Modulul tematic 1

Managementul creativităţii în activitatea de C&D

Dr. ec. ing. Eugen Bontea

Introducere

Complexitatea din ce în ce mai mare a problemelor economice contemporane, cerinţa permanentă de a găsi soluţii originale, cât şi metode noi de lucru în activitatea de C&D, necesitatea diversificării produselor şi elaborarea unor tehnologii noi, mai eficiente, toate acestea au trezit un interes deosebit al societăţii faţă de fenomenul creativităţii în domeniul tehnico-economic.

Este o realitate de necontestat faptul că dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii zilelor noastre urmează o lege exponenţială, dezvoltare care dovedeşte că în domeniul creaţiei ştiinţifice şi tehnice hazardul are un loc minor, cercetarea ştiinţifică putând fi organizată şi condusă astfel încât să se poată obţine, în mod deliberat, creaţiile ştiinţifice sau tehnice pe care ni le propunem. Rezultă că o creaţie remarcabilă a secolului nostru este tocmai fundamentarea unei metodologii a creativităţii, care are menirea de a socializa inovarea; nu mai aşteptăm selecţia naturală a celor "aleşi" pentru a crea, ci creăm, organizând şi conducând acest proces în unitatea economică pe baza unei metodologii a creaţiei, care are tendinţa de a se îmbogăţi, treptat, cu noi elemente operaţionale.

Literatura apărută pe plan mondial, în ultimele trei decenii, relevă faptul că orice om normal are disponibilităţi creatoare, care se manifestă diferenţiat ca intensitate, în funcţie de anumiţi factori care pot stimula sau inhiba acest nobil potenţial al fiinţei umane. De aceea, nu trebuie să ignorăm faptul că universul artificial în care trăim, adică tot ceea ce a fost creat în mediul înconjurător de mâna oamenilor, este rezultatul imaginaţiei creatoare a acestora, fără de care viaţa în contextul unui univers natural nu ar putea fi posibilă.

Elemente teoretice privind procesul de creaţie

Conceptul de creativitate are o sferă foarte largă, cuprinzând totalitatea realizărilor cu caracter de noutate absolută

înfăptuite în orice domeniu al activităţii umane. Definiţiile apărute în literatura de specialitate au calitatea de a se completa reciproc, conducând la următoarea definiţie mai cuprinzătoare: creativitatea este un proces psihic care constă din combinarea sub o formă originală a unor cunoştinţe acumulate prin studiu sau experienţă (idei, noţiuni, teorii, metode), combinare care conduce la realizarea conceptuală a unui bun material sau spiritual, util societăţii o anumită perioadă de timp.

Din definiţia de mai sus rezultă câteva concluzii semnificative, şi anume:

- procesul de creaţie este un act în exclusivitate uman;

- potenţialul creator al unei persoane depinde de volumul de cunoştinţe acumulate prin studiu sau experienţă;

- valabilitatea produsului creaţiei este limitată în timp, datorită fenomenului de uzură morală, atât în domeniul produselor, cât şi al cunoştinţelor;

- actul de creaţie este rezultatul unui proces combinatoriu.

Psihologii susţin existenţa mai multor etape în care se desfăşoară procesul de creaţie şi care sunt următoarele:

- etapa de documentare şi de lucru efectiv;

- etapa intuitivă finalizată prin iluminare;

- etapa analizei critice şi a verificării.

Această etapizare, care rămâne totuşi ipotetică, are meritul de a înlătura umbra de mister care a planat multă vreme asupra procesului de creaţie, făcându-l inteligibil, ceea ce facilitează producerea voluntară a procesului creator.

Alături de imaginaţie, intuiţia joacă un rol important în procesul de creaţie. Pentru a fi eficient, cercetătorul nu trebuie să se menţină numai în sfera gândirii logice, ci trebuie să facă permanent pendularea între gândirea logică şi gândirea intuitivă. Această pendulare poartă denumirea de strategie euristică, pe care cercetătorul o adoptă în funcţie de natura problemei cu care se confruntă.

