19

Modul tematic 19

Evaluarea patrimoniului unitãţilor de C&D

Ing. Mircea Popescu

1. Contextul evaluãrii unitãţilor de cercetare-dezvoltare (UCD)

Deciziile privind unitãţile de cercetare dezvoltare existente (menţinerea, reducerea / dezvoltarea, desfiinţarea, reprofilarea, privatizarea, finanţarea, managementul) trebuie sã fie fundamentate pe criterii obiective. Este necesarã o acţiune organizatã privind evaluarea activitãţii de cercetare, realizatã la mai multe niveluri, sub mai multe aspecte (fig.1).

Evaluarea patrimoniului trateazã UCD ca organizaţii cu funcţiuni economice, ca acumulãri de active, conform uzanţelor profesionale internaţionale privind "evaluarea întreprinderilor", dar specificul activitãţii ştiinţifice, rezultatele temelor de cercetare, nivelul personalului de specialitate etc., trebuie multiplu şi organic integrate în evaluare.

Evaluarea patrimoniului UCD trebuie, în mod special, sã aibã în vedere ceea ce sunt (ce reprezintã) UCD (şi nu numai ce au şi ce produc acestea).

2. Scopul evaluãrii UCD

In funcţie de scopul evaluãrii patrimoniului acestor unitãţi, pot sã fie supuse evaluãrii diferite componente de patrimoniu (v. tabel).

Scopul pentru care se face evaluarea patrimoniului	Active corporale (tangibile)	Active necorporale (intangibile)	Producere de profit (randament)
Vânzare-cumpãrare integralã	*	*	*
Vânzare-cumpãrare parţialã ("activ")	*	*	*
Alte forme de privatizare (locaţie, închirire)	*	*	*
Stabilirea valorii acţiunilor, a aportului la capitalul social	*	*	*
Scindare, desprindere	*	*
Fuzionare, aport de capital	*	*	*
Expropriere	*
Lichidare	*
Stabilire de garanţii pentru credite	*		*
Stabilire a valorii de asigurare	*
Stabilire a politicii de amortizare	*
Impozitare / control financiar	*		*
Pentru informare şi orientare managerialã	*	*	*
În vederea alocãrii fondurilor de C&D	*	*	*

Evaluarea trebuie refãcutã ori de câte ori se constatã cã este necesar, din mai multe motive : schimbarea scopului evaluãrii, inflaţia, restructurãrile în

sistemul preţurilor pentru diferite produse şi servicii, restructurãrile în economie sau în relaţia cercetare - beneficiari etc.

Unul dintre motivele curente ale întocmirii raportului de evaluare este privatizarea, aspect ce ridicã serioase probleme asupra valorii activelor intangibile şi drepturilor de proprietate intelectualã şi de exploatare.

3. Elemente de tehnicã a evaluãrii patrimoniului UCD

Contractarea raportului de evaluare se face conform normelor uzuale (de exemplu, pentru privatizare - confrom prescripţiilor FPS, ANP; pentru asigurare - conform exigenţelor companiilor de asigurãri etc.). In cazul UCD, suplimentar, trebuie avutã în vedere existenţa metodologiei elaborate de SCIENTCONSULT sub coordonarea MCT, metodologie care este adaptatã la cerinţele UCD şi rãspunde contextului actual de desfãşurare a activitãţii de cercetare-dezvoltare.

Cuprinsul raportului de evaluare este, de regulã, specificat în prescripţiile organismelor menţionate. Ca o recomandare generalã (valabilã pentru orice fel de unitãţi evaluate), este uzual ca raportul de evaluare sã conţinã în principal urmãtoarele secţiuni :

I. Prezentarea generalã: urmãreşte fixarea cadrului şi scopului evaluãrii, direcţiile principale de acţiune ale specialiştilor, relevarea elementelor specifice ale evaluãrii. In conţinutul secţiunii pot fi cuprinse urmãtoarele informaţii : contextul activitãţii unitãţii, scurt istoric, obiect şi profil de activitate, date privind produsele - serviciile oferite şi tehnologiile - dotarea deţinutã, piaţa şi desfacerea, situaţia economicã, scopul (scopurile) evaluãrii.

