabora cu industriașii români. Solicitanții de tehnologii vor fi întreprinderile industriale care caută solu(ii de relansare, precum și prezumtivi investitori particulari. Posibili solicitatori de tehnologii vor fi desigur întreprinzători particulari din mici întreprinderi. În condițiile țării noastre, o categorie de utilizatori de tehnologii ar putea fi intraprenorii, denumire care se referă la persoane care ocupă deocamdată funcții manageriale la diferite niveluri, în întreprinderi cu capital de stat și care urmăresc să devină independenți, fie într-o întreprindere proprie, fie într-o asociere de capital de stat și particular.

Cererile și ofertele de tehnologii urmează să fie supuse unei examinări comparative, în vederea stabilirii celor susceptibile a fi puse de acord în cadrul unui proiect comun. Specialiștii în transfer tehnologic vor fi în măsură să sugereze cadrul unui astfel de acord și modalitățile de elaborare a proiectului. O funcțiune importantă o constituie selectarea propunerilor, astfel încît să nu se investească timp și bani în afaceri fără perspectivă. În munca de conducere a activității de cercetare și dezvoltare din industrie această problemă a selecției temelor de C&D este deosebit de importantă și se desfășoară după proceduri speciale. În principiu, o astfel de procedură se bazează pe evaluarea probabilității de succes a proiectului, determinată la rîndul ei prin evaluarea mai multor factori, ca de exemplu:

* potențialul organizației sau persoanei care propune tehnologia

* potențialul organizației sau persoanei care intenționează să aplice tehnologia

* probabilitatea de succes tehnic

* probabilitatea de succes de marketing

E de subliniat importanța cercetării de marketing în efectuarea acestei selecții.

În continuare, pregătirea transferului tehnologic trebuie susținută printr-o activitate de consultanță, care să cuprindă:

* asistență tehnoloțică, menită să faciliteze fezabilitatea tehnică a proiectului, ca de ex. testarea modelelor și a prototipului, pregătirea fabricației, alegerea echipamentelor de producție etc.

* asistența managerială, sub aspectul organizării producției, a activității comerciale, a asigurării resurselor umane etc.

* asistența financiară, inclusiv pentru întocmirea părtii economice a planului de afaceri sau a studiului de fezabilitate, destinate să fundamenteze solicitările de credite pentru demararea proiectului.

* asistența juridică.

În cazul lansării unei întreprinderi noi apare necesitatea extinderii acestor forme de asistență prin punerea la dispoziția întreprinzătorilor a unor spații de lucru și servicii strict necesare, ca de exemplu servicii de birou, acces la mijloace de comunicație, acces la tehnică de calcul etc.

Esența funcțiunii de catalizator constă în instruirea personalului utilizat în punerea în aplicare a tehnologiei care face obiectul transferului. În acest scop, se organizează forme variate de "learning by doing" (învățare lucrînd), precum și de cursuri speciale pentru pregătire tehnologică, managerială și de limbi străine (în cazul transferului internațional).

Această enumerare a funcțiunilor transferului tehnologic permite tragerea unor concluzii privind modul de organizare a activității. Rezultă în primul rînd avantajele abordării globale a problemei, astfel încît sistemul de transfer să asigure ansamblul funcțiunilor necesare. Rezolvări parțiale pot lăsa neacoperite cerințe care pot diminua mult probabilitatea de atingere a obiectivelor într-un caz sau altul.

În al doilea rînd, rezultă clar că transferul tehnologic implică activități diferite atît de conducere a cercetării, cît și de management al producției industriale. Funcțiunile specifice ale activității de transfer tehnologic justifică organizarea în acest scop a unor instituții specializate.

 

2.6.4 Centre de transfer tehnologic în străinătate

 

Experiența internațională demonstrează dezvoltarea unei rețele largi de instituții organizate anume pentru a îndeplini funcțiuni de promovare a transferului tehnologic. Este de subliniat în primul rînd, diversitatea formelor de organizare și selecția diferențiată a funcțiunilor prioritare ale acestora, în funcție de orientările strategice specifice. Este caracteristic faptul că - în ansamblul lor - aceste organizații se constituie în adevărate sisteme de interfață între unități de cercetare și firme industriale, avînd ca obiectiv principal sau subsidiar facilitarea transferului tehnologic, sisteme care se dezvoltă într-un ritm accelerat.

Funcțiunile de intermediere și stimulare a transferului tehnologic sînt îndeplinite de o mare varietate de organizații, pe care americanii le numesc sugestiv "Tehnology Scouts and Brokers" (cercetași și misiți în industrie) sau "Competitor Intelligence Firms" (firme concurente de inteligență). Redăm în continuare o enumerare a tipurilor de astfel de organizații /2.22/:

Parc de cercetare (Research and Science Park). Teritoriu amenajat pentru instalarea unor organizații noi de cercetare și dezvoltare, situat în apropierea unor sedii universitare sau institute de cercetări de prestigiu.

Centru tehnologic (Technology Center). La fel ca "parcul de cercetare", dar destinat situării unor întreprinderi care își propun să valorifice industrial tehnologie înaltă.

Incubator de afaceri (Business Incubator). Spațiu acoperit, din construcții modulare, destinat să adăpostească firme mici, în perioada de demaraj (max. 3-5 ani). Firmelor admise în incubator li se asigură servicii ca: securitate, alimentări cu energie, mijloace de telecomunicații, asistență cu tehnică de calcul, lucrări de birou și multiplicare, consultanță managerială și financiară etc.

Centrul incubator tehnologic (Technology Incubation Center) sau Innovation Center). Organizație care găzduiește firme profilate pentru aplicarea industrială și comercială a tehnologei înalte, într-­o ambianță de alte firme de tehnologie înaltă, angajate în operații similare. Pe lîngă avantajele oferite de un incubator de afaceri, organizația asigură servicii de consultanță tehnologică, precum și accesul la o rețea de cercetare și la instituții bancare.

Firme specializate în transferul tehnologic, ca: Fuld and Co (Cambridge Mass), Pax Technology International (Sommerville; Mass și Londra), Rain Hill Group (New-York), Technology Catalysts Inc (Falls Church, Va), Yanase and Associates (Tokio. și Glenville, Ill).

Noțiunea de "incubator" implică nu numai asigurarea unor facilități de natură să ușureze demarajul unor întreprinderi mici, ci și o asistență multilaterală și calificată de natură să crească șansa de reușită a unei astfel de inițiative. În acest sens, admiterea în incubator este condiționată de o procedură de selecție bazată pe evaluarea în 2-3 etape a probabilității de succes a "proiectului" respectiv. Evaluarea este bazată pe cercetarea de marketing, pe probabilitatea reușitei tehnice și în final pe consistența "planului de afaceri" (business plan), care trebuie elaborat și al cărui obiectiv este de a convinge organele cărora li se solicită alocarea resurselor financiare necesare pornirii proiectului.

Un "incubator" nu sprijină financiar întreprinderile pe care le acceptă, dar simpla acceptare a unui întreprinzător într-un incubator care și-a cîștigat prestigiu prin succesele firmelor pe care le-a patronat, determină o garanție morală valabilă pentru obținerea de credite.

În SUA și Europa de Vest în ultimii ani au fost organizate din ce în ce mai multe organizații de tipul BIC (Business Incubator Center) sau TIC (Technology Incubation Center). În SUA numărul lor a crescut de la 100 în 1983 la 400 în 1991. Trei sferturi din acestea sînt organizații non-profit. În Italia grupul IRA, cel mai mare holding industrial italian, a creat o organizație specială care a înființat recent 14 BIC în localitățile din sudul și nordul țării /2.23/. În Germania în intervalul 1983-1988 au fost înființate 70 de astfel de Centre, în care au lucrat 1257 firme cu peste 10000 salariați /2.24/.

Inițiative privind înființarea BIC au fost luate cu asistență UNIDO începînd din 1990 în Polonia (asistată de Asociația Germană pentru Cmtre de tehnologie ADT) și mai recent în RCS, Ungaria și Germania, precum și în Mexic, Chile, Argentina, Nigeria etc.

Tratări dezvoltate ale experienței internaționale în acest domeniu sînt date în /2.35/, /1.5/ și /1.9/, iar măsurile preconizate pe plan intern sînt cuprinse în /1.8/.

Pînă în prezent, nu s-au făcut decît evaluări preliminare asupra rezultatelor obținute de organizațiile de tipul celor susmenționate.

Dintr-un studiu făcut în SUA, bazat pe analiza situației a 39 întreprinderi mici care au înregistrat succese crescînd rapid și a altor 39 care au avut o creștere lentă, toate adăpostite în diferite incubatoare, a reeșit că cele mai multe firme cu creștere rapidă au provenit din incubatoare cu profil tehnologic îngust, potrivit celui al firmei respective, din incubatoare mari, cu ofertă largă de servicii și din incubatoare finanțate din fonduri publice /2.25/.

Pe de altă parte, după părerea unor experți consultați, este deosebit de important nivelul extensiv și calitativ al serviciilor oferite prin intermediul incubatorului sau a organismelor asociate acestuia: În lipsa unei asistențe calificate sub aspectul cercetării de marketing, a consultanței tehnologice și manageriale, un incubator de afaceri riscă să se degradeze treptat la nivelul unui simplu adăpost pentru mici întreprinderi cu șansă redusă de succes.

 

2.6.5 Cenre de transfer tehnologic în România

Ne propunem să examinăm în cele ce urmează în ce moduri funcțiunile de promovare a transferului tehnologic au făcut sau fac în prezent obiectul preocupării sistematice în țara noastră. Așa cum am mai menționat, sistemul economic de tip comunist instituise planul tehnic ca mijloc "unic" de dirijare a progresului tehnic și implicit a transferului tehnologic. Planurile tehnice elaborate la nivelul ministerelor și Comitetului de Stat al Planificării, cuprinzînd din ce în ce mai multe "poziții" și "faze" de asimilări de produse și procese tehnologice noi și modernizate, au devenit treptat instrumente strict formale, lipsite de interes tehnic sau economic. Centralizarea rezultatelor sub formă de "număr" de produse noi asimilate sau tehnologii aplicate reprezintă numai un aspect al acestui formalism. De fapt, lipsa oricărei corelații ferme între capacitățile de atingere a obiectivelor de cercetare impuse, posibilitățile tehnice și economice de producție ale industriei și cerințele reale ale utilizatorilor, precum și lipsa unor stimuli materiali eficienți, determinați de satisfacerea cererilor pieții, au dus la situația ca un număr mare de tehnologii noi să rămînă în sfadiul de prototip sau serie zero. În general rigiditatea industriei, incapacitatea de a-și moderniza producția în pas cu progresul tehnologic mondial și lipsa motivației pentru producția de calitate și pentru rentabilitate reală au mers în paralel cu prelungirea excesivă a ciclurilor de cercetare și dezvoltare, precum și cu acceptarea unor rezolvări nesatisfăcătoare.

Mecanismul dirijării prin plan a progresului tehnic a neglijat total funcțiunile multiple ale transferului tehnologic, înlocuindu-le cu obiective nerealiste (ca de ex. cele derivate din așa zisele acțîuni de "reducere a importurilor"), cu acțiuni declarative și angajamente formale. S-a mers pînă acolo încît s-au desființat practic cele mai elementare funcțiuni ale transferului tehnologic, informarea documentară din cărți și reviste, participarea la sesiuni de comunicări și la activități colective de cercetare în străinătate, vizite la expoziții și tîrguri cu profil tehnologic. În aceste condiții, merită a fi menționată, ca excepție, activitatea desfășurată în cadrul Oficiilor de documentare ale industriei electrotehnice și ale industriei constructoare de mașini, privind publicarea în anii 1986-1988 a unor "cataloage" de tehnologii provenite din cercetările institutelor de profil ICPE, ICTCM, ISIM, ICSIT-SC /2.26/, activitate parțial reluată recent /2.27/.

Aceste publicații și-au demonstrat utilitatea, fiind folosite în special în proiectarea proceselor tehnologice locale. Eficiența lor a fost însă diminuată de ciclul relativ lung de tipărire și difuzare, precum și de tirajele limitate.

In oarecare măsură situația s-a schimbat după 1989, simțindu-se acut nevoia de a înlocui sistemul de planificare centralizată a transferului tehnologic cu mecanisme apropiate de cele specifice economiei de piață.

Un document important care reflectă aceste preocupări este studiul elaborat de Prof. Dr. Ing. F.T. Tănăsescu, în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD/LJNDP) în august 1991, cu titlul: "Transferul telmologic al rezultatelor cercețării românești în unități mici și mijlocii, asociații lucrative, ferme și gospodării" /2.28/. Introducerea la acest studiu cuprinde o expunere succintă a potențialului economiei românești, subliniindu-se pe de-o parte faptul că la finele anului 1989, produsul finit. brut însuma 798 miliarde lei, din care 422 miliarde (53 %) proveneau din industrie, pe de altă parte că în România se dezvoltase un puternic sistem de cercetare, format din 343 unități - laboratoare, institute și centre uzinale și departamentale, precum și unități de cercetare cu caracter intersectorial sau fundamental, sub autoritatea Academiei Române și în cadrul universităților, în care - la aceeași dată - lucrau 97215 specialiști, din care 59670 cu studii superioare. Enumerâmd factorii care au influențat negativ transferul tehnologic, dictat prin "ordine" și "restriciii", studiul menționează printre aceștia "lipsa unui Organ (centru, grup, agenție} care să facă legătura dintre cercetare și industrie și să creeze condiții pentru transferul tehnologic al unor soluții, precum și pentru generalizarea pe scară largă a rezultatelor interesante și generatoare de profit".

După ce trece în revistă unele forme de instituționalizare a activită(ii de transfer tehnologic în diferite țări, studiul sugerează formarea unui "Centru pentru stimularea transferului tehnoloțic" (CSTT) și prezintă o concepție structurală și funcțională a acestuia.

În cadrul studiului se face o evaluare succintă a pieții cercetării în diferite domenii și se prezintă diferite propuneri de promovare a transferului tehnologic, prin:

* stimularea cercetătorului (procentaj din valoarea produc(iei realizate, finanțarea continuării cercetărilor în domeniul respectiv, plata brevetelor)

* stimularea agentului economic utilizator (reducerea impozitului pe profit, în primii ani, creditări avantajoase).

În fig. 2.9 sînt reprezentate schematic funcțiunile și relațiile CSTT propus în studiul susmenționat. Se observă că accentul se pune pe colectarea informațiilor referitoare la oferte de tehnologii, selecția acestora și promovarea contactelor cu agenți economici interesați. CSTT este prevăzut să funcționeze în strînsă legătură cu Departamentul Științei, cu departamentele economice, cu agențiile economice guvernamentale și cu sistemul bancar. Se prevede ca organizarea lui să înceapă cu un număr redus de experți, urmînd să fie extins pe măsura rezultatelor obținute.

În încheiere, studiul subliniază faptul că au fost identificate numeroase lucrări de cercetare care corespund cerințelor de valorificare pe piață și că transferul tehnologic va stimula revigorarea activităților și va creea noi locuri de lucru.

În anexa studiului se prezintă modele de fișă tehnică (ofertă de tehnologie) și de formular de investigare, precum și o listă de referințe bibliografice.

Studiul de mai sus a servit probabil ca sursă documentară pentru fundamentarea unui Proiect al Guvernului României, propus în cadrul PNUD, referitor la crearea Centrului pentru Stimularea Transferului Tehnologic. Scopul acestui program a fost "intensificarea transferului de tehnologii între grupele de cercetare aplicativă și întreprinderile mici și mijlocii, consultanță, marketing și servicii de informare”. Obiectivele au fost definite astfel:

(1) Crearea unui Centru pentru stimularea transferului tehnologic, incluzînd constituirea acestuia, elaborarea metodologiei optime de consultanță și informații în sprijinul strategiei de transfer tehnologic și al IMM, precum și organizarea băncii de date despre rezultatele cercetărilor și necesitățile de tehnologii ale industriei.

(2) Determinarea fezabilității metodologiei elaborate, incluzînd identificarea unor studii de caz, urmată de promovarea realizării transferului în cazurile respective.

(3) Promovarea în continuare a transferurilor de tehnologie prin difuzarea de informații despre CSTT și rezolvarea unor cazuri practice (identificarea de oportunități; promovarea și urmărirea transferului; evaluarea rezultatelor).

Bugetul programului a fost evaluat la 100 000 dolari (solicitați de la PNUD) și 2 milioane lei (participarea guvernului României). Contribuția PNUD era prevăzută pentru:

- Cheltuieli de personal (Expert National)

.

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

: .

. .

. .

. 47200 dolari

- Instruire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. 10000 dolari

- Echipament pentru banca de date

-         de date . . . .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. 34000 dolari

- Inventar de pornire . . . . . . . . . . . . . .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. .

. . 5000 dolari

Din motive neprecizate, proiectul de mai sus nu a fost pus în aplicare, iar sumele în dolari prevăzute pentru finanțarea lui au fost transferate de PNUD "Centrului pentru Promevarea Întreprinderilor Particulare Mici și Mijlocii" despre care vom relata mai jos.

În luna mai 1991 s-a inițiat constituirea, în cadrul întreprinderii de consultanță TITAN CONSULTING din București, Bd.Muncii 250, Sect.3, a unui Centru de Transfer Tehnoloții (CTT), care își propunea să devină o verigă de legătură între societățile comerciale din industrie și companii străine interesate, în vederea informării reciproce privind obiectul unor posibile transferuri de tehnologie, precum și a stabilirii de contacte între parteneri prezumtivi. În documentația de prezentare difuzată /2.29/, CTT se recomandă ca o "asociație particulară constituită dintr-un grup de ingineri și economiști de înaltă calificare lucrînd în colaborare permanentă cu principalele companii industriale românești, în domenii care reprezintă astăzi priorități economice" (industria alimentară și tehnica frigului, industria lemnului și a mobilei, gospodăria agricolă îărănească și zootehnia, gospodăria comunală orășenească, industria de autovehicule, utilaje tehnologice, mașini unelte și mecanică fină, electrotehnica și electronica de larg consum, aparatura de telecomunicații și cea de birou pentru comerț și întreprinderi mici).

Un obiectiv important al CTT consta în facilitarea participării cît mai largi a industriei românești constructoare de mașini, electrotehnică și electronică, la proiectele de retehnologizare cu ajutor de capital străin. Sprijinirea capitalului și inițiativei private, în principal prin promovarea întreprinderilor mici și mijlocii, figura de asemenea ca orientare prioritară a activității centrului.

CTT își propunea, de asemenea, să stabilească și dezvolte, prin intermediul unor personalități marcante din țările vest-europene, legături directe cu firme de renume internațional. Serviciile oferite de CTT erau axate în principal pe organizarea de vizite în întreprinderi din România și străinătate, organizarea de simpozioane și conferințe cu participarea unor specialiști cu prestigiu din țară și străinătate, precum și organizarea de asistență tehriică specializată pe teme privind retehnologizarea. În vederea creșterii acurateței și vitezei de informare a clienților, s-a inițiat constituirea unei bănci de date.

CTT se oferea de asemenea să intermedieze elaborarea studiilor de marketing și fezabilitate necesare fundamentării contractelor, apelînd la contribuția unor organizații (institute) de specialitate.

