Strategia dezvoltării zonelor libere industriale în România - factori de creştere economică şi de sporire a exportului

(1999-2001)

Lucrările au fost propuse de SCIENTCONSULT, atribuite prin competiţie şi finanţate de Agenţia Naţională pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare, respectiv Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în cadrul Programului ORIZONT 2000

Zonele libere în strategia industrializării pe plan mondial;

analiză şi semnificaţii pentru România

Elemente privind participarea, în zonele libere comerciale,

a corporaţiilor transnaţionale şi a investiţiilor străine directe

- modele de succes pe plan mondial

Studiu comparativ privind stimulentele şi facilităţile

oferite de România şi de alte ţări

în zonele libere şi parcurile industriale

Compatibilităţi şi incompatibilităţi ale zonelor libere

şi parcurilor industriale cu legislaţia ajutoarelor de stat

din Uniunea Europeană şi România

Lucrări comandate şi finanţate de Agenţia Naţională pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare, respectiv Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în cadrul Programului Orizont 2000

Zonele libere în strategia industrializării pe plan mondial;

analiză şi semnificaţii pentru România

Autori :

Drd. ec. Virginia Câmpeanu

Responsabil de lucrare, autor principal

Dr. ing. Mario Duma

Control ştiinţific, contribuţii

Ec. Marcel Moldoveanu

Contribuţii

Ec. Oana Mocanu

Contribuţii

© SCIENTCONSULT, iunie 1999

Cuprins

Autori........................................................................................................... 2

Cuprins....................................................................................................... 3

Capitolul 1. Rolul zonelor libere pe plan mondial................................ 4

1.1. Conceptul de zone libere şi obiectivele acestora..................... 4

1.2. Evoluţia, clasificarea şi organizarea zonelor libere................... 5

1.3. Zonele libere industriale de export (ZLIE) şi strategia industrializării pe plan mondial.............................................................................................. 12

Capitolul 2. Repartiţia mondială a principalelor zone economice libere 15

2.1 Europa........................................................................................ 16

2.2 Asia............................................................................................. 23

2.3 Asia de sud-est.......................................................................... 27

2.4 America...................................................................................... 30

2.5 Orientul Mijlociu.......................................................................... 38

2.6 Africa........................................................................................... 44

Capitolul 3. Semnificaţii ale zonelor economice libere pentru România 46

Capitolul 4. Sinteză.............................................................................. 49

Bibliografie........................................................................................... 56

Capitolul 1. Rolul zonelor libere pe plan mondial

1.1. Conceptul de zone libere şi obiectivele acestora

Competiţia acerbă pentru găsirea de noi pieţe de desfacere a produselor, precum şi nevoia de a fructifica potenţialul economic al unor regiuni prin atragerea capitalului străin, au condus la apariţia unui nou element de interes în structura economică a unei ţări: Zona Economică Liberă (ZEL), Zona Comercială Liberă (ZCL), Zona Liberă (ZL)[1].

Definită ca o formă complexă de regim vamal suspensiv, zona liberă se constituie într-un perimetru bine determinat din teritoriul unei ţări, în care pot fi introduse mărfuri în vederea prelucrării şi comercializării lor pe terţe pieţe, fără aplicarea restricţiilor tarifare şi netarifare ale regimului vamal în comparaţie cu teritoriul naţional (Caraiani, Cazacu).

Scopul înfiinţării unei zone libere este de a favoriza dezvoltarea economică prin atragerea de investiţii de capital străin.Totodată, zonele libere servesc la încurajarea comerţului internaţional, stimulând bazele industriale ale comunităţilor locale.

ZL au înregistrat o creştere accentuată în ultimii ani, pe măsură ce companiile din ţările dezvoltate şi unele ţări în curs de dezvoltare s-au decis să se dezvolte în afara graniţelor ţărilor de origine. Avântul pe care l-a luat dezvoltarea zonelor libere chiar în ţări cu tradiţie la economia de piaţă demonstrează impactul pozitiv pe care zonele libere îl au asupra economiei unei ţări.

Succesul economic al ţărilor în curs de dezvoltare depinde de multe ori de abilitatea de a atrage investiţii străine directe, care aduc nu numai capital, dar şi tehnologia necesară pentru industria locală, pe termen lung. Concesiile fiscale sunt adoptate pe scară largă în aceste ţări pentru a se atinge obiectivul economic.

În 1997, zonele economice libere existente pe plan mondial au tranzacţionat mărfuri în valoare de peste 800 miliarde $, reprezentând 20% din volumul valoric al comerţului internaţional.

Atingerea unui asemenea volum de activitate pare paradoxală, având în vedere că liberalizarea comerţului internaţional ar trebui să conducă la desfiinţarea zonelor libere, care nu ar mai prezenta avantaje deosebite faţă de teritoriul ţării în perimetrul căreia se găsesc. Crearea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în 1994, organizaţe care are mandat de a reduce sau elimina barierele comerciale şi de investiţii, va face într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat ca zonele libere să devină inutile. Dar, în timp ce politicienii şi diplomaţii dezbat asupra acordurilor comerciale internaţionale propuse, guvernele din aproape toate ţările au creat zone comerciale speciale pentru stimularea creşterii comerţului internaţional.

SUA au cele mai dezvoltate reţele de zone economice libere, dar astfel de zone se pot găsi în cele mai multe ţări dezvoltate, emergente şi în curs de dezvoltare.

Crearea zonelor economice libere este făcută cu scopul de a favoriza dezvoltarea şi integrarea economică în zona respectivă.

1.2. Evoluţia, clasificarea şi organizarea zonelor libere

Terminologia este foarte diferită, fiind cunoscute în prezent peste 20 de termeni diferiţi care descriu ceea ce este cunoscut ca zonă liberă. Aceasta reflectă faptul că orice inovaţie importantă din domeniul instituţional, tehnologic şi social necesită inovaţii lingvistice şi de termeni.

Denumirile diferite reflectă şi faptul că inovaţia originală, pe măsură ce s-a maturizat şi a devenit mai răspândită, a căpătat noi trăsături sau a implicat direcţii neanticipate.

Următorii termeni pot fi găsiţi în literatura economică internaţională şi sunt practic sinonimi cu zona liberă:

Tabel 1.1. Diversitatea terminologiei pentru zone libere

Zonă vamală	Customs zone
Zonă vamală liberă	Customs free zone
Zonă industrială de export fără taxe vamale	Duty-free export –processing zone
Zonă liberă de export	Export free zone
Zonă liberă de procesare pentru export	Export processing free zone
Zonă de procesare pentru export	Export processing zone
Zonă de comerţ internaţional	Foreign trade zone
Zonă economică liberă	Free economic zone
Zonă liberă de procesare-export	Free export- processing zone
Zonă liberă de producţie Zonă de producţie liberă	Free production zone
Zonă de comerţ liber	Free trade zone
Zonă liberă	Free zone
Zonă industrială de export	Industrial export- processing zone
Zonă liberă industrială	Industrial free zone
Zonă de promovare a investiţiilor	Investment promotion zone
Zonă de întreprinderi mixte	Joint enterprise zone
Zonă liberă	Maquilladora
Zonă privilegiată de export	Privileged export zone
Zonă economică specială	Special economic zone
Zonă comercială fără taxe vamale	Tax free trade zone
Zonă liberă de taxe	Tax free zone
Zonă de antreprenoriat mixt	Zone of joint entrepreneurship

Obiectul de lucru al zonei libere diferă în funcţie de tipul de zonă liberă şi scopul principal al acesteia :

Ø Zonele libere comerciale şi centrele libere de distribuţie au ca obiect de lucru mărfurile care pot fi introduse în cadrul acestora în scopul depozitării pentru reexport;

Ø Zonele libere industriale pentru export au ca obiect de lucru mărfurile introduse în scopul prelucrării din care să rezulte alte mărfuri pentru export.

Scutirea de taxe vamale a mărfurilor introduse temporar pe teritoriul zonelor libere stă la baza funcţionării acestora. Accesul liber al mărfurilor permite totodată atragerea de investiţii de capital străin, datorită facilităţilor acordate.

Zonele libere se clasifică în mai multe categorii în funcţie de natura operaţiunilor realizate, localizarea geografică şi destinaţia mărfurilor. În clasificarea adoptată de ONUDI (ONUDI, 1974, 2), zonele libere existente pe plan mondial îmbracă următoarele forme:

a) Zone portuare scutite de impozite: sunt situate de obicei pe insule şi sunt folosite frecvent de companiile transnaţionale şi companiile de navigaţie pentru efectuarea unor operaţiuni simple.

b) Zone libere de depozitare: sunt înfiinţate în spaţii limitrofe sau în porturi, pentru a oferi condiţii de depozitare a mărfurilor destinate consumului final în ţări sau regiuni învecinate.

c) Porturi libere: zonele libere cuprind numai anumite părţi ale porturilor care sunt specializate în operaţiuni de transbordare şi depozitare a mărfurilor, în regim vamal liberalizat.

d) Zone libere comerciale: acest tip de zone libere a cunoscut cea mai mare răspândire până la începutul anilor`80, având ca funcţie principală aprovizionarea cu mărfuri din import a marilor pieţe de consum. Situate în general în vecinătatea sau chiar pe teritoriul ţărilor dezvoltate, zonele libere comerciale oferă scutirile de taxe vamale sau alte taxe şi impozite, ca un suport avantajos pentru principalele lor activitaţi de transbordare, depozitare, tranzitare şi prelucrare simplă a mărfurilor (Kelleher).

e) Zone libere industriale de export: reprezintă forma cea mai recentă şi cea mai complexă de zone libere, care şi-au amplificat funcţia lor tradiţională într-un proces productiv, din care să rezulte produse competitive la export şi să contribuie în acest fel la dezvoltarea economică a diferitelor ţări. Prin efectele sale economice mai ample, orientate spre atingerea obiectivelor economice fundamentale din diferite ţări, acest tip de zonă necesită un volum mare de investiţii şi totodată o structură administrativă capabilă să ofere servicii variate şi atractive investitorilor străini (ONUDI, 1975).

In activitatea practică nu există o delimitare strictă între activităţile desfăşurate în diferite forme de zone libere. Astfel, în majoritatea zonelor libere comerciale se efectuează şi prelucrări simple ale mărfurilor, iar uneori acestea sunt chiar transformate în zone industriale de export, dacă cererea externă este dinamică.

De asemenea, profilarea unor zone libere pe operaţiuni de export nu exclude posibilitatea ca pe teritoriul respectiv să se efectueze operaţiuni de import, sau în unele cazuri producţia de export a zonelor libere industriale să fie consumată pe piaţa internă a ţării în care este situată zona.

Conform unei concepţii de sistematizare (Dobrescu), tipologiea zonelor libere se poate structura astfel:

Ø După tipul operaţiunilor executate:

a) Teritorii libere, ale căror funcţii se limitează la operaţiunile de păstrare, sortare, ambalare, transbordare, fără o prelucrare suplimentară a mărfurilor;

b) Zone cu activitate productivă, de prelucrare primară sau secundară a mărfurilor depozitate, ceea ce permite aşa-numita atragere activă a capitalului străin.

Ø După influenţa asupra economiei naţionale:

c) Zonă închisă, în care activităţile desfăşurate nu influenţează economia ţării organizatoare;

d) Zonă deschisă sau integrată, care întreţine legături economice directe şi reciproce cu statul pe teritoriul căruia se află.

Ø După modul de administrare :

e) Zone administrate de organele locale ale puterii de stat abilitate în acest scop (cea mai mare parte a zonelor economice libere);

f) Zone administrate de statul respectiv, pe teritoriul căruia sunt situate.

Ø După particularităţile organizatorice:

g) Zone de comerţ liber;

h) Zone libere de taxe vamale;

i) Zone economice libere

j) Zone libere industriale de export, s.a.

Organizarea zonelor libere are la bază legi şi diferite acte normative ce stabilesc regulile de înfiinţare, conducere, precum şi modul de comunicare cu interiorul şi exteriorul ţării care le realizează. Pe baza acestor norme juridice, este permis accesul mărfurilor în regim vamal liberalizat şi fără restricţii cantitative, cu condiţia ca acestea să nu fie prohibite de legislaţia ţării respective.

Activitatea zonei libere. In general, mărfurile intrate în ZL sunt supuse unor activităţi de transbordare, transformare, fabricare, tratare, calibrare, administrare, cântărire, sortare, depozitare, ambalare, marcare, stocare, etichetare, expediere ş.a. (Dobrescu).

De obicei, mărfurile pot fi depozitate pe timp nelimitat sau pe timp de 12 luni (produse alimentare) şi 18 luni (produse nealimentare). Hotărârile luate în ceea ce priveşte funcţionarea unei zone libere se referă la o perioadă destul de mare de timp, de regulă o sută de ani.

Administrarea activităţii zonelor libere: Managementul ZL este asigurat printr-un organ special, care poartă diferite denumiri: Agenţie, Autoritate, Administraţie - în baza normelor emise de ţările de reşedinţă, care stabilesc atribuţiile şi competenţele.

Caracteristicile actuale ale zonelor libere servesc integrării economice în zonă şi sunt următoarele:

Ø Dezvoltarea activităţii de depozitare a mărfurilor, concomitent cu cea de prelucrare industrială.

In ultimii ani, se constată că au supravieţuit şi s-au dezvoltat mai mult, potrivit cerinţelor pieţei, acele zone libere care, pe baza avantajelor iniţial oferite, s-au orientat cu consecvenţă spre dezvoltarea activităţilor de prelucrare pentru export. Experienţa zonelor libere pe plan mondial a dovedit că un element care frânează lansarea şi dezvoltarea ulterioară a acestora este deplasarea exagerată a profitului spre activitatea de depozitare şi comercializare, în defavoarea activităţilor de prelucrare industrială orientate spre export (Caraiani, Cazacu).

Ø Proliferarea ZL în toate regiunile mapamondului, chiar şi în cele aparţinând unor ţări sărace.

Ø Diversificarea activităţilor specifice.

Natura ZL din lume variază.

Fabricile din Maquiladora (zone libere industriale) din Mexic, de exemplu, sunt fabrici orientate spre export, care au reduceri speciale de taxe şi alte beneficii.

In Europa, forma prevalentă a zonelor libere comerciale este constituită din antrepozite şi centre de distribuţie, unde mărfurile pentru export sau incluse în export sunt exceptate de la toate sau de la majoritatea taxelor vamale.

Centrele de distribuţie libere permit producătorilor să nu se mai limiteze doar la centrele de distribuţie tradiţionale, din Hong Kong, Singapore, Rotterdam, Miami sau Los Angeles, pentru a servi pieţe din ţări industrializate şi în expansiune. "Dacă aveţi producţie în China, ar avea sens folosirea zonei libere Shenzen, dincolo de frontiera cu Hong Kong," sugerează oamenilor de afaceri Nancy Shiber, manager la KPMG Peat Marwick LLP (Mervosh).

Furnizorii tuturor produselor şi seviciilor pe piaţa internaţională au beneficiat de avantaje în ZL, de la agribusiness, la autovehicule, produse chimice, îmbrăcăminte, computere, produse electrice-electronice, finanţe, transport.

In timp ce toate ZL sunt desemnate să reducă sau elimine povara marilor taxe şi tarife de import, există diferenţe substanţiale de la o ţară la alta în ce priveşte felul activităţilor comerciale permise şi al beneficiilor suplimentare care pot fi realizate. De exemplu, spre deosebire de zonele libere din SUA, în zonele libere din China, Orientul Mijlociu şi alte părţi ale lumii se practică operaţiuni bancare internaţionale în cadrul zonelor, ceea ce permite companiilor să conducă tranzacţiile în valută comercială globală, şi nu în moneda locală, în multe cazuri controlată şi supraevaluată.

Amplasamentul zonei este de regulă restrâns la o suprafaţă de teren limitată de frontiere naturale.

In mod tradiţional, crearea de zone libere este legată de ideea de amplasare a acestora în porturile maritime sau în regiunile periferice ale unei ţări, dar care beneficiază de existenţa căilor de comunicaţie.

Experienţele internaţionale dovedesc că amplasarea ZL se face pe suprafeţe de teren care aparţin statului respectiv sau au fost expropriate legal, limitate de frontiere naturale sau artificiale (este obligatoriu să fie împrejmuite), situate în vecinătatea unei căi de transport - nod de cale ferată, port fluvial sau maritim, aeroport - prin care se tranzitează un volum mare de mărfuri.

Pe plan mondial, distanţa medie a ZEL faţă de centrul capitalei statului respectiv sau faţă de aeroportul cel mai apropiat este de 9 -11 km.

De regulă, amplasarea unei zone libere este condiţionată de existenţa unor fluxuri comerciale şi a unor dotări minime de infrastructură, urmărindu-se prin aceasta ca noile investiţii să fie cât mai mici. Un astfel de obiectiv este avut în vedere îndeosebi atunci când zona liberă va avea cu precădere un caracter comercial (Dove).

In schimb, zonele libere industriale pentru export se amplasează adesea în regiuni lipsite de o infrastructură industrială sau de transport şi mai puţin populate (Fâciu). Printr-o astfel de amplasare se urmăresc mai multe obiective:

¨ Asigurarea unei bune supravegheri a activităţilor zonei de către autorităţi;

¨ Punerea bazelor unor nuclee industriale şi comerciale

¨ Atragerea forţei de muncă în regiuni mai puţin dezvoltate.

Amplasarea zonelor libere în porturi maritime sau pe teritorii periferice nu constituie o regulă. In diferite ţări au fost create zone libere în regiuni interioare care sunt deservite de aeroporturi sau reţele diversificate de transporturi terestre.

Această tendinţă se manifestă cu precădere în ţările cu suprafaţă mare, ca de exemplu SUA, sau când zonele libere respective sunt profilate pe operaţiuni de prelucrare / transformare, din care rezultă produse cu volum mic şi valoare mare.

In acest caz, avantajele transportului maritim raportate la valoarea finală a produselor sunt minime, atât în ce priveşte aprovizionarea cu materii prime şi materiale, cât şi reexportul. Acestea sunt substituite cu avantaje de altă natură, precum forţa de muncă calificată, proximitatea faţă de obiective industriale şi alte facilităţi.

Experţii UNCTAD susţin că amplasarea zonei libere trebuie să aibă în vedere situarea ei în apropierea rutelor internaţionale de transport şi posibilitatea de a fi asigurată o infrastructură corespunzătoare .

Zonele libere din lume care se remarcă printr-un volum mare de operaţiuni şi sunt considerate experienţe reuşite în domeniu, sunt localizate în incinta sau în apropierea porturilor maritime sau fluviale, aeroporturi sau noduri de cale ferată. Ele dispun de resurse corespunzătoare de energie şi apă, sunt dotate cu spaţii de depozitare, mijloace proprii de manipulare şi transport, clădiri pentru închiriat, bănci, telecomunicaţii, hoteluri ş.a.

Suprafaţa ocupată de zonele libere diferă de la o regiune la alta, în funcţie de mai mulţi factori. Astfel, mărimea unei zone libere depinde de natura activităţilor ce urmează a se desfăşura, de obiectivele amplasate în incintă, de condiţiile naturale pe care le oferă teritoriul respectiv sub aspectul infrastructurii, forţei de muncă angajate, de traficul de mărfuri şi de structura şi caracteristicile fizico-chimice ale mărfurilor tranzitate sau depozitate. Din datele disponibile rezultă că suprafaţa de teren ocupată de zonele libere poate să fie cuprinsă între limite foarte largi, cea mai mare parte a acestora având între 30-1000 hectare (Quigley ).

In zonele libere industriale pentru export, mărimea suprafeţei este în strânsă legătură cu tipurile de obiective industriale implantate în cadrul acestora. Astfel, în cazul zonelor libere care funcţionează de mai mulţi ani, se constată ca acolo unde ponderea principală este deţinută de industria uşoară, suprafaţa este cuprinsă între 30 - 200 hectare, iar unde predomină obiective aparţinând industriei grele, suprafaţa ajunge la 800 -1000 hectare.