II. Elemente de analizã diagnostic: cuprind referiri la situaţia în urmãtoarele domenii : tehnic şi comercial, ştiinţific (element specific UCD), personal şi managerial, financiar şi juridic. In mod normal, analiza diagnostic poate constitui o lucrare distinctã, premergãtoare evaluãrii. Dacã existã o astfel de lucrare recentã, rezultatele ei se preiau selectiv şi critic, în lumina necesitãţilor evaluãrii.

Elementele principale de finalitate ale acestei secţiuni sunt concluziile, în sensul relevãrii punctelor tari şi slabe, susţinerii unor direcţii de valorificare a primelor şi de atenuare a influenţelor celor din urmã.

III. Evaluarea propriu-zisã, care este realizatã conform practicii uzuale, cu unele elemente specifice relevate în figura 2.

Existã o varientate de metode de evaluare; diferiţii beneficiari impun, de regulã, utilizarea mai multor metode în cadrul aceleiaşi evaluãri. Este o problemã de strategie preferarea rezultatelor obţinute dupã anumite metode (care pun în relief anumite aspecte ale unitãţii, ale patrimoniului acesteia) în raport cu rezultatele obţinute prin alte metode.

Alegerea setului de metode de evaluare este deosebit de importantã şi se face în concordanţã cu trãsãturile specifice unitãţii evaluate şi cu scopul declarat al raportului de evaluare.

IV. Concluzii şi recomandarea evaluatorului. Se prezintã, în sintezã, rezultatele activitãţii de evaluare şi recomandarea firmei evaluatoare, care are rol de cifrã de pornire în procesul de negociere. În general, recomandarea va fi precizatã ferm şi nu este necesarã prezentarea elementelor justificative.

Este de competenţa conducerii unitãţii evaluate de a stabili caracterul de confidenţialitate al rezultatelor evaluãrii, al elementelor de diagnostic, situaţia internã a unitãţii constituind, de regulã, secret comercial.

Un problemã specificã UCD constã în faptul cã valoarea activelor intangibile reprezintã un factor de mare sensibilitate: declararea unei valori prea mari a acestor active poate avea o influenţã negativã în cazul tranzacţiilor de piaţã, dar declararea unei valori prea mici poate arunca o umbrã asupra potenţialului de cercetare.

Utilizarea unor metode de punctare (notare) (punctele, notele se pot ulterior converti în unitãţi valorice) este recomandatã şi eficientã pentru atenuarea consecinţelor unor astfel de situaţii.

Metodele uzuale de evaluare sunt prezentate succint în continuare (managerii unitãţilor de C&D pot fi confruntaţi cu rapoarte de evaluare a propriei unitãţi, în care se vor gãsi abundent conceptele enumerate aici).

A : VALOARE PATRIMONIALA (contabilã) - provine din valoarea activului real, exclusiv cheltuielile de instalare şi pierderile, diminuatã cu totalul datoriilor înscrise în pasiv

a.1. Valoarea matematicã (activul corijat) - Vm

Vm = Ao ± R

Ao - activul contabil înscris în bilanţul iniţial

R - reevaluãrile cu plus sau minus fãcute la preţul zilei

a.2. Valoarea intrinsecã (activul net corijat) - Vi

Vi = Ao ± R - Dt

Dt - datoriile totale ale unitãţii

a.3. Valoarea substanţialã - Vs

brutã : Vsb = Vm - Ae + Anb

Ae - activele evidenţiate în bilanţ care nu participã la activitatea de bazã

Anb - activele neevidenţiate în bilanţ folosite în activitatea de bazã

redusã : Vsr = Vsb - Dc

Dc - datoriile exigibile aferente activitãţii de bazã

netã : Vsn = Vsb - Dt

B. VALOAREA DE RANDAMENT - reprezintã valoarea definitã prin rezultatele care se aşteaptã de la activitatea unitãţii; poate fi consideratã ca fiind investiţia normalã (pentru condiţii medii ale economiei), capabilã sã genereze rezultatele unitãţii.