Schema din fig. 2.10 sintetizează funcțiunile și relațiile CTT.

Finanțarea activității Centrului era prevăzută să se facă prin sponsorizare de către "membrii asociați", precum și din taxe de participare și alte forme de plată a serviciilor prestate, aceste încasări fiind destinate exclusiv acoperirii cheltuielilor efectuate pentru organizarea serviciilor.

Activitatea efectivă a acestui centru a început cu organizarea cîtorva întîlniri (expuneri, conferințe) cu participarea de firme străine și românești din diferite domenii de interes tehnologic. Intervenind - în a doua jumătate a anului 1991 - conjunctura defavorabilă participărilor vest europene la acțiuni de colaborare cu industria românească, activitatea CTT nu a fost continuată.

Așa cum s-a arătat în paragraful 2.6.3, instruirea face parte din funcțiunile obligatorii ale transferului tehnologic. În acest sens trebuie menționat faptul că organizații specializate în instruirea personalului din industrie au căutat să dezvolte activități avînd ca obiectiv promovarea transferului tehnologic.

Astfel, Centrul de Management și Transfer Tehnologic CEMATT S.A. din București, str. Sevastopol nr.26 sector l, a introdus în programul său de activitate:

* Programe de instruire cu tematică adecvată, de tipul tehnologiilor prioritare, managementului activității de cercetare-dezvoltare, analizei strategice în orientarea întreprinderilor pe piață etc.

* Selecția și instruirea personalului implicat în reprofilarea și restructurarea unor întreprinderi.

* Servicii de promovare a ofertei de tehnologii prin realizarea de videocasete, tipărirea de prospecte și materiale documentare de firmă; facilitarea accesului la arhiva proprie și la alte surse de filme științifice, documentare, de reclame, inclusiv elaborarea de filme de montaj din videotecă, pe teme date.

În acest scop, CEMATT dispune de săli audiovizualizate (inclusiv TV în circuit închis, cu posibilități de utilizare flexibilă pentru cursuri, demonstrații, expoziții), precum și de un studio TV profesional.

CEMATT dispune de un nucleu de salariați de bază, specializați în activități de transfer tehnologic, precum și de colaboratori externi de înaltă calificare.

.În cadrul "Studiului privind valorificarea cercetărilor pentru industria construcțiilor de mașini în economia națională", elaborat de Institutul de Cercetări Științifice și Inginerie Tehnologică al Industriei Construcțiilor de Mașini (ICTCM),(Studiu Preliminar) în mai 1992, se propune înființarea unui Centru de Transfer de Tehnologii (CTT) în cadrul acestui institut /2.30/.

Pornind de la modalitățile variate de promovare a valorificării cercetărilor aplicate în țările industriale dezvoltate, dar și într-o serie de țări în curs de dezvoltare, avînd ca principale obiective sprijinirea demarajului întreprinderilor mici, precum și accelerarea dezvoltării unor regiuni rămase în urmă, propunerea vizează crearea unui grup de lucru într-o structură și cu funcțiuni similare centrelor de acest fel din străinătate, adaptată însă la condițiile specifice existente în țara noastră, în actuala etapă de tranziție spre economia de piață.

Fig. 2.11, preluată din acest studiu, prezintă funcțiunile centrului propus, cuprinzînd, în esență:

* Anchetarea cererilor și ofertelor de tehnologii

* Prelucrarea datelor obținute din anchetă și pe alte căi; constituirea unei baze de date specializate.

* Cercetarea de marketing necesară evaluării propunerilor.

* Selectarea temelor propuse pentru valorificare.

* Intermedierea de contacte între cereri și oferte.

* Asistență pentru elaborarea planurilor de valorificare, planurilor de afaceri (business plan) și a proiectelor.

* Acordarea de consultanță tehnologică, managerială, juridică, financiară.

În paralel, Centrul își propune să organizeze publicitatea în jurul cererilor și ofertelor de tehnologii, precum și cursuri de instruire și seminare pe teme specifice și să promoveze relații cu organizații similare din străinătate.

Centrul își propune să facă legătura între ofertanții de tehnologii (unități de cercetare, catedre universitare, creatori de invenții și inovații) și prezumtivii utilizatori (întreprinderi mici și mijlocii, întreprinderi industriale de stat, ca și specialiști din industria de stat care intenționează să inițieze noi unități de producție bazate pe inovații tehnologice). Se are în vedere și promovarea transferurilor de tehnologie de la firme din străinătate care intenționează să dezvolte afaceri în România, precum și plasarea în străinătate a unor tehnologii elaborate în țară.

Avînd în vedere că - în actuala perioadă în care industria constructoare de mașini întîmpinînd mari dificultăți financiare și de adaptare la piață - cererea de tehnologii va fi redusă, se are în vedere ca CTT să activeze prin grupuri operative (task-group) formate din specialiști, care să impulsioneze direct identificarea oportunităților de transfer tehnologic și să acționeze pentru realizarea acestora.

Centrul va putea furniza organelor guvernamentale de coordonare a cercetării, informații necesare elaborării programelor de cercetare de interes național și date utile pentru evaluarea temelor propuse.

Centrul va colabora direct cu Incubatorul de afaceri din cadrul aceluiași institut, care a început să funcționeze prin închirierea unor spații de lucru cîtorva mici întreprinderi, cu profil de construcții de mașini sau de colaborare cu această industrie. Se prevede ca, prin organizarea CTT, să se amplifice gama de servicii acordate micilor întreprinzători găzduiți în incubator, nu numai cu servicii de birou / acces la comunicații și la tehnica de calcul, ci și cu cercetare de marketing și cu consultanță tehnologică, managerială și comercială.

Din discuțiile cu conducerea ICTCM a reieșit că se prevede ca, într-o primă etapă, CTT să se înființeze ca un compartiment din. componența institutului, luîndu-se în considerare ca în viitor atît CTT, cît și Incubatorul de afaceri, să devină asociații sau societăți independente, în cadrul unui Consorțiu de Cercetare-Dezvoltare de tip holding, prevăzîndu-se și participarea de capital particular (în principal de la salariați ai institutului).

Studiul argumentează soluția organizării CTT în cadrul ICTCM printr-o serie de avantaje și anume:

* Existența unui personal cu pregătire tehnologică, capabil să asigure funcționarea Centrului.

* Apropierea fizică și accesul direct la un (viitor) complex de baze de date pentru ingineria tehnologică de profil, din care baza de date "oferte și cereri de tehnologii" va reprezenta un segment.

* Apropierea de principalele unități de cercetare tehnologică ale industriei constructoare de mașini (ICTCM și INTEC).

* Existența spațiilor și deservirilor necesare pentru funcționarea Incubatorului de Afaceri, în imediata apropiere a CTT.

* Participarea ICTCM la asociații de colaborare pe linie de cercetare industrială cu firme din țară și străinătate (ca de ex. Centrul Român pentru Industria de Armături sau Asociația de Promovare Industrială Româno-Elvețiană APIRE).

Se propune ca organizarea și funcționarea, într-o primă etapă, a CTT să se facă din fondul centralizat de 1 % al industriei constructoare de mașini, urmînd ca, pe măsura dezvoltării activității, o parte crescîndă a bugetului său să fie acoperită din venituri proprii, rezultate din redevențe și alte încasări pentru serviciile prestate.

O evaluare a bugetului Centrului urmează să se facă în cadrul "planului de afaceri" care se va elabora în următoarea etapă a studiului susmenționat. Personalul CTT se prevede a fi de 6 salariați, conduși de un director, controlat de un consiliu de Administrație și o Comisie de avizare.

O problemă deosebită o constituie finanțarea procurării hardware-ului și software-ului pentru realizarea bazei de date, evaluat la 60 000 dolari, precum și a cheltuielilor în lei pentru elaborarea aplicației, scrierea și testarea programelor necesare funcționării acestei baze (cca.3 mil.lei).

În prezent, Institutul pregătește documentele necesare instituționalizării Centrului de Transfer de Tehnologie.

O mențiune specială trebuie făcută despre activitatea desfășurată de Agenția Națională de Privatizare în legătură cu promovarea transferului de tehnologii în beneficiul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM). Pornind de la ideea că IMM reprezintă un factor critic în dezvoltarea sau revigorarea unei economii și că la rîndul lor aceste IMM trebuie ajutate în perioada de demaraj prin facilitarea transferului tehnologic, în cadrul experților ANP s-a acumulat un volum important de cunoștințe despre modalitățile de acțiune în acest sens, practicate în străinătate. Aceste informații sînt puse la dispoziție celor interesați în mod operativ și cu multă competență. De cea mai mare utilitate este colecția bogată de materiale documentare specifice, publicate de ONUDI și de alte organizații naționale, regionale sau de firme specializate, relatînd experiența diferitelor instituții, în preocupările cărora transferul tehnologic ocupă un rol important, materiale documentare fără de care, de exemplu, elaborarea prezentului capitol ar fi fost practic imposibilă.

Menționăm de asemenea organizarea de către ANP, în colaborare cu Uniunea Națională a Unităților de Cercetare-Dezvoltare-Proiectare din România și cu Universitatea de Stat din Washington, a simpozionului din 3 februarie 1992, cu titlul "Evaluarea și dezvoltarea transferului de tehnologie". Simpozionul a dezbătut "acțiunile pentru transferul reușit al cercetării în întreprinderi, în vederea susținerii dezvoltării economiei de piață". Una din grupele de lucru s-a ocupat de transferul tehnologic văzut ca principal mijloc de facilitare a demarajului întreprinderilor mici, relevînd importanța informațiilor de bază legislative și financiare și a strategiilor tehnice și de piață care trebuie colectate și elaborate în acest scop. O altă grupă s-a ocupat de mecanismele care facilitează transferul de tehnologie, prin intermedierea contactelor cercetare – industrie - piață, precum și prin asistența din partea incubatoarelor de afaceri.

"Centrul pentru promovarea întreprinderilor mici și mijlocii", organizat de ONUDI în cadrul unui proiect PNUD stabilit de acord cu Agenția Națională de Privatizare în anul 1990, are drept principale activități:

• Consultanță la cerere pentru mici antreprenori, cu ajutorul unei echipe multidisciplinare de exper(i.

• Instruire în tehnici de management pentru IMM, în special privind conducerea economică și financiară.

• Informarea guvernului asupra unor situații anormale constatate în activitățile de consultan(ă, în vederea adoptării măsurilor corective.

Inițial,se avusese în vedere un proiect privind "valorificarea cercetărilor elaborate de unități din România în întreprinderi din România", dar acesta a fost "dizolvat" ulterior în cadrul proiectului "Centru de Promovare a Industriei Particulare Mici și Mijlocii (CPIPMM)".

În acest cadru, o eventuală contribuție din partea Centrului PNUD la instituționalizarea unui sistem de Centre de transfer de tehnologii pentru România ar putea fi constituită în principal prin consultanță referitoare la evaluarea condițiilor de marketing, ținînd seama de experiența bogată acumulată de experții Centrului cu privire la condițiile solicitate de IMM din România și la experiența din alte țări.

Preocupări similare are și "Centrul Româno-American pentru promovarea inițiativei particulare" (Small Business Development Center), organizat prin colaborarea dintre ASE și două universități din statul Washington (SUA), în cadrul unui program finanțat de Agen(ia Internațională de Dezvoltare a SUA. Centrul are consilieri români și americani pregătiți să ofere consultanță în următoarele domenii: conceperea planurilor de afaceri, analiză financiară, planul de marketing, management, personal, organizarea producției, costuri și prețuri, bugete, relații economice internaționale.

Contribuția acestui centru la activitățile legate de transferul de tehnologii ar putea fi utilă în special pentru avizarea planurilor de afaceri.

După cum arată experiența internațională, prin mobilitatea întreprinderilor mici și mijlocii și prin cadrul pe care ele îl realizează pentru inițiativa științifico-tehnologică și economico-­managerială, întreprinderile mici și mijlocii sînt nu numai receptoare de transfer de tehnologie din partea unor centre de genul celor prezentate, ci și:

- subiecți activi în procesul de realizare a transferului de tehnologie verticală, de la cercetarea spre producție, precum și a celui orizontal (difuzare), prin activitatea antreprenorială pe care o realizează;

- subiecți generatori de tehnologie avansată (în anumite domenii, ramuri, specialităiți), aptă de a fi transformată - tehnologie fie realizată de firme de C&D mici și mijlocii în mod independent și complet, în formă aptă pentru aplicare, fie în mod complementar cu ceea ce realizează institutele specializate (prin subcomenzi de la acestea sau subcomenzi către acestea). Aceste probleme, în ceea ce privește atît experiența internațională, cît și începuturile deja realizate și caracterul dinamic al proliferării firmelor antreprenoriale, de consultanță și de cercetare-dezvoltare mici și mijlocii (deocamdată - în special mici) în România, sînt prezentate pe larg în documentațiile predate beneficiarului în cadrul altui contract /1.9, 2.35/.

 

2.6.6 Sinteza paragrafului 2.6.

 

Atît experiența mondială (par. 2.6.4), cît și inițiativele din România (par. 2.6.5, v. și /1.8) confirmă necesitatea instituționalizării centrelor de transfer de tehnologii, ca mecanisme specializate de promovare a dezvoltării economice, prin utilizarea intensivă a rezultatelor cercetării științifice în activități industriale și comerciale, în condițiile economiei de piață.

La organizarea acestor structuri economice trebuie avute în vedere toate formele probabile de transfer tehnologic (par. 2.6.2), precum și varietatea funcțiunilor care pot contribui la succesul acestuia (par. 2.6.3). În raport cu condițiile specifice din fiecare țară, regiune și domeniu de activitate, cu nivelurile de dezvoltare tehnologică și economică, de la caz la caz, aceste structuri vor trebui definite diferențiat prin elaborarea de studii care să se bazeze pe cercetări de marketing specific și pe analize economice de tip "business-plan".

În fig. 2.12 sînt prezentați sintetic principalii parametri care determină structurarea unui Centru de transfer de tehnologii.

În fig. 2.13 se prezintă parametrii specifici ai diferitelor "modele" de Centre de transfer tehnologic inițiate în țara noastră odată cu începerea tranziției spre economia de piată și descrise în paragraful 2.6.5.

Aceste "modele" reflectă diferite opțiuni privind profilurile, nivelul de subordonare, funcțiunile asumate, modalitățile de finanțare. Cu toate că aceste inițiative nu au depășit încă faza de proiect și nu aduc încă o contribuție directă la promovarea transferului de tehnologie, studierea lor poate contribui în mod util la orientarea acțiunilor viitoare de valorificare a cercetării științifice în România.

 

2.7. Implicații și condiționări economice ale valorificării

 

Punctul de plecare pentru prezentarea implicațiilor și condiționărilor economice ale valorificării rezultatelor activității de cercetare-dezvoltare (C&D) îl reprezintă poziționarea corectă a acestei activități în sistemul categoriilor economice. În teoria economică, activitatea de C&D este inclusă în categoria investițiilor intelectuale sau necorporale (alături de investițiile în formarea personalului, în sistemele informatice, investiții comerciale). Includerea cheltuielilor de C&D în această categorie distinctă de investiții se justifică prin faptul că, pentru cea mai mare parte de întreprinderi, reprezintă un element important al proiectelor lor globale de investiții și al strategiei de dezvoltare. Cheltuielile de C&D sînt considerate ca procese care transformă forța de muncă și capitalul tehnic (inputuri) în rezultate (outputuri) susceptibile să fie utilizate sub formă de inovajii, deci prin introducerea în producția industrială a unui produs sau proces nou. Analiza "inputurilor" cercetării-dezvoltării după anul 1963, pe baza unei metodologii statistice comune țărilor membre ale OCDE (manualul Frascati), a permis colectarea de date cu același conținut în vederea comparării costurilor cu impacturile, așa cum se face de altfel pentru orice investiție materială.

În mod evident, condiționările și implicațiile economice ale valorificării se vor referi numai la componentele aplicativă și de dezvoltare ale activităjii de C&D.

La fel ca în cazul oricărei investiții, impactul economico-social depinde, în mod direct, de cîteva elemente de condiționare:

a - mărimea eforturilor (cheltuielile naționale pentru C&D, numărul și calitatea specialiștilor),

b - modul de alocare a cheltuielilor pe domenii ale C&D, respectiv criteriile de repartizare utilizate,

c - calitatea activității de C&D,

d - modul de evaluare a rezultatelor aplicării rezultatelor de C&D,

e - condiționări izvorîte dintr-un mediu economic de tranziție, cu o legislație economică neselectivă, care nu stimulează actul investițional.

a) Mărimea eforturilor (inputurilor) de cercetare-dezvoltare în actuala etapă se caracterizează prin diminuarea fondurilor, a numărului de personal din institutele de C&D-P și prin insuficiența acestora. Spre deosebire de creșterea constantă a potențialului financiar și uman al C&D din țările dezvoltare economic, în România acest potenjial s-a diminuat substanțial în anul 1990 față de anii anteriori.

Se apreciază de către experți că, în anii 1991-1992, au fost disponibilizați încă 30% din numărul total al salariaților, ca urmare a insuficienței resurselor de finanțare. O situaiie asemănătoare se înregistrează și în domeniul resurselor proprii de finanțare.

Implicația economică directă a acestei tendințe o reprezintă, așa cum se arată la par. 2.2, scăderea considerabilă a numărului total al cererilor de brevete de invenție.

Dimensiunile reduse ale cheltuielilor naționale de C&D pe locuitor, cifrate în anul 1992 la cca 14 $ (la un curs de schimb de 280 lei/$) comparativ cu cele din țările OECD (între 200 - ­500 $ pe locuitor, cu excepția Greciei cu 34 $ și Spania -74 $) în anul 1989, este un indicator relevant pentru aprecierea decalajului tehnologic substanțial fajă de aceste iări. Creșterea resurselor de finanjare a CD apare nu numai ca absolut necesară, dar și ca un obiectiv prioritar al politicii economice.

"A pune bazele unei politici raționale în domeniul științei și tehnologiei este prima și cea mai importantă sarcină a oricărui guvern care dorește să creeze o industrie modernă" este concluzia Raportului pe anul 1986 a reprezentanților Comitetului pentru politică științifică și tehnologică al OCDE.

b) Reducerea fondurilor alocate C&D nu constituie, în general, o veste bună, dar nici simpla creștere a acestor fonduri nu reprezintă un remediu. Evoluția mărimii fondurilor alocate C&D-P trebuie corelată întotdeauna cu criteriile de alocare, cu modificările raportului dintre principalele resurse și cu efectele economice realizate sau realizabile în domeniile principale de activitate (ramuri și subramuri). Afirmația de mai sus este argumentată cu exemplul SUA, unde, după cum se arată în literatură, între anii 1980 și 1985, industria americană a investit foarte mult în sectorul C&D, dar succesele n-au fost decît arareori pe măsura cheltuielilor, datorită creșterii riscului de insucces comercial al inovațiilor (din 1000 idei de produse noi, prin selecții succesive, se ajunge doar la: 96 studii de marketing-fezabilitate, 55 de loturi și prototipuri fabricate, 36 produse lansate pe piață și numai 19 produse cu succes comercial).