Amintim, spre exemplificare, mărimea unor zone libere din Europa şi din celelalte continente:

§ Hamburg (Germania) - 1440 ha;

§ Bremen (Germania) - 240 ha;

§ Cuxhaven (Germania) - 54 ha;

§ Kiel (Germania) - 17 ha;

§ Shannon (Irlanda) - 80ha;

§ Alexandria (Egipt) - 625 ha;

§ Cairo (Egipt) - 75 ha;

§ Bombay (India) - 41 ha;

§ Port Klang (Malaysia) - 850 ha;

§ Bataan (Filipine) - 365 ha.

Dimensiunile optime ale unei zone libere variază şi în funcţie de volumul şi calitatea serviciilor ce se preconizează a fi prestate. O zonă liberă prea mică ar putea fi lipsită de atractivitate pentru firmele potenţiale, din cauza costurilor specifice ridicate pe care le implică serviciile şi prestaţiile. Ca regulă generală, se apreciază că dimensiunea optimă a unei zone libere variază între 40 şi 200 hectare, abaterile de la aceste valori putând fi justificate de anumite interese economice (Kelleher, 1978). ZL diferă ca mărime, de la simple clădiri (precum mici antrepozite în America Centrală) la virtuale state în state (Singapore), care deţin propriile facilităţi, bănci, depozite, sisteme de energie şi de comunicaţii. Zona Liberă Jebel Ali din Dubai este un exemplu de port gigant şi centru de industrializare.

ZL nu sunt atât de mari în Europa, comparativ cu SUA, spune Mattew Allen, manager la KPMG Peat Marwick[2]. El subliniază că, exceptând zonele libere din Germania, există mari porturi europene care preferă să utilizeze depozitele legate de fabricile interne de prelucrare şi nu sunt porturi sau zone libere.

In mod esenţial, depozitele din zonele libere pot fi utilizate în două moduri:

¨ Să se depoziteze mărfuri destinate livrărilor internaţionale;

¨ Să se ţină componentele importate pentru a fi utilizate la fabricarea produselor destinate exportului.

Necesarul de forţă de muncă: un aspect de care trebuie să se ţină cont în organizarea unei zone libere îl constituie necesarul de forţă de muncă. Din acest punct de vedere, există deosebiri sensibile de la o zonă la alta, în funcţie de tipul acesteia. Există aprecieri că în zonele libere în care se urmăreşte dezvoltarea industriei uşoare necesarul de forţă de muncă este de circa 250 angajaţi / ha în etapa iniţială, iar în final, pe măsură ce se dezvoltă, numărul lor se poate limita la 100 - 200 angajaţi / an.

Pe de altă parte, în zonele libere orientate pe industria grea, se consideră că indicele de concentrare a forţei de muncă ar fi de 25 - 75 angajaţi / ha.

In majoritatea zonelor economice libere din lume, este utilizată forţa de muncă autohtonă. In multe ţări, legislaţia prevede ca investitorii, inclusiv cei străini, să angajeze în cea mai mare parte forţă de muncă locală.

Avantajele naturale ale unei zone libere includ forţa de muncă disponibilă în zona liberă şi nivelul retribuţiei acesteia. In general, mobilitatea factorilor fizici este limitată în timp, iar volumul investiţiilor necesare pentru transformarea lor este foarte ridicat.

Din această cauză, în alegerea unui teritoriu în vederea transformării lui în zonă liberă se porneşte de la necesitatea valorificării la maxim a avantajelor naturale şi a infrastructurii deja existente.

Dotarea zonelor libere

Cerinţele manifestate în ultimii ani pe plan internaţional în domeniul traficului de mărfuri au o influenţă directă asupra necesarului de dotări din zonele libere, îndeosebi asupra celor existente în porturi. Sunt avute în vedere mai ales eforturile pentru dotarea corespunzătoare cu mijloace de manipulare cu randament ridicat, construirea de dane specializate pentru traficul containerizat, crearea de spaţii de depozitare pe specificul mărfurilor tranzitate - acoperite, frigorifice, s.a. Alături de aceste condiţii, sunt necesare adâncirea bazinelor portuare pentru accesul navelor de mare capacitate, realizarea de cheiuri flotante, introducerea de vehicule amfibii şi chiar elicoptere pentru prestaţii de servicii în zonele portuare.

In urma unei analize efectuate de UNCTAD, încă la începutul deceniului trecut, pe un eşantion de 133 proiecte vizând extinderea şi modernizarea unor porturi, inclusiv cu regim vamal liberalizat, a rezultat că modernizările respective erau orientate spre crearea de terminale pentru containere (25% din numărul total de proiecte), dane convenţionale pentru mărfuri generale (19%), terminale pentru minereuri, petrol şi cereale (21%). Se poate concluziona că investiţiile pentru modernizare sunt orientate cu precădere spre crearea unor condiţii cât mai bune pentru fluidizarea traficului de mărfuri.

1.3. Zonele libere industriale de export (ZLIE) şi strategia industrializării pe plan mondial

Specialiştii de la UNCTAD (Conferinţa ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare) definesc zona liberă industrială ca o zonă geografică bine delimitată, care beneficiază de concesii vamale şi fiscale, în care activitatea principală se axează pe industrializare în vederea exportului.

Aceasta este o adaptare modernă a unui �Porto Franco" sau a unei zone libere comerciale (în care activitatea principală este doar depozitarea sau comercializarea produselor).

Caracterul de “enclavă" al zonei libere industriale facilitează procesul de adaptare internă, care permite trecerea progresivă la reforme, înainte de aplicarea reformelor în restul ţării.

Dezvoltarea zonelor libere de prelucrare pentru export este considerată de analişti drept una dintre cele mai semnificative inovaţii instituţionale care s-a dispersat pe scena economică mondială începând din anii `60.

O definiţie sugestivă şi plastică în acelaşi timp este dată de J. Martin (1998):

“Imaginează-ti un loc unde poţi înfiinţa o fabrică cu taxe mici sau fără taxe şi fără birocraţie. Fabrica poate efectua ultime finisări pentru produse importate sau să producă pentru export.

Imaginează-ţi, de asemenea, că administraţia locală (guvernul) te primeşte cu braţele deschise, te ajută să-ţi realizezi operaţiunile şi chiar îţi aranjează accesul pe pieţele locale şi străine. Pare imposibil?

Ei bine, un asemenea loc de fapt există. De peste o jumătate de secol, ZLIE - zone industriale cu taxă unică şi statut legal - au servit la încurajarea comerţului internaţional, concomitent cu stimularea bazelor industriale ale comunităţilor locale"

ZLIE au înregistrat creşteri substanţiale în ultimii ani, pe măsură ce tot mai multe companii au hotărât să se extindă în afara graniţelor ţărilor lor.

La sfârşitul deceniului trecut, funcţionau peste 200 zone libere numai în ţările în curs de dezvoltare, 100 erau în construcţie şi alte 50 în stadiul de planificare.

Forţa de muncă angajată în cele 200 de zone libere depăşea 1,5 milioane muncitori în 1989, iar până la jumătatea deceniului actual numărul muncitorilor angajaţi în zonele libere localizate în ţările în curs de dezvoltare s-a majorat la 2,5 - 3 milioane. In acelaşi timp, exporturile din zonele libere ale ţărilor în curs de dezvoltare au sporit de la 13 miliarde $ la peste 25 miliarde $ în 1995.

Conceptul modern de zonă liberă de prelucrare pentru export, în care firmele străine beneficiază de stimulente speciale şi privilegii şi produc bunuri industriale destinate exportului, îşi are originea în Irlanda şi Porto Rico.

Răspândirea acestei instituţii ca instrument de politică economică, în special în ţările în curs de dezvoltare, este probabil că se va realiza în viitor.

Obiectivul general al zonelor libere industriale îl constituie promovarea industrializării orientate spre export.

Obiectivele specifice constau în atragerea capitalurilor străine, creerea de noi locuri de muncă, creşterea veniturilor valutare, promovarea transferului de tehnologie şi ameliorarea competitivităţii produselor, precum şi favorizarea relaţiilor cu economia ţării pe al cărei teritoriu este amplasată zona liberă.

Apariţia zonelor libere industriale semnifică noua orientare a strategiei de industrializare, în special în ţările în curs de dezvoltare, care în anii `60 optaseră pentru o politică de substituire a importurilor, în scopul reducerii dependenţei economice faţă de exterior. Aceste politici autarhice au fost însoţite la vremea respectivă de taxe vamale ridicate, de subvenţii generoase şi de măsuri de control al comerţului exterior. În pofida creării de noi ramuri de activitate şi de noi locuri de muncă, a devenit evident că existau limite ale rezultatelor pe care această politică le putea realiza. Totodată, deşi importurile de bunuri de consum au fost diminuate, procesul de industrializare a condus la creşterea necesarului de import de bunuri intermediare şi bunuri de capital, exercitându-se în acest fel, presiuni asupra balanţei de plăţi. Protecţia vamală a condus deseori, pe termen lung, la o ineficienţă industrială şi la produse costisitoare, care nu erau competitive pe piaţa internaţională, având deci o contribuţie limitată la veniturile valutare.[3]

Spre sfârşitul anilor`60, această politică s-a schimbat progresiv, într-o strategie de industrializare orientată spre exterior, prin promovarea exporturilor ne-tradiţionale. Schimbarea a fost însoţită de o atitudine mai liberală cu privire la investiţiile străine directe, în scopul atragerii acestor investiţii, nu numai sub forma capitalurilor (foarte necesare, de altfel), dar şi a transferului de noi tehnologii pentru ameliorarea competitivităţii şi a acesului pe noi pieţe şi reţele de distribuţie.

In această fază, zonele libere industriale au devenit un mijloc de favorizare a industrializării axate pe export şi în unele ţări au jucat un rol important în această strategie.

Factori de favorizare a dezvoltării ZLIE

¨ Convergenţa între schimbarea politicii economice din ţările în curs de dezvoltare şi procesul de relocalizare a industriei iniţiat de companiile transnaţionale, în vederea reducerii costurilor de producţie, a favorizat dezvoltarea rapidă a zonelor libere industriale.

¨ Fragmentarea proceselor complexe de producţie a permis transferarea operaţiunilor ce implică o forţă de muncă numeroasă spre regiunile ce pot oferi forţă de muncă la un preţ mai scăzut. Acest fenomen a fost posibil în condiţiile evoluţiei transporturilor şi telecomunicaţiilor, care au redus importanţa barierelor geografice şi controlul producţiei

Evoluţia conceptului de zonă liberă în ultimii 30 de ani reflectă diversificarea şi dezvoltarea acestora, precum şi multiplicarea structurilor instituţionale.

In forma lor actuală, zonele libere industriale de export oferă o mare diversitate de structuri, unele îndepărtându-se sensibil de concepţia tradiţională.

Se pot exemplifica unele trăsături ale schimbărilor :

¨ Privilegiile şi avantajele, în loc să fie concentrate în zone teritoriale bine definite, au fost extinse spre întreprinderi locale sau deţinute de străini, operând în orice spaţiu al unei ţări ca zone libere sau subzone ale zonelor libere.

¨ Regimul zonelor libere industriale din Tunisia autorizează acordarea avantajelor proprii acestor zone, pentru toate domeniile industriale şi pentru întreprinderile din toată ţara a căror producţie este destinată exportului;

¨ Zonele economice speciale din China nu au activitate limitată numai la fabricarea produselor industriale;

¨ Singapore nu impune taxe vamale sau restricţii la importuri şi poate fi considerată ca ţară de transformare industrială pentru export;

¨ In zonele libere industriale de export se depozitează şi prelucrează unele produse neobişnuite. In Brevard County, Florida (SUA) de exemplu, sateliţii sunt procesaţi în zona comercială liberă, utilizându-se sortimente complexe de componente din SUA şi alte ţări, apoi, sateliţii (produse finite) sunt retraşi din zonă pentru a fi plasaţi pe orbită, aceasta fiind considerată ultima destinaţie de export.

¨ Un număr de zone de prelucrare pentru export au căpătat funcţii de prelucrare a importurilor, cu desfacere ulterioară pe piaţa internă. Ilustrarea clasică a unei astfel de evoluţii o constituie zona liberă Manaus (Brazilia). In zona liberă Manaus, vânzările pe piaţa internă reprezentau în 1968 circa 70% din vânzarile totale, după 1980 au sporit la 96% (Possas, Furtado, Carvalho), iar în prezent operează aproape în exclusivitate pentru piaţa internă.

In multe cazuri, astfel de operaţiuni nu numai că nu au fost anticipate, dar au fost contestate de autorităţile zonelor şi de ţările gazdă, întrucât par să nege raţiunea de a exista a zonelor de prelucrare pentru export.

Au existat trei factori care au influenţat realizarea zonelor de prelucrare a importurilor:

a) dificultatea tehnică de control al deturnărilor de produse din zona liberă în ţara de reşedinţă a zonei;

b) presiunea exercitată de consumatorii locali, care doreau să aibă acces la produsele de calitate înaltă realizate în zona liberă şi de investitorii străini, care erau atraşi de profitabilitatea potenţial-mai mare a vânzărilor pe pieţele locale;

c) politica guvernelor de a încuraja legăturile locale în schimbul accesului pe piaţa locală. De fapt, aşa cum a demonstrat experienţa Chinei, unele forme de acces pe piaţa locală pot constitui un stimulent mult mai puternic pentru investitorii străini decât clasicele avantaje oferite de zonele de prelucrare pentru export. Dat fiind că investitorii din zonele libere sunt adesea întreprinderi mici, accesul pe o piaţă locală poate fi în multe cazuri un puternic stimulent pentru investitorii străini.

Capitolul 2. Repartiţia mondială a principalelor zone economice libere

Zonele libere, ca instrument de promovare a comerţului internaţional, au capătat noi atribute în perioada post-belică, care au demonstrat utilitatea acestora în atragerea de investiţii străine, în transferul de tehnologie şi în dezvoltarea industrială a unor zone pentru stimularea exporturilor ţării în care se află situate acestea.

Până în 1956, când a luat fiinţă prima zonă liberă industrială de export în cadrul aeroportului irlandez Shannon, zonele libere existente îmbrăcaseră, fără excepţie, forma zonelor comerciale libere, în care mărfurile erau scutite de taxe vamale. După 1970, ONUDI - în calitate de organism specializat al ONU pentru dezvoltare industrială - a fost solicitat să ofere asistenţă tehnică pentru dezvoltarea zonelor libere în diferite părţi ale globului. Cu toate că, ulterior, mai multe organizaţii s-au angajat în activitatea de asistenţă pentru problemele zonelor libere, solicitările de expertiză tehnică, lansate de diferite ţări, au depăşit întotdeauna posibilităţile de ofertă ale agenţiilor specializate.

Urmând un proces accelerat de creştere, numărul zonelor libere existente în lume ajunsese în anul 1981 la circa 370 (UNCTAD, 1982). Deşi în prezent nu există date reactualizate privind numărul zonelor libere existente pe plan mondial, se poate afirma că în ultimii ani s-a înregistrat o amplificare de proporţii atât a numărului de zone libere, cât şi a volumului de tranzacţii realizate în zonele libere.

Această afirmaţie se bizuie în principal pe estimarea lui (Martin), referitoare la SUA: în perioada 1986-1997, numărul zonelor libere existente în SUA a sporit de la 120 la 227, numărul subzonelor libere de la 95 la 360, iar valoarea tranzacţiilor de la 40 miliarde $ în 1986 la 165 miliarde $ în 1997.

Tabel 2.1. Lista selectivă a unor zone economice libere pe plan mondial

Tara	Tip de zonă liberă / oraş
Europa
Austria	ZL: Graz, Viena
Cipru	ZLIE: Larnaca, Limasol
Danemarca	ZL: Copenhaga
Finlanda	ZL: Helsinki, Turku, Hanko
Germania	ZL: Bremen, Kiel; ZLIE Hamburg
Grecia	ZL: ZLIE:Pireu, Salonic
Irlanda	ZL, ZLIE: Shannon
Italia	ZL, ZLIE: Triest, Veneţia
Spania	ZL: Barcelona
Suedia	ZL: Goteborg, Stockholm
Portugalia	ZLIE: Madera
Orientul Mijlociu
Iordania	ZLIE: Aquaba, Ibrid
Libia	ZL: Tripoli
Siria	ZL, ZLIE: Alep, Adra, Direa, Lattakia, Tartous
Asia
Filipine	ZLIE: Bataan
India	ZLIE: Kandla, Bombay
Indonezia	ZL, ZLIE: Batam, Pelabuhan, Nusantara, Cakung, Sabang, s.a.
Japonia	ZL: Naha
Malaysia	ZL, ZLIE: Sungay Nay, Telok, Panglima,Penang
Pakistan	ZLIE: Karachi, Lahore
Singapore	ZL, ZLIE: Singapore
America
Brazilia	ZL: Manaus
Columbia	ZL, ZLIE: Baranquilla, Letic, Bonaventura, Palmaseca, Cuenta,St, Marta, s.a.
Mexic	ZLIE: Coatzacualcos, Salina Cruz
SUA	ZL şi ZLIE : 227

Aşa cum rezultă din tabelul de mai sus, pentru Europa Occidentală sunt caracteristice zonele libere comerciale (fără a fi excluse zonele industriale pentru export), iar pentru Asia şi America - zonele libere industriale de export.

Analiza pe ţări a activităţilor din zonele libere din ţările vest-europene demonstrează totuşi că, deşi au denumirea de zone libere comerciale, cele mai multe zone libere diversifică paleta activităţilor din ce în ce mai mult, cuprinzând industrializarea pentru export.

2.1 Europa

2.1.1 Irlanda deţine una dintre cele mai mari zone economice libere - primul aeroport din lume cu regim vamal complet liberalizat, care prin reţeaua de facilităţi (perimetre pentru mica industrie, afaceri în turismul internaţional), a făcut ca zona respectivă, împreună cu portul liber Shannon, să înregistreze o rată înaltă a profitului, de 29-33%.

2.1.2 Grecia posedă zone libere comerciale şi industriale întinse, prevăzute cu depozite şi instalaţii industriale la Pireu şi Salonic. Aceste zone sunt folosite pentru depozitare, ambalare, sortare şi reetichetare. În plus, în zona liberă Salonic se efectuează operaţiuni industriale de asamblare şi realizare de produse finite. Cele două zone libere sunt dotate cu spaţii de depozitare în aer liber şi spaţii acoperite, inclusiv magazii, locuri destinate tranzitului, silozuri de cereale (Salonic) şi facilităţi pentru depozitare frigorifică, terminale de containere, ateliere de reparaţii navale, rafinării, birouri.

Grecia acordă stimulente pentru desfăşurarea activităţilor din zonele libere:

· scutire de taxe vamale şi de impozite pe veniturile obţinute din activităţile de transbordare şi prelucrare industrială.

· In baza unei legi din 1978, firmele amplasate în zonele libere pot deschide depozite şi facilităţi de redistribuire. Această decizie a fost ulterior extinsă şi asupra asamblării, reambalării şi redistribuirii produselor finite.

· În baza legii privind promovarea investiţiilor şi protecţia capitalului străin, întreprinderile industriale angajate în activităţi de export beneficiază de scutire de impozit pe venit pe o perioadă de 10 ani, efectivă de la data emiterii instrumentului de aprobare.

· O altă concesie este reducerea sau scutirea de taxe vamale sau alte tarife impuse de autorităţile portuare pe o perioadă de 10 ani.

2.1.3 Germania. Principalele zone libere se găsesc în Bremen, Bremerhaven, Cuxhaven, Emden, Hamburg, Kiel. Cu excepţia zonei libere Hamburg, toate celelalte au numai funcţii comerciale, de depozitare.

In ZL Hamburg, administraţia zonei libere este împuternicită să aprobe, în afara operaţiunilor permise şi în celelalte zone libere din Germania, prelucrarea, asamblarea şi alte operaţiuni cu materiale importate sau nu, cu condiţia ca produsele finite să fie reexportate (nu în totalitate). In ZL Hamburg există numeroase depozite şi facilităţi speciale pentru cereale, produse petroliere, fructe tropicale, tutun brut, cafea, peşte, uleiuri comestibile, cherestea, cărbune, ş.a. Facilităţile de depozitare, expunere, clasificare, ambalare sunt menţinute de firme particulare în depozite pe care le închiriază. Multe din depozite şi facilităţi sunt aprobate de o companie - proprietate a oraşului Hamburg - Compania depozitelor portuare Hamburg, care poate ceda spaţiu altor firme private. Zona Hamburg este proprietatea Landului Hamburg, care o conduce şi închiriază teren operatorilor privaţi.