Elemente de bazã în determinarea valorilor de randament :

- profitul (Cp), rata de actualizare (a), perioada (n - ani)

b.1. Valoarea de randament propriu-zisã Vr

Vr = Cp x k; k - coeficient de multiplicare, corespunzãtor ratei de randament al plasamentelor financiare.

b.2. Valoarea de rentabilitate (profitabilitate) Vp.

Vp = ; Vp = Cp' + (rentã continuã)

Cp' - media anualã a capacitãţii de a produce profit

b.3. Valoare de Goodwill (supraprofit)

Vg = Vp + GW

Vp - valoarea patrimonialã: GW - valoarea de supraprofit (valoarea unitãţii este mai mare decât valoarea patrimonialã).

Dacã relaţia între Vg şi Vp conduce la un GW negativ, acesta capãtã denumirea de Badwill (subprofit).

C. VALOAREA BURSIERÃ - corespunde raportului dintre cursul cu care se vinde o acţiune la bursa de valori şi profitul pe acţiune: PER (Price / Earning Ratio). Pentru unitãţi necotate la bursã se poate estima prin similitudine.

D. VALOAREA BAZATÃ PE FLUXUL DISPONIBILITÃŢILOR BÃNEªTI (FLUXUL DE NUMERAR, CASH-FLOW) - reprezintã capitalizarea disponibilitãţilor bãneşti ale unitãţii VCF

VCF = în care:

FDBn = Pn + A + Rls - DFr

FDBn - fluxul net al disponibilitãţilor bãneşti; Pn - profitul net; A - amortizãrile; Rls - rezerve legale şi statutare; DFr - variaţia fondului de rulment; VR - valoarea rezidualã (rãmasã) a imobilizãrilor, la sfârşitul perioadei de calcul, de n ani.

E. VALOAREA COMBINATÃ - rezultã din combinarea metodelor precedente sau din comparaţii (medie, medie ponderatã etc.)

Particularizãrile modului de reflectare a specificului activitãţii de cercetare-dezvoltare în evaluarea patrimoniului unitãţilor de UCD sunt cuprinse în

metodologia specificã (amintitã) şi sunt reflectate generic în fig. 2. În mare, este vorba despre:

- tratarea aprofundatã a relaţiilor dintre uzura scripticã, cea fizicã şi cea moralã a mijloacelor fixe;

- evaluarea activelor necorporale (intangibile) - drepturi de proprietate intelectualã, sistemul de relaţii al UCD, poziţia sa de monopol sau concurenţialã, impactul sãu economic în subramurã / economia naţionalã; valoarea resurselor umane de care dispune unitatea (sub multiple aspecte), a informaţiilor şi a experienţei acumulate etc.

Pentru toate metodele pe bazã de randament, flux de disponibilitãţi bãneşti etc., este esenţial realismul prognozei activitãţii UCD (volum de activitate, încasãri, rentabilitate ş.a.), într-o perioadã urmãtoare, uzual - de ordinul a 5 ani.

4. Modul de valorificare a raportului de evaluare ca element de strategie managerialã

A. Valorificarea în cazul particular al fiecãrei UCD:

- identificarea şi ordonarea elementelor de activ avute la dispoziţie de cãtre conducerea unitãţii;

- fundamentarea şi orientarea strategiei de dezvoltare, inclusiv strategia privind privatizarea;

- evaluarea potenţialului şi rentabilitãţii subunitãţilor din cadrul UCD.

B. Valorificarea în scopul fundamentãrii unor strategii globale:

- evaluarea necesarului de fonduri pentru stimularea şi dezvoltarea activitãţilor de C&D pe ramura economicã;

- evaluarea impactului potenţialului de cercetare ştiinţificã la nivelul economiei naţionale;

- element de fundamentare în politica de alocare a fondurilor publice (inclusiv a fondului special de 1%) pentru activitãţile de C&D.