În teoria economică și politica inova(ională a țărilor dezvoltate există un evantai de modalități și criterii de repartizare a fondurilor (publice și / sau centralizate), precum și organisme de stat (ministere, comisii naționale, institute naționale etc.) abilitate cu această alocare. Soluția, cu caracter temporar, adoptată în țara noastră privind investirea Colegiului consultativ pentru cercetare-dezvoltate cu atribuții vizînd toate aspectele politicii naționale în domeniul C&D (stipulate în Regulamentul-cadru de funcționare) are un caracter pozitiv în asigurarea resurselor de supraviețuire a capacității de C&D necesare unei națiuni.

După opinia noastră, problema cheie a politicii inovaționale din Romănia anilor 1992-1995 o constituie perfecționarea criteriilor de alocare pe sectoarele economico-sociale a fondurilor publice de finanțare a C&D. Aceste criterii trebuie să reflecte cîteva realități ale actualei situații economice a țării, precum și tendințele și restructurările manifestate în țările dezvoltate în ultimii 10-15 ani. Opțiunile revin în prezent Colegiului Consultativ pentru C&D și se referă la:

- definirea clară a răspunsului la întrebarea: Ce fel de știință sîntem în stare să facem azi și ce fel de știință trebuie să facem în viitor în România? Menținerea concepției autarhice din anii anteriori, potrivit căreia cercetarea-dezvoltarea națională trebuie să acopere toate domeniile, pe de o parte, iar pe de altă parte, popularizarea primatului realizărilor tehnico-științifice românești în aproape toate sectoarele științei aplicative, îngreunează sau întîrzie definirea răspunsului la întrebarea de mai sus. Asumarea acestei responsabilități de către Consiliul Consultativ trebuie să se bazeze pe cîteva criterii de raționalitate economică rezultate nu atît din anticiparea unor efecte economice potențiale (de obicei mult supraevaluate), cît, mai ales, pe experiența și concluziile desprinse din practica țărilor dezvoltate privind răspunsul la întrebarea: cum au fost utilizați banii alocați pentru finanțarea C&D.

Deciziile privind susținerea financiară de către stat a unor institute de C&D, de reducere sau chiar de sistare a finanțării altor institute trebuie să fie fundamentate pe criterii obiective reieșite din evaluarea activității de C&D pe baza unei metodologii care să conțină un sistem de principii și criterii diferențiate în funcjie de nivelurile la care se realizează: temele de C&D, personalul de specialitate (cu studii superioare), institutele de C&D, programele naționale de C&D aflate în derulare.

Alt aspect este lărgirea sferei de alocare a fondurilor centralizate (publice și bugetul special) care să includă și finanțarea societăților comerciale din sfera producției, indiferent de natura proprietății asupra capitalului. De altfel, finanțarea de la bugetul statului a 10-30% din cheltuielile de C&D ale firmelor industriale este o trăsătură generală a politicii inovajionale din țările dezvoltate: Necesitatea unei astfel de orientări decurge, după părerea noastră, din următoarele considerente:

* partea cea. mai importantă a resurselor de finanțare a C&D provine în prezent din bugetul special constituit din taxa de 1 % asupra producției marfă a ramurilor productive;

* tendința permanentă manifestată în țările dezvoltate (ex.: SUA) de mutare a activității de C&D din turnul de fildeș al marilor laboratoare de cercetare în întreprinderi mici și creatoare (pentru dezvoltarea produselor) și universități (pentru cercetarea fundamentală). Această tendință este apreciată ca fiind cea mai spectaculoasă mutație de la finele ultimului deceniu în domeniul cercetării-dezvoltării aplicative. Justificarea acestei orientări o constituie gradul de creativitate mult mai mare al firmelor mici, care știu mai bine cum să valorifice roadele cercetărilor lor pe piață. Studiile realizate de organizația "Small Business Administration" din SUA au relevat că firmele mici au produs de peste două ori mai multe inovații pe un salariat față de marile companii;

* resursele proprii de finanțare a cheltuielilor de C&D din întreprinderi sînt în prezent total insuficiente pentru susținerea cercetărilor proprii. De exemplu, S.C.Mecanică Ceahlăul Piatra Neamț S.A., care în prezent are o situație economică pozitivă și perspective bune de viabilitate economică, pentru a se menține în competiția cu concurența internă și externă are nevoie de a aloca cel puțin 2% din cifra de afaceri pentru finanțarea cheltuielilor de C&D, ceea ce reprezintă cca 30 milioane lei în anul 1992. Această sumă reprezintă peste 50% din profitul net al societății, respectiv întreaga resursă posibilă pentru dezvoltare conform legislației actuale. Este evident că, în cazul unor firme cu rentabilitate scăzută și de dimensiuni mai mici, resursele proprii pentru finanțarea C&D sînt cvasiinexistente. La nivelul ramurii construcțiilor de mașini, rata profitului a scăzut de la 3,7% în 1989 la 1% în 1991;

* trecerea de la finanțarea unor lucrări propuse de institutele de C&D cu aplicabilitate mai largă și ipotetică (deoarece nu se iau în considerare existența resurselor pentru aplicarea în producție a rezultatelor cercetărilor finalizate) la preponderența temelor propuse de întreprinderi, cu aplicabilitate în întreprinderi și cu posibilități de extindere a aplicării;[11]

* stabilirea unei proporții normate între fondurile alocate pentru studii, prognoze, cercetări diverse (deci care nu se materializează în propuse sau tehnologii) și cele orientate nemijlocit pentru aplicarea în producție. Acest raport (proporție) trebuie apreciat atît pe ansamblul fondurilor centralizate de finanțare, cît și pentru fiecare institut de cercetare în parte. Spre exemplu, în cazul unui institut de C&D aplicativă, ponderea cheltuielilor alocate studiilor fără finalizare materială trebuie să fie de ordinul 20% din totalul cheltuielilor de C&D repartizate acelui institut;

* licitarea unor teme de C&D cu aplicabilitate mai largă și care intră în sfera de activitate a mai multor unități de C&D (institute, universități, întreprinderi, unități private).

c) Calitatea proiectelor de C&D realizate îndeosebi în institutele de C&D, ca și a produselor fizice rezultate (executate în regim de microproducție), este o condiționare de cea mai mare importanță a mărimii impactului economic al C&D. Imaginea institutelor din acest punct de vedere este extrem de eterogenă, cu accente înscrise între două extremități - de la foarte bună la foarte slabă (respectiv proiecte scumpe și termene lungi de cercetare-proiectare-execuție). Existența în compartimentele de cercetare-proiectare uzinală a unui număr de specialiști însemnat (în industria construcțiilor de mașini acest număr este aproximativ egal cu numărul specialiștilor din institutele de C&D-P), precum și sistemul de salarizare diferit practicat pînă în anul 1989 (mai avantajos în institute făță de întreprinderi, unde mărimea salariului depindea de îndeplinirea indicatorilor economico-financiari la nivelul unității) a creat imaginea existenței unui statut de privilegiere a cercetătorilor și tehnicienilor din institute, cu efecte remanente și în prezent. În acest sens, directorul economic al unei mari întreprinderi industriale a avut serioase reticențe în semnarea unui contract cu un institut de C&D pentru efectuarea studiului de fezabilitate, argumentînd că ''și noi sîntem în stare să elaborăm singuri acest studiu, dar sîntem nevoiți să apelăm la institut deoarece ni s-a impus acest lucru pentru a se asigura existența în continuare a unor institute". În urma elaborării de către institut a unui studiu temeinic, corespunzător cu metodologiile recomandate de ONUDI și la un tarif redus, atitudinea managerului s-a schimbat radical în sensul "nu credeam că știți atît de multe lucruri despre activitatea noastră trecută și viitoare".

După cum s-a arătat și în paragraful 2.6., în privința calității produselor cercetării, se mențin neajunsuri, determinate în multe cazuri de calitatea necorespunzătoare a unor componente. Contractele de C&D încheiate între întreprinderi și institute de C&D nu prevedeau clauze care să asigure responsabilitatea executantului în asigurarea unei fiabilități normale a bunurilor livrate. De aceeea, considerăm necesară includerea obligatorie în contractele de C&D a unor garanții din partea executantului privitoare la mentenabilitatea în funcțiune la nivelul parametrilor tehnico­-economici solicitați de beneficiari, pe o durată de timp convenită prin contract. Această prevedere extinsă și asupra unor vicii ascunse, depistate în faza de aplicare, va determina creșterea interesului economic al întrepinderilor față de actul inovațional.

d) Modul de evaluare a rezultatelor activității de C&D diferă mult de la o țară la alta. Calcularea eficienței economice a C&D este o preocupare generală înscrisă în cadrul politicilor naționale de evaluare și stabilire a unui raport optim între inputurile din activitatea de C&D (numărul oamenilor de știință și volumul cheltuielilor) și outputuri, reflectate prin mărimea efectelor directe și indirecte, cuantificabile și necuantificabile, cantitative și calitative. Raportul de mărime dintre elementele de input și output ale C&D sînt mijlocite în sens pozitiv (de multiplicare a efectelor), sau negativ  (de atenuare sau chiar neobținere a efectelor) de o serie de factori:

- calitatea capacității de proiectare;

- calitatea și posibilitatea de asimilare tehnologică a rezultatelor C&D reflectată în experiența firmelor care aplică în producție inovațiile;

- raportul dintre resursele de finanțare a C&D și alocarea acestora pe domenii de activitate pe baza unor decizii administrative sau pe baza cerințelor pieții;

- capacitatea sistemului financiar de a crea un mediu favorabil stimulării activității de C&D;

- politica guvernamentală și a firmelor de evaluare periodică a cercetărilor, temelor, programelor de C&D și unităților de C&D.

În țara noastră, încercările de găsire a celor mai bune metode de determinare a eficienței economice a activității de C&D-P au fost concretizate, după mai mulți ani de eforturi, prin elaborarea formei finale a "Metodologiei unitare de determinare și analiză a eficienței economice și sociale a cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și a introducerii progresului tehnic" de către un colectiv coordonat de prof. dr. Alexandru Gheorghiu, ec. Valentin Țîmpu și ing. Eleonora Barb și publicată în anul 1979. Această metodologie a stat la baza justificării economice a proiectelor de CS, DT șI IPT și a raportărilor statistice asupra mărimii efectelor economce și a altor efecte cantitative ale creativității (număr de prototipuri, de studii publicate, de tehnologii aplicate, de invenții etc.). Deși metodologia are un conținut teoretic corect bazat pe cooperarea în timp a sistemului cheltuielilor de C&D și a sistemului efectelor economico-sociale, aplicarea simplistă în practică a calculelor de eficiență s-a reflectat în supraestimarea efectelor economice și prezentarea ca eficiente a tuturor temelor de C&D elaborate în institute de C&D și întreprinderi industriale.

Considerăm că este de stringentă actualitate elaborarea sub egida MIS a unei lucrări practice (cu caracter metodologic) care să conțină modalitățile concrete de determinare a eficienței economice a:

- proiectelor individuale de C&D

- cheltuielilor naționale de C&D.

Scopul și stringența acestor lucrări sînt determi.nate de două imperative ale acestor perioade:

- revigorarea actului investițional în C&D al societăților comerciale care trebuie să-și însușească și să aplice modul economic de gîndire specific economiei de piață în ierarhizarea resurselor de investiții limitate de mărimea cash-flow-ului brut;

- evaluarea periodică de către Colegiul Consultativ al C&D a modului în care au fost cheltuite fondurile centralizate de finanțare alocate domeniilor și programelor najionale de C&D. La nivelul proiectelor individuale de C&D, în țările dezvoltate economic se aplică, în diferite variante, analiza cost-beneficiu (profit) dezvoltată din calculele care vizează eficiența economică a investițiilor inclusiv cele uzuale din componența studiului de fezabilitate al oricăror proiecte de investilii. Calculele economice trebuie să reflecte cifric (în indicatori valorici) șansele de reușită economică a proiectelor C&D într-o eflorescență de formule, mai simple sau mai complicate, indicîndu-se și raporturile de mărime ale acestor formule. De exemplu, formula Olsen, dezvoltată de firma "Olin Mathieson" din SUA, stabilește cîteva normative minime între efectele economice la nivelul firmei și mărimea cheltuielilor de C&D:

- economii anuale de pe urma aplicării proiectelor ≥ 3 ori cheltuielile de C&D;

- cifra anuală de afaceri a produselor noi ≥ 20 ori cheltuielile de C&D;

- cifra anuală de afaceri a produselor modernizate ≥ 75 ori cheltuielile de cercetare.

La nivelul economiilor naționale, eficiența cheltuielilor naționale de C&D este dificil de evaluat prin indicatori comparabili. Se utilizează indicatori parțiali, ca de exemplu numărul premiilor Nobel, sau așa numitul "randament" al cercetării, care rezultă din compararea încasărilor (în devize) din vînzările de brevete și cheltuielile totale de C&D dintr-o anumită țară. Pentru anul 1988 acest "randament" este redat în tabelul 2.9:

Eficiența politicii inovaționale la nivel macroeconomic este realizată, în țările dezvoltate, nu atît prin indicatori absoluți (care indică mărimea unor efecte economice), ci prin aprecierea în ce măsură prioritățile de orientare a cheltuielilor de C&D pe ramuri se reflectă asupra salariaților (mentinerea efectivelor și creșterea veniturilor) și competitivității produselor. Din acest unghi de vedere, concluziile privind impactul C&D asupra economiei sînt diferite. În Franța, cca. 40% din cheltuielile totale de C&D au fost alocate în ultimii ani în domeniul electronicii și aeronauticii, concentrîndu-se asupra cîtorva programe civile și militare. În cele două ramuri lucrează numai cca. 10% din salariații din industrie. În industria aerospațială franceză sînt angajați numai 10 mii de salariați față de 370 mii ocupați în industria de autoturisme, în care cercetările vizează nemijlocit efecte economice importante, cu o arie de manifestare mult mai largă și cu beneflciari mult mai numeroși.

În Germania, strategia de orientare a cheltuielilor de C&D este diferită, eforturile fiind direcționate prioritar spre cercetările cu efecte economice importante, obținute în ramurile industriale care ocupă un mare număr de salariați, respectiv în producția de autoturisme, mecanică și chimie. În aceste sectoare, cheltuielile de C&D din Franța sînt mai mici cu 20 - 30% la o unitate de valoare adăugată față de cele din Germania. Prioritățile diferite în orientarea cheltuielilor de C&D pe ramuri industriale în Germania nu au dus însă la o rămînere în urmă a acestei țări în industria de înaltă tehnologie, deoarece au fost achiziționate licențe de la firme japoneze și franceze, ale căror costuri mari au fost amortizate prin asigurarea unor serii mari de fabricație.

Pe de altă parte, se consideră că ponderea sectorului public în efectuarea cheltuielilor de C&D și politica statului de sprijinire financiară a inovațiilor din întreprinderile industriale influențează direct asupra mărimii efectelor economico-sociale ale activității de C&D. Se apreciază că transferul de tehnologii dinspre organismele publice de cercetare spre firmele industriale este dificil sau chiar inoperant în unele cazuri.

Un criteriu introdus recent de Paul Ergas pentru aprecierea eficienței inovaționale constă în compararea economiilor naționale din punctul de vedere al difuzării inovației. Țările sînt clasificate în două grupe, în funcție de prioritățile politicii tehnologice: țări care mobilizează resurse importante, în principal în domeniul marilor programe naționale (SUA, Franța, Marea Britanie) și țări în care scopul esențial este favorizarea difuzării inovațiilor în ansamblul sistemului productiv (Germania, Elveția, Suedia). Japonia este considerată ca reprezentînd o categorie aparte, care combină cele două tipologii. Deși marile programe dau adesea rezultate remarcabile, datorită gradului relativ redus de generare a unor efecte economice (îndeosebi în Franța și Marea Britanie, unde dimensiunile pieței sînt mult mai reduse față de piață nord­americană) nu au fost amortizate imensele cheltuieli de C&D. În schimb, sistemul de inovare german este considerat a fi mult mai eficace în domeniul difuzării inovațiilor. Stimularea înclinației spre inovare și aplicare a inovațiilor se realizează prin cîteva elemente specifice acestei țări, care constau în: descentralizarea gestionării cercetării aflată în mîinile managerilor din firmele industriale; accesul larg al întreprinderilor mici și mijlocii la cercetările pentru care nu dețin resurse proprii de finanțare; preocuparea permanentă în interiorul întreprinderilor pentru formarea cercetătorilor din rîndul tinerilor recomandați de universități pentru această muncă.

Rezultă așadar că eficien(a economică a cheltuielilor de C&D este evaluată tot mai mult prin prisma priorităților în alocarea resurselor, modului de organizare a sistemului de inovare și gradului de difuzare al inovațiilor în sistemul productiv.

e) Eficiența C&D depinde și de mărimea cheltuielilor ce revin pe un proiect care, în anul 1992, sînt majorate artificial de greutățile și întîrzierile în formarea și alocarea fondurilor (îndeosebi a celor bugetare),pe măsura efectuării cheltuielilor și finalizării fazelor. Cauza acestei necorelări este scăderea generală a producției, blocajul financiar și majorarea substanțială a ratei dobinzii. La mijlocul anului 1991, vărsămintele la bugetul special au reprezentat numai 28% din sumele prevăzute, la sfirșitul anului proporția a ajuns la 80%, iar restanțele au fost încasate integral în trimestrul I 1992.

Această situație se înregistrează și în anul 1992, datorită faptului că în perioada 1.01 - 30.04 1992, veniturile bugetului de stat au fost realizate numai în proporție de 71,9%. Neasigurarea ritmică a acestor resurse pentru C&D a determinat toate institutele să recurgă la credite curente cu dobîndă de cca. 70%, majorîndu-se astfel substanțial costul unui proiect. Fenomenul este similar și în cazul decontării contractelor directe de C&D cu întreprinderile industriale.

Această anomalie ffnanciară - de plată a unor dobînzi ridicate pentru neprimirea la timp a sumelor prevăzute în bugetul special pentru C&D - este o dovadă a unei politici financiare neselective, în care activitatea de C&D este tratată în mod identic cu activitălile comerciale obișnuite.

Problemele condiționărilor economice ale valorificării rezultatelor activității de C&D cuprind o arie foarte largă, ce nu poate fi epuizată în cadrul prezentului studiu. Totuși, se cuvine să mai fie menționate succint următoarele aspecte:

1. În afară de dimensiunile și de proveniența fondurilor pentru finanțarea activității de C&D, există un anumit impact al mecanismului de contractare a lucrărilor de C&D. Nici una dintre variantele cunoscute nu trebuie să fie absolutizată, fiecare prezentînd anumite avantaje, dar și dezavantaje complementare:

- finanțarea bugetară și contractarea centralizată favorizează la maximum libertatea de inițiativă a cercetătorului, dar îl îndepărtează de viitorul beneficiar - factorul de aplicare a rezultatelor ce vor fi obținute;

- fmanțarea prin contracte directe cu beneficiarii crează premise sporite pentru o viitoare aplicare, fără a o garanta însă; totodată (într-o economie încă neconcurențială - și, după cum arată experiența internațională, într-o anumită măsură, chiar și în unele segmente ale economiei concurențiale) apar îngrădiri pentru inițiativele înnoitoare profunde, pentru temele cu risc, cele de perspectivă etc.