2.1.4 Elveţia. In prezent există 19 zone economice libere. Raportat la suprafaţa ţării gazdă, numărul de zone libere este cel mai mare din lume în Elveţia. Acestea sunt distribuite astfel: 4 la Basel, 3 la Geneva, câte 2 la Zurich şi St. Margarethen şi câte una în oraşele: Aarau, Berna, Chiasso, Lausanne, Saint-Gall, Brigue, Buchs, Codenazzo. Alte 8 oraşe şi aeroporturi internaţionale (Geneva, Zurich) deţin aşa-numitele “Magazine federale”, scutite de taxe vamale.

Operaţiunile ce se desfăşoară în zonele libere din Elveţia sunt: depozitare, transbordare, asamblare, prelucrare, ambalare, sortare şi etichetare. Fabricarea produselor finite este posibilă cu aprobarea Administraţiei Vămilor Federale din Berna. Unele porturi libere acceptă cargo general, altele sunt rezervate pentru mărfuri specifice (combustibili lichizi, produse petroliere, băuturi alcoolice), iar alte zone conţin numai spaţii de refrigerare pentru produse perisabile.

Concesiile (facilităţile, stimulentele[4]) care sunt acordate în zonele libere din Elveţia se referă la:

· garanţiile acordate de guvern privind scutirea de taxe pe o perioadă de 2-5 ani;

· transferul liber în străinătate al încasărilor din dividende, profituri, dobânzi, salarii, precum şi repatrierea capitalului.

2.1.5 Italia are două zone libere principale, Trieste şi Veneţia, precum şi depozite libere în oraşe şi porturi. Zona liberă de comerţ din Trieste este alcătuită din 4 regiuni separate (Caraciani, Cazacu), legate prin cale ferată: a) zonă liberă comercială; b) zonă liberă pentru cherestea; c) zonă liberă petrolieră; d) zonă liberă industrială, unde sunt amplasate cele mai multe firme angajate în prelucrarea industrială în vederea exportului.

§ Activităţile desfăşurate în zonele libere sunt: încărcat, descărcat, transbordare, amestecare, depozitare, prelucrare, transferare, vânzări en-gros. Înfiinţarea unei unităţi industriale în zone se face cu aprobarea Ministerului de Finanţe.

n Există peste 800 de �Magazzini generali", adică depozite care se pot transforma în antrepozite şi care sunt situate în multe oraşe italiene care au birouri vamale; activităţile desfăşurate sunt: stocare, eşantionare, selectare, ambalare, reambalare, amestecare, manevrare.

n In �Deposite franchi", care sunt depozite libere în porturile Bari, Genova, Livorno, Neapole, Palermo, San Paolo (Roma), activităţile sunt de stocare, despachetare, reambalare şi prelucrare industrială, cu permisiunea autorităţilor vamale locale.

Stimulente: Mărfurile de origine străină pot fi aduse în zonele libere din Italia fără plata taxelor vamale şi rămân scutite în timpul depozitării în zonă fără a fi consumate sau dacă sunt apoi transbordate sau reexportate. Mărfurile italiene şi de altă origine (pentru care au fost plătite taxe vamale italiene) pot fi aduse în zonele de comerţ liber, unde sunt considerate exporturi.

2.1.6 Portugalia - zona liberă Madera (M.M)

Insulă portugheză cu o populaţie de peste 300.000 locuitori, Madera a beneficiat de condiţiile propice create odată cu aderarea Portugaliei la C.E.E., în 1986, şi de statutul său de regiune autonomă. În acest cadru, Madera a obţinut importante subvenţii comunitare, orientate spre modernizarea sectoarelor prioritare.

Proximitatea geografică, facilităţile fiscale acordate investitorilor şi costul redus al mâinii de lucru reprezintă coordonate definitorii pe linia creării unor oportunităţi de afaceri.

Proiectele economice de investiţii străine în zona liberă Madera sunt gestionate de către autorităţile regionale, respectiv de către Societatea de dezvoltare, până în anul 2017.

În 1980 a fost creată zona liberă industrială. Aceasta este delimitată geografic. Întreprinderile prezente produc îndeosebi pentru export.

Există importante facilităţi în zona liberă industrială:

· exonerare de taxe vamale la import;

· impozite minime (în anumite situaţii, inexistente);

· fiscalitate redusă asupra profiturilor (exonerare în primii 10-15 ani de la instalare).

În 1989 a fost creat un Centru financiar off-shore care include numeroase instituţii (sucursale) financiar-bancare: bănci, fonduri de investiţii, companii de asigurări. Societăţile de asigurări pot gestiona fonduri comune de plasament şi fonduri de pensii, pot emite obligaţiuni şi efectuează operaţiuni în materie de asigurare şi de leasing financiar.

În Madera există, de asemenea, peste 750 societăţi de "service off-shore" a căror activitate constă în: negociere; facturare; consultanţă şi gestiune în domeniul proprietăţii industriale.

În 1989 insula Madera a organizat un registru internaţional propriu de navlosire. Pe lângă facilităţile fiscale, companiile de navigaţie pot elabora anumite reglementări în domeniul personalului. Astfel, o navă sub pavilion portughez trebuie să primească în cadrul echipajului mai mult de jumătate dintre resortisanţii din cadrul Uniunii Europene.

Stimulente:

§ Toate întreprinderile prezente în zona liberă Madera sunt scutite de taxele prevăzute pentru achiziţionarea bunurilor imobiliare necesare;

§ Scutire de impozitul pe profituri - până în anul 2011;

§ Scutire de taxa pe valoarea adăugată în condiţiile cedării activelor imobilizate.

§ Acestor exonerări li se adaugă cele privind: impozitele locale; taxele asupra dobânzilor la împrumuturile contractate cu instituţiile financiare externe şi asupra dobânzilor la obligaţiunile pe care le emit societăţile cu ocazia investiţiilor sau finanţării activităţilor desfăşurate în zona liberă.

§ Întreprinderile prezente sunt, totodată, degrevate de taxa de timbru pentru toate actele sau documentele la care o entitate este parte, cu condiţia să nu fie implicaţi rezidenţi din Portugalia.

Procesul de dezvoltare a zonelor libere cunoaşte, de asemenea, experienţe pozitive şi la nivelul ţărilor central şi est-europene.

În contextul adâncirii procesului de cooperare şi integrare regională şi subregională, dezvoltarea zonelor libere în ţările din Europa Centrală şi de Est şi, în acest cadru, în România, contribuie la atragerea investiţiilor străine şi implicit la utilizarea tehnologiilor moderne (nepoluante), cu impact favorabil asupra intensificării schimburilor comerciale şi diversificării ariei lor geografice.

2.1.7 Ungaria. ďncepând cu anul 1982, statutul de zonă economică liberă se acordă întreprinderilor şi nu unui anumit teritoriu, aşa cum se obişnuieşte. (Acest tip de zone libere se aseamănă cu subzonele libere din SUA). La Budapesta există, de asemenea, o zonă economică liberă (clasică).

După 1990, schimbarea de la exportul produselor tradiţionale la exportul de produse noi realizate de industriile dominate de investiţii străine directe a fost sprijinit în Ungaria prin aşa–numitele zone industriale libere.

Zonele industriale libere au fost create în baza legii investiţiilor străine (Act XXIV/1988), prin care firmele cu participare străină pot să se proclame ele însele zone industriale libere sub controlul autorităţii vamale, dacă cel puţin 80% din producţia realizată este exportată în afara Ungariei. In cadrul zonei, firma este asimilată firmelor străine pentru controlul valutar şi comerţul exterior; contabilitatea este ţinută în valută, dar firma este supusă impozitelor Ungariei, cu excepţia TVA (Antalóczy).

In 1997, în Ungaria existau circa 100 zone libere industriale pentru export. Cele mai multe companii implicate au capital 100% străin, cu investiţii în industria producătoare de maşini şi echipamente de transport.

In anul 1997 circa 26% din exportul Ungariei şi 19% din import erau legate de zonele libere industriale, care totodată au furnizat 76% din creşterea exportului pe 1997. Zonele libere industriale din Ungaria au produs în 1997 un excedent comercial de 1026 milioane dolari, ceea ce a reprezentat o contribuţie importantă la îmbunătăţirea balanţei comerciale a ţării.

Analiştii maghiari (Elteto) consideră că pe măsură ce Ungaria se va apropia de integrarea în Uniunea Europeană, rolul zonelor libere industriale se va diminua, întrucât nivelul general al taxelor vamale se va diminua şi reglementările privind cursul valutar vor fi liberalizate. Se anticipează că problema zonelor libere industriale va constitui o temă importantă în cadrul negocierilor de aderare a Ungariei la UE şi chiar dacă vor fi admise derogări, companiile din zonele libere se vor transforma în “companii normale” după accesul în UE. Până atunci însă, utilitatea şi rolul acestor zone libere în dezvoltarea economică a Ungariei au fost demonstrate şi ele vor continua să existe şi să aducă noi beneficii an de an, până la aderare.

2.1.8 Albania

Unii experţi occidentali (Prosi), analizând relaţiile Uniunii Europene cu noile ţări democratice din Europa şi posibilităţile acestora de aderare la UE au avansat idei şi propuneri legate de dezvoltarea economică şi formele de cooperare. Una dintre propuneri pentru Albania se referă la stabilirea de zone libere, ca formă de atragere a investiţiilor străine.

Astfel, se sugerează că, pentru a se stimula investiţiile industriale în Albania, s-ar putea stabili Zone Libere (ZL), în care producţia pentru export este liberă, fără impozite şi taxe vamale.

Investiţiile străine directe ar putea fi considerate ca “Maşini de locuri de muncă" iniţiale, care produc venituri salariale impozabile la nivelul ţării, ca o precondiţie pentru: a) consumul intern mai ridicat, rezultând o creştere a cererii interne pentru produse industriale de consum şi o dezvoltare a comerţului; b) pentru formarea capitalului şi atragerea de investiţii, şi c) pentru venituri din impozite, utilizate la dezvoltarea infrastructurii de energie, apă, reţele de transport şi telecomunicaţii, preferabil în combinaţie cu firmele de investiţii private care să facă Albania mai atractivă pentru localizarea activităţilor economice şi pregătire profesională.

Investiţia cu cea mai mare prioritate ar fi, în opinia analiştilor occidentali, stabilirea unei reţele moderne de telecomunicaţii, care trebuie să fie perfect integrată în sistemele internaţionale de telecomunicaţii. Cum în cele mai multe ţări telecomunicaţiile sunt acum afaceri private, acestea pot fi făcute de firme internaţionale private din domeniu. Integrarea cu reţeaua internaţională este extrem de importantă, datorită oportunităţilor create de noi locuri de muncă în serviciile privind programarea şi procesarea pentru export. La ora actuală, telecomunicaţiile bune constituie unul din cei mai importanţi factori de localizare (destinaţie, amplasare) pentru investiţiile internaţionale directe. Ele sunt indispensabile pentru turism şi pentru toate “industriile viitorului”, care se vor baza pe cunoaştere.

Deşi Albania nu dispune în prezent de zone libere, am prezentat recomandările experţilor occidentali făcute acestei ţări, tocmai pentru a sublinia importanţa pe care o prezintă zonele libere industriale de export, atât în dezvoltarea unei ţări europene în tranziţie, cât şi în atragerea investiţiilor străine.

2.1.9 Bulgaria a decretat din 1989 portul maritim Burgas şi porturile fluviale dunărene Vidin şi Ruse ca zone economice libere. In total, Bulgaria dispune de 6 zone libere (In afara celor deja menţionate, mai există zone libere la Plovdiv, Svilingrad şi Dragoman). Zonele libere fac parte din teritoriul Bulgariei şi au ca obiectiv stimularea activităţilor economice, producţia de mărfuri, prestări de servicii, activităţi comerciale pentru producţia de export.

Facilităţile oferite in zonele libere se referă la:

· Importul şi exportul de produse fără taxe vamale;

· scutirea de taxe la importul şi exportul de materii prime, echipamente şi utilaje pentru producţia destinată exportului;

· repatrierea liberă a profiturilor şi a dividendelor.

2.1.10 Iugoslavia: Situaţia politică din această ţară înregistrată după anul 1990 şi starea de război cvasi-permanentă a pus numeroase probleme capitalului străin. S-au făcut numeroase încercări de re-aducere a capitalului străin, care s-au centrat pe stabilirea de zone libere comerciale.

In Serbia, cea mai importantă dintre zonele libere este Zona Liberă Belgrad, în care un holding de companii controlează 4 zone libere separate amplasate în şi în jurul Belgradului. Acţionarii holdingului sunt băncile iugoslave (Beogradska şi Yugobanka) şi companii comerciale, precum Genex.

Zonele libere sunt amplasate în locuri strategice pe Dunăre.

Stimulentele oferite în zonele libere sunt:

¨ Securitatea investiţiilor este garantată faţă de legislaţia retroactivă;

¨ Companiile care se implantează în aceste zone libere pot importa produse finite şi materii prime fără taxe vamale;

¨ Străinii pot să-şi construiască propriile facilităţi pe care apoi le pot utiliza, închiria sau revinde altor firme străine care sunt interesate.

La începutul anului 1996, în zona liberă Belgrad un producător din Coreea de Sud a înfiinţat o fabrică de păr artificial; producătorul german RWS şi cel italian Zuchelli Balan s-au implicat; totodată se purtau negocieri cu firma IBM pentru a se asambla computere în zona liberă Belgrad, precum şi cu o firmă producătoare de radio şi componente din Singapore.

Un plan deosebit de ambiţios al Iugoslaviei se referea la declararea unei zone libere chiar în centrul oraşului Belgrad, astfel încât toate întreprinderile industriale, băncile şi societăţile de asigurări să beneficieze de regimul zonei libere. Si aceasta, întrucât toate companiile ce operau în zonele libere aveau operaţiuni bancare la bănci aflate în afara zonelor libere. Planul se referă la posibilitatea de a se implanta bănci recunoscute pe plan internaţional care să opereze în cadrul zonei libere, pentru a face transferuri de capital, a acorda credite şi alte împrumuturi. In 1997 (ultimele date deţinute se referă la acest an) autorităţile iugoslave negociau cu o serie de bănci internaţionale, inclusiv “cu o mare bancă germană".

In opinia lui Zlvkovic, preşedintele Agenţiei ZLC din Iugoslavia, zonele libere sunt ideale pentru o ţară în curs de dezvoltare, întrucât se poate obţine mai repede tehnologie, se poate acoperi o mai mare parte a forţei de muncă ocupate şi se stimulează utilizarea altor resurse ale ţării” (Blishen).

O altă Zonă liberă comercială este cea din Pancevo, situată strategic lângă unul din cele mai mari combinate chimice ale ţării. Cererea de produse chimice ale Zonei libere Pancevo ajută la rezolvarea problemei producţiei combinatului chimic, care în ultimii ani a lucrat sub capacitatea instalată .

In Muntenegru s-a pus în ultimii ani problema dezvoltării zonelor libere. Există o zonă liberă în portul Bar, pentru care au prezentat interes firmele Samsung şi multe companii italiene. Muntenegru îşi propune să devină un fel de Cipru şi a elaborat legislaţia astfel încât să-i permită crearea mai multor zone off-shore.

Monte-Royal, o companie privată condusă de Slavica Sretenovic, una din cele mai de succes femei de afaceri din Iugoslavia, şi-a propus să îşi stabileasca propria zonă liberă offshore. Monte-Royal a planificat transformarea unui vechi fort austriac din insula Mamula, de lângă zona de coastă a Muntenegrului într-un centru financiar-bancar offshore . Costul total al proiectului este de circa 150 milioane DM (circa $103 milioane). Monte-Royal contribuie cu 60 milioane DM, iar restul de 90 milioane DM necesar construirii centrului, firma intenţionează să-l obţină prin oferirea concesionării pe 7 ani a spaţiului de închiriat în centrul bancar-financiar offshore. Se prevede (Blishen), totodată, ca centrul să includă un hotel 5 stele, baruri, restaurante, un casino, spaţii de cazare pentru circa 1000 de viitori angajaţi ai firmei Monte-Royal. Această firmă dispune de concesionarea pe 20 ani a utilizării insulei. Conform declaraţiilor managerului, construcţiile se vor finaliza până la sfârşitul anului 2000 (adică în maxim 3 ani de la începerea lucrărilor). Se estimează o rată medie a profitului de 8,5%, în condiţiile în care, potrivit declaraţiilor, se vor oferi stimulente mai mari decât în oricare alt centru offshore din lume, inclusiv Cipru.

Acestea erau planurile de dezvoltare a zonelor libere din Iugoslavia cu circa 3 ani înainte de apariţia şi dezvoltarea conflictului în Kosovo. Le-am prezentat nu atât pentru actualitatea zonelor libere din această ţară, cât pentru a exemplifica gândirea vecinilor noştri în domeniu şi realitatea că zonele libere sunt considerate ca factor de dezvoltare economică mai ales în ţările în curs de dezvoltare .

In opinia unor analişti români (Dobrescu), realizările ţărilor dunărene în domeniul zonelor economice libere, inclusiv proiectele româneşti, pledează în favoarea soluţiei de a crea de-a lungul întregului curs al Dunării zone cu regim economic special, care ar putea deveni veriga colaborării între ţările din această parte a Europei, capabilă să creeze perspective bune pentru legăturile de integrare dintre vestul şi estul Europei.

2.1.11 Cipru

Literatura economică exemplifică între zonele libere industriale de export porturile cipriote Larnaca şi Limassol.

In lumea afacerilor însă, Ciprul este foarte cunoscut ca Centru de afaceri off-shore[5], bază de reexporturi şi un adevărat “paradis fiscal” (zonă liberă financiară), comparabil cu Lichtenstein sau Dublin.

Importurile de mărfuri în tranzit destinate reexporturilor sau aprovizionării navelor din Mediterana reprezintă 22% din valoarea importurilor totale ale Ciprului (din care 80% sunt bunuri de consum) şi 66% din valoarea exporturilor (în 1997).[6] După anul 1995, SUA au devenit primul furnizor al Ciprului, pe care îl utilizează ca centru de reexport, devansând Marea Britanie- partenerul tradiţional al insulei.

Societăţile off-shore au adus Ciprului în 1997 câştiguri cu 12 % mai mari decât în 1996, reprezentând a doua sursă de venituri a ţării.

Analiştii francezi susţin că din 33000 de întreprinderi şi bănci off-shore prezente în Cipru, numai 1050 sunt active, dispunând de un birou şi de personal local angajat. Celelalte nu sunt reprezentate decât printr-o cutie poştală girată de un avocat sau un expert contabil cipriot.

Dintre întreprinderile off-shore, circa 80% sunt europene, 11,5% de origine americană şi 6% asiatice.

Banca Centrală a Ciprului refuză să comunice numele şi naţionalitatea societăţilor off-shore, dar se estimează că numărul întreprinderilor franceze, de exemplu, având reprezentanţă în Cipru ar fi de 400, din care 13 dispun de instalări fixe. Printre acestea se află mari nume de societăţi, precum: AFP, Fromageries Bel, Bull, Lectra Systemes, France Telecom, BNP Intercontinentale, Somera, Somfy, Saft Nife, Societe Generale, s.a.

Aceste societăţi îşi aleg instalarea pe insulă pentru a beneficia de costuri scăzute (nivelul de fiscalitate care li se aplică este redus, de 4,25%) pentru operaţiunile comerciale sau financiare pe care le efectuează cu ţările arabe şi, mai recent, cu Rusia şi alte ţări din Europa de Est.

Caracterul confidenţial al acestor activităţi pune problema posibilităţii “spălării banilor murdari", ceea ce a făcut ca în ultimii ani Cipru să fie acuzat că constituie “nodul mafiei ruseşti" sau că reciclează capitalurile irakiene sau sârbe. Se estimează la circa 3000 numărul societăţilor off-shore din Rusia ce operează în Cipru.