Organizarea şi conducerea grupului multidisciplinar de

creativitate

Cercetarea ştiinţifică contemporană are tendinţa de a folosi din ce în ce mai mult activitatea colectivă, desfăşurată în cadrul echipelor şi grupurilor de creativitate. Pentru acest motiv, cercetările psihosociologice cu privire la dinamica grupului mic urmăresc identificarea celor mai bune căi pentru a orienta în direcţia dorită structura personalităţii membrilor, pentru ca grupul, ca unitate de cercetare, să poată obţine un randament maxim.

Un grup mic, selectat pe baza unui studiu sociometric supus unui antrenament sistematic, poate dobândi trăsăturile unui grup informal, şi anume:

- grupul informal implică o unitate psihologică specifică între membri, bazată pe relaţii afective intense, solidaritate şi unitate morală;

- membrii grupului trebuie să acţioneze în comun pentru realizarea unui anumit obiectiv, care constituie elementul de coeziune şi de motivare a activităţii grupului;

- grupul stabileşte norme interne de conduită care sunt acceptate şi respectate de toţi membrii;

- în munca sa, grupul de creativitate adoptă deliberat un anumit stereotip comportamental, constând din insatisfacţie şi îndoială premeditate faţă de ştiinţa, tehnica, tehnologia, organizarea etc., cu care este confruntat, considerând că totul poate fi îmbunătăţit şi dezvoltat, că inovarea este permanentă şi că în nici un domeniu al ştiinţei sau tehnicii nu s-a spus ultimul cuvânt.

Folosirea grupului multidisciplinar de creativitate în activitatea de C&D este necesară pentru că, în cadrul grupului, se pot conjuga armonios cunoştinţe diversificate, moduri de a raţiona diferite, caractere şi atitudini diferite, profesiuni diferite, factori care pot conduce la o rezolvare creatoare şi operativă a problemelor, abordându-le din unghiurile cele mai diferite.

Metode euristice de stimulare a creativităţii de grup

Aceste metode apar în literatura de specialitate şi sub denumirea de "metode intuitive". Denumirea care exprimă corect conţinutul acestor metode este de "metode euristice" pentru că alături de inducţie şi deducţie, care se supun regulilor logicii formale, în acestea se interferează şi momente de intuiţie, de fantezie, care sunt nelogice şi care se înscriu în gândirea infralogică, denumită şi logică euristică.

In cele ce urmează, se va face o succintă prezentare a metodelor reprezentative pentru stimularea creativităţii de grup, insistându-se asupra laturii lor practice.

Metoda brainstorming urmăreşte obţinerea unui număr cât mai mare de idei, pe o temă dată, din care unele pot conduce la o soluţie sau la luarea unei decizii. Autorul metodei, Al. Osborn, demonstrează că apariţia ideilor în grup este similară cu o "reacţie în lanţ", pentru că "ideile emise generează noi idei",

iar un număr mare de idei reprezintă "ricoşete", respectiv variante noi ale unor idei care au fost emise anterior.

Obţinerea unor rezultate bune cu ajutorul acestei metode este condiţionată de respectarea unor reguli metodologice, care au menirea de a elibera energia creatoare a membrilor grupului.

Metoda se poate aplica în orice domeniu în care se simte nevoia unor idei noi.

Metoda sinectică se deosebeşte de brainstorming prin aceea că nu se limitează numai la producerea de idei, ci realizează şi formularea problemelor şi găsirea soluţiilor adecvate.

Cuvântul "sinectică" este de origine greacă şi are semnificaţia de asociere sau combinare a două sau mai multe elemente eterogene, din care poate rezulta conceptul unei idei sau soluţii noi.

Autorul acestei metode, W. Gordon, susţine că această metodă urmăreşte "utilizarea conştientă a mecanismelor psihologice subconştiente, care guvernează orice activitate creatoare".