De aceea, o strategie optimă poate consta în diversificarea în continuare a formelor de finanțare și contractare accesibile (ceea ce în mod justiifcat se și urmărește și se promovează de către Departamentul Științei) pentru diferite categorii de cercetări: finanțări pe teme direct de către DS, finanțări de către DS prin contracte-cadru detaliate la alte niveluri, finanțări direct de către agenții economici interesați. Aprofundarea problemelor viitoarei aplicări și valorificări încă în fazele precontractuale și în fazele inițiale ale cercetărilor poate fi benefică, la fel ca și diversificarea proveniențelor resurselor financiare disponibile pentru cercetări.

2. Pentru bugetul statului, poate apărea că nu există diferențe cantitative (de "sacrificii" financiare pentru C&D) între:

- alocarea directă de fonduri,

- acordarea sau susținerea de credite,

- reducerea de impozite pentru agenții economici care finanțează cercetări.

În realitate, la rest de condiții egale privind dimensiunea totală a fondurilor, variantele enumerate apropie (în ordinea enumerării) cercetarea de beneficiar, mărind șansele de valorificare (și, invers, reducînd libertatea de inițiativă creatoare a cercetătorului). Și aici se justifică, deci, recurgerea diversificată, cu discernămînt, la diferitele forme de finanțare pentru diferite categorii de cercetări.

 

 

Sinteza paragrafului 2.7

 

Creșterea impactului activității de C&D în actuala etapă este condiționată de perfecționarea direcționării resurselor alocate atît pe baza unor criterii economice, cît și a flexibilizării structurilor organizatorice. Procesul de luare a deciziilor de alocare este de competența atât a guvernului, cât și a societăților comerciale. Direcțiile principale ale acestei perfecționări:

- evitarea consumului de fonduri prin renunțarea la finanțarea proiectelor ineficiente, știut fiind că sistarea unor proiecte este mai "eficientă" decît prelungirea efectuării unor cheltuieli ale căror rezultate sînt mai reduse decît mărimea eforturilor;

- direcționarea fondurilor publice de C&D în proporție mai mare spre întreprinderi, inclusiv stimularea unor acorduri de C&D între firme în care finanțarea este mixtă: din fonduri proprii ale întreprinderilor și din fonduri publice;

- acordarea de facilități fiscale stimulatoare întreprinderilor care alocă fonduri proprii pentru finanțarea C&D;

- stimularea descentralizării activității de cercetare-dezvoltare prin sprijinirea înființării unor cabinete tehnice și economice de proiectare, inginerie, studii de piață, studii de fezabilitate și evaluarea patrimoniului etc., care, datorită dimensiunilor reduse (7 - 10 specialiști), sînt capabile să preia o serie de activități din sfera de activitate a actualelor institute de C&D să le presteze într-un termen mai scurt și cu cheltuieli mai mici.

 

 

Bibliografie pentru capitolul 2

 

2.1     * * * 1991 Property Statistics, 1990, OMPI, Geneva,

2.2     * * * 1991 Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, MO nr. 212 din 21 oct.               1991

2.3     * * * 1992 HG nr. 152/27 martie 1992, Regulamentul pentru aplicarea Legii nr.

           64/1991 privind brevetele de invenție, MO nr. 29 din 30 apr. 1992

2.4     * * * 1968 Convenția de la Paris privind protecția proprietății industriale, Decret de ratificare nr. 1176 din 28 dec. 1968

2.5     * * * 1968 Convenția pentru instituirea Organizației Mondiale a Proprietății

           Intelectuale, Stockholm, 14 iulie 1967 (ratificată de România la 28 des.

           1968, Decret nr. 1175)

2.6     * * * 1979 Tratat de cooperare în domeniul brevetelor (PCT), Washington, 19 iunie 1970 (ratificat de România la 2 martie 1979 - Decret 81)

2.7     * * * Codul penal al României

2.8     * * * 1977 Guide sur les licences pour les pays en devellopement, OMPI, Geneva

2.9     Macavei, I. 1984 Protecția creației industriale, Editura Junimea, Iași

2.10   * * * 1980 Loi type de l'OMPI pour le pays en developpement concernant les

           inventions, vol. II, "Savoir - faire", OMPI, Geneva

2.11   * * * 1987 OEB - Office europeen des brevets, Rapport annuel, Munchen

2.12   * * * 1973 Convenția privind acordarea brevetelor europene, Munchen

2.13   Bonciu,F. 1989 Dinamica eficienței tehnologiilor, SID 100, București, OID.ICM, 180 pag., figuri și tabele, pag.99

2.14   * * * 1992 Le bestiaires des microrobots, în: Industries et techniques, Franța, nr. 720, 14 feb. 1992, pag. 24-25

2.15   Bonciu,F. 1942 Noile tehnologii și comerțul internațional, SID 111, București, OID.ICM, 192 pag., figuri și tabele, pag. 109-122

2.16   Bullock,A. 1977 The Fontana Dictionary of Modern Thought. Articolul "transfer" pag. 642.

2.17   Crișan, I. 1991 Către o industrie competitivă. Învățarea tehnologiei noi, pag. 194-201.

2.18   Crișan, I. 1980 Tehnologia ca sistem. Transferul de tehnologie, pag. 146-157

2.19   Rosenberg, N. 1976 Perspectives in technology. Generarea tehnologiilor noi, pag. 66-83

2.20   Lalkaka,R. 1991 Technology Incubation Centers for Innovation and Entreprenorial Development, pag. 4-5

2.21   * * * 1990 Research Technology Management 1990 No. 3-4, Washington DC,

           pag. 8-10

2.22   * * * 1991 Guide to Best Practice for Business Incubators in Eastern Europe, 1991 Publicație UNIDO, editată de fuma Ernst and Young, pag. 31-32

2.23    * * *      1991   Incubators of Entrepreneship 1991. Publicație UNIDO. Cap. The Research Area of Trieste

2.24    * * *      1991   Bremerhavener Innovations und Grundungszentrum, 1991. Publicație BRIG - Bremen, RFG

2.25 Feeser H.R. și Willard G.L. 1989 Incubators and Performance, 1989. în Journal of Business Venturing,  vol. 4, nr. 6, pag. 429-442

2.26    * * *      1986, 1988 OID-ICM Măsuri pentru modernizarea producției. Catalog selectiv de tehnologii generalizabile (3 volume)

2.27    * * * 1991        Sinteza rezultatelor cercetării științifice în anul 1991. Publicație a Colegiului Consultativ pt C&D. Comisia Electrotehnică, Electronică, Mecanică Fină

2.28 Tănăsescu,F.T. 1991 The technological transfer of some Romanian research issues to small and medium units, lucrative associations, farms and households. Publicat de ONUDI Office in Bucharest.

2.29    * * *      1991   Titan Consulting. Centrul de transfer Tehnologic. Material de prezentare, 3 pag

2.30    * * * 1992 ICTCM, Studiu privind valorificarea cercetărilor pentru ICM. Etapa I. Stuthu preliminar.

2.31    * * *      1991   Economia cercetării științifice și a difuzării progresului tehnic, Institutul de Economie Națională, București

2.32    * * *      1991   Que raportent les brevets, în Froblemes Economiques nr. 2224/1991

2.33    * * *      1992   Inovația tehnologică în strategia firmei, în Tribuna Economică nr. 17/1992

2.34    * * *      1990   Out of the ivory tower, în The Economist / 3 februarie 1990.

2.35 Sandu,   Steliana  (coordonator) ș.c.1992    Experiențe internaționale privind incubatoarele de afaceri și   tehnologie și parcurile tehnologice. Studiu comandat și finanțat de DS-MIS și elaborat de S.C. SCIENTCONSULT S.R.L.


 

3.     UN PUNCT DE VEDERE ASUPRA TRANSFERULUI DE TEHNOLOGIE, BAZAT PE EXPERIENȚA INTERNAȚIONALĂ

 

3.1 Probleme ale inovării și transferului de tehnologie

 

Transferul de tehnologie (TT) este analizat din ce în ce mai mult astăzi în publicații de interes academic, de afaceri, de interes guvernamental.

A început să fie nucleul problematic al conferințelor dedicate dezvoltării economice, precum și subiectul unor cursuri universitare de sine stătătoare.

Cu toate că folosirea conceptului ia forme variate, specifice sferelor în care este utilizat (guvern, legislație, știință sau dezvoltare economică), ele se plasează în jurul unei aceleași teme. Anume că, în sensul său cel mai larg, TT reflectă totalitatea sau numai o parte a componentelor procesului de mișcare a ideilor din laboratorul de cercetare către piață.

În ce ne privește, demersul care pare să satisfacă cel mai bine scopurile acestei prezentări este cel care se plasează în unghiul de vedere al teoriei comunicării. Cu alte cuvinte, ne-am concentrat atenția asupra procesului de transferare a tehnologiilor ca un fenomen de comunicare. De ce?

Pentru că reușita TT depinde în mod esențial de descifrarea și surmontarea obstacolelor care apar în momentul în care participanții folosesc limbaje (vocabulare) diferite, au motivații diferite, reprezintă organizalii cu culturi diferite și în care sistemele de referință variază de la concepte foarte abstracte la produse foarte concrete.

În miezul lucrurilor se observă în mod consistent aceste probleme în contextul transferului de informație:

- de la indivizi la indivizi (om de știință - om de știință; om de știință - utilizator; manager - consumator; manager - om de știință);

- în cadrul corporațiilor și între corporații;

- în relațiile cercetare academică (universitară) - industrie și în cadrul noilor forme de colaborare dintre ele;

- între guvern și industrii;

- în procesele de transfer internaționale.

În literatura dedicată cercetărilor în domeniul comunicării, aceste procese sînt adesea abordate prin prisma cuplului SURSĂ - DESTINAȚIE.

Discuțiile despre TT se întind de la afirmații generale potrivit cărora cheia competitivității internaționale este reușita transferării invențiilor către piață, pînă la acuzații (la fel de generale) aduse statelor occidentale dezvoltate în privința incapacității lor de a-i forma pe tineri în spiritul creării și administrării tehnologiei, astfel încît ei să poată supraviețui pe piața globală a muncii. La nivel strategic, dezbaterile vizează formulele instituționale noi menite să faciliteze TT (consorții de cercetare, alte tipuri de alianțe strategice), care par să înlocuiască competiția tradițională între agenți liberi cu o colaborare intra-industrială. La aceasta se adaugă (în SUA) argumentele pro și contra sprijinului federal în direcția echilibrării concurenței cu "Japonia Inc." cu o posibilă "SUA Inc.".

La nivel mai detaliat, se plasează problemele legate (de ex.) de joint-ventures, de licențe, de momentele în care trebuie întreprinse acțiunile legale de patentare și publicare, sau cum să faci ca cercetătorii din laboratoare și universități să comunice cu lumea de afaceri și vice-versa.

Sintetizate (cu riscul reducerii unor aspecte), întrebările generale pe care trebuie să și le pună factorii de decizie vizavi de TT par să fie:

1. Cum identificăm (definim) TT?

2. Cum ne organizăm spre a facilita TT?

3. Care trebuie să fie rolul cercetării academice, al statutului și al industriilor (companiilor) ca agenți în procesul de TT?

4. Ce este distinctiv,, aparte în comunicarea din cadrul proceselor de TT?

Dar care sînt cauzele ce mobilizează atît interes în jurul tehnologiilor și al transformării lor cît mai rapide în profit?

Conform Kozmetsky, G., 1980, acestea ar fi:

1. Tehnologia este o resursă națională regenerabilă.

2. Tehnologia generează avuții mari, care la rîndul lor sînt cheia puterii - economice, politice, sociale.

3. Tehnologia este factorul prim al productivității interne și competitivității externe.

4. Tehnologia este mobilul pentru noi alianțe între cercetare, companii și guverne.

5. Tehnologia reclamă o nouă filosofice și practică managerială.

De aceea, se poate vorbi astăzi de o adevărată cruciadă a inovării tehnologice, avînd ca obiectiv fundamental: administrarea creativă și inovativă a tehnologiei, astfel încît să culegem roadele unei creșteri economice susținute. Cei care vor reuși, vor juca rolul cheie în rezolvarea paradoxului global al competiției și cooperării. Care este, însă, natura acestui paradox și cum ne plasăm noi astăzi față de el?

În special de la al doilea război mondial încoace, inovarea tehnologică (ca proces de transfer al rezultatelor cercetării pe piață) a fost tratată ca ceva ce se petrece de la sine. Tradițional, noi gîndeam comercializarea inovării ca un proces automat, care începea cu cercetarea, apoi trecea în dezvoltare, finanțare, producție și desfacere. Fiecare entitate implicată își vedea de treaba ei, adică maximizarea eficienței, fără să dea vreo atenție specială legăturilor inter-instituționale care apar în acest proces. Nu s-a acordat importanța cuvenită miriadelor de legături intervenite în dinamica comercializării tehnologiilor.

Astăzi știm însă mai mult. Experiența ultimelor decenii ne învață că esența succesului este capacitatea de a înjelege că tehnologia nu există per se, ci ea inglobează un mesaj original în oameni vii și destinat unor oameni vii, iar dacă acest proces de comunicare nu este stăpînit, atunci cea mai bună tehnologie nu are nici un viitor. Office of Technology Assessment (SUA) concluziona în 1988, în studiul de patru ani initulat "Technology and the American Economic Transition: Choices for the Future", că patru mari forțe sînt astăzi responsabile pentru transformarea radicală a societății americane:

a. noile tehnologii;

b. pierderea de către SUA a locului întîi în competiția globală;

c. posibilitatea ca prețul energiei și al altor resurse naturale să crească brusc la sfirșitul secolului;

d. noile valori, atitudini și comportamente ale consumatorilor.

Doar tehnologia, subliniază studiul, poate oferi șansa americanilor de a-și adapta viaja la noile realități globale: vor trebui refăcute toate produsele, toate științele, toate locurile de muncă. Viitorul se sprijină pe un set de decizii conștiente. Aceasta înseamnă astăzi că este crucial să înțelegi nu doar valoarea științifică a unei descoperiri, invenții etc., ci să fii capabil să satisfaci o mulțime de condiții care condiționează succesul unei tehnologii pe piață:

a. cînd și cum să preiei conducerea în eforturile de cercetare, dezvoltare și comercializare într-un domeniu anume?

b. cum să joci "prinselea" cînd alții au obținut supremația pe piața unui produs?

c. cum să ocolești și să devansezi competiția în știință și comercializare?

Se pare că, din păcate, s-a căzut de acord asupra unui singur fapt: că politicile, teoriile, doctrinele pe care le avem astăzi nu mai sînt adecvate pentru abordarea acestor probleme în mod înțelept. Rolul tehnologiei trebuie regîndit în viața economică.

În cele ce urmează, vom folosi concepte cheie al căror înțeles pentru noi și pentru acest capitol trebuie clarificat din capul locului (v. definițiile de concepte prezentate în par. 1.3 al prezentei lucrări).

3.2. Cadrul organizațional al TT

 

3.2.1. Mediul intra-organizațional

Întîi de toate, trebuie înțelese aici modelele de TT care s-au structurat în analiza procesului în momentul de față. Dimensiunea cheie a distingerii celor două capete ale procesului de TT este numărul de utilizatori individuali avuți în vedere pentru o aplicare anume a unei tehnologii. Cu cît sînt mai puțini acești utilizatori, cu atît mai aproape ne găsim de o situajie de transfer de tipul punct-la-punct. La cealaltă extremă se găsește modelul de tip difuzare, în care o tehnologie sau aplicație generică este difuzată către "nenumărați" utilizatori anonimi.

Fiecare dintre aceste modele se complică dacă luăm în considerare și mulțimea de utilizări posibile pentru un anume "produs tehnologic" atunci cînd el ajunge la utilizator, adică numărul de probleme pe care produsul trebuie să le rezolve. La capătul simplu al acestui continuum, utilizatorii folosesc produsul pentru același scop; la cel mai complex, se observă folosirea aceluiași produs pentru scopuri diferite.

Să analizăm succint cele două modele extreme: punct-la-punct și difuzare. Punct-la-punct (p-l-p) este medul de transfer al unei tehnologii de la un singur grup de experți către un singur grup de utilizatori. Transferurile în fazele de la cercetare la dezvoltare și de la dezvoltare la producție sînt mai totdeauna punct-la-punct. După această fază produsul poate intra însă într-un proces de-transferare către utilizatori, care să ia orice caracteristică. Difuzarea inovărilor (procesul prin care o inovare / inovație este comunicată în timp prin anumite canale membrilor unui sistem social) este un model binecunoscut de TT. Este uneori comparat cu o contagiune sau epidemie datorită magnitudinii diseminării orizontale a tehnologiei după primul pas de transfer vertical (cercetare - dezvoltare). De obicei, acest model se aplică în procesele de TT în afara organizațiilor.

Difuzarea se petrece însă și în cadrul sistemului social al unei organizații. Se adoptă un mod nou de lucru prin comunicații cît mai întinse între indivizii care vor trebui să îl aplice în mediul corporatist, însă difuzarea are specificitatea sa, pentru că indivizii care utilizează o tehnologie au mai puțină libertate de opțiune, iar adoptarea depinde la rîndul ei de măsura în care managerii creează cadrul de recompensare a sa.

Pentru a trece mai departe, ne vom referi la unul dintre cele mai interesante, dar și mai neglijate aspecte ale TT modern: implicarea utilizatorului în faza de dezvoltare. Ea variază de la inputuri superficiale și alterații minore spre finalul dezvoltării, pînă la parteneriat efectiv în dezvoltare, încă de la începuturile cercetării.

Întrebarea care se pune este: de ce trebuie luată în considerare participarea utilizatorilor în faza de cercetare?

Două sînt motivele fundamentale care impun un răspuns afirmativ și amîndouă sînt legate de construirea premiselor viitorului succes de piață (nu doar științific sau tehnic) al inovării:

a. s-a înțeles foarte clar că informația completă cu privire la nevoile pe care urmează să le satisfacă un produs nu se poate obține pertinent decît de la utilizatorul potențial, asigurînd astfel produsului utilitatea;

b. în această fază se poate obține totodată ceea ce este crucial pentru succesul noului produs: încrederea și determinarea utilizatorului față de el. Cum bine nota un cercetător, "implicarea facilitează acceptarea".

În concluzie, ce trebuie să se știe despre mediul căruia i se adresează o inovație, despre dinamica internă a grupului destinatar? Cum se administrează diferitele moduri de TT? Fiecare mod reclamă îndemînarea managerială adecvată și atenție pentru seturi diferite de factori critici de succes. În modul p-l-p capacitatea de a negocia direct este cea mai necesară abilitate. A înțelege acest utilizator omogen este crucial în procesul de proiectare a produsului, iar rezultatul este de obicei o tehnologie croită la comanda utilizatorului. Unul din pericole aici este limitarea creatorului la specificațiile pe care utilizatorii le dau pentru momentul prezent, și neluarea în considerare a dinamicii viitoare. Utilizatorii nu au perspectiva clară asupra domeniului, și deci "ei nu cer pentru că nu știu că poate exista". E bine atunci să le dai mai mult decît vor, oferindu-le astfel posibilitatea de a crește în mediul generat de o tehnologie foarte performantă și orientată către viitor.

