Protecţia proprietăţii intelectuale şi a

patrimoniului tehnico-ştiinţific

Sinteza principalelor concluzii şi recomandări

privind protecţia proprietăţii intelectuale

şi a patrimoniului tehnico-ştiinţific

în activitatea de cercetare-dezvoltare

V. lista lucrărilor privind proprietatea intelectuală, modulele tematice 3 şi TT 9

V. şi Probleme strategice noi în C&D, modulul tematic 18

Director Executiv şi coordonator lucrare,

Dr. ing. Mario Duma

CUPRINS

1. Introducere. Obiectul lucrării..................................................           2. Problematica de ansamblu a protecţiei proprietăţii              intelectuale..........................................................................................           3. Cadrul legislativ-normativ specific în vigoare .......................           4. Politica privind conţinutul activităţii de cercetare-dezvoltare; importanţa generării, protejării şi valorificării proprietăţii intelectuale..           5. Relaţiile autor – unitatea care îl angajează (sau îl plăteşte).....           6. Relaţiile unitate executantă – client (beneficiar) – finanţator.. 7. Unele categorii de probleme, constatate în practica protejării şi a promovării proprietăţii intelectuale, în perioada actuală................. 8. Secretul comercial (confidenţialitatea)...................................           9. Atribuţii ale Ministerului Cercetării şi Tehnologiei, în domeniul proprietăţii intelectuale.........................................................           10. Atribuţii ale unităţilor de C&D ............................................           11. Despre patrimoniul tehnico-ştiinţific naţional.......................           12. Aspecte privind valorificarea creaţiei tehnico-ştiinţifice........           13. Concluzii .........................................................................

2  4  8 11 21 27 36 42 45 47 48 51 54

© SCIENTCONSULT, decembrie 1995

        1. Introducere. Obiectul lucrării

          Tema de cercetare “Protecţia proprietăţii intelectuale şi a patrimoniului tehnico-ştiinţific” s-a derulat pe parcursul anilor 1993-1996, realizându-se următoarele faze:

1 – Problematica actuală a protecţiei proprietăţii intelectuale şi a patrimoniului tehnico-ştiinţific; soluţii, direcţii de acţiune şi proiecte privind acte normative pentru întărirea proprietăţii intelectuale în sfera C&D şi a patrimoniului tehnico-ştiinţific

2 – Îndreptar metodologic privind protecţia proprietăţii intelectuale în unităţile de C&D şi la nivelul Ministerului Cercetării şi Tehnologiei

3 Analiza problematicii privind constituirea, evaluarea şi protejarea patrimoniului tehnico-ştiinţific naţional

4 – Soluţii şi acţiuni de clarificare a situaţiei juridice şi promovare a proprietăţii intelectuale din activitatea de C&D

5 – Soluţii privind aplicarea Legii dreptului de autor în activitatea de inovare, cercetare-dezvoltare, transfer tehnologic

6 - Valorificarea şi comercializarea drepturilor de proprietate intelectuală în activitatea de inovare, cercetare-dezvoltare, transfer tehnologic.

A se vedea şi: Drepturi patrimoniale… (1992)

          În cadrul prezentei faze, 7 (A.1.3. contract 424/1996, act adiţ. 1) – Sinteza principalelor concluzii şi recomandări privind protecţia proprietăţii intelectuale şi a partimoniului tehnico-ştiinţific în activitatea de cercetare-dezvoltare, conform obiectivelor stabilite prin contract, se realizează sinteza (recapitularea), sistematizarea şi, după caz, actualizarea concluziilor şi recomandărilor cuprinse în ansamblul documentaţiilor elaborate în cadrul temei, pe parcursul perioadei de cercetare, cu scopul realizării unui instrument de lucru pentru personalul de conducere şi de execuţie din activitatea de cercetare-dezvoltare.

          Este de subliniat că întreaga temă de cercetare de faţă, cu toate fazele ei, a fost orientată nu atât spre latura procedurală clasică (de exemplu, cum se întocmeşte şi cum se înregistrează o descriere de brevet de invenţie), pentru care există instrucţiuni clare, cursuri, specialişti autorizaţi (“consilieri de proprietate industrială”), firme-agenţii specializate, ci spre politicile de creare şi valorificare a proprietăţii intelectuale în condiţiile activităţii de cercetare-dezvoltare, spre măsurile care sunt necesare la nivelul cercetătorilor, al unităţilor de cercetare şi al MCT, pentru a face faţă conjuncturii şi exigenţelor în acest domeniu.

          2. Problematica de ansamblu

          a protecţiei proprietăţii intelectuale

          Proprietatea intelectuală include, în conformitate cu practica internaţională, mai multe categorii (specii, concepte):

- Invenţiile (protejate prin brevete de invenţii = patente)

- Modelele de utilitate  (categorie ve nu prezintă relevanţă pentru activitatea de cercetare-dezvoltare

- Mărcile de fabrică, de comerţ, de serviciu

- Desenele şi modelele industriale

     (design)

- Topografiile de circuite integrate

- Drepturile de autor

     (categorie largă, incluzând, între altele, cu referire la specificul prezentei lucrări):

     - Operele ştiinţifice

     - Programele de calculator

     - Băncile de date, informaţiile (selectate şi sistematizate)

- Know how

          Conform Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), proprietatea industrială constituie o subsferă a proprietăţii intelectuale. Proprietatea intelectuală cuprinde:

     - Proprietatea industrială

     - Drepturile de autor.

          Categoriile menţionate nu reprezintă o "mulţime totală", deoarece o serie de realizări ştiinţifice importante rămân în afara lor (exemple: teoriile, formulele matematice, descoperirile etc.). Ele nu prezintă, de asemenea, o mulţime omogenă sub aspectul a ceea ce se protejează, deoarece la unele categorii se protejează conţinutul (invenţii), iar la altele - realizarea ca atare (programele de calculator - la care nu se protejează, de exemplu, modelul matematic, sau algoritmul de calcul; într-o anumită măsură - operele ştiinţifice ş.a.).  În Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, art. 9, se prevede: “Nu pot beneficia de protecţia legală a dreptului de autor urmmătoarele: a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile şi invenţiile conţinute într-o operă...; b) textele oficiale de natură politică, legislativă, judiciară şi traducerile oficiale ale acestora; c) simbolurile oficiale, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor... d) mijloacele de plată; e) ştirile şi informaţiile de presă; f) simplele fapte şi date.” Desigur, invenţiile nu se protejează prin dreptul de autor, pentru că au propriul sistem de protejare, prevăzute de Legea nr. 64/1991, dar celelalte realizări enumerate nu se pot proteja.

          Există o varietate de moduri de recunoaştere şi posibilităţi de protejare a proprietăţii intelectuale (moduri care sunt, parţial, complementare):

          - Inregistrarea oficială la organismul de stat abilitat – în România acest organism este Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci O.S.I.M. (brevete, mărci, desene industriale, topografii de circuite integrate)

          - Secretul, confidenţialitatea (know how; invenţiile - până în momentul înregistrării, sau, în anumite cazuri, şi după înregistrare; soluţiile tehnice care nu se pretează la înregistrare; informaţiile)

          - Publicarea (operele ştiinţifice)

          - Procedee tehnice de împiedicare a utilizării neautorizate sau/şi a copierii  (programele de calculator)

          - Menţionarea titularului dreptului de proprietate direct pe unele obiecte protejate (unele publicaţii, programe de calculator, mărci)

          - Promovarea industrială şi comercială cât mai rapidă şi eficientă (soluţiile tehnice în general; în special - cele care nu se pretează la înregistrare)

          În domeniul drepturilor de autor, există două variante / uzanţe / modalităţi de protejare, corespunzătoare la două convenţii internaţionale diferite: cu înregistrare - copyright (Convenţia de la Geneva / 1992) şi fără înregistrare (Convenţia de la Berna / 1886), adică dreptul de autor asupra unei opere se naşte “prin simplul fapt al realizării ei, chiar neterminată” (Legea nr. 8/1996, art. 1 alin. (2)). Aşadar, Legea nr. 8/1996, adoptată în România, este în conformitate cu varianta fără înregistrare (termenul “Copyright” fiind, deci, impropriu în România). Totuşi, Legea prevede dreptul de marcare a operelor cu simbolul ©.

          În cazul dreptului de autor, o anumită înregistrare a operelor la “organismele de gestiune colectivă” reprezintă nu o garantare a dreptului, ca î cazul proprietăţii industriale, ci numai înscrierea într-un sistem de prestaţii de urmărire a respectării dreptului şi de încasare a drepturilor cuvenite, atunci când veniturile se culeg în mod diseminat.

          Protecţia proprietăţii intelectuale reprezintă asigurarea drepturilor materiale şi morale pentru autorii / titularii proprietăţii asupra unor realizări. Drepturile materiale sunt cele rezultate din veniturile ce pot fi obţinute prin vânzare, reproducere, utilizare etc. O realizare protejată nu poate fi reprodusă, utilizată etc. fără acordul (negociat, deci: plătit) al titularului dreptului de proprietate. In caz contrar, cel ce utilizează, reproduce etc. neautorizat o realizare protejată este răspunzător civil şi penal.

          Conform reglemetărilor şi uzanţelor, pentru principalele categorii ale proprietăţii intelectuale, se face distincţia între "autor" (creatorul propriu-zis) şi "titular" (proprietarul drepturilor de proprietate intelectuală, căruia autorul i-a vândut sau i-a cesionat aceste drepturi, după caz - de drept sau în baza unei înţelegeri).

          In funcţie de prevederile legale şi de clauzele contractuale, în diferite situaţii, titulari ai drepturilor de proprietate intelectuală pot fi:

          - autorii (după caz: inventatorii, creatorii ş.a.m.d.)

          - cei care au angajat (întreprinderi, institute etc.) sau/şi au plătit (edituri etc.) pe autori

          - cei care au comandat şi plătit realizarea (beneficiari)

          - cei care plătesc cercetarea, fără a o folosi (finanţatori în numele statului, de exemplu; sponsori)

          Respectarea, transferul şi valorificarea patrimonială a drepturilor de proprietate intelectuală se asigură prin instrumente contractuale specifice, între titularii drepturilor de proprietate intelectuală şi utilizatorii oneşti:

          - cesiune (în principal - între autori şi titulari)

          - licenţă

          Vânzarea licenţei se face, de regulă:

          - pentru o sumă forfetară,

          - pentru redevenţe, stabilite în relaţie cu volumul de aplicare/utilizare.

          Există o mare varietate de tipuri de licenţă şi de modalităţi de licenţiere: exclusivă sau neexclusivă, limitată (ca volum de aplicare, ca zonă de aplicare, în timp) sau nelimitată etc., lăsând un câmp larg pentru negocieri comerciale. Pentru o serie de cazuri (apărare, sănătate ş.a.) legislaţia română prevede şi regimul licenţelor obligatorii sau din oficiu.

          Licenţa combinată pentru marcă şi know-how, cu obligaţia de respectare riguroasă a acestuia,  reprezintă franciză (franchising).

          Pentru relaţiile între autori şi cei care îi angajează / plătesc realizarea unei opere există şi instrumentul: contract cu misiune inventivă.

          Respectarea drepturilor de proprietate industrială se poate impune:

          - prin justiţie

          - prin climatul de etică profesională

          Protecţia proprietăţii intelectuale constituie o problemă internaţională, în fiecare ţară trebuind să se asigure egalitatea de drepturi şi de tratament pentru titularii de drepturi de proprietate intelectuală autohtoni şi cei străini, condiţionat de reciprocitate. De aceea:

          - problematica proprietăţii intelectuale formează obiectul unor convenţii, aranjamente internaţionale

          - respectarea convenţiilor internaţionale în problemele de proprietate intelectuală constituie o condiţie a integrării în mediul internaţional.

3. Cadrul legislativ-normativ specific în vigoare

Acte normative interne în vigoare (în ordine cronologică)

· Legea 28/1967 privind mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu

· Legea 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale

· Legea 64/1991 privind brevetele de invenţie

· Legea 120/1992 privind taxele pentru cererile de brevet de invenţie şi pentru brevetele de invenţie

· Legea 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale

· Legea 16/1995 privind protecţia topografiilor circuitelor integrate

· Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe

· HCM nr. 77/1968 pentru aplicarea Legii 28/1967 privind mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu

· Regulamentul privind compunerea, organizarea şi funcţionarea Comisiei pentru soluţionarea litigiilor privind mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu din cadrul OSIM, aprobat prin HCM nr. 1057/1968

· HG nr. 274/1991 privind taxele cu privire la mărci de fabrică, de comerţ şi de serviciu, precum şi la denumiri de origine a produselor

· HG nr. 145/1992 privind negocierea retrocedării mărcilor vechi germane de fabrică sau comerţ ce aparţin statului român

· Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, aprobat prin HG nr. 152/1992

· HG nr. 506/1992 privind asigurarea protecţiei desenelor şi modelelor industriale

· HG nr. 222/1995 privind organizarea şi funcţionarea OSIM

· HG nr. 535/1996 pentru aprobarea Regulamentului privind înregistrarea topografiilor circuitelor integrate

· Instrucţiunile privind condiţiile pentru depunerea cererilor şi eliberarea certificatelor de înregistrare pentru desene şi modele industriale în conformitate cu Legea nr. 129/1992 privind desenele şi modelele industriale aprobate prin Decizia OSIM nr. 1383/1994.

          Obligaţii privind protecţia proprietăţii intelectuale au fost asumate de către România şi prin tratatele de asociere la Uniunea Europeană, AELS, tratatul comercial cu SUA (în vederea acordării “clauzei”).

