Modul tematic TT - 15
Interacțiunea sistemului VRCTT cu:
a Centrele
teritoriale de inventică
b Incubatoarele de
afaceri
c
Centrele teritoriale CRIMM de promovare a
dezvoltării IMM
d Centrele de
excelență în tehnologie
Acțiunea, dispunând de un spațiu de 3
ore, este concepută ca o dezbatere informală (workshop), urmărinduse pe de o
parte cunoașterea reciprocă, îndeosebi în privința activităților desfășurate,
care prezintă elemente de interferență și, pe de altă parte, relevarea direcțiilor
și metodelor posibile de colaborare în domeniul promovării transferului de
tehnologie.
Invitați:
a) Reprezentanții MCT
Unul din acețtia îndeplinește funcția
de moderator al dezbaterii, prezintă un succint cuvânt introductiv și, dacă
evoluția discuției o justifică, trage concluziile dezbaterii
b) Reprezentantul ICTCM
prezintă pe scurt experiența găzduirii
unui incubator de tehnologii, sub aspectul sprijinirii TT;
c) Reprezentantul CRIMM, asistat de doi reprezentanți ai unor centre
teritoriale CRIMM de consultanță pentru IMM
prezintă succint oportunitățile
oferite de CRIMM și, eventual, alte surse internaționale pentru finanțarea unor
acțiuni de TT, în cadrul cărora IMM intervin ca recipienți;
d) Reprezentanții Institutelor de Inventică din Iași și TârguMureș
prezintă puncte de vedere
referitoare la colaborarea posibilă și dezirabilă dintre agenții de TT și
consilierii de proprietate intelectuală;
e) Reprezentanții Institutului de Sudură și Încercări de Materiale Timișoara
și ai ICECHIM, în calitate de centre de excelență în domeniile unor
tehnologii specifice
prezintă puncte de vedere
referitoare la expectanța centrelor de excelență față de activitatea agenților
de TT.
Participă, de asemenea, experți din
direcțiile de resort ale MCT, corpul de specialiști care a elaborat suporturile
de curs și susține prelegerile, eventual alți specialiști calificați în
problemele transferului de tehnologie.
Înapoi lista
module curs transfer de tehnologie Înapoi
transfer de tehnologie Înapoi