În fig. 3 sunt prezentate sintetic principalele elemente ale strategiei manageriale în directã legãturã cu evaluarea patrimoniului, aşa cum au rezultat din experienţa de evaluare a patrimoniului unor unitãţi de C&D.

5. Rezultate generale ale unor analize de caz

În urma evaluãrilor de patrimoniu efectuate într-un numãr de institute, câteva rezultate şi proceduri se cuvin comentate, datoritã consecinţelor asupra evoluţiei generale.

- S-a constatat o pondere excesivã a clãdirilor în valoarea fondurilor fixe (între 41 şi 71 %). Acest aspect denotã diminuarea valorii utilajelor şi echipamentelor, a dotãrilor tehnice în ansamblu, ştiut fiind cã realizãrile sunt asigurate, în unitãţile de C&D, pe seama mijloacelor fixe din categoriile 4 ("maşini, utilaje şi instalaţii de lucru") şi 5 ("aparate şi instalaţii de mãsurare, control şi reglare"). Aceastã constatare impune douã grupe de mãsuri cu caracter strategic:

- creşterea nivelului dotãrii tehnice (cantitativ şi calitativ), în vederea menţinerii cifrei de afaceri pe termen lung (dar aceastã direcţie de acţiune poate fi limitatã de volumul mic al fondurilor pentru investiţii);

- restrângerea suprafeţelor la nivelul efectiv necesar activitãţilor de C&D desfãşurate şi orientarea disponibilitãţilor apãrute spre alte modalitãţi de valorificare (cale care este, de altfel, folositã într-o serie de unitãţi).

- Uzura moralã avansatã a mijloacelor de cercetare este dublatã de o uzurã fizicã situatã, în general, sub uzura scripticã. În acest sens, o politicã de valorificare a mijloacelor fixe cu utilizare scãzutã poate fi fundamentatã pe seama reînnoirii accelerate a unor mijloace determinante pentru activitatea de C&D, precum şi pe seama obţinerii unor rezultate financiare fie prin reconversia utilizãrii, fie prin vânzare - la un preţ situat în general peste valoarea scripticã rãmasã.

- În stabilirea valorii finale, se înregistrazã discrepanţe între valori mari ale activului net corectat (ANC) şi valori mult mai mici rezultate prin metodele de randament (20-60% din ANC). Presupunând o evaluare profesionalã a patrimoniului, diferenţa este explicabilã prin politica de dirijare cãtre stat a rezultatelor cercetãrii obţinute la utilizatori, de dinainte de 1989, situaţie care se menţine şi în perioada actualã. Cum evaluãrile (inclusiv cea patrimonialã) au, în cazul unitãţilor de C&D, un rol în clasificarea şi susţinerea financiarã, sunt necesare mãsuri ca:

- luarea în considerare, în evaluare, a efectelor obţinute în economia naţionalã (chiar şi dacã datele nu pot fi decât estimative);

- valorificarea mai susţinutã a dotãrilor existente.

Evaluarea patrimoniului unitãţilor de C&D

(constatãri din analize de caz)

Ing. Mircea Popescu

Evaluarea unei întreprinderi în general, în accepţiunea de stabilire a valorii acesteia, se efectueazã în mai multe situaţii. Cele mai des întâlnite sunt: privatizarea, naţionalizarea, fuziunea, diviziunea, vânzarea / cumpãrarea titlurilor de valoare sau de proprietate, lichidarea, succesiunea, asigurarea ş.a. În cazul unitãţilor de C&D, evaluarea patrimoniului poate constitui şi un element de negociere a unor niveluri de susţinere bugetarã, de stabilire a unei poziţii în ramurã, de determinare a unui nivel de importanţã în contextul tehnic şi ştiinţific.