Acte normative internaţionale

· Convenţia de la Paris din 1883 pentru apărarea proprietăţii industriale

· Convenţia de la Berna din 1886 pentru protecţia operelor literare şi artistice

· Aranjamentul de la Madrid din 1891 privind înregistrarea internaţională a mărcilor; protocolul de la Madrid cu acelaşi obiect

· Aranjamentul de la Madrid din 1891 privind reprimarea indicaţiilor de provenienţă falsă

· Aranjamentul de la Haga din 1925 privind depozitul internaţional de desene şi modele industriale, din 6 noiembrie 1925

· Acordul de la Haga din 1947 privind înfiinţarea Institutului Internaţional de Brevete

· Convenţia de la Geneva din 1952 privind dreptul de autor - copyright

· Aranjamentul de la Nisa din 1957 privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în vederea înregistrării mărcilor

· Aranjamentul de la Lisabona din 1958 privind denumirile de origine şi înregistrarea lor internaţională

· Convenţia de la Stockholm din 1967 pentru instituirea Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale

· Aranjamentul de la Lucarno din 1968 privind clasificarea desenelor şi modelelor industriale

· Tratatul de la Washington din 1970 de cooperare în materie de brevete de invenţie (PCT)

· Aranjamentul de la Strasbourg din 1971 privind clasificarea internaţională a brevetelor de invenţie

· Aranjamentul de la Viena din 1973 privind instituirea unei clasificări internaţionale a elementelor figurative de marcă

· Convenţia de la München din 1973 privind eliberarea brevetului european

· Aranjamentul de la Viena din 1975 privind protecţia caracterelor tipografice şi depozitul internaţional

· Tratatul de la Budapesta din 1977 privind recunoaşterea internaţională a depozitului de microorganisme

· Convenţia de la Moscova din 1988 cu privire la protecţia juridică reciprocă a sourilor de plante de cultură

· Tratatul de la Washington din 1989 de proprietate industrială privind circuitele integrate

· Acordul din 1992 privind relaţiile comerciale dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii (inclusiv scrisoarea anexă la acord, referitoare la obligaţiile asumate privind protecţia proprietăţii intelectuale)

· Acordul din 1992 între România şi statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb

· Acordul din 1993 dintre România şi Comunitatea Europeană privind protecţia reciprocă şi controlul denumirii vinurilor

· Acordul de la Marrakech din 1994 privind constituirea Organizaţiei Mondiale de Comerţ.

Directive europene

87/54/CEE      Directiva Consiliului (16 decembrie 1986) privind protecţia juridică a topografiilor de produse semiconductoare

91/250/CEE     Directiva Consiliului (14 mai 1991) privind protecţia juridică a programelor pentru ordinatoare

92/100/CEE     Directiva Consiliului (19 noiembrie 1992) privind dreptul de locaţie şi împrumut şi unele drepturi conexe dreptului de autor în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale

93/83/CEE      Directiva Consiliului (27 septembrie 1993) privind coordonarea unor reguli ale dreptului de autor şi drepturilor conexe, aplicabile radiodifuziunii prin sateliţi şi retransmisiunii prin cablu

93/98/CEE      Directiva Consiliului (29 octombrie 1993) privind armonizarea duratei de protecţie a dreptului de autor şi a unor drepturi conexe

96/9/CEE        Directiva Parlamentului European şi a Consiliului (11 martie 1996) privind protecţia juridică a bazelor de date.

          4. Politica privind conţinutul

          activităţii de cercetare-dezvoltare; importanţa

          generării, protejării şi valorificării proprietăţii intelectuale

          Asigurarea condiţiilor pentru crearea de realizări, protejarea riguroasă a acestora, precum şi valorificarea economică a proprietăţii intelectuale ce rezultă, constituie un puternic instrument al politicii economice naţionale. De asemenea - achiziţionarea şi valorificarea judicioasă de proprietate intelectuală străină.

          În trecut – şi, pe alocuri, până în prezent – pirateria intelectuală (utilizarea sau copierea fără licenţă a unor soluţii străine) a constituit o practică oficială, în ultimul timp – neoficială, dar uzitată încă.

          Odată cu orice început de normalizare a activităţii economice, în condiţiile relaţiilor de piaţă şi ale comerţului exterior liberalizat, supravieţuirea şi promovarea cercetării vor depinde de capacitatea sa de a genera bunuri de proprietate intelectuală care pot fi protejate şi comercializate, intern sau / şi extern.

          Totodată, supravieţuirea şi promovarea industriei (dar şi a altor ramuri cu suport tehnologic) vor depinde de capacitatea de a asimila şi a-şi baza produsele pe proprietate intelectuală protejată, ce realizează performanţe de nivel competitiv.

          De asemenea, în noile condiţii, pirateria intelectuală va deveni din ce în ce mai periculoasă şi restricţionată. Toate acestea impun:

          – orientarea cercetării-dezvoltării spre generarea de bunuri de proprietate intelectuală care pot fi protejate şi prin care se obţin performanţe ce conferă avantaj competitiv;

          – evitarea încălcării de drepturi de proprietate intelectuală, încălcări ce pot conduce fie la imposibilitatea de a valorifica rezultate de cercetări, dacă acestea sunt protejate de firme concurente, fie la plata de daune; verificarea prealabilă a oricărei soluţii preconizate sub aspectul protejării ei prin brevete în vigoare sau prin publicare în reviste de specialitate;

          - asigurarea protejării realizărilor în domeniul proprietăţii intelectuale, prin cele trei direcţii principale:

          - secret şi apoi înregistrare a invenţiilor, desenelor şi modelelor industriale etc.;

          - secret pentru cercetări în curs, know-how, informaţii etc.,

          - publicarea, pe cât posibil în reviste de circulaţie internaţională, a realizărilor cu caracter teoretic, a descoperirilor etc.;

          - introducerea treptată în practica curentă a formelor contractuale uzuale de comercializare a bunurilor de proprietate intelectuală (licenţe);

          - formarea personalului în direcţia decelării, a protejării şi a comercializării abile a drepturilor de proprietate intelectuală;

          - formarea personalului în direcţia respectării normelor naţionale şi internaţionale privind drepturile de proprietate intelectuală, neîncălcarea acestora.

          Recurgerea, în practica activităţii de cercetare-dezvoltare şi în managementul acesteia, la posibilităţile oferite de cadrul legal, socio-profesional şi procedural al proprietăţii intelectuale, conduce la avantaje importante, atât de ordin economico-financiar direct, cât  şi pe planul afirmării ştiinţifice şi al promovării rezultatelor obţinute.

          Rezultatele activităţilor de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, precum şi ale serviciilor ştiinţifice conexe, sunt susceptibile de a se constitui în diferite categorii de bunuri de proprietate intelectuală, după cum se arată în tabelul 4.1. În tabel se prezintă sinoptic modalităţile în care diferitele categorii de rezultate ale cercetării intră în incidenţă cu diferitele categorii de proprietate intelectuală, sau cu alte metode de protejare.

Tabelul 4.1

Categorii de rezultate ale cercetării;

 incidenţa lor cu categoriile de proprietate intelectuală

şi cu alte metode de protejare a acesteia

Posibilităţi de	Categorii de proprietate intelectuală					Alte metode de protejare
protejare Rezultate ale cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnoloogice	Invenţii Legea 64/91	Desene, modele Legea 129/92	Topogra-fii Legea 16/95	Mărci Legea 28/67	Drept de autor Legea 8/96	Procedee tehnice	Secret^1
Rezultatele de ansamblu ale unui institut				*
Adaptări / reproduceri de soluţii cunoscute, pentru alte condiţii				*	*
Calcule de optimizare, optimizări				*	*
Topografii de circuite integrate		*	*	*
Date (primare), informaţii (prelucrate); colecţii, bănci de date				*			*
Descoperirea sau descrierea de fenomene fizice (naturale)					*
Descoperiri (geografice, arheologice etc.)					*
Posibilităţi de	Categorii de proprietate intelectuală					Alte metode de protejare
protejare Rezultate ale cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnoloogice	Invenţii Legea 64/91	Desene, modele Legea 129/92	Topogra-fii Legea 16/95	Mărci Legea 28/67	Drept de autor Legea 8/96	Procedee tehnice	Secret^1
Diagrame		*		*	*
Fenomene fizice (naturale) în sine
Idei					*
Know-how (cunoştinţe,  experienţă, reglementări şi uzanţe interne, informaţii generale şi specifice, norme şi reglementări tehnologice)				*			*
Metode^3	*			*	*
Metode de învăţământ şi de instruire				*	*
Metode de optimizare				*	*
Microorganisme	*			*	*
Modele matematice					*
Proiecte de legi, norme, standarde, alte reglementări				*
Proiecte tehnice				*
Obiecte de design	*^4	*		*	*

Posibilităţi de	Categorii de proprietate intelectuală					Alte metode de protejare
protejare Rezultate ale cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnoloogice	Invenţii Legea 64/91	Desene, modele Legea 129/92	Topogra-fii Legea 16/95	Mărci Legea 28/67	Drept de autor Legea 8/96	Procedee tehnice	Secret^1
Opere ştiinţifice - studii - analize - documentaţii ştiinţifice - articole ştiinţifice - monografii - conferinţe - tratate - manuale ştiinţifice				*	*
Opere de arhitectură		*			*
Planuri şi metode de sistematizare		*			*
Procedee^5	*			*	*
Produse (maşini, aparate, mecanisme, agregate, instalaţii, sisteme de comandă sau de protecţie,  circuite, hardware, materiale, substanţe chimice şi biologice, amestecuri etc.)	*			*	*

Posibilităţi de	Categorii de proprietate intelectuală					Alte metode de protejare
protejare Rezultate ale cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnoloogice	Invenţii Legea 64/91	Desene, modele Legea 129/92	Topogra-fii Legea 16/95	Mărci Legea 28/67	Drept de autor Legea 8/96	Procedee tehnice	Secret^1
Programe de calculator (software)^6				*	*	*^7
Realizări cu caracter estetic		*		*	*
Reţete culinare				*	*
Sisteme urbanistice				*	*
Soiuri de plante, hibrizi, rase de animale	*			*	*
Soluţii cu caracter economic şi de organizare				*	*
Soluţii de interes / uz local^8				*	*
Teorii ştiinţifice					*
Topografii de circuite integrate			*		*
Traduceri, adaptări				*	*

¹ Secretul constituie o primă formă de protecţie pentru orice rezultat, până în momentul înregistrării sau/şi publicării, după caz. De asemenea, secretul este obligatoriu pentru creaţiile din domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

² Pe plan mondial, topografiile de circuite integrate se constituie într-o nouă categorie de proprietate intelectuală.

³ Metodele sunt definite ca activităţi care au rezultate de natură calitativă (măsurare, reglare, control, diagnosticare, tratament medical). Totuşi, chiar Legea 64/1991 prevede excepţia de la rândul următor (metode de învăţământ şi de instruire), iar metodele de optimizare sunt asimilate cu modelele matematice, neputând constitui singure obiectul unor invenţii

⁴ Obiectele de design pot fi protejate ca invenţii atunci când au un rol funcţional în organe de maşini, scule, elemente de construcţie, mobilier, articole de uz casnic, jucării etc.

⁵ Procedeele sunt definite ca activităţi care au ca rezultat obţinerea sau modificarea unui produs. De remarcat că, prin "procedee" brevetabile se pot proteja numai aspectele cu caracter de noutate; ansamblul tehnologiilor, incluzând înlănţuiri de procedee brevetate şi nebrevetate, alte informaţii necesare pentru reuşita şi pentru  eficienţa economică a procesului tehnologic, fac parte din know-how.

⁶ Programele de calculator pot constitui componente ale unor soluţii hardware brevetabile

⁷ Procedeele tehnice de protejare a programelor constau în realizarea, prin program, a unor înregistrări protejate la copiere: ştergerea sau deteriorarea automată a programului în cazul unor încercări de copiere neautorizată

⁸ Soluţiile de interes / uz local pot constitui obiectul unor "realizări tehnice" (Legea 64/1991, art. 67); în contextul exigenţelor legiferate privind misiunea inventivă în cercetare, se poate aprecia că realizările tehnice noi numai la nivelul unităţii nu pot fi recunoscute ca proprietate intelectuală în cadrul unei activităţi de cercetare.

          Fiecare dintre categoriile de proprietate intelectuală, prezentate în tabelul 4.1,  se exercită şi acţionează în modalităţi specifice.

          În practică, în cazul operelor ştiinţifice, în cazul unor cercetări cu grad ridicat de noutate, protecţia drepturilor de autor se realizează printr-o strategie complexă, care include:

          - secret sever de serviciu asupra tuturor etapelor şi lucrărilor pregătitoare (după caz - chiar şi asupra intenţiei sau asupra faptului că se cercetează în direcţia respectivă);

          - înregistrarea a tot ceea ce este înregistrabil (brevetabil, înregistrabil ca desene / modele etc.), publicarea a tot ceea ce este publicabil, valorificarea industrială (după caz - industrială sau în alte sfere) a tot ceea ce este valorificabil.