Surse oficiale din Banca Centrală a Ciprului au declarat că Cipru a luat toate măsurile necesare pentru a opri acest flagel şi sistemul este sub control. In acest sens se arată, între altele că, băncile comerciale nu au dreptul de a deschide conturi anonime, dacă sumele depăşesc 10000 $, fără să avertizeze autoritatea tutelară.

2.2 Asia

In Asia, China deţine cele mai numeroase zone economice libere, Filipine cea mai întinsă zonă economică liberă de pe continentul asiatic (Bataan), iar Singapore ca ţară întreagă reprezintă o zonă economică liberă.

2.2.1 China

Incă din anii `80, un obiectiv important al Chinei a fost creşterea zonelor de stimulare a investiţiilor, care oferă diferite tratamente fiscale preferenţiale investitorilor străini (Investment Incentive Zones). Aceste zone de stimulare a investiţiilor sunt de fapt zone libere comerciale şi / sau industriale de export, cunoscute sub denumirea de Zone Economice Speciale (ZES)

Evoluţia diferitelor tipuri de zone a avut implicaţii semnificative asupra dezvoltării economice din China, ca şi asupra investitorilor străini.

Vom prezenta dezvoltarea ZES până în prezent şi politicile de stimulente ce au fost adoptate pentru zonele speciale din China.

Crearea zonelor economice s-a făcut în 1980 prin introducerea a patru Zone Economice Speciale (ZES) în sudul Chinei: Shenzhen, Zhuhai, Shantou şi Xiamen. Hainan Island a fost admisă în acest grup în 1988.

Există în prezent 12 tipuri de ZES de-a lungul ţării[7]:

¨ 5 Zone Economice speciale (ZES);

¨ Shanghai Putong New Area (SPNA);

¨ 14 oraşe de coastă deschise (COC);

¨ Zone economice de coastă deschise (COEZ, 10 provincii);

¨ Provinciile principale (PC, 18 oraşe);

¨ Zona experimentală de dezvoltare a noilor tehnologii industriale Beijing (BNIDEZ);

¨ Oraşe deschise de-a lungul râului Yangtze (OCYR, 6 oraşe);

¨ Zone economice de dezvoltare tehnologică (ETDZ, 32 oraşe);

¨ Perimetre cu taxe consolidate (Tax-Bonded Areas, 13 oraşe/perimetre);

¨ Zone de dezvoltare a tehnologiilor industriale de vârf (52 zone);

¨ Oraşe cu fontiere deschise (BOC, 13 oraşe, orăşele sau comune);

¨ Districte turistice de stat (STD, 11 districte);

¨ Districtele de Investiţii pentru investitorii taiwanezi (IDTI, 4 districte);

¨ Districtul Industrial Suzhou (SID).

ZES din China au fost dezvoltate de-a lungul coastelor, începând din sud şi ajungând până în nord. Cele din nord s-au întins spre centrul şi vestul Chinei.

In 1980, China a deschis zone economice speciale pentru investiţii străine cu tratament fiscal preferenţial. Succesul ZES a condus la deschiderea în 1984 a 14 oraşe de coastă deschise (COC), oraşe tradiţionale selecţionate, situate de-a lungul coastei pentru atragerea investiţiilor străine. In acelaşi timp, au fost stabilite gradual zone economice de dezvoltare tehnologică (ETDZ) în multe oraşe deschise. Scopul lor era de a permite administraţiei locale să concentreze resursele pentru o mai bună dezvoltare a facilităţilor de infrastructură pentru investitorii străini, într-un anume perimetru desemnat al oraşului.

In 1985 China a deschis 3 zone economice de coastă deschise (COEZ), acoperind Pearl River şi delta râului Yangtze şi triunghiul din sud Fujian .

Zonele libere de coastă (COEZ) s-au extins în 1988 în alte două provincii de coastă. In 1990, o super-zonă, Putong New Area, a fost creată în Shanghai, ca parte a programului de dezvoltare a oraşului. In acelaşi timp, au fost create perimetrele cu taxe consolidate (Tax-Bonded Areas) pentru comerţul orientat spre export.

In 1992, guvernul Chinei a făcut un mare pas înainte deschizând toate capitalele de provincii şi extinzând Zonele Economice Speciale la partea centrală şi de vest a Chinei.

Oraşele cu frontiere deschise au fost stabilite pentru a promova comerţul la frontiere. In anii 1991 şi 1992, au fost create Zonele pentru dezvoltare industrială şi tehnologie de vârf, precum şi Districtele turistice.

Zonele pentru dezvoltare industrială şi tehnologie de vârf sunt construite de cele mai multe ori în districtele universitare ale principalelor oraşe pentru a stimula investiţiile în cercetarea tehnologiei de vârf (high-tech).

Districtele turistice au fost create pentru promovarea industriilor de turism în perimetrele desemnate.

In 1990, trei districte din Xiamen (Xinglin, Haicang, Jimei) şi unul din Fuzhou (Mawei) au fost desemnate ca Zone Economice Speciale, cu stimulente fiscale atractive pentru investiţiile taiwanese.

In 1995, au fost aprobate stimulente fiscale speciale pentru a se încuraja investiţiile străine în domeniile: energie, transport, infrastructură în Districtul Industrial Suzhou.

Politicile fiscale stimulative din ZES ale Chinei

Stimulentele Chinei pentru atragerea investiţiilor stăine s-au axat pe măsuri fiscale, incuzând scutiri de impozite, concesii la plata taxelor, restituiri de taxe.

Politica de stimulare a investiţiilor străine în China este reflectată de Aricolul 6 din Legea impozitelor pe venit pentru întreprinderi cu investiţii străine şi pentru întreprinderi străine, din 1991.

Această lege stipulează că �potrivit cu politica industrială, statul va ghida orientarea investiţiilor străine şi va încuraja stabilirea întreprinderilor cu investiţii străine care adoptă tehnologii şi echipamente şi care exportă integral sau în cea mai mare parte produsele lor".

Legea menţionată şi normativele de aplicare detaliază diferitele tipuri de stimulente fiscale acordate la producţia orientată spre export şi la tehnologiile avansate, precum şi stimulente fiscale care se aplică numai în zonele speciale libere.

Guvernul Chinei a asigurat concesii fiscale pentru investitorii străini cu referire la impozitul pe profit al întreprinderilor, taxa pe valoarea adăugată şi taxe vamale la import şi / sau export. Totuşi, politicile fiscale stimulative referitoare la taxa pe veniturile întreprinderilor variază în cadrul diferitelor zone speciale.

Prevederile şi reglementările cu privire la stimulentele fiscale relevante pentru ZES sunt conţinute în:

(1) Articolele 7-9 din Legea Impozitului pe venit a R. P. Chineze pentru întreprinderile cu investiţii străine şi întreprinderile străine[8];

(2) Articolele 68 -75 al Normativelor de aplicare şi reglementărilor detaliate pentru implementarea Legii impozitului pe venit în întreprinderile cu investiţii străine sau în intreprinderile străine;

(3) Un număr de reglementări şi circulare emise de Consiliul de Stat, Ministerul de finanţe şi Biroul de stat pentru impozite.

Comparaţia între politicile stimulative privind impozitul pe venituri în ZES pentru investitorii străini cu politica stimulativă faţă de investitorii străini aflaţi în afara zonelor speciale relevă următoarele aspecte :

Concesii :

a) Rata impozitului pe venit în zonele economice speciale (ZES) este concesivă, de 15% sau 24%, reprezentând reduceri de 50% sau de 20% comparativ cu rata impozitului, de 30%, pentru întreprinderile străine investitoare care nu sunt angajate în industriile desemnate în ZES şi pentru întreprinderile autohtone.

Rezultă că, deşi toţi investitorii au tratament preferenţial, ZES oferă tratamentul cel mai concesiv. In special, rata impozitului de 15% este aplicabilă la toate întreprinderile din ZES cu investiţii străine angajate în industriile productive şi neproductive. In afara zonelor economice speciale, impozitul de 15% se aplică numai la întreprinderile cu investiţii străine din industriile productive.

b) Suspendarea impozitului

§ Intreprinderile cu investiţii străine ce funcţionează în ZES beneficiază de suspendarea temporară de impozite, dacă sunt angajate în producţie, tehnologie de vârf şi industrii orientate spre export.

§ Industriile de service amplasate în ZES cu capital de peste 5 milioane $ şi perioadă de operare de peste 10 ani nu sunt taxate în primul an de înregistrare a profitului şi au reducere de 50% în următorii 2 ani.

§ Băncile străine ce operează în ZES cu capital de peste 10 milioane $ şi o perioadă de operare de peste 10 ani au o scutire de impozit pe 3 ani şi un nivel de 15% a impozitului pe venit.

§ Venitul pasiv câştigat de întreprinderile străine fără stabilire permanentă în ZES sunt impozitate cu 10% în loc de 20%.

Stimulentele, concesiile acordate de China investitorilor străini din zonele economice speciale diferă de la un grup de zone la altul, în funcţie de interesele economice ale ţării. Astfel:

¨ Administraţia provinciei Hainan oferă suspendare totală pe 5 ani a impozitului şi reducere cu 50% a impozitului în următorii 5 ani pentru întreprinderile cu investiţii străine angajate în transport, energie şi industrii legate de agricultura.

· Alte zone care oferă investitorilor străini stimulente la impozite includ: Shanghai Putong New Area (SPNA), zone economice de dezvoltare tehnologică (ETDZ), districtele de investiţii pentru investitorii taiwanezi (IDTI). Concesii la impozitul pe venit (rata de 15%) se aplică numai la industriile productive din acest grup de zone, cu excepţia SPNA, unde impozitul de 15% se aplică şi la dezvoltarea terenurilor şi la afaceri mobiliare. Mai mult, în SPNA perioada obişnuită de 5 ani pentru suspendarea impozitului pe venit se acordă, de asemenea, societăţilor de dezvoltare a terenurilor, iar pentru societăţile de energie şi transporturi suspendarea impozitului pe venituri se acordă pe 10 ani .

· In districtele de investiţii pentru investitorii taiwanezi (IDTI, se dau scutiri pentru toate taxele şi impozitele în primul an de realizare a profitului şi reduceri de 50% pentru următorii doi ani. Aceste preferinţe sunt acordate în special investitorilor din Taiwan angajaţi în industria de servicii, care au capital de 5 milioane USD şi o perioadă de operare de cel puţin 10 ani.

· In Zonele speciale pentru tehnologie de vârf (HTIDZ) şi în districtul industrial Suzhou (SID), întreprinderile cu capital străin angajate în industriile desemnate pentru aceste zone speciale beneficiază de reducere cu 50% a impozitului pe venit, adică o rată a impozitului de 15%. Societăţile mixte din industriile de vârf (high-technology ventures) din HTIDZ primesc scutire de toate taxele şi impozitele numai 2 ani. In SID, proiectele din domeniile energie, transport şi infrastructură beneficiază de scutiri pe 5 ani, în timp ce proiectele pentru porturi şi dane sunt scutite de toate taxele şi impozitele în primii 5 ani, iar în următorii 5 ani au reduceri de 50%.

n Ultimul grup de zone speciale, care oferă cele mai puţin atractive stimulente fiscale comparativ cu zonele economice speciale (SZE), Shanghai Putong New Area (SPNA), zonele economice de dezvoltare tehnologică (ETDZ) şi districtele de investiţii pentru investitorii taiwanezi (IDTI), sunt oraşele de coastă deschise (COC), zonele economice de coastă deschise (COEZ), provinciile principale (PC), oraşele deschise de pe râul Yangtze (OCYR), oraşele cu frontiere deschise (BOC) şi districtele turistice de stat (STD). Societăţile mixte străine au concesii la impozitul pe venituri, care se situează la nivelul de 24%; de asemenea, există concesii temporare pentru companiile străine, care trebuie să satisfacă anumite condiţii pentru a primi aceste preferinţe .

2.3 Asia de sud-est

Zonele libere din Asia de Sud-Est evoluează cu două viteze: respectiv cu un nivel mai redus în ţările mai puţin dezvoltate din regiune, unde industria beneficiază de costuri mai scăzute ale mâinii de lucru, şi la un nivel superior în ţările dezvoltate ale regiunii, cu orientare spre producţia de înaltă tehnologie.

"Cei patru dragoni asiatici" - Coreea de Sud, Hong-Kong, Singapore şi Taiwan - au optat pentru concretizarea unor proiecte de dezvoltare a "parcurilor tehnologice". Se urmăreşte, astfel, intensificarea prezenţei investitorilor străini într-o regiune ce urmează să devină unul dintre cele mai mari centre de afaceri ale spaţiului geo-economic Asia-Pacific.

Autorizaţiile de implantare în zonele libere din Asia de Sud-Est sunt acordate în funcţie de mai multe criterii, respectiv:

¨ utilizarea tehnologiilor avansate în sectoare prioritare;

¨ prezentarea unui program de dezvoltare şi de investiţii;

¨ organizarea cel puţin a unui centru de cercetare pentru a cărui activitate să se aloce 10% din volumul investiţiilor;

¨ folosirea cu prioritate a forţei de muncă autohtone (inclusiv 50% din personalul tehnic de conducere);

¨ conservarea mediului înconjurător.

Participarea statului la capital se poate ridica până la 49%. Investitorii beneficiază de scutiri de impozite pe venit pe o perioadă de cinci ani, de exonerarea taxelor vamale la import şi export şi de posibilitatea repatrierii capitalurilor şi beneficiilor până la 100%.(M.M)

2.3.1 Taiwan

Dezvoltarea economică a Taiwanului a fost facilitată o dată cu crearea primelor trei zone libere în anii '60: prima înfiinţată în 1966 pe cheiurile portului Kaohsiung; a doua în 1970 la nord de Kaohsiung; a treia la Taichung în 1970.

Selecţia participanţilor la activităţi de producţie şi comercializare în zonele libere a fost draconică. Astfel întreprinderile industriale trebuie să nu fie poluante, să permită o valoare adăugată de peste 25% din preţul de vânzare şi să investească cel puţin 500.000 dolari.

În schimb, s-au prevăzut stimulente pentru investitorii din zonele libere, precum :

· scutiri de impozite asupra beneficiilor pe o perioadă de 5 ani;

· scutiri de taxe vamale;

· acces prioritar la terenuri

· acordarea de credit de import pentru noii acţionari.

· infrastructura zonelor libere industriale asigură pe deplin serviciile aferente.

În 1980 a fost creat parcul industrial şi ştiinţific Hsinshu, situat în apropierea unor centre industriale, a aeroportului internaţional şi a autostrăzii Nord-Sud. Autorizaţiile de implantare în zona parcului industrial sunt acordate în baza unor criterii bine definite, respectiv: utilizarea tehnologiilor avansate; prezentarea unui program de dezvoltare şi de investiţii; crearea unui nucleu de cercetare, căruia să-i fie destinate cel puţin 10% din volumul investiţiilor (cercetării i se va acorda, totodată, un volum important din cifra de afaceri); folosirea cu prioritate a forţei de muncă autohtone (50% din personalul de conducere); conservarea mediului înconjurător.

În schimb, statul poate deţine până la 49% din capital, pune la dispoziţia întreprinderilor clădiri, finanţează proiecte (selecţionate) de cercetare şi creează cadrul favorabil pentru obţinerea de împrumuturi bancare cu dobânzi reduse.

Stimulente pentru investitorii din parcul industrial

Investitorii din parcul industrial beneficiază, de asemenea, de scutirea de impozite pe venit o perioadă de 5 ani şi de exonerarea taxelor vamale la import şi export. Se estimează că faţă de anul 1990, când îşi desfăşurau activitatea circa 110 întreprinderi (cu o cifră de afaceri de 2,15 miliarde dolari, din care peste 80% din activitatea de export) în 1999 numărul întreprinderilor prezente în parcul industrial Hsinshu a sporit puternic, depăşind cifra de 190 cu peste 35.000 locuri de muncă.

Taiwanul, care dispune de o largă ofertă de tehnologii moderne - performante în domeniile industriei energetice, biotehnologiei, prospecţiunilor geofizice şi materialelor de construcţii, a dezvoltat propria sa zonă industrială şi comercială la Shanghai (China). În baza programelor de dezvoltare - care prevăd ca ponderea industriilor de înaltă tehnologie să atingă peste 40% din producţia industrială naţională - Taiwanul îşi va intensifica investiţiile în China, care - conform estimărilor - vor depăşi 10 miliarde dolari, fiind concentrate la nivelul unui mare număr de întreprinderi (1500-2500) din zonele libere industriale.

În anul 2006 urmează a fi finalizate lucrările de amenajare a unei noi şi importante zone industriale pe coasta de sud-vest a Taiwanului[9], care se va întinde pe o suprafaţă de 10586 ha. Costul total al proiectului este estimat la peste 9 miliarde dolari, finanţarea fiind asigurată din surse private şi în baza veniturilor obţinute de pe urma companiilor naţionalizate.

2.3.2 Malaysia

Malaysia dispune de două categorii de zone de prelucrare pentru export : a) zonele comerciale libere, în care se găsesc o serie de facilităţi pentru industria orientată spre export şi b) zone pentru construirea de depozite �la cerere", amplasate în afara zonelor comerciale libere, aşa numitele antrepozite libere, destinate să încurajeze construcţia de fabrici cu producţie destinată exportului.

Există, totodată, 57 de zone industriale, din care 14 au fost declarate de autorităţi ca zone de promovare a investiţiilor. Autorităţile au selectat 6 dintre zonele industriale pentru a le declara zone comerciale libere (Bayang Lapas şi Prai din Penang, precum şi câte 2 zone din Selangor şi Malacca).

Zonele de comerţ liber si porturile libere condiţionează intrarea companiilor de exportul a 90% din producţia obţinută.

Principalele activităţi din zonele libere sunt: fabricarea, prelucrarea, curăţarea, sortarea, ambalarea, etichetarea, expunerea şi depozitarea.

Primul ministru Mahathir Mohamad a enunţat un program conform căruia Malaysia să devină o ţară puternic industrializată pâna în anul 2020. In statul insular Penang al statului federal Malaysia, această viziune pentru 2020 a devenit deja realitate, după opinia analiştilor occidentali[10], atât in capitala statului, cât şi în zonele libere amplasate de-a lungul autostrăzii. Penang oferă servicii precum ambalarea şi stivuirea mărfurilor, reparaţii majore pentru navele mici şi reparaţii minore pentru transoceanice.

Georgetown, capitala statului malaysian Penang, dispune de al doilea mare aeroport al ţării, Baya Lepas, iar viitorul industrial al statului se leagă de zona liberă comercială stabilită de-a lungul autostrăzii, unde s-au implantat mari companii transnaţionale, precum Motorola, Hewlett Packard, Seagate, Conner, Sony şI Robert Bosch. Aceasta zonă este administrată cu succes de Penang Development Corp (PDC), considerată cea mai agresivă autoritate de dezvoltare regională din Malaysia. In Penang, industria contribuie cu 46% la PIB, comparativ cu 27% la nivelul întregii ţări. In 1997 au fost atrase alte 42 de noi proiecte industriale, care crează 7000 de noi locuri de muncă.

Zona Penang a avut succes, astfel că a început să se îndrepte spre alte operaţiuni decât cele cu muncă intensivă şi anume in special spre electronică, cu valoare adăugată ridicată. Marile firme de electronică amplasate în Penang se aprovizionează cu componente de la industria locală în proporţie de 20%.