Fezabilitatea oricãrei acţiuni de amploare la nivelul rentabilizãrii activitãţii tehnico-economice implicã etapele de analizã cunoscute: diagnosticul, restructurarea (fig. 1). Între acestea, inserarea evaluãrii patrimoniului este necesarã în cazul unitãţilor de C&D, în mod deosebit faţã de cazul altor agenţi economici, din motivele prezentate în fig. 2. Cu referire la ultimul aspect prezentat în figurã, este de subliniat cã stabilirea corectã valorii activelor necorporale, inclusiv pe seama influenţelor introduse la utilizatorii din subramura economicã (dupã caz), poate contribui la consolidarea poziţiei unitãţii de C&D, la menţinerea unui statut tehnic şi economic, în conformitate cu rezultatele ştiinţifice obţinute şi cu cele prognozate; de acest aspect depinde susţinerea şi finanţarea unitãţii de C&D.

La nivelul managementului economic, evaluarea patrimoniului aduce elemente importante de analizã (fig. 3).

Cazurile prezentate în continuare, deşi cu caracter de generalitate şi fãrã sã acopere integral situaţiile ce se pot ivi la nivelul unitãţilor de C&D, sugereazã posibile deschideri în modul de utilizare a evaluãrii patrimoniale în fundamentarea strategiei manageriale.

CAZURI

A. Necorelarea resurselor unitãţii de cercetare cu cifra de afaceri previzionatã

Constatare: creşterea preconizatã ("prognozatã") a veniturilor de 2,5 ori în perioada 1993-1997, în timp ce situaţia bazei materiale este:

Soluţii: - regenerarea unor centre de profit pe seama unor utilaje în conservare sau slab utilizate

- micşorarea costurilor în sectoarele de microproducţie

B. Utilaje în linii tehnologice care nu realizeazã venituri

Cauze: - încheierea ciclului de cercetare fãrã amortizare integralã

- ineficienţã

- nu se întrevãd solicitãri (piaţã închisã)

Soluţii: - Lichidare

- vânzare liberã

- dezmembrare

- Reconversie

Rezultate posibile: în jur de 5% din valoarea mijloacelor fixe evaluate

C. Evaluarea activelor necorporale

Exemplul 1

Constatare: Rentabilitatea la capitalul social înregistratã = circa 5%

Consecinţã: În cazul înregistrãrii unor valori necorporale ridicate se recomandã abordarea unor opţiuni optimiste ale prognozei pe termen lung

Exemplul 2

Constatare: Lipsa fondurilor circulante şi de investiţii

Consecinţã: Necesitatea asocierii de capital privat (în limita ofertelor şi a interesului reciproc)

Efecte scontate: - creşterea volumului de activitate

- reducerea efortului investiţional

- creşterea profitului real obţinut

Exemplul 3

Constatare: Existã brevete şi procedee de fabricaţie realizate, pe seama unor cercetãri în domenii care, în prezent, nu mai folosesc rezultatele obţinute şi mijloacele acumulate (de ex., în sectorul militar).

Soluţie: Reorientarea domeniilor de utilizare a brevetelor, procedeelor, experienţei etc. cãtre alte sectoare de activitate / de aplicabilitate, cu piaţã potenţialã.

În urma evaluãrilor de patrimoniu efectuate într-un numãr de institute, câteva rezultate şi proceduri se cuvin comentate, datoritã consecinţelor asupra evoluţiei generale.

- luarea în considerare, în evaluare, a efectelor obţinute în economia naţionalã (chiar şi dacã datele nu pot fi decât estimative);

- valorificarea mai susţinutã a dotãrilor existente.

În concluzie, evaluarea patrimoniului unitãţilor de C&D prin metode specifice acestora constituie una dintre cãile importante în fundamentarea restructurãrii şi a strategiei manageriale. Evaluarea patrimoniului unitãţilor de C&D este o acţiune care trebuie sã fie realizatã nu numai la nivelul individual, ci la scarã naţionalã, în vederea obţinerii de date comparative, care sã permitã conceperea şi validarea strategiei manageriale.

V. şi Modulul 17 Înapoi module tematice Înapoi Privatizare Înapoi Evaluare

Înapoi