Remarci

          a) Există elemente de proprietate intelectuală pentru care secretul şi prevenirea divulgării sau a sustragerii sunt permanente şi nu urmează brevetare sau publicare: anumite aspecte ale know-how, colecţii de informaţii din bănci de date ş.a.

          b) Cu privire la înregistrare sau, după caz, publicare, este necesar să fie construită o strategie optimizată, minimizând riscuri contradictorii:

          - cât mai târziu, înainte de momentul lansării produselor pe piaţă (dacă este cazul), pentru a surprinde pe concurenţi (care, aflând intenţiile, pot realiza creaţii diferite în aceeaşi direcţie, reducând segmentul de piaţă disponibil); pentru a putea beneficia de perioada de protecţie pentru activitate de producţie proprie sau sub licenţă; pentru a putea realiza protecţia internaţională, care expiră la termene ce decurg de la data constituirii depozitului naţional; pentru a realiza soluţii / lucrări ştiinţifice suficient finisate profesional, cât mai puţin vulnerabile;

          - cât mai devreme, pentru a preveni brevetarea / publicarea, în ţară sau în străinătate, de către concurenţi care au ajuns la aceleaşi soluţii, fie în mod independent, fie prin scurgere de informaţii.

          Coroborarea celor două componente de strategie menţionate implică cerinţa: cât mai devreme - în ceea ce priveşte finalizarea tehnică şi pregătirea aplicării soluţiei create.

          Publicarea unor soluţii brevetabile este sub incidenţa legislaţiei şi a reglementărilor internaţionale pentru invenţii, în sensul că publicarea distruge caracterul de noutate, necesar pentru acceptarea unei cereri de brevet.

          În ceea ce priveşte operele pur ştiinţifice, ideile, descoperirile etc., optimul menţionat se plasează, de regulă, mai mult în zona "publicare cât mai devreme", pentru a preveni publicarea de către concurenţi (ştiinţifici) posibili; de avut în vedere, de asemenea, faptul că progresul ştiinţific se realizează prin circulaţia liberă a ideilor, prin dialogul ştiinţific. Totuşi, sunt necesare şi în acest caz elemente de temporizare, pentru a se putea prezenta lucrări suficient finisate profesional, cât mai puţin vulnerabile.   

          Există, de asemenea, problema unei optimizări decizionale privind publicarea în ţară / publicarea în străinătate. Publicarea în ţară se poate realiza mai rapid (şi prezentând contribuţii ştiinţifice mai modeste) decât în publicaţii de circulaţie internaţională, dar prin publicarea în ţară se poate pierde caracterul de noutate internaţională, datorită circulaţiei practic limitate şi necontrolabile internaţional a publicaţiilor tehnico-ştiinţifice româneşti, precum şi datorită pierderii dreptului de acces ulterior la publicaţii de circulaţie internaţională (care nu primesc decât lucrări inedite).

          Protecţia prin mărci se referă, în cazul lurărilor de cercetare - dezvoltare, la:

          - marca de serviciu a institutului, care confirmă un ansamblu de realizări valoroase anterioare, devenite notorii, şi, pe această bază, constituie un suport pentru comercializarea acestora (inclusiv pe "piaţa ştiinţifică"), precum şi pentru demararea şi promovarea unor realizări viitoare;

          - mărcile produselor, care, asociate cu brevete şi cu elemente de calitate / performanţă, consolidează poziţia pe piaţă a produselor / serviciilor.

          În majoritatea cazurilor, la cesionarea drepturilor de proprietate intelectuală către un titular, creatorul îşi păstrează anumite drepturi de autor, morale sau / şi materiale; totuşi, pot exista situaţii (generice, sau în funcţie de negocierea dintre autor şi titular) în care creatorul îşi cedează / vinde şi dreptul moral de autor. Principalele cazuri de acest fel sunt următoarele:

          a) elaborarea anumitor documente de uz public: prevederi pentru proiecte de legi, elaborarea de norme, standarde, alte reglementări, la care, de regulă, autorul ca persoană fizică se retrage în favoarea  instituţiei care aprobă documentele şi care le dă putere de operare (cu atât mai mult cu cât, de regulă, aceste documente, în forma lor finală, suferă numeroase modificări faţă de forma iniţială, devenind practic opere colective. Totuşi, în istorie, unele legi au rămas cu numele personalităţii care le-a promovat);

          b) realizarea, într-un anumit cadru instituţional şi cu număr mare de

participanţi, adesea -  succesiv pe perioade îndelungate de timp, a anumitor creaţii colective: bănci de date, know how (în acest context, diferiţi autori individuali îşi pot păstra drepturi de autori pentru contribuţii ştiinţifice delimitate, proprii);

          c)  realizarea creaţiilor de design care au drept obiect mărci, reprezentări publicitare etc., unde autorul se retrage în favoarea societăţii / instituţiei pe care o reprezintă creaţia de deisgn;

          d) cazurile în care autorul îşi vinde nu numai creaţia, ci şi dreptul de autor, prin negocierea corespunzătoare a preţului şi a condiţiilor vânzării către titular.

          Din cele arătate decurge că:

          1. Este necesară întărirea unităţilor de cercetare-dezvoltare, creşterea patrimoniului lor. Această direcţie este susţinută prin Ordonanţa nr. 25/1995 şi corespunde tendinţelor pe plan modial. Principalul patrimoniu al unor unităţi de cercetare îl constituie (în afară de pesonalul de cercetare calificat), pe de o parte, dotările cu instalaţii şi aparatură de laborator de înaltă tehnicitate, iar pe de altă parte, patrimoniul de proprietate intelectuală.

          2. Dacă este necesară stimularea creării de soluţii originale, competitive, cointeresarea unităţilor de cercetare şi a cercetătorilor în crearea de soluţii corespunzătoare exigenţelor de noutate recunoscute internaţional (brevetabile), trebuie să existe un plus de avantaj material în favoarea institutului şi a cercetătorilor dacă, la cheltuieli date, realizează soluţii brevetabile şi brevetate, sau nu realizează decât soluţii convenţionale.

          3. Este necesar ca realizările obţinute prin finanţare din fonduri publice să poată fi valorificate în interesul public.

5. Relaţiile autor – unitatea care îl angajează

          (sau îl plăteşte)

          In legile în vigoare (privind brevetele de invenţie, desenele şi modelele industriale, topografiile circuitelor integrate, dreptul de autor - inclusiv pentru programele de calculator), există prevederi pentru stabilirea titularului legal al dreptului de proprietate intelectuală: în baza prevederilor contractuale, acest drept se cuvine, după caz, autorului sau celui care îl angajează / îl plăteşte pentru a realiza creaţia. (Prin "creaţie" avem aici în vedere oricare dintre cele în cauză: invenţii, programe de calculator, modele, opere ştiinţifice etc. În continuare, prin "autor" vom avea în vedere, generic, autorul oricărei creaţii ce constituie proprietate intelectuală, iar pentru "cel care îl angajează" se utilizează denumirea "unitate", sau, în cercetare,  "institut"). 

           Din punctul de vedere al relaţiei autor-unitate, se iau în considerare două grupe de argumente / criterii:

          a - caracterul misiunii (dacă este misiune inventivă, creativă etc. sau nu); negociată la angajare sau convenită prin act adiţional la contractul de muncă între unitate şi autor, inclusiv nivelul de salarizare; scopul pentru care unitatea încredinţează lucrarea spre execuţie autorului;

          b - utilizarea de către autor a condiţiilor puse la dispoziţie de către unitate:

          - oportunităţi de acces la efectuarea lucrării,

          - condiţii materiale, dotare, materiale etc.,

          - perfecţionare profesională, documentare etc.,

          - timp de muncă plătit prin salariu.

          Pe plan mondial, de regulă, dreptul de proprietate asupra creaţiei realizate în cadrul atribuţiilor de serviciu şi cu mijloacele materiale puse la dispoziţie de către cel care angajează aparţine acestuia din urmă (unităţii).

          In documentele de specialitate, precum şi în actele normative în vigoare în România, se face referire la "contractul cu misiune inventivă" sau "cu misiune creativă": invenţia aparţine unităţii, dacă a fost realizată în cadrul unui contract cu misiune inventivă / creativă.

          Legea nr. 64/1991, la art. 5 a  stipulează:

     "dreptul la brevetul de invenţie aparţine:

a) unităţii, pentru invenţiile realizate de salariat în exercitarea unui contract de muncă ce prevede o misiune inventivă încredinţată în mod explicit, care corespunde cu funcţiile sale"; inventatorul beneficiază de o remuneraţie suplimentară, stabilită prin act adiţional la contractul de muncă;

b) salariatului, pentru invenţiile realizate de către acesta fie în exercitarea funcţiei sale, fie în domeniul activităţii unităţii prin cunoaşterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unităţii sau ale datelor existente în unitate, fie cu ajutorul material al acesteia, in lipsa unei prevederi contractuale contrare". De remarcat că acestă ultimă prevedere (b), mult mai favorabilă salariaţilor decât este uzanţa internaţională, nu se aplică în cazul contractelor de cercetare, pentru care, pe de o parte, există alin. a - se poate prezuma că funcţia de cercetător presupune prin definiţie o misiune inventivă (conform unor reglementări în vigoare în multe state), misiune "încredinţată în mod explicit" (şi nu neapărat definită în mod explicit), iar pe de altă parte Legea conţine o prevedere distinctă pentru contractele de cercetare, asupra căreia se va reveni în continuare.

          Legea nr. 129/1992, în art. 5, prevede:

     "Dacă autorul este salariat, în lipsa unei prevederi mai avantajoase acestuia, dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial aparţine:

     a) unităţii, pentru desenele şi modelele industriale realizate de salariat în executarea fie a unui contract de muncă ce prevede o misiune creativă care corespunde cu funcţiile sale efective, fie a unei misiuni de cercetare care i-a fost încredinţată în mod expres;

     b) salariatului, pentru desenele şi modelele industriale realizate de către acesta fie în cursul exercitării funcţiilor sale, fie în domeniul activităţilor unităţii...; în aceste condiţii, unitatea are drept de preferinţă la incheierea unui contract de cesiune sau licenţă neexclusivă, ce trebuie exercitat în termen de 3 luni de la data ofertei salariatului..."

          Legea 16/1995 privind protecţia topografiilor circuitelor integrate, în art. 9, prevede:

          “Dacă topografia a fost creată de un salariat în cadrul sarcinilor de serviciu, dreptul la protecţia topografiei aparţine unităţii al cărei salariat este creatorul topografiei.

          Dacă topografia a fost creată la comanda unei persoane fizice sau persoane juridice, dreptul la protecţia topografiei aparţine persoanei care a comandat-o.

          În cazul în care există dispoziţii contractuale contrare celor de la aliniatele precedente, se aplică aceste dispoziţii contractuale.”

          În fine, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, la art. 6, prevede:

          “(1) Este operă colectivă opera în care contribuţiile personale ale coautorilor formează un tot, fără a fi posibil, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra operei create.

          (2) În lipsa unei convenţii contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparţine persoanei fizice sau juridice din iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată.”

          Dimpotrivă, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, la art. 44, prevede:

          (1) În lipsa unei clauze contractuale contrare, pentru operele create în cadrul unui contract individual de muncă, drepturile patrimoniale aparţin autorului operei create. Dacă o asemenea clauză există, aceasta urmează să cuprindă termenul pentru care au fost cesionate drepturile patrimoniale de autor...”

          Între diferitele legi, după cum se vede, există diferenţe care, apreciem, pe de o parte, arată labilitatea problemei, iar pe de altă parte, reflectă specificul diferitelor genuri de creaţii intelectuale (dacă, de exemplu, o topografie de circuit integrat se proiectează de regulă într-un context industrial dat, pe o bază materială, în cadrul unui program economic etc., dimpotrivă, o operă ştiinţifică are caracter în mod mult mai pregnant personalizat, pe de o parte, mai puţin dependent de condiţiile materiale puse la dispoziţie, pe de altă parte).

          Poate fi importantă o definire concretă, în contractul de muncă, a misiunii inventive, respectiv creative:

          - obiectivul, scopul, funcţia ce trebuie să fie realizată, cerinţele de utilitate ce trebuie să fie îndeplinite;

          - nivelul performaţelor tehnice şi economice de atins;

          - brevetabilitatea soluţiei, ca cerinţă explicită;

          - ocolirea deliberată a unor brevete existente în domeniu, în România sau / şi în alte anumite ţări

          - ponderea, numărul, importanţa, caracterul determinant funcţional sau auxiliar al soluţiilor originale protejabile în cadrul soluţiei de ansamblu;

          - condiţiile puse la dispoziţie (colaboratori, aparatură, resurse financiare etc.);

          - termen(e).

     Intr-o astfel de abordare, în cazul unor contracte de muncă pe durată nedeterminată, misiunea inventivă trebuie să fie precizată prin acte adiţionale, pentru fiecare lucrare în parte.

     In funcţie de dificultatea misiunii inventive / creative, se negociază salariul pe perioada acestei misiuni, sau nivelul unor eventuale alte sume cuvenite  după reuşita misiunii, sau o combinaţie a acestor variante.

Poate exista şi o misiune invenţivă de genul: a realiza invenţii (sau alte creaţii originale), indiferent de un scop imediat definit. O asemenea misiune inventivă nu este de exclus într-o unitate care doreşte să-şi sporească patrimoniul de creaţii, dar ea poate fi cu greu promovată în condiţiile ac-  tuale, ale unor contracte încheiate de institute cu beneficiarii pe lucrări, pe bază de tematici prestabilite.

          În interesul fiecărei unităţi de C&D, al cercetării-dezvoltării româneşti şi al economiei naţionale, se impune ca în toate unităţile de C&D să se asigure un climat de încurajare şi plată promptă şi substanţială a autorilor de realizări originale.