În procesele de TT p-l-p mai complexe se poate face apel la participarea directă a utilizatorilor la creație, dar ei pot avea interese conflictuale uneori. Aici este iarăși nevoie de abilitatea de a negocia. Și mai este nevoie de capacitatea de a crea un produs cuprins din "miezul lucrurilor", stabil și nemodificabil, și o serie de module flexibile care se pot adapta nevoile unor utilizatori diverși.

Procesul de TT prin difuzare reclamă un demers mai structurat, foarte similar cu cel de marketing clasic al unui nou produs. În difuzarea simplă, esența este să descifrezi comportamentul generic al unui grup anonim, dar relativ omogen, de utilizatori. În difuzarea către grupuri variate, complexe, -cheia succesului este capacitatea de a "inventa" interfețe diverse, pentru diverse "populajii" de clienți în condițiile în care de fapt promovezi același produs.

Pe scurt, un promotor în cazul p-l-p este un negociator, pe cînd în cazul difuzare este un specialist în marketing.

3.2.2. Mediul inter-organizațional

Cînd vorbim despre probleme legate de legături între organizații, entităji, instituții, trebuie să operăm, pentru a putea înțelege fenomenele care au loc, cu instrumentele teoriei rețelelor. Acestea oferă o perspectivă clară asupra problemelor esențiale ale dinamicii legăturilor în chestiune: relațiile de putere, reciprocitate, influență, interdependență etc. Aceste aspecte au fost însă întotdeauna neglijate, tratate ca secundare. Putem observa astăzi în România cît de superficial sînt cunoscute și exploatate în sens benefic caracteristicile "moi" ale acestor legături, față de așa-zisele caracteristici "tari" (de exemplu cifrele care demonstrează că în principiu o relație ar aduce mai mult decît ar costa).

Folosind analiza rețelelor îți dai cu ușurință seama că de fapt legăturile care interesează nu sînt simple perechi, ci părți din întregi constelații de legături în care, deși nu sînt implicate formal, foarte multe organizații sînt interesate și doritoare să influențeze din cauze informale.

Orice nouă inițiativă de colaborare într-o ramură industrială, în dezvoltarea unei tehnologii pe o piață, trebuie să țină seama de felul în care noua relație va interacționa cu rețeaua existentă.

Înțelegînd acest impact se pot obține beneficii esențiale pentru o legătură eficientă: acces la informație, resurse, putere. În Japonia se dă o atenție specială publicării (! ! ! ) noilor relații de colaborare, există departamente în cadrul entităților interesate care țin evidența tuturor acestor influențe. Deci se investesc bani chiar în această activitate - de analiză a mediului și vieții legăturilor interorganizaționale.

Dar ce este o rețea în accepțiunea prezentului studiu? Este ansamblul tuturor relațiilor dintre actorii unui sistem. Analiza rețelelor originează de prin 1970, din 3 surse: teoria schimburilor, teoria puterii, teoria dependenței din punct de vedere al resurselor. În ultimii ani acestea s-au contopit.

Ipotezele cheie pe care se bazează această teorie sînt:

1. actorii tind să stabilească legături pentru a obține:

- resurse sau informație despre mediu;

- coordonarea interdependențelor în cadrul competiției;

- reducerea incertitudinilor datorate concurenței și, ca atare, creșterea puterii;

2. acțiunile sînt intenționate; deci legăturile între actori sînt inițiate, păstrate sau întrerupte pentru că li se percepe valoarea;

3. rețelele reprezintă fluxuri de resurse și putere între actori;

4. rețelele sînt dinamice: își schimbă configurațiile și se schimbă odată ce actorii încep să cîștige sau să balanseze relațiile de putere prin redistribuirea resurselor.

Abordarea analitică a rețelelor presupune parcurgerea mai multor etape.

Prima este stabilirea granițelor reale ale rețelei. Modul în care se face aceasta diferă în funcție de poziția pe care o ocupă observatorul: externă, ca cercetător (demersul nominalist), sau internă, ca participant (demersul realist).

În demersul nominalist, criteriile de selecție a organizațiilor membre ale rețelei pot fi bazate pe atributele lor, activități specifice, sau caracteristici organizaționale (naționalitate, mărime, durată, produse).

Demersul realist se bazează pe natura construcției sociale a organizajiilor componente. Se întîlnesc însă și componente nominaliste în acest tip de abordare.

În al doilea rînd, trebuie analizate elementele componente ale rețelelor: legăturile.

O legătură poate fi definită ca o relație între două sau mai multe organizații formate spre a transfera, schimba, dezvolta, sau produce tehnologii, materiale, alte produse sau informație. Termenul legătură, mai degrabă decît alianță, acord de colaborare etc., este folosit în măsura în care aceste relații sînt reciproc avantajoase și această caracteristică nu este supraestimată. Firmele pot de fapt să se exploateze și să aibă interese contradictorii.

Tipuri de relații care se stabilesc într-o legătură:

a. univoce (asimetrice, unilaterale)

b. biunivoce (reciproce, simetrice, bilaterale)

c. orizontale (între organizații adăugînd valoare similară, adică în același stadiu al producției)

d. verticale (între organizații aflate în stadii diferite în lanțul producției și distribuției).

Vorbind despre conținutul unei relații ne referim la ce anume se transmite, ce tip de substanțe se schimbă.

Gradul de dependență într-o legătură variază funcție de substanță. S-a dezvoltat și analiza dependenței funcție de tipul de compensație de la o organizație la alta. Se poate vorbi de variația gradului de dependență și în funciie de volumul de investiții implicat.

După ce am stabilit aceste dimensiuni ale rețelelor, trebuie să ne gîndim puțin la niște instrumente de analiză a lor, care vor fi utile în înțelegerea modelelor concrete pe care le vom studia mai departe.

Dimensiuni structurale ale rețelelor

 

a. Generale

- mărime (nr. organizații)

- densitate (nr. legături)

- diversitate:       

- a legăturilor (nr. tipuri de legături)

- a organizațiilor (nr. tipuri organizații)

- accesibilitate (nr. de legături care separă 2 org.)

- stabilitate:

          - a legăturilor

- a organizațiilor

- frecvențe de schimbare

- magnitudinea schimbărilor

- "stele" (org. cu număr de legături mai mare ca X)

- "izolate" (org. fără legături)

- organizații de legătură (care au relații extensive și se suprapun peste multe legături)

 

b. Specifice organizațiilor componente

- centralitate (nr. de legături în care este implicată)

- gama (nr. contacte)

- complexitatea (măsura în care este legată prin relații de multiple tipuri)

- gradul de dependență orizontală (în același stadiu în procesul de producție)

- gradul de dependență verticală (în diferite stadii)

- în amonte

- în aval

Acestea fiind zise, credem că nu ne mai rămîne decît să tragem o concluzie asupra metodologiei de analiză propuse.

Astfel, pentru domeniul de cercetare abordat, transferul de tehnologie poate fi definit drept comunicarea cunoașterii organizate în scopul creării de produse, procese și/sau servicii noi sau îmbunătățite. Acessta include consultanță, documentare, demonstrații, instruire, lucru în comun, aplicații etc. Transferul de tehnologie nu se petrece decît în condițiile în care are loc aplicarea cu succes de către receptor a cunoștiințelor transmise.

Transferul de tehnplogie (TT, în cele ce urmează) poate fi privit ca un proces cu mai multe etape: (1) cercetare, (2) analiza preliminară și definirea conceptului, (3) dezvoltarea și testarea produsului, (4) comercializarea etc. TT eficient este un proces nelinear, paralel, în care cercetarea, analiza, dezvoltarea și comercializarea sînt permanent interconectate și progresează aproape simultan. TT reclamă coordonare instituțională (companii, centre de cercetare performante), precum și un climat de afaceri favorabil la nivel local și național (generat în primul rînd de către guvern).

În întreprinderile mari, aceste stadii ale TT pot avea loc în cadrul unei singure organizații. Unele tehnologii, datorită complexității și/sau costului lor, sînt dezvoltate în universități sau centre de cercetare. Întreprinderile mici și mijlocii au adesea dificultăți în integrarea în timp real și profitabilă a noilor tehnologii în baza lor de produse, procese sau servicii. Transferarea tehnologiilor în cadrul unui sistem este un lucru complex. Transferarea tehnologiilor între sisteme (cum ar fi între institute de cercetare și întreprinderi) este un lucru și mai dificil și mai complex.

Criteriile propuse pentru analiza și evaluarea TT eficient (bazate pe modele internaționale și teorii consacrate) au fost dezvoltate in trei domenii:

1. Activități de inovare care sînt prezente în produse și procese comercializate eficient (iar nu în cele care nu au putut fi comercializate așa cum au fost dezvoltate).

2. Caracteristicile organizaționale ale activităților de TT eficace și eficient, incluzînd aici strategii, moduri de alocare a resurselor umane și proiectarea proceselor organizaționale.

3. Legăturile inter-organizaționale care sînt componenta critică a TT rapid și eficient.

 

Activități de inovare

Cercetări empirice extensive, comparînd introducerea cu succes a produselor noi cu eșecul unor astfel de încercări, au identificat cîteva activități esențiale în tentativele reușite. Activitățile de cercetare inițială, cum ar fi monitorizarea și evaluările preliminare de piață, evaluările tehnice preliminare, sînt critice. În analizele din faza de pregătire a dezvoltării, produsele de succes au avut la bază stadii de piață și analize financiare detaliate. Acestea sînt de regulă neglijate în inovările eșuate.

O altă componentă critică o reprezintă dezvoltarea de prototipuri și testarea lor la producător, în scopul de a rafina și evalua produsul pe producătorii și clienții potențiali.

În stadiul de comercializare, testele de piață, producția de "serie 0" și o lansare îndelung și în detaliu planificate reprezintă factori semnificativi de asigurare a succesului.

Tehnologiile comercializate cu succes se caracterizează printr-un echilibru între informația tehnică și cea de piață în toate fazele. Sînt desfășurate toate activitățile critice, nu doar cîteva. Nu poate fi exclusă nici una, pentru că ele au aceeași importanță relativ la eficiența procesului de comercializare

 

Caracteristici organizaționale

Contextul organizațional în care are loc TT determină în mare parte tipurile de caracteristici ce s-ar dovedi eficiente.

Cele mai multe sisteme de TT își duc viața în medii agitate: (1) se confruntă cu volume mari de informație complexă și diversă trebuind să ia decizii în timp scurt pe baza acesteia; (2) sînt dependente de legăturile de colaborare cu alte organizații pentru: procurarea de resurse, de informație, pentru activități în comun, în luarea deciziilor și obținerea rezultatelor; (3) resursele sînt adesea mai mult decît limitate, iar deciziile de alocare a lor devin astfel critice, trebuind separate cu grijă activităjile care adugă valoare de cel "parazitare".

Criteriile pe care trebuie să le satisfacă organizațiile eficiente și eficace se referă la strategie, alocarea resurselor umane și problemele legate de proiectarea proceselor organizaționale. În ce privește strategiile, cercetarea tehnologică este adesea întîi dezvoltată și abia apoi se caută beneficiarii săi, înainte, deci, de a identifica nevoile și a evalua capacitatea unei anumite piețe de a achiziționa inovările. Aceasta se numește presiune tehnologică. În ritmul în care se desfășoară tranzacțiile pe piața globală, aceasta este atît riscant, cît și prea lent. Prea rar se elaborează un plan pentru dezvoltarea inovațiilor și se trec cu vederea multe puncte de TT care pot bloca accesul rezultatelor pe pială.

Multe industrii dezvoltă adesea inovații pentru piețe și clienți foarte clar delimitați. Aceasta se cheamă formarea pieței. Ca strategie, pare a fi mai eficientă, dar este limitativă din punctul de vedere al vocației activității de inovare.

Cea mai eficientă strategie presupune o COMBINAȚIE A STRATEGIILOR TEHNICE ȘI A CELOR DE PIAȚĂ.

Criteriile legate de alocarea resurselor umane reclamă proceduri de personal pentru selectarea de oameni cu calitățile și atitudinile care să genereze colaborare, comunicare complexă, abordări de echipă și capacitatea de a lua decizii de grup. Se cere mai mult conducere decît autoritate. În organizații birocratice o astfel de selecție s-ar putea să nu fie posibilă.

În ce privește proiectarea organizațională, organizțiile care urmăresc TT trebuie să fie DESCHISE. Informația, comunicațiile și sistemul de decizie trebuie create astfel încît să maximizeze integrarea de cunoștințe complexe și diverse. Capacitatea organizațiilor de a-și depăși propriile granițe și a cîstiga informație din "mediu" este critică pentru dezvoltarea de noi tehnologii care să răspundă nevoilor pielei.

 

Legăturile interorganizaționale

Poate că criteriul crucial este rețeaua de organizații prin care se asigură resurse, programe de dezvoltare, clienți și informație despre întreg sistemul. Sînt probleme absolut deosebite în integrarea unei mulțimi de organizaiți în scopul rezolvării unor probleme complexe și cu totul noi.

Legăturile eficiente se bazează pe o rețea sistematică de relații și programe între guvern, cercetare, universitate și industrie. Acestea trebuie să fie diverse, flexibile, să se caracterizeze prin comunicare substanțială și clară, flind adesea menținute printr-o conducere "trans­organizațională". Cu cît mai puține sînt punctele de trecere, cu atît mai consistente vor fi relațiile între organizații, cu atît mai flexibile aranjamentele, cu atît mai probabil ca fiecare inovație să poată fi orientată strategic către piață.

De ce propunem acest demers? Pentru că studiile noastre și ale altor autori, precum și contextul extrem de fertil din punctul de vedere al cercetării creat în Europa de Răsărit, ne arată că nu se vor putea vreodată importa modele pur și simplu, respectiv nu "tehnologia organizațională" este problematica în eficiență, ci capacitatea de absorbție culturală a acesteia de către grupul uman în cauză,

Organizația însăși trebuie administrată ca o resursă. Sarcina este fenomenală. Dar poate fi realizată! Calculatoare, sisteme sofisticate de comunicații și alte tehnologii vor fi integrate cu resursele umane pentru a genera soluții creative care vor coborî costul general al producției, vor îmbunătăți calitatea, vor scurta ciclul creație-piață, vor eficientiza avuția națională și vor permite scrutarea unor oprtunități neprevăzute pînă acum.

Pentru a fi eficace și eficientă din punctul de vedere al societății, tehnologiile în schimbare trebuie dezvoltate astfel încît să corespundă scopurilor generale și obiectivelor întreprinderilor. Pentru a realiza aceasta, cel care evaluează o tehnologie trebuie să aibă o înțelegere clară a afacerii clientului. Aceasta include mediul economic, premisele legate de clienții companiei, structura industriei, calitălile produselor și serviciilor care constituie avantajul diferențial pe piață al unei firme, procesele folosite pentru dezvoltare și producție și structura costurilor. Acești factori pot fi apoi legați de obiective așa cum au fost ele formulate prin plan.

Înțelegerea planului și a dinamicii lui înseamnă să fii în stare să înțelegi ce motivează o firmă și ce încearcă să obțină aceasta. Este, de asemenea, baza pentru evaluarea determinării și receptivității unei industrii pentru exploatarea schimbărilor tehnologice.

Din acest punct de vedere, firmele variază de-a lungul unei game continue, de la cele mai conservatoare pînă la cele mai inovative: (a) ultra-conservatoare sînt companiile care folosesc noi tehnologii numai pentru a îmbunătăli aspectele operaționale (evidență, operații simple); (b) există companii care adoptă tehnologii noi doar pentru a-și perfecționa produsele și serviciile curente; (c) după cum există companii inovative care înleleg că a fi primul care integrează progresul tehnic înseamnă să poți să obții noi piețe, să le extinzi pe cele existente, să stabilești înseși regulile jocului.

Dezvoltarea științei în forma sa practică, tehnologia, pare să fie un proces de naștere, dezvoltare, maturizare și declin, repetat cu fiecare nou avans tehnologic pe o spirală permanent orientată către progres.

Cheia exploatării cu succes a acestor progrese este capacitatea de a sesiza și administra eficient chiar discontinuitățile.

Selectarea tehnologiilor reclamă cunoașterea alternativelor tehnologice existente și talent vizionar. Ajută mult să știi precis ceea ce vrei să realizezi folosind o tehnologie nouă - dacă vrei să obții un spor de eficacitate. Altfel spus, se pot urmări operații eficiente prin utilizarea unei formule perfecționate a tehnologiei curente, sau se poate schimba radical ordinul de mărime al performanței, eficacitatea fiind propulsată într-o clasă superioară printr-o tehnologie complet nouă.

Potrivit lui Richard Foster (în cartea sa "Inovarea: Avantajul atacului", 1986): "Simpla identificare a alternativelor și recunoașterea limitelor lor nu dă întotdeauna un răspuns clar. Cea mai bună strategie ar putea fi alegerea unei tehnologii 'adolescente' cu perspectivele cele mai mari pentru că nu e niciodată clar cînd o nouă tehnologie se va impune realmente."

El dă, de asemenea, următoarele indicii despre cînd o tehnologie pare să devină perimată:

1. se manifestă o îngrijorare sporită privind productivitatea celor ce dezvoltă sistemele tehnologiei curente;

2. costurile acestor dezvoltări cresc, iar întîrzierile devin comune;

3. noile aplicații, inovațiile și creativitatea dispar;

4. apar lipsa de armonie și moralul scăzut la cei care dezvoltă aplicații ale tehnologiei analizate;

5. îmbunătățirile serioase devin rare, iar creșterile de productivitate nu mai pot fi obținute decît din detalii;

6. utilizatorii cheltuiesc mai mult pentru a genera noi dezvoltări, de diverse tipuri, fără a se obține efecte;

7. schimbările frecvente în administrația nu sînt eficiente;

8. competitori mai mici pe segmente de piață pretențioase și cei considerați mai slabi încep să cîștige teren folosind metode radical noi, despre care alții spun că nu funcționează.

Evaluarea tehnologiilor caută să armonizeze obiectivele firmelor cu dezvoltarea tehnică, dar se pune întrebarea cum știm ca o tehnologie va contribui la îmbunătățirea rezultatelor economice?

Întrebînd "În ce fel poate contribui tehnologia X propusă la îmbunătățirea factorilor critici de succes (FCS) ai firmei Y?" avem încă un instrument de evaluare a adecvării aplicării unor soluții tehnologice diverse la realizarea obiectivelor organizației.

FCS au fost introduși în 1979 de către John Rockart printr-un articol în Harvard Business Review. De atunci, metoda a cîștigat o largă acceptare într-un număr mare de organizații.

FCS sînt acel număr limitat de factori în care rezultatele pot asigura creșterea performanței pentru individ, departament sau firmă. Ei reprezintă acele puncte unde "lucrurile trebuie să meargă bine" pentru ca organizația să prospere și obiectivele să fie atinse.

Procesul de analiză a FCS este simplu, consistent, ieftin și poate fi adaptat nevoilor oamenilor și departamentelor din orice activitate și din orice întreprindere.

FCS derivă din misiunea organizației. Sînt identificate apoi trei pînă la cinci obiective primare. Pasul următor este realizarea unor interviuri care să determine ce factori departamentali trebuie să fie performanți pentru ca obiectivele primare să fie realizate. Acești factori sînt concentrați și structurați într-un set redus, ușor de stăpînit.