Metoda dispune de două mecanisme operaţionale, iar ca elemente tactice pentru găsirea ideilor sau soluţiilor se folosesc analogiile, care pot fi de patru feluri: analogia directă, analogia trăită, analogia simbolică şi analogia extraordinară.

Aplicarea acestei metode - cu unele dificultăţi la început - conduce la elaborarea unor soluţii cu grad mare de originalitate.

Metoda morfologică este deosebit de productivă, conducând la elaborarea unui număr foarte mare de variante de soluţii pentru o anumită problemă dată. Metoda constă din identificarea funcţiilor unui produs, a subansamblelor care materializează aceste funcţii, sau a reperelor reprezentative ale produsului, inventariind totalitatea variantelor de realizare a acestora, variante care depind de nivelul atins de tehnică la un moment dat. Variantele de soluţii pentru funcţii, subansamble, repere etc. vor constitui mulţimile formatoare, iar dacă din fiecare mulţime formatoare se ia câte un singur element se obţine un nou ansamblu sau configuraţie. Astfel:

A = {a1 a2 ... a_α_}

B = {b1 b2 ... bß}

................... Z = {z1 z2 ... z_ω }

A, B...Z sunt denumite mulţimi formatoare, iar mulţimea mulţimilor formatoare, respectiv {A, B ... Z} poartă denumirea de morfologie.

Numărul total al configuraţiilor posibile, ca rezultat al combinării elementelor mulţimilor rezultă din formula:

N = α x ß x ... x ω , în care α, ß ... , ω reprezintă numărul termenilor fiecărei mulţimi formatoare.

Explorarea spaţiului morfologic şi identificarea variantelor interesante reprezintă un instrument deosebit de valoros pentru cercetători şi proiectanţi, pentru că oferă posibilitatea obţinerii de idei noi, fără a se face un efort prea mare, ci combinând elementele mulţimilor.

Creatorul metodei este astrofizicianul Fritz Zwicky, care a aplicat-o, printre altele, la diversificarea producţiei de rachete.

Metoda matricelor de descoperire derivă din metoda morfolo- gică şi este concepută de cercetătorul francez A. Moles. Metoda constă din formarea unor matrici cu ajutorul unei mulţimi for- matoare, cu două mulţimi formatoare şi cu trei mulţimi formatoare. Combinarea succesivă a elementelor poate să conducă la idei noi de o deosebită originalitate.

Alte metode de stimulare a creativităţii

Din numeroasele metode de stimulare a creativităţii care mai există, ne limităm la enumerarea câtorva mai importante:

- metoda concasării;

- metoda sinapsă;

- metoda superpoziţiei;

- metoda gândirii laterale (Lateral Thinking);

- metoda încercare şi eroare (Trial and Error).

Intr-un fel sau altul, toate aceste metode se regăsesc în metodele de bază prezentate, succint, mai înainte.

Metodologia creativităţii a căpătat şi alte denumiri, conţinutul metodologiei rămânând riguros acelaşi. Astfel, cercetătorii francezi A. Kaufmann, M. Fustier şi A. Drevet o denumesc "inventică", iar alţi francezi - şi anume M. Demarest şi M. Druel - o denumesc "creatică". Indiferent de denumire, ea va rămâne totdeauna o metodologie a creativităţii, aptă de a produce noul în domeniul ştiinţific, tehnic şi economic.

Caracteristicile managerului creator

Personalitatea unui manager constă dintr-o sumă de atribute spirituale şi fizice, care pot fi reprezentate sintetic printr-o mulţime (P) formată din două submulţimi:

D - submulţimea deprinderilor dobândite prin studiu şi

experienţă;

C - submulţimea activităţilor creatoare constând din capa-

citatea de a acţiona sub o formă nouă asupra mediului

ambiant.

P = {D, C} D şi C sunt submulţimi complementare.