PDC şi-a propus să diversifice baza economică a statului Penang, având mare grijă de alegerea domeniului în care se va produce această diversificare. Nu s-a ales industria grea pentru dezvoltare, întrucât Penang nu ar fi putut beneficia de avantaje comparative. Astfel că s-au orientat spre ceea ce ştiau să facă, semiconductori pentru bunurile de consum electronice, pentru care se puteau dezvolta legăturile cu industria locală. Pentru a stimula legăturile industriale, PDC a realizat Centrul de dezvoltare profesională Penang, care califică 1000 tehnicieni pe an. Cu sprijinul sectorului privat (Motorola, de exemplu, a înfiinţat un laborator de tehnologie automată), PDC a investit mult în forţa de muncă locală. Potrivit declaraţiilor lui Ho Soek King[11], managing director la Motorola (Penang), �Penang nu mai este o bază de forţă de muncă ieftină; dacă Penang doreşte să rămână un centru atractiv pentru operaţiunile offshore, este nevoie de recalificarea forţei de muncă pentru a corespunde sistemelor industriale moderne”" In trecut, statul Penang concura cu restul Malaysiei pentru atragerea investiţiilor, dar după anul 1990 a început să concureze cu celelalte ţări din Asia, China, Thailanda, Vietnam, India.

Penang are un coridor pentru extindere spre est în Seberang Prai, o enclavă principală care este parte a Penangului. In cursul actualului deceniu a fost finalizată o primă fază a investiţiei de US$18.7 milioane la terminalul de containere (North Butterworth Container Terminal) din Seberang Prai şi un nou aeroport internaţional pentru Penang şi alte state nordice ale Malaysiei.

Potrivit lui Mohtar, 95% din viitoarele dezvoltări industriale vor avea loc în Seberang Prai

2.4 America

2.4.1 SUA

Numărul de zone libere din SUA este în continuă creştere. In 1990 erau 158 de zone libere cu caracter general şi 168 subzone, în creştere evidentă faţă de cele 10 zone de comerţ internaţional (FTZ - Foreign Trade Zones) din 1970.

In anii 1990 - 1993, numărul a crescut de la 158 la 216 FTZ cu caracter general. Numărul de subzone a crescut totodată de la 168 la 326.

Fiecare fabrică de asamblare auto şi rafinărie de ţiţei din SUA este o zonă liberă sau face parte dintr-o zonă, astfel că FTZ constituie un catalizator al comerţului internaţional.

FTZ joacă un rol important în sprijinirea companiilor americane pentru a concura pe pieţele globale, oferind flexibilitate pentru menţinerea perimetrelor libere în SUA, ceea ce înseamnă şi menţinerea locurilor de muncă. In 1994, livrările în afara zonelor libere şi a subzonelor au atins $119,8 miliarde, cu mult peste nivelul anului anterior ($104,4 miliarde). Din această sumă, 40% au reprezentat livrări pe pieţele externe

In SUA operează în prezent peste 3500 companii în 237 zone libere şi în 390 de subzone aprobate. Valoarea totală a mărfurilor ce trec prin zonele menţionate se aşteaptă să atingă 200 miliarde $ în 1999. Se estimează că din această sumă, mărfurile străine totalizează 40 miliarde $, în timp ce peste 130 miliarde $ reprezintă valoarea mărfurilor americane utilizate în procesul de finisare a produselor destinate a fi exportate din zonele libere comerciale în SUA (Martin).

Zonele de comerţ internaţional sunt zone supervizate de Vama SUA, care sunt considerate în afara teritoriului vamal american după activitatea şi reglementările serviciului vamal al SUA. Amplasate în sau lângă porturile vamale ale SUA, zonele de comerţ internaţional sunt versiunea americană a ceea ce se numeşte pe plan internaţional zonă comercială liberă

Zonele sunt sponsorizate de corporaţii publice sau private calificate, dintre care multe au contracte la rândul lor cu firme publice sau private pentru desfăşurarea activităţilor.

O zonă liberă tipică are ca scop furnizarea de spaţii depozitare/ distribuţie de închiriat pentru utilizatorii de depozite, cu acces la toate modurile de transport.

Cele mai multe zone libere au inclus în proiect un spaţiu industrial, cu loturi pe care utilizatorii îşi pot construi propriile facilităţi.

Programul zonelor libere din SUA permite importul produselor pentru a fi depozitate, distribuite, prelucrate sau chiar reparate fără să se plătească taxe şi tarife de import până când produsele părăsesc zonele libere pentru a intra în ţară. Pentru exporturi, industriaşii nu trebuie să plătească taxele vamale americane asupra componentelor străine incorporate în produsele lor la fabricile situate în ZL. “Zonele de comerţ internaţional din SUA permit reducerea procedurilor vamale”, afirmă Brandi Hanbeck, director executiv al Asociaţiei Naţionale a zonelor libere de comerţ internaţional (Martin).

Subzonele libere din SUA sunt deobicei întreprinderi private autorizate de Administraţia Zonelor comerciale străine. In SUA multe companii au profitat de crearea subzonelor Zonelor libere. In loc să construiască în zonele libere existente, se solicită autorităţilor zonei libere crearea unei subzone pe locul în care este construită şi funcţionează fabrica. Cu statut de subzonă se câştigă avantajele Zonelor Libere în cadrul propriei proprietăţi industriale.

In ultimii ani, subzonele zonelor de comerţ internaţional din SUA au depăşit numărul zonelor libere, pe de o parte pentru că vechile zone libere lucrează deja la capacitatea totală şi pentru că deseori volumul mare de produse ce trece printr-o fabrică privată garantează denumirea de origine a produselor.

Avantajele oferite firmelor amplasate în subzone libere

¨ Subzonele permit o puternică dezvoltare a operaţiunilor cu minim de birocraţie.

¨ Importurile sunt scutite de taxe vamale

Companiile petroliere, de exemplu, utilizează statutul de subzone ale Zonelor de comerţ internaţional (FTZ) pentru a importa şi rafina ţiţei. Citgo Petroleum Corp cu sediul în Tulsa, Oklahoma (SUA) operează în prezent în 4 subzone active ale zonelor libere comerciale de pe întreg teritoriul SUA. Ca multe alte companii energetice, a procedat la stabilirea statutului de subzonă a FTZ pentru rafinăriile deţinute, obţinând reduceri de tarife pentru carburanţii importaţi şi reducerea poverii reglementărilor guvernamentale. In prezent, rafinăria Citigo`s Lake Charles, L.A. este denumită oficial Subzona 87B. Cu peste 3000 de angajaţi şi muncitori cu contract, produce gazolină, kerosen, carburant turbo jet şi procesează peste 320000 barili de carburant/zi.

M. Sharp, coordonator al zonei de comerţ internaţional la Citgo, susţine că în timp ce statutul de subzonă (obţinut de firmă în 1988) aduce o cheltuială anuală de 38000$, Citgo a câştigat între 2-2,5 milioane $ pe an numai din tarifele vamale.

Virtual, toate marile întreprinderi de automobile din SUA operează în subzone ale zonelor libere, unde părţile componente importate pot fi incorporate în automobile Chrysler, Ford, GM sau unde maşinile străine pot primi componente americane.

Când gigantul BMW a selecţionat Carolina de Sud în 1994 ca loc pentru prima sa fabrică în SUA cu o investiţie de 800 milioane $, un factor cheie de decizie a fost combinarea beneficiilor asigurate de statutul de zonă liberă comercială cu programele benefice ale statului gazdă, care includea calificarea forţei de muncă. “Taxele vamale nu au fost principalul factor pentru a ne stabili într-o zonă liberă", spune D. Turbeville, coordonator vamal la BMW Manufacturing Corp. Deşi programul guvernamental de calificare a forţei de muncă ne-a ajutat, au existat alţi 3 factori cruciali:

Ø Localizarea (amplasarea), ce asigură o distribuţie uşoară a majorităţii BMW-urilor pe pieţele din SUA;

Ø Acces la transport, în special portul Charleston cu apă adâncă, pentru nave de mare tonaj, precum şi apropierea de un aeroport principal;

Ø Siguranţa oferită, prin reducerea riscurilor valutare.

Turbeville apreciază că BMW nu ar fi venit în SUA dacă nu exista programul zonelor libere, întrucât zonele libere reduc riscul fluctuaţiilor valutare. Circa două treimi din maşinile BMW asamblate la compania Spartanburg, S.C., subzonă a zonei libere desemnată pentru fabrică, sunt exportate în alte ţări. Toate maşinile BMW 23 Roadstars vândute în lume sunt produse în această subzonă liberă din SUA, după care sunt livrate în peste 100 de ţări.

Nu orice companie poate utiliza statutul de Zonă Liberă, întrucât beneficiile sunt însoţite de anumite obligaţii.

In afara faptului că trebuie obţinute aprobări pentru operaţiunile din FTZ din SUA, companiile trebuie să-şi ţină înregistrări amănunţite şi să îndeplinească cerinţele fixate prin regulamentele zonelor de comerţ internaţional, inclusiv înregistrarea traseului urmat de produse de la intrare până la ieşire. De asemenea se plătesc cheltuieli anuale ne-negociabile pentru Zone Libere sau pentru statutul de subzonă.

Cerinţele pot stipula că o firmă trebuie să-şi modifice sistemul de raportare a controlului stocului, spune Hanback de la Asociaţia Naţională a Zonelor de comerţ internaţional (SUA) (Andel).

De altfel, operaţiunile efectuate în zonele libere din SUA sunt supuse legislaţiei americane. "Zonele libere constituie proceduri vamale suspensive, ele nu sunt un loc de neaplicare a politicii comerciale şi tarifare specifice", arată Puccinelli de la Oficiul Zonelor de comerţ internaţional din SUA.

In aceste condiţii, economisirile de miliarde dolari datorate taxelor vamale şi timpului de tranzit şi economisirile de milioane oră-muncă dau atractivitate ZL pentru un număr în creştere de companii americane şi străine, dornice să facă afaceri în aceste zone.

Procedura de stabilire a operaţiunilor în zonele libere din SUA

Prezentăm câteva elemente de bază privind costul şi durata stabilirii operaţiunilor în zonele libere din SUA:

Procedura de aplicare: Dacă se doreşte stabilirea operaţiunilor într-o zonă existentă sau stabilirea unei subzone într-unul din perimetrele deţinute de companie, se face o cerere la Foreign Trade Zone Garantee, entitate ce deţine titlul la o zonă liberă de comerţ internaţional.

Cheltuielile de aplicare (cerere) totalizează între 1600-6500$, în funcţie de felul operaţiunilor dorite de firmă în cadrul ZL .

Procesul de aprobare: Deobicei aprobarea unei subzone libere durează circa 1 an, deşi anumite proceduri rapide pot să scurteze timpul la 6 luni. Odată aprobată cererea, firma trebuie să-şi ia un angajament pentru respectarea statutului de utilizare a zonelor de comerţ internaţional pentru o perioadă de 5 ani.

Cheltuielile anuale

Aceste cheltuieli, plătite la Free Trade Zone Garantee, pot atinge 50000$, dar deobicei variază între 15 000-35 000$. Cheltuielile se plătesc dacă se face magazin (Shop) în ZL sau dacă se obţine desemnarea pentru subzonă.

Spaţiul şi costul utilităţilor

Aceste cheltuieli pot varia mult de la o regiune la alta în care sunt amplasate ZL, sau dacă se obţine statutul de subzonă. De asemenea firma trebuie să determine dacă face contracte pe termen lung de concesionare şi pentru utilităţi, pe baza prognozelor privind pieţele de export şi a cerinţelor proiectate

Reglementările modificate

Unul din beneficiile obţinute de companiile care acţionează în zonele de comerţ internaţional din SUA este taxa vamală concesivă. Componentele aduse în SUA, dar din afara FTZ, sunt supuse unei taxe vamale de 15%. Dacă aceleaşi componente sunt aduse în zonele libere, nu se plătesc taxe vamale în cazul asamblării componentelor într-un produs finit. Dacă produsul finit intră apoi pe teritoriul SUA se plăteşte o taxă vamală de 2% . Dacă produsul finit este exportat nu se plăteşte taxă vamală.

Pentru multe companii, FTZ au schimbat normele de localizare (amplasare). Firmele care intenţionează să se stabilească pe coasta Pacificului nu sunt restricţionate să se amplaseze într-un port şi găsesc numeroase avantaje.

In zonele de comerţ internaţional din Peregrin's Portland, de exemplu, sunt aduse produse din toate porturile de pe coasta vestică. “Mulţi oameni de afaceri privind la coasta Pacificului gândesc că ar trebui să-şi stabilească afacerile în Los Angeles, întrucât acolo este port şi acolo este locul în care vin produsele lor", spune Harmon. �Nu neapărat. Mergând într-o zonă liberă, această marfă se mişcă în port mai repede, întrucât nu trebuie să treacă prin vama americană; în al doilea rând, preţul de realizare a unei facilităţi şi a unei afaceri într-un spaţiu portuar este mult mai ridicat decât în teritoriul interior al portului sau într-un loc precum Portland" (Andel).

In privinţa costurilor implicate în porţile tradiţionale de intrare -terestre şi aeriene - nu sunt multe lucruri pe care să le poţi face în Los Angeles sau New York şi să nu le poţi face mai ieftin în Ohio, afirmă William Snyder, marketing manager la Autoritatea portuară Rickenbacker, Columbus, OH. Rickenbacker are aranjamente de cooperare în marketing cu porturile New York / New Jersey,Virginia şi Los Angeles. Astfel, se poate lua un container sosit în portul New York, se pune pe tren sau camion şi se aduce în Ohio, prin vamă şi înapoi la New York, durând cu trei zile mai puţin şi costând mai ieftin decât trecându-l prin portul NY. Şi aceasta - pentru că portul este foarte aglomerat şi sunt probleme de costuri.

Relaţii vamale mai bune

Pentru orice transportator american care face cheltuieli şi suportă cheltuielile trecerii prin vamă, acestea sunt responsabilităţi importante. Firmele au început să recunoască faptul că, cheltuielile vamale şi logistice nu mai sunt doar un cost al afacerii, ci ele trebuie conduse în cel mai eficient mod posibil. Aici intervine rolul zonelor libere. Se pot reduce cheltuielile pe zile întregi de transport, întrucât marfa nu se mai reţine în port pentru inspecţia vamală, susţine Karen Sager, membră a Foreign Trade Zone Corp., şi administrator vamal pentru Smith Corona, o companie de maşini de scris. Si aceasta nu pentru că vameşii nu vin să inspecteze marfa. Dacă mărfurile se află în zonele libere, vameşii pot veni oricând să vadă marfa în depozitul proprietarului mărfii, având mai mult acces decât în timpul în care marfa staţionează în docuri. Sager adaugă faptul că FTZ au îmbunătăţit relaţiile între transportator şi Vamă. Importatorii sunt mai eficienţi pentru că înţeleg mai bine necesităţile Vamei, iar vămile sunt mai eficiente întrucât acum se concentrează pe business.

Dar nu se pot vinde produse sparte sau deteriorate în urma vămuirii. Jo Douglas, controlor şi trezorier la firma de lămpi Quiozel, arată că s-au decis să mute cartierul general al firmei din Hauppauge, NY, la Charleston, SC, astfel încât să beneficieze de avantajele zonei libere din Charleston, pentru că zonele libere din Long Island sunt foarte mici si spaţiul trebuie închiriat. In FTZ din Charleston, au cumpărat un spaţiu cu facilităţi de 300.000 m˛ , astfel că nu vor plăti taxe vamale şi vor economisi bani. Deşi Douglas descrie relaţia firmei sale cu vama ca bună, adaugă faptul că au început să aibă pagube când a devenit operaţională o nouă linie de producţie pentru lămpi Tiffany. Produsele au devenit atât de populare, încât nu mai puteau întârzia o săptămână sau două cât dura inspecţia vamală; dar cel mai important era faptul că au apărut pagubele cauzate de controlul vamal. Vameşii despachetau lămpile pentru control, dar nu reuşeau să le reambaleze în stilul original; o treime dintr-un container cu astfel de pagube care nu mai puteau fi remediate. In FTZ, care se află în afara spaţiului vamal al SUA, se fac mai puţine manipulări ale produselor, astfel că pagubele se diminuează evident. Douglas spune că din noiembrie 1998 operează în totalitate în FTZ Charleston, unde economisirile vor fi substanţiale, nu numai datorită evitării pagubelor, dar şi din diferenţa de taxe vamale. Până acum, cea mai mare taxă vamală pentru produsele firmei era de 13,6%, iar în viitor, prin amplasarea în FTZ Charlston va fi de 3,9% în funcţie de produs.

După Roy Knapp, membru al consiliului de administraţie al Adunării Naţionale a zonelor de comerţ internaţional din SUA, chiar şi pentru întreprinderile mici, zonele libere sunt avantajoase şi se pot adapta nevoilor acestora pentru stocare şi distribuţie. Se estimează că o firmă poate economisi $100.000 pe an.

Leslie A. Winters, development manager la Rickenbacker Port Authority (după Andel), arată că un element principal de atracţie a FTZ este realizarea de beneficii din logistică. In acest sens, exemplifică prin faptul că sunt în curs de realizare a unui proiect de subzonă pentru Abbott Labs, unde se importă lapte şi zahăr pe care le prelucrează în suplimente nutriţionale, după care le reexportă. Dacă nu ar putea face aşa, atunci ar produce în afara ţării. Subzona păstrează locuri de muncă în SUA, iar firma poate utiliza fabrica actuală în loc să construiască altele noi.

Alte beneficii ale ZLC (FTZ)

Se pot reduce cheltuielile de transport fluvial / maritim importând produse în vrac, care apoi se reambalează, se reetichetează şi se pot introduce pe piaţa locală. Deseori există economisiri privind asigurarea, întrucât FTZ are evidenţă contabilă strictă şi controale de siguranţă, ceea ce reduce scăderea valorii produsului.

Nu există taxe locale sau statale asupra stocurilor de mărfuri atunci când acestea se află în zonele libere. Aprobarea unei subzone poate dura un an sau mai mult. In schimb, într-o zonă liberă firma poate fi activată ca parte a zonei, foarte repede.

Managementul zonelor libere din SUA

Există surse de informare disponibile pentru oamenii de afaceri pentru a-i sprijini în alegerea zonelor libere cele mai avantajoase pentru fiecare afacere. De exemplu, Integrated Systems Solutions Corp., seviciile subsidiare IBM care oferă ZoneManager, un sistem care permite utilizatorilor să facă analize cost / beneficii privind fie utilizarea unei anumite zone libere, fie pentru propria subzonă liberă.

Un element important de menţionat este faptul că toate operaţiunile de prelucrare din zonele libere din SUA trebuie autorizate în mod expres de către Comitetul pentru zonele libere (format din Ministerul Comerţului, Ministerul Apărării şi Ministerul de Finanţe). În consecinţă, sunt examinate în avans toate operaţiunile de prelucrare, pentru a se cunoaşte impactul lor asupra industriei naţionale şi asupra balanţei de plăţi a SUA, precum şi efectul pe care ar putea să-l aibă asupra programelor guvernamentale, inclusiv cele ce reglementeează importul prin stabilirea de contingente la import. Comitetul pentru zonele libere are autoritatea de a opri orice operaţie din aceste zone când se consideră că este �impotriva interesului, sănătăţii sau siguranţei publice" (Caraiani, Cazacu).

2.4.2 Bolivia

Zofraco, Cochabamba este o zonă liberă relativ nouă din Bolivia, înfiinţată în 1993, care pare să devină �cel mai puternic magnet pentru investiţiile regionale".

Cel mai important atu al acestei zone îl constituie faptul că se află în proprietatea unei intreprinderi private, Zona Franca Cochabamba S.A., care exercită şi managementul zonei, spre deosebire de alte ţări, precum Peru şi Chile, unde aceste zone sunt deţinute de stat.

O altă trăsătură unică a zonei este faptul că zonele libere comerciale şi industriale se găsesc în acelaşi perimetru.

In unele ţări din regiune, precum Peru, facilităţile sunt separate pentru cele două tipuri de zone libere, în timp ce în alte ţări, precum Panama se găsesc numai zone libere comerciale.

Carlos Olmedo Zegarra de la Zofraco consideră[12] că investitorii sunt interesaţi în această zonă liberă, încheind contracte pe termen lung cu proprietarii zonei şi au deplina siguranţă că nici o eventuală schimbare politică din ţară nu le poate afecta afacerile.