          Pentru realizările noi, nu se mai pun problemele, cunoscute din reglementările anterioare, ale postcalculului de efecte economice obţinute şi ale unor procente din aceste efecte acordate inventatorilor. Drepturile băneşti cuvenite inventatorilor  se stabilesc exclusiv prin negociere între unitate şi autori. Totuşi, în măsura în care plata constituie o retribuţie majorată, pot apărea dificultăţi legate de limitările actuale la fondul de salarii, de prevederi din contractul colectiv etc. Este oportun ca, pe lângă majorări de salarizare, autorii să primească procente din redevenţele pe care le va primi unitatea prin licenţele de valorificare a creaţiei, sume care să nu fie considerate ca reprezentând fond de salarii (ceea ce necesită reglementări corespunzătoare noi, pe linie financiar-contabilă).

Aspecte specifice, pe categorii de creaţii

Rezultatele ştiinţifice

          “Rezultatele ştiinţifice ale cercetărilor”, în spiritul şi litera reglementărilor în vigoare pentru drepturile de autor (Legea nr. 8/1996), pot forma obiectul unor drepturi de autor.

          Din faptul că rezultatele ştiinţifice “aparţin executantului“, în contextul “contractelor finanţate din fonduri publice”, rezultă că drepturile aparţin părţii care are calitatea de executant în contract, care este persoana juridică - unitatea de cercetare-dezvoltare titulară a contractului în calitate de executant. Numai în cazul granturilor acordate unor persoane fizice, executant este persoana fizică beneficiară a grantului. În celelalte cazuri, adică în cazul contractelor uzuale de cercetare-dezvoltare finanţate din fonduri publice, rezultatele aparţin, conform prevederii Ordonanţei, unităţii de cercetare-dezvoltare.

          Drepturile de autor ale cercetătorilor-autori nu sunt precizate în Ordonanţa nr. 25/1995, ele fiind soluţionate conform Legii dreptului de autor şi trebuind să formeze obiectul contractelor colective şi individuale de muncă. Se poate aprecia că, prin similitudine cu art. 38 şi 39 din Legea nr. 64/1991, autorul “are dreptul să i se menţioneze numele, prenumele şi calitatea“ în orice document privind rezultatele respective, “în carnetul de muncă, precum şi în orice acte sau publicaţii” privind rezultatele sale. “Drepturile patrimoniale cuvenite” autorului “se stabilesc prin contractul de muncă”.

          Totuşi, conform uzanţelor internaţionale din lumea ştiinţifică, autorul are dreptul să publice rezultatele ştiinţifice obţinute sub numele său, obţinând, în prealabil, acordul unităţii în cadrul căreia a realizat lucrarea. Acest acord este important, deoarece unitatea poate avea interesul păstrării secretului comercial asupra rezultatelor, cel puţin pentru o anumită perioadă de timp; de asemenea, conform uzanţelor, dacă acest acord este dat, el este menţionat în finalul sau la începutul operelor publicate, constituind o reclamă pentru unitate, o confirmare a “mărcii” sale şi o recunoaştere a contribuţiei unităţii care a creat condiţiile pentru obţinerea rezultatelor.  În publicaţii ştiinţifice, nu este uzual ca rezultatele ştiinţifice să fie publicate sub numele unei organizaţii, instituţii, firme, altfel decât cu menţionarea autorilor-persoane fizice.

          Totuşi, în publicaţii comerciale (prospecte, rapoarte etc.) este posibil ca rezultatele ştiinţifice să apară sub numele firmei; în funcţie de context - cu sau fără menţionarea autorului-persoană fizică (de altfel, conform, prin interpretare, cu prevederea explicită din Legea nr. 8/1996, art. 9).

          Sintetizând, relaţiile dintre autor şi institut pot fi prezentate ca în tabelul 5.1.

Tabelul 5.1

Modul de obţinere a rezultatelor	Autorul	Institutul
Realizare în afara sarcinilor de serviciu, fără utilizarea bazei materiale a institutului	Titular	-
Realizare în afara sarcinilor de serviciu, cu utilizarea bazei materiale şi informaţionale a institutului
- în lipsa unei prevederi exprese contrare în contractul de muncă	Titular	Drept de preferinţă 3 luni
- în cazul unei prevederi exprese în contractul de muncă	Autor; drept la remuneraţie suplimentară	Titular
Realizare în exercitarea funcţiei, în cadrul unui contract de cercetare		Conform celor stabilite privind relaţia institut - beneficiar
- spontan	Autor; drept la remuneraţie suplimentară
- conform prevederilor contractului  de cercetare	Autor; drept la remuneraţie suplimentară

          În ultimele două rânduri din tabelul 5.1, este de presupus că, la rest de condiţii egale, remunerarea suplimentară are o componentă ocazională mai mare în cazul realizărilor spontane; în cazul realizărilor în baza unor prevederi contractuale este mai importantă o componentă constantă, de salarizare; la ambele se poate adăuga o componentă de redevenţe.

6. Relaţiile unitate executantă – client (beneficiar) –    finanţator

          Departajarea drepturilor de proprietate intelectuală între unităţi este exclusiv o problemă de negociere contractuală. Pentru o creaţie dată, la rest de condiţii nemodificate, valoarea lucrării contractate între unităţi poate diferi substanţial în funcţie de clauza privind drepturile de proprietate intelectuală asupra rezultatelor ce vor fi obţinute. Antecalculul preliminar de costuri, materializat în devizul estimativ al lucrării, nu are decât valoare de fundamentare a poziţiei fiecăreia dintre părţi în negociere. Problema se corelează cu cea a licenţei, în sensul că, pentru o realizare al cărei titular este unitatea executantă (institutul), acordarea către unitatea beneficiară a unei licenţe neexclusive sau exclusive, pe termen limitat sau nelimitat etc., poate determina variaţii de la simplu la de n ori a preţului licenţei sau / şi a redevenţelor. Se recomandă ca redevenţele să fie stabilite, de regulă, în funcţie de volumul de producţie (aplicaţie) realizat de beneficiar şi nu în funcţie de profiturile obţinute de acesta, deoarece profiturile sunt greu controlabile din afara unităţii, pot fi afectate de alţi factori decât calitatea creaţiei etc.

          Componentele, menţionate în capitolul aterior pentru misiunea inventivă explicită în cadrul contractului de muncă, se justifică să constituie prevederi contractuale principale şi în contractele între unitatea de cercetare şi cea beneficiară.

          În ceea ce priveşte lucrările de C&D finanţate de la buget, se disting 3 situaţii şi, respectiv, variante de soluţionare:

          a) In cazurile în care Ministerul Cercetării şi Tehnologiei este efectiv "unitatea care a comandat cercetarea", adică se realizează  cercetări iniţiate de către MCT şi efectuate în interesul direct al MCT, sau decurgând din programe naţionale de cercetare, programe care se desfăşoară în responsabilitatea MCT, atunci, de regulă, titularul/titularii drepturilor de proprietate intelectuală se stabilesc, prin hotărârea comisiei de specialitate a Colegiului Consultativ şi prin sistemul de contracte, de către MCT, sau, prin contracte, trebuie să se poată dispune de licenţe exclusive / neexclusive, după caz (ţinând seama, însă, de acest lucru la stabilirea valorii contractului);

          b) în cazul altor organisme care "au comandat cercetarea" - privind cercetări iniţiate de către alte ministere sau organisme, sau decurgând din programe naţionale de cercetare, de investiţii etc.; pentru acestea, prin contract, este necesar să se precizeze fie că drepturile de proprietate intelectuală aparţin unităţii desemnate drept coordonator de program sau beneficiar de aplicaţie, fie că acesta beneficiază de o licenţă nelimitată exclusivă / neexclusivă, după caz;

          c) pentru cercetări iniţiate de către institute şi care primesc finanţare de la MCT cu caracter de subvenţie, dreptul de proprietate intelectuală poate reveni institutului. De la caz la caz, se pot preciza drepturi de licenţă nelimitată neexclusivă transmisibilă pentru beneficiari de aplicaţie care au contribuit financiar la realizarea lucrărilor.

          Acordarea drepturilor de proprietate intelectuală unor organisme beneficiare va trebui să se reflecte în valori sporite (la rest de condiţii date) ale contractului de cercetare, deorece institutul este privat de posibilitatea unor valorificări ulterioare, eventual - repetate.  Acelaşi lucru este valabil în funcţie de faptul dacă licenţa este exclusivă sau neexclusivă, limitată sau nelimitată etc. Pentru drepturi de proprietate intelectuală acordate unităţii executante, aceasta ar trebui să-şi asigure o parte din finanţare din resurse proprii şi să accepte valori de contract minime, dar apoi să întreprindă acţiuni promoţionale susţinute pentru valorificare pe cont propriu.

          Rezultatul negocierii depinde de interesele fiecăruia dintre parteneri în raport cu problema / soluţia care urmează să constituie drept de proprietate intelectuală, de situaţia financiară a partenerilor, de prestigiul mărcilor lor şi, desigur, de abilitatea în negociere, inclusiv abilitatea în formularea clauzelor contractuale respective. In acest sens, se recomandă ca, în contracte cu întreprinderi beneficiare, institutele să caute să  evite formulări generale ca: "Pentru orice invenţie realizată în cadrul prezentului contract, drepturile de brevet revin unităţii beneficiare", preferându-se formulări delimitative, de exemplu: "Pentru invenţiile realizate cu scopul satisfacerii cerinţelor impuse prin tema-program şi care condiţionează satisfacerea acestor cerinţe, drepturile de brevet revin unităţii beneficiare" (institutul putând astfel să păstreze dreptul de a breveta - şi a valorifica ulterior în folos propriu - eventuale invenţii "care nu condiţionează satisfacerea cerinţelor". Este numai un exemplu; în funcţie de conjunctura concretă şi de abilitatea negociatorilor, se pot găsi şi alte soluţii).

          O altă cale de a beneficia de drepturile de proprietate intelectuală este cea de a căuta, în negociere, să se păstreze pentru institut aceste drepturi, oferind unităţii beneficiare licenţă şi negociind apoi pas cu pas felul acesteia: exclusivă, nelimitată, transmisibilă etc. In orice caz,  cea mai defavorabilă (pentru institut) licenţă păstrează, totuşi, marca institutului şi dreptul de a menţiona brevetul în "Referinţe".

          Legea nr. 64/1991, la art. 5 b alin 2, stipulează: "Dacă invenţia rezultă dintr-un contract de cercetare, în lipsa unei clauze contrare, dreptul la brevet de invenţie aparţine unităţii care a comandat cercetarea, inventatorul având dreptul la o remuneraţie suplimentară stabilită prin contract." (deci, în lipsa unei clauze contrare, cercetătorul ca salariat este prin definiţie exclus de la dreptul la brevet, problema rămânând să fie reglată numai între unităţi.)

          Conceptul de "unitate care a comandat cercetarea" este susceptibil de interpretare, în cazul în care cercetarea reprezintă o iniţiativă a institutului, ofertată unităţii beneficiare.

          Legea nr. 129/1992, mai nouă decât Legea nr. 64/1991, nu conţine prevederi referitoare la relaţia  unitate executantă - unitate beneficiară, în mod corect aceasta fiind o problemă exclusiv de competenţa părţilor, care nu justifică prevederi cu caracter normativ.

          Cu referire specială la contractele de cercetare finanţate de către MCT, Legea nr. 51/1996 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/1995 pricind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare, prevede:

          “Art. 22. - (1) Rezultatele ştiinţifice ale cercetărilor, precum şi tehnologiile noi, know-how, drepturile din brevetele de invenţii, obiectele fizice achiziţionate sau realizate pe parcursul derulării contractelor finanţate din fonduri publice aparţin unităţilor de cercetare-dezvoltare executante, cu respectarea prevederilor art. 5 şi 48 din Legea nr. 64/1991, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel...

          (2) Rezultatele cercetărilor concretizate în active tangibile sau intangibile, efectuate şi finalizate până la publicarea în Monitorul Oficial a prezentei ordonanţe, al căror beneficiar este Ministerul Cercetării şi Tehnologiei, se transferă prin hotărâre a Guvernului executanţilor şi se înregistrează în evidenţa contabilă a acestora.”

          De remarcat că trimiterea la art. 5 al Legii nr. 64/1991 în cuprinsul art. 22 al Legii nr. 51/1996 este contradictorie şi susceptibilă de interpretări.

          Analizând modalităţile de aplicare a acestei prevederi, se constată unele aspecte comune.

Aspecte comune

Determinarea valorii de înregistrare în patrimoniu

          Determinarea valorii de înregistrare în patrimoniu a rezultatelor cercetărilor ridică problema relaţiei între valoarea lucrării şi cea a rezultatelor ştiinţifice. Într-adevăr, un rezultat ştiinţific - de exemplu, o teoremă demonstrată, sau un fenomen natural analizat cantitativ, o tehnologie, un proces tehnologic, un obiect fizic realizat pe parcursul derulării unui contract poate constitui întregul şi singurul rezultat al unei teme de cercetare, sau poate constitui rezultatul unei părţi din lucrarea de cercetare. În ambele cazuri, este dificil de afirmat că valoarea de înregistrare în patrimoniu trebuie să fie valoarea de contract a temei de cercetare sau, respectiv, o cotă-parte a acestei valori.

          Se poate ca, de exemplu, un rezultat ştiinţific deosebit de important să fie obţinut în cadrul unui contract de valoare mică, sau invers, un rezultat ştiinţific de importanţă limitată să fie obţinut în cadrul unui contract de valoare foarte mare.

          Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, în art. 7, consacrat activelor necorporale, nu face precizări privind valoarea de înregistrare. În art. 10, consacrat “valorii de intrare a mijloacelor fixe”, se admit:

          “...

          b) preţul de achiziţie pentru mijloacele fixe procurate cu titlu oneros;

          c) costul de producţie pentru mijloacele fixe construite sau produse de unitatea patrimonială;

          d) valoarea actuală, pentru mijloacele fixe dobândite cu titlu gratuit, estimată la înscrierea lor în activ pe baza propunerilor făcute de specialişti şi cu aprobarea adunării generale a asociaţilor la societăţile comerciale, respectiv a consiliului de administraţie la regiile autonome sau instituţii publice, ţinând seama de valoarea mijloacelor fixe cu caracteristici identice sau similare;

          ...”    