Trebuie apoi determinate măsurile critice ale acestor factori. Acesta ajută la formularea clară a ceea ce organizația definește ca fiind succes sau eșec. De la măsurile critice, se determină niveluri pentru succes și limite pentru eșec. Vor fi folosite sisteme de informare care să monitorizeze diversele statistici ale firmei și să indice dinamica FCS. Astfel, se poate spune că orice activitate care contribuie direct la îmbunătățirea FCS este dezirabilă.

Exercițiul FCS aduce beneficii semnificative celui care vrea să dezvolte o anumită tehnologie, pentru că penetrează în organizația care va beneficia de această dezvoltare, relevînd ceea ce este realmente esențial pentru utilizator în termeni de percepții și priorități.

Foarte important este să se ia în considerare cum vor folosi oamenii fără pregătire de specialitate instrumentul oferit de o nouă tehnologie. Întotdeauna va fi necesar ceva mai mult decît tehnologie pentru ca o dezvoltare tehnologică să reușească într-adevăr.

Nu are sens să folosești tehnologii noi și să operezi în continuare cu premisele vechii ordini de lucruri, fie ea a unei companii sau a întregii societăți.

 

3.3    Contexte ale transferului de tehnologie

 

3.3.1 Consorțiile de cercetare

 

Acestea reprezintă un nou mod de desfășurare a cercetării în SUA. Ele permit firmelor să cooperaze în unele domenii, în timp ce sînt în competiție în altele. Cooperarea permite dezvoltarea în comun a tehnologiilor noi, iar concurența se petrece în sfera modului în care produsele se promovează pe piață. În momentul în care capacitatea de a produce profit a unei anumite dezvoltări tehnologice este dovedită, consorțiul își încetează actvitatea, iar rezultatele se îndreaptă către fiecare companie în parte pentru dezvoltarea de aplicații specifice.

Succesul consorțiilor este condiționat de TT.

Consorțiile iau diverse forme. Unele nu angajează direct cercetători, ci distribuie fondurile de cercetare la universități, difuzînd apoi rapoartele de cercetare către membri. Altele operează cu bugete mari în structuri proprii foarte costisitoare, cu personal din cadrul companiilor sau angajați speciali.

În cadrul consorțiilor, gradul de proximitate în cooperare este fără precedent. Aceasta pentru că avantajele sînt fundamentale:

- crește eficiența investițiilor în cercetare;

- se reduce redundanța;

- se promovează o orientare a cercetării pe termen lung;

- se reduce riscul de eșec pentru că există posibilitatea unei mari diversități a portofoliului de proiecte.

Ca atare, efectul este o creștere a competitivității.

Problema TT este însă foarte complexă în cadrul consortiilor pentru că:

1. aici interacționează entități cu culturi foarte diferite,

2. există în permanență o combinație între cooperare și competiție,

3. procesele de TT au o natura complexă.

Misiunea consorțiilor este:

a. să facă cercetare precompetitivă relevantă pentru membri,

b. să transfere rezultatele către membri.

Dacă se dorește o analiză a consorțiilor de cercetare, propunem următorul cadru posibil (dar și dovedit a fi cel mai relevant):

1. Analiza consorțiului ca organizație:

- structura organizațională

- descrierea programelor     

- descrierea tehnologiei

- descrierea membrilor

2. Moduri de TT

- legătura între cercetare și producție

- axa de transfer

- sisteme de evaluare a succesului

- stimulente și bariere

- evaluarea utilizării rezultatelor

3. Tipuri de tehnologii

4. Moduri de integrare:

- comunicații interne

- comunicații între membri

- comunicații în cadrul organizajiilor membe

- procesul de cercetare

- interdependența dintre membri și consorțiu

- relațiile publice

Ne vom referi pe scurt la cele 12 categorii diferite de TT folosite în consorții:

1. Moduri pasive:

- rapoarte tehnice proprietate a consorțiului

- articole științifice

- publicații pxoprii

- casete video cu demonstrații

2. Moduri active:

- întîlniri între cercetători și membri

- comitete ale membrilor

- reprezentați permanenți ai membrilor în cercetare

- vizite

- demonstrații

- secții de recepție organizate la membri

- cercetare la membri

- colaborare între membri și consorțiu

 

Modul de TT depinde de trei factori:

a. nivelul tehnologiei: în faza fundamentală / aplicată

b. gradul de echivoc al tehnologiei: măsura în care poate fi folosită diferit în culturi organizaționale diferite

c. continuitatea TT: discret (de moment) / relativ continuu.

Aceștia fac din TT un fenomen de comunicație organizațional afectat de o varietate de interpretări, mesaje, activități simbolice și modalități de a concepe și face cercetare. TT începe înainte de a avea rezultate din cercetare și se desfășoară dezordonat și multi-direcțional în cadrul consorțiilor. Totul depinde de fertilitatea din punct de vedere al comunicațiilor a culturilor organizaționale participante.

La nivel interpersonal, TT trebuie înțeles ca un proces de convergență caracterizat prin influențare reciprocă în timp. Din acest punct de vedere, putem spune despre comunicații că nu transportă tehnologie per se, ci mai degrabă mijloace pentru participanți de a învăța unii de la alții.

La nivelul organizațional, TT trebuie înleles ca proces de interpretare, iar organizațiile ca sisteme de interpretare a tehnologiilor. Comunicarea care are loc în jurul TT generează o înțelegere și un sens pentru tehnologie și organizează comportamente în jurul acestei interpretări.

La nivel inter-organizațional, TT este o interacțiune între o organizație (consorțiul) și mediul său (membrii).

Cert și confirmat este un singur lucru: nu există o rețetă pentru succes, totul este sensibil la contextul uman. Se pot identifica componente contingente ale TT, dar un fel optim universal de TT nu există. El nu este afectat de variabile interpersonale, tehnologice, organizaționale și de mediu. Ele pot fi studiate și explicate post-factum prin cercetări asupra comunicațiilor organizațiilor.

 

3.3.2 Relațiile dintre cercetarea academică și industrie

 

Reducerea din ce în ce mai drastică a resurselor pentru cercetare a făcut necesar apelul la alte modalități de mobilizare a acestora. S-a renunțat progresiv la izolarea lumii academice de cea comercială, creîndu-se premisele unei colaborări din ce în ce mai sofisticate.

Să trecem la analiza cîtorva tipuri de TT în formula universitate - industrie observate mai frecvent, în țările puternic industrializate.

 

- Legături în sala de clasă

Cunoștințele specialiștilor devin astăzi atît de repede perimate, încît există pericolul ieșirii din cursă dacă nu participă cu o frecvență din ce în ce mai mare la cursuri de împrospătare. Firmele își trimit angajații la "școală" într-un mod din ce în ce mai sistematic, specificațiile locurilor de muncă cer grade academice tot mai înalte, specialiștii înșiși simt nevoia școlii în scopul dezvoltării personale. Valoarea instruirii "față în față" este greu de înlocuit sau compensat. De asemenea, sala de clasă reprezintă un spațiu valoros pentru stabilirea de relații profesionale.

 

- Legături de cercetare

 

Beneficiile fantastice pe care le aduce industriei participarea la programe de cercetare care sînt un scop în sine au fost de mult apreciate. Cum doar universitățile mai concep astăzi "programe de cercetare pentru cercetare" ca metodă de învățare, industriile își trimit tot mai mult angajații în aceste programe, nu atît pentru a obține informații utile dezvoltărilor curente, cît pentru a obține cadre tot mai creative și mai apte de schimbare.

Industriile au trei tipuri de imagini despre universități:

a. instituții de învățămînt

b. instituții bazate pe aplicații (unde studenții învață să controleze tehnologii)

c. instituții de cercetare teoretică

Funcție de nevoile concrete ale unei firme, aceasta se asociază cu un tip sau altul de universitate. Pentru a deveni mai atrăgătoare, la rîndul lor, universitățile își creează imaginea de leader mondial într-o tehnologie de vîrf sau alta.

 

- Legături prin publicații

 

Există aici adesea o contradicție profundă între transparența academică a rezultatelor cercetării și dorința de păstrare a "secretului" a industriilor, care pot deveni o barieră pentru TT. Există totuși două categorii de legături universitate - industrie care favorizează publicarea timpurie a rezultatelor.

a. Managerii firmelor percep publicarea ca o formulă de promovare a viitorului produs, deci de marketing.

b. Unele firme văd ca o puternică formulă de penetrare a laboratoarelor, facilitarea publicării de către universități a manualelor pentru o tehnologie sau alta

 

- Legături financiare

 

Acestea pot avea trei forme: donații, burse, contracte.

a. Donațiile sînt imprescriptibile, pot fi folosite pentru orice scop de către beneficiar.

b. Bursele sînt fonduri care pot fi folosite oricum în cadrul unei tematici generale prestabilite.

c. Contractele referă un proiect precis, cu un buget precis.

(b) și (c) adesea generează fricțiuni între părți pentru că acestea au o percepție diferită asupra structurii cheltuielilor necesare. Capitolul cel mai controversat este cel al costurilor indirecte ale universităților.

Acordul există însă asupra faptului că birocrația dezvoltată pentru arbitrarea acestor conflicte încetinește mult procesul creativ.

 

3.3.3 Procesul de generare de noi companii ca mod de TT

 

Noile afaceri sînt importante pentru că:

- atrag fonduri de cercetare;

- sînt active în dezvoltarea economică regională;

- generează direct capital din cercetare, prin comercializarea rapidă;

- sînt o măsură directă a succesului cercetării.

Este important să înțelegem cum rezultă acest proces de naștere de noi companii din cercetare în organizațiile clasice (industrie, laboratoare naționale, universități).

Cauza fundamentală a exploziei acestui fenomen astăzi este schimbarea orientării de la cercetarea militară, pasivă din punct de vedere comercial, la cea competitivă, generatoare de proflt.

Ce se face pentru a încuraja acest proces benefic?

1. Laboratoarele și instituțiile naționale inițiază acte normative care, în esență, permit ca rezultatele cercetărilor făcute cu resursele de toate tipurile asigurate de către bugetul statului să fie preluate de autorii lor și folosite în interes privat prin inițierea de noi întreprinderi.

2. Industria a creat mecanisme speciale de stimulare a creativității și inovării mergînd pÎnă la a recompensa asumarea riscurilor. Aceste noi afaceri au carateristici care reclamă atitudini manageriale speciale: incertitudinea, gradul intens de cunoaștere pe care se bazează, competiția cu metode alternative, nevoia de sprijin interdisciplinar. Rezultă clar că managerii trebuie să aibă un stil adecvat pentru astfel de context.

În esență, orice companie performantă tehnologic și creativ este un potențial incubator de afaceri noi.

Iar apariția de companii-pui este un mod foarte eficace pentru "mamă" de a-și amplifica rețeaua de afaceri în zona proprie, pentru că în mod obișnuit "puii" rămîn în același areal geografic.

3. Universitățile devin astăzi, în urma unui îndelungat proces istoric, agenți activi în dezvoltarea economică și socială. Politicile lor actuale în privința drepturilor asupra proprietății intelectuale arată clar înclinarea către transferarea cunoștințelor obținute în cadrul cercetărilor pe piață prin intermediul a ceea ce se cheamă "antreprenorialism academic". Ele sprijină eforturile individuale ale cadrelor didactice de a-și întemeia întreprinderi private, știind că acești oameni rămîn profesori adăugînd însă vieții universitare un plus de contact organic cu lumea din care fac parte și pe care o contemplă prin cercetare. Universitățile au devenit și ele astăzi  veritabile incubatoare pentru afaceri private. Se stipulează uneori că este o sarcină a profesorilor să ia inițiativa în valorificarea comercială a propriilor cunoștințe.

Trei sînt căile prin care universitățile stimulează dezvoltarea afacerilor bazate pe rezultatele cercetărilor proprii:

a. vinderea drepturilor asupra inovajiilor b. licențierea acestor drepturi

c. participarea cu părți în firmelor nou create.

 

3.3.4. TT via sistemele de telecomunicații

 

Începînd din anii '60, cercetătorii au acces la rețele de calculatoare și la informație la distanță, pot comunica fără să se cunoască personal, fără să aibă nevoie să-și părăsească birourile. Astăzi TT este mult amplificat de capacitatea de a accede și procesa informațiile în formele cele mai diverse: date electronice, voce, imagine.

Soluțiile pe care le caută cercetătorii nu mai presupun astăzi irosirea timpului în deplasări neconfortabile și distractive. Ele se pot găsi prin folosirea telefonului, calculatorului etc.

Se pot ține conferințe fără ca participanții să se fi cunoscut altfel decît prin telefon sau terminal și pentru nu mai mult de 5 minute.

Oamenii de știință interacționează în "colegii invizibile" (la propriu și la figurat) pe o întindere spirituală și geografică de necrezut.

Organizațiile implicate în dezvoltarea tehnologiilor (guvern, industrie, universitate) au astăzi legături prin sisteme de telecomunicații de o complexitate care schimbă radical natura comunicațiilor dintre ele.

Rețelele tradiționale implică centralele telefonice naționale și internaționale. Rețelele moderne implică toată gama de rețele de calculatoare.

Ce servicii asigură acestea?

A. Servicii de bază:

- poștă electronică

- buletine (mesaje)

- știri

- conferințe

- transfer de fișiere

- calcule

- acces la baze de date și funcții de căutare

- criptarea și protecția informației

- diverse directoare de informaiii

- porți de acces și legături cu alte rețele

B. Servicii avansate

- video-conferințe

- grafică pe calculator

- algoritmică paralelă

- calcule superioare prin acces la supercalculatoare

- simulări diverse prin acces la supercalculatoare.

 

Există în lume rețele speciale dedicate cercetării:

- inter-universitare - BITNET, INTERNET

- de scară largă - NSFNET

Scopurile lor sînt:

- creșterea productivității în cercetare prin acces la resurse masive;

- creșterea calităjii cercetării și instruirii academice prin acces la oportunități de colaborare extra-universitară;

- scurtarea timpului necesar transmiterii rezultatelor cercetării de bază către sectorul comercial;

- lărgirea sferei de distribuire a oportunitălilor și creativității între cadre didactice, studenți, specialiști aparținînd unor geografii diverse.

 

3.4.   Experiențe legate de TT în unele țări în curs de dezvoltare și în unele din țările foste socialiste

 

3.4.1 India și Brazilia

 

Vom analiza în acest context două experiențe pentru care dispunem de informație relativ sistematică. Din păcate, ca și în cazul țărilor din răsăritul european, măsura pînă la care se pot face studii foarte relevante pe teme atît de delicate cum este TT - este foarte redusă. Nu vom detalia aici motivele pentru această situație. Este greu ca cineva să afirme că deține "adevăruri" depășind nivelul de studii de caz, pentru lumea a treia sau cea a țărilor în curs de dezvoltare. Să luăm de exemplu cazul Bangalore, India.

Ca și în alte țări similare (Singapore, Coreea de Sud, Mexic, Egipt, Brazilia, Taiwan, Hong Kong) s-a încercat captarea într-un singur loc a industriilor legate de microelectronică! Regretatul prim-ministru Rajiv Ghandi, tehnofil înrăit, a avut inspirația de a crea condițiile pentru afaceri înfloritoare în domeniu în orașul cu creșterea cea mai rapidă din India: Bangalore, statul Karnataka, în sud.

Care au fost formulele adoptate pentru TT eficient în acest caz?

ISRO (Indian Space Research Organization) a avut performanțe deosebite în TT. În 1982 a fost creat un Centru de TT al ISRO care a generat către sectorul privat procese de TT reușite pentru 160 de produse și procese; sînt în curs de dezvoltare alte 150 de aranjamente. Practic, CTT-ISRO este un oficiu de negociere în care experții încearcă să identifice în zona ISRO companii interesate în inovările produse de institut.

IISc (Indian Institute of Science) este principala universitate de cercetare a Indiei și excelează în tehnologii de vîrf: inginerie electrică, calculatoare, biotehnologii. Creat în 1990, astăzi numără 30 de catedre și centre, cu 400 de cadre și 1400 de studenii.

Pentru TT s-a înființat Centrul pentru Consultanță Științifică și Industrială (CCSI) în 1973, care în esență are misiunea de (1) a identiflca posibilități de finanțare a cercetării universitare de către industrii interesate și (2) de a transfera rezultatele cercetărilor din laboratoarele universității către companiile private din zonă. În 1989, se realizaseră mai mult de 2000 de proiecte de succes. Cadrele didactice fac consultanță cu CCSI echivalînd cu o zi/săptămînă și primesc 50% din încasări, 50% mergînd la CCSI. Politica IISc este foarte liberală din punct de vedere al flexibilității timpului cadrelor didactice.

CCSI a fost propus ca model de instituție de interfaîă între universitate și industrie. C-DOT (Center for Development of Telematics) reprezintă un model indian de institut de cercetare-dezvoltare: face cercetare avansată pentru nevoile de telecomunicații ale Indiei; este autonom față de guvern; are o structură ierarhică foarte plată; efectuează propriile activități de TT către sectorul privat.

Tot în Bangalore sînt localizate șase mari firme ale sectorului public, care desfășoară cercetare legată și de sectorul militar. Ele însă desfășoară o activitate directă de TT către sectorul privat.

Ideea care se desprinde din cazul Bangalore este că e de dorit o aglomerare zonală de instituiii diverse implicate în promovarea tehnologiilor noi. Crearea de tehnopolisuri este importantă pentru că concentrează mase mari de întreprinzători de succes care apoi se sprijină și se întăresc unii pe alții.

Pentru cercetare, numai așa se mai poate vorbi în țările sărace de acumularea unui capital suficient pentru a menține o știință cît de cît apropiată de realitatea globală.

Să luăm în considerare un alt caz interesant: Brazilia.

Ce se face acolo din punctul de vedere al relațiilor dintre cercetarea academică și industrie?

În iunie 1990, guvernul a adoptat o nouă politică pentru comerț exterior și industrie. Ideea centrală: înlocuirea importurilor prin dezvoltarea industriei proprii.

Pentru aceasta este nevoie de competitivitate. În acest sens au fost lansate două programe:

- Programul Competitivității Industriale (dezvoltarea tehnologiilor înalte și restructurarea celor tradiționale);

- Programul Calității și Productivității. Această politică are cinci instrumente:

a. politica finanțării de capital, tehnologice și de comerț exterior;

b. politica exporturilor

c. politica importurilor

d. politica de sprijinire a capacității tehnologice a industriei

e. utilizarea puterii de cumpărare a statului.

 

Ne vom ocupa puțin de punctul d.

Documentele referitoare la acest subiect prevăd următoarele aspecte:

- creșterea planificată a bugetului știinlei în PNB (de la 0,5% - 1989 la 1,3% - 1994): creșterea va fi orientată către cercetare-dezvoltare industrială, nu către știința pură;

- o nouă strategie institutională pentru canalizarea efortului federal de sprijin al C & D pentru absorbția tehnologiilor, pentru dezvoltarea instituțiilor academice. Ideea a fost de a nu mai finanța direct C & D academică, ci de a canaliza aceste fonduri prin intermediul industriei. De asemenea, pentru a primi acești bani, industria trebuie să contribuie cu o parte;

- academia va continua totuși să primească direct fonduri pentru activități indirecte, care trebuie însă să se finalizeze prin servicii pentru sectorul productiv;

- interacțiunile nu trebuie restrînse la relațiile universitate-industrie; ele trebuie să crească și între industrie, prin proiecte de C & D comune. Institutele de C & D trebuie să participe în procesele de TT.