Adesea, (D) este dominant în raport cu (C), situaţie în care managerul are un comportament rutinier. Deprinderile sunt deosebit de utile; cu ele ne descurcăm în viaţa cotidiană, dar în exces, reprezintă obstacole în faţa ideilor noi.

Când C>D, managerul desfăşoară o activitate preponderent creatoare.

Deprinderile (D) şi creativitatea (C) sunt într-o continuă dinamică, cu un transfer permanent în ambele sensuri:

D ====== C

In esenţă, managerul poate fi creator şi eficient în măsura în care:

- este foarte bine informat asupra problemelor esenţiale;

- îşi dozează timpul de care dispune, preponderent, pentru decizii inovatoare, iar în măsura în care este posibil, transferă subalternilor competenţa de a lua decizii de rutină;

- sesizează elementele esenţiale ale problemelor cu care se confruntă, imaginând căi noi de rezolvare;

- periodic îşi formulează noi probleme pornind de la o insatisfacţie deliberată faţă de vechile soluţii, urmărind ameliorarea lor sau căutarea unor soluţii cu totul noi;

- lucrează cu tenacitate, activitatea sa trebuind să aibă un ritm constant, să fie ordonată şi sistematică;

- ştie să se înconjoare de persoane care acţionează în acelaşi spirit.

Câteva din trăsăturile psihologice ale managerului creator sunt: imaginaţie, intuiţie, spirit critic şi independenţă în gândire, spirit de observaţie, flexibilitate spirituală, îndrăzneală, tenacitate.

Rolul managerului în procesul creaţiei ştiinţifice şi

tehnice

- Managerul trebuie să fie un bun cunoscător al metodologiei

creativităţii în domeniul ştiinţific, tehnic şi economic.

- Coordonează direct sau indirect activitatea de formare, antrenare şi utilizare a grupurilor multidisciplinare de creativitate.

Echipa de proiect (organizată conform principiilor de "Project Management", descrise în Modulul Tematic nr. 13) poate deveni în multe cazuri cadrul organizat al unor astfel de grupuri.

- Repartizează judicios temele de cercetare pe grupuri, urmărind activitatea fiecărui grup în parte.

- Asigură totalitatea condiţiilor materiale şi psihologice pentru buna desfăşurare a activităţii grupurilor.

- De atitudinea, dinamismul, puterea de convingere şi tenacitatea managerului depinde succesul activităţii de creaţie.

Caracteristicile întreprinderii creative

- Cunoaşte poziţia produselor pe curba lor de viaţă şi intervine prompt pentru ameliorarea sau înlocuirea produselor în vederea satisfacerii cerinţelor pieţei.

- Dispune de o sursă permanentă de inovare, cunoscând faptul că orice produs industrial este virtualmente provizoriu. Această sursă de inovare o constituie grupele de creativitate antrenate şi capabile să-s,i autoregleze funcţionarea în funcţie de nevoile întreprinderii.

- Este foarte bine informată asupra cerinţelor pieţei care se materializează în funcţiile produsului.

- Este capabilă să-şi perfecţioneze continuu activitatea şi să se adapteze cu uşurinţă la schimbări.

- Pornind de la o perfectă cunoaştere a cerinţelor pieţei sau a segmentelor de piaţă, poate influenţa piaţa să absoarbă produse noi, necerute până atunci.

- Işi desfăşoară activitatea urmărind cu străduinţă obiectivele strategice stabilite şi folosind cu abilitate factorul timp, în vederea asigurării competitivităţii (subiecte tratate în Modulul Tematic nr. 11).

In esenţă, o unitate de C&D poate deveni eficientă, creativă şi competitivă dacă produce: cunoştinţe noi, puncte de vedere noi, soluţii noi, abordări noi - realizate cu profesionalism.

V. şi Modulul 41 Înapoi module tematice Înapoi Resurse umane Înapoi