          Din acest text de lege, se poate considera că valoarea de înregistrare poate fi “costul de producţie”, adică cheltuielile de cercetare. De remarcat că o “valoare actuală... estimată... pe baza propunerilor făcute de specialişti şi cu aprobarea adunării generale... “ este numai “pentru mijloacele fixe dobândite cu titlu gratuit”; or, rezultatele obţinute în cadrul contractelor de cercetare nu numai nă nu au fost “procurate cu titlu oneros” sau “produse de unitatea patrimonială” (se subînţelege, în context: pe costurile sale), ci realizarea lor a fost plătită din fonduri publice. Se poate, deci, considera că ele se înscriu, în mod acoperitor, în categoria mijloacelor “dobândite cu titlu gratuit”.

          Un rezultat ştiinţific sau obiect fizic realizat în cadrul cercetării, chiar dacă întreaga cercetare a avut ca scop realizarea lui, nu poate fi înregistrat la întreaga valoare a contractului de cercetare (aceasta a cuprins şi documentare, realizări de variante şi refaceri etc., care fac ca preţul să nu fie comparabil cu “mijloacele fixe cu caracteristici identice sau similare”).

          Prin urmare, se propune ca, de regulă, pentru rezultatele obţinute în cadrul contractelor de cercetare finanţate din fonduri publice, înregistrarea în patrimoniu să fie făcută pe baza unor “propuneri făcute de specialişti” şi cu aprobarea prevăzută în Legea nr. 15/1994, art. 10 alin. d), menţionată. Aceste propuneri să aibă în vedere valoarea de piaţă a rezultatelor ştiinţifice respective, care poate fi mai mare sau mai mică decât costurile temei de cercetare respective, “ţinând seama de valoarea mijloacelor fixe cu caracteristici identice sau similare”.

          Propunerile pot fi incluse în raportul de valorificare şi condiţionate de aprobarea acestuia, pentru rezultatele obţinute în cadrul fazelor finale; în acest context, se poate stabili că “înregistrarea în patrimoniu” se face, după caz, fie la încheierea temei, în baza aprobării raportului de valorificare, fie pe baza unui raport special de evaluare, întocmit pe parcurs şi aprobat conform prevederilor din Legea nr. 15/1994.

Stabilirea modului de amortizare.

          În ceea ce priveşte stabilirea modului de amortizare, se ridică două probleme:

          - este corect ca rezultatele obţinute pe parcursul derulării contractelor finanţate din fonduri publice să fie supuse amortizării?

          - care să fie durata de amortizare?

          Elaboratorul prezentei lucrări consideră că, în principiu, toate  categoriile de rezultate enumerate în art. 22 al Ordonanţei nr. 25/1995 nu trebuie să fie supuse amortizării, deşi pentru o astfel de soluţie nu există suport legal.

          Motivele pentru care rezultatele obţinute cu finanţare din fonduri publice nu trebuie să fie supuse amortizării sunt următoarele:

          1. Presupunând, la limită, că finanţarea unei unităţi de cercetare-dezvoltare se face 100% de la buget, şi că rezultatele obţinute se înregistrează 100% în patrimoniu, ar rezulta că, în anii următori, bugetul ar trebui să suporte costurile respective încă o dată, sub forma costurilor de amortizare incluse în devize, în cadrul cotei de regie. Dacă procentele nu sunt de 100%, ci mai mici, dimensiunea fenomenului se reduce, dar fenomenul rămâne.

          2. În art. 1 din Legea nr. 15/1994, se precizează că “agenţii economici care imobilizează capital (sublinierea SCIENTCONSULT) în active corporale şi necorporale supuse deprecierii, prin utilizare sau în timp, vor calcula, înregistra în contabilitate şi recupera uzura fizică şi morală a acestora, pentru refacerea capitalului angajat. Aceste operaţiuni sunt denumite generic amortizarea capitalului imobilizat.” Or, unităţile de C-D nu au “imobilizat capital” pentru obţinerea realizărilor respective, ci au fost finanţate din fonduri publice, iar finanţarea din fonduri publice nu are caracter rambursabil (numai obligaţia de “refacere a capitalului imobilizat” ar justifica amortizarea).

          Pe de altă parte, amortizarea bunurilor înscrise în patrimoniu în baza art. 22 din Ordonanţă va constitui un anumit ajutor financiar pentru capitalizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare; în mod deosebit - pentru constituirea fondului lor de dezvoltare. Într-adevăr, majorarea masei de patrimoniu asupra căreia se calculează şi se prelevează amortizarea va conduce, la rest de condiţii date, la o reducere a profitului impozabil (ca urmare a măririi cheltuielilor deductibile din profitul impozabil) şi, prin urmare, la reducerea impozitului pe profit şi creşterea, cu aceeaşi valoare, a fondului de dezvoltare.

          Cu atât mai mult, însă, este necesar să nu se admită exagerări (vulnerabile la controale fiscale) cu prilejul evaluării rezultatelor cercetării ce se înregistrează în patrimoniu, în cadrul procedurilor arătate mai înainte.

Durata de amortizare (sau, în cazul în care se va hotărî că nu se va plăti amortizare - durata de menţinere în patrimoniu) poate fi stabilită pe baza art. 13 din Legea nr. 15/1994: “durata prevăzută pentru utilizarea de către agentul economic care le deţine”. Se face precizarea că, în art. 12, Legea nr. 15/1994 limitează durata de amortizare a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare la cel mult 5 ani; acelaşi lucru este prevăzut, în art. 14, pentru “programele informatice create de agentul economic sau achiziţionate de la terţi”. Se recomandă aceeaşi valoare limită şi pentru toate categoriile de rezultate obţinute în cercetare, cu excepţia brevetelor de invenţie, pentru care trebuie adoptată durata stabilită pentru menţinerea in vigoare a brevetului.

          Este accesibilă amortizarea liniară sau cea degresivă (Legea nr. 15/1994, art.19) - deşi amortizarea degresivă este absolut echivalentă cu stabilirea, de la bun  început, a unor durate de utilizare, în mod corespunzător, de 1,5 ori mai mici. Nu se întrevăd cazuri în care să fie necesar să se recurgă la amortizarea accelerată, care necesită aprobarea Ministerului Finanţelor (art. 20).

          În cazul în care nu se va plăti amortizare, este necesar să se găsească soluţiile contabile pentru:

-   scoaterea din patrimoniu a rezultatelor, la încheierea duratei de menţinere în patrimoniu;

-   reducerea treptată a valorii, datorită uzurii morale, ca şi cum s-ar fi prelevat amortizare, sau / şi cu valoarea cheltuielilor legate de păstrarea, conservarea, protecţia activului respectiv;

-   ca alternativă la aliniatul precedent - posibilitatea de a se efectua reevaluări pe parcurs, în funcţie de uzura morală.

Obiectele fizice

          Se propune următoarea interpretare:

          - produsele noi nu au fost incluse în enumerare, deoarece, probabil, au fost considerate incluse în categoria “obiecte fizice, ... realizate pe parcursul derulării contractelor ...”.

          Legea nr. 15/1994, la art. 6, stipulează, însă: “Nu sunt considerate mijloace fixe: ... g) prototipurile, atât timp cât  servesc ca model la executarea producţiei de serie, inclusiv seria zero, sau sunt supuse încercărilor în vederea omologării la producător.”

Know-how

          Această categorie de rezultate, din cadrul celor enumerate în cadrul art. 22 din Ordonanţa nr. 25/1995, necesită un tratament aparte, deoarece know-how-ul, în sensul general utilizat, are, la rândul său, cel puţin două componente.

          Pe de o parte, este vorba despre procedee, reţete, informaţii etc., consemnate în documentaţii, care nu sunt protejate prin înregistrare (deşi unele dintre ele ar putea forma obiectul unor brevete de invenţie), ci prin secret de firmă. Motivele unei astfel de căi de protejare sunt multiple; în principal - datorită dificultăţilor de a depista şi contracara contrafacerea unei invenţii de acest tip. Know-how-ul poate fi înregistrat în patrimoniul executantului, în contul 205, dacă i se poate estima o valoare.

          Pe de altă parte, este vorba despre experienţa, cunoştinţele, deprinderile, abilităţile, relaţiile, informaţiile personalului, dobândite în decursul lucrărilor de cercetare finanţate din fonduri publice. Executantul prezentei lucrări apreciază că această componentă a know-how-ului, deşi foarte importantă, nu poate fi înregistrată  în patrimoniul executantului. Ea trebuie să fie cunoscută, protejată şi valorificată la nivelul managerial al executantului. Ministerului Cercetării şi Tehnologiei îi poate reveni, din acest punct de vedere, misiunea recunoaşterii şi valorificării pe plan general naţional a valorilor profesionale din cercetare, a sprijinirii climatului de respect şi recompensare a valorilor umane, inclusiv a celor profesionale.

          Cu referire la institute, conţinutul misiunii inventive poate constitui o obligaţie contractuală între institut şi beneficiar, institutul trebuind să-şi asigure, la rândul său,  îndeplinirea acestei obligaţii prin acte adiţionale la contractele de muncă încheiate cu cercetătorii care vor realiza misiunea inventivă, sau / şi prin contractele cu eventualii colaboratori de specialitate sau cercetători angajaţi special pentru realizarea contractului de cercetare respectiv. În cazul c, misiunea inventivă poate constitui obiect al contractului de muncă. În toate cazurile, misiunea inventivă trebuie să se regăsească fie în salarizarea cercetătorilor / colaboratorilor respectivi (dar cu clauze de care să stabilească ce se va petrece în cazul nerealizării, întru totul sau parţial, a misiunii inventive), fie în clauze contractuale prin care să se asigure creatorilor venituri suplimentare convenite - în cazul reuşitei misiunii inventive.

          De menţionat că prevederile legale în vigoare (Legea nr. 64/1991, art. 5 alin. 1 a) coroborat cu  alin. 2; Legea nr. 129/1992, art. 5 a) asimilează contractul de cercetare cu un contract cu misiune inventivă / creativă încredinţată în mod explicit; adică, o creaţie realizată în cadrul unui contract de cercetare are practic acelaşi regim ca şi o creaţie realizată în cadrul unei misiuni inventive. Totuşi, Legea nr. 64/1991, art. citat, prevede, pentru contractele de cercetare, posibilitatea de excepţie: "în lipsa unei clauze contrare".

          Cu privire la relaţia dintre unitatea beneficiară şi institut, de regulă, la rest de condiţii date, pentru o aceeaşi creaţie intelectuală şi în funcţie de abilitatea, puterea de negociere şi poziţia pe piaţă a fiecăreia dintre părţi, prin contract se poate prevedea variantele din tabelul 6.1, unde se adoptă convenţia A < B < C < D < E, privind nivelul plăţilor beneficiarului către institutul executant. Tabelul nu cuprinde cazul contractelor de cercetare finanţate din fonduri publice, caz tratat separat în cadrul prezentei documentaţii.

Tabelul 6.1

Modul de obţinere a rezultatelor	Institutul	Beneficiarul
Realizare din proprie iniţiativă a institutului şi din resurse proprii ale acestuia	Titular	Licenţă - nivel D - licenţă neexclusivă - nivel E - licenţă exclusivă
Realizare în cadrul unui contract direct de cercetare
- nivel A	Titular	Licenţă gratuită neexclusivă
- nivel B	Titular	Licenţă gratuită exclusivă
- nivel C	Autor	Titular

Plăţi beneficiar - institut: A < B < C < D < E

          Plăţile pot fi negociate cu o componentă fixă (plată forfetară, egală cu zero în cazul licenţei gratuite) sau / şi una variabilă (redevenţe, în funcţie de volumul de aplicare). Licenţele, neexclusive  sau exclusive, pot fi limitate sau nelimitate (privind volumul de aplicare).

7. Unele categorii de probleme, constatate în practica

          protejării şi a promovării proprietăţii intelectuale,

          în perioada actuală

7.1.  Litigii decurgând din Legea nr. 64/1991, art. 66, alin. 2 şi

        Regula 53 din HGR nr. 152/1992

          După cum se ştie, Legea nr. 64/1991 prevede, la art. 66, alin. 2: “Drepturile băneşti cuvenite inventatorilor pentru invenţiile brevetate, aplicate, parţial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor negocia între inventator şi unitatea care a aplicat invenţia. În aceste cazuri,  negocierea va începe de la drepturile băneşti maxime cuvenite inventatorului, prevăzute în legea aplicabilă la data înregistrării cererii de brevet. În cazul neînţelegerii între părţi, drepturile băneşti se vor stabili conform prevederilor art. 61 din prezenta lege.”  Art. 61 prevede că “Litigiile ... sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti şi nu sunt supuse taxei de timbru.”

          Regulamentul aprobat prin HGR nr. 152/1992, la Regula 53, prevede:

          “(1) În înţelesul art. 66 alin 2 din lege, în drepturile cuvenite inventatorului pentru invenţiile nerecompensate sau parţial recompensate până la data intrării în vigoare a legii se cuprind toate drepturile materiale prevăzute de legile anterioare, inclusiv echivalentul bănesc al celorlalte drepturi legale rezultate din calitatea de autor al invenţiei, aplicate în economia naţională.