Modul în care a fost receptată această politică a fost amestecat:

Industria; prima reacție a fost darwiniană: competitivă, iar concentrarea pe calitate și productivitate - pozitivă. Cu toate acestea, au existat nemulțumiri legate de două aspecte:

- rata "deschiderii ușilor" a fost considerată ori prea mare (adepții tranziției lente), ori prea mică (la adepții integrării globale rapide);

- succesul politicii tehnologice este îndoielnic în condiții macrostabile. Universitățile au avut și ele poziții contradictorii.

Motivele:

1. ideologice - politica de acordare a priorității poziției pe piața globală, față de cea pe piața internă;

2. legate de politica internă a universităților: cele de cercetare au îmbrățișat de urgență ideea; cele contemplative, de învățămînt s-au plîns de o posibilă deturnare de la misiunea lor fundamentală.

Tendințele statistice generale constatate în urma primei perioade de aplicare a acestei politici sînt:

a. față de perioada precedentă există o convergență de interese între universitate, industrie și guvern în vederea creșterii interacțiunii menite dezvoltării tehnologice;

b. există și rezistență din partea unor anumite tipuri de universități;

c. riscul principal continuă să fie incertitudinea mediului macro, care epuizează energia celor implicați;

d. soluția și resursa principală în rezolvarea acestor probleme este mintea omenească antrenată să opereze cu toate complicațiile relațiilor academie-industrie.

 

3.4.2 Experiența Ungariei în problemele dezvoltării S+T și a TT

 

Trebuie subliniat clar că nici un fel de proces structurat, conștient sau inconștient, nu a fost cercetat în legătură cu subiectul acestei lucrări în țările Europei orientale. Mai mult, putem afirma că, cel puțin ca tendință, nu putem vorbi nici despre existența vreunui proces structurat în acest domeniu.

Motivul fundamental pentru această dinamică (mai bine zis statică, sau - și mai bine - dinamică negativă) a sectorului știință + tehnologie în aceste țări este instabilitatea macro­socială: culturală, economică, politică. Fără putință de tăgadă, avem de a face cu una dintre cele mai bogate perioade din istoria omenirii, în care natura, ritmul și aria schimbărilor sînt fără precedent.

În aceste condiții, eforturile de cercetare sistematică a evoluției unui sector sau altul se vor împiedica întotdeauna de evoluția reală nesistematică a obiectului de studiu.

Din întîmplare, avem ocazia să împărtășim o experiență mai stabilă, cea a Ungariei, văzută din interior, prin ochii specialistei Katalin Balasz de la Academia Ungară.

Domnia sa face încă de la începutul studiului său aceeași constatare: "În Ungaria tranzijia la o economie de piață este foarte lentă. Considerațiile economice sînt prioritare, iar rolul S & T și al C & D și al finanțării lor este neglijat."

Care este totuși istoria vie a domeniului C & D în timpul tranziției maghiare? Comparativ cu alte țări, Ungaria ar avea o supracapacitate de C & D. Analizînd încă activitățile desfășurate, ne dăm seama că în spatele acestei sigle se află mai mult alte chestiuni. Sistemul C & D mai suferea și de hiper-centralizare și fragmenatre a componentelor. În 1991 au crescut salariile oamenilor de știință, dar nu suficient pentru a acoperi creșterea inflației, ceea ce a degenerat într-o degradare și mai mare a activităților de C & D.

Ponderea cheltuielilor cu S & T a scăzut și ea. Colapsul CAER a avut o contribuție majoră.

Pe scurt, știința maghiară se confrunta cu o capacitate de a oferi în scădere, pe o piață în care cererea este în declin. Ce ar putea fi mai rău?

Mai mult, noua guvernare n-a făcut mai nimic pentru a redresa situația de criză a C & D și a învățămîntului superior.

Care ar fi abordările curente în problemele de politică științei în Ungaria?

În primul rînd, abia au început să fie luate în considerare elemente fundamentale cum ar fi:

- care e rolul cercetării fundamentale într-o țară mică?

- care e rolul mecanismelor pieței în evaluarea C & D?

- ce se poate aștepta de la privatizare în termenii revirimentului inovării tehnologice?

Întîi, pare esențial să se înțeleagă că este greu de vorbit de o tratare parțială a reformei, adică ar fi sectoare cheie care trebuie atacate mai întîi, abia apoi putîndu-se trata lucruri mai puțjin acute (ca C & D).

Nivelul scăzut al tehnologiilor în funcțiune în industrie creează o cerere de nivel scăzut sau chiar nu generează cerere pentru C & D relevantă.

Singura soluție este să tratăm S & T ca o parte a culturii noastre naționale producătoare directă de valoare prin creșterea adaptabilității țării la mediul global.          Structura industrială se va schimba într-un ritm foarte lent. Nu se poate aștepta de la o industrie retrogradă să devină motorul științei. Evident că lucrurile trebuie privite și cu susul în jos, respectiv știința este un rezervor de mentalități progresive, ea poate genera efecte de dezvoltare în cascadă dacă este corect tratată în contextul macro.

Politica științei trebuie să urmărească idei clare:

- o competiție liberală în comunitatea științifică;

- înlelegerea faptului că liberalizarea nu se poate rezolva prin birocrație;

- crearea unei independențe relative a dezvoltării sectorului C & D față de dinamica economică generală, pentru că altfel aceasta din urmă va avea întotdeauna tendința de a sufoca știința ca secundară;

- finanțarea proiectelor trebuie făcută pe baze competitive;

- trebuie create noi formule de operare și proprietate asupra infrastructurii și creației științifice.

Politica tehnologică are rolul cel mai complex în domeniul inovării în tranziție. Institutele tehnologice sînt însă într-o criză și mai mare decît cele academice. Economia le afectează și mai grav datorită surselor lor de finanțare dependente de evoluția industriilor specifice.

Pare că singura soluție este crearea unei rețele de instituții noi, care să conserve valorile reale, oferindu-le însă o bază nouă de valorificare și integrare în efortul tranziției. Soluția preconizată de specialista ungară este creierea de instituții publice de cercetare, non-profit, lucrînd pe bază de contract, dar fiind sprijinite și de stat. Trebuie selectate resursele umane care vor popula aceste instituții.

În Ungaria există Fondul Central de Dezvoltare Tehnologică, care reprezintă, se pare, cea mai bună variantă de start a reformei instituționale a dezvoltării tehnologice. El trebuie însă să își reformuleze obiectivele și strategia spre a încuraja eforturile reformatoare în sfera C & D. Aceasta este noua problemă a guvernării în timpul tranziției.

Ea merge dincolo de simpla retragere a statului din viața economică pînă la o reformă a statului însuși.

Pentru C & D această reclamă crearea de instrumente, activități și instituții noi. Practic, aceasta se traduce în ideea că este absolut necesară crearea unui climat inovativ în Europa de Răsărit.

În esență, vom spune că ar fi crucial ca factorii politici să transforme percepția despre efortul de tranziție ca povară insuportabilă într-o oportunitate fără egal de exprimare a personalității creatoare a fiecărui cetățean al acestei regiuni.

(Informații despre politica științei în Ungaria - și în /1.8, Anexa 3.1/).

 

3.5.   Unele precizări, ale elaboratorului capitolului 3

 

La începutul acestui contract de cercetare, perspectiva pe care am avut-o asupra acestui capitol era orientată către descrierea unor cazuri mai mult sau mai puțin relevante din experiența și literatura devenite de acum clasice.

Gîndindu-ne însă mai bine la esența mesajului pe care am dorit să-l transmitem, am realizat că o astfel de abordare ar irosi o șansă de comunicare substanțială a unor experiențe și cunoștinle acumulate de comunitatea specialiștilor în domeniu și, cu modestia necesară, de către autor însuși.

Ceea ce a vădit cu claritate această experienjă este că întotdeauna demersul comparativ trebuie să se bazeze și pe altceva decît cazuistica pură.

În ce privește tehnologia, inovarea, transferul de cunoștințe și moduri de a face între indivizi și organizațiile lor, lucrurile nu stau diferit. Dimpotrivă, deși în aparență un domeniu relativ impersonal și uniform datorită limbajului științific folosit, știința și tehnologia ni se relevă astăzi cu puterea evidenței ca fiind profund umane și dependente de contextul cultural.

Încercînd să descifrăm care sînt de fapt problemele TT și care ar fi soluțiile preconizabile pentru ele, n-am făcut decît să ajungem la o concluzie devenită deja loc comun: nici un fel de model, de instituție nu este portabil literalmente de la o cultură la alta. Va fi foarte greu deci să găsim soluții universale la probleme locale. Spunea în raportul său legat de criza petrolului în anii '70, președintele companiei Mobil Oil: "Pentru fiecare problemă există o soluție : simplă, elegantă și greșită."

Ne alăturăm acestei afirmații și de aceea am încercat să propunem aici o abordare dintr-o perspectivă care pare să ofere astăzi o bază consistentă pentru înțelegerea TT, anume perspectiva oferită de teoria comunicațiilor.

Aceasta oferă analiștilor posibilitatea de a trata relațiile care se stabilesc în cadrul proceselor de TT în chiar miezul lor: comunicațiile inter-umane la nivel individual și organizațional.

TT este încă o noțiune asupra conținutului căreia nu s-a ajuns la acord. Cel propus aici servește doar scopurilor prezentului studiu și înțelegerii autorului. Nu este nici pe departe perfect. Cu toate acestea, un lucru foarte important este agreat de către toți specialiștii în domeniu: TT, ca și inovarea, nu este un proces linear. Dimpotrivă, este foarte capricios și sensibil la atitudinile și valorile individuale.

Ceea ce putem spune este că pornind de la întrebarea fundamentală "ce este comun tuturor oamenilor și ce îi desparte?", în domeniul TT (ca și în altele) răspunsul este dat de psihologie mai bine decît de alte discipline. Și acesta este simplu: personalitatea individuală este produsul experienței - sîntem ceea ce am trăit!

Atunci avem posibilitatea de a înțelege și ceea ce ne unește și ceea ce ne desparte. Cînd vorbim de creație științifică și tehnologică, afirmăm cu toată răspunderea că oamenii sînt egali ca potențial, că nu există ceva pe care unele popoare să îl fi realizat, pe cînd altele să nu îl poată realiza.

Rămîne doar să înțelegem exact specificitatea experiențelor fiecărui spațiu cultural și fiecărei perioade istorice.

Ceea ce propunem este un demers referitor la proiectarea instituțională prin care să se poată trece obstacolul planificării formale în spațiul static, momentan al organizațiilor, în spațiul uman, real, al dinamicii organizațiilor.

Premisa este simplă: performanța, satisfacția internă, reacția la schimbare a unei organizații sînt produsele dinamicii unor grupuri care acționează în esența lor informal, din comandamente care se găsesc în sfera judecăților și afinităților individuale, nu a măsurilor birocratice.

Ce este pentru noi o organizație? Ea este produsul asocierii a două categorii de inputuri:

A. organizaționale:      

- planuri

- reguli și proceduri

- fișe de post

- sisteme de evaluare și recompensare

- conducere formală (numită)

B. individuale:     

- abilități și experiență

- nevoi și motivajie

- valori și atitudini

O organizație există în momentul în care A se combină cu B rezultînd organizația informală, reală, caracterizată prin:

- o anumită coeziune

- anumite norme de comportament

- o conducere reală, informală: cea acceptată de grup.

Acest grup informal este producătorul rezultatelor, al performanței așa cum am definit-o mai sus.

Pentru organizațiile de C&D, oriunde s-ar plasa, dimensiunea umană, individuală, cea neglijată de factorii de decizie, este cea mai importantă. Creația este condiționată individual mai mult decît alte tipuri de activități. A nu înțelege aceasta este echivalent cu a nu îți cunoaște ca manager resursa fundamentală. Or, aceasta este calea cea mai sigură către eșecul rapid al oricăror măsuri, mai ales al celor cerute de reforme, mai ales al celor legate de reformele fără precedent din România.

Pe scurt, toate cele scrise în acest capitol au avut drept scop oferirea unor instrumente care să permită beneficiarului să combine mai bine măsurile luate la nivelul inputurilor individuale și organizaționale. Modelul prezentat are, sperăm, măcar această virtute: de a arăta că astăzi în lume proiectarea instituțiilor legate de TT se face pe baza analizei componentei umane și a impactului reciproc între indivizii și organizațiile creatoare de tehnologie (și esența lor umană) și indivizii și organizațiile receptoare de tehnologie (și esența lor umană).

Românii pot face lucrurile la fel de bine câ oricare alt popor. Ceea ce rămîne ca aceasta să se întîmple este să se înțeleagă că diferența dintre noi și alții rezidă într-o anumită dinamică a indivizilor generată de o experiență unică. Numai așa se vor putea genera politici și programe care, odată puse în practică, se vor dovedi viabile tocmai pentru că au știut să nu încerce duplicarea unor modele importate fără discernămînt.

 

3.6.   Posibile tendințe în viitor și unele concluzii privind facilitarea transferului de tehnologie

 

Sînt astăzi tot mai multe vocile care vestesc o schimbare culturală a comunității academice. Criza resurselor de finanțare a C&D publice forțează academicienii să elaboreze o perspectivă strategică asupra dezvoltării carierelor lor, luînd în considerare tot mai diverse izvoare de apă vie.

Aceasta face ca tot mai mult ideile lor să se croiască după nevoile și opțiunile industriilor, guvernelor, consiliilor cercetării etc. Aceste presiuni crează un nou ethos academic, care acceptă alături de gîndire în sine și utilizarea ei.

Aceste mutații în cultura academică sînt sincrone cu mutații în cultura industrială, care tind să abandoneze tot mai mult C&D proprie în favoarea agențiilor de C&D externe.

Poate că acești factori vor rezulta în crearea unor facilități de TT, dependente profund de tehnologiile informației, a căror misiune fundamentală ar fi identificarea tehnologiilor cu potențial de aplicare, identificarea nișelor unde aceasea pot fi aplicate și a golurilor de cunoștințe care trebuie umplute. Astfel de facultăți ar internaliza în universitate și comunitatea academică valorile industriale, schimbînd astfel fundamental atît natura învățămîntului superior, cît și a modurilor de TT pînă la sfirșitul secolului.

O perspectivă alternativă ar fi aceea potrivit cu care universitățile nu se vor ocupa cu TT și nu se vor lăsa corupte de comercializarea creației lor. Universităjile vor trăi la fel ca înainte (fără TT sau cu prea puțin ca să le disturbe), la fel vor face și companiile (continuîndu-și cercetările proprii și desfășurînd marea majoritate a muncii de TT), deși asistate în continuare de academicieni. Cît privește TT făcut prin universitate, acesta ar rămîne tot la voia întîmplării, respectiv se va petrece în măsura în care profesorii simt nevoia și sînt motivați să îl ia pe cont propriu.

Se subliniază tot mai puternic că studiile de politica științei și tehnologiei arată că cea mai bună cale de transferare a tehnologiilor este transferarea oamenilor, ei putînd trece barierele comunicării cunoștințelor tacite și exprese.

Poate că TT ar fi mai bine administrat dacă s-ar putea organiza procese paralele care ar încuraja oamenii să schimbe idei simultan.

TT este un proces continuu, adesea haotic și dezordonat care se petrece cel mai bine în mințile oamenilor, ideile călătorind înainte și înapoi între participanți.

TT este un proces dificil chiar și în cadrul unei secții din aceeași organizație. Problemele cresc exponențial cînd treci granițele dintre organizații. Nu se poate spune că tehnologiile bune se vînd de la sine, sau că procesul de comunicare între creator și receptor este univoc.

Tehnologiile înalte reclamă cooperarea între mulți experți din diverse și categorii de instituții. Se pare că practica de a muta personalul științific și tehnic împreună cu tehnologia dintr-un stadiu de dezvoltare în altul este extrem de eficientă și tot mai folosită de companiile serioase. De ce?

Pentru că odată cu tehnologia se transferă valori umane fundamentale și încă amplificate: motivație, proprietate și entuziasm.

 

Bibliografie pentru capitolul 3

 

3.1 Gattiker, U.    1990, "Technology in Organizations", Sage Publications, London

3.2 Shanklin, W.L., Ryans, J.K., 1987 “Essentials of marketing high technology", Lexington Books, D.C. & Heath Company

3.3 Bradstock, P.         1992 "în SCINTILLA, The Oxford trust, May 1992

3.4 Williams, F. și Gibson, D.V. 1990 ed., "Technology Transfer", Sage Publications, London

3.5 Rogers, E.M. & Kincaid, D.L.   1981 ,"Communication Networks: A New Paradigm for Research", New York, Free Press

3.`6 Rogers, E.M. 1983 "Diffusion of Innovations", New York, Free Press

3.7    * * *   1988 Office of Technology Assessment, "Technology and the American economic transition: Choices for the future", OTA-TET 283, Washington, D.C.: Government Printing Office

3.8 Kozmetsky, G. 1980       "Commercializing technology: The next steps", in Bopp, G.R. (ed.), "Federal lab technology: Issues and policies", New York, Praeger

3.9 Dimancescu, D. & Botkin, J. 1986 "The new alliance: America's R&D consortia", Cambridge, MA, Ballinger Publishing

3.10 Smilor, R., Kozmetsky,G., Kozmetsky,G. 1988 "Creating the technopolis: Linking technology commercialization and economic development",  Cambridge, MA: Ballinger Publishing,

3.11 Singhal, A., Rogers, E.M., Sawhney,H., Gibson, D. 1990 "Bangalore: India's emerging technopolis", în Williams, F. și Gibson, D.V., ed., "Technology Transfer", Sage Publications, London

3.12 Balasz, K.   1992 "Transition of the science and technology management system in Hungary", SCIENCE AND PUBLIC POLICY, volume 19, number 19, number 2, April 1992, Beech Tree Publishing

3.13 Plonsky, G.A. 1991 "University - industry cooperation trends in Brazil", presentation - NATO Advanced Research Workshop, Maratea, Italy, September

3.14 Bell, E.R.J. 1992 "Some current issues in technology transfer and academic industry relations", lecture notes, Oxford University and Oxford Polytechnic, May 1992 (The Oxford Trust, STEP Center)

 


 

4.     PROPUNERI PRIVIND CONFIGURAȚIA SISTEMULUI INSTITUȚONAL DE VALORIFICARE A REZULTATELOR ACTIVITĂȚII DE CERCETARE-DEZVOLTARE ȘI DIRECȚIILE DE DEZVOLTARE A STUDIULUI ÎN FAZELE URMĂTOARE

 

După cum se observă din lectura capitolelor anterioare, o serie de propuneri au fost formulate în textul acestora. În prezentul capitol ele nu vor fi reluate decât în cazuri de excepție, în schimb se vor prezenta concluzii de ansamblu, vizând atât direcțiile în care colectivul de cercetare preconizează dezvoltarea lucrărilor ("Schița preliminară a soluțiilor") în fazele următoare, cât și acele măsuri și acțiuni care în mod evident depășesc resursele (de timp, de competențe umane etc.) de care dispune prezentul studiu, dar care condiționează atingerea obiectivelor propuse și drept urmare este recomandabil să formeze obiectul altor lucrări.

