Ghid: Prefixe si sufixe

 Ghid de bună practică:  texte profesionale

"Scrieri rebele":
 Cercetarea, industria si economia Romaniei
(1965 - 2004)


Cercetari si studii

Despre Mario Duma

 

 

Aceste pagini oferă detalii despre activitatea firmei SCIENTCONSULT in domeniul Cercetării-Dezvoltării in România. Paginile sunt şi şi un omagiu numeroşilor colaboratori ai firmei SCIENCONSULT, pentru activitatea de înaltă calitate profesională pe care au desfaşurat-o.

Materialul inclus aici poate fi util unei game largi de cititori:  pentru problematica domeniului Cercetare-Dezvoltare în anii '90, pentru soluţii şi analize interesante, unele valabile şi azi, sau pur şi simplu pentru exemple de structură, abordare şi prezentare a unei lucrări profesionale de calitate. 

 

Dr. Ing. Mario Duma (1930-2007) a înfiinţat SCIENTCONSULT în 1991; a rămas proprietar unic şi Director Executiv pană la sfârşit. SCIENTCONSULT a fost şi continuă sa fie o firmă de familie. Mario Duma a fost liderul şi motorul firmei, dar a beneficiat de colaborarea constantă şi sprijinul soţiei sale, Ing. Ana Duma (1929 - 2001), precum şi a altor membri ai familiei. Activitatea firmei iniţiale SCIENTCONSULT s-a incheiat in 2007; din octombrie 2014, firma continuă in familie, sub o nouă conducere şi cu un domeniu de activitate modificat.

SCIENTCONSULT SRL a fost o microîntreprindere independentă de cercetare şi consultanţă în domeniul economiei, managementului, cercetării-dezvoltării - un domeniu de pionierat în acei ani pentru o firmă privată. Modul de organizare era şi el nou pentru România: firma avea un nucleu mic, completat cu o bază largă de colaboratori externi de înaltă valoare profesională, care formau colective de proiect sau participau ca membri ai comisiilor de avizare a lucrarilor SCIENTCONSULT. Reflectând preocupările Dr. Ing. Mario Duma, SCIENTCONSULT s-a axat pe "probleme complexe, pluridisciplinare, dificile, cu participanţi eterogeni, cu componente eterogene, cu impact încrucişat", în economie şi cercetare: tehnologie, mediu, factor uman, risc exterior / interior, management industrial, managementul cercetării-dezvoltării, managementul proiectelor, impactul legislaţiei, al sistemului economico-financiar, nivel tehnologic, calitate, competitivitate, profitabilitate, marketing, resurse umane. 

Misiunea firmei, “Pentru profesionalism şi cultură în management şi în tehnologie”, reprezinta credo-ul său de o viaţă şi, într-adevar, orienta intreaga activitate, pană la cele mai mici detalii.

În 10 ani de activitate intensă (1992-2001), SCIENTCONSULT a antrenat peste 246 autori de lucrări sau lectori de cursuri, au fost produse peste 130 de studii, cercetări, ghiduri metodologice, şi au fost şcolarizaţi peste 220 top- şi middle manageri de profil Cercetare-Dezvoltare. Între primele firme private, independente, de consultanţă în cercetare din România, SCIENTCONSULT a fost un factor constructiv şi de sprijin pentru cercetarea românească şi pentru cercetători in decada dificilă de după 1989.

Citate din lucrările SCIENTCONSULT

La aniversarea unui deceniu de activitate SCIENTCONSULT, în 2001, principalele lucrări au fost culese într-un CD aniversar, al carui conţinut îl puteti parcurge aici:

Cercetări şi studii - „Probleme determinante – aspecte sensibile, privind: reforma în economie / politică şi managementul cercetării. Un deceniu de activitate SCIENTCONSULT S.R.L. - 1991-2001”, Culegere de 97 de studii publicate in format CD in 2001

"Un volum cu peste o sută de autori, care au studiat mii de titluri bibliografice, au analizat fenomene din economia României, au pus sub lupă cauze ale unor neajunsuri actuale, au gândit soluţii, remedii, căi de dezvoltare.

Sectiuni:

Un deceniu din experienţa unei microîntreprinderi cu profil de cercetare, consultanţă,  servicii intelectuale

Probleme ale politicii economice (şi ale reformei) în România

Contribuţii la politica şi managementul C-D

Management strategic, management în C-D

Suporturi de curs pentru “Agenţi de transfer de tehnologie”

 

 

Ultima actualizare: 27 decembrie 2014

 

email: contact (arond) marioduma.ro  /  ©Mario Duma. Toate drepturile rezervate.
Copyright 2003 Ecaffianted.com Site powered by mxs.ca