          Aceste obligaţii băneşti sunt restante, ca urmare a neîndeplinirii de către stat, reprezentat prin unităţile titulare de brevet de invenţie şi prin alte unităţi care au aplicat invenţia, a obligaţiilor legale şi contractuale rezultate din actul de cesiune încheiat cu privire la dreptul de eliberare a brevetului.”

          Este precizată, în anexe-model, metodologia de efectuare a postcalculului, specificându-se: “Totalul înscris în nota de calcul ... reprezintă nivelul minim de la care părţile vor putea începe negocierea”.

          În acest context, au fost semnalate, în documente care au fost adresate şi Ministerului Cercetării şi Tehnologiei, precum şi în mass-media, mai multe litigii între inventatori şi unităţi care au aplicat invenţii, privind plata drepturilor cuvenite inventatorilor pentru invenţii aplicate anterior. Litigiile au ajuns la instanţele judecătoreşti, dar s-a ajuns şi la încercări de soluţii de genul unor cereri de anulare retroactivă a unor brevete acordate anterior.

          De remarcat că valorile aflate în litigiu sunt, uneori, de dimensiuni foarte mari; de exemplu, la o întrprindere din Paşcani s-au revendicat 500 milioane lei, în timp ce profitul brut, impozabil, al societăţii pe anul 1994 a fost de 108,7 milioane lei. De la o societate din Târgovişte s-au reclamat, într-unul dintre litigii, 3 miliarde lei, iar în alt litigiu 7 milioane lei; profitul brut al societăţii pe anul 1994 a fost de 37,8 milioane lei.

          Faţă de argumentele invocate de către părţi, se supune atenţiei Ministerului Cercetării şi Tehnologiei (care nu are o responsabilitate directă în soluţionarea acestor litigii, dar este consultat) următorul punct de vedere:

          Actualele societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, provenite din foste întreprinderi industriale de stat care au aplicat invenţiile şi au beneficiat de efectele economice ale acestora, deţin patrimoniul rezidual al fostelor întreprinderi, dar nu mai deţin valorile constituite prin efectele aplicării invenţiilor. În perioadele anilor de aplicare, revendicaţi ca ani favorabili în calculul efectelor economice, beneficiile, neevidenţiate distinct la data respectivă ca provenind din invenţiile care formează obiectul litigiilor, au fost prelevate, în mare măsură, de către stat prin sistemul financiar centralizat existent, iar partea rămasă în întreprinderi a fost fie distribuită sub forma participării la beneficii a salariaţilor de atunci ai întreprinderii, fie a fost folosită pentru investiţii din fonduri proprii. Beneficiile obţinute atunci nu mai există, deci, în prezent, sub forma unui disponibil din care să fie plătite astăzi recompensele cuvenite inventatorilor. Situaţia economică a întreprinderilor este alta, salariaţii sunt, în mare măsură, numai o parte din cei din perioada revendicată, conducerile sunt formate din alte persoane. Cu atât mai puţin pot fi astăzi actualele societăţi comerciale cu capital majoritar de stat considerate ca reprezentante ale statului, cum, considerăm, în mod eronat se stipulează în regula 53 din Regulamentul aprobat prin HGR nr. 152/1992.

          Problema recompensării astăzi a inventatorilor pentru invenţii aplicate în trecut este de aceeaşi natură cu cea a retrocedării proprietăţilor naţionalizate sau a reparării efectelor altor nedreptăţi din perioada regimului precedent, fiind în responsabilitatea exclusivă a statului. De aceea:

-   recompensele trebuie nu numai indexate, cum corect se prevede în Regulament, ci şi reconsiderate, prin aliniere la criterii şi metodologii actuale, uzuale internaţional, de calculare a redevenţelor pentru invenţii, precum şi la actuala stare a economiei şi a societăţilor comerciale succesoare ale întreprinderilor foste beneficiare ale invenţiilor;

-   este necesar să fie respectat principiul negocierii recompenselor, prevăzut de Legea nr. 64/1991 şi infirmat prin prevederea din Regulament privind “nivelul minim de la care părţile vor putea începe negocierea” (este de aşteptat că, dacă recompensele ar fi putut fi negociate la valori rezonabile, posibil de satisfăcut, unele dintre actualele litigii ar fi fost stinse);

-   în măsura în care recompense recunoscute cuvenite inventatorilor după reconsiderarea metodologică depăşesc ordinul de mărime posibil pentru solvabilitatea societăţilor comerciale respective, diferenţa trebuie să fie plătită dintr-un fond centralizat. În acest scop, se poate recurge la:

-   fondurile ce se centralizează, din dividende, la FPS şi FPP;

-   fondul pentru cercetare-dezvoltare.

          O altă soluţie poate consta în acordarea gratuită de acţiuni suplimentare la societatea comercială respectivă, în cadrul procesului de privatizare în masă, proporţional cu suma nerecompensată.

          Oricare dintre aceste soluţii necesită iniţiative legislative.

          În orice caz, considerăm că se impune iniţierea unei hotărâri a Guvernului care să corecteze Regula 53 din Regulament, eliminând referirea la actualele societăţi comerciale ca fiind reprezentante ale statului şi datoare să suporte datoriile statului, precum şi eliminând stipularea “nivelului minim de negociere”.

          O condiţie necesară este promovarea unui sistem de evaluare corectă a rezultatelor aplicării brevetelor, pornind şi de la nivelul de competitivitate al soluţiilor brevetate şi al ofertei asociate de know-how / asistenţă tehnică, de la nivelul potenţialului de valorificare a exclusivităţii dreptului de exploatare. Este de luat în considerare şi efortul tehnologic real asociat implementării şi comparaţia cu alte soluţii, diferite, dar concurenţiale pentru segmentul de piaţă vizat.

          În acest context, formularea unor pretenţii de prea mari dimensiuni, chiar dacă având o anumită justificare de calcul, ar putea orienta pe managerii societăţilor comerciale care doresc să aplice invenţii fie către eludarea drepturilor legate de proprietatea intelectuală, fie către asociere cu parteneri externi, care, pe lângă drepturi de exploatare a brevetelor, oferă şi know-how complet şi verificat industrial, asigură materiale speciale, echipamente, credite etc. Deci, partea bănească a drepturilor de proprietate intelectuală trebuie să fie negociată nu prin calcule abstracte, bazate pe anumite metodologii formale, ci ca preţuri formate în condiţii de piaţă, concurenţiale, real negociate, fără limite minime sau maxime.

          În condiţiile în care Ministerul Cercetării şi Tehnologiei nu se poate implica direct în negocierile legate de proprietatea intelectuală în contracte ce se încheie între agenţii economici sau între aceştia şi inventatori - persoane fizice, dar trebuie să se implice în negocierile pentru drepturi ce rezultă din contracte finanţate din fonduri publice, s-ar putea urmări formarea unui corp de experţi specializaţi în elaborarea de rapoarte de fundamentare a negocierilor privind exploatarea drepturilor de proprietate intelectuală. SCIENTCONSULT, ca firmă de specialitate atât în proprietate intelectuală, cât şi în evaluări, poate constitui suportul unei astfel  de  activităţi.

7.2.  Litigii privind cerinţele de omologare a soluţiilor brevetate,

        faţă de dreptul de păstrare a secretului tehnologic,

        ca secret comercial

          Această categorie de litigii, foarte mediatizată în ultimul timp în legătură cu unele cazuri conrete, se întâlneşte frecvent în practică, numeroşi inventatori solicitând sprijin financiar pentru valorificarea unor invenţii asupra cărora pretind să păstreze secretul. Şi în anumite materiale din mass-media s-a sugerat faptul că invenţiile se protejează prin secret asupra soluţiilor de realizare.

          Trebuie precizat că:

          Legea nr. 64/1991, la art. 18, prevede: “Invenţia trebuie să fie expusă în descriere, revendicări şi desene suficient de clar, complet şi corect, din punct de vedere ştiinţific şi tehnic, astfel încât o persoană de specialitate în domeniu să o poată realiza fără să desfăşoare o activitate inventivă.”

          Deci, trebuie să se precizeze:

-   invenţia propriu-zisă trebuie să fie clar şi complet definită în documentul de descriere;

-   ceea ce nu este inclus în descriere nu face parte din invenţie;

-   în măsura în care ceea ce lipseşte din descrierea de invenţie condiţionează realizarea acesteia de către “o persoană de specialitate în domeniu”, descrierea nu îndeplineşte condiţia pentru a fi acceptată ca invenţie, iar eventuala ei acceptare şi brevetare nu o protejează, în eventuale litigii.

          Pe de altă parte, trebuie să se facă distincţie între:

-   invenţie, care este protejată numai în măsura în care a fost corect şi complet descrisă;

-   elemente de know-how, care se protejează numai prin secret, dar care nu fac parte din invenţie.

          Nici un investitor şi nici un organism de aprobare nu poate fi determinat să accepte o invenţie fără a se convinge asupra tuturor implicaţiilor tehnologice şi economice; ele pot fi protejate numai prin includere în descrierea invenţiei şi în revendicări. Protejarea know-how-ului prin secret este posibilă şi se practică pe scară largă, dar se poate recurge la această metodă de protejare a proprietăţii intelectuale numai în măsura în care autorul dispune de resursele financiare necesare, nu necesită sprijin financiar şi nici aprobări pentru a ieşi pe piaţă exclusiv prin forţele proprii.

          Aprobările necesare se pot referi la comportarea materialelor pe termen foarte lung, la reproductibilitatea lor industrială, la eventuale efecte secundare etc.

7.3.  Probleme privind drepturile de proprietate intelectuală

        asupra unor documentaţii de cercetare-proiectare

          În activitatea de consultanţă desfăşurată, SCIENTCONSULT a fost confruntat cu preocupări ale unor unităţi de cercetare-dezvoltare-proiectare de a beneficia de drepturi rezultate din vinderea din nou a unor documentaţii întocmite şi predate anterior beneficiarilor, sau din interzicerea ca beneficiarii să folosească documentaţia în noi condiţii sau să o vândă la rândul lor.

          În cazurile în care documentaţiile respective au fost realizate pe baza unor contracte cu beneficiari direcţi şi în contracte nu au fost negociate şi prevăzute clauze restrictive referitoare la scara sau / şi durata de aplicare, beneficiarii au toată libertatea să utilizeze documentaţia la orice scară şi, de asemenea, să predea sau să vândă documentaţia altor utilizatori, institutul neputând să prezinte nici o pretenţie.

          Dacă documentaţia a fost realizată în cadrul unui contract cu MCT şi finanţată integral din fonduri publice, nu se pot pretinde beneficiarului prevăzut iniţial, care a justificat obţinerea finanţării de la MCT, plăţi suplimentare pentru aceeaşi documentaţie; ci numai pentru faze sau aspecte suplimentare, care nu au fost incluse în contractul finanţat de către MCT. Dacă finanţarea de către MCT a fost numai parţială, se poate negocia vinderea de licenţe numai pentru aspectele care au fost realizate prin efort propriu al institutului. De asemenea, vinderea unei documentaţii altor beneficiari trebuie să fie negociată cu MCT şi cu beneficiarul iniţial, deoarece vinderea către alţi beneficiari aduce prejudicii comerciale beneficiarului iniţial.

          În general, este necesar ca, în contractele de cercetare sau / şi de proiectare încheiate cu beneficiari direcţi, institutele să aibă grija introducerii unor clauze care să delimiteze cât mai clar volumul, perioada şi condiţiile de utilizare a documentaţiei care formează obiectul contractului, ştiut fiind că, la rest de condiţii date, pentru o aceeaşi lucrare, în funcţie de volumul, perioada şi condiţiile de aplicare, se pot negocia valori diferite ale contractului, redevenţe diferite etc. Ulterior semnării contractului, orice fel de pretenţii privind valorificarea suplimentară a unor drepturi de proprietate intelectuală sunt, practic, imposibil de satisfăcut.

          8. Secretul comercial (confidenţialitatea)

          Problema confidenţialităţii asupra rezultatelor cercetărilor comportă mai multe aspecte.

          a) Confidenţialitatea preventivă asupra creaţiilor ce urmează să fie protejate prin înregistrare (brevetare etc.)

          În Legea nr. 64/1991, art. 5 alin. 3, se prevede, inclusiv pentru cazul când invenţia rezultă dintr-un contract de cercetare: "...inventatorul şi unitatea au obligaţia reciprocă să se informeze în scris asupra creării şi stadiului realizării invenţiei şi să se abţină de la orice divulgare", iar în alin. 5: "...dacă, în termen de 60 zile de la data când salariatul a informat în scris unitatea asupra redactării descrierii invenţiei, cererea de brevet nu a fost depusă la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în lipsa altei convenţii între părţi, dreptul la depunerea cererii de brevet şi la eliberarea brevetului de invenţie aparţine salariatului ...". Prevederi similare sunt în Legea nr. 129/1992.

     De aceea, în toate cazurile în care dreptul la brevet nu aparţin executantului, este necesar să se prevadă în contracte clauza:

          "Executantul va comunica în scris unităţii beneficiare asupra drepturilor de proprietate industrială, în termen de 7 (10) zile, orice informaţie privind o propunere de invenţie realizată în cadrul contractului. In cazul unor colaboratori, aceştia o vor comunica în scris direct unităţii beneficiare a drepturilor de proprietate intelectuală şi executantului principal (coordonatorului de program), în acelaşi termen. Comunicările se vor face în scris direct la conducerea unităţii, cu respectarea condiţiilor de corespondenţă confidenţială."

          Este evident că, în absenţa răspunsului în termenul legal, dreptul de proprietate revine unităţii executante şi, dacă nici aceasta nu răspunde în acelaşi termen (calculat de la data comunicării de către autor), dreptul revine autorului.