Măsurile și acțiunile din prima categorie, reunite în cadrul punctului 4.1, le vom desemna, ca un termen de serviciu, drept "endogene", pe cînd cele din a doua, redate sub punctul 4.2, "exogene".

Este limpede că atât lista măsurilor și acțiunilor, ordinea în care acestea sînt enumerate, care dorește să redea o anumită ordine de prioritate, cât și încadrarea în una sau alta din cele două categorii, nu reprezintă decât o "ipoteză de lucru", care urmează să fie precizată și completată în iterații, pe baza consultării unui grup reprezentativ de experți (vezi anexa A4.1), și în raport de opiniile comanditarului lucrării, în calitatea sa de decident final.

 

4.1.   Măsuri și acțiuni "endogene"

 

a1 -    Înființarea AGENȚIEI (CENTRULUI) PENTRU TRANSFERUL DE TEHNOLOGIE (ATT sau CTT)

 

Se are în vedere un operator economic neguvernamental, subvenționat doar în perioada "demarajului" (probabil 2...3 ani) parțial din fonduri publice, urmărind de la început autoportanța financiară, avînd sediul central în București și filiale în funcție de necesități în teritoriu, vizând următoarele atribuții principale:

- crearea în cadrul unităților de cercetare-dezvoltare și proiectare (UCDP} a unei structuri flexibile (oficii, birouri, sedii, departamente etc.) însărcinate cu inițierea și derularea tuturor acțiunilor legate de promovarea TT, acordarea de consultanță antreprenorială, managerială și juridică cerută de funcționarea acestei structuri;

- inițierea și defășurarea, la scară regională, națională și internațională, a campaniilor și acțiunilor promoționale vizând stimularea TT avînd ca "sursă" UCDP din România; se are în vedere folosirea unui corp specializat de comis-voiajori, editarea și întocmirea de materiale de reclamă, organizarea de simpozioane și tîrguri specializate, organizarea participării românești la asemena manifestări în străinătate etc.;

- organizarea, administrarea și gestionarea "Bursei naționale a rezultatelor cercetărilor științifice" (evident - numai cele valorificabile);

- consultanță și asistență în toate problemele legate de proprietatea industrială și intelectuală;

- inițierea de acțiuni vizând formarea și consolidarea comportamentului antreprenorial al cercetătorilor și al managerilor UCDP;

- sprijinirea activității Centrelor de Inovare și Afaceri, eventual a înființării unor noi CIA, Incubatoare și / sau Parcuri Științifice.     '

Observație:         în literatura cunoscută autorilor, prioritatea unei asemena propuneri revine lui F.T. Tănăsescu (/1.10/1991). În 1992, A.Toia elaborează  în cadul UPICDPR o documentație care propune crearea unei Agenții Naționale, cu atribuții asemănătoare.

 

b1 -    Înființarea BAZEI NAȚIONALE DE DATE REFERITOARE LA REZULTATELE CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

 

Se are în vedere un sistem informatic modern, care să fie dat în exploatare "comercială" fie ATT (CTT)-ului, fie INID-ului, fie altor unităti, în mod diseminat. Măsura trebuie să conceapă pîrghiile economice care, pe de o parte, să determine înregistrarea exhaustivă a tuturor rezultatelor, întreținerea bazei și reactualizarea înregistrărilor, ca și autoportanța financiară, prin intermediul serviciilor furnizate clienților ocazionali sau abonaților.

 

c1 -    Restructurarea relațiilor "ÎNVĂȚĂMÂNT UNIVERSITAR – CERCETARE -PRODUCȚIE"

 

Se are în vedere crearea cadrului normativ și a stimulentelor economice, care să determine creșterea colaborărilor între cercetare - cercetarea universitară și industrie, atât sub forma proiectelor de colaborare (cooperative research), cât și sub forma cadrelor de cercetare care primesc și sarcini de predare, profesori care realizează cercetare în unități specializate de cercetare, stimularea mobilității salariaților din institutele de cercetare, implicarea crescută a instituțiilor de cercetare în activitățile doctorale și în învățământul postuniversitar etc.

 

d1 -    Recstructurarea actualelor SISTEME DE FINANȚARE A CERCETĂRILOR

 

Se are în vedere conceperea unui set de reglementări care să transpună în practică următoarele idei:

- introducerea, pentru alocările de fonduri din capitolul cercetare al bugetului public, ca și din bugetul special, a licitației pentru stabilirea executantului în cazul temelor comandate, respectiv a concursului în cazul unor inițiative ale executanților;

- stimularea agenților economici care comandă lucrări și/sau servicii unităților de CDP sau "sponsorizează" activitatea acestora, prin: reduceri de impozite, avantaje la obținerea creditelor, facilități de export, facilități la diverse licitații etc.

- experimentarea înlocuirii treptate și parțiale a finanțării lucrărilor de C&D prin creditare; înființarea la una din bănci a unui Departament specializat în probleme de C&D, care să asigure:

- acordarea de credite cu dobînzi subvenționate de Departamentul Științei;

- mobilizări de capital, inclusiv de capital de risc pentru finanțarea unor cercetări;

- inițierea mecanismului de substituire parțială a dobânzii cu redevențe obținute din valorificarea rezultatelor cercetărilor;

(metodologia de avizare a "Bussiness Plan"-­urilor pentru cercetări, ca și a "evaluărilor de risc" va fi avizată de DS-MIS);

- treptat, acest departament bancar ar urma să preia și gestionarea finanțărilor de la buget, respectiv bugetul special la care prin contract s-a prevăzut recuperarea parțială, prin redevențe produse în urma valorificării rezultatelor cercetărilor;

- promovarea, prin facilități fiscale, de creditare etc., a activității antreprenoriale diseminate desfășurate de întreprinderile mici și mițlocii care au ca obiect realizarea de produse de înaltă tehnicitate sau consultanță și alte servicii pentru aplicarea rezultatelor cercetării științifice, pentru transfer și difuzare de tehnologie.

 

e1 -    Înființarea "FUNDAȚIEI ROMÂNE PENTRU PROMOVAREA ȘTIINȚEI"

Se are în vedere o organizație neguvernamentală, non profit, însărcinată să colecteze și să administreze, în temeiul unor reglementări extrem de riguroase și în deplină transparență, fonduri, bunuri și oportunități, provenite din țară și/sau străinătate, din: donații, sponsorizări, programe de asistență, burse, eventuale venituri proprii, pe care să le aloce pentru:

- susținerea contactelor internaționale ale cercetătorilor din România, inclusiv prin stagii, participări la reuniuni științifice etc.;

- susținerea materială a organizării unor manifestări științifice;

- susținerea unor publicații cu caracter tehnico-științific;

- acordarea de premii, burse și alte stimulente materiale;

- sprijinirea acțiunilor de promovare a creativității și inventicii în rândul tineretului școlar și studenților.

 

4.2    Măsuri și acțiuni "exogene"

 

a2 -    Inițierea unor acțiuni pe linia AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU PRIVATIZARE ȘI DEZVOLTARE A ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII și a AGENȚIEI ROMÂNE DE DEZVOLTARE, în vederea:

- unei creșteri substanțiale a participării UCDP din România la efectuarea unora din lucrările implicate de procesele de privatizare: evaluări, studii de fezabilitate, organizări de licitații, studii și proiecte de reabilitare, restructurare și/sau retehnologizare în vederea privatizării etc.

- includerea cercetării românești în oferta pentru investițiile străine, prin stabilirea unei colaborări sistematice cu ARD și prin inițierea unor facilități financiare corespunzătoare sub două aspecte: ofertă de a efectua lucrări pentru clienți străini, dar în special, implicarea cercetării în tratative și în aportul părții române la realizarea investițiilor (cu deosebire în cazul investițiilor complexe aprobate prin programe guvernamentale);

 

b2 -    Accelerarea elaborării proiectului noii "LEGI A CERCETARII" și a reglementărilor adiacente, urmărind, în context:

- reglementarea acordării gradelor științfice, a titlurilor științifice în funcție și de valorificarea rezultatelor cercetătorului;

- stabilirea unor echivalențe reale între gradele științifice și cele din ierarhia universitară;

- definitivarea statutului juridic al celor circa 100 UCDP care potrivit HG 100/1991 au rămas într-o situație provizorie; crearea condițiilor pentru "revenirea" unor unități absorbite în forme neavantajoase de regii autonome sau transformate în SC; promovarea demersurilor în favoarea privatizării în activitatea de C&D.

 

c2 -    Constituirea unui grup permanent de experți pentru problemele transferului de tehnologie din cercetare în industrie, grup care să facă totodată legătura între experții în cercetare, economie, sociologie și managementul științei din Academia Romănă, institute, universități și agenți economici.

Acest grup ar putea, de asemenea, asigura colaborarea în problemele TT cu grupurile similare din CEE, cu cele ale țărilor din centrul și estul Europei, ca și în problemele asistenței asigurate de foruri ca:  

The Science Policy Support Group;

Academic-Industry Relations International Study Group;

American Association for Advancement of Science

și altele asemenea.

 

d2 -    Reorganizarea pe baze antreprenoriale a cercetării universitare

Constituirea unui grup de lucru, exclusiv din mediul universitar, pentru elaborarea pachetului de reglementări care să asigure restructurarea întregului sistem de cercetare universitară în concordanță cu cerințele etapei actuale.

 

e2 -    Evaluarea; în baza unei analize judicioase și complexe, a modului în care s-a realizat valorificarea rezultatelor cercetărilor finanțate de Departamentul Științei, ca și a rezervelor de valorificare pe care le mai conțin aceste rezultate.


 

ANEXE

 

Anexa 2.1

 

 Instituții de inventică și implementare a invențiilor înființate și patronate de MIS

 

Prin Ordinul Ministerului Învățămîntului și Științei nr. 3204/1992 s-au înființat următoarele unități:

a - Institutul de Inventică Iași;

b - Centrul de Implementare a Invențiilor Iași;

c - Centrul de Implementare a Invențiilor Tg. Mureș;

d - Centrul de Implementare a Invențiilor Craiova.

 

Anexa 2.2

 

OEB - Oficiul European de Brevete a fost creat pe baza "Convenției privind acordarea brevetelor europene" (Convenția privind brevetul european) semnată la 5 octombrie 1973 la Munchen de către: Austria, Belgia, Danemarca, Eleveția, Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Marea Britanie, Monaco, Norvegia, Olanda, RFG, Suedia. Convenția a intrat în vigoare la 07.10.1977.

Protecția invențiilor se realizează astfel cu cheltuieli reduse și într-un timp scurt deoarece:

- se depune o cerere unică (cerere de brevet european - CBE);

- CBE este redactată într-o limbă unică (germană, franceză sau engleză);

- CBE este depusă la un organ unic de examinare OEB;

- OEB acordă brevetele pe baza unui drept substanțial unic: "dreptul comun european" Principiul este: Brevetul european este o fasciculă de brevete naționale, deoarece în fiecare stat, pentru care a fost acordat, are aceleași efecte și este supus aceluiași regim juridic ca un brevet național acordat în acest stat.

Orice persoană fizică sau morală și orice societate asimilată unei persoane morale, poate să depună o cerere de brevet european /2.12/.

Nici o restricție nu se pune privind domiciliul, naționalitatea, aparteneța solicitanților la un stat parte la Convenția brevetului european, la Uniunea de la Paris sau la alte organisme.

Cunoașterea Convenției privind brevetul european prezintă pentru noi o importanță deosebită deoarece:

- România urmărește să-și dezvolte relațiile economice și de cooperare cu țările vest­europene membre ale CBE, are ca atare interesul să-și protejeze ideile și tehnologia ce fac obiectul unui export direct, sau integrat în instalații;

- documentarea OBE furnizează o imagine de sinteză cu privire la soluțiile tehnice de care sînt interesate țările vest-europene;

- se reduc cheltuielile de brevetare în aceste țări și se reduce timpul de obținere al brevetului;

- considerăm că în următorii ani România va trebui să adere la CBE

 

Anexa 2.3

 

OMPI         - Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale[12] 

Cercetarea științifică din România este insuficient informată de obiectivele și preocupările OMPI.

Nu existㄠpractic, un schimb de informații și o colaborare între unități de cercetare din România și OMPI.

Numai OSIM, Ministerul de Externe și Ministerul Culturii participă la activitățile și reuniunile OMPI de la Geneva .

România a semnat Convenția de la Stockholm, la 14 iulie 1967, prin care a luat ființă OMPI. Această Convenție, intrat în vigoare la 26 aprilie 1970 (dată de la care apartenența la OMPI produce efecte și pentru România ca stat membru).

La 17 decembrie 1974 OMPI a devenit instituție specializată a ONU.

OMPI ca organizație interguvernamentală a proprietății intelectuale se ocupă de cele două mari sectoare ale acestei activitătți:

- protecția internațională a creației industriale (invenții, mărci de fabrică sau de comerț, mărci de serviciu, nume comerciale, desene și modele industriale, reprimarea concurenței neloiale);

- protecția internațională a creației literare și artistice.

Raporturile internaționale în domeniul creației industriale sînt reglementate de Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale încheiată în 1883. România a aderat la 6 octombrie 1920.

Convenția de la Berna , semnată în 1886, reglementează raporturile internaționale a drepturilor de autor asupra operelor literare și artistice.

România este parte la Convenția de la Berna din 1 ianuarie 1927.

Cercetarea științifică din Româma folosește într-o măsură extrem de redusă asistența acordată de OMPI (mai ales țărilor în curs de dezvoltare) în domeniul creației industriale:

- promovarea și încurajarea activității inventive;

- înlesnirea achiziționării în condiții și modalități echitabile și rezonabile de tehnologii în raport cu proprietatea industrială (invenții, know-how, mărci);

- întărirea instituțiilor naționale în domeniul proprietătii intelectuale;

- contracte de licență;

- organizarea de seminarii;

- redactarea de legi tip referitoare la invenții, know-how, desene și modele industriale;

- atribuie burse pentru studii în domeniul proprietății industriale;

- trimitere de experți pe cheltuiala OMPI sau PNUD (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare).

Menționăm că în octombrie 1992 OMPI organizează un seminar în România cu tema: "Invențiile de serviciu".

 

Anexa 2.4

 

FICPI - Federația internațională a consilierilor în proprietate industrială

 

FICPI  - Federația internațională a consilierilor în proprieatate industrială a fost formată la 1 septembrie 1906.

Ea are în principal următoarele scopuri:

1.  de a strînge legăturile de colaborare profesională între inginerii - consilieri din diferite țări și de a facilita și simplifica relațiile lor profesionale;

2. de a asigura considerația și demnitatea profesiei de consilier pe plan internațional.

Membrii Federației se ocupă în general de toate problemele care fac parte din domeniul proprietății industriale și în particular:

- de depozitul cererilor de brevete (și de modelele de utilitate, eventual);

- de mărcile de fabrică;

- de desenele și modelele industriale.

De această problemă se ocupă în țările unde ei au domiciliul sau în alte țări, prin intermediul corespondenților.

Începând cu luna mai 1992 s-a constituit un comitet de inițiativă pentru înființarea în România a Asociației profesionale a consilierilor în proprietate industrială din România .

 

Tabelul 2.8

 

Tabelul 2.9

 

 

Faza următoare    Înapoi Studiu valorificare    Înapoi cuprins CD 



[1] De regulă, când se utilizează accastă clasificare a cercetărilor se indică drept sursă de origine excelentul "Frascati Manual", apărut în 1980 /1.1/. Merită subliniat că incă in 1967 regretatul Academician Remus Răduleț, într-o lucrare științifică dedicată exclusiv taxonomiei cercetărilor științifice /1.2./, anticipează și chiar dezvoltă punctele de vedere conținute de "manual" în această chestiune.

 

[2] Formularea aparține Iui Jorge Sabato, 1972 /1.3 (citat după F.I. Bonciu /1.4/); datorită acceptării caracterului de marfă, deci ca obiect al comerțului, a informațiilor, cunoașterii și tehnologiei, Bonciu consideră necesară chiar "regândirea" termenului de transfer de tehnologie pe care îl caracterizează drept un "eufemism" /1.4, pag. 166/.

 

 

 

[3] Garantată de Constituția României, art. 32 pct. 6.

[4] Extrase din lucrarea: "Sistemul Științei și Tehnologiei in România după 1989" de A. Toia, 1992

 

[5] Datete pentru anul 1990 au fost parțial publicate și în anuarul statistic al României, 1991 fiind la ora actuală cele mai "proaspete" date accesibile de la CNS.

[6] OSIM este un organ guvernamental de specialitate, cu autoritate unică pe teritoriul României în asigurarea protecției în domeniul proprietății industriale, în conformitate cu legea /2.2; 2.3/ și cu prevedetile convențiilor internațioitale la care statul român este parte /2.4; 2.5; 2.6/.

În domeniul invențiilor, OSIM - Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci are următoarele atribuții:

a) înregistrează, publică și examinează cererile de brevet de invenție și acordă protecție prin eliberarea brevetului de invenție;

b) este depozitarul Registrului național al cererilor de brevete depuse și al Registrului nalional de brevete, în care se înscriu toate datele privind cererile de brevet și brevetele eliberate;

c) administrează, conservă și dezvoltă, prin schimburi internaționale, colecția națională de descrieri de invenții și realizează baza de date informatice în domeniul invențiilor;

d) efectuează, la cerere, servicii de informare tehnică, din descrierile de invenții românești și străine și din publicațiile oficiale de proprietate industrială;

e) întreține relații cu organizațiile guvernamentale similare și cu arganizațiile internaționale de specialitate la care statul român este parte;

f) acordă, la cerere, asistență în domeniul proprietății industiale și organizează cursuri de instruire pentru specialiști în acest domeniu;

g) editează și publică periodic, în Buletinul Oficial de proprietate industriată al României, date privitoare la cererile de brevet de invenție și la brevetele de invenție.

 

[7] Tariful acestor servicii este practic simbolic. Deci, cauza scăderii nu poate consta în lipsa de fonduri.

[8] La cele prezentate în acest capitol trebuie adăugată lumea INTERNET, cu tot ce a adus ea nou, cantitativ și calitativ, în ultimii ani. Notă SCIENTCONSULT 2001.

[9] Consiliile Împuterniciților Statului – varianta din anii respectivi a Consiliilor de Administrație. Notă SCIENTCONSULT 2001

[10] Exista, la data respectivă.  Cei 9 ani care au mai trecut de la scrierea acestor rânduri au accentuat – până la pragul distrugerii - uzura morală, cea fizică și, se poate spune, și cea organizațională, aferene multora dintre capacitățile de producție încă existente. Nota SCIENTCONSULT 2001.

[11] Teza este reconsiderată în cadrul altor lucrări efectuate, deoarece neagă rolul cercetării de inițiator și promotor al inovării, rolul ei de deschizător de drumuri (și de nișe de piață). Notă SCIENTCONSULT 2001.

[12] OMPI - Organisation Mondiale de la Propriete Intellectuelle

WIPO - World Intellectual Property Organization

OMPI - Organizacion Mundial de la Propriedad Intelectual

 34, Chemin des Colombettes, 1211 Geneve 20 (Suisse), tel: (022) 730 91 11, fax: (41-22) 735 5428