Un alt avantaj prezentat de Zofraco este structura sa, ca punct de distribuţie pentru întreaga ţară. Alte zone libere din La Paz şi Santa Cruz sunt orientate spre propriile pieţe locale. Zofraco este localizată la 4 Km distanţă de aeroportul oraşului. De la deschiderea operaţiunilor în 1993 până în 1996 au trecut prin antrepozitele Zofraco mărfuri în valoare de $150 milioane. Zona comercială liberă acoperă 400 ha, din care 50 ha constituie zona industrială liberă, 20 ha spaţii comerciale de depozitare şi alte 50 ha parc de afaceri (business park). Locuinţele personalului ocupă alte 40 ha, iar restul suprafeţei este în păstrare pentru un lac artificial şi pentru împădurire, ceea ce, în opinia promotorilor zonei, va împiedica eventualele critici privitoare la protecţia mediului.

Acţionarii Zofraco sunt :

¨ Asociaţia întreprinderilor private din Cochabamba,

¨ Camera de Industrie

¨ Camera de Comerţ

¨ Camera Exportatorilor

¨ Camera Construcţiilor.

Camerele furnizează toate serviciile de consiliere, iar Zofraco deţine baza de date pentru selectarea personalului, astfel că investitorul nu se simte singur.

Mai mult, mărfurile se pot expedia în 20 minute din zona liberă comercială, spre deosebire de canalele vamale obişnuite unde este necesară o zi întreagă în acelaşi scop.

Surse oficiale din cadrul Zofraco declară că se negociază (1996) cu două firme din Argentina pentru instalarea unei fabrici de confecţii şi a unor silozuri de cereale în zona industrială, iar China este interesată în utilizarea facilităţilor zonei libere comerciale Zofraco pentru producerea de uree din gazul natural bolivian din regiunea Chapare.

2.4.3 Panama

Zona liberă comercială Panama este considerată a doua zonă liberă comercială din lume, după Hong Kong.

La finele anului 1999, Canalul Panama şi întreaga infrastructură realizate de administraţia SUA vor reveni sub coordonarea şi gestiunea statului Panama - care va implementa importante proiecte de reconversie "la cheie", susţinute de un mare volum investiţional, de circa 2 miliarde dolari.

Proiectele de investiţii sunt concentrate asupra finalizării lucrărilor la un număr de patru porturi şi realizării unor proiecte la alte obiective portuare.

Ca urmare a lucrărilor de modernizare, Canalul Panama va putea asigura traficul a peste 14 000 nave maritime pe an. Totodată, concesiunea autostrăzii Panama-Colon către o societate mexicană şi privatizarea aeroportului internaţional din Tocumen în 1999 vor completa în mare măsură infrastructura Zonei libere. Analiştii de piaţă relevă[13] importanţa sectorului financiar, reprezentat de 105 instituţii de profil, autohtone şi străine, în contextul unei apreciabile stabilităţi monetare.

Dotări portuare şi noi investiiţii

În domeniul realizării investiţiilor, concurenţa între companiile americane şi cele din Asia este puternică: în iulie 1996 în cadrul programului de privatizare, consorţiul Hutchinson din Hong Kong a obţinut concesiunea porturilor Cristobal şi Balboa, pe o perioadă de 20 de ani; pe terenurile retrocedate de către companiile americane, o companie taiwaneză condusă de omul de afaceri Evergreen a construit un terminal pentru containere; compania americană Stevedoring Services of Americas gestionează activitatea portului Manzanillo International Terminal (MIT).

Portul şi-a început activitatea în 1995 şi este rezultatul cooperării dintre Stevedoring Services of America (operator de terminale portuare şi feroviare) şi întreprinderea panameză Motores Internacionales. Agreat ca zonă fitosanitară, portul dispune de o suprafaţă de 80 ha destinată containerelor şi automobilelor şi de un cheu cu o lungime de 1050m.

Colon Container Terminal

Situat la Colon - în apropiere de MIT - portul se află în administraţia companiei maritime taiwaneze Evergreen în baza unei concesiuni pe o perioadă de 4 ani. Investiţia iniţială s-a ridicat la 100 milioane dolari. Portul dispune de un cheu de 612m.

Zona liberă comercială Colon are venituri nete anuale de circa 11 miliarde dolari, ceea ce depăşeşte cu mult alte importante zone libere ale lumii cum sunt : Miami (SUA; 1,3 miliarde dolari ) sau Cartagena (Columbia; 1,8 miliarde dolari). Amplasată pe o suprafaţă de peste 400 ha, situată în perimetrul oraşului cu acelaşi nume, Zona Liberă Colon permite desfăşurarea activităţii unui număr de 1700 întreprinderi, care beneficiază de acces direct spre porturile situate la Atlantic (3 porturi) şi Pacific.

Principalele ţări care exportă spre America Latină şi traversează Zona liberă Colon sunt: Hong Kong (533,1 miliarde dolari în 1997); SUA (290,7 miliarde dolari); Taiwan (151,9 miliarde dolari); Italia (145,5 miliarde dolari); Japonia (143,3); Coreea de Sud (104,4); Indonezia (91,2); Singapore (54,3); Mexic (45,6) şi Franţa (38,7).

Avantajele pe care le oferă Zona liberă Colon sunt deosebit de importante: scutirea de taxe vamale la import, la reexport, precum şi fiscalitate redusă pentru procesul de producţie. Exportatorul poate avea acces la ansamblul pieţelor din regiune şi oferă o gamă largă de prestări servicii, şi anume: reţele de distribuţie; instalaţii de ambalat şi recondiţionare, în condiţii similare normelor utilizate în ţările de destinaţie.

Zona liberă Colon va deveni, odată cu realizarea tuturor proiectelor de modernizare, un mare centru de redistribuţie prin realizarea de operaţiuni pentru import, depozitare şi pregătire a comenzilor şi de reexport. Principalele ţări destinatare ale reexporturilor sunt: Columbia (687,5 miliarde dolari în 1997); Brazilia (194,9 miliarde dolari); Venezuela (179); Ecuador (158); SUA (112,7); Paraguay (93,6); Chile (80,4) şi Cuba (79,8).

Investiţiile străine directe au crescut puternic în ultimii ani, ridicându-se la 1255 milioane dolari în 1998, ceea ce plasează Panama pe locul al doilea în America Centrală (după Costa Rica). Investiţiile străine au fost facilitate de procesul intens de privatizare. Investiţiile străine cele mai importante sunt realizate de : Comisia Canalului (113,9 milioane dolari), bănci (156 milioane), societăţi străine implantate în zona liberă Colon (18 milioane).

Cadrul deosebit de favorabil creat investitorilor străini rezidă în: exonerarea de taxe fiscale; scutirea de autorizaţie prealabilă; acces nelimitat privind participarea capitalului străin (cu excepţia participării în instituţii panameze în curs de privatizare); transferuri libere de capital şi repatrierea dividendelor.

Toate operaţiunile privind investiţiile străine sunt coordonate de Institutul Panamez de Comerţ Exterior (IPCE) şi de Pro-Panama, instituţii plasate sub autoritatea Ministerului Comerţului şi Industriei (MICI) şi a Ministerului Afacerilor Externe.

Au fost semnate convenţii referitoare la regimul şi protecţia investiţiilor între Panama şi principalele ţări industrializate ale lumii. În virtutea legii nr.63/23iulie 1998, reglementările privind investiţiile nu pot fi modificate timp de zece ani, ceea ce garantează stabilitatea regimului vamal şi a ocupării forţei de muncă.

2.4.4 Cuba

Cuba caută mai mulţi perteneri comerciali, după ce relaţiile sale cu fosta URSS şi cu alte ţări est europene nu mai sunt la nivelul anterior anului 1990. Cu toate că este considerată o ţară cu mare risc, Cuba a atras unele companii canadiene şi europene, după anunţarea în octombrie 1993 a înfiinţării a 5 zone comerciale libere pe coasta de est a ţării.

Mărfurile pot fi depozitate în antrepozitele duty-free, până sunt livrate pe pieţele din America Latină sau pe alte pieţe..

Schimbările operate în Cuba (inclusiv posibilitatea cubanezilor de a deţine valută) au creat oportunităţi sporite de afaceri. Potrivit unui raport din Journal of Commerce, preluat de Cash Management News[14], Camera de Comerţ a Cubei susţine că numărul companiilor străine a sporit de 3 ori în perioada 1987-1994, ajungând la 481. Companiile ce operează în Cuba includ Telecommunicaciones des Mexico SA, care a realizat prima reţea de telefonie celulară formând o societate mixtă cu Emtel Cuba; Guitart HotelesSA, o companie din Spania a preluat managementul la Havana Hilton şi Delta Hotels (companie din Toronto-Canada)

2.5 Orientul Mijlociu

2.5.1 Iran

Parlamentul iranian a aprobat în 1998 cererea guvernului de a se declara Bandar Imam ca zonă economică specială petrochimică, unde să se asigure companiilor străine stimulente fiscale şi de altă natură pentru ca acestea să investească în proiectele Iranului.

Surse oficiale au declarat (Gazaii) că Iran are în vedere construirea a 30 noi complexe petrochimice, din care 22 la Bandar Imam. Se consideră că prezenţa capitalului străin este crucială şi parteneriatele mixte sunt esenţiale pentru asemenea dezvoltări.

Proiectanţii noilor complexe petrochimice susţin că odată ce acestea vor funcţiona, ţara va scăpa treptat de dependenţa faţă de exportul de ţiţei.

In anul 1998, scăderea preţurilor pe piaţa internaţională a ţiţeiului a afectat economia Iranului, estimându-se un deficit de 6 miliarde $ în anul fiscal 1998-99.

Oficialităţile iraniene consideră că ţara a devenit deja mai atractivă pentru investitorii străini datorită declaraţiei de la sfârşitul anului 1998 că 3 zone libere industriale şi comerciale sunt disponibile pentru companiile străine, în insulele Kish şi Qeshm din Golful Persic şi în Portul Chahbahar din Golful Oman, lânga graniţa cu Pakistan.

Aceste zone libere nu sunt supuse restricţiilor la import, export, forţă de muncă şi investiţii străine care se aplică în restul Iranului. Ele sunt desemnate să servească ca �porţi deschise" spre pieţele emergente din ţările Asiei Centrale şi din regiunea Caspicei.

Morteza Alviri, secretar general al Inaltului Consiliu pentru zone libere industriale şi comerciale (HCFITZ), un organism semi-guvernamental, a declarat[15] că vor fi necesari 3 - 5 ani pentru dezvoltarea completă a infrastructurii zonelor libere.

Multe stimulente sunt acordate companiilor care operează în zonele libere din Iran, incluzând scutire de impozite pe 15 ani, importuri fără taxe vamale şi forţă de muncă ieftină. În plus, cursurile de schimb pe multe niveluri practicate de Banca Centrală nu se aplică în zonele libere comerciale.

In prezent, în aceste zone libere operează 32 companii din 15 ţări şi se speră că noile iniţiative vor majora exportul de bunuri de consum, pe măsură ce se stimulează fluxul de capital şi tehnologii pentru producţia de produse chimice.

Parlamentul Iranian este considerat drept garant pentru investiţiile străine din zonele libere industriale si comerciale, îin condiţiile în care o nouă lege ce se discută în Parlament prevede ca guvernul să compenseze investitorii străini pentru pierderile cauzate de naţionalizare sau evenimente politice. Alviri estimează că după aprobarea acestei legi vor intra imediat investiţii străine de peste 1 miliard $.

2.5.2 Iordania

De la inceputul anilor`90, Iordania trece printr-o tranziţie economică şi politică considerabilă. Indicatorii economici din anii 1997-98 arată că reformele din ultimii ani au început să dea roade, creşterea economică de 5,1% pe an fiind considerată ca una dintre cele mai ridicate din regiune. Analiştii de piaţă (Kiernan, 1998) apreciază că pe termen lung, tranziţia va asigura viabilitatea economiei iordaniene.

Datorită faptului că Irak nu are un port la Golful Persic, cea mai mare parte a importurilor sale trece prin portul iordanian Aquaba (importuri în valoare de circa 40 miliarde $ anual la sfârşitul anilor`80); după războiul din Golf, volumul comerţului irakian prin portul iordanian Aquaba s-a redus la jumătate.

Pentru a dezvolta activitatea portuară în continuare, Iordania face pregătiri pentru crearea de zone comerciale libere, intre care una mare va fi in regiunea Aqaba.

The Jordan Times, preluat de International Communications (1998), informează că Banca Mondială va finanţa cu 1,2 milioane dolari studiul “de transformare a zonei Aqaba în zonă economică cu prevederi speciale". Zona va cuprinde un port liber şi un aeroport.

Acest proiect va contribui la dezvoltarea comerţului iordanian, ca parte ambţioasă a planului de dezvoltare a regiunii Aqaba, un proiect pe termen lung (25 de ani) care va transforma regiunea într-o zonă comercială, industrială şi de atragere a turismului

O altă zonă comercială liberă este proiectată la Ibrid, în nordul ţării. Exporturile din această zonă, bazate pe un joint-venture iordaniano-israelian vor fi scutite de taxe la importul în SUA.

2.5.3 Egipt

Dezvoltarea zonelor libere situate în cadrul teritoriului naţional, dar considerate în afara "hotarelor" vamale - este o componentă vitală a eforturilor Egiptului de a-şi consolida sectorul privat, de a spori investiţiile străine, de a crea noi locuri de muncă pentru populaţia tânără şi de a atenua tensiunile din Valea Nilului şi din oraşe, precum Cairo, unde locuiesc foarte mulţi tineri.

In prezent, în Egipt operează şase zone libere :

¨ Zona comercială Nasr City, lângă Aeroportul internaţional Cairo, beneficiază de o mare apropiere şi legături rutiere şi feroviare cu centrul financiar al capitalei şi de hotelurile, restaurantele şi magazinele sale.

¨ Zona liberă Port Said se situează la capătul Mediteranean al canalului Suez, lângă cel de-al doilea port ca mărime al ţării. Aici, pe 310 acri, vor fi realizate 17 proiecte industriale, inclusiv din domeniul alimentar, confecţii, pielărie, metalurgie.

¨ Zona liberă Alexandria. Situată pe principala autostradă dintre Cairo şi Alexandria, la 15 mile de portul Alexandria, zona beneficiază de legături bune rutiere, aeriene şi maritime.

¨ Zona industrială liberă şi de antrepozit Damietta a Mediteranei, acoperă 121 acri.

¨ Zona liberă Ismailia, de-a lungul Canalului Suez, la partea de nord-vest a lacului Timsah. Zona se află pe autostrada spre Cairo şi are legături rutiere cu Port Said, 60 mile spre nord, cu Port Tawfiq în Suez, 75 mile spre sud.

¨ Zona liberă publică Suez în Suez City, la capătul sudic al Canalului Suez, este o bază ideală pentru comerţ cu pieţele arabe, africane şi asiatice. Un grup egiptean-saudit-kuweitian va construi aici o uzină de îngrăşăminte de 336 milioane dolari.

Guvernul a planificat, de asemenea, să înfiinţeze zone libere pe coasta Mediteranei, în Peninsula Sinai, la El Fayoum - la sud-vest de Cairo, la Marea Roşie şi în Valea de Sud.

Stimulente pentru investitorii din zonele libere: Companiile ce investesc într-o zonă liberă din Egipt beneficiază de scutirea "pe viaţă" de taxe vamale din partea Egiptului, de impozit pe cifra de afaceri, taxe pe bunuri de capital etc.

Nu se supun reglementărilor egiptene şi sunt scutite de impozite pe venituri la câştigurile pe termen scurt expatriate. Toate instrumentele, echipamentele, maşinile, vehiculele de transport, altele decât cele pentru transport pasageri, de care este nevoie pentru a realiza activitatea într-o zonă liberă, sunt scutite de taxe vamale, de impozit pe cifra de afaceri şi de alte taxe şi impozite.

Taxe minore se aplică totuşi în anumite cazuri. Proiectele de antrepozit, de exemplu, trebuie să achite o taxă anuală echivalentă cu 1% din valoarea importurilor, în timp ce proiectele de producţie şi asamblare sunt supuse la o taxă de 1% pe an din valoarea exporturilor, dar bunurile aflate în tranzit spre o destinaţie precisă sunt scutite de această taxă.

Proiecte de infrastructură în zonele libere

Odată cu realizarea zonelor libere, guvernul egiptean doreşte să atragă investiţii private pentru proiectele noului aeroport, a noii autostrăzi, a noului port şi pentru proiecte energetice.

Odată cu adoptarea legilor menite să stimuleze economia egipteană şi să mărească PIB-ul, guvernul egiptean şi-a concentrat atenţia spre reliefarea oportunităţilor de investiţii ale ţării.

O serie de privilegii generale şi speciale au fost acordate în scopul încurajării investiţiilor în noile comunităţi, în districtele industriale, în zonele de comerţ liber publice. Câteva din aceste facilităţi sunt operaţionale, altele sunt doar în stadiu de proiect.

Guvernul încurajează realizarea de operaţiuni de antrepozitare, producţie şi distribuţie, intensive în muncă şi de valoare mare în aceste zone.

Context economic

La începutul anilor '90, Egiptul a lansat un program de reforme economice menite să stabilizeze economia şi să o transforme gradual într-un sistem de piaţă liberă. Guvernul a iniţiat politici de atenuare a inflaţiei, de reducere a deficitului, de liberalizare a preţurilor, de încurajare a comerţului exterior, în special a exporturilor. În plus, a renunţat la unele reglementări anterioare ce deveniseră un adevărat obstacol pentru comunitatea de afaceri. Astfel, guvernul a răspuns la faptul că liberalizarea economiilor est-europene şi creşterea rapidă a celor din Orientul Îndepărtat erodaseră avantajele competitive ale Egiptului.

Condiţiile socio-economice şi politice erau conflictuale şi împiedicau planurile menite să stimuleze creşterea economică şi sporirea ocupării forţei de muncă. Totodată, nivelul de trai în Egipt scăzuse şi era dependent de ajutorul străin. Ca rezultat, investiţiile noi au scăzut şi resurse valoroase de forţă de muncă şi de capital au migrat.

Lucrurile s-au schimbat, însă, rapid, iar investiţiile sunt prezente azi în Egipt. S-a dezvoltat un climat de afaceri viabil şi există multe păreri favorabile privind permanentizarea stării pozitive.

Oportunităţi de investiţii:

În prezent, în Egipt există oportunităţi reale de afaceri şi există un climat de încredere. Numeroase corporaţii internaţionale interesate în ţări în curs de dezvoltare cu rate de creştere mari, costuri reduse ale forţei de muncă, deficite în scădere, infrastructură eficientă, stabilitate politică şi stimulente fiscale atractive privesc Egiptul cu mai multă atenţie (Ghanen). Afacerile locale beneficiază, de asemenea, de pe urma dereglementării, spiritul antreprenorial renăscând.

Odată cu adoptarea noilor legi menite să stimuleze economia şi să mărească PIB-ul, guvernul şi-a concentrat atenţia spre reliefarea oportunităţilor ce le poate oferi Egiptul investitorilor. Aceasta s-a reflectat în constituirea de agenţii care să faciliteze investiţiile, implementarea unui program de reforme economice şi în semnarea unor acorduri cu ţări precum Canada şi SUA, care să încurajeze şi să protejeze investiţiile.

O serie de privilegii şi scutiri generale şi speciale au fost acordate pentru a încuraja investiţiile în noile comunităţi, districte industriale şi în zonele de comerţ liber aflate în proprietate publică. Unele facilităţi sunt deja operaţionale. Altele sunt în fază de proiect. Aceste facilităţi sunt localizate în cele 15 "Governorates", care sunt entităţi politice similare cu provinciile Canadei sau cu statele SUA.

Scopul acestor dezvoltări planificate este reducerea tensiunii în acest spaţiu, o mai bună utilizare a resurselor naturale şi crearea de oportunităţi pentru mai buna ocupare a forţei de muncă. Guvernul încurajează realizarea de operaţiuni de producţie, distribuţie şi antrepozitare intensive în muncă şi de valoare mare în zonele de comerţ liber.

Cea mai recentă prevedere economică guvernamentală cu caracter stimulator este Legea Investiţiilor 230/1989.