          Până la data publicării brevetului de invenţie, orice  corespondenţă privind conţinutul invenţiei are caracter confidenţial.

     b) Confidenţialitatea asupra creaţiilor care nu pot fi protejate prin brevetare sau alte forme de înregistrare

          Această problemă se referă la creaţiile prevăzute în  Legea dreptului de autor, precum şi la întregul volum de informaţii intern institutului, experienţă, date, documentaţii etc., reprezentând know-how explicit şi implicit.

          Pentru protejarea acestui know-how, este necesar ca:

          - In cadrul institutelor, conducerile să ia măsura ca toţi salariaţii şi colaboratorii să semneze angajamente de loialitate şi de păstrare a confidenţialităţii asupra informaţiilor, datelor, programelor de calcul, documentaţiilor la care au acces în cadrul activităţii de serviciu; să nu le comunice, copieze, transmită fără autorizare scrisă din partea factorilor ierarhici superiori, iar cele încredinţate sau la care au acces - să le păstreze şi gestioneze astfel încât să prevină scurgerea de informaţii prin culpă sau prin  spionaj comercial la adresa institutului; angajamente prin care declară că iau act de responsabilitatea materială pe care şi-o asumă pentru eventuale daune provocate institutului prin încălcarea angajamentului. Angajamentul de confidenţialitate se asumă pe perioada contractului de muncă / colaborare, precum şi pe o perioadă de n ani (5, 3, 1) după încetarea acestui contract.

          - Conducerile institutelor să definească, prin liste aprobate şi aduse la cunoştinţa salariaţilor, categoriile de informaţii care constituie secrete comerciale ale unităţii şi pe care salariaţii nu au dreptul să le comunice, fie în relaţiile de serviciu, fie în comunicări şi publicaţii, fie în cadrul oricăror relaţii în afara serviciului pentru care sunt angajaţi (inclusiv în afara propriului compartiment  de cercetare), fără aprobarea sau însărcinarea conducerii unităţii.

          - Conducerile unităţilor să stabilească, prin regulamente interne, circuitul diferitelor categorii de informaţii, documentaţii, suporţi magnetici de informaţii; modul lor de păstrare, copiere şi arhivare; aprobarea de acces la bazele de date.

          - Participanţii la avizări ale unor lucrări de cercetare care pot conţine elemente de proprietate intelectuală pentru care este necesară protejarea prin secret să fie selecţionaţi şi prin prisma acestui considerent şi să semneze, în prealabil, angajamente de confidenţialitate.

          c) Confidenţialitatea asupra drepturilor de proprietate intelectuală dobândite

          Orice unitate deţine informaţii cumpărate, programe de calcul, soluţii obţinute prin licenţe, alte informaţii din relaţiile contractuale cu beneficiarii, asupra cărora are obligaţii de confidenţialitate. In mod deosebit trebuie protejate aceste informaţii în unitate, prevenite pirateria şi contrabanda cu aceste informaţii, sau pur şi simplu neglijenţa în gestionarea lor, pentru a se preveni plata de daune importante, sau chiar pedepse penale, în cazul descoperirii acestor informaţii în alte locuri decât în cele autorizate rpin licenţă.

          d) Precauţii în relaţiile cu beneficiarii

          În situaţia actuală, în care rezultatele cercetărilor finanţate de la buget se oferă gratuit agenţilor economici, acest fapt privează institutele de posibilitatea unor venituri prin valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală. Este necesară o procedură prin care un agent economic, care a obţinut în mod gratuit o soluţie realizată în cercetare, să fie oprit să o transmită unor terţi, cu titlu oneros sau gratuit, în ţară sau în străinătate.

          De aceea, orice transmitere spre aplicare către beneficiari a unor rezultate obţinute în cercetare prin finanţare de la buget sau chiar prin cofinanţare, să fie prin contract de licenţă. Licenţa poate fi şi gratuită, dar - în anumite condiţii şi în anumite limite de aplicare, licenţiatul asumându-şi anumite responsabilităţi privind nediseminarea informaţiei obţinute.

          9. Atribuţii ale Ministerului Cercetării şi Tehnologiei, în       domeniul proprietăţii intelectuale

          Ministerul Cercetării şi Tehnologiei are ca obiect de activitate aplicarea strategiei dezvoltării  şi a politicii Guvernului în domeniul cercetării ştiinţfice şi dezvoltării tehnologice. 

          Strategia MCT se bazează pe potenţialul intelectual şi specificul românesc, dar şi pe strategia şi experienţa ţărilor vest-europene în domeniul C&D. Aceasta include un program de restructurare şi reformă a activităţii de C&D, cu scop de stimulare a potenţialului naţional de C&D.  Unele din componentele principale ale acestui program sunt inovarea, protecţia şi valorificarea proprietăţii intelectuale. Conform atribuţiilor stabilite, MCT "elaborează politici şi proceduri de sprijinire şi activizare a proceselor de inovare şi transfer tehnologic între unităţile de cercetare şi beneficiarii rezultatelor cercetării".

          În domeniul protecţiei  şi valorificării proprietăţii intelectuale,  se  propun următoarele atribuţii specifice pentru MCT:

          - stimulează activitatea de C&D generatoare de bunuri de proprietate intelectuală ce pot fi protejate prin lege;

          - sprijină aplicarea invenţiilor valoaroase tehnic şi economic, promovarea cercetărilor cu rezultate ştiinţifice şi tehnologice valorificabile;

          - urmăreşte, ţine în evidenţă şi sprijină în mod special creaţiile de excepţie, finalizarea şi valorificarea acestora;

          - gestionează fondurile alocate atât pentru întocmirea de studii de profil, cât şi pentru implementarea invenţiilor;

          - sprijină organizarea de manifestări interne şi internaţionale cu tematică de proprietate intelectuală şi participarea la aceste manifestări;

          - asigură participarea la programe internaţionale specifice;

          - îndrumă şi controlează centrele de inventică şi centrele de inovare şi afaceri;

          - stabileşte metodologia de evaluare a creaţiilor noi, a patrimoniului intelectual al unităţilor de C&D;

          - urmăreşte includerea în contractele de cercetare cu unităţile de C&D, a clauzelor specifice legislaţiei de protecţie a proprietăţii intelectuale;

          - ţine evidenţa cererilor de brevet de invenţie, a brevetelor de invenţie, a certificatelor de desene şi modele industriale rezultate din contractele de cercetare încheiate de către MCT cu unităţile de C&D;

          - sprijină efectuarea de studii privind proprietatea intelectuală;

          - se preocupă de statutul consilierilor de proprietate industrială în unităţile de C&D, de precizarea poziţiei acestor consilieri în nomenclatorul de funcţiuni şi în sistemele de salarizare din unităţile de C&D; 

          - se preocupă de problematica compartimentelor de proprietate intelectuală din unităţile de C&D şi a agenţiilor specializate în problemele proprietăţii industriale;

          - se preocupă de instruirea personalului şi a managerilor din unităţile de C&D în domeniul proprietăţii intelectuale;

          - sprijină apariţia unor publicaţii  care prezintă  probleme de proprietate intelectuală;

          - sprijină persoanele fizice în valorificarea invenţiilor ;

          - urmăreşte eficienţa utilizării fondurilor pentru implementarea invenţiilor finanţate de MCT;

          - participă la elaborarea legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale.

          10. Atribuţii ale unităţilor de C&D

          - elaborează strategia proprie de protecţie şi valorificare a creaţiilor tehnice noi;

          - elaborează strategia proprie de trecere de la simpla comercializare a rezultatelor activităţii de C&D, a produselor, la comercializarea bunurilor de proprietate intelectuală;

          - elaborează strategia proprie de utilizare a mărcilor  institutului, în strânsă corelare cu un sistem riguros de asigurare a calităţii serviciilor şi produselor;

          - cu prilejul negocierilor de contractare a temelor de cercetare, urmăresc includerea unor clauze care să precizeze nivelul de noutate şi proprietate intelectuală urmărit şi, în concordanţă cu acesta, drepturile şi obligaţiile executantului;

          - impun studierea contrafacerii în activitatea de C&D în vederea alcătuirii unei strategii în cadrul concurenţei pe piaţa internă şi externă;

          - iniţiază şi sprijină protecţia mai multor variante de soluţii tehnice pentru un obiectiv, mărind interesul beneficiarilor pentru achiziţionarea de licenţe;

          - asigură stabilirea şi plata drepturilor de retribuţie suplimentară cuvenită autorilor  noilor creaţii;

          - asigură, în cadrul lucrărilor de cercetare, efectuarea documentării asupra creaţiilor ştiinţifice şi tehnice protejate şi puiblicate;

          - instituie şi întreţin un compartiment de proprietate intelectuală sau, după caz, numesc un consilier de proprietate industrială pentru rezolvarea problematicii în domeniu, în cadrul unităţii;

          - asigură ca metodologia de avizare a rezultatelor  activităţii de C&D desfăşurate în cadrul contractelor să aibă în vedere şi analiza aspectelor de noutate şi de protejare a proprietăţii intelectuale;

          - pe măsura posibilităţilor, îşi organizează o bază de documentare tehnico-ştiinţifică, cuprinzând brevete de invenţie şi publicaţii din domeniul proprietăţii intelectuale din profilul propriu;

          - iniţiază personalul de cercetare în spiritul respectării legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale, organizează şi asigură respectarea confidenţialităţii şi a secretului comercial de firmă.

11. Despre patrimoniul tehnico-ştiinţific naţional

          Problematica legată de constituirea, evaluarea şi protejarea patrimoniului tehnico-ştiinţific naţional a fost studiată cu intenţia să se contureze un / unele concept(e) care să caracterizeze standing-ul, ansamblul de realizări valabile şi semnificative ale ştiinţei şi tehnologiei României; să permită:

     - afirmarea / evaluarea / confirmarea / susţinerea poziţiei României în ştiinţa şi tehnologia internaţională

     - afirmarea / evaluarea / confirmarea / susţinerea poziţiei ştiinţei şi tehnologiei pe plan intern, în societatea, cultura, economia, politica din România.

          Pornim de la prezumţia că majoritatea entităţilor relevante pentru problematica proprietăţii intelectuale sunt şi entităţi valide pentru problematica patrimoniului tenhico-ştiinţific naţional: proprietatea intelectuală reprezintă prisma individuală (a creatorului sau a posesorului dreptului de proprietate intelectuală), în timp ce patrimoniul şi potenţialul tehnico-ştiinţific naţional reprezintă interesele naţionale de facilitare, identificare, protejare şi valorificare a obiectului proprietăţii intelectuale. Cu alte cuvinte, adugăm o nouă dimensiune relaţiei Proprietate Intelectuală / Cercetare - Dezvoltare: cea macro-socială, a Patrimoniului şi a Potenţialului tehnico-ştiinţific naţional.

          Se poate considera că principalele componente ale proprietăţii intelectuale (componentele proprietăţii industriale: invenţii, desene şi modele industriale şi mărcile, precum şi dreptul de autor) sunt susceptibile de a face parte din patrimoniul sau / şi  din potenţialul tehnico-ştiinţific naţional.

          Pentru a identifica celelalte tipuri de componente, poate fi utilă analiza unor criterii relevante pentru "puterea de negociere" a ţării din punct de vedere tehnico-ştiinţific:  

          - desfăşurarea (numărul de tipuri de elemente componente reprezentate)

          - cantitatea (numărul de elemente componente din fiecare categorie reprezentată)

          - frecvenţa îmbogăţirii patrimoniului / menţinerea potenţialului

          - calitatea elementelor componente (valoare intrinsecă, modernitate / adecvare)

          - rata de valorificare a elementelor componente, internă şi internaţională

          - tradiţia, continuitatea

          Acestea pot fi puternic influenţate de:

          - existenţa,  gradul de adecvare şi vechimea infrastructurii specifice: de educare (institute de învăţământ specific; tip de educaţie care favorizează spiritul investigativ/inovativ); de popularizare (muzee, publicaţii etc); de valorificare; de protejare.

          - existenţa, gradul de adecvare, vechimea  şi gradul de aplicare a unei politici naţionale în domeniu.

          De menţionat că infrastructura specifică şi politica naţională în domeniu se determină, sau cel puţin se influenţează, reciproc; ele constituie componente susceptibile de a face parte din potenţialul tehnico-ştiinţific national.

          Criterii de includere

          În timp ce în potenţialul tehnico-ştiinţific ar trebui incluse toate elementele aparţinînd tipurilor de componente (cu alte cuvinte, întregul peisaj tehnico-ştiinţific al ţării, fără departajări valorice, dar cu considerarea "vârfurilor"), în patrimoniul tehnico-ştiinţific naţional ar trebui incluse numai:

          -  realizări recunoscute, cu urmări la nivel internaţional, sau la nivel intern, dar la scară naţională;

          - realizări paralele cu, sau premergătoare unor realizări recunoscute la nivel internaţional;

          - realizări care au contribuit la dezvoltarea economică internă, chiar dacă nu au fost recunoscute pe plan internaţional;

          - realizări recunoscute pe plan internaţional

                   - pentru domeniul ştiinţei: cele recunoscute şi reluate în publicaţii ştiinţifice (citate, dezvoltate, aplicate, intrate în uz)

                   - pentru domeniul tehnologiei: cele intrate în practică şi / sau care au determinat deschideri noi sau creşteri de nivel tehnologic.

          - toate documentele istorice scrise şi nescrise asociate acestor realizări.

          În concluzie, conceptul de "Patrimoniu tehnico-ştiinţific" trebuie să fie utilizat cu precauţie în politica curentă şi managementul curent în domeniul cercetării şi tehnologiei, el neavând decât semnificaţie istorică, nu o potenţă operaţională curentă şi se referă numai (sau în principal) la ceea ce este exprimat  sub formă de vestigii materiale ale trecutului;

          - sunt necesare concepte (sau elemente, nuanţări) diferite de cele deja uzuale - patrimoniu, potenţial etc., pentru a caracteriza standing-ul, ansamblul de realizări valabile şi semnificative ale ştiinţei şi tehnologiei României, astfel încât să permită:

          - afirmarea / evaluarea / confirmarea / susţinerea poziţiei României în ştiinţa şi tehnologia internaţională,

          - afirmarea / evaluarea / confirmarea / susţinerea poziţiei ştiinţei şi tehnologiei pe plan intern, în societatea, cultura, economia, politica din România.

12. Aspecte privind valorificarea creaţiei tehnico-ştiinţifice

          În urma analizei mai multor cazuri de valorificare a unor drepturi de proprietate intelectuală, în 5 unităţi de cercetare-dezvoltare, s-au desprins următoarele concluzii principale, punându-se în evidenţă punctele tari şi punctele slabe, atât în ceea ce priveşte protecţia proprietăţii intelectuale, valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, cât şi strategia în domeniu.

Puncte tari:

   existenţa unei strategii de protecţie şi valorificare a proprietăţii intelectuale integrate în strategia generală a unităţii de C&D sau conştientizarea necesităţii unei astfel de strategii;

   întocmirea unor forme juridice adecvate care să permită obţinerea de drepturi atât pentru titulari, cât şi pentru inventatori;

   utilizarea de clauze de o mare varietate care vizează scenarii prezente şi viitoare privind aplicarea invenţiei;

   atribuirea caracterului de secret de serviciu şi secret studiilor care conţin anumite informaţii ce nu trebuie să ajungă gratuit la concurenţi.

Puncte slabe:

   efectuarea transferului tehnologic către beneficiari fără a valorifica drepturile patrimoniale ale titularului şi ale inventatorului;

   transferarea unei invenţii de la un incubator la un incubat fără a se negocia partea financiară;

   transfer de tehnologie din secţia de cercetare în sectorul de microproducţie al aceleiaşi unităţi de C&D, fără a se încheia vreun act juridic.

          În toate cazurile analizate se tratează problema transferului la nivel intern; nu a fost nici un caz de valorificare a unei invenţii protejate în străinătate.

          În ceea ce priveşte denumirea atribuită formei juridice de transfer, se remarcă o mare diversitate de formulări pentru un contract de transfer de tehnologie sau know-how, sau pentru o negociere de drepturi băneşti. Acestea sunt formulări proprii, care pot crea confuzii şi probleme în cazul în care apar litigii, situaţii conflictuale.

Se impune atât pentru manageri, cât şi pentru cercetători, inventatori, deprinderea limbajului adecvat legii, înţelegerea exactă a noţiunilor, cunoaşterea şi aplicarea dispoziţiilor legale care reglementează dreptul de autor, regimul brevetelor de invenţie, înţelegerea modului concret de obţinere a protecţiei şi a modului de valorificare a drepturilor de proprietate intelectuală.

          Faptul că numai o singură unitate de C&D, dintre cele 5 analizate, a furnizat informaţii privind criteriile economice, demonstrează că aspectului economic, pragmatic, i se acordă mai puţină atenţie, sau că din motive de confidenţialitate s-a considerat că aceste date nu trebuie comunicate.

          Deşi la noi în ţară nu este obligatorie contabilitatea de gestiune, pentru a calcula corect impozitul pe profitul datorat unei invenţii şi a beneficia de scutirea de impozit pe profitul aferent, se impune efectuarea gestiunii separate pe lucrări şi chiar pe invenţii, dacă există mai multe în cadrul aceleiaşi lucrări.

          Nu s-a prezentat nici un caz de valorificare a unui desen sau model industrial, a unei mărci de fabrică.

          Este semnificativ faptul că sunt unităţi de cercetare care studiază succesul pe piaţă al produselor lor, analizează poziţia faţă de produse similare ale firmelor concurente, culeg informaţiii de la consumatori.

          Ca urmare a analizei efectuate, au rezultat propuneri.

Propuneri pentru părţile implicate în transferul rezultatelor

activităţii de C&D

· să se introducă în contractele de cercetare clauze privind forme multiple de valorificare a rezultatelor cercetării şi forme de stimulare a cercetătorilor care se implică în procesul de valorificare, atât sub formă de publicare, cât şi sub formă de transfer al rezultatelor cercetării;

· să se organizeze o evidenţă a rezultatelor activităţii de creaţie ştiinţifică pe titulari de drepturi patrimoniale şi să se urmărească permanent executarea obligaţiilor părţilor;

· să se ţină contabilitate de gestiune pe fiecare produs, tehnologie, metodă şi pe fiecare invenţie, pentru a se pune în evidenţă atât rentabilitatea invenţiei, cât şi drepturile curente ale autorilor şi titularilor;

· creatorii şi posesorii de produse software să-şi întocmească o evidenţă strictă a acestor produse, atât pentru o mai bună protecţie şi valorificare, cât şi pentru intrarea în legalitate.

· să se fixeze responsabilităţi concrete pe linie de transfer de tehnologie.

Propuneri pentru MCT

· să se elaboreze, împreună cu CNI, un ghid de aplicare a Legii 8/96 în domeniul informaticii (programe de calculator, baze de date);

· să se sprijine (împreună cu CNI) înfiinţarea unui organism de gestiune colectivă în domeniul informaticii;

· să se recomande negocierea, în contracte, ca, la unităţile ce beneficiază de reducere de impozit ca urmare a aplicării invenţiilor şi unităţile de C&D care beneficiază de drepturi de titular, o cotă parte din venit să revină titularilor şi autorilor, sub forma de redevenţe;

· să se încurajeze înfiinţarea unor societăţi de capital de risc, care să investească în inovare;

· să iniţieze, împreună cu Oficiul de Drepturi de Autor, programe de instruire în domeniul dreptului de autor destinate unităţilor de C&D;

· în cadrul activităţii de transfer tehnologic şi inovare, ANTTI să organizeze un sistem de colaborare care să includă participarea activă a consilierilor de proprietate industrială atestaţi cu experienţă teoretică şi practică, din diferite unităţi de cercetare, din diferite domenii de activitate;

· să contribuie la organizarea şi dezvoltarea unui sistem de consilieri europeni de brevete, având în vedere perspectiva unor acorduri internaţionale de transfer tehnologic, pe de o parte, şi, pe de altă parte, emiterea, în august 1996, a Ordonanţei pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Organizaţia Europeană de Brevete privind cooperarea în domeniul brevetelor;

· organizarea periodică de către ANTTI a unor mese rotunde cu discutarea unor studii de caz privind transferul tehnologic;

· să se înfiinţeze, la ANTTI, “o carte deschisă”, în care să se înscrie probleme prezentate agenţiei de către persoane implicate în aplicarea legii dreptului de autor în domeniul C&D; de asemenea, probleme privind reglementări aferente transferului de tehnologie.

13. Concluzii

          Tema de cercetare “Protecţia proprietăţii intelectuale şi a patrimoniului tehnico-ştiinţific” a acut ca scop punerea în evidenţă a specificului activităţii de cercetare-dezvoltare, a impactului problematicii protecţiei proprietăţii intelectuale asupra conţinutului activităţii de cercetare-dezvoltare.

          Au fost prezentate, în mod sistematizat, diferitele categorii ale proprietăţii intelectuale, conform clasificărilor uzuale pe plan mondial – : proprietatea industrială: invenţii, modele şi desene industriale, mărci, topografii de circuite integrate, know-how; dreptul de autor: operele ştiinţifice, programele de caculator, băncile de date, informaţiile. O atenţie deosebită este acordată prezentării pe larg şi analizării condiţiilor în care diferite categorii de rezultate ale cercetării-dezvoltării sunt apte de a fi protejate, în mod specific, prin diferite categorii ale proprietăţii intelectuale; limitele şi particularităţile care intervin, în acest context. Este, de asemenea, specificat cadrul legislativ-normativ în vigoare, pentru fiecare dintre categoriile proprietăţii intelectuale, pe plan intern şi internaţional.

          Un capitol al lucrării este consacrat politicii privind conţinutul activităţii de cercetare-dezvoltare, în lumina importanţei generării, protejării şi valorificării proprietăţii intelectuale. Se subliniază importanţa capacităţii cercetării de a genera bunuri de proprietate intelectuală protejabile, la un nivel care să asigure avantaj competitiv. De asemenea – evitarea încălcării de drepturi de proprietate intelectuală, contrar politicii promovate în deceniile anterioare în România.

          Se prezintă sinteza punctelor de vedere, actualizate, privind relaţiile între autor şi unitatea care îl angajează, rezultând importanţa precizării misiunii inventive în general şi a celei de cercetare în particular, prin contractul de muncă sau acte adiţionale la contractul de muncă. Se sistematizează situaţiile care pot apărea în aceste relaţii dintre autor şi unitatea care îl angajează, în funcţie de sarcina de serviciu, condiţiile materiale puse la dispoziţie de către unitate etc. Pentru a activitate creativă generatoare de nou, se arată că acesta poate apărea atât în cadrul unui contract cu obiective prestabilite, cât şi în cadrul unei misiuni de a inventa – fără delimitarea apriori a soluţiilor care trebuie să fie obţinute.

          În continuare, se prezintă problemele de proprietate intelectuală ce apar între unitatea executantă şi client (beneficiar), finanţator, inclusiv în cazul special al finanţării cercetărilor din fonduri publice. Pe baza prevederilor Ordonanţei nr. 25/1995 şi ale Legii nr. 51/1996, se discută problemele şi se propun soluţii referitoare la determinarea valorii de înregistrare în patrimoniu a rezultatelor cercetărilor, stabilirea modului de amortizare (propunându-se ca acestea să nu fie supuse amortizării, dacă au fost realizate prin finanţare din fonduri publice.

          Se arată că, la rest de condiţii date, rolul de titular poate aparţine institutului sau beneficiarului în funcţie de nivelul finanţării, respectiv – licenţele pot avea caracter mai mult sau mai puţin restrictiv.

          Se analizează anumite categorii de litigii ce au apărut decurgând din prevederile legale referitoare la drepturile băneşti cuvenite inventatorilor pentru invenţii realizate şi aplicate cu mulţi ani în urmă, propunându-se criterii pentru soluţionarea unor astfel de litigii. În continuare, pe baza unei cazuistici, se arată că pentru o invenţie brevetată, propusă spre finanţare în vederea valorificării, nu se mai poate recurge la secretul privind conţinutul invenţiei.

          O atenţie specială a fost acordată secretului comercial (confidenţialităţii de serviciu), în raport cu creaţiile ce constituie proprietate intelectuală.

          Sunt exemplificate atribuţii (activităţi) recomandate la nivelul Ministerului Cercetării şi Tehnologiei şi la nivelul unităţilor de cercetare, în domeniul proprietăţii intelectuale.

          Prin analiza patrimoniului tehnico-ştiinţific naţional se urmăreşte afirmarea / evaluarea / confirmarea / susţinerea poziţiei României în ştiinţa şi tehnologia internaţională, precum şi pe plan intern, în sociateta, cultura, economia, politica din România. Se prezintă criterii pentru identificarea componentelor puterii ţării,  din acest punct de vedere şi se enumeră criterii pentru includerea diferitelor categorii de realizări în patrimoniul tehnico-ştiinţific naţional. Se concluzionează că sunt, în continuare, necesare concepte noi pentru a caracteriza, în mod concludent,  standing-ul, ansamblul de realizări valabile şi semnificative  ale ştiinţei şi tehnologiei din România.

          Se prezintă aspecte privind valorificarea creaţiei tehnico-ştiinţifice, rezultate dintr-un eşantion de 5 unităţi de C&D. Rezultă că problematica gestiunii drepturilor de proprietate intelectuală în condiţiile transferurilor de tehnologie realizate necesită o mai bună cunoaştere a legislaţiei şi a noţiunilor cu care trebuie să se opereze în acest domeniu.

          Sinteza retrospectivă a documentaţiior realizate în cadrul temei relevă efortul de adaptare a cercetării-dezvoltării din România la exigenţele contemporane privind protecţia proprietăţii intelectuale.

          Lucrările elaborate, inclusiv sinteza, pot servi pentru sensibilizarea şi informarea personalului de cercetare şi a managerilor din cercetare privind exigenţele generării, protejării şi valorificării diferitelor forme de proprietate intelectuală, ca o condiţie a exercitării rolului ce revine cercetării şi dezvoltării. Se recomandă fie editarea sintezei, pentru uzul personalului care desfăşoară activitate de cercetare-dezvoltare, fie publicarea unor materiale succinte, prezentând diferitele aspecte semnifictive rezultate pe parcursul cercetării. De asemenea, acestea vor putea fi folosite în cadrul formelor de perfecţionare profesională a personalului din cercetare.

          Recomandările privind evaluarea şi (ne)amortizarea mijloacelor fixe, rezultate din teme de cercetare, care se înregistrează în patrimoniul unităţilor de cercetare, pot fi utile pentru elaborarea normelor corespunzătoare de către Ministerul Cercetării şi Tehnologiei.

          Scopul principal al temei de cercetare care se încheie a fost de a releva şi a analiza reflectarea specifică a problematicii protejării proprietăţii intelectuale în activitatea curentă de cercetare-dezvoltare. Documentaţia elaborată constituie un instrument de informare şi orientare pentru personalul de conducere şi de execuţie din cercetare.

Înapoi proprietate intelectuală Înapoi