Această lege a fost adoptată pentru a încuraja investiţiile în sectorul privat şi formarea de societăţi mixte. Numeroase activităţi de investiţii intră sub incidenţa acestei legi, inclusiv proiectele de zone libere, ce oferă privilegiile şi scutirile enunţate mai jos:

¨ Prevederi generale:

· Proprietate asupra capitalului nelimitat de investiţii ;

· Proiectele de investiţii tratate ca proiecte de sector privat;

· Nici o discriminare privind privilegiile;

· Dreptul de a achiziţiona proprietăţi imobiliare este acordat tuturor, indiferent de naţionalitatea proprietarului;

· Nu există control asupra limitei de profit;

· Nu există exproprieri în domeniul proprietăţilor imobiliare sau de alt gen.

¨ Zone libere de comerţ

· Nici o restricţie asupra activităţilor de investiţii;

· Taxe reduse la importuri de pe piaţa internă;

· Libertatea de a efectua importuri atât de pe piaţa internă, cât şi de pe pieţele externe;

· Scutire de taxe şi impozite;

· Bunurile de capital scutite de taxe vamale.

Multe privilegii şi scutiri oferite mediului de afaceri din Egipt oglindesc trăsături ale programelor cu caracter stimulator bine organizate, sofisticate, valabile în ţările cele mai industrializate (G7) sau în alte ţări în dezvoltare. Nu este deloc surprinzător faptul că aceste stimulente au jucat un rol important în atragerea unor mari firme în Egipt, ca de exemplu GM, Suzuki, BMW, Mercedes Benz.

2.5.4 Emiratele Arabe Unite

Multe ţări cunoscute ca ţări emergente, sau nou industrializate, concurează puternic pentru atragerea investiţiilor străine directe, oferind parcuri industriale şi zone libere comerciale. Acestea sunt perimetre pentru prelucrare industrială şi distribuţie.

Răspândirea globală a centrelor de distribuţie determină industriaşii să nu mai utilizeze centrele tradiţionale de distribuţie, precum Hong Kong, Rotterdam, Miami sau Los Angeles pentru aprovizionarea atât a ţărilor dezvoltate cât şi a celor emergente. Centrele de distribuţie din localizările tradiţionale rămân totuşi şi ele continuă să furnizeze tot ceea ce înseamnă mai perfecţionat în materie de infrastructură şi servicii.

Emiratele Arabe Unite au construit zona liberă Jebel Ali - ce se remarcă prin reţele de transport, distribuţie şi comunicaţii avansate - pentru a atrage firme mari, transnaţionale, precum British Petroleum (BP); Compania elveţiană Nestle SA a construit, de asemenea, un imens centru de distribuţie la Jebel Ali.

British Petroleum Co. PLC a înfiinţat de curând o societate mixtă cu o companie locală din Yemen pentru vânzarea de lubrifianţi pentru autovehicule. Afacerea nu se remarcă prin valoarea propriu-zisă, însă este interesant faptul că o companie precum BP se implică chiar şi pe o piaţă mică şi distribuie bunuri în mod profitabil. BP va expedia lubrifianţii la centrul de distribuţie din portul Jebel Ali din Emiratele Arabe Unite.

Zona Liberă Aeroportul Internaţional Sharjah, situată de asemenea în Emiratele Arabe Unite, acordă servicii de distribuţie la peste 250 companii.

Pe insula Saadiyat din Golful Persic, Abu Dhabi, cel mai mare emirat, construieşte o zonă liberă în valoare de 3 miliarde dolari ce va fi un centru strategic de producţie şi distribuţie, care va servi Orientul Mijlociu, Africa şi sudul Europei.

Dezvoltarea centrelor de distribuţie din Golf (cu rol de zone libere) este doar un exemplu. ţările cunoscute sub denumirea de "emerging markets" (ţări emergente sau nou industrializate) se află într-o competiţie acerbă pentru a atrage investiţii străine directe punând la dispoziţie parcuri industriale şi zone de comerţ liber ce oferă oportunităţi de producţie şi distribuţie.

"Centrele de distribuţie apar acolo unde există producţie", afirmă John Wilson, vice preşedinte de marketing al UPS Worldwide Logistics Inc. (Mervosh).

Stimulente acordate de Emiratele Arabe Unite în zonele libere:

În Dubai sunt implicate peste 900 companii. Printre ele remarcăm: Estee Lauder Cos. Inc., Black & Decker Corp., Sony Corp. şi Samsung Group.

Companiile ce înfiinţează centre de distribuţie, fabrici, birouri regionale în Dubai sunt scutite de taxe vamale şi beneficiază de scutiri de impozite corporative şi personale pe 15 ani, scutiri ce pot fi reînnoite pentru alţi 15 ani. Companiile nu sunt obligate să formeze societăţi mixte cu firme locale şi pot repatria profiturile în proporţie de 100%.

2.6 Africa

2.6.1 Togo

Prin crearea Zonei Libere, guvernul togolez a avut în vedere intensificarea puternică a investiţiilor private şi garantarea integrării tuturor sectoarelor economico-sociale în procesul de relansare economică.

Proiectul Zonei Libere a demarat în anul 1990 cu concursul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), Programului ONU pentru Dezvoltare Industrială (PNUD/ONUDI), în colaborare cu Overseas Private Investment Corporation (OPIC).

Situată în vestul Africii - la Atlantic - Togo oferă, prin poziţia geografică strategică, un cadru eficient pentru schimburi comerciale şi investiţii cu ţările europene şi America de Nord.

Infrastructura – modernă şi eficientă – reprezintă un puternic suport pentru desfăşurarea activităţii în cadrul Zonei Libere - fiind reprezentată de:

· Portul autonom Lome, considerat a fi cel mai sigur şi eficient din Golful Guineii. Portul dispune de o suprafaţă de 75000 metri pătraţi pentru magazine, asigură legături cu toate porturile lumii;

· Aeroportul internaţional Lome, a cărui aerogară este considerată a fi cea mai modernă din Africa de Vest, cu o capacitate de tranzit anual de peste 11000 tone de mărfuri;

· Telecomunicaţii: Togo este conectat la scara internaţională printr-o reţea telefonică automată. Cu un sistem de transmisie prin fibră optică şi o reţea Minitel, Lome dispune de unele dintre cele mai moderne instalaţii de telecomunicaţii din Africa.

Zona liberă Togo oferă întreprinderilor exportatoare un foarte bun climat de lucru, căruia i se adaugă importante facilităţi vamale şi fiscale prin intermediul Codului de investiţii.

Facilităţi pentru întreprinderile străine în cadrul Zonei Libere din Togo:

· scutiri de taxe si impozite în primii zece ani de activitate ( un procent de numai 15% începând cu cel de-al 11-lea an);

· exonerare de taxe şi orice alte cheltuieli la exportul unor produse importate sau fabricate în Zona Liberă;

· exonerare de taxe la importul de materii prime, unele materiale şi echipamente industriale (autovehiculele utilitare beneficiază de o reducere cu 50% la aceleaşi taxe);

· exonerare de impozit asupra dividendelor în primii zece ani pentru acţionarii străini;

· stabilirea unui impozit pe salarii mai redus cu 2% pe durata activităţii întreprinderii;

· tarife preferenţiale asupra prestărilor de servicii publice (electricitate, apă, telefon etc.);

· posibilitatea deţinerii unor conturi în devize;

· libertatea transferului de capitaluri.

Alte garanţii privind activitatea întreprinderilor străine:

· garantarea protecţiei faţă de orice naţionalizare a bunurilor investitorilor străini;

· apartenenţa Rep. Togo la Convenţia de la Lome garantează un acces preferenţial pe pieţele europene.

Condiiţii de eligibilitate pentru întreprinderi în zona liberă:

Pentru a fi eligibile, în funcţie de statutul Zonei Libere, întreprinderile trebuie să garanteze exportul producţiei lor, să acorde prioritate la angajare muncitorilor autohtoni şi să se înscrie într-una sau mai multe categorii după cum urmează:

§ utilizarea tehnologiei de vârf;

§ folosirea cu prioritate a materiilor prime locale;

§ dezvoltarea şi eficientizarea producţiei de export;

§ folosirea eficientă a forţei de muncă;

§ executarea de servicii pentru alte întreprinderi cu sediul în străinătate.

Societatea de Administraţie a Zonelor Libere (SAZOF) este organismul care coordonează instalarea unităţilor industriale de producţie în Zona Liberă, prin: acordarea de asistenţă privind întocmirea formalităţilor necesare implementării şi asigurarea relaţiilor cu structurile administrative locale şi naţionale.

Ghişeul Unic - principalul organism de lucru al SAZOF – asigură antreprenorilor următoarele demersuri administrative şi servicii:

§ autorizaţia de instalare;

§ carta de import;

§ carta de sejur;

§ înmatricularea în Registrul Comerţului;

§ declaraţia privind obiectul de activitate necesară inspecţiei muncii;

§ certificatul de impozitare;

§ anunţul legal;

§ permisul de construcţie.

Lome oferă, totodată, importante şi stabile servicii bancare tuturor investitorilor prin:

§ libera convertibilitate între francul CFA şi francul francez (Togo este integrat în zona francului);

§ libertatea absolută de transfer în zona francului şi în întreaga lume pentru tranzacţiile curente şi mişcările de capitaluri.

Sistemul financiar cuprinde un număr de zece bănci şi trei instituţii financiare. Principalele bănci din Lome sunt:

§ Banca Meridien BIAO - Togo, care deţine 20% din piaţa creditelor şi între 14-16% din piaţa depozitelor;

§ Banca Togoleză pentru Comerţ şi Industrie (BTCI), al cărei capital este repartizat între statul togolez, acţionari privaţi din ţară şi străinătate.

§ Uniunea Togoleză a Băncilor (UTG), care a preluat activităţile băncii Credit Lyonnais, acordă 24% din volumul creditelor. Capitalul este împărţit între statul togolez, Banca Comercială şi Deutsche Bank.

Capitolul 3. Semnificaţii ale zonelor economice libere pentru România

Analiza celor mai recente evoluţii pe plan mondial în domeniul zonelor economice libere conduce la unele observaţii relevante pentru strategia de dezvoltare a zonelor libere din România şi pentru strategia de dezvoltare industrială a României.

1) O primă observaţie se referă la tipologia zonelor libere. Intrebarea care se poate pune în cazul României este: ce tip de zone libere ar trebui dezvoltate în viitor, asfel încât acestea să contribuie în mai mare măsură la dezvoltarea economică a ţării ?

a) Un răspuns la această întrebare rezultă din dinamica tot mai accelerată în ultimii 20 de ani a zonelor libere industriale de export, atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele emergente şi în dezvoltare. Experienţa recentă a ţărilor analizate relevă faptul că cele mai multe ţări de reşedinţă a zonelor libere nu se mai mulţumesc cu oferirea de spaţii de depozitare pentru reexport, ci efectuează operaţiuni de prelucrare industrială, cu grade diferite de complexitate şi exportul produselor finite.

b) Evoluţia conceptului modern de zonă de prelucrare pentru export a căpătat terminologii diferite, care ilustrează intensificarea recurgerii la acest instrument de politică economică şi diversificarea structurilor instituţionale implicate. O dezvoltare importantă a privilegiilor şi avantajelor zonelor este faptul că în loc să fie concentrate într-un perimetru teritorial bine definit, deţinut de firme locale sau străine, zonele libere operează oriunde pe teritoriul unei ţări.

Exemplele în acest sens sunt constituite de crearea de subzone ale zonelor libere, în care se declară zonă liberă perimetrul unei întreprinderi din interiorul ţării de reşedinţă, oferindu-se toate avantajele şi restricţiile specifice zonelor libere, dar care presupun cheltuieli reduse de instalare şi infrastructură (subzone de tipul celor din SUA, Ungaria, s.a.). Acest tip de zonă liberă a atras multe investiţii străine directe în Ungaria, contribuind la dezvoltarea exportului şi la creşterea excedentului balanţei comerciale a ţării.

c) O altă caracteristică a zonelor libere, care ar putea da o idee autoritaţilor române şi oamenilor de afaceri asupra tipologiei de zonă liberă potenţială, este faptul că unele zone libere industriale de export au preluat funcţia de zone de prelucrare pentru import, operând exclusiv pentru piaţa internă (Manaus - Brazilia, China). Politica unor guverne de a încuraja legăturile zonelor cu economia locală, în schimbul acordării accesului pe piaţa locală a produselor realizate în zonă, s-a dovedit a fi un stimulent mai puternic pentru investitorii străini, comparativ cu stimulentele clasice oferite în zonele libere industriale de export.

d) O altă dezvoltare interesantă a zonelor libere este instalarea întreprinderilor autohtone în zonele libere industriale de export. In unele ţări (India, de exemplu), participarea locală, cel puţin prin societăţi mixte, este obligatorie. Datele disponibile arată că, în ţările în dezvoltare, două treimi din firmele ce activează în ZLIE sunt firme locale sau societăţi mixte ale firmelor locale cu cele străine şi numai o treime sunt firme integral străine. Această evoluţie este, cel puţin parţial, rezultatul necesitaţii economice, în condiţiile în care investitorul autohton poate fi un bun substituient pentru companiile străine reticente sau inexistente, dar şi rezultatul presiunilor politice, ca urmare a faptului că avantajele acordate investitorilor străini în zonele libere reprezintă de fapt o discriminare faţă de întreprinzătorii autohtoni.

e) O dezvoltare recentă a zonelor libere, aflată în stadii incipiente, este transformarea zonelor libere industriale de export în zone orientate spre servicii. Intr-un sens, aceasta ar putea fi socotită o reîntoarcere la sursele originale ale zonelor libere moderne, adică la “zone libere comerciale" sau “porturi franco", care serveau într-un trecut îndepărtat principalele rute maritime. ďn fapt, zonele libere de export servicii reflectă creşterea importanţei sectorului de servicii în totalul activităţilor economice şi creşterea gradului de comercializare a unor servicii (telecomunicaţii, procesare de date, software). Ca urmare, dezvoltarea orientării spre servicii a unor zone libere industriale constituie un concept mai larg şi mai ambiţios decât conceptul iniţial de porturi libere, pentru că se axează nu numai pe funcţia comercială (care este de fapt o funcţie minoră, cu excepţia zonelor din Panama şi Egipt), dar pune accentul pe servicii bancare, de procesare a datelor, de asigurări.

In opinia analiştilor Naţiunilor Unite (UNCTAD, 1996), conceptul de zone libere de export al serviciilor va putea fi extins spre alte tipuri de servicii, de turism, servicii educaţionale, precum şi în domeniul agro-business-ului.

1) O altă observaţie se referă la tipul de industrii ce pot fi atrase în zonele libere industriale de export .

a) Majoritatea industriilor ce se întâlnesc în zonele libere industriale din lume sunt industrii ce aparţin de “industria uşoară”, care au nevoie de investiţii de capital relativ scăzute (în analizele specialiştilor ONU, industria uşoară include industria textilă şi de îmbrăcăminte, bunuri electronice de consum, echipamente menajere simple, produse din plastic, mobilă, alimente şi băuturi).

b) Există mai puţine zone libere industriale de export, situate îndeosebi în ţările dezvoltate şi emergente, care găzduiesc industria grea. In aceste ţări, zonele libere industriale de export sunt dominate de rafinării şi întreprinderi petrochimice, de întreprinderi de procesare a bauxitei în alumină şi de companii constructoare de automobile, localizate în general în afara unui perimetru de tip “enclavă", pe teritoriul iniţial al întreprinderii (SUA, Ungaria, EAU).

c) Dezvoltarea industriei grele în zonele libere industriale de export este legată atât de resursele naturale ale ţării de reşedinţă (ţiţei, gaz, bauxită), cât şi de semi-fabricatele produse din materii prime locale (oţel, aluminiu, produse chimice de bază, lemn). ďn acest sens, sunt relevante câteva exemple de succes în ţările în curs de dezvoltare : firme producătoare de mănuşi de cauciuc în zonele libere din Malaysia, pe baza resursei de cauciuc natural; firmele producătoare de componente de automobile din zonele libere din Mexic pe baza utilizării oţelului produs local; întreprinderi prelucrătoare de alimente şi ţigări în zonele libere din R. Dominicană, pe baza materiilor prime locale.

1) O ultimă observaţie reieşită din actualul studiu se referă la concesiile (facilităţile, stimulentele) ce se acordă investitorilor din zonele libere.

a) Concesiile generale practicate în zonele economice libere sunt practic aceleaşi pentru toate zonele şi tipurile de zone libere: scutirea de taxe vamale la importul bunurilor şi serviciilor, suspendarea impozitelor pentru o perioadă de până la 15 ani, subvenţii indirecte sub forma preţurilor scăzute pentru spaţiile de prelucrare industrială (în ZLIE).

b) Concesiile specifice pentru fiecare ţară care deţine zone libere.

Toate aceste concesii acordate de ţările studiate le prezentăm într-un tabel sinoptic[16], din care rezultă că ţările “se întrec" în acordarea de concesii multiple şi pe durate de timp cât mai mari, ajungând în unele cazuri la întrega perioadă de activitate a întreprinderilor amplasate în zonele libere. Concesiile sunt fie legate de un plafon minim de investiţii, fie, în cele mai multe cazuri, fără o astfel de referire, ceea ce atrage investitori de toate taliile, care împreună determină dezvoltarea zonelor libere în ansamblu.

Capitolul 4. Sinteză

Trăsătura caracteristică a politicilor economice pe plan mondial este liberalizarea comerţului internaţional şi a investiţiilor străine, realizată cu viteze diferite şi în modalităţi diferite de la o ţară la alta, în funcţie de condiţiile specifice.

Liberalizarea comerţului internaţional a făcut un mare pas înainte, prin încheierea Rundei Uruguay şi semnarea Actului Final de la Marrakech (aprilie 1994). Prin acest document, au fost reduse semnificativ taxele vamale şi au fost desfiinţate obstacolele cantitative la frontierele celor 140 de ţări semnatare.

Cu toate acestea, tendinţa de continuă dezvoltare a comerţului internaţional a fost şi este încă frânată de regimurile vamale restrictive ale statelor.

Pe acest fond, s-au dezvoltat regimurile suspensive (favorizante) la import sub următoarele forme: antrepozite vamale; importuri temporare; operaţiuni de tranzit; reexporturi; zone comerciale libere.

Competiţia acerbă pentru găsirea de noi pieţe de desfacere a produselor, precum şi nevoia de a fructifica potenţialul economic al unei regiuni prin atragerea capitalului străin, au condus la apariţia unui element de interes în structura economică a unei ţări: Zona Economică Liberă (ZEL), Zona Liberă (ZL), Zona de Comerţ Liber (ZCL), Zona Comercială (ZC) (termeni echivalenţi).

Definită ca o formă complexă de regim vamal suspensiv, zona liberă se constituie într-un perimetru bine determinat din teritoriul unei ţări, în care pot fi introduse mărfuri în vederea prelucrării sau / şi comercializării lor pe terţe pieţe, fără aplicarea restricţiilor tarifare şi netarifare ale regimului vamal în comparaţie cu teritoriul naţional.

Scopul înfiinţării unei zone libere este de a favoriza dezvoltarea economică prin atragerea de investiţii de capital străin. Totodată, zonele libere servesc la încurajarea comerţului internaţional, stimulând bazele industriale ale comunităţilor locale.

ZL au înregistrat o creştere accentuată în ultimii ani, pe măsură ce companiile din ţările dezvoltate şi unele ţări în curs de dezvoltare s-au decis să se dezvolte în afara graniţelor ţărilor de origine. Avântul pe care l-a luat dezvoltarea zonelor libere chiar în ţări cu tradiţie la economia de piaţă demonstrează impactul pozitiv pe care zonele libere îl au asupra economiei unei ţări.

In 1997, zonele economice libere existente pe plan mondial au tranzacţionat mărfuri în valoare de peste 800 milarde $, reprezentând 20% din volumul valoric al comerţului internaţional.

O asemenea creştere pare paradoxală, având în vedere că liberalizarea comerţului internaţional ar trebui să conducă la desfiinţarea zonelor libere, care nu ar mai prezenta avantaje deosebite faţă de teritoriul ţării în perimetrul căreia se găsesc. Crearea Organizaţiei Mondiale a Comerţului în 1994, care are mandat de a reduce sau elimina barierele comerciale şi de investiţii, ar putea face ca zonele libere să devină, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, inutile, sau mai puţin utile decât apar a fi în mod tradiţional. Dar nu trebuie omis, pe de o parte, că facilităţile oferite în cadrul zonelor libere nu sunt numai de natură vamală, ci şi fiscală, logistică, administrativă, privind infrastructurile şi chiriile etc. Pe de altă parte, tendinţa de liberalizare generală a comerţului internaţional nu semnifică, încă, eliminarea practică a tuturor piedicilor şi preferinţelor comerciale.

Aşadar, în timp ce politicienii şi diplomaţii dezbat asupra acordurilor comerciale internaţionale propuse, guvernele din aproape toate ţările au creat şi dezvoltat în continuare zone comerciale libere pentru stimularea creşterii comerţului internaţional, pentru atragerea investiţiilor străine şi dezvoltarea industrială.

In prezent, ca şi pe termen previzibil, zonele economice libere nu contravin prevederilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului. (Această trăsătură nu trebuie confundată cu prevederile Uniunii Europene care a decis desfiinţarea începând de la sfârşitul anului 1999 a magazinelor duty free din cadrul aeroportuilor şi a porturilor, numai pentru vânzarea produselor către cetăţenii din UE)

Scutirea de taxe vamale a mărfurilor introduse temporar pe teritoriul zonelor libere stă la baza funcţionării acestora. Accesul liber al mărfurilor permite totodată atragerea de investiţii de capital străin, datorită facilităţilor acordate.

SUA au cele mai dezvoltate reţele de zone economice libere, dar astfel de zone se pot găsi în majoritatea ţărilor dezvoltate, emergente şi în curs de dezvoltare (aşa cum rezultă din analiza celor mai recente tendinţe în dezvoltarea zonelor libere, pe continente şi unele ţări).

Obiectul de lucru al zonei libere diferă în funcţie de tipul de zonă liberă şi scopul principal al acesteia :

Ø Zonele libere comerciale şi centrele libere de distribuţie au ca obiect de lucru mărfurile care pot fi introduse în cadrul acestora în scopul depozitării pentru reexport.

Zonele libere comerciale au cunoscut cea mai mare răspândire până la începutul anilor`80, având ca funcţie principală aprovizionarea cu mărfuri din import a marilor pieţe de consum. Situate în general în vecinătatea sau chiar pe teritoriul ţărilor dezvoltate, zonele libere comerciale oferă scutirile de taxe vamale sau alte taxe şi impozite, ca un suport avantajos pentru principalele lor activitaţi de transbordare, depozitare, tranzitare şi prelucrare simplă a mărfurilor

Ø Zonele libere industriale pentru export (ZLIE) au ca obiect de lucru mărfurile introduse în scopul prelucrării, din care să rezulte alte mărfuri pentru export.

Zonele libere industriale de export reprezintă forma cea mai modernă şi cea mai complexă de zone libere, care şi-au amplificat funcţia lor tradiţională într-un proces productiv, din care să rezulte produse competitive la export şi să contribuie în acest fel la dezvoltarea economică a diferitelor ţări.

Prin efectele sale economice mai ample, orientate spre atingerea obiectivelor economice fundamentale din diferite ţări, o zonă industrială de export nouă necesită un volum mare de investiţii şi totodată o structură administrativă capabilă să ofere servicii variate şi atractive investitorilor străini. Unele ţări ocolesc marile investiţii iniţiale prin declararea unor întreprinderi industriale ca zone libere industriale de export (rafinării, fabrici constructoare de automobile, fabrici de aluminiu, s.a.)

Obiectivul general al zonelor libere industriale îl constituie promovarea industrializării orientate spre export.

Obiectivele specifice constau în atragerea capitalurilor străine, creerea de noi locuri de muncă, creşterea veniturilor valutare, promovarea transferului de tehnologie şi ameliorarea competitivităţii produselor, precum şi favorizarea relaţiilor cu economia ţării pe al cărei teritoriu este amplasată zona liberă.

Pentru Europa Occidentală sunt caracteristice zonele libere comerciale (fără a fi excluse zonele industriale pentru export), iar pentru Asia şi America zonele libere industriale de export.

Analiza pe ţări a activităţilor din zonele libere amplasate în ţările vest-europene demonstrează totuşi că, deşi au denumirea de zone libere comerciale, cele mai multe zone libere diversifică paleta activităţilor din ce în ce mai mult, cuprinzând industrializarea pentru export.

Analiza dezvoltării zonelor economice libere pe plan mondial şi a modalităţilor specifice de atragere a investiţiilor străine în aceste zone au condus la unele concluzii semnificative pentru dezvoltarea în perspectivă a zonelor libere din România, din care menţionăm:

1. O primă concluzie se referă la tipologia zonelor libere. Intrebarea care se poate pune în cazul României este: ce tip de zone libere ar trebui dezvoltate în viitor, asfel încât acestea să contribuie în mai mare măsură la dezvoltarea economică a ţării?

· Un răspuns la această întrebare rezultă din dinamica tot mai accelerată în ultimii 20 de ani a zonelor libere industriale de export, atât în ţările dezvoltate cât şi în cele emergente şi în dezvoltare. Experienţa recentă a ţărilor analizate relevă faptul că cele mai multe ţări de reşedinţă a zonelor libere nu se mai mulţumesc cu oferirea de spaţii de depozitare pentru reexport, ci efectuează operaţiuni de prelucrare industrială, cu grade diferite de complexitate şi exportul produselor finite.

· O dezvoltare importantă a privilegiilor şi avantajelor zonelor este faptul că, în loc să fie concentrate într-un perimetru teritorial bine definit, deţinut de firme locale sau străine, zonele libere operează oriunde pe teritoriul unei ţări. Exemplele în acest sens sunt constituite de crearea de subzone ale zonelor libere, în care se declară zonă liberă perimetrul unei întreprinderi din interiorul ţării de reşedinţă, oferindu-se toate avantajele şi restricţiile specifice zonelor libere, dar care presupun cheltuieli reduse de instalare şi infrastructură.

· Unele zone libere industriale de export au preluat funcţia de zone de prelucrare pentru import, operând exclusiv pentru piaţa internă. Politica unor guverne de a încuraja legăturile zonelor cu economia locală, în schimbul acordării accesului pe piaţa locală a produselor realizate în zonă, s-a dovedit a fi un stimulent mai puternic pentru investitorii străini, comparativ cu stimulentele clasice oferite în zonele libere industriale de export.

· O dezvoltare interesantă a zonelor libere este instalarea întreprinderilor autohtone în zonele libere industriale de export. In unele ţări, participarea locală, cel puţin prin societăţi mixte, este obligatorie. Datele disponibile arată că în ţările în dezvoltare două treimi din firmele ce activează în Zonele libere industriale de export sunt firme locale sau societăţi mixte ale firmelor locale cu cele străine şi numai o treime sunt firme integral străine. Această evoluţie este, cel puţin parţial, rezultatul necesitaţii economice, în condiţiile în care investitorul autohton poate fi un bun substituient pentru companiile străine reticente sau inexistente, dar şi rezultatul presiunilor politice, ca urmare a faptului că avantajele acordate investitorilor străini în zonele libere reprezintă de fapt o discriminare faţă de întreprinzătorii autohtoni.

2. O altă concluzie se referă la tipul de industrii ce pot fi atrase în zonele libere industriale de export .

· Majoritatea industriilor ce se întâlnesc în zonele libere industriale din lume sunt industrii ce aparţin de “industria uşoară”, care au nevoie de investiţii de capital relativ scăzute (în analizele specialiştilor ONU, industria uşoară include industria textilă şi de îmbrăcăminte, bunuri electronice de consum, echipamente menajere simple, produse din plastic, mobilă, alimente şi băuturi).

· Există mai puţine zone libere industriale de export, situate îndeosebi în ţările dezvoltate şi emergente, care găzduiesc industria grea. In aceste ţări, zonele libere industriale de export sunt dominate de rafinării şi întreprinderi petrochimice, de întreprinderi de procesare a bauxitei în alumină şi de companii constructoare de automobile, localizate în general în afara unui perimetru de tip “enclavă", pe teritoriul iniţial al întreprinderii (SUA, Ungaria, EAU). Dezvoltarea industriei grele în zonele libere industriale de export este legată atât de resursele naturale ale ţării de reşedinţă (ţiţei, gaz, bauxită), cât şi de semi-fabricatele produse din materii prime locale (oţel, aluminiu, produse chimice de bază, lemn).

3. Concluzii importante reieşite din actualul studiu se referă la concesiile generale şi specifice acordate investitorilor din zonele libere.

Concesiile acordate de ţările studiate sunt prezentate într-un tabel sinoptic (Anexa 1), din care rezultă că ţările “se întrec” în acordarea de concesii multiple şi pe durate de timp cât mai mari, ajungând în unele cazuri la întrega perioadă de activitate a întreprinderilor amplasate în zonele libere. Concesiile sunt fie legate de un plafon minim de investiţii, fie, în cele mai multe cazuri, fără o astfel de referire, ceea ce atrage investitori de toate taliile, care, împreună, determină dezvoltarea zonelor libere în ansamblu.

Anexa 1

Tabel sinoptic

Stimulente acordate de ţările de reşedinţă investitorilor din zonele libere

Tara	Domenii / condiţionări	Regim fiscal
Albania	Producţie pentru export	Scutire de taxe vamale Scutire de impozite
Bulgaria	Import-export	Scutire de taxe vamale
	Producţie pentru export	Scutire de taxe vamale la import materii prime, echipamente utilaje Repatriere liberă a profiturilor şi a dividendelor
China	Intreprinderi productive şi neproductive	Reducere cu 50% a impozitului pe profit la 15%
		Reducere cu 20% a impozitului pe profit la 24%
	Industrializare pentru export, high technology	Suspendare temporară impozit
	Companii de servicii, capital min. 5 mil.$, perioada min. 10 ani	Suspendare a impozitului în primul an de profit, reducere cu 50% în următorii 2 ani
	Bănci străine, capital minim 10 mil. $, perioada min. 10 ani	Scutire de impozite pe 3 ani
	Transport, energie, industrii legate de agricultură, proiecte în porturi, dane	Suspendare a impozitelor pe 5 ani, reducere cu 50% în următorii 5 ani
	Ind. de dezvoltare tehnologică, ind. Productive	Reducere cu 50% a impozitului pe venit la nivelul de 15%
	Dezvoltarea terenurilor, afaceri mobiliare	Suspendare pe 5 ani a impozitului pe venit
Dubai		Scutire de taxe vamale la importuri
		Posibilitatea de repatriere 100% a profiturilor companiilor străine
		Scutire de impozite pe veniturile firmei şi pe veniturile personale timp de 15 ani, care se pot reînnoi pe încă 15 ani
Egipt	Companii străine	Scutire "pe viaţă"( pe durata de activitate a companiei) de taxe vamale,de impozit pe cifra de afaceri şi taxe pe bunuri de capital
	Maşini, echipamente, vehicule transport	Scutire de taxe vamale la import, scutire de impozit pe cifra de afaceri, scutire de alte taxe şi impozite
	Proiecte de antrepozite	Taxă de 1% din valoarea importurilor/an
	Proiecte de producţie şi asamblare	Taxă 1% din valoarea exportului, dar bunurile aflate în tranzit spre o rută precisă sunt scutite
Elveţia		Garanţii guvernamentale pentru scutire de taxe 2-5 ani
		Repatrierea capitalului, dividendelor, profiturilor
Grecia	Activităţi de transbordare şi de prelucrare industrială	Scutire de taxe vamale şi impozite
	Intreprinderi de industrializare pentru export	Scutire de impozit pe venit 10 ani de la momentul aprobării
	Activităţi portuare	Reducerea de taxe vamale şi impozite
Italia	Depozitare	Scutire de taxe vamale la import, cu condiţia de a fi transbordate la o destinaţie precisă sau a fi reexportate
Iugoslavia		Securitatea investiţiilor garantată faţă de legile retroactive
		Scutire de taxe vamale la import materii prime, produse finite
		Firmele străine pot construi propriile facilităţi în ZL, pe care le pot utiliza, inchiria, revinde altor companii străine
Iran		Scutire de taxe vamale la import
		Scutire de impozite 15 ani
		Garantarea investiţiilor străine de către Parlament
Portugalia-Madera		Exonerare de taxe vamale la import
		Scutire de impozit pe profit 10-15 ani de la instalare
		Scutire de taxe la cumpărarea de bunuri imobiliare
		Scutire de TVA, în condiţiile cedării activelor imobilizate
		Exonerare de impozite locale, impozite asupra dobânzilor la creditele angajate cu instituţii financiare externe
		Exonerare de impozite asupra dobânzilor la obligaţiunile emise de societăţi cu ocazia investiţiilor în ZL
		Scutire de taxe de timbru pentru acte şi documente ale companiilor străine
Taiwan		Scutire de taxe vamale la import
		Scutire de impozit pe profit 5 ani
		Acces prioritar la terenuri
		Acord de credit pentru importurile noilor acţionari
		Asigurarea serviciilor de infrastructură
Togo	ZLIE	Scutire de taxe şi impozite in primii 10 ani de activitate
		Reducere de impozite la nivelul de 15% după 10 ani de activitate
		Scutire de taxe la exportul unor produse importate sau produse în ZLIE
		Scutire de taxe vamale la import materii prime, echipamente şi reducere cu 50% la import autovehicule utilitare
		Exonerare de impozite pe dividende în primii 10 ani de activitate a firmelor străine
		Reducere cu 2% a impozitului pe salarii pe durata activităţii întreprinderii
		Tarife preferenţiale pentru prestări servicii publice: electricitate, apă, telefon, s.a.
		Libertatea de transfer al capitalului
SUA	Depozitare, prelucrare	Scutire de taxe vamale la import până când produsele părăsesc ZL
		La exportul din ZL în SUA nu se plătesc taxe vamale pentru componentele incorporate în produsul finit
		Scutire de impozite locale şi statale
		Program guvernamental de calificare a forţei de muncă
		Birocraţie minimă

Bibliografie

Andel, T.	Site Here and Zone Out, Transportation & Distribution, Cleveland, SUA, august 1996
Astbury, S.	Penang goes for high value, Asian Business, Hong Kong, vol. 28, august 1992
Basile, A.	Investir dans les zones franches industrielles d`exportation, Paris, OCDE, 1984
Blishen, Ch.	Combat zones to free zones, Central European, vol. 6, Londra, mai 1996
Caraiani, Gh., Cazacu, C.	Zonele libere, Ed. Economică, 1995
Câmpeanu, Virginia	Zonele libere industriale şi strategia industrializării, Conjunctura Economiei Mondiale, Ed. Expert, 1995
Cho, S. şi Tung, S.	Investment incentives zones and regional tax incentive policy in RP of China, The International Tax Journal, vol.24, SUA, 1998
Demissar, M.	Foreign Trade Zones, Investor Systems, iulie 1998
Dobrescu, Emilian	Zonele economice libere- instrumente importante ale realizării integrării economice, Studii şi cercetări economice, CIDE, Bucureşti, 1996
Dove, G.A.	The Advantage of a Free Zone, ONUDI, 1977
Elteto, A.	The impact of FDI on the Foreign Trade of Four Smaller CEE Countries, Budapest,1998
Fâciu, C.	Zonele libere, Conjunctura economiei mondiale,1984
Gazaii, A.	Chemical Market Reporter , New York, noiembrie 1998
Ghanen, S.	American Economic Development Council, vol. 15, 1997
Healey, D.	Export Processing Zones: The case of the R. of Korea, Industry and Development, nr.26, 1994
Kelleher, Th.	Manuel sur les zones franches d`exportation, ONUDI, 1976
Kelleher, Th.	La zone franche de Shannon d`Irlande, ONUDI, 1978
Kiernan, P.	Jordania, International Communication, SUA, sept. 1998
Liebau, E. şi Wahnschaffe, P.	Management strategies of multinationals in developing countries, Intereconomics, iulie-august 1992
Maex, R.	Les enterprises multinationales et l`emploi dans les zones franches d`exportation des pays d`Asie, OIM, Geneva, 1988
Martin, J.	Gateways for the Global Economy, Management Review, vol.87, New York, decembrie 1998
Mervosh, G.	A Gulf Awash with Promise, Industry week, vol.246, Cleveland, SUA, 15 sept. 1997
Possas, Furtado, Carvalho	Employment effects of exports by multinationals and of export processing zones in Brazil, Geneva,1987
Prosi, G.	Communist Economies and Economic Transformation, vol. 10, Abingdon, UK, martie 1998
Quigley, P.	Phisical planning of Industrial Free zones, ONUDI, 1974
Xxx	Export Processing Zones in Non-APO Regions, ONUDI,1974
Xxx	Industrial Free Trade Zones as Incentives to Promote Export Oriented Industries, ONUDI, 1975
Xxx	Survey of Free Zones in the World, UNCTAD, 1982
Xxx	UNCTAD, Zones franches industrielles, Geneva, 1993
Xxx	UNCTAD, World Investment Report, 1996
Xxx	UNCTAD, World Investment Report, 1997
Xxx	UNCTAD: The challenge of free economic zones in Central and Eastern Europe, New York, 1991

Faza următoare Înapoi

---

[1] Termeni echivalenţi, practic sinonimi. In prezenta lucrare va fi folosit, de regulă, cel de Zonă Liberă, atât ca termen generic, cât şi ca antonim la Zona Liberă de Industrializare pentru Export, ZLIE, aceasta din urmă fiind definită prin prezenţa operaţiunilor de prelucrare industrială - v. mai departe.

[2] Management Review, vol. 87, New York, 1998

[3] Este numai o latură a problemei; complexitatea influenţelor, adesea - contradictorii, este analizată în lucrarea “Studii de fundamentare pentru elaborarea unei politici optimizate de protejare a industriei naţionale pe piaţa ingternă. Faza B.2.1. Analiza problemelor şi a direcţiilor de acţiune în concordanţă cu practicile internaţionale în domeniu." SCIENTCONSULT, 1997.

[4] Termenii sunt consideraţi echivalenţi, fiind sinonimi în practica economică.

[5]Zonă liberă situată la malul mării sau într-un perimetru ce se extinde cu 3 mile faţă de malul mării

[6]Chypre, la barre sur l`Europe, Le MOCI, 7 ianuarie 1999

[7] Stella, Cho şi Tung, S.,Investment incentive zones and regional tax incentive policy in the PR of China,The International Tax Journal, vol. 24, Aspen Publishers,Inc., SUA, Fall 1998

[8] 1. In baza existentei Legi a impozitelor pentru investitorii străini din China �tax holidays" (reduceri temporare de taxe) sunt perioade specifice de timp în care se garantează contribuabilului exceptarea totală sau reducerea cu 50% a impozitului pe venit.

2. China a introdus în 1991 o nouă Lege a impozitului pe venit pentru întreprinderile străine, pentru a înlocui cele două seturi de vechi legi a impozitului pe venit pentru joint-ventures (Joint Venture Income Tax Law, 1980) şi pentru companii străine (Foreign Enterprise Income Tax Law, 1981). Noua lege privind impozitul pe venit, denumita Legea impozitului pe venit a R. P. Chineze pentru investiţii străine şi întreprinderi străine, a fost promulgată în aprilie 1991 si a intrat în vigoare la 1 iulie 1991.

3. Promulgată de Consiliul de Stat, Decretul consiliului de Stat nr.85 din 30 iunie 1991

[9] MOCI, Paris, iulie 1994

[10] Astbury, S., Penang goes for high value, Asian business , Hong Kong, vol.28, august 1992

[11] Ibidem

[12] Zofraco, A free trade zone in private hands, Corporate location, Print Media Ed. Milton Keynes, Londra, mai/iunie 1996

[13] MOCI, Paris, ianuarie 1999

[14] Cuba heading for a financial revolution?, Cash Management News, Londra, aprilie 1994

[15] Ibidem, nov.1998

[16] Anexa 1, plasată la sfârşitul Sintezei (cap. 4).